Sunteți pe pagina 1din 28

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

La criminologie

Tema: Violența în familie de la tradiție spre


incriminare

Realizat de: MUNTEAN Alisa


Grupa 1412
Profesor: NEGRITU Ludmila

2017
1
Cuprins:

INTRODUCERE ...........................................................................................................................3

Capitolul I PROBLEMATICA GENERALĂ A VIOLENȚEI ÎN FAMILIE .........................5


1. Scurt istoric privind evoluția conceptului de violență în familie ...................................5
2. Definirea conceptului de violență în familie .....................................................................7
3. Tipuri de manifestare ale violenţei în familie ................................................................10
Violenţa asupra femeii ..................................................................................................10
Violenţa asupra copiilor ...............................................................................................11
Violenţa asupra bărbaţilor ...........................................................................................12
Violenţa asupra bătrânilor ...........................................................................................12
4. Forme de manifestare ale violenţei în familie....................................................................13
5. Factori asociați cu riscul de a dezvolta o conduită violentă .............................................16
6. Consecințele violenței în familie......................................................................................19

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI .........................................................................................122

BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................24

ANEXE: .....................................................................................................................................25

2
INTRODUCERE

Violența în familie este un fenomen extrem de complex, care afectează pe termen lung o
persoană, în toate planurile – fizic, social, emoțional, psihologic, economic – deseori și copii
ceea ce plasează o responsabilitate deosebită pe umerii profesioniștilor care lucrează în acest
domeniu pentru a întrerupe ciclul violenței și perpetuarea acesteia.
Calitatea intervenției și cooperarea interdisciplinară și interinstituțională sunt cruciale pentru
scoaterea victimei din relația violentă și, în final, pentru capacitarea acesteia în vederea luării
unor decizii adecvate în legătură cu securitatea și viitorul ei.1
Actualitatea și importanța temei. Ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea
solidarității familiale, bazate pe prietenie, afecțiune și ajutor moral și material între membrii
familiei, constituie un obiectiv național. Actele de violență săvîrșite între membrii aceleiași
familii pot afecta grav existența acesteia, determinînd frecvent destrămarea ei.
Efectele profund dăunătoare ale violenței între membrii aceleiași familii, atît pentru aceștia cît și
pentru societate în ansamblul ei, toate acestea au impus ca o necesitate de prim ordin, prevenirea
și combaterea violenței și prin mijloacele specifice legii penale. Exprimată prin corecții aplicate
minorilor, în limitarea independenței soției/ soțului, în nerespectarea drepturilor, sentimentelor,
opiniilor, în violența între frați, în violența asupra membrilor vîrstnici ai familiei etc., violența în
familie reprezintă o problemă socială și, în același timp, o încalcare gravă a drepturilor omului.
Ea reprezintă și o realitate socială ale cărei consecințe nu pot fi ignorate la nivelul deciziei
politice, din perspectiva aderării țării noastre la structurile Uniunii Europene.
Am optat pentru această temă deoarece violenţa în familie este un fenomen prezent, o temă
actuală în societatea noastră. Aceasta are un caracter continuu, ciclic şi creşte în timp ca
frecvenţă şi severitate. Violenţa în familie are efecte devastatoare pe termen lung asupra copiilor
care sunt victime sau martori ai violenţei în familie.
Scopul și obiectivele lucrării. Scopul inverstigației acestei teme: ,,Violența în familie de la
tradiție spre incriminare’’ consistă în realizarea unei investigații aprofundate în materia
componenței de violență în familie în vederea analizei problematicii privind cauzele, formele de
manifestare și efectele negative ale aplicării violenței în familie, precum și examinarea
metodelor de prevenire și formularea unor propuneri, recomandări menite să eficientizeze cadrul
legal care incriminează violența în familie.
Pentru realizarea acestui scop au fost trasate următoarele obiective:
- De a studia conceptul de violență în familie și analiza evoluției istorice asupra acestei
probleme.
- Să specific categoriile de victime ce cad pradă acțiunilor de violență în familie.
- De a identifica aspectele specifice violenței în familie.
- Să studiez tipurilor și formelor violenței în familie.
- Să determin factorii care contribuie la intensificarea violenței în familie.

1
Tratat de drept penal, Partea Speciala Vol. I, Chișinău, 2015 de Sergiu Brînză, Vitalie Stati, pag. 1010
3
Metodologia cercetării științifice. În vederea realizării scopului și obiectivelor trasate au fost
utilizate o serie de metode de cercetare, printre care: istorică, comparativă, logică, literară,
sistemică etc.
Reieșind din cele expuse mai sus, lucrarea dată am structurat-o în felul urmator, I Capitol ce
conține urmatoarele subpuncte: Scurt istoric privind evoluția conceptului de violență în familie,
definirea conceptului de violență în familie, tipuri şi forme de manifestare ale violenţei în
familie, factori asociati cu riscul de a dezvolta o conduita violenta precum și concluzii și
recomandări.

4
Capitolul I PROBLEMATICA GENERALĂ A VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

1. Scurt istoric privind evoluția conceptului de violență în familie


Deși violența domestică are o istorie veche, fenomenul a fost prezentat public în Statele Unite și
în Europa Occidentală drept o problemă generală gravă a societății abia în ultimele trei decenii
ale secolului al XX-lea. Anii ’90 au adus recunoașterea violenței domestice drept o încălcare a
drepturilor omului.2
În domeniul sociologiei, cercetătorii lipsiți de perspectiva de gen și-au limitat studiile la
identificarea și explicarea cauzelor individuale ale fenomenului violenței în familie (consum de
alcool sau droguri, probleme de sănătate mintală) și a cauzelor generale de natură socială și
economică (sărăcie, lipsa educației, șomaj, apartenență la grupuri sociale defavorizate etc.).
Unele studii de specialitate leagă violența în familie de zona pauperă a societății, ignorând cu
desăvârșire faptul că ea se produce și în familiile cu un nivel de trai decent sau în cele foarte
bogate. Numeroase studii nu au făcut altceva decât să investigheze relațiile de familie,
considerând violența domestică o problemă a cuplului.
Teoriile feministe văd însă acest tip de violență ca fiind reflectarea unei structuri patriarhale, care
are drept scop subordonarea femeilor de cele mai multe ori. Violența în familie este o formă de
control social care are la bază mituri și prejudecăți legate de modul în care trebuie să se poarte o
femeie cu rudele sale de sex masculin. Feministele considerau, de asemenea, că instituțiile
importante ale societății (justiția, poliția, Biserica, sistemul sanitar etc.) încurajează și mențin
violența domestică, ignorând actele de violență la care de cele mai multe ori erau victime
femeile.
Răspunsul societății se manifesta deseori prin blamarea victimei, care este considerată a fi
vinovată pentru că a încălcat diferite norme de comportament.
Violența în familie este perpetuată de o serie de factori, evidențiați de numeroase studii
feministe:
 culturali – socializarea de gen (care presupune atribuirea de roluri precise femeilor și
bărbaților), considerarea bărbaților ca superiori a priori femeilor, considerarea familiei ca
sferă privată, controlată de bărbat, “capul familiei”.
 economici – dependența economică a victimei; accesul limitat al femeilor la resurse
finaciare; accesul limitat la slujbe și la educație;
 legali – lipsa unor reglementări legislative adecvate, care să sancționeze violența în
interiorul cuplului și discriminarea femeii în societate; proceduri legale greoaie și
defavorizante în cazul divorțului și solicitării custodiei copiilor; neimplicarea poliției în
cazurile de violență în familie;
 politici – subreprezentarea femeilor în parlamente, instituții publice; considerarea
violenței domestice, în particular, și a problemelor femeilor, în general, ca fiind subiecte
de minim interes politic; valorizarea excesivă a familiei, prin limitarea intervenției
statului în viața acesteia; neimplicarea femeilor în viața politică.3

