Gândirea critică este un proces activ, coordonat care presupune că te gândeşti în mod autentic la

ceva. Acest proces nu se poate preda în afara unui context. A învăţa să gândeşti critic în copilărie
se face cel mai bine când abordezi în acest fel cunoştinţe noi, ca şi cum această abordare ar fi
parte a programei.
Cercetarile cele mai recente demonstreaza ca predarea deprinderilor in mod izolat,
memorarea cunostintelor duce la diminuarea gandirii critice. Ideile propulsate de gandirea critica
au fost sustinute si de domeniul psihologiei cognitive, filosofiei si educatiei multiculturale.
Punctele comune ale acestora ar fi: invatarea si gandirea critica sunt stimulate de ocaziile in care
cunostintele nou învăţate pot fi aplicate în rezolvarea unor sarcini autentice. De asemenea,
învăţarea se îmbunătăţeşte când se bazează pe cunoştinţele şi experienţelor anterioare ale
elevilor, peminţându-le acestora să lege ccea ce ştiu de noile informaţii care trebuie învăţate.
Totodată, gândirea şi învăţarea critică au loc atunci când profesorii apreciază diversitatea de idei
şi experienţe.
Cum se realizează?
Gândirea critică apare când nu există mentalitatea “unicului răspuns corect”.
Dezvoltarea acesteia necesită respectarea următoarelor condiţii:
-alocarea timpului necesar experienţelor de gândire critică;
-încurajarea copiilor în a specula în planul de idei;
-acceptarea diversităţii de idei şi păreri;
-promovarea implicării preşcolarilor ăn procesul de învăţare;
-exprimarea încrederii în capacitate fiecărui elev de a gândi critic;
-aprecierea gândirii critice.
Metoda „ŞTIU-VREAU SĂ ŞTIU-AM ÎNVĂŢAT” – se aplică în învăţământul primar
Această metodă se foloseţte pentru lectura textelor informative sau pentru a dirija ascultarea
unei prelegeri.
În rubrica ŞTIU sunt inventariate ideile pe care elevii le deţindeja despre tema propusă.
În rubrica VREAU SĂ ŞTIU sunt trecute problemele neclare, ca şi aspectele pe care ar fi
curioşi să le afle.
În rubrica ÎNVĂŢ-AM ÎNVĂŢAT e consemnează cele mai importante lucruri pe care elevii
le-au aflat în urma lecturii sau cercetării.
Rezultatele se notează într-un tabel cu trei coloane. Iar poai se realizează o discuţie cu întreaga
clasă pentru a trece şi pe tablă aspectele consemnate de copii.

Predictie cu titlu dat si lectura reflexiva

În cadrul activităţilor din domeniul Limbă şi Comunicare, domeniul Ştiinţe (Cunoşterea
mediului) sau domeniul Om şi societate (povestiri, lecturile educatoarei, lecturi după imagini,
convorbiri), gândirea critică se poate dezvolta prin întrebări adresate copiilor pentru a anticipa
noile conţinuturi dintr-o activitate. Spre exemplu, în cadrul realizării activitătii de povestire
educatoare rosteşte titlul poveştii (fără a le arăta o imagine copiilor sau fără a le da un indiciu) şi
le adreseză acestora următoarele întrebări: “Despre ce credeţi că este vorba în acest text? ”Pe ce
vă bazaţi când spuneţi aceasta?” Mai departe, după ce copiii vor avea un scurt timp de gândire,
îşi vor expune părerile, iar apoi vor urmări întâmplările reale din poveste. În continuare, pentru a
capta atenţia copiilor şi pentru a le dezvolta gândirea, educatoarea se opreşte în timpul povestirii
şi îi invită pe copii să se gândescă la continuarea momentelor din poveste, adresând
întrebările:”Ce credeţi că se va întâmpla în continuare?”, „Pe ce vă bazaţi când spuneţi asta?”
Astfel, elevul sau preşcolarul au următoarele atribuţii:
-exprimă puncte de vedere proprii;
-realizeză schimb de idei cu ceilalţi;
-argumentează;
-adresează întrbări pentru a înţelege activitatea.
Iar profesorul , educatoarea are atribuţiile:
-organizează şi dirijează învăţarea;
-faciliteză şi modereayă activitatea;
-ajută preşcolarii să înţeleagă;
-acceptă şi simuleyă expimarea unor puncte de vedere diferite;
-este partener în învăţare.
Strategii pentru dezvoltarea gândirii critice
Este important să observăm câteva principii de lucru cu copiii în acest proces. Întâi, că unul din
tipurile de gândire încurajate este anticiparea. Pe parcursul citirii unor povestiri li se poate cere
copiilor să se gândească ce cred că se va întâmpla în continuare. Fenomenul anticipării
este un factor important, care afectează gândirea critică şi înţelegerea. Anticiparea sporeşte
interesul şi îl obligă pe cititor să examineze ceea ce ştie deja şi ceea ce nu ştie încă, ridicând
astfel nivelul de conştientizare a cunoştinţelor.
Al doilea principiu pentru îndrumarea experienţelor de învăţare către operaţiile de gândire de
nivel superior în maniera descrisă aici este că trebuie să existe un plan coerent după care să fie
direcţionată gândirea copiilor.
Când schiţăm o astfel de activitate de lectură este important să stabilim locurile unde întrerupem
lectura şi punem întrebări. Chiar dacă opririle par fireşti, e nevoie de exerciţiu pentru a identifica
aceste locuri. Nu e atât de uşor cum pare şi punctele de oprire trebuie selectate cu grijă pentru a
le permite copiilor să reflecteze asupra textului şi să anticipeze ce se va întâmpla în continuare.
O problemă importantă de care trebuie să ţinem seamă când adresăm întrebări copiilor este
"timpului de aşteptare".

