EMOT Vol 1 Psihologie Nonverbală PDF

EMOT
EMOTION OPEN THEME
COPYRIGHT
Acest document poate fi citit, reprodus, sau folosit în

alte moduri fără restricția sau acordul autorului, ți-
nând cont de faptul ca o parte din informații sunt
traduceri.
autor: Răzvan Alexandru Boagiu

http://boagiurazvan.wordpress.com/
contact: boagiu_razvan@yahoo.com
versiune: 1.46.273
iul. 2010 - dec. 2012
București, România
C01 _____ INTRODUCERE
CUPRINS CONCLUZIILE C02: INCERTITUDINI.................................. 53
C04 | COMPORTAMENTUL FACIAL (1): INTRODUCERE ............ 55
S12 | PRODUCEREA MIŞCĂRILOR FACIALE .......................... 55
DATE GENERALE ............................................................. 55
CUPRINS ...................................................................................... 5 NERVUL FACIAL............................................................... 56
PRESCURTĂRI .............................................................................. 8 DIFERENȚA DINTRE MIŞCARE ŞI EXPRESIE ..................... 56
C01 | INTRODUCERE ................................................................... 9 S13 | SISTEM DE CODIFICARE A ACȚIUNILOR FACIALE ....... 59
S01 | DOMENIUL AFECTIV...................................................... 9 DETALIEREA SISTEMULUI ............................................... 59
DOUĂ TEORII DOMINANTE ............................................... 9 METODE DE CERCETARE ................................................. 63
PROBLEMA PROTOTIPURILOR.........................................11 S14 | CELE DOUĂ TEORII PRINCIPALE: ALTE DETALII ......... 65
DEIFNIREA EMOȚIEI .........................................................11 TEORIA CATEGORIALĂ .................................................... 65
ALTE FENOMENE AFECTIVE .............................................11 TEORIA COMPONENȚIALĂ .............................................. 67
S02 | DOMENIUL NONVERBAL...............................................13 PROBLEMA PROTOTIPULUI ............................................ 71
DATE INTRODUCTIVE ȘI TERMINOLOGIE.........................13 S15 | ASPECTE MORFOLOGICE ŞI DINAMICO-TEMPORALE .. 73
DIFERENȚA DINTRE EXPRESIE ŞI INDICATOR ..................13 DURATA MIŞCĂRILOR FACIALE ....................................... 73
DIMENSIUNI ALE EXPRIMĂRII NONVERBALE .................. 16 DINAMICA ŞI CONFIGURAȚIA MIŞCĂRILOR FACIALE ...... 73
PROBLEMA PROTOTIPURILOR FACIALE ......................... 21 VOLUNTAR VS. INVOLUNTAR ......................................... 74
CLASELE AFECTIVE ......................................................... 21 ASIMETRIA TRĂSĂTURILOR FACIALE .............................. 75
C02 | PROXEMICA ȘI POSTURA ................................................. 24 AASIMETRIA MIȘCĂRILOR FACIALE................................. 76
S03 | DOMENIUL PROXEMICII............................................... 24 S16 | PERCEPȚIA STIMULILOR ŞI RECUNOAŞTEREA FACIALĂ
INTRODUCERE ................................................................ 24 ............................................................................................. 77
RELAȚIA OM-OM ............................................................. 25 PERCEPEREA STIMULILOR AFECTIVI ............................... 77
RELATIA OM-OBIECT ...................................................... 26 PERCEPȚIA FEȚEI ............................................................. 77
FACTORII DE MEDIU ........................................................ 26 MIŞCĂRI FACIALE REFERENȚIALE ................................... 78
RELAȚIA DINTRE SPAȚIU, LOC Și ACTIVITATE ................ 27 CONTAGIUNEA FACIALĂ .................................................. 79
RELAȚIA DINTRE SPAȚIU ŞI OBIECTE .............................. 27 INFLUENȚELE SOCIO-CULTURALE ASUPRA EXPRESIILOR
RELAȚIA CU PERSONALITATEA Și AFECTIVITATEA......... 28 FACIALE ........................................................................... 79
RELAȚIA CU LIMBAJUL .................................................... 29 DISPOZȚIILE AFECTIVE .................................................... 79
TERITORIUL ..................................................................... 29 S17 | MIROSUL, ROȘIREA ȘI CĂSCATUL: ASPECTE ALE SNV 80
S04 | POSTURA (1): INTRODUCERE ..................................... 30 MIROSUL ......................................................................... 80
DATE GENERALE ............................................................. 30 ROŞIREA FACIALĂ ........................................................... 80
RELAȚII INTERPERSONALE ..............................................31 CĂSCATUL ....................................................................... 80
CONTROLUL POSTURAL ..................................................31 C05 | COMPORTAMENTUL FACIAL (2): DETALII ....................... 82
ORIENTAREA CORPULUI ................................................. 32 S18 | TREI ZONE FACIALE .................................................... 82
SEXUALITATEA ................................................................33 PARTEA SUPERIOARĂ A FEȚEI ........................................ 82
S05 | POSTURA (2): COGNIȚIA ȘI AFECTIVITATEA...............33 PARTEA DE MIJLOC A FEȚEI ............................................ 84
COGNIȚIA ŞI AFECTIVITATEA ...........................................33 PARTEA INFERIOARĂ A FEȚEI .......................................... 84
TEORIA ÎNCORPORĂRII ................................................... 35 S19 | ZÂMBETUL ŞI AFECTELE POZITIVE ............................. 87
C03 | COMPORTAMENTUL MOTOR ........................................... 38 DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE ...................................... 89
S06 | DATE INTRODUCTIVE ................................................. 38 NEUROBIOLOGIA ZÂMBETULUI ...................................... 90
DEFINIREA DOMENIULUI ................................................ 38 RÂSUL ............................................................................. 90
S07 | GESTURILE ȘI COMUNICAREA ..................................... 39 AMUZAMENTUL .............................................................. 90
GESTURILE ...................................................................... 39 EXCITAREA SEXUALĂ ...................................................... 90
CAPUL ȘI GÂTUL ............................................................. 40 IUBIREA ROMANTICĂ ...................................................... 91
AFECTIVITATEA ȘI MIȘCĂRILE: ABORDAREA PE VENERAȚIA...................................................................... 91
DIMENSIUNI VS. PE CATEGORII ....................................... 40 MÂNDRIA ........................................................................ 91
CATEGORII DE GESTURI .................................................. 41 DIFERENȚE SUBTILE ÎNTRE REACȚIILE FACIALE POZITIVE
S08 | DETALIEREA GESTURILOR .......................................... 42 ........................................................................................ 91
EMBLEMELE .................................................................... 42 S20 | SURPRIZA .................................................................... 93
ILUSTRATORII ................................................................. 42 VARIAȚII ALE EXPRESIEI .................................................. 93
REGLATORII .................................................................... 43 ALTE SEMNALE ............................................................... 94
EXPRESIA EMOȚIONALĂ ................................................. 43 IMPLICAȚIILE SOCIO-BIOLOGICE ALE EXPRESIEI FACIALE
DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE ...................................... 43 A SURPRIZEI .................................................................... 94
ÎNLEMNIREA.................................................................... 44 SURPRIZA ŞI PROBLEMELE EMPIRICE LEGATE DE TEORIA
S09 | COMPORTAMENTUL HAPTIC ...................................... 45 CATEGORIALĂ ................................................................. 94
DATE GENERALE ............................................................. 45 S21 | FRICA .......................................................................... 95
MANIPULAREA ................................................................ 46 VARIAȚII ALE EXPRESIEI .................................................. 95
COMUNICAREA HAPTICĂ ................................................ 46 TRESĂRIREA .................................................................... 96
CONTEXTUL ATINGERII ................................................... 47 S22 | JENA ........................................................................... 97
RELAȚIA CU AFECTIVITATEA ........................................... 48 COMPARAȚIA JENĂ-AMUZAMENT .................................. 97
ATINGEREA ŞI ATAŞAMENTUL MATERNAL .................... 49 S23 | ENERVAREA ................................................................ 97
S10 | MERSUL....................................................................... 50 INTENSITATEA ................................................................ 99
DATE GENERALE ............................................................. 50 COMBINAȚII .................................................................... 99
ORGASMUL VAGINAL ..................................................... 51 IMPLICAȚIILE SOCIO-BIOLOGICE ALE EXPRESIEIILOR
ORIENTAREA SEXUALĂ................................................... 51 FACIALE ALE FRICII ŞI ENERVĂRII .................................... 99
S11 | GESTURILE ALTOR SPECII ȘI CONCLUZII .................... 52 S24 | TRISTEȚEA ................................................................ 100
INTENSITATEA .............................................................. 100 S36 | SCOPUL LIMBAJULUI ŞI LEGĂTURA CU EXPRESIA
COMPASIUNEA ............................................................. 100 VOCALĂ .............................................................................. 139
RUŞINEA......................................................................... 101 INTRODUCERE .............................................................. 139
VINOVĂȚIA ŞI REGRETUL ............................................... 101 AFECTIVITATEA ȘI COGNIȚIA ........................................ 140
S25 | DEZGUSTUL ............................................................... 101 S37 | TERMINOLOGIE ......................................................... 141
VARIAȚII ......................................................................... 101 S38 | PARAMETRII şi FENOMENELE ACUSTICE DE BAZĂ.... 145
PRODUCEREA ŞI ACUSTICA VORBIRII............................ 145
DISPREȚUL .................................................................... 102
FORME DE UNDE SIMPLE: AMPLITUDINEA ŞI FRECVENȚA
S26 | DUREREA FIZICă ........................................................ 103
S27 | PERSONALITATEA ..................................................... 104 ...................................................................................... 145
PERSONALITATEA: MODELUL CU CINCI FACTORI ........ 104 FORME DE UNDE COMPLEXE: DESCOMPUNEREA
ALCOOLUL, EXTRAVERSIA ŞI BUNĂVOIA ......................105 SPECTRALĂ .................................................................... 145
OSTILITATEA ..................................................................105 FRECVENȚA FUNDAMENTALĂ ŞI ARMONICA ............... 145
C06 | COMPORTAMENTUL OCULAR: PRIVIREA, CLIPITUL şi FORMELE UNDEI DE VORBIRE ....................................... 146
VARIAțIA PUPILEI .................................................................... 106 CALITATEA .................................................................... 146
S28 | INTRODUCERE ŞI TERMINOLOGIE ............................ 106 ACCENTUL......................................................................147
PRIVIREA ....................................................................... 106 RÂSUL ............................................................................147
CLIPIREA ........................................................................ 107 MUZICA ..........................................................................147
VARIABILIATEA PUPILELOR .......................................... 108 S39 | MECANISMUL PRODUCERII VOCII ŞI A VORBIRII ....... 149
TERMINOLOGIE............................................................. 109 RESPIRAȚIA ................................................................... 149
S29 | PERCEPȚIA................................................................. 110 FONAȚIA ........................................................................ 149
PRIVIREA ........................................................................ 110 ARTICULAȚIA................................................................. 149
ORIENTAREA ATENȚIEI .................................................. 111 REZONANȚA ................................................................. 150
SACADELE ŞI ROTIREA CAPULUI.................................... 112 S40 | PERCEPȚIA ŞI AFECTIVITATEA ..................................151
VARIABILITATEA PUPILELOR ......................................... 113 DATE SCURTE DESPRE PROCESUL MINTAL DE
CITIREA .......................................................................... 113 PRODUCERE A VORBIRII .................................................151
S30 | AFECTIVITATEA ŞI COGNIȚIA .................................... 113 PERCEPȚIA VORBIRII ȘI A VOCII ......................................151
PRIVIREA ........................................................................ 113 EMOȚII ȘI ALTE REACȚII .................................................153
EVITAREA PRIVIRII .......................................................... 113 STRESUL........................................................................ 154
NEUROBIOLOGIA EVITARII PRIVIRII ............................... 114 ENERVAREA .................................................................. 154
MEMORIA ŞI PRIVIREA ................................................... 114 FRICA ............................................................................. 154
CLIPIREA ........................................................................ 115 TRISTEȚEA..................................................................... 154
VARIABILITATEA PUPILELOR ......................................... 116 AFECTELE POZITIVE ...................................................... 154
S31 | INTERACȚIUNEA SOCIALĂ ......................................... 117 DEZGUSTUL .................................................................. 155
PRIVIREA ........................................................................ 117 PLICTISEALĂ VS. INTERES ............................................. 155
COORDONAREA PRIVIRII CU VORBIREA ȘI LUAREA CONCLUZII ..................................................................... 157
CUVÂNTULUI ................................................................ 120 S41 | EVOLUȚIA COMUNICĂRII VOCALE ............................. 157
SISTEMUL DE MENTALIZARE ......................................... 121 S42 | PROCESUL ASCULTĂRII............................................. 160
URMĂRIREA PRIVIRII ...................................................... 121 INTRODUCERE .............................................................. 160
URMARIREA PRIVIRII VS. PERCEPEREA PRIVIRII ............ 122 FUNCȚIILE ŞI TIPURILE DE ASCULTARE ......................... 160
DETECTAREA DIRECȚIEI ATENȚIEI ................................. 123 ASIMILAREA INFORMAȚIEI ............................................ 161
PRIVIREA ŞI ATAŞAMENTUL SOCIAL.............................. 123 PROCESELE ASCULTĂRII ............................................... 161
VARIABILITATEA PUPILELOR ........................................ 124 ASPECTELE ASCULTĂRII ............................................... 162
CLIPIREA ....................................................................... 124 OBSTACOLELE ASCULTĂRII .......................................... 163
S32 | DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE .................................125 INDICATORII NONVERBALI AI ASCULTĂRII.................... 163
EVITAREA PRIVIRII, SAU PRIVIREA AVERSIVĂ ................125 S43 | PERSONALITATEA, EXPRESIA VOCALĂ ȘI
NEUROBIOLOGIA COMPORTAMENTULUI OCULAR ȘI COMUNICAREA.................................................................... 164
FACTORI BIOFIZICI......................................................... 164
PATOLOGIA................................................................... 126
CREATIVITATEA ............................................................. 127 FACTORI PSIHOLOGICI .................................................. 164
PRIVIREA: DIFERENȚE CULTURALE ............................... 128 EFICIENȚA FUNCȚIONALĂ ............................................. 164
CLIPIREA ....................................................................... 129 AUTOPREZENTAREA..................................................... 164
VARIABILITATEA PUPILEI .............................................. 129 AUTOÎMPLINIREA .......................................................... 164
INDICATORI TEMPORALI ............................................... 165
S33 | COMPORTAMENTUL OCULAR ÎN DEZVOLTARE ........ 129
PRIVIREA ....................................................................... 129 FRECVENȚA ȘI INTENSITATEA ...................................... 165
CLIPIREA ........................................................................ 130 PAUZELE DIN VORBIRE ................................................. 165
S34 | COMPORTAMENTUL OCULAR AL ALTOR SPECII ........ 131 C08 | MINCIUNA: ELEMENTE NONVERBALE ............................ 166
PRIVIREA ........................................................................ 131 S44 | CORPUL ȘI PRIVIREA................................................. 166
AMENINȚAREA ............................................................... 131 FRAGMENTE EMBLEMATICE, ILISTRATORII ŞI
PRIVIREA CA INDICATOR DEICTIC .................................. 132 MANIPULATORII ............................................................ 167
CLIPIREA ........................................................................ 134 S45 | EXPRESII FACIALE ..................................................... 168
S35 | INTERACȚIUNI ÎNTRE COMPORTAMENTELE OCULARE DATE GENERALE ........................................................... 168
............................................................................................ 134 DEZVOLTARE ................................................................ 168
INTERACȚIUNEA CLIPIRE-PRIVIRE.................................. 134 MIȘCĂRILE FACIALE SUBTILE ........................................ 169
CORPUL ŞI PRIVIREA ...................................................... 135 S46 | MANAGEMENTUL EXPRESIILOR FACIALE ...................170
INTERACȚIUNEA PUPILĂ-CLIPIRE .................................. 135 SUCCESIUNEA ................................................................170
C07 | COMPORTAMENTUL VOCAL ŞI LIMBAJUL ......................139 AJUSTAREA ....................................................................170
FALSIFICAREA ................................................................170
RECUNOAŞTEREA INDICATORILOR FOLOSIȚI ÎN CARACTERISTICILE COMUNICĂRII AFECTELOR............. 194
TEHNICILE DE MANAGEMENT FACIAL ........................... 171 S54 | REVELAREA ............................................................... 195
DUREREA FIZICĂ ............................................................ 172 TENDINȚE...................................................................... 195
ZÂMBETUL FALS ............................................................ 172 DIFERENȚE DE GEN ....................................................... 195
MINCIUNILE VERBALE ŞI VOCALE; TEXTUL ................... 172 SECRETELE AFECTIVE ................................................... 195
S47 | SINTEZĂ ŞI ALTE DATE DESPRE MINCIUNA S55 | MIMICA ŞI EMPATIA ................................................... 196
NONVERBALĂ ...................................................................... 173 MIMICA .......................................................................... 196
C09 | CUPLUL .......................................................................... 177 SISTEMUL NEURONAL DE OGLINDIRE .......................... 197
S48 | DATE INTRODUCTIVE: FLIRTUL ȘI HAPTICA ............. 177 MEMELE ........................................................................ 198
FLIRTUL ŞI INTERESUL ................................................... 177 RAPORTUL ŞI AFILIEREA ............................................... 198
COMPORTAMENTUL HAPTIC ŞI SEXUALITATEA............ 178 S56 | INTRODUCEREA, ÎNCHEIEREA ŞI SONDAREA ............ 198
SOCIOSEXUALITATEA .................................................... 178 INDUCȚIA PRESTABILITĂ ȘI ÎNTÂMPINAREA................. 198
S49 | CUPLUL CONJUGAL: TACTICI COMPORTAMENTALE. 179 ÎNCHEIEREA ................................................................... 199
COMPORTAMENTE ȘI AFECTE NEGATIVE...................... 179 SONDAREA NONVERBALĂ ............................................ 199
COMPORTAMENTE ŞI AFECTE POZITIVE ...................... 182 S57 | RĂSPLATA, SOLIDIFICAREA ŞI PEDEAPSA ................. 200
C10 | DISFUNCȚIILE ŞI COMPORTAMENTUL NONVERBAL ...... 184 CONSECINȚELE COMPORTAMENTULUI: DIHOTOMIA
S50 | EXPRESIA FACIALĂ ȘI MIȘCĂRILE CORPULUI ............ 184 POZITIV-NEGATIV ......................................................... 200
PERCEPȚIA EXPRESIILOR FACIALE ................................ 186 DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE .................................... 201
S51 | EXPRESIA VOCALĂ ..................................................... 187 SOLIDIFICAREA: DATE SUPLIMENTARE ........................ 201
INDICATORII VOCALI AI DEPRESIEI ............................... 188 S58 | NEMIJLOCIREA ŞI FEEDBACKUL ................................ 202
S52 | ALTE DISFUNCȚII ...................................................... 189 FEEDBACKUL................................................................. 202
ALEXITHYMIA ................................................................ 189 S59 | ASERTIVITATEA ........................................................ 203
ABUZUL SEXUAL ........................................................... 189 S60 | INFLUENȚA ŞI PERSUASIUNEA .................................. 205
FUMATUL ŞI ALTE DEPENDENȚE .................................. 189 STATUTUL ..................................................................... 205
ONICOFAGIA ................................................................. 190 IRONIA ........................................................................... 206
C11 | COMUNICAREA AFECTIVITĂȚII ....................................... 191 TRIMITERI BIBLIOGRAFICE ...................................................... 207
S53 | COMUNICAREA AFECTELOR ...................................... 191 ADDENDĂ ................................................................................ 249
INTRODUCERE ............................................................... 191 INDEX ....................................................................................... 257
SCOPUL COMPORTAMENTELOR NONVERBALE ........... 191
DOMENIILE DE MANIFESTARE ALE EMOȚIILOR ............ 192
EXPRIMAREA AFECTIVITĂȚII ÎN RELATȚIILE DE
COMUNIUNE ................................................................. 192
BENEFICII SOCIALE.........................................................193
BENEFICII COGNITIVE .....................................................193
SCHEMELE .....................................................................193
PRESCURTĂRI
ACA _ autoconcentrarea atenției
AF _ asimetrie fluctuantă
AS _ anxietate socială
ASC _ abuzul sexual din copilărie
DDP _ detectarea direcției privirii
DI _ detectarea intenției
DO _ derivat din obiectiv/țel
e.g. _ exemplu / de exemplu
i.e. _ care este (lat. id est)
LE _ latența evenimentului
m. _ mușchi
MAC _ mecanismul atenției comune
MCS _ mecanismul conștiinței de sine
MEX _ microexpresie
ms _ milisecundă
RVO _ reflex vestibulo-ocular
s _ secundă
S01 _ subcapitol
SNO _ sistemul neuronal de oglindire
SNP _ sistemul nervos parasimpatic
SNS _ sistemul nervos simpatic
SNV _ sistemul nervos vegetativ
STS _ șanțul temporal superior
TS _ talie-șold (raportul talie-șold)
UA _ unitate de acțiune
VAD _ valență, activare, dominanță
ZD _ zâmbet Duchenne / zâmbet autentic
C01 | INTRODUCERE S01 | DOMENIUL AFECTIV
Alături de personalitate, afectivitatea este unul din
cele mai ignorate și slab înțelese domenii ale psiholo-
giei. De exemplu, deși există multe definiții ale emo-
ției, nici una nu este acceptată de toți cercetătorii.
Chiar dacă studiul afectivității a luat amploare în
ultimii 20 de ani, care este sursa acestei lipse de inte-
res pentru acest domeniu? Sau, de ce studiul cogniției
a fost mult mai amplu decât cel al emoției? Pentru a
adânci incertitudinea, este emoția o formă de
cogniție, sau un fenomen separabil de aceasta?
Pentru a răspunde la prima întrebare, probabil lipsa

unei metodologii stricte a fost elementul care a deru-
tat și îndepărtat psihologii de studiul afectelor. La fel
ca în bazele personalității, cercetarea științifică a
afectelor a început cu împărțirea pe tipuri a acestora,
formând categorii. De ce este această metodă pro-
blematică?
DOUĂ TEORII DOMINANTE
Sunt emoțiile sisteme distincte sau sisteme inter-

relaționate care variază pe baza mai multor dimensi-
uni (Ekman et al., 1982; Russell, 1997; Schlosberg,
1954)? În abordarea pe dimensiuni se consideră că
emoțiile nu sunt distincte și separate decât în ceea ce
privește termenii dintr-o limbă anume; pot fi concep-
tualizate și măsurate pe baza unor dimensiuni variabi-
le. Pe de altă parte, în abordarea pe categorii se pos-
tulează faptul că fiecare emoție distinctă, separată,
are o funcție adaptivă aparte care servește unor răs-
punsuri distincte (e.g. tendință de acțiune, expresie
facială) (Ekman și Keltner, 2000).
Categorisirea poate omite anumite caracteristici ale

unui concept, fiind o formă de stereotipizare1. În acest
sens, abordarea pe dimensiuni, care a pătruns puter-
nic în domeniul afectiv în anii 19602 (Arnold, 1960;
Lazarus, 1968), este o metodă mai exactă decât stu-
diul pe categorii. Astfel, domeniul afectiv este împăr-
țit de mai multe teorii. Cea mai des întâlnită, teoria
categorială3 sau diferențială (e.g. Ekman, 1997a;
Izard, 1991; Tomkins, 1962), propune existența unui
număr limitat de emoții primare sau de bază (engl.
basic emotions), care atunci când apar declanșează în
mod programat (i.e. automat) un set strict și destul de
inflexibil de instrucțiuni: tendințe comportamentale,
schimbări fiziologice și expresii – i.e. expresii faciale și
vocale; se consideră că toate aceste schimbări sunt
specifice, adică pentru fiecare emoție în parte apare
un tipar unic al tuturor acestor instrucțiuni. De exem-
plu, frica declanșează fuga sau evitarea (i.e. tendința
de acțiune), accelerarea ritmului cardiac și irigarea
1
Deşi aici este vorba despre cercetare, această remarcă este
valabilă şi pentru limbajul comun (Medin, 1989). McNamara şi
Sternberg (1983) au arătat că oamenii consideră, de cele mai
multe ori, că anumite concepte au numărul de dimensiuni
suficiente sau necesare (e.g. lemnul ca proprietate necesară a
viorilor, deşi nu toate viorile sunt din lemn; în acest caz,
dimensiunea este materialul).
2
Totuși, abordarea dimensională apare mult mai devreme: Wundt
(1896), contrazicând teoria lui James (1890), propune trei
dimensiuni ale domeniului afectiv: plăcere vs. neplăcere;
excitare/activare vs. pasivitate; atenție controlată vs.
necontrolată.
3
Și în această teorie apar abordări dimensionale (e.g. Ekman,
1965b).
9
puternică a mușchilor picioarelor (i.e. schimbări fizio- rapid în care acelui stimul îi sunt verificate caracteris-
logice) și mișcări faciale prototipice care apar doar în ticile în mod secvențial (deși nu se cunoaște exact
frică, nu și în alte emoții (i.e. configurații faciale ordinea în care caracteristicile ar trebui verificate).
unice și care implică mai multe zone ale feței, denu- Cele mai frecvente caracteristici, denumite verificări5
mite și expresii faciale complete). ale stimulului (engl. stimulus checks), sunt (Ellsworth
şi Scherer, 2003; Scherer, 2005):
 noutate: verificarea dacă stimulul este cunoscut
sau necunoscut;
 bruschețe: modul de apariție al stimulului, mer-
gând de la așteptat la neașteptat;
 valență: pozitivă sau negativă, este una din cele
mai des întâlnite dimensiuni ale spațiului afectiv;
ca verificare, aceasta se referă la calitatea stimu-
lului;
 importanță:
o relevanță: gradul în care un stimul este
relevant pentru unul sau mai multe ob-
iective;
o expectanță: gradul în care stimulul co-
respunde vs. este discrepant cu aștepta-
rea legată de desfășurarea unui obiectiv
în momentul apariției stimulului;
o obstacolare: gradul în care stimulul este
evaluat ca facilitant vs. obstacolant în
atingerea unui obiectiv;
o stringență: rapiditatea cu care organis-
mul trebuie să răspundă stimulului;
 coping6:
o cauzalitate: determinarea cauzei acelui
stimul;
o control: gradul general de control asupra
stimulului; comportamentul sau, de
exemplu, direcția unui automobil sunt
elemente controlabile; pe de altă parte
cutremurele nu sunt. În cazul în care
controlul este evaluat ca fiind posibil,
urmează verificarea puterii:
o putință: gradul de control asupra stimu-
lului prin forțele proprii, cu sau fără aju-
torul altora - aceasta din urmă este dis-
tincția majoră dintre control şi putință;
o ajustare: potențialul de ajustare a stimu-
lului via restructurarea internă a propriu-
lui organism; dacă organismul percepe
controlul şi putința imposibile, ajustarea
FIG. 1.1. DIMENSIUNILE VALENȚEI ȘI ACTIVĂRII ÎN RELAȚIE este importantă în evaluarea costurilor şi
CU OPT EXPRESII FACIALE (tradus și refăcut sin Russell, a gradului necesar pentru schimbarea
1997, p. 209, 303) structurii sistemului de obiective;
 compatibilitate:
o externă: determină gradul în care stimu-
O a doua teorie, cea dimensională, deși presupune de lul este în conformitate vs. încalcă o
multe ori aceleași componente ale emoției (e.g. răs- normă, standard, convenție sau expec-
punsurile fiziologice), pune accent pe modul în care tanță socială;
emoțiile sunt declanșate – i.e. evaluarea cognitivă4 a o internă: externă: determină gradul în ca-
stimulului, dând naștere teoriei evaluării (engl. re stimulul este în conformitate vs. în-
appraisal theory) (e.g. Frijda, 1986; Lazarus, 1968, calcă o expectanță internă ca parte a
1991/2011; Roseman, 1984; Roseman și Smith, 2001; conceptului de sine sau a sinelui ideal.
Scherer, 1993b, 1993a; Smith și Ellsworth, 1985). O
variantă a teoriei dimensionale, teoria componențială Majoritatea acestor variabile ale evaluării, mai puțin
(engl. componential approach), care este de fapt a valența ți noutatea, sunt ignorate des în teoria cate-
doua teorie dominantă a domeniului afectiv, este gorială. Abordarea pe variabile presupune o acuratețe
bazată în principal pe faptul că emoțiile sunt cel mai de analiză mai mare decât cea a tipurilor. Aici poate
probabil declanșate în urma evaluării cognitive a sti- să apară confuzia legată de numele celor două teorii;
mulilor de orice tip (e.g. vizuali, auditivi, mnezici). după titlu, teoria categorială este axată pe diferenție-
Această evaluare constă într-un proces extrem de
4
În această lucrare, cogniția este considerată procesarea
5
informațiilor de orice tip, însă doar prin intermediul creierului, Aceste verificări pot conține subverificări, cum este cazul
deoarece organismele pot procesa informații și prin alte importanței.
6
mijloace, cum ar fi ADN-ul. COPING – a face față.
10
rea dintre emoții sau alte fenomene afective7, dar și re) lului informației (SNC)
în teoria componențială se consideră și dorește aflarea neuro-fiziologică suport (SNC,
reglarea orga-
diferențelor dintre emoții. Ceea ce diferă între cele (schimbări corpora- SNV, sistemul
nismului
două teorii este modul de abordare. Cu toate acestea, le) neuro-endocrin)
motivațională pregătirea și
în teoria componențială – deși bazată pe multe varia-
(tendințe de acțiu- direcționarea execuție (SNC)
bile care pot face diferența între emoții distincte – a ne) acțiunii
dat parțial greș, cel puțin până la această dată8. comunicarea
expresie motoare
reacției și a acțiune (sistemul
(e.g. expresie
Deci pe baza acestor verificări rezultă o emoție anu- tendinței de nervos somatic)
facială sau vocală)
me. Revenind la frică, aceasta presupune evaluarea acțiune
stimulului ca fiind nou9, negativ, obstructiv, incontro- monitorizarea
labil, iar puterea propriei persoane în relație cu stimu- sentiment (experi- stării interne și a monitorizare
lul este limitată. Schimbarea unei singure variabile – ența emoțională) interacțiunii (SNC)
mediu-organism
putința – poate genera altă reacție. Dacă putința este
mare, nu mai apare frica, ci enervarea, deoarece
puterea este suficientă pentru a trece de acel obsta- Deci conform teoriei, emoția conține un element cog-
col. nitiv, care este unul din cele mai importante compo-
nente. Într-adevăr, emoția poate fi considerată un
PROBLEMA PROTOTIPURILOR tip special de cogniție (Cunningham și Kirkland,
2012). Nu este cert dacă cele cinci componente func-
După cum am semnalat, în teoria categorială schimbă- ționează independent la un moment dat, sau dacă sunt
rile produse de emoție sunt considerate a fi programa- sincronizate și coordonate în totalitate. Un caz special
te: sunt răspunsuri mecanice declanșate ca întreg, îl reprezintă sentimentul (engl. feeling), un termen
presupun rigiditate și organizare strictă. Pe de altă care poate produce confuzie. În limba română, acesta
parte, chiar dacă și în teoria componențială se consi- este folosit sinonim cu emoția, deși în această lucrare
deră prezența diferențelor dintre emoții, acestea nu îl voi considera doar o componentă a emoției: senti-
apar în mod programat, ci dinamic: rezultatul evaluă- mentul reprezintă conștientizarea celorlalte patru
rii unui stimul declanșează un răspuns flexibil, cu componente (poate mai puțin a expresiei motoare),
mențiunea că o parte din acesta poate fi programat. fiind latura cea mai subiectivă a emoției. Sentimentul
permite reglarea în mod conștient a emoției (Scherer,
DEIFNIREA EMOȚIEI 2004b). de exemplu, când o persoană s-a enervat,
poate conștientiza antecedentul (i.e. motivul apariției
Teoria evaluării își are originile în mai multe ipoteze emoției), prin componenta cognitivă, ceea ce simte în
similare care au apărut individual, dar care au generat corp (e.g. creșterea ritmului cardiac și a temperaturii
modele afective similare (e.g. Frijda, 1986; Lazarus, corporale) și tendința de acțiune (e.g. răzbunare). De
1968, 1991/2011; Roseman, 1984; Roseman și Smith, asemenea, există o diferență între senzație și senti-
2001; Scherer, 1993b, 1993a; Smith și Ellsworth, ment: în cazul senzațiilor, sursa stimulilor este exteri-
1985). oară; pentru sentimente, sursa este interioară (e.g.
schimbările fiziologice generate de o emoție)
Conform teoriei componențiale, emoția este o reacție (Adelmann și Zajonc, 1989; pentru o discuție a terme-
generată de evaluarea unui stimul; aceasta reprezintă nilor francezi, vezi Gratiolet, 1865).
un fenomen de schimbări sincronizate și
interrelaționate10 în toate (sau cel puți o parte) din ALTE FENOMENE AFECTIVE
componentele emoției (tabelul 1.1). pentru că cele
cinci componente pot suferi schimbări coordonate în În continuare ar trebui lămurită o altă problemă la fel
timp, emoția este un proces. de importantă, care creează confuzie: diferența dintre
emoție și alte fenomene afective. Această diferențiere
TABELUL 1.1. RELAȚIA DINTRE COMPONENTELE EMOȚIEI,
este dificilă din două motive: ambiguitatea termenilor
FUNCȚIILE ACESTORA ȘI SUBSISTEMELE ORGANISMICE 11 și lipsa variabilelor care pot face diferențierea între
(Scherer, 2005) fenomene afectivității. În ceea ce privește al doilea
SUBSISTEMUL motiv, Scherer (2005) oferă câteva variabile (pe care
COMPONENTA ORGANISMIC ȘI le-a numit trăsături).
FUNCȚIE
EMOȚIEI SUBSTRATUL
NEURONAL În primul rând, apare centrarea asupra stimulului
cognitivă (evalua- evaluarea stimu- procesarea (engl. event focus). Emoțiile apar ca urmare unui
stimul concret, chiar daca nu este conștientizat. Sti-
7
mulul poate fi extern (e.g. persoane, evenimente,
De exemplu, pe baza reacțiilor fiziologice pe care fiecare fenomene, sau comportamentul propriei persoane) sau
emoție în parte se presupune că le produce.
8
Din studiul literaturii de specialitate am ajuns la concluzia că interne (e.g. memorie). Aceleași tipuri de stimuli pot
cele două teorii au multe puncte în comun și nu reprezintă doi declanșa și alte tipuri de fenomene afective, dar într-
poli opuși ai domeniului afectiv. Amândouă sunt o sursă bogată un mod mai flexibil; de exemplu, dispozițiile afective
de informații, deși mai multe ipoteze ale teoriei pe categorii au pot să apară ca urmare a unor stimuli difuzi, care nu
fost deja infirmate. Chiar și așa, această teorie a oferit pot fi conștientizați ușor.
domeniului afectiv – mai ales în ceea ce privește expresiile
faciale – dovezi empirice importante.
9
Deși frica poate să apară și pentru stimulii care sunt familiari, A doua variabilă este evaluarea: deoarece stimulii
cunoscuți (Ekman, 2003). evaluați sunt importanți pentru organism, emoțiile pot
10
De exemplu, Izard (1990b) consideră că există o legătură între fi considerate un indicator ce semnalează importanța
exprimarea nonverbală și reglarea emoțiilor. unui stimul anume. Astfel, evaluările pot fi intrinseci
11
ORGANÍSMIC, -Ă adj. 1. (biol.) referitor la organism. 2. care
ține de o organizare asemenea organismului. (< germ. (i.e. trăsăturile stimulului sunt evaluate independent
organismisch) Sursa: MDN (2000) de obiectivele propriului organism) sau extrinseci (i.e.
11
trăsăturile stimulului sunt evaluate în legătură cu cognitivă (informațiile legate de stimul), afectivă
obiectivele propriului organism). Evaluările intrinseci (reacția generată de acele informații) și motivați-
sunt bazate pe preferințe congenitale (e.g. gust dulce) onală (tendințe de acțiune, cum ar fi evitarea sau
sau învățate (e.g. gust dulce-amărui). apropierea).
3. dispozițiile afective: reprezintă stări difuze de
A treia variabilă este sincronizarea răspunsului. intensitate medie sau scăzută, în care conștienti-
Aceasta se referă la cele cinci subsisteme ale organis- zarea stimulului nu este mereu posibilă. Dispozi-
mului care ar trebui să contribuie la răspunsul final al țiile (sau stările de spirit) sunt o stare de pregăti-
emoțiilor; această contribuție explică gradul de sin- re; după cum am remarcat, emoțiile sunt costisi-
cronizare dintre cele cinci. toare pe termen lung, iar dispozițiile – cel puțin
cele generate de o emoție – reprezintă o stare de
Rapiditatea schimbărilor este altă variabilă. Deoarece fundal care facilitează apariția emoțiilor prin in-
sistemul afectiv servește funcții adaptive, stimulul tensitate, durată și frecvență. Anxietatea (ca dis-
trebuie monitorizat continuu pentru a obține noi in- poziție) este una din cele mai cunoscute dispoziții
formații. Aceasta presupune reevaluări cognitive, iar afective.
răspunsul emoțional se poate schimba. Prin urmare 4. predispozițiile, sau trăsăturile de personalitate
emoția nu este o stare, ci mai degrabă o reacție efe- afective: explică diferențele stabile dintre indivizi
meră. în ceea ce privește răspunsurile comportamenta-
le. Exemple: timiditatea, ostilitatea, sau anxieta-
Variabila a cincea este impactul comportamental. tea (ca trăsătură). Predispozițiile pot prezice apa-
Deoarece emoțiile sunt considerate parte a sistemului riția mai frecventă nu doar a emoțiilor, ci și a dis-
motivațional, rezultatul acestora este comportamen- pozițiilor.
tul12. Când apare, emoția poate întrerupe activitatea 5. scenariile afective: similare cu atitudinea, se
curentă și genera noi obiective comportamentale. În referă la stilul afectiv de tip strategic ce se for-
acest mod, gradul impactului comportamental variază mează progresiv către un stimul. Reprezintă un
în funcție de fenomenul afectiv. proces continuu, iar noile informații despre stimul
pot modifica scenariul, la fel ca în cazul atitudi-
Ultimele două variabile sunt intensitatea și durata, nii. Ca și predispozițiile, pot modela răspunsurile
acestea fiind cele mai comune caracteristici de dife- emoționale; de exemplu, o persoană se poate
rențiere a fenomenelor afective. În funcție de impor- enerva mai rar pe iubita sau iubitul său. Exemple:
tanța stimulului (posibil și de alte verificări, după ură, invidie, gelozie, iubire, gratitudine, disprețu-
context), intensitatea influențează gradul de răspuns ire, venerație, teroare.
comportamental (i.e. durata, intensitatea și stringen-
ța). Pe de altă parte, deoarece emoția implică un Ar mai trebui lămurit termenul de afect. Rădăcina
consum ridicat de resurse cognitive și fiziologice (în cuvântului conține cel mai important element care
funcție de intensitate), durata acestora este relativ definește această diferență: în timpul unei stări afec-
scurtă, pentru a nu consuma resurse în mod inutil. tive, organismul este afectat de ceva (un stimul -
fenomen, memorie, alt individ, relație socială etc.)
Prin urmare, Scherer (2005) a alcătuit un tabel care care are o influență importantă asupra motivației,
prezintă cele șapte variabile în relație cu fenomenele cogniției, fiziologiei și comportamentului. Aceste
afective care vor fi detaliate în continuare: influențe diferențiază starea afectivă de cea neutră,
atât în experiența subiectivă a organismului, cât si în
TABELUL 1.2. VARIABILE DE DIFERENȚIERE ÎNTRE FENO- percepția organismului respectiv de către altele ob-
MENELE AFECTIVE (Scherer, 2005, p. 704) servatoare. În contextul acestei lucrări, termenul se
referă la orice fenomen afectiv descris mai sus, fiind
cel mai cuprinzător din tot domeniul.
evaluare extrin-
impact compor-
evaluare intrin-
sincronizare
rapiditatea
intensitate
schimbării
afect
tamental
centrare
durată
secă
secă
preferință 1 5 3 1 1 3 2 3
atitudine 1 2 2 1 2 2 3 4
dispoziție 2 3 2 2 3 4 3 4
predispoziție 1 2 1 1 1 2 2 5
scenariu 4 2 2 2 5 4 3 3
emoție 5 3 5 5 5 5 4 2
Emoția a fost detaliată; pe lângă aceasta, celelalte

