CURS NR.

10
Imprumuturile publice

Categoria financiara cea mai importanta, din grupa resurselor extraordinare, o reprezinta
imprumuturile publice interne si externe (sau creditul public) care cuprind sumele mobilizate din
veniturile disponibile ale persoanelor fizice si juridice prin intermediu unor institutii specializate la
dispozitia statului, a colectivitatii locale si a institutiilor de stat. Asadar, creditul public este o forma de
credit acordat statului sau oricarui alt organism dependent de acesta, in calitate de debitori, creditorii
putand fi persoane fizice sau juridice, rezidente sau nu, care dispun de mijloace banesti temporar
disponibile si care accepta sa le dea ca imprumut.
In cazul resurselor de imprumut, putem vorbi atat de cerere, cat si de oferta. Cererea de credit
vine din partea autoritatilor publice, agentilor economici si populatiei, in timp ce oferta de resurse de
imprumut este reprezentata de capitalurile disponibile temporar ale agentilor economici, bancilor, altor
institutii financiare, populatiei etc.
Resursele de imprumut fiind aceleasi, indiferent de agentii reprezentanti ai cererii de credit,
putem vorbi de o competitie intre creditul public si creditul privat. Astfel, intre creditul public si cel
privat exista o serie de asemanari si deosebiri.
Dintre asemanari putem mentiona:
1. ambele sunt sume puse la dispozitia investitorilor;
2. ambele se bazeaza pe principiul facultativitatii;
3. au un caracter benevol;
4. se obtin pe baze contractuale;
5. reprezinta un transfer de putere de cumparare;
6. nu se ofera gratuit ci in schimbul unei remuneratii sub forma de dobanda.
Deosebirile dintre cele doua tipuri de credite sunt:
1. calitatea debitorului difera, astfel incat, la creditul privat debitorul este o persoana fizica sau
juridica, in timp ce la creditul public, debitorul este statul.
2. creditul privat poate fi comercial, bancar, ipotecar, iar la creditul public este creditul bancar;
3. documentele care stau la baza creditului sunt, in cazul celui privat, titlurile de comert, iar in
cazul creditului public, efectele publice (bonuri de tezaur, obligatiuni etc.). Acestea atesta
calitatea de debitor al statului si confera dreptul detinatorului de a incasa dobanda.

1
 4. creditul privat este intotdeauna benevol si rambursabil, in timp ce creditul public poate fi
obligatoriu, in cazuri deosebite, si perpetuu in sensul ca nu se ramburseaza, ci se plateste doar
dobanda aferenta.
Diferenta dintre creditul public si respectiv imprumutul public tine de calitatea partilor
contractante. Astfel, pentru statul debitor, suma obtinuta de la subscriitori se denumeste imprumut, iar
din punctul de vedere al creditorului poarta denumirea de credit.
Creditul reprezinta, pentru economiile contemporane, o sursa principala de finantare, datorita
faptului ca autofinantarea nu le-ar putea imprima, singura, o evolutie ascendenta. In cazul in care se
inregistreaza un deficit temporar, completarea veniturilor curente se face cu ajutorul imprumuturilor.
Statul poate apela la aceasta solutie in masura in care se bucura de credibilitate pe pietele financiare
externe si interne.
Imprumutul de stat, sub raport juridic, reprezinta intelegerea dintre persoane fizice si/ sau
juridice, pe de o parte si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o
suma de bani, sub forma de imprumut, pe o perioada determinata, iar aceasta din urma se angajeaza sa
o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobanda si alte costuri aferente.

10.1. Trasaturile caracteristice ale imprumutului de stat:

a. caracter contractual si voluntar;
b. caracter rambursabil;
c. caracter remunerator.
Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei
imprumutate si o anumita contraprestatie (sub forma dobanzii).
Caracterul rambursabil se refera la faptul ca imprumutul de stat se restituie, la termenul fixat,
persoanele fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozite care constituie o prelevare, la
dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.
Caracterul remunerator se refera la faptul ca imprumuturile de stat sunt purtatoare de dobanda,
castiguri si alte avantaje. In anumite situatii, se poate intampla ca avantajele oferite de imprumuturi de
stat sa fie restranse.
Astfel daca rata dobanzii pe piata scade, statul procedeaza la conversiunea datorie sale, in
sensul ca preschimba inscrisurile unui imprumut mai vechi cu o dobanda ridicata cu inscrisuri ale unui
imprumut nou cu o dobanda mai redusa.
Operatiunea de preschimbare a inscrisului unui imprumut mai vechi cu o dobanda mai redusa
cu inscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobanda mai ridicata poarta denumirea de AROZARE.

