Sunteți pe pagina 1din 17

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Catedra Drept Procesual Penal şi Criminalistică

Raport
la tema:

Efectuarea expertizei
judiciare de un singur expert

A efectuat : Damaschin Grigorii

Profesor : Gheorghiţă Mihail

Grupa : 4 Masterat

Chişinău 2014

1
Cuprins :

1. Noţiuni generale privind expertiza judiciară;

2. Consideraţii generale privind expertul judiciar;

3. Procedura de dispunere şi efectuare a

expertizelor judiciare;

3.1 Raportul de expertiză întocmit de expert;

4. Expertiza efectuată de un singur expert şi cea

efectuată în comisie şi complexă;

5. Concluzii;

6. Bibliografie.

2
1. Noţiuni generale privind expertiza judiciară
Complexitatea crescîndă a înfăptuirii actului de justiţie determină tot mai frecvent concursul
unor specialişti, chiar şi atunci când organul judiciar are unele cunoştinţe din domeniul respectiv,
fiind însă necesară o părere fundamentată pe temeinice constatări cu caracter ştiinţific.

Sarcina justiţiei este, astfel, atît în cauzele civile, cît şi cele ale procesului penal, de a stabili
adevărul obiectiv în procesele care sunt supuse spre examinare şi rezolvare organelor de urmărire
penală şi judiciare. Pentru realizarea acestor sarcini, după cum menţionează doctorul N. Văduvă, un rol
deosebit de important îi revine probaţiunii judiciare care constituie axul principal într-un proces,
deoarece prin mijlocirea probelor, organelor judiciare au posibilitatea stabilirii adevărului şi,
întemeindu-se pe acesta, pot da soluţii juste în cauzele judecate sau aflate la faza urmării penale.1

Numărul specialiştilor la care se apelează pentru lămurirea unor probleme cu semnficaţie


juridică intr-o cauză este foarte larg, practic neexistând domeniu al cunoaşterii umane care să nu fie
implicat, mai mult sau mai puţin în această activitate.2 Cea mai mare parte a constatărilor şi
expertizelor dispuse de organele judiciare sunt din domeniul criminalisticii şi al medicinei legale, dată
fiind cuprinderea deosebit de largă a acestor două ştiinţe. Rezultatele cercetărilor intreprinse de către
specialist, expert, medic legist, iau forma unui raport de constatare sau de expertiză, având formulate la
final anumite concluzii. Acest material este inclus în dosarul cauzei ca mijloc de probă, realizând o
explicare a elementelor asupra carora s-a cerut părerea specialiştilor, făcând-o accesibilă şi
nespecialiştilor.

În acest sens, termenul de expertiză provine de la latinescul expertus ce înseamnă


"competent cu vaste cunoștințe".3 DEX-ul interpretează termenul de expert ca persoană care posedă
cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu, specialist de mare clasă.4 Noțiunea de cunoștințe
speciale sau de specialitate care este folosit de legiuitor înseamnă aceea sferă a cunoștințelor
profesionale cu care operează expertul și care nu se referă la cele obișnuite, general cunoscute,
acumulate în experiența de toate ziele a omului. Aceste cunoștințe nu se referă la cele juridice.

În aspect gnoseologic expertiza este o varietate de cunoaștere practică a anumitor fapte,


fenomene cu aplicarea cunoștințelor științifice, a metodelor și mijloacelor științifice. Expertiza
judiciară nu poate fi concepută decît numai în cadrul urmăririi penale, adică după pornirea
procesului, dispunîndu-se prin ordonanța organului de urmărire sau încheierea instanței de judecată.
Expertiza Judiciară prezintă un gen de activitate practică aplicată efectuată în scopul cercetării unor
situații de fapt, în baza ordonanței organului de urmărire sau încheierii instanței de judecată în
cazurile prevăzute de lege, efectuate de către persoane competente în știință, tehnică, altă meserie
pentru stabilirea adevărului în cauzele penale, civile, admistrative. În litratura de specialitate
Expertiza Judiciară mai poate fi definită ca fiind un proces şi rezultatul unei cercetări ştiinţifice, a

1 Nicolae Văduvă, Expertiza Judiciară, Craiova, Ed. Universitaria, 2001, pag. 20


1
Emilian Stancu, Criminalistica, Ed. "Actami", Bucureşti 2000, pag. 60
3 wikipedia.org
4 dexoline.ro
3
unor împrejurări de fapt, efectuată la cererea organelor de urmărire penală sau a instanţei de
judecată în cadrul unui dosar (penal sau civil).5

Expertiza se poate efectua numai după pornirea urmăririi penale şi la efectuarea ei pot
participa (spre deosebire de situaţiile de constatare tehnico-ştiinţifică) şi experţi numiţi (recomandaţi)
la cererea părţilor.6

Cu privire la efectuarea unei expertize criminalistice numai după pornirea urmăririi penale,
considerăm cel putin discutabilă aceasta problemă deoarece, chiar în faza anterioară punerii în mişcare
a acţiunii penale, într-o cauză de fals, când se pune problema de a stabili dintre mai multi bănuiţi
autorul scrisului (falsului) în litigiu, este oare posibil sa se recurgă doar la o constatare criminalistică
tehnico-ştiinţifică, dat fiind gradul superior de profunzime ştiinţifică al expertizelor.

Faptul ca între cele două mijloace de probă există asemănări (situate însă numai în plan
tehnic-criminalistic), nu conduce (sau mai exact, nu ar trebui să conducă) la concluzia ca una ar putea
înlocui pe cealaltă. Asa cum eronat, dar foarte des procedează unii specialişti de la serviciile
criminalistice ale poliţiei, constatările tehnico-stiinţifice sunt denumite şi expertize criminalistice, iar
specialistul semnează ca "Expert". Aşa cum aprecia şi prof. Emilian Stancu "Dacă, pentru sublinierea
calităţii ştiinţifice a examinării se dă o altă denumire, atunci se impune sa fie avute în vedere toate
elementele care decurg din aceasta modificare"7 (deşi legal este imposibil), cum ar fi, de pildă,
acceptarea prezenţei unui expert solicitat de părţi. De aceea, constatările tehnico- stiinţifice efectuate de
către experţi ai organelor de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria expertizelor criminalistice,
în accepţiunea lor procesual penală.

2. Consideraţii generale privind expertul judiciar


În esenţă, deşi soluţiile şi concluziile expertului nu sunt obligatorii pentru organele de
judecată care sunt libere să le accepte potrivit convingerilor intime, ele au totuşi o pondere
deosebită, fiind adesea determinate în rezolvarea cauzei.

