TRADUCTOARE ELECTRONICE

CAPITOLUL 10

TRADUCTOARE DE DEBIT ŞI NIVEL

10.1 Definiţia debitului. Tipuri de debite. Parametri.

Debitul este un parametru caracteristic fluidului în mişcare şi reprezintă cantitatea

de fluid care trece în unitatea de timp, prin unitatea de suprafaţă.
Pentru măsurarea debitului se folosesc:
- sisteme cu măsurare frontală cu celule de presiune diferenţială,
- sisteme cu traductoare electromagnetice,
- sisteme cu măsurarea suprafeţei variabile,
- sisteme cu măsurarea deplasării pozitive,
- sisteme cu traductoare cu turbină,
- sisteme cu traductoare cu ultrasunete,
- sisteme cu traductoare cu stingerea vârtejurilor,
- sisteme cu traductoare termice,
- sisteme cu traductoare coriolis, etc.
Măsurările de debit sunt legate de principiul conservării masei, care arată că o
masă statică care intră într-un sistem în unitatea de timp este egală cu masa care iese
din sistem în aceeaşi unitate de timp.
Măsurarea debitului se referă la fluide, debitele de solide fiind determinate prin
cântărire şi numărare. Fluidele ale căror debite se măsoară pot fi lichide, gaze, aburi şi
suspensii.
Debitele se măsoară în conducte deschise sau închise, cu excepţia debitelor de
gaz, care se măsoară numai în conducte închise.
După modul de definiţie al cantităţii de fluid, debitele pot fi de trei tipuri:
m
- masice: Qm  [kg/s], (10.1)
t

m fiind masa de fluid care trece în unitatea de timp prin suprafaţa considerată;
V
- volumice: Qm  [m3/s], (10.2)
t

unde V este volumul de fluid care trece în unitatea de timp prin suprafaţa considerată.
Pentru a afla debitul de volum, se măsoară viteza punctuală, în m/s şi se înmulţeşte cu
suprafaţa de măsurare;
G
- de greutate: Qm  [kg-m/s3], (10.3)
t
177
Liliana Vornicu-Albu

unde G este greutatea de fluid care trece în unitatea de timp prin suprafaţa considerată.
Sistemul de măsurare folosit se alege în funcţie de următorii factori:
- tipul fluidului (lichid, gaz, aburi sau suspensii),
- densitatea fluidului,
- vâscozitatea,
- puritatea,
- nivelul debitului,
- tipul debitului (turbulent sau laminar),
- tipul conductei,
- condiţiile de mediu (temperatură, presiune, etc),
- acurateţe, etc.
În sistemele care folosesc calculator pentru procesarea datelor, debitele variabile se
eşantionează la o frecvenţă de 1 Hz.
În procesul de măsurare se ţine cont de trei caracteristici importante ale fluidelor:
densitatea, vâscozitatea şi numărul Reynolds.
Densitatea,  [kg/m3] este raportul între masa şi volumul fluidului.
Vâscozitatea  [N.s/m2] este forţa tangenţială pe o suprafaţă unitate a două planuri
orizontale, separate de o distanţă unitate, un plan fix iar celălalt mişcându-se cu viteza
unitate. Spaţiul dintre planuri este umplut cu substanţa vâscoasă. La creşterea temperaturii,
vâscozitatea creşte la gaze şi scade la lichide.
Numărul Reynolds (Re) specifică debitul ca un raport între inerţie şi vâscozitate
conform relaţiei:

vl
Re  , (10.4)


unde v este viteza debitului în m/s şi l este lungimea debitului.

10.2 Debitmetre pentru măsurarea punctuală a vitezei fluidului

Debitele de fluid se obţin prin măsurarea punctuală a vitezei fluidului, într-un

volum finit. (o secţiune de conductă închisă sau canal deschis de lungime suficientă, care
asigură o formă stabilă a debitului, cu o secţiune transversală cunoscută). Viteza se
măsoară într-un punct unde ea reprezintă viteza medie din secţiunea transversală.
Pentru vizualizarea debitului, sunt injectate particule trasoare (bule de gaz sau
coloranţi) în debitul de fluid şi se monitorizează trecerea lor. Cele mai folosite dispozitive
pentru măsurarea vitezei punctuale sunt: probele statice Pitot, anemometrele cu fir cald şi
debitmetrele cu ultrasunete.

178
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

Probele statice Pitot

Măsoară presiunea în fluidele aflate în mişcare introduce, pe lângă presiunea
statică, componenta de presiune dinamică.
Procedeul de măsurare este următorul: într-un canal deschis sau o conductă închisă
se introduce perpendicular un tub care va măsura presiunea statică şi un alt tub paralel cu
primul dar plasat puţin mai departe, pentru măsurarea presiunii totale.
Presiunea totală (PT) = Presiunea statică (PS) + Presiunea dinamică (PD).
Pentru aplicarea în practică a acestui principiu, trebuie sâ se ţină cont de
distorsionarea formei presiunii, determinată de introducerea tuburilor.
Alte posibile surse de erori sunt:
- nealinierea tubului cu direcţia debitului;
- neuniformitatea debitului de fluid în secţiunea transversală prin conductă;
- vâscozitatea, care are efect mai mare la valori mici ale numărului Reynolds;
- tuburile cu diametre mari determină scăderea presiunii statice;
- raportul diametrelor canalului şi a tubului poate fi prea mic.
Avantajul tubului Pitot static este uşurinţa cu care poate fi introdus în debitul de
fluid. Semnalul obţinut la ieşire este o presiune diferenţială care se măsoară electric.
Dezavantajul principal este valoarea mică a semnalului de presiune.

Anemometre cu fir cald

Folosesc efectul de răcire al unui element rezistiv de către debitul de fluid,
măsurând astfel viteza fluidului prin detectarea variaţiei de rezistenţă cu temperatura.
Efectul de răcire sau pierderea de căldură a elementului rezistiv depinde de viteza masei de
fluid, căldura specifică a fluidului, coeficientul de transfer de căldură al elementului
rezistiv, temperatura şi presiunea fluidului.
Pentru măsurare, se foloseşte una din următoarele tehnici: la curent constant sau la
temperatură (sau tensiune) constantă şi două configuraţii fizice: fir sau strat subţire
rezistiv. Ambele tehnici folosesc acelaşi principiu fizic pentru a determina rezistenţa
senzorului. Elementul senzor este încălzit la o temperatură mai mare decât a fluidului.
Datorită pierderilor prin convecţie de la suprafaţa elementului rezistiv, se atinge un
echilibru între căldura generată (I2R) şi căldura pierdută. Acesta se obţine fie prin
menţinerea constantă a curentului şi măsurarea tensiunii, fie păstrând tensiunea constantă
şi măsurând curentul. Este preferată tehnica la temperatură constantă faţă de cea la curent
constant, deoarece la curent constant firul rezistiv poate arde dacă viteza fluidului scade
brusc.
În cazul folosirii senzorului tip anemometru trebuie luate anumite precauţii:
- sonda trebuie să fie aliniată în debitul de fluid;
- lichidele conductoare pot declanşa electrolize, de acea senzorul trebuie izolat sau
excitaţia se face în curent alternativ;
- fluidul trebuie să fie curat pentru a evita acoperirea sau ruperea senzorului;
- la viteze mari pot apărea vibraţii.

179
Liliana Vornicu-Albu

Anemometrele cu fir cald se folosesc la măsurarea vitezelor gazelor cu viteze de 0,1

... 500 m/s şi temperaturi sub 750 °C. Pentru lichide cu viteze de 0,01 … 5 m/s se folosesc
senzori tip fir iar pentru viteze de 0,01 ... 25 m/s se folosesc senzori obţinuţi prin depunere.

