Sunteți pe pagina 1din 103

Lector univ. drd.

Szasz Melinda

DREPT COMERCIAL

MANUAL UNIVERSITAR
pentru
învăţământul la distanţă

PETROŞANI
2010
CUPRINS
Pagina

CUVÂNT ÎNAINTE 3

TEMA I. INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI


COMERCIAL 4

1.1.Noţiunea, definiţia şi izvoarele dreptului


comercial 4
1.2. Raportul juridic de drept comercial 6

TEMA II. CONTRACTELE COMERCIALE 16

2.1. Noţiuni generale privind contractele comerciale 17


2.2. Contractul de vânzare-cumpărare comercială 20
2.3. Contractul de gaj comercial 24
2.4. Contractul de mandat comercial 26
2.5. Contractul de comision comercial 30
2.6. Contractul de consignaţie 34
2.7.Contractul de franciză 37
2.8. Contractul de leasing 40
2.9. Contractul de know-how 45

TEST AUTOEVALUARE I 52

TEMA III. SOCIETĂŢILE COMERCIALE 57

3.1. Societăţile comerciale – noţiuni generale 57


3.2. Societatea pe acţiuni 71
3.3. Societatea cu răspundere limitată 82
3.4. Societatea în nume colectiv 87
3.5. Societatea în comandita simplă 89
3.6.Societatea în comandita pe acţiuni. 90

TEST AUTOEVALUARE II 98

2
CUVÂNT ÎNAINTE

Obiectivul acestui curs este acela de a oferi baza necesară asimilării de


cunoştinţe juridice minimale de către studenţii la facultăţile cu profil economic.
Acesta este motivul pentru care din sfera dreptului comercial atenţia
noastră a fost îndreptată în mod special asupra contractelor comerciale şi a
societăţilor comerciale.
Vrând-nevrând trebuie să acceptăm că DREPTUL este prezent în fiecare
act al vieţii noastre, dinainte de a ne naşte şi după ce s-a terminat biologic
existenţa noastră.
În mod inerent volumul poate fi îmbunătăţit atât pe linia informaţiei de
specialitate, cât şi pe linia modalităţii sale de prezentare; autoarea fiind
recunoscătoare tuturor celor care, cu obiectivitate, vor prezenta sugestii în acest
sens.
Am considerat cel mai potrivit pentru acest cuvânt introductiv să redăm la
final câteva pasaje din observaţiile metodologice ale lui Mircea Djuvara asupra
fenomenului juridic.
Faptul că dreptul este prezent în permanenţă în vieţile noastre şi ne
aşează în centrul atenţiei şi preocupărilor sale poate fi observat şi din acte
simple, cum ar fi de exemplu intrarea unei persoane într-o librărie pentru a
cumpăra o carte. În acest caz ne aflăm în prezenţa unui fenomen juridic care
intervine datorită existenţei unui contract de vânzare-cumpărare a unui obiect.
Astfel de exemple pot fi infinite pentru că dreptul este interesat de fiecare
act al vieţii noastre de toate zilele, mulţi dintre noi, însă, nici nu avem timp să ne
gândim la cât de complexe sunt raporturile în care ne aflăm în fiecare ceas al
existenţei noastre.

Szasz Melinda

3
Tema nr.1

INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL

Unităţi de învăţare :
• Noţiunea, obiectul, definiţia şi izvoarele dreptului comercial
• Raportul juridic de drept comercial

Obiectivele temei:
• prezentarea definiţiei şi a izvoarelor dreptului comercial;
• prezentarea definiţiei şi a elementelor constitutive ale raportului juridic de
drept comercial

Timpul alocat temei : 2 ore

Bibliografie recomandată :
• Angheni S., M. Volonciu, C. Stoica - Drept comercial, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
• Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, ed. a IV-a, Hmangiu,
Bucureşti, 2009
• Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000;

1.1. Noţiunea, definiţia şi


izvoarele dreptului comercial

Sfera dreptului comercial constituie ansamblul de norme juridice care


reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia
(distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Conform concepţiei clasice a dreptului comercial există două sisteme care


permit stabilirea sferei dreptului comercial.
În sistemul denumit – sistemul subiectiv – dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comercianţilor, fiind un drept profesional care se
aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.

În sistemul denumit – sistemul obiectiv – (adoptat şi de codul nostru


comercial) dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului,
adică acelor acte, fapte şi operaţiuni, calificate de lege drept fapte de comerţ.
Deci, în acest sistem normele dreptului comercial se aplică unei categorii de acte
juridice, fapte şi operaţiuni, şi nu unei categorii de persoane.

Aşadar, dreptul comercial ar putea fi definit ca fiind ansamblul de norme


juridice de drept privat care sunt aplicabile tuturor raporturilor juridice, faptelor şi
operaţiunilor, considerate de lege fapte de comerţ, precum şi a raporturilor
juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant. Codul
comercial român stabileşte care sunt actele şi operaţiunile considerate ca fapte de
comerţ şi le supune legilor comerciale, indiferent de calitatea persoanei care le
săvârşeşte (comerciant sau necomerciant).
4
Izvoarele dreptului comercial

Prin noţiunea de izvor al dreptului se înţeleg formele de exprimare a


normelor juridice (acte normative, obiceiul juridic, practica judiciară); în sens
etimologic, prin el fiind denumite sursele, originea, factorii de determinare şi
creare a dreptului.

Principalul izvor al dreptului comercial este Codul Comercial, acesta


fiind reglementarea de bază a activităţii comerciale, cuprinzând norme juridice
care reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de
comerţ, comercianţii şi obligaţiile comerciale.
Alte izvoare ale dreptului comercial sunt diferite norme de drept
comercial care reglementează actele şi operaţiunile considerate de lege ca fapte
de comerţ, indiferent de calitatea persoanei care le săvârşeşte (comerciant sau
necomerciant), şi anume acele legi, decrete – legi, hotărâri şi ordonanţe ale
Guvernului, norme, regulamente şi ordine, adoptate de organele competente, şi
care au caracter comercial ( de exemplu: Legea 31/1990 – privind societăţile
comerciale1, Ordonanţă nr.52 din 28 august 1997 - privind regimul juridic al
francizei2, Ordonanţa nr.51 din 28 august 1997 - privind operaţiunile de leasing
şi societăţile de leasing3).
Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de
organizare a activităţii comerciale4, de aceea este izvor de drept nu numai pentru
dreptul comercial ci şi pentru celelalte ramuri de drept.
Conform Codului Comercial "în comerţ se aplică legea de faţă ( adică
Codul Comercial), unde ea nu dispune se aplică Codul Civil". Deci Codul Civil
este izvor subsidiar al dreptului comercial aplicându-se numai în absenţa unor
norme din Codului Comercial sau legile comerciale.
Un alt izvor al dreptului comercial îl constituie obiceiul juridic (cutuma),
cunoscut în sfera dreptului comercial şi sub denumirea de uzanţă, acesta
reprezintă o regulă de conduită născută din practica socială ca urmare a folosirii
lui îndelungate. Astfel de uzanţe sunt deduse din dispoziţiile codului civil, care
sunt aplicabile şi în sfera dreptului comercial .
Ca şi în cazul celorlalte ramuri de drept doctrina şi practica judiciară nu
sunt izvoare de drept.

TEST DE EVALUARE
1. Enumeraţi izvoarele dreptului comercial
Răspuns:

Dreptul comercial are ca principal izvor de drept Codul comercial, alături de


acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative
– legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale,
ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, Constituţia, care ca lege
fundamentală este izvor de drept pentru toate ramurile de drept, deci şi
pentru dreptul comercial, şi în mod subsidiar şi Codul civil.

1
republicată în Monitorul Oficial nr. 1066/2004, cu modificările ulterioare
2
republicată în Monitorul Oficial nr. 180/14 mai 1998, cu modificările ulterioare
3
republicată în Monitorul Oficial nr. 9/12 ian 2000, cu modificările ulterioare
4
A se vedea articolele 45 şi 135 din Constituţia României

5
2. Prezentaţi sistemul subiectiv de definire a dreptului comercial
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. În sistemul subiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul


comercial cuprinde:
a) normele juridice aplicabile comerţului
b) normele juridice aplicabile comercianţilor
c) normele juridice aplicabile faptelor de comerţ
d) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor
Rezolvare O •O O

De rezolvat:
2. În sfera dreptului comercial Codul civil are calitatea:
a) de izvor principal de drept
b) de izvor de drept subsidiar
c) nu are calitatea de izvor de drept pentru dreptul comercial

Rezolvare O OO

1.2. Raportul juridic de drept comercial

Raportul juridic de drept comercial reprezintă orice relaţie reglementată


de normele de drept comercial generată de săvârşirea oricărui fapt de comerţ
enumerat de articolul 3 Cod Comercial, indiferent dacă persoana care le
săvârşeşte are sau nu calitatea de comerciant5.

Codul Comercial român stabileşte anumite acte juridice şi operaţiuni pe


care le califică drept "fapte de comerţ". Prin săvârşirea uneia sau mai multor fapte
de comerţ se nasc raporturile juridice, reglementate de legile comerciale. Codul
Comercial consideră ca fapte de comerţ6:

- cumpărările de produse sau de mărfuri spre a se revinde fie în natură, fie după
ce se vor fi lucrat sau pus în lucru sau numai spre a se închiria

5
A se vedea în acest sens şi Motică, I. Radu, Lucian Bercea - Drept comercial român şi drept
bancar, Editura Lumina Lex, Bucureşti - 2001, pag. 36
6
Codul Comercial Român

6
- vânzările de producte şi vânzările şi închirierile de mărfuri fie în natură, fie
după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru când vor fi fost cumpărate cu scopul de
revânzare sau închiriere;
- contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit
circulând în comerţ;
- cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor comerciale;
- orice întreprinderi de furnituri;
- întreprinderi de spectacole publice;
- întreprinderi de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri;
- întreprinderi de construcţii;
- întreprinderi de fabrici, manufactură şi imprimerie;
- întreprinderi de editură, librărie şi obiecte de artă, când altcineva decât artistul
le vinde;
- operaţiunile de bancă şi schimb;
- operaţiunile de mijlocire în afacerile comerciale;
- întreprinderi de transport de persoane sau lucruri, pe apă sau pe uscat;
- cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
- construcţia, cumpărarea sau vânzarea de vase de navigaţie interioară şi
exterioară şi tot ceea ce priveşte echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas;
- asigurări în contra daunelor şi asupra vieţii;
- depozite pentru cauză de comerţ;

Evident această enumerare este una enunţiativă, deci şi alte fapte şi


operaţiuni pot face obiectul raporturilor juridice comerciale.

Spicuind câteva soluţii date de instanţele judecătoreşti, dăm exemple de


fapte de comerţ:

- pepinieristul care vinde viţe americane altoite, face acte de comerţ, conform
art. 3 din Codul comercial, deoarece vinde produse/mărfuri în natură sau lucrate,
care au fost cumpărate cu scopul de revânzare7.
- apicultorul care nu se mărgineşte să vândă produsul albinelor sale, şi cumpără
miere şi ceară şi de la alţii, în cantitate mare, pentru a le preface şi revinde, este
comerciant8.
- cumpărarea unei păduri în scop de a o revinde în detaliu, într-un timp
determinat, constituie act de comerţ9.
- fapta unui hotelier sau hangiu de a furniza pasagerilor alimente şi camere de
locuit – constituie fapt de comerţ10.
- cofetarul, transformând materii prime în articole de cofetărie pentru a le
revinde astfel transformate, face conf. Codului comercial acte de comerţ şi
trebuie considerat comerciant11.

precum şi exemple de fapte care nu sunt considerate fapte de comerţ:

- vânzarea în detaliu de către producătorul de viţe altoite a propriilor sale


produse, chiar prin intermediul altor persoane, care lucrează în numele
producătorului şi prin mijlocirea de publicaţii şi reclame, nu poate fi considerată
ca o vânzare-cumpărare comercială, deoarece legiuitorul nu atribuie caracter
7
Tribunalul Fălcui, 12 noiembrie, 1909
8
tribunalul Comercial La Rochelle, sent. Nr. 9/1919
9
Curtea de Apel Craiova, 26 noiembrie 1893
10
Tribunalul comercial Ilfov, 7 martie 1905
11
Cas. I, nr. 371/14 februarie 1925

7
comercial acelora care se mărginesc a pune în valoare produsele naturii sau
pământul pe care-l cultivă12.
- sculptorul care cumpără materia destinată pentru arta lui nu face acte de
comerţ13.
- autorul unor opere literare sau ştiinţifice nu face acte de comerţ publicându-şi
operele sale, fie personal, fie prin intermediul unui editor, chiar când el face apel
la concursul altor scriitori ca să-l ajute în compunerea acelor opere14.

Având in vedere specificul activităţii agricole, Codul comercial român


prevede în art. 5 că: „Nu se poate considera ca fapt de comerţ ... vânzarea
productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său, sau
cele cultivate de dânsul". În consecinţă, vânzarea produselor agricole în starea
lor naturală, obţinută de cultivator, este socotită ca un act civil şi nu comercial.
Doctrina consideră că vânzarea are caracter civil şi în situaţia în care
obiectul vânzării îl constituia derivatele produselor agricole rezultate din
transformarea acestora, întrucât această prelucrare este privită ca un mijloc
accesoriu destinat să înlesnească valorificarea produselor agricole. Această
calificare s-a extins şi la celelalte domenii ale agriculturii precum: floricultura,
horticultura, silvicultura, zootehnia.
Prin dispoziţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 36/1991 se prevede că,
societăţile agricole constituite conform acestei legi sunt civile şi nu comerciale.
Excepţia o constituie societăţile agricole constituite în baza Legii nr. 31/1990,
care sunt comerciale prin forma adoptată şi nu prin obiectul activităţii lor.
O situaţie aparte o reprezintă întreprinderile agricole, jurisprudenţa
considerând că aceste întreprinderi sunt necomerciale deoarece se limitează la
prelucrarea în vederea conservării şi vânzării produselor agricole. Întreprinderea
agricolă are caracter necomercial chiar şi atunci, când produsele prelucrate de ea
se revând la sediu sau într-un local special amenajat15.

Şi în aceste cazuri dăm câteva exemple:

- Vânzarea de mărfuri făcută de comerciant la particulari, este comercială numai


pentru vânzător. Conform art. 56 Cod comercial şi contractantul necomerciant
este supus în ceea ce priveşte acest act, legii comerciale16.
- Agricultorul care: tine prăvălia unde vinde în detaliu productele pământului ce
ţine cu arendă, plătind patentă pentru acest comerţ şi având şi firmă, comercială
înscrisă la tribunal şi care mai cumpără şi de la alţii asemenea producte pentru
a le revinde, face prin aceasta acte de şi deci poate fi declarat în stare de
faliment17.

Elementele constitutive ale raportul juridic de drept comercial

Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial, ca de


altfel ale tuturor raporturilor juridice aparţinând celorlalte ramurilor de drept sunt:

12
Cas. I, 21 februarie 1921
13
Curtea de Apel Lyon, 13 mai 1881
14
Curtea de Apel Paris, 2 iulie 1880
15
Moise Bojincă, Sofia Ţămbălaru– Drept comercial. Partea generală, vol. I, Ed. Xant, Bucureşti,
2003, pag. 44-45
16
Cas. II, dec. Nr. 575 din 3 martie 1939
17
Cas. II, dec. Nr. 289 din 25 noiembrie 1907

8
a. Subiectele sunt acele persoane fizice sau juridice care devin părţi
într-un raport juridic comercial reglementat de normele Codului Comercial.
Codul Comercial român, ca şi modelul său italian, consacră sistemul
obiectiv al dreptului comercial. În această concepţie prin stabilirea faptelor de
comerţ se ajunge la determinarea calităţii de comerciant. Astfel el stabileşte care
sunt actele şi operaţiunile considerate ca fapte de comerţ şi le supune legilor
comerciale, indiferent de calitatea persoanei care le săvârşeşte (comerciant sau
necomerciant).
Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii,
cât şi necomercianţii, totuşi, în principal, activitatea comercială se realizează de
către comercianţi18, ceea ce presupune că întotdeauna unul dintre subiecte trebuie
să fie comerciant.

Comerciantul poate fi definit ca fiind orice persoană fizică sau juridică


care desfăşoară o activitate comercială, adică săvârşeşte fapte de comerţ cu
caracter profesional.

Pentru ca o persoană fizică să dobândească calitatea de comerciant trebuie


să îndeplinească cumulativ trei condiţii:
a) să săvârşească în mod efectiv anumite fapte de comerţ obiective;
b) săvârşirea faptelor de comerţ să aibă caracter de profesiune;
c) săvârşirea faptelor de comerţ să se facă în nume propriu;
Pe lângă aceste trei condiţii legea prevede însă ca persoana fizică, pentru a
putea dobândi calitatea de comerciant, să aibă capacitate deplină de exerciţiu,
ceea ce înseamnă că nu au capacitatea de a fi comerciant: minorul şi persoana
pusă sub interdicţie. De asemenea desfăşurarea de către o persoana fizică a unor
activităţi comerciale este condiţionată de existenţa unei autorizaţii administrative,
eliberată de organele administraţiei publice locale. Legea mai prevede şi anumite
incompatibilităţi în sensul că activitatea comercială are, prin definiţie, un caracter
speculativ, de aceea ea nu poate fi exercitată de persoanele care au anumite funcţii
sau profesii legate de interesele generale ale societăţii, cum ar fi: judecătorii,
procurorii, funcţionarii publici, ofiţerii şi diplomaţii, notarii publici etc.
În concepţia Codului comercial român, comerciantul persoană fizică este
definit conform teoriei obiective, prin actele şi operaţiunile comerciale care
trebuie desfăşurate în mod profesional.
Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice19:
a) individual si independent, ca persoane fizice autorizate;
b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;
c) ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Comercianţii persoane fizice sunt supuşi unor reglementări diferite pe plan
internaţional, în funcţie de concepţia juridică adoptată de fiecare ţară. În legislaţia
germană s-a adoptat concepţia subiectivă, conform căreia au calitatea de
comerciant numai persoanele fizice care au firmă de comerţ înregistrată.
Legislaţia franceză a adoptat concepţia obiectivă, conform căreia este recunoscută
această calitate celor care exercită fapte de comerţ cu caracter profesional, cu
pondere importantă şi continuă, în nume propriu şi pe cont propriu.
Condiţiile comune, care vizează însă toate categoriile de comercianţi
persoane fizice, constau în: existenţa capacităţii de exerciţiu, obligaţia întocmirii
18
Motică, I. Radu, Lucian Bercea - Drept comercial român şi drept bancar, Editura Lumina Lex,
Bucureşti - 2001, pag.36
19
Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008.

9
documentelor de comerţ, suportarea obligaţiilor fiscale şi a altor îndatoriri şi
incidenţa asupra lor a falimentului. Capacitatea deplină de exerciţiu nu o au
minorii şi persoanele puse sub interdicţie. Dacă minorul dobândeşte un fond de
comerţ prin moştenire, activitatea de comerţ va fi exercitată, în numele lui, de
către părinte sau tutore20.

În conformitate cu prevederile codului comercial cultivatorul sau


agricultorul, care vinde produsele obţinute din lucrarea pământului său nu are
calitatea de comerciant21, deoarece el se mărgineşte să valorifice produsele
agricole obţinute prin prelucrarea terenului său. De asemenea, această calificare s-
a extins şi asupra altor domenii ca: floricultura, horticultura, silvicultura,
zootehnia etc.
Acelaşi regim este aplicabil şi meseriaşului – persoana care pe baza
cunoştinţelor dobândite prin şcolarizare sau practică execută anumite operaţiuni
de prelucrare şi prestare de servicii pe baza comenzilor clienţilor şi cu materialul
acestora.
Se pune problema ce statut are însă meseriaşul care cumpără el materialele
şi execută anumite mărfuri pe care le vinde clienţilor sau nu lucrează singur, ci
ajutat şi de alte persoane. În literatura de specialitate problema este controversată,
însă părerea general admisă este că în acest ultim caz meseriaşul dobândeşte
calitatea de comerciant. În aceeaşi situaţie este şi agricultorul care cumpără şi de
la alţii produse agricole cu scopul de a le revinde şi a obţine profit.

Dacă în cazul persoanei fizice pentru a dobândi calitatea de comerciant


trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, pentru a dobândi calitatea de
comerciant societatea comercială22 trebuie doar să se constituie cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege, întrucât raţiunea de a fi a societăţii comerciale,
finalitatea sa, este de a desfăşura acte şi fapte de comerţ. În afară de societăţile
comerciale şi alte persoane juridice mai au calitatea de comerciant, este vorba de
regiile autonome23, care trebuie să îşi acopere cheltuielile din veniturile realizate
şi să obţină profit şi de organizaţiile cooperatiste24.

Concluzionăm afirmând că au calitatea de subiect de drept comercial cei


care participă în mod obişnuit la activitatea de comerţ. Ceilalţi subiecţi de drept,
care fac operaţiuni comerciale în mod accidental, nu pot fi consideraţi
comercianţi, însă operaţiunile de această natură intră sub incidenţa reglementărilor
comerciale. Calitatea de comerciant nu poate fi dobândită de stat şi de entităţile
administrativ-teritoriale de genul judeţelor şi comunelor 25.

b. Conţinutul raportului juridic de drept comercial constă în drepturile şi


obligaţiile părţilor participante la raportul juridic de drept comercial.

20
Codul comercial, art.13; Legea nr.26/1990,art.21.
21
Art. 5. - Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar
face pentru uzul sau consumul cumpărătorului, ori al familiei sale; de asemenea, revânzarea
acestor lucruri si nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după
pământul său, sau cel cultivat de dânsul.
22
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului
23
Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)
24
Legea 109 /1996 – privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de
credit, publicată în Monitorul Oficial nr. 252 din 18 octombrie 1996
25
Codul comercial, art.8 şi art.9

10
Deoarece dreptul comercial face parte din sfera dreptului privat, deci
reglementează raporturi juridice între particulari, raportul juridic de drept
comercial ia naştere ca urmare a manifestării acordului de voinţă a celor două
subiecte (dintre care unul e, de regulă, comerciant). Aceasta presupune că cele
două părţi sunt pe poziţie de egalitate juridică şi deci drepturile şi obligaţiile lor
sunt corelative, rezultând în urma negocierii, înţelegerii dintre ele.
Întrucât activitatea comercială are caracter profesional, legea statuează o
serie de obligaţii menite să asigure buna desfăşurare a activităţii comerciale,
protejarea intereselor participanţilor la această activitate şi existenţa unor condiţii
care să asigure cadrul juridic corespunzător derulării activităţilor comerciale. În
acest sens, legea instituie anumite obligaţii în sarcina celor care desfăşoară
activitatea comercială ca profesiune, considerate ca fiind obligaţiile profesionale
ale comercianţilor:
Astfel, comerciantul este obligat:
- să îndeplinească formele de publicitate, cerute de lege, prin intermediul
Registrului Comerţului (înmatriculare, radiere etc);
- să ţină contabilitatea activităţii comerciale în care să consemneze toate
operaţiunile comerciale;
- să exercite activitatea comercială în limitele concurenţei licite26;

c. Obiectul raporturilor de drept comercial îl constituie conduita părţilor


care poate consta în acţiunea (de a da sau de a face), sau abstenţiunea (acţiunea de
a nu face), pe care şi le stabilesc una în raport de cealaltă.

Schemă comparativă între


raportul juridic de drept financiar şi
raportul juridic de drept comercial27

Raportul juridic de drept Raportul juridic de drept comercial


financiar
DEFINIRE
- reglementează relaţiile - orice relaţie reglementată de normele de drept
sociale care apar în procesul comercial generată de săvârşirea oricărui fapt de
de constituire, repartizare şi comerţ enumerat de articolul 3 Cod Comercial,
utilizare a fondurilor indiferent dacă persoana care le săvârşeşte are sau
băneşti ale statului şi nu calitatea de comerciant
instituţiilor publice, pentru
satisfacerea nevoilor
generale ale societăţii.
Elementele constitutive ale raportului juridic
1). SUBIECTELE
(persoanele participante la raportul juridic)
I. statul reprezentat de I. comerciantul care poate fi orice
organele sale de specialitate - persoană fizică cu condiţia să îndeplinească
în activitatea financiară următoarele condiţii:
(Ministerul de Finanţe, a) să săvârşească în mod efectiv anumite fapte de
Direcţia judeţeană a comerţ obiective;
finanţelor publice şi b) săvârşirea faptelor de comerţ să aibă caracter de
26
Cărpenaru, D. Stanciu - Drept comercial român, Editura All, Bucureşti, 2001, pag.91-111
27
am realizat această schemă comparativă deoarece la numeroase facultăţi cu profil economic este
studiată disciplina „Drept financiar şi comercial” şi în acest caz se impune realizarea unei scheme
comparative între cele două tipuri de raporturi juridice

11
controlului financiar de stat, profesiune;
Administraţia Financiară, c) săvârşirea faptelor de comerţ să se facă în nume
Circumscripţia fiscale, propriu;
Agentul fiscal) iar pe lângă acestea:
II. contribuabilul – orice d) să aibă capacitate de exerciţiu (să aibă peste 18
persoană fizică sau juridică ani şi să fie în deplinătatea facultăţilor mintale)
cu capacitate contributivă e) să nu fie vreun caz de incompatibilitate (să nu
fie una din acele persoane – judecători, notari,
funcţionari publici – cărora lege ale interzice să
desfăşoare o activitate cu caracter speculativ)
* - persoană juridică – acesta trebuie doar să se
Relaţia dintre subiecte: înfiinţeze, deoarece scopul său va fi acela de a
- raport de subordonare al desfăşura fapte şi acte de comerţ
celui de-al doilea subiect II. comerciantul sau necomerciantul
faţă de primul, care e *
întotdeauna statul, astfel că: Relaţia dintre subiecte
raporturile juridice de drept - raport de egalitate juridică; toate raporturile de
financiar se nasc, se drept comercial luând naştere, modificându-se şi
modifică şi se sting pe baza încetând ca urmare a manifestării acordului de
manifestării unilaterale de voinţă al subiectelor participante - comercianţi sau
voinţă a statului, necomercianţi.
contribuabilul supunându-
se voinţei statului
2). CONŢINUTUL
(drepturile şi obligaţiile subiectelor participante)
statul Întrucât activitatea comercială are caracter
I. OBLIGAŢII profesional, legea statuează o serie de obligaţii
- de a da curs plângerilor şi menite să asigure buna desfăşurare a activităţii
contestaţiilor formulate de comerciale, protejarea intereselor participanţilor la
contribuabili această activitate şi existenţa unor condiţii care să
- de a acorda înlesnirile şi asigure cadrul juridic corespunzător derulării
eşalonările solicitate în baza activităţilor comerciale. În acest sens legea
legii instituie anumite obligaţii în sarcina celor care
II. DREPTURI desfăşoară activitatea comercială ca profesiune,
- de a percepe impozitele şi considerate ca fiind obligaţiile profesionale ale
taxele prevăzute de lege comercianţilor:
- de a calcula şi comunica Astfel comerciantul este obligat:
suma datorată - să îndeplinească formele de publicitate, cerute de
- de a verifica sinceritatea lege, prin intermediul Registrului Comerţului
informaţiilor prezentate de (înmatriculare, radiere etc);
contribuabil - să ţină contabilitatea activităţii comerciale în
contribuabilul care să consemneze toate operaţiunile comerciale;
I. OBLIGAŢII - să exercite activitatea comercială în limitele
- de a plăti impozitele şi concurenţei licite ;
taxele în cuantumul şi
termenul prevăzut de lege
- de a declara elementele
care influenţează
modificarea cuantumul
impozitelor
II. DREPTURI
- de a contesta modul în

12
care a fost impozitat
- de acere înlesniri sau
eşalonări prevăzute de lege
3). OBIECTUL – acţiunea sau conduita părţilor
acţiunea părţilor poate fi: - pozitivă (de a da sau de a face) sau
- negativă (de a nu face)28

TEST DE EVALUARE
1. Agricultorul are calitatea de comerciant?
Răspuns:

Conform dispoziţiilor art. 5 din Codul comercial agricultorul nu are calitatea


de comerciant, deoarece nu se poate considera ca fapt de comerţ vânzarea
productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său,
sau cel cultivat de dânsul. Aceasta este regula, însă marea majoritate a
opiniilor exprimate în literatura de specialitate consideră că în cazul în care
agricultorul cumpără şi de la alţii cu intenţia de a revinde şi a obţine profit
atunci el săvârşeşte un fapt de comerţ şi dobândeşte calitatea de comerciant.

2. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana


fizică pentru a dobândi calitatea de comerciant?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Conţinutul raportului juridic de drept comercial se referă la:


a) subiectele participante la raportul juridic de drept comercial
b) drepturile şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic de drept comercial
c) acţiunea care trebuie realizată de subiectele raportului juridic de drept
comercial
Rezolvare O •O

De rezolvat:
2. Elementele constitutive ale raportului juridic de drept comercial sunt:
a) subiectele
b) derogarea
c) conţinutul
d) prescripţia
e) obiectul

Rezolvare O OO OO
28
Moise Bojincă, Melinda Szasz – Drept financiar şi comercial, Ed. Focus, Petroşani, 2004, pag.
19-21

13
REZUMATUL TEMEI

Dreptul comercial cuprinde ansamblul de norme juridice care


reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia
(distribuţia) mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Dreptul comercial are ca principal izvor de drept Codul comercial, alături


de acesta mai sunt izvoare ale dreptului comercial o serie de alte acte normative
– legi, hotărâri, ordonanţe, precum legea 31/1990 a societăţilor comerciale,
ordonanţa 51/1997 privind operaţiunile de leasing, Constituţia, care ca lege
fundamentală este izvor de drept pentru toate ramurile de drept, deci şi pentru
dreptul comercial, şi în mod subsidiar şi Codul civil.

Raportul juridic de drept comercial are 3 elemente constitutive:


- subiectele (persoanele care participă la raportul juridic de drept
comercial), care pot fi persoane fizice, ce trebuie să îndeplinească mai
multe condiţii pentru a dobândi această calitate şi persoane juridice,
care trebuie doar să se înfiinţeze cu respectarea formalităţilor
prevăzute de lege,
- conţinutul care conţine drepturile şi obligaţiile participanţilor la
raportul juridic de drept comercial şi
- obiectul care constă în acţiunea sau inacţiunea care trebuie realizată
de subiectele raportului juridic de drept comercial

14
Tema nr.2

CONTRACTELE COMERCIALE

Unităţi de învăţare :
• noţiuni generale privind contractele comerciale
• contractul de vânzare-cumpărare comercială
• contractul de gaj comercial
• contractul de mandat comercial
• contractul de comision comercial
• contractul de consignaţie
• contractul de franciză
• contractul de leasing

Obiectivele temei:
• prezentarea definiţiei şi a condiţiilor de valabilitate a contractelor
comerciale
• prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
vânzare-cumpărare comercială
• prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
gaj comercial
• prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
mandat comercial
• prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
comision comercial
• prezentarea definiţiei, a caracterelor juridice şi a efectelor contractului de
consignaţie
• prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de franciză
• prezentarea definiţiei, a părţilor şi a efectelor contractului de leasing

Timpul alocat temei : 14 ore

Bibliografie recomandată :
• Angheni S., M. Volonciu, C. Stoica - Drept comercial, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
• Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, ed. a IV-a, Hmangiu,
Bucureşti, 2009
• Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000;
• Crivat S., Crivat R., Borza A. - Modele de contracte comercial interne si
internationale, Editura Total Contract, Bucuresti, 1995
• Drog D.I., Dudau R., Fernbach C.M., Galu M.H., Ionascu O.S., Nagy I.M.,
Poenaru A.S., Sandu R., Stanica I. - Cartea de contracte. Modele.
Comentarii. Explicaţii, Editura All Beck, Bucureşti, 2007

15
2.1. Noţiuni generale privind
contractele comerciale

Născut din nevoile schimbului de activităţi şi, în primul rând, ale


schimbului de mărfuri, contractul îşi afirmă prezenţa în societate nu numai în
domeniul circulaţiei, dar şi în cel al producţiei, el fiind instrumentul juridic prin
care se înfăptuiesc aceste două importante componente ale activităţii economice29.

Evoluţia societăţii a generat diversificarea raporturilor juridice în general


şi a celor de drept comercial în special, astfel s-a impus necesitatea apariţiei unor
reglementări inovatoare care să corespundă celor mai moderne tendinţe apărute pe
piaţa comercială. Ca o consecinţă sfera sintagmei de contract comercial s-a lărgit
incluzând şi contracte mai noi (contractul de leasing, contractul de know-how,
contractul de bursă etc).

Condiţiile de existenţă juridică ale contractelor comerciale sunt cele


prevăzute de Codul Civil, care este izvor de drept subsidiar pentru ramura
dreptului comercial, constituind dreptul comun acolo unde legea comercială nu
dispune.

Încheierea contractelor
Contractul, ca principal izvor al obligaţiilor, ia naştere prin acordul de
voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizează prin
prezentarea ofertei şi acceptarea acesteia30. Voinţa părţilor constituie fundamentul
forţei obligatorii a contractului, statul mărginindu-se doar la a garanta executarea
contractului, sancţionând neexecutarea sa.

Pentru naşterea unui contract sunt necesare două manifestări de voinţă:


- oferta care emană de la persoana care iniţiază contractul ce urmează a fi încheiat
şi poate fi făcută în scris, verbal sau chiar în mod tacit, în principiu, pentru
valabilitatea ofertei nu se cere nici o condiţie specială de formă şi
- acceptarea care aparţine destinatarului ofertei şi care va determina încheierea
contractului prin exprimarea acordului său.

Toate contractele comerciale sunt supuse condiţiilor de validitate cerute de


Codul Civil: consimţământul valabil al părţii care se obligă, capacitatea de a
contracta, obiectul şi cauza – toate aceste cerinţe sunt esenţiale pentru validitatea
convenţiilor, indiferent că acestea sunt civile sau comerciale.

Capacitatea de a încheia contracte reprezintă facultatea acestora de a


încheia contracte prin emiterea unui consimţământ valabil ori a unui
consimţământ exprimat în virtutea unei depline capacităţi de exerciţiu, aceasta
presupune, în primul rând, ca deţinătorii ei să dispună de prerogativa de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile prin acte juridice încheiate
personal şi singur31. Capacitatea de a încheia contracte are valoarea unei reguli, în
timp ce incapacitatea de a consimţi contracte este restrânsă la limitele unei
excepţii. Regulile noastre de drept comun cunosc şi câteva incapacităţi speciale, şi
anume situaţia minorului care nu a împlinit 14 ani, a interzisului judecătoresc şi

29
Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 7
30
Motică, I. Radu, Bercea Lucian - Drept comercial român şi drept bancar, Editura Lumina Lex,
Bucureşti - 2001, pag. 269
31
Moise Bojincă – Drept civil român – Contracte speciale, Ed. Xant, Bucureşti, 2002, pag. 7

16
legal şi nu în ultimul rând situaţia minorului între 14-18 ani care are capacitate de
exerciţiu restrânsă.

Consimţământul reprezintă hotărârea de a încheia contracte exprimată în


exterior. Pentru a fi valabil exprimat consimţământul trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să existe,
- să fie exprimat de o persoană cu discernământ,
- să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice,
- să fie exteriorizat,
- să nu fie afectat de vreun viciu de consimţământ (eroare, dol, violenţă sau
leziune).

Eroarea constă într-o falsă reprezentare a realităţii, ea viciază


consimţământul şi lipseşte de efecte contractul comercial atunci când se referă la
calităţile substanţiale ale obiectului contractului (de exemplu o parte crede că a
cumpărat casa proprietarului dintr-o anumită stradă, iar de fapt proprietarul a
înţeles că este vorba de casa lui din altă stradă). Eroarea asupra persoanei poate
vicia consimţământul numai dacă acel contract s-a încheiat în considerarea
persoanei asupra căreia s-a produs eroarea.

Dolul, constând în manopere înşelătoare, menite să inducă în eroare o


persoană pentru a o determina să contracteze, viciază consimţământul şi poate
duce la anularea contractului. Atunci când unul dintre contractanţi păstrează
tăcerea voită asupra unei date sau informaţii şi se dovedeşte că s-a urmărit
înşelarea celuilalt contractant reticenţa respectivă este considerată dol; pe lângă
anularea contractului şi restabilirea situaţiei anterioare, reticenţa poate antrena şi
obligarea la despăgubiri.
În practica noastră judecătorească a devenit constantă soluţia, potrivit căreia,
în anumite cazuri şi dolul provocat de un terţ este socotit viciu de consimţământ.
În situaţia însă în care se recurge la simpla exagerare cu scop de publicitate a
calităţii mărfii oferită spre vânzare, aceasta nu constituie dol ci o practică
îngăduită în activitatea de contractare (întrucât dolul datorat unei credulităţi
excesive sau a lipsirii elementare de informare nu produc efecte juridice).

Violenţa este viciul de consimţământ conform căreia manifestarea de voinţă


este alterată prin intermediul unei constrângeri fizice sau morale. Obiectul
ameninţării poate să fie de natură patrimonială sau poate să vizeze integritatea
fizică ori morală a unei persoane32 (de exemplu o persoană este ameninţată cu
bătaia pentru a încheia un contract, sau mâna unei persoane este forţată, la
propriu, în vederea semnării unui contract).

Leziunea reprezintă prejudiciul încercat de o parte datorită disproporţiei


vădite dintre prestaţia efectuată de ea şi îndatorirea corelativă a celeilalte părţi.

Obiectul contractul trebuie să existe, să fie în circuitul civil, să fie


determinat sau determinabil, să fie posibil şi să fie licit şi moral.

Cauza reprezintă motivaţia care a stat la baza încheierii contractului şi ea


trebuie să fie legitimă, reală, licită şi morală.

32
Ovidiu Ungureanu – Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti, 2002, pag. 134

17
În privinţa formei contractelor principiile aplicabile în dreptul civil sunt
deopotrivă valabile în materie comercială, regula fiind libertatea de formă.
Părţile contractante au dreptul de a încheia orice contract, cu clauzele
convenite ca urmare a negocierii părţilor. În ceea ce priveşte încheierea
contractelor – părţile îşi manifestă liber voinţa de a da naştere, de a modifica, de a
transmite şi de a stinge drepturi şi obligaţii, astfel că libertatea manifestării voinţei
părţilor contractante poate fi definită ca o libertate contractuală, constituindu-se
într-o expresie a drepturilor şi libertăţilor omului33.
Cu toate acestea trebuie subliniat că există unele limitări ale acestui
principiu impuse de ordinea publică34, bunele moravuri sau de diverse acte
normative.
Aşadar prin proclamarea autonomiei de voinţă, dreptul civil recunoaşte,
libertatea contractuală, în schimb în sfera dreptului comercial situaţia este puţin
diferită35. Profesorul Vasile Pătulea este de părere că “în prezent postulatele
liberalismului contractual, rezultat al acordurilor liber consimţite între oameni,
sunt puse sub semnul îndoielii şi chiar se afirmă decesul liberalismului
contractual; elementele bunei credinţe care joacă un rol atât de mare în asumarea
obligaţiilor civile, în dreptul comercial se estompează – legea comercială făcând
referire la buna-credinţă numai pentru a sancţiona concurenţa neloială.„

TEST DE EVALUARE
1. Ce este un contract?
Răspuns:

Contractul este acea convenţie care ia naştere prin acordul de voinţă al


părţilor asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizează prin
prezentarea ofertei şi acceptarea acesteia. Contractul este principal izvor al
obligaţiilor.

2. Care sunt condiţiile de valabilitate pe care trebuie să le


îndeplinească un contract pentru a produce în mod valabil efecte juridice?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Pentru naşterea unui contract sunt necesare:


a) oferta
b) contraoferta
c) acceptarea ofertei
d) neacceptarea ofertei
33
I. Albu – Libertatea contractuală, Revista Dreptul, nr. 3/1993, pagina 29,
34
Stanciu Cărpenaru - Drept comercial român, Ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2000,
pagina 349 -351,
35
Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Ediţia aII-a, Editura All
Beck, Bucureşti, 2000, pagina 74,

18
Rezolvare •O•O

De rezolvat:
2. Sunt vicii de consimţământ:
a) subiectele contractului
b) eroarea
c) conţinutul contractului
d) dolul
e) obiectul contractului
f) violenţa
g) leziunea

Rezolvare O OO OOOO

2.2. Contractul de vânzare-cumpărare comercială

Sub aspectul structurii sale vânzarea-cumpărarea comercială este


asemănătoare celei civile. Deosebirile între cele două contracte sunt date de
funcţia economică a contractului, în sensul că, în cazul vânzării-cumpărării
comerciale se realizează interpunerea în schimb a bunurilor. Cu alte cuvinte, în
dreptul comercial cumpărarea se realizează în scop de revânzare şi a obţinerii de
profit, după cum vânzarea are acelaşi scop. Vânzarea-cumpărarea civilă
urmăreşte de obicei satisfacerea necesităţilor individuale ale persoanei fizice,
respectiv consumul sau folosirea în interes propriu a diferitelor bunuri aflate în
circuitul civil, fără a se avea în vedere obţinerea de profit din vânzări-cumpărări
repetate.

În concepţia codului comercial vânzarea-cumpărarea comercială nu


poate avea ca obiect bunuri imobile, deoarece respectivele acte sunt considerate
ca având o natură juridică civilă şi nu comercială. Acelaşi caracter civil îl au şi
actele de închiriere ale bunurilor imobile ca de altfel şi concesiunea lor.

Din dispoziţiile codului comercial rezultă că principala trăsătură a


vânzării-cumpărării comerciale este intenţia de revânzare. În aceste condiţii,
cumpărarea este făcută în scop de revânzare sau închiriere, iar vânzarea este
precedată de o cumpărare făcută în scop de revânzare.

Intenţia de revânzare sau închiriere trebuie să îndeplinească trei


condiţii:
- să existe la data cumpărării;
- să fie exprimată de cumpărător, respectiv cunoscută de vânzător;
- să privească bunul cumpărat.

Având în vedere cele de mai sus, contractul de vânzare-cumpărare a


fost definit ca fiind acel act juridic prin care una din părţi – vânzătorul se obligă
faţă de cealaltă parte – cumpărătorul, să transmită proprietatea unui bun în
schimbul primirii unei sume de bani cu titlu de preţ.

19
Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare
comercială
Contractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:
- este un contract bilateral. El dă naştere la obligaţii în sarcina
ambelor părţi;
- este un contract cu titlu oneros. Astfel, atât vânzătorul cât şi
cumpărătorul urmăresc obţinerea de avantaje patrimoniale;
- este un contract comutativ. Acest caracter relevă că părţile cunosc
chiar din momentul încheierii contractului existenţa şi întinderea obligaţiilor ce
le incumbă;
- este un contract consensual deoarece pentru încheierea sa este
suficient acordul de voinţă al părţilor;
- este un contract translativ de proprietate. El strămută dreptul de
proprietate asupra obiectului vânzării de la vânzător la cumpărător.

Ca orice contract şi contractul de vânzare-cumpărare trebuie să


îndeplinească cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul
948 Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământ, capacitate,
obiectul şi cauza.

Efectele contractului
Obligaţiile vânzătorului sunt cele prevăzute de Codul civil şi se referă la
următoarele:
- predarea lucrului vândut. „Predarea este strămutată bunului vândut în
puterea şi posesiunea cumpărătorului”36, înţelegându-se prin aceasta punerea
lucrului vândut la dispoziţia cumpărătorului;
- garantarea pentru evicţiune37. Vânzătorul este de drept obligat –
conform art. 1336 din Codul civil – după natura contractului de vânzare-
cumpărare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a
lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect şi care n-ar
fi fost declarate la facerea contractului;
- garanţia pentru viciile ascunse. Vânzătorul este obligat să asigure
cumpărătorului calitatea lucrului vândut şi să răspundă faţă de acesta în cazul în
care lucrul s-ar dovedi necorespunzător destinaţiei sale economice ori şi-ar pierde
valoarea de întrebuinţare, ca urmare a unor vicii (defecţiuni) ascunse, a căror
cunoaştere l-ar fi făcut pe cumpărător să nu încheie contractul sau să nu accepte
preţul ce i-a fost cerut38.
Doctrina şi jurisprudenţa din ţările cu economie de piaţă dezvoltată au
subliniat că trebuie pus accentul şi pe obligaţia vânzătorului profesionist de a-l
informa pe cumpărător asupra tuturor condiţiilor de contractare şi a modului de
folosire a bunului; de regulă, informarea cumpărătorului se realizează prin
etichetarea şi marcarea produsului şi prin prospect şi instrucţiunile de folosire.
Vânzătorul mai are obligaţia de securitate în sensul că răspunde pentru decesul
sau leziunile corporale cauzate de mărfurile vândute de el.

36
Art. 1314 Cod civil.
37
„Prin evicţiune trebuie să înţelegem pierderea de către cumpărător a posesiunii sau a dreptului de
proprietate supra lucrului (în tot sau în parte) prin înlăturarea (împiedicarea) lui de la exercitarea
atributelor acestui drept, rezultând din valorificarea de către un terţ a unui drept (asupra lucrului),
care ar exclude în – total sau parţial – dreptul cumpărătorului” – Matei B. Cantacuzino citat de M.
Mureşan în Contractele civile, vol. I Contractul de vânzare-cumpărare ,Editura „Cordial-Lex”,
Cluj- Napoca, 1996, pag. 78.
38
M. Mureşan, op. cit. pag. 90.

20
Obligaţiile cumpărătorului sunt următoarele:
- de a plăti preţul în ziua şi la locul determinat prin contract;
- de a lua în primire lucrul cumpărat39.
- la acestea se mai adaugă şi obligaţia de a suporta cheltuielile vânzării,
deoarece conform art. 1305 din Codul civil cheltuielile vânzării sunt, în lipsa
stipulaţiei contrare, în sarcina cumpărătorului.

Principalul efect al contractului este acela de a transmite proprietatea


asupra lucrului vândut de la vânzător la cumpărător.

În afară de regulile generale privind efectele contractului prevăzute de


Codul civil, Codul comercial înserează o serie de elemente derogatorii privind:

- transmiterea proprietăţii şi a riscului în cazul bunurilor


determinate generic care circulă de pe o piaţă pe alta prin intermediul
cărăuşului. Având în vedere că, în general, în cazul bunurilor determinate
generic proprietatea şi riscurile se transmit din momentul individualizării lor,
problema care se pune este aceea de a şti, în ce condiţii se face individualizarea
în cazul bunurilor care circulă de pe o piaţă pe alta prin intermediul cărăuşului. În
temeiul Regulamentului de Transport C.F.R. individualizarea mărfurilor se face
la predarea lor pentru transport, de către vânzătorul – expeditor şi constituie o
condiţie de valabilitate a contractului de transport. Dar această individualizare
produce efecte şi în raporturile dintre vânzător şi cumpărător, în baza contractului
de vânzare-cumpărare operând transferul dreptului de proprietate şi a riscurilor;

- transmiterea proprietăţii şi a riscului în cazul bunurilor


determinate generic aparţinând vânzătorului şi procurate de acesta.
În cauză se face aplicaţiunea art. 62 Cod comercial: „Când mărfurile
vândute sunt arătate prin contract numai prin câtime, fel şi calitate, fără nici o
indicaţiune de natură a desemna un corp cert şi determinat, vânzătorul este
obligat a preda, la locul şi la timpul stipulat, câtimea, felul şi cantitatea
cuvenită, chiar dacă mărfurile care au fost la dispoziţiunea sa în momentul
formării contractului, sau de care el şi le-ar fi procurat în urmă în executarea
lui, ar fi pierit sau dacă expedierea sau sosirea acestor mărfuri ar fi fost
împiedicate de vreo cauză oarecare.”

- rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare.


În dreptul comercial rezoluţiunea contractului se produce de drept când
o parte oferă executarea, iar cealaltă nu îşi execută obligaţia sa. Din conţinutul
art. 67 Cod comercial rezultă că, pentru a opera de drept rezoluţiunea, trebuiesc
îndeplinite următoarele condiţii: - una din părţi să facă oferta de executare a
obligaţiei proprii – predarea lucrului sau achitarea preţului; oferta de executare să
fie făcută înainte de împlinirea termenului convenit pentru executarea
contractului; cele două obligaţii – de predare a lucrului şi de plată a preţului – să
aibă acelaşi termen de executare. Conform legii partea aflată în culpă pentru
rezoluţiunea contractului poate fi obligată la despăgubiri faţă de partea
prejudiciată;

- executarea contractului prin metoda coactivă. Art. 68 Cod comercial


are în vedere situaţia neexecutării de către vânzător a obligaţiei de predare a
39
Pentru detalii a se vedea D. Chirică – Drept civil. Contracte speciale. Universitatea de vest
„Vasile Goldiş” Arad, Editura ”Cordial-Lex”, Cluj-Napoca, 1994, pag. 7 – 120.

21
lucrului şi neexecutarea de către cumpărător a obligaţiei de a lua în primire lucrul
vândut. Dacă vânzătorul nu-şi execută obligaţia de predare a lucrului
cumpărătorul are dreptul „de a face să se cumpere lucrul de către un ofiţer
public însărcinat cu asemenea acte”. O atare executare este posibilă numai în
cazul în care obiect al vânzării sunt bunurile generice. Când cumpărătorul nu-şi
execută obligaţia de luare în primire a lucrului, vânzătorul are dreptul să-l depună
la o casă acreditată de comerţ, pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, fie să
vândă bunul.

TEST DE EVALUARE
1. Care este deosebirea dintre vânzarea-cumpărarea civilă şi
vânzarea-cumpărarea comercială?
Răspuns:

Vânzarea-cumpărarea comercială urmăreşte întotdeauna revânzarea


bunurilor achiziţionate în vederea obţinerii de profit, spre deosebire de
vânzarea-cumpărarea civilă unde bunurile sunt achiziţionate pentru folosul
personal. De asemenea, vânzarea-cumpărarea comercială are ca obiect numai
bunuri mobile, deoarece tranzacţionarea bunurilor imobile are întotdeauna
natură juridică civilă.

2. Care sunt obligaţiile părţilor în contractul de vânzare-cumpărare


comercială?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Vânzarea-cumpărarea comercială poate avea ca obiect:


a) bunuri mobile
b) bunuri imobile
c) ambele răspunsuri sunt corecte
d) nici un răspuns nu este corect
Rezolvare •OOO

De rezolvat:
2. În cazul bunurilor determinate generic proprietatea şi riscurile se
transmit:
a) în momentul individualizării lor prin măsurare, cântărire, numărare
b) în momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare
c) în momentul încheierii înţelegerii dintre vânzător şi cumpărător, chiar dacă
actul nu a fost încă semnat

Rezolvare O OO
2.3. Contractul de gaj comercial

22
Gajul se prezintă ca fiind o garanţie reală40 prin care se asigură
executarea obligaţiilor civile sau comerciale. Garanţia se instituie prin
intermediul contractului de gaj care dobândeşte un caracter comercial când
obligaţia pe care o garantează derivă dintr-un act juridic ce face parte din
categoria faptelor de comerţ. Astfel, comercialitatea gajului este dată de natura
obligaţiei garantate, iar nu de obiectul său. Spre exemplu, contractul de gaj prin
care se garantează realizarea unei obligaţii civile nu are caracter comercial, chiar
dacă bunurile care fac obiectul garanţiei sunt afectate comerţului (cambiile). O a
doua condiţie pentru ca gajul să aibă o natură comercială este aceea ca el să fie
constituit de un comerciant.

Reglementarea gajului este făcută prin intermediul Codului comercial,


art. 478 – 483 şi Cod civil, art. 1685 – 1686.

Contractul de gaj este convenţia prin care debitorul remite


creditorului său un bun mobil pentru garantarea executării obligaţiei, cu
posibilitatea pentru creditor ca la scadenţă, în caz de nerespectare a obligaţiei,
să fie satisfăcut cu preferinţă din valoarea bunului respectiv (art. 1685 – 1686
Cod civil).

Ca orice contract şi contractul de gaj comercial trebuie să


îndeplinească cerinţele de valabilitate prevăzute pentru convenţii de articolul
948 Cod civil, respectiv condiţiile referitoare la consimţământ, capacitate,
obiectul şi cauza.

Caractere juridice ale contractului de gaj comercial


Contractul de gaj are următoarele caractere juridice:
- este un contract unilateral, în sensul că el dă naştere la obligaţii
numai în sarcina creditorului, respectiv de a păstra bunul şi de a-l restitui
debitorului după împlinirea obligaţiei garantate;
- este un contract accesoriu, deoarece urmăreşte să garanteze
executarea obligaţiei principale asumate de debitor. Bunăoară, dacă un
comerciant încheie un contract de împrumut şi garantează restituirea sumei de
bani prin intermediul gajului, contractul principal (şi obligaţia principală
asumată) este cel de împrumut;
- este un contract real, deoarece pentru încheierea sa este necesară
remiterea materială a obiectului gajului.

Forma şi publicitatea gajului


Potrivit Codului civil contractul de gaj trebuie constatat printru-un
înscris, care să arate suma datorată, felul şi natura lucrurilor gajate sau
descrierea calităţii şi măsurii lor. Gajul comercial se poate proba între părţi cu

40
Prin garanţie în sens larg, se înţeleg „toate modalităţile aflate la îndemâna oricărui creditor de a-
şi vedea satisfăcută creanţa, inclusiv posibilitatea de a apela la forţa de constrângere a statului
pentru realizarea executării silite, posibilitatea care caracterizează, de altfel, orice normă juridică”
– C. Stătescu, C. Bîrsan – Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura Academiei,
Bucureşti, 1993, pag. 398. Garanţiile pot fi reale, atunci când ele constau din afectarea unui bun
pentru garantarea obligaţiei şi constituirea unui drept real accesoriu asupra bunului respectiv: gaj,
ipotecă, drept de retenţie, sau personale, constând din angajamentul pe care o altă persoană decât
debitorul principal şi-l asumă faţă de creditor, de a executa obligaţia, în cazul în care debitorul nu
o face: fidejusiunea sau cauţiunea.

23
orice mijloc de probă, faţă de terţi însă el nu poate fi probat decât printr-un
înscris, dacă suma datorată depăşeşte 250 lei.

Obiectul gajului
Gajul poate avea ca obiect orice bun corporal sau necorporal41. Astfel,
obiect al gajului pot fi acţiunile sau creanţele, titlurile de credit la ordin, brevetele
de invenţii şi mărci.

Efectele contractului de gaj comercial


Contractul de gaj generează drepturi şi obligaţii numai în favoarea
creditorului gajist, având în vedere caracterul unilateral al acestui tip de
contract. Drepturile şi obligaţiile creditorului există între intervalul cuprins între
momentul încheierii contractului şi scadenţa obligaţiei garantate.

Drepturile creditorului conferite prin contract sunt:


- dreptul de a reţine bunul ce face obiect al gajului până la executarea
de către debitor a obligaţiei garantate. Acest drept mai poartă denumirea şi de
drept de retenţie şi există numai în cazul gajului cu deposedare;
- dreptul de a revendica bunul ce constituie obiect al gajului de la orice
persoană care îl deţine fără consimţământul său.

Obligaţiile creditorului ce decurg din contractul de gaj sunt următoarele:


- de a conserva bunul, având în acest scop chiar cheltuieli, ce vor fi însă
suportate de debitor;
- de a nu folosi bunul primit în gaj;
- de a restitui bunul primit în gaj în momentul executării de către
debitor a obligaţiei asumate.

Realizarea gajului
În cazul în care nu a executat la scadenţă obligaţia garantată prin gaj,
creditorul este în drept să procedeze la realizarea gajului. Această procedură
constă în cererea făcută instanţei judecătoreşti de către creditorul gajist prin
care acesta solicită aprobarea reţinerii bunului în contul creanţei sau vânzarea
la licitaţie publică a bunului.

TEST DE EVALUARE
1. În ce condiţii contractul de gaj dobândeşte caracter comercial?
Răspuns:

Contractul de gaj dobândeşte un caracter comercial când obligaţia


pe care o garantează derivă dintr-un act juridic ce face parte din categoria
faptelor de comerţ. Astfel, comercialitatea gajului este dată de natura
obligaţiei garantate, iar nu de obiectul său. Un alt element care conferă
gajului natură comercială este aceea ca el să fie constituit de un comerciant.

