REFERAT :

Tema: Organizația Națiunilor Unite

2017

1
Cuprins:

1. Definiție

2.Scurt istoric

3.Structura și funcțiile ONU

4.Scopurile și principiile O.N.U.

5.Statele ca membre O.N.U.

6.Carta O.N.U. și drepturile omului.

2
1.Definiție:

Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU)A fost fondată în 1945, după Al

Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat
din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor
Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea
mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”..
Aceasta nu este o organizație supranaționala, nu are competențele unui guvern
mondial,ci reprezintă o organizație de state suverane,functionând ca "un centru
în care să se armonizeze eforturile națiunilor prin atingerea unor scopuri și
obiective comune". În prezent își are sediul situat la New York.

2.Scurt istoric:

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE este o organizație internațională

guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.),
fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50
de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizație cu vocație
universală, creată în scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea
de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor
prietenești între națiuni, promovarea cooperării internaționale în domeniul
economic, social, cultural și umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra
„Declarația interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte
națiuni libere, atît în timp de război, cît și în timp de pace”.La 14 aug. 1941,
președintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt și primul-ministru britanic Winston
Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze
colaborarea internațională în scopul menținerii păcii și securității. Documentul
semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub
denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizației a fost folosit prima dată, la
sugestia președintelui F.D. Roosevelt, în „Declarația Națiunilor Unite”, semnată,
la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanții a 26 de state care luptau
contra Axei și care și-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o
declarație semnată la Conferința de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele
U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei au preconizat crearea unei
organizații internaționale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii
Britanii și U.R.S.S. la Conferința de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al
O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferințe ținute la hotelul „Dumbarton
Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd,
reprezentații U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite și Chinei s-au pus de acord
asupra scopurilor, structurii și funcționării acestei organizații mondiale. La 11

3
febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin și-au
declarat voința de a pune bazele unei „organizații generale internaționale pentru
salvgardarea păcii și securității”. La 25 apr. 1945 reprezentanții a 50 de state s-
au reunit la San Francisco în Conferința Națiunilor Unite asupra Organizației
internaționale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în
unanimitate. Aceasta definește scopurile și principiile Organizației, structura,
organele principale și funcțiile acestora.

3.Structura și funcțiile O.N.U.:

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități:

-Adunarea Generală a Națiunilor Unite,

-Secretariatul Națiunilor Unite,
-Curtea internațională de justiție,
-Consiliul de Securitate al O.N.U.
-Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.
-Consiliu de tutelă

În baza Convenției legată de privilegii și imunități a Națiuilor Unite, O.N.U. și

agențiile sale au imunitate în fața legilor din țările în care își desfășoară
activitatea, menținând astfel imparțialitatea Națiunilor Unite legată de țările gazdă
și statele membre.

1) Adunarea Generală a Națiunilor Unite:

Este constituită din reprezentanți ai fiecarui stat membru. Fiecare stat are
drepturi egale de vot. Aceasta se întrunește în sesiuni ordinare sau extraordinare
pentru a discuta cele mai presante probleme mondiale.
Adunarea Generală își îndeplinește mandatul prin intermediul a șase Comitete
Principale ,organisme subsidiare și prin Secretariatul ONU.De asemenea
,rezoluțiile Adunării nu sunt legi ,ci doar recomandări.

2)Secretariatul Națiunilor Unite

Secretariatul este o Instituție administrativă a Națiunilor Unite ce susține alte

agenții specializate , Secretarul General al Națiunilor Unite este votat de
Adunarea Generală a Națiunilor Unite ,care are drept sarcină asigurarea
managementului general ,și are un mandat de 5 ani.

3)Curtea internațională de justiție

4
Cunoscută și sub numele de Curtea Mondială ,este principalul organism judiciar
al O.N.U. Cei 15 judecători ai săi sunt aleși de Adunarea Generala și de
Consiliul de Securitate. Ei iau decizii prin vot independent și simultan. Curtea
dezbate disputele dintre state în baza participarii voluntare a statelor aflate in
litigiu. Curtea dezbate disputele dintre state în curții,atunci este obligat să se
supună rezoluțiile acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative către
O.N.U. și agențiile specializate acesteia.

