INTRODUCERE

ISTORIA KINETOTERAPIEI

Izvoarele istorice fac dovada că automasajul, hidroterapia, psihoterapia etc. s-au

practicat şi s-au dezvoltat din cele mai vechi timpuri. Există în istoria universală a
kinetoterapiei mai multe perioade mari în care numeroasele acumulări şi dezvoltarea
continuă a acestui domeniu sunt greu de cuprins în întregul lor. Nu ştim, de pildă, ce
reprezintă în arta statuară neolitică din România (a doua jumătate a sec. V î.Hr.) poziţia
pe care o are Gânditorul (Cultura Hamangia), figurină descoperită la Cernavodă, lângă
Dunăre şi aflată şi azi la Muzeul de Istorie a României. Singurul lucru sigur pe care îl
putem afirma este că fiecare perioadă poate fi considerată bază de dezvoltare pentru
următoarea şi de evoluţie a domeniului spre universalitate şi desăvârşire. Aceste perioade
în care omul este principalul autor, mai precis trupul său care are nevoie de alinarea
suferinţei, ca parametru biologic universal, vor fi tratate amănunţit în cursul expunerii
noastre, începând din momentul când raţionalitatea se manifestă în conştiinţă, voinţă şi
faptă până azi. Încă din antichitate (China antică, India antică, Grecia antică, Egiptul antic
etc), exerciţiile fizice erau practicate pentru menţinerea unei bune forme fizice, dar şi în
tratarea unor afecţiuni cum ar fi dureri musculare, guta, obezitate etc. Sistemele antice de
gimnastică cuprindeau exerciţii de ţinută, lupta cu sabia, aruncarea suliţei şi discului,
alergare, box, aruncarea cu piatra, sărituri şi înot. Marele medic al antichităţii greceşti,
Hipocrat (sec. IV înainte de Cristos), în primul spital construit în insula Kos, a studiat
atent efectele fiziologice ale gimnasticii şi masajului definind sănătatea ca un echilibru
între exerciţiile fizice şi alimentaţie. Pentru prima dată este sesizată relaţia între mişcare-
hipertrofie şi imobilizare-atrofie musculară. El susţine că exerciţiul fizic şi masajul
influenţează favorabil respiraţia, metabolismul, circulaţia sangvina şi echilibrează
activitatea sistemului nervos central. Alte personalităţi ale lumii antice care au iniţiat
dezvoltatea domeniului sunt: Antylos - întemeietorul gimnasticii terapeutice, Herodicus –
a elaborat normele gimnasticii igienice şi terapeutice, Platon - în “Legile” şi “Republica a
prezentat un sistem de educaţie armonioasă a corpului considerând gimnastica masajul,
băile, odihna, alimentaţia, drept factori determinanţi ai educaţiei estetice.

CE ESTE KINETOTERAPIA?
 În mod uzual se traduce ca fiind terapia prin mişcare, de fapt această terapie este utilă
atât în recuperarea afecţiunilor locomotorii, cât şi în tratarea unor afecţiuni ale organelor
interne, boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice şi chiar digestive. Se ştie, de
exemplu, că efortul fizic controlat poate reduce valorile tensiunii arteriale în
hipertensiunea arterială sau poate reduce valorile diabetului zaharat. Kinetoterapia
stimulează resursele de adaptare ale organismului printr-un stres reprezentat de exerciţiul
fizic controlat şi bine dozat.

Din punct de vedere etimologic kinetoterapie înseamnă terapie prin mişcare şi provine
din limba greacă unde rădăcina acestuia - “kinesis” se traduce prin cuvântul ”mişcare”.
Kinetoterapia se foloseşte pentru recuperarea medicală somato-funcţională şi constă într-
un ansamblu de tehnici şi metode având în centru exerciţiul fizic.

În cadrul Kinetoterapiei sunt cuprinse trei forme de kinetoprofilxie: primară, secundară

şi terţiară. Vorbim despre kinetoprofilaxie primară atunci când utilizam exerciţiul fizic,
tehnicile şi metodele pentru a preveni îmbolnăvirile, în limitele vârstelor biologice şi
cronologice. Gimnastica de înviorare, activităţile în aer liber, plimbările, activităţile de
timp liber competiţionale şi necompetiţionale etc., sunt mijloace foarte utile în
kinetoprofilaxie. Kinetoprofilaxia secundară are rolul de a preveni complicaţiile
îmbolnăvirilor, iar kinetoprofilaxia terţiară previne apariţia sechelelor în urma
îmbolnăvirilor care ar putea determina dizabilităţi motorii şi/sau psihice.