La studiul acestui compartiment vom relata despre personalitatea şi statutul expertului


judiciar, trăsăturile acestuia, precum şi condiţiile de numire şi atestare a acestuia ca Expert Judiciar,
dar şi alte subiecte importante tangente statului de Expert.

Astfel, pentru început, vom identifica noţiunea de "Expert Judiciar", care se foloseşte în
vorbirea curentă pentru a desemna o persoană care prin pregătirea şi experienţa sa într-un anumit
domeniu poate înţelege şi rezolva cele mai complexe şi dificile probleme din domeniul respectiv. În

5 M. Gheorghiţă, Z. Brega, L. Vozniuc şi alţii, GHID de expertize judiciare, Chişinău 2005, Institutul Republican de
Expertiză Judiciară şi Criminalistică, pag. 5-6
6 a se vedea: Recomandarea nr. 38 a Plenului CSJ Cu privire la acţiunile procesuale care pot fi efectuate din momentul
sesizării sau autosesizării organului competent pînă la declanşarea urmăririi penale din 23.04.2013, în care Curtea
evidenţiază faptul dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă necesitatea dispunerii expertizei judiciare, aceasta se va
recomanda doar după începerea urmăririi penale. Totuşi, caracterul de recomandare al hotărîrilor explicative şi
recomandărilor Curţii nu va constitui un temei de excludere a mijlocului de probă - Raportul de Expertiză Judiciară din
cadrul unei cauze penale. sursa: /csj.md/. Opinăm deci că, date fiind situaţiile practice ivite în cercetarea cauzelor penale
concrete, ar trebui revizuită această reglementare.
7 E. Stancu, op. cit., pag. 60
4
acest sens, unii autori,8 definesc "expertul" ca fiind persoana care are cunoştinţe de specialitate
într-un domeniu al ştiinţei, tehnicii, artei şi care este abilitată oficial în calitate de expert de a
lămuri chestiuni care în procesul judiciar necesită asemenea cunoştinţe.

Expertul este persoana, care datorită calităţilor proprii şi a unei bogate experienţe, prin
cunoştinţe şi priceperi vaste, are o indubitabilă abilitate într-un anumit domeniu, dispunînd astfel de
o bază temeinică în vederea emiterii unei concluzii într-un anumit domeniu. În baza cunoştinţelor
sale speciale, el îşi formează convingeri proprii, desprinse de orice influenţă externă.

În altă ordine de idei,9 expertul judiciar este un auxiliar al justiţiei, dar un consultant
autorizat care ajută organul judiciar să lămureascăvîmprejurări de fapt necesare soluţionării cauzei.
Astfel, el trebuie să-şi îndeplinească misiunea solicitată, cu conştiinciozitate şi obiectivitate, să
demonstreze un rol activ, constînd în sesizarea tuturor problemelor ce trebuie clarificate în cauza
respectivă.

Atît Codul de Procedură Penală, cît şi cel de Procedură Civilă nu conţin dispoziţii exprese în
privinţa condiţiilor cerute pentru a fi expert, totuşi, din ansamblul prevederilor legale care
reglementează expertiza, la care ne vom referi ulterior, rezultă că prima condiţie care se cere unei
persoane pentru a fi abilitată ca expert este aceea de a avea pregătirea de specialitate în domeniul
care interesează cauza şi, nu în ultimul rînd,10 lucrul cel mai important este acela că persoana numită
"Expert" să fie interesată în soluţionarea cauzei.

Totuşi, în doctrină se menţionează că în calitate de expert poate fi invitat oricine care posedă
cunoştinţe speciale necesare soluţionării întrebărilor puse în faţa acestuia de către organele de
urmărire penală sau instanţă de judecată.11

Conform Regulamentului Unic cu privire la atestarea experţilor judiciari din Republica


Moldova,12 atestarea experţilor judiciari se efectuează în scopul dezvoltării continue a activităţii de
expertiză judiciară, aprecierii gradului de corespundere funcţiei exercitate, optimizării procesului de
repartizare a cadrelor, stimulării perfecţionării profesionale, îmbunătăţirii procesului de selectare a
cadrelor, sporirii calităţii şi eficienţei muncii şi corelării salariilor cu rezultatele obţinute de fiecare
specialist. Atestarea experţilor judiciari se efectuează dc Comisiile dc atestare, aprobate prin
ordinele conducătorilor instituţiile specializate de stat, care activează în baza prezentului
Regulament şi Regulamentelor proprii.

Criteriile principale de atestare sunt: nivelul cunoştinţelor şi al calificării profesionale,


calitatea rapoartelor de expertiză şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice; atitudinea faţa de obligaţiunile
de serviciu; vechimea în muncă in cadrul specialităţii respective şi rezultatele realizărilor ştiinţifice
(publicaţii, invenţii etc.). Atestarea este obligatorie pentru toţi experţii judiciari din cadrul Centrul
Naţional de Expertize Judiciare13 de pe lângă Ministerul Justiţiei, medicii legişti şi psihiatrii judiciari

8 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, Expertizele. Mijloc de probă în procesul penal, Bucureşti, 2000,
Ed. Tehnică, pag. 27
9 Ibidem
10 Ibidem
11 Е.Р. Россинская, Судебная экспертиза, Москва 1996, стр. 9
12 Regulamentul Unic cu privire la atestarea experţilor judiciari din Republica Moldova, aprobat la 22 decembrie 2004
în cadrul Institutului Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică de pe lîngă Ministerul Justiţiei, pct. 3-7
13 În continuare CNEJ
5
din cadrul Centrului de Medicină Legală şi al Spitalului Clinic de Psihiatrie al Ministerului
Sănătăţii, experţii judiciari din cadrul subdiviziunilor tehnico-criminalistice operative ale
Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Ministerului Apărării, Serviciului
de Informaţii şi Securitate, experţii judiciari particulari.14
Experţii judiciari din cadrul CNEJ, al Instituţiilor care nu pot crea Comisiile respective de
atestare (Centrul Naţional Anticorupţie, Serviciul de Informaţie şi Securitate), precum şi experţii
judiciari particulari sunt atestaţi de Comisia de atestare din cadrul CNEJ de pe lângă Ministerul
Justiţiei; medicii legişti, inclusiv cei din cadrul Ministerului Apărării, psihiatrii judiciari sunt atestaţi
de către Comisiile de atestare din cadrul Centrului de Medicină legală, conform Regulamentului
aprobat de Ministerul Sănătăţii; experţii judiciari din cadrul subdiviziunii tehnico-criminalistice a
Ministerului Afacerilor Interne se atestează de către Comisia respectivă a MAI al Republicii
Moldova, conform Regulamentului propriu.
În dependenţă de nivelul cunoştinţelor pe specialitate, de vechimea in munca de experienţa
şi profesionalismul în activitatea de serviciu, Comisia atribuie gradul de expert judiciar persoanei
concrete şi ia decizia despre includerea lui în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi,
prezentând datele respective Centrului de Expertiză Judiciară pentru a fi ţinute la evidenţă. Experţii
judiciari sunt supuşi atestării în mod obligatoriu o dată la 5 (cinci) ani.
Conform Regulamentului cu privire la stagiul şi calificarea experţilor judiciari din Republica
Moldova,15 nu pot fi înscrise în calitate de expert stagiar următoarele persoane:

- care nu deţin diplomă de licenţă;


- care au antecedente penale.
- care nu dispun de capacitate de exerciţiu sau au capacitate de exerciţiu limitată fapt
recunoscut în ordinea stabilită de lege;
- care au fost anterior concedia e în baza art. 86 al Codului Muncii al RM;
- cărora le-a fost retras dreptul de efectuare a expertizelor judiciare.

Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale16


menţionează faptul că activitatea în domeniul expertizei judiciare se desfăşoară în baza principiilor
legalităţii, independenţei, obiectivităţii şi plenitudinii cercetărilor efectuate. Expertul judiciar nu se
poate afla în dependenţă, directă sau indirectă, de ordonatorul expertizei, de părţi şi de alte persoane
interesate în rezultatul cauzei. Totodată, este interzisă influenţarea expertului de către ordonatorul
expertizei judiciare, autorităţi publice sau persoane particulare în scopul întocmirii raportului de
expertiză în favoarea unuia dintre participanţii la proces sau în interesul altor persoane, iar
persoanele vinovate de influenţarea expertului poartă răspundere conform legislaţiei.

Expertul judiciar efectuează cercetările în baza unor aprecieri obiective, complete şi sub
toate aspectele a obiectelor materiale, a organismului uman, a diverselor fenomene şi procese,
aplicînd realizările ştiinţei şi tehnicii, precum şi metodele adecvate cercetării.

14 justice.gov.md
15 Regulamentul cu privire la stagiul şi calificarea experţilor judiciari din Republica Moldova, aprobat la 20
decembrie 2007 în cadrul Institutului Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică de pe lîngă Ministerul
Justiţiei, pct. 4
16 Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale nr. 1086 din 23.06.2000, art.
3-5
6
Concomitent, poate fi expert judiciar persoana care:

a) are capacitatea de a acţiona cu discernămînt;


b) are studii superioare universitare, pregătirea respectivă într-un anumit domeniu al expertizei
judiciare şi a obţinut calificarea de expert judiciar;
c) posedă cunoştinţe speciale în cele mai diverse domenii ale ştiinţei, tehnicii, medicinei, artei, în
alte domenii ale activităţii umane necesare pentru întocmirea raportului de expertiză;
d) este atestată în calitate de expert judiciar într-un anumit domeniu;
e) nu are antecedente penale;
f) se bucură de o bună reputaţie profesională;
g) activează într-o instituţie statală de expertiză judiciară sau a fost atestată, în modul stabilit, ca
expert particular şi este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi. 17 În acelaşi spirit
de idei, Expertul Judiciar trebuie să întrunească şi condiţiile art. 88 din Codul de Procedură Penală.

Tototdată, expertul judiciar nu poate fi implicat şi impus de a trage concluzii pe probleme


juridice, de ex. calificarea infracţiunii, vinovăţia sau nevinovăţia persoanei etc. Referindu-ne la
drepturile expertului, putem menţiona că în conformitate cu actele normaative în vigoare, expertul
în primul rînd este în drept să ia cunoştinţă de materialele cauzei penale în legătură cu obiectul
expertizei. Practica judiciară reflectă că în anumite situaţii este rezonabil de a prezenta expertului
unele materiale din dosar ce ţin de cauza cercetată care sunt nemijlocit solicitate, ceea ce vor da
posibilitate în continuare să fie efectuată o cercetare completă. Atunci când se vorbeşte de unele
materiale din dosar ce ţin de cauza cercetată se are în vedere în afară de obiectele în litigiu şi cele
pentru comparaţie de procesele verbale ce ţin de cercetarea la faţa locului, experimentelor,
percheziţiilor şi ridicării de obiecte şi înscrisuri etc., în care sunt date, care ajută expertul la
clarificarea unor circumstanţe, alegerea corectă a metodicii de cercetare, în urma cărora pot fi trase
concluzii mai obiective.

Preferenţial pentru expert sunt acele informaţii care se referi la obiectul expertizei. Astfel, de
exemplu după săvârşirea infracţiunii diferite cuţite, topoare, instrumente de spargere şi alte obiecte
care au fost ridicate pot fi supuse la diferite acţiuni în procesul ridicării, păstrării, care ulterior pot
produce diferite schimbări ale caracteristicilor. Identificarea acestor schimbări este foarte
importantă, deoarece fără cunoaşterea acestor schimbări concluziile pot fi neobiective, fiind doar
probabile şi pot duce la unele erori. Cu toate acestea, în literatura de specialitate este recomandat că
nu trebuie de făcut manipulări cu corpurile delicte pentru a nu le schimba starea lor iniţială.18

În fiecare caz concret hotărârea despre limitele cunoaşterii materialelor cazului, volumul
materialelor prezentate expertului trebuie să fie luată de organul de urmărire penală sau, după caz,
de instanţa de judecată.

Un alt drept pe care îl are expertul este să participe, cu aprobarea organului de urmărire
penală sau a instanţei, la acţiuni procesuale ce ţin de obiectul expertizei. În procesul efectuării
expertizei uneori apar nişte situaţii de cunoaştere a unei informaţii suplimentare cu privite la
obiectul expertizei. Această informaţie nu întotdeauna poate fi cunoscută expertului din acele
materiale care au fost puse la dispoziţie. Practica arată că participarea expertului la unele acţiuni de

17Idem, art. 8
18 Iurie Odagiu, Lilian Luchin, Expertize Judiciare. Ghid Practic, Chişinău 2011, Academia "Ştefan cel Mare", pag.
110-111
7
urmărire penală, uneori este dictată de necesitatea clarificării întrebărilor puse.