Debitmetre cu ultrasunete cu măsurarea timpului de tranzit

Debitmetrele cu ultrasunete sunt traductoare portabile care măsoară debite de
lichide şi suspensii fără obstrucţie. Au microprocesor încorporat, afişaj grafic, tastatură
pentru selecţia paginilor de meniu, interfaţă serială RS-232 pentru calculatoare de
procesare a datelor şi ieşire în curent de 4 ... 20 mA pentru controlere numerice, controlere
logice programabile sau înregistratoare.
Aceste debitmetre măsoară diferenţa timpului de tranzit între impulsurile
ultrasonore transmise în sensul invers sensului de curgere al fluidului. Pentru aceasta, se
folosesc două ansambluri de traductoare, fiecare cu posibilitatea emisiei şi recepţiei
fascicolelor ultrasonore. Particulele sau bulele de aer din lichid nu sunt de dorit deoarece
fascicolele ultrasonore reflectate de acestea interferă cu fascicolele ultrasonore transmise şi
recepţionate. Pentru eliminarea efectelor bulelor de aer se folosesc tehnici speciale de
prelucrare electronică a semnalelor, de exemplu transformata Fourier.
În funcţie de modul de amplasare al celor două traductoare, există trei variante de
debitmetre ultrasonore cu măsurarea timpului de tranzit:
- cu montare tip Z (diametral opuse şi o singură trecere a fascicolelor),
- cu montare tip V (traductoare plasate de aceeaşi parte a conductei, cu reflexie de
partea interioară);
- cu montare tip W (traductoarele plasate de aceeaşi parte a conductei, cu trei
reflexii).

10.3 Debitmetre pentru măsurarea debitului de volum

Măsurarea volumului brut de fluid înseamnă determinarea volumului care trece

printr-un punct, prin măsurarea unui parametru. Procedeul cel mai folosit este măsurarea
presiunii diferenţiale de-a lungul unei linii de debit. Traductoarele de debit de acest tip
impun plasarea unei obstrucţii pe linia de debit (o placă cu duză, tub Venturi sau tub Dall).
Alte traductoare utilizate pentru măsurarea volumului unui fluid sunt: traductoarele
cu turbină, traductoarele cu deplasare pozitivă, electromagnetice, ultrasonore cu efect
Doppler, cu împrăştierea vârtejurilor, etc.

10.3.1 Debitmetre cu suprafaţă constantă şi cădere variabilă a presiunii (cu

presiune diferenţială)

În figura 10.1, debitul turbulent (Re > 4000) trece printr-o restricţie din conductă,
sub forma unei găuri cu muchii drepte, denumită placă cu orificii.

180
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

Pierderea permanentă de presiune statică din conductă după obstrucţie dă o

indicaţie asupra debitului. Cele mai bune poziţii pentru amplasarea robinetelor de
presiune (RP) sunt la distanţele D şi D/2 faţă de placa cu orificii, unde D este diametrul
conductei.

Robinete

RP RP Secţiune
Debit
prin
conductă
Robinete

Fig. 10.1

Debitul de volum se determină matematic şi depinde de suprafaţa orificiului,

suprafaţa conductei, presiunea între cele două puncte ale robinetelor şi densitatea
fluidului.

10.3.2 Debitmetre cu suprafaţă variabilă şi cădere constantă a presiunii

În anumite debitmetre, suprafaţa

orificiului este ajustabilă şi căderea de Debit de iesire
presiune este în acest caz constantă.
Aceasta se obţine folosind un flotor cu Tub de sticlă
dimensiuni fixe, suspendat într-un tub Flotor
vertical cu suprafaţă crescătoare cu
înălţimea, ca în figura 10.2. Debit de intrare
Pentru un debit dat, flotorul
devine staţionar dacă gravitaţia,
presiunea diferenţială, vâscozitatea şi Fig. 10.2
flotabilitatea sunt mărimi echilibrate.
Modul de funcţionare este simplu: pentru o suprafaţă fixă de conductă, presiunea
diferenţială variază cu pătratul debitului. La presiune constantă, suprafaţa se modifică şi
debitul de volum variază liniar cu înălţimea la care este suspendat flotorul.

181
Liliana Vornicu-Albu

10.3.3 Debitmetre cu turbină

Debitmetrele cu turbină au un set de lame care se rotesc, plasate în linia de debit a

unui fluid. Viteza de rotaţie unghiulară este proporţională cu debitul fluidului, ieşirea
fiind un tren de impulsuri numerice. Dacă se doreşte semnal analogic la ieşire, se
foloseşte un convertor de tip frecvenţă - tensiune.
Debitele măsurate sunt de ordinul 0,001 ... 500 m3/min pentru gaze şi de 0,05 ...
120000 l/min pentru lichide.
Variantele constructive ale debitmetrelor cu turbină sunt următoarele:
- respirometre - măsoară debitul de volum al gazelor eliminate din plămâni;
- debitmetre cu două turbine axiale cu două rotoare - au mare acurateţe şi
posibilitatea de autocorectare şi autoverificare; sunt concepute pentru măsurarea debitelor
mari de gaze naturale, în conducte magistrale;
- debitmetre cu două faze gaz / lichid – dau la ieşire presiune diferenţială (de
exemplu, debitmetrul Venturi în serie cu un debitmetru cu turbină). Măsoară debite de
volum şi de masă pentru aerosoli;
- debitmetre cu turbină cu inserţie axială - sunt formate dintr-un mic rotor axial
montat pe o prelungire ce se introduce radial prin peretele conductei, printr-o supapă de
închidere. Măsoară viteza fluidului din poziţia rotorului, din care se poate deduce debitul
de volum. Se folosesc atunci când diametrele conductelor sunt mari şi cerinţele de
acurateţe moderate;
- debitmetre cu turbină multijet - sunt debitmetre liniare folosite la măsurarea
debitului lichidelor şi au o singură elice montată vertical pe un lagăr, într-o cameră
verticală de divizare a debitului, denumită şi distribuitor; camera inferioară fiind conectată
la debitul de intrare şi distribuie debitul tangenţial pe regiunea inferioară a lamelor elicei.

10.3.4 Debitmetre cu deplasare pozitivă

Aceste debitmetre măsoară un volum cunoscut într-un anumit interval fix de timp.
Tipurile de debitmetre cu deplasare pozitivă sunt:
- pentru lichide şi gaze ude: cu piston semirotativ, cu piston reciproc, cu disc în
rotaţie, cu morişcă în rotaţie;
- pentru gaze: cu diafragmă şi cu deplasare rotativă.
Debitmetrele cu deplasare pozitivă sunt pompe care funcţionează invers: o cantitate
de fluid este prinsă între admisie şi evacuare şi sub influenţa presiunii, fluidul este rotit
spre portul de ieşire pentru evacuare.
Temperatura maximă de funcţionare este 300 °C iar presiunea maximă este 10
MPa.

182
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

10.3.5 Debitmetre ultrasonore cu efect Doppler

Pentru a folosi efectul Doppler la măsurarea debitului unei conducte, un traductor

transmite un fascicol ultrasonor cu o frecvenţă de aproximativ 500 kHz în circuitul de
fluid. Lichidul care curge prin conductă trebuie să conţină materiale reflectorizante pentru
undele ultrasonore, de exemplu particule solide sau bule de aer. Mişcarea acestor materiale
modifică frecvenţa fascicolului reflectat spre un traductor receptor. Deplasarea de frecvenţă
Doppler este liniar proporţională cu viteza debitului din conductă.
Aceste traductoare se folosesc pentru măsurarea debitelor cu viteze ale fluidului
de 6 ... 9 m/s şi temperaturi < 120 °C.

10.3.6 Debitmetre cu împrăştierea vârtejurilor

Frecvenţa vârtejurilor împrăştiate de un corp plasat în şuvoiul de debit este

proporţională cu viteza fluidului. Debitmetrele cu împrăştierea vârtejurilor au acurateţe de
1% pentru măsurarea debitului de volum la lichide, gaze şi aburi. Nu au părţi în mişcare şi
sunt tolerante la defecte. Sunt sensibile la zgomotul conductei şi necesită debite mari
pentru generarea vârtejurilor. Gama dinamică este 20:1, temperatura de funcţionare este <
2000C şi presiunea 10MPa.