4)Consiliul de Securitate al O.N.U.

Carta Națiunilor Unite acordă Consiliului de Securitate principala responsabilitate
în menținerea păcii și securității internaționale. Consiliul se poate reuni oricând
,de fiecare dată când există amenințări la adresa păcii mondiale.
Consiliul de Securitate este format din 15 membri, format din membri permanenți
și membri aleși. Această structură de bază este stabilită în capitolul V al Cartei
O.N.U.
Membrii Consiliului de Securitate trebuie să fie întotdeauna prezenți la sediul
ONU din New York, astfel încât Consiliul de Securitate să se poată întâlni în
orice moment. Această cerință a Cartei Organizației Națiunilor Unite a fost
adoptată pentru a evita un punct slab al Ligii Națiunilor, faptul că organizația a
fost de multe ori în imposibilitatea de a răspunde rapid la o criză.

5) Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite

Consiliul Economic și Social(ECOSOC) al Organizației Națiunilor Uniteeste un

grup de țări membre ale ONU, membre ale Adunării Generale care promovează
cooperarea și dezvoltarea economică și socială internațională.
ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea Generală a Națiunilor
Unitepentru un termen de trei ani. Presedintele este ales pentru un termen de un
an dintre puterile mici și mijlocii reprezentate în ECOSOC. ECOSOC se
întrunește o dată pe an, în luna iulie pentru o perioadă de patru săptămâni.
Consiliul are 54 de state membre, care sunt aleși de către Adunarea Generală a
Națiunilor Unite pentru un cumul de trei ani.
Consiliul joacă un rol-cheie în cooperarea internațională pentru dezvoltare. Se
poate consulta cu organizațiile neguvernamentale,dezvoltând astfel o veriga
vitală între Națiunile Unite și societatea civilă.

6)Consiliul de Tutelă

A fost înființat pentru a asigra supravegherea internațională a unui număr de 11

teritorii aflate sub tutelă și administrate de șapte state membre; de asemenea,
s-au asigurat toate măsurile necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto-
guvernare și independență.

5
Consiliul de Tutelă este alcătuit astăzi din cei cinci membri permanenți ai
Consiliului de Securitate. Și-a amendat regulile de procedură astfel încât să se
poată întruni doar când ocazia ar cere-o.

4.Scopurile și principiile O.N.U.

Scopul primordial al Organizaţiei extras din cele 8 alineate ale Preambulului
este: ferirea generaţiilor viitoare de flagelul războiului, prin unirea forţelor
membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin
garantarea, acceptându-se principiile şi metodele corespunzătoare, că forţa
armată nu va mai fi folosită decât în interesul comun şi prin statornicirea între
state a unor relaţii de bună vecinătate şi de toleranţă. În acelaşi scop, organizaţia
va urmări crearea condiţiilor necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor
ce decurg din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional. În al doilea rând,
în strânsă legătură cu scopul primordial al organizaţiei se arată necesitatea de a
se favoriza progresul social şi economic, recurgându-se pentru aceasta şi la
instituţiile internaţionale, şi se reafirmă credinţa în drepturile fundamentale ale
omului, în egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii şi a națiunilor mici și mari.

Principiile sunt enumerate în cele şapte paragrafe ale articolului 2. cap.1 al

Cartei şi înseamnă pentru membri obligaţii precise, a căror sistematică încălcare
poate duce la excluderea lor din Organizaţia Naţiunilor Unite. Trebuie să
subliniem că, aşa cum va rezulta din cele ce urmează, principiile consacrate în
Cartă sunt principii unanim admise ale dreptului internaţional, principii ale
coexistenţei paşnice:

1. Egalitatea

2. Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate;

3. Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale;

4. Interzicerea ameninţării cu forţa sau folosirea ei;

5. Acordarea de sprijin Organizaţiei Naţiunilor Unite în acţiunile întreprinse în

conformitate cu Carta;

6. Obligaţiile statelor care nu sunt membre ale O.N.U. „Organizaţia va asigura că

statele care nu sunt membre ale Organizaţiei să acţioneze în conformitate cu
aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii naţionale”;

6
7. Neintervenţia în problemele care sunt esenţial de competenţa internă a
statelor.