În sens restrîns, legislaţia în vigoare prevede următoarele drepturi şi obligaţii ale expertului
judiciar:

Drepturile expertului judiciar


a) să ia cunoştinţă, în condiţiile legii, de materialele din dosar, să solicite materiale suplimentare
necesare pentru întocmirea raportului de expertiză;
b) să indice în raportul de expertiză existenţa unor circumstanţe importante pentru cauză, în privinţa
cărora nu au fost înaintate întrebări;
c) să asiste, cu permisiunea ordonatorului expertizei judiciare, la efectuarea acţiunilor de procedură
şi să înainteze demersuri referitor la obiectul expertizei;
d) să atace, în condiţiile legii, acţiunile ordonatorului expertizei dacă acestea încalcă drepturile
expertului judiciar;
e) să ceară ordonarea unei expertize în comisie sau a unei expertize complexe;
f) să-şi expună obiecţiile privind interpretarea greşită a concluziilor din raportul de expertiză de
către participanţii la proces;
g) să fie remunerat suplimentar, în condiţiile legii, pentru efectuarea expertizei judiciare în afara
programului de lucru şi în afara instituţiei în care este angajat, să ceară repararea cheltuielilor
personale suportate în legătură cu efectuarea expertizei;
h) să refuze, în condiţiile legii, efectuarea expertizei.

Expertul judiciar beneficiază şi de alte drepturi stabilite în legislaţia de procedură.

În acelaşi timp, expertul judiciar nu are dreptul:

a) să contacteze personal părţile din proces dacă acest lucru pune la îndoială imparţialitatea sa;
b) să adune independent materiale pentru efectuarea expertizei;
c) să comunice altcuiva rezultatele expertizei, cu excepţia ordonatorului expertizei;
d) să distrugă obiectele examinate ori să le modifice substanţial caracteristicile fără consimţămîntul
scris al ordonatorului expertizei.

Expertul judiciar poate fi antrenat în calitate de specialist la efectuarea unor acţiuni de


urmărire penală, totodată, poate da consultaţii reprezentanţilor organelor de urmărire penală, părţilor
la proces, persoanelor fizice şi juridice pe cauze penale, civile, cazuri cu privire la contravenţiile
administrative şi pe alte litigii, cu excepţia experţilor medico-legali şi experţilor-psihiatri antrenaţi
în cauzele penale privind infracţiunile comise împotriva vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii
persoanei. Pe una şi aceeaşi cauză el poate evalua numai în calitate de expert sau numai în calitate
de specialist.

Obligaţiile expertului judiciar

a) să efectueze cercetări complete şi în baza lor să prezinte concluzii întemeiate şi obiective;


b) în caz de necesitate, la cererea ordonatorului expertizei judiciare, să prezinte explicaţii
privind raportul de expertiză;
c) să se autorecuze, în condiţiile legii, dacă există circumstanţe care nu permit participarea lui
la proces;

8
d) să nu divulge informaţiile de care a luat cunoştinţă în legătură cu efectuarea expertizei dacă
acestea pot cauza prejudicii drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor sau
constituie un secret apărat de lege;
e) să asigure integritatea maximă a obiectelor şi materialelor examinate.
În altă ordine de idei, expertul judiciar poate refuza efectuarea expertizei judiciare în caz de:
a) încălcare a procedurii de ordonare a expertizei, dacă acest lucru împiedică sau face
imposibilă efectuarea ei;
b) depăşire a competenţei expertului prin întrebările înaintate spre soluţionare;
c) insuficienţă a materialelor prezentate pentru întocmirea raportului de expertiză;
d) lipsă a condiţiilor, metodicilor şi mijloacelor tehnice necesare pentru efectuarea cercetărilor;
e) pericol pentru viaţa şi sănătatea expertului, care depăşeşte limitele riscului profesional;
f) neplată a taxei pentru serviciile sale.

3. Procedura de dispunere şi efectuare a


expertizelor judiciare
Expertiza este considerată, pe bună dreptate, o apreciere ştiinţifică a probelor. În toate
legislaţiile expertiza este recunoscută ca mijloc de probă, iar odată cu progresul tehnico-ştiinţific
sporeşte şi rolul expertizelor în procesul penal. Noul Cod de Procedură Penală a reconfirmat
importanţa instituţiei expertizei în probaţiunea penală, reglementând-o multilateral. Pe lângă
expertiza propriu-zisă, se recunoaşte ca mijloc de probă constatarea tehnico-ştiinţifică şi cea
medico-legală. Totuşi, constatările se efectuează doar în cazuri de urgenţă, iar dacă apar dubii
asupra obictivităţii acestora, obligatoriu va fi efectuată o expertiză. În ultimul timp a sporit rolul
părţilor în efectuarea expertizei. Astfel, părţile au dreptul din iniţiativă proprie şi din cont propriu de
a înainta cerere despre efectuarea expertizei pentru constatarea circumstanţelor care, în opinia lor,
vor putea fi utilizate în apărarea intereselor lor.

Expertizele au o deosebită importanţă în cauzele cu privire la minori. Nu în zadar, în unele


situaţii, cum ar fi constatarea vârstei sau stării psihice legea prevede expertiza obligatorie. Pe lângă
dreptul de a propune efectuarea expertizei, părţile au şi dreptul de a recomanda un expert pentru
participare la efectuarea acesteia.

Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor speciale


pe care le deţine această persoană. Expertiza poate fi efectuată doar de către o persoană desemnată
în acest scop în conformitate cu legea procesual - penală. Actele referitoare la rezultatele unor
controale departamentale privind anumite împrejurări, care poartă denumirea de expertiză (calitatea
mărfii etc.), obţinute la cererea organelor de urmărire penală şi a instanţelor nu pot fi recunoscute ca
raport de expertiză.

Dacă sunt necesare unele înregistrări ale obiectelor aflate la locul comiterii infracţiunii sau
alte date, poate fi solicitat un specialist. Însă specialistul nu efectuează de sine stătător cercetarea şi
nu substituie efectuarea expertizei. De regulă, expertiza judiciară se efectuează în cadrul Centrul
Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerului Justiţiei. Expertiza medico-legală se
efectuează în cadrul Centrului de Medicină Legală, iar cea psihiatrică - în subdiviziunea Spitalului
Republican de Psihiatrie.

9
În situaţia când pentru efectuarea expertizei este chemat un expert care nu activează în
cadrul instituţiei, organul de urmărire penală sau instanţa verifică dacă nu sunt prezente împrejurări
de incompatibilitate a expertului (precum şi calificarea acestuia, specializarea, studiile etc.).

Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau
persoana abilitată să efectueze expertiza. Doar în cazurile când persoana nu dispune de cunoştinţele
respective sau invocă anumite motive de incompatibilitate, ea este în drept să nu efectueze această
expertiză.

