Sunteți pe pagina 1din 1

Anul XXI, nr.

48 (764) 22-28 NOIEMBRIE 2010

PE URMELE MÂNTUITORULUI (XIX) ACUM CREDEÞI? CÂNTAREA OASTEI.

D
Iatã Peºtera Sfântã ar, tocmai când uce- ÎNTRE UMILINºÃ ªI STRÃLUCIRE
în care S-a nãscut Mântuitorul (II) nicii credeau că au
ajuns slobozi deplin, Apropiata trecere la cele veşnice a poetului-social şi a omului de cultură
Iisus, ca să-i înveţe să nu se Adrian Păunescu mi-a prilejuit reîntâlnirea, la nivel de lucidă receptare, cu
Încep să mă rog: ajută pe altă cale să mă întorc, încreadă niciodată doar în cântarea Oastei, reabilitată, în momente de restrişte spirituală, la locul şi rolul ei

I
ca odinioară magii. Să nu mai puterile lor, i-a privit în ochi
isuse, Mântuitorul umblu în căile morţii, să nu mă
primordial: acela de a alina durerile oamenilor şi de a bucura inima lui
meu cel Bun! Cât ai cu tristeţe, pe rând, şi le-a zis: Dumnezeu. În vremea funeraliilor poetului basarabean, crescut şi devenit
mai întorc niciodată pe la Irod
umblat Tu să intri în cel viclean, pe la vrăjmașul su- apoi pe plai românesc, întreaga adunare, strânsă în jurul trupului neînsufleţit, a
peștera sufletului meu cea pli- fletului meu. „Acum credeţi?” (In 16, 31). vibrat la doinirea cântărilor Patria mea este Sus, Sus, în Cer şi Vreau lângă
nă cu dobitoceștile patimi! Cât Dumnezeu. Acestea, îngemănate cu Enigmatici şi cuminţi şi cântările
ai bătut la ușă, și eu nu Te-am Mă ridic și, aplecându-mă ...Apoi a lăsat să se aş-
slobozit! Cât ai bătut, și eu nu
bisericeşti specifice acestor grele momente
iarăși în genunchi, sărut cu tearnă, după această între-
Te-am ascultat! Abia pe urmă, căldură, cu dragoste și cu la- Şi, pentru încă o dată, mi-am dat seama că, în singurătatea în care te
bare, între ei, o clipă de tă-
după ani de zile de așteptare, crimi fierbinţi locul unde S-a plasează, la un moment dat, moartea, puntea de har care te poartă spre
cere grea...
Te-am slobozit – și peștera su- născut Mântuitorul meu și al Împărăţia lui Dumnezeu rămâne făurită, la modul cel mai fidel, din cântarea
fletului meu a început să se Ceea ce avea să urmeze
tuturor păcătoșilor... vieţii tale şi cântarea Bisericii, îmbogăţită, atât de minunat, în ultima vreme, de
lumineze. Încă nu s-a umplut avea să-i înveţe un şi mai
mare adevăr. Acela că, chiar cântarea Oastei Domnului.
cu totul de lumina Ta; mai este După sfârșitul slujbei, Î.P.S.
încă întuneric în ea... Intră Tu, Sa, Mitropolitul Nicolae, spune atunci când devii cel mai Doar cine nu a trecut prin astfel de momente de cumpănă, în care în-
Doamne, și luminează-mi de- o inspirată predică despre slobod, trebuie să te consi- credinţează pământului pe unul din cei foarte dragi, nu poate înţelege câtă
plin peștera sufletului meu... însemnătatea locului unde deri cel mai îndatorat, pen- liniştire, îmbărbătare, seninătate poate aduce o astfel de cântare. Pentru că ea,
Iisuse, Mântuitorule! Tu știi, ne-a învrednicit Dumnezeu să tru că prea marea sloboze- cântarea, înainte de a fi vers şi doinire, a izvodit ea însăşi din moarte şi Înviere,
Tu Singur știi despre noaptea ajungem. Ne închinăm încă o nie este totdeauna primejdi- din pământ şi cer, din durere şi fericire. În marginea înfruntărilor de orgolii, a
cea cumplită ce se făcuse în dată în faţa locului unde S-a
viaţa mea. În acea noapte plină născut Mântuitorul și apoi ie-
oasă, şi, când te ştii cel mai detractorilor de serviciu, cântarea de la Oastea Domnului nu a încetat să-şi
cu fiorii pierzării s-a ivit o stea, șim afară. Ca și de la Mormân- mare, atunci trebuie să te trăiască existenţa, în jurul unor momente de bucurie şi, mai ales, de durere,
s-a ivit steaua Ta, s-a ivit lu- tul Mântuitorului din Ierusalim, recunoşti cel mai smerit, fi- rămânând fidelă atât lui Dumnezeu, cât şi oamenilor spre care Acesta a
mina Ta care m-a scăpat și m-a am ieșit și de aici, din Peștera indcă mărimea sfârşeşte cel trimis-o spre alinare. Ea, cântarea, şi-a împlinit mereu vocaţia unei ontologii a
adus la picioarele Tale, ca Nașterii, cu făgăduinţa să nu mai adesea cu prăbuşirea, propovăduirii prin vers, impunându-şi, cu fiecare nouă resemnificare, o
oarecând pe magii de la Răsă- mai urăsc niciodată pe nimeni iar când ţi se pare că ai ajuns
rit. Magii Ţi-au adus daruri în această lume, decât pe dia-
autonomie de exprimare şi o unitate deplină de Duh. Şi aceasta, pentru că
cel mai înţelept, tocmai a-
scumpe: aur, smirnă și tămâie. volul și păcatul. Ca și de la Ie- izvorul ei, al cântării, niciodată nu seacă, iar credinţa din care ea se originează
tunci trebuie să umbli cu cea
Eu n-am avut ce să-Ţi aduc de- rusalim, aduc cititorilor aces- niciodată nu se fosilizează. Cum altfel ar fi rezistat cântarea Oastei Domnului,
mai mare băgare de seamă,
cât lacrimile mele, înfrângerea tei cărţi și de la Betleem cuvin- dacă ea nu ar fi exprimat învăţătura de credinţă de veacuri a Bisericii şi
inimii mele și otrava ce mai fiindcă de la înţelepciune
(continuare în pg. 5) până la nebunie este numai năzuinţa spre Cer din totdeauna a poporului român? De aceea cântarea de la
este încă în mine. Primește-mă,
Doamne, luminează-mă și mă un pas. Oaste împrumută masiv din tradiţie, din repertoriul pus la dispoziţie de Sfinţii
Părintele Iosif TRIFA
Lupta spre Lumină şi Părinţi, de înaintaşi, „în supremă intimitate cu totul şi într-un neîntrerupt schimb
spre Adevăr este îndelungată reciproc de taine”, cum ar spune Blaga. Iar acest „schimb reciproc de taine”,
şi grea. Cere multă smere- între om şi Dumnezeu, se face doar de pe temeiul unei vieţi angajate deplin în
nie, multă înfrânare şi multă Hristos, Cel care se revelează, din când în când, şi în glăsuire de vers, unora
Dragostea de avuţii rugăciune. Dar, când ai a-
juns la această cunoaştere,
dintre ai noştri, dintre binecuvântătorii Neamului românesc.
Istoricul Vasile Pârvan identifica două straturi în constituţia poporului român:
lupta de a te păstra în Lu- unul vizibil de către observatorul din afară, şi unul ascuns. „La popoarele prea
Cuvânt la Duminica a 30-a după Rusalii mină şi în Adevăr este ne- chinuite de adversităţile istorice – spunea el –, se formează un fel de carapace