2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83_%C3%AEn_familie Vizitat 03/12/2017 ora 14.45
3
Tratat de drept penal, Partea Speciala Vol. I, Chișinău, 2015 de Sergiu Brînză, Vitalie Stati, pag. 1006-1007
5
Pedepsirea actelor de violență domestică a însemnat însă depășirea dihotomiei public/privat, care
justifica în mod tradițional neintervenția autorităților statului în conflictele din familie. Discutând
celebra sintagmă “ceea ce este personal, e politic”, Susan Moller Okin a constatat faptul că la fel
ca sfera publică, cea privată este controlată tot de relații de putere; în ambele cazuri, dominația
masculină este considerată a fi naturală.
De aceea, oamenii tindeau să fie mai toleranți atunci când bărbatul își bate partenera, pentru că
violența era considerată o modalitate de manifestare a dominației masculine în cadrul familiei
patriarhale. În aceste condiții, dreptul la viață privată a fost mult timp înțeles ca fiind libertatea
taților și soților de a-și disciplina copiii și soțiile.
Violența domestică are efecte devastatoare asupra membrilor familiei. Îi afectează sănătatea
fizică, îi pericliteaza sănătatea mentală, îi scade încrederea în sine și în ceilalți. Efectele pe
termen lung se circumscriu tulburărilor post-traumatice de stres, întâlnite, de obicei, la victimele
războaielor sau ale dezastrelor naturale. Extrem de afectați sunt și copiii cuplului care asistă la
actele de violență sau devin la rândul lor victime. Ca orice fenomen social de mare amploare,
violența în familie implică niște costuri importante pentru societate:
 costuri directe – valoarea serviciilor destinate tratării victimelor violenței (spitalizare,
consiliere, procese juridice)
 costuri sociale – creșterea mortalității, scăderea nivelului de sănătate, scăderea calității
vieții
 costuri economice – scăderea productivității muncii, scăderea numărului adulților activi
pe piața muncii, creșterea numărului concediilor medicale etc.4
În 2010 este indrodus în Codul Penal al Republicii Moldova art. 201/1 cu denumirea marginală
de Violență în familie, unde sunt reunite cinci variante tip și o variantă agravantă de infracțiune.
În urma operării modificărilor menționate mai sus, e posibilă punerea în aplicare a prevederilor
Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie , ceea ce face mai eficiente
masurile aplicate ca politicile din domeniu să se axeze pe protecția victimelor violenței,
responsabilizarea autorităților competente, includerea în programe de reabilitare și sancționarea
agresorilor.
Prin modificările și complectările propuse se urmărește prevenirea și combaterea violenței în
familie, care este recunoscută de către societatea internațională ca o încălcarea a drepturilor
omului, inclusiv a dreptului la viață, dreptului la cel mai înalt standard realizabil al sănătății
fizice și mintale, dreptului de a nu fi supus torturii sau tratamentului crud, inuman și degradant
sau pedepselor, dreptului la libertate și siguranță, dreptului la egalitate în fața legii, dreptului la
viață privată și de familie, dreptului de a nu fi discriminat, dreptului la tratament egal, dreptului
la un remediu juridic eficient.

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83_%C3%AEn_familie Vizitat 03/12/2017 ora 14.55
6
2. Definirea conceptului de violență în familie
Violenţa în familie poate afecta orice persoană, indiferent de religie, culoare sau statut social,
fiind întâlnită atât în familiile bogate cât şi în cele sărace, în familiile monoparentale şi în cele cu
ambii părinţi. Pot fi întâlnite forme de violenţă exercitate asupra femeii, copilului, persoanelor
vârstnice, cât şi asupra bărbatului şi tinerilor.
Violenţa în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate ţările lumii indiferent
de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societăţii. Acesta este
un fenomen grav care afectează drepturile omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate,
integritate fizică şi psihică.
Din ultimul Raport Mondial asupra Violenței și Sănătății, rezultă că anual peste un milion și
jumătate de persoane își pierd viața în urma unor acte de violență (procentual înseamnă că 28,8
persoane la 100.000 de locuitori) și multe alte victime suferă din cauza comportamentelor de
acest gen.
Republica Moldova s-a raliat la legislaţia internaţională privind violenţa în familie şi astfel a fost
apărut principalul act normativ şi anume Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei în
familie.
Dicționarul enciclopedic român definește violența ca fiind “un viciu de consimțământ, care
constă în constrângerea exercitată pe cale psihică asupra unei persoane spre a o determina să facă
un anumit act juridic“.5 Pe lângă aceasta se amintește și de o Teorie a violenței - teorie
sociologică a violenței - potrivit căreia inegalitatea socială își are izvorul în folosirea, pe o
anumită treaptă a dezvoltării sociale, a violenței de către unii oameni împotriva altora.
Potrivit definiţiei agreate de Consiliul Europei, violenă în familie este „ orice act sau omisiune
comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere vieţii,
integrităţii corporale sau sau psihologice sau libertăţii altui membru al acelei familii şi
periclitează în mod serios dezvoltarea personalităţii acestuia”.
Violența familială constituie „orice formă de agresiune, abuz sau intimidare, dirijată împotriva
unui membru al căminului familial, unei rude de sânge sau contra altor persoane din mediul
familial”.
Violența (intra) familială este „utilizarea constrângerii fizice sau emoționale asupra unui alt
membru al familiei în scopul impunerii puterii și a controlului asupra acestuia, precum și
ansamblul conflictelor din grupul familial, care au ca efect maltratarea partenerului sau al
copilului”.
Violența în cadrul cadrul familiei nu include numai violența fizică (omor, vătămare, lovire), ci și
violența sexuală (violul marital), psihologică (șantaj, denigrare, umilire, izgonire, abandon,
izolare), violența verbală (insulta, amenințare) și cea economică (privare de mijloace și bunuri
vitale).6
Conform Codului Penal al Republicii Moldova violența în familie e definită ca fiind acţiunea sau
inacţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei,
manifestată prin:

5
https://dexonline.ro/definitie/violenta vizitat 01/12/17 01/12/2017 ora 09.00
6
Tratat de drept penal, Partea Speciala Vol. I, Chișinău, 2015 de Sergiu Brînză, Vitalie Stati, pag. 1007
7
a) maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra victimei;
c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară, neglijare,
dacă au provocat victimei vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătăţii,7
Cele mai importante reglementări legale din legislaţia natională privind violenţa în familie sunt:
- Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
- Codul Penal al Republicii Moldova.
Conform Legii enunțate mai sus violenţa în familie e definita ca: „acte de violenţă fizică,
sexuală, psihologică, spirituală sau economică, cu excepţia acţiunilor de autoapărare sau de
apărare ale altei persoane, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, comise de către un membru de
familie în privinţa altui membru al aceleiaşi familii, prin care s-a cauzat victimei prejudiciu
material sau moral”8.
Această lege contribuie în mod semnificativ la evoluția legislației naționale în ce privește
protecția drepturilor omului, ținând cont de frecvența cazurilor de violență în familie și
consecințele fizice și psihice deosebit de grave ale acestui fenomen.
Violența intrafamilială, comparativ cu alte tipuri de violență, are aspectele ei specifice,
incriminate prin lege. Acestea sunt :
Accesul permanent al agresorului la victimă.
În spațiul privat al căminului nu există locuri sigure, de adăpostire și tocmai de aceea agresorul
are control total asupra victimei sau victimelor. Se evidențiază aici un aspect de terorizare și de
neputință a victimelor;
Desfășurarea previzibilă a evenimentelor de violență, în formă ciclică, cu episoade
multiple, inevitabile și tot mai frecvente și severe în timp;
Angrenarea întregului sistem al familiei.
Toți membrii familiei devin victime directe și indirecte ale agresorului;
În cazurile de violență în familie apar modificări de structură a personalității tuturor celor
implicați.
Victima își va pierde încet stima de sine și va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin
care va încerca să facă față situației. Riscul de a ceda într-un anumit moment crește pe măsură ce
situația se cronicizeaza. Aceasta poate ajunge un șomer cronic, un alcoolic, păstrând relații cu
mediul social din afara familiei doar în grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburări de
integrare socială.
Sub influența atmosferei de violență în familie, apar modificări de personalitate ale copiilor.
Modul în care un copil agresat interacționează cu ceilalți copii, este marcat de modelul care îi

