Sunteți pe pagina 1din 10

Psihologia vârstelor

ADOLESCENŢA
(14 – 18/20 ani)

Definire şi caracteristici
Despre adolescenţă s-a scris mult, mai mult decât despre oricare altă etapă a dezvoltării umane, ea
constituind, pe plan mondial, obiectul unor lungi şi stăruitoare preocupări, atât din partea psihologilor,
cât şi a pedagogilor, sociologilor, fiziologilor, medicilor şi psihiatrilor.
Considerată, metaforic, când “vârsta de aur”, când “vârsta ingrată”, adolescenţa rămâne, pe drept
cuvânt, ceea ce J.J.Rousseau numea “a doua naştere”, sau, conform definiţiei date de Pantelimon Golu
(„Psihologia copilului”, 1994), „vârsta oglinzii, vârsta la care adolescentul caută să coincidă cu sine”.
Etimologic, cuvântul adolescenţă provine din limba latină, în care “adolesco-ere” înseamnă a creşte, a
căpăta putere, a se maturiza, punând accent în special pe maturizarea biologică şi dezvoltarea
psihologică specifică acestei vârste. Totodată, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de
schimbare a imaginii de sine, care intră în conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini.
Această „creare” a unei noi identităţi are loc, adesea, prin raportarea la imaginea adultului sau prin
opoziţia faţă de acesta şi adoptarea în schimb, unor norme sociale şi de grup prezente la ceilalţi tineri
din aceeaşi generaţie.
Schimbări majore apar şi în plan social: adolescenţii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de
aceeaşi vârstă şi mult mai puţin timp cu părinţii şi familia. Totodată, adolescenţa este perioada în care se
iau decizii importante pentru dezvoltarea personală şi se fac planuri cu privire la viitor. De exemplu, în
perspectiva alegerii unui traseu profesional, adolescenţii trebuie să decidă ce tip de liceu/facultate
doresc să urmeze, ce examene să susțină, dacă să urmeze studii universitare sau să-și găsească un loc de
muncă, etc. Chiar dacă adolescenţa este vârsta unor importante schimbări în viaţa unei persoane, nu
este obligatoriu să fie însoţită – aşa cum s-a susţinut adesea – de conflicte şi crize adaptative dramatice.
Cercetările realizate în ultimii ani asupra adolescenţei au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici
depind mai ales de aspectul şi calitatea (autenticitatea) relaţiilor cu familia, şcoala şi grupul de prieteni,
de contextul mai larg, cultural şi social în care adolescentul se dezvoltă.
Adolescentul contemporan trăieste într-o lume plină de schimbări socio-economice şi politice, de
evoluţie şi redefinire a profesiilor şi ocupaţiilor.
Familia şi şcoala sunt instituţiile a căror sarcină primordială este de a realiza socializarea tânărului, în
familie adolescentul, găsind reperele şi modelele care îi dimensionează structurile flexibile şi stabile ale
personalităţii. Sarcinile sociale ale familiei rămân aceleaşi: de a facilita tânărului achiziţia normelor,
valorilor şi deprinderilor necesare dezvoltării sale ca individ apartenent al unei societăţi.
Una dintre cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în vederea
integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. Aici, în cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct
sau indirect, influenţe educaţional-formative asupra propriilor lor copii. Cuplul conjugal, prin întreg
sistemul său de acte comportamentale, constituie un veritabil model social care, fiind de altfel primul în
ordinea influenţelor din partea modelelor sociale existente, are o influenţă hotărâtoare asupra
adolescenților privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în
raport cu diferite norme şi valori sociale.
Rolul şcolii este acela de a crea o punte de legătură între familie şi profesie, deoarece prezintă
adolescentului–elev un set de experienţe sociale care au menirea de a-i facilitai învăţarea unor valori ca
independenţa, consecvenţa, acumularea academică, responsabilitatea.
Aşa cum subliniază Ursula Şchiopu şi Emil Verza, adolescenţa este perioada cu cele mai intense
schimbări şi cu cele mai vizibile efecte în înfăţişare, comportamente şi relaţionarea internă cu lumea
exterioară.
1
Psihologia vârstelor
Adolescenţa se caracterizează prin axarea personalităţii pe achiziţii de roluri dobândite şi statusuri
sociale în viaţa şcolară sau în cadrul grupului de prieteni. În această etapă se realizează autoeducarea şi
dorinţa de perfecţionare ca revers al dorinţei de independenţă.
În perioada adolescenţei are loc reconstituirea pe fundamente noi a personalităţii şi a caracteristicilor
sale principale de o foarte mare intensitate, dialoguri interne tot mai numeroase raportate la momente
complexe din viaţă, în care trebuie luate decizii, făcute evaluari, înţelese situaţii. Este perioada în care se
formează sentimentele de responsabilitate şi de datorie, ca expresie a sinelui social.
Sub aspect afectiv, în adolescenţă se manifestă cea mai evidentă transformare, în care apar accente
pasionale (prima iubire, gelozia, ura). Această perioadă este încărcată de intensă maturizare pe toate
planurile, inclusiv pe cel sexual, influenţând toate structurile senzoriale. Imaginaţia, afectivitatea,
interrelaţiile de toate felurile încep să cuprindă identitatea sexuală socializată şi integritatea ei în sinele
corporal.
Majoritatea specialiştilor subdivizează adolescenţa în trei etape care, în ordine cronologică, sunt:
• Preadolescenţa/pubertatea: 10-14 ani, caracterizată prin întrepătrunderea şi oscilaţia între
conduitele infantile şi cele “mature”. Familia şi ambianţa îl consideră pe adolescent când copil, când
tânăr, ambiguitate care îi creează anxietate, irascibilitate, chiar ostilitate. În această etapă se
conturează dorinţa de căutare personală, creşte nevoia de cunoaştere abstractă.
• Adolescenţa propriu-zisă: 14-18 /20 ani, marcată de diversificarea şi precizarea aptitudinilor
particulare şi a gândirii abstracte, îmbogăţirea cunoştinţelor, socializarea aspiraţiilor. Adolescentul îşi
stabileşte opţiunile profesionale, conturându-şi concepţia despre lume şi viaţă, căpătând drepturi şi
obligaţii civice prin majorat.
• Adolescenţa prelungită (postadolescența)/tinerețea timpurie: 18/20-25 de ani, caracterizată prin
câştigarea independenţei într-o măsură mai mare de către tineri, care capătă un statut nou din
punct de vedere profesional şi social cu responsabilităţi crescute; opțiunea maritală.