5.Statele ca membre O.N.U.

Pentru admiterea în O.N.U. se cere îndeplinirea a cinci condiţii:

1. Să fie vorba de un stat;

2. Să fie un stat iubitor de pace;

3. Să accepte obligaţiile decurgând din Cartă;

4. Să fie în stare să îndeplinească aceste obligaţii;

5. Să fie dispus să le îndeplinească.

Sancţiuni aplicate membrilor. Încetarea calităţii de membru al

Organizaţiei.

Un stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite poate să-şi piardă oricând

calitatea de mebru prin câteva metode:

* Suspendarea – Potrivit articolului 5 , suspendarea este pronunţată de Adunarea

Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, contra statului împotriva
căruia a fost luată vreo măsură preventivă sau de constrângere (represivă) de
către Consiliul de Securitate, având astfel caracterul unei sancţiuni
complementare. Efectul suspendării e total, privind încetarea exercitării tuturor
drepturilor şi privilegiilor decurgând din calitatea de membru. Revenirea asupra
suspendării o poate face, conform articolului 5 din Cartă, numai Consiliul de
Securitate.

* Excluderea – O altă sancţiune care poate fi aplicată unui membru al

Organizaţiei Naţiunilor Unite este excluderea, prevăzută în textul articolului 6.
Excluderea este condiţionată de violarea sistematică a principiilor Cartei
prevăzute în încălcarea principiilor Cartei, cuprinsă în proiectul iniţial, a fost
menţinută. Excluderea nu înlătură însă posibilitatea ca statul respectiv să fie
admis din nou în Organizaţie.

7
* Retragerea voluntară – Un stat poate pune capăt în mod voit calităţii sale de
membru, fiind liber să se retragă din Organizaţie în virtutea suveranităţii sale.
Este evident însă că retragerea din Organizaţie sau orice altă formă de
destrămare a Organizaţiei ar deveni inevitabilă dacă Organizaţia, înşelând
speranţele omenirii, se va dovedi incapabilă să menţină pacea ori ar face acest
lucru numai în detrimentul dreptului şi justiţiei.

* Încetarea calităţii de stat suveran prin fuziune sau desmembrare – În sfârşit,

calitatea de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se poate pierde nu numai
prin excludere sau retragere, ci şi prin încetarea calităţii de stat suveran, prin
fuziune (ca de exemplu, fuziunea Egiptului cu Siria în 1958) sau desmembrare
(de exemplu despărţirea Pakistanului de India în 1947).

6. Carta O.N.U. și Drepturile Omului:

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 16

decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor
Unite (ONU). Declarația a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării
Generale a O.N.U., existând mai multe țări care s-au abținut: URSS, țările
din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită. Declarația a constituit o
necesitate a acelei perioade, după șase ani de război și milioane de vieți
masacrate în timpul holocaustului.
Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul
Declarației, care, ulterior, să fie "distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte
instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau
teritoriilor". Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc
principalele drepturi ale ființei umane .

Printre drepturile garantate de declarație sunt:

-drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată

și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și
demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;

-drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;

-drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;

-drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs

efectiv, la un proces echitabil;

8
-drepturi sociale- asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul
la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală,
șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

Viziunea modernă asupra drepturilor omului a început cu adevărat odată cu

formarea ONU în 1945. Unul dintre principalele scopuri ale ONU este
promovarea și incurajarea "respectului pentru drepturile omului și libertățile
fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie".