Principalele obiective ale kinetoterapiei sunt:

• Relaxarea

• Corectarea posturii şi aliniamentului corporal

• Creşterea mobilităţii articulare

• Creşterea forţei şi rezistenţei musculare

• Îmbunătăţirea coordonării, controlului neuro-muscular al mişcării şi echilibrului.

• Creşterea capacităţii de efort

• Reeducarea sensibilităţii

Motivul alegerii temei

Motivul pentru care am ales această temă este acela că la locul de practica am intalnit
mai multe cazuri de fractură ale membrului inferior, iar unul dintre acestea mi-a atras
atenţia din pricina afectării întregului membru. Astfel, am fost determinat să îmi realizez
lucrarea de licenţă pe acest pacient cu leziuni de minisc intern si extern, ruptură de
ligamente încrucişat anterior, elongatie de ligament incrucişat posterior. Deasemenea
punem accent pe rolul kinetoterapiei în recuperarea post- traumatică, în reabilitarea
activitîţilor zilnice atat pentru reintegrarea în societate cât şi pentru readaptarea acestuia
în viaţa cotidiană într un timp cât mai scurt.

Actualitatea temei

Kinetoterapia membrului inferior politraumatic este o tema de actualitate frecvent

abordată in cercetare, datorită numărului mare de traumatisme survenite in urma unor
accidentari. Astfel, aceasta este o temă ce prezintă un mare interes deoarece
traumatismele pot apare oriunde (pe strada, la locul de munca, acasa, in vacanta etc.), si
sub diverse moduri: accidente de circulatie, caderi de la inaltime, calamitati naturale,
agresiuni umane etc. Cunoasterea si aplicarea unor masuri si proceduri simple de prim
ajutor la locul accidentului, pot reduce consecintele accidentului si pot chiar salva vieti

Scopul şi sarcinile lucrării

Scopul redactării acestei lucrări constă în conceperea unui program kinetoterapeutic

care sa urmărească recuperarea eficientă şi rapidă a pacientului cu politraumatisme ale
membrului inferior. Se doreşte ca prin terapia ocupaţională şi multitudinea metodelor şi
tehnicilor eficiente ale kinetoterapiei să se evidenţieze efectele benefice aduse prin
exerciţiile recuperatorii pentru recuperarea funcţională a membrului inferior a
pacientului.

Sarcinile acestei lucrări sunt:

- documentarea bibliografică de specialitate

- stângerea informaţiilor

- alegerea subiectului de cercetare

- evaluarea - initiala

- pe parcurs

- finală

Tema abordata de mine constă în conceperea unui program kinetoterapeutic care să

urmărească recuperarea eficientă, rapidă si să aducă activitatea fizică la un nivel cat mai
apropiat al conditiei fizice dinaintea accidentării. Constientizarea privind tratarea acestor
leziuni din timp ajuta la ameliorarea sau chiar remedierea problemelor in cauza. Consider
că, terapia prin exerciţii fizice şi miscare este o metodă foarte bună care poate diminua
tratarea leziunilor ligamentare, considerată o problemă critică. Recuperarea prin
kinetoterapie dezvoltă musculatura şi îmbunătăteşte toate funcţiile generale ale
organismului, fiind recomandată pentru o dezvoltare armonioasă a corpului si o bună
functionare a articulatiilor.