SCHIMBĂRI ÎN ACTIVITATEA FUNDAMENTALĂ A ADOLESCENŢILOR


Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar – cel liceal, care implică schimbările
fundamentale ale ritmului, volumului și calității învăţării:
• conţinuturile de învăţare sunt amplificate la fiecare din disciplinele care au fost studiate şi în
stadiul anterior;
• apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;
• apariția unor discipline noi, solicită un nivel foarte ridicat de abstractizare şi generalizare la
nivelul gândirii;
• creșterea timpului alocat studiului individual până la 4 – 5 ore zilnic;
• utilizarea unor surse de informare şi învăţare suplimentare în raport cu manualele şcolare;
• formarea unui stil cognitiv personal;
• manifestarea unor aptitudini, înclinații pentru microcercetare; dobândirea statutului de ”elev
mare” și totodată a respectului pentru punctele de vedere, opţiunile, sugestiile sale, etc. Între
adolescenţi şi profesori pot apărea relaţii de cooperare, încadrate în participări la diverse manifestări,
comunicări ştiinţifice;
• dobândirea unui avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte inteligenţa şi
memoria adolescenților, la cote foarte înalte;
 dezvoltarea unui sistem propriu de credinţe şi valori, a unei ideologii care să ghideze
comportamentul în diferite contexte şi situaţii reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale
dezvoltării adolescentului, cu determinări profunde pentru cursul dezvoltării sale ulterioare;

2
Psihologia vârstelor
• dezvoltarea unui comportament social responsabuil prin participarea la activităţi în folosul
familiei sau angajarea profesională pe perioade relativ reduse (în vacanțe), datorită sporirii capacităților
fizice, puterii de munca, etc;
• angajarea fermă în activităţile culturale şi sportive la diferite niveluri de performanță;
• instituţiile sociale îi recunosc noul statut şi astfel, la 16 ani obţine primul buletin de identitate,
dreptul de vot.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ÎN ADOLESCENȚĂ