7
CODUL PENAL al Republicii Moldova Publicat : 13-09-2002 în Monitorul Oficial Nr. 128-129, Versiune în
vigoare din data 04.08.17
8
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie Nr. 45
din 01.03.2007, articolul 2
8
provoacă angoase. Copilul agresiv, care îi conduce pe ceilalți, autoritar și violent, reproduce, prin
identificare, comportamentul persoanei care îi provoacă frica. În felul acesta el învață un model,
pe care este foarte posibil să îl perpetueze în viața de adult. Devenind la rândul său părinte, va
avea, față de copiii săi, același comportament, devenind din victimă, agresor. De aceea, dacă
studiem trecutul unor părinți care își abuzează propriii copii, remarcăm o istorie plină de abuzuri
în copilărie, de victimizare și suferință. Acești copii s-au identificat atât de puternic cu agresorul
lor, încât acesta a devenit un mod de viață. Cu cât este mai puternic abuzul la care au fost supuși,
cu atât riscul de a perpetua același comportament este mai mare.
Relațiile emoționale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei
domestice.
Poate ca cea mai deviantă manifestare emoțională în relația agresor-victimă e sindromul
Stockholm. Atunci când o persoană traversează o situație limită, în care suferă abuzuri, privare
de libertate, se confruntă cu teama de violență sau moarte, se naște o tensiune internă care
generează încercarea disperată de apărare împotriva abuzului. Mecanismul de apărare care apare
în această situație este identificarea cu agresorul. Pentru a face față situației, victima preia
atributele agresorului, comportamentele acestuia, se identifică cu cauza sa.
Caracterul secret, privat, care face ca victima sa aiba un acces mai mic la surse de sprijin,
apare invariabil in cazul violentei in familie.
Dacă la inceput, victimele suprinse de agresor ar avea intenția de a căuta ajutor, de a spune celor
apropiați, în timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai putin
explicit al agresorului, acela de a-și îndepărta familia și prietenii, cei la care ar putea să recurgă
în momentele dificile.
Neintervenționismul.
Reprezintă tendința celorlalți de a trece sub tăcere astfel de manifestări și e un specific
consemnat de toată literatura din domeniu.
Acest specific al violentei domestice l-a condus pe Felson la o descrire triunghiulara a ei, având
următoarele puncte de sprijin: agresor, victimă și “gardianul absent “.
Aspectele de tortură ale femeii victimă sunt cvasiprezente în violența domestică.
Violența domestică are un registru larg de manifestări: psihice, fizice, sexuale și sociale.
Ele se pot combina intr-un amalgam infernal și cu anumite consecințe evidente, de suprafață, dar
și de profunzime asupra victimelor.9
Femei care iși pierd încrederea și bucuria vietii, copii care cresc învățând violența ca pe o metodă
de schimb în relațiile cu ceilalți sunt dramaticele dovezi ale modificărilor profunde ce apar în
cazul victimelor violenței în familie.
Din perspectiva naturii violenței, M. D. Pagelow definește violența intrafamilială astfel :
˝Violența intrafamilială se referă la orice act comis sau omis de către membrii familiei și orice
consecințe ale acestor acțiuni sau incațiuni, prin care alți membri ai familiei sunt deprivați de

9
Lucrare de licenta, tema: VIOLENŢA ÎN FAMILIE SI INTERVENŢIA ÎN CAZURILE DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE,
UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU,FACULTATEA DE MANAGEMENT, SPECIALIAZAREA ASISTENŢĂ
SOCIALĂ,BACĂU, 2010

9
drepturi și libertăți egale și care împietează asupra dezvoltării lor optime și asupra exercitării
libertății de alegere˝.
3. Tipuri de manifestare ale violenţei în familie
Violenţa în familie poate să îmbrace forme diverse, mai mult sau mai puţin vizibile, precum
violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi socială. Persoanele violente manifestă o serie
de comportamente agresive repetitive (rareori violenţa se manifestă printr-un singur incident), în
forma unor combinaţii de acte coercitive şi de atac, de mai multe tipuri. Relațiile violente sunt
progresive și au la bază lipsa de comunicare și înțelegere reciprocă, dar și traume din copilărie,
mulți agresori fiind martori la scene violente dintre diverși membri ai familiei lor.
Violenţa în familie are caracteristici care o fac diferită de alte tipuri de violenţă apărute
incidental sau în alte contexte şi o dinamică sau ciclu de manifestare aparte bazate pe tipul de
relaţie care există între victimă şi agresor. Este un fenomen grav, o problemă comunitară, socială
şi de sănătate publică ce afectează în principal femeile (95% din totalul victimelor violenţei în
familie sunt femei).
Ca formă de comportament, violenţa în familie are:
(i) caracter instrumental (agresorul controlează victima, iar comportamentele devin funcţionale
şi persistă dacă au rezultatul scontat);
(ii) caracter intenţional (se produce cu intenţia de control şi dominare, de menţinere a puterii,
intenţie pe care făptuitorul nu o recunoaşte, dar care poate fi identificată prin rezultatele pe care
le produce);
(iii) caracter dobândit (violenţa nu este înnăscută, ci învăţată prin imitaţie).
Violenţa în familie include: violenţa asupra femeii, violenţa asupra copiilor, violenţa asupra
bărbaţilor şi violenţa asupra bătrânilor. 10

 Violenţa asupra femeii


Conceptul de abuz asupra femeii cuprinde o varietate de agresiuni ale partenerului – soţ, fost soţ,
iubit sau prieten.
Articolul 2 din Rezoluţia ONU 48/104/1993, arată că violeţa împotriva femeii include
următoarele acţiuni chiar dacă nu se limitează la ele: violenţa fizică, sexuală şi psihologică care
se produce în cadrul familiei, inclusiv maltratări, abuzul sexual al copiilor din cadrul căminului
conjugal, exploatarea, violenţa ce are ca efect ştirbirea dreptului patrimonial, mutilarea genitală
şi alte practici tradiţionale, nocive pentru femeie.11
Actele de violență asupra femeilor nu se referă doar la abuzul direct care este cel mai vizibil, ci
includ tot ceea ce le împiedică să își pună potențialul în valoare, fapt care este atât în detrimentul
lor ca indivizi cât și în detrimentul societății.
În 1995 la Beijing a avut loc cea de a IV – a Conferinţă Mondială a Femeilor, ocazie cu care
violenţa împotriva femeilor a fost definită drept „orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa
de gen, care generează o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică, inclusiv