Membrul inferior sau membrul pelvin este o regiune anatomica aflata in partea
inferioara a trunchiului uman , servind pentru locomotie si este alcatuita din patru
segmente: sold, coapsa, gamba si picior. Membrul inferior este format din articulatii,
muschi, tendoane, ligamente, nervi si vase sangvine, fiecare dintre acestea putand suferi
leziuni, infectii sau alte probleme care sa determine durere. Durerea poate sa dureze putin
sau sa fie constanta, poate sa afecteze intreg membrul inferior sau doar o anumita zona.
Durerea membrului inferior poate aparea din mai multe cauze, de la leziuni accidentale,
pana la afectiuni nervoase. In absenta unui traumatism sau a altor simptome, durerea este
frecvent produsa de crampe (spasme) musculare. Scheletul membrului inferior este
alcatuit din trei segmente:
A. Articulatia soldului

B Articulatia genunchiului

C. Articulatia gleznei

Dintre acestea, ne intereseaza articulatia genunchiului care trebuie sa fie mobila si

supla pentru a permite flexia si extensia membrului inferior. Ea trebuie, deasemenea, sa
fie stabila avand in vedere ca ea sustine toata greutatea corpului. In alcatuirea articulatiei
genunchiului intra: femurul, meniscurile, ligamentele incrucisate, platoul tibial, tibia,
peroneul, cartilajul articular, capsula articulara, rotula, sinoviala, lichidul sinovial, rotula,
ligamentul patelar, tendonul muschiului, ligamentele externe si interne.

Ligamentele sunt structuri ce intră în alcătuirea aparatului articular al genunchiului,

având localizare în capsula articulară a acestuia, sub forma unor benzi de fibre paralele ce
asigură un nivel crescut de rezistenţă, ajutând la opunerea mişcărilor cu amplitudine
excesivă sau anormale. Leziunile ligamentare se produc în urma unor suprasolicitări prin
forţe excesive, ce determină rupturi ale fibrelor. În urma unei leziuni a ligamentului
încruci at anterior, apar sechele ce afectează stabilitatea și mobilitatea persoanelor în
cauză. Ligamentul încrucişat anterior limitează deplasarea înainte, iar cel posterior,
deplasarea înapoi. Ligamentul încrucişat anterior se întinde în extensie, se relaxează în
flexia uşoară şi se întinde din nou în hiper- extensie, în timp ce ligamentul încrucişat
posterior se întinde în flexie completă, se relaxează în semiflexie şi se întinde din nou
uşor în extensie, în semiflexie, ambele ligamente încrucişate fiind mai destinse, se poate
obţine o uşoară mişcare de alunecare în sens anteroposterior a platoului tibial pe condilii
femurali. In diferitele activităţi sportive, aparatul ligamentar care limitează mişcările
genunchiului este deosebit de solicitat. Forţarea genunchiului în valg (înăuntru) sau în var
(în afară), însoţită sau nu de răsucirea gambei pe coapsă, duce la leziuni de diferite
intensităţi ale ligamentelor laterale. Ligamentul încrucişatanterior se poate rupe prin mai
multe mecanisme.De exemplu, poate fi lezat în urma unui traumatismputernic asupra
feţei anterioare a genunchiului aflatîn extensie sau asupra suprafeţei posterioare a
gambei,genunchiul fiind flectat la 90°. De asemenea, mai poate fi lezat prin trecerea
forţată de la flexie la extensie, cu genunchiul rotat extern.
 Obiectivele lucrarii

Obiectivele generale ale acestei lucrari constau în obţinerea unor progrese la nivel
locomotor, care să producă aspecte favorabile şi interacţiunea pacientului cu mediul
natural şi social

- ameliorarea funcţiei de oordonare şi control a membrului inferior

- creşterea forţei şi rezistenţei musculare

- creşterea mobilităţii articulare

- ameliorarea şi combaterea durerii

- recuperarea mobilităţii membrului inferior

- tonifierea musculaturii membrului inferior

- reeducarea activităţilor zilnice

Ipoteza lucrarii

Dacă se aplică un program de recuperare prompt, progresiv şi individualizat ,

conform fazelor specifice de recuperare, urmărind obiectivele şi folosind mijloacele
kinetoterapiei, in asociere cu tehnici si metode de recuperare; presupunem că se vor
obţine rezultate vizibile avand ca rezultat optimizarea recuperării şi reintroducerea
pacientului în viaţa cotidiană şi reintegrarea sa în societate.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE

1.1 Cauzele traumatismelor ligamentului incrucisat anterior

Ligamentul încrucișat anterior are un rol deosebit de important în ceea ce privește

stabilitatea genunchiului. Pentru a-i înțelege rolul trebuie să îl privim în context.
Articulația genunchiului este una dintre cele mai complexe din corpul uman și cuprinde
trei oase: femurul, tibia și rotula (supranumită și patelă). Rotula se află în fața articulației
și are rol protector, iar cele trei oase sunt interconectate prin ligamente. Asemănătoare
unor benzi rotunde, aceste ligamente ale genunchiului sunt foarte puternice și acționează
similar unor sfori care țin oasele în contact și stabilizează genunchiul.