Gandirea critica presupune mai multe operatii:

Conceptualizare
Analiza
Sinteza
Evaluarea informatiei adunate
Reflectare
Aplicare

Cum anume ai putea sa-i dezvolti si copilului tau o gandire critica?

1. Provoaca-l la discutie.

2. Formuleaza intrebari clare, precise si vitale.

3. Invata-l sa surprinda cele mai importante detalii dintr-o situatie. Cititi impreuna diverse opere
literare si analizati critic, precum un observator extern, faptele si amanuntele.

4. Jucati-va diverse activitati in care sa fie nevoit sa observe diferentele. E vorba de acele
imagini care la prima vedere sunt identice, insa miciile detalii fac diferenta. Observati aceste
detalii. Asa il vei invata sa se focuseze in acelasi timp pe o imagine generala si ulterior pe una
specifica.

5. Ofera-i inceputul unei povesti la care el trebuie sa se gandeasca la alternative diferite de

rezolvare. Un conflict intre parinti si copii poate fi un inceput. Mama si adolescentul se cearta
deoarece copilul vrea sa mearga in weekend intr-o excursie la munte, iar mama nu este de acord.
Ce alternative are copilul de a se comporta? Cum ar putea sa o convinga pe mama sa? Prin astfel
de exemple iti determini copilul sa gandeasca, sa observe detalii, sa faca o analiza a costurilor si
a beneficiilor unei situatii.

6. Utilizati brainstorming-ul in discutiile voastre.

7. Atunci cand nu reuseste sa isi faca tema si devine frustrat din aceasta cauza, cere-i sa se
detaseze si adreseaza-i intrebarea: “Ce ar gandi un alt coleg de-al tau daca ar fi in aceeasi situatie
ca si tine? Ce crezi ca face diferenta intre tine si colegul tau care reuseste sa-si faca tema intr-un
final, fara a se enerva si frustra?” In acest mod il vei ajuta sa observe diferentele de gandire.
Gandirea este cea care ne ajuta sa trecem peste orice situatie.

8. Invata-l sa ia decizia cea mai buna. Identifica impreuna cu el care este problema principala,
care este scopul si care sunt solutiile posibile. Realizati o lista cu doua coloane pentru fiecare
solutie posibila: avantaje si dezavantaje sau costuri si beneficii. Odata completate aceste coloane,
deja s-a format in mintea copilului o imagine mult mai clara a situatiei in care se afla, iar decizia
va fi cu siguranta una rationala.

Acum, iti propunem un scurt exercitiu pe care il poti realiza impreuna cu copilul tau:
Gandeste-te la un domeniu (incearca sa cauti unul cat se poate de specific).
Noteaza urmatoarele aspecte pe o foaie de hartie:
Ce stii deja despre acest domeniu?
Prejudecatile tale privind tema.
Opiniile tale.
Afla opiniile altora despre acelasi subiect.
Care sunt resursele pe care le ai la indemana pentru a-ti continua cercetarea in domeniul ales?
Detalii specifice.

Acestia sunt si pasii pe care poate sa-i urmeze copilul tau atunci cand isi doreste sa foloseasca
gandirea critica in realizarea unui proiect la scoala.
Recomandarile tale
Tu cum procedezi pentru a-l invata pe copil sa gandeasca in mod critic?