41
După criteriul corporalităţii, lucrurile se împart în: „corporale” care fiind materializate pot fi
sesizate prin simţuri şi „necorporale” care având numai o consistenţă ideală, nu reprezintă pentru
senzorialitatea noastră un stimul extern, material şi concret. În această privinţă, o casă, o floare, un
pian, un fruct sau o catifea sunt bunuri corporale, în timp ce drepturile nematerializându-se în
forme concret senzoriale sunt bunuri incorporale – titluri de valoare, titluri de creanţă.

24
2. Care sunt drepturile şi obligaţiile creditorului în contractul de gaj?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Contractul de gaj comercial are următoarele caractere juridice:


a) caracter bilateral
b) caracter unilateral
c) act translativ de proprietate
d) caracter real
e) caracter aleatoriu
f) caracter accesoriu
A – a+d+e, B - b+d+f, C – a+b+f, D – a+c+d

Rezolvare B - b+d+f

De rezolvat:
2. Contractul de gaj comercial poate avea ca obiect:
a) bunuri imobile
b) bunuri mobile
c) ambele răspunsuri sunt corecte
d) nici un răspuns nu este corect

Rezolvare O OO O

2.4. Contractul de mandat comercial

Contractul de mandat comercial are ca obiect – conform art. 374 Cod


comercial – „tratarea de afaceri comerciale pe seama şi socoteala mandantului”
cu precizarea că mandatarul desfăşoară o activitate retribuită.

În activitatea comercială mandatul42 este frecvent utilizat întrucât


diversificarea activităţii comerciantului şi desfăşurarea ei concomitent în mai
multe locuri, face necesară reprezentarea intereselor mandantului prin
intermediul mandatarului său. În mod concret, nu este necesară participarea
efectivă a conducerii agentului economic în momentul încheierii şi semnării unui
42
O formă a mandatului comercial este contractul de agent, care se încheie între reprezentat şi
reprezentant (agent) şi prin care agentul se obligă ca în schimbul unei remuneraţii să trateze afaceri
comerciale pentru un comerciant (reprezentat). Agentul se poate obliga să încheie acte juridice în
numele şi pe seama reprezentatului sau numai să procure oferte pe care reprezentatul să le
finalizeze conform intereselor sale. De regulă, remuneraţia agentului se stabileşte în funcţie de
cifra de afaceri realizată în contul reprezentatului.

25
contract comercial, deoarece ea poate fi reprezentată de o altă persoană care
semnează contractul în numele şi pe seama acesteia. Această operaţiune este
posibilă în temeiul unui contract de mandat, prin intermediul căruia se stabilesc
întinderea obligaţiilor de reprezentare ale mandatarului.
Contractul de mandat comercial privit prin perspectiva deosebirii lui faţă
de mandatul civil, poate fi definit ca fiind acel contract în temeiul căruia, o
persoană – mandatarul – se obligă să încheie în numele şi pe seama altei
persoane care i-a dat împuternicirea – mandantul – anumite acte juridice care
pentru mandant sunt fapte de comerţ.
Înscrisul constatator al contractului de mandat poartă denumirea de
procură şi cuprinde precizarea puterilor conferite mandatarului43.

Caracteristicile mandatului comercial în raport cu cel civil


Contractul de mandat comercial, în raport cu cel civil, are următoarele
caractere juridice:
• obiectul mandatului comercial îl constituie încheierea actelor juridice
care, în conformitate cu Codul comercial sunt fapte de comerţ pentru
mandant. Cu alte cuvinte, împuternicirea dată mandatarului de a
reprezenta interesele mandantului trebuie să vizeze fapte de comerţ şi nu
alte acte juridice, cum sunt cele civile, spre exemplu ca în cazul
mandatului civil;
• mandatul comercial este un contract cu titlu oneros. Rezultă că
activitatea mandatarului este retribuită, în sensul că pentru îndeplinirea
obligaţiilor ce rezultă din contractul de mandat, mandatarul primeşte o
retribuţie. În schimb, contractul de mandat civil, este unul cu titlu gratuit
deoarece mandatarul nu primeşte retribuţie pentru activitatea desfăşurată;
• întinderea puterilor mandatarului decurgând din contractul de mandat
comercial este mai extinsă decât în cazul celui civil. Astfel, chiar şi când
suntem în prezenţa unui mandat special44, în sensul că este dat pentru o
singură afacere, el cuprinde şi împuternicirea pentru toate actele necesare
executării ei, chiar dacă nu ar fi precizate în mod expres. De asemenea,
atunci când reglementează mandatul tacit al prepusului, art. 395 Cod
comercial prevede că „faţă de cel de-al treilea mandat tacit al prepusului se
socoteşte general şi cuprinde toate actele necesare exerciţiului comerţului
pentru care este dat.”

Obligaţiile părţilor în contractul de mandat comercial


Obligaţiile privesc, pe de o parte, raporturile dintre mandant şi mandatar,
iar pe de altă parte, raporturile dintre mandant şi terţ.

A. Obligaţiile mandatarului
Acţionând în numele şi pe seama mandantului, mandatarului îi revin
următoarele obligaţii:
• de a executa mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri;

43
Mircea M. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „ Lumina
Lex” Bucureşti, 1996, pag. 88.
44
Din punctul de vedere al întinderii puterilor mandatarului, mandatul poate fi special atunci când
este dat numai pentru îndeplinirea unui anumit act juridic, caz în care procura cuprinde
enumerarea limitativă a puterilor acordate mandatarului, sau general – ori de câte ori mandatarul
este împuternicit cu depline puteri să îndeplinească orice acte folositoare intereselor mandantului.
A se vedea Dicţionar de drept civil, op. cit., pag. 132 – 133.

26
• îndeplinirea mandatului cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar. Cu alte cuvinte, mandatarul trebuie să ia măsurile pe care un bun
gospodar le-ar lua pentru reuşita acţiunilor sale, respectiv pentru
executarea mandatului. Când nu se conformează instrucţiunilor
mandantului, mandatarul răspunde pentru toate pagubele pricinuite. În
acest caz, răspunderea este angajată în abstract, indiferent de formele pe
care le îmbracă culpa;
• să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
temeiul căreia acţionează;
• de a înştiinţa pe mandant de executarea mandatului;
• de a plăti dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului atunci când
banii nu au fost remişi sau consemnaţi.

B. Obligaţiile mandantului
Obligaţiile mandantului ce decurg din contractul de mandat comercial sunt
următoarele:
• să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea
mandatului (art. 385 Cod comercial). Mandantul trebuie să pună la
dispoziţia mandatarului toate informaţiile necesare şi documentaţiile
deţinute de el şi care ar putea fi utile în exercitarea împuternicirii date;
• să plătească mandatarului remuneraţia cuvenită pentru executarea
mandatului (art. 385 Cod comercial). Este vorba de remuneraţia stabilită
prin contract sau în absenţa ei, de cea stabilită de instanţa de judecată;
• să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru executarea
contractului. În categoria cheltuielilor sunt incluse atât sumele de bani
avansate de mandatar în momentul îndeplinirii mandatului, precum şi
despăgubirile cuvenite mandatarului.

Privilegiul mandatarului
Prin privilegiu terminologia juridică desemnează un drept recunoscut în
favoarea creditorului în temeiul căruia i se garantează satisfacerea cu prioritate a
creanţei sale în raport cu creanţele altor creditori ai aceluiaşi debitor. Privilegiul
apare şi ca o garanţie a creditorului că îşi va executa creanţa, ea decurgând din
calitatea creanţei pe care o are în raport cu debitorul.
Privilegiul mandatarului decurge din conţinutul art. 378 Cod comercial:
„pentru tot ceea ce i se datorează în executarea mandatului sau şi chiar şi pentru
retribuţia sa” acesta are dreptul de a se dezdăuna, înaintea altor creditori, din
bunurile mandantului pe care le deţine sau din preţul de vânzare a acestor bunuri,
în cazul când au fost vândute.

Efectele executării mandatului


Prin executarea mandatului se încheie acte juridice între mandatar şi terţ,
respectiv se creează raporturi juridice directe între mandant şi terţ. Numai actele
juridice încheiate în limitele împuternicirii date îl obligă pe mandant.

Încetarea contractului de mandat comercial


Încetarea contractului de mandat comercial are loc în condiţiile art. 1552
Cod civil, în următoarele situaţii:
• prin revocarea mandatarului de către mandant;
• prin renunţarea mandatarului la mandat;

27
• prin moarte, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul mandantului sau
mandatarului

TEST DE EVALUARE
1. Ce se înţelege prin privilegiul mandatarului în cadrul contractului
de mandat?
Răspuns:

Privilegiul mandatarului se referă la faptul că „pentru tot ceea ce i se


datorează în executarea mandatului sau şi chiar şi pentru retribuţia sa”
mandatarul are dreptul de a se dezdăuna, înaintea altor creditori, din bunurile
mandantului pe care le deţine sau din preţul de vânzare a acestor bunuri, în
cazul când au fost vândute.

2. Care sunt trăsăturile mandatului comercial în comparaţie cu


mandatul civil?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Contractul de mandat comercial reprezintă:


a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi
pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice care sunt
fapte de comerţ pentru acesta
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care sunt fapte de comerţ
pentru acesta
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea
unor bunuri mobile

Rezolvare •OO

De rezolvat:
2. Mandatarul are obligaţia:
a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar
b) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în temeiul
căreia acţionează;
c) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru executarea
mandatului
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului
e) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract

28
f) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri
A – a+b+c+f, B - a+b+c+d, C – a+b+d+f
Rezolvare

2.5. Contractul de comision

Contractul de comision este definit de art. 405 Cod comercial ca fiind


acel contract ce are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către
comisionar în socoteala comitentului.
Cu alte cuvinte, contractul de comision este convenţia intervenită între
comitent şi comisionar în temeiul căreia, acesta din urmă se obligă să încheie
acte de comerţ în nume propriu, dar pe seama comitentului, în schimbul unei
sume de bani denumită comision.

Contractul de comision este o specie a mandatului care prezintă unele


avantaje în raport cu acesta, în sensul că el este un mandat fără reprezentare sau
cu reprezentare indirectă.
Fiind o specie a mandatului, contractul de comision se aseamănă şi se
deosebeşte de cel de mandat. Astfel, ambele contracte au ca obiect tratarea de
afaceri comerciale pe seama altei persoane. Deosebirea dintre cele două
contracte constă în forma de reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul
îl reprezintă pe mandant încheind acte juridice comerciale în numele şi pe
seama lui, în cazul contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte
în nume propriu dar pe seama comitentului. Acesta este motivul pentru care în
literatura de specialitate comisionul este definit ca fiind un contract cu
reprezentare indirectă. Mandatul, presupune de asemenea, cunoaşterea de către
terţi a persoanei mandantului, a limitelor împuternicirii mandatarului, deci o
anumită rigoare şi formalism care, uneori poate îngreuna rapiditatea derulării
relaţiilor comerciale.
Necesitatea utilizării unui astfel ce contract apare atunci când un anumit
comerciant doreşte să opereze şi pe alte pieţe şi în acest sens împuterniceşte
comisionarul să încheie acte de vânzare-cumpărare pe seama sa dar în nume
propriu, respectiv în numele comisionarului.

Caractere juridice
Contractul de comision are următoarele caractere juridice:
- este un contract bilateral (sinalagmatic), el naşte drepturi şi obligaţii
în sarcina ambilor co-contractanţi – comisionarului şi comitentului;
- este un contract cu titlu oneros, deoarece ambele părţi urmăresc
obţinerea de avantaje patrimoniale;
- este un contract consensual. El ia naştere prin acordul de voinţă al
părţilor.

Cerinţe de valabilitate
Contractul de comision este valabil încheiat dacă sunt respectate
dispoziţiile art. 948 Cod civil cu privire la convenţii.

29
Obiectul contractului
Obiectul contractului de comision este determinat aşa după cum am
văzut de art. 405 Cod comercial el constând din tratarea de afaceri comerciale.
Obligaţia pe care şi-o asumă comisionarul este una de „a face” iar nu una de „a
da”. Actele juridice încheiate de comisionar vizează acte şi fapte de comerţ, în
practică comisionarul fiind de obicei o firmă comercială.

Efectele contractului de comision45


Contractul de comision produce efecte specifice în raport cu cel de
mandat datorită naturii juridice a reprezentării. Bunăoară, comisionarul încheie
acte juridice în nume propriu cu un terţ, el obligându-se valabil în raport cu
acesta. Distingem astfel două tipuri de raporturi juridice născute din contractul de
comision:
- raporturile juridice născute între comitent şi comisionar;
- raporturile juridice născute între comisionar şi terţ.
Trebuie să remarcăm că între comitent şi terţ nu există raporturi juridice
deoarece comisionarul a contractat în nume propriu.

A. Raporturile juridice născute între comitent şi comisionar


Între comitent şi comisionar există aceleaşi raporturi juridice care există
între mandatar şi mandant. În acest sens, art. 405 alin. 2 din Cod comercial
dispune că: „Între comitent şi comisionar există aceleaşi drepturi şi obligaţii ca
între mandant şi mandatar, cu deosebirile stabilite prin articolele următoare.”

Obligaţiile comisionarului sunt următoarele:


- să execute mandatul încredinţat de comitent. Este vorba nu numai de
încheierea de acte juridice, ci de realizarea tuturor operaţiunilor comerciale pe
care le presupune realizarea mandatului;
- să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit.
Comisionarul este ţinut să-l informeze pe comitent asupra mersului operaţiunilor
şi asupra eventualelor modificări ale împuternicirii primite;

45
Prin decizia nr. 368 din 30 mai 1995 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială a stabilit într-
un caz de speţă, care sunt efectele executării faţă de terţi a contractului de comision şi prin ce se
deosebeşte acesta de mandat, în sensul că „În baza împuternicirii primite de la comitent,
comisionarul „Tehnoforest” – S.A. a încheiat contractul cu partenerul extern, în nume propriu;
deci comisionarul este parte contractantă şi, în consecinţă, are calitatea de debitor faţă de
partenerul extern. În acest sens, art. 406 din Codul comercial prevede: „Comisionarul este direct
obligat către persoana cu care a contractat, ca şi cum afacerea ar fi fost a sa proprie „Rezultă că,
prin încheierea contractului între comisionar şi terţ, nu se stabilesc nici un fel de raporturi juridice
între comitent şi terţ; de aceea art. 402 din Cod comercial dispune că acesta (comitentul) nu are
acţiune împotriva persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea din urmă nu au
acţiune contra comitentului. Pentru nerespectarea obligaţiilor încheiate între comisionar şi terţ
răspunderea aparţine părţii contractante în culpă. Dimpotrivă, prin executarea mandatului, adică
prin încheierea unui act juridic între mandatar şi terţ, se creează raporturi juridice între mandant şi
terţ, iar nu între mandatar şi terţ. Rezultă că, prin efectele pe care le produce, contractul de
comision este diferenţiat de contractul de mandat” – publicată în Revista „Dreptul” nr. 3/1996,
pag. 93.

30
- să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă46 şi cu diligenţa unui
profesionist. Se solicită o diligenţă sporită în realizarea împuternicirii primite,
deoarece comisionarul răspunde chiar şi pentru forme uşoare ale culpei.

Obligaţiile comitentului au în vedere următoarele aspecte:


- să plătească remuneraţia cuvenită comisionarului, cunoscută sub
denumirea de comision;
- să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea
sarcinilor primite47.

B. Efectele contractului faţă de terţi


Comisionarul este parte în contractul încheiat cu terţul, în sensul că el
are calitatea de titular al drepturilor şi obligaţiile rezultate din actul juridic pe
care l-a încheiat. Aceasta este consecinţa faptului că, comisionarul participă în
nume propriu în cadrul acestor raporturi juridice, chiar dacă între el şi comitent
există un alt contract. În temeiul poziţiei sale de parte contractantă, comisionarul
poate deveni, după caz, creditor sau debitor. Acest raport juridic faţă de – terţ-
este reglementat de dispoziţiile art. 406 Cod comercial în felul următor:
„Comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat ca şi cum
afacerea ar fi fost a sa proprie”. Cu alte cuvinte, încheierea de acte juridice de
către comisionar – chiar în temeiul contractului de comision – nu dă naştere la
raporturi juridice între persoana cu care comisionarul a contractat şi comitent.
Această realitate este exprimată prin calitate de terţ a comitentului faţă de
raportul juridic pe care l-a încheiat comisionarul48. Pe cale de consecinţă,
neîndeplinirea de către comisionar a obligaţiilor asumate faţă de terţ, atrage
răspunderea exclusivă a acestuia ca parte contractantă aflată în culpă.
Atunci când terţul nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate el este
răspunzător faţă de comisionar, care apare ca titular al acţiunii în justiţie prin care
poate cere executarea contractului.
Astfel, în caz de neexecutare a contractului comisionarul nu este
răspunzător în raport cu comitentul ci terţul contractant îşi angajează răspunderea
faţă de comisionar49, deoarece comisionarul este răspunzător faţă de comitent
pentru încheierea actelor juridice cu terţul, nu şi pentru executarea lor.
În cazul nerespectării obligaţiei de către terţ, comisionarul este într-
adevăr obligat, în temeiul contractului de comision, să îl acţioneze pe terţ în
instanţă, în caz contrar pentru prejudiciul suferit de comitent, în această situaţie,
când nu l-a acţionat în instanţă pe terţ, urmând ca comisionarul să datoreze
despăgubiri.

46
Buna credinţă nu are o definiţie particulară în dreptul comercial. Totuşi, căutând accepţiuni
sintetice doctrina civilistă o defineşte fie ca „stare psihologică a unui subiect de drept considerat
individual, stare care implică o anumită activitate a individului sau o atitudine pur intelectuală de
ignorare sau eroare care poate fi apreciată şi pe baza căreia, plecând de la o normă de drept, să
se poată declanşa efecte juridice”. (C. Oprişan – S.C.J. nr. 1/1970 pag. 50), fie într-o abordare
funcţională, se subliniază cele două funcţii ale conceptului: „onestitatea în acte juridice, în
general, şi în convenţii, în special şi eroarea scuzabilă” – D. Gherasim – Buna credinţă în
raporturile juridice civile, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, pag. 38
47
Aplicându-se regulile mandatului comercial şi comisionarul dispune de privilegiul mandatarului,
cu privire la dezdăunarea sa decurgând din neplata comisionului – art. 387 Cod comercial.
48
În acest sens, art. 406 alin. 2 Cod comercial arată că: „Comitentul nu are acţiune în contra
persoanelor cu care a contractat comisionarul şi nici acestea nu au vreo acţiune contra
comitentului”.
49
Art. 412 Cod comercial: „Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor luate
de către persoanele cu care a contractat, afară de convenţie contrară”.

31
Singura situaţie, când în mod excepţional, comisionarul răspunde pentru
nerespectarea obligaţiilor de către terţi, este cazul în care în contractul de
comision s-a stipulat o obligaţie de garanţie a executării din partea
comisionarului50.

Încetarea contractului
Cazurile de încetare ale contractului de comision sunt aceleaşi arătate în
cazul contractului de mandat.

TEST DE EVALUARE
1. Prezentaţi asemănările şi deosebirile dintre contractul de comision
şi contractul de mandat comercial?
Răspuns:

Ambele contracte au ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe


seama altei persoane.
Deosebirea dintre cele două contracte constă în forma de
reprezentare, dacă în cazul mandatului, mandatarul îl reprezintă pe mandant
încheind acte juridice comerciale în numele şi pe seama lui, în cazul
contractului de comision, comisionarul încheie astfel de acte în nume
propriu dar pe seama comitentului.

2. Între ce subiecţi se nasc raporturile juridice în cadrul contractului


de comision?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. În cadrul contractului de comision comercial terţul intră în raporturi


juridice cu:
a) comisionarul
b) comitentul
c) mandatarul
d) mandantul
e) consignantul
f) consignatarul

Rezolvare O• O

De rezolvat:

50
Este vorba despre clauza „star del credere” sau „ducroire” – garanţia solvabilităţii

32
2. Contractul de comision comercial este o specie a:
a) contractului de consignaţie
b) contractului de mandat
c) contractului de comision

Rezolvare OOO

2.6. Contractul de consignaţie

Contractul de consignaţie este frecvent utilizat în activitatea comercială şi


reprezintă o specie a comisionului. El este reglementat de Legea nr. 178/1934, cu
privire la contractul de consignaţie.
Conform art. 1 din actul normativ precitat „Contractul de consignaţie
este convenţia prin care una din părţi numită consignant, încredinţează
celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde
pe socoteala consignantului”.
După cum se poate observa, ca şi în cazul contractului de comision, este
vorba de împuternicirea unei persoane pentru a încheia anumite acte juridice pe
seama altuia. Bunăoară, consignantul împuterniceşte consignatarul să încheie acte
juridice pe seama sa. Pe de altă parte, contractul de consignaţie are ca obiect
„tratarea de afaceri” pe seama consignantului, caracter ce decurge din faptul că el
este o specie a mandatului.
Cu toate acestea, contractul de consignaţie se deosebeşte de cel de
comision prin aceea că: împuternicirea dată de consignant consignatarului se
referă întotdeauna la vânzarea de bunuri mobile aparţinând primului; vânzarea
bunurilor transmise în consignaţie se face la un preţ determinat cu anticipaţie de
consignant; consignatarul are obligaţia să remită consignantului suma de bani
obţinută cu titlu de preţ a bunurilor vândute, iar în cazul în care bunurile nu ar fi
putut fi vândute să le restituie în natură.
Având în vedere caracterele de mai sus, contractul de consignaţie a fost
definit în doctrină ca fiind „acel contract prin care o parte, numită consignant,
încredinţează celeilalte părţi numită consignatar, anumite bunuri mobile spre a
fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit
anticipat cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut
sau de a-i restitui bunul nevândut”51.

Caracterele juridice
Definiţia de mai sus pune în evidenţă caracterele juridice ale contractului
de consignaţie:
- este un contract bilateral deoarece naşte obligaţii în sarcina
cocontractanţilor – a consignantului şi a consignatarului;
- este un contract cu titlu oneros;
- este un contract consensual. Pentru încheierea lui valabilă este suficient
acordul părţilor. Cu toate acestea, contractul trebuie încheiat în formă scrisă ca o
condiţie ad probationem şi nu ca condiţie a valabilităţii sale. Cu alte cuvinte,
raportul juridic nu poate fi probat decât cu înscrisul constatator al convenţiei
părţilor.

51
Stanciu D. Carpenaru.

33
Condiţii de valabilitate
Condiţiile de valabilitate ale contractului de consignaţie sunt cele
generale prevăzute pentru convenţii de art. 948 Cod civil.

Efectele contractului
Contractul de consignaţie produce efecte juridice, pe de o parte, între
consignant şi consignatar, iar pe de altă parte, între părţile contractului se nasc
raporturi juridice asemănătoare celor care izvorăsc în contractul de mandat, la care
se adaugă o serie de particularităţi ce decurg din dispoziţiile speciale ale Legii nr.
178/1934.

Obligaţiile consignantului
Din contractul de consignaţie izvorăsc următoarele obligaţii în sarcina
consignantului:
- să predea consignatarului bunurile mobile care urmează a fi vândute.
Consignantul rămâne proprietarul bunurilor transmise consignatarului, acesta din
urmă deţinându-le cu titlu de detentor temporar. De aici decurg o serie de
consecinţe juridice care au în vedere posibilitatea proprietarului de a dispune de
bunul său, de a schimba condiţiile de vânzare, sau de a se adresa justiţiei pentru a
cere obligarea consignatarului la restituirea bunurilor încredinţate în cazul în care
acesta refuză restituirea benevolă;
- să plătească remuneraţia cuvenită consignatarului. De obicei suma ce
i se cuvine consignatarului si determină forfetar – ca sumă fixă – sau procentual,
în raport cu preţul de vânzare al bunului predat în consignaţie. Consignatarul nu se
bucură de dreptul de retenţie asupra bunurilor încredinţate sau a echivalentului lor
bănesc pentru obţinerea remuneraţiei sale, deoarece această interdicţie este
prevăzută expres de Legea nr. 178/1934;
- să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia îndeplinirii
contractului de consignaţie. Este vorba de cheltuielile ocazionate de conservarea
şi vânzarea bunurilor predate în consignaţie şi eventualele pagube suferite cu
ocazia executării contractului.

Obligaţiile consignatarului
Consignatarul are următoarele obligaţii:
- să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor
primite în consignaţie;
- să execute mandatul dat de consignant. Astfel, vânzarea sau
înstrăinarea bunurilor încredinţate consignatarului nu se poate face decât în
condiţiile stipulate de contract;
- să dea socoteală consignantului cu privire la modul de îndeplinire a
mandatului său.

Efectele executării contractului


Suntem în prezenţa a două acte juridice: a unui contract de consignaţie şi
a unui contract de vânzare – cumpărare. Părţile celor două contracte sunt diferite,
contractul de consignaţie se încheie între consignant şi consignatar, iar cel de
vânzare – cumpărare între consignatar şi terţ. Deoarece consignatarul nu este
proprietarul bunurilor vândute, ce acţionează în nume propriu în baza unui
mandat, transferul dreptului real şi al riscurilor operează direct între consignant şi
terţ.

34
Consecinţele neexecutării obligaţiilor
Neexecutarea obligaţiilor ce decurg din contractul de consignaţie atrage
răspunderea părţii aflate în culpă. Această răspundere poate fi una civilă sau
penală.
Regimul juridic al răspunderii civile pentru neîndeplinirea clauzelor este
cel contractual, prevăzut de lege şi pentru contractul de mandat.
Încălcarea unor obligaţii ce decurg din contract şi lege sunt sancţionate
penal. Este vorba de următoarele fapte:
- însuşirea bunurilor încredinţate în consignaţie precum şi înstrăinarea lor
în alt mod sau în alte condiţii decât cele prevăzute de contract precum şi
nerestituirea bunurilor la cererea consignantului;
- neremiterea de către consignatar a sumelor de bani, a cambiilor sau
valorilor încasate sau primite ca preţ al bunurilor vândute;
- neefectuarea notificărilor cerute de lege;
- înlăturarea, distrugerea sau deteriorarea ambalajelor, etichetelor,
mărcilor sau a oricăror semne exterioare aplicate de consignant asupra bunurilor
încredinţate în consignaţie;
- nepunerea la dispoziţia consignantului, la cererea acestuia, a registrelor
speciale de consignaţie cu încălcarea prevederilor contractului sau a dispoziţiilor
legii etc

Încetarea contractului
Contractul de consignaţie încetează în aceleaşi condiţii prevăzute pentru
mandat.

TEST DE EVALUARE
1. Care sunt caracterele juridice ale contractului de consignaţie?
Răspuns:

Contractul de consignaţie este un contract bilateral (naşte obligaţii în sarcina


ambelor părţi), consensual (pentru încheierea lui este suficient acordul
părţilor) şi cu titlu oneros (ambele părţi urmăresc obţinerea unui profit).

2. Prezentaţi obligaţiile părţilor în contractul de consignaţie


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Contractul de consignaţie comercial reprezintă:


a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele şi
pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte juridice care sunt
fapte de comerţ pentru acesta

35
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care sunt fapte de comerţ
pentru acesta
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în numele
său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care constau în vânzarea
unor bunuri mobile

Rezolvare OO •

De rezolvat:

2. Înlăturarea, distrugerea sau deteriorarea ambalajelor, etichetelor,


mărcilor sau a oricăror semne exterioare aplicate de consignant asupra
bunurilor încredinţate în consignaţie atrage:
a) răspunderea civilă a consignatarului
b) răspunderea penală a consignatarului
c) răspunderea contravenţională a consignatarului

Rezolvare OOO

2.7. Contractul de franciză

Franciza52 reprezintă un sistem de comercializare bazat pe reţele de


exploatare53 a unei creaţii intelectuale sau industriale, ori presupune producerea
şi comercializarea unui produs, serviciu sau tehnologii sub o firmă de prestigiu.
Ea implică o colaborare continuă între francizor şi beneficiari, pe principiul
omogenităţii activităţilor şi principiilor de organizare ale afacerii, în condiţiile
stipulate în contractul de franciză54.