10.4 Debitmetre pentru măsurarea debitului de masă

În aplicaţiile practice de măsurarea a debitului se doreşte uneori determinarea masei

reale (greutăţii) unui fluid (de exemplu la aparatele de zbor).
Pentru determinarea debitului de masă, datele de ieşire de la debitmetrele de volum
trebuie corectate în funcţie de variaţiile de densitate, vâscozitate, presiune, temperatură şi
viteză. Cel mai uşor, corecţiile se fac în echipamente numerice. Există însă şi tehnici
directe de măsurare a debitului de masă.

10.4.1 Debitmetre directe de masă

Debitmetre cu măsurarea momentului forţei

Măsurarea momentului forţei unui fluid în mişcare este simplă dar sensibilă la
variaţii ale densităţii. Această dependenţă se elimină imprimând debitului de fluid o viteză
cunoscută, perpendiculară de direcţia de curgere.

183
Liliana Vornicu-Albu

De exemplu, la un motor care se roteşte cu viteza unghiulară constantă  şi învârte

o elice lungă, astfel încât viteza tangenţială de ieşire să fie stabilă, cuplul C este legat de
debitul de masă prin relaţia:

C
Dm  (10.5)
 r2

Raza r şi viteza unghiulară  fiind constante, debitul de masă Dm este proporţional

cu cuplul C.
O altă metodă este comandarea elicei la cuplu constant şi măsurarea vitezei de
rotaţie a elicei.
O metodă mai bună foloseşte în plus o turbină separată, cuplată printr-un arc la un
ax pe care este fixat un traductor de deplasare unghiulară. Metoda înlătură energia
inerţială imprimată fluidului. Elicea se roteşte cu viteză constantă şi produce un moment
unghiular fluidului în mişcare.
Debitmetrele cu măsurarea momentului se folosesc în fluide cu presiuni statice de
până la 10 MPa şi temperaturi de –30 °C … +50 °C.
Alte debitmetre cu măsurarea momentului forţei sunt:
- debitmetre cu două turbine identice: două turbine cu unghiuri diferite sunt cuplate
cu un arc şi deplasarea lor unghiulară este o măsură a debitului de masă;
- debitmetru giroscopic: fluidul trece prin tuburi circulare cărora li se imprimă
oscilaţii mici; se generează astfel un cuplu proporţional cu debitul;
- debitmetru cu debit radial Coriolis: fluidul curge radial într-un senzor de rotaţie.
Cuplul necesar rotirii senzorului este proporţional cu debitul de masă.

Debitmetre de masă termice

Principiul de funcţionare se bazează pe injectarea unei cantităţi de căldură într-un
fluid şi măsurarea diferenţei de temperatură. Pentru aceasta se foloseşte o înfăşurare de
încălzire care înconjoară debitul de fluid dintr-o conductă şi doi senzori de temperatură, A
şi B, de exemplu termorezistenţe, plasate înainte şi după tubul încălzit.
Debitul de masă se determină matematic cu relaţia:
1, 25
 kP 
Dm    (10.6)
 T 

unde P este puterea de încălzire şi T este diferenţa de temperatură TB-TA (aproximativ

1°C). Constanta k este complexă şi include coeficienţi de transfer de căldură, căldura
specifică a fluidului, densitatea fluidului şi conductivitatea termică a fluidului.
Debitmetrele de masă termice se folosesc pentru măsurarea debitelor de gaz în
gama 10-9 ... 10-2 kg/s, presiuni de lucru 2 MPa şi temperatura de 100°C.

184
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

10.4.2 Debitmetre indirecte de masă

Orice metodă folosită la determinarea debitului de volum se poate folosi şi la

măsurarea debitului de masă, atunci când se cunoaşte densitatea. Cele mai folosite tehnici
sunt cele cu debitmetre cu presiune diferenţială şi cu debitmetre Pitot statice.
Densitatea se poate obţine dacă se cunosc presiunea şi temperatura fluidului.
Operaţiile de calcul ale densităţii şi debitului de masă se realizează simplu, folosind
sisteme cu microcalculator.

10.5 Debitmetre pentru canale deschise

Ori de câte ori un lichid curge într-un canal şi nu îl umple complet, debitul este
numit debit în canal deschis (şi este specific numai pentru lichide). Aceste situaţii se
întâlnesc în conducte care nu sunt complet pline, în râuri şi canale. Tehnica folosită este
plasarea unei obstrucţii în calea debitului şi măsurarea unei variabile. Obstrucţiile pot fi
baraje şi ecluze, la care fluidul curge peste şi respectiv sub obstrucţie.
Pentru un baraj dreptunghiular, debitul de volum se determină din ecuaţiile energiei
potenţiale şi cinetice, în funcţie de înălţimea barajului:

 nH 
DV  1,84   L   H 3/ 2 (10.7)
 10 

cu condiţia ca partea de acces să fie neglijabilă în comparaţie cu partea de sus a barajului.

Factorul de contracţie n = 0, 1 sau 2, indică diferite configuraţii de baraje dreptunghiulare
(de exemplu, pentru n = 2, înălţimea apei este 3H, lăţimea canalului este 4H + L, unde L =
lăţimea deschiderii din mijloc din baraj).
Debitmetrele cu ultrasunete pentru canale deschise au traductorul montat
deasupra canalului, acesta transmiţând impulsuri ultrasonore în jos, pe suprafaţa lichidului
din canal. Impulsurile sunt reflectate înapoi spre traductor şi timpul de tranzit este o măsură
a înălţimii lichidului din canal. Folosind nivelul din canal şi viteza debitului, sistemul
măsoară debitul de volum.

10.6 Debitmetre cu vizualizarea imaginilor particulelor

Măsurarea experimentală a vitezei, acceleraţiei şi densităţii unui debit de gaz sau

lichid este importantă pentru proiectarea autovehiculelor, aparatelor de zbor, navelor
maritime şi a altor vehicule, precum şi pentru optimizarea unor procese de ardere şi reacţie.
185
Liliana Vornicu-Albu

Pentru diagnosticarea debitelor, tehnicile optice (de exemplu fluorescenţa indusă cu laser,
împrăştierea Raman şi măsurarea vitezelor prin determinarea deplasărilor de frecvenţă
Doppler cu laser) dau informaţii detaliate, fără perturbarea sistemului studiat.
Debitmetrele cu vizualizarea imaginilor particulelor folosesc împrăştierea radiaţiei
optice de către particule mici, pentru a evidenţia mişcarea lor. Fotografiile sau captarea
electronică a imaginilor cu expuneri duble înregistrează şi compară câmpul radiaţiei optice
împrăştiate la două momente de timp şi, printr-o analiză matematică a acestor imagini se
obţine o hartă bidimensională a vitezelor. Se pot obţine şi informaţii tridimensionale
repetând aceste măsurări în poziţii diferite.
Pentru măsurare, în fluidul studiat se introduc particule mici, cu densitate
cunoscută, care împrăştie radiaţia optică. Se folosesc surse laser în impulsuri cu durate de
ns cu comutarea factorului de calitate. Ieşirea este focalizată pentru a forma o foaie de
radiaţie optică cu grosime uniformă, bine definită. Imaginile sunt preluate cu o cameră de
luat vederi. Acurateţea măsurătorii depinde de mărimea şi densitatea particulelor introduse
în debitul studiat, mărirea şi distanţa focală a sistemului optic a camerei de luat vederi
folosite şi rezoluţia camerei. Elementul esenţial al sistemului este laserul.