10
Lucrare de licenta pe tema,, Violența în familie,, BACĂU, 2010, UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU, pag.
40
11
Rezoluţia ONU 48/104/1993, art. 2
10
ameninţările cu asemenea acte, interzicerea sau privarea de libertăţi, indiferent dacă acestea apar
în viaţa publică sau privată.
Originile violenței împotriva femeilor trebuie căutate nu numai la nivelul agresorului ci și în
structura socială și în ansamblul valorilor, tradițiilor, obiceiurilor și credințelor legate de
inegalitatea dintre femei și bărbați. Înțelegerea violenței directe, observabile, cu toate tipurile și
manifestările ei, depinde de raportarea constantă la structurile sociale și la cultura care o
încurajează, perpetuează și legitimizează.
Violența este răspândită pe scară largă in majoritatea societăților și este o cauză frecventă de
sinucidere în rândul femeilor.Recurgerea la violență este un mod prin care femeile sunt contolate
și supuse. Toate cele trei forme ale violenței, directă, structurală și culturală servesc menținerii
unor relații de putere inegale.
Violența împotriva femeilor este o consecință a raporturilor de putere inegale dintre femei și
bărbați. Este generată în majoritatea cazurilor de bărbaţi – mai ales de parteneri şi rude, dar şi de
cunoştinţe sau necunoscuţi, cu scopul de a exercita control, iar cauzele sale sunt istorice, avîndu-
şi origina în inegalitatea de gen.
Femeile suportă sistematic şi simptomatic violenţe de diferite tipuri, de la cele fizice la cele
subtil psihologice.
Consiliul Europei a recunoscut mai demult că violenţa împotriva femeilor este legată de
inegalităţile structurale mai largi din societate şi de abuzul de putere masculină, fiind sprijinit de
structuri sociale care promovează inegalitatea de gen. La cea de a treia Conferință Ministerială
asupra Egalităţii între Femei şi Bărbaţi (1993) s-a arătat că “violenţa împotriva femeilor …poate
fi văzută ca un mijloc de a controla femeile şi îşi are originea în relaţia de putere inegală care
încă persistă între femei şi bărbaţi. Multe societăţi tolerează şi perpetuează în cultură şi tradiţie,
mai ales violența domestică și violența conjugală.”

 Violenţa asupra copiilor


Violenţa asupra copilului este definita astfel: “orice acţiune voluntară a unei persoane care se
află într-o relaţie de răspundere, încredere sau autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată
viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică a copilului.”12
În familie, abuzul este comis de către membrii familiei, de cei în care copilul are încredere, de
cei însărcinaţi cu creşterea şi îngrijirea lui. Desemnarea unui anumit comportament din cadrul
familiei ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali şi culturali.
Un comportament este considerat într-o societate dată ca fiind abuziv dacă el depăşeşte
standardul cultural obişnuit al comunităţii. De exemplu, bătaia peste fund sau o palmă dată unui
copil sunt considerate în Moldova forme acceptabile de pedepse date de către părinţi.
Neglijarea copilului poate apărea atunci când un copil nu beneficiază în mod adecvat de hrană,
casă, haine, îngrijire medicală sau de supraveghere din omisiunea voluntară a părinţilor sau a
persoanelor cărora le-a fost încredinţat.

12
Violenţa faţă de copii în Republica Moldova, Studiul, Ministerul Educaţiei și Tineretului al Republicii Moldova
Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei și Copilului al Republicii Moldova, UNICEF,2017, pag 46.
11
 Violenţa asupra bărbaţilor
De obicei, când se vorbește despre masculinitate se vorbește despre poziţii de putere. Prestigiul
masculinităţii ar păli odată ce bărbaţii ar admite că ei nu deţin controlul, că nu sunt capabili să-şi
rezolve problemele decît apelând la metode formale – justiţie şi ajutor social. Imaginea
bărbatului în media a fost multă vreme şi mai este imaginea tradiţională a bărbatului puternic și
stăpân pe sine și pe familia sa, inclusiv soție și copii. Cu toate acestea în ultimul timp media a
început să prezinte, în ciuda acestei imagini de agresor, bărbatul ca victimă al femeii.
În domeniul violenței domestice există trei mituri proeminente privind victimele bărbaţi:
- Între violența domestică şi abuzul feminin se pune semnul de egalitate: toţi bărbaţii sunt
agresori şi toate victimele sunt femei sau, cu alte cuvinte, agresorii sunt numai bărbaţi, iar
victimele sunt numai femei;
- Blamarea victimei: victima-bărbat facilitează, precipită sau provoacă agresorul-femeie, făcînd-
o să acţioneze violent;
- Victime-bărbaţi există numai în măsura şi cazul în care victimele-femei răspund la violenţa
masculină ca reacţie de autoapărare, devenind astfel agresoare.
In practică femeia este cea care beneficiază de servicii de suport și de reglementări legale.
Victimele “invizibile”, bărbaţii, sunt ignoraţi sociali şi, în ultimă instanţă, discriminați. Urmare
acestei atitudinii neglijente a societăţii privind victimizarea masculină primară, determină efecte
secundare – victimizare secundară, care se manifestă prin obsesie şi ataşament exagerat faţă de
muncă, suicid, căderi nervoase, alcoolism şi consum de droguri, depresie, antrenînd ulterior
violenţă masculină, bărbaţii devenind agresori, iar femeile agresoare victime.
Cu toate acestea, în orice statistică realizată cazurile de abuz al femeii asupra bărbatului sunt sub
10%. De regulă, acest abuz se întâmplă când femeia se apară de partenerul agresiv.

 Violenţa asupra bătrânilor


O formă aparte de violentă în cadrul familiei o constituie şi cea îndreptată împotriva vârstnicilor.
În aproximativ 80% din cazuri, abuzul este datorat unei rude care locuieşte împreună cu persoana
în vârstă, altor persoane din anturajul permanent sau instituţiilor care ar trebui să-l ocrotească şi
care îi încalcă drepturile.
Caracteristicile persoanei abuzate:
• persoană peste 75 de ani;
• cel mai adesea femeie singură;
• fără roluri în societate;
• cu afecţiuni cronice sau acute;
• cu moibilitate diminuată;
• incomodă pentru anturaj.

12
4. Forme de manifestare ale violenţei în familie
Violenţa în familie poate fi definită ca un punct de control coercitiv caracterizat prin folosirea
comportamentelor abuzive fizice, sexuale sau emoţionale. Violenţa în familie include: violenţa
fizică, rele tratamente aplicate minorului, limitarea independenţei partenerului, nerespectarea
drepturilor, sentimentelor, opiniilor, expectanţelor partenerului, violenţa între fraţi, abuzul şi
violenţa asupra membrilor vârstnici ai familiei etc.
Studiile efectuate asupra familiei, ca instituţie socială, au aratat că violenţa manifestată în context
familial prezintă şi alte trăsături cum ar fi: comportament necontrolat, aşteptări nerealiste,
tendinţe de izolare, blamare reciprocă, manifestări violente în cazul relaţiilor dintre membrii
familiei şi în special, utilizarea forţei.
Violenţa în familie reprezintă o problemă socială, o problemă de sănătate şi în acelaşi timp, o
încălcare a drepturilor omului.
În majoritatea cazurilor, violenţa în familie include formele asociate ale violenţei fizice, sexuale,
psihologice, economice şi ale izolării sociale. In situaţia în care violenţa se manifestă pe perioade
lungi de timp există riscul creşterii frecvenţei şi diversificării asocierii formelor de violenţă
enumerate mai jos.