8 metode care le dezvoltă copiilor

gândirea critică
Gândirea critică, o calitate esențială în viața personală și profesională, poate fi
dezvoltată printr-o serie de metode care ar trebui să stea la baza activității didactice
din școlile de azi. Măsura în care profesorii reușesc să antreneze această aptitudine
influențează major viitorul unui copil.

Mediul profesional actual cere deja profesioniști inovatori, deschizători de drumuri, al căror
succes se bazează primordial pe gândirea lor clară, rațională și liberă. Filozofia școlii noastre
se concentrează pe utilizarea de metode și tehnici care dezvoltă gândirea critică și
creativă.

Iată câteva dintre acestea, folosite de profesorii Aletheea în demersul lor didactic
(informațiile sunt extrase din „Ghidul Profesorului Aletheea”, conceput de echipa noastră de
consilieri educaționali*).

1. Metoda pălăriilor gânditoare

Presupune stimularea creativităţii și se bazează pe interpretarea de roluri, în funcţie de
pălăria aleasă. Elevii sunt împărţiţi în şase grupe, pentru şase pălării. Împărţirea elevilor
depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important ca materialul
didactic să fie bogat în conţinut, iar pălăriile să fie colorate, ca să îi atragă pe elevi.
  Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu
controlul discuţiilor, extrage concluzii- clarifică/ alege soluţia corectă.
 Pălăria albă – deţine informaţii despre tema pusă în discuţie, face conexiuni, oferă
informaţia exact cum a primit-o. Este neutră, participanţii sunt învăţaţi să gândească
obiectiv- deţine informaţii exacte.
 Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele
întâlnite, nu se justifică- transmite emoţii.
 Pălăria neagră – este criticul, prezintă posibilele riscuri, greşeli la soluţiile propuse,
exprimă doar judecăţi negative- este pesimistul.
 Pălăria verde – oferă soluţii alternative, idei noi- generează noi idei. Gândirea
laterală îi este specifică.
 Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive,
explorează optimist posibilităţile, crează finalul- efortul aduce beneficii.
Elevii trebuie să cunoască foarte bine semnificaţia fiecărei culori şi să-şi prezinte perspectiva
în funcţie de culoarea pălării pe care o poartă. Nu pălăria în sine contează, ci ceea ce
reprezintă ea.

2. Tehnica 6/3/5
Sunt necesari 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte 3 soluţii
fiecare, la o problemă dată, timp de 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 minute, în
fiecare grup). Pentru problema dată, fiecare dintre cei şase participanţi au de notat pe o
foaie, trei soluţii în tabelul cu trei coloane, într-un timp maxim de cinci minute.

Foile migrează apoi de la stânga la dreapta, până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit
foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens
creativ, prin formulări noi, adaptându-le şi îmbunătăţindu-le continuu. Ultima fază presupune
centralizarea datelor obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele.

3. Metoda Frisco
Are la bază interpretarea din partea participanţilor a unui rol specific, abordând o problemă
din mai multe perspective. Această metodă se desfăşoară în patru etape:

a) Se propune spre analiză o situaţie problemă.

b) Se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul, pesimistul şi optimistul.

c) Are loc o dezbatere colectivă în care:

 conservatorul apreciază meritele situaţiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor

îmbunătăţiri;
 exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;
 pesimistul va relua aspectele nefaste ale îmbunătăţirilor aduse;
 optimistul va găsi posibilităţi de realizare a soluţiilor propuse de exuberant.
d) Se formulează concluziile şi se sistematizează ideile emise.
4. Metoda stimulării la întâmplare
Această metodă constă în realizarea de asocieri între un cuvânt ales la întâmplare (dintr-o
pagină de dicționar, dintr-o carte aflată pe un anume raft, dintr-un ziar sau dintr-un citat etc.)
și o problemă a cărei rezolvare necesită soluții noi, creative.

Exemple de probleme de rezolvat:

 Încurajarea economisirii energiei.

 Descongestionarea traficului din oraș.
 Un nou program de televiziune.
 Alegerea unui loc de petrecere a vacanței.
Pentru exemplificare, să ne referim la problema instruirii viitorilor profesori. Cuvântul ales la
întâmplare dintr-un manual de științe este mormoloc (evident că acesta nu are nicio
relevanță pentru instruirea profesorilor).

Cum facem asocierea? Putem pleca de la imaginea unui mormoloc. Ceea ce se observă
specific este coada. Așadar putem să ne imaginăm profesori cu cozi. Cum ar arăta această
asociere în mod real, în practică? Putem contura alături de un profesor, doi ucenici sau
asistenți care îl urmează peste tot și care ajung să preia din ce în ce mai multe
responsabilități.

