1.

„Când vor afla că sentimentul existenţei nu dispare odată cu dispariţia

formei, că acest „a fi” este de fapt o „substanţă”, o esenţă care
impregnează complexul numit om, atunci se vor putea bucura cu
adevărat de viaţă.” Foarte frumoasa remarca ta, draga Claudiu, imi
place cum exprimi in cuvinte ceva atat de tangibil, de delicat.
Da, sunt de acord cu tine, „leagăm bucuria de a trăi de existenţa
corpului, a gândurilor, sentimentelor şi de tot ce numesc „al meu”.
Adevarat. Si eu experimentez aceasta stare si am înteles la un moment
dat, într-o pauza de masa, plecând sa ma plimb prin cimitirul de aici de
unde lucrez. sincer, e cea mai placuta plimbare a mea, cea mai
linistitoare, caci acolo intelegem ca nimic din ce simtim, traim sau ce ne
framânta in acel moment, nu e chiar asa de grav si de important!
majoritatea sunt detalii cu care ne framântam mintea ca sa ne dam
impresia ca existam. Dar de fapt, întârziem sa ‘ne traim viata’. Asa cum
spune si Seneca, „tot amânând pe mai târziu, viata trece” (pe lânga noi).
„Legam bucuria de a trai cu existenta corpului”, ceea ce face sa ne
agatam de chiar ce ne face sa suferim cel mai tare! E un mare mister,
fiinta umana! Cum sa fim fericiti daca investim toata energia in
suferinta pe care o purtam in noi? Da, e adevarat, sunt situatii extreme
de sanatate sau alte cazuri grave. Dar sincer am întalnit si oameni
handicapati si care se comportau si cautau sa aiba o viata cât mai umana
si sa-si faca o familie. E posibil!
As vrea sa mai atrag atentia asupra faptului ca gradul nostru de fericire
depinde si de natura noastra (cum suntem noi din fire) si mai ales de
educatia si mediul în care am crescut. Aceste doua elemente
influenteaza modul nostru de a percepe lumea, stare noastra de spirit.
Cum ma vad ca un copil care nu a fost mai niciodata încurajat si iubit,
mai ales fiind o fire cu o mare sensibilitate, ci din contra, mai mult
criticat si certat, acum trebuie sa fac drumul acesta singura si sa învat sa
co-exist cu starile mele instabile de melancolie, impulsivitate, si mai
ales teama, angoasa, panica. Unii chiar cred ca nu se vor vindeca
niciodata. E cred ca sunt pe drumul cel bun si ca fiecare din noi avem o
 lumina calauzitoare in interiorul nostru, un ghid spiritual care vegheaza
asupra noastra. La urma urmei poate ca cel mai important este motivatia
interioara pentru ca ea devine motorul nostru si schimbare noastra. Prin
perseverenta. Stiti poate ca yoghistii considera ca numai prin detasarea
de materie, de ego putem sa gasim fericirea. Va recomand acest link cu
Matthieu Ricard, un mare biochimist francez devenit mare budist, si
care este considerat cela mai Fericit om din lume. Puteti citi multe carti
scrise de el, sunt minunate!
Va doresc o stare generala de bine, de seninatate interioara!
http://www.ted.com/talks/matthieu_ricard_on_the_habits_of_happiness.
html
Don’t worry, be happy!
26 APRILIE 2013
2. Claudiu

Sentimentul de a fi, a exista, a trăi este cel mai plăcut și cel mai puternic. El este
experimentat de oameni din interiorul formei, ca individualitate separată de lumea
exterioară și așa ajung să creadă că forma proprie este cauza sentimentului.
Oamenii se tem că, odată cu dispariția formei, dispare și sentimentul de a fi. Astfel,
ei leagă bucuria de a trăi de existența corpului, a gândurilor, sentimentelor și de tot
ce numesc „al meu”. Apare egoul clădit pe ceva nepermanent, iar bucuria de a trăi
este umbrită de teama de a nu mai trăi ca urmare a distrugerii a tot ce înseamnă eu
și al meu.
Când vor afla că sentimentul existenței nu dispare odată cu dispariția formei, că
acest „a fi” este de fapt o „substanță”, o esență care impregnează complexul numit
om, atunci se vor putea bucura cu adevărat de viață.
1 IULIE 2012