fenomene sunt (sintetizat din Scherer, 2005):
1. preferințele: deși nu este cert dacă sunt un feno-
men afectiv pur, preferințele se ocupă de selecție
și sunt relativ stabile; selecția constă în a place v.
a displace un stimul, sau de a îl prefera mai mult
în comparație cu alții.
2. atitudinile: se referă la opiniile strategice relativ
stabile legate de un stimul; au trei componente:
12
De fapt, este vorba întâi de tendința de acțiune, care dacă nu
este inhibată se traduce în comportament.
12
generate de emoții. Abilitatea oamenilor de a observa
S02 | DOMENIUL NONVERBAL și decodifica semnalele nonverbale în mod corect nu
reprezintă citirea minții14 (Nierenberg și Calero,
DATE INTRODUCTIVE ȘI TERMINOLOGIE 1990); semnalele nonverbale pot completa, sau, pe de
altă parte, pot exprima adevărul în relație cu ceea ce
În anul 2005 apare o nouă ediție a uneia din probabil se comunică verbal. Completarea, clarificarea, ampli-
cele mai importante lucrări de metodologie a studiului ficarea etc. a informațiilor verbale de către cele non-
nonverbalului (Harrigan et al., 2005). Ca și această verbale reprezintă calitatea acestora din urmă de a fi
lucrare, EMOT are ca temă principală una din com- metacomunicative; sau semnalele nonverbale pot
ponentele emoției – exprimarea nonverbală -, care exprima ceva ce nu este posibil sau nu ar trebui
este acceptată în amândouă teoriile. (Deși nu toate transmis verbal (Burgoon et al., 1996).
comportamentele nonverbale au origine afectivă.) În
cazul semnalării unei emoții, apar complicații: odată În al doilea rând, comportamentul nonverbal poate fi
cu declanșarea unei emoții, rezultatul acesteia (i.e. împărțit în trei ramuri: vizuală, auditivă și invizibilă
schimbările tuturor componentelor), poate deveni (Leathers, 1997). Comunicarea vizuală constă în
subiectul unei alte evaluări. Această flexibilitate spon- kinesică (mișcări corporale și faciale, postură, com-
tană permite reglarea emoției, care este o abilitate portament ocular), proxemică (spațialitate, distanță,
esențială în mediul social uman. Bineînțeles, reglarea teritoriu) și artefacte (e.g. aspect fizic, îmbrăcămin-
depinde de factori precum personalitatea, intensitate, accesorii). Alți autori au inclus spațiul construit
tea emoției, sau țeluri. (urban sau rural) în comunicarea nonverbală, deoarece
construcțiile și alte elemente urbane reprezintă un
În continuare, indiferent de complexitatea organismu- comportament static sau dinamic15 (e.g. Rapoport,
lui şi a mesajului, comunicarea reprezintă un proces 1990). Mai departe, subdomeniul auditiv - denumit
de transmitere a unui mesaj de la sursă la destinație vocalistică sau paralingvistică (e.g. Andersen , 1999) -
(Krauss, 2002) (fig. 1.2). Comportamentul nonverbal este reprezentat de parametrii vocali: intensitatea,
poate produce confuzie în receptori atunci când sunt înălțimea, frecvența, durata, calitatea, articularea,
transmise semnale conflictuale, mai ales în legătură pronunția, pauzele etc. (Leathers, 1997). În cele din
cu discursul verbal. Pe de altă parte, comportamentul urmă, comportamentul nonverbal invizibil este dat de
nonverbal este esențial și are un rol instrumental în olfacție (i.e. mirosuri) și cronomie (i.e. trecerea
menținerea relațiilor umane. timpului; engl. chronomics). Un caz special este
haptica (i.e. atingerea), care deși reprezintă o acțiune
Dată fiind multitudinea de canale de comunicare non- posibil vizibilă, este procesată diferit de mișcări, pos-
verbală, apărând semnale simultane prin mai multe tură, proxemică etc.
modalități (i.e. comunicarea multimodală13), o mare
parte din comunicarea interumană este nonverbală DIFERENȚA DINTRE EXPRESIE ŞI INDICATOR
(e.g. Birdwhistell, 1970; Burgoon, 1994; Mehrabian,
1968c). Comunicarea verbală constă în transmiterea Comportamentul nonverbal a fost des definit ca toate
informațiilor doar prin cuvinte (scrise sau vorbite) și comportamentele în afară de cuvinte, deși această
nu se confundă cu comunicarea vocală, care este dată definiție a fost criticată (e.g. Andersen, 1999; Burgoon
de parametrii vocii (Guerrero și Floyd, 2006). et al., 1996). În primul rând, ar trebui lămurită pro-
blema terminologică dintre comunicare și comporta-
Revenind la conflictele comunicative pe care nonver- ment. Comportamentul este definit ca orice reacție
balul le poate produce, oamenii se pare că iau în con- sau acțiune realizate de un organism (Burgoon et al.,
siderare comportamentul nonverbal mai mult decât pe 1996, p. 11). Prin urmare, comunicarea este o dimen-
cel verbal atunci când percep un conflict între cele siune sau o ramură a comportamentului; necesită
două canale (Burgoon, 1994). O explicație este oferită emițător (codificare), receptor (decodificare) și canal
de Newton și Bourgoon (1990), care consideră că oa- de transmisiune, fiind un proces de transmitere a
menii sunt conștienți de faptul că mesajele verbale informației de la emițător la receptor (Mehler et al.,
sunt produse în mod voluntar, putând fi astfel contro- 1978). Când un individ nu este înconjurat de alții,
late mai ușor decât cele nonverbale. În ceea ce le toate comportamentele executate de acesta sau
privește pe ultimele, există diferențe și aici: mișcările aceasta sunt noncomunicative? Ce se întâmplă cu
care se află sub control cortical puternic (e.g. mișcări- situațiile în care persoana crede că se află alți oameni
le mâinilor) sunt mai ușor de controlat și produs volun- în jur, deși în realitate mesajul nu este perceput de
tar decât mișcările-reflex sau cele produse de emoții, nimeni? Mai mult, comportamente care de regulă
cum ar fi dilatarea pupilelor (e.g. Andreassi, 2000) sau sunt noncomunicative (e.g. cele cu funcții
expresiile faciale emoționale (e.g. Matsumoto și Lee, biofiziologice) pot deveni comunicative în anumite
1993). Prin urmare, controlul este o dimensiune contexte? De exemplu, observatorii unei persoane
principală a exprimării nonverbale. Alta este conști- care respiră foarte repede pot deduce că acesta fie a
entizarea expresiei, care nu este neapărat condițio- alergat, fie trăiește o emoție foarte intensă, evaluarea
nată de control; de exemplu, frământarea mâinilor fiind făcută în funcție de alți indicatori nonverbali
implică un control voluntar puternic, dar nu este un
comportament neapărat conștientizat de persoană,
mai ales daca este un tic. Aceste două dimensiuni, 14
Cuvintele nu sunt emoții, ci reprezentări ale acestora. Dacă
împreună cu altele, vor fi discutate mai târziu în acest o limbă nu are un cuvânt destinat unei anumite emoții, asta nu
subcapitol. După cum am semnalat în S01, una din înseamnă că emoția nu există pentru vorbitorii acelei limbi. De
exemplu, deşi thailandezii nu au atribuit niciun cuvânt tristeții,
componentele emoției este exprimarea. Cu toate
populația din această țară este capabilă să o exprime facial
acestea, nu toate comportamentele nonverbale sunt (Levy, 1984).
15
Nu tot ce se desfășoară în mediile construite reprezintă un
comportament: temperatura sau precipitațiile sunt fenomene
13
E.g. zâmbit și schimbarea posturii corporale în același timp. care nu sunt manipulate de om (Knapp și Hall, 2002).
13
prezenți. Astfel, acel comportament respiratoriu capă- păcăli victima. Daca inhibarea este nereușită și apar
tă un sens social, fiind observabil și interpretabil, dar scăpări, cum ar fi expresii faciale subtile (e.g. Ekman,
ce reprezintă de fapt - o expresie, sau un indicator? 2001); dacă victima le observă, este vorba tot despre
(Guerrero și Floyd, 2006). comunicare, chiar dacă persoana care minte nu vrea
să comunice nonverbal acele reacții care pot trăda
minciuna? În acest caz nu este vorba despre comunica-
re, pentru că nu există intenție; acele scăpări faciale
sunt un indicator al unei reacții interne ale persoanei
care minte. După cum remarcă Ekman, faptul că ex-
presiile emoționale (mai ales cele faciale) sunt mo-
delate şi conservate de evoluție pentru valoarea
informativă a acestora nu înseamnă că atunci când
apar persoana vrea să transmită ceva17 (Ekman,
1997d, p. 337). Prin urmare, orice comportament
neintenționat sau intenționat poate fi considerat indi-
cator, nu comunicare (mai ales nu expresie), bazându-
mă aici pe cercetarea minciunii. Detaliind, în cazul
reprimării emoționale poate să apară un fenomen de
inhibare a expresivității faciale – i.e. microexpresii -,
FIG. 1.2. PROCESUL COMUNICĂRII care constă în apariția automată şi foarte scurtă (sub
0,5 secunde) a unor mişcări faciale (e.g. Ekman et al.,
Revenind la comunicare, există trei poziții teoretice 1992; vezi S45). Studiile arată că uneori aceste mişcări
care încearcă să explice ceea ce este sau nu comuni- sunt percepute de oameni (Whalen et al., 1998), deşi
cativ. Prezentate scurt, acestea sunt: nu este cert dacă percepția trece în registrul conşti-
1. teoria sursei: doar comportamentele care sunt ent, fapt mai puțin important aici. Totuşi, activarea
orientate către altcineva (în mod voluntar sau nu) amigdalei şi a altor structuri cerebrale reflectă recep-
sunt considerate comunicare; comportamentele ția unui semnal, deşi persoana care a efectuat
biologice (e.g. căscatul) sau spontane sunt consi- microexpresia facială nu intenționează asta. Deşi nu
derate a fi comunicative doar dacă sunt simbolice sunt un indicator cert al minciunii (Ekman, 2001),
(e.g. persoana cască voluntar în mod exagerat aceste comportamente pot să apară aici, deşi rar (ten
pentru a semnala plictiseala) (Motley, 1990); Brinke et al., 2011). Microexpresia reflectă un conflict
2. teoria receptorului: dacă receptorii pot decodifi- între dorința de a nu manifesta o stare internă şi de-
ca mesajul nonverbal, atunci acesta este comuni- clanşarea automată, inconştientă, a acesteia. În con-
cativ (Andersen, 1991); textul în care persoana nu reprimă emoția, aceasta
3. teoria mesajului: un comportament este comuni- este manifestată facial tot în mod automat, însă există
cativ dacă este voluntar, este perceput ca volun- o diferența esențială față de primul caz: comporta-
tar sau/și are un înțeles comun (i.e. poate fi de- mentul capătă (sau mai bine zis își menține) funcție
codificat de alții) (Burgoon, 1980). comunicativă. După cum am menționat, deoarece
anumite mişcări faciale au dobândit valoare comunica-
Cele trei perspective nu satisfac cerințele acestei tivă în mod filogenetic, declanşarea acestora nu nece-
lucrări. Totuşi, revenind la definirea comunicării, sită execuție conştientă, apărând automat. În acest
acest termen este problematic, după cum remarcă caz, microexpresiile care apar în minciună pot fi con-
Holli şi Calabrese (1998): există cel puțin 15 definiții siderate un produs secundar (engl. by-product) al
ale comunicării doar în publicația Journal of evoluției: expresiile faciale au rol comunicativ, însă,
Communication, iar datele sunt valabile în anii 1990 în anumite contexte (e.g. minciună), acesta trebuie
(pentru alte opinii similare vezi: Ellis şi Beattie, 1986; eliminat (e.g. înlocuirea sa cu funcția minciunii: câști-
Heath şi Bryant, 2000; Rosengren, 2000). În contextul gul sau beneficiul). Prin urmare, intenția de a comuni-
EMOT, mă voi referi la comunicarea interumană ținând ca – reflectată direct de scopul comunicării – este
cont de rădăcina latină a cuvântului communicatio, dimensiunea care face diferența între un comporta-
care înseamnă a împărți, a face comun. Astfel, pe ment indicativ şi unul comunicativ.
lângă datele din paragraful anterior, comunicarea
umană reprezintă orice comportament care are
scopul de a informa prin transmisia informației de la
emițător la receptor; poate fi directă sau indirectă,
conştientă sau inconştientă. Ce se întâmplă însă cu
intenționalitatea? Există cazuri în care comportamen-
tele pot fi indicative, nu comunicative (Bavelas, 1992;
Trenholm şi Jensen, 2000). Mai mult, deşi unii autori
consideră conştientizarea un factor obligatoriu al
comunicării (e.g. Knapp şi Hall, 1997), anumite com- FIG. 1.3. INDICATORUL
portamente – în special mişcări faciale generate de 1 - comportamentul 1 (cauză); 2 - comportamentul 2 (efect);
emoții – au valoare filogenetică, în sensul că sunt 3 - indicator
universale pentru oameni şi apar automat, făcând
parte din sistemul emoțional16 (e.g. Ekman, 1997d);
sunt o componentă a emoției (Scherer, 2005; vezi
17
S01). De exemplu, când un om minte, va încerca să își Această opinie este strâns legată de ipoteza etologică în care
ascundă manifestarea nonverbală a emoțiilor pentru a evoluția a dat anumitor comportamente o valoare comunicativă,
pe lângă funcția inițială a acestora, pe baza faptului că pot indica
starea sau stările interne ale unui organism (sinteză: Fridlund,
1997; pentru perspectiva etologică originală vezi Hinde, 1956;
16
Pentru o opinie opusă vezi Klinger et al., 1981. Tinbergen, 1952).
14
Rezumând, un comportament poate să apară automat exprimă, ci este doar indicativ. Nu este expresiv deoa-
sau involuntar şi să fie decodificat corect de ceilalți rece scopul acestui ritm accelerat al respirației nu are
oameni; acesta este indicatorul (fig. 1.3) - de exem- ca scop comunicarea, ci oxigenarea - un scop fiziolo-
plu, roşirea facială, care poate indica jena, în contex- gic. Deși comportamentul este uşor observabil de
tul potrivit (vezi şi Remland, 2000). Mai departe, dacă către ceilalți oameni, interpretarea acestuia este
un comportament are ca scop comunicarea, atunci subiectivă și multiplă, cel puțin în cazul în care nu
reprezintă o expresie (fig. 1.4). (În cazul de jenei, nu este cunoscut motivul exact al reacției. Pe de altă
este cert dacă roşirea are o funcție strict fiziologică, parte, daca același comportament ar fi efectuat pen-
sau şi comunicativă.) Expresia este dublarea funcției tru a atrage atenția, din diverse motive, reprezintă o
intrapersonale a unui comportament cu o funcție de expresie, deoarece scopul său este comunicarea; nu
interpersonală: comunicarea; este o combinație între este cert dacă persoana emițătoare va avea succes în
comportament și comunicare (fig. 1.4). În mod similar, emiterea unui mesaj care poate fi decodificat corect
Kellermann (1992) consideră că scopul18 şi automatiza- de oamenii cărora le este adresat. Nu toate compor-
rea unui comportament sunt două dimensiuni ale co- tamentele sunt descifrabile, chiar dacă sunt prezente
municării. Dimensiunea conştientizării nu este impor- universal în cadrul populației umane.
tantă aici în diferențierea celor două: după cum am
menționat, execuția anumitor mişcări este automată,
involuntară, nu necesită producție conştientă19. În 1972 și 1973, NASA a trimis în spațiu navetele
Pioneer 10, respectiv 11. Acestea conțineau fiecare
În cele din urmă, ar putea să apară confuzii termino- câte o placă din aluminiu și aur pe care au fost dese-
logice între voluntar şi intenționat, deoarece în lim- nate, printre altele, două figuri umane (fig. 1.5).
bajul comun sunt sinonimi. În lucrarea de față, volun- Personajul masculin a fost desenat cu mâna dreaptă
tar-involuntar descrie modalitatea de execuție a unui îndoită; această mișcare reprezintă un simbol ce ex-
comportament, iar intenționat-neintenționat scopul primă salutul, dar acesta nu are valoare universală nici
care stă la baza acelui comportament20 (i.e. neinten- măcar pe Terra; reprezintă o mișcare emblematică,
ționat = fără scop de comunicare21). Mai mult, există o iconică. Ar putea fi decodificată de alte ființe inteli-
relație strânsă între acțiunile voluntare şi conştien- gente? Carl Sagan, autorul principal, oferă o explica-
tizare, în sensul că tot ce este voluntar sau deliberat ție: nu se cunosc șansele exacte ca salutul să fie de-
este conştient, deşi nu mereu în totalitate (Scherer, codificat corect, dar mișcarea transmite alt mesaj:
2000). modul în care membrele umane se pot mișca. Prin
urmare, această capacitate biologică - i.e. îndoirea
brațelor - este comunicativă. Probabil, o abordare
dimensională ar putea rezolva această problemă ter-
minologică și teoretică.
FIG. 1.4. EXPRESIA

1 - comportament (extern și perceptibil); 2 - comunicare
(voluntară sau involuntară, conștientă sau nu); 3 - expresie
Ekman (1997d) consideră că expresiile (afective sau

nu) oferă mai multe tipuri de informații; acestea sunt
legate atât de emițător, cât şi de receptor (vezi şi
Hinde, 1985a, b; Smith, 1985):
1. sursa expresiei (în sensul de eveniment care a
declanşat expresia);
2. procese cognitive (e.g. idei, expectanțe, memo-
rii);
3. starea fizică internă;
4. o metaforă;
5. un cuvânt care se referă la un afect;
6. tendințe de acțiune ale emițătorului;
7. expectanțe legate de tendințele de acțiune ale
receptorului.
În cele din urmă, revenind la exemplul cu persoana

care respira intens, în acest caz comportamentul nu
18
După autor, scopul este strategic.
19
După Emmons (1989), nu toate obiectivele sau țelurile sunt
conştiente, dar oricum gradul de conştientizare al acestora este
mai mare decât motivația pe care se bazează. Prin studiul său,
Monahan (1998) susține această ipoteză.
20
Pentru o opinie similară vezi Bourgoon et al., 1996.
21
Pornind de la comportament, acesta poate avea scop;
continuând, dacă scopul acelui comportament este comunicarea,
acesta are la rândul ei un scop, cum ar fi semnalarea unei reacții
afective.
15
FIG. 1.5. PLACA DE PE NAVETELE SPAȚIALE PIONEER 10 ȘI 11 (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pioneer_plaque.svg)
DIMENSIUNI ALE EXPRIMĂRII NONVERBALE reacția altei persoane (e.g. inhibarea manifestării
afectelor pozitive în contextul prezenței unei per-
Pentru început, ar trebui prezentați cei patru factori soane triste);
care contribuie la reglarea sau managementul com- 4. reguli de codificare: reguli care descriu ce com-
portamentelor nonverbale afective. Aceştia sunt portamente sunt considerate a fi expresive (i.e.
(Fiehler, 2002, p. 82-83): pot fi decodificate).
1. reguli emoționale: tipul şi intensitatea emoțiilor
care ar trebui să apară într-un moment dat (e.g.
tristețea trebuie să apară în cazul morții unei per-
soane iubite);
2. reguli de manifestare: reglarea tipului şi intensi-
tății comportamentelor, indiferent de afectul re-
al22 (e.g. băieţii nu plâng, deşi pot simți tristețe);
FIG. 1.6 - FILTRU DE ATITUDINE CA MEDIATOR ÎNTRE IM-
3. reguli de corespondență: reacția comportamen- PULSUL AFECTIV ȘI REZULTATUL MOTOR
tală care ar trebui să fie manifestată ca răspuns la
Cele patru tipuri de reguli pot fi numite filtre atitudi-
22
Existent acestor reguli este susținută de mai multe studii (e.g. nale, deoarece reprezintă modificarea tendinței de
Ekman, 1972; Ekman şi Friesen, 1969; Ekman et al., 1980; acțiune motoare ca urmare a atitudinii, în cele din
Friesen, 1972; Rosenberg şi Ekman, 1994). Aceste reguli presupun urmă. După cum am explicat în S01, atitudinea repre-
o lipsă sau diminuare a sincronizării între subsistemele emoției,
mai exact între expresie sau manifestare şi restul componentelor
zintă o strategie de adaptare la context, care în cazul
(Matsumoto şi Kupperbusch, 2001). De exemplu, Ekman a arătat de față este social; după dobândirea de noi informații,
cum există diferențe culturale între americani şi japonezi în ceea sau pe baza unora deja existente, persoana îşi poate
ce priveşte manifestarea facial a emoțiilor negative, în cazul modela rezultatul motor (aici nonverbal) pentru a
japonezilor observând un grad mai mare de inhibare – i.e. păstra echilibrul interpersonal23 (e.g. Ştiu că sora mea
corelație negative între emoție şi expresie. Ekman mai remarcă
faptul că această corelație a fost pozitivă doar atunci când
este tristă, deci nu-i mai arăt că eu sunt fericită, mai
japonezii erau singuri, în lipsa celor care au desfăşurat bine voi fi şi eu sobră şi poate aşa o să se simtă mai
experimental. Prin urmare, aceste reguli de manifestare
(indiferent de metoda de cenzură sau amplificare a
23
comportamentului), împreună cu celelalte trei reguli, reprezintă Echilibrul nu se referă la armonie, ci la orice tip de relație
un filtru care apare între tendință şi acțiunea efectivă; dacă interumană, inclusive cele de dominanță-sumisiune, care nu
filtrul nu modifică tendința motoare în funcție de context, atunci presupun neapărat egalitatea (sau egalizarea) statutului,
tendința este aceeaşi cu rezultatul. indiferent de tipul acestuia.
bine). Acest filtru ar trebui să ia în considerare și care variază de la total involuntar la total voluntar,
scopul comportamentului. În acest sens, Scherer şi două extreme ideale.
Wallbott (1985) consideră că există patru funcții ale
comportamentelor nonverbale24: Mai mult, dat fiind faptul că această componentă
1. pragmatică: manifestarea identității, personalită- expresivă are ca scop principal comunicarea, există o
ții, sau a stărilor psihologice (e.g. emoții) prin in- relație între expresie și impresie. Aici apar două ele-
dicatori nonverbali; mente noi: îndemnarea (engl. push factors) – factorii
2. dialogică: semnalarea şi reglarea relației dintre care determină în mod automat rezultatul motor ex-
două sau mai multe persoane, folosind indicatori presiv; au la bază mecanisme neuromotoare, adaptive
nonverbali pe baza a cel puțin două dimensiuni – și care au evoluat filogenetic25. Sunt legați fiziologic
atracția şi dominanța; de stările interne (e.g. tensiunea musculară). Pe de
3. semantică: manifestarea indicatorilor nonverbali altă parte, factorii de atracție (engl. pull factors)
în mod direct, real, în comparație cu modificarea sunt determinați de normele culturale de exprimare,
acestora (e.g. inhibare, amplificare sau diminua- expectanțe, sau context. Sunt factorii legați de proce-
re); sele psihologice (e.g. regulile sociale de manifestare a
4. sintactică: structurarea ordinii şi apariției com- expresiilor faciale)26. Aceștia nu constau doar în con-
portamentelor nonverbale (e.g. comportamente trolul expresiei, ci și în evaluarea expectanțelor re-
specifice care apar la începutul sau sfârşitul unei ceptorilor referitoare la acea expresie viitoare sau în
conversații). curs de desfășurare27. De aici legătura între expresie și
impresie (Scherer, 1985; 2000; Scherer et al., 1980).
În continuare, Guerrero și Floyd (2006) oferă o schemă Această dimensiune nu ar trebui confundată cu origi-
de sinteză a ceea ce autorii consideră comunicare (fig. nea unui comportament, care poate fi înnăscută vs.
1.7). Având doar două dimensiuni - intenția și decodi- prin învățare (Ekman, 1969)., dar nici cu dimensiunea
ficarea -, este aceasta suficientă pentru a explica voluntar-involuntar, care explică inițiativa de apariție
ceea ce am considerat comunicare nonverbală în a unui comportament anume.
această lucrare?
Revenind la reglarea expresiei, aceasta este un pro-
ces care variază de-a lungul unui continuum: de la
expresii complet involuntare și necontrolate până la
cele controlate în totalitate și monitorizate în perma-
nență. După cum menționează Scherer (2000), regla-
rea unei expresii nu trebuie să fie conștientă, ci
poate fi declanșată automat, cum este zâmbetul fals
– cea mai comună tactică de management facial pen-
tru mascarea unei emoții negative. Prin urmare, regla-
rea unei expresii nu este neapărat nici total voluntară,
dar nici dictată de factorii de îndemnare (ibidem).
Ținând cont de expresiile faciale, Ekman (2001) consi-
FIG. 1.7. MATRICE DIMENSIONALĂ A COMPORTAMENTULUI deră că există mai mult tehnici de reglare ale mişcă-
NONVERBAL (Guerrero și Floyd, 2006, p. 12) rilor, printre care ajustarea şi falsificarea. Ultima
(casetele negre: comunicare; casetele gri: producerea și/sau tehnică presupune simulare – crearea unei expresii
recepția mesajului este problematică) total false -, neutralizare sau inhibare totală, ori mas-
carea unei expresii existente printr-o altă mişcare
facială (pentru detalii vezi S46). De asemenea, Ekman
Ca și declanșarea emoției, exprimarea nonverbală a şi Oster (1979) au arătat că abilitatea de a produce
acesteia apare rapid și involuntar, în special în ceea expresii faciale voluntare se dezvoltă gradul între 3 şi
ce privește fața și vocea. Brațele, postura și alte 13 ani, iar Lewis şi colaboratorii (1987) arată cum
elemente care pot fi parte a exprimării afective se anumite configurații de mişcări faciale specifice unor
află sub control cortical mai puternic decât fața și emoții sunt dificil de produs voluntar de către adulți,
vocea, devenind astfel indicatori nonverbali mai mai ales frica sau dezgustul.
incerți. Acesta este poate și motivul pentru care ex-
presia facială a fost cea mai studiată în cadrul comu- În cele din urmă, al treilea determinant al expresiei
nicării nonverbale. emoționale, după Scherer (2000), este conștientiza-
rea, o dimensiune care poate fi de fapt parte din cele
Pe de altă parte, exprimarea nonverbală a unei emoții trei discutate până acum (spontan vs. voluntar, în-
poate fi și voluntară. După cum am semnalat, emoția demnare vs. atracție și reglare vs. lipsa controlului).
în sine poate deveni obiectul unei alte evaluări cogni- Reglarea expresiei nu presupune conștientizarea aces-
tive; poate deveni un stimul. Aceasta se întâmplă în teia, cum nici efectuarea voluntară a unei expresii
interacțiunile sociale, unde exprimarea afectivă are
rol strategic (Kellermann, 1992); pentru a avea succes, 25
exprimarea nonverbală a unei emoții trebuie realizată FILOGENÍE s. f. 1. Procesul evoluției formelor organice ori a
unui grup de animale sau de plante în cursul dezvoltării istorice a
la timpul și intensitatea potrivite. Reglarea emoției nu lumii vii; filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează
presupune mereu conștientizarea reacției, astfel încât filogenia (1). – Din fr. phylogénie. Sursa: DEX '98 (1998)
comunicarea nonverbală a unei emoții poate implica 26
Factorii de atracție reflectă condițiile externe care pot duce la
simultan procese atât involuntare, cât și voluntare. prezentarea strategică a expresiei afective (Krebs şi Dawkins,
Hall şi colaboratorii acesteia (2005) consideră că 1984). De exemplu, autoprezentarea – proces de formare a unei
impresii despre sine în mediul social (în termini de abilități,
dimensiunea voluntar-involuntar este un continuum statut economic, mentalitate, preferințe etc. – conforme sau nu
cu realitatea) (Scherer, 1985).
27
Acest tip de evaluare este prezent și în animale (Leyhausen,
24
Explicate pe larg în S53. 1967).
17
(e.g. mișcare facială) nu necesită conștientizarea Revenind la comunicare, după cum am specificat în
completă (ibidem). Această dimensiune reprezintă un secțiunea anterioară, aceasta este un proces de
continuum care variază de la total conştient la total transmitere a informațiilor de la emițător la receptor.
inconştient (Hall et al., 2005). Există mai multe cazuri Detaliind, cele mai simple forme de comunicare ar
în care codificarea inconştientă trece în registrul con- trebui să conțină un mesaj, un canal de comunicare
ştient28 (Bourgoon şi Langer, 1995; Motley, 1992): (engl. channel), o modalitate de comunicare (engl.
 noutate; medium), feedback şi context (Adler şi Towne, 1996;
 efort; Gudykunst, 1991; Gudykunst şi Matsumoto, 1996).
 conflict între mesaje sau dintre obiectivele comu- Acestea vor fi detaliate în continuare.
nicării; sau, actualizarea problematică a scopului
comunicării; În primul rând, mesajul se poate referi la orice este
 anticiparea consecințelor negative; transmis: o emoție, o stare, o idee etc. (Gouran,
 întreruperi neaşteptate. 1990). De asemenea, orice mesaj, indiferent de com-
plexitatea sa, trebuie să fie codificat şi decodificat
În literatura de specialitate există o distincție clară pentru a fi transmis şi procesat cu succes (O‘Hair et
între monitorizarea propriului comportament şi al cea al., 1998). Ultimele două elemente vor fi detaliate
a altor oameni (e.g. Hall et al., 2007). Mai mulți cer- mai târziu.
cetători oferă date referitoare la faptul că percepția
şi interpretarea indicatorilor nonverbali ai celorlați Totodată, canalul şi modalitatea de transmitere a
oameni este automată, deci rareori conştientă (e.g. mesajului sunt două dimensiuni care pot fi grupate în
Ambady şi Gray, 2002; Bargh şi Chartrand, 1999; Bargh aceeaşi categorie. După Fiske (1990), modalitatea de
şi Williams, 2006), iar percepția altora vs. a sinelui transmitere poate fi de prezentare (e.g. mişcări facia-
este (referitor la comportamentele nonverbale) este le, voce, postură, îmbrăcăminte şi accesorii etc.), de
mai exactă (DePaulo, 1992). Hall şi colaboratorii reprezentare (e.g. artă, cărți etc.), sau mecanică
(2007) consideră că există două cauze posibile: (1) (e.g. TV, radio etc.). Cele trei diferă în complexitatea
concentrarea procesării cognitive este realizată mai informațiilor pe care le suportă (Harwood, 2000;
mult asupra altor trăiri interioare şi (2) imposibilitatea O‘Sullivan, 2000; Westmyer şi Rubin, 1998). De ase-
de a monitoriza sinele dintr-o perspectivă exterioară, menea, când sunt prezente mai multe modalități (e.g.
extracorporală. De asemenea, după cum arată câteva expresii faciale şi vocale simultane), comunicarea este
studii, dificultatea cognitivă (e.g. conversație) şi anxi- multimodală. În continuare, canalul de transmitere
etatea sau frica afectează procesarea indicatorilor descrie conexiunea dintre emițător şi receptor (DeVi-
nonverbali (Hanggi, 2004; Patterson, 1995; Patterson to, 1998), care poate fi vizuală, auditivă, chimic-
şi Stockbridge, 1998; Schroeder, 1995). olfactivă, sau tactilă (ibidem). În lipsa canalelor prin-
cipale de comunicare, oamenii se pot baza pe altele
Cele patru dimensiuni detaliate până acum pot fi secundare (e.g. în cazul convorbirilor telefonice, când
considerate a fi independente, deși arar două grupări: singura modalitate de transmitere este cea verbală,
pe de o parte, efectuarea voluntară, reglarea și facto- este analizat conținutul vocal) (Fichten et al., 1992).
rii de atracție, iar pe de altă parte conștientizarea, Modalitatea/mijlocul şi canalul sunt uneori doi termini
efectele de îndemnare și lipsa controlului. Tabelul 1.3 folosiți sinonim în literatura de specialitate, deşi exis-
oferă o sineză a celor patru dimensiuni: tă aceste diferențe.
TABELUL 1.3. DIMENSIUNI ALE EXPRIMĂRII NONVERBALE În al treilea rând, feedbackul apare doar după ce
(Scherer, 2000) mesajul a fost transmis (vezi şi S58). Este un mijloc de
DIMENSIUNE DESCRIERE monitorizare a receptorilor pentru a observa dacă
gradul în care expresia este decodificarea a fost corectă. Indicatorii nonverbali, ca
factori de îndemnare vs.
determinată de factorii şi cei verbali, pot influența comportamentul oamenilor
atracție (push vs. pull)
fiziologici vs. mediul social
din jur (Capella şi Greene, 1982). De exemplu, mimica
gradul în care expresia este
involuntar vs. voluntar declanșată de starea unui
(i.e. imitare; vezi S55) de orice tip este considerată un
obiectiv concret reflex care are ca funcție comunicarea simpatiei către
gradul în care expresia se persoana imitată în mod inconștient; există cercetă-
control vs. lipsa controlului află sub impulsul inițial (i.e. tori care au adus dovezi încă din anii 1980 care arată
nervos) vs. gradul de control parțial faptul că mimica nu reflectă doar stări interne,
gradul de conștientizare al funcția comunicativă fiind principală (e.g. Bavelas et
efortului (potențial) de al., 1988) - i.e. mimica este expresivă (sinteze:
conștientizare
reglare, sau al factorilor de Chartrand și Bargh, 1999; Chartrand et al., 2002).
îndemnare
Totodată, mimica facială apare foarte devreme în
dezvoltarea umană (e.g. Meltzoff și Moore, 1977;
Termine și Izard, 1988), în comparație cu cea corpora-
lă (Jones, 2012). Împreună cu datele prezentate ante-
28 rior ale dimensiunii conștientizării, această ultimă
De asemenea, Hall et al. (2007) au arătat că şi monitorizarea
propriului comportament nonverbal reprezintă tot un continuum; remarcă poate indica faptul că modalitatea principală
de regulă, oamenii îşi amintesc zâmbetele şi privirea mai facil de comunicare nonverbală umană este cea facială,
decât gesturile şi autoatingerile, conştientizarea mişcărilor bineînțeles, prin canalul de comunicare vizual.
proprii fiind legată puternic de monitorizare acestora. În acelaşi
registru, Barr şi Kleck (1995) au arătat că mişcările faciale sunt
mai facil amintite decât cele corporale sau parametrii vocali, iar
În al patrulea rând, contextul este foarte important
Gosling et al. (1998) arată cum râsul propriu este mult mai bine pentru producerea comunicării (Rosengren, 2000).
memorat şi amintit decât întreruperea discursului altora. Deşi nu sunt clari toți factorii care contribuie aici,
Anterior, Ross şi colaboratorii (1983) au arătat că amintirea probabil că unul din cei mai importanți este prezența
comportamentelor în legătură cu o altă persoană sunt biasate de altor oameni în apariția și modelarea unui comporta-
atitudinea față de aceasta.
18
ment anume. De exemplu, Schützwohl şi Reisenzein timpul unei conversații într-un context particular (i.e.
(2011) au arătat că expresiile faciale ale surprizei nu dificultate cognitiv), însă privirea poate avea rol co-
sunt influențate în apariție de prezența sau absența municativ - i.e. este expresie -, după cum a fost de-
altor oameni (vezi şi Chovil, 1991). Pe de altă parte, monstrat prin cercetarea atenției comune (vezi S28).
tot în cadrul contextului pot fi luați în calcul factorii
care pot perturba semnalul, cum ar fi zgomotul sau Continuând identificarea dimensiunilor comportamen-
distanța dintre persoane (Laver, 1991). Ultimii factori telor nonverbale, ultimele sunt relaționate abilităților
pot influența comportamentul, cum ar fi creşterea sociale (Bell şi Farrell, 1987), aici apărând diferențe
intensității vocii în cazul zgomotelor puternice (ibi- interindividuale (Elfenbein et al., 2001). În ceea ce
dem). Pentru a complica şi mai mult lucrurile, de priveşte codificarea şi decodificarea, intervin factori
exemplu, proprietățile acustice obiective nu cores- care biasează corectitudinea acestora. De exemplu,
pund neapărat cu cele subiective (i.e. percepția) mai mulți autori au demonstrat că oamenii recurg la
(Gramming şi Sunberg, 1988; Titze, 1992). scheme comune, populare, în legătură cu indicatorii
nonverbali pe care ar trebui să îi folosească în minciu-
Revenind, este interesant faptul că anumite compor- nă (pentru discuții legate de expectanțele nonverbale
tamente – în special mişcări faciale afective – apar în vezi şi Burgoon et al., 1989; Patterson, 1999); contrar
contexte asociale, când persoana este singură (Ekman, opiniei populare, aceste scheme sunt de multe ori
1984; Ekman et al., 1990; Fridlund, 1991, 1997), con- eronate (e.g. Bernieri, 2001; DePaulo et al., 1985;
trazicând ipoteza faptului că expresiile faciale genera- Ekman şi Hall şi Braunwald, 1981; O‘Sullivan, 1991;
te de emoții au un rol pur social, de comunicare. Krauss, 1981; Kraut şi Poe, 1980; Riggio şi Friedman,
Zajonc (1985; Zajonc et al., 1989) susține această 1986; Stiff şi Miller, 1986). Prin urmare, dacă scheme-
perspectivă etologică prin dovezi empirice. Cercetăto- le referitoare la indicatorii nonverbali nu sunt confor-
rul arată cum musculatura facială are funcția de limi- me cu realitatea, codificarea şi decodificarea indica-
tare a fluxului sanguin al venelor, facilitând sau torilor (deci şi a expresiilor) pot fi problematice (vezi
obstacolând răcirea sângelui care ajunge la creier. Mai şi Carney et al., 2005; Rosip şi Hall, 2004). În special
departe, temperatura cerebrală influențează direct – decodificarea indicatorilor nonverbali a fost cercetată
prin inhibare sau facilitare – eliberarea în amănunt, apărând termenul de sensibilitate inter-
neurotransmițătorilor legați de emoții. Zajonc este de personală30 (Burgoon şi Bacue, 2003; Hall et al.,
părere că mişcările faciale declanşate de emoții au rol 2005). Aici există mai multe dimensiuni care influen-
atât comunicativ, cât şi somatic. În mod oarecum țează decodificarea, cum ar fi atenția, conştientiza-
similar în cazul privirii, Butterworth (1978) a emis rea, dinamica stimulului, sau canalul de comunicare
următoarea ipoteză: direcția privirii din comunicarea (Bernieri, 2001; Hall şi Bernieri, 2001).
interumană are funcția de planificare a vorbirii, mai
exact de monitorizare (constantă, dar nu neapărat De asemenea, o dimensiune importantă a comporta-
permanentă) a receptorilor pentru a observa dacă mentelor nonverbale este dinamica. După Hall et al.
mesajul este transmis corect. Astfel, Butterworth mai (2005), aceasta reprezintă un continuum. Orice com-
menționează faptul că evitarea privirii apare, posibil, portament este însă dinamic, inclusiv trăsăturile facia-
ca urmare a încărcării cognitive prea mari: dacă plani- le, care se modifică în perioade mari de timp. Chiar
ficarea vorbirii este prea solicitantă, mutarea privirii dacă există această variabilitate mare, de regulă com-
în altă parte decât receptorul diminuează cantitatea portamentele sunt considerate fie statice, fie dinami-
de informații, facilitând procesarea verbală29. Acestea ce (e.g. Hall şi Murphy, 2004; Horgan et al., 2004).
fiind spuse şi revenind la analiza indicator vs. expre-
sie, se pare că orice comportament măsurabil este un O altă dimensiune identificată este originea expresiei
indicator sau semnal; dacă acel comportament are – i.e. modul în care acel comportament nonverbal a
printre funcții comunicarea, atunci este o expresie. devenit o parte a repertoriului individului (Ekman,
Terminologic, expresia este inclusă în indicator. Mişcă- 1969). Aici apar două posibilități de dobândire a acelui
rile faciale sunt în primul rând un indicator al unei comportament: modul congenital (e.g. mișcările reflex
stări sau reacții (hrănire – acțiune instrumentală -, sau expresiile faciale involuntare universale) și modul
emoție etc.); sunt expresie atunci când (1) au dobân- social, prin învățare31. Dimensiunea modului de do-
dit funcție comunicativă în cursul evoluției, cum sunt bândire este similară cu factorii de atracție și îndem-
expresiile faciale ale emoției bucuriei (e.g. Tomkins şi nare. Diferența: modul de dobândire implică sursa de
McCarter, 1964), sau(/şi) (2) când sunt învățate şi au învățare, iar îndemnarea și atracție sursa momentană
de regulă traducere directă în limbajul comun (e.g. de generare sau apariție al comportamentului.
semnul O.K. făcut cu mâna; e.g. Ekman şi Friesen,
1969). În cazul privirii şi al ipotezei lui Butterworth, Un ultim subiect de discuție este limita dintre verbal
situația este ceva mai dificilă: evitarea privirii poate fi şi nonverbal, discutată şi în secțiunea anterioară.
un indicator al faptului că vorbitorul sau vorbitoarea Există mai multe comportamente care nu pot fi înca-
are dificultăți în procesarea verbală; chiar dacă acest drate cu certitudine într-una dintre categorii (Hall et
comportament poate fi interpretat corect de observa- al., 2005):
tori, tot nu reprezintă o expresie, deoarece acest
comportament nu are valoare comunicativă pentru
părțile implicate, sau cel puțin nu încă. Doar dacă 30
Această capacitate are două dimensiuni: acuratețea şi
toate persoanele implicate în acea conversație ştiu că cunoaşterea (Hall et al., 2005). De exemplu, zâmbetul veritabil
evitarea privirii indică dificultate cognitivă, atunci implică doi muşchi faciali (Ekman et al., 1990). Acuratețea se
referă la capacitatea de a identifica cele două mişcări, iar
acel comportament ocular este expresiv, nu doar cunoaşterea la informațiile pe care persoana le are despre cele
indicativ. Bineînțeles, aici este vorba de privirea din două mişcări, posibil ca tot unitar.
31
De exemplu, învățarea unor mișcări folositoare în interacțiunile
sociale, cum ar fi aprobările din cap. Ca și factorii congenitali,
29
Această ipoteză a fost susținută de date empirice încă de la originea socială nu presupune neapărat conștientizarea modului
început: Beattie, 1978, 1981; Cegala et al., 1979. de dobândire.
19
1. mişcările emblematice sau simbolice, cum ar fi comportament
x x x x
ridicatul din umeri – nu ştiu -, sau cele două dege- static
dinamică*
te care formează un V – victorie; aceste compor- comportament
x x x x
tamente, deşi efectuate doar cu ajutorul corpului, dinamic
manifes- internă x
nu al cuvintelor, pot fi traduse direct în limbaj,
tare externă x x x x
deşi decodificarea este valabilă doar în anumite
corectă x x x x
culturi (e.g. Ekman, 1977b; Ekman şi Friesen. codificare
incorectă (grad) x x x
1972); sau, Goodwyn și colaboratorii (2000) arată decodifi- corectă x x x x
că gesturile simbolice ajută la dezvoltarea limba- care incorectă x x x
jului în copilăria timpurie, cercetătorii diminuând vizual x x x x
astfel limita dintre verbal și nonverbal; canal de
auditiv x x x x
2. gesturile mâinilor şi brațelor care apar în timpul transmi-
tactil x x x
tere sau
vorbirii (i.e. comportamente de ilustrare) sunt le- mijlocitor
olfactiv x x
gate de producerea cuvintelor (e.g. Bavelas, gustativ x x
2000; McNeill, 1985; S40); sincronizarea cu vorbi- modalita- prezentare x x x x
rea ar putea fi considerată chiar o dimensiune a te sau reprezentare x x
comportamentelor nonverbale, existând un studiu mijloc de
transmisi- mecanică x x
care arată cum expresiile faciale pot avea funcție
une
semantică și sintactică în timpul conversațiilor comunicativă x x x x
(Chovil, 1989); intenție
noncomunicativă x
3. cuvinte precum mm-hmm, da, sigur – ca răspuns simbolică; da x x x x
în timpul cuvântării cuiva (i.e. comportamente de traducere
reglare) – sunt considerate comportamente non- directă în nu x x x
verbale datorită faptului că nu depind de conținu- limbaj
tul lingvistic (Hall et al., 2005); sincroni- da x x x
4. limbaje speciale, cum ar fi cel al semnelor, ori zarea cu
nu x x x
semnalele trimise cu ajutorul fumului şi focului în vorbirea
*dimensiunea reprezintă un continuum, deşi sunt prezente ramuri
anumite culturi, care sunt de obicei considerate dihotomice.
comportamente nonverbale (Hall et al., 2005),
deşi nu este cert unde ar trebui încadrate.
În final, intensitatea, frecvența de apariție şi durata TABELUL 1.5. TERMINOLOGIE FINALĂ

sunt variabile care fac diferența nu între tipurile de  transformarea informației într-o
comportament, ci mai degrabă între acelaşi tip de formă stocabilă în memorie, cum
comportament în mai multe momente de apariție. ar fi codurile vizuale sau cele acus-
Tabelul 1.4 prezintă sinteza dimensiunilor pe care le- tice (DIP, 2004, p. 69);
cod (engl. code)
 sistem care planifică semnalul în
am detaliat. Ar trebui menționat faptul că majoritatea
informație care are sens, înțeles,
ramurilor, deşi sunt prezentate într-o manieră diho- gata pentru transmisie şi decodifi-
tomică, reprezintă de fapt continuumuri (Zivin, 1985). care (Krauss, 2002);
De exemplu, conştientizarea poate fi graduală, la fel transformarea informațiilor sau semna-
şi dinamica. codare, codificare lelor într-o formă adecvată pentru
(engl. coding) decodificare; (vezi encodare şi decodi-
ficare)
TABELUL 1.4. CONCEPTUALIZAREA COMPORTAMENTULUI orice manifestare externă sau internă a
comportament
NONVERBAL un ui organism;
proces comportamental care are ca
scop transmiterea unui mesaj de la
INDICATOR
EMBLEMĂ
EXPRESIE
COMPORTAMENT comunicare emițător la receptor; necesită emisie şi

