Grupa ……….

Numele prenumele……………………………………………………………..
Data…………………
Viza cadrului didactic coordonator

LUCRAREA NR 5

PIERDERI LINIARE DE ENERGIE

ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A MIŞCĂRII PERMANENTE ŞI UNIFORME

Această ecuaţie stabileşte dependenţa efortului tangenţial mediu de perete t 0 , de raza

hidraulică R şi panta hidraulică J, pentru mişcarea permanentă şi uniformă a unui curent de
fluid real sau presiune cu nivel liber.
Pentru stabilirea acestei relaţii se consideră un curent sub presiune, în mişcare uniformă,
la care: V1 = V2 = V ; A1 = A2 = A ; α 1 = α 2 = α , fig. 4.36. În aceste condiţii pierderea de
sarcină între cele două secţiuni va fi:
 p   p 
hi12 =  x31 + 1  −  x32 − 2 
 γ   γ 
Se aplică teorema impulsului masei de fluid cuprinsă în curent între secţiunile 1-1 şi
2-2:
ρ ⋅ Q(V2 − V1 ) = G + R + F1 + F2 + F f

Proiectându-se această relaţie pe direcţia de mişcare a curentului, cu considerarea

vitezelor egale în cele două secţiuni şi reacţiunii R a curentului nulă, deoarece acesta nu-şi
schimbă direcţia, se obţine:
F1 − F2 − F f + G sin α = 0 ,
din care rezultă forţa de frecare F f a curentului real de pereţii conductei:
F f = F1 − F2 + G sin α
În această relaţie, forţele de presiune F 1 şi F 2 în cele două secţiuni şi greutatea G a
fluidului cuprins în suprafaţa de control vor fi respectiv:

1
 x31 − x32
F1 = p1 A , F2 = p 2 A , G = γ ⋅ l ⋅ A = γ ⋅ A
sin α
care înlocuieşte, şi ţinând seama de relaţia hi12 = J ⋅ l , rezultă:
 p   p 
F f = p1 A − p 2 A + γ ⋅ A( x31 − x32 ) = γ ⋅ A x31 + 1  −  x32 + 2  = γ ⋅ A ⋅ hi12 = γ ⋅ A ⋅ J ⋅ l
 γ   γ 
Efortul tangenţial mediu de frecare t 0 pe suprafaţa udată a conductei va fi:
Ff γ ⋅ A⋅ J
τ 0= =
p ⋅l p
Înlocuindu-se raportul A/P = R, se obţine ecuaţia fundamentală a mişcării permanente
şi uniforme, pentru curenţi sub presiune:
τ0 = γ ⋅ R⋅ J
În cazul curenţilor uniformi, în mişcare permanentă, cu nivel liber, la care J = I, I fiind
panta canalului, relaţia devine:
τ0 = γ ⋅ R⋅ I

PIERDERI DE SARCINĂ LINIARE

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ PIERDERILE DE ENERGIE
Pierderile de sarcină la curenţii cu mişcare uniformă (pierderi liniare), sunt influenţate
de următorii factori:
- Lungimea curentului. Pierderea de sarcină este direct proporţională cu lungimea curentului:
hi = J ⋅ l , unde J este panta hidraulică iar l lungimea curentului uniform.
- Raza hidraulică. Pierderile de sarcină cresc dacă raza hidraulică scade şi invers.
- Natura fluidului. Valoarea pierderilor de sarcină se schimbă cu natura fluidului, caracterizat
printr-o anumită densitate r şi un anumit coeficient dinamic de vâscozitate h.
- Viteza medie a curentului. Pierderile de sarcină cresc dacă viteza medie a curentului V
creşte. Legea de variaţie a pierderilor de sarcină în funcţie de viteză se schimbă cu regimul
de mişcare şi anume: în regim laminar, pierderile de sarcină sunt proporţionale cu viteza
medie la puterea întâia, iar în regim turbulent, există o dependenţă mai complicată, încât
pierderile de sarcină sunt proporţionale cu viteza medie la o putere cuprinsă între 1,75 şi 2.
- Natura pereţilor conductei sau albiei (rugozitatea). Se constată că la valori mai mari ale
vitezei medii a curentului, valoarea pierderilor de sarcină se modifică, dacă se schimbă
natura pereţilor. Mărimea acestei influenţe depinde de gradul de rugozitate al acestora.
Rugozitatea este o caracteristică geometrică a pereţilor conductelor şi albiilor în care
se mişcă curenţii de fluid şi este determinată de gradul de asperitate şi de neregularitate al
suprafeţei interioare a pereţilor.
Rugozitatea depinde de natura materialului şi de modul lui de prelucrare. Rugozitatea
poate fi naturală, cea obţinută în urma procesului tehnologic de fabricaţie al peretelui
respectiv, sau rugozitatea artificială, executată în condiţii speciale pentru studii şi încercări de
laborator.
Rugozitatea naturală este de două feluri: rugozitate aspră şi rugozitate ondulată.