Exista patru ligamente principale în genunchi:

* Ligament colateral medial – Situat în partea laterală internă a genunchiului, acesta are
rolul de a stabiliza articulația în porțiunea internă medială a genunchiului.

* Ligament colateral lateral – Situat în partea laterală externă a genunchiului, are rolul de
a controla deplasările laterale externe de la nivelul genunchiului.

* Ligament încrucișat posterior – Este situat în interiorul articulației, se încrucișează cu

cel anterior în forma unui X și controlează stabilitatea posterioară a genunchiului.

* Ligament încrucișat anterior – Controlează stabilitatea anterioara a genunchiului. Acest

ligament traversează în diagonală centrul genunchiului, iar rolul său este de a preveni
deplasarea anterioară a tibiei și de a asigura stabilitatea rotațională. Este format din două
fascicule – anteromedial și posterolateral – fiecare dintre ele cu un rol important în
stabilizarea antero-posterioară și în cea rotațională

Leziunile ligamentului apar atunci când articulaţia genunchiului realizează flexia, sau
rotatia (şansele de accidentare fiind mai mari când aceste mişcări se combină), dar si în
urma unui contact dur: piciorul fiind fixat pe sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior
genunchiul întins sau uşor flectat (lovitură din partea unei persoane sau a unui obiect) .

Acest ligament este lezat frecvent la cei care practică un sport ce presupune
schimbarea rapidă a direcţie de miscare, oprirea şi alergarea repetată sau aterizări din
săritură, precum fotbal, rugby, baschet, handbal schi, gimnastică, arte marţiale. De
asemenea ratarea unei trepte la coborârea scărilor sau păşitul într-o groapă poate genera
de asemenea lezarea ligamentului încrucişat anterior.
Rezistenţa ligamentului încrucişat anterior devine mai mică odată cu îmbătrânirea, lucru

valabil pentru orice altă parte a corpului.

Cauzele pot fi reprezentate de:

* forţe externe: contactul cu adversarul, lovituri în anumite zone şi în anumite poziţii,

* anumite mişcări în care apare încărcarea genunchiului în poziţie nefiziologică

* uzura prelungită, care vulnerabilizează rezistenţa mecanică a ligamentului,

suprasolicitare

Simptomele traumatismului ligamentelor incrucisate anterior

* Auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului in timpul accidentari

* Durere localizata in exteriorul si în spatele articulatiei genunchiului

* Tumefierea ( umflarea ) genunchiului în primele ore după accidentare; acesta poate fi

un

semn de sângerare în interiorul articulatiei. Tumefierea care apare brusc este un semn de
leziune importantă a structurilor articulatiei genunchiului

* Limitarea miscărilor genunchiului din cauza durerii, a tumefactiei

* Senzatie de genunchi instabil

 După accidentare, durerea limitează activitatea în desfăşurare, dar permite reluarea
mersului. Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului încrucisat anterior îl
constituie instabilitatea genunchiului, asociată uneori cu durere si tumefactie. Această
situatie apare atunci când o leziune acută nu e tratată corespunzător. Simptome dureroase
similare rupturii ligamentului încrucisat anterior pot fi generate si de afectarea altor
structuri ale genunchiului, precum: cartilajul articular, meniscurile ( 70% dintre
persoanele care au o leziune a ligamentului încrucisat anterior prezintă si o afectare
meniscală), ligamentele colaterale medial sau lateral sau chiar o fractură a oaselor care
alcătuiesc articulatia genunchiului. Diagnosticul rupturii LIA (ligamentul încrucişat
anterior) este evocat odată cu accidentul sportiv. De obicei acest diagnostic poate fi
afirmat doar pe baza testelor clinice. Examenele complementare (radiografiile, eventual
RMN), confirmă,dacă este necesar, acest diagnostic şi ajută la efectuarea unui bilanţ al
genunchiului, în special un bilanţ al meniscurilor. Artroscopia nu este necesară, aceasta
este inutilă diagnosticului, fiind doar o metodă de operare. Ruptura LIA (ligamentul
încrucişat anterior) este cel mai adesea consecinţa unei torsiuni violente ale genunchiului
survenită adesea în timpul unui accident sportiv. Sportivul resimte astfel o durere violenta
la nivelul genunchiului şi un zgomot (cracment) datorat ruperii ligamentului. De
asemenea poate fi însoţit de o senzaţie de instabilitate la încercarea de a relua activităţile
sportive,apoi mărirea volumului articulaţiei genunchiului poate surveni la câteva ore după
producere.