Legislaţia în vigoare defineşte franciza ca fiind un sistem de


comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice,
independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită,
francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata
sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

Prin contractul de franciză se desemnează acea convenţie, prin care o


persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar,
dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie, un
serviciu în schimbul unei sume de bani cu titlu de redevenţă55.
52
Legea nr. 79 din 9 aprilie 1998, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/ 1997, privind
regimul juridic al francizei, publicată în M. O. Partea I, nr. 147 din 13 aprilie 1998.
53
Reţeaua de franciză cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale între un francizor şi mai
mulţi beneficiari, în scopul promovării unei tehnologii, unui produs sau serviciu, precum şi
dezvoltarea unui produs sau serviciu (art. 1 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 79/1998).
54
„Concret, francizare înseamnă a concesiona un pachet de norme şi o anumită conduită de succes
de către compania mamă, ceea ce nu se confundă cu operaţiunea juridică de cumpărare a unei
afaceri” – Mircea N. Costin – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura
„Lumina Lex”, 1996, pag. 121.
55
Redevenţa este definită de codul fiscal ca reprezentând platile de orice fel primite pentru
folosirea sau concesionarea oricarui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau
stiintifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf si software, orice patent, marca de comert,
desen ori model, plan, formula secreta sau procedeu de fabricatie, ori pentru informatii referitoare

36
Francizorul este acel comerciant care deţine drepturile asupra unei
mărci înregistrate şi le exercită pe toată durata contractului de franciză. El
conferă beneficiarului dreptul de a exploata sau dezvolta o afacere, un produs, o
tehnologie sau un serviciu, asigurându-i acestuia în acelaşi timp o pregătire
iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate (a personalului) şi mijloace
financiare pentru promovarea mărcii sale.
Beneficiarul este un comerciant, persoană fizică sau juridică,
independent din punct de vedere financiar şi determinată prin selecţie de către
francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză şi participă la
valorificarea mărcii înregistrate prin resurse financiare proprii. El trebuie să
dezvolte reţeaua de franciză, să-i menţină identitatea, precum şi reputaţia, să-i
furnizeze francizorului informaţii reale privitoare la gestiunea francizei şi să nu
divulge terţilor kow-how-ul obţinut.
Beneficiarul este cel care exploatează know-how-ul pus la dispoziţie de
către francizor întregii reţele de franciză, care constă din ansamblul formulelor,
definiţiilor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi altor elemente
analoage care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.

Conţinutul contractului
Prin intermediul Legii nr. 79/1998, privind regimul juridic al francizei, s-
au instituit o serie de clauze obligatorii pe care să le cuprindă contractul de
franciză. Ele se referă la:
- obiectul contractului;
- drepturile şi obligaţiile părţilor;
- condiţiile financiare;
- durata contractului şi
- condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere.
Contractul de franciză are la bază sa o serie de principii care îl
diferenţiază de celelalte contracte şi prin a căror reglementare legiuitorul a urmărit
protejarea intereselor părţilor şi a consumatorilor. Principiile respective au în
vedere următoarele:
- termenul va fi fixat astfel încât să permită beneficiarului amortizarea
investiţiilor specifice francizei;
- francizorul va înştiinţa pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare
asupra intenţiei de a nu mai reînnoi contractul la data expirării sau de a nu semna
un nou contract;
- în cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili în mod clar circumstanţele
care pot să determine o reziliere fără preaviz;
- condiţiile în care va putea să opereze cesiunea drepturilor decurgând din
contract vor fi cu claritate precizate, în special condiţiile de desemnare a unui
succesor;
- dreptul de preemţiune va fi prevăzut, dacă interesul menţinerii sau
dezvoltării reţelei de franciză necesită recunoaşterea acestui drept;
- clauzele de neconcurenţă vor fi cuprinse în contract, pentru protejarea
know-how-ului;
- obligaţiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate şi
vor fi determinate astfel încât să favorizeze atingerea obiectivelor comune;

la experienta in domeniul industrial, comercial ori stiintific; platile pentru folosirea sau dreptul de
folosire a echipamentului industrial, comercial ori stiintific vor fi considerate redevente, art. 124,
indice 19 din Codul fiscal

37
- la încetarea relaţiilor contractuale, relaţiile postcontractuale se vor baza
pe regulile unei concurenţe loiale. Francizorul poate să impună obligaţii ferme
fostului beneficiar, asigurând astfel protejarea caracterului confidenţial al afacerii
şi, în special, neutilizarea know-how de către o reţea concurentă.

Marca furnizorului, simbol al identităţii reţelei de franciză constituie


garanţia calităţii produsului/serviciului/ tehnologiei furnizate consumatorului.
Această garanţie este asigurată prin transmiterea şi prin controlul respectării
know- how-ului, furnizarea unei game omogene de produse şi/sau servicii şi/sau
tehnologii;
Dreptul care se transferă obligă beneficiarul la plata unei redevenţe ce îl
autorizează să utilizeze marca produselor şi/sau serviciilor, şi/sau tehnologiilor,
know-how-ului ori o altă experienţă deosebită de franciză, precum şi orice
drepturi de proprietate intelectuală sau industrială, după caz, susţinut permanent
de asistenţa comercială şi/sau tehnică a furnizorului, pe toată durata de valabilitate
a contractului de franciză.

Publicitatea pentru selecţionarea beneficiarilor trebuie să fie lipsită de


ambiguitate şi să nu conţină informaţii eronate. Francizorul selecţionează
beneficiarul care face dovada competenţelor solicitate, respectiv: calităţi
manageriale şi capacitate financiară pentru exploatarea afacerii.

Obligaţiile părţilor în contractul de franciză

A. Obligaţiile francizorului
Francizorul este obligat în esenţă la următoarele:
- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului beneficiarului;
- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită
o corectă gestionare a francizei.

B. Obligaţiile beneficiarului
Într-un contract de franciză beneficiarului îi revin următoarele obligaţii:
- să-şi declare cu bună – credinţă situaţia financiară înainte de
începerea francizei;
- să contribuie cu sumele de bani convenite la dezvoltarea reţelei de
franciză;
- să plătească redevenţa convenită ca urmare a exploatării francizei;
- să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat
de francizor;
- să desfăşoare a concurenţă loială încetării sau rezilierii contractului

TEST DE EVALUARE
1. Care sunt obligaţiile francizorului în contractul de franciză?
Răspuns:

În cadrul contractului de franciză francizorul are următoarele obligaţii:


- menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului beneficiarului;
- transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
corectă gestionare a francizei. 38
39
2. Definiţi contractul de franciză?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Conform Legii nr. 79/1998 - privind regimul juridic al francizei, contractul


de franciză trebuie să cuprindă clauze obligatorii care se referă la:
a) obiectul contractului
b) drepturile şi obligaţiile părţilor;
c) condiţiile financiare;
d) durata contractului şi
e) condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile
sunt incorecte, F – toate răspunsurile sunt corecte

Rezolvare F – toate răspunsurile sunt corecte

De rezolvat:
2. Francizorul are următoarele obligaţii:
a) menţinerea omogenităţii, reputaţiei şi identităţii reţelei de franciză;
b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
c) instruirea personalului beneficiarului;
d) transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
corectă gestionare a francizei.
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate răspunsurile
sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte

Rezolvare

2.8. Contractul de leasing

Contractul de leasing este o construcţie juridică adaptată la exigenţele


comerţului modern, combinând în conţinutul său elemente ale contractelor de
vânzare – cumpărare, locaţiune, mandat, promisiune de vânzare. El a fost
reglementat prin intermediul Ordonanţei Guvernului nr. 51/199756, care la rândul

56
Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 9/12.01.2000(cuprinzând modificările aduse
prin legea 90/1998 şi legea 99/1999)

40
ei a fost aprobată, modificată şi completată prin Legile nr. 90/199857, 533/200458,
287/200659 şi 93/200960 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.

În literatura juridică leasingul este definit61 ca „fiind operaţia


triunghiulară legată de utilizator, finanţator (întreprindere de leasing) şi
vânzătorul producător, operaţie prin care creditorul finanţator, după ce a
cumpărat un bun de la vânzătorul producător, îl închiriază unei întreprinderi
utilizatoare, care la sfârşitul locaţiunii, poate dobândi proprietatea bunului în
schimbul plăţii ratelor de leasing şi a valorii reziduale”.

Se subliniază că, în comerţul internaţional, tehnica leasingului presupune


încorporarea elementelor mai multor tipuri de contracte care există şi în forme
autonome. Sunt prezente astfel în conţinutul contractului de leasing elementele
următoarelor acte juridice:
- contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între producătorul
vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său este reprezentat de bunul ales
de utilizator, acesta din urmă tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;
- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca mandant şi
utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în această calitate clauzele
cumpărării;
- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul locator şi utilizatorul
locatar. Locaţia reprezintă elementul central al leasingului;
- contractul de promisiune unilaterală de vânzare, prin intermediul
căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în momentul încetării contractului de
leasing să vândă bunul la cererea utilizatorului62.

Prin contractul de leasing înţelegem acea convenţie în care o parte,


denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi, denumită utilizator,
să cumpere sau să preia de la un terţ, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil
şi să transmită utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi unei
plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea pentru utilizator ca la
sfârşitul perioadei de leasing să poată opta pentru cumpărarea bunului prin plata
valorii reziduale, prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor
contractuale.
Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau
care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul
civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a
manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.

57
Legea nr.90 din 28 aprilie 1998 - pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr.
170/30.04.1998.
58
Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 1135/01.12.2004.
59
Publicată în Monitorul Oficial. Partea I, nr. 606/13.06.2006.
60
Legea nr.93 din 8 aprilie 2009 - privind instituţiile financiare nebancare, publicată în Monitorul
Oficial. Partea I, nr. 259/21.04.2009.
61
Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 223 – 224.
62
Idem, pag. 224 – 227.

41
Contractul de leasing presupune participarea a trei părţi63:

- locatarul sau beneficiarul sau utilizatorul, respectiv partea care


solicită locatorului achiziţionarea unui bun de la o terţă persoană şi transmiterea în
favoarea sa a posesiei şi folosinţei bunului respectiv;

- locatorul sau finanţatorul, societatea comercială specializată în


operaţiuni de leasing, care se obligă faţă de beneficiar să procure bunul solicitat şi
să-i transmită în favoarea acestuia posesia şi folosinţa. În cele mai multe cazuri,
locatorul devine proprietarul bunului, el menţinând asupra sa dispoziţia juridică şi
înstrăinând beneficiarului doar posesia şi folosinţa. Sunt însă cazuri când locatorul
are şi calitatea de furnizor, respectiv este unitatea producătoare a bunurilor ce fac
obiectul leasingului;

- furnizorul, în calitate de societate comercială producătoare a bunului


obiect al leasingului sau de titular al dreptului de proprietate. Furnizorul vinde
bunul locatorului, iar acesta din urmă transmite beneficiarului posesia şi folosinţa.

Contractul de leasing trebuie să cuprindă conform prevederilor legale,


pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau
operaţional;
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile
de identificare a acestuia;
c) valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing.

Contractul de leasing presupune o serie de particularităţi care îl disting


atât în raport cu locaţiunea cât şi în raport cu vânzarea-cumpărarea. Aceste
particularităţi constau în clauzele pe care le conţine referitoare la natura juridică a
ratelor de leasing, la dreptul de opţiune al beneficiarului, indicarea furnizorului şi
negocierea directă între acesta şi beneficiar.
Astfel, beneficiarul are dreptul să negocieze direct cu furnizorul
condiţiile contractului de vânzare-cumpărare ale bunurilor şi să opteze, în
momentul expirării contractului, cu privire la achiziţionarea bunului, restituirea lui
sau prelungirea contractului.
Părţilor le revin obligaţii şi în ceea ce priveşte publicitatea operaţiunilor
de leasing, atunci când ele au ca obiect bunuri imobile, asigurarea bunurilor
respective şi plata primelor de asigurare, exerciţiul drepturilor reale.
Locatorul este o persoană juridică – societatea comercială – specializată
în asemenea operaţiuni, având operaţiunile de leasing în obiectul său de activitate
determinat conform Legii nr. 31/1990, fie ca obiect exclusiv, fie alături de alte
activităţi. De subliniat că operaţiunile de leasing se realizează de comercianţi,
locatorul urmărind prin plata valorii reziduale şi a ratelor de leasing nu numai
recuperarea preţului bunului cumpărat dar şi obţinerea unui profit. De asemenea şi
63
„Formele de practicare a leasingului sunt multiple. Ele se diferenţiază unele de altele în funcţie
de mai multe criterii, între care subiecţii de drept ce participă la realizarea operaţiunii; sfera şi
conţinutul ratei de plată durata închirierii; specificul tehnicii de realizare. Principalele forme de
leasing sunt: direct, indirect, financiar şi funcţional, brut şi net, pe termen scurt, pe termen mediu
şi pe termen lung, lease-back, time sharing, master – leasing şi experimental” – Mircea N. Costin –
Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura „Lumina Lex” 1996, pag. 204.

42
beneficiarul poate să aibă calitatea de comerciant, după cum poate fi o persoană
fizică sau juridică care utilizează bunul cu scop de locuinţă sau sediu al persoanei
juridice.

Obligaţiile societăţii de leasing


Obligaţiile locatorului sunt determinate în mod principial de actele
normative precitate, şi ele constau în următoarele:

a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri,


potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în
condiţiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească
dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să transmită
acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu
excepţia dreptului de dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să
transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către
locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita acest drept pe perioada derulării
contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de a cumpăra
bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului,
ori de a înceta raporturile contractuale;
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în
condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă
prin contractul de leasing părţile nu au convenit altfel
Societatea de leasing are o serie de obligaţii care nu se constituie numai în
raport cu beneficiarul sau furnizorul cum sunt obligaţia de publicitate a
operaţiunilor de leasing, atunci când ele au ca obiect, bunuri imobile, ţinerea
evidenţei contabile separată a operaţiunilor de leasing, plata taxelor vamale etc.

Obligaţiile beneficiarului
Locatarul /utilizatorul/beneficiarul are următoarele obligaţii:

a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de


livrare agreate cu furnizorul;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing,
decât cu acordul finanţatorului;
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de
leasing, asigurări, impozite, taxe - în cuantumul şi la termenele menţionate în
contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte cheltuieli aferente
bunului sau din contractul de leasing;
f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea bunului;
g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a stării şi a
modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre orice tulburare a
dreptului de proprietate, venită din partea unui terţ;
i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul declarat în contract,
fără acordul locatorului/finanţatorului;
j) să restituie bunul conform contractului de leasing.

43
Aceste clauze contractuale au o natură legală, ceea ce nu însemnă că
părţile, de comun acord nu pot stipula şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din
contractul de leasing.

Răspunderea părţilor în contractul de leasing

Culpa părţilor în executarea contractului (ne referim în special la locator


şi beneficiar) este sancţionată cu rezilierea contractului şi plata de daune-interese.
Astfel, dacă beneficiarul refuză să primească bunul la termenul stipulat în contract
sau dacă el se află în lichidare judiciară ori nu a plătit rata de leasing timp de două
luni consecutive64, societatea de leasing are dreptul de a rezilia unilateral
contractul cu daune-interese.
Nerespectarea dreptului de opţiune al utilizatorului obligă societatea de
leasing la plata de daune, care vor fi egale cu totalul prejudiciului produs, iar
instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa
o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Transmiterea bunului, obiect al contractului de leasing, în posesia
beneficiarului exonerează locatorul de orice răspundere faţă de terţi, până în
momentul încetării contractului sau restituirii bunului.

TEST DE EVALUARE
1. Care este relaţia dintre utilizator şi bunul care face obiectul
contractului de leasing?
Răspuns:

Utilizatorul în baza plăţii ratelor de leasing primeşte dreptul de posesie şi


folosinţă asupra bunului care face obiectul contratului de leasing, el urmând
a deveni proprietarul bunului respectiv numai după plata valorii reziduale.
Cu toate acestea în cursul derulării contractului de leasing, deci cât timp
utilizatorul plăteşte ratele de leasing şi are numai posesia şi folosinţa asupra
bunului respectiv, el este obligat prin lege să acopere toate cheltuielile legate
de întreţinerea bunului – impozite, taxe, asigurare.

2. Ce este contractul de leasing şi elemente ale căror alte acte juridice


sunt prezente în acesta?
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:
64
Cu privire la această situaţie a neplăţii ratei de leasing timp de două luni consecutive – părţile
pot negocia şi altfel în contractul de leasing

44
1. Contractului de leasing conţine elemente specifice următoarelor acte
juridice:
a) contractului de consignaţie
b) promisiune unilaterală de vânzare
c) contractului de comision
d) contract de vânzare-cumpărare
e) contractului de mandat
f) contract de franciză
g) contract de locaţiune
A – a+b+c+g, B - a+b+c+d, C – b+d+e+g, D – b+d+f+g

Rezolvare C – b+d+e+g

De rezolvat:
2. Prin contractul de leasing se transmite utilizatorului:
a) proprietatea asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul
contractului
b) posesia sau folosinţa asupra bunurilor mobile sau imobile care au făcut obiectul
contractului

Rezolvare O O

2.8. Contractul de know-how

Contractul de know-how este acel tip de contract prin care o parte


transmite celeilalte părţi, contra cost, anumite cunoştinţe sau procedee tehnice pe
care le deţine necesare fabricării sau comercializării unui produs, sau prestării
unui serviciu într-o manieră necunoscută, nefolosită până la acea dată. Know-
how-ul nu implică neapărat condiţia noutăţii absolute, fiind suficient ca
deţinătorul unor cunoştinţe să facă un lucru mai bine decât o alta. Contractul de
know-how poate fi pur sau combinat cu elemente ale altor contracte.
În lumina prevederilor codului fiscal prin know-how se înţelege orice
informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care
este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces
existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia
persoanei care a furnizat aceasta informaţie; în măsura în care provine din
experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla
examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii65.
Obligaţiile părţilor66:

- furnizorul are obligaţia de a transmite acele cunoştinţe tehnice care fac obiectul
contractului; să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului; să garanteze
dreptul exclusiv de folosinţă şi dreptul de folosire a mărcii de fabrică a
transmiţătorului.

65
Art. 7 (1), punctul 15 din Codul fiscal
66
Vasile Pătulea, Corneliu Turianu – Curs de drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000, pag. 134-135

45
- beneficiarul are obligaţia de a plăti preţul (plata poate consta într-o sumă de
bani sau alte cunoştinţe tehnice la schimb); să păstreze secretul asupra
cunoştinţelor care fac obiectul contractului şi să nu divulge altor persoane
informaţiile primite (întrucât know-how-ul nu este protejat prin brevet).
Contractul de know-how încetează la expirarea termenului stipulat în contract sau
prin denunţare ori reziliere.

REZUMATUL TEMEI

Contractul reprezintă principalul instrument juridic în desfăşurarea


tranzacţiilor comerciale. Pentru a lua naştere contractul are nevoie de acordul de
voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, care se realizează prin prezentarea
ofertei şi acceptarea acesteia.
Pentru a produce în mod valabil efecte juridice contractul trebuie să
îndeplinească condiţiile de valabilitate prevăzute de codul civil cu privire la
capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, obiectul şi cauza contractului.

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE COMERCIALĂ

Comercialitatea - funcţia economică a contractului,


contractului de - interpunerea în schimbul bunurilor,
vânzare-cumpărare - intenţia de revânzare a bunurilor în
comercială este dată vederea obţinerii unui profit. Intenţia de
de: revânzare trebuie să îndeplinească 3
condiţii:
- să existe la data cumpărării;
- să fie exprimată de cumpărător, respectiv
cunoscută de vânzător;
- să privească bunul cumpărat.
PĂRŢI 1. VÂNZĂTORUL
- DREPTURI:
- să primească preţul bunului
- OBLIGAŢII:
- să predea bunul vândut
- să-l garanteze pentru
evicţiunii şi contra viciilor ascunse
2. CUMPĂRĂTORUL
- DREPTURI:
- să intre în posesia bunului
cumpărat
- OBLIGAŢII:
- să plătească preţul bunului
bunul vândut

CONTRACTUL DE GAJ COMERCIAL

Comercialitatea - este dată de natura obligaţiei asumate

46
gajului ( şi nu a obiectului)
- trebuie să fie constituit de un comerciant
PĂRŢI 1. CREDITORUL GAJIST
- DREPTURI:
- de a reţine bunul
- de a revendica bunul de la
orice persoană care îl deţine
- OBLIGAŢII:
- de a conserva bunul
- de a nu folosi bunul care face
obiectul gajului
- de a restitui bunul în cazul
executării obligaţiei de către debitor
2. DEBITORUL GAJAT

CONTRACTUL DE MANDAT COMERCIAL

Comercialitatea - mandatarul se obligă să încheie în numele şi pe


mandatului seama mandantului acte juridice care sunt fapte de
comerţ pentru mandant
Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe
seama şi socoteala mandantului
- contractul se semnează în numele şi pe seama
mandantului
- acest tip de contract generează:
RAPORTURI JURIDICE – MANDANT - TERŢ
PĂRŢI 1. MANDATARUL
- OBLIGAŢII:
- să execute mandatul cu care a fost
împuternicit
cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun gospodar
- să aducă la cunoştinţa terţilor împuternicirea
în temeiul căreia contractează
- să-l înştiinţeze pe mandant de executarea
contractului
- să plătească dobândă pt. sumele de bani
cuvenite mandatarului când banii nu au fost remişi
2. MANDANTUL
- OBLIGAŢII:
- să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele
necesare pentru executarea mandatului
- să plătească remuneraţia cuvenită
mandatarului
- să restituie mandatarului cheltuielile făcute
pentru executarea contractului

CONTRACTUL DE COMISION COMERCIAL


(numit şi mandat fără reprezentare sau cu reprezentare indirectă)

47
Comercialitatea - comisionarul se obligă să încheie în numele său,
contractului dar pe seama comitentului acte juridice care sunt
de comision fapte de comerţ pentru comitent
Caracteristici - are ca obiect tratarea de afaceri comerciale în
numele comisionarului, dar pe seama
comitentului
- acest tip de contract generează:
RAPORTURI JURIDICE – COMISIONAR -
TERŢ
PĂRŢI 1. COMISIONAR
- OBLIGAŢII:
- să execute mandatul cu care a fost
împuternicit cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui
bun gospodar
- să dea socoteală comitentului cu privire la
îndeplinirea mandatului primit
2. COMITENT
- OBLIGAŢII:
- să plătească remuneraţia cuvenită
comisionarului
- să restituie comisionarului cheltuielile făcute
pentru executarea contractului

CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE
(este o specie a comisionului)

Caracteristicile Consignantul încredinţează consignatarului


contractului mărfuri şi obiecte spre a le vinde în nume
propriu, dar pe seama consignantului
PĂRŢI 1. CONSIGNATAR
- OBLIGAŢII:
- să ia măsurile necesare
pentru păstrarea şi conservarea bunurilor
primite în consignaţie
- să execute mandatul dat de
consignant
- să dea socoteală
consignantului cu privire la modul de
îndeplinire a mandatului său
2. CONSIGNANT
- OBLIGAŢII:
- să predea consignatarului
bunurile care urmează să fie vândute
- să plătească remuneraţia
cuvenită consignatarului
- să restituie cheltuielile
făcute de consignatar pentru executarea
contractului

48
CONTRACTUL DE FRANCIZĂ

Caracteristicile Franciza este acea convenţie, prin care o


contractului persoană, denumită francizor, acordă unei
alte persoane, denumită beneficiar, dreptul
de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un
produs, o tehnologie, un serviciu în
schimbul unei sume de bani cu titlu de
redevenţă.
PĂRŢI 1. FRANCIZORUL
- OBLIGAŢII:
- menţinerea omogenităţii şi
identităţii reţelei de franciză;
- participarea cu capital la
dezvoltarea francizei;
- instruirea personalului
beneficiarului;
- transmiterea tuturor
informaţiilor privind know-how-ul care să
permită o corectă gestionare a francizei.
2. BENEFICIAR
- OBLIGAŢII:
- să-şi declare cu bună – credinţă
situaţia financiară înainte de începerea
francizei;
- să contribuie cu sumele de bani
convenite la dezvoltarea reţelei de franciză;
- să plătească redevenţa
convenită ca urmare a exploatării francizei;
- să asigure confidenţialitatea
afacerii;
- să desfăşoare a concurenţă
loială încetării sau rezilierii contractului.

CONTRACTUL DE LEASING

Definire Contractul de leasing reprezintă acea convenţie în care o parte,


denumită locator, se obligă ca, la solicitarea celeilalte părţi,
denumită utilizator, să cumpere sau să preia de la un terţ,
denumit furnizor, un bun mobil sau imobil şi să transmită
utilizatorului posesia sau folosinţa acesteia, contra unei plăţi
unei plăţi periodice numită rată de leasing, cu posibilitatea
pentru utilizator ca la sfârşitul perioadei de leasing să poată
opta pentru cumpărarea bunului prin plata valorii reziduale,
prelungirea contractului de leasing sau încetarea raporturilor
contractuale.
Particularităţi Cuprinde în conţinutul său elementele următoarelor contracte:
- contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între
producătorul vânzător şi finanţatorul cumpărător, iar obiectul său

49
este reprezentat de bunul ales de utilizator, acesta din urmă
tratând cu cumpărătorul toate elementele vânzării;
- contractul de mandat, intervenit între finanţator ca
mandant şi utilizator ca mandatar, cel de-al doilea negociind în
această calitate clauzele cumpărării;
- contractul de locaţiune, încheiat între creditorul
locator şi utilizatorul locatar. Locaţia reprezintă elementul
central al leasingului;
- contractul de promisiune unilaterală de vânzare,
prin intermediu căruia întreprinderea de leasing se obligă ca, în
momentul încetării contractului de leasing să vândă bunul la
cererea utilizatorului.

PĂRŢI 1. SOCIETATEA DE LEASING / FINANŢATORUL /


LOCATORUL
- OBLIGAŢII:
a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege
furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de
locatar/utilizator, în condiţiile expres formulate de către acesta
sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare
asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul şi să
transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing,
drepturile ce derivă din contract, cu excepţia dreptului de
dispoziţie, iar în cazul programelor pentru calculator, să
transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru
calculator către locatar/utilizator, fără a-şi mai putea exercita
acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opţiune a locatarului/utilizatorului de
a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a
schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile
contractuale;
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a
bunului, în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele
contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite
în leasing, dacă prin contractul de leasing părţile nu au
convenit altfel

2. ULTILIZATORUL / BENEFICIARUL / LOCATARUL


- OBLIGAŢII:
a) să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în
condiţiile de livrare agreate cu furnizorul;
b) să exploateze bunul conform instrucţiunilor;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul
contractului de leasing, decât cu acordul finanţatorului;
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de
leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe - în
cuantumul şi la termenele menţionate în contract;
e) să suporte cheltuielile de întreţinere precum şi orice alte
cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;

50
f) să îşi asume toate obligaţiile care decurg din folosirea
bunului;
g) să permită locatorului/finanţatorului verificarea periodică a
stării şi a modului de exploatare a bunului care face obiectul
contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator/finanţator, în timp util, despre
orice tulburare a dreptului de proprietate, venită din partea
unui terţ;
i) să nu aducă modificări bunului şi să nu schimbe locul
declarat în contract, fără acordul locatorului/finanţatorului;
j) să restituie bunul conform contractului de leasing.