2
 Rugozitatea aspră (a) o au betonul, fonta, pereţii de pământ, oţelul turnat, etc., ce
constă din numeroase proeminenţe au forme şi mărimi variate şi sunt dispuse neregulat,
alcătuind un anumit tip de rugozitate, caracteristic pentru conducta sau canalul dat.
Rugozitatea ondulată (b) o au conductele bitumate, lemnul, betonul, azbocimentul,
etc. La acestea, suprafaţa interioară este netedă, însă are proeminenţe dispuse neregulat
sub formă de valuri. Din cauza mărimii diferite a proeminenţelor, a formei lor caracteristice şi
a dispunerii lor variate la fiecare material, rugozitatea nu se poate exprima matematic, în
funcţie de mărimea geometrică a neregularităţilor. De aceea în unele experienţe de laborator
asupra pierderilor de sarcină, s-a recurs la rugozităţi artificiale, care să poată fi definite prin
mărimea geometrică a proeminenţelor.
Astfel în experienţele sale, privind dependenţa coeficientului de pierderi de numărul
Reynolds, Ikuradze a folosit o rugozitate artificială, creată cu ajutorul granulelor de nisip
rotund şi calibrat, fixat cu lac de pereţii conductelor. În acest fel a fost obţinută o rugozitate
uniformă şi granulară.(c), iar diametrul granulelor k defineşte rugozitatea absolută. În
literatură se foloseşte pentru definirea rugozităţii absolute mărimea D = k/2, deoarece
granulele acţionează asupra curentului cu aproximativ jumătate din dimensiunea lor.
Raportul k/r 0 , în care r 0 este raza conductei se numeşte rugozitate relativă, iar
inversul acestui raport, adică r 0 /k se numeşte netezime relativă.
Rugozitatea naturală se exprimă în scara rugozităţilor artificiale printr-o mărime D e
(sau k e ), care se numeşte rugozitate absolută echivalentă. Pentru un material oarecare,
această mărime este egală cu rugozitatea absolută a granulelor de nisip, a căror rugozitate
artificială, ar produce, în condiţii similare, o pierdere de sarcină egală cu aceea care s-ar
obţine pentru rugozitate naturală.
În mod analog se defineşte şi pentru rugozitatea naturală o rugozitate relativă
echivalentă, care se ia faţă de raza hidraulică sau diametru: k e /R sau k e /d.
Valoarea rugozităţii naturale se poate schimba cu timpul. Astfel la beton sau canale
de pământ, depunerile micşorează rugozitatea iar la fontă sau oţel, în decursul timpului are
loc o sporire a rugozităţii, datorită depunerii pietrei şi al neregularităţilor ce apar prin
coroziune.

RELAŢIA PIERDERILOR DE SARCINĂ LINIARE

Pentru stabilirea acestei relaţii se pleacă de la ecuaţia fundamentală a mişcării
permanente şi uniforme: τ 0 = γ ⋅ R ⋅ J
Cercetările teoretice şi experimentale au arătat că expresia efortului tangenţial mediu
la perete t 0 , poate fi exprimat sub forma:
τ 0 = ρV 2φ (k / R, Re R ) ,