Tratamentul rupturii de ligament încrucișat anterior al genunchiului

Tratamentul pentru ligamente rupte încrucișat anterior variază în funcție de nevoile

pacientului și este individualizat. Un pacient tânăr are nevoie de operația de reconstrucție
a ligamentului. Un tânăr sportiv de performanță va necesita intervenție chirurgicală per
primam (intervenție imediată după producerea leziunii). Pacienții mai puțin activi, de
obicei în vârstă, își pot relua stilul de viață fără operație. Există, așadar, două modalități
de a trata ruptura de ligament anterior al genunchiului: prin tratament conservator și prin
tratament chirurgical.

* Tratamentul chirurgical. Acest ligament este singurul care nu se vindecă prin

imobilizare, astfel încât operația pentru ruptura de ligamente încrucișate este, uneori,
imperativă, iar pentru a reda stabilitatea genunchiului este nevoie de reconstrucția
acestuia. Chirurgul ortoped va înlocui ligamentul rupt cu o grefă de țesut, o matrice care
va fi populată cu celule și se va transforma într-un nou ligament. Grefa poate fi obținută
din mai multe surse:

- Autogrefe – Sunt recoltate direct de la pacient. Se pot folosi tendoanele mușchilor

semitendinos și gracilis, tendonul mușchiului cvadriceps sau tendonul patelar.

- Ligament artificial de tip LARS (Ligament Advanced Reinforcement System)

- Alogrefă – Transplant de la pacienți în moarte clinică

Operația de de ligamentoplastie se desfășoară pe cale artroscopică, prin incizii mici.

Acest tip de operație este mult mai puțin invaziv decât operația deschisă. Printre beneficii
se numără: durere diminuată, spitalizare mai scurtă, timp mai rapid de recuperare.
Intervenția începe prin recoltarea grefei. Apoi se fac două incizii mici de o parte și de alta
a tendonului rotulian, prin care se introduce camera de luat vederi (artroscopul) împreună
cu celelalte instrumente necesare pentru operație. Se execută niște tuneluri în tibie și în
femur, iar prin aceste tuneluri se trece grefa și se fixează la nivel femural și tibial printr-
un sistem special conceput în acest sens. Ligamentul încrucișat anterior este alcătuit din
doua fascicule. Intervenția poate implica reconstrucția unui singur fascicul („single
bundle”) sau a ambelor fascicule („double bundle”). În ultimii ani reconstrucția “single
bundle anatomic” a inclus și elemente din celelalte tehnici, prin crearea unui grefon cu o
grosime similară cu cea a ligamentului original, plasat la nivelul femurului în poziție
anatomică.

* Tratamentul conservator (nechirurgical). Un ligament încrucișat anterior rupt complet

nu se va vindeca fără operație, însă acest lucru nu înseamnă că operația este obligatorie.
Tratamentul conservator este unul potrivit pentru pacienții în vârstă sau sedentari. Dacă
celelalte structuri ale genunchiului sunt intacte, medicul poate recomanda variante
terapeutice simple, nechirurgicale, printre care se numără:

* Purtarea unei orteze – Medicul poate recomanda purtarea unei orteze care să stabilizeze
genunchiul. Într-o primă fază, pentru protecția genunchiului se poate recomanda sprijinul
podal parțial pe piciorul afectat, prin folosirea unei cârje.

* Kinetoterapie – Pe măsură ce inflamația cedează, pacientul începe un program de

recuperare care constă în exerciții fizice specifice destinate tonifierii musculaturii.

* Fizioterapie – Există mai multe tipuri de fizioterapie benefice pentru pacienții care au
ruptură de ligament: terapia cu ultrasunete, electroterapie, magnetoterapie etc.