a) Violenţa fizică este cea mai frecventă formă de abuz. Poate lua mai multe forme: lovituri,
bătăi, scuturări, zgârieri, arsuri, ciupituri, muşcături, sufocări, aruncări cu obiecte, biciuiri şi alte
acţiuni ce pot cauza răni fizice, pot lăsa urme sau pot produce durere fizică; tot în cadrul
violenţei fizice se poate întâlni ameninţarea cu forme de abuz sau tortură şi intimidarea victimei
cauzată de acţiuni si gesturi fizice;
O persoană abuzată fizic prezintă următoarele semne:
- contuzii, julituri, zgârieturi, fracturi şi luxaţii;
- leziuni la nivelul capului, gâtului, pieptului, sânilor şi abdomenului;
- urme ale unor răni mai vechi;
Într-un număr mare de cazuri, abuzul fizic se produce prin folosirea diverselor arme de foc sau a
unor obiecte contondente. În cele mai grave situaţii, abuzul fizic poate duce la moarte.
În cazul copiilor se consideră abuz fizic şi cazul copiilor răniţi din cauza insuficientei
supravegheri.
b) Violenţa psihologică este devastatoare. A fost comparată cu tortura ostaticilor care sunt, în
mod similar, privaţi de libertate şi de somn, fără a şti când se vor manifesta din nou violenţele.
Violenţa psihologică se referă la folosirea ameninţărilor şi a oricăror comportamente menite să
producă teama: ridicarea vocii, tăcerea prelungită, cuvinte şi acţiuni care distrug imaginea de
sine a victimei şi a încrederii în sine. Comportamentul violent psihologic este strâns legat de
celelalte forme de violenţă. Problemele emoţionale cronice pe care le prezintă victimele sunt o
reacţie normală la acest tratament. Odată ce teama de agresiune s-a instalat, ameninţările sunt
suficiente pentru a menţine atmosfera de teamă constantă. Victima trăieşte în teroare şi teamă
permanentă.
Violenţa psihologică constă în insulte în public sau în spaţiu privat, jigniri ( referitoare la
aspectul fizic, la capacităţile intelectuale şi la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are
13
victima în cadrul familiei, ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune
psihică continuă, teroare, privare de alimente.
Victimele abuzului psihologic acuză simptome legate de stres, cum ar fi:
- insomnii, iritabilitate, gânduri suicidare;
- pierderea sau luarea în greutate;
- ulcer, nervozitate;
- depresie, anxietate.
În ceea ce priveşte copilul, abuzul emoţional poate afecta imaginea şi respectul de sine al
copilului şi poate avea anumite efecte asupra capacităţii sale de a funcţiona în societate, de a
oferi şi de a primi afecţiune.
Abuzul emoţional asupra copilului ca fiind: „ atacul concertat al unui adult asupra dezvoltării
conştiinţei de sine şi a competenţei sociale a copilului”.
Forme de abuz emoţional asupra copiilor mai des întâlnite sunt cele la care recurg părinţii sub
forma diverselor pedepse: izolarea copilului (legarea, încuierea lui în diverse spaţii închise),
neacordarea răspunsurilor emoţionale, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta la solicitarea
acestuia, degradarea, exploatarea, folosirea lui ca servitor, coruperea minorului prin învăţarea sau
recompensarea unorcomporetamente neadecvate, antisociale, agresive, rasiste, imorale sau
criminale.
„ Sindromul Cenuşăresei ” presupune că nu numai părinţii abuzează copilul ci şi fraţii săi.
Aceştia suferă de anxietate cronică datorită atitudinii părinţilor şi aleg să se alieze cu ei împotiva
fratelui pe care îl definesc „prost”, „imposibil” si ca fiind sursa tuturor nenorocirilor din familie.
Copilul este terorizat prin ameninţări cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea – ameninţările îi
crează o stare de anxietate, căreia copilul cu greu îi face faţă.
Copiii ai căror părinţi sunt violenţi unii cu alţii trăiesc în anxietate şi-şi folosesc adesea energia
pentru a avea grijă de ei inşişi şi, în mod ironic, chiar şi de părinţii lor. De obicei aceşti copii
sunt obligaţi de părinţi să-şi asume responsabilităţi peste puterile lor, imposibil să le facă faţă.
Sunt copii fără copilărie care mai târziu vor avea probleme de identitate, de conştientizare a
propriei valori, şi ale identităţii sexuale.
Copiii ai căror părinţi divorţeaza fără a fi capabili să realizeze creşterea lor sunt martori ai unor
evenimente, conflicte cronice, fiind obligaţi să fie de partea unuia dintre ei. Copilul devine
anxios, confuz, furios, disperat, făra a avea posibilitatea să ceară şi să primească ajutor.
Abuzul emoţional asupra copilului produce o întârziere a dezvoltării sociale şi intelectuale a
copilului.
c) Violenţa sexuală în interiorul familiei se poate menifesta în două direcții:
- violul marital;
- violența sexuală dintre părinți și copii.
Abuzul sexual asupra copilului presupune atragerea, convingerea, folosirea, coruperea, forţarea,
obligarea şi antrenarea minorului într-o activitate de natură sexuală sau asistarea unei alte
persoane în timpul unor activităţi realizate cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface
14
nevoile unui adult sau ale unui alt copil care, prin vârstă şi dezvoltare, se află fată de el într-o
relaţie de răspundere, încredere sau putere.
Abuzul sexual împotriva copilului presupune implicarea de către adult a copiilor dependenţi /
imaturi, a adolescenţilor în activităţi sexuale pe care nu le înţeleg şi la care ei nu sunt în măsură
să consimtă în cunoştinţă de cauză sau care violeză normele tradiţionale ale vieţii de familie.
Sintagma „abuz sexual aplicat copiilor este un termen generic ce acoperă mai multe tipuri de
comportament abuziv, chiar şi pe cel neimplicând contact fizic direct, dar considerate tratamente
abuzive din punct de vedere sexual ( de exemplu: nuditatea, sărutatul, palparea, masturbarea,
contact sexual imitat etc. ).
d) Violenţa economică constă în diminuarea resurselor şi a autonomiei victimei prin controlul
resurselor financiare şi a accesului victimei la bani, lucruri personale, hrană, mijloace de
transport, telefon şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia aceasta.
e) Violenţa socială constă în restrângerea accesului la informaţie, controlul excesival activităţilor
victimei, având ca efect izolarea acestuia de familie, prieteni, colegi, precum şi limitarea sau
interzicerea unor activităţi, având ca rezultat întreruperea relaţiilor sociale mergând până la
izolarea socială a victimei.
f) Neglijarea reprezintă omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are
responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului, de a nesocoti orice măsură impousă de
această responsabilitate, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
g) Exploatarea prin muncă a femeii şi a unor categorii defavorizate sub aspectul vârstei şi al
sănătăţii este în prezent cel mai răspândit mod de exploatare şi de abuz, mai ales asupra copiilor
din întraga lume şi include constrângerea acestora la muncă forţată. În cazul copiilor exploatarea
prin muncă vizează constrângerea la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este
susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice,
mentale, spirituale, morale ori sociale, menţionând că este interzisă orice practică prin
intermediul căreia un copil este dat de unul sau ambii părinţi ori de reprezentantul legal în
schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia.13
Violența împotriva femeilor poate fi împărțită în trei mari categorii care se află în stânsă legătură
și interdependență, alimentându-se și perpetuându-se reciproc.
violența directă;
violența structurată;
violența culturală;
Violența directă (fizică, sexuală, socială, economică, psihologică) intimidează și reprimă;
violența structurală instituționalizează; iar violența culturală interiorizează aceasta relație, ceea
ce face această structură durabilă și dificil de schimbat.
Societățile de origine patriarhală sunt formațiuni sociale esențial violente la adresa femeilor care
combină într-un cerc vicios cele trei forme de violență.