U nii îl defaimă pe tâ- De-am săvârşi toate virtuţile, spus mai grea şi mai ane- spirituală în care sufletul se refugiază spre a rămânea intact.” Acelaşi lucru,
nărul bogat, spunând dragostea de bani le prihăneşte voioasă. Ea cere să ai nea- cred, se întâmplă şi cu cântarea de la Oaste. Observatorul superficial vede, în
ca era viclean şi rău, pe toate. Pe bună dreptate a spus părat, într-o măsură nespus această cântare, doar o formă specifică de exprimare, simplistă pentru unii,
că a venit la Iisus spre a-L ispiti; Pavel că este rădăcina tuturor mai mare, toate cele patru irelevantă din punct de vedere muzical, pentru alţii. Niciodată Biserica şi Oastea
eu însă nu voi sta la îndoială să relelor (I Tim 1, 10). virtuţi de mai înainte.
spun că era un iubitor de arginţi, Mare râvnă avea tânărul a- Domnului nu au fost scutite de interpretări obtuze, abuzive, neavizate. De prea
Până să ajungi la piscul
un om biruit de averi, pentru că cesta de I-a pus Domnului o multe ori au obosit unii şi alţii să încerce să intre sub carapacea spirituală a
unui munte, la muchia u-
şi Hristos tot această mustrare (continuare în pg. 5) nui ţărm, la vârful unei
acestor forme minunate de exprimare a sufletului românesc şi nu numai. Iar,
i-a făcut. Tirania banilor este
stânci – desigur că, uneori, pentru că nu au reuşit să emită judecăţi de valoare, pe analize corecte, s-au
mare; dovadă, tânărul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur mulţumit să se prevaleze de locuri comune de receptare şi de interpretare.
este nespus de greu. Dar,
Din sumar odată ajuns acolo, pe vârful
cu cel mai mult cer, dar şi
Regăsirea cântărilor Oastei Domnului – în miezul unei ceremonii naţionale
impresionante, demne de un redutabil poet –, mi-a luminat sufletul, în bucuria
• Umbra lui Hristos în binecuvântarea celor doi- cu cel mai puţin pământ, aceea a constatării că, undeva, în lumea versului, poezia adevărată, de bun
sprezece patriarhi (VI) / Pr. Petru RONCEA, pg. 2 echilibrul tău va deveni atât simţ se recunoaşte, se într-ajutorează. Şi că, măcar la vreme de necaz, aşa
cum i-a fost rostul din totdeauna cântării Oastei, batjocorită, uitată, umilită, ea
• Smerenia / Constantin STANCU, pg. 2 de primejduit, încât lupta de
a te păstra aşa îţi va fi cu străluceşte în omenia ei dumnezeiască, încăpăţânându-se să aducă liniştire,
• Căsuţa din pădure / Tincuţa PUŞCAŞU, pg. 3 mult mai grea, îţi va cere pace, nădejde.
mult mai multă grijă. Fericit poporul care va şti să preţuiască o astfel de cântare. Acela nu va
• Scara vieţii / Gheorghe MORAR, pg. 3 (continuare în pg. 6) muri niciodată...
• La Pietroasa, pe tabor / Emanuel PAVEL, pg. 4 Traian DORZ Romeo PETRAŞCIUC