Recuperarea postoperatorie

Pacientul este externat a 2-a zi și își poate relua activitatea sportivă după aproximativ
cinci luni, în funcție de gradul de recuperare. La externare, pacientul va putea merge fără
mari probleme și fără un disconfort ridicat (se va ajuta și de cârje în acest sens). De
asemenea, pacientul va trebui să fie capabil să ajungă la 90 grade de flexie în primele 2
zile de după operație. Medicul va prescrie un tratament medicamentos menit să prevină
infecția și tromboza și să grăbească vindecarea. Firele se scot la circa 2 săptămâni de la
operație, moment în care pacienții pot relua munca de birou. Pentru alte activități –
muncă de teren, ridicare de greutăți – se va mai aștepta până la 1,5 sau chiar 4 luni.
Reluarea activității sportive se face la aproximativ 5 luni după operație. Sportivii de
performanță sunt o categorie aparte de pacienți și, datorită efortului intensiv pe care îl
depun în vederea recuperării, se vor întoarce mai repede la viața sportivă. Conceptul de
întoarcere în siguranță la sport implică efectuarea unor teste și măsurători. Atunci când
membrul pelvin operat prezintă 90% din capacitatea membrului pelvin sănătos, se poate
considera ca pacientul se întoarce în siguranță la sport. Recuperarea postoperatorie
necesită un comportament precaut, menit să prevină alte leziuni. Ruptura de ligament
încrucișat anterior nu este o leziune foarte gravă. Ea are, însă, potențialul de a deveni
periculoasă dacă este ignorată și dacă nu este tratată corespunzător. Este extrem de
important, deci, ca la orice traumatism resimțit să consultăm un specialist pentru a trata
afecțiunea în cel mai scurt timp și cu minim de neajunsuri.

Bibliografie

https://dr.codorean.ro/afectiuni/afectiuni-genunchi/ruptura-de-ligament-incrucisat-
anterior-lia/

1. BACIU, C., Aparatul locomotor, ,Editura Medicală, Bucure ti, 1981;

BRATU, M., ,Kinetoterapia în afec iunile posttraumatice ale sportivilor ț , Editura Bren,

Bucure ti, 2004;

CUPRINS

INTRODUCERE
Actualitatea temei

Motivul alegerii temei

Scopul lucrarii

Ipoteza lucrarii

Sarcinile cercetarii

Obiectivele cercetarii

CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 ANATOMIA FUNCTIONALA A MEMBRULUI INFERIOR

I.2. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

I.3. ARTICULATIA COXOFEMURALA A COAPSEI

I.4. ARTICULAŢIE ŞOLD

I.5. ARTICULAŢIE GENUNCHI

I. 6. ARTICULAŢIE GLEZNĂ

I. 7. BIOMECANICA MEMBRULUI INFERIOR

INTRODUCERE

Există în istoria universală a kinetoterapiei mai multe perioade mari în care

numeroasele acumulări şi dezvoltarea continuă a acestui domeniu sunt greu de cuprins în
întregul lor. Nu ştim, de pildă, ce reprezintă în arta statuară neolitică din România (a doua
jumătate a sec. V î.Hr.) poziţia pe care o are Gânditorul (Cultura Hamangia), figurină
descoperită la Cernavodă, lângă Dunăre şi aflată şi azi la Muzeul de Istorie a României.
Singurul lucru sigur pe care îl putem afirma este că fiecare perioadă poate fi considerată
bază de dezvoltare pentru următoarea şi de evoluţie a domeniului spre universalitate şi
desăvârşire. Aceste perioade în care omul este principalul autor, mai precis trupul său
care are nevoie de alinarea suferinţei, ca parametru biologic universal, vor fi tratate
amănunţit în cursul expunerii noastre, începând din momentul când raţionalitatea se
manifestă în conştiinţă, voinţă şi faptă până azi. [Dr.Postolache N.,2007,pag.14]

În mod uzual kinetoterapia se traduce ca fiind terapia prin mişcare, de fapt această
terapie este utilă atât în recuperarea afecţiunilor locomotorii, cât şi în tratarea unor
afecţiuni ale organelor interne, boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice şi chiar
digestive. Se ştie, de exemplu, că efortul fizic controlat poate reduce valorile tensiunii
arteriale în hipertensiunea arterială sau poate reduce valorile diabetului zaharat.
Kinetoterapia stimulează resursele de adaptare ale organismului printr-un stres
reprezentat de exerciţiul fizic controlat şi bine dozat.[Ivascu M., www.ivakinetic.ro]