MIMICĂ
recepție corecte (i.e. codificare şi

decodificare);
DIMENSI- proces de transformare a semnalelor de
RAMURĂ
UNE decodare, decodi- intrare în mesaje (DIP, 2004, p. 89);
voluntar, deliberat x x x x ficare (engl. transformare a unui mesaj codificat în
inițiativă* involuntar, auto- decode) prealabil în vederea utilizării sale (MDP,
x x x x
mat, spontan 1999/2006, p. 305);
factori de îndrumare x x x x proces de transformare a informațiilor
apariție
factori de atracție x x x într-o formă convenabilă pentru stoca-
congenitală; filoge- rea în memorie (DIP, 2004, p. 116);
x x x encodare (engl.
origine, netică transformare, prin intermediul unui
encoding)
dobândire prin învățare; onto- cod, a informației care soseşte la intra-
x x x
genetică rea unui canal (MDP, 1999/2006, p. 415-
conştien- da x x x x 416);
tizare* nu x x x x  comportament care a dobândit
posibilita- da (grad?) x x x x valoare comunicativă în mod onto-
te de sau filogenetic;
nu x x x  reprezintă o manifestare externă
control*
da (modalitate?) x x x x (voluntară sau nu) a unui compor-
reglare* expresie
nu x x x x tament cu scopul şi posibilitatea
social x x x x de a fi observat şi interpretat co-
asocial x x rect de alți indivizi;
context  este o ramură a indicatorului care
semnal perturbat x x x
are valoare comunicativă și mani-
semnal facilitat x x x
20
festare externă (i.e. observabilă, Deşi o teorie dominantă în domeniul afectiv, inclusiv
măsurabilă); în ramura nonverbală, prototipurile din teoria pro-
set de reacții pe care receptorul le gramelor afective nu a beneficiat de suport empiric
feedback transmite vorbitorului în timpul unei (e.g. Reisenzein, Studtmann şi Hortsman, în curs de
conversații (Allwood et al., 1992);
publicare; Russell et al., 2003). Totodată, legătura
 comportament manifestat de
organism care reprezintă un aspect presupusă dintre dintre emoție şi expresiile faciale nu
măsurabil (obiectiv sau subiectiv), este bine definită, astfel:
de cele mai multe ori referitor la
prezența unui comportament- 1. pentru situațiile în care, conform teoriei, se pre-
cauză; (este un termen mai gene- zic anumite mişcări faciale, acestea din urmă nu
indicator sau ral decât expresia.); apar, sau apar prea rar pentru a confirma predic-
semn  semnal care este legat cauzal de țiile prototipice (Fernández-Dols şi Ruiz-Belda,
mesajul pe care îl poartă (Krauss, 1997; Fischer et al., 2003; Reisenzein, 2000;
2002); de exemplu, roşirea facială
înseamnă jenă (în anumite contex-
Reisenzein et al., 2006; Russell et al., 2003);
te), însă doar pentru că oamenii 2. dacă acele mişcări apar, nu sunt prezente în ca-
ştiu că jena poate produce roşire drul unei configurații complete, ci individual (Car-
facială; roll şi Russell, 1997; Reisenzein, 2000; Reisenzein,
informație introdusă într-un sistem et al., 2006);
(DIP, 2004, p. 244); ansamblu de infor- 3. apariția anumitpr expresii faciale poate fi influen-
mații introduse într-un sistem sau sub- țată de contextul social (Fischer et al., 2003;
input
sistem, unde vor fi transformate şi vor Fridlund, 1991; Holodyaski, 2004; Kraut şi John-
da naştere unei ieşiri/output (MDP,
ston, 1979; Parkinson, 2005; Ruiz-Belda, 2003;
1999/2006, p. 599);
totalitatea cuvintelor dintr-o limbă
Wagner şi Lee, 1999), deşi pentru surpriză prezen-
lexic ța altor oameni nu influențează producerea
(Pinker, 1994);
dicționar mintal care constă în cunoș- miișcărilor (Schützwohl şi Reisenzein, 2011).
lexicon tințele intuitive referitoare la cuvinte și
înțelesul acestora (Pinker, 1994); CLASELE AFECTIVE
semnal de ieşire (DIP, 2004, p. 69);
rezultat al unei operații sau al unui şir Comportamentul nonverbal reflectă, de obicei, emo-
output
de operații de procesare a informației ții, nu alte tipuri de afecte. Însă poate reflecta o
(MDP, 1999/2006, p. 856);
dispoziție prin frecvența și intensitatea de apariție a
procesare perceptuală bazată pe extra-
gerea informației direct din semnalul
unor expresii, în comparație cu starea normală a indi-
senzorial (e.g. intensitatea, înălțimea și vidului (Ekman, 1978). În continuare, înainte de a
procesare ascen- frecvența - componente ale unei unde începe detalierea domeniului nonverbal, este necesară
dentă (engl. sonore); opusă procesării descendente clarificarea unui alt aspect esențial, dar ignorat sau
bottom-up) (engl. top-down), care folosește cunoș- înțeles greșit, al afectivității: familiile (sau clasele)
tințele și expectanțele pentru a ghici, afective (engl. emotion family) (Ekman, 1997c).
prezice, sau completa mesajul perceput
(Pinker, 1994); Clasa afectivă descrie afecte relaționate pe baza mai
reprezentare internă (i.e. cognitivă) a
multor caracteristici. O familie afectivă este denumită
unei anumite activități fizice sau minta-
le specifice (DIP, 2004, p. 295); structu- după cel mai general termen folosit într-o limbă. De
schemă (engl. ră prototipică reunind cicluri de acțiune exemplu, enervarea (engl. anger) conține emoții (iri-
schema) sau de obiecte, de evnimente, care tare, furie), dispoziții (iritabilitate), predispoziții
diferă între ele, dar sunt considerate (ostilitate) și scenarii afective (ură) (Ekman, 1997c;
echivalente de către individ (MDP, Ekman și Cordaro, 2011). De fapt, familiile afective
1999/2006, p. 1085); reprezintă termenii pe care Ekman îi consideră emoții
reguli și intrări lexicale care se referă la primare (Ekman și Cordaro, 2011), conform teoriei
semantciă înțelesul unui morfem, cuvânt, frază categoriale. Pe de altă parte, în teoria componențială
sau propoziție (Pinker, 1994);
se vorbește despre emoțiile modale, concept foarte
componentă a gramaticii care aranjează
sintaxă cuvintele în propoziții și fraze (Pinker, similar cu acela de clasă afectivă (Scherer, 1994).
1994);
Conceptul de clasă presupune universalitatea feno-
menelor afective, o altă problemă. Universalitatea a
PROBLEMA PROTOTIPURILOR FACIALE beneficiat de dovezi empirice în următoarele domenii:
1. semantică: prezența mai multor termeni afectivi
Conform teoriei categoriale, cel puțin o parte din translatabili în 37 de țări (Wallbott și Scherer,
emoții au expresii faciale specifice, unice (e.g. Ek- 1986); anumite culturi, însă, nu conțin termeni
man, 1973), acesta fiind elementul care a generat pentru a descrie nici măcar afecte banale, des în-
teoria emoțiilor primare. Programele afective (e.g. tâlnite (e.g. frica sau enervarea), deși lipsa ter-
Ekman, 1997a; Izard, 1991; Tomkins, 1962) presupun menilor nu exclude universalitatea;
faptul că sistemul afectiv uman este bazat pe un nu- 2. expresiile faciale: există mișcări faciale prototipi-
măr limitat de mecanisme automate şi filogenetice, ce prezente în mai multe culturi (Eibl-Eibesfeldt,
printre care şi un program motor care se ocupă de 1972; Ekman, 1972; Ekman et al., 1988), deși au
expresiile faciale. Aceste neuroprograme ar trebui să fost identificate și diferențe intraculturale (Ricci-
fie activate doar atunci când este declanşată o emoție Bitti et al., 1989);
primară; acesteia din urmă îi aparțin doar anumite 3. antecedentele: evenimentul care declanșează
configurații de mişcări faciale (i.e. expresiile faciale emoția este universal. De exemplu, moartea per-
complete, prototipice), în cazul ideal în care expresia soanelor apropiate declanșează tristețea (Scherer
nu este mascată sau inhibată.
21
et al., 1986rr), deși dovezile rămân incerte (Sche-
rer 1994).
Deoarece emoția apare ca urmare a evaluării cognitive

a stimulului, combinațiile care pot rezulta din varieta-
tea verificărilor și subverificărilor dau naștere unui
număr foarte mare de posibilități. Sunt acestea cu-
prinse în limbajul uzual? Sau pot fi identificate
patternuri pe baza cărora clasele afective pot fi stabi-
lite? Clasele, dar și afectele modale presupun un pat-
tern prototipic de evaluare, expresie, tendințe de
acțiune și sentiment. Patternul este posibil dacă în
evaluare sunt verificate doar o parte din caracteristi-
cile stimulului, sau verificarea este mai frecventă doar
pentru anumite caracteristici în comparație cu altele
(Scherer, 1994). Totodată, prototipul presupune legă-
tura evaluării cognitive de alte componente ale emo-
ției, cum ar fi expresia (vezi și Smith și Ellsworth,
1985). Prin urmare, deoarece verificările pot fi sec-
vențiale (Delplanque et al., 2009), mișcările faciale
expresive pot, de asemenea, să apară în mod progresiv
și secvențial, cumulativ. Această secvențialitate este o
reacție de adaptare, alături de schimbările fiziologice
din timpul emoției. Figura 1.8 prezintă un exemplu:
printr-un proces cumulativ, expresia neutră (prima
figură, coloana dreaptă) capătă treptat noi elemente
faciale pe baza noutății (ridicarea sprâncenelor și a
pleoapei superioare), negativității (contracția pleoa-
pelor și/sau ridicarea buzei superioare),
obstructivității (încruntare) și controlului (amplifica-
rea contracțiilor musculare descrise anterior).
FIG. 1.8. SCHIMBĂRI SECVENȚIALE ȘI CUMULATIVE CA UR-

MARE A VERIFICĂRII COGNITIVE A UNUI STIMUL (CONFORM
IPOTEZEI TEORIEI COMPONENȚIALE) (preluat și tradus din
Scherer, 1992b, p. 156)
În cele din urmă, fig. 1.9 prezintă un sistem ramificat FIG. 1.9. O POSIBILĂ STRUCTURĂ RAMIFICATĂ A CLASELOR
de organizare a claselor afective. SAU FAMILIILOR AFECTIVE (Shaver et al., 1987)
>>>
22
C02 _____ PROXEMICA ȘI POSTURA
C02 | PROXEMICA ȘI POS- S03 | DOMENIUL PROXEMICII

TURA
INTRODUCERE
Poate fi proxemica32 semiotica33 spațiului, fiind baza-

tă la început pe principiile acesteia? Proxemica este
totuși un termen mai restrâns, având legătură cu do-
meniul nonverbal; semiotica spațiului este un domeniu
ceva mai interdisciplinar.
Pentru început, cea mai mare parte a determinanților

comportamentului proxemic este dată de diferențele
de sex, vârstă, sau condiție mintală, acestea fiind
studiate în cadrul psihologiei sociale. Există mai multe
ramuri în care proxemica este cercetată:
 psihologia mediului - o ramură a psihologiei socia-
le (Mehrabian, 1976);
 psihologia cognitivă (Canter, 1977; Moles şi
Rohmer, 1978);
 interacțiunea semiotică-zoosemiotică - studiul
comportamentului teritorial al oamenilor şi al
animalelor;
 filozofie și antropologie (Bollnow, 1963;
Gosztonyi, 1976).
De asemenea, comportamentul proxemic al propriei

culturi este respectat în mod subconştient, până în
momentul în care normele sunt încălcate. Hall (1966)
şi Watson (1974) propun câteva dimensiuni ale com-
portamentului proxemic din punct de vedere al exten-
siei spațiale (variază în funcție de cultură):
 microspațiu: spațiul înconjurător imediat al per-
soanei (i.e. spațiu peripersonal);
 mezospațiu: spațiul din jurul persoanei direct
accesibil; denumit și spațiu peri-personal;
 macrospațiu: teritorii mai extinse, cum ar fi ora-
şul sau regiunea.
Totodată, s-au propus mai multe niveluri ale

proxemicii în cadrul dimensiunii culturale a acesteia
(Hall, 1966; Watson, 1970):
 nivel infracultural: înrădăcinat în istoria biologi-
că; comportament teritorial;
 nivel precultural: percepția senzorială a spațiu-
lui;
 nivel microcultural: comportamentul spațial
determinat de regulile şi standardele culturale.
Mergând mai departe, Hall (1963b) propune un sistem

de notare pentru comportamentul proxemic din
microspațiu, având opt variabile:
1. identificatori postură-sex (e.g. femeie, aşezată);
2. orientare sociofugală-sociopetală (variind de la
față în față la spate în spate);
3. cod kinestezic (distantele părților corpului, vari-
ind de la accesibil la contact);
4. cod de contact (variind de la tinere sau mângâiere
la lipsa contactului/atingerii);
5. cod vizual (privirea);
32
Deși proxemica și postura sunt considerate domenii nonverbale
separate, le-am tratat în cadrul aceluiași capitol deoarece
reprezintă două aspecte statice, nonmotoare.
33
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Semiologie
(2). 2. Ramură a logicii simbolice (matematice) care se ocupă cu
studiul general al semnelor. II. Adj. Referitor la semiotică (I), de
semiotică. (Pr.: -mi-o-) – Din fr. sémiotique. Sursa: DEX '98 (1998)
6. cod termal (căldura radiată); sau mişcarea colectivă/comună;

7. cod olfactiv (odoruri sau respirație);  dinamica spațială reduce computația34 internă
8. volumul vocii (variabilă care ține de paralingvisti- (engl. internal computation): spațiul poate dimi-
că). nua numărul de căutări mintale implicate în ale-
gere/selectare şi numărul de computații vizuale
necesare monitorizării stării curente.
Deci proxemica se referă la studiul percepției uma-
ne şi structurarea spațiului înconjurător şi interper- Rezolvarea problemelor: Kirsh şi Maglio (1994) oferă
sonal. Există o distincție între teritoriu, zona-tampon explicația gradului în care spațiul este folosit ca o
corporală (i.e. spațiul peripersonal) şi distanța in- resursă în rezolvarea problemelor, autorii făcând dife-
terpersonală. Teritoriul reprezintă o regiune spația- rența între două tipuri de acțiuni:
lă pe care un ins o pretinde.  epistemice: acțiuni fizice care rezultă în compu-
tații mai uşoare, mai rapide sau mai exacte. Aces-
Teritoriul diferă de zona-tampon corporală prin lega- tea sunt acțiuni externe pe care un organism le
rea/asocierea unor locații sau posesiuni (e.g. locuință executa pentru a îşi schimba starea computațio-
sau automobil). Zona-tampon corporală este bula nală;
invizibilă și permanentă a insului, limita care nu  pragmatice: acțiuni care creează stări fizice care
este încălcată de alții în mod preferențial. În fine, ajută la progresul unui obiectiv.
distanța interpersonală reprezintă distanța păstrată
față de o altă persoană în funcție de relație şi con- În contextul spațialității, acțiunile epistemice au loc în
text (Scherer și Wallbott, 1985). spațiul fizic şi au ca funcție principală îmbunătățirea
cognitivă din timpul computației prin:
Individualitate: în ceea ce priveşte spațialitatea, pe  reducerea încărcăturii cognitive (i.e. diminuarea
lângă dimensiunile geometrice şi topologice ale aces- complexității spațiale);
teia, cercetările noi pun accentul şi pe dimensiunea  reducerea numărului de paşi necesari (i.e. dimi-
culturală, socială şi psihologică ale spațiului. Anumite nuarea complexității temporale);
teorii sunt bazate pe faptul că spațiul nu este definit  reducerea probabilității de apariție a erorilor (i.e.
doar în termenii locației sau ai geometriei euclidiene. diminuarea nesiguranței).
Din punct de vedere psihologic, spațiul este de aseme-
nea reprezentarea acestor mărimi (e.g. locație) per- Pentru Kirsh, acțiunile deictice (i.e. de indicare a
cepute pe baza simțurilor. Spațialitatea şi încorpora- direcției), scrisul, manipularea obiectelor sau aranja-
rea fizică (engl. embodiment) în mediu este o parte rea poziției şi orientării obiectelor apropiate sunt
fundamentală a experienței vieții: oamenii sunt ființe exemple ale modului în care oamenii codifică starea
localizate spațial. Mai mult, combinând conştiința de unui proces sau simplifică percepția.
sine, spațialitatea şi încorporarea, omul căpătă un
simț de separare şi individualitate față de mediu şi Alt domeniu strâns legat de spațialitate este cogniția
față de alte ființe, putându-se separa mintal de spațială, care înseamnă a cunoaște ceva: este o repre-
exterior, deşi propria persoană face parte din mediu zentare internă sau cognitivă a structurii, entităților şi
- omul se autopercepe ca fiind o entitate separată şi relațiilor spațiale (Nova, 2005).
(uneori) complet autonomă (Nova, 2005).
Afiliere sau asociere: managementul spațiului este un RELATII PROXEMICE

alt subiect esențial, putând varia de la găsirea unor
obiecte în mediu până la navigație. Cu toate acestea,
pe lângă necesitățile funcționale ale spațiului, există RELAȚIA OM-OM
şi anumite aspecte sociale rezultate din faptul că cei
mai mulți oameni pot colabora unii cu alții (Nova, Distanța dintre indivizi este importantă în termenii
2005). interacțiunii sociale. Proxemica este de fapt un ter-
men introdus de Hall (1966) pentru a descrie utiliza-
Memoria: un rol important al spațiului în psihicul rea socială a spațiului în mediul fizic, în special a
uman este organizarea memoriei. Cognițiile legate de spațiului personal. Revenind, acesta din urmă este
un anumit loc sunt o strategie a memoriei foarte zona din jurul propriului corp, delimitată de o graniță
veche: oamenii îşi pot aminti o listă de elemente prin invizibilă. Acest spațiu funcționează că o zonă-tampon
ataşarea sau asocierea mintală a fiecăruia cu un anu- în interacțiunile sociale şi dispare în anumite situații
mit loc (Yates, 1969). Kirsh (1995) consideră că există deosebite (e.g. lift, mulțime etc.). Hall propune patru
mai multe moduri în care spațiul este folosit în mod distanțe principale identificate în interacțiunile socia-
inteligent: le din Statele Unite:
 aranjamentele spațiale simplifică alegerea sau
selectarea obiectelor din mediu, selecția fiind TABELUL 2.1. PROXEMICA ȘI DISTANȚELE INTERACȚIUNILOR
produsul căutării vizuale a acțiunilor disponibile: SOCIALE (Hall, 1966)
CATEGORIA DIS- DISTANȚA APRO- TIPUL INTERACȚI-
diminuând acțiunile percepute, atenția este con-
TANȚEI XIMATIVA UNII
centrată doar asupra acțiunilor posibile, iar multe
consolare, sprijin;
alte decizii pot fi eliminate (pe baza unei ierar- intimă < 0.5 m
amenințare
hii); conversație între
 aranjamentele spațiale simplifică percepția: personală 0.5 – 1.25 m
prieteni
conform teoriei gestaltiste, oamenii folosesc ob- persoane necu-
socială 1.25 – 3.5 m
iectele grupate pentru a clasa (i.e. a pune într-o noscute
categorie); în afară de proximitate, sunt folosiți şi
alți factori precum similaritatea, continuitatea 34
COMPUTAȚIE – calcul.
25
publică > 3.5 m discurs public În același timp, obiectele din viața cotidiană pot fi
folosite ca o extensie a propriului corp. Van Elk şi
Blanke (2011) au demonstrat că observarea obiectelor
Mai mult, fiecare distanță are un înțeles particular, în manipulabile (în acest caz în fotografii) rezultă în
termenii tipului de interacțiune permisă, iar Hall afir- recartografierea mintală (engl. remapping) a spațiului
ma că aceste semnificații variază cultural. Totodată, peri-personal după vizualizare. Această observare a
distanța constrânge tipurile de interacțiune care pot obiectelor facilitează integrarea35 transmodală (engl.
să apară prin comunicarea de către participanți, a cross-modal) în spațiul peripersonal. Valdés-Conroy et
naturii relațiilor dintre aceştia şi activitatea lor (Nova, al. (2012) au demonstrat faptul că valența percepută a
2005). obiectelor din mediu influențează sistemul peri- și
extrapersonal; valența pozitivă are ca efect un bias de
Alte studii s-au concentrat pe relația dintre proxemică percepție a obiectelor ca fiind mai apropiate spațial
şi ritualurile sau canoanele sociale. De exemplu, Dean de sine, în comparație cu obiectele care au o valență
et al. (1975) au demonstrat că indivizii cu un statut percepută negativă sau neutre.
social înalt folosesc mai mult spațiu decât cei cu un
statut mic. Prin urmare, distanța dintre oameni este În ceea ce priveşte neurobiologia, actualizarea (amin-
un indicator atât al tipului de interacțiune, cât şi al tirea) informațiilor conceptuale despre folosirea
tipului de relație dintre oameni. Totodată, regulile anumitor obiecte activează aceleaşi zone din creier
distanței sociale se aplică şi în mediile virtuale, cum care sunt asociate cu folosirea efectivă, reală, a
ar fi Active World sau Online Traveler. Într-adevăr, în acestora: zonele parietale şi cele premotoare. Toto-
mediile virtuale există distanțe sociale, iar statutul dată, folosirea unor obiecte noi/necunoscute extinde
indivizilor este semnalat prin poziționarea avatarelor: spațiul peri-personal propriu şi facilitează integrarea
aceste convenții sunt transferate din mediul fizic real informației multisenzoriale (i.e. a celei provenite din
(Nova, 2005). mai multe simțuri). Totodată, observarea obiectelor
manipulabile activează reprezentări motoare şi spația-
Totodată, proximitatea amplifică frecvența conver- le relevante, facilitând folosirea reală a acelor obiecte
sațiilor - există şanse mari că două sau mai multe (van Elk şi Blanke, 2011).
persoane apropiate fizic să comunice. În acest sens,
Kendon şi Ferber (1973) au studiat modul în care două
persoane fac tranziția de la contact vizual mutual la FACTORII DE MEDIU
începerea unei conversații: una dintre cele două per-
soane (sau amândouă) aşteaptă până când cealaltă Mediul poate influența dispoziția afectivă, percepția
persoană este liberă (în cazul în care este ocupată cu socială, dorința de interacțiune şi intensitatea aceste-
o activitate), după care urmează un moment de privi- ia. Elementele fixe ale mediului sunt cele permanente
re mutuală care semnalează intenția de comunicare; sau dificil de modificat şi se împart în două categorii
imediat urmează apropierea fizică la o distanță adec- principale: naturale (e.g. relieful) şi antropice (e.g.
vată (conform regulilor sociale). construcții). Elementele semi-fixe sunt mai uşor de
manipulat sau schimbat (e.g. mobila, temperatura,
Cu toate acestea, există şi dezavantaje ale proximită- iluminarea etc.). În raport cu aceste două categorii,
ții fizice: interacțiunile directe pot fi solicitante din oamenii percep şi evaluează mediul pe baza a şase
punct de vedere cognitiv, pentru că participanții dimensiuni (Hargie și Dickson, 2005):
sunt nevoiți să recurgă la monitorizarea interacțiu- 1. formalitate: implică indicatori care conduc la
nii (procesarea cuvintelor rostite sau auzite şi a decizii despre comportamentul personal în diverse
feedbackului verbal și nonverbal). De asemenea, situații;
distanța dintre oameni are o influență mare asupra 2. cordialitate: variații personale referitoare la secu-
formării legăturilor de simpatie (prietenie), persuasi- ritatea, confortul şi facilitatea spațiului;
unii, sau profesionalismului perceput (Nova, 2005). 3. intimitate: gradul în care oamenii care interacțio-
Latané și colaboratorii (1995) au găsit faptul că gradul nează percep spațiul lor personal şi posibilele in-
în care oamenii se pot influența unii pe alții este indi- truziuni ale altora;
rect proporțional cu distanța dintre locuințele acesto- 4. familiaritate: legătura spațiului în care indivizii se
ra. află momentan şi abilitatea de a îl compara cu al-
te spații similare pentru a se adapta mai repede
sau a îi face față;
RELATIA OM-OBIECT 5. constrângere: percepția individului în legătură cu
uşurința sau dificultatea de a ieşi dintr-o situație;
Alt subiect al literaturii de spațialitate este relația
6. distanță: percepția apropierii fizice şi psihologice
dintre oameni şi obiectele care se afla lângă aceştia în
a indivizilor în relație cu cei cu care împarte spa-
timpul unei interacțiuni sociale. Când o persoană
țiul.
vorbeşte despre un obiect altei persoane, cele două
sunt implicate într-un proces numit comunicare
Aceste percepții pot modela tipul interacțiunii şi mo-
referențială (e.g. Clark şi Wilkes-Gibbs, 1986). În
dul în care este percepută. Modul în care spațiul este
construirea referinței, vorbitorii încearcă să explice
configurat şi utilizat poate transmite semnale im-
identitatea obiectului, iar stabilirea acestei identități
portante despre cei care îl ocupă, dar şi despre
este uneori o sarcina dificilă. În acest sens, trăsături
activitățile care se desfăşoară acolo (Hargie și Dic-
spațiale precum proximitatea, proeminența (engl.
kson, 2005).
salience) şi permanența sunt des folosite pentru a
selecta obiectele şi cadrele de referință. Ultimele
35
două servesc la schematizarea locației figuri- INTEGRARE – principiu de organizare care se aplică la structuri
lor/obiectelor (Nova, 2005). cu elemente ordonate ierarhic, nivelurile superioare exercitând
controlul asupra celor inferioare (DP, 1991/1999, p. 409). Proces
de unificare a părților într-un întreg (DIP, 2004, p. 185).
26
În acest sens, aranjamentele scaunelor par a influen-

Organizarea unui spațiu interior poate impune autori- ța patternul interacțiunii unui grup (Hare şi Bales,
tate prin crearea unor bariere formate din amplasarea 1963) (fig. 1.3 și 1.4, subcapitolul următor). Interacți-
obiectelor din acel spațiu, nu neapărat prin dimensiu- unile dintre oameni sunt afectate de conținutul se-
nile sale. Alți factori ai controlului sunt, de exemplu, mantic al conversației, dar şi de indicatori nonverbali
posibilitatea de a privi direct utilizatorii spațiului, sau precum postura, gesturi şi poziționarea scaunelor.
crearea unor spații-tampon înaintea intrării în spațiu. Steinzor (1950) a observat faptul că participanții la o
În spațiile de dimensiuni mari, zonele de separare sunt întâlnire de grup care au avut un conflict cu un alt
folosite pentru ajustarea psihologică temporară membru al grupului şi-au poziționat scaunul în opoziție
(Hargie și Dickson, 2005). cu acele persoane. De asemenea, Steinzor a mai ob-
servat că, în cazul unui aranjament circular al scaune-
lor, participanții interacționează mai mult cu persoa-
nele opuse ca aşezare decât cu cele alăturate. Pe de
altă parte, în grupurile de patru persoane durata con-
versațiilor este mai mare în cazul persoanelor aşezate
aproape şi în opoziție (față în față) însă doar în cazul
persoanelor sensibile la respingere (Mehrabian şi
Diamond, 1971). Totodată, aşezarea scaunelor poate
semnala statusul, în special al liderului de grup (Nova,
2005).
RELAȚIA DINTRE SPAȚIU ŞI OBIECTE
Spațiile fizice şi virtuale nu sunt goale. Fiecare obiect

din mediu poate avea un rol în interacțiunile sociale,
prin modificarea acestuia sau chiar prin obiectul în
sine. A fi în aceeaşi cameră cu cineva înseamnă a avea
acces la aceleaşi obiecte (deşi acest lucru poate fi
limitat de anumite contexte sociale; Benford et al.,
1993). Obiectele din aceeaşi cameră devin în acest caz
atât colaborative, cât şi parte a aceluiaşi sistem cogni-
tiv, după cum se afirmă în teoria cogniției distribuite
(engl. distributed cognition theory; Flor şi Hutchins,
1991; Nova, 2005).
Joiner (1976) a studiat spațiile de birouri mici şi a

observat că mobila şi alte obiecte pot oferi cel puțin
FIG. 2.1. CONTROLUL SPAȚIULUI PRIN ARANJAMENTUL MOBILIERU- două tipuri de informații: (1) despre ocupant(ă) şi (2)
LUI (Hargie și Dickson, 2005, p. 76) despre modul în care acesta sau aceasta vrea ca alți
A,B – control puternic; C – control mediu; D – control scăzut oameni să se comporte în acea camera. Cercetătorul
discută despre modul în care poziția şi locația scaunu-
lui au un impact clar asupra interacțiunii. Barierele
În afara de percepția controlului/autorității, persona-
dintre regiuni sunt percepute ca un simbol al statusu-
litatea utilizatorilor unui spațiu poate fi evaluată pe
lui. Cu toate acestea, aceste fenomene variază în
baza modului de configurare. Extraversia este o carac-
funcție de cultura şi de organizație; de exemplu, în
teristică a spațiilor mai deschise în care, de exemplu,
mediul academic occidental se foloseşte o aranjare a
un birou este amplasat lângă perete, nu folosit ca o
scaunelor mai deschisă (Nova, 2005).
barieră (Hargie și Dickson, 2005).
În cele din urmă, Craik şi Appleyard (1980) au observat
că este posibil că planificatorii profesionali să evalue-
RELAȚIA DINTRE SPAȚIU, LOC Și ACTIVITATE ze volumul traficului şi nivelul îngrijorării/preocupării
locuitorilor pentru criminalitatea din zona pe baza
Relația dintre primii doi factori şi activitatea umană unor fotografii (în San Francisco). De asemenea,
este complexă şi implicită, din moment ce activitatea Cherulnik (1991) arată că oamenii recurg la deducții
oamenilor are loc în spațiu. Din punct de vedere an- ale mediului atunci când încearcă să găsească un loc
tropologic, locul este definit ca un spațiu ce a do- în care să mănânce (e.g. restaurant). În acest context
bândit o semnificație că rezultat al activității umane al mediului necunoscut, nefamiliar, oamenii au ten-
(Nova, 2005). dința să se bazeze şi pe factorii cadrului spațial cum
ar fi fațadele clădirilor. Vizibilitatea - posibilitatea de
În examinarea impactului interrelației dintre spațiu şi a evalua caracterul unui loc din exteriorul acestuia -
interacțiunile sociale, un rezultat interesant este este o altă caracteristică des folosită (Nova, 2005).
faptul că acestea din urmă sunt constrânse de spațiul
fizic, dar şi că aceste interacțiuni pot modifica spațiul.
27
TABELUL 2.2. SINTEZA FUNCȚIILOR SOCIALE ALE SPAȚIALITĂȚII (Nova, 2005)
SPAȚIU
SPAȚIU
VIRTU-
FIZIC
DIMENSIUNE DEFINIȚIE FUNCȚII
AL
o indicator al tipului de intervenție;
distanță distanța dintre oameni x x
o semnalează tipul de relație socială;
o inițierea conversației;
o amplificarea frecvenței de apariție a conversațiilor;
o amplificarea probabilității de întâlnire;
proximitate distanța mică dintre oameni o facilitarea tranziției întâlnire-conversație; x x
o facilitează purtarea unei conversații;
o ajuta la menținerea obiectivelor şi la conștientizarea
grupului;
oamenii pot sa vadă alte persoa- o înțelegerea caracterului unui loc din exterior;
vizibilitate x
ne sau obiecte din mediu
o influența importantă asupra formarii legăturilor de
conștientizarea mutuală a faptu-
simpatie, persuasiunii, profesionalismului, privirii di-
coprezență lui ca oamenii împart același x +/-
recte şi privirii comune (vezi S28);
mediu
o oferă acces la aceleași obiecte dintr-un spațiu anume;
mișcările deictice, privirea, o orientare spațială mutuală;
referință
atingerea sau gesticularea indică o referințele spațiale creează o perspectivă comună, x x
deictică
un obiect apropiat menționat colectivă;
o roluri sociale în cadrul comunității;
o control;
personalizarea unui spațiu pen-
teritorialita- o intimitate;
tru a comunica posesia acestuia x x
te o identitate colectivă;
(personală sau în grup)
o încredere;
o atașament spațial;
oferă o soluție posibilă şi unică o coordonare spațială;
punct de
pentru o problemă de coordona- x x
focalizare
re, fără comunicare
spațiu care a căpătat standarde o permite un tip de activitate, divizare a activităților,
loc sau norme comportamentale şi circulație socială; x +/-
expectanțe culturale
o constrânge interacțiunile sociale;
cadrul spați- cadrul fizic al unui segment de
o în schimb, interacțiunile sociale pot modifica spațiul; x
al spațiu
o planificarea acțiunilor.
X = prezență; +/- prezență posibilă
RELAȚIA CU PERSONALITATEA Și AFECTIVITATEA cu diverse variabile psihologice poate reflecta mai

curând preferințele pentru utilizarea unor componente
ale nemijlocirii, decât o preferință generală pentru
După cum am arătat la începutul capitolului, distanțe- mai mulă sau mai puțină nemijlocire din interacțiunea
le interpersonale sunt modelate de factori precum directă (Hargie și Dickson, 2005).
mediul cultural, sexul, vârsta, statusul, subiectul de
discuție, sau relația dintre indivizi. Alături de privire Distantele interpersonale mari sunt asociate cu urmă-
şi orientarea corpului, proxemica ajuta la reglarea toarele trăsături (Ickinger și Morris, 2001):
nivelului de intimitate şi implicare socială. Caracte-  anxietate;
risticile fizice individuale determină nivelul de apropi-  introversie;
ere; de exemplu, persoanele care interacționează cu  ostilitate;
indivizi deformați fizic aleg o distanță inițială mai  agresivitate;
mare (Hargie și Dickson, 2005).  femeile care anticipează plictiseală;
 timiditate;
Intrând în detalii, femeile au tendința să folosească  indivizii cu o autoapreciere scăzută;
distanțe mai mici în timpul unei conversații, în cir-  nevrozism;
cumstanțe normale. Dacă percep disconfort sau ame-  machiavelianism37 ridicat.
nințare, se pot depărta, comportament care nu este
specific tuturor bărbaților. De asemenea, distanțele În general, distantele interpersonale sunt mai mari
interpersonale sunt în general mai mici între per- pentru persoanele anxioase (care cred că mediul este
soanele de acelaşi sex, vârstă apropiată, sau/şi sta- dificil şi incert) şi de persoanele care încearcă să ma-
tus. Copiii foarte mici nu țin cont de convențiile cultu- nipuleze alți oameni (e.g. machiavelianismul). Totoda-
rale referitoare la distanță (Hargie și Dickson, 2005). tă, ultimii au tendința să fie afectați negativ de densi-
tatea socială ridicată când trebuie să proceseze mintal
De asemenea, distanțele interpersonale sunt doar unul informații complexe. Comportamentul proxemic poate
din componentele nemijlocirii36 nonverbale. Diferen- semnala anxietate prin variații ale stării afective,
țele individuale în comportamentul proxemic asociat
36 37
NEMIJLOCÍT, -Ă, nemijlociți, -te, adj., adv. (Care se face) fără Machiavelianismul se referă la persoanele care au tendința sa
mijlocirea vreunei persoane, fără interpunerea vreunei fapte, înșele şi manipuleze alți oameni în scopuri personale. Nu sunt
întâmplări etc. din afară, pe o cale neocolită, direct. – Ne- + motivate de dorința de a avea putere, ci de sentimentul de a se
mijlocit. Sursa: DEX '98 (1998) simți fără putere în fața celor care o au (Jones și Paulhus, 2009).
28
interpretate ca retragere (engl. withdrawal; Bond şi  violare (prin intruziune);

Iwata, 1976). Pauzele lungi în vorbire, contactul vizual  invazie (prin deposedare);
mutual rar şi posturile înclinate în spate (engl.  contaminare (prin poluare sau distrugere).
backward-leaning) sunt un pattern care exprimă retra-
gerea atât nonverbala, cât şi cognitivă. Această retra- Teritorialitatea este legată de domeniul geografiei
gere poate fi un răspuns al intruziunii percepute cognitive, care este o conceptualizare vizuală dezvol-
(Hargie și Dickson, 2005). tată în legătură cu spațiile geografice prin intermediul
hărților cognitive. Aceste hărți explică diferențele pe
În același rând, distantele interpersonale mici sunt care indivizii le au în ceea ce priveşte spațiile, sau
asociate cu (Hargie și Dickson, 2005): preferințele pe care le au în ceea ce priveşte anumite
 indivizii care sunt capabili de control emoțional regiuni spațiale, cunoştințele despre anumite rute din
(opusul nevrozismului); teritoriu, dar şi simbolurile vizuale şi lingvistice ale
 indivizii cu o autoapreciere ridicată; unor spații (e.g. oraşul; Nöth, 1995, p. 414). Mai mult,
 bărbații extravertiți cu IQ ridicat. se pare că aceste hărți cognitive pot fi foarte extinse
ca suprafață (pentru oameni și alte animale) și sunt
Bărbații foarte dominanți se apropie mai mult, mai bazate pe familiaritatea vizuală a spațiului, dar nu
repede şi mențin un contact vizual ridicat. Bărbații şi numai (Tsoar et al., 2011). De asemenea, Rowland et
femeile dominante se apropie repede şi mult, însă fără al. (2011) au arătat că formarea reprezentării stabi-
contact vizual ridicat. Extraversia nu are legătură le a unui spațiu (în hipocamp) necesită vizualizarea
mereu cu proxemica, însă s-a observat faptul că per- directă/reală a acestuia.
soanele extravertite se apropie mai mult şi mai uşor
(Hargie și Dickson, 2005). Relația dintre oameni şi spațiu este foarte complexă,
iar efectele locației geografice asupra comportamen-
RELAȚIA CU LIMBAJUL tului uman sunt un domeniu neglijat în cadrul psiholo-
giei spațiale/de mediu. Teritorialitatea reflecta per-
În limbajul comun, similaritatea poate fi exprimată sonalizarea unui loc în scopul comunicării posesiei
metaforic prin dihotomia aproape (pentru similitudi- acesteia (personală sau în grup). Există mai multe
ne) vs. departe (pentru discrepantă). În acelaşi mod, dimensiuni legate de teritorialitatea umană, iar fieca-
similaritatea poate fi influențată de proxemică, de re dintre acestea este legată de anumite funcții psiho-
exemplu prin simpla apropiere a două elemente. Cu logice. În primul rând, teriotorialitatea susține roluri-
toate acestea, proxemica influențează stabilirea simi- le sociale din cadrul unei comunități: contexte parti-
larității în funcție de tipul evaluării pe care persoana culare sunt legate de roluri particulare, ceea ce în-
o face (conceptuală sau perceptuală; Casasanto, seamnă că semnificația unui loc este dată de folosință
2008). exclusivă a acestuia – i.e. fiecărui loc îi corespunde un
set de comportamente permise (Nova, 2005).
TERITORIUL
În al doilea rând, teritoriul este legat de control.
De asemenea, teritoriul poate fi considerat un obiect. Controlul spațiului este dat de modul în care acesta
Teriotorialitatea animală reprezintă spațiul geogra- poate ajuta omul să se deplaseze prin mediul uzual.
fic în care un animal trăieşte; acest spațiu serveşte Controlul se bazează pe trei trăsături (Holahan, 1982,
funcțiilor biologice (reproducere, hrană, creşterea p. 267):
puilor). Pentru animale, teritorialitatea este semnala-  prioritatea de acces într-o anumită zona din spa-
tă prin indicatori acustici, olfactivi, sau vizuali, care țiu;
pot semnală mai multe lucruri, de la posesia acelui  alegerea unui tip de activitate care va avea loc în
spațiu până la posibilitatea de a-l apăra. acel spațiu;
 capacitatea de a rezista controlului altor persoane
Teritorialitatea umană este ceva mai complexă, fiind în acel spațiu.
destul de diferită față de cea animală. Poate fi delimi-
tată prin granițe invizibile (temporare sau permanen- Prin urmare, teritorialitatea poate fi definită și ca
te), indicând posesia prin alte modalități (e.g. semne, modul de a dobândi şi exercita controlul asupra unui
garduri etc.). Lyman şi Scott (1967) consideră că exis- segment spațial (Prohansky et al., 1970) și apoi de a
tă patru tipuri de teriotorialitate umană: dobândi şi menține nivelul dorit de izolare sau inti-
 publică: locuri în care accesul este liber (parcuri, mitate. Indivizii dintr-un anumit teritoriu decid şi ştiu
străzi etc.); ce informație despre ei/ele ar trebui să fie comunica-
 adăpost: spațiu în care indivizii care le posedă au tă altora. Spațiul colectiv este un cadru fizic moştenit
libertate, control şi intimitate (birouri, cluburi, în comun și controlat sociocultural (Minami şi Tanaka,
biblioteci etc.); 1995). În acest caz, activitatea devine o acțiune co-
 interacțională: spații în care au loc întâlniri socia- mună în termenii interacțiunii cu şi în cadrul spațiului,
le temporare; precum şi gradul de menținere (engl. maintain) a
 corpul: spațiul din jurul propriului corp (denumit acelui spațiu (Nova, 2005).
şi spațiu peri-personal).
A treia dimensiune a teritorialității este identitatea -
De asemenea, teritoriile pot fi primare - private şi teritoriul poate fi o bază pentru dezvoltarea identi-
deținute de o singură persoană sau grup - şi secundare tății personale şi colective (Holahan, 1982, p. 261).
- spații semipublice şi deschise temporar (Altman, Formarea identității colective ia naştere din obiceiuri
1975). Tot Lyman şi Scott (1967) consideră că există sau comportamente, cunoştințe şi experiențe terito-
trei tipuri de intruziuni teritoriale (reacțiile contra- riale comune. Modurile în care diverse grupuri îşi însu-
intruziune variază în funcție de context şi persoa- șesc și folosesc un teritoriu variază foarte mult şi este
nă/grup): în strânsă legătură cu sistemul de valori, variind de la
29
a locui în acelaşi cartier până la marcări teritoriale

