În dreptul internațional, conceptul de „refugiați” a apărut după primul război

mondial din 1914-18. să desemneze persoane care au plecat în timpul războiului

ocupații amenințate sau ocupate de teritoriul inamic sau au fost expulzate din
aceste teritorii prin ordin al autorităților militare sau civile.

Conceptul de „refugiat” a fost scimbat de multe ori.

Inițial, a fost utilizată o abordare de grup, conform căreia o persoană care se află în
afara țării de origine și nu se bucură de protecția acestui stat a fost considerată
refugiată.

În 1926, refugiații au fost recunoscuți ca persoane cu origine națională sau etnică

corespunzătoare, care nu s-au bucurat de protecția guvernului lor și nu au primit
altă cetățenie

Cea mai generală și universal aplicabilă definiție a termenului „refugiat” este

cuprinsă în Convenția ONU din 1951 privind statutul refugiaților, completată de
protocolul din 1967.

Potrivit acestuia, „un refugiat este o persoană care, datorită temeuirile indiscutabili
de a deveni victimă a persecuției pe motive de rasă, religie, cetățenie, naționalitate,
apartenență la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara țării sale de
cetățenie și nu poate fi protejată de aceasta țara sau nu dorește să se bucure de o
astfel de protecție din cauza unor astfel de temeri sau, fără a avea o anumită
cetățenie și a se afla în afara țării din fosta reședință obișnuită ca urmare nu poate
sau nu dorește să se reîntoarcă din cauza acestei temeri. "

Principalele documente legale privind statutul refugiaților sunt Convenția din 1951
și Protocolul din 1967.

Ambele documente sunt universale, acum sunt în total ratificate de 145 de state și
încorporate în dreptul național.

Există, de asemenea, convenții regionale privind refugiații care extind în mod

semnificativ acest concept: Convenția din 1969 privind refugiații din Africa,
Declarația de la Cartagena din 1984 privind refugiații din America Latină și o serie
de convenții ale Consiliului Europei.

Numărul de refugiați

Astăzi în lume există 9, 2 milioane de refugiați. Numărul total de persoane

acoperite de Oficiul ONU pentru Refugiați - refugiați, persoane strămutate intern,
solicitanți de azil, repatriați - este mult mai mare. Potrivit Organizației Națiunilor
Unite (din iunie 2006), în 117 țări ale lumii există un număr de aproximativ 20 de
milioane de refugiați, strămutați și apatrizi. Mulți dintre ei trăiesc de ani buni în
tabere interne de refugiați.

Din istoria.

Refugiații, ca fenomen, sunt cunoscuți încă din vremuri imemoriale. Primii

refugiați, după cum spune povestea, au apărut în 695 î.Hr., când armata asiriană a
regelui Sennacherib I a intrat în țările Iudeei. Apoi, aproximativ 50.000 de evrei au
părăsit în grabă casele lor, repezindu-se în Egipt, unde nici ei nu erau așteptați.

În 375 (deja d.Hr.), aproximativ 300.000 de oameni au fugit din invazia hunilor
nomazi pe pământurile Romei.

În secolele VIII-IX, ca urmare a invaziunilor vikinge devastatoare din Marea

Britanie, aproximativ 40.000 de insulari s-au mutat în Franța, au fondat așezări
temporare și au rămas acolo, amestecate cu populația locală.

Un număr imens de refugiați au apărut după Prima Cruciadă (1096-1099), când

500.000 de arabi și turci au fugit din locurile capturate de cavaleri.

În 1492, toți evreii care nu acceptau creștinismul au fost expulzați din Spania,
dintre care peste 200.000 de oameni s-au refugiat în Africa de Nord și alte țări.

În prima jumătate a secolului al XIII-lea, când hoardele mongole au trecut din

Oceanul Pacific în Marea Mediterană, multe sute de mii de chinezi, arabi, rusici,
persi, polonezi, unguri au fugit în țările vecine pentru a scăpa de invazia de acolo.

Refugiații nu erau numai din războaie. În timpul frecventelor epidemii de ciumă,

populațiile orașelor și regiunilor întregi din Europa și Asia au mers în diferite țări
pentru a aștepta ce este mai rău.

Unii conducători au folosit refugiații în scopuri proprii. Așadar, datorită faptului că

în 1715 regele Prusiei Frederic al II-lea a declarat intrarea și reședința gratuite
pentru „refugiații de orice credință”, populația regatului a crescut semnificativ.
Mulți molokani ruși, baptiști, bătrâni credincioși, care au trebuit să ia parte la
războaiele sale pentru dreptul de a trăi în Imperiul Otoman, s-au mutat în Turcia,
care a găzduit creștinii care erau membri ai oricărei secte interzise în patria lor.

Aproape nimeni nu a fost angajat în refugiați până la începutul secolului al XX-lea,

când a început procesul de dezvoltare a unui sistem de legi internaționale,
convenții și reguli pentru protecția refugiaților, care a suferit cel mai rău în Primul
și al Doilea Război Mondial, când a devenit brusc clar că atunci când se luptau
dintr-o duzină de țări vecine, atunci pare că nu există nicăieri să fugi.
În acest moment, conceptul de „refugiați” apare în dreptul internațional. În 1922,
după primul război mondial, Liga Națiunilor a adoptat primul acord privind
statutul refugiaților ruși și armeni. Drepturile refugiaților au fost identificate pentru
prima dată, au primit documente de călătorie de tip special

La 1 ianuarie 1951, ca instituție a protecției internaționale pentru soluționarea

problemei refugiaților și a persoanelor strămutate, Adunarea Generală a ONU a
înființat Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiați, înlocuind UNRRA și
IRO.

Pentru prima dată, UNHCR a trebuit să lucreze în contextul unei crize umanitare
de urgență în timpul războiului din Golful Persic după exodul masiv de 1,9
milioane de kurzi.

Punctul de transformare în activitățile sale a fost fosta Iugoslavie: pentru prima

dată, personalul a participat activ la organizarea unor acțiuni de amploare precum
poduri aeriene și convoaie umanitare.

În 1994, a avut loc un dezastru umanitar în Rwanda, când aproximativ patru

milioane de oameni au fugit în vecina Zairului în patru zile.

La începutul anului 1995, UNHCR a oferit asistență umanitară persoanelor

strămutate din Azerbaidjan, Cecenia, Georgia și Tadjikistan.

În 1999, UNHCR a jucat un rol activ în furnizarea de asistență umanitară mii de

refugiați afectați de conflictul din Kosovo.

Astăzi, UNHCR este una dintre principalele organizații umanitare din lume,
oferind asistență 19,2 milioane de persoane din 116 țări.

Numărul angajaților săi este de peste 6.500 de persoane. Pentru activitatea sa de

jumătate de secol, UNHCR a oferit asistență pentru cel puțin 50 de milioane de
oameni, pentru care a fost distins de două ori Premiul Nobel pentru pace în 1954 și
1981.

La 4 decembrie 2000, cea de-a 55-a sesiune a Adunării Generale a ONU a decis că,
începând cu 2001, 20 iunie va fi sărbătorită anual ca Ziua Mondială a Refugiaților.