Actualitatea temei

Kinetoterapia membrului inferior politraumatic este o tema de actualitate frecvent

abordată in cercetare, datorită numărului mare de traumatisme survenite in urma unor
accidentari. Astfel, aceasta este o temă ce prezintă un mare interes deoarece
traumatismele pot apare oriunde (pe strada, la locul de munca, acasa, in vacanta etc.), si
sub diverse moduri: accidente de circulatie, caderi de la inaltime, calamitati naturale,
agresiuni umane etc. Cunoasterea si aplicarea unor masuri si proceduri simple de prim
ajutor la locul accidentului, pot reduce consecintele accidentului si pot chiar salva vieti.

Motivul alegerii temei

Motivul pentru care am ales această temă este acela că la locul de practica am intalnit
mai multe cazuri de fractură ale membrului inferior, iar unul dintre acestea mi-a atras
atenţia din pricina afectării întregului membru. Astfel, am fost determinat să îmi realizez
lucrarea de licenţă pe acest pacient cu leziuni de minisc intern si extern, ruptură de
ligamente încrucişat anterior, elongatie de ligament incrucişat posterior. Deasemenea
punem accent pe rolul kinetoterapiei în recuperarea post- traumatică, în reabilitarea
activitîţilor zilnice atat pentru reintegrarea în societate cât şi pentru readaptarea acestuia
în viaţa cotidiană într un timp cât mai scurt.

Scopul şi sarcinile lucrării

Scopul redactării acestei lucrări constă în conceperea unui program kinetoterapeutic

care sa urmărească recuperarea eficientă şi rapidă a pacientului cu politraumatisme ale
membrului inferior. Se doreşte ca prin terapia ocupaţională şi multitudinea metodelor şi
tehnicilor eficiente ale kinetoterapiei să se evidenţieze efectele benefice aduse prin
exerciţiile recuperatorii pentru recuperarea funcţională a membrului inferior a
pacientului.

Ipoteza lucrarii

Dacă se aplică un program de recuperare prompt, progresiv şi individualizat ,

conform fazelor specifice de recuperare, urmărind obiectivele şi folosind mijloacele
kinetoterapiei, in asociere cu tehnici si metode de recuperare; presupunem că se vor
obţine rezultate vizibile avand ca rezultat optimizarea recuperării şi reintroducerea
pacientului în viaţa cotidiană şi reintegrarea sa în societate.

Sarcinile acestei lucrări sunt:

- documentarea bibliografică de specialitate

- stângerea informaţiilor

- alegerea subiectului de cercetare

- evaluarea - initiala

- pe parcurs

- finală

Obiectivele lucrarii

Obiectivele generale ale acestei lucrari constau în obţinerea unor progrese la nivel
locomotor, care să producă aspecte favorabile şi interacţiunea pacientului cu mediul
natural şi social

- ameliorarea funcţiei de oordonare şi control a membrului inferior

- creşterea forţei şi rezistenţei musculare

- creşterea mobilităţii articulare

- ameliorarea şi combaterea durerii

- recuperarea mobilităţii membrului inferior

- tonifierea musculaturii membrului inferior

- reeducarea activităţilor zilnice

CAPITOLUL I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1 ANATOMIA FUNCTIONALA A MEMBRULUI INFERIOR

I.2. SCHELETUL MEMBRULUI INFERIOR

I.3. ARTICULATIA COXOFEMURALA A COAPSEI

I.4. ARTICULAŢIE ŞOLD

I.5. ARTICULAŢIE GENUNCHI

I. 6. ARTICULAŢIE GLEZNĂ

I. 7. BIOMECANICA MEMBRULUI INFERIOR

I. 8. ETIOLOGIA

I.8.1. Cauzele traumatismelor

Cauzele pot fi reprezentate de:

Leziunile membrului inferior apar atunci când articulaţia genunchiului realizează flexia,
sau rotaţia

(şansele de accidentare fiind mai mari când aceste mişcări se combină), dar şi în urma
unui contact

dur: piciorul fiind fixat pe sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior genunchiul întins sau
uşor flectat
(lovitură din partea unei persoane sau a unui obiect) .

