BURSUCUL – ÎNVĂȚĂTOR:

Bine-aţi venit, elevii mei iubiţi,

Vă rog, acuma, să vă pregătiţi,
Să învăţăm să scriem un cuvânt,
Cel mai iubit cuvânt de pe pământ.
Am scris, acum, la tablă „m” şi „a”
Şi-am obţinut, vedeţi, silaba „ma”.
Silaba-aceasta, dac-o repetăm,
Noi cel dintâi cuvânt o să-l formăm.
E un cuvânt iubit, v-aţi dat voi seama,
Melodios şi blând, cuvântul „mama”.
Ia să vedem, acuma, cine-ar vrea
Să-mi povestească despre mama sa!

ARICIUL:
Mămica mea e bună şi frumoasă,
Şi nicio clipă singur nu mă lasă,
Cu ţepii ei, mereu mă protejează,
Când vreo vulpiţă hoaţă mă vânează.
E tare grijulie, iubitoare,
Mă creşte cu căldură şi răbdare
Şi-mi dă, cu drag, orice, de-i cer ceva,
Deci, cea mai bună mamă-i mama mea!

LUPIȘORUL 1:
În haita noastră mare şi unită,
Lupoaica-mamă este renumită.
La vânătoare, e mereu atentă
Să nu păţim ceva, e vigilentă.
Ne-nvaţă câte-n lună şi în stele,
Să fim cuminţi, să ne ferim de rele.

LUPIȘORUL 2:
Când facem prostioare, ne mai ceartă,
Dar cu blândeţe şi apoi ne iartă.
Chiar dacă unii cred că-i fioroasă,
Noi ştim că mama noastră e duioasă,
Şi mai ales cu noi, de bună seamă,
E iubitoare, cum e orice mamă.

LUPIȘORII (deodată):
Să spună toţi copiii ce-o să spună,
Noi ştim că mama noastră-i cea mai bună!

MELCUL 1:
E tare greu cuvinte să găsesc,
Despre mămica mea să vă vorbesc.
Ea are-un suflet mare, ne iubeşte,
Se bucură de noi, ne ocroteşte.
Iar noi ne străduim s-o ascultăm
Şi sfaturile bune să-i urmăm.

MELCUL 2:
Mămica duce multă greutate,
Căci poartă-ntotdeauna casa-n spate.
V-aţi întrebaţi, voi cei ce-o condamnaţi,
Cât de uşor v-ar fi să vă căraţi
În spate, vizuina, cuibul greu?
Nu e uşor, o casă car şi eu
Cu multă greutate-aşa că ştiu,
De-aceea vin la şcoală mai târziu.

MELCUL 1:
Când stăm sub o ciupercă, la răcoare,
Mămica ne ascultă, cu răbdare,
Iar noi îi povestim tot ce ne-apasă,
Cum lumea asta e răutăcioasă,
Ne crede nişte leneşi şi prostani
Şi ni se spune-n râs „vitezomani”.
Mămica ne priveşte cu blândeţe
Şi-alungă orice urmă de tristeţe.

MELCII (în cor):

Aţi înţeles, ca mama noastră dragă,
Nu e o altă mamă-n lumea-ntreagă!

VULPOIUL:
Vorbeşte, despre mama, lumea toată
Că-i hoaţă, prefăcută şi şireată,
Iar unii-aduc povestea drept dovadă,
Aceea cu un urs ce n-are coadă,
Ce-a fost prostit, când a poftit la peşti.
Cum pot să creadă unii în poveşti?
Mămica mea e bună şi isteaţă,
Cu ea sunt mândru, că-i descurcăreaţă.
În plus, e elegantă, e frumoasă
Şi are-o coadă mare şi stufoasă.
Iar pentru mine, e de bună seamă,
Cea mai drăguţă şi iubită mamă!

ȘARPELE:
Mămica mea-i șerpoaică renumită
Și de reptile este prețuită.
Doar oamenii cred că e nemiloasă,
Că mușcă și că e periculoasă.
Ca o leoaică, luptă vitejește,
Doar dacă un pericol ne pândește.
În rest, ea rău nu face nimănui,
Că-i blândă cum în lume alta nu-i.
Ea se târăște, că picioare n-are,
Da-i demnă și-are suflet foarte mare,
Iar, între mame, este cea mai cea
Și-s norocos că este mama mea!

BURSUCUL – ÎNVĂȚĂTOR:
Cu toţii-aţi folosit cuvinte mari
Şi lacrimi mi s-au scurs, sub ochelari.
Mă bucur foarte mult când văd că ştiţi
Mămicile să vi le preţuiţi
Şi vă invit, acum, să încercăm
O poezie să le dedicăm!

Elevii vor recita cate doua versuri, iar ultimele doua in cor:

Sunt multe mame-n lumea asta mare

Şi ca o zână este fiecare,
Dar, cum e mama mea de frumuşică,
Nu mai există pe pământ mămică
Şi nu găseşti, în lume, cât ai vrea,
Mai harnică decât e mama mea
Şi nici mai bună, nici mai sufletistă,
Iar blândă cum e mama nu există.
De-aceea, ne mândrim, vă daţi voi seama,
Că, azi, am învăţat cuvântul „mama”!