13
Lucrare de licență, tema: VIOLENŢA ÎN FAMILIE SI INTERVENŢIA ÎN CAZURILE DE VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE,, BACĂU,
2010, UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU, pag.64
15
Violența directă (fizică, sexuală, socială, economică și psihologică) este forma cea mai ușor
observabilăa violenței pentru că implică în general manifestări fizice și în genere , măsurabile,
cuantificabile.
Violența structurată este mai greu de recunoscut, este violența încastrată în sistemele sociale,
politice și economice ale societății. Este vorba despre alocarea diferită a bunurilor, resurselor și
oportunităților între diferite grupuri sociale ( din perspectiva de gen între femei și bărbați ca
grupuri sociale) din cauza structurii care le reglementează relația. Structurile sociale reprezintă
instanțele care confirmă, întăresc și reproduc această inegalitate. Aceste inegalități care persistă
în viața socială a unei societăți reîntăresc ideea normalității dominației și superiorității bărbaților
asupra femeilor. Dependența socială, politică și economică a femeilor de bărbați creează structuri
în care violențele bărbaților asupra femeilor sunt transpuse în realitate.
Violența culturală reprezintă acele aspecte ale culturii care fac ca violența să pară ”normală”, o
modalitate acceptabilă de a răspunde la diferite probleme și conflicte, legitimând violența directă
și structurală.
Cele trei forme ale violenței se manifestă rareori în mod singular. În fapt acestea interacționează
pentru a perpetua, alimenta și menține anumite fenomene complexe precum violența domestică,
prostituția, traficul de ființe și altele.
5. Factori asociați cu riscul de a dezvolta o conduită violentă

Cel mai important factor de risc este apreciat în literature de specialitate este statutul de martor
sau de victimă a violenţei în perioada copilărie a bărbatului; cercetătorii estimează că există un
risc mare ca femeia să fie victimă a violenţei în cuplu atunci când, atât femeia, cât şi partenerul
său au fost martori sau victime ale abuzului în copilărie.
De asemenea specialiştii apreciază că există un risc crescut ca băieţii care au fost martori la
violenţă să dezvolte la maturitate comportamente violente, iar fetele să devină victime ale
violenţei în cuplu. Acestă relaţie rămâne însă sub semnul multor întrebări, întrucât teoria
transmiterii transgeneraţionale nu este confirmată prin studii longitudinale. Potrivit Cercetarii
Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă 26% dintre victime au declarat că
provind din familii în care părinţii se certau des sau foarte des.
Există un risc major ca violenţa să se dezvolte la generaţiile viitoare atunci când, pe lângă
statutul de martor sau victimă a violenţei în copilărie, este prezent un alt factorul de risc major:
sărăcia. Specialiştii susţin că, deşi în practică sunt întîlnite cazuri care confirmă faptul că violenţa
asociată sărăciei favorizeză transmiterea transgeneraţională a modelului violenţei, la nivel
teoretic nu a putut fi demostrată încă relaţia directă dintre violenţa asupra femeii şi statutul de
martor la violenţă al acesteia în perioada copilăriei.
Cercetările arată că pe lângă aceşti doi factori majori, sărăcia şi asistarea la episoade de violenţă
în copilărie, sunt asociaţi alţi factori ai contextului de viaţă, care pot favoriza dezvoltarea
violenţei sau o pot inhiba. Astfel, existenţa serviciilor de asistare a victimelor violenţei în
apropierea victimei şi un context socio-cultural activ împotriva violenţei pot inhiba factorii care
favorizează dezvoltarea violenţei.
Un alt factor regăsit deseori în studii ca fiind un factor de risc major pentru dezvoltarea unor
conduite violente în familie este consumul de alcool. Pentru a putea urmării relaţia dintre
consumul de alcool şi utilizarea violenţei în relaţia de cuplu trebuie, însă, să avem în vedere o
serie de variabile cum ar fi: cantitatea de alcool consumată, frecvenţa consumului, contextul
16
utilizării alcoolului, disponibilitatea alcoolului, importanţa alcoolului în viaţa individului,
experienţa consumului şi istoria familiei consumatorului.
În urma studiilor care s-au făcut până astăzi nu există nici o îndoială privind consecinţele
consumului de alcool asupra creşterii incidenţei conduitelor violente. În studiile realizate privind
efectele alcolului asupra comportamentului, s-a constatat că agresorul consumă alcool în
jumătate din cazurile de violenţă asupra femeii.
Alcoolul este considerat un factor de risc major atunci când sunt asociaţi şi alţi factori. Riscul ca
o femeie să fie abuzată de partenerul care a consumat alcool este mare atunci când anterior au
mai avut lor situaţii de abuz.
Deşi nu toate cercetările confirmă, sărăcia sau venitul mic par să fie factorii cu cel mai mare risc
în facilitarea dezvoltării comportamentului violent; cercetători susţin că manifestările violente
sunt mult mai frecvente în familiile cu un nivel socio-economic redus.
Studiile efectuate au arătat că violenţa este prezentă în familiile în care soţul a intrat recent în
perioada de şomaj sau în familiile în care este un stres puternic datorat sărăciei. Potrivit
Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă, numai 22% dintre femei
provind din familiile în care cineva a intrat recent în perioada de şomaj şi doar 2,5% dintre
agresori sunt şomeri.14
Huntington considera că violenţa, manifestată în special în perioadele de tranziţie socială, nu
este determinată de sărăcie, ci de stările de frustrare apărute faţă de inexistenţa sau incapacitatea
instituţiilor de a satisface noile aşteptări ale individului. În acest caz, nu doar bărbaţii se află în
riscul de a deveni violenţi, relaţia dintre violenţă şi apartenenţa la sex fiind exclusă; cercetările
arată că femeile pot fi violente în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii, însă manifestarea violenţei este
determinată de gradul de acceptare socio-culturală.
Potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă, influenţa sărăciei
apare ca indicator relevant de influenţă a dezvoltării violenţei; astfel, 48% dintre cazurile de
violenţă provin din familiile în care venitul nu asigură nici strictul necesar, iar 33% dintre
femeile victime au declarat o micşorare a venitului în ultimul an .
În relaţie cu abordările culturale apare ca factor de risc, atât pentru dezvoltarea violenţei, dar şi
pentru cazurile de violenţă extremă, respectarea onoarei familiei şi a purităţii sexuale. Studiile
arată că sunt culturi în care femeia este blamată, fără ca bărbatul să fie condamnat (social sau
juridic), în cazurile de viol; în aceste situaţii familia primeşte tot suportul social necesar, chiar
participarea la ucidere, pentru a şterge ruşinea familiei asociată cu violul.
În Iordania, spre exemplu, 60% dintre femeile ucise, în 1995, erau victime ale respectării onoarei
familie; multe dintre ele erau omorâte de fraţi, aceştia fiind achitaţi sau primind o sentinţă
minimă.
Studiile au evidenţiat un procent ridicat al cazurilor de violenţă în familiile care păstrează
concepţiile tradiţionale privind statutul superior al bărbatului şi legitimitatea folosirii violenţei
asupra femeii în baza acestui statut.
Reducerea accesului femeii la resurse şi servicii este alt factor care facilitează manifestarea
violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu. Tema accesului la resurse a fost utilizată în special de
abordările feministe, explicându-se violenţa prin discriminările de gen. In societăţile în care nu