extreme, cum ar fi graffitti (Ley şi Cyriwsky, 1974).
S04 | POSTURA (1): INTRODUCE-
RE
A patra dimensiune a teritorialității umane este încre-
derea. Studii ale rețelelor sociale au demonstrat că DATE GENERALE
oamenii pot avea încredere unii în alții doar datorită
faptului că locuiesc în acelaşi cartier (Edney, 1976). Posturile sunt răspunsuri corporale relativ statice; pot
Spre deosebire de interacțiunile din mediul fizic, men- comunica statusul, atitudinea, uneori şi sexul, sau
ținerea încrederii este mai dificil de menținut în inter- chiar reacțiile afective - unele emoții (e.g. mândria)
acțiunile distante, depărtate. Rocco (1998) a compa- sunt exprimate nonverbal prin acțiuni faciale şi posturi
rat apariția încrederii în cadrul unei echipe formate ale corpului specifice şi dependente unele de altele.
din persoane necunoscute, în amândouă cadrele (co- Există încă dezbateri referitoare la ceea ce exprimă
municare directă şi comunicare indirectă, prin e-mail). postura din punct de vedere afectiv: gradul de intensi-
Cercetătoarea a demonstrat că încrederea apare doar tate al unei emoții, sau emoția în sine? Deşi nu s-au
în comunicarea directă (face-to-face). Acest lucru este stabilit criterii generale pentru clasificarea posturilor,
oarecum în contradicție cu încrederea comercială care se pare că există patru categorii generale de posturi
apare în mediile virtuale şi stă la baza unor site-uri (Juslin și Scherer, 2005):
precum Amazon sau alte magazine electronice. Rocco 1. în picioare;
a mai demonstrat că timpul de conversație este mai 2. aşezată;
mare în cazul comunicării prin telefon, comparativ cu 3. ghemuită;
faxul sau e-mailul, amplifică încrederea interpersonală 4. culcată.
(Nova, 2005).
Mehrabian (1972) consideră că nemijlocirea (engl.
Ultima dimensiune a teritorialității este ataşamentul immediacy), statusul şi receptivitatea (engl.
spațial. Mai multe segmente din spațiu par a fi contex- responsiveness) sunt trei dimensiuni de bază ale
te în care se formează sau au loc relații interpersona- comportamentelor nonverbale interumane. Nemijlo-
le, ale comunității, sau culturale. Oamenii sunt ataşați cirea implică dihotomii precum a place vs. a displace
atât de aceste relații sociale, cât şi de aspectele fizice şi evaluări precum bine-rău sau pozitiv-negativ. Statu-
ale acestei porțiuni din mediu (Low şi Altman, 1992). tul implică moduri de clasificare a altor oameni în
Ataşamentul spațial este legătura psihologică formată termenii clasei sau poziției sociale. Receptivitatea
pentru cadrul spațial ca întreg, nu doar către aspecte- arăta gradul de implicare şi participare în interacțiu-
le fizice ale spațiului (având o semnificație holistică) ne. Structura propusă de Mehrabian produce două
(Nova, 2005). dimensiuni de baza şi independente care caracterizea-
ză comunicarea prin postură: nemijlocirea – care
În altă ordine de idei, teritorialitatea umană este oferă semnificație evaluărilor interpersonale și relaxa-
legată şi de vizibilitatea şi permeabilitatea limitelor rea – care oferă indicatori asupra statusului. Pe lângă
acesteia. Deşi există perimetre colective fixe şi im- aceşti doi factori, Kudoh şi Matsumoto (1985) mai
permeabile (e.g. înconjurate de ziduri), se poate face propun o dimensiune: conştiința interpersonală, care
o diferență de teritoriile colective temporare. De implică un model de răspuns către alți oameni. De
exemplu, grupurile de conversație mici formate în exemplu, conform unor autori (e.g. Henley, 1977),
locurile publice: barierele fixe sunt în acest caz înlo- posturi cum ar fi ținerea mâinilor în spatele capului,
cuite de membrane sociale (Lyman şi Scott, 1967). deşi o poziție relaxată, semnalează în acelaşi timp şi
Spațiul modelează interacțiunea de grup: Knowles dominanță. Mai mult, Morris (1977) a afirmat că spriji-
(1973) a arătat că oamenii nu au tendința să pătrun- nirea bărbiei cu amândouă mâinile exprimă dorința de
dă/încalce teritoriul altor grupuri, nici chiar în spațiul a fi consolat(a)/sprijinit(a) de cei din jur, fapt ce
public. Făcând un studiu asupra intruziunilor spațiale, indică oboseală sau nelinişte (engl. weariness;
cercetătorul a găsit faptul că factorii care afectează uneasiness). Ultimele două studii afirmații au benefi-
permeabilitatea acestor limite invizibile sunt vârsta şi ciat de suport empiric, fiind speculații.
numărul membrilor grupului, iar Cheyne şi Efran
(1972) au demonstrat că spațiul colectiv poate fi inva- Gradul de expansiune al corpului exprimă nivelul de
dat dacă limitele acestuia devin neclare sau dacă dominanță al individului, mai ales când este prezen-
distanța fizică dintre membrii este prea mare. tă şi relaxarea. Comportamentul vizibil, conform
teoriilor contemporane referitoare la emoții, este una
(din mai multe) reacții ale organismului care reflectă
stările motivaționale ale acestuia. Până în prezent,
puțini cercetători au examinat direct relația dintre
afectivitate şi postură. În acest sens, Hillman și cola-
boratorii (2004) au demonstrat că mişcările posturale
sunt legate de afectivitate, în special de teoria bifazi-
că a emoțiilor (Lang, 1985, 2000), în care emoțiile
sunt organizate în jurul a două sisteme motivaționale:
apropiere şi depărtare/defensivă. În cercetarea efec-
tuată de Hillman, femeile, comparativ cu bărbații, au
demonstrat o mişcare mai mare de evitare progresivă
față de imaginile neplăcute. Se pare că ajustările
posturale relaționate emoțiilor sunt mai puternice
pentru stimulii care motivează răspunsuri de evitare
sau retragere. Există şi alte studii care susțin această
teorie. De exemplu, Maki şi Mcllory (1996) au găsit
30
faptul că starea anxietății (nu și trăsătura), cu un nivel nă, cât şi asupra subiectului de discuție. Motivul posi-
ridicat de activare vegetativă/somatică, are ca efect bil pentru interpretarea aceste mişcări este faptul că
înclinarea în față a corpului, iar participanții la test poate fi o componentă a nemijlocirii nonverbale, care
care nu au fost anxioşi nu au recurs la schimbări presupune apropiere fizică şi psihologică (Hargie și
posturale notabile. Cei doi cercetători au sugerat că Dickson, 2005).
această înclinare a corpului poate reflecta excitarea
dată de stres (în acest caz, un test care a afectat Există un număr destul de mare de mişcări corporale
atenția şi excitarea) şi poate semnala pregătirea pen- (e.g. datul din cap sau întinderea mâinii) care influen-
tru evitarea fizică rapidă, specifică răspunsurilor de țează atitudinile şi persuasiunea. De asemenea, gradul
evitare-fugă (Carenna şi Frigo, 1991). Revenind la satisfacției pentru propriile acțiuni poate fi amplificat
dimensiunea apropiere-evitare, Eerland și colaborato- prin posturi verticale în acel moment (vs. posturi co-
rii săi (2012) au demonstrat că oamenii au tendința de borâte, depresive – engl. slumped-over posture;
a evita stimulii negativi și de a se apropia de cei pozi- Stepper şi Strack, 1993); fapt valabil şi pentru alte
tivi inclusiv prin mișcări și postura corpului. mişcări corporale. De asemenea, postura poate influ-
ența motivația şi abilitatea de a gândi în domenii care
Cele mai multe posturi exprimă ceva, însa nu este nu sunt legate de sine. De exemplu, postura coborâtă
clar ce – nu se cunosc nici efectele, nici cauzele reduce timpul de gândire dedicat anumitor sarcini
fiziologice sau cognitiv-afective ale multor posturi. cognitive (e.g. puzzle geometric), dar nu prin amplifi-
De exemplu, postura șezândă cu picioarele încrucișate carea puterii de procesare, ci prin diminuarea persis-
(engl. crossed legs) a fost destul de des întâlnită, tenței. Această postură este asociată cu neajutorarea,
găsindu-se, de exemplu, faptul că piciorul drept dea- de unde rezultă şi această persistență mai mică în
supra apare cel mai des și este posibil ca preferința rezolvarea obiectivelor cognitive, în comparație cu
pentru piciorul stâng sau drept deasupra să fie trans- posturile expansive, verticale (Riskind şi Gotay, 1982).
misă genetic (Reiss, 1994). Mai mult, această postură Mai mult, postura coborâtă (vs. verticală) poate ghida
are efecte fiziologice (Snijders et al., 1995), prezența şi modera procesarea informației şi răspunsurile la
sa fiind un indicator al recuperării (neurologice şi diverşi ştimului (pozitivi sau negativi). Când această
fizice) pacienților care au suferit infarct (Rémi et al., postură este incongruentă cu situația – i.e. reuşită sau
2011). De asemenea, Harrigan (2005) a semnalat fap- câştig -, se pare că postura depresivă/coborâtă stă la
tul că în cercetarea din domeniul nonverbal este nevo- baza motivației ulterioare şi a gradului de control
ie de construirea unui sistem de codificare a posturilor perceput. Când această postură este congruentă cu
și mișcărilor corporale. De exemplu, în multe studii situația (i.e. eşec/pierdere), apar efecte de diminuare
apare termenul de mișcare a trunchiului (engl. trunk a neajutorării percepute şi a deficitelor motivaționale
shift), însă nu este specificată mișcarea exactă la care (Riskind, 1984). De asemenea, Harmon-Jones şi
cercetătorii se referă. Peterson (2009) au arătat că poziția culcată/întinsă pe
spate (engl. supine) are ca efect diminuarea răspun-
sului neural al enervării, autorii considerând că aceas-
RELAȚII INTERPERSONALE tă postură este contrară motivației tendinței de apro-
piere specifică acestui afect.
Anumiți cercetători (Ekman, 1965; Ekman şi
Friesen, 1967) afirmă că posturile pot fi analizate ca Concluzionând, aceste dovezi arăta faptul că postura
fiind forme de comunicare, iar unele posturi pot nu este doar un indicator pasiv al stării mintale, ci
semnala anumite dimensiuni afective generale (e.g. afectează la rândul sau starea sau activitatea mintală
plăcut-neplăcut), nu emoții sau alte afecte specifi- (prin urmare și comportamentul).
ce. Alți cercetători (Mehrabian, 1968a, 1968b) au
sugerat că schimbările posturale reflectă schimbări în CONTROLUL POSTURAL
starea afectivă, iar persoana adoptă diferite posturi în
funcție de dimensiuni interpersonale cum ar fi simpa- Chiar şi când omul stă în picioare, staționând, apare
tie-antipatie sau superioritate-inferioritate (Kudoh şi un fenomen de balansare a corpului (engl. postural
Matsumoto, 1985). Mai mult, întru-un studiu clasic, sway), de obicei în spate şi în față (Collins şi De Luca,
Mehrabian şi Friar (1969) au demonstrat (printr-o 1994). Anderson și colaboratorii săi (2002) consideră
simulare) că atitudinea pozitivă, în poziția aşezată, că funcționarea cognitivă şi controlul balansării corpo-
este semnalată prin înclinarea slabă a trunchiului în rale sunt relaționate (vezi şi Huxhold et al., 2006).
spate, distanțe interpersonale mici și contact vizual Pellecchia (2003) a demonstrat că gradul mare al
sporit; în cazul interacțiunilor cu persoanele cu statut atenției către sarcinile cognitive afectează balansarea
social mare (vs. statut mic) mai apar sporirea contac- posturală38. Mai mult, Kerr și colaboratorii (1985) au
tului vizual, diminuarea frecvenței înclinărilor laterale demonstrat că procesarea spațială cognitivă se poate
şi, în cazul femeilor, încrucişarea (vs. deschiderea) baza pe structuri neuronale care sunt folosite şi în
brațelor la piept. menținerea posturii; autorii au concluzionat că proce-
sarea spațială conștientă poate fi bazată pe sisteme
Postura adoptată de indivizii care interacționează filogenetice39 primitive, arhaice. Structurile creierului
poate semnala relația dintre aceştia. Congruența implicate în controlul postural sunt cerebelul, trun-
(sau oglindirea) posturală este o sincronizare nonver-
bală care exprimă armonie, sau cel puțin raport ori
afiliere, încurajând şi amplificând dialogul verbal. Tot
38
în cadrul unei interacțiuni, schimbarea posturii unui Yardley și colaboratorii (1999) nu au găsit nicio relație între
individ poate să apară odată cu schimbarea rolului atenție şi balansare, dar articularea cuvintelor a avut ca efect
intensificarea balansării posturale.
acestuia în cadrul acelui dialog. Sau, o persoană 39
FILOGENÍE s. f. 1. Procesul evoluției formelor organice ori a
aşezată care îşi înclină corpul în față, înspre interlocu- unui grup de animale sau de plante în cursul dezvoltării istorice a
tor, poate avea o atitudine pozitivă atât către persoa- lumii vii; filogeneză. 2. Ramură a biologiei care cercetează
filogenia (1). – Din fr. phylogénie. Sursa: DEX '98 (1998)
31
chiul cerebral şi nucleii bazali40 (Bolbecker et al., sunt strâns legate, putând exista o legătură inversă
2011). între cele două: orientarea directă este asociată cu
distanțe mai mari, iar cea laterală cu distante mai
Deoarece morfologia corpului uman este foarte dificilă mici. Această relație apare mai ales în situațiile în
(2/3 din masa totală se afla în partea superioară a care orientarea corpului este folosită pentru a com-
corpului), controlul postural este o activitate comple- pensa distanțele prea apropiate (Hargie și Dickson,
xă şi uneori dificilă; această menținere a balanței este 2005).
făcută de SNC prin formarea unor scheme ale corpului
şi ale mediului, cu ajutorul informațiilor senzoriale Orientarea mai poate folosi la includerea sau exclude-
(sistemele somato-senzorial, vizual şi vestibular). rea cuiva dintr-o interacțiune. Următoarele poziționări
Această schemă este modificată în funcție de schimbă- stimulează (fig. 2.2) (Hargie și Dickson, 2005):
rile din mediu, care de obicei sunt constante, iar echi-  conversația: orientarea perpendiculară;
librul corpului este efectuat prin ajustările sistemului  cooperarea: orientarea perpendiculară;
muscular-scheletic coordonate de SNC (Polych, 2003).  coacțiunea: poziționare pe diagonală;
Astfel, deficite ale funcționării SNC sau ale sistemului  competiția: orientarea directă.
senzorial dau naştere fenomenului de pericol postural
(engl. posturat threat), care se referă la elementele
care pot amenința posibilitatea de a menține în mod
dinamic balanța corporală (e.g. pe gheață sau podea
alunecoasă). Pericolele posturale sunt asociate cu
modificările controlului posturii, iar în cazul în care
amenințarea este mare efectul posibil este controlul
mai conştient al corpului, care se reflectă mai ales în
înclinarea corpului (Huffman et al., 2009). Alți factori
care influențează controlul postural sunt lipsa somnu-
lui, în special pentru persoanele de vârsta înaintată
(Robillard et al., 2011).
Pentru Ramenzoni și colaboratorii săi (2006), controlul

postural diferă în funcție de tipul activității cogniti-
ve41, iar schimbările activității cognitive se reflecta în
modificarea patternului temporal al balansării corpu-
lui. De asemenea, se pare că anumite afecțiuni, cum
ar fi lumbago, sunt un factor important de influență a
controlului postural prin modularea interacțiunii pos-
tură-cogniție în această disfuncție (Mazaheri et al.,
2010).
FIG. 2.2. TIPURI DE ARANJAMENTE ALE SCAUNELOR (refă-
Totodată, există factori de diferențiere interindividua- cut din Hargie și Dickson, 2005, p. 72)
lă care pot modula balansarea posturală. În acest A - CONVERSAȚIE; B - COOPERARE; C - COACȚIUNE; D - COM-
sens, se pare că anxietatea că trăsătură are efect PETIȚIE; E - COMPETIȚIE
asupra controlului posturii (Hainaut et al., 2011).
Situațiile generatoare de frică au ca efect o balansare
mai rapidă şi mai amplă, indiferent de prezența aces-
tei trăsături; în acest caz este însă prezentă anxieta-
tea ca reacție, nu ca trăsătură. Când unul din simțuri
este afectat - văzul, în acest caz - anxietatea că trăsă-
tură moderată (vs. scăzută) are un efect mai mare
asupra balansării corpului, deoarece această trăsătură
este asociată cu dependența vizuală (Hainaut et al.,
2011).
ORIENTAREA CORPULUI
Orientarea corpului se referă la unghiurile corpului

în relație cu un alt element din mediu - obiect, per-
soană, direcție etc. Implică poziția trunchiului, mai
rar pe cea a capului, marcând totodată gradul de
intimitate al unei conversații sau nivelul simpatiei
dintre oameni. Proximitatea şi orientarea corporală
40 FIG. 2.3. TIPURI DE ARANJAMENRE ALE SCAUNELOR (refă-

Cele trei structuri sunt afectate în disfuncțiile bipolare, persoa-
cut din Hargie și Dickson, 2005, p. 73)
nele cu această tulburare având probleme în integrarea informa-
aranjamentul de jos - SOCIOFUGAL; aranja,emtul de sus:
țiilor senzomotoare şi abilități scăzute în corectarea rapidă a
balansării posturale (în lipsa informațiilor vizuale, cum ar fi SOCIOPETAL
închiderea ochilor; Bolbecket et al., 2011).
41
Cercetătorii au găsit faptul că repetiția/revizuirea (engl.
rehearsal) este asociată cu diminuarea variabilității balansării Scaunele pot fi aranjate pentru a încuraja sau descu-
posturale, în timp ce encodarea are ca efect amplificarea balan- raja interacțiunea. Un model care stimulează interac-
sării.
32
țiunea se numeşte sociopetal, iar cel care are un efect

opus – sociofugal (fig. 2.3). Ultima variantă este potri-
S05 | POSTURA (2): COGNIȚIA ȘI
vită pentru a impune dominanță (Hargie și Dickson, AFECTIVITATEA
2005).
SEXUALITATEA COGNIȚIA ŞI AFECTIVITATEA
Deoarece femeile sunt mai sensibile la indicatorii Plictiseala (engl. boredom) şi implicarea (engl. flow)
nonverbali, acestea pot folosi postura corpului în influențează învățarea (D'Mello et al., 2007). Indicato-
strategiile de selectare a partenerilor. Grammer rii nonverbali (în poziția aşezată) ai celor două stări
(1990) a demonstrat că femeile exprimă interes prin sunt postura verticală (engl. hightened posture) pen-
postură doar dacă știu că sunt privite de bărbatul de tru implicare, respectiv agitație (engl. restlessness)
care sunt interesate. De asemenea, se pare că există pentru plictiseală. Autorii consideră că plictiseală şi
diferențe de gen în ceea ce privește semnalarea inte- implicarea sunt doi poli ai dimensiunii angajă-
resului. Singura dimensiune comună este deschiderea rii/inițiativei (engl. engagement). De asemenea, plic-
corpului (i.e. brațele și picioarele nu sunt încrucișate). tiseala este asociată negativ cu învățarea, în opoziție
Alți indicatori ai interesului exprimat de femei sunt cu implicarea (Craig et al., 2004). Mai mult, plictiseala
clătinarea capului (engl. head tossing), întinderea poate conține mișcări corporale frecvente (D'Mello,
(stretching), îndreptarea coloanei/pieptul în față, 2011; vezi și Mota și Picard, 2003), în ciuda faptului că
este considerată o stare de excitare redusă42 (Pekrum,
evitarea privirii (cel mai des în jos), datul părului pe
spate (engl. hair flip), înclinarea capului (în poziția 2010).
opusă bărbatului), ridicarea umerilor (posibil ca semn
al insecurității) (vezi și Scheflen, 1965; Givens, 1978; De asemenea, posturile corporale facilitează accesa-
Moore, 1985). rea şi stocarea informațiilor autobiografice43. De
exemplu, reactualizarea este mai rapidă atunci când
Pentru bărbați, interesul este semnalat prin înclinarea postura44 corpului din momentul reactualizării este
congruentă (vs. incongruenta) cu postura din momen-
capului (dacă există interes și din partea femeii),
înclinarea în față și sprijinirea capului cu mâinile la tul original al evenimentului (Dijkstra et al., 2007).
Facilitarea posturilor compatibile45 cu conținutul sti-
ceafă (engl. head akimbo). Indiferent de sexul emiță-
torului, se pare că înclinarea capului înspre persoana mulilor procesați sau reactualizați poate fi rezultatul
unei disponibilități mai mari a resurselor de procesare
către care există interes apare doar dacă aceasta nu
este interesată (i.e. nu există interes mutual). Când - în acest caz, postura conține indicatori/semnale
interesul este mutual, înclinarea capului se face de (engl. cues) pe baza cărora stimulii sunt procesați mai
cele mai multe ori în partea opusă celeilalte persoane, eficient (Barsalou et al., 2003).
indiferent de sex.
Mahr și colaboratorii (2003) au analizat posturile cor-
porale ale persoanelor sănătoase46 (dreptace) cu dife-
rite grade de ideație magică47 (IM; engl. magical
ideation). În acest studiu au fost cercetate poziția
brațelor încrucişate la piept (arm folding) şi cea a
mâinilor încrucişate (palme şi degete; engl. arm
clasping). Combinațiile congruente (cel mai des întâl-
nite) ale celor două poziții sunt brațul stâng deasupra
(pentru brațele încrucişate la piept) şi degetul mare
stâng deasupra (pentru încrucişarea mâinilor48). Sub-
42
Angajarea/inițiativa este asociată cu excitarea mai mare
(Bianchi-Berthouze et al., 2007).
43
Modul în care memoria autobiografică este accesată nu este
cunoscut în totalitate, însă există dovezi ale factorilor care
facilitează această informație (Mace, 2004); de exemplu contex-
tul - atunci când condițiile reactualizării (engl. retrieval) sunt
similare cu cele ale encodării. De asemenea, funcțiile motoare şi
senzoriale sunt extrem de importante în reactualizarea acestor
informații autobiografice (Thomson şi Tulving, 1970).
44
De asemenea și expresiile faciale facilitează accesarea informa-
țiilor memoriei autobiografice daca sunt, de asemenea, congru-
ente cu contextul encodării.
45
Aceasta congruență cogniție-corp se referă la faptul că memori-
ile autobiografice pot fi o formă de simulare încorporată (engl.
embodied simulation) în care reactualizarea unei experiențe este
efectuată în condiții vizuale, spațiale, afective şi kinestezice
similare cu experiența originală (Wilson, 2002).
46
Este cunoscut faptul că problemele psihice sunt asociate cu
preferințe posturale inconsistente (Gorynia şi Dudeck, 1996).
47
IM este legată de calități neuropsihologice similare cu procesele
cognitive din schizofrenie, cum ar fi experiențe asemănătoare
halucinației şi delirului, sau convingeri paranormale (Chapman et
al., 1994; Thalbourne, 1994).
48
În test, această combinație congruentă a fost cea mai des
întâlnită; cealaltă combinație congruentă este brațul drept
deasupra/degetul mare drept deasupra. Ulrich et al. (1983) au
găsit faptul că pacienții cu disfuncții afective (în special depre-
sie) au preferințe posturale ale brațelor sau membrelor (nu
33
iecții cu combinații incongruente - în special brațul funcțiile cognitive ale specializării emisferei - limba-
drept sus/degetul mare stâng sus - au avut un scor mai jul (Mahr et al., 2003). Performanțele lingvistice
mare al IM. lateralizate în persoanele schizofrenice, schizotipale şi
cu IM reflectă o pierdere a emisferei stângi în procesa-
Acest bias al membrului stâng pentru persoanele drep- rea limbajului (Crow, 1997). Totodată, procesarea
tace poate fi o urmare a dominanței emisferei stângi limbajului de către emisfera dreaptă este asociată cu
(în comparație cu cea dreapta) în controlarea funcții- o activarea mai slabă/difuză a conceptelor semantice
lor motoare; prin urmare, autorii consideră că persoa- (vs. activare concentrată), abordarea metaforică (vs.
nele dreptace au şanse mari să prefere pozițiile de literară sau indicativă) a limbajului și asocieri seman-
tipul stânga-deasupra. Pe de altă parte, incongruența tice distanțate (vs. apropiate). Prin urmare, speciali-
posturală a membrelor a fost identificată şi de Gorynia zarea emisferei drepte în limbaj rezultă în facilitarea
şi Dudeck (1996), în cazul pacienților bărbați schizo- formării asocierilor anormale şi a ideilor delirante
frenici; cercetătorii au interpretat această incongru- (Taylor et al., 2002).
ență posturală că fiind un efect al asimetriei emisferi-
ce funcționale mai puțin pronunțate, putând fi legată Totodată, se pare că încrucişarea brațelor la piept (în
de o disfuncție psihotică (engl. psychotic disprder; comparație cu mâinile pe coapse) amplifică perseve-
Crow, 2000). rența atingerii obiectivelor, în mod inconştient; ca
urmare a sporirii perseverentei apare îmbunătățirea
Pe de altă parte, persoanele nondreptace se pare că ulterioară a performanțelor cognitive, indiferent de
au o rată mai mare de apariție a disfuncțiilor psihotice confort şi dispoziția afectivă (Friedman şi Elliot,
de personalitate (Mayer şi Kosson, 2000) şi a episoade- 2008). Unii autori consideră că această postură expri-
lor psihotice (Sommer et al., 2001). Ambidexteritatea mă defensivă (Argyle, 1988; Fast, 1970); defensiva
(engl. ambidexterity) este asociată cu trăsături simila- poate - în anumite contexte specifice - avea ca efect
re schizofreniei, cum ar fi halucinațiile şi delirul, închiderea şi distanțarea sinelui în timpul interacțiunii
cuprinzând credințele paranormale şi ideația magică sociale, iar ținând cont de efectul perseverenței poate
(Mohr et al., 2001). Preferințele membrelor - persoane determina nevoia de a termina conversația mai rapid.
dreptace vs. stângace - pot fi influențate de factori de
mediu (e.g. sociali), fiind astfel supuse biasărilor cul- În altă ordine de idei, activarea informațiilor concep-
turale; brațele şi mâinile încrucişate pot avea o bază a tuale despre emoții poate fi însoțită de activarea
comportamentului motor ceva mai congenitală, fiind reacțiilor corporale specifice acelor emoții. Aceste
astfel mai sensibile la diferențele lateralizării emisfe- informații conceptuale sunt morfologice, senzoriale,
rice. Dominanța membrului drept sau stâng este asoci- motoare şi introspective. Oosterwijk și colaboratorii
ată cu dominanța emisferică în procesarea limbajului (2009) au demonstrat că generarea cuvintelor legate
(Loring et al., 2000). Această relație între dominanța de satisfacție şi dezamăgire sunt asociate cu schimbări
membrelor şi dominanța emisferică a limbajului este posturale opuse (care au fost măsurate pe axa vertica-
valabilă şi pentru membrele inferioare (Elias şi Bryden, lă a corpului). În special, activarea cunoştințelor con-
1998), sau pentru toate acțiunile posturale laterale ceptuale despre dezamăgire este asociată cu expresii
(Day şi MacNeilage, 1996). posturale spontane de îndoire a coloanei vertebrale.
De asemenea, tot în cazul dezamăgirii, sentimentul
Cu toate acestea, Mahr și colaboratorii consideră că nu acestui afect este amplificat după generarea cuvinte-
doar asimetriile emisferice sunt cauza incongruenței lor care îi aparțin, susținând astfel teoria încorporă-
posturale a IM; autorii au subliniat faptul că scorurile rii, în care se afirma că experiențele introspective
mari ale IM au fost obținute pentru pozițiile brațelor (împreună cu cele morfologice, motoare şi
(dar nu şi ale degetelor) care au deviat de la normă, senzoariale) fac parte din baza reprezentărilor con-
adică cele ale brațelor drepte deasupra (cele mai ceptuale ale emoțiilor.
multe persoane folosind poziția brațului stâng deasu-
pra). Această diferență între braț şi mână poate fi În final, Tia și colaboratorii (2011) au demonstrat că
dată de inervarea musculaturii, care în cazul brațelor stimulii vizuali pot declanşa contagiunea posturală,
este mai apropiată, iar pentru mâini este mai depărta- ca efect al unei posibile ineficiențe a proceselor inhi-
tă. Totodată, mişcările de distanță ale brațelor sunt în bitorii. Alte cercetări indică faptul că există reacții
mare parte controlate de emisfera contralaterală (e.g. vegetative la observarea efortului altora, sugerând
mâna dreapta - emisferă stânga), în timp ce mişcările faptul că această contagiune este facilitată de contro-
apropiate sunt controlate, în principal, în mod bilate- lul de nivel scăzut (engl. low level control; Tia et al.,
ral (engl. bilateral hemispheric control; Meyer et al., 2011). Chiar şi aşa, deşi este prezentă o tendință
1995). Autorii au concluzionat că persoanele cu un aproape spontană pentru imitare, cele mai multe
scor mare al IM (şi cu preferințe posturale atipice acțiuni observate nu sunt imitate, posibil datorită
ale brațelor, adică cele drepte deasupra) au emisfe- mecanismelor inhibitorii care împiedica outputul mo-
ra cerebrală dreapta dominantă, iar acest fapt nu se tor (i.e. reacția motoare). Mai mult, Willis și colabora-
reflectă doar în funcțiile motorii ale brațelor, ci şi în torii (2011) au arătat că informațiile pe care le semna-
lează expresiile corporale depind de expresiile faciale
neapărat congruente) dreapta-deasupra. Totodată, Ulrich și din momentul perceperii; de exemplu, acuratețea
colaboratorii au găsit că desenarea figurilor geometrice în mod evaluării unei expresii corporale poate fi îngreunată
bimanual coordonat (cu amândouă mâinile simultan) de către sau greşită dacă expresia facială nu este congruentă
persoanele cu depresie unipolară şi de involuție (engl. cu cea corporală.
involutional depression) s-a efectuat înspre stânga, cu amândouă
mâinile contrar acelor de ceasornic (în comparație cu subiecții
normali, care au desenat, în mod simultan, cu mâna stânga înspre
stânga şi cu mâna dreapta înspre dreapta). Ulrich și colaboratorii În concluzie, mişcările distale, de distanță (mâna,
au interpretat acest efect, în cazul depresiei, ca fiind un indica- încheietura, degete etc.) şi proximale ale membre-
tor al unei relații funcționale între cele două emisfere - cea
stânga fiind subordonată celei drepte.
lor sunt inervate şi procesate în mod diferit. Mişcări-
34
le distale sunt controlate în mod contralateral, iar cuvintelor pozitive are ca efect amplificarea recunoaş-
cele proximale în mod bilateral. Prin urmare, pozi- terii acelor cuvinte (în contrast cu datul orizontal din
ția brațelor încrucişate la piept şi cea a mâinilor cap, care amplifică recunoaşterea cuvintelor negati-
încrucişate pot fi doi indicatori ai proceselor de ve).
dezvoltare neurologică ce reflectă asimetrii sau
activități emisferice reduse, disfuncții ale corpului [3] Briñol şi Petty (2009) consideră că metacognițiile49
calos (corpus callosum) şi prezența simptomelor pot fi influențate de reacțiile corporale, la fel ca şi
psihiatrice (sau a celor similare). Ideația magică cognițiile primare. În special, dimensiunea încrederii
poate fi considerată o trăsătură schizotipală (engl. pe care oamenii o au în propriile gânduri50 este rele-
schizotypal) pozitivă, fiind prezentă în persoanele vantă. De multe ori, generarea unor simple gânduri nu
care cred în relații cauză-efect de tip paranormal și este condiția suficientă pentru ca acestea să poată
este reflectată cel mai des prin indicatorii nonver- avea influența asupra evaluărilor obiectului-atitudine,
bali ai posturii brațul drept deasupra/degetul mare ci trebuie să existe şi încredere în aceste gânduri;
stâng deasupra. Cauza acestei incongruențe această ipoteza este numită autovalidare (engl. self-
posturale poate fi dominanța emisferei drepte în validation hypothesis; Petty et al., 2002). Aici apar
mişcările motoare, dar şi în funcțiile cognitive ale cele două posturi opuse - încredere şi incertitudine -
emisferei specializate în limbaj. Pe de altă parte, care pot amplifica sau diminua efectul oricărei cogniții
schizofrenia este asociată cu incongruența posturală din acel moment. Briñol şi Petty (2003) au demonstrat
a brațelor şi mâinilor, iar preferințele de tipul brațul că:
drept sau degetul mare drept deasupra (nu neapărat  generarea cognițiilor pozitive către o propunere
congruente) sunt asociate cu depresia. verbală a altcuiva, în combinație cu mişcări verti-
cale ale capului (vs. orizontale) rezultă în încre-
TEORIA ÎNCORPORĂRII dere mai mare şi gânduri pozitive către acea pro-
punere;
Atitudinea se referă la evaluările generale (poziția)  generarea cognițiilor negative către o propunere,
pe care indivizii le au pentru diverse elemente din în combinație cu mişcări orizontale ale capului
mediu, denumite şi obiecte-atitudine (stimuli: oa- (vs. verticale) rezultă în încredere mai mare către
meni, alte ființe, obiecte, fenomene, idei etc.). În propunere, deoarece participanții au avut mai
limbajul comun, atitudinea poate însemna şi postura multă încredere în propriile gânduri negative în
corpului sau alte expresii motoare; tot în același mod, condițiile mişcărilor orizontale (vs. verticale).
poziția poate însemna poziția evaluării cognitivă a
stimulului, nu neapărat o poziție fizică (Briñol şi Petty, În alt test, Briñol și colaboratorii (2009) au investigat
2009). postura corpului în relație cu influența autoevaluării,
prin metoda afectării încrederii gândurilor (engl.
Încorporarea (engl. embodiment) se referă la posibili- thought confidence). Efectul posturii încrezătoare
tatea corpului de a contribui la formarea, schimba- (engl. confident posture) – i.e. coloana dreaptă şi
rea şi folosirea atitudinilor (Briñol şi Petty, 2009). De pieptul împins în față - este legat de direcția gânduri-
asemenea, în această teorie se afirma că toate proce- lor (pozitivă sau negativă) către atitudinea pentru
sele psihologice pot fi influențate de morfologia sine. Postura nu a influențat frecvența (de apariție)
corpului şi de sistemele senzoriale şi motoare. Con- sau calitatea cogniției, ci această dimensiune a
form modelului de probalilitate a formării persuasiunii metacognitiilor - încrederea în propriile gânduri ale
(engl. elaboration likelihood model of persuasion; participanților. Efectul este mult mai mic în cazul
Petty şi Cacioppo, 1981, 1986), mecanismele prin care posturilor îndoielnice/incerte (engl. doubtful posture)
răspunsurile corporale pot influența atitudinile prin - coloană curbată şi înclinarea în față. Postura încre-
afectarea unuia sau mai multor procese sunt (Briñol şi zătoare ajuta la formarea autoatitudinilor cu ajutorul
Petty, 2009): propriilor gânduri (fără ajutorul, de exemplu, al me-
 timpul de procesare cognitivă; diului social). Totodată însă, această încredere dimi-
 direcția procesării cognitive (în care pot să apară nuează gradul activității cognitive, reducând motivația
biasări); de a gândi; opusul apare în neîncredere sau incertitu-
 metacogniții; dine, care sunt asociate cu procesări mai ample ale
 semnal periferic al schimbării. informației (Tiedens şi Linton, 2001; Weary şi
Jacobson, 1997).
[1] Diverse comportamente pot influența atitudinea
prin amplificarea sau diminuarea timpului de procesa- [4] Semnalele periferice apar când gradul de procesa-
re alocat evaluărilor obiectului-atitudine (Briñol şi re cognitivă al obiectului-atitudine este mic. În acest
Petty, 2009). De exemplu, postura scăzută, depresi- caz, atitudinile sunt influențate de procese care nece-
vă, afectează gândirea prin diminuarea timpului sită efort scăzut şi care pot să apară din propriul com-
alocat rezolvării anumitor obiective cognitive portament (e.g. asocieri simple), sau din euristică
(Riskind şi Gotay, 1982). (heuristics; e.g.: Dacă îmi bate inima tare înseamnă
că îmi place de ea). Totodată, valența percepută a
[2] Direcția procesării cognitive este făcută (de cele răspunsului corporal poate influența în acest caz ati-
mai multe ori) prin intermediul valenței. În acest caz, tudinea (Briñol şi Petty, 2009).
pot să apară biasări ale valenței când probabilitatea
de a gândi este mare - dacă motivația şi abilitatea de
a gândi sunt mari, procesarea devine mai pruden-
tă/atentă, însă această gândire poate fi biasată de
propriul comportament. De exemplu, Föster şi Strack 49
Metacogniția este o cogniție de gradul doi, sau cogniție despre
(1996) au găsit faptul că datul din cap pe verticală cogniție (Petty et al., 2007).
(sus-jos; engl. vertical head nod) în timpul encodărilor 50
Dimensiunea variază de la certitudine la incertitudine în
valabilitatea propriilor gânduri (Briñol şi Petty, 2009).
35
Alte dovezi ale încorporării afective şi cognitive vin de

la D'Mello și colaboratorii săi (2012), care au demon-
strat că anumite reacții cognitiv-afective (anxietatea,
confuzia şi frustrarea) sunt asociate cu schimbări în-
semnate ale patternului zgomotului 1/ƒ (sau zgomotul
roz51; vezi şi Kelloo et al., 2007) către zgomot alb,
nestructurat (engl. white noise). Acest fapt este o
dovadă a validării teoriilor noi legate de neurobiologia
afectiva - modelul sistemelor52 dinamice53 autoorga-
nizate (Camras şi Shutter, 2010; Coan, 2010) - în care
sistemele cognitive aflate în stare de echilibru produc
patternuri 1/ƒ. Prin urmare, fluctuațiile 1/ƒ date de
reacțiile afective pot fi indicate prin mişcări corporale
de nivel inferior (engl. low level bodily movements),
pe care D'Mello și colaboratorii săi le-au măsurat în
relație cu învățarea şi rezolvarea problemelor de către
participanții la test. Mai mult, Stephen și colaboratorii
(2009) au demonstrat că tranziția între două soluții de
rezolvare a unei probleme are ca efect patternuri
distincte ale dezorganizării cognitive54.
Alte dovezi ale existenței încorporării sunt legate de

fiziologie. Având o abordare bazată pe teoria emoțiilor
primare, Bloch şi Lemignan (1992) oferă încă din anii
1990 o sinteză a patternurilor facialo-posturo-
respiratorii pe care le-au găsit de-a lungul tipului.
Începând cu anii 1970, Bloch aduce dovezi ale faptului
că anxietatea are un pattern respirator specific, iar
modificarea acestui tipar are ca efect diminuarea
stresului dat de anxietate. Studiile au fost extinse şi
asupra altor parametrii fiziologici (e.g. ritmul cardiac
sau presiunea arterială), cercetătoarea considerând că
există o asociere unică între anumite schimbări corpo-
rale şi trăirea subiectivă corespunzătoare acesteia,
sugerând şi faptul că reacțiile emoționale prototipice
generează configurații facial-postural-respiratorii
unice. Aceste schimbări corporale prototipice au fost
denumite patternuri efectoare55 emoționale (engl.
emotional effector patterns; Santibáñez şi Bloch,
1986; Bloch, 1986). Mai mult, se pare că executarea
voluntară a anumitor patternuri poate avea ca efect
accesarea memoriei legată de acea emoție simulată
(Bloch, 1989; Bloch et al., 1991). În același timp,
exersarea producerii voluntare a acestor patternuri
efectoare are ca efect amplificarea sentimentelor
specifice acelei emoții (Bloch et al., 1991).
Amplitudinea şi frecvența reprezintă schimbări ale

valorilor neutre, de bază; pauza reprezintă perioada
din ciclul respiratoriu în care nu au putut fi detectate
alte mişcări respiratorii; liniile punctate (din scheme)
reprezintă nivelul cel mai scăzut al expirării atins în
stările neutre, nonafective (fig. 2.4 și 2.5).
51
Zgomotul roz este un indicator al desfășurării activității cogniti-
ve şi al funcționării normale.
52
Creierul.
53
Acest model este diferit de modelul afectelor latente cuprins în
teoria programelor afective (e.g. Ekman, 1992).
54
DEZECHILIBRUL COGNITIV (engl. cognitive disequilibrium) este
o reacție care apare ca urmare a obstacolelor în atingerea unuii
obiectiv, contradicțiilor, incongruențelor, anomaliilor şi conflic-
telor. În contrast, echilibrul cognitiv este restabilit după anumite
operații de gândire, reflecție etc. În cazul în care restabilirea
echilibrului nu are loc, eșecul repetat, confuzia (combinată cu
neajutorarea), sau blocarea obiectivelor individului poate condu-
ce la enervare sau anxietate, după caz (D'Mello et al., 2012).
55
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ
care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli
externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță
care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat.
effector. Sursa: DEX '98 (1998)
36
FIG. 2.4. CARACTERISTICILE RESPIRATORII PRINCIPALE ALE PATTERN-URILOR EFECTOARE EMOȚIONALE (refăcut din Bloch şi
Lemignan, 1992)
FIG. 2.5. TRĂSĂTURILE PROTOTIPICE ALE POSTURII CORESPUNZĂTOARE ANUMITOR EMOȚII (refăcut din Bloch şi Lemignan, 1992)
37
C03 _____ COMPORTAMENTUL MOTOR
C03 | COMPORTAMENTUL S06 | DATE INTRODUCTIVE

MOTOR DEFINIREA DOMENIULUI
Gesturile sunt mişcări nonlocomotoare care transmit

informații (de cele mai multe ori) cu ajutorul mâini-
lor, brațelor, încheieturilor sau degetelor (Tanner şi
Byrne, 1996). De asemenea, gesturile pot fi realizate
şi cu membrele inferioare, chiar şi de primate (Van
Hoof, 1967). Postura corporală, mişcările locomotoa-
re şi majoritatea mişcărilor capului nu sunt conside-
rate a fi gesturi. Gesturile pot fi tactile sau
nontactile, însă în mod obligatoriu implică doi sau mai
mulți indivizi; totodată, gesturile trebuie să fie direc-
ționate către alții oameni pentru a îşi atinge scopul
(Pollick şi de Waal, 2007).
Kinezica reprezintă domeniul de studiu al mişcărilor

și posturii corpului uman, inclusiv fața și vocea
(Birdwhistell, 1970), care este detaliată în capitolul
următor. Având valoare intra- și interpersonală, func-
țiile gesturilor sunt (Gerwing şi Bavelas, 2004):
 comunicarea;
 facilitarea informațiilor; încurajarea sau facilita-
rea vorbirii prin stimularea reamintirii cuvintelor
şi/sau prin autoconsolare – atingerea propriului
corp.
În EMOT, mişcările corpului se referă, în general, la

orice comportament motor al corpului în afară de
mişcările faciale (deşi acestea sunt tot mişcări corpo-
rale). Mişcările pot fi clasificate pe baza funcți-
ei/motivației, a părții corpului implicată, sau a in-
teracțiunii cu mediul. Astfel, se disting mai multe
tipuri de mişcări, cum ar fi mersul, stereotipurile
motoare (Singer, 2009) sau gesturile.
Cele mai multe mişcări sunt făcute în răspuns la

riscurile şi oportunitățile pe care mediul le oferă; în
acest caz, răspunsurile corporale la riscurile din mediu
ar trebui să fie efectuate rapid şi corect, altfel ar fi
contraadaptive. În ceea ce priveşte planificarea miş-
cărilor, se pare că oamenii aleg strategii aproape
corecte/optime (engl. near-optimal) în planificarea
propriilor mişcări (Trommershäuser et al., 2003a,
2003b), iar selecția strategiei este făcută pe baza unor
evaluări rapide ale câştigurilor vs. pierderilor posibile
asociate cu mişcarea (Trommershäuser et al., 2006).
Interacțiunea dinamică şi continuă cu mediul necesi-

tă translația informației multisenzoriale într-un
output56 motor adecvat. Deşi mecanismele care sunt
implicate în această translație nu sunt cunoscute în
totalitate, se pare că instrucțiunile motoare (finale)
sunt bazate parțial pe parametri extrinseci/externi
derivați din cadrul viziospațial. Primul pas în interac-
țiunea cu mediul este localizarea elementelor cu
care se vrea interacționarea; localizarea se face prin
raportarea poziției elementelor față de corpul propriu
şi față de alte elemente din spațiu, această efectu-
ând-se prin cartografierea spațiului peri-personal,
realizată, după cum afirmă Previc (1998), prin trans-
formarea în trei axe a imaginilor dobândite vizual din
mediu: axa orizontală, verticală şi de adâncime (ulti-
ma fiind ceva de tipul spate-eu-față). Direcția mişcări-
56
OUTPUT – semnal de ieșire care conduce la un rezultat, în
acest caz mișcarea.
38
lor este apoi encodată în cortexul motor primar (M1);

mai mult, există o legătură între direcție (ca princi-
S07 | GESTURILE ȘI COMUNICA-
piu organizațional în transformarea senzori-motoare) REA
şi executarea mişcării (codată de reprezentările
efectoare în M1; Toxopeus et al., 2011). De asemenea,
este posibil ca structura cortexului cingulat median GESTURILE
(engl. midcingulate cortex) să aibă un rol important în
interacțiunea dintre semnalele cu valență negativă şi O parte din gesturi au rolul de amintire mai uşoară a
cele motoare, fiind implicat şi în realizarea răspunsu- cuvintelor din timpul unei dificultăți verbale, de
rilor defensive (e.g. înlemnire; Pereira et al., 2010). exemplu căutarea mintală a unui cuvânt. Această
problemă este aproape mereu frustrantă şi poate
Planificarea acțiunilor motoare implică anticiparea conduce la incoerență verbală. Deşi gesturile şi difi-
rezultatelor (de Oliveira et al., 2012); evaluarea con- cultatea cuvântării coincid, rolul primelor nu este
secințelor este legată de beneficiile și costurile aces- mereu de amintire mai uşoară a cuvintelor, ci şi de
tora. O altă dimensiune a planificării acțiunii poate fi reducere a tensiunii (Krauss et al., 2000).
valența – plăcerea vs. neplăcerea de a interacționa cu
acel stimul (ibidem). De exemplu, valența stimulului Dacă în timpul unei cuvântări vorbitorul pronunță
emoțional afectează mersul: stimulii aversvivi influen- greşit un cuvânt şi conştientizează imediat acest
țează negativ mersul, în timp ce stimulii atractivi îl lucru, va corecta greșeala. Deşi depinde de persoană,
facilitează (Nagule et al., 2010). poate să apară tensiunea generată de frica de a fi
judecat(ă) negativ de către ascultător(i), iar în aceste
momente pot să apară acțiuni ca atingerea feței
(aproape imediată). Emoțiile implicate în acest caz
pot fi îngrijorarea, ruşinea şi/sau jena (Krauss et al.,
2000). Totodată, gesturile sunt produse în trei trepte
(ibidem):
1. selectarea informației care trebuie să fie expri-
mată prin gesturi (schiță);
2. generarea unui program motor pentru declanşarea
gestului/gesturilor;
3. executarea programului motor.
Gesturile pot fi întrerupte doar în timpul fazei de

preparare mintală a mişcării. Odată ce mişcarea a
început, nu mai este întreruptă decât de (eventual)
un eveniment neaşteptat sau urgent/important. De
asemenea, oamenii nu gesticulează mereu în timpul
unei cuvântări, ca de exemplu atunci când:
 citesc cu voce tare un material scris (însă și aici
pot să apară mișcări);
 când citează pe cineva;
 în general, gesturile de ilustrare sunt mai dese
într-o cuvântare spontană.
Prin intermediul unei schițe mintale, gesturile sunt

planificate în legătură strânsă cu vorbirea:
1. generarea unui gest dintr-o schiță mintală prin
stabilirea unui model din gestuar (valabil pentru
embleme); stabilirea unei acțiuni schematice din
memoria motoare (e.g. gesturi de ilustrare);
2. alocarea unor părți ale corpului pentru executa-
rea gestului;
3. evaluarea constrângerilor potențialului fizic (re-
prezentat de obiectele din mediul înconjurător);
4. trimiterea programului motor către nivelurile
inferioare ale modulului/modulelor controlului
motor (i.e. executarea gestului).
Mişcările mâinilor în comunicarea directă sunt acte

simbolice, integrate în vorbire. Nu se ştiu foarte multe
despre factorii care determină forma fizica a acestor
gesturi. Gerwing şi Bavelas (2004) consideră că funcția
comunicativă imediata (a gesturilor) este un deter-
minant al formei simbolice a acelui gest. Tot aceşti
cercetători au detaliat teoria socială a gesturilor, în
care se pune accent pe funcția de comunicare către
ascultător/adresant. Teoriile în care se propune o
funcție pur cognitivă, cum ar fi accesarea lexicală,
sunt destul de rigide, iar conform acestora forma unui
gest ar trebui să fie identică pentru acelaşi vorbitor,
39
sau ar varia la întâmplare. Efectul sistematic al con- TABLELUL 3.1. APROBAREA DIN CAP (sintetizat din
textului de comunicare imediat – cel social – sugerează Harrigan, 2005, p. 167)
că gesturile sunt un act nu doar intrapersonal, ci şi
FRECVENȚĂ MARE FRECVENȚĂ MICĂ
interpersonal. Mai mult, gesturile sunt o parte inte-
grată a sistemului multimodal57 de comunicare uma-  feedbackul ascultătorului  intruziune
nă, acestea apărând doar rar în absența altor semnale (e.g. Rosenfeld, 1987; (Sundstorm, 1975);
de comunicare (Pollick şi de Waal, 2007). Rosenfeld și Hancks, 1980);  conflict (Feeney et
 căutarea aprobării (engl. al., 1999);
approval seeking; Mehrabian  depresie (Ekman și
și Ksionzky, 1972; Rosenfeld, Friesen, 1974);
CAPUL ȘI GÂTUL
1967);  minciună
 exprimarea aprobării (Rosen- (Comadena, 1982;
Oamenii îşi mişcă în mod natural capul atunci când thal și Jacobson, 1969); Mehrabian și Willi-
vorbesc, iar această mişcare ritmică poate transmite  persuasiune (Mehrabian și ams, 1969).
informații lingvistice, fiind corelată cu anumiți para- Williams, 1969);
metri ai vocii (F0 – frecvența fundamentală şi amplitu-  femei vs. bărbați (Hall, 1984;
dinea58). Totodată, mişcările capului sunt legate de Jones et al., 1999);
producerea trăsăturilor suprasegmentale ale vorbirii,  proximitate (Kleck, 1970);
cum ar fi accentuarea sau importanța unor cuvinte,  simpatie (Kleck, 1970);
 ieșirea din depresie (Troisi et
sau alte aspecte ale prozodiei. În ceea ce priveşte
al., 1989);
perceperea vorbirii, se pare că ascultătorii umani pot  stări psihotice (LeJeune,
folosi informațiile oferite de mişcările capului şi ale 1989);
ochilor vorbitorilor pentru a determina care cuvânt  minciună (Buller et al., 1989;
este accentuat în cadrul unei fraze şi pentru a face O'Hair et al., 1981);
diferența între afirmații şi întrebări (Bernstein et al.,  anxietate socială (Ayers,
1998; Munhall et al., 2004). 1989; Shibata, 1990).
Acțiuni ale capului și gâtului (Harrigan, 2005):