Schimbările biologice începute la pubertate continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri mai scăzute (Ursula
Şchiopu, Emil Verza). Procesele de osificare continuă într-un ritm mai scăzut şi se desăvârşesc. La nivel
facial se realizează armonizarea trăsăturilor. Sistemul muscular dispune de capacitate de tonus ca a
adultului şi de reglare fină.
Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere. La nivelul cerebral continuă
perfecţionările din stadiul anterior referitoare la viteza crescută de formare a conexiunilor nervoase şi la
o mai bună organizare a acestora.
Ca răspuns la transformările biologice şi fiziologice ale pubertăţii, adolescentul începe să fie tratat într-
un mod diferit de către cei din jur, față de perioada anterioară. Astfel, pot aparea:
• Reacţii şi atitudini noi/diferite din partea celorlalţi. Adolescentul nu mai este văzut doar din
perspectiva copilului inocent, ci este abordat ca o fiinţă cu un comportament potențial sexual care fie
trebuie protejată, fie devine ţinta (obiectul) interesului sexual. În plus, el trebuie să facă faţă aşteptărilor
societăţii, legate de modul în care „ar trebui” să se comporte un tânăr/ă.
• Intensificarea preocupărilor pentru înfăţişarea fizică şi imaginea corporală. Adolescenţii, atât fetele cât
şi băieţii, petrec ore întregi în baie, în faţa oglinzii, probând diferite haine şi accesorii, fiind extrem de
preocupaţi de înfăţişarea lor.
Mulţi adolescenţi sunt nemulţumiţi de modul în care arată corpul lor aflat în schimbare şi dezvoltă
reacţii de respingere, jenă exagerată, sau sentimente de inferioritate. Pe de o parte, ei doresc să se
„încadreze” în norma impusă de generaţia lor, de grupul de prieteni şi, în acelaşi timp, să îşi dezvolte un
stil unic şi personal (să fie originali).
Unele aspecte, cum ar fi creşterea în greutate, pot fi percepute în mod negativ mai ales într-o cultură
care apreciază în mod excesiv un corp suplu sau atletic. Ca răspuns, multe adolescente recurg la dietă în
mod obsesiv sau, în cazul băieţilor, la suplimente nutrive pentru dezvoltarea masei musculare.
 Reorganizarea reprezentării corporale. Din punct de vedere psihologic, adolescentul poate trăi
schimbările rapide din corpul său într-un mod pasiv, rezonând astfel cu experienţe anterioare de umilire
sau dependenţa şi simte că el/ea este forţat(ă) sa „înveţe să accepte” ceva ce-i scapă controlului. Ca
urmare, fie adolescentul încearcă să nege ceea ce se întâmpla cu corpul său, fie se poate simţi
confortabil, cu sentimentul că ceea ce i-a dat natura este în acord cu experienţe anterioare pozitive.
Adolescentul vulnerabil trăieşte cu angoasă schimbările care se produc în corpul său. Balanţa între
dragostea şi ura adolescentului pentru corpul său (trăirile ambivalente), între autoîngrijire şi
autodistrugere se poate schimba rapid, în mod repetat şi precipitat.
Preocuparea pentru propriul corp este o caracteristică a adolescenţei. De multe ori, adolescentul îşi
foloseşte corpul ca pe o scenă pentru a interpreta mândria sau ruşinea, veselia sau disperarea, un mod
de a se simți frumos sau ”îngrozitor”, în raport cu normele.
Pentru adolescentul vulnerabil viaţa este de nesuportat atunci când crede că este prea scund(ă) sau
nasul este prea lung etc. Reorganizarea reprezentării corporale este inevitabil intricată cu reorganizarea

3
Psihologia vârstelor
relaţiilor familiale şi cu alte schimbări ale imaginii de sine. Atunci când acestea sunt încărcate negativ şi
se conjugă cu alţi factori determinanţi, rezultatul este anorexie, bulimie, automutilare sau obezitate.
 Atractivitatea și atracția fizică. Adolescenţii acordă o atenţie considerabilă pentru a-şi asigura
atractivitatea în relaţie cu ceilalţi. În încercarea de a exercita un control activ asupra transformărilor
inevitabile, ei pot încerca sa „amelioreze dotările” naturale: de exemplu, îşi împodobesc corpul cu
coafuri şi haine speciale, cu machiaje şi tatuaje, îşi modifică aparenţa fizică prin îmbrăcăminte, coafura
noncomformistă, sau orice altceva se defineşte la un moment dat de către grupul de vârsta ca fiind
„cool”.