Expertiza poate fi efectuată şi pe contul părţilor. Expertiza pe contul propriu al părţilor se


efectuează în aceleaşi condiţii ca şi expertiza din oficiu. Expertului desemnat i se remite lista
chestiunilor propuse de către părţi. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este obligată
să pună la dispoziţia expertului toate obiectele şi materialele necesare expertizei.

Dispunerea expertizei include alegerea obiectelor care vor fi supuse cercetărilor şi a


mostrelor pentru examinare comparativă. Expertul nu este în drept de a căuta, de a indica şi de a
folosi de sine stătător materialele care nu sunt puse la dispoziţia lui în ordinea stabilită de lege.
Totodată, expertul este în drept, cu permisiunea organului de urmărire sau instanţei, să participe sau
să asiste la efectuarea acţiunilor procesuale, să pună întrebări ce se referă la obiectul expertizei,
îndeosebi atunci când se colectează mostre.

În situaţia când expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale efectuarea


cercetărilor poate deveni improbabilă, existând riscul ca veridicitatea concluziilor să fie pusă la
îndoială. O deosebită importanţă are aducerea la cunoştinţa părţilor a obiectului expertizei.
Familiarizarea cu ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei este un drept al părţilor, ce
trebuie realizat în cel mai scurt timp. Acest lucru se efectuează cu scopul ca părţile să aibă
posibilitatea de a face observaţii privind chestiunile puse în faţa expertului, de a cere modificarea,
sau numirea unui expert recomandat de către părţi. Dacă ordonanţa privind efectuarea expertizei a
fost întocmită până la identificarea bănuitului sau învinuitului, aceasta trebuie să fie pusă la
dispoziţia persoanei imediat după ce făptuitorul a căpătat statut de bănuit sau învinuit, anunţând în
mod obligatoriu drepturile persoanei. Apărătorul are dreptul să ia cunoştinţă de ordonanţă din
momentul în care este desemnat în calitate de apărător în cauza dată.

Persoana îşi poate realiza dreptul de a înainta recuzarea expertului în cazul în care în
ordonanţă sau, după caz în încheiere este indicat expertul concret. Aceasta se întîmplă în cazurile
când expertiza este efectuată în afara instituţiei de resort. Persoanei care înaintează refuz trebuie să i
se dea posibilitatea de a-şi motiva refuzul, motivele fiind incluse în procesul-verbal al acţiunii
premergătoare efectuării expertizei.

În cazul gând părţile cer numirea unui expert recomandat de către ele, este necesar ca
solicitantul să argumenteze necesitatea includerii expertului, precum şi de a constata dacă expertul
este de profilul respectiv, aceste date fiind incluse în procesul-verbal. Expertul recomandat de către
părţi participă împreună cu expertul desemnat la efectuarea expertizei. Acest expert este
preîntâmpinat, ca şi ceilalţi, despre răspunderea penală ce îi revine pentru concluzia falsă potrivit

10
articolului 312 al Codului Penal.19

De regulă, părerile privind modificarea sau completarea chestiunilor trebuie admise dacă
bănuitul, învinuitul sau apărătorul insistă asupra formulării proprii, chiar dacă aceasta nu este
corectă. Totodată, este necesar de a indica formularea elaborată de către părţi, indicând în ordonanţă
că formularea este propusă de către acestea.

Participarea bănuitului, învinuitului, apărătorului sau părţii vătămate la efectuarea expertizei


facilitează examinarea obiectivă şi exhaustivă şi întocmirea unui raport complet. Prezenţa acestora
este utilă în cazul în care se efectuează anumite expertize - economică, merceologică, autotehnică
ş.a. În cazul cînd participarea părţilor nu creează obstacole pentru întocmirea unui raport obiectiv,
de regulă, acestea trebuie să fie admise. Dacă cererea de participare a părţilor a fost respinsă,
lămuririle scrise ale acestora trebuie să fie puse la dispoziţia expertului. Acestea pot fi înscrise de
către persoana care a înaintat cererea sau incluse în procesul-verbal al acţiunii premergătoare
efectuării expertizei. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de raportul de expertiză şi de înştiinţarea
privind imposibilitatea de a efectua expertiza. După primirea raportului de expertiză, organul de
urmărire penală sau instanţa trebuie, cât se poate de urgent, să prezinte părţilor acest raport. În
situaţia când partea vătămată sau martorul au fost supuşi unei expertize, aceştia de asemenea au
dreptul să se familiarizeze cu raportul de expertiză.

Termenul fixat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este obligatoriu
pentru expert. În cazul când acesta nu este în stare să efectueze expertiza în termenul respectiv, el
este obligat să informeze organul de urmărire sau instanţa, prezentând motivele tergiversării.

Expertiza efectuată la iniţiativa şi din contul părţilor poartă un caracter separat. Această
expertiză se efectuează de asemenea în baza ordonanţei sau a încheierii instanţei de judecată la
cererea părţilor, însă părţile sunt obligate să prezinte de sine stătător conducătorului instituţiei de
expertiză materialele de care dispun. Materialele prezentate se înregistrează în registrul special, iar
părţile primesc un certificat în care sunt înscrise toate materialele predate instituţiei de expertiză.

Dacă, în anumite situaţii, prin instituţia de expertiză nu poate fi efectuată investigaţia,


organul de urmărire penală sau instanţa poate apela la serviciile unei persoane care posedă
cunoştinţe speciale într- un oarecare domeniu, aceasta fiind "expertiza în afara instituţiei de
expertiză", care se efectuează în cazul când sunt necesare anumite cercetări specifice într-un
domeniu: ştiinţă, artă, meserii etc. De remercat faptul că există situaţii când în cadrul instituţiei de
expertiză este imposibil de a efectua un anumit gen de expertiză. Acest fapt este condiţionat de
solicitarea sporadică de efectuare a unui oarecare gen de expertize, în asemenea situaţii expertizele
se efectuează de către specialişti din instituţiile de cercetări ştiinţifice de profilul dat.

În cazul expertizei în afara instituţiei, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată
trebuie, înainte de toate, să stabilească persoana care va efectua expertiza, specialitatea şi
competenţa acesteia, precum şi să-i explice drepturile şi obligaţiile. Pentru aceasta organul de
urmărire sau instanţa citează persoana, înmînîndu-i ordonanţa sau încheierea, stabileşte dacă nu este
prezintă o stare de incompatibilitate, constată capacitatea persoanei de a efectua calitativ
investigaţia etc.

