"Metamorfoze ale spațiului construit: trecerea de la caracteristici cameleonice atribuite

obiectelor de arhitectură la performanțele unui sistem adaptiv complex"

6-7 iunie 2015, Sibiu
Anca Vitcu
Facultatea de Informatică, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București

Rezumat
Actori ai unei societăți neo-nomade, supra-tehnologizată, caracterizată printr-o varietate de
forme și experiențe culturale puternic interconectate, ce colaborează și se confruntă, suntem în
căutarea unei altfel de arhitecturi a spațiului, a unui spațiu arhitectural adaptiv. În acest demers
suntem conștienți de faptul că soluția nu poate să aibă rădăcini în modificări aduse stilurilor
precedente, ci trebuie fundamentată pe o viziune complet diferită, pe un alt tip de raționament.
Nu avem conturată o hartă, avem doar indicii dispersate, o imaginație ce nu are limite și o voință
puternică de a împlini un vis. Trecerea de la celulele rigide în care locuim la o arhitectură dotată
cu capacitate de învățare și feedback poate fi realizată într-o multitudine de moduri, printre care
și construirea unor modele deteministe ce permit modificarea unor proprietăți ale obiectului de
arhitectură ca răspuns la variații ale mediului (de ex. fațadele din sticlă înzestrate cu atribute
cameleonice, sau inspirate din morfologia pielii umane și mecanismele ce îi controlează
metabolismul, sau din modul de funcționare al sistemului respirator la lăcuste (v. experimentele
lui Doris Kim Sung)). Având ca repere sistemele socio-ecologice și susținute fiind de mutațiile
din domeniul tehnologic, echipe transdisciplinare regândesc spațiul construit ca un sistem
dinamic al cărui atribut fundamental este performanța, înțeleasă atât ca expresie vizuală, cât și ca
rezultat al ingineriei aplicate. Însă, aceste sisteme complexe pentru a se putea apropia de modelul
organic ar trebui să se adapteze și să evolueze ca reacție la schimbări ale mediu prin valorificarea
informației în locul energie. Arhitectura bazată pe tehnologia de ultimă generație este gândită ca
proces nu ca obiect, ceea ce reprezintă o schimbare radicală a modului de abordare a spațiului și
de utilizare a materialelor. Rezultatul acestui scenariu nu îl intuim încă pentru că nici nu suntem
siguri de modul în care ne-am dori să se comporte o astfel de arhitectură - poate ca o entitate
organică, ca un sistem multi-agent, sau, poate ca o structură hibridă. În acest context, știința și
arta se alătură căutărilor arhitecturii contemporane pentru a remodela oportunitățile de
configurare a golurilor locuite.

1/2
 “The metamorphosis of the built environment: the passage from chameleon-like features
to the performance of a complex adaptive system”
6th-7 th June 2015, Sibiu
Anca Vitcu
Faculty of Computer Science, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi
“Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest

Abstract
Actors of a neo-nomadic highly technologised society characterized by a wealth of cultural
forms and experiences which cohabit, compete and interconnect, we are looking for a novel, on-
demand architectural space. We are acknowledged that this new step in architecture cannot be
rooted in an improvement of the existent one. It has to be grounded on a radical different vision.
There is no map for it; we have just dispersed clues, an unlimited imagination and a strong will
to accomplish a dream. The shift from the rigid cells which we inhabit to an architecture
endowed with intelligence is going over an innovative approach which responds
deterministically to the environmental variations (e.g. smart façade endowed with chameleonic
skin, or Doris Kim Sung’s bimetal skins or window systems that pack in between double-glazed
panels bimetal patterns, allowing windows to control the sunlight and heat entering in the
building). Inspired from socio-ecological systems and supported by the advancements in
technology, cross-disciplinary teams rethink the built environment in terms of performance,
understood as visual expression as well as engineering achievements by designing forms and
structures viewed as dynamic systems. But these complex systems should be able to adapt and
evolve as reaction to the environmental changes by taking advantage of information instead of
energy. Next generation architecture is sketched on a metamorphosis of which outcome we are
not, yet, sure how we would like to behave - as a biological organism, as a multi-agent system,
or, maybe, as a hybrid structure. In this framework, art and science join architectural quests to
reshape the opportunities for configuring the inhabited voids.

2/2