PERSONALITATEA ADOLESCENTULUI
Caracteristicile cele mai importante ale adolescenţei la acest capitol sunt (după Şt. Zisulescu) :
- stabilizarea conştiinţei de sine/imaginii de sine
- afirmarea propriei personalităţi
- identificarea vocaţională
- integrarea treptată în valorile vieţii/integrarea socială

Adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea conștiinței de sine/imaginii de sine care


implică identificarea Eu-lui personal (Eu-l corporal, material, Eu-lui spiritual şi cel social).
 Referitor la Eu-l corporal, pentru a se familiariza cu noua sa entitate anatomică, dialogurile cu
oglinda sunt deosebit de frecvente, oscilând între satisfacţie şi critică virulentă. Eu-l material se
referă la corp, veșminte, familie, cămin, cărți, obiecte etc. tot ce posedă o persoană.
 Cât priveşte formarea Eu-lui spiritual, acesta se referă la capacitatea individului de a-şi evalua
corect propria activitate şi nivelul de cunoştinte şi aptitudini pe care le posedă, este teritoriul
actelor de voință.
 Eu-l social semnifică recunoasterea socială a individului şi conştientizarea statusurilor/poziţiilor şi
rolurilor/funcţiilor pe care le îndeplineşte în prezent, sau cele pe care le proiectează. Unele
componente ale sinelui social (cum ar fi onoarea, reputația) au o mai mare pondere și
importanță decât altele.

Dezvoltarea conştiinţei de sine în adolescenţa se manifestă prin autoreflectare, prin conştientizarea


faptului că existenţa proprie se deosebeşte substanţial de a celorlalţi oameni, reprezentând o valoare
care trebuie respectată.
Conştiinţa de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine
însuşi, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul
căreia trăieşte.
Factor de seamă al dezvoltării conştiinţei de sine îl constituie, în afara de activitatea şcolară, natura
relaţiilor cu adulţii, aprecierile acestora faţă de calităţile şi munca adolescentului, precum şi aprecierea
grupului din care face parte.

Afirmarea de sine
Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescenţii căutând să se evidenţieze prin
fizicul bine conformat, îmbrăcămintea care diferenţiază, care scoate în relief propria persoană, prin
maniere, eleganţa mişcărilor, limbajul (neologisme, arhaisme), spiritul de contradicţie faţă de faptele
morale; judecata lui nu admite concesii, ci este radicală şi intransigenţă, din care cauză aprecierile sale
sunt puternic dotate cu subiectivism. Adolescentul doreşte ca toate acţiunile sale să fie cunoscute şi
apreciate de semeni/adult; lipsa de consideraţie este dureroasă şi chiar paralizantă pentru un
adolescent.

4
Psihologia vârstelor
Este evidentă tendința spre autonomie.
Nici un adolescent nu dorește să fie tratat ca un copil, așteaptă să i se acorde încredere. Adolescenții
privesc viața cu seriozitate: „Ma gândesc cu plăcere la copilaria mea, dar acum mă preocupă viitorul,
reușita mea în viață”.
Adolescenţii manifestă tendinţa de a se afirma nu numai individual, ci şi în grup: vor să activeze, să se
distreze împreună. Membrii grupului au convingerea că aportul lor nu reprezintă acţiuni banale, lipsite
de importanţă, ci creaţii care se impun prin vitalitate şi originalitate. Pe adolescenţi îi atrage şi viaţa
politică, în care adolescentul vede o înaltă activitate socială.