 datul din cap pe direcția verticală (mişcare repe-
titiva); AFECTIVITATEA ȘI MIȘCĂRILE: ABORDAREA PE
 datul din cap pe direcția orizontală (mişcare repe- DIMENSIUNI VS. PE CATEGORII
titiva);
 înclinarea capului în stânga sau dreapta, înspre În ceea ce priveşte percepția mişcărilor gesturilor
umăr; umane în legătură cu afectivitatea, se pare că oame-
 cufundare – capul înclinat în față şi jos astfel nii pot distinge între mişcările afective ale enervării
încât bărbia este aproape de piept; şi cele neutre, însă nu şi între mişcările care expri-
 aruncarea capului – opusul cufundării, capul este mă bucuria şi cele cu valență neutră (Heitanen et
înclinat în spate; de obicei, mişcarea este abrup- al., 2004). De asemenea, s-a observat că în tristețe
tă; mişcările sunt mai puțin expansive, dinamice şi
 mişcări de rotație; active decât în cazul celorlalte emoții, astfel carac-
 alte mişcări mai puțin frecvente. terizând tristețea că fiind un afect pasiv, încet. În
cazul enervării, dar mai ales în cazul surprizei, mişcă-
În relație cu rolul ascultătorului, interesul către emi- rile sunt mai expansive (Wallbott şi Scherer, 1986).
țător poate fi comunicat prin înclinarea capului în
Kipp şi Martin (2009) consideră că există o asociere
lateral. Pe de altă parte, retragerea poate fi semna-
universală între mişcările gestuale ale membrelor şi
lată prin înclinarea capului în jos (cufundare) sau
rotirea în lateral. Datul din cap pe direcția verticală – dimensiunile valenței şi activării. De asemenea, este
emblemă specifică aprobării – semnalează continuarea posibil ca alegerile inconştiente ale preferințelor ges-
tuale (e.g. dihotomia mâna stângă-dreaptă) să fie
discuției. În același timp, comunicarea nonverbală
legate de semantică (Calbris, 2004). Totodată, de
serveşte la reglarea luării cuvântului din timpul unei
Meijer (1989) a studiat mişcările trunchiului, brațelor,
conversații. Doi indicatori sunt asociați cu asumarea
rolului emițătorului: rotirea capului şi întreruperea direcția verticală, direcția sagitală, forța, viteza şi
nemijlocirea (engl. directness), identificând trei diho-
(verbală sau nu) a vorbirii (Hargie și Dickson, 2005).
tomii afective: respingere-acceptare, retragere-
Totodată, înainte de punerea unei întrebări, capul apropiere şi preparare-zădărnicie (engl.
este de multe ori ridicat sau întors către persoana defeatedness).
căreia i se va pune întrebarea. Chiar înainte de răs-
Pe baza dimensiunilor afective pe care Russell şi
puns, viitorul vorbitor întoarce capul sau privirea –
aceasta poate fi efectul planificării cognitive a celui Mehrabian (1977) le-au propus (VAD: valență, activare
şi dominanță), deşi în prezent insuficiente, cercetarea
căruia îi este adresată întrebarea şi va trebui să ia
din domeniul gesturilor a luat amploare. În această
cuvântul. Tabelul 3.1 prezintă o sinteză a frecvențelor
abordare dimensională se consideră că afectele sunt
de apariție a aprobărilor din conversație realizate cu
ajutorul capului (Hargie și Dickson, 2005). localizate de-a lungul unor axe teoretice continue -
cele trei dimensiuni. Spațiul dimensional VAD poate fi
prezent atât în temperament (Mehrabian, 1996), cât
şi în reacțiile afective efemere (e.g. emoții). Pe
lângă abordarea dimensională, mai există şi abordarea
pe categorii (engl. categorical approach), care folo-
seşte un număr finit de etichete sau elemente dis-
57
58
MULTIMODAL – care se realizează prin mai multe moduri. tincte (e.g. Ekman, 1992aw; Ortony et al., 1988); Kipp
AMPLITUDINE – distanța/mărimea dintre punctele extreme ale şi Martin (2009) consideră că amândouă abordările
unei oscilații (e.g. mișcarea unei mâini).
40
sunt valabile în cercetarea expresiilor gestuale, în De asemenea, Kendon60 (1995) propune două categorii
studiul efectuat de aceştia apărând combinarea celor principale de gesturi conversaționale:
două abordări. Cei doi cercetători propun astfel opt  pragmatice: ajută că formarea unei structuri a
clustere afective combinate cu dimensiunile VAD: unui segment anume din vorbire, indicând tipul
actului de vorbire sau aspectele structurii acelui
TABELUL 3.2. CORESPONDENȚA DIMENSIUNILOR V.A.D. CU discurs;
OPT CLUSTERE AFECTIVE MAJORE (Kipp și Martin, 2009)  independente: exprimă aspecte ale conținutului
CLUSTER V A D
vorbirii, literar sau metaforic (e.g. ilustratori sau
embleme).
plictiseală, tristețe, oboseală - - -
dispreț, indiferență, nepăsare - - + Alt sistem este oferit de McNeill (1985, 1992), care
oferă o altă modalitate de ordonare a gesturilor:
anxietate, îngrozire (engl. aghast), distress,  iconice: desenarea, în aer, a formelor ce repre-
- + -
nesiguranță zintă idei abstracte sau metafore;
ostilitate, enervare, nepolitețe - + +  deictice: gesturi referențiale sau de îndrumare
(e.g. a arăta cu degetul);
blândețe (engl. docile) + - -  bătăi (engl. beats): mişcări ritmice care sunt
relaxare, satisfacție, confort + - + făcute în concordanță cu ritmul vorbirii;
 gesturi de coeziune (engl. cohesive gestures):
dependență, uimire (engl. amaze), recunoștință,
respect
+ + - mişcări similare repetitive legate de structura dis-
cursului, având că scop relaționarea între elemen-
exuberanță, admirație, îndrăzneală, excitare + + + tele narației şi crearea unui discurs coerent şi
+ indică amplificare, creștere; - indică scădere, diminua- continuu.
re
De asemenea, cei doi au găsit corelații între gesturi şi

cele opt clustere. De exemplu, mâna stângă este mai
folosită în relaxare, iar mâna dreapta în ostilitate;
sau, amândouă mâinile sunt folosite des în gesturile
din exuberanță. Se pare că mâna stângă este mai
folosită în reacțiile pozitive, în contrast cu mâna
dreapta, cu care se gesticulează mai des în reacțiile
negative. Alte corelații între cele trei dimensiuni şi
trăsăturile gestuale sunt relațiile între valență-direcția
mişcării, valență-forma mişcării, dominanță-forma
mişcării, valență-mână (e.g. stânga), activare-mână;
câteva exemple:
valență pozitivă mişcări în față; mişcări doar din încheietura

mare mâinii;
valență negativă direcția mișcării în lateral, în exterior; mişcări
în jos;
activare mare folosirea degetului arătător
dominanță scăzută mâna deschisă
dominanță mare folosirea degetului arătător
CATEGORII DE GESTURI
Până în prezent nu există un sistem universal de

categorisire a gesturilor expresive, fiecare cercetă-
tor oferind propriile criterii taxonomice (deşi există
puncte comune clare între sisteme). Cea mai des folo-
sită categorisire este cea propusă de Ekman şi
Friesen59 (1969el):
 ilustratori: transmiterea conținutului discursului;
 embleme: semne convenționale variabile cultu-
ral;
 reglatori: controlează fluxul conversației;
 expuneri emoționale (engl. emoțional display):
expresia reacțiilor emoționale, de regulă prin in-
termediul feței și vocii;
 manipulatori (sau adaptori): mişcări de contact
şi/sau manipulare.
60
Kendon (1995) remarcă şi faptul că numărul gesturilor, ca şi
vorbirea, este variabil în funcție de cultură (valori, tradiții etc.).
De exemplu, a remarcat că în sudul Italiei sunt specifice gesturi
59
Acest sistem face obiectul următorului subcapitol, deoarece a bogate şi variate, probabil ca urmare a istoriei comunicării din
fost cel mai complet și studiat sistem de codificare identificat în această zonă; intervin factori precum clima, mediul construit,
literatura de specialitate. structura socială şi economia (Caso et al., 2006).
41
specializate doar în procesarea limbajului, ci funcțio-

S08 | DETALIEREA GESTURILOR nează ca un sistem semiotic multimodal, având o
gamă largă de abilități simbolice: cuvinte, gesturi,
EMBLEMELE imagini, sunete, obiecte. În sfțrșit, Goodwyn (2000) și
colegii aduc dovezi parțiale ale faptului că gesturile
Emblemele se mai numesc şi gesturi simbolice, semio- simbolice pot facilita dezvoltarea limbajului copiilor
tice sau autonome. Sunt considerate adevăratul lim- foarte mici.
baj al trupului, în sensul că aceste mişcări au o ex-
primare precisă care este înțeleasă de toți membrii ILUSTRATORII
unei culturi sau subculturi. Sunt gesturi simbolice;
emblemele sunt învățate prin contact social şi deci, ca Sunt mişcări care ilustrează un discurs sau un cuvânt
şi limba vorbită, sunt variabile în cadrul culturii. Un de sine stătător – ajută la explicarea a ceea ce este
mesaj poate avea o emblemă într-o cultura, dar nu comunicat verbal. De asemenea, pot avea funcția de
autodeclanşare cognitivă, ajutând vorbitorul să expli-
neapărat și în alta. Sau, aceeaşi emblemă poate avea
ce ceva atunci când îi este dificil. Ilustratorii comandă
înțelesuri diverse în cadrul mai multor culturi diferite.
atenția ascultătorului, fiind relaționați direct cu dis-
Există, totuşi, embleme multiculturale, dobândite prin
cursul vorbitorului. Aceste acțiuni sunt învățate în
împrumut. Pentru o persoană este mai uşor să învețe
mediul social, probabil chiar atunci când este învățată
embleme decât să memoreze cuvinte unei alte limbi.
limba însăşi (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
Deşi pot fi folosite într-o succesiune, emblemele nu au
sintaxă (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
Când un individ începe să vorbească, de obicei apare o
Emblemele pot repeta un cuvânt în timp ce acesta acțiune a membrelor superioare, sau a altor părți ale
corpului (e.g. sprâncenele). Ilustratorii sunt de obicei
este spus, înlocui un cuvânt într-un discurs, pot asigu-
ra un comentariu separat față de ceea ce se vorbeşte; efectuați cu membrele superioare, dar uneori pot
sau, pot să apară în timp ce interlocutorul vorbeşte. reclama chiar şi picioarele. Sunt mişcări ale mâinilor
Emblemele pot fi iconice, atunci când mişcările brațe- care accentuează un cuvânt în timp ce acesta este
rostit. Coincid cu stresul primar al vocii, atunci când
lor şi/sau mâinilor arăta la fel ca mesajul pe care îl
un cuvânt este rostit mai tare Ekman, 2004; (Harrigan,
comunică (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
2005).
Emblemele implică mişcarea brațelor, de cele mai
multe ori, dar unele sunt produse folosind umerii, Ilustratorii sunt de mai multe tipuri (Ekman, 1978):
 bastoane: mişcări de accentuare a unui cuvânt
schimbări în poziția capului sau mişcări faciale 61.
sau serii de cuvinte;
Sunt de obicei efectuate într-o poziţie de prezentare:
 ideografe: mişcări de schițare a direcției sau
direct în fața celui sau celei care le face, între talie şi
fluxului unui gând sau idee, accentuează legături-
cap. De multe ori au o apariție punctuală, cu un înce-
le dintre cuvintele vorbite;
put şi sfârşit brusc. Cel sau cea care efectuează em-
 mişcări deictice: indică înspre un obiect, loc sau
blema este conştient(ă) că o foloseşte, exact ca în
eveniment;
momentul în care vorbeşte (Ekman, 2004; Harrigan,
 mişcări spațiale: descriu o relație spațială sau
2005).
mărimii;
 mişcări ritmice: mişcări ce descriu ritmul sau
Emblemele mai sunt folositoare atunci când oamenii
nu se pot baza pe cuvinte (e.g. prea mult zgomot, cadența unui eveniment;
 kinetografe: mişcări ce descriu o acțiune corpora-
distanță mare între interlocutori etc.). Când sunt
lă sau o acțiune nonumană;
folosite într-o conversație, îi pot adăuga un nou strat
 pictografe: mişcări de schițare a unui desen în aer
comunicativ, sau pot face cuvintele vorbite mai inte-
resante (Ekman, 2004; Harrigan, 2005). pentru a arăta forma la care se face referire.
Ilustratorii care accentuează un cuvânt sau o frază pot

Detaliind, ezitarea (care cuprinde incertitudinea,
fi şi faciali, nu doar corporali. Ultimii apar de obicei
ignorarea, sau lipsa informațiilor) poate fi indicată
odată cu intensitatea crescută a zgomotelor din apro-
prin ridicarea umerilor (engl. shoulder shrug) în cul-
turile europene, dar și prin mișcări faciale sau ale piere. Aproape toți ilustratorii faciali implică ridica-
rea sau coborârea sprâncenelor. Există persoane
capului, prozodie (e.g. pauze în vorbire), sau indica-
(e.g. regizorul şi actorul Woody Allen) care folosesc
tori verbali (îmmm, eee etc.) (Scherer și Wallbott,
ridicarea şi gruparea capetelor interioare ale sprânce-
1985). Toate acestea pot să apară simultan și au ca rol
nelor, acțiune care ar însemna îngrijorare sau întrista-
prelungirea timpului necesar căutării de noi informa-
re, dacă nu ar fi ilustrator. Deşi mulți oameni folosesc
ții. În Japonia sau China, ezitarea este indicată prin
ridicarea mai des decât coborârea sprâncenelor sau
mișcări laterale ale mâinilor sau ale capului; Jokinen și
viceversa, pentru cei mai mulți acțiunea are legătură
Allwood (2010) au demonstrat că ridicarea umerilor
strânsă cu frază sau cuvântul subliniat. Pentru cuvinte
indică, în cele mai multe culturi, ezitare, nu certitu-
dine. ca uşor, bun, sau simplu se foloseşte des ridicarea, iar
pentru greu, rău, sau greşit se efectuează de obicei
Se pare că gesturile simbolice (pantonime, embleme coborârea sprâncenelor. Dacă situația se inversează
intenționat, atunci vocea poate suna diferit, iar inter-
etc.) şi limbajul vorbit sunt procesate în aceeaşi zona
pretarea pare brută, stângace (Ekman, 2004; Harrigan,
din creier; Xu și colaboratorii (2010) consideră că
2005).
zonele perisylviane anterioare şi posterioare nu sunt
Coborârea sprâncenelor, care este implicată în emoții
61
Exemple de embleme faciale: clipirea cu un sigur ochi, sau stări emoționale negative (e.g. furie, enervare,
scoaterea limbii, ridicarea sprâncenelor, ridicare unei singure depresie, tristețe, frică) are sau exprimă rezultate
sprâncene pentru a exprima scepticism.
42
negative; ridicarea sprâncenelor, pe de altă parte, Vizibilitatea partenerilor de conversație este foarte
sugerează surpriză sau interes. Rolul acestor două importantă în gesticulare, însă această este prezentă
acțiuni are o baza biologică: ridicarea extinde, iar şi în convorbirile telefonice. Bavelas și colaboratorii
coborârea micşorează câmpul vizual. Cele două (2008, p. 497) oferă o sinteză a studiilor de acest tip,
operații sunt folosite şi atunci când se pune o întreba- concluzionând că frecvența gesturilor este mai mare în
re. Dacă vorbitorul va folosi o mişcare a sprâncenelor, comunicarea directă. O interpretare plauzibilă oferită
este cel mai probabil ca aceasta să fie ridicarea dacă de cercetători este că vorbitorii folosesc gesturile (de
ştie răspunsul la întrebare, în special dacă întrebarea ilustrare) pentru a transmite informații persoanelor cu
este retorică; dacă nu ştie răspunsul la întrebarea care comunică.
pusă, va coborî sprâncenele. De asemenea, tonul şi
frecvența vocii diferă în cazul celor două tipuri de REGLATORII
întrebări (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
Aceste acțiuni conduc vorbitorul să continue ceea ce
Persoanele care folosesc ilustratori atunci când vor- are de spus. Pot include aprobări din cap, zâmbete de
besc sunt evaluate de alții că fiind sociabile şi priete- acord, înclinarea corpului, ridicarea sprâncenelor în
noase. Aceste mișcări se intensifică odată cu entuzi- exclamare etc. – acestea sunt răspunsuri de acord ale
asmul şi implicarea în dialog sau când ceva este dificil ascultătorului (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
de descris în cuvinte. Descresc odată cu dezinteresul
sau conflictul în ceea ce este spus (Ekman, 2004; Alt set de reglatori este cererea de informație, acțiuni
Harrigan, 2005). efectuate tot de către ascultător, ca de exemplu co-
borârea sprâncenelor pentru a semnala neîncredere
De asemenea, gesturile deictice constau în mişcări sau nedumerire în ceea ce s-a spus. Ridicarea sprân-
de indicare sau arătare, de obicei făcute cu ajutorul cenelor indică tot neîncredere sau că ceea ce s-a spus
degetului arătător, restul degetelor mâinii fiind este incredibil. Sau, pot fi acțiuni făcute de către
strânse. Sunt folosite pentru a indica persoane, obiec- vorbitor pentru a preveni întreruperea discursului sau.
te, direcții sau locații, dar pot fi folosite şi pentru a Cea mai des întâlnită mişcare este cea a ținerii mâinii
indica lucruri abstracte, incerte sau imaginare. Aceste în sus (ca la școală) (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
gesturi pot acompania vorbirea, sau pot fi doar un
substituit. Asemenea utilizări sunt comune când gestul Ultimul set de mişcări este cel al diverselor acțiuni ale
constituie un răspuns la o întrebare legată de o locație ascultătorului care vrea să ia cuvântul. Se pot efectua
sau o direcție. De exemplu, la întrebarea Unde o gă- mişcări precum înclinarea în față, ridicarea parțială de
sesc pe dna. X? este mai uşor de răspuns prin indicarea pe scaun sau începutul de mişcare a buzelor pentru a
celei mai apropiate uşi decât prin descriere. Uneori, vorbi (Ekman, 2004; Harrigan, 2005).
cel care răspunde poate adăuga Este chiar aici, dacă
răspunsul nonverbal poate părea brusc sau nepoliticos, EXPRESIA EMOȚIONALĂ
însă în acest caz mesajul verbal este mai puțin impor-
Expresiile emoționale sunt semnale involuntare care
tant (Krauss et al., 2000).
furnizează informați importante către alte persoa-
ne. Se pot produce ca răspuns la orice ține de emo-
Când o persoană se abține să nu folosească ilustratori
ție și pot include evenimente nonpersonale ca apusul
în timp ce vorbeşte, rezultatul poate fi sacadarea
soarelui sau tunetul; se pot declanşa când un individ
verbală, însă nu mereu: depinde de persoană, context
este singur, nu doar într-un cadru social. Aceste
şi tipul şi conținutul discursului. Exceptând pauzele
expresii sunt parte dintr-o emoție, sunt un semn cert
asociate cuvintelor demonstrative, ritmul şi durata
că o emoție se produce. Una din componentele emo-
pauzelor se intensifică în inhibarea acestor mişcări,
țiilor este semnalul sau expresia, care de obicei apare
afectând de asemenea şi conținutul cuvântării. Însă
în față şi/sau voce, sau în restul corpului. Nu există
celelalte categorii nu sunt afectate de inhibarea miş-
semnale involuntare pentru a indica exact ce gân-
cărilor (emoțiile, comportamentul social, conceptele
deşte o persoană; cognițiile sunt private, dar nu și
concrete sau abstracte). Ilustratorii au funcții de
emoțiile. Expresiile emoționale mai pot dezvălui in-
comunicare, dar şi funcții cognitive: ajută vorbitorul
formații despre: acțiuni viitoare probabile, gânduri şi
să organizeze mental informațiile spațial-motrice în
planuri probabile, sau starea internă a persoanei (Ek-
pachete adecvate unei vorbiri fluente. Efectuarea
man, 2004).
acestor gesturi ajuta regăsirea mintală a cuvintelor
problematice. Când o persoană vorbeşte şi foloseşte
În timp ce expresiile emoționale nu sunt învățate, ci
ilustratori în acelaşi timp, gândirea analitică şi spațial-
este aproape cert că sunt programate, congenitale,
motorică organizează informația prin colaborare (Kita,
oamenii învăță să le manipuleze pentru regulile socia-
2000).
le de expunere sau afișare (engl. display rules). Indi-
vizii diferă în succesul lor de inhibare, înlocuire, mas-
Gesturile pot fi efectuate fără contact vizual direct cu
care sau intensificare a expresiilor (Ekman, 2004).
interlocutorul, deşi în aceste condiții frecvența mişcă-
rilor de ilustrare descreşte. Vizibilitatea afectează
DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE
modul în care vorbitorii gesticulează: dialogul direct
(față în față) amplifică probabilitatea că vorbitorii să
Frederickson şi Harrison (2005) au găsit faptul că
facă gesturi pictografice (engl. life-size gestures), să autoobiectivizarea afectează performanțele motorii
adauge informații prin gesturi care nu e prezența şi în
ale adolescentelor, indiferent de rasă. Concret, fetele
cuvintele rostite, să facă referințe verbale către ges- care sunt afectate de această obiectivizare au tendin-
turi, sau să folosească mai multe gesturi care se referă ța să arunce obiectele folosind doar membrele superi-
chiar la acea interacțiune socială (Bavelas et al.,
oare, restul corpului rămânând aproape imobil (uneori
2008). chiar şi fără a întinde mâna cât ar trebui pentru a
arunca mai departe acel obiect). Frederickson şi Harri-
43
son consideră că aceasta este un efect al existenței falsă (Scherer et al., 2004bw). Înlemnirea comporta-
unui substrat biologic al feminității, după cum sublini- mentală şi orientarea direcției privirii (fără expresii
ază şi Thomas şi French (1985) în metaanaliza efectua- faciale sau vocale) sunt răspunsurile cele mai probabi-
tă, deşi nu este cert. Young (1990) consideră că din le și în cazul încălcării unei expectanțe (Scherer et
cauza adoptării de către femei sau fete a unei per- al., 2004bw), ultima fiind o verificare a evaluării cog-
spective exterioare asupra propriei persoane (impli- nitive a unui stimul oarecare.
cit şi asupra corpului), apare un efect dublu: corpul
este perceput atât că un obiect, cât şi ca o capacita-
te; această dublare a atenției are ca efect concret
incertitudinea şi imperfecțiunea mişcărilor motoare
(în sensul de incomplet, ezitant). Acest fapt este sus-
ținut şi de atitudinea parentală şi a profesorilor, în
care fetele sunt delicate, iar băieţii sunt puternici
(Karraker et al., 1995), conducând la inhibare vs.
libertate comportamentală specifică în funcție de sex
(dar şi cultură), corpul feminin fiind mai controlat de
alții încă din copilărie (Martin, 1998).
O altă explicație a acestei diferențe între sexe poate

fi dată de modelele cognitive şi organizarea creierului
(Kimura, 1999). Mai mult, orientarea sexuală (nu sexul
biologic), poate fi legată de performanța aruncării;
Hall şi Kimura (1985) au găsit că bărbații homosexuali
au performanțe motorii apropiate de femeile hetero-
sexuale, iar lesbienele au performante motorii mai
apropiate de bărbații heterosexuali. Kimura (1999)
afirmă că performanțele mai bune ale bărbaților în
anumite domenii ca cel de față pot fi date de o or-
ganizare diferită a creierului pentru anumite activi-
tăți spațiale.
În final, obiectivizarea este asociată cu rezultate ne-

gative; ținând cont că promovează, nu doar în cazurile
extreme, lipsa mişcării sau a efortului fizic, funcționa-
rea cognitivă poate fi afectată. Efortul fizic are ca
efect amplificarea fluxului sanguin şi alimentarea
creierului cu nutrimente cruciale, fundamentale, iar
aceste beneficii nu sunt doar temporare, ci şi perma-
nente (în cazul exercițiilor regulate), schimbând struc-
tura creierului chiar şi pentru adulți. De exemplu,
există dovezi ale faptului că efortul fizic (indepen-
dent de bogăția sau varietatea mediului) este sufici-
entă pentru neurogeneză (van Praag, Kemperman şi
Gage, 1999), amplificarea capacității de a învăța şi
plasticitatea sinaptică (van Praag, Christie et al.,
1999). Prin urmare, deşi femeile sau fetele pot avea o
viața socială extrem de variată şi activă, inactivitatea
fizica, alături de autoobiectivizare, poate fi un factor
de limitare a performanței cognitive dată și de insufi-
ciența neurogenezei (Frederickson şi Harrison, 2005).
ÎNLEMNIREA
Înlemnirea (engl. freezing) este un indicator al proce-

sului de evaluare care nu a fost încă supus unei ten-
dințe comportamentale concrete, datorită incapacită-
ții de evaluare completă a unei situații incerte sau
ambigue. Situațiile potențial periculoase sunt un caz
în care înlemnirea poate să apară ca parte a răspunsu-
lui fricii. Această blocare poate exprima o stare în
care organismul nu poate decide sau nu are disponi-
bil o reacție comportamentală adecvată acelei situa-
ții amenințătoare şi inedite. În consecință, în cazurile
în care evaluarea este imposibilă sau inconclusivă –
fapt care poate fi dat de complexitatea situației sau
de limitări ale procesării cognitive – înlemnirea poate
fi un răspuns de retragere adecvat care permite orga-
nismului să aştepte noi informații, să aştepte linişti-
rea situației periculoase, sau să descopere o alarmă
44
dobândirea controlului şi/sau influenței;

S09 | COMPORTAMENTUL HAPTIC 
 simboluri sau acte ritualice;
 atingeri accidentale.
DATE GENERALE
Sistemul motor şi cel senzorial se pot influența reci-
Atingerea, sau comportamentul haptic, se referă la proc ca urmare a abilităților de explorare şi procesare
două fenomene disociabile: [1] acțiunea mediului a informațiilor din atingerea activă: senzațiile tactile
extern asupra pielii şi [2] dobândirea informațiilor pot sugera folosirea unor mişcări musculare specifice,
cu ajutorul sistemului senzorial tactil (generând în timp ce manipularea fizică a obiectelor poate am-
senzații; Hertenstein, 2002). Atingerea este primul plifica sensibilitatea senzorială, îmbunătățind dobân-
simț uman care se dezvoltă, asigurând un mijloc fun- direa informației şi făcând evaluările perceptuale şi
damental de contact cu exteriorul. Pielea şi recepto- cognitive ulterioare mai exacte (Ackerman et al.,
rii pe care aceasta îi conține constituie cel mai mare şi 2010, p. 1712). Informațiile dobândite prin atingere au
vechi organ de simț (e.g. Field, 2001). Pielea umană a o influență de cele mai multe ori generală asupra
adultului mediu are o suprafață aproximativă de cogniției, de obicei în mod inconştient. De asemenea,
18,000 cm2, alcătuind 16-18% din greutatea acestuia există diferențe între sexe: mişcările laterale de
(Gallace şi Spence, 2010). În general, membrele supe- autoatingere se pare că au funcții diferite pentru
rioare sunt considerate a fi un element extrem de femei şi bărbați; Barroso şi Feld (1986) au investigat
important în evoluția umană, acestea având două autoatingerea şi atenția selectivă, găsind faptul că
funcții primare: dobândirea informației (prin inter- autoatingerea nu este doar o funcție a dificultății
mediului percepției senzoriale) şi manipularea di- sarcinii cognitive, ci depinde şi de stagiul şi tipul se-
rectă a mediului (Ackerman et al., 2010). De aseme- lecției acelei procesări. De asemenea, Jansson-Boyd şi
nea, se disting două tipuri de atingere: activă (volun- Marlow (2007) au demonstrat că atingerea, alături de
tară; persoana atinge mediul) şi pasivă (un element văz, contribuie la evaluarea estetică. Totodată, me-
din mediu atinge persoana). În cazul afectelor negati- moria vizuală de scurtă durată este influențată de
ve, autoatingerea apare în relație cu procesarea şi percepția haptică (Kerzel, 2001).
producerea informațiilor (Harrigan, 1985). Sistemul
tactil este foarte complex. Atingerea poate varia în Deci atingerea este unul din mijloacele fundamenta-
acțiune (mişcări specifice), intensitate (gradul de le de contact cu mediul, dar şi cel mai simplu şi
presiune folosit), declanşare (accelerarea folosită direct sistem senzorial. Pentru copii, atingerea este
pentru atingere), temperatură, locație, durată și vitală în dezvoltarea domeniilor social, cognitiv şi
viteză. fizic. Privarea acestora în a fi atinşi poate conduce
uneori chiar la moarte prematură. Mai mult, s-a con-
Atingerea deserveşte un număr de funcții relaționate statat că masajul este benefic în accelerarea creşterii
atât cu împrejurarea în care apare, cât şi cu relația copiilor născuți prematur. Astfel, haptica joacă un rol
dintre indivizii care interacționează. Au fost identifi- foarte important şi în viața adultă: are un efect asupra
cate mai multe funcții ale atingerii (Hargie și Dic- ritmului cardiac şi presiunii vasculare (Hertenstein et
kson, 2005): al., 2009). Totodată, comunicarea haptică nu este
1. profesională: valabilă pentru oamenii care au o stabilă pentru individ, aceasta schimbându-se în cursul
profesie ce necesită contact tactil (e.g. medic, vieții (Hargie și Dickson, 2005).
asistent etc.). Aici apare diferența între atingerea
instrumentală şi cea expresivă. Prima are loc în Totodată, frecvența cu care mişcările de
cadrul unei interacțiuni şi este strict obiectivă autoatingere se produc este uneori foarte mare. Nu
(e.g. medicul îi ia pulsul pacientului). Pe de altă doar în privat, ci şi în spațiul public, oamenii îşi ating
parte, atingerea expresivă are o latură subiectivă, propriul corp. Multe din aceste mişcări nu au un scop
implicând mesaje interpersonale relaționate emo- precis sau folositor, uneori doar de autoîncurajare sau
țiilor (e.g. asistenta îl ține de mâna pe pacient în autoconsolare62. Multe atingeri reflectă doar o even-
timpul unei proceduri dureroase). tuală stare de agitație sau un tic (Hargie și Dickson,
2. socială/de politețe: forme diverse de contact, 2005).
prescrise cultural şi folosite în ritualuri de întâm-
pinare. Simțul atingerii este un mijloc foarte eficient de
3. prietenie: acestea includ contact nemijlocit care declanşare şi modulare a emoțiilor umane. Pielea
are ca scop formarea, păstrarea și/sau întărirea umană conține receptori care pot declanşa răspun-
relațiilor de prietenie. Este un mod prin care se suri afective sau hedonice (Valentini et al., 2007) din
semnalează interesul şi afectul pozitiv. În culturi- două motive posibile: (1) prezența unor porțiuni ale
le occidentale, frecvența atingerilor scade între pielii care sunt erogene şi declanşează afecte pozitive
prieteni când aceştia nu sunt înconjurați de alți în mod direct, sau (2) prezența unor terminații ner-
oameni, pentru că aceste acțiuni ar fi în anumite voase care răspund la durere şi declanşează afecte
contexte asociate cu motivele sexuale. negative. Anumite porțiuni ale creierului (e.g. corte-
4. iubire/intimitate: în relațiile intime, atingerea xul orbifrontal) răspund precis la atingerea plăcută.
este un mod profund de a arăta partenerului in- Simțul atingerii unitar constă de fapt într-un număr de
tensitatea sentimentelor. clase diferite de receptori senzoriali care răspund la
5. excitare sexuală: contactul sexual este o formă atingere, presiune, temperatură, durere, poziția în-
extremă de comunicare. cheieturilor, tensiunea musculară și mişcare (Berkley
şi Hubscher, 1995). Deşi receptori diferiți din corp,
Atingerile mai apar în (Hargie și Dickson, 2005):
 contexte amuzante; 62
Deși autoatingerea poate semnala stări afective negative,
 exprimarea unui sentiment negativ; poate fi asociată și cu procesarea cognitivă, apărând în relație cu
 gestionarea informației; producerea și procesarea informațiilor semantice (Harrigan,
1985).
45
mai ales din piele, sunt sensibili la aceste tipuri varia-

te de informație somato-senzorială, creierul le uneşte Automanipulatorii sunt bazați pe comportamente
automat într-un simț comun, general, al atingerii învățate pentru a face față unor varietăți de nevoi sau
(Gallace şi Spence, 2010). probleme, cum sunt (ibidem):
 facilitarea sau blocarea căilor vizuale, auditive
sau olfactive;
 facilitarea sau blocarea vorbirii;
MANIPULAREA  efectuarea funcțiilor ingestive;
 efectuarea activităților autoerotice;
Manipulatorii apar la limita dintre conştient şi sub-  scărpinare;
conştient: dacă o persoană este întrebată ce acțiune  modificarea atractivității exterioare (e.g. aranja-
tocmai a efectuat, aceasta poate descrie mişcarea, rea părului);
dar nu şi-a concentrat atenția asupra sa atunci când a  alinare, autoconsolare, reducerea tensiunii.
efectuat-o. Aceste mişcări apar în dezvoltare prin
acțiuni care sunt învățate în copilărie. Fac parte din În al treilea rând, manipularea obiectelor sunt acți-
eforturile de adaptare şi satisfacere a propriilor uni deprinse prin executarea unor activități instru-
nevoi sau nevoilor corporale, de a face față emoții- mentale, ca fumatul sau mersul pe bicicletă. Scoate-
lor, de a dezvolta şi menține contacte interpersona- rea unui pantof nu este un manipulator, dar jucatul cu
le şi de a învăța acțiuni instrumentale (Ekman, șireturile acestuia este (ibidem).
2004).
Oamenii îşi folosesc mâinile pentru a mişca şi inter-
Manipulatorii reprezintă acel tip de atingere plus acționa cu mediul, comportament executat prin
mânuire sau manevrare; sunt de trei tipuri (Ekman, procesarea vizuală şi a informației proprioceptive63
2004): pentru a determina locația obiectelor şi a poziției
1. heteromanipulatori (atingerea altei persoane); inițiale a mâinilor. Cu toate acestea, încă nu este cert
2. automanipulatori (atingerea propriei persoane); modul în care creierul uman foloseşte aceste infor-
3. manipularea unui obiect. mații senzoriale pentru a genera mişcări precise. În
maimuțe, se pare că zonele frontală şi parietală sunt
Indivizii nu diferă doar în manipulatorul preferat, ci folosite pentru combinarea semnalelor privirii şi mâini-
și în frecvența de apariție și intensitatea acestora. lor în generarea mişcărilor. Pentru a genera mişcări
Intensitatea lor crește odată cu disconfortul - situație ale mâinilor ghidate vizual în mod precis şi eficient,
opusă în cazul ilustratorilor. Există persoane care, creierul uman determină poziția unei ținte vizibile şi a
aflate într-o stare de disconfort puternic, îngheață poziției inițiale a mâinii, folosind văzul,
într-o poziție tensionată. Totodată, manipulatorii apar proprioceptivitatea şi un model intern. Importanța
și/sau se intensifică într-un mediu confortabil (Ekman, calculării privirii şi a poziției mâinii pentru o mişcare
2004). ulterioară reuşită este bine stabilită, pentru că eşecul
se poate produce doar când una sau amândouă din
În primul rând, heteromanipulatorii reprezintă atin- aceste surse de informație este absentă sau alterată.
gerea și antrenarea altor persoane. Într-o interacțiu- Bédard şi Sanes (2009) au identificat mai multe zone
ne socială directă, heteromanipulatorii pot comunica corticale şi subcorticale care sunt activate în calculul
diferite stări afective, făcând-o într-o maniere robus- privirii şi al mişcării mâinii: cortexul motor, girusul
tă. Iată o listă a celor mai comuni heteromanipulatori supramarginal, cortexul cingulat anterior (engl. ante-
(Hertenstein et al., 2009): rior cingulate cortex) – zone implicate în generarea
 apăsare sau presare mişcărilor mâinilor; cerebelul este implicat doar în
 clătinare folosirea semnalelor mâinilor pentru a codifica mişcă-
 frecare rile mâinilor; cuneusul, partea centrală a cortexului
 gâdilare cingulat anterior şi putamenul sunt zonele implicate în
 îmbrățișare folosirea semnalelor privirii. Pentru a genera comenzi
 împingere motoare corecte ale mâinii, creierul identifică con-
 împreunarea degetelor palmelor dițiile inițiale pentru mişcare şi calculează locația
 legănare țintei/obiectului (Bédard şi Sanes, 2009).
 lingere
 lovire COMUNICAREA HAPTICĂ
 lovituri ușoare și repetitive
 mângâiere Anumite primate nonumane îşi petrec până la 20% din
 ridicare timp pentru întreținere (engl. grooming), un compor-
 sărutare tament de reconciliere ca urmare a conflictului, de
 scărpinare recompensare, sau de menținere a proximității. Pen-
 strângere tru oameni, atingerea este vitală în încredere, coope-
 sugere rare şi funcționarea grupului. O atingere scurtă, de o
 tragere secundă, a antebrațului unei persoane străine poate
comunica afecte prosociale, esențiale cooperării –
În al doilea rând, automanipulatorii sunt acele miș- recunoştință sau simpatie (Kraus et al., 2010).
cări în care o parte a corpului sau a feței antrenează
într-o anumită manieră - apăsare, mângâiere, scăr- Hertenstein (2002) a identificat mai multe dimensiuni
pinare, lingere, mușcare etc. - o altă parte a corpu- fizice ale atingerii sociale (valabile însă şi pentru alte
lui sau feței. Exemple de manipulatori faciali: mușca-
rea sau sugerea uneia dintre buze, umezirea buzelor, 63
PROPRIOCEPTÍV, -Ă adj. (despre senzații provenite din corp)
mușcarea obrazului intern, sau umflarea obrajilor care informează asupra mișcărilor, echilibrului etc. (< fr.
(Ekman, 2004). proprioceptif) Sursa: MDN (2000).
46
tipuri de atingere, nu neapărat sociale) (Harrigan, model al comunicării tactile bidirecțional şi dina-
2005): mic64:
CALITATE:
1. acțiune (mângâiere, frecare, ținere, strângere
etc.), care generează trei tipuri de variabile:
a. intensitate (gradul de presiune exercita-
tă în acțiunea atingerii);
b. viteză (rata cu care mişcarea este execu-
tată);
c. bruschețe (accelerarea sau
deaccelerarea mişcării);
2. temperatură (ținând cont de faptul că tempera-
tura degetelor variază pentru anumite afecte
(Levenson, 1992), temperatura poate avea şi o
funcție comunicativă).
PARAMETRI:
1. locația (locul în care acțiunea atingerii este făcu-
tă);
2. frecvența (numărul de atingeri; de exemplu,
atingerea repetitiva poate avea că afect adapta-
rea senzorială sau obişnuirea, rezultând în recu-
noașterea dificilă a atingerii în anumite contex-
te);
3. durata (timpul dintre contactul inițial şi încetarea
acestuia); FIG. 3.1. MODELUL COMUNICĂRII TACTILE (refăcut din
4. suprafața (suprafața totală care este atinsă). Hertenstein, 2002, p. 89)
În altă ordine de idei, procesarea cognițiilor sociale Înțelesul sau semnificația (engl. meaning) aranja-
superioare este influențată de senzațiile tactile. mentului stimulilor este dat de contextul în care
Ackerman et al. (2010) consideră că acțiunile şi sen- persoana care atinge sau este atinsă se află, contex-
zațiile fizice contribuie la dobândirea unei înțele- tul influențând puternic funcția comunicativă a
geri a conceptelor abstracte, devenind în mod au- atingerii. De exemplu, o bătaie pe spate imediat după
tomat legate de activarea acestor concepte. Proce- terminarea unui eveniment amenințător are un înțeles
sarea senzațiilor fizice şi cea a informațiilor conceptu- diferit față de o bătaie pe spate după ce persoana are
ale ale atingerii pot fi semnalate simultan de atinge- o reuşită. Această prima coloană a modelului se referă
rea obiectelor din mediu; de exemplu, atingerea unei la calitățile şi parametrii atingerii. Mai departe, con-
texturi aspre, cum ar fi scoarța anumitor arbori, contextul este un fel de filtru al mecanismelor prin care
tribuie la sensibilizarea la texturile aspre, putând fi atingerea capătă înțeles (Hertenstein, 2002):
accesate astfel concepte relevante asprimii metafori- 1. percepția directă: organismele nu au nevoie de
ce (Gallace şi Spence, 2010). procesare cognitivă superioară sau experiențe
trecute pentru a percepe înțelesul aranjă-
Revenind la perspectiva oferită de teoria încorporării, rii/ordinii stimulilor (Gibson, 1969, 1979);
în care acțiunile cognitive au ca substrat mediul fizic, 2. învățarea: crearea unei conexiuni între atingere şi
procesările senzorială şi motoare sunt elemente esen- elementele din mediu, contribuind astfel la sensul
țiale ale cogniției. Astfel, obiectele care nu au fost patternurilor tactile (prin condiționare clasică,
atinse niciodată, sau pe care persoana crede că nu le condiționare operantă, sau învățare prin observa-
poate atinge, pot fi evaluate pe baza cunoştințelor re; engl. observational learning);
conceptuale/abstracte formate prin experiențele 3. procesele cognitive: există patru procese care pot
trecute, începând din copilărie. Interacțiunea fizic- influența înțelesul atingerii: discrepan-
mintal contribuie deci la atât la formarea unei schele ța/dezacordul, evaluarea indicatorilor contextu-
ontologice pentru dezvoltarea cunoştințelor intra- şi ali, memoria și atenția.
interpersonale conceptuale şi metaforice, cât şi la
aplicarea acestor cunoştințe (Ackerman et al. 2010, p. Cele trei mecanisme, împreună cu stimularea tactilă şi
1712). Mai mult, procesarea cognițiilor sociale superi- contextul, dau naştere unor efecte comunicative ale
oare este influențată de senzațiile tactile pe baza atingerii. Funcțiile comunicative sunt (Hertenstein,
unor dimensiuni. De exemplu, masa unui obiect poate 2002):
conduce la evaluări ale importanței sau seriozității, 1. valență afectivă: pielea conține receptori care
motivând soluționarea problemelor importante; duri- generează direct o valoare hedonică de-a lungul
tatea unui obiect poate conduce la evaluări ale stric- continuumului plăcere-neplăcere, iar procesele
teții şi stabilității, motivând inflexibilitatea negocierii hedonice pot sta la baza generării emoțiilor
sociale, de exemplu (ibidem). (Campos et al., 1994);
CONTEXTUL ATINGERII
64
Bidirecționalitatea modelului constă în faptul că între persoana
care atinge şi elementul din mediu care este atins există o relație
Totodată, având în vedere dovezile empirice în ceea
reciprocă (e.g. de comunicare): persoana nu poate atinge fără să
ce priveşte atingerea, Hertstein (2002) propune un fie atinsă. De asemenea, sistemul de comunicare tactilă este
dinamic şi de risc, aici fiind prezentă reglarea mutuală (în cazul
interacțiunilor tactile sociale; Fogel şi Lyra, 1997; Hertenstein,
2002).
47
2. reacțiile afective diferite: aici, autorii se referă în

mare parte la emoțiile primare şi posibilitatea Atingerea interpersonală este modelată cultural. De
acestora de a fi comunicate prin atingere; exemplu, italienii, în contrast cu japonezii, recurg la
3. informațiile specifice: pe lângă comunicarea afec- atingere într-o măsură mult mai mare. Cercetările
tivă, atingerea poate, de exemplu, semnala pre- empirice confirmă că în Marea Britanie, nordul Europei
zența sau absența unei persoane, sau identitatea și Asia atingerea interpersonală este foarte rară sau
acesteia (informații nonafective). chiar inexistentă, în comparație cu Franșa, Italia, sau
America de Sud (Jourard, 1966; Henley, 1973). De
Însă contactul tactil nu este mereu recepționat pozi- asemenea, contextul în care indivizii interacționează
tiv (Major, 1981; Walker, 1971). De exemplu, poate fi poate afecta atingerea interpersonală (Burgoon et al.,
un act extrem de ambiguu plin de posibilități sexua- 1989; Gallace şi Spence, 2010).
le (Lee şi Guerrero, 2001). Oamenii nu se ating reci-
proc oriunde, oricând, sau oricum. Locația atingerilor De asemenea, statusul influențează atingerea. Per-
variază în funcție de stare şi de sexele care interac- soanele care au tendința să atingă des, mai ales în
ționează (e.g. bărbat-femeie, femeie-femeie etc.). situațiile în care atingerea nu este reciprocă, sunt mai
Există diferențe clare între sexe: femeile şi bărbații dominante – diferențele de status se reflecta nu în
interpretează şi folosesc atingerea în mod diferit frecvența atingerilor, ci și în tipul de contact. Pentru
(Hargie și Dickson, 2005). Mai mult, percepția atinge- a semnala afecțiunea, cei dominanți aleg să atingă, în
rii ca având valență negativă depinde de partea general, umerii sau brațele. Pe de altă parte, cei mai
corpului care este atinsă şi de caracteristicile per- puțin dominanți aleg să strângă mâna, aceasta fiind o
soanei care atinge (vârsta, sex, relație etc.) (ibidem). expresie formală (Hargie și Dickson, 2005).
De exemplu, atingerea feței unei alte persoane este
percepută ca fiind cel mai negativ comportament al RELAȚIA CU AFECTIVITATEA
atingerii la locul de muncă (Lee şi Guerrero, 2001 –
deşi autorii afirmă că această atingere semnalează o Oamenii pot comunica prin atingere pentru că sunt
relație puternică şi un mesaj afectiv amplu şi în relați- familiari unii cu alții: în general, când indivizii nu se
ile intime). Valența afectivă din spatele atingerii este cunosc, nu se ating foarte des. Însă anumite stări
dată de factori cognitivi descendenți (engl. top- afective pot fi exprimate prin atingere şi între indi-
down), cum ar fi sexul, contextul, sau factorii culturali vizii care nu se cunosc. Atingerea interpersonală
(Gallace şi Spence, 2010). oferă cea mai afectivă experiență tactilă. În multe
situații din culturile contemporane, atingerea dintre
Bărbații şi femeile diferă în modul în care comunică oameni este însă descurajată, de obicei din cauza
tactil, cel puțin în societatea occidentală: bărbații au amenințărilor litigiilor şi/sau schimbării atitudinii
o frecvență mai scăzută a atingerilor. Un caz special îl publice. S-a afirmat că multe persoane din societatea
reprezintă homofobia: indivizii cu această stare pato- modernă suferă din cauza diminuării stimulării tactile,
logică au tendința să atingă foarte rar sau deloc per- un fenomen care este numit foame tactilă (engl.
soanele de acelaşi sex (Hertestein et al., 2009). touch hunger). Atingerea interpersonală este un mijloc
important de dobândire a acordului/conformării sau a
TABELUL 3.3. LOCAȚIA ATINGERII (Hertestein et al., 2009) persuasiunii. De asemenea, contactul vizual cu alte
B*-B B-F F-F F-B persoane semnalează lucruri diferite în funcție de
umeri, umeri, umeri, umeri, lipsa sau prezența atingerii acelei persoane (Gallace
enervare
brațe brațe brațe brațe, cap şi Spence, 2010).
Atingerea are un rol central în modelele specifice ale

umeri, umeri, umeri, umeri, mângâierii, flirtului, salutului, joacă, sau menținerea
frică
brațe brațe, brațe, brațe, proximității. Atingerea recompensează şi pedepseşte:

spate spate spate, față
atingerea tandră declanşează activări în cortexul
umeri, umeri, umeri, umeri,
orbifrontal, regiunea implicată în reprezentarea re-
fericire
brațe, brațe, brațe, brațe,

spate spate spate spate, față compenselor secundare. De asemenea, atingerea
semnalează, pentru copii, pericolul; atingerea poate
umeri umeri, față, față, declanşa altruism reciproc: modele prietenoase de
tristețe
brațe, umeri, umeri, atingeri sociale pot crește respectarea unui

mâini, mâini mâini acord/promisiune şi cooperarea dintre persoanele
spate străine. Atingerea, în special cea făcută de persoanele
umeri, umeri, umeri, umeri, apropiate, poate reduce frica. De exemplu, femeile
dezgust
mâini mâini mâini, mâini

demonstrează o activare cerebrală scăzută legată de
brațe
amenințare atunci când sunt ținute de mâna de către
spate, spate, spate, spate, partener, însă nu şi când sunt ținute de către o per-
mâini, mâini, mâini, mâini, soană necunoscută (Kraus at al., 2010).
iubire
umeri umeri, umeri, umeri,

brațe brațe brațe Cortexul insular, o regiune activă în timpul atingerii
mâini, mâini, mâini, mâini, fizice, este activă şi în experiențele afective de orice
recuno-