51
TEST AUTOEVALUARE 1
Temele 1-2

1. În sistemul obiectiv din concepţia clasică a dreptului comercial, dreptul


comercial cuprinde:
a) normele juridice aplicabile comerţului şi comercianţilor
b) normele juridice aplicabile comercianţilor
c) normele juridice aplicabile faptelor de comerţ
2. Principalul izvor al dreptului comercial este:
a) codul civil
b) codul comercial
c) codul fiscal
d) codul de procedură fiscală
e) codul comercial şi de procedură comercială
3. Contractul de vânzare-cumpărare are următoarele caractere juridice:
a) caracter bilateral
b) act cu titlu gratuit
c) caracter unilateral
d) act cu titlu oneros
e) act translativ de proprietate
f) caracter comutativ
e) caracter aleatoriu
A – a+d+e+f, B - a+b+c+f, C – a+c+d+f, D – a+c+d+e
4. Contractul de vânzare-cumpărare nu produce în mod valabil efecte
juridice, dacă este afectat de următoarele vicii de consimţământ:
a) evaziune, dol, violenţă
b) eroare, durere, lezare, evaziune
c) eroare, dol, violenţă, leziune
5. Intenţia de revânzare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să existe la data cumpărării
b) să existe înainte de data cumpărării
c) să privească bunul cumpărat
d) să privească toate bunurile cumpărătorului
e) să fie exprimată de cumpărător
f) să fie cunoscută de vânzător
A – a+d+e+f, B - a+b+c+f, C – a+c+d+f, D – a+c+e+f
6. Spre deosebire de vânzarea-cumpărarea civilă, vânzarea-cumpărarea
comercială se caracterizează prin:
a) interpunerea în schimb a bunurilor
b) satisfacerea necesităţilor individuale ale persoanei fizice
c) urmărirea obţinerii de profit
d) vânzarea de bunuri mobile şi imobile
A – a+d, B - a+c, C – a+b, D – c+d
7. Contractul de gaj comercial generează drepturi şi obligaţii:
a) în sarcina părţilor participante la raportul contractual
b) în sarcina creditorului
c) în sarcina debitorului
d) toate răspunsurile sunt corecte
e) nici un răspuns nu este corect
8. La contractul de gaj comercial în momentul executării de către debitor a
obligaţiei asumate în contractul principal:
a) creditorul are obligaţia de a restitui bunul primit în gaj

52
b) creditorul are obligaţia de a conserva bunul şi de a nu-l restitui până nu
există o hotărâre a instanţei judecătoreşti în acest sens
c) creditorul are obligaţia de a-l acţiona în instanţă pe debitor pentru a-şi
recupera paguba
9. Caracteristicile contractului de mandat comercial, în comparaţie cu cel
civil sunt următoarele:
a) obiectul mandatului comercial îl constituie încheierea acelor actelor
juridice care conform Codului comercial sunt fapte de comerţ
b) mandatul comercial este un contract cu titlu oneros
c) mandatul comercial este un contract cu titlu gratuit
d) obiectul mandatului comercial îl constituie încheierea acelor actelor
juridice care acte civile
e) întinderea puterilor mandatarului decurgând din contractul de mandat
comercial este redusă
f) întinderea puterilor mandatarului decurgând din contractul de mandat
comercial este extinsă
A – a+b+c, B - a+c+d, C – a+b+f, D – b+c+f
10. Mandantul – parte în contractul de mandat comercial – are obligaţia:
a) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele ace
stei împuterniciri;
b) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
c) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
temeiul căreia acţionează;
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului;
e) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar
f) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
A – b+f, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+d
11. Privilegiul mandatarului se referă la faptul că:
a) se recunoaşte un drept în favoarea creditorului în temeiul căruia i se
garantează satisfacerea cu prioritate a creanţei sale în raport cu creanţele
altor creditori ai aceluiaşi debitor
b) mandatarul este avantajat prin dispoziţiile Codului civil şi comercial în
sensul că va putea întotdeauna negocia clauze mai avantajoase pentru el cu
mandantul
c) mandatarul este avantajat pentru faptul că va putea negocia întotdeauna
pentru a fi retribuit pentru activitatea sa de reprezentare
12. Contractul de comision comercial reprezintă:
a) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea anumite acte
juridice care sunt fapte de comerţ pentru acesta
b) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care sunt
fapte de comerţ pentru acesta
c) acea convenţie în temeiul căruia, o persoană se obligă să încheie în
numele său, dar pe seama altei persoane anumite acte juridice care
constau în vânzarea unor bunuri mobile

13. Contractul de comision comercial are următoarele caractere juridice:


a) caracter bilateral

53
b) act cu titlu gratuit
c) caracter unilateral
d) act cu titlu oneros
e) act translativ de proprietate
A – a+b, B - a+d, C – a+e, D – b+d
14. Comisionarul are obligaţia:
a) să execute mandatul încredinţat
b) să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare pentru
executarea mandatului
c) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
temeiul căreia acţionează;
d) să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii mandatului primit
e) să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui
profesionist
f) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
A – a+d+e, B - b+c+f, C – a+c+f, D – a+c+e
15. Comitentul are obligaţia:
a) să îndeplinească mandatul cu bună-credinţă şi cu diligenţa unui bun
gospodar
b) să aducă la cunoştinţa terţilor cu care contractează împuternicirea în
temeiul căreia acţionează;
c) să restituie cheltuielile făcute de comisionar pentru îndeplinirea
sarcinilor primite
d) să-l înştiinţeze pe mandant de executarea mandatului
e) să plătească remuneraţia cuvenită celeilalte părţi din contract
f) să execute mandatul prin încheierea actelor juridice pentru care a fost
împuternicit şi în limitele acestei împuterniciri
A – a+c, B - a+b, C – a+f, D – b+d, E – c+e
16. În cadrul contractului de comision comercial „Comisionarul este direct
obligat către persoana cu care a contractat ca şi cum afacerea ar fi fost a sa
proprie”
a) adevărat
b) fals
17. Comisionarul nu este răspunzător pentru îndeplinirea obligaţiilor luate
de către persoanele cu care a contractat:
a) fals
b) adevărat
18. În cazul nerespectării obligaţiei de către terţ, comisionarul este obligat, în
temeiul contractului de comision, să îl acţioneze pe terţ în instanţă?
a) da
b) nu
c) comisionarul nu are nici o relaţie juridică cu terţul
19. Contractul de consignaţie are următoarele caractere juridice:
a) caracter bilateral
b) act cu titlu oneros
c) caracter unilateral
d ) act cu titlu gratuit
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d
20. Contractul de consignaţie are ca obiect vânzarea de către consignatar pe
seama consignantului a unor:
a) bunuri mobile
b) bunuri imobile

54
c) bunuri mobile şi imobile
21. Utilizatorul, parte în contractul de franciză, are următoarele obligaţii:
a) să asigure confidenţialitatea afacerii, respectiv know-how-ul furnizat de
francizor;
b) participarea cu capital la dezvoltarea francizei;
c) instruirea personalului beneficiarului;
d)transmiterea tuturor informaţiilor privind know-how-ul care să permită o
corectă gestionare a francizei.
A – a+b, B - a+d, C – a+f, D – b+d, E – toate
răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte
22. Contractul de leasing poate avea ca obiect:
) bunuri mobile
b) bunuri imobile
c) bunuri mobile şi imobile
23. Beneficiarul are posibilitatea să devină proprietarul bunului care face
obiectul contractului de leasing prin plata:
a) ratelor de leasing
b) valorii reziduale
c) valorii reziduale, după terminarea plăţii ratelor de leasing
24. Are obligaţia să achite toate sumele legate de obiectul contractului de
leasing - asigurări, impozite, taxe:
a) societatea de leasing – proprietara bunului
b) utilizatorul – care nu este proprietar, ci are doar posesia şi folosinţa
bunului
25. Contractul de leasing prezintă elementele unui contract de:
a) vânzare-cumpărare
b) gaj
c) mandat
d) comision
e) consignaţie
f) locaţiune
g) promisiune unilaterală de vânzare
A – a+b+c+d, B - a+c+f+g, C – a+b+f+g, D – b+d+f+g, E – toate
răspunsurile sunt corecte, F – toate răspunsurile sunt incorecte

55
Tema nr.3

SOCIETĂŢILE COMERCIALE

Unităţi de învăţare :
• Societăţile comerciale – noţiuni generale
• Societatea pe acţiuni
• Societatea cu răspundere limitată
• Societatea în nume colectiv
• Societatea în comandita simplă
• Societatea în comandita pe acţiuni

Obiectivele temei:
• prezentarea unor considerente generale cu privire la societăţile comerciale;
• prezentarea tipurilor de societăţi comerciale cu particularităţile specifice
fiecăreia

Timpul alocat temei : 2 ore

Bibliografie recomandată :
• Angheni S., M. Volonciu, C. Stoica - Drept comercial, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
• Carpenaru S.– Tratat de drept comercial român, ed. a IV-a, Hmangiu,
Bucureşti, 2009
• Georgescu I.L. – Drept comercial român, Editura All Beck, Bucureşti,
2000;

3.1. Noţiunea de societate comercială.


Constituirea societăţilor comerciale

Noţiunea de societate comercială

Actualmente, statutul societăţilor comerciale este reglementat de legea nr.


31/199067, prin textul acestei legi dispoziţiile Codului comercial privind
societăţile comerciale au fost abrogate, cu excepţia celor referitoare la asociaţia în
participaţie 68 şi la asociaţia de asigurare mutuală 69.
Reglementarea cuprinsă în Legea nr.31/1990 a fost suplinită cu legi
referitoare la societăţile comerciale care prezintă anumite particularităţi, cum ar
fi cele din domeniul bancar sau al asigurărilor 70.
Societăţile comerciale cu capital integral de stat au fost reglementate de
Legea nr.15/199071, privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii

67
Legea privind societăţile comerciale a fost modificată şi completată de legea nr. 441 din 27
noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
68
Codul comercial, art.25l – art.256.
69
Ibidem, art.257- art.263.
70
OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi Legea 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de
asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000,
cu modificările ulterioare.
71
Legea nr.15/1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 8 august 1990.

56
autonome şi societăţi comerciale, iar desfăşurarea şi organizarea unor activităţi
comerciale de către persoanelor fizice a fost în anul 2008 din nou reglementată72.
Codul comercial şi Legea nr. 3l/1990 nu definesc societatea comercială,
însă Codul civil prevede că: "Societatea este un contract prin care două sau mai
multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele
ce ar putea deriva "73.
Într-o variantă rezumată, societatea comercială este persoana juridică,
creată pe baza unui contract intervenit între două sau mai multe persoane, care
convin să pună ceva în comun pentru desfăşurarea unei activităţi generatoare de
profit şi să împartă câştigul realizat74.
Definiţia societăţii comerciale include câteva condiţii esenţiale, cum ar fi
înţelegerea intervenită între asociaţi, participarea fiecăruia cu capital, scopul de a
realiza profit şi împărţirea câştigului. Aceste trăsături diferenţiază societatea
comercială de societatea civilă sau de alte organisme cu personalitate juridică, de
genul asociaţiilor non profit, organizaţiilor sindicale, partidelor politice,
asociaţiilor de locatari etc.
Societăţile comerciale pot fi clasificate în funcţie de numeroase criterii,
după cum urmează :
a) în funcţie de locul înregistrării :
- societăţi române75
- societăţi străine ;
b) în funcţie de natura capitalului :
- societăţi cu capital de stat ;
- societăţi cu capital privat ;
- societăţi cu capital mixt ;
c) în funcţie de originea capitalului:
- cu capital român ;
- cu capital străin ;
- cu capital mixt ;
d) în funcţie de întinderea răspunderii asociaţilor:
- cu răspundere nelimitată ;
- cu răspundere limitată ;
e) în funcţie de elementul "intuitu personae “:
- societăţi de persoane ;
- societăţi de capitaluri ;
- societăţi mixte ;
f) în funcţie de numărul membrilor:
- societăţi unipersonale ;
- societăţi pluripersonale ;
g) în funcţie de obiectul de activitate:
- societăţi de producţie ;
- societăţi de distribuire ;
- societăţi de servicii ;

72
Ordonanţa de urgenta nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; a fost publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008
73
Codul civil, art.1491.
74
M.Costin, note de curs.
75
Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române

57
Constituirea societăţilor comerciale

Procedura de constituire a societăţii comerciale cuprinde ansamblul


formalităţilor şi regulilor ce trebuie respectate cu ocazia înfiinţării unei societăţi
comerciale.

I. Încheirea actului constitutiv al societăţii


Prima etapă a acestei proceduri constă în concretizarea acordului dintre
părţi, sub forma unor acte care pot fi denumite: contract de societate, statut sau act
constitutiv76. Conform legii, denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul
unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.
Semnatarii actului constitutiv şi persoanele care au rol determinant în
constituirea societăţii sunt consideraţi membri fondatori. Nu pot avea calitatea de
membri fondatori persoanele declarate incapabile prin lege sau condamnate pentru
infracţiunile de gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită, infracţiuni
legate de spălarea banilor, acte de terorism; de asemenea, nu pot avea calitatea de
membri fondatori nici persoanele condamnate pentru infracţiunile prevăzute la art.
143-145 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei77.
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi
asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului
constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul
registrului comerţului.
La autentificarea actului constitutiv, respectiv la darea de dată certă a
acestuia, se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerţului privind
disponibilitatea firmei şi declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea
calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată78.

II. Înmatricularea societăţii


În a doua etapă, asociaţii fondatori sau administratorul solicită exercitarea
controlului de legalitate de către judecătorul delegat79 de pe lângă Oficiul
registrului comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
În acest sens, în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv,
fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai
directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor
cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi

76
Societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar
societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constituie prin contract
de societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al
unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul. Contractul de societate şi statutul
pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Când se încheie numai
contract de societate sau numai statut, acestea pot fi denumite, de asemenea, act constitutiv.
77
Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului
78
ART. 14 din legea 31/1990
79
La începutul fiecărui an preşedintele tribunalului va delega la oficiul registrului comerţului unul
sau mai mulţi judecători ai tribunalului

58
va avea sediul societatea. Ei răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe
care îl cauzează prin neîndeplinirea acestei obligaţii80.
Cererea trebuie însoţită de actul constitutiv al societăţii, dovada efectuării
vărsămintelor de capital, dovada sediului declarat şi a disponibilităţilor firmei,
actele de proprietate asupra aporturilor în natură, certificatul constatator al
sarcinilor de care sunt grevate imobilele; actele constatatoare ale operaţiunilor
încheiate în contul societăţii şi declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a
primilor administratori, respectiv a primilor membri ai directoratului şi ai
consiliului de supraveghere şi, dacă este cazul, a cenzorilor, că îndeplinesc
condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi alte acte sau avize prevăzute de
legi speciale în vederea constituirii.
În situaţia în care cerinţele legale sunt realizate, judecătorul delegat va
autoriza constituirea societăţii, prin încheiere, în termen de 5 zile de la
îndeplinirea cerinţelor.
În cazul neîndeplinirii unor cerinţe legale şi a neînlăturării acestora de către
persoanele interesate, judecătorul delegat va respinge cererea de înmatriculare.
Neregularităţile constatate după înmatriculare trebuie înlăturate în decurs de cel
mult 8 zile de la data stabilirii lor.
Dacă societatea nu se conformează, orice persoană interesată poate cere
tribunalului să oblige reprezentanţii societăţii să le remedieze, sub sancţiunea
plăţii unor daune, dar acest drept se prescrie după un an de la înmatriculare.
Nulitatea înmatriculării poate fi totuşi constatată oricând de tribunal în cazul
că: lipseşte actul constitutiv sau forma autentică a acestuia; toţi membrii fondatori
erau incapabili potrivit legii; obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii
publice; lipseşte încheierea de înmatriculare a judecătorului delegat; lipseşte
autorizarea administrativă legală pentru cazurile în care este obligatorie; actul
constitutiv nu cuprinde clauze referitoare la denumire, obiect de activitate, aport şi
capital social subscris; nu s-au respectat prevederile legale privind capitalul social
minim subscris şi vărsat şi nu s-a respectat numărul minim de asociaţi.

III. Etapa finală a constituirii societăţii comerciale o reprezintă


înmatricularea în registrul comerţului, care se efectuează în termen de 24 de ore
de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat prin care se autorizează
înmatricularea societăţii comerciale. Societatea comercială este persoană juridică
de la data înmatriculării în registrul comerţului.

IV. Modificarea actului constitutiv


Actul constitutiv se poate modifica prin hotărârea Adunării generale,
respectiv a directoratului sau prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Modificarea
actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în
baza principiului simetriei actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de
formă prevăzute la încheierea lui. Schimbarea formei societăţii, prelungirea
duratei ei ori alte modificări ale actului constitutiv nu atrag crearea unei persoane
juridice noi.
Forma autentică a actului modificator este obligatorie când are ca obiect
majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natură a unui teren,
modificarea formei juridice a societăţii în SNC sau SCS, majorarea capitalului
social prin subscripţie publică.

80
Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului

59
După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv
directoratul vor depune la registrul comerţului actul modificator şi textul complet
al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în
temeiul hotărârii judecătorului delegat.
Oficiul registrului comerţului va înainta din oficiu actul modificator astfel
înregistrat şi o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv
către Monitorul Oficial al României, spre a fi publicate în Partea a IV-a, pe
cheltuiala societăţii (cu excepţia actului modificator în formă autentică al
societăţilor în nume colectiv sau în comandită simplă pentru care nu este
obligatorie publicarea în Monitorul Oficial).

Contractul de societate

a) Condiţii de fond
Societatea comercială este, în esenţă, un contract şi totodată o persoană
juridică. Pe de altă parte, la baza constituirii oricărei societăţi comerciale se află
voinţa asociaţilor, materializată într-un document autentificat denumit contract de
societate, statut sau act constitutiv.
Pentru a fi valabil, contractul de societate trebuie să îndeplinească anumite
condiţii de fond şi de formă. Condiţiile de fond constau în consimţământul valabil,
capacitatea de a contracta, obiectul determinant şi cauza licită81.
Consimţământul valabil presupune manifestarea de voinţă a părţilor în
sensul încheierii contractului. Pentru a produce efecte juridice, voinţa părţilor
contractante trebuie să fie declarată, să fie făcută cu intenţia de a genera efecte
juridice şi să nu fie alterată de vicii.
Intenţia de a încheia contractul trebuie să fie animată de dorinţa de a
desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis). Asociaţii pot fi
persoane fizice sau persoane juridice române ori străine, cu calitatea de
comercianţi sau fără aceasta. Persoanele juridice pot participa însă la constituire
numai cu respectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă82.
Cu privire la bunurile comune ale soţilor s-a exprimat opinia că nu pot
constitui aport la capitalul social şi că soţii nu ar avea dreptul să înfiinţeze
împreună o societate comercială. Legea 31/1990 nu stabileşte însă nici o
interdicţie în acest sens iar practica judiciară a permis înfiinţarea a numeroase
societăţi comerciale ai căror asociaţi au calitatea de soţi, urmând ca dividendele să
devină bunuri comune83. Singura interdicţie îi vizează pe asociaţii din societăţile
cu răspundere nelimitată, care nu pot face parte ca asociaţi cu răspundere
nelimitată din alte societăţi concurente sau cu acelaşi obiect de activitate, fără
consimţământul celorlalţi asociaţi84. De asemenea, o altă interdicţie este aceea
conform căreia o persoană fizică sau juridică nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată85.
Consimţământul dat la încheierea contractului de societate trebuie să nu fie
alterat de eroare, dol sau violenţă.
Eroarea poate viza natura societăţii înfiinţate, substanţa obiectului
contractului sau persoana cu care s-a contractat, dacă aceasta din urmă este cauza

81
Codul civil, art. 948.
82
Decretul nr. 31 / 1954, art. 34.
83
O.Căpăţînă, Societăţile comerciale, Edit. Lumina-Lex, 1994, pg 141.
84
Legea nr. 31 / 1990, art. 82.
85
Legea nr. 31 / 1990, art. 14

60
determinantă pentru care s-a contractat, aşa cum este cazul în situaţia societăţilor
în nume colectiv 86.
Dolul poate determina anularea contractului numai când manoperele
dolosive emană de la cealaltă parte contractantă, fără să fie opozabil asociaţilor
străini de aceste manopere sau creditorilor sociali87
Violenţa poate vicia consimţământul în cazul unor constrângeri fizice sau
psihice, prin care se insuflă o temere raţionabilă cu privire la un rău considerabil
şi imediat asupra persoanei în cauză sau a rudelor apropiate88.
Capacitatea părţilor constă în deţinerea capacităţilor depline de exerciţiu,
pentru a face acte de dispoziţie. Persoana pusă sub curatelă are dreptul de a
încheia contractul de societate89, iar minorul poate fi reprezentat de ocrotitorul său
legal90.
Obiectul contractului societăţii comerciale se referă la activitatea
societăţii, respectiv la faptele de comerţ pe care le va întreprinde. Acesta trebuie
să privească fapte de comerţ, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale91.
Obiectul contractului trebuie să fie determinat, licit şi moral.
Cauza contractului de societate este reprezentată de scopul concret în
vederea căruia se încheie acesta, bazat pe elementul psihologic pentru darea
consimţământului. Cauza nu trebuie să încalce ordinea publică şi bunele moravuri,
vizând scopul real şi nu cel aparent.

b) Condiţii de formă ale contractului de societate


În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie
în formă autentică atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
şi trebuie semnat de toţi asociaţii92.
Prin consacrarea formei autentice a contractului de societate se asigură
toate garanţiile cu privire la voinţa părţilor de a constitui societatea şi de a proba
clauzele care stau la baza ei, care pot fi uneori deosebit de complexe şi de mare
valoare pecuniară. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea societăţii,
întocmai ca inexistenţa ei93.
În ceea ce priveşte conţinutul contractului de societate acesta poate
cuprinde numeroase clauze, în funcţie de voinţa părţilor, însă unele sunt
obligatorii, iar inexistenţa lor determină nulitatea actului constitutiv. Clauzele
obligatorii sunt prevăzute de Legea nr.31/1990, în mod diferenţiat, în funcţie de
forma juridică a societăţii 94.
Majoritatea clauzelor sunt însă comune tuturor formelor juridice ale
societăţilor comerciale şi privesc identificarea asociaţilor, identificarea viitoarei
societăţi, constituirea capitalului, obiectul de activitate, conducerea şi gestiunea
societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor, dizolvarea şi lichidarea societăţii.
a) Clauze de identificare a asociaţilor
86
Codul civil, art.954.
87
Codul civil, art. 960.
88
Codul civil, art. 955 şi art. 959.
89
Codul familiei, art. 153.
90
Codul familiei, art. 105, art. 129 şi art. 130.
91
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8.
92
Legea nr. 31 / 1990, art. 5 al. 6
93
Legea nr. 31 / 1990, art. 56 lit a.
94
Legea nr. 31 / 1990, art. 7 şi art. 8 cu modificările aferente aduse prin legea nr. 441 din 27
noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului

61
Societatea comercială poate fi constituită de persoane fizice sau de
persoane juridice. În cazul celor din prima categorie este necesar să se prevadă
numele, prenumele, codul numeric personal şi, dacă este cazul, echivalentul
acestuia, potrivit legislaţiei naţionale aplicabile, locul şi data naşterii, domiciliul şi
cetăţenia. Pentru persoanele juridice se va menţiona denumirea, sediul,
naţionalitatea, numărul de înregistrare în registrul comerţului sau codul unic de
înregistrare, potrivit legii naţionale aplicabile.
În actul constitutiv al societăţii în comandită mai este necesar să se
precizeze asociaţii comanditaţi.
b) Clauze privind identificarea viitoarei societăţi
Această categorie de clauze include denumirea, sediul social şi forma
juridică.
Denumirea societăţii se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii
în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului 95.
Sediul societăţii este stabilit de părţile contractante, în funcţie de locul în care se
va desfăşura activitatea comercială principală sau vor funcţiona organele de
gestiune şi conducere. Forma juridică a societăţii este aleasă de părţi, în funcţie de
scopul urmărit, fiind necesar să se includă între cele stabilite de legislaţia română.
c) Clauze referitoare la obiectul de activitate
Contractul de societate trebuie să se refere în mod explicit la obiectul de
activitate, indicând toate activităţile pe care preconizează să le desfăşoare.
Indicarea exactă a fiecărei activităţi şi a numărului de codificare din Codul
activităţilor din economia naţională (C.A.E.N) este necesară pentru a se stabili
dacă acestea se încadrează în parametrii legali şi pentru considerente statistice
privind specificul şi impozitarea societăţilor. Dacă se desfăşoară mai multe
activităţi comerciale se va preciza domeniul din care fac parte şi care dintre ele
sunt considerate principale.
d) Clauze referitoare la capitalul societăţii
Această categorie de clauze se referă la capitalul cu care asociaţii se obligă
să participe (capitalul subscris), cât şi la capitalul care a fost depus în contul
societăţii (capitalul vărsat).
Se va preciza aportul fiecărui asociat, precizându-se dacă este în numerar,
în natură. În cazul în natură se va specifica modul evaluării (prin expertizare sau
prin acordul părţilor).
În cazul societăţilor cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi
valoarea nominală a părţilor sociale atribuite fiecărui asociat, pentru aportul de
capital.
La societăţile pe acţiuni este necesar să se precizeze numărul acţiunilor
acordate fiecărui asociat specificându-se dacă sunt nominative sau la purtător şi
dacă unele conferă anumite drepturi speciale celor care le deţin.
e) Clauze referitoare la administrarea societăţii
Asociaţii trebuie să stabilească principalele aspecte referitoare la
administrarea şi reprezentarea societăţii comerciale, identificându-i pe cei care au
atribuţii în acest sens. Se vor stabili puterile conferite acestora şi dacă le pot
exercita separat sau numai împreună. În cazul SRL-ului dacă sunt numiţi cenzori
aceştia trebuie identificaţi.
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, este necesar să se
menţioneze numărul, numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor societăţii, precum
şi puterile conferite administratorilor (inclusiv puterile de reprezentare) şi, după
caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le
exercite împreună sau separat.
95
Legea nr.26/1990, art. 30 şi art. 36.

62
f) Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor
Asociaţii trebuie să stabilească în contract drepturile ce le revin cu privire
la beneficii, dar şi obligaţiile în privinţa suportării pierderilor. Sunt interzise însă
prevederile din care ar rezulta că unii asociaţi nu vor beneficia de profit sau nu vor
suporta pierderile, cunoscute sub denumirea de “clauze leonine“. Obligaţiile
asociaţilor privesc efectuarea aportului de capital şi stabilirea termenelor până la
care asociaţii vor efectua vărsămintele întregului capital subscris.
În cazul societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni se va
preciza în actul constitutiv şi orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării
societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă
activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la
tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea
beneficiarilor unor astfel de avantaje, precum şi numărul acţiunilor comanditarilor
în societatea în comandită pe acţiuni.
g) Clauze privind sediile secundare ale societăţii
Dacă asociaţii doresc înfiinţarea unor sedii secundare, sucursale, agenţii
sau reprezentanţe, este necesar să se facă menţiuni în acest sens în contractul de
societate. Dacă acestea se înfiinţează odată cu societatea, se vor include toate
aspectele referitoare la ele.
h) Clauze privind dizolvarea şi lichidarea societăţii
Contractul de societate trebuie să cuprindă clauze privind durata societăţii,
încetarea existenţei şi modurile în care se poate lichida sau dizolva. Întrucât aceste
modalităţi sunt reglementate în lege, asociaţii au posibilitatea să insereze clauza
referitoare la “conformitatea cu dispoziţiile legale“, fără a le mai prezenta în
detaliu.

Elementele specifice ale contractului de societate comercială

Contractul de societate comercială se distinge de celelalte contracte prin


trei elemente definitorii, care rezultă din însăşi înţelegerea părţilor, constând în:
obligaţia de aport social, intenţia de a exercita în comun activitatea comercială şi
împărţirea beneficiilor. Inexistenţa unuia din aceste elemente nu atrage nulitatea
contractului, dar îi anulează caracterul specific celor de societate comercială.

a) Obligaţia de aport social constă în angajamentul fiecărui asociat de a


aduce în societate o valoare patrimonială în numerar, în natură sau de proprietate
industrială.
Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă
să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil
începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi
comerciale 96.
Dacă un asociat nu respectă scadenţa de plată pentru capitalul subscris, va
putea fi obligat la daune şi dobânzi în favoarea societăţii, din ziua în care trebuia
făcut vărsământul.
Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri,
terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri incorporale
(creanţe)97. Acestea sunt admise la toate formele de societate, realizându-se prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă a bunurilor către
96
Legea nr. 31/1990, art.16 al.1.
97
S. Cărpenaru, op. cit. pg. 147.