Identificarea vocațională
O caracteristică a adolescenţei este şi proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupări este
interesul pentru profesia pe care o va alege, determinându-l la reflecţie asupra vieţii sale interioare;
adolescentul se analizează spre a-şi cunoaşte calităţile, spre a se convinge de valoarea lor în raport cu
profesia la care se va decide.
Această identificare se manifesta la adolescenti mai mult ca o descoperire de aptitudini, capacități și
abilități, apoi ca pregătire pentru examene de admitere în învățământul superior sau în alte forme de
instruire postliceală. Viața socială este încărcată de experiență și modele profesionale (vocaționale).
Modelele profesionale se consideră ca accesibile prin efort intelectual și practic, de muncă și randament,
dar și ca fiind condiționate de aptitudini înalte.
Capacitatea de a se preocupa de propria persoană, de a medita, şi de a-şi analiza trăsăturile psihice, nu
înseamnă fuga de societate. Caracteristica principală a adolescentului este un puternic impuls către
acţiune, dorinţa de a participa la toate manifestările vieţii sociale. Acum dispar dorinţele vagi şi apar
scopurile bine conturate, conştiente.
Integrarea socială
Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai conştient şi mai activ la grupul căruia
aparţine şi a cărui sferă se extinde de la clasă, şcoală, până la marele organism social.
Cu cât înaintează în vârstă, cu atât adolescentul este mai obiectiv în judecăţile sale, aprecierile
efectuându-se în funcţie de criteriile sociale pe care şi le-a însuşit. Dorinţa de a cunoaşte valorile sociale
şi culturale se manifestă riguros şi tenace. Integrarea adolescenţilor în valorile sociale şi culturale ale
colectivităţii contribuie la formarea concepţiei lor despre lume şi viaţă; cei mai mulţi manifestă un
interes deosebit pentru cuceririle ştiinţei contemporane şi pentru anumite ramuri ale ştiinţei: fizica,
filosofia, biologia, matematica, chimia, istoria.
Ieșirea din conformismul infantil este echivalentă cu câstigarea independenței. Întrucât există cel puțin
trei feluri de dependență: material-economică (instrumentală), emoțională (de confort afectiv și de
apartenență) și de mentalitate (valori), dobândirea independenței este complicată și condiționată de ce
anume se consideră în societate și de catre părinți și colegi că înseamnă independență (limitele
acceptate pe acest plan).
Prima care se dobândeste este independența de mentalitate (valori). Aceasta se realizează prin
devalorizarea unor idei considerate valide în copilărie și a unor obiceiuri care devin considerate
învechite sau demodate și sunt tratate altfel de către adolescenți. Independența emoțională (de
apartenență și confort afectiv) este dificil de dobândit mai ales în cazul tinerelor fete. Maturizarea
rațională și morală face ca adolescentul să devina critic și intransigent față de conduita adulților. El
reclamă înlocuirea autoritatii „impuse”, coercitive cu autoritatea de valoare recunoscută. Sentimentul
demnității personale capătă o intensitate deosebită. Adolescentul este preocupat pentru a dobândi
recunoasterea și respectul celor din jur. Ignorarea de către părinți și cadre didactice a acestei
particularități poate dăuna serios echilibrului psihic, integrării (socializării) optime a adolescentului.
5
Psihologia vârstelor

Relațiile adolescentului cu semenii


Relațiile și comunicarea cu semenii ocupă un rol important în viața adolescenților.
Valoarea grupelor organizate – clasa din gimnaziu, liceu, unde relațiile sunt reglementate și dirijate de
adulți, rămîne constantă și necesară pentru sporirea prestigiulu, dar apar și noi preferințe. Adolescentul
manifestă interes față de grupele neformale, companii.
Un rol pozitiv în socializarea adolescenților îl au grupurile și companiile neformale cu caracter prosocial
și anume centrele de interese, dar devine mare riscul de aderare a unor adolescenți la grupurile
neformale, cu caracter antisocial, în care tendințele firești ale adolescenților spre dialog și comunitate
pot degrada, transformîndu-se în egoism de grup, prin ignorarea normelor de comportare în societate și
a valorilor morale. Pentru astfel de grupuri sunt caracteristice infracțiunile, bețiile, huliganismul,
comportament cu caracter deviant, instabil, imprevizibil.

Relațiile de prietenie și dragoste ale adolescenților


Apare dorința firească de a avea un prieten, un om apropiat, relații profunde individuale, de atașament
emoțional. Aceasta duce la aprofundarea sentimentului de prietenie, apariția dragostei. Adolescenții își
caută prieteni, după principiul asemănării, înlocuind numărul prietenilor prin calitatea acestor raporturi
apropiate cu semenii, care au aceleași opinii, susțin, promovează aceleași valori.
Dacă în preadolescență era mai puțină apropiere sufletească, acum aceasta devine elementul
indispensabil al prieteniei cu semenii de același sex ori chiar de sex opus. La adolescent se devoltă
aptitudinea de a întemeia relații de prietenie, profunde și de lungă durată. Tot mai frecvente sunt
afirmațiile de tipul: ”Cu prietenul meu pot discuta despre tot” ori „Eu înțeleg fără cuvinte ce simte
prietenul meu”. Majoritatea tinerilor susțin, că au unul sau doi prieteni buni ori câțiva prieteni excelenți.
Egalitatea în relații, obligații și încrederea – sunt criterii de bază. Pe măsură ce prietenia devine mai
profundă, adolescenții tot mai frecvent apelează după sfat la prietenii apropiați și nu la părinți. Însă în
ceea ce privește studiile, finanțele, planificarea carierei profesionale, ei cer sfatul părinților. Prietenul
devine un alter ego, căruia adolescentul îi încredințează cele mai intime retrăiri și gânduri. Adolescentul
atribuie prietenului calitățile pe care ar dori să le posede el însuși.