19 Codul Penal al RM nr. 985 din 18.04.2002 , art. 312


11
Dacă organul de urmărire penală constată anumite împrejurări care nu îi permit expertului să
efectueze expertiza, acesta anulează ordonanţa în care este indicată nominal persoana şi emite o altă
ordonanţă, identificând o altă persoană. Este raţional ca, până la emiterea ordonanţei, organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată să constate toate împrejurările care permit persoanei să
efectueze expertiza. Constatându-se că persoana poate efectua expertiza, aceasta este
preîntâmpinată de răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false.

La emiterea ordonanţei şi constatarea capacităţii persoanei de a efectua expertiza sunt


stabilite termenele de efectuare a expertizei, iar expertului i se descrie forma de întocmire a
raportului. Expertul poate refuza să efectueze expertiza dacă constată necalificarea sau slaba sa
calificare în domeniul dat, inclusiv dacă va invoca insuficienţa materialelor puse la dispoziţie.
Expertul este în drept să formuleze anumite cereri sau să declare despre anumite împrejurări ce se
includ în ordonanţa organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. În caz de imposibilitate
de a satisface cererile expertului, organul de urmărire sau instanţa întocmeşte o ordonanţă sau o
încheiere separată în care sunt indicate toate motivele de incapacitate de a da curs cererilor. Organul
de urmărire penală sau instanţa sunt obligaţi să asigure cu materiale expertul, inclusiv cu prezenţa
persoanelor a căror participare este utilă la desfăşurarea expertizei. În cazul efectuării expertizei din
contul propriu al părţilor, aceasta încheie un contract cu expertul, în conformitate cu normele
procedurii civile.

Expertul dă răspuns la chestiuni în numele propriu şi poartă răspundere personală. El trebuie


să fie preîntâmpinat pentru răspunderea penală în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a unor concluzii
false. Faptul prevenirii despre răspunderea penală este menţionat în ordonanţă sau în încheierea de
efectuare a expertizei. Semnătura şi sigiliul instituţiei respective sunt aplicate atât cu scopul de a
confirma efectuarea investigaţiilor, cât faptul că expertul a fost preîntâmpinat despre răspunderea
penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false.

3.1 Raportul de expertiză întocmit de expert

Conform art.151 al Codului de Procedură Penală,20 după efectuarea investigaţiilor necesare,


expertul întocmeşte un raport, pe care îl confirmă prin semnătură şi aplică sigiliul instituţiei în
cauză. Raportul de expertiză este un mijloc de probă care are o importanţă deosebită în procesul
penal. În raport se conţin rezultatele investigaţiei efectuate de către o persoană care dispune de
cunoştinţe speciale în domeniul dat. Metoda şi volumul cercetărilor este determinată de către expert,
însă în cazul în care acesta obţine nişte rezultate ce depăşesc volumul chestiunilor puse în faţa sa, el
este în drept să menţioneze despre faptul respectiv în raport.

Raportul de expertiză este format din trei părţi:21 partea introductivă, partea analitică şi
concluziile.

În partea introductivă se includ datele privind locul şi timpul efectuării expertizei,


temeiurile de a efectua expertiza, organul şi persoana care a coordonat efectuarea expertizei sau
persoana la cererea căreia a fost efectuată expertiza (în cazul în care aceasta a fost efectuată la

20Codul de Procedură Penală a RM nr. 122 din 14.03.2003, în vig. din 12.06.2003, art. 151
21 I. Dolea, S. Doraş, G. Baciu, A. Pădure, I. Coşciug, S. Rîjicova, Expertiza judiciară în cauzele privind minorii,
Chişinău 2005, pag. 26-28
12
cererea părţilor şi pe contul lor), date despre expert, inclusiv referitoare la profesie (studiile,
specialitatea, vechimea în muncă), faptul că expertul a fost preîntâmpinat pentru răspundere în caz
de prezentare cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. În partea introductivă se menţionează integral
toate chestiunile puse în faţa expertului, materialele care au fost utilizate de către expert, obiectul
investigaţiilor, inclusiv metoda aplicată. De asemenea, se includ date despre persoanele care au
participat la efectuarea expertizei. Chestiunile la care dă răspuns expertul trebuie incluse în raportul
de expertiză, fiind identice cu cele din ordonanţa sau încheierea privind dispunerea expertizei. Nu se
admite redactarea întrebărilor puse în faţa expertului. Menţionând despre ordonanţa sau încheierea
care a servit drept temei pentru efectuarea expertizei, expertul trebuie să indice data emiterii acestei
hotărâri, şi data la care materialele dosarului au fost puse la dispoziţia sa. În caz de necesitate
expertul poate să se adreseze persoanei care a dispus efectuarea expertizei pentru a solicita
explicarea unor formulări în întrebările puse în faţa sa, precum şi unele materiale suplimentare
pentru investigaţie.

În a doua parte a raportului de expertiză - partea analitică - se descrie procesul de efectuare


a investigaţiilor, metodicile aplicate, utilajele şi preparatele folosite, circumstanţele care au fost
descoperite în urma realizării investigaţiilor. Expertul este liber să indice în partea respectivă orice
împrejurare pe care el găseşte de cuviinţă s-o menţioneze. În partea analitică se fac trimiteri la
materialele dosarului care au fost utilizate de către expert, indicându-se filele din dosar. Expertul
face trimiteri şi la literatura ştiinţifică în baza căreia a fost efectuată expertiza, indicând sursa,
autorul, ediţia şi alte date necesare pentru identificarea lucrării utilizate. E necesar ca partea
analitică să fie elaborată într-un limbaj clar şi accesibil pentru persoanele care nu posedă cunoştinţe
în domeniu, termenii ce ţin de specialitate urmând să fie lămuriţi. Totodată, în partea analitică se
include şi orice act normativ ce a fost utilizat de către expert pe parcursul investigaţiilor.

Partea a treia a raportului conţine concluziile la care a ajuns expertul. Acestea trebuie să se
bazeze pe rezultatele investigaţiilor menţionate în partea analitică, fiind formulate clar şi fără
echivocuri. În situaţia când este imposibil de a da răspuns la o chestiune, acest fapt urmează a fi
semnalat. În caz că nu este posibil de a da un răspuns clar la o chestiune este necesar de a nota acest
fapt. În situaţia în care expertul îşi expune opinia cu probabilitate referitor la unele date, aceasta nu
poate fi pusă în baza sentinţei. Dacă pe durata investigaţiilor expertul a constatat şi alte împrejurări
decât cele care se cereau, aceste împrejurări sunt semnalate după expunerea răspunsurilor la toate
întrebările puse în faţa lui. În cazul în care nu a fost în stare să răspundă la toate întrebările, expertul
trebuie să menţioneze motivul care a condiţionat o asemenea imposibilitate. Motivele sunt expuse în
alineatul 4 al articolului 151 a CPP a RM şi sunt exhaustive.