ștință
valență, în special în experiența încrederii. În plus,

umeri umeri umeri umeri
atingerea este legată şi de evaluarea sau deducția
umeri, umeri, umeri, umeri,
cooperării şi cordialității (engl. warmth). De exem-
plu, senzația tactilă a căldurii, dată de o ceaşcă de
simpatie

spate, cap spate, spate, spate, cafea fierbinte, poate conduce la declanşarea încrede-
mâini mâini mâini rii către persoanele nou cunoscute. De asemenea,
*B=bărbat; F=femeie atingerea dintre jucători măreşte cooperarea şi încre-
48
derea mutuală în jocurile economice (Kraus et al., ATINGEREA ŞI ATAŞAMENTUL MATERNAL

2010).
Într-o încercare de a găsi o distincție între stilurile de
Chiar dacă atingerea interpersonală nu este amintită ataşament ale copiilor foarte mici (v = 4 luni),
în mod explicit, cercetările arăta că această stimu- Koulomzin și colaboratorii (2002) au găsit că atenția
lare asigură mijloace eficiente de influențare a celor cu un stil de ataşament bazat pe securitate (B)
comportamentului social, cum ar fi modularea ten- îşi concentrează mai mult timp atenția vizuală (peste
dinței de conformare/acord, afectarea atitudinii 2 s) către față mamei. În contrast, copii cu un stil de
către anumiți stimuli, crearea legăturilor dintre ataşament evitant (A) au demonstrat acelaşi tip de
cupluri sau grupuri, sau întărirea relațiilor intime comportament ocular doar în momentele în care au
(Gallace şi Spence, 2010). În situațiile sociale în care recurs la comportamente de autoatingere, în special a
este folosită în mod adecvat, atingerea poate să gurii. În timp ce copiii B au un comportament facial
(Hargie și Dickson, 2005): mai variat, probabil pentru a semnala mai multe in-
 ajute la evaluarea pozitivă a persoanei care atin- formații către mamă, copiii A au un comportament
ge; tactil mai variabil decât copiii B, schimbând modelele
 ajute la consolarea cuiva; de autoliniştire mai des, demonstrând mai târziu, la
 ajute la conformarea cuiva. vârsta de 12 luni, modele comportamentale diferite în
interacțiunea directă cu mama acestora (Koulomzin et
Atingerea dintre oameni, în ciuda faptului că per- al., 2002).
soana atinsă nu îşi aminteşte mereu contactul atin-
gerii, poate avea efecte pozitive. De exemplu, eva- Pe lângă vorbit, copiii foarte mici mai pot şi gesticula.
luarea socială este mai pozitivă (Fischer et al., 1976), În perioada în care aceştia nu pot rosti o serie de
interacțiunea vânzător-client este mai favorabilă cuvinte, ci numai un singur cuvânt, copiii folosesc
(Guéguen, 2007; Hornik, 1991, 1992), compasiunea- gesturile pentru a extinde limita ideilor care pot fi
empatie este sporită (Kleinke, 1977; Guéguen şi Fi- exprimate: două elemente ale propoziției în acelaşi
scher-Lokou, 2003), participarea la interviuri (Hornik timp (un cuvânt şi un gest). Însă în această perioadă
şi Ellis, 1988) sau la exerciții statistice şcolare volun- copiii produc gesturi comunicative independent de
tare (Guéguen, 2004) este amplificată, recunoştința cuvinte. Mai mult decât atât, acestea două nu sunt
este sporită (efectul Midas al atingerii; Crusco şi sincronizate. Un sistem integrat în care gesturile şi
Wetzel, 1984; Erceau şi Guéguen, 2007), interacțiunea cuvintele sunt sincronizate permite copilului să expri-
pacient-asistent(ă) medical(ă) are efecte pozitive me verbal şi nonverbal un singur mesaj – această ca-
(Whitcher şi Fisher, 1979). Nu este cert motivul pentru pabilitate prezice trecerea la faza în care poate rosti
care atingerea este atât de influentă. O explicație o succesiune de două cuvinte (Goldin-Meadow și
este dată de Rose (1990), care afirmă că factorii in- Butcher, 2003).
terpersonali cognitivi sunt extrem de importanți: per-
soana care atinge este percepută ca având o nevoie
reală, sinceră și simte simpatie şi încredere pentru
persoana pe care o atinge. Deşi această interpretare
teoretică poate fi corectă, condițiile în care persoana
atinsă nu conştientizează contactul pot fi explicate în
alt mod. Reite (1990) afirmă că există o relație între
diminuarea stresului şi atingere care, efectuată des
în copilăria timpurie normală, poate avea un efect
pozitiv în viața adultă. Cu toate acestea, o explicație
alternativă este dată de faptul că evaluările pozitive
pot fi generate de receptorii din pielea umană care
codifică atingerea ca fiind plăcută (McGlone et al.
2007) – informația stocată a situației în care atinge-
rea s-a produs poate fi legată neural de senzațiile
plăcute declanşate de către atingere în sine (Gallace
şi Spence, 2010).
TABELUL 3.4. COMUNICAREA STĂRII AFACTIVE PRIN ATIN-

GEREA INTERPERSONALĂ (Hertestein et al., 2009)
AFECT ACȚIUNE
dezgust o împingere
o tremurat
frică o stoarcere
o apucarea/prinderea celeilalte persoane
o îmbrățișare
iubire
o mângâiere
o mângâiere
simpatie o frecare
o îmbrățișare
o lovire
o strângere
enervare o zguduire
o împingere (intensitate mare, durată
scurtă)
o îmbrățișare (intensitate slabă, durată
tristețe
medie)
49
Deci este posibil ca dimensiunea taliei să fie un

S10 | MERSUL indicator dominant al perceperii sexului (Lippa,
1983): raportul talie-şold (engl. waist-to-hip ratio)
DATE GENERALE afectează această evaluare socială. Acest raport este
relaționat fertilității, sănătății şi atractivității perce-
Mersul (engl. gait) este o activitate senzo-motoare. pute (dar nu neapărat reale). Un raport talie-şold mic
Bărbații şi femeile au un mers diferit, iar aceste (i.e. formă de clepsidră) este perceput ca fiind mai
diferențe sunt aparente principalității oamenilor. De atractiv decât un raport mare (formă tubulară; Joh-
exemplu, Johnson şi Tassinary (2005) au demonstrat nson şi Tassinary, 2005).
că perceperea sexului unei alte persoane este dată
în primul rând prin forma corpului, mai ales în zona Direcția mersului, indiferent de sex, poate fi afecta-
șoldurilor65. Perceperea sexului altor indivizi poate fi tă de diverse biasări legate de atenție şi factori
o evaluare socială obligatorie, deși nu este încă înțe- motorii. Fujikake și colaboratorii (2011) au demon-
leasă de cercetători. Diferențele care apar între mer- strat că biasul direcțional al traiectoriilor mersului în
sul femeilor şi cel al bărbaților sunt date în primul timp ce persoana trece prin cadrul unei uşi rezultă din
rând de tiparul mişcării umerilor şi al șoldurilor. În combinarea factorilor motori – în special alegerea
general, femeile au un mers caracterizat de o balansa- piciorului cu care persoana a început să meargă – şi
re mai mare a soldurilor decât a umerilor, iar mersul factori atenționali/ai creierului. Alte cercetări recente
bărbaților este caracterizat de situația opusă. De au arătat faptul că oamenii au tendința să se cioc-
asemenea, mersul este legat direct de modularea nească mai mult de partea dreaptă a tocului uşii (în
respirației (Gariépy et al., 2012). comparație cu partea stânga), atunci când acesta este
strâmt (Nicholls et al., 2007, 2008). Totodată, se pare
că mişcările brațelor din timpul mersului afectează
biasul coliziunii: mişcarea mâinii drepte în timpul
mersului rezultă în coliziuni mai frecvente în partea
stânga, iar opusul se întâmpla pentru brațul stâng
(Nicholls et al., 2007). Cercetătorii au atribuit acest
bias pseudoneglijării (engl. pseudoneglect) – o negli-
jare subtilă, însă consistentă, a spațiului din partea
dreapta, observată în anumite probe viziospațiale
(e.g. identificarea mijlocului unei linii drepte – engl.
line bisection task; Jewell şi McCourt, 2000), având
legătură, probabil, cu emisfera dominantă a creieru-
lui; este o relație contralaterală: emisfera stânga
dominantă rezultă într-un bias atențional către dreap-
ta spațiului, viceversa pentru emisfera dreaptă. Con-
form acestei tendințe, este posibil ca mişcările mâinii
stângi din timpul mersului să rezulte într-o tendința
mai puternică de pseudoneglijare şi coliziuni mai dese
pe partea dreaptă a tocului uşii. În contrast, mişcarea
brațului drept atenuează activitatea pre-existentă a
emisferei drepte, rezultând coliziuni mai dese pe
partea stânga.
Totodată, valența emoțională poate influența iniție-

rea mersului înainte (Naugle et al., 2011). Stimulii
negativi intenşi accelerează răspunsul motor inițial,
iar stimulii pozitivi facilitează inițierea mersului. De
exemplu, stimulii vizuali pozitivi (intenşi sau slabi)
amplifică viteza primului pas. Mai departe, Abernethy
și colaboratorii (2002) au găsit faptul că patternul
preferat vs. nonpreferat al mersului afectează
cogniția în moduri diferite: mersul nonpreferat nece-
sită resurse cognitive şi atenționale mai mari, deşi în
momentul tranziției între două modele de mers proce-
sarea atențională este mică. De asemenea, Lamberg şi
Muratori (2012) au demonstrat că vorbitul sau scrisul
la telefonul mobil afectează funcția executivă şi
memoria de lucru, putând astfel să apară erori ale
mersului; în special, tastarea are un efect mai mare
decât vorbitul la telefon, apărând, de exemplu, devia-
ții laterale în timpul mersului sau reducerea vitezei
(efecte care apar şi în vorbire, dar mai diminuate).
FIG. 2.2. FAZELE MERSULUI, PROFIL LATERAL (refăcut din Mai mult, se pare că există diferențe de vârstă în
Kirtley, 2006) ceea ce priveşte capacitatea de a merge şi a accesa
memoria în acelaşi timp, copiii de vârsta medie (~9
ani) şi adulții în vârsta (peste 60 de ani) având cea mai
65
Conform acelorași autori, scanarea vizuală a acestei zone este scăzută capacitate în interacțiunea simultană mers-
atenuată atunci când sexul persoanei observate este cunoscut accesare memorie (Krampe et al., 2011). Tot persoa-
anterior.
50
nele în vârsta (cele pre-incapacitate) au o viteză barea), este asociat cu o creştere a prolactinei
mică a mersului şi dimensiunea mică a paşilor (când postorgasm, cu o satisfacție sexuală mai mare şi cu o
merg vorbind sau nu; Verghese şi Xue, 2011), iar Faul- stare mintală mai bună (Brody şi Krüger, 2006; Nicho-
kner și colaboratorii (2006) au demonstrat că tot per- las et al., 2008).
soanele în vârsta (peste 70 de ani) necesită resurse
cognitive mari pentru a merge, în special cele care ORIENTAREA SEXUALĂ
merg încet sau sunt slăbite (e.g. rezistență musculară
scăzută). Chiar și azi, ceea ce este masculin defineşte standar-
dele, iar ce este feminin este văzut ca fiind inferior
Totodată, Michalak și colaboratorii (2009) au identifi- sau deviant, departe de ideal. Când femeile au un
cat trăsăturile mersului asociate cu dispoziția disforică comportament atipic (nu se referă la orientarea se-
(engl. dysphoria): viteza mersului, balansarea mem- xuală), pot fi văzute ca încercând să atingă un statut
brelor şi mişcările verticale ale capului sunt diminua- social mai ridicat; pe de altă parte, când bărbații
te; de asemenea, sunt prezente postura depresi- adoptă acțiuni nespecifice sexului sunt văzuți că
vă/redusă şi balansări laterale relativ mari (ale părții depărtându-se de ideal – deci şi orientarea sexuală
superioare a corpului). De asemenea, depresia este este percepută ca fiind atipică (Ambady et al., 1999;
asociată cu viteza redusă a mersului, lungimea mică Johnson et al., 2007).
a paşilor, amplificarea staționării şi a ciclului mersu-
lui (Wendorff et al., 2002). De asemenea, depresia are Aproape toți pederastii şi lesbienele au în copilărie
ca efect diminuarea amplitudinii66 coatelor şi a ume- activități şi interese atipice (pentru sexul biologic).
rilor în mers, în opoziție cu stările pozitive (Omlor şi Nonconformismul genului se pare că are o baza biolo-
Giese, 2007). gică. În cazul femeilor, interesele şi preferințele
sexuale atipice sunt moştenite mai des ca în cazul
Caracteristicile mersului uman pot semnala şi alte bărbaților. Temperamentul din copilărie este moşte-
informații în afară de disfuncții neurologice sau nit. În acest caz, prin dezvoltare, ceea ce este văzut
muscularo-scheletice. De exemplu, mersul persoane- exotic în copilărie devine erotic în viața adultă. Cei
lor în vârsta, atunci când este caracterizat de încetini- mai mulți copii adoptă preferințe şi interese tipice,
re şi dimensiunea mică a paşilor, poate semnala de- astfel permițând mecanismului exoticul-devine-erotic
pendența viitoare (de ajutor) şi mortalitatea acestor să producă o preponderență a heterosexualității. Con-
persoane în următorii trei ani. În cazul bărbaților de gruența (sau lipsa) dintre sexul biologic şi sexul
vârsta mijlocie, viteza mică a mersului spontan este exprimat (e.g. conformitatea comportamentală a
un indicator al mortalității şi problemelor cardiovas- normelor genului) prezice orientarea sexuală din viața
culare (Nicholas et al., 2008). adultă şi afectează aria cognițiilor sociale evaluative
(ibidem).
ORGASMUL VAGINAL
Orientarea sexuală nu este complet transparentă,
Mersul liber, fluid, energetic şi senzual al femeilor (cu existând numeroase cazuri în care oamenii o ascund cu
un accent pe cantitatea de energie dată de rotația succes. Abilitatea de a detecta orientarea sexuală cu
pelvisului şi a coloanei vertebrale) este un indicator al acuratețe este importantă pentru homosexuali, deoa-
capacității de a avea orgasm vaginal67, indiferent de rece statutul ca minoritate numerică (1-10% din popu-
capacitatea de a putea avea orgasm clitoridian. Mai lația totală) generează prejudecăți şi discriminare
exact, doi parametrii fac diferența: lungimea paşilor (ibidem).
şi rotația coloanei vertebrale, iar cercetătorii au
făcut legătura între blocajele musculare şi funcțio- Astfel, contactul vizual este un mijloc esențial prin
narea sexuală, în cazul femeilor care nu pot avea care homosexualii se identifică unii pe alții68. De ase-
orgasm vaginal. Pe de altă parte, este posibil ca feme- menea, pederastii au o voce mai feminină, iar lesbi-
ile care pot avea orgasm vaginal să fie mai încrezătoa- enele o voce mai masculină. Femeile sunt mai expre-
re şi dezinhibate în legătură cu propria sexualitate, iar sive nonverbal: mai multe expresii faciale, gesturi ale
acest fapt să se reflecte în mers. Totodată, această mâinilor exteriorizări ale emoțiilor cu o acuratețe mai
încredere poate să fie legată de relațiile de cuplu pe mare decât a bărbaților. Comportamentul nonverbal
care femeia le-a avut, dat fiind faptul că orgasmul dinamic ascunde informații despre orientarea sexuală,
vaginal este asociat cu o calitate mai bună a relațiilor pe lângă ceea ce poate fi vizibil direct prin aspecte
conjugale (Brody, 2007; Costa şi Brody, 2007) şi cu o statice, ca îmbrăcămintea, părul şi accesoriile. Per-
funcționare psihologică mai bună (Brody şi Costa, cepția socială se bazează pe o varietate de elemente
2008). Întra-adevăr, stimularea nervului vag produsă fizice, dar percepția sexului biologic pare să se bazeze
cervixului cu ajutorul penisul - dar nu şi cea produsă pe doi indicatori care fac diferențierea sexuală (engl.
de stimularea clitorisului - este implicată în procesele sexual dimorphism):
legate de o funcționare cardiovasculară şi psihologică 1. forma corpului, în special raportul talie-şold (TS);
mai bună a femeilor (Brody, 2006; Brody şi Preut, 2. mişcările corpului, în special mersul.
2003). În același timp, distanța dintre vagin şi uretră
este direct proporțională cu posibilitatea de a avea Lesbienele au raportul TS mare şi un nivel ridicat de
orgasm vaginal. testosteron. Analog, diferențe hormonale şi morfologi-
ce nu au fost identificate pentru pederaşti (ibidem).
Pentru amândouă sexele, contactul sexual penis-vagin,
în comparație cu alte activități sexuale (e.g. mastur- După cum am semnalat, bărbații şi femeile au mersul
diferit: mersul în care soldurile sunt balansate este
66 specific femeilor, iar mersul în care umerii sunt
AMPLITUDINE – distanța/mărimea dintre punctele extreme ale
67
Capacitatea fizică nu indică neapărat și lipsa inhibărilor de
68
ordin mintal, care pot bloca această reacție fiziologică. Nu se cunoaște exact modul de recunoaștere.
51
balansați este specific bărbaților. Orientarea sexuală

şi forma corpului sunt transmise pe cale genetică în
S11 | GESTURILE ALTOR SPECII ȘI
cazul femeilor, însă există studii care afirmă acest CONCLUZII
lucru pentru amândouă sexele (ibidem).
După cum am menționat, gesturile sunt o categorie
TABELUL 3.5. DIFERENȚE ÎNTRE SEXE (PENTRU ORIEN- separată a mişcărilor corporale, existând elemente
TAREA SEXUALĂ ATIPICĂ) (sintetizat din Johnson et al., neurologice distincte ale percepției şi producției aces-
2007)
tora. De asemenea, gesturile nu sunt specifice doar
B F
oamenilor, fiind prezente şi în alte primate (e.g.
lateral x
umeri
vertical x
gorile sau cimpanzei, dar mai ales în cimpanzeii pitici
(mișcare) - bonobo -, singura specie care foloseşte comunicarea
mişcări în frontal x
mers lateral x multimodală: gesturi plus semnale faciale şi vocale).
șold (miș- Mai mult, aceste specii folosesc gesturile în mod flexi-
vertical x
care) bil, în funcție de context: un gest anume poate trans-
frontal
raportul mare (0,8-0,9) x mite informații diferite în funcție de contextul social
talie-șold mic (0,5-0,6) x în care este folosit (Pollick şi de Waal, 2007). Mai
X = prezență mult, față de alte modalități de semnalare, gesturile
beneficiază de control cortical mai bun decât alte
forme de comunicare (e.g. mişcări faciale care apar
involuntar); de exemplu, anumite primate pot recurge
la modificarea expresiei faciale cu ajutorul mâinilor
atunci când mint (de Waal, 1982; Tanner şi Byrne,
1993).
Romero et al. (2010) au semnalat faptul ca cimpanze-

ii (mai mult femele sau cimpanzeii cu rangul social cel
mai mare69) exprimă consolare ca urmare a agresiu-
nii altora, având ca rezultat reducerea stresului
victimei. Acest comportament face parte din simpa-
tie, ținând cont că apare între cimpanzeii care sunt
apropiați social prin relații de rudenie sau afiliere.
Totodată, consolarea a fost observată în hiene (Wahaj
et al., 2001) şi lupi (Gordoni şi Palagi, 2008), indicând
prezența capacității empatice. De asemenea, în cazul
cimpanzeilor consolarea apare mai des în absența
reconcilierii dintre doi oponenți, fiind un fel de înlocu-
ire a acesteia din urmă. Totodată, se pare că acest
comportament de consolare face parte dintr-un sistem
de relații mutuale (şi selective) ale cimpanzeilor,
existând tendințe clare de reciprocitate (baza coope-
rării; teoria altruismului reciproc; de Waal, 2008).
Pentru aceste animale, consolarea este semnalată
prin contact corporal direct: îmbrățişare, chiar şi
parțială; îngrijirea, mângâierea sau sărutarea.
De asemenea, deși cimpanzeii pot urmări privirea

umana, aceștia nu pot înțelege şi gesturile referenția-
le (e.g. deictice) ale oamenilor. Acest fapt poate avea
două cauze: [1] interpretarea greșită sau [2] neînțele-
gerea mesajului referențial. În comparație cu cimpan-
zeii, câinii pot identifica obiectele70 la care oamenii
fac referință prin gesturile de îndrumare (Kirchhofer
et al., 2012). Chiar şi fără această capacitate, însă, se
pare că cimpanzeii pot înțelege obiectivele sau inten-
țiile oamenilor (Call şi Tomasello, 2008). Poate cea
mai importantă descoperire este că structurile neura-
le care stau la baza mişcărilor manuale ale primate-
lor (inclusiv folosirea uneltelor; Wheaton et al., 2005),
corespund cu zonele lateralizate ale creierului
uman specializate în limbaj (Kelly et al., 2002; Hop-
kins et al., 2007).
69
Cimpanzeii cu rangul social mare oferara atat conslare mai des,
dar şi primesc consolare mai des. Posibil ca acesta sa fie un efect
al rolului politic al masculilor alfa, care are ca scop medierea şi
controlarea conflictelor (Romero et al., 2010).
70
Nu neaparat mancare.
52
Cele mai multe studii nonverbale au fost efectuate

pentru expresiile faciale, dând naștere teoriei emoții-
lor primare (e.g. Ekman, 1982; Izard, 1977). Primele
studii nonverbale afective au fost însă făcute de Dar-
win (1872/1998), care considera că există expresii
universale și congenitale. Aceste afirmații au fost
contestate mai târziu de Landis (1924) și Klineberg
(1938), care au contrazis teoria lui Darwin, conside-
rând că expresiile faciale emoționale sunt influențate
doar de cultură. Poziția universalității emisă de Dar-
win este însă reluată în anii 1960 prin teorii (Tomkins,
1962, 1963) și dovezi empirice transculturale (Ekman
și Friesen, 1971), deși iar au apărut contestații (însă
nu negări totale; Russell, 1994; Fridlund, 1994).
Cercetările din anii 1970-80 au adus dovezi ale faptu-

lui că mișcările corporale indică informații despre
cantitatea afectelor (e.g. intensitatea, prin mișcarea
totală), nu despre calitatea acestora (e.g. diferenți-
erea între mai multe afecte; e.g. Aviezer, 2012;
Ekman și Friesen, 1974). Apar incertitudini. Mai re-
cent, Wallbott (1998) a efectuat cercetări
multimodale asupra expresiilor corporale afective,
comparând cele două perspective principale ale con-
ceptualizării domeniului afectiv (abordarea dimensio-
nală vs. emoții primare), totodată nefiind de acord în
ceea ce privește indicatorii afectivi (cantitate vs.
calitate); Wallbott a demonstrat că există și indica-
tori calitativi, nu doar cantitativi. Poziția cercetăto-
rului este că reacțiile sau stările afective se reflectă
direct și în mod distinct în reacțiile motoare ale cor-
pului (nu doar fața), existând și alte dovezi în acest
sens. De exemplu, Camras et al. (1993) au demonstrat
că enervarea și disconfortul sunt semnalate prin
mișcări active și sacadate, intermitente, în compara-
ție cu tristețea, care este mai inactivă și înceată
(Wallbott și Scherer, 1986). Sau, Aviezer și colaborato-
rii (2012) arată cum indicatorii corporali, mai mult
decât cei faciali, pot ajuta la distingerea emoțiilor
intense pozitive de cele negative. Există chiar și cer-
cetători din perioada interbelică (e.g. Allport și
FIG. 3.3.
A - un pui de cimpanzeu care încearcă să recapete mâncarea Vernon, 1933) care au emis ipoteze teleologice: toate
luată de un cimpanzeu dominant (semnalare bimodală: întin- mișcările corporale conțin informații expresive și/sau
derea brațului şi vocalizare - țipăt); B - un adolescent de intenționale. De asemenea, există și dovezi clinice.
babuin pitic (Pan paniscus) care, printr-un gest de ridicare a Eibl-Eibesfeldt (1984; vezi și Reich, 1970) a demon-
membrelor, exprimă un avans sexual către o femelă. În strat că anumite emoții au ca efect acțiuni musculare
aceste două cazuri, semnificația gesturilor este dependentă specifice (nu neapărat faciale), influențând mai de-
de context. parte comportamentul motor, mai ales postura. În
(foto: Frans de Waal; imagine preluată fără modificări din
sfărșit, Dael et al. (2012a) au efectuat un studiu
Pollick şi de Waal, 2007, p. 8185)
multimodal pentru a testa predicțiile teoriei catego-
riale, componențiale și dimensionale. În acest test,
CONCLUZIILE C02: INCERTITUDINI acțiunile corpului și postura susțin parțial predicțiile
referitoare la indicatorii nonverbali din toate cele
Mostre scurte de comportamente nonverbale semna- trei teorii; de exemplu, au fost identificate mai multe
lează informații valide despre personalitate, inteligen- patternuri de mișcări ale corpului care permit diferen-
ță, orientare sexuala şi abilități profesionale (Oveis et țierea prototipică între mai multe emoții. Mai mult,
al., 2009). Chiar şi așa, emoțiile sunt exprimate în aceste patternuri, fiind multiple și variabile, pot re-
primul rând prin intermediul feței, nu prin restul flecta cel puțin două din componentele emoției, în
corpului. Acesta din urmă exprimă însă mai bine mo- special evaluarea cognitivă și tendința de acțiune (vezi
dul prin care cineva face față unei emoții, deși se pare S01).
că există mişcări-tipar prin care corpul poate semnala
concret furia sau frica, așa cum există pentru față Continuând, există numeroase studii (cele mai multe
(Castellano et al., 2008; Coulson, 2004; Scherer şi făcute în laborator) care arată atât faptul că reacții
Ellgring, 2007a, b). Din cauza incertitudinii cercetări- afective distincte pot fi semnalate prin postură și
lor efectuate până în prezent, se consideră că poziția mișcări, dar și că mișcările sau postura pot influența
şi mişcările corpului nu pot exprima concret o emo- afectele. Wallbott (1998) oferă unul din cele mai
ție, dar pot oferi informații privind intensitatea sa. complete și concrete studii empirice făcute în anii
1990 referitoare la indicatorii nonverbali ai corpului,
arătând diferența între câteva reacții afective
53
folosindu-se de două dimensiuni ale spațiului afectiv: scă- - în automanipulatori -

ruşine
activare și apropiere (tabelul 3.6). zută jos frecvenți
interes - - - mişcări laterale -

Totodată, Wallbott subliniază că studiul nu a benefici-
- - pe - -
at de analiza structurii temporale sau a secvențelor mândrie spa-
mișcărilor, fapt care ar fi putut oferi informații esen- te
țiale pentru teoria evaluărilor secvențiale emisă de
scă- - pe - activitate
Scherer (1986, 1993). În tabelul 3.6 sunt prezentate zută spa- scăzută;
însa frecvențele de apariție ale mișcărilor şi posturi- te mişcări
lor. Chiar şi așa, se remarcă diferențe destul de mari plicti- inexpansive
seală ; dinamica
între reacțiile afective cercetate aici. De exemplu, mișcărilor
posturile verticale au șanse slabe să apară în plictisea- este
lă sau tristețe (mai ales în depresie – vezi Ellgring, scăzută
1989). De asemenea, mișcările lateralizate ale brațe-
lor şi mâinilor sunt specifice reacțiilor pe care
Wallbott le consideră active (iritare, furie, interes).
TABELUL 3.6. MIȘCĂRI ȘI POSTURI CORPORALE CARE FAC

DIFERENȚA ÎNTRE DIVERSE REACȚII (Wallbott, 1998, p. 893)
PARTE A CORPULUI
REACȚIE71
MILŞCĂRILOR
PARTEA SU-
CALITATEA
PERIOARĂ
(HANDS)
(ARMS)
BRAȚE
UMERI
MÂINI
CAP
- - - în- mişcări laterale -

tinse
iritare
în
față
- în - în- mişcări laterale; activitate

sus tinse gesturi referenția- intensă;
în le; ilustratori mişcări
față frecvenți; partea expansive
furie
dorsală a mâinii şi dinamice
(opusă palmelor)
în lateral; deschi-
dere/închidere
- în pe în- deschide- activitate

exalta-
sus spa- tinse re/închidere; intensă;
re/entu
te în ilustratori frec- mişcări
ziasm
față venți expansive
(engl.
sau şi dinamice
elated
în
joy)
sus
fericire - - - - - dinamica
(engl. mişcărilor
happine este
ss) scăzută
scă- în în în- - mişcări

zută față jos cruci nonexpansi
sau şate ve
dezgust
în la
spa- piept
te
dispreț - - - - - -
scă- - - - activitate
tristețe zută şi dinamică
scăzute
dispera- - în - deschide- mişcări

re față re/închidere expansive
(engl.
despair)
- - - deschide- -
re/închidere;
frică
automanipulatori
frecvenți
- - - - activitate
teroare
intensă
71
Cele mai multe reacții din tabel sunt de ordin afectiv; nu este
cert dacă interesul sau fericirea sunt emoții (sau alte fenomene
afective) sau reacții strict cognitive.
54
C04 _____ COMPORTAMENTUL FACIAL (1): INTRODUCERE
C04 | COMPORTAMENTUL S12 | PRODUCEREA MIŞCĂRILOR

FACIALE
FACIAL (1): INTRODUCERE
DATE GENERALE
Expresia facială reflectă emoții diferite, modele de Mişcările faciale voluntare îşi au originea în şanțul
evaluare şi modele de activitate ale SNV. În acest central al cortexului, care transmite informații ce
mod, expresia facială relevă modul în care oamenii ajung la față prin sistemul motor piramidal. Mişcări-
interpretează şi reacționează selectiv la evenimentele le faciale involuntare, ca cele implicate într-o ex-
importante din viața lor. Totodată, mişcările faciale presie emoțională, se formează în nucleele corticale
afective arată răspunsul pe care oamenii îl declanşea- şi ajung la față prin sistemul motor extrapiramidal
ză în alte persoane şi, prin urmare, tipare de relațio- (Frank şi Ekman, 1993). Expresiile faciale – împreună
nare cu alții (Keltner, 2004). cu cele vocale – sunt direct conectate de zonele creie-
rului care sunt implicate în procesarea afectivă, motiv
Din tot comportamentul nonverbal - mişcările corpu- pentru care cuvintele şi mişcările corporale nu sunt la
lui, postură, privire, proxemică, voce - fața este do- fel de certe în ceea ce priveşte puterea de exprimare
minantă, dar şi cea mai complicată, probabil fiind cea (ibidem).
mai confuză de interpretat pentru oameni. În mare,
este dominantă pentru că este mereu vizibilă, furni- Majoritatea muşchilor faciali – aproximativ 40 - sunt
zând informații permanent. Nu există echivalent inervați de către al VII-lea nerv cranian, care provine
facial pentru manevra de ascundere a mâinilor în din trunchiul cerebral. Nervul include o rădăcină mo-
buzunar, de exemplu. În timp ce sunetele şi mişcările toare care furnizează fibrele musculare somatice către
corpului care ilustrează un discurs sunt intermitente72, muşchii feței, scalpului şi urechii exterioare, permi-
fața, chiar şi în răspuns (i.e. în timpul mișcării facia- țând mişcări musculare, inclusiv expresii faciale. Ner-
le), oferă informații despre emoții sau dispoziții (Ek- vul facial primeşte impulsuri din arii multiple ale
man, 1978). Multe comportamente nonverbale nu apar creierului. Muşchii din partea de jos a feței sunt re-
când cineva este singur, sau apar doar de rar. De prezentați în cortexul motor mai mult decât muşchii
exemplu, este neobişnuit ca o persoană să gesticuleze din partea de sus a feței, permițând acțiuni voluntare
un salut când este în singurătate totală (excepție mai dese şi mai uşor de executat şi învățat. Acest fapt
făcând anumite disfuncții mintale). Cu toate acestea, asigură un control mai bun al regiunilor faciale necesa-
expresiile faciale emoționale pot fi destul de intense re pentru articularea vorbirii (Matsumoto şi Ekman,
când o persoană este singură. Acestea nu apar numai 2008).
în prezența altor oameni, iar situațiile sociale le pot
inhiba în anumite contexte (Cacioppo et al., 1986; Cei 40 de muşchi funcționează anatomic indepen-
Schützwohl și Reisenzein, 2011). dent. Musculatura facială este unică: include singurii
muşchi somatici care sunt ataşați parțial de structura
Fața este dominantă şi datorită faptului că o parte osoasă şi parțial de piele; prin urmare, unele mişcări
din simțuri sunt localizate aici (miros, gust, văz, faciale sunt specializate pentru expresie. De aseme-
auz). Este locul prin care aerul, apa şi mâncarea intră nea, fața este unul din puținele locuri ale corpului în
în corp. Este sursa vorbirii, iar ceea ce este auzit este care unii muşchi nu sunt ataşați deloc de os (e.g.
determinat în parte de mişcările buzelor observate în muşchiul orbicular al ochiului, sau muşchiul orbicular
timpul cuvântării. Fața comandă atenție pentru că al gurii; Matsumoto şi Ekman, 2008).
este simbolul sinelui. În general, oamenii deduc trăsă-
turi de personalitate din aspectul facial: evaluările Cei mai mulți muşchi faciali nu mişcă oase sau liga-
făcute după o expunere de 100 ms sunt foarte asemă- mente; Rinn (1984) consideră că aceştia sunt speciali-
nătoare cu evaluările făcute când nu există o expune- zați în comunicare şi expresie. Un grup redus de
re atât de mică a unei fețe, sugerând faptul că cele muşchi (e.g. cel temporal, sau maseter) mişcă struc-
100 ms sunt suficiente pentru formarea unei impresii turi scheletice şi sunt implicați în mestecare sau ex-
relativ stabile (Willis şi Todorov, 2006). Toate evaluă- presie. Aceste două grupări musculare generale folo-
rile (atractivitate, încredere, competență, agresivita- sesc tracturi neurale diferite (Rinn, 1984) şi este posi-
te etc.) care sunt făcute într-un interval de expunere bil să aibă origini de evoluție diferite (Redican, 1982;
mult mai mare cresc doar încrederea în acea evaluare. Matsumoto şi Lee, 1993).
Expresiile faciale sunt rezultatul principal al mişcărilor

stereotipice ale pielii faciale şi fasciei73, datorate
contracției muşchilor faciali în anumite combinații.
Aceste contracții formează cute, linii şi riduri şi
produc mişcarea unor puncte de referință ale feței
(e.g. marginile sprâncenelor sau colțurile buzelor;
Cacioppo et al., 1986). Există studii care au demon-
strat faptul că sunt prezenți indicatori vizibili ai tensi-
unii musculare măsurabile cu ENG-ul, deşi cu ochiul
liber nu este vizibilă nicio mişcare (Cacioppo et al.,
1986).
72
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și
reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi;
discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale.
– Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
73
Sursa: DEX '98 (1998) Țesut de legătură.
NERVUL FACIAL mandibulei şi cervicală, toate trei alimentând muşchii

din partea de jos a feței. Ramura temporală se divide
În cadrul sistemului nervos, neuronii motori superiori în subramurile zigomatică şi temporală, care inervează
transmit impulsuri din centrii motori din creier către musculatura din partea de mijloc şi sus a feței. Deşi
trunchiul cerebral (engl. brain stem) sau măduva spi- există şi alte subramuri mai mici, acestea cinci sunt
nării. Neuronii motori inferiori transmit impulsuri din principalele responsabile pentru cele mai multe expre-
trunchiul cerebral sau măduva spinării către muşchi. sii faciale (Matsumoto şi Lee, 1993). Ramurile adiacen-
Doi nervi cranieni – al V-le şi al VII-lea – adăpostesc te comunică unele cu altele printr-o rețea numită pes
tractele neuronilor motori inferiori care inervează anserinus. În final, oamenii variază în ceea ce priveşte
muşchii faciali. Funcțiile acestora sunt diferite natura exactă a acestor conexiuni (Matsumoto şi Lee,
(Matsumoto şi Lee, 1993). 1993).
Nervul cranian V – trigeminal – inervează muşchii tem-

poral, maseter și pterigoidian lateral, care manipulea-
ză mandibula. În contrast, nervii motori inferiori care
provin din al VII-lea nerv cranian (nervul facial) nu
mişcă structuri osoase; inervează muşchii ataşați pielii
faciale şi fascia. Pentru că aceşti muşchi produc ex-
presii faciale per se, acest nerv a fost cel mai cercetat
(Matsumoto şi Lee, 1993).
FIG. 4.2. INERVAREA ȘI VASCULARIZAREA FACIALĂ, RAMURI