10.7 Debitmetre pentru conducte parţial pline

Procedeul foloseşte un debitmetru electromagnetic combinat cu un sistem

independent de măsurare capacitivă a nivelului. Măsurarea vitezei fluidului se face prin
legea inducţiei electromagnetice a lui Faraday, care arată că dacă un lichid conductiv curge
printr-un câmp magnetic, se induce o tensiune direct proporţională cu viteza medie a
fluidului:

U  k1  B  v  d , (10.8)

unde U este tensiunea indusă, k1 este constanta instrumentului, B este inducţia magnetică
iar d este distanţa dintre electrozi (diametrul conductei).
Câmpul magnetic este generat cu ajutorul a două bobine şi este perpendicular pe
tubul nemagnetic prin care trece debitul măsurat. Electrozii sunt montaţi opuşi unul faţă de
celălalt, pe mijlocul conductei la debitmetrele convenţionale electromagnetice, sau cu o
distanţă între ei de aproximativ 10 % din diametrul tubului.
Debitul de volum prin conductă este:

DV  v  A , (10.9)

unde DV este debitul de volum instantaneu, v este viteza fluidului iar A este aria secţiunii
transversale a curentului de fluid.
Măsurarea capacitivă a nivelului se realizează cu un sistem integrat format dintr-o
placă de detecţie pe o faţă a tubului de măsurare şi patru plăci de transmisie pe cealaltă
186
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

faţă, introduse în pereţii unui tub de poliuretan. Senzorul de nivel este încapsulat complet
în plastic şi izolat de lichidul măsurat. Plăcile de transmisie sunt alimentate cu tensiune de
frecvenţă mare şi se măsoară curentul indus în placa receptoare. Placa de transmisie de jos
este complet acoperită de lichid şi se foloseşte ca referinţă pentru compensarea tensiunii de
decalaj determinată de variaţia conductivităţii lichidului.
Nivelul debitului de lichid se determină din capacitatea măsurată:

C  k2  A , (10.10)

unde k2 este o constantă iar A este suprafaţa secţiunii transversale a debitului de fluid.
Circuitele electronice montate pe tubul de măsurare calculează factorul de umplere al
conductei notat cu b, cu valori 0 ... 1, în funcţie de debit. Se obţine astfel debitul prin
conducta parţial umplută:

DV  v p  k 3  b , (10.11)

unde vp este viteza fluidului prin debitmetrul parţial umplut iar k3 este constanta
debitmetrului. Datele se transmit printr-o interfaţă numerică serială la un calculator.
Calibrarea se face static şi dinamic, în două etape: întâi se determină constanta de
calibrare cu un tub de măsurare complet umplut. Calibrarea statică înseamnă
determinarea factorilor de corecţie pentru măsurarea nivelului, pentru mai multe nivele
de lichid şi diverse lichide, comparativ cu un sistem de măsurare de referinţă. Calibrarea
dinamică foloseşte un ansamblu special de calibrare. Debitmetrul parţial umplut se
calibrează faţă de un debitmetru electromagnetic de referinţă la diverse nivele de umplere
şi diverse viteze ale fluidului.
Avantaje: Debitmetrul electromagnetic nu are părţi în mişcare sau părţi care
obstrucţionează fluidul. Valurile de la suprafaţa lichidului, din conductele parţial pline, în
special când sunt la nivelul electrozilor, pot da fluctuaţii ale semnalului de ieşire. Această
problemă se elimină folosind circuite cu logică fuzzy şi circuite speciale de filtrare.

10.8 Debitmetre ultrasonore pentru temperaturi mari

Problema principală la măsurarea debitelor folosind debitmetre ultrasonore la

temperaturi peste 260 °C constă în asigurarea funcţionării traductoarelor care generează
sau detectează undele ultrasonore.
A doua problemă este cuplarea undelor ultrasonore la traductorul generator şi la cel
receptor, cu fluidul (pentru traductoare ude) şi cuplarea ultrasunetelor în şi din conductă
(pentru traductoare exterioare). Nu trebuie perturbat fluidul sau temperatura sa. De
exemplu, răcirea locală în zona traductoarelor ar determina particulele solide să se precipite
acolo şi să blocheze ultrasunetele.

187
Liliana Vornicu-Albu

Cele mai multe debitmetre ultrasonore folosesc traductoare piezoelectrice pentru

generarea şi detectarea ultrasunetelor. Ambele folosesc aceleaşi tipuri de materiale, de
exemplu niobatul de litiu care îşi păstrează proprietăţile piezoelectrice până la punctul
Curie, de aproximativ 1210 °C.
Dacă trebuie proiectat şi realizat un traductor pentru temperaturi mari folosind acest
material, apar mai multe probleme tehnice, şi anume:
- dacă nu este prezent oxigen în exces, niobatul de litiu îşi pierde propriul oxigen şi
nu mai funcţionează corect. Se pot folosi materiale ceramice feroelectrice care îşi reţin
oxigenul lor până la 300... 500°C;
- expansiunea termică diferenţială face greu de încapsulat piezoceramica în carcasă
metalică, de exemplu titan;
- fără amortizare, traductoarele tind să vibreze şi impulsurile lor se deformează.
O modalitate de a evita temperatura mare este folosirea unui cilindru tampon din
metal solid, de exemplu oţel, oţel inoxidabil sau tungsten. Pentru debite de gaze se folosesc
drept tampon mănunchiuri de sute de fire introduse într-un cilindru rezistent la coroziune.
Tamponul trebuie să conducă bine undele ultrasonore.
Funcţionarea debitmetrelor ultrasonore se bazează pe fenomenele de propagare şi
de transport a undelor de către fluidele aflate în mişcare.
Aceleaşi principii pot fi folosite şi pentru alte radiaţii, cum ar fi cele luminoase,
sursa de radiaţii fiind în acest caz laserul - de unde denumirea de debitmetru cu laser.
În figura 10.3 se prezintă schema bloc a unui debitmetru cu ultrasunete cu
măsurarea timpului de tranzit.

A1 E

CBB Q

S
T1 c T2 A2
c

AF
ŞI N

GI1 QP GI2 OE

impuls blocare

Fig. 10.3
Există două tipuri de debitmetre ultrasonore:
- cu măsurarea timpului de tranzit şi
188
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

- cu efect Doppler.
Cele două traductoare de ultrasunete T1 şi T2, plasate axial în tubul prin care curge
fluidul cu viteza u, primesc simultan un impuls electric de la generatoarele de impulsuri
GI1 şiGI2 pe care le transformă în impulsuri ultrasonore; secvenţa de măsurare este stabilită
de oscilatorul pilot QP care are şi rolul blocării amplificatoarelor A1 şi A2 pe durata emisiei.
După terminarea emisiei, traductoarele trec în regim de recepţie, semnalul de la
ieşirea acestora fiind amplificat de cele două amplificatoare de recepţie A1 şi A2,
amplificatoare ce au şi rolul de formatoare de impulsuri.
Semnele astfel obţinute realizează comanda START-STOP pentru numărătorul N,
cu ajutorul circuitului basculant bistabil CBB şi a porţii ŞI; în intervalul de timp astfel
stabilit sunt numărate impulsurile provenite de la oscilatorul etalon, care stabileşte scara şi
rezoluţia măsurării.
Conţinutul numărătorului este transmis blocului de afişare AF.
Considerând că ultrasunetele se propagă în fluidul care curge cu viteza u, cu viteza
de propagare c, are loc un fenomen de transport al undei de către fluid; astfel, timpii de
propagare pentru undele ultrasonore transmise de cele două traductoare vor fi:

d d
t12  şi t21  (10.12)
c+u cu

de unde rezultă că:

2du 2du
t  t21  t12  @ 2 , în ipoteza în care c >> u. (10.13)
c u
2 2
c

Dacă direcţia de propagare a ultrasunetelor nu coincide cu direcţia de curgere,

viteza de transport a undei va fi de forma (c �u ) cos a , unde α este unghiul dintre vitezele
u şi c.
Trebuie remarcat faptul că în realitate se măsoară o viteză medie:
D

2 2 (10.14)
Um  � u (r )dr
D0

unde D reprezintă diametrul tubului, iar r - raza vectoare a acestuia.