Relațiile adolescentului cu adulții


Familia influențează foarte mult asupra formării adolescentului. Deși în această vârstă conflictele între
adolescenți și familiile lor sunt mult mai puține ca în trecut, comunicarea cu adulții generează totuși un
șir de divirgențe, printre care se numără:
 problema relațiilor dintre generații;
 diferența de înțelegere a valorilor;
 necesitatea de afirmare și autorealizare, simțul respectului de sine îi face pe adolescenți să se
detașeze de tutela părintească;
 contradicțiile dintre așteptările adolescenților și cele ale părinților;
 dragostea, mîngâierile și tutela hipertrofiate îi irită pe adolescenți, nu numai din cauza că ele pot
fi obiectul ironiei din partea semenilor, dar și pentru că sunt percepute ca un atentat la
independența și libertatea personală.
Este deosebit de important ca părinții să adopte stilul corect de comportare în relațiile cu copiii lor.
Cercetătorul american D. Baumrind (1991) evidențiază 3 stiluri de comportare a părinților, în relațiile cu
adolescenții:
1. cu autoritate;

6
Psihologia vârstelor
2. autoritar;
3. liberal.
Comportamentul cu autoritate al părinților contribuie la atitudinea respectuoasă și rațională a
adolescenților. Acest comportament se caracterizează prin responsabilitate și un înalt grad de acceptare
și control al faptelor.
Adolescenții, educați de părinți autoritari, pot fi dependenți și agitați în prezența persoanelor cu
autoritate, comportîndu-se extravagant, supărându-se și indignându-se la fiecare pas.
Adolescenții educați în stil liberal pot neglija normele și regulile de comportare. Astfel de adolescenți
pot avea și simțul neâmplinirii în cazul în care au fost ignorați de părinți.

DELINCVENŢA ÎN ADOLESCENŢĂ
Normele sociale definesc situaţii şi moduri de comportament, din care unele sunt dezirabile, altele sunt
interzise. Atunci când un individ încalcă norma ce defineşte o situaţie dezirabilă, el va fi perceput ca un
“străin”, ca un individ periculos şi particular, deseori manifestand comportament denumit deviant.
Comportamentul deviant este o formă a comportamentului antisocial şi constă în încălcarea regulilor
morale, integrităţii fizice, drepturilor sociale ale individului.
Comportamentul delincvenţial este comportamentul care apare ca urmare a inadaptării sociale,
manifestată sub forma unor comportamente agresive îndepărtate fie spre colectivitate, legile morale,
sau spre distrugerea de bunuri , violentarea bunelor moravuri, furturi, vandalism, incendii.
Cazurile cele mai frecvente de devianță apar în jurul vârstei de 15-16 ani, fiind provocate, mai ales de un
climat familial instabil, sărăcie, carente educative.
Există numeroşi factori care contribuie şi influenţează numărul comportamentelor delincvente ale
adolescenţilor. Cercetările au arătat că prezenţa unui singur factor nu cauzează un comportament
violent sau antisocial, ci este nevoie de acţiunea mai multor factori.
Factorii care pot determina comportamentul delincvent pot fi clasificaţi în:
 Factori individuali: disfuncţii cerebrale, deficienţe intelectuale, tulburări ale afectivităţii
(imaturitate, instabilitate, frustrare, indiferenţă afectivă, ambivalenţă afectivă, absenţa
înclinaţiilor altruiste), tulburări caracteriale (lipsa autocontrolului, impulsivitate, agresivitate,
indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă, indolenţă/trândăvie, respingerea normelor sociale, juridice
şi morale, egocentrism), iniţiere timpurie în comportamentul violent, atitudini şi credinţe
favorabile comportamentului deviant sau antisocial.
 Factori familiali: climat familial conflictual şi imoral, familie dezorganizată, implicare scăzută în
educarea copiilor, lipsa de autoritate a părinţilor, atitudine tiranică a părinţilor.
 Factori de natură educaţională: eşec şcolar, legatură slabă cu şcoala, tranziţii frecvente de la o
şcoală la alta, greşeli ale educatorilor (de atitudine şi relaţionare, de competenţă profesională, de
autoritate morală).
 Factori ce ţin de comunitate: accesul la droguri şi arme, deteriorarea şi dezorganizarea
comunităţii, nivel ridicat al criminalităţii, existenţa găştilor.
 Factori ce ţin de mediu: sărăcie, expunerea la violenţa din mass-media, neîncrederea adulţilor în
valorile şi cultura tinerilor, lipsa implicării instituţiilor de stat şi civile prin programe pentru copii
şi tineri.