PRINCIPALE
(http://www.dartmouth.edu/~humananatomy/figures/chapt
er_47/47-5_files/IMAGE001.JPG)
A - NERVI FACIALI; B - VENE ȘI ARTERE FACIALE; a. - arteră; v.
- venă
DIFERENȚA DINTRE MIŞCARE ŞI EXPRESIE
Nu se ştie cu siguranță câte expresii faciale sunt

universale, adică valabile în orice cultură, naționali-
tate, rasă, vârstă şi epocă. Până acum există eviden-
țe (uneori incerte) pentru următoarele: enervare,
frică, dezgust, surpriză, tristețe, bucurie, dispreț,
ruşine, vinovăție, mândrie, simpatie, posibil durere
şi tresărire (Ekman, 1999). S-a sugerat că există ex-
FIG. 4.1. CONTROLUL VOLUNTAR AL MUȘCHIILOR FACIALI presie universală pentru jenă şi venerație, dar aces-
(http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Cranial_nerve_VII. tea, ca şi în cazul mândriei, depind de voce, poziția şi
svg) mişcările corpului. Expresiile faciale emoționale sunt
înnăscute, nu învățate; nu apar numai ca o consecință
a acțiunii unei persoane din exterior, ci şi din cauza
Nervul VII are trei părți separate, însă numai una este comunicării verbale. Expresiile nu sunt guvernate de
relevantă aici. Fiecare parte este controlată de trei procesul discursului, ca regulile de sintaxa, de exem-
nuclei ai trunchiului cerebral diferiți care contribuie plu, ci pot să apară ca răspuns la înțelesul cuvintelor.
cu fibre la tractul nucleilor faciali. Primul, nucleul Fiecare expresie emoțională furnizează informații
salivator superior, inervează glandele salivare şi lacri- diferite (Ekman, 1997a):
male. Al doilea, nucleul solitar, contribuie cu fibre  antecedentul: i.e. evenimentele specifice care au
senzoriale care transportă informații legate de gust, motivat evaluarea cognitivă a stimulului și expre-
din limbă. A treia parte include fibre care inervează sia;
muşchii faciali şi porneşte dintr-un cluster redus de  gândurile persoanei, planuri, aşteptări/anticipări,
celule localizate la nivelul punții trunchiului cerebral memorii;
(engl. pons). Acest cluster cuprinde nucleul motor al  starea psihică internă a persoanei;
nervului facial, descris în continuare (Matsumoto şi  metaforă;
Lee, 1993).  acțiuni viitoare posibile ale persoanei;
 ce ar dori o persoana să facă observatorul expre-
Acesta îşi are originea în nucleul facial şi funcționează siei;
via canalul facial osos din osul temporal, prin glanda  un cuvânt emoțional.
parotidă. Există variații interindividuale considerabile
în ceea ce priveşte ramificațiile periferice ale nervului Nu există doar una, ci o întreagă familie de expresii
facial şi a muşchilor specifici inervați de fiecare ramu- faciale pentru fiecare familie afectivă (Ekman, 1992,
ră. Trunchiul principal al nervului se divide întâi în 1994, 1997c). Aceste familii includ variații ale intensi-
două părți – temporală şi cervicală. Apoi, ramura cer- tății, eforturi de controlare a expresiei și forma parti-
vicală se divide în subramurile bucală, marginală a culară a emoției. Fața umană conține peste 40 de
56
muşchi ai căror mişcări pot să formeze zeci de mii de Din anumite mişcări faciale se pot deduce procese
combinații faciale distincte. O expresie facială poate cognitive în curs de desfăşurare (e.g. reflexia, medi-
oferi câteva tipuri diferite de informații, inclusiv tația, îmbufnarea (engl. moroseness), încăpățânarea,
semnale emoționale sau nonemoționale. Deşi există decizia, sau determinarea; Scherer, 1992b). Când o
conexiuni între afecte şi acțiunile faciale, aceste legă- emoție se manifestă, în față sau voce, indiferent de
turi sunt variabile. Acțiunile faciale rapide pot avea durată, nu dezvăluie şi sursa. Se poate observa când
mai multe funcții: expresii faciale afective, articula- cineva este nervos, dezgustat sau încântat, însă nu se
re, îngurgitare şi miros, reglarea respirației orale şi poate şti din expresie dacă emoția a fost generată de
nazale, protecția şi lubrifierea ochilor. Mai mult decât sine sau de exterior, dacă sursa este imaginată sau
atât, acțiunile care implică o singură regiune facială reală, prezentă sau nu, sau către cine este îndreptată
au de cele mai multe ori o semnificație ambiguă expresia emoției. Sursa generatoare a emoției poate fi
(Ekman şi Friesen, 1975) în ceea ce priveşte percepția dedusă doar din contextul în care expresia emoțională
acestora de către alți oameni (i.e. observatori). este afişată, dar nimic nu este cert.
Alte tipuri de informații, oferite de față, nu de expre-

siile faciale, pot fi identitatea, rasa, sexul, tempera-
mentul, personalitatea, frumusețea şi atractivitatea
(tabelul 4.1). Expresiile faciale pan-
culturale/universale (Ekman, 1999) sunt una din ca-
racteristicile emoțiilor deşi, după cum am semnalat,
nu este cert dacă restul fenomenelor (e.g. mişcările
corporale) exprimă emoții, sau mai degrabă dispoziții,
atitudini sau preferințe. Revenind la funcțiile mişcări-
lor faciale, cele mai multe nu semnalează un afect
(ibidem):
 expresii faciale instrumentale: sunt relaționate
activităților care ajută la satisfacerea nevoilor
corpului sau administrarea unei emoții;
 acțiuni faciale emblematice: gesturi simbolice
faciale învățate, al căror înțeles este specific doar
unei anumite categorii de oameni (e.g. a face cu
ochiul, scoaterea limbii etc.);
 semnalele faciale conversaționale: includ acțiuni
care punctează un cuvânt sau o frază. Acestea
ajută la ilustrarea unui discurs, pot regla sau mo-
nitoriza interacțiunea socială încurajând vorbito-
rul să continue, pot fi folosite pentru a cere mai
multă informație, sau pot anticipa o întrerupere
în discurs.
De asemenea, există o diferență între configurația

expresiilor (muşchii specifici folosiți într-o expresie) şi
dinamica expresiei (amplitudinea74-durata configura-
ției). În situațiile ideale, prima ar trebui să arate tipul
emoției, iar a doua relevă intensitatea acesteia. De
exemplu, dispozițiile şi disfuncțiile emoționale sunt
caracterizate de dinamici faciale unice, însă nu au şi
o configurație faciala specifică: întro-o dispoziție
aparținând tristeții o persoană este mereu pregătită să
simtă tristețe, care poate fi declanşată foarte uşor.
Perioadele de tristețe vor fi în general mai lungi, mai
intense şi mai dificil de reglat ca de obicei. De aseme-
nea, aceste caracteristici sunt mai pronunțate în de-
presie (Ekman, 1978, 1999).
Acțiunile faciale distincte şi expresiile nu sunt limi-

tate la interacțiunile interpersonale, ci pot de ase-
menea reflecta procese intrapersonale. Oamenii se
angajează în comportamente orale ascunse (e.g. apă-
sarea buzelor sau vorbire internă - subvocalizare) când
citesc în tăcere. Întrucât sunetele şi mişcările corpului
care ilustrează vorbirea sunt intermitente, simpla
mișcare a m. faciali poate oferi informații afective
(Cacioppo et al., 1986).
74
57
TABELUL 4.1. RELAȚIA DINTRE SURSELE FACIALE ŞI TIPUL DE INFORMAȚIE (Ekman, 1978, p. 150)
ATRACTIVITATE SEXUALA
PERSONALITATE
MANIPULATORI
TEMPERAMENT
INTELIGENTĂ
ILUSTRATORI
IDENTITATE
FRUMUSEȚE
REGLATORI
DISPOZIȚIE
EMBLEME
SĂNĂTAE
RUDENIE
EMOTȚE
VÂRSTĂ
RASĂ
SEX
STATICE
structura osoasă ? ? ? ? - - ? ? - + - - - - - - -
trăsături75 ? ? + ? - - + ? - + - - - - - - -
pigmentarea pielii ? + - - - + ? - + - - - - - - -
ÎNCETE
umflături, adâncituri etc. - - ? ? - - - - - - - ?
cute - - ? ? - - - - - - - ?
pete - - ? - + - - - - - - ?
textură + - - ? ? - + - - - - - - ?
păr facial ? ? + + - - ? - + - - - - - - ?
păr scalp ? ? + + - - ? - + - - - - - - ?
depozite de grăsime ? ? ? - - ? - + - - - - - - ?
dinți - - ? - + - - - - - - ?
pigmentarea pielii - - ? - + - - - - - - ?
RAPIDE
mişcări ? - ? ? ? ? ? + + ? + + + + ?
- -
ton ? + ? ? ? ? ? + + ? - - - - ?
colorație - - - ? ? ? + + ? - - - -
temperatură - - - - ? ? ? + + ? - - - -
transpirație - - - - ? + + ? - - - -
direcția privirii - - - + ? ? ? + ? + - + + -
mărimea pupilei - - - - ? ? + + ? - -
poziția capului - - - - ? ? + ? + + +
+ relație; - = nicio relație; ? = relație incertă, care merită studiată; spațiile libere denotă lipsa informației
75
Homola et al. (2012) au semnalat posibilitatea de existență a unei rețele neurale specializate în procesarea vârstei fețelor umane
percepute.
S13 | SISTEM DE CODIFICARE A

ACȚIUNILOR FACIALE
DETALIEREA SISTEMULUI
S.C.A.F. – sistemul de codificare a acțiunilor faciale

(engl. F.A.C.S. - Facial Action Coding System) este un
sistem de codificare a mişcărilor muşchilor faciali
creat de Paul Ekman şi Wallace Friesen şi apărut în
anul 1978. Conține în jur de 70 de mişcări posibile,
care pot fi relaționate cu orice emoție sau cu orice
mişcare facială fără o semnificație anume. Fiecare
unitate de acțiune (UA) are cinci grade de intensita-
te, de la A la E (de la slab către puternic), dar acestea
nu sunt specificate în tabel. Unitățile descriptive sunt
numite unităţi de acţiune, nu unități musculare. De
exemplu, UA 4 constă în acționarea a trei mușchi, însă
aceştia au fost combinaţi într-o singură unitate de
acțiune pentru că apariția separată a mușchilor este
observată extrem de rar.
S.C.A.F. reprezintă maximul de abstractizare a mişcă-

rilor feței umane. De exemplu, expresia facială emoți-
onală a surprizei constă în ridicarea sprâncenelor,
coborârea maxilarului şi ridicarea pleoapei superioare,
deci poate fi abstractizată ca AU 1+2+5B+26 (conform
teoriei componențiale). Cu ajutorul S.C.A.F., cercetă-
torii pot codifica muşchii implicați în orice expresie
facială, odată cu sincronizarea (declanşare, apogeu,
dispariție), intensitatea şi simetria acestora. De ase-
menea, există și alte sisteme de codificare facială,
cum ar fi MAX – Maximally Discriminative Facial
Movement Coding System (Izard, 1979), însă acesta
este axat pe latura emoțională a mișcării faciale, nu
pe mișcare în sine.
Tabelul 4.2 conține lista de acțiuni musculare şi alte

mişcări ale feței şi gâtului ce pot fi efectuate în mod
individual sau combinate. Tabelul este organizat pe
baza unităților de acțiune, cu descrierea acțiunilor şi
menționarea muşchilor implicați. În versiunile ulteri-
oare celei originale, au fost adăugate şi alte UA, inclu-
siv nonfaciale (e.g. ridicarea umerilor).
De asemenea și pentru restul corpului există un sistem

de codificare, apărut recent (Dael et al., 2012b).
Deoarece este foarte nou şi nu a fost încă folosit în
cercetare, nu l-am inclus în această lucrare.
TABELUL DIN DREAPTA POATE FI DESPRINS; deoarece restul lucrării

conține unitățile de acțiune (UA) sub formă de cifre (nu descrise
detaliat), tabelul este folositor în accesarea rapidă a informațiilor
legate de orice mișcare facială, emoțională sau nu.
TABELUL 4.2. S.C.A.F. – SISTEMUL DE CODIFICARE A ACȚIUNILOR FACIALE (Cohn et al., 2006; Ekman et al., 2002a, 2002b; Ekman
şi Rosenberg, 2005, p. 12-13)
UA DESCRIERE DENUMIRE ÎN ROMÂNĂ DENUMIRE ÎN LATINĂ
0 nicio acțiune - -
1 ridicarea părții interioare a sprâncenelor frontal, partea medială frontalis, pars medialis
2 ridicarea părții exterioare a sprâncenelor frontal, partea laterală frontalis, pars lateralis
3 - - -
coborârea şi apropierea sprâncenelor piramidal al nasului + procerus + depressor
4 depressor supercilli + supercilli + corrugator
sprâncenos supercilii
ridicarea pleoapei superioare muşchiul ridicător al levator palpebrae
5
pleoapei superioare superioris
ridicarea obrajilor orbicular al ochiului, orbicularis oculi, pars
6
partea orbitală orbitalis
contractarea pleoapelor orbicular al ochiului, orbicularis oculi, pars
partea palpebrală (mai palpebralis
7
este numit m. orbicular
al pleoapelor)
apropierea buzelor (doar atunci când sunt depărtate; combină UA orbicular al buzelor orbicularis oris
8
25+24; mandibula poate fi coborâtă sau nu)
încrețirea nasului ridicător comun al buzei levator labii superioris
9 superioare şi aripii alaeque nasi
nasului
ridicarea buzei superioare ridicător al buzei supe- levator labii superioris +
10
rioare caput infraorbitalis
11 adâncirea şanțului nazolabial zigomatic mic zigomaticus minor
12 tragerea/întinderea unghiului buzelor în sus şi lateral zigomatic mare zigomaticus principal
îngroşarea obrajilor ridicător al unghiului levator anguli oris
13
buzelor (caninus)
14 contractarea (adâncirea) unghiului buzelor bucinator buccinator
tragerea/întinderea unghiului buzelor în jos coborâtor al unghiului depressor anguli
15
buzelor oris (triangularis)
coborârea buzei inferioare coborâtor al buzei depressor labii inferioris
16
inferioare
17 ridicarea bărbiei mental mentalis
plierea buzelor (sau buze-sărut) ridicător şi coborâtor al incisivii labii superioris +
18
buzelor incisivii labii inferioris
19 scoaterea limbii - -
20 întinderea buzelor 76 rizorius + platisma risorius + platysma
21 contractarea m. gâtului - -
22 buze-pâlnie orbicular al buzelor orbicularis oris
23 strâmtarea buzelor orbicular al buzelor orbicularis oris
24 apăsarea buzelor orbicular al buzelor orbicularis oris
despărțirea buzelor coborâtor al buzei depressor labii inferioris;
inferioare; sau, relaxa- or relaxation of mentalis
25
rea m. mental sau m. or orbicularis oris
orbicular al buzelor
coborârea mandibulei 77 maseter; m. temporal + masetter; temporalis and
26 m. pterigoidian intern internal pterygoid relaxed
relaxați
întinderea gurii78 pterigoidian sau pterygoids or digrastric
27
digastric
28 absorbirea/rularea buzelor orbicular al buzelor orbicularis oris
29 mişcarea mandibulei în față - -
30 mişcarea mandibulei în lateral - -
31 încleştarea mandibulei - -
32 muşcarea buzei (inferioară sau superioară) - -
33 expirație pe gură umflând obrajii - -
34 umflarea obrajilor - -
35 aspirarea obrajilor - -
36 umflarea obrajilor (cu limba) - -
37 lingerea buzelor - -
38 dilatarea nărilor nazal, partea alară nastrils, pars alaris
comprimarea nărilor nazal, partea transversă nastrils, pars transvers +
39 + coborâtor al septului depressor septi nasi
nazal
40 aspirație nazala (engl. sniff) - -
41 relaxarea pleoapelor relaxarea m. ridicător al relaxation of levator
76
UA 20 trage buzele în lateral, înspre urechi.
77
UA 26 nu presupune neapărat şi despărțirea buzelor.
78
UA 27 nu se confundă cu UA 20; UA 27 măsoară deschiderea şi întinderea forțată a cavității orale de către muşchii care acționează în
opoziție cu muşchii care închid cavitatea orală; în timp ce UA 26 descrie o mişcare limitată de deschidere a cavității orale (e.g. despărțirea
dinților) care poate fi produsă prin relaxarea muşchilor care închid mandibula, UA 27 reflectă alți muşchi care se contractă şi trag mandibula
în jos pentru a deschide gura foarte larg.
pleoapei superioare palpebrae superioris

42 deschiderea parțială a ochilor orbicular al ochiului orbicularis oculi
ochii închişi relaxarea m. ridicător al relaxation of levator
43
pleoapei superioare palpebrae superioris
(squint) orbicular al ochiului, orbicularis oculi, pars
44
partea parpebrală palpebralis
clipire relaxarea m. ridicător al relaxation of levator
pleoapei superioare + palpebrae superioris +
45 contractarea m. orbicu- contraction of orbicularis
lar al ochiului, partea oculi, pars palpebralis
parpebrală
46 clipire cu un singur ochi orbicular al ochiului orbicularis oculi
47 - - -
48 - - -
49 - - -
50 vorbire - -
51 capul rotit stânga - -
52 capul rotit dreapta - -
53 capul în sus - -
54 capul în jos - -
55 înclinarea capului în stânga - -
56 înclinarea capului în dreapta - -
57 înclinarea capului în față - -
58 înclinarea capului în spate - -
59 mişcarea capului sus-jos - -
60 mişcarea capului stânga-dreapta - -
61 ochii privind în stânga - -
62 ochii privind în dreapta - -
63 ochii privind în sus - -
64 ochii privind în jos - -
66 - - -
67 - - -
68 rotirea ochilor - -
69 rotirea capului şi revenirea în poziția zero, odată cu privirea - -
70 sprâncenele şi fruntea nevizibile - -
71 ochii nevizibili - -
72 partea de jos a feței nevizibilă - -
73 fața nu este vizibilă - -
74 acțiune fără unitate - -
75 - - -
76 - - -
77 - - -
78 - - -
79 - - -
80 înghițire 79 - -
81 mestecare - -
82 ridicarea umerilor - -
83 - - -
84 mișcarea capului în spate şi în față (o singură dată) - -
85 mișcarea capului în sus şi în jos (o singură dată) - -
86 - - -
87 - - -
88 - - -
89 - - -
90 - - -
91 UA 1+2 rapidă (flash) - -
92 UA 1+2 rapidă şi parțială - -
79
Pentru UA 80-92 nu se oferă descrieri în manual.
61
FIG. 4.3. MIȘCHII FEȚEI UMANE
TABELUL 4.3. PREZENTAREA MUȘCHILOR FACIALI (Clemente, 1997)

NR. ROMÂNĂ LATINĂ
1 frontal, partea medială frontalis, pars medialis
2 frontal, partea laterală frontalis, pars lateralis
3 sprâncenos corrugator supercilii
4 piramidal al nasului procerus
5A orbicular al ochiului, partea palpebrală orbicularis oculi, pars palpebralis
5B orbicular al ochiului, partea orbitală orbicularis oculi, pars orbitalis
5C ridicător al pleoapei superioare levator palpebrae superioris
5D orbicular al ochiului, partea lacrimală orbicularis oculi, pars lacrimalis
6 ridicător comun al buzei superioare și aripii nasului levator labii superioris alaeque nasi
7 zigomatic mare zigomaticus principal
8 zigomatic mic zigomaticus minor
9 ridicător al buzei superioare levator labii superioris
10 ridicător al unghiului buzelor levator anguli oris [caninus]
11 coborâtor al buzei inferioare depressor labii inferioris
12 coborâtor al unghiului buzelor depressor anguli oris [triangularis]
13 mental [sau mentonier] mentalis
14 stemocleidomastoidian stemocleidomastoid
15 rizorius risorius
16 buccinator buccinator
17 maseter masseter
18 orbicular al gurii orbicularis oris
19A nazal, partea transversală nastrils, pars transvers
19B nazal, partea alară nastrils, pars alaris
19C coborâtor al septului nazal depressor septi nasi
20 ? depressor supercilii
21 temporal temporalis
22 platisma platysma
FIG. 4.4. PREZENTAREA ELEMENTELOR FACIALE FOLSITE ÎN DOMENIU
TABELUL 4.4. ACȚIUNILE POSIBILE ALE BUZELOR (Ekman et METODE DE CERCETARE

al., 2002a)
ACȚIUNE DESCRIERE Majoritatea oamenilor împart opinia comună şi erona-
alungire (elongate) buzele sunt lungite pe orizontală;
tă a capacității înnăscute de interpretare perfectă a
scurtare (de-elongate) buzele sunt scurtate pe orizontală;
semnalelor nonverbale. Studiile arată că femeile sunt
porțiunea roşie a buzelor este mai
îngustare (narrow)
puțin vizibilă; în general mai agile decât bărbații în ceea ce priveş-
porțiunea roşie a buzelor este mai te decodificarea intuitivă a expresiilor faciale, însă
lărgire (widen) când este vorba de expresii faciale ambigue, în
extinsă (opusul îngustării);
turtire, uniformizare: buzele par general oamenii sunt incapabili să facă o interpreta-
aplatizate înspre dantură, fiind te absolut corectă (Christensen și Rosenthal, 1982;
aplatizare (flatten) ieşite în afară mai puțin ca de Salovey et al., 2008). Domeniul expresiilor faciale,
obicei (nu implică sugerea buze- deşi unul fascinant, este ocolit de literatura de masă
lor); datorită dificultății de decodificare. Autori ca Allan
buzele sunt reliefare, ieşite în
Pease sau Peter Collett au promovat cărți de psiholo-
bombare (protrude) afară, proeminente (opusul aplati-
zării);
gie nonverbală pop (inventând termenul de limbaj al
buzele sunt compactate, contrac- trupului; engl. body language), însă şi aici domeniul
tate, nu sunt relaxate; acțiune expresiilor faciale a fost ocolit sau abordat cu superfi-
strâmtare (tighten) cialitate, fapt valabil şi azi. În realitate, fața şi vocea
extrem de greu de executat volun-
tar; reprezintă cele mai certe surse de semnalare nonver-
buzele sunt întoarse/rulate spre bala, dar confuze şi greu de interpretat (DePaulo și
interiorul gurii, fiind mai puțin Rosenthal, 1979). Cu toate acestea, inteligența emoți-
rulare (rolling in)
vizibile sau deloc (mişcarea nu onală nonverbală poate fi îmbunătățită prin antrena-
implică alungire sau presare);
ment cu ajutorul programelor ca METT sau SETT.
buzele sunt pliate/scurtate la
maximum pe direcția orizontală,
pliere (pucker) Tot în anii 1970, Paul Ekman și colaboratorii sau au
fiind foarte strânse; se mai nu-
mesc şi buze-sărut; demonstrat că expresiile faciale sunt universale, iar un
buzele sunt pliate pe direcția mic set de expresii (fig. 4.5) sunt recunoscute de cei
orizontală, fiind totodată despărți- mai mulți oameni, indiferent de cultură, rasă sau sex.
buze-pâlnie (funnel)
te şi ieşite în afară, având o formă În această perioadă a luat naştere una din cele două
aproximativ circulară; teorii importante în ceea ce priveşte afectivitatea
buzele sunt despărțite, însă mişca- umană: teoria categorială80 a emoțiilor, în care se
despărțire (part) rea nu presupune coborârea man- postulează faptul că există un număr limitat de emoții
dibulei sau încordarea buzelor;
buzele sunt apăsate, deci zona
presare (press)
roşie este îngustată.
80
Denumită și diferențială datorită accentului pus pe diferențele
dintre emoții.
primare şi diferite, care sunt înnăscute, iar expresiile trebui omis faptul că observarea emoției unei persoa-
faciale sunt una din componentele unei emoții. Tot ne nu arată şi sursa care a declanşat emoția: fața
referitor la expresiile faciale, în această teorie (şi în poate fi citită, însă gândurile nu (Ekman, 2003a).
variațiile sale) se afirmă faptul că toate expresiile Nimic nu este cert.
faciale emoționale constau în mişcări programate şi
înnăscute, iar când expresia nu conține toate mişcă-
rile specifice unei emoții (fig. 4.5), interpretarea
este ambiguă. De exemplu, încruntarea face parte din
familia enervării, însă când mişcarea apare singură,
decodificarea este de incertă: poate însemna enervare
controlată sau care tocmai apare, perplexitate, difi-
cultate fizică sau cognitivă etc.; doar dacă apar şi alte
acțiuni specifice enervării, cum ar fi strâmtarea buze-
lor, expresia capătă o doză de certitudine - dar nu
totală.
FIG. 4.6. LEGENDA FOTOGRAFIILOR FACIALE PREZENTATE

ÎN CONTINUARE
FIG. 4.5. EPRESII FACIALE PROTOTIPICE (Ekman, și Keltner,

1997, p. 32)
începând din stânga-sus: bucurie, surpriză, dezgust, dispreț,
tristețe, frică, enervare
În opoziție, în anii 1980, în Europa şi apoi în S.UA,

apar bazele teoriei componențiale a emoțiilor - a
două teorie principală care încearcă explicarea feno-
menului emoțional uman. În această teorie, expresiile
faciale sunt una din cele cinci sau şase componente
ale oricărei emoții, iar contrastul dintre cele două
teorii apare și în cazul expresiilor faciale. Această
teorie afirmă faptul că mişcările faciale generate de
emoții - deşi involuntare - servesc atât la comunicarea
emoției, cât şi la cerințele şi oportunitățile date de
mediu, dar nu apar pe baza unor programe cognitive.
De exemplu, ridicarea sprâncenelor nu exprimă neapă-
rat surpriză, ci dorința de a obține noi informații din
mediu, pentru că ridicarea sprâncenelor are ca prim
efect mărirea câmpului vizual. Deşi mişcările faciale
sunt înnăscute, la fel ca în prima teorie, nu există
expresii faciale complete, ca cele din figura 4.5, iar
mişcările faciale pot exprimă o emoție, dar şi proce-
sul cognitiv care se află în spatele acesteia. Teoria
componențială a emoțiilor este mai flexibilă, deşi este
mult mai puțin cunoscută şi acceptată, iar implicațiile
teoretice sunt mult mai importante decât în cazul
teoriei emoțiilor diferențiate. Pe baza afirmațiilor
rolului mişcărilor faciale (de exprimare şi de reacție la
mediu) s-au creat o serie de indicatori faciali pentru
anumite afecte. Aceste predicții sunt încă netestate
empiric.
Decodificarea mişcărilor faciale umane este o acțiune

extrem de dificilă. În primul rând, majoritatea mişcă-
rilor nu au legătură cu afectivitatea, iar când au legă-
tură interpretarea este ambiguă, de cele mai multe
ori. În al doilea rând, regulile socio-culturale ne învăță
să nu ne holbam unii la alții în timp ce vorbim, astfel
încât semnale faciale importante sunt pierdute din
cauza contactului vizual de evitare din interacțiunile
cotidiene. În ultimul rând, mişcările faciale sunt mai
greu de observat atunci când oamenii vorbesc. Nu ar
64
deservite de programe afective filogenetice81, codi-

S14 | CELE DOUĂ TEORII PRINCI- ficate genetic şi universale (Tomkins, 1962, p. 244).
Deşi Tomkins nu a descris în detaliu natura acestor
PALE: ALTE DETALII programe, ipoteza era data de faptul că anumite situ-
ații declanşatoare (pe care Tomkins le-a căutat în
Revenind la semnificația mişcărilor, ce indică expresia diferite grade de descărcare neuronală82; engl. neu-
ronal firing) ar declanşa automat un model de reacții
facială? Ținând seama de emoții, există două poziții
principale care oferă ipoteze testabile ale expresii- care variază de la răspunsuri fiziologice periferice la
inervații musculare, în special în față şi voce. Acest
lor faciale:
1. teoria categorială (Ekman, 1972, 1974, 1984, concept al emoțiilor primare şi distincte a fost dus mai
1989, 1992; Izard, 1971, 1992, 1993, 1994; departe, separat, de către Paul Ekman şi Carroll Izard.
Aceştia au extins teoria şi au încercat să obțină dovezi
Tomkins, 1962, 1984), în care se afirmă faptul că
există programe cognitiv-afective care generea- empirice pertinente, ținând seama în mod special de
apariția ontogenetică83 timpurie a patternurilor emoți-
ză un răspuns prototipic ce include tipare de
expresii faciale specifice doar unei emoții anu- ilor distincte (Izard, 1994; Izard et al., 1980, 1995),
modelarea expresiilor faciale prototipice specifice
me;
2. teoria componențială (Ellsworth şi Scherer, unui număr limitat de emoții și de universalitatea
acestor patternuri (Ekman, 1972, 1973, 1980, 1992,
2003a; Roseman şi Smith, 2001; Scherer, 1984,
1987a, 1992b, 2001; Smith, 1989; Smith şi 1994; Ekman et al., 1987; Izard, 1971, 1990, 1992,
Ellsworth, 1985; Smith şi Scott, 1997) în care se 1993, 1994; Levenson et al., 1992). Dat fiind numărul
postulează faptul că elementele individuale ale limitat de emoții primare propus în oricare variantă a
unei expresii faciale (i.e. muşchii) sunt deter- acestei teorii, susținătorii acesteia consideră că există
un mecanism emoțional combinat care explică vari-
minate de rezultatul evaluării cognitive a unui
stimul şi de efectul acestor evaluări asupra abilitatea expresiilor faciale identificate prin obser-
vare sistematică în cadrul contextelor naturale şi o
comportamentului motor.
varietate mare de stări emoționale. Această tradiție
Mişcările faciale au şi funcții comunicative nonafective teoretică - teoria programelor afective (e.g. Griffiths,
(Ekman, 1979; Ekman şi Freisen, 1969a; Fridlund, 1997) - a dominat cea mai mare parte a cercetării
până în prezent şi încă este unul din cele mai influen-
1994; Russell şi Fernández-Dols, 1997; Scherer, 1980).
De exemplu, un zâmbet sau o încruntare pot avea te modele teoretice (vezi și S1). Asumpția generală
făcută de protagoniştii acestei tradiții este că există
înțeles diferit. Mişcările faciale pot fi folosite ca sem-
nale de reglare a vorbirii (e.g. semnal back-channel), un număr limitat de emoții primare caracterizate de o
evoluție continuă şi care apar ca rezultat unor condiții
ilustratori, ca mijloc de semnalare a relației (e.g.
când un cuplu discută un subiect dificil, zâmbetul declanşatoare specifice (i.e. stimuli), fiind totodată
poate indica faptul că deşi există dezacord, relația nu determinate de programe de răspuns specifice unei
emoții anume, programe care sunt universale şi con-
este în pericol), sau poate fi un indicator pentru pro-
cesarea cognitivă (e.g. încruntarea apare în dificultate genitale.
cognitivă sau fizică).
În teoria categorială a afectelor, emoțiile sunt consi-
derate un răspuns format din mai multe suite coor-
Mai mult decât atât, mişcările faciale pot avea mai
multe semnificații simultan: de exemplu, încruntarea donate. Aceste componente sunt procese comporta-
mentale, fiziologice, cognitive și legate de sentiment.
poate indica faptul că ascultătorul nu înțelege ce i se
comunică (dificultate cognitivă); în acelaşi timp în- Însă, din orice variantă a acestei teorii, nu se poate
face o diferențiere între emoții, sau cel puțin nu una
cruntarea este un răspuns al ascultătorului (i.e. rol
comunicativ), indicând dezacord şi semnalând faptul exactă. Granițele oricărei categorii de emoții nu pot fi
că vorbitorul trebuie să fie mai explicit; în final, ascul- definite cert, iar răspunsurile stereotipice nu sunt
valabile în mediul natural; astfel, programele afective
tătorul poate indica faptul că devine mai supărat în
mod progresiv pe această dificultate de înțelegere a sunt o incertitudine. Mai multe studii arată că aceste
componente ale emoțiilor variază în cadrul fiecărei
conținutului sau a modului în care interacțiunea de-
curge (Kaiser şi Wehrle, 2001). categorii (e.g. Ortoby și Turner, 1990; Cacioppo et al.,
2000; Mauss și Robinson, 2009). De exemplu, schimbă-
TEORIA CATEGORIALĂ rile fiziologice care apar în frică, după Shariff și Tracy
(2011), sunt creșterea ritmului respiratoriu și vascula-
Ipoteză: expresiile faciale exprimă emoțiile primare rizarea coapselor pentru a pregăti fuga. Aceste schim-
prin intermediul unor programe afective. Există un bări nu au fost însă observate și în metaanaliza efec-
număr limitat de emoții primare sau de bază, puter- tuată de Cacioppo și colaboratorii săi (2000)84. Sau,
nic diferențiate, prototipice și universale în cadrul
speciei umane. Abordarea bazată pe categorii de 81
FILOGENÍE s. f. 1. originea și evoluția organismelor animale și
emoții își are originea în studiile lui Darwin, care a vegetale de-a lungul timpului; filogeneză. 2. ramură a biologiei
generat teoria emoțiilor primare sau de bază (pentru care studiază filiația speciilor și dezvoltarea lor în cursul vremii.
o discuție mai amplă vezi Barrett, 2011). Teoreticianul (< fr. phylogénie) Sursa: MDN
82
responsabil pentru redescoperirea lucrării seminale a 83
Trimiterea unui semnal de la un neuron către altul.
lui Darwin (1872), Tomkins (1962, 1963, 1984), a suge- ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor
vegetale și animale, care cuprinde toate transformările
rat faptul că sistemul afectiv constă într-un număr organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței
limitat de emoții primare (sau fundamentale) care lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. Sursa: DEX '98 (1998)
sunt legate direct de sistemul motivațional. Adept al 84
Cu toate acestea, femeile pot simți odorul fricii altora (Ackerl
lui Darwin, Tomkis susține faptul că emoțiile sunt et al., 2002), abilitate prezentă și în alte animale (Parejo et al.,
2012). De asemenea, și mirosul dezgustului este perceput de
oameni (de Groot et al., în curs de publicare). Frica și dezgustul
generează, însă, reacții opuse: prima este asociată cu
65
după cum se întreabă Barrett (2011), acest pattern care îi stă la bază. Ekman şi colaboratorii săi (Ekman
fiziologic poate nu este specific fricii, ci apare în orice şi Rosenberg, 2005) au subliniat de asemenea abilita-
emoție care este caracterizată de provocare sau ob- tea oamenilor de a controla şi modela expresiile în
stacol. funcție de regulile de afişare socio-culturale sau să
producă expresii voluntare în scopuri strategice (i.e. în
În ultimii ani, atât Ekman cât şi Izard şi-au elaborat funcție de atitudine).
ideile teoretice ținând seama de mai multe emoții pe
care oamenii le trăiesc în experiențele zilnice, defi- O mare parte din dovezile empirice care susțin această
nind conceptul unui repertoriu redus şi relativ rigid de teorie a emoțiilor distincte au fost produse cu ajutorul
programe afective (cel puțin inițial, în anii 1990). unei paradigme de recunoaştere. În ciuda unor dez-
Izard (1992, 1993) admite importanța efectelor mediu- bateri despre ipotezele făcute în ceea ce priveşte
lui şi culturii asupra dezvoltării afective şi evidențiază universalitatea expresiilor faciale prototipice (Ekman,
interacțiunile multiple dintre cogniție şi afect. 1994; Russell, 1994), fără îndoială că expresiile facia-
le produse conform specificațiilor protagoniştilor
Pe de altă parte, Ekman (1997c) vorbeşte despre clase acestei ipoteze sunt recunoscute trans-cultural cu o
afective. Deşi aceste teorii continuă să prezică acuratețe mai bună decât hazardul (Keltner et al.,
patternuri specifice de răspuns, în special expresii 2003; Scherer, 1999a). Potențialul mare de comunica-
faciale prototipice pentru emoțiile primare, autorii nu re al trăsăturilor expresiilor faciale prototipice în
au susținut sau elaborat (după cum sugera Tomkins) un procesul de recunoaştere este de asemenea subliniat
program afectiv neuromotor care să stea la baza ace- şi de succesul enorm al emoticoanelor din serviciile
lor răspunsuri specifice. Ekman sugerează abordarea de e-mail şi mesagerie instantă. Cu toate acestea,
noțiunii de program afectiv ca fiind o metaforă şi, există încă dubii în ceea ce priveşte validitatea
urmându-l pe Mayr (1974), propune programele afec- datelor ale acestor recunoaşteri ca fiind o dovadă a
tive ca fiind programe deschise ce pot fi modificate existenței unui set de emoții primare (Ortony şi
de cultură sau de învățarea individuală. Acest con- Turner, 1990). Mai recent, Scherer şi Grandjean (2008)
cept ia în considerare şi explică diferențele individuale au demonstrat faptul că din expresiile faciale emoțio-
ale expresiilor şi posibilitatea ca unele elemente ale nale prototipice pot fi deduse nu doar emoții, ci şi
modelului prototipic pot fi absente într-o anumită patternuri de evaluare şi tendințe de acțiune, cu o
expresie (vezi şi Camras et al., 2002). Cu toate aces- acuratețe doar puțin mai redusă decât în cazul de sus.
tea, ținând cont de mecanism, Ekman (2003a, p. 67)
propune existența unor circuite diferite pentru răs- În general, există dovezi slabe (date de studiile de
punsurile diferite ce caracterizează fiecare emoție producție a expresiilor) pentru o versiune stabilă şi
și totodată propune faptul că programele afective evidentă a teoriei emoțiilor distincte, care prezice
pornesc automat şi sunt rezistente la schimbare. faptul că emoțiile primare sunt caracterizate puternic
Ekman sugerează că nu toate diferențele dintre mem- de patternuri complete ale expresiilor faciale prototi-
brii unei familii afective sunt diferențiate prin mişcări- pice (Scherer şi Ellgring, 2007). Rămâne întrebarea
le faciale, ci mai degrabă prin voce85. Cu toate aces- legată de programele deschise care produc
tea, s-au identificat diferențe subtile între expresiile patternuri incomplete, după cum afirmă Ekman. Până
faciale specifice mai multor emoții pozitive (Mortillaro în momentul de față nu există nici predicții/anticipări
et al., 2011). sistematice pentru subseturile prototipurilor parțiale,
nici colecții de date empirice pertinente.
Izard (1971, 1993) afirmă faptul că expresiile faciale
ale unor emoții distincte sunt congenitale, iar în Nu este cert dacă expresiile emoționale sunt adap-
consecință aceste expresii sunt preadaptate şi func- tări funcționale, deoarece nu toate elementele din
ționale la naştere (Izard, 1994, p. 358). Cu toate care un organism este format - elementele legate
acestea, Izard observă că expresiile prototipice com- de selecția naturală – sunt funcționale; pot fi prezen-
plete apar foarte rar în ortogenie86 sau de-a lungul te trăsături nefolositoare (e.g. coccisul) care sunt
vieții, expresia via mișcări faciale individuale fiind transmise genetic fără a mai avea o funcție (Barrett,
mult mai comună. 2011). Revenind la problema universalității87 și proto-
tipurilor faciale, este posibil ca indicatorii faciali
Teoreticienii emoțiilor distincte, deşi subliniază că (sau cel puțin o parte) să apară doar în contextul în
producerea cvasi-automată a expresiilor faciale ale care comunicarea emoției o cere (Barrett, 2011;
emoțiilor primare este o parte a sistemului programu- Fridlund, 1991). Nu este cert dacă expresiile faciale
lui afectiv dat de evoluția de durată, autorii au subli- prototipice sau complete sunt simboluri sau semna-
niat puternic funcția comunicativă a afişărilor expre- le. Cercetările arată ca nu toți oamenii produc toate
sive în cadrul contextelor sociale (Ekman, 1972, mișcările faciale specifice unei anumite categorii
1984, 1992, 2003a; Izard, 1971, 1994). Aceasta implică presupuse prin teoria categorială; valabil atât pentru
faptul că expresia specifică unei emoții anume ar expresiile voluntare, cât și pentru cele involuntare
trebui să aibă o recunoaştere corectă de către ob- (Fraiberg, 1977; Roch-Levecq, 2006; Galati et al.,
servatorii emoției exprimate. Astfel, 1997, 2001; Bennett et al., 2002). Pentru anumite
prototipicabilitatea percepută a unei expresii ar primate (i.e. cimpanzeii), expresiile faciale negative
trebui să fie un indicator rezonabil al reprezentati- nu pot fi percepute diferențiat – e.g. cimpanzeii nu
vității expresiei respective pentru programul afectiv pot face distincția între frică și agresiune -, deși pot
percepe diferența dintre expresiile pozitive și cele
neutre. Astfel, există dovezi doar ale percepției valen-
amplificarea senzorială (i.e. inhalare și scanare vizuală), iar
dezgudstul cu opusul (ibidem).
85
valabil mai ales în cazul emoțiilor pozitive
86
ORTOGENÍE s. f. ansamblu de preocupări, dezvoltarea normală
87
a omului; planificare, control al nașterilor. (< fr. orthogénie) Pentru un articol în care universalitatea expresiilor faciale este
Sursa: MDN contestată, vezi Jack et al., 2012.
66
ței expresiilor în primate (Parr și Heinz, 2009; Parr et unei evaluări anume (Scherer, 1984, 1986, 1987;
al., 1998). Smith, 1989; Smith şi Scott, 1997). Scherer, în modelul
sau componențial (1984, 1992b, 2001, 2004), propune
Totodată, faptul că expresiile faciale prototipice sunt faptul că efectele evaluării, acumulate într-un mod
recunoscute în mai multe culturi nu indică universali- secvențial, constituie în mod cumulativ un pattern
tatea și evoluția de durată a acestora. Nu denotă că de răspuns unic, specific individului şi contextului,
acea expresie este congenitală, atât ca percepție, cât pentru orice emoție dată. Teoria de față este bazată
și ca mișcare și configurație. Există două cauze ale pe ideea că în timpul evoluției emoția a fost optimi-
rezultatelor acestor cercetări: fie recunoașterea ex- zată să servească următoarele funcții (Scherer şi
presiilor chiar este o abilitate congenitală, fie oamenii Ellgring, 2007b):
au tendința să interpreteze mișcările corporale (inclu- 1. evaluarea mediului89;
siv cele faciale) în termeni psihologici (e.g. Heider și 2. reglarea sistemului (i.e. organismul propriu);
Simmel, 1944 – un studiu clasic). Este posibil ca ex- 3. prepararea şi direcționarea acțiunii;
presiile faciale emoționale să fie de fapt un feno- 4. comunicarea reacției şi a intenției comporta-
men secundar în cadrul evoluției, apărând ca efect mentale;
sau din combinarea altor elemente, cum ar fi rolul 5. monitorizarea stării interne şi a interacțiunii
de evaluare a mediului (e.g. ridicarea pleoapelor mediu-organism (i.e. sentimentul, care permite
pentru a mări câmpul vizual). Astfel, chiar și mușchii reglarea emoțiilor, deşi nu mereu).
faciali atașați simultan de os și piele, pe care Acest model prezice faptul că rezultatele evaluărilor
Matsumoto și Ekman (2008) îi consideră a avea rol pur vor genera patternuri adecvate de răspuns.
expresiv, pot fi de fapt vestigii ale evoluției, sau cel
puțin rolul expresiv al acestora a apărut ulterior. În consecință, predicțiile pentru expresia faciala
(Scherer, 1987; vezi şi Kaiser şi Wehrle, 2001) au fost
TEORIA COMPONENȚIALĂ elaborate pe baza câtorva clase de factori determi-
nanți (vezi și tabelul 4.8):
Ipoteză: expresiile faciale pot să indice componente o efectele schimbării fiziologice (Johnstone et al.,
ale procesului emoțional modelat de rezultatele 2001, Scherer, 1987a);
evaluării unui stimul anume (vezi S1, teoria evaluării o pregătirea acțiunilor motoare instrumentale spe-
cognitive). Această abordare teoretică este mai puțin cifice;
cunoscută. În contrast cu poziția programului afectiv o producerea semnalelor socio-comunicative.
(e.g. Ellsworth şi Scherer, 2003a; Frijda, 1986;
Roseman şi Smith, 2001), teoria componențială defi- Primii doi factori pot fi subsumați în denumirea dată
neşte emoția ca fiind un proces care generează de autor: efecte de îndemnare (engl. push factors),
activitate cognitivă, excitare fiziologică, expresie care sunt schimbări interne ce afectează sistemul
motoare, tendințe de acțiune şi sentimente. O mare motor expresiv. În contrast, funcția semnalării sociale
parte din variantele acestei teorii prezic faptul că este deservită de efectele de atracție (engl. pull
aceste componente sunt legate (sau chiar sincroniza- effects) - în special configurațiile vizuale sau auditive
te) în cadrul unei emoții (Scherer, 1984, 1993, 2001). de semnal care fac parte din codul de comunicare
Deşi aceşti teoreticieni de obicei nu susțin ideea unui împărtăşit social. Aceste clase de determinanți inter-
număr redus şi strâns organizat de emoții primare (şi acționează strâns (Scherer, 1985; Scherer şi Kappas,
eventualele amestecuri dintre acestea), ci mai degra- 1988). Prima clasă de determinanți poate fi împărțită
bă optează pentru noțiunea unui număr mare de emo- în trei clase principale de funcțiuni instrumentale ale
ții puternic diferențiate, au tendința să accepte exis- organelor faciale (buze, nas, urechi) şi de tractul vocal
tența familiilor emoționale a lui Ekman. Astfel, Sche- (gură, faringe, laringe):
rer (1987a, 1994) a sugerat conceptul emoțiilor moda- 1. materie în trecere (lumina, aer, lichide, solide)
le (engl. modal emotions), definite ca patternuri de din şi către organele interne (e.g. în serviciul re-
evaluare (cu apariție deasă) sau tipuri de evenimen- spirației, metabolismului și secrețiilor glandelor);
te care sunt întâlnite universal de către organisme 2. poziționarea organelor senzoriale pentru recepția
(e.g. tristețea apare în cazul pierderii). Astfel, mode- optimă a stimulării (e.g. ridicarea sprâncenelor
lele componențiale pun la îndoială faptul că expresiile sau dilatarea nărilor);
faciale indică emoții diferențiate; mai degrabă, cerce- 3. acțiunea directă asupra obiectelor sau a altor
tătorii propun faptul că emoțiile au un caracter emer- organisme (e.g. muşcare sau lingere).
gent88 bazat pe interacțiunea diferitelor componente
ale emoției generate de evaluarea unui eveniment Dată fiind determinarea multifactorială a muşchilor
declanşator (i.e. stimul). sistemelor orofaringian şi orofacial și a faptului că
cereri diferite asupra sistemului pot fi mai mult sau
Una din trăsăturile principale a teoriilor mai puțin predominante în situații diferite, pot fi
componențiale este efortul de a interpreta legătura făcute doar predicții aproximative. Tabelul 4.8 arată
dintre declanşarea emoției şi patternul de răspuns modelul acestei teorii şi ipotezele pentru mişcările
într-un mod mai explicit decât în cazul primei teorii. faciale care rezultă din evaluarea individuală. Acest
Cercetătorii au început să dezlege problema predicții- model sugerează faptul că rezultatele cumulative ale
lor detaliate ale schimbărilor fiziologice, expresive şi
motivaționale de aşteptat să rezulte ca o consecință a
89
De exemplu, expresia facială a fricii amplifică procesarea
88
EMERGÉNT, -Ă adj. (Despre radiații, corpuri) Care iese dintr- senzorială prin mărirea câmpului vizual, dar nu numai. Mişcările
un mediu după ce l-a străbătut. ◊ Teoria evoluției emergente = faciale specifice fricii perimt şi scanarea vizuală mai rapidă a
teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, mediului, dar şi creşterea volumului şi vitezei areului prin
potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și orificiile nazale (UA 38). În contrast, opusul amplificării
imprevizibilă. (< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieși). Sursa: senzoriale a fost identificat în dezgust, care diminuează
DN percepția (Susskind et al., 2008).
67
unei serii de secvențe de verificări90 produc o varie-

tate largă de emoții cu un pattern complex. În ciuda
acestei variabilități, poate fi identificat un număr de
emoții modale (Scherer, 1994), deşi doar teoretic91.
Expresia finală care rezultă din acest proces cumulativ
şi secvențial poate fi prezisă pe baza ipotezelor din
tabelul 4.8 şi din profilele de evaluare prezise teoretic
pentru emoțiile modale principale. Configurațiile
faciale prezise ca rezultat final pentru un număr de
emoții modale, aşa cum sunt bazate pe mecanismul
descris, sunt prezente în tabelul 4.9.
Puține studii ale teoriei componențiale au folosit pa-

radigma recunoaşterii. Wehrle, Kaiser Schmidt şi
Scherer (2000) au demonstrat ca fețele umane con-
struite sintetic atât pentru emoțiile distincte, cât şi
pentru anticipările componențiale, au obținut rezulta-
te foarte similare. În contrast, comparată cu teoria
categorială, paradigma de producere a fost mult mai
frecvent folosită de către teoreticienii componențiali,
oferind dovezi intrigante în ceea ce priveşte legăturile
directe dintre criteriile de evaluare şi elemente
specifice expresiilor faciale (Aue et al., 2005; Kaiser
şi Wehrle, 2001; Smith şi Scott, 1997; van Reekum et
al., 2004).
90
1 – relevanța evenimentului; 2 - implicațiile pentru nevoile,
obiectivele şi valorile principale; 3 - abilitatea de a face față
acestor consecințe; 4 - semnificația/importanța normativă a
evenimentului (vezi și S1).
91
Una din marile probleme ale psihologiei afective este aflarea
numărului exact de emoții care există.
68
TABELUL 4.8. PREDICTORI AI TEORIEI COMPONENȚIALE 19 (1)