9
BIBLIOGRAFIE:

-ANECHITOAE, Constantin. Elemente de drept internaţional,

Note de curs, Editura BREN, Bucureşti, 2010.

-CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a.

Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006.

-DAŞCOVICI, Nicolae, GHELMEGEANU, Mihail,

BOLINTINEANU, Alexandru. Organizare şi funcţionare.
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.

-www.wikipedia.org

REZUMAT:
Organizația Națiunilor Unite este o organizație internațională guvernamentală

10
,a fost fondată , după Al Doilea Război Mondial ,prin semnarea la 26 iun. 1945,
a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct.
1945), are astăzi 194 de state membre si sediul la New York. Întemeierea ei a
constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației
Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura
„pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”.

Organizația Națiunilor Unite este compusă din cinci entități:

-Adunarea Generală a Națiunilor Unite, (Aceasta se întrunește în sesiuni

ordinare sau extraordinare pentru a discuta cele mai presante probleme
mondiale. )

-Secretariatul Națiunilor Unite,( susține alte agenții specializate , are drept

sarcină asigurarea managementului general și are un mandat de 5 ani.)

-Curtea internațională de justiție, (ia decizii prin vot independent și simultan.

Curtea dezbate disputele dintre state în baza participarii voluntare a statelor
aflate in litigiu.)
-Consiliul de Securitate al O.N.U.( Carta Națiunilor Unite acordă Consiliului de
Securitate principala responsabilitate în menținerea păcii și securității
internaționale.)

-Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite.( un grup de țări membre ale

ONU, membre ale Adunării Generale care promovează cooperarea și
dezvoltarea economică și socială internațională. )

-Consiliu de tutelă (A fost înființat pentru a asigra supravegherea internațională

a unui număr de 11 teritorii aflate sub tutelă și administrate de șapte state
membre; de asemenea, s-au asigurat toate măsurile necesare pregătirii
teritoriilor respective pentru auto-guvernare și independență.).

Scopul primordial al Organizaţiei extras din cele 8 alineate ale Preambulului

este: ferirea generaţiilor viitoare de flagelul războiului, prin unirea forţelor
membrilor ei în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin
garantarea, acceptându-se principiile şi metodele corespunzătoare, că forţa
armată nu va mai fi folosită decât în interesul comun şi prin statornicirea între
state a unor relaţii de bună vecinătate şi de toleranţă.

Pentru admiterea în O.N.U. se cere îndeplinirea a cinci condiţii:

1. Să fie vorba de un stat;

2. Să fie un stat iubitor de pace;

11
3. Să accepte obligaţiile decurgând din Cartă;

4. Să fie în stare să îndeplinească aceste obligaţii;

5. Să fie dispus să le îndeplinească.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 16

decembrie 1948, la Paris, de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor
Unite (ONU). Declarația a fost adoptată de 58 de state membre ale Adunării
Generale a O.N.U., existând mai multe țări care s-au abținut: URSS, țările
din Europa de Est, Africa de Sud și Arabia Saudită. Declarația a constituit o
necesitate a acelei perioade, după șase ani de război și milioane de vieți
masacrate în timpul holocaustului.
Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi
ale ființei umane .

Printre drepturile garantate de declarație sunt:

-drepturi civile – dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată

și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și
demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică;

-drepturi politice – dreptul la azil, cetățenie, alegeri;

-drepturi economice – dreptul la proprietate, retribuție egală pentru munca egală;

-drepturi procedurale – dreptul de a fi un subiect de drept, dreptul la recurs

efectiv, la un proces echitabil;

-drepturi sociale- asigurări sociale, muncă, dreptul de a înființa sindicate, dreptul

la odihnă și timp liber, la un nivel de trai decent, asigurare în caz de boală,
șomaj, văduvie, bătrânețe, dreptul la educație.

Viziunea modernă asupra drepturilor omului a început cu adevărat odată cu

formarea ONU în 1945. Unul dintre principalele scopuri ale ONU este
promovarea și incurajarea "respectului pentru drepturile omului și libertățile
fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie".

12