Adolescentul instituţionalizat
Dificultăţile educative în casa de copii au drept cauză principală eterogenitatea mediilor de provenienţă
şi a experienţelor sociale anterioare.
Trasferul dintr-o instituţie în alta constituie fondul crizelor de adaptare care, de asemenea prejudiciază
7
Psihologia vârstelor
dezvoltarea şi maturizarea copilului. Practica a dovedit că cele mai mari probleme educative sub
aspectul integrării în regimul vieţii le au copiii proveniţi din familii dezorganizate şi cei din relaţii de
concubinaj.

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ÎN ADOLESCENȚĂ


Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare. În adolescenţă toate
procesele informaţionale se desfăşoară la nivel înalt şi au o eficienţă sporită.
În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia: „condiţiile organice ale percepţiei nu sunt
deplin realizate decât în faza adolescenţei”. Prin urmare, în adolescenţă se constată scăderea pragurilor
senzoriale (și prin aceasta – creșterea sensibilității), creşterea rapidităţii explorărilor perceptive,
realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor, volumului, vitezei etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă
toate însuşirile percepute dar la acestea se asociază semnificaţii personale legate de eu şi de unicitatea
personalităţii fiecăruia.
Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a mai avea nevoie de vreun ajutor, iar
postadolescenţii le investesc în veritabile activităţi de cercetare.
Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât
reprezentări foarte bogate în detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta este
o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al adolescentului. Se accentuează organizarea
reprezentărilor în jurul ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.
Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi funcţionale între diverse tipuri de elemente. Ei
ating uşor nivelul înalt al generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei interesaţi
de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă în acest domeniu, vor dobândi abilităţi şi mai mari
de reprezentare. La fel pot să reprezinte, în detaliu, aspecte semnificative din fel de fel de structuri şi să
surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste capacităţi de reprezentare sunt demonstrate atât în
rezolvarea unor sarcini practice cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la această vârstă.

Gândirea
Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea operaţiilor formale. Acelaşi autor
împreună cu numeroşii săi colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în adolescenţă, în jurul
a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al funcţionării structurilor operatorii mentale şi a manifestării
inteligenţei umane.
Acest nivel se caracterizează prin:
• operaţii ale gândirii deplin eliberate de conţinuturile informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial, care se
generalizează, se transferă şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să combine aceste
operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un gen de combinatorică mentală prin care să verifice
toate însuşirile obiectelor şi fenomenelor şi relaţiile dintre ele, respectând totodată legile logice. În acest
fel este întărit în mod considerabil mersul deductiv al gândirii;
• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale generalizărilor, abstractizări ale
abstractizărilor etc.) sunt bine consolidate şi pe deplin reversibile;
• în timpul însuşirii cunoştinţelor la diferite discipline se formează scheme de gândire riguroase care pot
fi aplicate cu uşurinţă în diferite situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu mare viteză;
• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire (cum ar fi a echilibrării balanţei, a
compunerii forţelor, a compensării etc.) permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;

8
Psihologia vârstelor
• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J. Piaget a numit spiritul experimental
spontan care consta în capacitatea adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care sunt implicaţi
într-o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte, influenţa pe care o au;
• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul formulează ipoteze şi apoi desfăşoară
lanţuri lungi de raţionamente pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii.
Acest aspect se amplifică în postadolescenţă.
• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte variate sisteme de simboluri (din
matematică, fizic, chimie etc.);
• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare de abstractizare şi generalizare şi
formează sisteme riguroase, în cadrul fiecărei discipline;
• adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;
• operațiile gândirii sunt cuprinzătoare, adolescenții se pot raporta la spaţiu infinit și la durate
nedeterminate de timp;
• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai ales în postadolescenţă).
Cercetări mai noi au constatat că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul pe care îl poate
atinge gândirea lor, datorită numeroşilor factori interni, subiectivi şi externi care pot acţiona, de-a lungul
anilor.
Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial cognitiv deosebit, dar aceasta nu se
realizează în mod egal la toţi.
Se pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung să-şi cunoască, măcar o parte din
aceste calităţi şi să se orienteze în cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare.