2
10.2. Clasificarea imprumuturilor de stat
1) dupa locul de plasare a imprumuturilor, distingem:
- imprumuturi interne
- imprumuturi externe.
Primele se contracteaza pe piata tarii respective si se exprima in moneda nationala, celelalte
sunt contractate pe pietele straine in valuta.
2) dupa durata pentru care se contracteaza imprumutul, exista:
- imprumuturi cu termen
- imprumuturi fara termen.
Din prima categorie fac parte imprumuturile cu diverse scadente:
- pentru imprumuturi pe termen scurt cuprinse intre 1-5 ani
- imprumuturi pe termen mediu cuprinse intre 2-5 ani
- imprumuturi pe termen lung peste 5 ani.
In cea de-a doua categorie sunt cuprinse imprumuturile fara termen de rambursare, statul
consumandu-si doar obligatia de a plati anual dobanda.
Obligatiunile la aceste imprumuturi pot fi totusi retrase de pe piata pe calea rascumpararii la
bursa.
3) dupa forma pe care o imbraca, se delimiteaza:
- imprumuturi cu dobanda, care sunt remunerate cu o suma fixa;
- imprumuturi cu dobanda si castig, ce sunt remunerate cu o dobanda stabilita, la care se
adauga un castig in situatia tragerilor la sorti castigatoare.
4) dupa forma de exprimare, distingem:
- imprumuturi in natura, care nu apartin finantelor si au un caracter exceptional;
- imprumuturi in bani, cele care se practica in mod obisnuit in statele moderne.
5) dupa caracterul raporturilor juridice dintre parti, sunt:
- imprumuturi voluntare
- imprumuturi fortate.
Primele sunt liber consimtite, actiunea de a subscrie la imprumut fiind benevola. Cele
fortate sunt mai rar intalnite, statul impunand subscriere la imprumut in situatii exceptionale (crize,
razboaie).

10.3. Elementele tehnice ale împrumuturilor publice

3
 Definirea şi individualizarea împrumuturilor publice se realizează cu ajutorul unor elemente
tehnice, care sunt stabilite în actele normative pe baza cărora sunt lansate şi se angajează.
Pe baza acestor elemente tehnice, subscriitorii potenţiali fac judecăţi de valoare cu privire la
condiţiile plasării disponibilităţilor băneşti proprii în înscrisuri ale împrumutului public.
În continuare, vom efectua o prezentare succintă a elementelor tehnice specifice
împrumuturilor.
1. Denumirea împrumutului constituie acel element tehnic prin care se precizează destinaţia dată de
către emitent resurselor obţinute pe baza sa şi anul contractării împrumutului. Daca se doreşte atragerea
atenţiei opiniei publice asupra caracterului excepţional al împrumutului sau asupra obiectivului urmărit
prin acel împrumut, apreciat de interes naţional, se precizează acest lucru prin însăşi denumirea lui.
2. Împrumutatul (care apare şi sub denumirea de subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publică
solicitantă a creditului. În cazul împrumutului de stat, acesta devine debitor şi emitent, deoarece emite
înscrisuri cu denumiri specifice (obligaţiuni, bonuri de tezaur, rente de stat ş.a.) care atesta:
 subscrierea la împrumut;
 valoarea efectului public;
 anuitatea;
 dobânda şi/sau câştigul;
 scadenţa.
3. Împrumutătorii (denumiţi şi subscriitori, creditori sau depunători) sunt persoanele fizice şi/sau
juridice care consimt sa crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, în schimbul sumelor
subscrise, obligaţiuni, poliţe sau alte titluri de stat).
4. Titlurile de credit public sunt documente scrise având o forma şi un conţinut stabilite prin actul
normativ de lansare a împrumutului, în care se precizează sumele subscrise şi drepturile creditorilor.
Aceste înscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligaţiuni, titluri publice sau hârtii de valoare),
în funcţie de termenul de rambursare a împrumutului şi de caracteristicile lor juridice.
În funcţie de termenul de rambursare, în cazul împrumuturilor pe termen scurt (de până la 1 an)
se emit:
 bonuri de tezaur – sunt înscrisuri care se adresează unei categorii speciale de subscriitori, deoarece
nu se supun regulilor dreptului cambial şi nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de
creanţe; ele pot fi, însă, lombardate la bănci şi pot fi vândute la licitaţii, la cursuri variabile;
 certificate de datorie – sunt înscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vând numai
la valoarea lor nominală, având, deci, cursuri fixe;