14
Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003
17
este un acces egal al femeii şi bărbatului la resursele economice şi politice creşte riscul de abuz
asupra femeii în relaţia de cuplu.
Studiindu-se abuzul femeii în India, sa ajuns la concluzia că dependenţa economică faţă de soţ şi
lipsa suportului formal şi informal faţă de femeie favorizează violenţa asupra femeii.
Studiile realizate în ultimii ani au arătat că este greu de stabilit acţiunea unui singur factor de risc
asupra dezvoltării comportamentelor violente.
Într-un studiu panel realizat în Statele Unite, 2011 asupra factorilor de risc în dezvoltarea
violenţei în familie a fost constatat că persoanele care au declarat forme de violenţa în familie
prezentau ca indicatori consum de alcool, un număr mare de copii şi şomaj de lungă durată.
Asocierea dintre numărul mare de copii şi consumulul de alcool în familie a fost apreciată ca
factor cu risc crescut în special pentru cei care nu au un loc de muncă. Alcoolul şi lipsa unui loc
de muncă constituie un factor de risc pentru dezvoltarea violenţei, însă nu au fost identificate
carateristicile personale şi sociale asociate consumului de aclool.
În cadrul factorilor care reduc riscul de producere a evenimentelor violente au fost identificaţi
vârsta, satisfacţia pentru viaţa de familie (alta decât relaţia conjugală) şi relaţia cu prietenii.
Printre factorii care determină violenţa în familie împotriva bătrânilor putem evidenția
următorii:
1) dificultăţile economice – apar în familiile în care bătrânii sunt dependenţi în totalitate de
copiii lor, unde nu există nici o posibilitate de a angaja pesoane care să se ocupe de îngrijirea lor,
iar costurile ridicate legate de întreţinerea şi îngrijirile medicale destinate vârstnicilor pot
determina reacţii violente;
2) mentalitatea – bătrânii sunt consideraţi în societatea actuală ca fiind persoane fără ajutor,
iar problemele lor necesită măsuri medicale şi sociale distincte;
3) pierderea statusului de pesoană activă odată cu pensionarea, fără a se implica în alte
activităţi;
4) transmiterea intergeneraţională – violenţa asupra vârstnicilor poate fi o reacţie a copiilor
la violenţele suferitec în copilărie;
5) problemele proprii ale agresorilor – în majoritatea cazurilor, cel care maltratează este un
fiu sau o fiică care are probleme financiare, dificultăţi cu partenera sau partenerul, de vmulte ori
consumatori de alcool şi care s-au angajat să întreţină vârstnicul în schimbul locuinţei;
6) comportamentul bătrânilor – de multe ori bătrânii sunt irascibili, contestă dreptul copiilor
de a lua decizii şi adâncesc şi mai mult conflictul dintre generaţii;
7) tipul de personalitate a vârstnicului poate influenţa reacţiile anturajului familial.

18
6. Consecințele violenței în familie
Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în
vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În cadrul grupului familial, părinţii
exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional- formative ale propriilor copii.
Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din urmă se adaptează firesc
trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor.
Perturbarea funcţiilor familiei se petrece ca o stare de boală cronică ce se acutizează în
momentele evenimentelor de violenţă.
Una dintre consecințele violenței în familie este destrămarea familiei, cuplul între care a
persistat un comportament violent ajunge să divorțeze, iar cei mai afectați dintre victimele
violenței în familie rămîn să fie copii.
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de
siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea intelectuală,
la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho- social.
Structurarea personalităţii va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine reticentă în
relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de imagine de sine negativă.
Simptomatologia frecvent descrisă de victime ale abuzului sunt următoarele:
 tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul
somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile,
incapacitatea de relaxare şi odihnă;
 anxietate generalizată;
 hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc
similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
 evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul
evenimentului traumatic.15
În deosebi pentru copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un bărbat să lovească
o femeie; violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei; oamenii mari au o putere pe care nu o
folosesc cum trebuie; bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi;
exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă
încredere în sine, să simtă.
Persoanele care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării
obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor
ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente.
Există numeroase efecte principale la martorii violenţei domestice şi unele efecte subtile. Cel
mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi comportament agresiv, ca şi
depresia şi anxietatea.
1. Comportament agresiv şi neobedient. Persoanele care au fost martori ai violenţei în familie
deseori devin agresivi cu colegii și prietenii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat.

15
RUDICǍ, TIBERIU- Familia în faţa conduitelor greşite ale copilului, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,
1981, pag.145
19
2. Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea,
depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la victimele
expuse la violenţa în familie. Alte persoane prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale,
dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o tensiune
internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu îşi pot
exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor.
Mulţi observatori au constatat că interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se comporta
exemplar şi dorinţa exagerată de a-şi ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care au fost martore
ale abuzurilor în familie.
3. Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei martori sau
victimele ale violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Iar copiii
care sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această problemă
şi nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale precum și asupra serviciului. Dezvoltarea
lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se
implice; sau tendinţa lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi
fac nepopulari şi se simt respinşi.
4. Stresul post-traumatic . Studiile recente au demonstrat că mulţi martori ai violenţelor prezinta
stres post traumatic. Definiţia tulburării post-traumatice, explică: persoana care suferă de stres
post-traumatic a fost expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ ameninţări a integrităţii
sale fizice; răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul copiilor –
comportament agitat sau dezorganizat.
În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri, amintiri recurente ale evenimentului
produse de anumite elemente sugestive, etc; există o evitare continuă a stimulilor care amintesc
persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări de disconfort, cum ar fi
dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare,
hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut
niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt
afectate în mod diferit şi cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur
eveniment traumatic într-un mediu liniştit şi suportiv.16
Astfel violenţa domestică poate face membrii familiei să nu se simtă în siguranţă şi să îşi piardă
încrederea. Poate conduce la diminuarea respectului de sine şi poate, de asemenea, culmina cu o
despărţire sau divorţ.
Dacă e să clasificăm consecințele violenței în familie în dependență de victimele acestora atunci
putem spune că:
Partenerul care este abuzat s-ar putea simţi:
- intimidat, stresat, anxios, ruşinat, vinovat, deprimat şi foarte singur;
- mai puţin capabil să facă faţă ca părinte;
- mai puţin capabil să facă faţă vieţii de zi cu zi.

16
CÂMPINEANU, I.; NEAMŢU, G.- Intervenţie şi prevenţie în delicvenţă, Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1998.
Pag.232
20
Partenerul care comite abuzuri s-ar putea simţi:
- frustrat;
- foarte nervos şi greu de controlat;
- neapreciat de familie;
- mai puţin capabil de a fi părinte;
- foarte singur.
Efectele asupra copiilor
Traiul într-un mediu violent afectează copiii, atât fizic cât şi emoţional. Gravitatea consecinţelor
asupra lor depinde de vârsta copiilor şi durata perioadei în care au fost expuşi la violenţă. Poate
fi greu pentru copii să facă faţă tensiunilor de acasă, pe măsură ce situaţia continuă. Copiii de
multe ori trăiesc într-o stare constantă de anticipare, aşteptând ca abuzul să se întâmple oricând.
Efectele asupra copiilor pot include sentimente de teamă, neîncredere, ruşine, furie, neputinţă,
stimă de sine scăzută şi depresie. Copiii ar putea indica semne de stres, cum ar fi dureri de cap,
dureri de stomac, probleme de somn, coşmaruri şi enurezis (boală care se manifestă prin
pierderea necontrolată a urinei).
Copiii în aceste situaţii ar putea începe să creadă că violenţa domestică este normală şi că singura
modalitate de a obţine ceea ce îşi doresc este să o folosească. Ei pot ajunge să creadă că nu e
nimic greşit în a fi abuziv sau abuzat.
Alte efecte asupra copiilor:
- chiulul de la şcoală şi a petrece mai mult timp cu părintele rănit;
- fuga de la domiciliu;
- utilizarea de droguri şi alcool;
- limbaj şi comportament agresiv;
- performanţă slabă la şcoala;
- lipsa prietenilor;
- retragerea din activităţile de familie.
Astfel toate aceste consecințe evidențiate ne face să conștientizăm impactul negativ pe care il
are violența în familie asupra victimelor cît și a martorilor acțiunilor violente din cadrul familiei.