63
societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile constituite ca aport devin
proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului 98.
Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind
admise la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică şi nici la
societăţile în comandită pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată.
Aportul de proprietate industrială constă în brevete de invenţie, licenţe de
fabricaţie, mărci de fabrică, desene şi modele industriale, denumiri de origine şi
indicaţii de provenienţă. Acestea sunt atestate prin brevete de invenţie şi prin alte
documente care atestă drepturi exclusive de exploatare asupra invenţiilor,
reprezentărilor grafice sau sonore, semnelor distinctive etc. În unele cazuri aportul
de acest fel poate fi mai eficient decât aportul în bunuri corporale. În actualul text
al legii societăţilor comerciale nu se face nici o referire concretă la acest tip de
aport.
Aportul în muncă sau servicii constă în activitatea pe care asociatul
promite că o va presta în societate, având în vedere competenţa şi calificarea sa.
Unii autori consideră că în categoria aportului în muncă se include know–how-ul
99
, iar alţii apreciază că acesta face parte din aportul de proprietate industrială, iar
aportul în muncă nu reprezintă o categorie distinctă şi semnificativă 100. Aportul în
muncă nu este admis la constituirea şi majorarea capitalului social, determinând
numai dreptul la împărţirea beneficiilor şi a capitalului social în cazul SNC şi a
SCS101.

b) Intenţia asociaţilor de a conlucra (affectio societatis) reprezintă alt


element esenţial al contractului de societate
Aceasta se materializează în colaborarea voluntară, activă, interesată şi
egalitară a asociaţiilor sau ca o voinţă de unitate şi convergenţă de interese. În
cazul fiecărui tip de societate comercială asociaţii au intenţia de a colabora în
desfăşurarea activităţii comerciale, de a lucra în comun, suportând toate riscurile
activităţii comerciale. Gradul de implicare în activitatea societăţii diferă în funcţie
de forma juridică a societăţii, manifestându-se uneori numai prin participarea la
luarea deciziilor şi prin dreptul de control asupra activităţii societăţii. Existenţa
acestui element psihologic permite diferenţierea între societăţile comerciale şi
anumite grupări economice de interese sau contracte de altă natură. Pentru
existenţa societăţii comerciale nu este suficient aportul de capital, fiind necesară
implicarea în afaceri a fiecărui asociat, în funcţie de competenţele stabilite prin
lege şi prin actul constitutiv al societăţii.
c) Dreptul la beneficii constituie al treilea element definitoriu al
societăţilor comerciale, care le delimitează de asociaţiile nonprofit.
Beneficiul reprezintă câştigul, folosul ori profitul obţinut dintr-o activitate
sau de pe urma unei situaţii. În cazul societăţii comerciale, beneficiul brut
simbolizează diferenţa dintre activul şi pasivul financiar-contabil. Beneficiul net
este acela care rămâne după prelevările fondului de rezervă, a cheltuielilor de
administrare, a cotelor de amortizare şi a altor cheltuieli. Beneficiul real
simbolizează beneficiul efectiv obţinut pe o anumită perioadă determinată, după
ce se compensează pierderile. Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat
poartă denumirea de dividend. Acest termen include orice distribuire, în bani sau
în natură, în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor, din profitul stabilit pe baza
bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de

98
Legea nr. 31/1990 art. 65 al.1.
99
S. Cărpenaru, op. cit. pg. 148.
100
M. Costin, Note de curs.
101
Legea nr. 31/1990, art. 16., alin. 2

64
participare la capitalul social 102. Dividendele se vor plăti asociaţilor proporţional
cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă actul constitutiv nu prevede
altfel 103. Dividendele se plătesc în termenul stabilit de către adunarea generală a
asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de
la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat.
În caz contrar, societatea comercială va plăti daune-interese pentru perioada de
întârziere, la nivelul dobânzii legale, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea
adunării generale a acţionarilor care a aprobat situaţia financiară aferentă
exerciţiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare. Dreptul la
acţiunea de restituire a dividendelor, se prescrie în termen de 3 ani de la data
distribuirii lor104. Dividende se distribuie doar din profiturile determinate potrivit
legii.

Momentul dobândirii personalităţii juridice

Constituirea societăţii comerciale parcurge mai multe faze, a căror durată


este dependentă de complexitatea societăţii, forma juridică, voinţa membrilor
fondatori şi de alţi factori.
Perfectarea actului constitutiv al societăţii prin autentificare reprezintă un
moment semnificativ şi precis conturat, care atestă voinţa părţilor şi data certă a
semnării lui în faţa notarului. Din acest moment, societatea comercială dobândeşte
mica personalitate juridică, adică aptitudinea de a avea drepturi şi de a-şi asuma
obligaţiile care îi sunt necesare pentru îndeplinirea formalităţilor de constituire şi
a organizării activităţii societăţii concepute. Ca urmare, societatea poate desfăşura
activităţile de publicitate, atragere de fonduri pentru constituirea capitalului prin
subscripţie publică, rezervarea numelui, stabilirea sediului etc.
Înmatricularea în registrul comerţului constituie un alt moment important,
care atestă finalizarea procedurii de constituire şi dobândirea personalităţii
juridice depline.
Dobândirea personalităţii juridice determină existenţa capacităţii de
folosinţă şi a capacităţii de exerciţiu. Aceste atribute sunt specializate, fiind
limitate de prevederile actului constitutiv, care delimitează în mod clar obiectul de
activitate. Societatea nu poate dobândi drepturi şi obligaţii şi nici nu le poate
exercita în afara obiectului de activitate, astfel încât posedă capacitate civilă
restrânsă.
Pe de altă parte, dacă se ia în considerare numai sfera obiectului ei de
activitate, se poate aprecia că există capacitatea juridică deplină, deoarece îşi
poate exercita toate drepturile şi îşi poate asuma toate obligaţiile necesare
realizării obiectului de activitate.
În formularea sistematică, se concluzionează că principalele consecinţe
ale dobândirii personalităţii juridice constau în existenţa atributelor de
identificare, existenţa patrimoniului şi existenţa responsabilităţii proprii 105.

a) Atributele de identificare
Atributele de identificare ale societăţii comerciale constau în denumire,
sediu şi naţionalitate.

102
Ordonanţa Guvernului nr. 26/1995, art. 1.
103
Legea nr. 31/1990, art. 67 al. 2.
104
Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului
105
M.Costin, Note de curs.

65
Denumirea este atributul pe baza căruia societatea comercială se
individualizează între ceilalţi subiecţi de drept. Aceste două noţiuni sunt definite
şi reglementate de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, care stabileşte
că firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită
comerţul şi sub care semnează. Emblema este semnul sau denumirea care
deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Firmele si emblemele vor fi
înscrise în primul rând în limba română. Dreptul de folosinţă exclusivă asupra
firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului.
Firma unui comerciant, persoană fizică, se compune din numele
comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia.
Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la
iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea «asociaţie
familială», scrisă în întregime 106.
Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii
comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea
face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau felul
comerţului său.
Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în
întregime.
Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea "societate în comandită",
scrisă în întregime. Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu
consimţământul său, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită
simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile
societăţii. Aceeaşi regulă este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează
în firma unei societăţi în comandită.
Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune
dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." ori,
după caz, "societate în comandită pe acţiuni".
Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire
proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau
"S.R.L."
În ceea ce priveşte denumirea şi emblema orice firma noua trebuie sa se
deosebească de cele existente. Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta,
trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin
desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat
sau în orice alt mod. Însuşirea intenţionată a firmei sau a emblemei altei societăţi
comerciale constituie infracţiunea de concurenţă neloială 107. Nici o firmă nu va
putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.
Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în
acelaşi registru al comerţului pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de
emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară
activitatea. Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă oriunde ar fi
aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi
în orice alt mod, numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.

106
Legea nr. 26/1990, art. 30 – art. 43.
107
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, publicată în Monit. Of. nr. 24 din
30 ian. 1991, cu modificările ulterioare.

66
Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de
cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.

Sediul societăţii reprezintă atributul de identificare menit să situeze


societatea în spaţiu, care se raportează la locul unde se exercită activitatea de
conducere şi gestiune economică, fără a fi relevantă desfăşurarea activităţii
propriu-zise.
Sediul principal prezintă importanţă, deoarece determină naţionalitatea
societăţii, legislaţia naţională care îi va guverna constituirea şi funcţionarea,
instanţa competentă să judece litigiile în care este parte, locul de executare a
prevederilor contractuale şi locul de îndeplinire a procedurii de citare sau de
notificare.
Filialele sunt societăţi comerciale cu personalitate juridică şi se înfiinţează
conform legii societăţilor comerciale. Ele vor avea regimul juridic al formei de
societate în care s-au constituit.
Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale
societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în
registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona. Dacă sucursala este deschisă
într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea, ea se va
înregistra în acelaşi registru al comerţului, însă distinct, ca înregistrare separată.
Celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii
- sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se
menţionează numai în cadrul înmatriculării societăţii în registrul comerţului de la
sediul principal. Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.

Naţionalitatea exprimă legătura juridică dintre societate şi un anumit stat,


cu sistemul său de drept. Naţionalitatea societăţii poate fi diferită de cetăţenia
asociaţilor sau a acţionarilor, fiind determinată de locul amplasării sediului
principal sau de locul înmatriculării, în funcţie de reglementările existente în
fiecare ţară. În sistemul juridic de influenţă franceză, inclusiv în România, se
prevede că naţionalitatea societăţii este dependentă numai de sediu, indiferent de
provenienţa capitalului sau de locul înmatriculării, astfel societăţile comerciale cu
sediul în România sunt persoane juridice române108.

b) Existenţa patrimoniului propriu


În momentul dobândirii personalităţii juridice, fiecare societate comercială
obţine patrimoniu propriu, care nu se confundă cu capitalul social şi este distinct
de al asociaţilor sau al acţionarilor. El este format din totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu caracter patrimonial care aparţin societăţii, cuprinzând activul şi
pasivul financiar–contabil. Patrimoniul se deosebeşte de capitalul social prin
faptul că este dinamic, include toate drepturile şi obligaţiile societăţii şi este în
permanentă fluctuaţie, în funcţie de operaţiunile comerciale. Aceste două noţiuni
coincid valoric numai în momentul constituirii societăţii.
În absenţa unei stipulaţii exprese, bunurile aduse ca aport în natură intră în
proprietatea societăţii din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului. Ca
urmare asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii,
creditorii societăţii sunt plătiţi preferenţial faţă de creditorii personali ai asociaţilor
şi nu se pot face compensaţii între creanţele societăţii şi datoria proprie a unui
asociat faţă de o terţă persoană.

108
Legea nr. 31/1990, art. 1, alin. 2.

67
Activul patrimonial cuprinde valorile pozitive şi include capitalul social,
rezerva socială, produsele realizate, beneficiile şi alte valori intrate ocazional în
patrimoniu.
Capitalul social reprezintă principalul instrument economic, pe care
societatea comercială îl utilizează pentru realizarea obiectului de activitate şi a
scopului principal. El se caracterizează în principal prin aceea că este fix şi nu
poate fi deturnat de la scopul său principal109.
Capitalul societăţilor cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 de
lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei.
Capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe
acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o
dată la 2 ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de
schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de
25.000 euro.
Cuantumul minim al capitalului societăţilor în nume colectiv şi în
comandită simplă nu este stabilit prin lege, dar trebuie să fie suficient, în funcţie
de scopul şi obiectul de activitate a societăţii. Aprecierea în acest sens o va face
judecătorul delegat la Registrul oficiului comerţului.
Bunurile rămase din patrimoniul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe
acţiuni radiate din registrul comerţului revin acţionarilor.
Produsele realizate de societate sunt componente ale activului
patrimonial, deoarece sunt destinate comercializării. Sumele obţinute au destinaţii
diferite în patrimoniul societăţii, în funcţie de situaţiile concrete.
Beneficiile obţinute de societate se pot subclasifica în părţi destinate
redistribuirii şi părţi care rămân în societate. Cele din prima categorie sunt
destinate achitării dividendelor şi fac parte din activul patrimonial numai până la
data scadenţei, după care sunt incluse în pasiv.
Valorile pozitive intrate ocazional în patrimoniu pot consta în donaţii,
moşteniri, creanţe recuperate, câştiguri la jocuri cu caracter aleatoriu etc.
Destinaţia acestora diferă în funcţie de situaţiile concrete şi de voinţa asociaţilor.
Pasivul patrimoniului societăţii cuprinde totalitatea datoriilor pe care
societatea le are faţă de asociaţi, stat şi terţi. Toate prestaţiile la care se obligă
societatea sau cele care iau naştere în baza altor raporturi juridice sunt datorii ale
ei faţă de creditorii respectivi. Obligaţiile sociale sunt garantate cu întregul
patrimoniu social, iar în cazul celor cu răspundere nelimitată, şi cu patrimoniul
asociaţilor, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege 110.

c) Existenţa responsabilităţii proprii


Participarea societăţii comerciale la raporturile juridice presupune
asumarea unor obligaţii de natură contractuală (dacă acestea derivă dintr-un
contract) şi de natură delictuală (dacă rezultă din săvârşirea unei fapte ilicite).
Societatea răspunde numai de obligaţiile asumate de către persoanele care o
reprezintă, în condiţiile legii. În cazul societăţii în nume colectiv, obligaţiile
sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi
solidară a asociaţilor. La societăţile în comandită simplă şi pe acţiuni, răspunderea
nelimitată şi solidară îi vizează numai pe asociaţii comanditaţi. Răspunderea
asociaţilor este subsidiară în ambele cazuri, realizându-se numai după ce s-a
epuizat patrimoniul societăţii sau în cazul neonorării creanţelor în termen de 15
zile de la punerea în întârziere.

109
Legea nr. 31/1990, art.11 şi art.93.
110
Legea nr. 31/1990, art. 3.

68
Încetarea activităţii societăţii comerciale
Societăţile comerciale se pot constitui pe durată limitată sau nelimitată,
dar şi în cel din urmă caz activitatea lor poate înceta prin fuziune, divizare sau
dizolvare. Încetarea propriu-zisă a activităţii este urmată de faza lichidării
societăţii, care implică operaţiunile de plată a debitelor şi împărţirea soldului111.

a) Fuziunea societăţilor comerciale


Fuziunea este operaţiunea prin care:
a)una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi
transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării
către acţionarii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni la societatea
absorbantă şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate; sau
b)mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul
repartizării către acţionarii lor de acţiuni la societatea nou-constituită şi, eventual,
al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor
astfel repartizate

b) Divizarea societăţii comerciale.


Divizarea este operaţiunea prin care:
a)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai
multor societăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către
acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al
unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel
repartizate;
b)o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă
totalitatea patrimoniului său mai multor societăţi nou-constituite, în schimbul
repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile nou-
constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea
nominală a acţiunilor astfel repartizate.
Divizarea poate avea loc şi prin transferul simultan al patrimoniului
societăţii divizate către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe
societăţi nou-constituite.
Fuziunea sau divizarea se poate face şi între societăţi de forme diferite.
Fuziunea sau divizarea, poate fi efectuată chiar dacă societăţile dizolvate sunt în
lichidare, cu condiţia ca acestea să nu fi început încă distribuirea între asociaţi a
activelor ce li s-ar cuveni în urma lichidării.

Fuziunea/divizarea produce efecte:


a) în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi, de la data
înmatriculării în registrul comerţului a noii societăţi sau a ultimei dintre ele;
b) în alte cazuri, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale
care a aprobat operaţiunea, cu excepţia cazului în care, prin acordul părţilor, se
stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, care nu poate fi însă
ulterioară încheierii exerciţiului financiar curent al societăţii absorbante sau
societăţilor beneficiare, nici anterioară încheierii ultimului exerciţiu financiar
încheiat al societăţii sau societăţilor ce îşi transferă patrimoniul.

c) Dizolvarea societăţilor comerciale.

111
Legea nr. 31/1990, art. 252 – art. 270.

69
Operaţiunea de dizolvare vizează atât actul constitutiv al societăţii, cât şi
existenţa ei ca entitate juridică şi economică. Sub aspectul capacităţii juridice se
produce o restrângere la activităţile care vizează lichidarea efectivă a
patrimoniului social.
Societatea se dizolvă prin: trecerea timpului stabilit pentru durata
societăţii, imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii, declararea
nulităţii societăţii, hotărârea adunării generale, hotărârea tribunalului, falimentul
societăţii, precum şi din alte cauze prevăzute de lege sau prin actul constitutiv.
Dizolvarea societăţilor comerciale trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a
Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul
nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. În caz contrar, aceştia sunt personal şi
solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse.

TEST DE EVALUARE

1. Ce înţelegeţi prin aportul în numerar şi aportul în natură?


Răspuns:

Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani cu care asociatul se obligă


să contribuie la înfiinţarea societăţii. Aportul în numerar este indispensabil
începerii activităţii comerciale, fiind obligatoriu la toate tipurile de societăţi
comerciale.
Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri, care pot fi imobile (clădiri,
terenuri), bunuri mobile corporale (mărfuri, materiale) sau bunuri
incorporale (creanţe). Acestea sunt admise la toate formele de societate,
realizându-se prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea
efectivă a bunurilor către societate. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile
constituite ca aport devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării
ei în registrul comerţului.

2. Prezentaţi pe scurt etapele constituirii unei societăţi comerciale


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul, primii membri ai


directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora
vor cere înmatricularea societăţii în registrul comerţului în a cărui rază
teritorială îşi va avea sediul societatea:
a) în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv
b) în termen de 5 zile de la data încheierii actului constitutiv
c) în termen de 30 zile de la data încheierii actului constitutiv

70
d) în termen de 8 zile de la data încheierii actului constitutiv

Rezolvare •O OO

De rezolvat:
2. De la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face
înmatricularea societăţii comerciale la Registrul Comerţului:
a) în termen de 15 zile
b) în termen de 5 zile
c) în termen de 8 zile
d) în termen de 24 de ore

Rezolvare O OO O

3.2. Societatea pe acţiuni

Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi mai evoluată a


societăţii comerciale, în care contează mai mult aportul de capital decât calităţile
personale ale asociaţilor. Din cauza estompării calităţilor personale ale asociaţilor,
acest tip de societate purta anterior denumirea “societate anonimă”, care se
menţine şi în prezent în legislaţiile altor state. Ea funcţionează ca un organism
democratic în care minoritatea se supune hotărârilor majorităţii în adunările
generale, administratorii şi directorii gestionează societatea în baza unui mandat,
iar cenzorii controlează legalitatea gestionării.
Acţionarii au drepturi nu numai patrimoniale, între care cel mai important
este dreptul la dividend, dar si nepatrimoniale, cum ar fi dreptul la vot şi dreptul la
informare. Fiind prin esenţă o societate de capitaluri, de esenţa ei este răspunderea
asociaţilor în limita aporturilor lor pentru obligaţiile sociale şi negociabilitatea
acţiunilor – titluri reprezentative ale cotelor de participare la formarea capitalului
social.

Societatea pe acţiuni poate fi definită ca forma de societate constituită


prin asocierea unui număr de persoane, numite acţionari, pentru a dezvolta o
activitate comercială în scopul împărţirii beneficiilor şi ale căror aporturi la
formarea capitalului social sunt reprezentate prin titluri negociable, numite
acţiuni, răspunderea pentru obligaţiile sociale fiind angajată în limita lor.

Caracterele principale ale societăţii pe acţiuni constau în:


- existenţa unui număr minim de 2 asociaţi, denumiţi acţionari;
- capitalul social al societăţii pe acţiuni sau al societăţii în comandită pe acţiuni nu
poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea modifica, cel mult o dată la
doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând seama de rata de schimb,
astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în lei al sumei de 25.000 de
euro.
- Societatea pe acţiuni se constituie prin subscriere integrală şi simultană a
capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie
publică. În cazul unei subscrieri integrale şi simultane a capitalului social de către
toţi semnatarii actului constitutiv, capitalul social vărsat la constituire nu va putea

71
fi mai mic de 30% din cel subscris. Diferenţa de capital social subscris va fi
vărsat: a) pentru acţiunile emise pentru un aport în numerar, în termen de 12 luni
de la data înmatriculării societăţii; b) pentru acţiunile emise pentru un aport în
natură, în termen de cel mult 2 ani de la data înmatriculării.
- divizarea capitalului social în părţi egale denumite acţiuni, care sunt
negociabile şi transmisibile;
- răspunderea asociaţilor numai până la limita capitalului social subscris.

În ceea ce priveşte conţinutul actului constitutiv societatea pe acţiuni se


constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi însă întocmite sub forma
unui înscris unic denumit act constitutiv (art. 5).
Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de toţi
asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului
constitutiv este obligatorie atunci când:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
Actul constitutiv se semnează de asociaţii fondatori, din categoria cărora
nu pot face parte persoanele incapabile sau care au fost condamnate pentru
anumite infracţiuni prevăzute de lege (art. 6). Contractul de societate poate stabili
acordarea unor avantaje asociaţilor fondatori, pentru aportul pe care l-au avut la
constituirea societăţii (art. 8 lit. m).
Actul constitutiv al societăţii pe acţiuni va cuprinde pe lângă clauzele
obişnuite (cu privire la identificarea fondatorilor, forma,denumirea şi sediul
societăţii, obiectul de activitate, capitalul social, )care se regăsesc şi la celelalte
tipuri de societăţi comerciale şi clauze referitoare la: conducerea, administrarea,
funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii, numărul membrilor consiliului de
administraţie, puterile de reprezentarea conferite administratorilor (art. 8 lit. i);
modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor (art. 8 lit. k);
avantaje speciale acordate oricărei persoane (art. 8 lit. m), cuantumul total sau
estimativ al operaţiunilor efectuate pentru constituirea societăţii (art. 8 lit. o).

Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune


dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." Orice
act care emană de la societate trebuie să cuprindă denumirea, forma juridică de
organizare, numărul de înmatriculare, capitalul social şi capitalul efectiv vărsat,
potrivit ultimului bilanţ aprobat.

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar cele în


muncă nu sunt permise. Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de
vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a
bunurilor aflate în stare de utilizare. Aporturile în creanţe nu sunt posibile la
societăţile al căror capital se constituie prin subscripţie publică (art. 16).

Modalităţile de constituire a societăţii pe acţiuni

a) Constituirea simultană (fără apel la subscripţia publică)


Constituirea simultană a societăţii pe acţiuni presupune semnarea actului
constitutiv de către toţi acţionarii. Capitalul social trebuie să fie simultan şi
integral subscris. La constituire capitalul social vărsat nu poate fi mai mic de 30%

72
din cel subscris. Vărsământul trebuie efectuat de fiecare acţionar în parte, ca o
concretizare a intenţiei sale de a contribui material sau volitiv la formarea
societăţii. Cota de 30% vizează aportul în numerar a cărui fracţionare este
posibilă. Aportul în natură trebuie vărsat integral, nefiind de conceput o acoperire
parţială a acestuia. Restul de 70% din aportul în numerar va fi vărsat la data şi în
modul convenit în contract, în termen de 12 luni de la data înmatriculării.

b) Constituirea continuată (prin subscripţie publică)


Constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, presupune apelul
la resursele financiare ale populaţiei, fondatorii adresând în acest scop celor
interesaţi o ofertă de subscriere. Aceasta fază presupune o fază premergătoare
care cuprinde lansarea prospectului de emisiune şi subscrierea acţiunilor, o fază
intermediară: validarea subscripţiei şi aprobarea actului constitutiv al societăţii de
către adunarea constitutivă a acceptanţilor şi o fază finală autorizarea de către
judecătorul delegat a funcţionării societăţii şi înmatricularea acesteia în Registrul
Comerţului.
Iniţiativa, pregătirea şi îndeplinirea formalităţilor necesare finalizării
acestor faze revin fondatorilor. În concepţia legii 31/1990 sunt consideraţi
fondatori: semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol
determinant în constituirea societăţii.
Oferta adresată de fondatori publicului pentru a subscrie acţiuni îmbracă
forma prospectului de emisiune. Prospectul de emisiune va cuprinde datele
prevăzute la art. 8 din legea 31/1990 modificată, care reglementează conţinutul
actului constitutiv, cu excepţia celor privind pe administratorii, directorii, membrii
directoratului şi ai consiliului de supraveghere şi cenzori, iar după caz auditorul
financiar care vor fi numiţi de adunarea constitutivă.
Clauza privind capitalul social, prevede că la constituire, Societatea se va
constitui numai dacă întregul capital social a fost subscris şi fiecare acceptant a
vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise la C.E.C. ori altă
societate bancară. Restul din capitalul social subscris va trebui vărsat în termen de
12 luni de la înmatriculare. Acţiunile ce reprezintă aporturi în natură vor trebui
acoperite integral. Cuprinderea tuturor clauzelor şi menţiunilor în prospectul de
emisiune este obligatorie.
Adunarea constitutivă va hotărî asupra cotei din profitul net ce revine
fondatorilor unei societăţi constituite prin subscripţie publică. Această cotă nu
poate depăşi 6% din profitul net şi nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de
5 ani de la data constituirii societăţii.
Prospectul de emisiune trebuie să îmbrace forma autentică şi să fie semnat
de fondatori. Înainte de publicare, prospectul de emisiune va fi depus la oficiul
registrului comerţului din judeţul unde se va stabili sediul societăţii, judecătorul
fiind cel care autorizează publicarea prospectului.
Subscrierea de acţiuni este un contract sinalagmatic prin care o persoană
acceptă oferta fondatorilor de a face parte dintr-o societate pe acţiuni, aducând ca
aport o sumă de bani, cel puţin egală cu nivelul nominal al unei acţiuni al cărei
proprietar va deveni. Subscrierea se va face pe unul din exemplarele prospectului
de emisiune. Subscrierea va arăta: numele şi prenumele sau denumirea, domiciliul
ori sediul subscriitorilor, numărul în litere al acţiunilor subscrise, data subscrierii
şi declaraţia expresă a subscriitorului că are cunoştinţă şi acceptă prospectul de
emisiune şi semnătura subscriitorului. Din acest moment, subscriitorul are
calitatea de acceptant. Subscripţia trebuie să fie fermă şi irevocabilă, pură şi
simplă, efectivă şi sinceră.

73
Acţiunile emise de societate
Acţiunile sunt titluri de credit reprezentative ale unor fracţiuni
obligatoriu egale din capitalul social, care conferă posesorului calitatea de
asociat, cu toate drepturile şi obligaţiile. Noţiunea „acţiune” are mai multe
sensuri, întrucât simbolizează o fracţiune a capitalului social, un titlu de credit sau
raportul juridic dintre acţionar şi societate.
La societatea pe acţiuni capitalul social este reprezentat prin acţiunile112
emise de societate, a căror valoare nominală nu va putea fi mai mică de 0,1 lei.
Acţiunile trebuie să poarte semnătura a doi membri ai consiliului de administraţie,
respectiv ai directoratului sau, după caz, semnătura administratorului unic,
respectiv a directorului general unic.
În funcţie de modul de transmitere, acţiunile se clasifică în acţiuni
nominative şi acţiuni la purtător. Acţiunile din prima categorie se subclasifică în
acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale (art. 91 şi art. 95).
Acţiunile nominative sunt cele ale căror titulari sunt identificaţi în
cuprinsul acţiunii prin nume şi domiciliu sau prin denumire şi sediu. Aceleaşi
elemente de identificare sunt înscrise în registrul de acţiuni al societăţii, astfel că
transmiterea acţiunii unei alte persoane trebuie menţionată şi în registrul
acţionarilor (art. 98).
Acţiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie
sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acţionarilor.
Dacă nu a emis şi eliberat acţiuni în formă materială, societatea, din oficiu sau la
cererea acţionarilor, le va elibera un certificat de acţionar.
Acţiunile la purtător nu conţin elemente de identificare, astfel încât se
prezumă că titularul acesteia este cel ce o deţine. Dreptul de proprietate asupra
acestora se transmite prin simpla tradiţiune (art. 99).
Acţiunile preferenţiale conferă titularilor drepturi diferite de ale titularilor
acţiunilor ordinare, şi anume dreptul la dividende prioritare din beneficii, în
proporţia stabilită în actul constitutiv. Titularii acestora au toate drepturile
specifice acţionarilor, cu excepţia dreptului de vot. Ele nu pot fi deţinute de
administratorii, directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere
şi cenzorii societăţii. Acest tip de acţiuni dau dreptul la un dividend prelevat
asupra beneficiului, înaintea oricărei alte prelevări ( acestea nu pot depăşi ¼ din
capitalul social). Acţiunile preferenţiale şi acţiunile ordinare vor putea fi
convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărârea adunării generale
extraordinare a acţionarilor (art. 95).
Acţiunea, ca înscris care încorporează anumite drepturi, trebuie să
cuprindă elementele care privesc societatea emitentă, precum şi avantajele
acordate fondatorilor. Elementele de identificare vor consta în denumirea şi durata
societăţii, data actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, codul unic
de înregistrare, capitalul social, numărul acţiunilor emise, valoarea nominală,
vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor etc. (art. 93 al. 2).
Emiterea acţiunilor se poate realiza numai în condiţiile prevăzute de lege,
pentru a se preîntâmpina abuzurile şi fraudele. O primă condiţie vizează valoarea
minimă a unei acţiuni, care nu va putea fi mai mică de 0,1 lei. O a doua condiţie
vizează interdicţia emiterii de noi acţiuni, până nu vor fi complet achitate cele din
emisiunea precedentă, din raţiuni referitoare la ocrotirea creditului general
(art.92 , al. 3).