4
 certificatele sau bonurile de impozite – sunt înscrisuri nepurtătoare de dobânda pe care statul le
înmânează creditorilor săi pentru plata unor furnituri sau pentru onorarea altor angajamente;
deţinătorii acestor înscrisuri le pot utiliza pentru achitarea impozitelor datorate statului şi nu pot fi
transmise decât statului;
 poliţele de tezaur – spre deosebire de înscrisurile prezentate anterior, acestea se afla sub incidenţa
dreptului cambial, care reglementează condiţiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit etc.;
de asemenea, acestea pot fi scontate la bănci sau pot fi negociate la bursele de valori;
 obligaţiunile aferente creditului public – sunt titluri de credit emise de către stat pentru
împrumuturile angajate pe termen mediu sau lung şi asigură posesorilor acestora un venit fix, de
dobânzi anuale; sunt cazuri când sunt atribuite doar câştiguri sau atât câştiguri cât şi dobânzi;
 titlurile de rentă – sunt specifice împrumuturilor fără termen, iar posesorii acestor înscrisuri au
dreptul să primească de la stat anumite sume de bani, precizate anticipat, care se plătesc periodic,
pe toata durata vieţii acestora.
În funcţie de caracteristicile lor juridice, titlurile de credit public pot fi:
 nominale (se emit când împrumutul public se adresează unui număr redus de subscriitori, iar plata
veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectuează doar către titulari sau
reprezentanţi ai acestora);
 la purtător (se emit când împrumutul public se adresează unui număr mare de subscriitori, iar plata
veniturilor aferente şi rambursarea sumelor scadente se efectuează oricărui deţinător al acestor
înscrisuri şi în orice localitate unde funcţionează ghişeele sale de specialitate).
De asemenea, trebuie reţinut faptul că, sumele exigibile, de la autorităţile publice emitente ale
împrumuturilor pe termene scurte formează datoria publică flotantă, iar cele exigibile pe termene
medii şi lungi (inclusiv cele fără termen) reprezintă datoria publică consolidată.
5. Cuantumul (mărimea) împrumutului public apare atât sub forma cuantumului aprobat de
organul legislativ sau executiv, cât şi sub forma cuantumului realizat după încheierea
operaţiunilor de plasare.
Cuantumul aprobat se prezintă în următoarele forme:
 cuantum limitat, ca valoare nominală a unei sume ce urmează a fi împrumutată şi în ce priveşte
perioada de timp în care se pot efectua subscrierile;
 cuantum nelimitat, când statele solicită împrumuturi deschise (ca suma şi/sau ca durata a
subscrierii).

5
Cuantumul realizat este în funcţie de condiţiile stabilite de autorităţile emitente cu privire la dobânzi,
câştiguri şi anuitate şi evidenţiază încrederea/neîncrederea potenţialilor creditori (subscriitori) în
autorităţile emitente.
Cuantumul împrumutului public se determină cu relaţia:
Cip = VT · Nr.Te(pl)
unde:
Cip – cuantumul împrumutului public
VT – valoarea unui titlu
Nr.Te(pl) – numărul titlurilor emise sau plasate efectiv
6. Cursul de emisiune al împrumutului public (Cei) reprezintă preţul, stabilit de emitent, pentru 100
de unităţi monetare din valoarea nominală a acestuia.
Totuşi, acest curs se stabileşte de emitent şi în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de capital de
împrumut, de nivelul dobânzii şi al altor avantaje promise de acesta potenţialilor emitenţi. În acest
context, în practică se utilizează:
 curs „al pari", când Cei = 100 u.m.;
 curs „sub pari", când Cei < 100 u.m.;
 curs „supra pari", când Cei > 100 u.m.
De regulă, datorită concurenţei care se manifestă pe piaţa capitalului şi a inexistenţei unor
soluţii alternative, cursul de emisiune al împrumuturilor publice este „sub pari", subscriitorii
beneficiind de o prima de emisiune, dată de diferenţa dintre valoarea nominală a titlului şi suma plătită
la subscriere.
Când statul emitent are o reputaţie bună pe piaţa capitalului, cursul de emisiune al titlurilor de
stat este „al pari" şi în mod excepţional „supra pari".
7. Valoarea titlului creditului public, chiar dacă este o noţiune care se foloseşte în mod convenţional
(deoarece înscrisurile care certifică împrumuturile publice nu au o valoare proprie), apare sub
următoarele forme:
 ca valoare nominală, reprezintă suma înscrisă pe titlul de credit public şi exprimă mărimea creantei
pe care deţinătorul acestuia o are de încasat de la stat sau, invers, datoria pe care statul o are de
plătit deţinătorului titlului respectiv;
 ca valoare reală, reprezintă suma efectivă cu care se vinde sau se cumpără un titlu de credit public
şi se manifestă nu doar cu ocazia emiterii şi angajării creditului respectiv, ci şi în cursul perioadei
de valabilitate a împrumutului angajat, în funcţie de cursul la care se optează la bursă înscrisurile
publice negociabile.