Deoarece în relaţie intervine viteza de propagare a ultrasunetelor care depinde de o
serie de parametri exteriori, există posibilităţi de procesare care să elimine această mărime;
astfel, dacă se calculează:

t2  t1 2u
 (10.15)
t2 + t1 d
189
Liliana Vornicu-Albu

se obţine o expresie ce nu depinde de c.

De asemenea, considerând:

c+u cu
f1  şi f 2  (10.16)
d d

se observă că:

2u
f  f1  f 2  (10.17)
d

Metodele descrise mai sus permit măsurarea unor debite cuprinse între 0,1 şi 105
m3/h, pentru diametre ale conductelor începând de la câţiva mm până la ordinul metrilor,
erorile de măsurare fiind sub 1%.
Trebuie amintit faptul că bulele sau particulele existente în fluid pot produce
reflexii suplimentare, precum şi împrăştierea fasciculului, pe de altă parte, prin realizarea
de reflexii multiple, se măreşte distanţa parcursă de fasciculul de ultrasunete, permiţând şi
creşterea rezoluţiei.

Debitmetre cu ultrasunete cu efect Doppler.

Impulsul de ultrasunete având frecvenţa f0 este reflectat de particulele conţinute în
fluid. Deoarece aceste particule sunt antrenate cu viteza u a fluidului, impulsul recepţionat
va conţine un semnal cu frecvenţa modificată figura 10.4.
l

A0 A1 B0 B1

us u

Fig. 10.4 Explicaţie la efectul Doppler

Într-adevăr, considerând că sursa A se deplasează cu viteza us, iar receptorul B cu

viteza u şi perioada semnalului emis de sursa din A 0 egală cu T0, la momentul t = 0, acesta
va fi recepţionat de receptorul din B0 după timpul:

l
t0'  (10.18)
c u

190
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

După o perioadă T0, sursa s-a deplasat în A1 cu AA1 = usT0 , iar semnalul ajunge la
receptor în momentul:

1 + (c  us )T0
t1'  (10.19)
c u

rezultă că pentru receptor perioada va fi:

(c  us )T0
T1  t1'  t0'  (10.20)
c u

sau considerând frecvenţa semnalelor:

(c  u ) f 0
fr  (10.21)
c  us

unde: f0 reprezintă frecvenţa semnalului emis, iar fr - frecvenţa semnalului recepţionat.

În practică, emiţătorul este fix (us = 0), rezultând că diferenţa de frecvenţă între
semnalul emis şi cel recepţionat va fi:

u
f  f 0  f r  f 0 (10.22)
c

Această deviaţie de frecvenţă se poate pune în evidenţă cu un mixer urmat de un

filtru trece-jos.
Metoda bazată pe efectul Doppler se foloseşte pentru măsurarea vitezelor de până la
1...10 m/s, limita inferioară fiind de circa 0,1 m/s, eroarea de măsurare nedepăşind 2%.
Avantajele metodelor cu ultrasunete constau în faptul că nu perturbă procesul de curgere şi
sunt insensibile la natura fluidului. Principalul dezavantaj apare atunci când măsurarea
depinde de viteza de propagare a ultrasunetelor, care va trebui să fie cunoscută (viteza de
propagare depinde de temperatură, ceea ce poate să conducă la erori suplimentare).

10.9 Debitmetre speciale

Măsurarea debitului se poate face şi folosind unele fenomene deosebite care

însoţesc procesul de curgere. Astfel, dacă se plasează o bară perpendicular pe direcţia de
curgere, fluidul având peste o anumită valoare a numărului Reynolds, se produc o serie de
turbioane de o parte şi de cealaltă a barei. Frecvenţa de producere a acestor turbioane este
invers proporţională cu viteza de curgere. Prin urmare, folosind traductoare adecvate

191
Liliana Vornicu-Albu

(capacitive de presiune sau cu fir cald) se poate determina frecvenţa turbioanelor, care
constituie o măsură a debitului.
O altă categorie de debitmetre, numite cu turbioane axiale, se bazează pe generarea
unor turbioane cu ajutorul unui dispozitiv special, turbioane ce intră în oscilaţie cu o
frecvenţă care depinde de viteza de curgere a fluidului. Sesizarea frecvenţei de oscilaţie se
face cu ajutorul unor traductoare piezoelectrice.
Debitmetrele masice bazate pe forţele Coriolis folosesc următorul principiu al
mecanicii: pentru o masă care se deplasează cu o anumită viteză şi care execută şi o
mişcare de rotaţie, asupra ei ia naştere o forţă numită forţă Coriolis. În cadrul acestor
debitmetre, fluidul care reprezintă masa în mişcare - trece printr-un tub în formă de U care
este pus în oscilaţie. Datorită forţelor Coriolis care apar în cele două braţe ale tubului, ia
naştere un moment de torsiune care produce rotirea tubului, rotire ce se măsoară cu ajutorul
unor traductoare adecvate. Asemenea debitmetre au domeniul de măsurare cuprins între
kg/h şi t/h, cu erori sub 0,5%.
Pentru unele aplicaţii speciale, cum ar fi: măsurarea debitelor la temperaturi sau
presiuni înalte, ori pentru fluidele deosebit de corozive se folosesc uneori metode bazate pe
marcarea fluidului care curge prin ionizare (se foloseşte în cazul gazelor - marcarea
făcându-se cu ajutorul unui eclator) sau prin introducerea unor substanţe radioactive (85Kr
pentru gaze sau 24Na pentru lichide). Fluidele, marcate la un moment dat în amonte de
locul detecţiei, parcurg o distanţă cunoscută într-un anumit interval de timp, pe baza căruia
se determină debitul.

10.10 Traductoare de nivel

Măsurarea nivelului în recipiente este foarte importantă pentru multe procese

tehnologice şi pentru evaluarea stocurilor existente.
În procesul de măsurare a nivelului pot apărea o serie de probleme specifice ca, de
exemplu: vase speciale sub presiune sau la temperaturi înalte, prezenţa spumei la suprafaţa
exterioară sau a turbulenţelor, corozivitatea substanţelor folosite etc. Aceste probleme se
rezolvă prin soluţii constructive adecvate.
Metodele de măsurare a nivelului au la bază măsurarea altor mărimi şi pot fi:
continue când se urmăreşte în permanenţă măsurarea nivelului prin intermediul lungimii
coloanei de substanţă
discontinue când se urmăreşte măsurarea nivelului între anumite limite, de obicei minime
şi maxime.
directe, caz în care se măsoară lungimea (înălţimea) efectivă a coloanei de substanţă
indirecte dacă nivelul se determină cu ajutorul unor mărimi intermediare (presiune, masă,
parametri ai circuitelor electrice, atenuarea unei radiaţii etc.).
Cele mai simple nivelmetre utilizate sunt:

192
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

- nivelmetre cu sticle cilindrice sau prismatice ce se montează pe conductă în paralel cu

rezervorul (recipientul) al cărui nivel se măsoară
- nivelmetre cu plutitor magnetic.
Măsurarea nivelului în recipiente este deosebit de importantă pentru multe procese
tehnologice, cât şi în ceea ce priveşte evaluarea stocurilor existente şi se realizează pentru
lichide, suspensii, pulberi sau granule.
În procesul de măsurare a nivelului pot apare o serie de probleme speciale, ca de
exemplu: vase speciale sub presiune sau la temperaturi înalte, prezenţa spumei la suprafaţa
exterioară, corozivitatea substanţelor folosite, etc.
Măsurarea poate fi:
- continuă, atunci când evaluarea măsurandului se face în permanenţă sau
- în puncte, atunci când se urmăreşte doar atingerea unor nivele critice ale limitei
maxime.
Metodele de măsurare pot fi:
- directe, în cazul în care se determină inaltimea substanţei a cărei nivel se măsoară
sau
- indirecte, când nivelul se determină prin intermediul unor mărimi intermediare, ca:
presiunea, masa, atenuarea unei radiaţii, etc.
Trebuie observat că, măsurarea nivelului nu presupune inclusiv determinarea
volumului sau a masei de substanţă, ele putând fi calculate numai dacă sunt cunoscute
unele date suplimentare privind relaţia nivel - volum, eventual, densitatea.
În principiu, metodele de măsurare a nivelului derivă din metodele de măsurare a
altor mărimi, ele fiind doar adaptate măsurării nivelului.
Sistemele pentru controlul nivelului sunt de patru tipuri:
- control într-un punct, de exemplu menţinerea unui rezervor plin cu lichid, fără ca
acesta să depăşească limita maximă sau minimă. Când lichidul atinge un nivel critic,
traductorul de nivel activează o pompă sau deschide o supapă.
- control în două puncte, de exemplu menţinerea nivelului unui lichid dintr-un
rezervor între două puncte.
Tipurile de traductoare compatibile cu aceste aplicaţii sunt aceleaşi ca pentru
sistemele de control într-un punct.
- control în mai multe puncte şi
- control continuu, care foloseşte traductoare cu semnal de ieşire continuu.
În continuare, vor fi prezentate principalele tipuri de traductoare de nivel.

10.10.1 Traductoare de nivel bazate pe proprietăţile electrice de material

O primă distincţie, care trebuie făcută în cazul măsurării nivelului, este aceea că
unele materiale sunt dielectrice, iar altele sunt materiale conductoare, rezultând în acest fel
metode de măsurare diferite.

193
Liliana Vornicu-Albu

Pentru materialele dielectrice, măsurarea nivelului se poate face cu ajutorul

metodelor capacitive.
Cel mai simplu traductor de nivel capacitiv are doi electrozi, unul fiind o vergea
izolată introdusă în rezervorul cu lichid iar celălalt electrod fiind peretele rezervorului.
Dacă rezervorul nu are o formă geometrică regulată, traductorul capacitiv are cei doi
electrozi profilaţi corespunzător, astfel încât să existe o dependenţă liniară între capacitate
şi cantitatea de lichid.
În figura 10.5 este prezentat un exemplu de traductor de nivel capacitiv.
Într-un vas metalic
este plasat central
vas metalic un electrod metalic,
C electrod eventual prevăzut cu
12 d lichid un înveliş izolator
(teflon). Dacă
C1
izolator înălţimea vasului
h x este h iar a
lichidului x,
capacitatea totală
D între electrodul
central şi vas va fi:
Fig. 10.5 Nivelmetru capacitiv

Ct  C1 + C2 (10.23)

2pe 0 2pe 0 2pe 0

C1  e (h  x) C2  e x C0  e h
D ra , D r , D ra (10.24)
ln ln ln
d d d

x
Ct  C0 + C0 (e r  1) (10.25)
r

εra ≈ 1 - permitivitatea relativă a aerului;

εr - permitivitatea relativă a lichidului;
C0 - capacitatea condensatorului format între peretele interior al vasului şi electrodul
central (de diametru d), pe lungimea h, când rezervorul este gol.
Avantajele traductoarelor de nivel capacitive sunt funcţionarea cu lichide sau
pulberi conductoare sau izolante şi semnal de ieşire în curent alternativ.
Pentru materialele
conductoare, care au
vas metalic
R i conductivitatea σ >10-2
R E
lichid S/m se foloseşte metoda
1
194
h R A
x
2

Fig. 10.6 Nivelmetru rezistiv

 TRADUCTOARE ELECTRONICE

prezentată în figura 10.6. Rezistorul R este plasat în interiorul vasului metalic pe toată
înălţimea acestuia, lichidul conductor şuntează o porţiune a rezistenţei, astfel încât
rezistenţa totală din circuit devine:

hx R0 r ( x) x
R( x)  R1 + R2  R0 + (10.26)
h R0 x + r ( x )h

unde r(x) reprezintă rezistenţa echivalentă a lichidului.

Principalul dezavantaj al metodei constă în faptul că σ depinde atât de natura
lichidului, cât şi de temperatură.
Într-un vas metalic este plasat central un electrod metalic, eventual prevăzut cu un
înveliş izolator (teflon). Dacă înălţimea vasului este h iar a lichidului x, capacitatea totală
între electrodul central şi vas va fi:

O variantă
îmbunătăţită a acestei
metode constă în folosirea rezistor
unui rezistor cu bandă bandă elastică
elastică (figura 10.7). conductoare
Rezistenţa bobinată vas metalic
este introdusă într-o teacă ce
conţine o bandă elastică lichid
conductoare care se
deformează sub acţiunea
presiunii lichidului,
scurtcircuitând o parte din
spire. Fig. 10.7 Rezistor cu bandă elastică

Metodele descrise mai sus permit măsurarea nivelului până la 1 – 2 m.

 Principalul dezavantaj al acestor dispozitive derivă din faptul că temperatura şi natura
lichidului influenţează conductibiliatea σ, fenomen ce poate fi ameliorat utilizând un
nivelmetru cu rezistor cu bandă elastică, cu schema de principiu din figura următoare, în
195
Liliana Vornicu-Albu

care rezistenţa bobinată - 1 se introduce într-o bandă

1 22
elastică bună conductoare – 2 ce se va deforma sub
3
acţiunea presiunii lichidului – 3.

Fig. 10.8

 Industrial se utilizează teleindicatorul de nivel cu traductor rezistiv tip TNTR – 2,

care este un dispozitiv ce permite transmiterea la distanţă a nivelului lichidelor corosive şi
necorosive, neinflamabile, bune conducătoare de electricitate, depozitate în rezervoare.
 Ansamblul dispozitivului este prezentat în figura de mai jos, unde: 1– scripete; 2 –
detaliu de fixare; 3 – cablu de susţinere; 4 – rezistenţe; 5 – lanţ de rezistenţe (traductor
rezistiv); 6 – greutate; 7 – tijă înpământare; 8 – teleindicator.

Fig.10.9

196
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

 Domeniul de măsurare al dispozitivului este de 1,5 – 10 m, în trepte normalizate de 0,5

m, iar numărul de nivele intermediare total, indiferent de lungimea traductorului este de 40,
scala fiind gradată în 40 de diviziuni de la 0% la 100%.
 Când nivelul de lichid este sub minim, rezistenţa dintre lanţul traductor şi elementul de
referinţă este infinită.
 Astfel, în circuitul traductorului intervine doar rezistenţa ce realizează pasul de zero,
circuitul de măsurare având un curent de 2 mA ce se reglează cu un potenţiometru de pe
aparat.
 Scala aparatului este etalonată astfel ca la indicaţia 0% să corespundă 2 mA, iar la
100% să corespundă 10 A.
 Distanţa dintre traductor şi aparatul indicator nu poate depăşi 10 m, deoarece în
circuitul traductorului, curentul alternativ foarte mic (16 mA) este influenţat de
perturbaţiile externe.
 Pentru a nu influenţa măsurătorile, conductorul de legătură traductor – aparat trebuie să
aibă o rezistenţă electrică sub 30 ohmi.
 În serie cu teleindicatorul se poate monta un aparat auxiliar (mA) dacă e necesară o
teleindicare mai mare de 10 m.
 Deoarece în circuitul de indicare se lucrează cu curent continuu, influenţa perturbaţiilor
fiind mai mică, distanţa de teleindicare este impusă de rezistenţa maximă a liniei de
transmisie ce nu trebuie să depăşească 500 ohmi.