Organul de urmărire, în toate cazurile, indiferent care a fost răspunsul expertului, întocmeşte
un proces-verbal. Procesul - verbal este elaborat în termen de trei zile de la primirea raportului cu
scopul de a asigura familiarizarea părţilor fie cu raportul de expertiză, fie cu declaraţia expertului
privind imposibilitatea de a prezenta concluziile, precum şi cu procesul - verbal de audiere a
expertului. Explicaţiile, obiecţiile, cererile părţilor în urma familiarizării cu materialele prezentate
sunt înaintate organului de urmărire. Părţile pot cere efectuarea unei expertize suplimentare sau unei
expertize repetate. Organul de urmărire admite sau respinge cererea părţilor, în cazul respingerii
cererii părţilor, acestea au dreptul de a se adresa procurorului.

13
Potrivit art. 153 al Codului de Procedură Penală22 în cazul în care raportul expertului nu este
clar sau manifestă unele deficienţe pentru înlăturarea cărora nu sunt necesare investigaţii
suplimentare, poate fi audiat expertul. Declaraţiile expertului nu sunt un tip separat de probe.
Audierea expertului se efectuează după condiţiile de audiere a martorului. Expertul se audiază în
cazul când sunt necesare unele lămuriri în privinţa raportului întocmit, fiind vorba de explicarea
unor termeni, sau noţiuni, de argumentarea unor metodici complicate ş.a.

Nu se admite audierea expertului în cazul când este necesară obţinerea unei informaţii
suplimentare, în asemenea situaţii efectuîndu-se expertiza suplimentară. Dat fiind că declaraţiile
expertului nu sunt considerate ca un mijloc separat de probă, ci se includ ca o parte componentă a
expertizei, se interzice audierea expertului până la prezentarea raportului. Iniţiativa de a audia
expertul poate parveni atât din oficiu, de la organul de urmărire penală, cât şi la cererea părţilor,
după ce acestea au luat cunoştinţă de raportul de expertiză.

După audierea expertului, părţilor trebuie să li se pună la dispoziţie procesul - verbal de


audiere a expertului în acelaşi termen ca şi în cazul raportului expertului prezentat după efectuarea
expertizei. Obiectul audierii expertului ţine doar de chestiunile care au fost soluţionate pe parcursul
expertizei. Organul de urmărire penală nu poate pune în faţa expertului alte întebări, decât cele
incluse în obiectul expertizei.

4. Expertiza efectuată de un singur expert şi cea efectuată


în comisie şi complexă
Clasificarea expertizelor judiciare se efectuaează din mai multe motive importante, precum
caracterul cunoştinţelor speciale, locul şi modul efectuării expertizei, volumul de lucru, componenţa
experţilor, complexitatea cauzei penale.23

În activitatea de soluţionare a unor cauze penale, organele judiciare se confruntă cu o


multitudine de probleme a căror natură depăşeşte sfera de preocupare a unei ştiinţe, impunându-se
consultarea unor specialişti din diferite domenii, cum ar fi: criminalistic, tehnic, medical, contabil,
artă etc., care să formuleze concluzii în cadrul raportului de expertiză. De aici, rezultă necesitatea ca
la efectuarea lucrării să participe specialişti din mai multe domenii de activitate, aşa încât
expertizele vor avea din ce în ce mai mult caracter interdisciplinar sau multidisciplinar.

Necesităţile de ordin practic au determinat apariţia unui nou gen de expertiză, pe care unii
autori au denumit-o expertiză complexă. Rezolvarea problemelor expertizei inter sau multidisciplinare
poate fi realizată fie prin folosirea de către institutele, serviciile, laboratoarele de expertiză a unor
consilieri de la alte instituţii fără ca aceştia să dobândească calitatea de experţi, fie prin numirea de
experţi din mai multe domenii de activitate care să execute împreună lucrarea şi să formuleze o
concluzie unică, rezultat al tuturor cercetărilor ştiinţifice desfăşurate. De reţinut este faptul că
expertiza complexă nu trebuie confundată cu cea efectuată de către comisia formată din mai mulţi
experţi de aceeaşi specialitate.

La dispunerea şi efectuarea expertizei complexe trebuie avute în vedere faptul că se dispune

22 CPP a RM, op. cit., art. 153


23 Е.Р. Россинская, op. cit., стр. 10
14
numai când rezolvarea problemelor necesită cercetări inter sau multidisciplinare:
- elementele de graniţă dintre ştiinţele chemate să contribuie la rezolvarea problematicii

expertizei impun o colaborare strânsă între specialiştii numiţi să efectueze lucrarea;


- în cadrul acesteia, fiecare expert cunoaşte întreaga cauză, toate problemele care urmează a fi

rezolvate; experţii dintr-o anumită specialitate folosesc informaţiile din celelalte specialităţi pentru
formularea unor concluzii unice, temeinic fundamentate ştiinţific;
- raportul unic, în care se materializează desfăşurarea şi concluziile experţilor, este de natură

si asigure rezolvarea tuturor problemelor pentru care a fost dispusă expertiza, oferind organelor
judiciare un mijloc de probă eficient pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzelor penale.
Practica organelor judiciare cunoaşte mai multe genuri de expertize complexe, printre care se
află:
 Expertiza complexă criminalistică şi medico-legală, care se dispune, de exemplu, în
cazul omorului săvârşit prin folosirea armelor de foc, a unor corpuri înţepătoare-tăietoare sau în
cazul accidentelor de circulaţie cu urmări mortale. In cadrul acesteia, experţii (criminalist şi
medico-legal) sunt chemaţi să colaboreze în examinarea şi interpretarea diverselor urme
existente pe îmbrăcămintea şi corpul victimei, pentru a putea formula concluzii cu privire la
mecanismul de creare a lor, eventual instrumentul creator, concordanţa dintre urmele existente
ş.a.

 Expertiza complexă tehnică şi criminalistică, care are o arie de aplicabilitate mult


mai largă, ea impunându-se frecvent în cazul unor infracţiuni săvârşite la regimul armelor, mu-
niţiilor şi materialelor explozive ori a unor infracţiuni comise prin folosirea lor, experţii
criminalişti şi specialiştii armurieri fiind chemaţi să contribuie la lămurirea unor probleme
privind natura, starea tehnică (calitatea) corpurilor delicte puse la dispoziţie pentru examinare,
identificarea obiectelor creatoare de urme ş.a.