6
8. Veniturile şi alte avantaje ce revin subscriitorilor la împrumuturile publice sunt plăti efective pe
care statul le efectuează către creditorii săi, ca „preţ" al dreptului de folosinţă temporară a sumelor
băneşti împrumutate, sub forma de: dobânzi, câştiguri, dobânzi şi câştiguri, rente, prime de rambursare,
precum şi anumite avantaje sau facilităţi, care nu presupun fluxuri monetare directe.
a) Dobânda reprezintă suma de bani pe care statul o plăteşte creditorilor săi pentru împrumuturile
angajate de la aceştia. Nivelul (mărimea) dobânzii anuale (Da) se stabileşte pe baza ratei dobânzii (d’),
care se fixează anticipat, prin prospectul de emisiune a împrumutului public.
Rata dobânzii la împrumuturile publice se fixează la un nivel apropiat de cel al ratei medii a
dobânzii la creditul bancar.
Rata medie a dobânzilor practicate la împrumuturile publice diferă de la o ţară la alta, iar
nivelul acestora se modifică de la o perioadă la alta, înregistrându-se o tendinţă de creştere a lor. De
asemenea, în ţările şi în perioadele în care procesele inflaţioniste sunt mai accentuate, nivelul ratei
medii a dobânzilor la împrumuturile publice este mai ridicat decât atunci când monedele naţionale
prezentau o stabilitate mai mare.
b) Câştigurile sunt veniturile încasate de subscriitorii care sunt deţinători ai titlurilor de credit public
câştigătoare cu ocazia tragerilor periodice la sorţi. Suma totală a câştigurilor se stabileşte, în acest caz,
la nivelul dobânzilor care se atribuie în varianta titlurilor publice cu dobânda, dar suma se împarte doar
posesorilor de titluri de credit public ieşite câştigătoare. Aceste titluri de credit public se emit de către
stat în scopul creşterii atractivităţii unor împrumuturi şi se adresează acelor subscriitori cărora li se pare
mai tentantă perspectiva obţinerii unui câştig mare, în comparaţie cu realizarea certă a unui venit de
câteva procente pe an, sub formă de dobânda.
În concluzie, rezultă că în cazul titlurilor de credit cu câştiguri sunt subscriitori care riscă şi
devin mari câştigători, în timp ce pierd dobânda pe care ar fi încasat-o în cazul titlurilor de credit cu
dobândă.
c) În cazul împrumuturilor publice cu dobânda şi câştiguri subscriitorii acceptă o rată a dobânzii mai
scăzută, în condiţiile în care diferenţa de venit astfel rezultată este compensată sau chiar „remunerată"
prin câştigurile atribuite sub forma primelor de emisiune şi a primelor de rambursare.
d) Rentele sunt sumele de bani pe care statul se obligă să le plătească persoanelor fizice care subscriu la
împrumuturile publice fără un termen expres de rambursare. Aceste sume de bani, denumite şi rente
viagere, se plătesc regulat, în cuantumuri fixe stabilite anticipat, până la sfârşitul vieţii subscriitorilor,
după care, obligaţia statului se stinge.
e) Primele de asigurare sunt venituri promise subscriitorilor la împrumuturile publice sau care revin
efectiv acestora datorita diferenţei, favorabile lor, dintre cursul de emisiune şi cursul de rambursare ale
obligaţiunilor.
7
f) Avantajele sau facilităţile nonsubstanţiale (care nu presupun fluxuri monetare directe) se refera la:
 scutirea de impozite a veniturilor încasate pentru împrumuturile subscrise sau pentru titlurile de
credit public negociabil procurate în tranzacţiile bursiere;
 acceptarea, de către autorităţile fiscale, a unora dintre titlurile de credit public, la valoarea lor
nominală, pentru stingerea unor obligaţii faţă de stat a subscriitorilor;
 acordarea privilegiului juridic pentru unele înscrisuri ale împrumuturilor publice de a nu fi expuse
executării silite, în cazul declarării stării de faliment pentru deţinătorii acestora;
 garantarea juridică a unor împrumuturi publice împotriva deprecierii monetare, prin exprimarea lor
într-o valută mai stabilă sau prin indexarea lor s.a.