Acest membru este lezat frecvent la cei care practică un sport ce presupune schimbarea

rapidă a direcţie de mişcare, oprirea şi alergarea repetată sau aterizări din săritură, precum
fotbal,

rugby, baschet, handbal schi, gimnastică, arte marţiale. De asemenea ratarea unei trepte la
coborârea

scărilor sau păşitul într-o groapă poate genera de asemenea lezarea membrului inferior.

Rezistenţa acestuia devine mai mică odată cu îmbătrânirea, lucru valabil pentru orice altă
parte a corpului.

Cauzele pot fi reprezentate de:

§ forţe externe: contactul cu adversarul, lovituri în anumite zone şi în anumite poziţii,

§ anumite mişcări în care apare încărcarea genunchiului în poziţie nefiziologică

§ uzura prelungită, care vulnerabilizează rezistenţa mecanică a ligamentului,

suprasolicitare

etc

* forţe externe: contactul cu adversarul, lovituri în anumite zone şi în anumite poziţii,

* anumite mişcări în care apare încărcarea genunchiului în poziţie nefiziologică

* uzura prelungită, care vulnerabilizează rezistenţa mecanică a ligamentului,

suprasolicitare

I. 8. 2. Mecanism de producere

* indirect: prin căderea pe membrul inferior; satrituri, cadere de pe bicicletă

* direct: prin lovitură cu un corp contondent; maşină, motocicletă

I. 8. 3. Simptomele traumatismelor
Ruptura de menisc

Cel mai comune simptome care apar în cazul unei rupturi de menisc sunt următoarele:

* durere la nivelul genunchiului

* inflamarea și umflarea genunchiului

* rigiditate și blocarea genunchiului

* dificultate la îndoirea și întinderea piciorului

* senzația de instabilitate a genunchiului

Când se produce ruptura de menisc, persoanele pot resimți un pocnet la nivelul

genunchiului, dar își pot continua activitatea în mod normal. Inițial, durerea poate să nu
fie supărătoare, însă după două sau trei zile, genunchiul începe să se inflameze. Dacă nu
este tratată corespunzător, o porțiune din menisc se poate desprinde și se poate deplasa în
articulație. Astfel genunchiul se blochează, alunecă sau produce zgomote în timpul
mersului. Durerea se intensifică, iar mersul este îngreunat.

Ruptura de ligament încrucișat anterior

Atunci când se produce ruptura de ligament încrucișat anterior, pacientul simte că

genunchiul se deplasează. Totodată, ruptura este însoțită și de un zgomot specific, ca un
pocnet. După acest moment, cel al traumatismului propriu-zis, apar următoarele
simptome:

* durere și inflamație. În timpul primelor 24 de ore, genunchiul se umflă. Inflamația și

durerea pot dispărea brusc la un moment dat, însă asta nu înseamnă că problema a fost
rezolvată. În momentul în care pacientul reia activitatea sportivă, genunchiul va fi cel mai
probabil instabil și se va resimți deplasarea lui în timpul activităților.

* limitarea gradului de mișcare în articulația genunchiului.

* disconfort în timpul mersului.

Desigur, poate aceste simptome nu sunt alarmante la prima vedere, iar o asemenea
leziune nu este una de natură să îi reducă pacientului complet capacitatea de mișcare, însă
există riscul dezvoltării unor leziuni ulterioare la nivelul meniscului. Trebuie să
menționăm, prin urmare, că prin rolul pe care îl joacă aceste ligamente încrucișate,
ruptura unuia dintre ele poate duce la incapacitatea de a face mișcări uzuale și la
incapacitatea de a flexa genunchiul. De cele mai multe ori ruptura de ligament încrucișat
anterior se asociază cu ruptura ligamentului colateral și a unuia dintre meniscuri. Este
demonstrat că orice pacient cu ruptură de ligament încrucișat anterior și ruptură de
menisc netratate face gonartroză în 10 ani.

Elongaţie de ligament incrucisat posterior

* Durere cu inflamație care apar constant și rapid după ruptură

* Inflamație care poate rigidiza genunchiul și poate provoca mersul șchiopătat

* Mersul dificil

* Genunchiul este instabil

Recuperarea