Un alt tip de expertiză este expertiza în comisie care se efectuează de mai mulţi experţi cu
aceeaşi specialitate. De obicei, se recurge la expertiza de comisie în cazurile complicate. De
asemenea, se efectuează expertiza de comisie în cazul când există probabilitatea ca investigaţiile să
poarte un caracter subiectiv, fiind realizată de un singur expert. Expertizele de comisie se
organizează în cazurile când este vorba de expertiza psihiatrică sau neurologică, de unele expertize
medico-legale, autotehnice, sau de expertize criminalistice complicate. Toate expertizele repetate,
de regulă, trebuie efectuate în comisie.

În comisia de efectuare a expertizei sunt incluşi cel puţin 3 experţi, dar, în cazurile de
expertize deosebit de complicate pot fi incluşi mai mulţi experţi. În asemenea cazuri, numărul total
de experţi incluşi în comisie este determinat de conducătorul instituţiei de expertiză. Conducătorul
instituţiei de asemenea determină şi componenţa nominală a comisiei.

Conform prevederilor CPP a RM,24 expertizele cu un grad sporit de complexitate se


efectuează de o comisie din cîţiva experţi de aceeaşi specializare sau, după caz, de specializări
diferite. La cererea părţilor, în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi
(recomandaţi) de ele. Dacă sînt experţi de aceeaşi specializare, membrii comisiei se consultă între ei
şi, ajungînd la o opinie comună, întocmesc un raport unic, pe care îl semnează fiecare. Dacă între

24 CPP a RM, op. cit., art. 146


15
experţi există dezacord, fiecare dintre ei prezintă cîte un raport separat cu privire la toate întrebările
sau numai cu privire la întrebările pe marginea cărora există dezacord.

Dacă membrii comisiei sînt experţi de specializări diferite, la efectuarea expertizei se aplică
prevederile referitoare la expertiza complexă. Cerinţa organului de urmărire penală sau a instanţei
de judecată ca expertiza să fie efectuată de o comisie de experţi este obligatorie pentru şeful
instituţiei de expertiză, precum şi pentru experţii desemnaţi. Dacă expertiza este pusă în sarcina
instituţiei de expertiză şi conducătorul, analizînd complexitatea investigaţiilor ce urmează a fi
efectuate, consideră că este necesară o expertiză în comisie, acesta comunică organului de urmărire
penală sau instanţei de judecată propunerea de dispunere a efectuării expertizei.

5. Concluzii
În faţa unor multitudine de raporturi juridice organele judiciare sunt puse în faţa unor
probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoştinţele unor
specialişti din domeniile ştiinţei, tehnicii, artei etc. În acest sens, legea le permite pentru
descoperirea adevărului, în unele situaţii chiar le obligă să recurgă la concursul specialiştilor.

Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei,
organele judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoştinţe de specialitate, vor numi
unul sau mai mulţi experţi, stabilind în acelaşi timp problemele nelămurite asupra cărora aceştia
trebuie să se pronunţe. Aceste activităţi, desfăşurate de specialişti, sunt denumite în actele
normative prin noţiunea (termenul) de expertize.

Expertizei, ca mijloc de probă, i se acordă o mare importanţă în procesul penal întrucât este
fundamentată pe o cercetare ştiinţifică efectuată de persoane competente. În acelaşi timp însă,
dreptul autohton, în funcţionează principiul liberei aprecieri a probelor, nu recunoaşte vreo
ierarhizare a mijloacelor de probă, adică acordarea vreunei preferinţe prestabilite cu privire la
valoarea lor, neadminţându-se existenţa unor mijloace de probă care să fie cu anticipaţie „mai
bune“ sau „mai puţin bune“, iar organele judiciare au obligaţia ca în fiecare cauză concretă să
verifice valoarea mijloacelor de probă folosite în cauza respectivă.

Responsabilitatea expertului nu diferă de responsabilitatea oricărui cetăţean. Faptul că


expertul execută o misiune în justiţie nu îi conferă nicio imunitate particulară (Dérobert). Calitatea
de “auxiliar al justiţiei” nu-l exonerează pe expert de greşelile pe care le poate săvârşi în exercitarea
funcţiilor sale, acesta fiind evident în cadrul strict al misiunilor sale.

Cu cât datele celorlalte ştiinţe cât şi metodele proprii tehnicii criminalistice sunt mai
perfecţionate şi mai bine folosite, cu atât ele sunt mai eficiente şi îşi vor aduce o contribuţie
însemnată la realizarea scopului procesului penal: aflarea adevărului şi tragerea la răspundere
penală a făptuitorului.

16
6. Bibliografie :

1. Codul de Procedură Penală a RM nr. 122 din 14.03.2003, în vig. din


12.06.2003;
2. Codul Penal al RM nr. 985 din 18.04.2002;
3. Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi
medico-legale nr. 1086 din 23.06.2000;
4. Regulamentul Unic cu privire la atestarea experţilor judiciari din Republica
Moldova, aprobat la 22 decembrie 2004 în cadrul Institutului Republican de
Expertiză Judiciară şi Criminalistică de pe lîngă Ministerul Justiţiei;
5. Regulamentul cu privire la stagiul şi calificarea experţilor judiciari din
Republica Moldova, aprobat la 20 decembrie 2007 în cadrul Institutului
Republican de Expertiză Judiciară şi Criminalistică de pe lîngă Ministerul
Justiţiei;
6. Recomandarea nr. 38 a Plenului CSJ Cu privire la acţiunile procesuale care
pot fi efectuate din momentul sesizării sau autosesizării organului competent
pînă la declanşarea urmăririi penale din 23.04.2013;
7. Nicolae Văduvă, Expertiza Judiciară, Craiova, Ed. Universitaria, 2001;
8. Emilian Stancu, Criminalistica, Ed. "Actami", Bucureşti 2000;
9. M. Gheorghiţă, Z. Brega, L. Vozniuc şi alţii, GHID de expertize judiciare,
Chişinău 2005, Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi
Criminalistică;
10. Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, Expertizele. Mijloc de
probă în procesul penal, Bucureşti, 2000, Ed. Tehnică;
11. Е.Р. Россинская, Судебная экспертиза, Москва 1996;
12. Iurie Odagiu, Lilian Luchin, Expertize Judiciare. Ghid Practic, Chişinău
2011, Academia "Ştefan cel Mare";
13. Igor Dolea, S. Doraş, G. Baciu, A. Pădure, I. Coşciug, S. Rîjicova, Expertiza
judiciară în cauzele privind minorii, Chişinău 2005;
14. dexoline.ro;
15. wikipedia.org;
16. justice.gov.md.

17