Caracterizarea acţiunii:

112
Acţiunile pot fi nominative sau la purtător

74
- este o fracţiune a capitalului social de o valoare egală – acţiunile trebuie să fie
de valoare egala; ele acordă posesorilor drepturi egale.
- valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei, , iar în actul
constitutiv se va preciza valoarea nominală concretă, numărul lor, dacă sunt
nominative sau la purtător şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni.
Fiecare acţiune va cuprinde date referitoare la denumirea şi durata societăţii, data
actului constitutiv, numărul din Registrul Comerţului, CUI, capitalul social, şi
avantajele acordate fondatorilor (art. 8 lit. f şi art. 93).
- dreptul ce poartă asupra acestei fracţiuni, derivă din calitatea de acţionar.
- din punct de vedere al titlului pe care îl reprezintă şi modului de transmitere se
deosebesc acţiuni la purtător şi acţiuni nominative.
- reprezintă o fracţiune a capitalului social ce nu poate fi divizată. Acţiunile fiind
indivizibile, coproprietarii unei acţiuni trebuie să desemneze un singur
reprezentant pentru exercitarea drepturilor rezultând din acea acţiune. Pentru
efectuarea vărsămintelor, toţi sunt însă răspunzători solidar.
Drepturile acţionarilor pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale, astfel în
categoria drepturilor nepatrimoniale sunt incluse:
- dreptul de a participa la adunarea generală, pe care îl au toţi acţionarii, chiar
dacă legea le interzice unora să voteze;
- dreptul de vot proporţional cu numărul acţiunilor deţinute, dacă legea nu
prevede altfel sau dacă nu s-a omis vărsarea capitalului până la termenul
scadent;
- dreptul de informare, constând în posibilitatea consultării registrelor,
bilanţului, a rapoartelor cenzorilor şi administratorilor;
- drepturile acţionarilor minoritari: de a cere administratorilor convocarea
adunării generale;de a cere instanţei desemnarea experţilor; dreptul de ataca în
justiţie hotărârile adunării generale;

În categoria drepturilor patrimoniale enumerăm:


- dreptul la dividende, plătibile proporţional cu cota de participare la capitalul
social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 67 al. 2);
- dreptul asupra rezervelor;
- dreptul preferenţial de subscripţie;
- dreptul de a înstrăina acţiunile;
- dreptul asupra părţii cuvenite din lichidarea societăţii, proporţional cu
acţiunile deţinute, în funcţie de bilanţul final de lichidare a societăţii (art. 262-
263).

Obligaţiile acţionarilor sunt stabilite de lege şi prin actul constitutiv.


Principala obligaţie legală constă în plata capitalului subscris. Acţionarii care nu
îşi îndeplinesc această obligaţie vor fi somaţi în acest sens, în locul acţiunilor
anulate, vor fi emise noi acţiuni, care vor fi vândute (art. 100), de asemenea
trebuia să respecte actul constitutiv şi hotărârile adunărilor generale, precum şi
obligaţia acţionarilor de a suporta pierderile sociale până la concurenţa aportului
lor.

Obligaţiunile emise de societatea pe acţiuni


Societăţile pe acţiuni utilizează procedura emiterii obligaţiunilor când au
nevoie de capital şi nu îl pot obţine prin emiterea de noi acţiuni, întrucât nu
doresc să mărească numărul acţionarilor sau nu este permisă această procedură
din cauza neachitării integrale a acţiunilor subscrise anterior. Totodată, nu este
avantajos sau posibil să se procure fondurile necesare din împrumuturi. În aceste

75
condiţii, societatea comercială emite titluri de credit denumite obligaţiuni, pentru
atragerea fondurilor necesare.
Obligaţiunile sunt titluri de credit emise de societate, în schimbul sumelor
de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa
aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente, fără a se modifica structura şi
valoarea capitalului social.

După criteriul modului de transmitere, obligaţiunile pot fi nominative şi


la purtător.
Obligaţiunea nominativă cuprinde numele şi domiciliul persoanei fizice
sau denumirea şi sediul persoanei juridice care are calitatea de obligator. Dreptul
încorporat în titlu se poate exercita numai de titularul acestuia.
Obligaţiunea la purtător nu cuprinde menţiuni de identificare a titularului,
fiind valabilă la cel care o deţine. După modul de amortizare, obligaţiunile se
clasifică în obligaţiuni ordinare113, obligaţiuni cu primă114 şi obligaţiuni cu
loturi115.
Obligaţiunile au unele trăsături generale asemănătoare cu ale acţiunilor,
întrucât sunt cesibile, indivizibile şi convertibile. Ele se mai aseamănă cu
acţiunile, întrucât sunt titluri de valoare şi au aceeaşi finalitate în privinţa obţinerii
disponibilităţilor financiare de către societatea emitentă.
Între acţiuni şi obligaţiuni există însă şi numeroase deosebiri, dintre care
pot fi exemplificate următoarele:

- acţiunile sunt fracţiuni din capital, iar obligaţiunile sunt fracţiuni din
împrumutul unic;
- acţiunile conferă posesorului calitatea de asociat, iar obligaţiunile determină
numai calitatea de creditor;
- acţiunile pot fi emise la constituirea societăţii sau ulterior, iar obligaţiunile nu
pot fi emise la înfiinţarea societăţii;
- acţiunile sunt emise pentru a dăinui pe întreaga existenţă a societăţii, iar
obligaţiunile subzistă numai pe perioade limitate, până la amortizare;
- acţiunile dau drept de participare la masa falimentară numai după stingerea
datoriilor către terţi, iar obligaţiunile nu generează nici o interdicţie în acest
sens.

Obligaţiunile pot fi emise în formă materială sau în formă dematerializată.


Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu va putea fi mai mică de 2,5 lei, iar
obligaţiunile din aceeaşi emisiune trebuie să fie de valoare egală şi conferă
posesorilor lor drepturi egale. Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în
acţiuni trebuie să fie egală cu a acţiunilor.

Drepturile obligatarilor
Deţinătorii de obligaţiuni sunt creditori ai societăţii şi beneficiază de toate
drepturile specifice acestora. În vederea apărării în comun a intereselor, obligatarii
se pot întruni în adunarea generală, la cererea unui număr de deţinători care să
113
Obligaţiunile ordinare îl îndreptăţesc pe obligator să primească valoarea lor nominativă, la care
au fost achiziţionate şi dobânda prestabilită în funcţie de data răscumpărării.
114
Obligaţiunile cu primă sunt vândute la un preţ inferior celui nominal, care oscilează în funcţie
de data prestabilită pentru răscumpărare, iar la împlinirea termenului obligatorul va primi pentru
ele valoarea nominală.
115
Obligaţiunile cu loturi se vând şi se răscumpără la valoarea nominală, dar îl îndreptăţesc pe
obligator la trageri loto periodice, cu prilejul cărora poate câştiga sume mai mari decât cele
reprezentate de dobânda acordată obligaţiunilor ordinare

76
reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate. Deţinătorii de
obligaţiuni vor putea fi reprezentaţi de mandatari, însă această calitate nu poate fi
atribuită administratorilor, directorilor, cenzorilor sau funcţionarilor societăţii.
(art. 171).
Atribuţiile adunării generale a obligatarilor constau în: numirea unui
reprezentant al obligatarilor; îndeplinirea actelor de supraveghere şi de apărare a
intereselor comune ale obligatarilor; constituirea unui fond pentru acoperirea
cheltuielilor; formularea opoziţiei în privinţa modificării actelor societăţii care ar
putea aduce atingere drepturilor obligatarilor. Rambursarea obligaţiunilor
presupune rambursarea către societatea emitentă la scadenţă a împrumutului, fiind
posibilă şi rambursarea anticipată a unora dintre obligaţiuni prin tragere la sorţi,
anunţată public cu cel puţin 15 zile înaintea tragerii la sorţi..

Conducerea societăţii pe acţiuni

a) Componenţa şi clasificarea adunărilor generale ale acţionarilor

Adunarea generală a acţionarilor cuprinde toţi acţionarii, exprimă voinţa


socială şi decide asupra tuturor problemelor date de lege în competenţa sa,
reprezentând organul de deliberare şi decizie.
Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel
mult cinci luni de la încheierea exerciţiului financiar. Când actul constitutiv nu
dispune altfel, ele se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în
convocare.

Pe lângă alte probleme înscrise la ordinea de zi, adunarea generală este


obligată: să discute, să aprobe sau să modifice situaţiile financiare anuale, pe
baza rapoartelor prezentate de consiliul de administraţie, respectiv de directorat
şi de consiliul de supraveghere, de cenzori sau, după caz, de auditorul financiar,
şi să fixeze dividendul; să aleagă şi să revoce membrii consiliului de
administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii; să fixeze
remuneraţia cuvenită pentru exerciţiul în curs membrilor consiliului de
administraţie, respectiv membrilor consiliului de supraveghere, şi cenzorilor,
dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv; să se pronunţe asupra gestiunii
consiliului de administraţie, respectiv a directoratului; să stabilească bugetul de
venituri şi cheltuieli; să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea unora sau
mai multor unităţi ale societăţii.

Pentru validitatea deliberărilor acesteia, este necesară prezenţa


acţionarilor care să deţină cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de
vot. Hotărârile se iau cu majoritatea voturilor exprimate, dacă nu se prevede
altfel în actul constitutiv.
Dacă nu se realizează această majoritate, adunarea generală adunarea ce
se va întruni la o a doua convocare poate să delibereze asupra punctelor de pe
ordinea de zi a celei dintâi adunări, indiferent de cvorumul întrunit, luând hotărâri
cu majoritatea voturilor exprimate. Pentru adunarea generală întrunită la a doua
convocare, actul constitutiv nu poate prevedea un cvorum minim sau o majoritate
mai ridicată.

77
Adunarea generală extraordinară se întruneşte în mod excepţional, când
trebuie să ia o hotărâre de importanţă deosebită, care se referă la: schimbarea
formei juridice a societăţii; mutarea sediului; schimbarea obiectului de activitate;
prelungirea duratei; majorarea capitalului; reducerea sau reîntregirea
capitalului; fuziunea sau divizarea; dizolvarea înainte de termen; conversia
acţiunilor nominative în acţiuni la purtător sau a acţiunilor la purtător în acţiuni
nominative;conversia acţiunilor sau obligaţiunilor dintr-o categorie în alta;
emisiunea de noi acţiuni sau obligaţiuni; orice altă modificare a actului
constitutiv şi delegarea consiliului de administraţie cu unele atribuţii specifice
adunării generale ordinare etc.

b) Convocarea adunării generale

Adunarea generală poate fi convocată de consiliul de administraţie,


respectiv de directorat, ori de câte ori este nevoie.
Pentru convocarea adunării generale sunt prevăzute anumite condiţii legale
de publicitate şi de respectare a unor termene, dar de la unele se pot face derogări
în actele constitutive. Termenul de convocare nu poate fi mai mic de 30 de zile
de la data publicării convocării în Monitorul Oficial pentru prima întrunire,
menţionându-se explicit locul şi data acesteia, ordinea de zi cu menţionarea
tuturor propunerilor ce vor fi supuse dezbaterii.
Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul sau
mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din
capitalul social. Cererile se înaintează consiliului de administraţie, respectiv
directoratului, în cel mult 15 zile de la publicarea convocării, în vederea publicării
şi aducerii acestora la cunoştinţă celorlalţi acţionari. În cazul în care pe ordinea de
zi figurează numirea administratorilor, respectiv a membrilor consiliului de
supraveghere, şi acţionarii doresc să formuleze propuneri de candidaturi, în cerere
vor fi incluse informaţii cu privire la numele, localitatea de domiciliu şi calificarea
profesională a persoanelor propuse pentru funcţiile respective. Ordinea de zi
completată cu punctele propuse de acţionari, ulterior convocării, trebuie publicată
cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege şi/sau actul constitutiv pentru
convocarea adunării generale, cu cel puţin 10 zile înaintea adunării generale, la
data menţionată în convocatorul iniţial. Aspectele legale referitoare la procedura
convocării vor putea fi ignorate, dacă există unanimitate în acel sens din partea
tuturor deţinătorilor de capital (art. 117).

c) Dreptul de vot în cadrul adunării generale

Acţionarii exercită dreptul la vot proporţional cu numărul acţiunilor pe


care le posedă, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel sau dacă nu s-a
limitat numărul voturilor pentru cei care posedă mai mult de o acţiune. Dreptul de
vot este suspendat pentru acţionarii care nu au efectuat vărsămintele ajunse la
scadenţă. Cei care posedă acţiuni la purtător au drept de vot numai dacă le-au
depus cu cinci zile înainte de ţinerea adunării (art. 101, alin. 2, art. 120 şi art.
123).
Acţionarii – membri ai consiliului de administratorii care posedă acţiuni nu
au dreptul să voteze în legătură cu descărcarea gestiunii lor sau cu o problemă în
care persoana sau administraţia lor ar fi în discuţie. Ei pot vota însă situaţia
financiară anuală dacă nu se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de
actul constitutiv.

78
În cazul existenţei unui interes contrar cu al societăţii, acţionarul trebuie să
se abţină de la votul referitor la acea operaţiune, iar în caz contrar este răspunzător
de daunele provocate societăţii.
Dreptul de vot nu poate fi cedat. Orice convenţie prin care acţionarul se
obligă a exercita dreptul de vot în conformitate cu instrucţiunile date sau
propunerile formulate de societate sau de persoanele cu atribuţii de reprezentare
este nulă.
Votul este secret numai în legătură cu alegerea şi revocarea membrilor
consiliului de administraţie, membrilor consiliului de supraveghere, a
cenzorilor/auditorilor interni şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea
membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii.

d) Hotărârile adunării generale.


Formalităţile de convocare, prezenţa, rezumatul dezbaterilor şi hotărârile
luate vor fi consemnate în procesul-verbal întocmit de unul din secretarii aleşi cu
acel prilej. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare şi
prezenţă, după care va fi înregistrat la societate, procesul – verbal va fi trecut în
registrul adunărilor generale. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi
depuse în termen de 15 zile la registrul comerţului, pentru înregistrare şi
publicare.
Hotărârile legale sunt obligatorii pentru acţionarii absenţi sau pentru cei
care au votat împotrivă. Cele contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în
justiţie în termen de 15 zile de la publicare. Pe durata judecăţii se poate cere
suspendarea hotărârii atacate.
Acţionarii care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării generale
luată cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate, a formei juridice,
mutarea sediului sau fuziunea sau divizarea societăţii, se pot retrage având dreptul
la contravaloarea acţiunilor lor. Preţul plătit de societate pentru acţiunile celui ce
exercită dreptul de retragere va fi stabilit de un expert autorizat independent, ca
valoare medie ce rezultă din aplicarea a cel puţin două metode de evaluare
recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Expertul este numit de
judecătorul delegat, la cererea consiliului de administraţie, costurile de evaluare
fiind suportate de societate.

Administrarea societăţii pe acţiuni


Administrarea societăţii se realizează de unul sau de mai mulţi
administratori, numărul lor fiind întotdeauna impar, constituiţi în consiliul de
administraţie,. Numirea116, revocarea şi înlocuirea administratorilor sunt de
competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor.
Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către
membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari. Pe durata
îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de
muncă. În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii
societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului.
Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a
acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul
este îndreptăţit la plata unor daune-interese. În caz de vacanţă a unuia sau a mai
multor posturi de administrator, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel,
consiliul de administraţie procedează la numirea unor administratori provizorii,
până la întrunirea adunării generale ordinare a acţionarilor.

116
Cu precizarea că primii administratori sunt numiţi prin actul constitutiv (art. 137)

79
În caz de vacanţă a ostului de administrator consiliul de administraţie
numeşte administratori provizorii, până la întrunirea adunării generale ordinare a
acţionarilor, dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
Consiliul de administraţie117 este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor
necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia
celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor. Consiliul de
administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni, sau când este convocat la
cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi sau a directorului general.
Consiliul de administraţie alege dintre membrii săi un preşedinte al
consiliului. Prin actul constitutiv se poate stipula că preşedintele consiliului este
numit de adunarea generală ordinară, care numeşte consiliul. Preşedintele este
numit pentru o durată care nu poate depăşi durata mandatului său de
administrator. El poate fi revocat oricând de către consiliul de administraţie, dar
dacă a fost numit de adunarea generală, va putea fi revocat numai de aceasta.
Preşedintele coordonează activitatea consiliului şi raportează cu privire la aceasta
adunării generale a acţionarilor şi veghează la buna funcţionare a organelor
societăţii.
În cazul în care preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi
exercita atribuţiile, pe durata stării respective de imposibilitate consiliul de
administraţie poate însărcina pe un alt administrator cu îndeplinirea funcţiei de
preşedinte.
Consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai
multor directori, numind pe unul dintre ei director general. Directorii pot fi numiţi
dintre administratori sau din afara consiliului de administraţie. Directorii societăţii
pe acţiuni sunt acele persoane cărora le-au fost delegate atribuţii de conducere a
societăţii. Directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente
conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu
respectarea competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv
consiliului de administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
Consiliul de administraţie reprezintă societatea în raport cu terţii şi în
justiţie. În lipsa unei stipulaţii contrare în actul constitutiv, consiliul de
administraţie reprezintă societatea prin preşedintele său.

Controlul activităţii societăţii pe acţiuni

Controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor se exercită de


către cenzorii stabiliţi în actul constitutiv sau aleşi de adunarea generală a
acţionarilor, pe durata de trei ani. Fiecare societate pe acţiuni va avea 3 cenzori şi
toţi atâţia supleanţi, întotdeauna numărul cenzorilor trebuie sa fie impar, cel puţin
unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat.
Se interzice alegerea în această funcţie a rudelor administratorilor, a
persoanelor retribuite de administratori pentru alte activităţi sau a celor care au

117
Competenţele consiliului de administraţie care nu pot fi delegate directorilor sunt:
a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii;
b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar şi aprobarea planificării
financiare;
c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor;
d) supravegherea activităţii directorilor;
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea
hotărârilor acesteia;
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei societăţii, potrivit Legii nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei.

80
interdicţie să fie membru al consiliului de administraţie, respectiv al consiliului
de supraveghere şi directoratului.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă
situaţiile financiare sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă
acestea din urmă sunt ţinute regulat şi dacă evaluarea elementelor patrimoniale s-a
făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare.
Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile
mandatului. Revocarea lor se va putea face numai de adunarea generală, cu votul
cerut la adunările extraordinare.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt particularităţile aportului în cazul societăţii pe acţiuni?


Răspuns:

Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii, iar


cele în muncă nu sunt permise.
Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere
economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin
transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către
societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.
Aporturile în creanţe nu sunt posibile la societăţile al căror capital se
constituie prin subscripţie publică.

2. După modalitatea de constituire enumeraţi tipurile de societăţi


comerciale pe acţiuni pe care le cunoaşteţi.
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Capitalul social al societăţii pe acţiuni este de:


a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei

Rezolvare O•OO

De rezolvat:

81
2. La societatea pe acţiuni valoarea nominală minimă a unei acţiuni nu va
putea fi mai mică de:
a) 1 leu
b) 10 lei
c) 0,1 lei
d) 200 de lei

Rezolvare O OO O

3.3. Societatea cu răspundere limitată

Caracterizare generală

Societatea cu răspundere limitată poate fi definită ca o societate


constituită pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane
(maximum 50), care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru
obligaţiile sociale în limita aportului lor. O astfel de societate reprezintă un mixaj
între societăţile de persoane (de la care preia numărul redus de asociaţi,
încrederea între aceştia şi circulaţia redusă a capitalului) şi societăţile de
capitaluri (de la care a preluat răspunderea limitată).

Acest tip de societate comercială se caracterizează prin faptul că: este o


societate cu caracter intuitu personae, adică o societate care se constituie şi se
bazează pe cunoaşterea şi încrederea reciprocă a asociaţilor; este o societate
relativ închisă, întrucât pentru ca un terţ să poată dobândi calitatea de asociat este
necesar acordul asociaţilor care reprezintă cel puţin ¾ din capitalul social;
capitalul social nu poate fi mai mic de 200 lei, fiind reprezentat şi divizat în
fracţiuni numite părţi sociale, care trebuie să fie de o valoare egală, dar nu mai
mică de 10 lei - aceste părţi sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile;
asociaţii răspund pentru obligaţiile lor sociale numai în limita aportului lor.
Denumirea societăţii care trebuie să arate obiectul de activitate, va fi
însoţită de menţiunea înscrisă în întregime „Societate cu răspundere limitată„ sau
„S.R.L.” Obiectul de activitate al societăţii trebuie să fie licit şi moral.
Procedura de constituire a societăţii cu răspundere limitată este
asemănătoare cu a celorlalte societăţi comerciale, pe baza contractului de
societate şi a statutului, a căror prevederi pot fi cumulate într-un înscris unic
denumit act constitutiv (art.5, art.41).
Actul constitutiv al SRL se poate încheia în forma unui înscris sub
semnătură privată, în cazul în care se aduce un teren cu titlu de aport în natură
actul constitutiv se încheie în formă autentică. Actul constitutiv va trebui să
cuprindă clauzele specifice societăţilor de persoane, care se completează cu unele
dispoziţii proprii acestui tip de societate, referitoare la asociaţi şi la capital.
Numărul maxim al asociaţilor este limitat la 50 de persoane, pentru a
păstra caracterul (intuitu personae) (art.12). Capitalul social nu poate fi mai mic
de 200 de lei, fără să se precizeze procentul celui vărsat până la constituire, al

82
cărui cuantum va fi apreciat de judecătorul delegat . Este necesar să se precizeze
numărul şi valoarea nominală a parţilor sociale şi repartizarea acestora între
asociaţi în funcţie de aportul fiecăruia, însă se poate deroga de la acest principiu.
Capitalul social se divide în fracţiuni egale, denumite părţi sociale, care
nu pot fi mai mici de 10 lei şi nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile
(art.11).
Nu se impune nici un plafon pentru aporturile în natură, însă sunt necesare
şi aporturi în numerar în proporţia stabilită de asociaţi şi aprobată de judecătorul
delegat, în funcţie de obiectul de activitate (art. 16 al.1).
Aporturile în creanţe nu sunt admise, iar prestaţiile în muncă nu pot
constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social (art.16 al.3 şi 4).

Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată

Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie în


toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. Aceasta se convoacă la sediul
societăţii cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, la iniţiativa
administratorilor sau chiar a unui asociat/asociaţi, dacă acesta deţine cel puţin o
pătrime din capitalul social.
Convocarea se realizează în modalitatea prevăzută în actul constitutiv sau
prin scrisoare recomandată, cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată, unde se va
arăta ordinea de zi a acesteia (art.195).Adunarea va fi convocată la sediul
societăţii, spre deosebire de S.A unde adunarea poate fi convocată şi înalt loc
decât la sediul societăţii, în acest caz dispoziţia este imperativă.
Adoptarea deciziilor se realizează prin vot118, care trebuie să reprezinte atât
majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale deţinute de aceştia.
Pentru modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor
asociaţilor, dacă legea sau actul constitutiv nu prevede altfel. În actul constitutiv
se poate stabili exercitarea votului prin corespondenţă.

Atribuţiile principale ale adunării generale constau în: aprobarea


situaţiei financiare anuale, stabilirea repartizării profitului net, desemnarea
administratorilor şi cenzorilor, deciderea contractării auditului financiar, atunci
când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii, deciderea urmăririi
administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi
persoana însărcinată să o exercite şi modificarea actului constitutiv.
Hotărârile adunării asociaţilor, adoptate în condiţii legale, sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii. Asociatul care apreciază că i-au fost încălcate
drepturile, poate formula acţiune judiciară pentru anularea hotărârii adunării
asociaţilor.
Societatea cu răspundere limitată poate fi administrată de unul sau de
mai mulţi administratori, care pot fi asociaţi sau neasociaţi, desemnaţi prin actul
constitutiv sau de adunarea generală a asociaţilor.
Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor,
mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de
activitate şi nici nu au permisiunea să exercite pe cont propriu acelaşi gen de
comerţ (art.197 al.2).
Când sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot prevedea să
lucreze împreună sau individual, iar dacă nu se stabileşte aceasta, fiecare poate
lucra individual.
118
Fiecare parte socială dă dreptul la un VOT.

83
Administratorul care are iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele
obişnuite pentru societate, trebuie să înştiinţeze în prealabil pe ceilalţi, iar dacă
vreunul se opune, vor decide asociaţii.
Atribuţiile administratorilor constau în exercitarea tuturor operaţiunilor
pentru îndeplinirea obiectului de activitate, la care se adaugă altele, cum ar fi
ţinerea evidenţei asociaţilor şi a părţilor sociale şi dreptul de a reprezenta
societatea.
Răspunderea administratorilor este personală şi solidară în cazul
nerespectării obligaţiei de a ţine un registru al asociaţilor.

Actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor


cenzori, de către adunarea generală, dar această procedură este obligatorie dacă
numărul asociaţilor trece de 15. La societăţile în care nu se aleg cenzori, controlul
gestiunii se realizează de asociaţii, care nu sunt administratori ai societăţii, în mod
similar cu societatea în nume colectiv (art.199).

Beneficiile societăţii
Beneficiile obţinute de societate sunt destinate împărţirii între asociaţi, sub
forma dividendelor şi constituirii fondului de rezervă.
Dreptul la dividende se stabileşte proporţional cu cota de participare la
capitalul social vărsat, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv. Plata
dividendelor este condiţionată de existenţa beneficiilor reale, constatate prin
bilanţul contabil şi repartizate de adunarea asociaţilor.

Părţile sociale
Societatea cu răspundere limitată nu poate emite titluri de valoare
negociabile, adică acţiuni sau obligaţiuni (art.11 al.2 şi art.200).
Capitalul social este structurat în părţi sociale care pot fi transmise între
asociaţi sau persoanelor din afara societăţii, dacă aceasta a fost aprobată de
asociaţii reprezentând cel puţin ¾ din capitalul social
Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Transmiterea către persoane
din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi
reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Cu precizarea că această
regulă nu se aplică în cazul dobândirii unei părţi sociale prin succesiune, în acest
caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori, conform
ultimului bilanţ contabil aprobat. În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de
asociaţi din cauza numărului succesorilor, aceştia vor fi obligaţi să desemneze un
număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal.
Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în
registrul de asociaţi al societăţii. Transmiterea are efect faţă de terţi numai din
momentul înscrierii ei în registrul comerţului.

Retragerea şi excluderea asociatului


Retragerea asociatului din societatea cu răspundere limitată reprezintă
ieşirea voluntară a asociatului din societate, cu consecinţa încetării calităţii de
asociat.
Retragerea se poate realiza în cazurile prevăzute în actul constitutiv, cu
acordul celorlalţi asociaţi sau pentru motive temeinice constatate de instanţă.
Drepturile cuvenite pentru părţile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaţilor
ori de un expert (art.226).

84
Dacă prin retragerea asociatului în societate rămâne un singur asociat, iar
acesta nu vrea sa continue activitatea sub forma societăţii cu răspundere limitată
cu asociat unic, atunci societatea se va dizolva.
Excluderea asociatului se realizează în mod similar societăţilor de
persoane, pentru neaducerea aportului după ce a fost pus în întârziere, pentru
comiterea unei fraude în dauna societăţii, pentru amestecul fără drept în
administraţie, state de faliment şi pentru utilizarea semnăturii sociale sau a
capitalului social în folosul lui sau al altora (art.222 al.1 ).
Modificarea numărului asociaţilor permite transformarea în societate cu
asociat unic sau invers, însă în acest din urmă caz va fi necesară refacerea actului
constitutiv în formă autentică şi publicarea hotărârii în Monitorul Oficial (art.224
al.2).

