Sunteți pe pagina 1din 1

Inserarea unui strat de aerogel în pereții exteriori ai caselor și în compoziția

geamurilor ferestrelor, ne va scăpa atât de căldura toridă a verii și de frigul sezonului


rece, cât și de la aparatura electrocasnică mare consumatoare de energie electrică,
așa cum sunt toate aparatele de aer condiționat. Dacă suntem puțin mai îndrăzneți,
putem să ne gândim chiar că montarea unui acoperiș transparent ce permite
pătrunderea întregului spectru de lumină fără vreun pic de căldură va reprezenta un
salt uriaș din punct de vedere al eficienței energetice.
Aplicațiile aerogelului sunt infinite, cercetătorii au descoperit că el poate fi
folosit și pentru fabricarea rachetelor de tenis, dar datorită modificării prin adaos
de sulf sau seleniu, cu ajutorul aergelului pot fi evitate chiar catastrofe ecologice. De
exemplu, urmările dezastruoase ale unor deversări accidentale de produse petroliere
în apele mărilor și oceanelor ar putea fi cu succes anulate, prin exploatarea uriașei
capacități a aerogelului de a absoarbe metale grele, de tipul mercurului, din mediul
acvatic. Particule de aerogel răspândite pe râuri și lacuri ar avea capacitatea de a
atrage metalele grele din ape și, deci, de a curăța mediul. Chimistul american
Mercouri Lonatzidis a dovedit acest lucru, demonstrând că particulele de aerogel au
adus o soluție infectată cu mercur, de la 645 părțimercur la un milion părți apă, la
doar 0.04 părți mercur pentru un milion părți de apă, o agresivitate similară prezintă
aerogelul și în cazul mediilor încărcate cu plumb, |cadmiu și sulf.
NASA folosește deja aerogelul pentru izolarea termică a
costumelor astronauților, un strat de 18 mm din material asigurând protecția
împotriva frigului la temperaturi de până la minus 150 grade Celsius.
Un material absolut fantastic, acesta este aerogelul, un strat de numai 8 mm
poate asigura supraviețuirea în fața exploziei a unui kilogram de dinamită și a unui
șoc termic ce degajează o căldură de peste 1000 grade Celsius. Procesat prin
metode speciale, aerogelul poate fi utilizat și pentru desalinizarea apei de mare.
Dacă mai adăugăm că este un bun conductor de electricitate și că este capabil să
înmagazineze energie solară precum celulele fotovoltaice, înțelegem că aerogelul se
prezintă chimiștilor și inginerilor precum un material al viitorului.

S-ar putea să vă placă și