10.10.2 Traductoare de nivel bazate pe forţa arhimedică

Metodele bazate pe
forţa arhimedică pot fi
folosite numai pentru
tambur
lichide. Ele se clasifică în:
- metode de măsurare
cu plutitor (figura 10.10) şi
- metode de măsurare
cu imersor (figura 10.11). contragreutate
G
Plutitorul, aflat în
permanenţă la suprafaţa
lichidului, este legat printr- h x plutitor
un fir care trece peste un
tambur la o contragreutate.
Poziţia relativă a tamburului
Fig. 10.10 Nivelmetru cu plutitor
dă indicaţii referitoare la
197
Liliana Vornicu-Albu

nivelul lichidului. De remarcat că metoda poate fi folosită şi în cazul măsurării nivelului

pulberilor sau granulelor, dacă în cadrul metodei se urmăreşte tensiunea din firul de
suspendare, iar o schemă adecvată menţine tensiunea din fir la o valoare constantă.
Nivelmetrele cu plutitor sunt traductoare complexe care conţin un plutitor ce dă
informaţii asupra nivelului, un sistem mecanic care transferă deplasarea plutitorului şi un
traductor de deplasare (rezistiv, reostatic, inductiv, cu senzor Hall, etc.). Traductorul de
nivel cu plutitor se activează sau se dezactivează după o cursă tipică de 3 mm.
Un exemplu de traductor de nivel cu plutitor este indicatorul de benzină de la
automobile.
O metodă bazată propriu-zis pe
resort forţa arhimedică este cea în care se
foloseşte un imersor (figura 10.11).
imersor Imersorul parţial introdus în fir
este suspendat prin intermediul unui
resort.
La echilibru, se poate scrie:
h x

Fe + Fa  G

Fig. 10.11 Nivelmetru cu imersor unde: Fe - forţa elastică a resortului,

Fa - forţa arhimedică,
G - greutatea imersorului.
Explicitând, se obţine:

gm � x 1 �
x  1
� � (10.27)
k � h �

unde: Δx - deformarea resortului faţă de poziţia de echilibru,

k - constanta elastică a resortului,
m - masa imersorului,
g - acceleraţia gravitaţională,
x - nivelul de fluid,
h - înălţimea imersorului/vasului,
ρ1 - densitatea lichidului,
ρ - densitatea imersorului.

Trebuie observat că, în acest caz se poate foarte uşor adapta o balanţă de forţe.
Metoda poate fi folosită dacă se cunoaşte densitatea lichidului.
Principala sursă de erori o reprezintă dependenţa densităţii de temperatură, însă
aceste erori pot fi compensate.

198
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

10.10.3 Traductoare de nivel bazate pe măsurarea greutăţii sau presiunii

Principiul constă în măsurarea greutăţii rezervorului cu un traductor de forţă, sau a

diferenţei de presiune cu un traductor de presiune, ambele mărimi fiind liniar dependente
de nivelul lichidului din rezervor. Principala sursă de eroare este variaţia densităţii
lichidului cu temperatura.
Determinarea nivelului cu ajutorul metodelor bazate pe măsurarea presiunii constă
în stabilirea presiunii hidrostatice a coloanei de lichid cu ajutorul relaţiei:

Δp = ρgh (10.28)

unde: Δp reprezintă diferenţa de presiune dintre presiunea de deasupra lichidului şi

presiunea de la baza acestuia, ρ este densitatea lichidului, g este acceleraţia gravitaţională
iar h este înălţimea coloanei de lichid.
Aşa cum rezultă din relaţia de mai sus, metoda permite determinarea presiunii şi
pentru recipientele aflate sub presiune, cu condiţia ca măsurarea presiunii să se facă
diferenţial. Dacă se foloseşte pentru măsurarea diferenţei de presiune un traductor cu
balanţă de forţe, eroarea de măsurare poate fi mai mică de 1%. Adaptorul electronic folosit
trebuie să asigure o decalare a originii de măsurare pentru a ţine seama de greutatea
rezervorului gol.
O aplicaţie a traductoarelor de nivel cu măsurarea presiunii este analiza şi
monitorizarea stabilităţii navelor, fără a măsura densitatea apei.

10.10.4 Traductoare de nivel bazate pe radiaţii

Determinarea nivelului cu ajutorul radiaţiilor este deosebit de avantajoasă, deoarece

foloseşte metode de măsurare fără contact. Aceste metode pot fi folosite în condiţii
speciale, ca:
- recipiente sub presiune sau la temperaturi înalte,
- medii deosebit de corozive sau periculoase, etc.
De multe ori, metodele cu radiaţii pot fi folosite fără a se interveni asupra
recipientului, deoarece radiaţiile pot vedea prin pereţii vasului.
După natura radiaţiilor folosite, nivelmetrele se pot clasifica în:
- nivelmetre cu ultrasunete,
- nivelmetre cu microunde,
- nivelmetre cu radiaţii.

10.10.4.1 Nivelmetre cu ultrasunete

Sunt asemănătoare aparatelor de măsurat grosimi cu ultrasunete, pot fi realizate în

mai multe variante (figura 10.12).
199
Liliana Vornicu-Albu

Ca principiu, măsoară durata de timp

T 3 între momentul emisiei unui impuls
ultrasonor şi momentul recepţionării
T
impulsului reflectat de suprafaţa lichid –
2
gaz. Cunoscând viteza sunetului în mediul
de propagare, se determină distanţa deci
h x nivelul. Metoda este folosită atât pentru
1 lichide cât şi pentru solide, făcând
măsurători continui sau intermitente.
T 1 Ele pot funcţiona în undă continuă,
dacă traductoarele de ultrasunete
Fig. 10.12 Nivelmetru cu ultrasunete funcţionează continuu, sau în impuls. De
asemenea, se pot folosi metode prin
transmisie - caz în care obligatoriu se folosesc două traductoare sau prin reflexie, când
acelaşi traductor poate fi folosit atât ca emiţător, cât şi ca receptor.
În practică, cel mai frecvent sunt folosite metodele în impuls, existând posibilitatea
de măsurare fie a coloanei de lichid (traductoarele 1 şi 2 la metoda transmisiei,
traductoarele 1 sau 2 la metoda reflexiei), fie a coloanei de aer de deasupra lichidului
(traductoarele 2 şi 3 la metoda transmisiei şi traductoarele 2 sau 3 la metoda reflexiei).
Metodele de transmisie sunt mai puţin avantajoase deoarece presupun montarea
traductorului 2 pe un plutitor, precum şi legarea acestuia în circuitul de măsurare; ele pot fi
însă avantajoase când la suprafaţa lichidului se formează spumă care poate deveni o sursă
importantă de erori.
Deoarece atenuarea ultrasunetelor prin lichide este mai mică decât în aer, iar
impedanţa acustică a traductoarelor de ultrasunete poate fi mai uşor adaptată la lichide, se
preferă metoda reflexiei cu traductorul în poziţia 1. Prezenţa unor curenţi în lichid poate
conduce la fenomene de transport a undei acustice. De asemenea, metoda nu poate fi
folosită la măsurarea nivelului granulelor sau pulberilor, când se recomandă folosirea
metodei reflexiei cu traductorul în poziţia 3. O atenţie deosebită se acordă apariţiei unor
reflexii suplimentare, motiv pentru care traductoarele folosite trebuie să aibă o bună
directivitate. Deoarece determinarea nivelului se face prin viteza de propagare a
ultrasunetelor, din cauza dependenţei acesteia de temperatură, este necesară o corecţie.
În figura 10.13 este un circuit de corecţie a vitezei de propagare, în funcţie de
temperatură, cu un convertor tensiune - frecvenţă care reprezintă oscilatorul pilot pentru
măsurarea intervalului de timp între impulsul emis şi cel recepţionat.
R0 +R(θ)

Uref R f
- CUF
AO
+ U0

Fig. 10.13 Circuit de corecţie a vitezei de propagare

200
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

Tensiunea de la ieşirea amplificatorului operaţional are expresia:

R (q ) + R0
U 0  U ref , (10.30)
R

tensiune ce va fi convertită în frecvenţă de convertorul tensiune - frecvenţă CUF.