10.4. Tipologia împrumuturilor publice

Împrumuturile publice se emit şi se contractează în diverse forme, atât pe piaţa internă, cât şi pe
cea externă şi sunt însoţite de o serie de condiţii, care, practic, le individualizează.
De aceea, este necesară clasificarea acestora prin luarea în considerare atât a caracteristicilor
comune, cât şi a celor operaţionale.
Prin urmare, împrumuturile de stat se clasifica astfel:
1. după forma de exprimare, împrumuturile publice sunt:
 în natura;
 în bani .
2. în funcţie de moneda în care se exprimă distingem:
 împrumuturi publice în monedă naţională;
 împrumuturi publice în monedă străină, care poate fi a statului creditor sau o terţă moneda străină;
3. în funcţie de garanţiile acordate de state subscriitorilor la împrumuturi, există:
 împrumuturi publice cu garanţii personale (care obligă statul debitor să angajeze cauţiunea
asiguratorie a altui stat);
 împrumuturi publice cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un venit bugetar
sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice angajate).
4. după clauza rambursării, împrumuturile publice sunt:
 amortizabile (termenele de rambursare şi modalităţile de efectuare a rambursării se stabilesc în
prealabil);
 împrumuturi neamortizabile (când statul se obligă să plătească, anual, dobânzile datorate, fără să
definească precis termenele de stingere a datoriei sale faţă de subscriitorii împrumutului)
5. după forma titlurilor emise de stat, distingem:
8
 împrumuturi cu titluri nominative sau cele cu clauza de inscripţiune (se emit când numărul
subscriitorilor este redus şi se caracterizează prin restricţia plăţii veniturilor aferente şi rambursarea
sumelor scadente doar către titulari);
 împrumuturi cu titlu „la purtător" (se emit în cazul unor subscrieri cu larga adresabilitate, în scopul
asigurării operativităţii în încasarea cupoanelor aferente veniturilor promise şi în transmiterea
capitalului);
 împrumuturi cu titluri mixte (capitalul, fiind nominativ, se rambursează doar titularilor, iar
dobânzile se plătesc pe baza cupoanelor „la purtător").
6. în funcţie de natura raporturilor juridice dintre părţi, împrumuturile publice sunt:
 voluntare sau liber consimţite (în acest caz, subscrierea este voluntară, fără nici o constrângere
directă);
 forţate (în acest caz, statul obligă anumite categorii de contribuabili să subscrie, iar aceste
împrumuturi pot fi, aşa cum s-a precizat anterior, directe sau deghizate).
7. în funcţie de perioada de timp pentru care se contractează, deosebim:
 împrumuturi pe termen scurt sau flotante (au termene de rambursare de până la 1 an);
 împrumuturi pe termen mediu (contractate pe perioade cuprinse intre 1 şi 5 ani);
 împrumuturi pe termen lung (contractate pe perioade mai mari de 5 ani);
 împrumuturi fără termen (este cazul împrumuturilor perpetue şi a rentelor viagere).
8. în funcţie de posibilitatea negocierii titlurilor de credit public, deosebim:
 împrumuturi publice certificate cu titluri negociabile (titlurile au o circulaţie asemănătoare cu
aceea a efectelor de comerţ şi pot fi vândute/cumpărate la bursele de valori, în funcţie de cotaţia lor
efectivă);
 împrumuturi publice certificate cu titluri nenegociabile