Dizolvarea si lichidarea societăţii


SRL se dizolvă pentru cauzele de dizolvare comune aplicabile oricărei
forme de societăţi comerciale, de asemenea există şi cauze speciale de
dizolvare:Societatea se dizolvă în cazul în care se constată că în urma unor
pierderi activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriilor
societăţii, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, iar
acesta nu este reîntregit, precum şi cazul în care capitalul social se reduce sub
minimul legal, iar aceasta, fără a se proceda la reîntregirea lui. SRL se dizolvă
prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre
asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic


Cea de-a 12-a directivă comunitară în materie de societăţi a consacrat
expres societatea unipersonală. Art.5 alin. (2) din legea 31/1990 prevede că
societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei
singure persoane.
La baza constituirii SRL cu asociat unic stă un act juridic unilateral de
voinţă, statutul. Societatea se constituie prin aportul unui singur asociat, care va fi
deţinătorul tuturor părţilor sociale. In cazul aportului în natură, valoarea acesteia
se va stabili pe baza unei expertize de specialitate.
Art. 14 alin. (1) din legea 31/1990 instituie o incapacitate pentru orice
persoană fizică sau juridică de a constitui mai mult de o societate cu răspundere
limitată cu asociat unic.
Asociatul unic, deţinător al tuturor părţilor sociale, va avea toate drepturile
şi obligaţiile care revin, potrivit legii, adunării generale a asociaţilor. Dacă
asociatul unic este şi administratorul societăţii, el va îndeplini obligaţiile
prevăzute de lege pentru această calitate.
Dizolvarea societăţii comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic
atrage transmisiunea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără
lichidare, prin urmare, asociatul unic va fi ţinut să răspundă pentru obligaţiile
sociale cu întregul patrimoniu.

85
TEST DE EVALUARE

1. Câţi asociaţi poate avea societatea cu răspundere limitată?


Răspuns:

Legea impune pentru societatea cu răspundere limitată un număr maxim de


asociaţilor de 50 de persoane, pentru a păstra caracterul (intuitu personae).

2. Prezentaţi pe scurt societatea cu răspundere limitată cu asociat


unic.
Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată este de:


a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei

Rezolvare •OOO

De rezolvat:
2. Societatea cu răspundere limitată este:
a) o societate de persoane
b) o societate de capitaluri
c) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri

Rezolvare O OO O

86
3.4. Societatea în nume colectiv

Societatea în nume colectiv reprezintă tipul de bază a societăţii


comerciale, sub aspectul vechimii şi a formei de organizare juridică. Ea cuprinde
un număr mic de asociaţi care, de obicei, sunt rude, prieteni sau cunoscuţi.
Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună
afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.
Societatea în nume colectiv poate fi definită ca o societate constituită prin
asocierea, pe baza deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun
în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială, în scopul
împărţirii beneficiilor rezultate, în care asociaţii răspund nelimitat şi solidar
pentru obligaţiile societăţii119.
Societatea în nume colectiv se caracterizează prin aceea că asocierea se
bazează pe încrederea deplină a asociaţilor; capitalul social este divizat în părţi
proporţionale aportului social al fiecărui asociat, nereprezentate prin titluri de
valoare, care sunt în principiu netransmisibile; obligaţiile sociale sunt garantate
cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor.
În pofida denumirii, asociaţii nu lucrează în nume propriu, exercitând
comerţul pentru societate, astfel că numai aceasta are calitatea de comerciant.
Calitatea de asociaţi o pot avea atât persoanele fizice, cât şi persoanele
juridice. Dacă acestea din urmă constau însă în societăţi cu răspundere limitată
sau pe acţiuni, ele vor răspunde nelimitat numai cu patrimoniul lor şi nu cu al
persoanelor care le-au constituit.
Denumirea societăţii în nume colectiv trebuie să includă numele a cel
puţin unuia dintre asociaţi, iar dacă o persoană străină de societate consimte să-i
fie inclus numele pe firma societăţii, aceasta devine răspunzătoare în mod
nelimitat şi solidar pentru toate obligaţiile societăţii.
Capitalul social subscris sau vărsat va fi determinat de părţi în funcţie de
obiectul de activitate, fără să fie stabilit un plafon minim legal. În actul constitutiv
se va arăta însă în ce constă aportul concret al fiecărui asociat şi data la care se va
vărsa capitalul social subscris. Societatea în nume colectiv, la fel ca şi societatea
în comandită simplă şi societatea cu răspundere limitată, sunt obligate să verse
integral la data constituirii capitalul social subscris120. Actul modificator al actului
constitutiv al unei societăţi în nume colectiv sau în comandită simplă, în formă
autentică, se va depune la oficiul registrului comerţului, fără a fi obligatorie
publicarea lui în Monitorul Oficial al României. Numărul redus al asociaţilor
acestui tip de societate permite luarea deciziilor de către toţi asociaţii, dar legea a
consacrat şi principiul majorităţii, în cazul divergenţelor între ei. În această
ipostază va fi necesară realizarea majorităţii absolute a capitalului social. Pentru
actele urgente, a căror neîndeplinire ar cauza o pagubă mare societăţii, poate
decide un singur administrator, dacă ceilalţi se găsesc în imposibilitatea de a lua
parte la administrare (art.76).

119
S. Cărpenaru, op.cit., pg.264.
120
Modificare adusă de legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului

87
TEST DE EVALUARE

1. Pentru ce tip de activitate este înfiinţată o societate în nume


colectiv?
Răspuns:

Această formă este preferată de cei care intenţionează să realizeze împreună


afaceri de mică anvergură, asumându-şi toate riscurile ce derivă din aceasta.

2. Prezentaţi pe scurt societatea în nume colectiv.


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Capitalul social al societăţii în nume colectiv este de:


a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal minim

Rezolvare OOOO •

De rezolvat:
2. Societatea în nume colectiv este:
a) o societate de persoane
b) o societate de capitaluri
c) reprezintă un mixaj între societăţile de persoane şi societăţile de capitaluri

Rezolvare O OO

88
3.5. Societatea în comandită simplă

Societatea în comandită simplă este constituită prin asocierea, pe baza


deplinei încrederi, a două sau mai multor persoane, care pun în comun anumite
bunuri, pentru a desfăşura o activitate comercială în scopul împărţirii
beneficiilor, din care unii răspund în limita aporturilor de capital (comanditarii),
iar alţii răspund în mod nelimitat şi solidar (comanditaţii).
Acest tip de societate se caracterizează prin existenţa a două categorii de
asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi.
Comanditarii sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să
se implice în afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi
comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă răspunderea
nelimitată.
Alte caracteristici ale acestui tip de societate sunt existenţa deplinei
încrederi între asociaţii comanditari şi comanditaţi, divizarea capitalului în părţi
de interes, în funcţie de aportul fiecărui comanditar, care nu pot fi însă
reprezentate prin titluri de valoare, răspunderea diferită a asociaţilor pentru
obligaţiile sociale, în funcţie de categoria din care fac parte.
Denumirea (firma) societăţii trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia
dintre asociaţii comanditaţi, menţionându-se acesta în orice act, însoţit de forma
juridică a societăţii, sediul şi numărul de înmatriculare. Dacă un comanditar sau o
altă persoană consimte să i se înscrie numele în firma societăţii, devine
răspunzător în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii.
Asociaţii comanditari care reprezintă majoritatea absolută a capitalului
social vor putea decide cu privire la: alegerea unuia sau a mai multor
administratori ai societăţii şi revocarea lor; rezolvarea divergenţelor dintre
administratori; aprobarea bilanţului şi stabilirea răspunderii administratorilor.
Asupra celorlalte probleme ale societăţii decid toţi asociaţii comanditari şi
comanditaţi, iar în cazul divergenţelor au prioritate cei care reprezintă majoritatea
capitalului social, întrucât dreptul la vot este direct proporţional cu capitalul
deţinut, dacă nu se prevede altfel în actul constitutiv.
Asociaţii comanditari au posibilitatea să încheie anumite tranzacţii în
contul societăţii numai în baza unei procuri speciale, pentru operaţiuni
determinate, care emană de la reprezentanţii societăţii şi este înscrisă în registrul
comerţului. În cazul nerespectării acestor cerinţe, comanditarul răspunde faţă de
terţi în mod solidar şi nelimitat, pentru toate obligaţiile contractate de societate
după această dată (art. 89 al. 1).
Asociaţii din această categorie pot îndeplini servicii din administraţia
internă, pot să exercite acte de supraveghere, să participe la numirea şi la
revocarea administratorilor sau să îi autorizeze pe aceştia pentru operaţiuni care
depăşesc puterile acordate iniţial. Comanditarii mai au dreptul să ceară copie de
pe situaţiile financiare anuale şi să controleze exactitatea lor prin cercetarea
registrelor comerciale şi a celorlalte documente justificative (art. 89 al. 2 şi 3).

89
TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită simplă?


Răspuns:

Societatea în comandită simplă se caracterizează prin existenţa a două


categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii
sunt asociaţii care deţin capitalul social, însă nu doresc să se implice în
afaceri, astfel că îl încredinţează altei categorii de asociaţi denumiţi
comanditaţi, care au iniţiativa afacerilor comerciale şi îşi asumă
răspunderea nelimitată.
.

2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită simplă.


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Asociaţii comanditaţi din cadrul societăţii în comandită simplă îşi asumă:


a) răspundere limitată
b) răspundere nelimitată
c) au iniţiativa afacerilor
d) nu doresc să se implice în afaceri

A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+d

Rezolvare B – b+c

De rezolvat:
2. Capitalul social al societăţii în comandită simplă este de:
a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal minim

Rezolvare O OO OO

90
3.6. Societatea în comandită pe acţiuni

Societatea în comandită pe acţiuni este societatea constituită prin


asocierea dintre comanditari (care răspund numai în limita aportului lor) şi
comanditaţi (care răspund în mod nelimitat şi solidar ), în scopul desfăşurării
unor activităţi comerciale, care au drept scop realizarea beneficiilor şi
împărţirea lor, capitalul fiind structurat în acţiuni.
Acest tip de societate se caracterizează prin: existenţa a două categorii de
asociaţi, împărţirea capitalului social în acţiuni, răspunderea diferită a
asociaţilor, în funcţie de categoria din care fac parte.
Societatea în comandită pe acţiuni are elemente de asemănare cu societatea
în comandită simplă, fiind constituită din comanditari (deţinătorii capitalului) şi
comanditaţi (utilizatorii capitalului). Deosebirea esenţială dintre cele două forme
ale societăţii în comandită constă în aceea că în cazul societăţii în comandită pe
acţiuni, capitalul este împărţit în acţiuni, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni. În
privinţa răspunderii pentru obligaţiile sociale, societatea în comandită pe acţiuni
urmează regulile societăţii în comandită simplă, în sensul că asociaţii comanditari
răspund numai în limita aportului lor, iar asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi
solidar.
Actul constitutiv al societăţii în comandită pe acţiuni va cuprinde: datele
de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni, vor fi
menţionaţi şi asociaţii comanditaţi; forma, denumirea şi sediul social; capitalul
social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat,
cuantumul acestuia; obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi
a activităţii principale; natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură,
numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea
persoanei care le-a adus ca aport; numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu
specificarea dacă sunt nominative sau la purtător; datele de identificare a primilor
membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului
de supraveghere; datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor
financiar; clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul
gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de
administraţie sau modul de stabilire a acestui număr; orice avantaj special acordat,
în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este
autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la
constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în
cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje; durata
societăţii; modul de distribuire a beneficiilor si de suportare a pierderilor; sediile
secundare - sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea unităţi fără
personalitate juridică - atunci când se înfiinţează o data cu societatea, sau
condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioara, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;
numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni;
cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire.
Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni, la fel ca cel al
societăţii pe acţiuni sau nu poate fi mai mic de 90.000 de lei. Guvernul va putea
modifica, cel mult o dată la doi ani, valoarea minimă a capitalului social, ţinând
seama de rata de schimb, astfel încât acest cuantum să reprezinte echivalentul în
lei al sumei de 25.000 de euro. La societăţile în comandită pe acţiuni nu sunt
admise aporturile în natură şi aporturile de creanţe.

91
Asociaţii comanditaţi, care sunt administratori, nu pot lua parte la
deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor sau, după caz, a
auditorului financiar, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii.

TEST DE EVALUARE

1. Ce categorii de asociaţi regăsim la societatea în comandită pe


acţiuni?
Răspuns:

Societatea în comandită pe acţiuni se caracterizează prin existenţa a două


categorii de asociaţi, denumiţi comanditari şi comanditaţi. Comanditarii
răspund numai în limita aportului lor, iar comanditaţii răspund în mod
nelimitat şi solidar.

2. Prezentaţi pe scurt societatea în comandită pe acţiuni.


Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

1. Capitalul social al societăţii în comandită pe acţiuni este de:


a) 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) 10 lei
d) 9.000 lei
e) legea nu stabileşte un plafon legal mini

Rezolvare O •OO O

De rezolvat:
2. Asociaţii comanditaţi al societăţii în comandită pe acţiuni îşi asumă:
a) răspundere limitată
b) răspundere nelimitată
c) au iniţiativa afacerilor
d) nu doresc să se implice în afaceri

A – a+c, B – b+c, C – a+d, D – b+d


Rezolvare

92
REZUMATUL TEMEI

Etapele constituirii unei societăţi comerciale


- acordul dintre părţi se concretizează prin încheierea unui act – act constitutiv, statut, contract de societate. Acesta
trebuie încheiat în formă autentică atunci când :
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică.
- înainte de autentificarea actului constitutiv trebuie rezervate firma şi emblema
Clauze ale actului constitutiv
S.N.C. , S.C.S., S.R.L. S.A., S.C.A.
- clauze de identificare a asociaţilor - clauze de identificare a fondatorilor (asociaţilor)
I. - clauze de identificare a viitoarei societăţi - clauze de identificare a viitoarei societăţi
Manifestarea acordului - clauze referitoare la obiectul de activitate - clauze referitoare la obiectul de activitate
părţilor - clauze referitoare la capitalul societăţii - clauze referitoare la capitalul societăţii
- clauze referitoare la administrarea societăţii - clauze referitoare la administrarea societăţii
- clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile asociaţilor - clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile
- clauze referitoare la sediile secundare (sucursale, agenţii, asociaţilor
reprezentanţe) - clauze referitoare la sediile secundare (sucursale,
- clauze referitoare la durata societăţii agenţii, reprezentanţe)
- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii - clauze referitoare la durata societăţii
- clauze referitoare la dizolvarea şi lichidarea societăţii
Clauze specifice
- clauze referitoare la acţiuni
- clauze de identificare a administratorilor şi
cenzorilor
- clauze referitoare la garanţia pe care trebuie să o
depună administratorii
- clauze referitoare la avantajele rezervate fondatorilor
Naţionalitatea societăţii comerciale
„Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.”
Naţionalitatea este dată de sediu, dacă există mai multe sedii, naţionalitatea va fi dată de sediul real, respectiv de acel
sediu în care se află centrul principal de conducere şi gestiune

II. - în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv, fondatorii, primii administratori, sau, dacă este cazul,
Controlul de legalitate primii membri ai directoratului şi ai consiliului de supraveghere ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea
efectuat de judecătorul- societăţii în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
delegat - această cerere va fi însoţită de:
• Actul constitutiv al societăţii
• Dovada efectuării vărsămintelor de capital,
• Dovada sediului declarat şi a disponibilităţii firmei
• Actele de proprietate asupra aporturilor în natură, precum şi certificatul constatator al sarcinilor de care sunt
grevate
• Actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi
• Declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, administratorilor şi cenzorilor că îndeplinesc condiţiile
prevăzute de lege
- dacă cerinţele legale sunt îndeplinite în termen de 5 zile judecătorul delegat trebuie să autorizeze constituirea S.C. şi să
dispună înmatricularea ei în registrul comerţului
- când nu sunt îndeplinite prevederile legale judecătorul-delegat va resping, prin încheiere, motivat, cererea de
înmatriculare, afară de cazul în care asociaţii înlătură neregularităţile. Când neregularităţile sunt constatate după
înmatriculare, societatea este obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor în cel mult 8 zile de la data constatării lor
- încheierea judecătorului este executorie şi este supusă numai recursului, care se face în termen de 15 zile

2
III. - în 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat se va face înmatricularea la Registrul Comerţului
Înmatricularea în Registrul - Registrul Comerţului va comunica documentul – Administraţiei financiare
Comerţului - Monitorului Oficial (pentru publicare totală sau parţială)
- Registrul Comerţului eliberează certificatul de înmatriculare – care va fi dovada constituirii societăţii comerciale.
Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului

Actul constitutiv se poate modifica prin:


IV. - hotărârea Adunării generale, respectiv a directoratului
Modificarea actului - hotărârea instanţei judecătoreşti
constitutiv Modificarea actului constitutiv poate viza orice clauză a actului constitutiv, impunându-se în baza principiului simetriei
actelor juridice, respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la încheierea lui.
(orice modificări referitoare - Modificările se înregistrează în registrul comerţului, pe baza încheierii unui judecător delegat,
la societate în vederea apoi actul se trimite spre publicare Monitorului Oficial ( cu excepţia actului modificator în formă autentică al unei
adaptării ei la noile cerinţe se S.N.C. sau S.C.S. )
vor face prin modificarea
actului constitutiv)

3
Schemă comparativă cu elemente specifice fiecărui tip de societate comercială
Tipul S.N.C. S.C.S. S.A. S.C.A. S.R.L.
societăţii (societate anonimă)
Denumirea Va cuprinde numele Va cuprinde numele a cel puţin Va avea o denumire care să o Va avea o denumire Trebuie să semnifice
a cel puţin unuia unuia dintre asociaţii deosebească de altele de acelaşi tip care să o deosebească obiectul ei de activitate
dintre asociaţi121 comanditaţi122 şi poate fi alcătuită dintr-o de altele de acelaşi tip
combinaţie de cifre şi litere din orice şi poate fi alcătuită
Trebuie amintită şi
domeniu dintr-o combinaţie de
subspecia S.R.L. cu
cifre şi litere din orice
asociat unic - se va încheia
domeniu statut, nu contract deoarece
avem asociat unic
Pentru constituire se încheie contract de societate Pentru constituire se încheie contract de societate şi statut /sau un act unic – actul
constitutiv
Trăsături Tipul de bază al Este forma cea mai complexă Este un mixaj între
societăţii societăţile de persoane (de
comerciale – sub la care preia numărul redus
forma vechimii şi a de asociaţi, care au o
organizării relaţie bazată pe încredere)
şi cele de capitaluri (de la
care preia răspunderea
limitată)
Este folosită pt. Este folosită pt. afaceri şi investiţii Se caracterizează printr-o
afaceri de mică de anvergură circulaţie redusă a
anvergură capitalului
Asociaţii Sunt în număr mic 1.Asociaţi comanditari – deţin Trebuie să fie minim 2 asociaţi; nu 1.Asociaţi Numărul lor maxim e
şi, de regulă, sunt capitalul social, dar se pune accentul pe calităţile comanditari – limitat la 50, pentru a se
rude, prieteni sau încredinţează afacerile unor personale ale acestora ci pe aportul deţinătorii capitalului păstra caracterul intuitu
cunoscuţi, asocierea 2.Asociaţi comanditaţi de capital social, persone

121
Iar dacă o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii
122
Iar dacă un asociat comanditar sau o terţă persoană consimte să-i fie inclus numele în denumirea societăţii va răspunde în mod nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii

4
bazându-se pe Trebuie să avem cel puţin un 2.Asociaţi
încrederea deplină a asociat comanditar şi unul comanditaţi –
asociaţilor comanditat utilizatorii capitalului
social
Trebuie să fie minim 5
asociaţi, cu condiţia să
fie cel puţin un asociat
din fiecare categorie
(comanditar sau
comanditat)
Garantarea Obligaţiile sunt Obligaţiile sunt garantate cu Obligaţiile sunt garantate cu Obligaţiile sunt Obligaţiile sunt garantate
obligaţiilor garantate cu patrimoniul social – patrimoniul social – asociaţii garantate cu cu patrimoniul social –
patrimoniul social – asociaţii comanditaţi răspund răspund numai în limita aportului patrimoniul social – asociaţii răspund numai în
asociaţii răspund nelimitat şi solidar lor asociaţii comanditaţi limita aportului lor
nelimitat şi solidar asociaţii comanditari răspund răspund nelimitat şi
în limita aportului lor la solidar
capitalul social asociaţii comanditari
răspund în limita
aportului lor
Capital Nu este stabilit un Nu este stabilit un plafon minim Minim 90.000 lei Minim 25.000 euro Minim
social plafon minim123 (echivalentul a minim 25.000 euro) 200 lei
minim
Împărţirea Se face în părţi Se face în părţi de interes în Se face în fracţiuni egale – acţiuni – Se face în fracţiuni Se face în fracţiuni egale –
capitalului proporţionale cu funcţie de aportul asociatului ele sunt negociabile şi transmisibile, egale – acţiuni părţi sociale care nu pot fi
social aportul asociatului, comanditar, nereprezentate prin nu pot avea o valoare mai mică de mai mici de 10 lei şi nu pot
nereprezentate prin titluri de valoare 0,1 lei şi pot fi emise numai după fi reprezentate prin titluri
titluri de valoare şi înmatricularea societăţii; - nu se vor negociabile
netransmisibile emite noi acţiuni, până nu vor fi
complet achitate cele din emisiunea

123
La SNC, SCS şi SRL capitalul social subscris trebuie vărsat integral la data constitutirii

5
precedentă

6
TEST AUTOEVALUARE 2
Tema 3

1. Dacă sunt îndeplinite cerinţele legale judecătorul delegat trebuie să


autorizeze constituirea societăţii comerciale:
a) în termen de 15 zile
b) în termen de 5 zile
c) în termen de 8 zile
d) în termen de 24 de ore
2. Când neregularităţile sunt constatate după înmatriculare, societatea este
obligată să ia măsuri pentru înlăturarea lor:
a) în termen de 15 zile
b) în termen de 5 zile
c) în termen de 8 zile
d) în termen de 24 de ore
3. Cota din profitul net ce revine fondatorilor unei societăţi constituite prin
subscripţie publică nu poate depăşi
a) 1 %
b) 6 %
c) 10 %
c) 4 %
4. Acţiunile preferenţiale nu pot depăşi:
a) 2/4 din capitalul social
b) 1/3 din capitalul social
c) 3/4 din capitalul social
d) 1/4 din capitalul social
5. La societatea pe acţiuni, acţiunea:
a) poate fi divizată
b) este indivizibilă
6. La prima întrunire adunarea generală a acţionarilor pentru validitatea
deliberărilor acesteia trebuie să întrunească prezenţa acţionarilor care deţin
a) cel puţin jumătate din numărul total de drepturi de vot
b) cel puţin două treimi din numărul total de drepturi de vot
c) cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot
7. Termenul de convocare pentru prima întrunire a adunării generale a
acţionarilor:
a) nu poate fi mai mic de 10 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
b) nu poate fi mai mic de 15 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
c) nu poate fi mai mic de 30 de zile de la data publicării convocării în Monitorul
Oficial
8. Au dreptul de a cere introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi unul
sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin
a) 4% din capitalul social
b) 5% din capitalul social
c) 6% din capitalul social
9. Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile vor fi depuse la registrul
comerţului, pentru înregistrare şi publicare:
a) în termen de 15 zile
b) în termen de 10 zile
c) în termen de 5 zile
10. Numărul administratorilor societăţii pe acţiuni
a) va fi determinat proporţional cu numărul acţionarilor
b) va fi întotdeauna par
c) va fi întotdeauna impar
11. Societatea pe acţiuni va avea:
a) 1 cenzor
b) 3 cenzori
c) 5 cenzori
12. Societatea cu răspundere limitată are părţi sociale a căror valoare trebuie
să fie de
a) minim 200 de lei
b) minim 90.000 de lei
c) minim 10 lei
d) minim 20 lei
13. Beneficiile obţinute de societatea cu răspundere limitată sunt destinate
împărţirii între asociaţi sub forma:
a) dividendelor
b) acţiunilor
c) obligaţiunilor
14. Societatea cu răspundere limitată nu poate emite:
a) dividende
b) acţiuni
c) obligaţiuni
A – a+b+c, B - a+c, C – a+b, D – b+c
15. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu poate încheia:
a) statut
b) act constitutiv
c) contract de societate

2
RĂSPUNSURI TESTE

TEST AUTOEVALUARE I 25 B(a,c,f,g)


TEST AUTOEVALUARE II
1 c
2 b 1 b
3 A(a,d,e,f) 2 c
4 c 3 b
5 D(a,c,e,f) 4 d
6 B (a,c) 5 b
7 b 6 c
8 a 7 c
9 C(a,b,f) 8 b
10 A(b,f) 9 a
11 a 10 c
12 b 11 b
13 B(a,d) 12 c
14 A(a,d,e) 13 a
15 E(c,e) 14 D – b+c
16 a 15 c
17 b
18 a
19 A(a,b)
20 A
21 A(a,b)
22 C
23 C
24 b

3
SUBIECTE DE EXAMEN
DREPT COMERCIAL

1. Definiţi dreptul comercial şi enumeraţi izvoarele dreptului comercial.


2. Explicaţi sistemul subiectiv şi obiectiv din concepţia clasică a dreptului
comercial.
3. Raportul juridic de drept comercial – definire şi elemente constitutive.
4. Contractele comerciale ( contractul de vânzare-cumpărare comercială,
contractul de gaj comercial, contractul de mandat, contractul de comision,
contractul de consignaţie, contractul de franciză, contractul de leasing)
5. Societăţi comerciale (etapele constituirii unei societăţi comerciale, contractul de
societate, Societăţile cu răspundere limitată, Societăţile pe acţiuni )

4
BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Legea 31/1990 – privind societăţile comerciale, republicată (Monitorul Oficial nr.


1066/2004)
Legea 441 din 27 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, si a Legii nr. 26/1990 privind
registrul comerţului republicată (Monitorul Oficial nr. 955/2006)
Legea 88/ 2009 - privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale şi a altor acte normative incidente, publicată în M.Of. nr. 246/14
aprilie 2009
Ordonanţă de urgenţă nr.82 din 28 iunie 2007 - pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative
incidente, publicată în M.Of. nr. 446/29 iun. 2007
Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale (Monitorul Oficial nr. 98/1990)
Legea 469/2002 – privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 529/19 iulie 2002. Aprobată cu modificări de
Legea nr.79/1998
Ordonanţă nr.52 din 28 august 1997 - privind regimul juridic al francizei,
republicare în M.Of. nr. 180/14 mai 1998
Ordonanţa nr.51 din 28 august 1997 - privind operaţiunile de leasing şi societăţile
de leasing, republicare în M.Of. nr. 9/12 ian 2000

CURSURI, TRATATE

Bălan Emil – Drept financiar şi fiscal, Ed. C.H. Beck, 2007


Bojincă, Moise - Instituţii şi fundamente juridice, Helios, Craiova - 2000
Bojincă, Moise – Drept civil român. Contracte speciale, Editura Xant, Bucureşti -
2002
Cărpenaru, D. Stanciu - Drept comercial român, Editura Universul juridic ,
Bucureşti – 2007
Chirică D. – Drept civil. Contracte speciale. Universitatea de vest „Vasile Goldiş”
Arad, Editura ”Cordial-Lex”, Cluj-Napoca, 1994
Costin Mircea – Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Editura
„ Lumina Lex” Bucureşti, 1996
Motica, I. Radu, Bercea Lucian - Drept comercial român şi drept bancar, Editura
Lumina Lex, Bucureşti – 2005
Saguna Dan Drosu, Sova Dan – Drept financiar public, Ed. C.H. Beck, 2007
Brânduşa Ştefănescu, Ion Răducanu – Dreptul comerţului internaţional, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983,
Ungureanu Ovidiu– Drept civil. Introducere, Ed. a VI-a, Ed. Rosetti, 2002,
Constituţia României adnotată şi comentată (Mihai Constantinescu, Ion Deleanu,
Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida), Ed. All Beck, 2004

S-ar putea să vă placă și