Ţinând seama că dependenţa vitezei de propagare a ultrasunetelor în aer este:

q ,
c  331,5 + 0, 6 �

unde temperatura Δθ este dată în grade Celsius, rezultă:

U ref
f k�
U0  k [ R(q0 ) + R0 + R(q0 ) �
a�q ] (10.31)
R

Conform expresiei de mai sus, alegând convenabil traductorul de temperatură R(θ)

şi rezistorul R0 se poate realiza dependenţa de temperatură conform relaţiei de mai sus.
Domeniul de măsurare a nivelului este cuprins între 10 şi 30 m. Frecvenţa de lucru
a traductoarelor de ultrasunete este de obicei cuprinsă între 20 şi 40 kHz, mai rar în afara
acestui interval, din această cauză apărând probleme la măsurarea nivelelor mici.
Erorile de măsurare sunt de regulă sub 1% din domeniul de măsurare.

10.10.4.2 Nivelmetrele cu microunde

Aceste traductoare au la bază faptul că materialele conductoare reflectă

microundele, în timp ce materialele dielectrice le atenuează.
Pentru măsurarea nivelului
E R
lichidelor sau pulberilor
conductoare se procedează astfel:
un emiţător transmite un fascicol de AR
AE
microunde în impulsuri spre lichid,
care este reflectat şi captat de o
antenă şi apoi transmis
receptorului. Timpul necesar lichid
conductor
fascicolului să ajungă de la emiţător
h x
la receptor este o măsură a
nivelului.
Principiul de măsurare pentru
materialele conductoare este Fig. 10.14 Nivelmetru cu microunde
prezentat în figura 10.14.
201
Liliana Vornicu-Albu

Un emiţător de microunde E transmite prin intermediul antenei de emisie AE un

fascicol de microunde spre lichidul conductor, de unde acesta se reflectă şi este captat de
antena de recepţie AR şi transmis receptorului R
Timpul de tranzit al impulsului de microunde reprezintă o măsură a distanţei până
la suprafaţa de separare.
Deoarece viteza de propagare este foarte mare (viteza luminii), intervalul de timp
măsurat este redus, ceea ce face ca erorile de măsurare să nu poată fi mai mici de 1-2%.

10.10.4.3 Nivelmetre cu radiaţii nucleare

Aceste traductoare se folosesc la măsurarea nivelului lichidelor toxice,

inflamabile, explozive, corozive, nefiind permisă nici un fel de trecere electrică sau
mecanică între interiorul şi exteriorul rezervorului.
Sursa radioactivă este plasată pe un plutitor, la suprafaţa lichidului şi, cu un
detector aflat în afara rezervorului, se măsoară intensitatea radiaţiei (care este invers
proporţională cu pătratul distanţei sursă – detector) şi atenuarea radiaţiei de stratul de
lichid al cărui nivel de determină.
Funcţional, se bazează pe principiul de atenuare a radiaţiilor nucleare de către pulberi sau
lichide, utilizând de obicei ca substanţe radioactive pe cele generatoare de radiaţii Γ ca:
60
Co, cu perioada de înjumătăţire de 5,3 ani şi 137Cs, cu perioada de înjumătăţire de 33 ani. Ca şi
traductoarele cu ultrasunete, traductoarele cu radiaţii nucleare pot fi realizate şi în variante de urmărire
automată a nivelului, una din schemele principiale putându-se realiza după figura 10.15.
Pe recipientul cu lichid se
AP SMF plasează traductorul emiţător E şi
traductorul receptor R, primul fiind
comandat de oscilatorul O şi
transmiţând un fascicul de
ultrasunete prin lichid (cu atenuare
aer mică) sau prin aer (cu atenuare
DP A R E O mare).
lichid Semnalul recepţionat de R este
amplificat prin A şi se aplică
detectorului de prag DP. Cu ajutorul
unui amplificator de putere AP şi a
Fig. 10.15 Nivelmetru cu radiaţii nucleare servomotorului SM, se dă comanda
de deplasare simultană a celor două
traductoare, în aşa fel încât acestea să rămână în zona de separare aer ± lichid.
Cu precizarea că metoda este avantajoasă în cazul unor recipiente cu acces numai din
exterior, dificultăţile constructive fiind legate de realizarea părţii mecanice, trebuie reţinut că
ultrasunetele se pot folosi numai în cazul lichidelor, iar radiaţiile nucleare se pot utiliza pentru orice fel
de substanţe, în acest caz receptorul fiind un contor de radiaţii, emiţătorul fiind sursa radioactivă.
Din multitudinea traductoarelor de nivel existente, vom indica în continuare doar două:
202
 TRADUCTOARE ELECTRONICE

- traductorul submersibil şi
- traductorul cu radar.
Traductorul de nivel submersibil tip MPU, executat de firma RITTMEYER pentru apa
din rezervoare, lacuri, râuri, reprezintă o serie de traductoare alimentate din bucla de semnal unificat 4
± 20 mA. Nivelul este determinat pe baza presiunii măsurate cu un senzor realizat dintr-un cristal de
siliciu, care asigură o liniaritate şi stabilitate în timp foarte bune.
Această serie de traductoare este proiectată special pentru măsurarea nivelului în lacuri,
bazine, puţuri, fiind destinată hidroenergeticii, instalaţiilor de tratarea apei reziduale, etc., cu domeniul
de măsură de până la 20 m coloană apă, existând modele asemănătoare până la 200 m, cu o precizie
de măsură de până la 0,015%.
Traductorul de nivel tip RADAR, varianta ECLIPSE, cu ghid de undă (GWR), alimentat
din buclă, este produs de firma MAGNETROL.
Spre deosebire de traductoarele de nivel cu radar convenţionale, care transmit semnalul
electromagnetic în aer liber, traductorul ELIPSE utilizează pentru semnal un ghid de undă introdus în
fluidul de măsurat, reducându-se în acest fel fenomenul de absorbţie, respectiv distorsiunile
determinate de natura fluidului şi condiţiile tehnologice (spumă, turbulenţă, vapori, densitate, etc.).
Caracteristicile tehnice principale sunt: gama de măsură 610 ... 6100 mm (cu sondă rigidă)
sau 1 ... 15 m (cu sondă flexibilă), precizia 0,1%, respectiv 0,5% din lungimea sondei, rezoluţia 2,5
mm, presiunea de lucru maxim 345 bari, temperatura de operare maxim 200 ºC.
Se utilizează pentru măsurarea nivelului lichidelor omogene sau neomogene cu o vâscozitate
de până la 1500 cp.
O altă categorie de traductoare de nivel cu radiaţii este aceea a traductoarelor de
nivel optoelectronice.
Aceste traductoare detectează nivelul de lichid prin transmiterea unei radiaţii în
infraroşu spre o prismă optică fixată la capătul fibrei optice. Dacă prisma optică este în
lichid, fascicolul în infraroşu se refractă. Dacă prisma este uscată, fascicolul în infraroşu
este reflectat de prismă înapoi în fibra optică.
Există şi traductoare de nivel numerice cu fibre optice la care s-a înlăturat
îmbrăcămintea pe porţiuni de lungime identică însă poziţionate după un cod (de
exemplu, codul Gray cu şase biţi). Lichidul asigură condiţia de reflexie internă totală a
radiaţiei optice pentru zonele cu fibră optică fără înveliş.

10.10.5 Traductoare de nivel bazate pe măsurarea temperaturii

Aceste traductoare sesizează atingerea unui anumit nivel de temperatură. Se

foloseşte un traductor de temperatură (de exemplu, termistor în regim de autoîncălzire) a
cărui temperatură scade brusc dacă intră în contact cu lichidul. În cazul lichidelor
conductoare, sesizarea atingerii uni nivel dat se face prin închiderea unui circuit, cele două
contacte fiind plasate în rezervor.
O extindere a acestei metode este traductorul de nivel numeric, realizat prin
montarea unui lanţ de contacte pe generatoarea rezervorului, obţinându-se astfel o
cuantificare a nivelului în funcţie de numărul de contacte.
203