Astfel, fiecare profesor mentor ar putea fi multiplicat de cel puțin două ori. Asta nu înseamnă
că desființăm Colegiile de formare a profesorilor, dar se poate începe cu practica (mult mai
eficientă de altfel!) și abia apoi, profesorii care își mențin alegerea, pot fi trimiși la instruire.

Folosirea acestei metode are sens într-un sistem de tipare. Imaginați-vă că locuiți într-un
capăt al Bucureștiului și că sunteți duși (la întâmplare, fără să vedeți) într-un alt capăt, într-o
zonă pe care nu o cunoașteți. Veți găsi drumul spre casă folosindu-vă propriile cunoștințe
sau întrebând. Este posibil să vă treziți venind dintr-o altă direcție, total diferită de cea pe
care o folosiți de obicei atunci când plecați de acasă.

Dacă ne legăm de un cuvânt ales la întâmplare, acesta are propriile sale asocieri și, mai
devreme sau mai târziu, acestea vor face legătura cu asocierile problemei. Ne putem
deplasa astfel în afara problemei, de-a lungul noii rute, pentru a vedea ce descoperim.

5. Metodele de simulare
Metodele de simulare se bazează pe implicarea elevului în realizarea sarcinilor de învățare
și presupun imitarea unei activităţi reale, urmărindu-se în general formarea de
comportamente specifice.

Una dintre cele mai practicate metode de simulare este jocul de rol, care constă în
simularea unor funcţii, relaţii, activităţi, ceea ce presupune:

 identificarea unor situaţii ce se pretează la simulare;

 distribuirea rolurilor între participanţi;
 învăţarea individuală a rolului;
  interpretarea rolurilor;
 discutarea în grup a modului în care au fost interpretate rolurile.
Eficienţa metodei este condiţionată de capacitatea participanţilor de a transpune în rol şi de
a-şi valorifica experienţa în acest context.

6. Metoda studiului de caz

Presupune transpunerea într-o situaţie reală de viaţă sau într-un exemplu semnificativ.
Această metodă s-a născut din necesitatea găsirii unor căi de apropiere a instruirii de
modelul vieţii reale, al activităţii practice sociale sau productive.

În cadrul studiului de caz, se urmăreşte identificarea cauzelor ce au determinat declanşarea

fenomenului respectiv, evoluţia acestuia comparativ cu fapte şi evenimente similare.

În realizarea studiului de caz se parcurg mai multe etape:

 descoperirea cazului;
 identificarea cauzelor care au determinat declanşarea situaţiei;
 precizarea obiectivelor;
 analiza cazului;
 oferirea de soluţii;
 discutarea consecinţelor soluţiilor găsite;
 stabilirea concluziilor generale;
 aplicarea alternativelor găsite în viaţa reală.

7. Harta conceptuală
Această metodă surprinde printr-o schemă relaţiile care se stabilesc între cunoştinţele
asimilate. Performanţa depinde de modul în care individul îşi organizează experienţa, ideile.
Pentru a construi o hartă conceptuală se realizează o listă cu 10-15 concepte cheie sau idei
despre ceea ce ne interesează şi câteva exemple. Pornind de la o singură listă se pot
realiza mai multe hărţi conceptuale.

Etape în crearea unei hărţi conceptuale:

1. Se transcrie fiecare concept/ idee şi fiecare exemplu pe o foaie.

2. Se aranjează mai întâi conceptele generale, iar celelalte mai jos – încă nu se trec
exemplele.
3. Se pot adăuga şi alte concepte pentru a uşura înţelegerea şi pentru a le explica mai
bine pe cele existente.
4. Se trasează linii de la conceptele de sus către cele de jos cu care relaţionează.
5. Se scrie câte un cuvânt pentru a explica relaţia dintre conceptele conexate.
6. Se trec exemplele sub conceptul de care aparţin.
7. Se copiază rezultatul obţinut, realizând harta conceptuală pe o foaie de hârtie.
8. Tehnica florii de nufăr (Lotus blossom
tehnique)
Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la
o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele opt idei centrale care se
construiesc în jurul ei, asemeni petalelor florii de nufăr.

Cele opt idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină
teme principale, pentru alte opt flori de nufăr. Pentru fiecare dintre aceste noi teme centrale
se vor construi câte alte opt idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt
generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni şi concepte noi.

* Toate drepturile rezervate Aletheea. Preluarea informațiilor fără citarea sursei intră sub
incidența legilor în vigoare.