3
în care, φ este un coeficient care depinde de rugozitatea relativă k/R şi de Re R = VR /ν ,
numărul Reynolds, având baza hidraulică drept mărime caracteristică.
Egalându-se cele două relaţii pentru t 0 , se obţine:
γ ⋅ R ⋅ J = ρ ⋅ V 2φ
Ţinând seama de relaţia J = hi / l , şi notând 2φ = λ ' , rezultă relaţia pierderilor de
sarcină liniare h i :
ρ ⋅ V 2φ ⋅ l ρ ⋅ V 2φ ⋅ l l V2
hi = J ⋅ l = = = λ'
γ ⋅R 2⋅ g ⋅ R R 2g
numită şi formula lui Darcy, valabilă pentru orice secţiune a curentului uniform.
În cazul secţiunilor transversale circulare, la care R = A/P = d/4, formula lui Darcy
devine:
în care l = 4l’, este coeficientul pierderilor de sarcină liniară sau coeficientul lui Darcy.
Pe aceeaşi cale, tot pentru mişcarea uniformă, Chezy a stabilit relaţia:
hi V2
J= = 2
l C R
în care C este coeficientul lui Chezy.
Comparându-se valoarea lui J se obţine:
V 2φ V2
J= =
g ⋅ R C2R
din care rezultă:
1 φ λ' λ
2
= = = .
C g 2 g 8g
Deci relaţiile dintre l şi C sunt:
8g 8g
C= ; λ=
λ C2
În concluzie pentru a putea calcula pierderile de sarcină h i , trebuie cunoscută
valoarea lui l sau C. Valorile acestor coeficienţi depind de regimul de mişcare, caracterizat
prin numărul Re şi de rugozitatea relativă. Relaţiile care se recomandă a fi folosite pentru
determinarea acestor valori au fost stabilite în marea lor majoritate pe cale experimentală.

CERCETAREA EXPERIMENTALĂ A RELAŢIEI λ = f (Re, k / d )

Dintre cercetările experimentale efectuate în legătură cu dependenţa lui l în funcţie de
Re şi k/d, se pot cita:
- Cercetările lui Nikuradze, sintetizate într-o diagramă ce-i poartă numele, pentru conducte
circulare, cu rugozităţi artificiale;
- diagrama lui Moody, pentru conducte, cu rugozităţi tehnice;
- diagrama lui Zegja, pentru curgerile cu suprafaţă liberă.
Aceste diagrame sunt reprezentate în scara logaritmică, având în abscisă (de ex.
diagrama lui Nikuradze), log Re d , iar în ordonată log 100 l.
Diagramele amintite precizează existenţa a patru zone (regimuri) de mişcare, cărora
le corespund diferite relaţii de calcul pentru l.
Prima zonă, din diagrama sau harpa lui Nikuradze, corespunde mişcării laminare şi
este reprezentată în diagrama de dreaptă I a cărei ecuaţie este:

4
 64
λ=
Re d
Această formulă a fost obţinută de către Hagen-Poiseuille, pe cale teoretică, în cazul
mişcării laminare într-o conductă cilindrică. În această zonă, valorile coeficientului l sunt în
funcţie numai de numărul Re = V ⋅ d /ν , deci vâscozitatea se poate considera principala
cauză a pierderilor de sarcină liniare.

Marimi date
L := 5 D := 0.051 µ := 0.746
Marimi masurate
hq1 := hq2 := hL1 := hL2 :=
j j j j

0.328 0.262 0.244 0.229

0.457 0.302 0.317 0.296
0.632 0.362 0.424 0.391
0.705 0.376 0.453 0.410
0.805 0.409 0.508 0.457
0.974 0.475 0.610 0.550
1.055 0.504 0.660 0.592
1.105 0.525 0.687 0.616

Marimi calculate:
Denivelarea debitmetrica h q [m]
hq := hq1 − hq2
j j j
Debitul de fluid Q[m3/s]
2
D
Qj := µ ⋅ π ⋅ ⋅ 2 ⋅ 9.81 ⋅ h.q
4 j

Viteza curentului V o [m/s]

5
 Qj
Vo := 4 ⋅
j 2
π ⋅D
Pierderea liniara pe intreaga conducta h L [m]
hL := hL1 − hL2
j j j
Coeficientul de pierderi liniare λ
2 ⋅ 9.81 ⋅ d ⋅ h.L
j
λj :=
( )2
L ⋅ V.o
j
Se reprezinta grafic dependenta λ = λ(V o )