21
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma elaborării aceste lucrări am ajuns la concluzia ca Violenţa în familie este un rezultat al
inegalităţii de gen şi discriminării care sunt acceptate socialmente şi, astfel, rămîn a fi pe larg
nesancţionate.
Conceptul dat poate fi definit ca un viciu de consimțământ, care constă în constrângerea
exercitată pe cale psihică asupra unei persoane spre a o determina să facă un anumit act juridic.
Analizînd evoluția istorică a violenței în familie am observat că este aplicată din timpuri
înaintate, însă abia în anii 1990 au adus recunoașterea violenței domestice drept o încălcare a
drepturilor omului.
Violenţa în familie poate afecta orice persoană, indiferent de religie, culoare sau statut social,
este întâlnită atât în familiile bogate cât şi în cele sărace, în familiile monoparentale şi în cele cu
ambii părinţi. De cele mai multe ori victime ale violenței în familie sunt femeile și copii care nu
au putere de a opune rezistență agresorului, însă conform datelor statistice am observat că pot fi
victime ale violenței în familie și bărbații precum și persoanele de vîrstă înaintată.
Printre trăsăturile specifice violenței în familie putem evidenția: accesul permanent al agresorului
la victimă, desfășurarea previzibilă a evenimentelor de violență, în formă ciclică, cu episoade
multiple, inevitabile și tot mai frecvente și severe în timp, angrenarea întregului sistem al
familiei.
Deci tipurile de violență în familie sunt următoarele: violenţa asupra femeii, violenţa asupra
copiilor, violenţa asupra bărbaţilor şi violenţa asupra bătrânilor. După modul de aplicare a
violenței se disting 3 moduri de aplicare a violenței îna familie: violența fizică, psihică și
sexuală.
Printre cei mai frecvenți factori care determină apariția unui comportament violent în familie
sunt comsumul de alcool și substanțe narcotice, problemele economice, precum și faptul că au
crescut agresorii într-un mediu agresiv și privesc aplicarea violenței ca un comportament normal.
Consecințele violenței în familie sunt devastatoare atît pentru victimele violenței în familie cît și
pentru martorii la aceste acțiuni, deseori are loc destrămarea unei familii din cauza violenței, iar
la aceste persoane s-a constat ca există lipsă de încredere, fustrări, insomnii etc, toate aceste
caracteristici nu le permit să se afirme nici în plan familial, nici pe plan social.
Deci pot spune că violenţa în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate ţările
lumii indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor
societăţii. Acesta este un fenomen grav care afectează drepturile omului la viaţă, siguranţă,
libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică etc.
Pot propune următoarele recomandări pentru victimele violenței în familie:
• să evite certurile în camere mici, făra acces imediat către exterior, sau în încăperi cu acces
la arme (bucătărărie);
• să nu consume alcool sau alte substanțe cu efec asupra sistemului nervos, întrucât poate fi
deteriorată capacitatea de protecție a victimei cît și a copiilor;

22
• să stabilească din timp ușile și ferestrele care asigură acces rapid către exterior, în cazul
în care va fi necesară fuga imediată din casă și să stabilească un loc de întâlnire în afara casei cu
o persoană care ar putea să o ajute;
• să - și asigure documentele importante (certificat de naștere, cărți de sănatate, informații
medicale, rețete, etc) și să aibă pregătită o geantă cu lucruri de strictă necesitate, o sumă oarecare
de bani;
• să stabilească din timp pe cine poate chema din vecini în ajutor, unde să se ducă și ce să
facă exact dacă sitația scapă de sub control;
• să elaboreze un plan de securitate care să includă schimbarea / adăugarea de încuietori la
uși / ferestre, informarea prietenilor, rudelor, școlilor, vecinilor cu privire la situație.
• să adauge pe formarea rapidă numerele de telefon care trebuie utilizate în caz de urgență,
al adăpostului și să le prezinte și copiilor sau celorlalți membri ai familiei care pot deveni
victime;
• să refuze întâlnirile cu agresorul, în ciuda rugăminților și promisiunilor de a rezolva
problema, de a returna obiecte sau îndeplini promisiuni, întrucât asemenea invitații pot constitui
adesea capcane pentru noi nacte de violență și pot mări riscul pentru victimă;
• să țină un jurnal scris al tuturor contactelor, hărțuirilor, sau abuzurilor, inclusiv datele și
orele incidentelor și eventualii martori, pentru eventualitatea întocmirii unui raport către poliție;
• să păstreze și să înregistreze mesajele de pe robotul telefonic, listele cu numerele de
telefon formate și telefoanele date pentru a le anexa unei plângeri adresate poliției.
Consider că la nivel legislativ violența în familie este una din infracțiunile suficient reglementate
în prezent însă cred că problematica este la nivel de mediatizare. Reieșind din statistici
observăm că în Republica Moldova este un număr impunător de persoane care nu cunosc că
violența în familie este o infracțiune și că se pot adresa în instanța de judecata pentru a li se apăra
drepturile.
Pentru a fi eficienţi în lupta cu violenţa în familie în procesul de intervenţie este nevoie de:
- mai multe centre de asistenţă pentru persoanele abuzate;
- finanţarea de către stat a serviciilor pentru persoane abuzate;
- înfiinţarea de centre specializate în consiliere pentru persoanele violente;
- pregătirea/instruirea reprezentanţilor instituţiilor care intervin în asistarea victimelor
violenţei: poliţişti, avocaţi, judecători, medici legişti, medici generalişti şi specialişti, psihologi,
asistenţi sociali;
- campanii de conştientizare a opiniei publice care au şi menirea de a da „curaj“ victimelor
pentru a-şi părăsi soţul bătăuş pentru protecţia sa şi a copiilor, unde este cazul;
- includerea apelurilor telefonice pentru cazurile privind violenţa în familie în cadrul
serviciului telefonic de urgenţă cu număr unic de apel care funcţionează conform legii.
În ceea ce priveşte violenţa în familie, asistentul social trebuie să acţioneze pentru semnalarea
cazurilor, preluarea victimelor şi direcţionarea lor către serviciile specializate. Deoarece
violenţa în familie este favorizată pe lângă alţi factori de sărăcie şi lipsa educaţiei, asistentul
social trebuie să se implice în schimbarea condiţiilor de mediu
23
BIBLIOGRAFIE

1. Codul Penal al Republicii Moldova

2. Legea Nr. 45 din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie

3. Tratat de drept penal, Partea Speciala Vol. I, Chișinău, 2015

4. Violența față de femei în Republica Moldova, 2011, Chișinău, Tipar: “Nova Imprim”
SRL

5. Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003

6. Lucrare de licență, BACĂU, 2010, UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACĂU

7. Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității, 2000

8. Rezoluţia ONU 48/104/1993

9. Violența în familie, teză de licență 2012

10. http://www.statistica.md

11. https://ro.wikipedia.org

12. http://www.osce.org

13. www.violentaimpotrivafemeilor.ro

24
ANEXE

25
26
27
28