Memoria
Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor cerebrale şi al progreselor constante
înregistrate în stadiile anterioare. Caracteristicile cele mai importante sunt:
• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea cunoştinţelor din variate domenii şi
construirea bazelor culturii generale şi a celei profesionale;
• dominarea memoriei logice fără de care adolescentul nu ar putea face faţă solicitărilor şcolare şi
extraşcolare variate şi numeroase;
• creşterea capacităţii de a memora aspectele abstracte şi generale ale cunoştinţelor, care permit
formarea unor structuri cognitive ce integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea îndelungată;
• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai mare a caracterului activ al
memoriei: identificarea ideilor centrale, ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea detaliilor
nesemnificative etc.;
• dezvoltarea mai largă a metamemoriei (care reprezintă cunoașterea despre cum funcționează propria
memorie) ce permite gestionarea mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi memoria
adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel creşte productivitatea şi eficienţa
metamemoriei generale specifică acestui stadiu;
• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea corespunzătoare a materialului ce trebuie
actualizat, şi reorganizarea în altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.

Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte procese cognitive, iar adolescenţii o
percep ca pe o nouă zonă de autodefinire şi exprimare originală.
• Imaginația reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi este investită în învăţare, în
activităţile curente, în realizarea lecturilor de diverse feluri.
9
Psihologia vârstelor
• Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte. Este favorizată de legături strânse
cu gândirea. Imaginaţia creatoare implicată în diverse activităţi, tehnice sau artistice este propulsată de
afectivitatea ce poartă amprenta acestei vârste, adică este intensă, profundă, nuanţată.
În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai
mare de originalitate, comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor de exprimare.
• Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este implicat cu precădere în
construirea idealului de viaţă. Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul său, un
aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi postadolescenţă.

Comunicarea şi limbajul
Întreaga dezvoltare cognitivă la vârsta adolescenței este strâns legată de progresele limbajului. Acestea
se constată în următoarele planuri:
• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere de până la 20.000 cuvinte, ceea ce
asigură adolescentului o competenţă lingvistică mult crescută față de stadiul anterior. Cei ce
aprofundează studiile își însuşesc foarte mulţi termeni ştiinţifici. Nucleul de semnificaţii al unui număr
mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice complexe. De aceea, adolescenții sunt foarte
exigenţi în legătură cu respectarea sensurilor exacte ale cuvintelor. Aceștia își însuşesc în şcoală, dar şi
pe alte căi tehnicile moderne de comunicare, extinzându-şi orizontul de cunoaştere;
• adolescenții își însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri din alte ţări, beneficiază
de avantajele informaţionale ale internetului. Pot angaja în comunicare în mod adecvat, toate mijloacele
nonverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu anumite persoane, ei sunt capabili să recepţioneze şi
să decodifice cele mai subtile sensuri ale structurilor verbale emise de acestea şi ale gesturilor
însoţitoare ale comunicării;
• vorbirea adolescenților are un debit adaptat la situaţii, este fluentă, expresivă, controlată de norme
gramaticale și stilistice bine stăpânite;
• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare verbală, pe care îl apreciază ca fiind măsura
inteligenţei şi a gradului de cultură.
Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi, adolescenții se exprimă elevat, îngrijit,
corect, faţă de egali îşi permit lejerităţi verbale, din spirit de gaşcă;
• în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc tehnici de citire rapidă şi se reduc în
schimb, capacităţile de citire expresivă;
• limbajul scris se caracterizează prin accentuarea particularităţilor individuale în realizarea grafemelor,
prin exigenţe privind normele gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei fazei de proiectare a
ceea ce se va exprima în scris.

Bibliografie:
1. Crețu, T., (2009) Psihologia vârstelor, Polirom
2. Găișteanu, M., Psihologia copilului, Ed. Leonardo Da Vinci
3. Law Nolte Dorothy, Harris Rachel (2007) Copiii învață ceea ce trăiesc, Humanitas Practic,
București
4. Muntean, Ana, (2006) Psihologia dezvoltării umane, Polirom, Iași
5. Şchiopu U., Verza E. (1997) Psihologia vârstelor, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
6. Sion, G., (2006) Psihologia vârstelor, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti
7. Verza E., Verza, F.E. (2000) Psihologia vârstelor, Bucureşti, Pro Humanitate
8. Ziglar, Zig (1989) Putem crește copii buni într-o lume negativă, Curtea Veche, București.

10