PENTRU U.A. ULTERIOARE EVALUĂRII UNUI STIMUL (Scherer 20 1 2
şi Ellgring, 2007b) 22
(SUB)VERIFICĂRI REACȚIE FACIALĂ SAU EXTRAFACIALĂ 23 1 1 2 1
verificarea noutății 24 1 (1) 1
o UA 1+2, 5; UA 4+7, 26, 38; 25 1 1 (1) 1 1 1 1
o contact vizual 26 1 2 (1) 1 1 1 1
noutate
o ridicarea capului 27 1
o îndreptarea posturii 28
cunoaştere ante- - 38 1 1
rioară 39 1
verificarea agreabilității intrinseci 41 1
agreabil/pozitiv o UA 5, 26, 38; 12, 25; contact vizual 42 1
o UA 4, 7, 9, 10, 15, 17, 24, 39; UA 43 1
dezagreabil/
16, 19, 25, 26; Notă: intensificarea tendințelor de acțiune este indicată de numere: 1
neplăcut/negativ
o evitarea contactului vizual = creştere; 2 = creştere puternică; (1) = creştere potențială.
verificarea importanței
nerelevant -
o relaxare musculară;
o stimul ajutător: schimbare
relevant şi con- trofotropică şi elemente specifice
secvent/facili- răspunsului agreabilității;
tant o stimul obstructiv: schimbare
trofotropică şi elemente specifice
răspunsului dezagreabilității;
o UA 4, 7, 17, 23; contact vizual;
o stimul facilitant: schimbare
relevant şi dis- ergotropică şi elemente specifice
crepant/obstaco- răspunsului agreabilității;
lant o stimul obstructiv: schimbare
ergotropică şi elemente specifice
răspunsului dezagreabilității;
verificarea potențialului de coping
o hipotonia musculaturii faciale;
o UA 15, 25, 26, 41, 43; daca apare
fără control
plânsul – UA 1, 4;
o evitarea contactului vizual;
control şi putință o UA 4, 5; 7, 23, 25; 23, 24, 38;
mari o contact vizual intens (holbare)
o UA 1, 2, 5, 20, 26, 38;
control şi putință
o contact vizual de verifica-
scăzute
re/monitorizare
verificarea normei/autocompatibilității
depăşirea stan- o schimbare ergotropică şi elemente
dardelor inter- specifice răspunsului agreabilității
ne/externe şi al putinței mari
o schimbare ergotropică şi elemente
încălcarea stan- specifice răspunsului dezagreabili-
dardelor exter- tății şi al putinței reduse (roşire;
ne/interne mişcări corporale: evitarea activă a
contactului social)
TABELUL 4.9. EXPRESIILE FACIALE PENTRU EMOȚIILE MO-

DALE; IPOTEZĂ (Scherer şi Ellgring, 2007b)
iritare (cold
descurajare
(dejection)
îngrijorare
entuziasm
furie (hot
disperare
(despair)
(elation)
dezgust
bucurie
anger)
anger)
frică
UA
1 1 1 2 2
2 1 2
4 1 1 2 1 1 1 2
5 1 1 1 1 1
6 1 1
7 1 1 2 1 2 1 1
9 1
10 1 1
11
12 1 2 Tabelul 4.10 conține acțiunile presupuse să apară în
13 ordinea determinată de secvența verificărilor evaluării
14 (vezi și S2, fig. 1.4).
15 1 1 2
16 (1) 2
17 1 1 1 2
18
69
TABELUL 4.10. IPOTEZE ALE APARIȚIEI SECVENȚIALE ALE UA CA RĂSPUNS LA REZULTATELE EVALUĂRILOR ÎN CAZUL A CINCI
FAMILII AFECTIVE (Scherer şi Ellgring, 2007b; Mortillaro et al., 2011)
DOMENIU DE EVALU-
VERIFICARE
REZULTAT
SUPĂRARE
TRISTEȚE
DEZGUST
BUCURIE
ORDINE
FRICĂ
ARE
UA
brusc 1+2 a b b - b
noutate nefamiliar,
4+7 a b b - b
imprevizibil
1 RELEVANȚĂ agreabil (plăce-
valență (sau 12+25+38 - - a - -
re)
agreabilitate
dezagreabil 9, 10,
intrinsecă) b - - - b
(neplăcere) 15, 39
expectanță discrepantă 4+7 b a - b b
2 IMPORTANȚĂ facilitare 6+12+25 - - a - -
realizare/obținere
obstacolare 17+23/24 b a - a ?
20, 26,
mare a - - a -
27
putință sau con-
3 COPING 23+25,
trol
mică 17+23, - a b - b
6+17+24
standarde exter-
COMPATIBILITATEA încălcate 10 - b - - -
4 ne
CU NORMELE
standarde interne încălcate 14 - - - - -
semnul + arată combinații de UA care apar simultan; UA separate de virgulă reprezintă expresii alternative (deşi în anumite cazuri aceste UA pot să
apăra combinate sau într-o succesiune apropiată); a = apariție intensă a UA; b = apariție medie a UA.
După cum este prezentat în introducere, predicțiile multimodale92. Principalul motiv pentru acest fapt
făcute în teoria emoțiilor distincte pentru apariția UA este că majoritatea emoțiilor apar în contexte sociale
specifice este derivată din descrierea expresiilor emo- (Scherer şi Wallbott, 1994; Scherer şi Wranik, 2004),
ționale prototipice ale unui număr redus de emoții cu interacțiuni interpersonale care de multe ori impli-
primare. În contrast, teoriile componențiale şi-au că discurs verbal. Când apare expresia emoțională în
dezvoltat propriile anticipări sau ipoteze pe baza unor cuvântare, aceasta este în mod natural acompaniată
argumente specifice în ceea ce priveşte funcțiile de expresii faciale şi gesturi, chiar şi oratorii profe-
adaptive ale unităților de acțiune faciale care pot să sionişti sau actorii având dificultăți în manipularea
apară în procesarea informației, în tendințele de acți- independentă a canalelor de comunicare diferite ale
une adaptive, sau în semnalele comunicative. expresiilor emoționale. Dată fiind producerea
multimodală puternic integrată a enunțurilor emoțio-
nale (Siegman şi Fleldstein, 1985), observatorii umani
reacționează puternic în cazul discrepanțelor dintre
canalele de comunicare, iar disocierea este conside-
rată un indicator al patologiei sau minciunii (Ekman,
2001; Ekman et al., 1991a). Câteva exemple de cluste-
re faciale (Scherer şi Ellgring, 2007a):
 UA 1+2+4+11: această combinație poate fi inter-
pretată ca un semnal al atenției şi concentrării
(Scherer şi Ellgring, 2007a);
 UA 13+17+23: o combinație rară în literatura de
specialitate (Scherer şi Ellgring, 2007a);
 excitare vocală redusă: F0 redus, amplitudine
redusă, care apare mai ales în stări pasive, depre-
sive, excitare fiziologică redusă (Scherer şi
Ellgring, 2007a) (vezi S07);
 agitație: excitare vocală intensă, UA 5 şi 27, în-
tinderea brațelor în lateral, ilustratori (Scherer şi
Ellgring, 2007a);
 resemnare93: excitare vocală redusă, flux verbal
redus, colapsul părții superioare a corpului
92
MULTIMODALITATEA reprezintă modurile de exprimare
multiple ale unei expresii emoționale (e.g. expresia facială,
Atât experiența cotidiană, cât şi cercetarea compor- vocală și mişcările corpului, toate simultane).
tamentului nonverbal au demonstrat că o mare 93
Emoțiile caracterizate de resemnarea multimodală sunt
parte din expresiile emoționale spontane sunt rezultatul evaluărilor controlului scăzut şi resemnării, cum ar fi
tristețea, ruşinea, sau plictiseala.
(umeri, cap), UA 14, UA 41, automanipulatori

(Scherer şi Ellgring, 2007a);
 surpriză pozitivă94: flux verbal intens, UA 6+12,
UA 25+26, mişcări dese din cap (Scherer şi
Ellgring, 2007a);
 depresie: au fost identificate trei patternuri spe-
cifice depresiei (Ellgring, 1989):
o activitate facială redusă: poate fi inter-
pretată ca fiind lipsă de interes sau apa-
tie, datorită lipsei sau diminuării impul-
surilor comportamentale;
o tensiune afectivă negativă (1): UA 20, 24;
o tensiune afectivă negativă (2): UA 14,
1+2, 12.
PROBLEMA PROTOTIPULUI
Waller şi Cray (2008) arată faptul că nu toți muşchii

faciali sunt prezenți în toți oamenii şi că există
anumiți muşchi care au o natură nonesenţială în
producerea expresiilor faciale universale. Conform
acestor cercetători, muşchii primari95 sau esențiali
variază foarte puțin, fiind prezenți în toți oamenii şi
folosind la producerea mişcărilor faciale fundamentale
şi universale, fiind totodată destul de simetrici. În
contrast, muşchii nonesentiali sau secundari nu sunt
prezenți în toți oamenii, uneori fiind asimetrici în
prezență şi mărime. Cei doi cercetători mai afirmă
faptul că această descoperire explică modul în care
expresiile faciale-prototip pot fi produse chiar şi în
lipsa acestor muşchi nonprimari şi – cel mai important
– această variație musculară explică numărul foarte
mare de variante care au fost identificate de Ekman și
colaboratorii săi în cadrul expresiilor-prototip (Ekman
et al., 2002a), motivând astfel variația mare a expresi-
ilor faciale-prototip.
Anumite configurații de contracții musculare faciale

sunt considerate a fi expresii prototipice specifice
câtorva emoții primare. În general, prototipurile
propuse sunt apropiate de apogeul expresiei pe care
oamenii le produc în mod normal (Ekman, 1999), iar
unii cercetători au criticat această exagerare
(Fridlund, 1994; Russell, 1994).
Dacă anumite expresii reprezintă un prototip,

atunci apare întrebarea legată de criteriile pe baza
cărora acestea pot fi considerate prototip. Barsalou
(1985) a demonstrat că structurile gradate ale catego-
riilor taxonomice comune (e.g. păsări) şi ale catego-
riilor derivate din obiective (CDO) (e.g. alimentele
care ar trebui mâncate în cadrul unei diete) sunt in-
fluențate de diferite variabile. Structurile gradate se
referă la faptul că exemplele dintr-o anumită cate-
gorie diferă în gradul de tipicalitate pe care îl au.
95
M. frontal, m. orbicular al gurii, m. orbicular al ochiului, m.
zigomatic mare, m. coborâtor al unghiului buzelor (conform
94
Generată de un rezultat pozitiv neaşteptat Waller şi Cray, 2008).
71
Tipicalitatea membrilor unei categorii taxonomice Expresiile faciale propuse pentru prototip sunt de
obişnuite este determinată în mare parte de (1) simi- obicei intense, extreme. Acest fapt poate să pară
laritatea acestora cu tendința principală şi (2) frec- ciudat dacă expresiile faciale sunt privite ca fiind
vența de instanțiere (engl. instantiation) ca membru al categorii taxonomice obişnuite în care timpicalitatea
categoriei. De exemplu, vrabia poate fi considerată un este determinată de o tendința centrală sau principală
membru tipic pentru categoria pasăre deoarece trăsă- care nu ar trebui să fie o expresie de intensitate mare,
turile sale (e.g. mărime, culoare, comportament vocal ci mai degrabă medie. Cu toate acestea, dacă expresi-
etc.) sunt apropiate de medie (pentru trăsăturile ile faciale sunt o variantă a categoriilor CDO, această
referitoare la mărimea corpului) sau de valoarea mo- extremitate devine justificată datorită valorilor
dală (pentru trăsăturile legate de categorie) a reparti- ideale care stau la baza structurii gradate a catego-
ției formate de către toate păsările. Mai mult, anumi- riilor CDO, care sunt de multe ori valori extreme.
te animale care sunt considerate mai des ca fiind Mai mult, expresiile intense se potrivesc cel mai bine
păsări (e.g. rândunica) sunt de asemenea considerate comunicării emoțiilor pentru că pot fi mai bine distin-
membri mai reprezentativi decât animalele care sunt se de cele neutre, sau chiar şi de alte expresii mai
mai rar considerate păsări (e.g. pinguinii). În contrast, puțin ambigue; expresiile intense maximizează rapor-
exemplele potrivite de categorii derivate din obiective tul semnal-zgomot97. Recunoaşterea facială este mai
sunt în general mai puțin similare cu tendința princi- rapidă în cazul expresiilor intense, exagerate. Mai
pală a categoriei din care fac parte. De exemplu, mult, expresiile faciale prototipice apar foarte rar
mostrele exemplare, adecvate, pentru categoria deri- (Reisenzein et al., 2006), iar răspunsul poate fi dat
vată din obiectivul alimentelor consumate într-o dietă de faptul că sunt variante ale DO, iar tipicalitatea
nu au nicio calorie. Cu toate acestea, lipsa caloriilor membrilor acestor grupări faciale este dată de adec-
este un ideal pentru mâncarea de dietă, nu tendința varea atingerii unui anumit obiectiv (Horstmann,
principală. Idealurile pot fi definite ca acele caracte- 2002).
ristici pe care un model/exemplu al categoriei ar
trebui să le dețină dacă este considerat că fiind un TABELUL 4.11. PROTOTIPURILE FACIALE
prototip favorabil pentru un obiectiv asociat cu COMPLETE CONFORM LUI PAUL EKMAN
categoria sa. Valorile ideale sunt de obicei valabile UA EXPRIMĂ
doar pentru câțiva membrii ai categoriei. Mai mult, 6+12 emoții pozitive
valorile ideale nu sunt limitate la centrul categoriei ca 4+5+7+22/23 enervare
1+2+4+5+7+20 frică
fiind tendințe principale; într-adevăr, acestea sunt
+25/26
destul de des (deşi nu neapărat) valori extreme. De 1+4+15+17 tristețe
asemenea, tendința principală şi idealul diferă în 9/10+25/26 dezgust
origine: deşi tendința principală depinde de anumite 1+2+5+25/26 surpriză
exemple/modele pe care o persoană le-a trăit (şi
eventual le-a înțeles şi adoptat), idealurile depind de
obiectivele pe care persoana le are (Horstmann, Totuși, este foarte posibil ca expresiile-prototip să
2002). fie intense, tipicalitatea fiind legată liniar de inten-
sitatea expresiei. Mai mult, intensitatea expresiei
După Barsalou (1985, 1987), categoriile taxonomice şi poate fi legată în mod liniar şi de conținutul emoți-
categoriile derivate din obiective diferă în mai mul- ei. Recunoaşterea unei expresii poate fi un indicator
te moduri. Categoriile taxonomice de obicei al tipicalității, pentru că exemplele tipice sunt în
(Horstmann, 2002): general recunoscute mai repede decât cele mai
1. sunt categorii foarte familiare artefactuale96 sau puțin tipice (Fehr et al., 1982). Funcția (sau cel puțin
biologice care sunt transmise cultural; categoriile una din funcțiile principale) ale expresiilor faciale
CDO sunt mai puțin familiare şi mai puțin legate poate fi comunicarea, pentru că intensitatea acestora
de cunoştințele culturale. maximizează distincția dintre expresiile diferite şi
2. reflectă o structură corelațională – delimitează este prin urmare ideală pentru comunicare
seturi de obiecte din mediu care împart grupări (Horstmann, 2002).
de proprietăți ce co-apar; membrii categoriilor
CDO pot avea anumite aspecte nesimilare.
3. au una dintre funcții reprezentarea tipurilor de
obiecte din mediu, în timp ce categoriile CDO de
obicei servesc obiectivelor oamenilor;
4. Sunt folosite pentru clasificare; categoriile CDO
sunt folosite de obicei pentru instanțiere: sunt fo-
losite pentru a lega variabilele schemelor de di-
recționare a acțiunii cu instanțierile adecvate în
procesul de atingere a anumitor obiective.
Nu este clar dacă grupările sau clasele de expresii

faciale sunt categorii taxonomice sau CDO. Deşi se
presupune că expresiile faciale emoționale se pro-
duc într-o manieră inconştientă şi reflexivă, funcția
comunicativă a acestora poate fi văzută ca un ana-
log al obiectivului de comunicare a emoției
(Horstmann, 2002).
97
Raportul dintre puterea semnalului util şi puterea perturbației
96
Fabricat sau modelat de către om. într-un punct dat al sistemului de transmisiune.
72
aspectul facial influențează evaluarea competenței

S15 | ASPECTE MORFOLOGICE ŞI persoanei respective şi afectează atitudinea. Aceste
DINAMICO-TEMPORALE efecte sunt - cel puțin parțial - legate de evaluările
automate referitoare la sinceritate, bazate pe aspec-
tul facial, care se produc în mai puțin de o secundă.
DURATA MIŞCĂRILOR FACIALE De asemenea, de cele mai multe ori mişcarea unui
singur muchi facial creează impresia că toată expre-
Durata declanşării (engl. onset) reprezintă intervalul sia este schimbată (Ekman, 1990). Totodată, durata
de timp de la declanşarea mişcării până la intensitatea unei expresii este direct proporțională cu intensitatea
maximă a acesteia, care se numeşte apogeu (engl. acesteia. O expresie foarte scurtă ca durată, dar in-
apex), acesta din urmă durând până ce mişcarea înce- tensă, sugerează faptul că emoția este disimulată în
pe să se diminueze (fig. 4.8). Aclanşarea (engl. offset) mod conştient sau automat. O expresie care durează
reprezintă durata de timp de la sfârşitul apogeului mult dar are o intensitate scăzută este un semn că
până la dispariția completă a mişcării. Cu cât mişcarea emoția este controlată în mod deliberat (ibidem).
durează mai puțin, cu atât este mai subtilă. Efectul
mişcării asupra percepției acțiunilor faciale subtile Intrând în detalii, chiar şi la o intensitate scăzută,
apare în (Ambadar et al., 2005): bucuria şi surpriza sunt mai uşor de recunoscut decât
 furnizarea unei mostre mai dense, consistente, celelalte reacții faciale emoționale100. Emoțiile nega-
ale mişcării; tive necesită o claritate a semnalului mai mare, nece-
 furnizarea informațiilor referitoare la dinamica sară recunoaşterii optime a acesteia (Matsumoto et
mişcării; al., 2002). Ca sursă de semnalare socială, emoțiile
 facilitarea procesării configurației; negative necesită o diferențiere mai mare deoarece
 amplificarea percepției schimbării. este important pentru observatori să distingă precis
natura unei emoții distincte (Matsumoto et al.,
2002). De asemenea, există diferențe culturale ale
interpretării efectelor fizionomiei faciale. De exem-
plu, americanii interpretează (în cazul unei expresii a
fricii) ridicarea extremă a pleoapei superioare ca fiind
un semn al unei frici foarte intense, în comparație cu
pleoapa superioară ridicată moderat; pentru japonezi,
FIG. 4.8. CONTINUUMUL DECLANȘARE-APOGEU-ACLANȘARE
interpretarea ridicării extreme a pleoapei este diferi-
tă: frică mai puțin intensă (Matsumoto, 1989). Mişcări-
le faciale trebuie de asemenea să îndeplinească o
DINAMICA ŞI CONFIGURAȚIA MIŞCĂRILOR FACIALE serie de criterii în ceea ce priveşte intensitatea
musculară pentru a putea fi numite expresii. De
Manifestarea dinamică a unei expresii faciale oferă exemplu, tragerea colțurilor buzelor în jos şi ridicarea
informații temporale unice despre acea expresie, bărbiei - mişcări specifice tristeții - trebuie să fie la o
informații care nu sunt disponibile într-o expunere intensitate medie sau scăzută pentru a părea veritabi-
statică a expresiei (Ambadar et al., 2005). Alt mod le101 (Matsumoto, 1987).
prin care mişcarea poate afecta percepția acțiunilor
faciale este prin rolul său asupra modului de procesare În modelul afectiv componenţial, care este în contrast
angajat de către observator. În literatura percepției parțial cu modelul categorial, se afirmă faptul că
faciale este făcută adesea o distincție între procesa- măcar câteva componente care contribuie la o expre-
rea bazată pe configurație (e.g. distanța dintre ochi) sie faciala sunt semnificative în mod intrinsec. Expre-
şi cea bazată pe trăsături (e.g. ochii). Prima implică siile faciale emoționale au o structură coerentă,
relații între trăsături, iar a doua se concentrează sistematică, ce are un înțeles precis, iar considerarea
asupra caracteristicilor individuale98. Prin folosirea componentelor individuale care contribuie la acea
manipulării, cum ar fi inversarea feței pe axa sus-jos, structură pot revela direct multe informații despre
care influențează procesarea configurației, investiga- proprietățile ce stau la baza emoției care este ex-
torii au demonstrat că recunoaşterea facială se bazea- primată. De exemplu, faptul că expresia-prototip a
ză în mare parte pe informația trăsăturilor. Deşi mai fricii şi cea a surprizei implică ridicarea sprâncenelor
puțin concludente, câteva studii oferă de asemenea şi a pleoapelor superioare indică ceva despre proprie-
dovada faptului că evaluarea expresiilor faciale depin- tățile pe care aceste două reacții le împart - posibil
de parțial de informația oferită de configurație99. incertitudinea şi încercarea de a o reduce prin mărirea
câmpului vizual (Smith şi Scott, 1997).
Proprietățile dinamice ale expresiilor faciale au un rol
important în percepția expresiei, prin transmiterea Există un consens aproape general în ceea ce priveş-
unor informații cruciale referitoare la înțelesul unei te anumite acțiuni musculare care combinate pro-
expresii de către un observator sau observatoare. duc expresiile universal recunoscute ale bucuriei,
Schimbări temporale minime ale mişcărilor faciale tristeții, dezgustului, enervării și fricii (Smith şi
pot fi suficiente pentru influențarea impresiei gene- Scott, 1997). Cele mai multe acțiuni musculare indi-
rale asupra unei persoane, inclusiv asupra personali- viduale apar în mai multe expresii. Cu toate acestea,
tății sale. Există evidențe recente care arată faptul că cele mai multe emoții nu sunt exprimate de activita-
tea unui singur muşchi, sau a unui grup de muşchi,
98
Detaliind, configurația se referă la relația dintre trăsăturile
100
faciale şi este de trei tipuri: ordinală (e.g. ochii deasupra Nu este cert dacă surpriza este o emoție sau o reacție pur
nasului); cardinală (e.g. distanța dintre ochi); holistica (i.e. cognitivă.
101
perceperea feței ca formă generală) (Tabak și Zayas, 2012). Când intensitatea acestor acțiuni este mare, exprimă
99
Aceste studii se bazează exclusiv pe expresii faciale intense. îmbufnare/bosumflare, care nu este considerată o emoție.
73
expresia fiind ambiguă. Totodată, expresiile complete faciale decât în prezența sau absența unor acțiuni
sunt extrem de rare, fiind de cele mai multe ori con- faciale specifice. Multe din acțiunile faciale care sunt
strânse de reguli culturale sau individuale de afişare. asociate cu atenția codifică de asemenea şi informații
De exemplu, se pare că oamenii sunt în general mai ale unei dimensiuni suplimentare ce corespunde con-
puțin expresivi în prezența persoanelor străine şi au trolului personal. Acțiunile faciale asociate cu atenția
tendința să diminueze expresia afectelor negative sporită sunt valabile şi pentru un nivel scăzut de con-
când sunt în prezența oricărui om, străin sau apropiat trolabilitate (Smith şi Scott, 1997).
(valabil cel puțin pentru culturile europene şi ameri-
cane contemporane) (Smith şi Scott, 1997). TABELUL 4.12. DIMENISUNILE EVALUĂRII ASOCIALTE CU
ANUMITE ACȚIUNI FACIALE INDIVIDUALE (Smith şi Scott,
1997)
acțiunea facială
UA 25+26
UA 1+2
UA 7102
UA 12
UA 23
UA 17
UA 4
UA 5
DIMENSIUNE
valență (sau - + + - -
plăce-
re/agreabilitate)
discrepan- +
ță/obstacol
anticiparea efor- +
tului
atenție + + +
certitudine - +
noutate + +
control - - -
semnul + indică faptul că acțiunea faciala se intensifică odată cu
creşterea nivelului semnificației dimensiunii; semnul - indică intensifi-
carea expresiei faciale odată cu descreşterea semnificației dimensiu-
nii (e.g. controlul scăzut este asociat cu ridicarea sprâncenelor)
La cel mai general nivel, tabelul 4.12 prezintă două

grupări distincte de acțiuni faciale, fiecare dintre
acestea oferind informații cu o semnificație (dimen- VOLUNTAR VS. INVOLUNTAR
sională) largă. O grupare, care include încruntarea şi
Experiența emoțională poate varia de la a fi reflex
o varietate de activități musculare ale gurii, codifică
(caracterizată de percepția pierderii controlului şi
informații despre valența afectului, inclusiv evaluările
de restabilirea rapidă a acțiunilor faciale) la a fi
acelui afect, cum ar fi un obstacol perceput sau anti-
reflexivă/de reflecție (caracterizată de un simț de
ciparea nevoii de mărire a efortului. A doua grupare,
previzibilitate şi control). Expresiile faciale emoțio-
care include ridicarea sprâncenelor şi activitățile
nale de reflex (e.g. dezgustul ca răspuns la un miros
musculare din jurul ochilor, codifica informații despre
neplăcut) pot fi mai explozive şi stereotipice în
activitatea atențională asociată unui
apariție şi deci poate fi mai dificil de eliminat decât
emoțiile reflexive.
Expresiile faciale comunică informații, însă cuvântul

comunică este special aici - nu implică faptul că ex-
presiile sunt doar intenționate. Deşi mişcările pot fi
făcute voluntar, expresiile faciale emoționale sunt
involuntare. S-a demonstrat faptul ca efectuarea
voluntară a mişcărilor faciale asociate unei emoții
generează schimbări automate ale SNV şi SNC. Ex-
presiile faciale emoționale sunt produse printr-un
mecanism cognitiv automat de evaluare a stimulilor,
declanşând neuronii care controlează muşchii faciali
(însă recunoaşterea şi producerea expresiilor faciale
emoționale poate fi condiționată de cultură). Această
reacție este obligatorie: un om poate încerca să inter-
vină în aparența unei expresii, poate întrerupe acți-
unea muşchilor faciali (e.g. relaxându-i), dar nu
poate alege să întrerupă impulsurile nervilor faciali
(Ekman, 1997a). Deci, toate expresiile faciale emoțio-
nale sunt involuntare (Ekman, 1997a) - expresiile
faciale emoționale, nu toate mişcările muşchilor faci-
ali, pentru că primele sunt substituite mişcărilor faci-
ale, după cum am semnalat la începutul capitolului.
afect, inclusiv certitudinea şi/sau noutatea acelei
situații. A treia dimensiune corespunde stimulării,
care se reflectă mai degrabă în intensitatea mişcărilor 102
Ridicarea pleoapei superioare.
74
Poate fi făcută o distincție între activitățile motoare nu exclude însă dezvoltarea prin învățare a unor
care se află sub controlul inputului103 aferent104 (i.e. programe motoare complementare sau mai cuprin-
activitate de reflex105) şi cele dirijate de un program zătoare pentru reglementarea acțiunilor faciale. Mai
central (i.e. activitate involuntară sau voluntară). mult decât atât, mişcările voluntare sunt caracteriza-
Intr-un reflex, outputul unui stimul unimodal106 este, te de acte de inițiere a mişcărilor raportabile verbal şi
bineînțeles, unimodal, iar outputul efector107 nu influ- deliberate. Odată ce mişcarea este începută, este
ențează inputul receptor. Într-un reflex-tipar al unei posibil ca aceasta să fie efectuată de mecanisme pro-
secvențe de acțiuni (e.g. mersul), fiecare răspuns gramate central, fie de mecanismele de reflex motor.
generează o nouă stare senzorială care la rândul ei Prin urmare, programele motoare înnăscute şi specifi-
generează următorul răspuns al secvenței. Deşi activi- ce sunt baza expresiilor şi comportamentelor mai
tatea de reflex este integrată în majoritatea activită- complexe şi mai flexibile, care însele pot deveni com-
ților motoare ale mamiferelor şi este importantă pen- ponente automate ale unor tipare mai complexe de
tru executarea corectă a mişcărilor-tipar complexe, expresii şi acțiuni volitive. Cu toate acestea, dezvolta-
aceasta nu domină activitatea motoare. În schimb, rea unor programe motoare cuprinzătoare/extensive
studiile indică faptul că un program central bazat pe nu necesită mascarea completă a efectelor proceselor
tipare reprezintă mai bine controlul celor mai multe afective primare asupra răspunsurilor motoare rudi-
mişcări-tipar sau repetitive. Termenul central se mentare. În cadrul acțiunilor faciale rapide se disting
referă la faptul că răspunsurile sunt influențate în (Cacioppo et al., 1986):
primul rând de activități neurale care sunt descenden-  reflexe care se află sub controlul inputului aferent
te creierului, iar termenul nu este folosit sinonim cu (e.g. dilatarea pupilei);
cognitiv deoarece este mult mai general (Cacioppo et  acțiuni rudimentare de tip reflex sau impulsive
al., 1986). În acest sens, Welford (1974) a propus un care acompaniază emoția şi procesarea informați-
mecanism central în trei trepte: ei mai puțin diferențiată (e.g. acțiuni de orienta-
1. inputul este analizat şi stocat momentan; re) care pare a fi controlate de programe motoare
2. semnalul este relaționat unui răspuns (sau inhibă- congenitale;
rii unui răspuns);  acțiuni spontane adaptabile, multilaterale şi vari-
3. răspunsul selectat este executat. abile cultural, care se pare că sunt mediate de
De atunci, această formulare a fost revizuită pentru a programe motoare învățate;
exprima primele două trepte ca fiind dependente de  acțiuni voluntare maleabile (într-un anumit grad).
feedback. Astfel, în acest model, noua stare senzoria-
lă setată de fiecare răspuns poate influența - însă nu şi Astfel, anumite mişcări, în special ale muşchilor faci-
determina - următorul răspuns108. ali, sunt văzute simplu ca fiind capacitatea de proce-
sare limitată a unei persoane, mişcări libere față de
Mişcările controlate de un program central se pot controlul deliberat pentru evocarea acestora și ca
produce într-o manieră stereotipică şi pot avea o fiind asociate cu (deşi nu neapărat pentru) procesarea
apariție de tip reflex, însă mai degrabă constituie emoțională şi simbolică. Cu siguranță, învățarea con-
unități comportamentale decât reflexe. Fiecare tribuie la dezvoltarea acestor răspunsuri, însă există
specie are predispoziții congenitale pentru a da un şi predispoziții congenitale pe care răspunsurile
răspuns motor, înclinații care pot facilita sau deteriora învățate se bazează.
învățarea (Cacioppo et al., 1986). Existența unor
programe motoare rudimentare (posibil congenitale) Plânsul, murmurul și ulterior articularea implică acțiu-
nile musculaturii circumorale (periorale). De exemplu,
consoanele bilabiale (e.g. b, p, m) sunt articulate prin
103
ÍNPUT s. n. 1. (Electron.) Intrare (1). 2. (Inform.) Intrare (2). apropierea buzelor, iar consoanele labiodentale (e.g.
– Cuv. engl. Sursa: DEX '98
104
AFERÉNT, -Ă, aferenți, -te, adj. 1. Care este în legătură cu
f, v) sunt articulate prin atingerea dinților superiori cu
ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva. 2. (Jur.) Care buza inferioară. Muşchii orbiculari ai gurii controlează
se cuvine sau revine cuiva. Sursa: DEX '98 toate mișcările buzelor şi s-a sugerat faptul că proce-
105
REFLÉX, -Ă, reflecși, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre sarea limbajului poate fi deci asociată cu mişcările din
acte sau mișcări ale organismului) Produs în mod spontan, regiunea circumorală. Prin urmare, aceste mişcări pot
independent de voință. ◊ Act reflex (și substantivat, n.) = reacție
fi informative în ceea ce priveşte gradul de procesare
bruscă și automată a organismului animal sau uman la o
modificare a mediului; răspuns secretor sau motor al verbală (Cacioppo et al., 1986).
organismului la acțiunea unei astfel de modificări. Reflex
condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii Contracția musculară facială voluntară poate declanşa
repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă răspunsuri fiziologice specifice anumitor emoții, ca şi
un reflex înnăscut. Reflex necondiționat = reflex înnăscut. ♦ P.
experiența subiectivă a emoției, pentru anumite per-
gener. Care reprezintă o reacție imediată, spontană. II. S. n. 1.
Rază reflectată; sclipire, strălucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, soane (Rosenberg şi Ekman, 1993).
reflectare a unei stări de lucruri sau a unei stări sufletești. – Din
fr. réflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.Sursa: DEX '98 ASIMETRIA TRĂSĂTURILOR FACIALE
106
UNIMODAL, -Ă, – care are un singur mod
107
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ Atât mişcările faciale deliberate, cât şi cele sponta-
care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli
externi sau interni primiți de organele receptoare. Sursa: DEX '98
ne, sunt mai intense în partea stânga a feței, însă
108
Natura umană include reflexe şi predispoziții înnăscute şi acest lucru este valabil mai ales pentru emoțiile
foarte stereotipice pentru a răspunde. Comportamentul uman negative. În ceea ce priveşte zâmbetul, cercetările nu
poate fi determinat genetic. Pisica este capabilă să meargă au fost concludente, fiind identificate simetrii, dar şi
adecvat chiar şi după eliminarea întregii porțiuni a creierului de asimetrii (Mammucari, 1988).
deasupra subtalamusului, în timp ce primatele nu pot. Această
descoperire a fost atribuită encefalizării mai mari controlului
motor în nonprimate. Se poate sublinia faptul că nu există Asimetria fluctuantă (AF) este o deviație de la sime-
independență completă între sistemele comportamentale, însă pe tria bilaterală o trăsăturilor morfologice. AF este
de altă parte țesuturile creierului şi restul corpului constituie o produsă de perturbări de mediu sau genetice şi poate
unitate organică, interdependentă.
75
avea un rol important în selecția sexuală umană. AASIMETRIA MIȘCĂRILOR FACIALE

Există date numeroase (sinteze: Gangestad et al.,
1994; Thornhill şi Gangestad, 1993) care demonstrează Lateralitatea reprezintă diferențele anatomice şi
că AF se manifestă când expresia fenotipică109 a unei funcționale dintre cele două emisfere ale creierului.
trăsături de dezvoltare este dereglată sau tulburată. Diferențele anatomice sunt date de asimetrii biolo-
AF se amplifică în prezența tulburărilor genetice sau a gice (e.g. mărimea celor două emisfere, raportul
homozigozității. De asemenea, AF se amplifică în creier-ventricul, dimensiunea craniului etc.); diferen-
expunerea la perturbațiile de mediu, cum ar fi tempe- țele funcționale sunt reprezentate de asimetria
raturile sau poluanții extremi, sau chiar paraziții. comportamentală. Într-un studiu de sinteză, Mandal şi
Variația AF este cel mai bine explicată ca o consecință Ambady (2004) au reportat faptul că biasul porțiunii
a abilității indivizilor de a rezista cu succes la diverse stângi a feței110 - pentru mişcările faciale emoționale
întreruperi în dezvoltare, genetice sau de mediu. În - este cel mai evident şi mai des întâlnit, mai ales în
cadrul mai multor specii, AF este asociată cu o durată timpul emoțiilor negative, efect dat de activarea
mică a vieții, dezvoltarea înceată și activitate sexuală emisferei drepte a creierului în percepția şi expri-
redusă (Thornhill, 1992a, 1992b; Thornhill şi Sauer, marea emoțională. În cazul emoțiilor pozitive, în cele
1992; Shackelford şi Larsen, 1997). mai multe studii analizate efectul asupra porțiunii
drepte a feței este mai puțin pronunțat. Autorii afirmă
Pe de altă parte, simetria bilaterală a trăsăturilor faptul că biasul hemifacial stâng apare atât în ex-
morfologice este asociată cu diversitatea genetică, primarea facială emoțională/spontană, cât şi în cea
sau homozigozitatea, în multe specii (inclusiv omul). voluntară. Acesta presupune implicarea emisferei
Homozigozitatea poate fi o apărare importantă împo- drepte a creierului, deoarece apare o dominanță
triva infecției cu paraziți în contextul procesului corticală oblică (de la dreapta la stânga) prin ruta
evoluționar parazit-gazdă (Thornhill şi Gangestat, conexiunilor fibrelor contralaterale.
1993). Astfel, simetria bilaterală poate fi o manifesta-
re a heterozigozitătii şi rezistentei concomitente la Cu toate acestea, nici rolul emisferei stângi în proce-
agenții patogeni de slăbire a organismului. Rezistente sarea nivelurilor timpurii, primare, ale expresiilor
la paraziți, organismele simetrice bilateral au un suc- faciale emoționale nu este exclus. Rinn (1984) a
ces relativ mai mare în competiția inter- şi presupus faptul că această specializare a emisferei
intrasexuală (e.g. Watson şi Thornhill, 1994). În con- drepte poate fi dată de superioritatea emisferei stângi
cordanță cu ipoteza genelor adecvate a selecției sexu- în inhibarea emoțională. Mai mult, percepția socială
ale, o metaanaliză (Møller şi Thornhill, 1997) a relevat depinde de abilitatea de a diferenția semnalele socia-
faptul că AF este moştenită, dar moderat. Evidența le de cele nonsociale, iar această funcție poate fi
faptului că selecția sexuală favorizează stabilitatea de mediată în primul rând de emisfera stânga. Situațiile
dezvoltare (indicată de absența AF) a fost dată de sociale conțin atât indicatori perceptuali, cât şi con-
Thornhill şi Gangestad (1994). ceptuali: informația conceptuală este mediată de
emisferă stânga, iar informația perceptuala de cea
De asemenea, calitatea sistemului imunitar poate fi dreapta (Mandal şi Ambady, 2004).
corelată pozitiv cu AF. Până la un studiu făcut de
Shackelford şi Larsen (1997), nimeni nu a demonstrat O altă teorie a specializării emisferice este cea în care
dacă percepția negativă a AF este corelată pozitiv cu amândouă porțiunile creierului sunt specializate în
anumite disfuncții psihologice. De exemplu, cei doi exprimarea emoțională: emisfera dreaptă pentru
cercetători au găsit că bărbații cu o asimetrie facială emoțiile negative, iar cea stânga pentru cele pozitive
mare sunt mai depresivi, impulsivi şi nevrotici decât (e.g. Reuter-Lorenz şi Davdison, 1981). În teorie se
femeile cu asimetrie facială. Femeile cu asimetrie afirmă că acțiunile emoțiilor pozitive sunt lateralizate
facială mare au fost corelate cu inflamarea muscula- mai puternic în partea dreapta a feței şi viceversa
ră şi crampele. Deşi relația asimetrie-sănătate este pentru partea stânga a feței. Conform lui Hager şi
mai puternică pentru bărbați, asimetria facială sem- Ekman (2005), aceste asimetrii pot fi efectul speciali-
nalează stări fiziologice, psihologice şi afective dis- zării emisferelor în inhibarea sau exprimarea emoțio-
funcționale. Diferențele de gen identificate aici sunt nală, dar şi al asimetriilor anatomice, structurale, ale
în concordanță cu teoria investiţiei parentale (Trivers, creierului.
1972, 1985), în care se afirma că femeile, care sunt în
acest context o resursă reproductivă limitativă, sunt
deci mai selective în ceea ce priveşte partenerii sexu-
ali, iar competiția dintre femei pentru accesul sexual
la bărbați este mai puțin intensă decât competiția
bărbaților pentru accesul sexual la femei (Daly şi Wil-
son, 1988; Trivers,1972). De asemenea, investiția
parentală minimă a femeilor are o durată mult mai
mare decât a bărbaților: ~9 luni (femei) vs. maximum
câteva ore în momentul actului sexual şi ejaculare
(bărbați). AF poate fi un indicator mai cert al sănă-
tății slabe în cazul bărbaților, în comparație cu fe-
meile.
109
FENOTÍP s. n. (Biol.) Ansamblu de însușiri și caractere care se
manifestă în mod vizibil la un individ și care este determinat de
110
baza ereditară și de condițiile de mediu. – Mişcări faciale asimetrice care apar doar (sau au tendința să
Din fr. phénotype. Sursa: DEX '98 (1998) apară) în partea stângă a feței.
76
şi corect de ceilalți stimuli nonemoționali (Sauter şi

S16 | PERCEPȚIA STIMULILOR ŞI Eimer, 2009).
RECUNOAŞTEREA FACIALĂ Cercetările din domeniul vizual relevă faptul că pro-

cesarea timpurie a informației emoționale diferă de
cea a stimulilor neutri, indicând parțial faptul că
PERCEPEREA STIMULILOR AFECTIVI mecanismele care sunt implicate în procesarea
semnalelor emoționale sunt declanşate foarte rapid.
Între vârsta de 4 şi 9 ani apare o dezvoltare graduală a În cazul materialelor vizuale emoționale, apar efecte
abilității de identificare a înțelesului a cel puțin patru de obicei după 200-300 ms după expunere, însă apo-
expresii faciale (bucurie, surpriză, tristețe şi enerva- geul este atins abia după aproximativ 1 s (Cuthbert et
re). Acest interval de vârstă reprezintă o perioadă de al., 2000; Sauter şi Eimer, 2009). Becker și colaborato-
creştere considerabilă a sensibilității comunicării rii (2012) au arătat că expresiile faciale sunt obser-
emoționale (Matsumoto şi Kishimoto, 1983). Percepția vate diferit dacă sunt prezentate în mod dinamic
se referă la procesele care apar relativ rapid în (vs. imagine statică) – bucuria este observată mai
timpul ulterior declanşării stimulului şi se presupu- rapid decât enervarea, însa doar în câmpul vizual
ne că se bazează în mare parte pe cortexuri senzo- central, nu periferic. De asemenea, se pare că maimu-
riale timpurii şi că realizează procesarea trăsăturilor țele capucin pot recunoaște fețele membrilor din
imaginii vizuale şi a configurației. În acest sens, acelaşi grup (engl. in-group) din fotografii (Pokorny și
percepția ar permite executarea asupra sarcinilor care de Waal, 2009).
necesită crearea unor evaluări exclusive legate de
proprietățile vizuale, geometrice ale stimulului, cum PERCEPȚIA FEȚEI
ar fi abilitatea de a face deosebire între diferențele
dintre două chipuri care sunt observate simultan Contextul influențează recunoaşterea expresiilor
(Adolphs, 2002). De asemenea, Anzures et al. (2010) faciale. Recunoaşterea este mai mare atunci când
au demonstrat ca eficiența procesării informațiilor expresia facială este prezentă alături de alți indica-
faciale referitoare la vârstă este influențată de cultura tori afectivi (e.g. voce sau mişcări corporale ale ace-
din care persoana observatoare face parte. leiaşi emoții), de Gelder și colaboratorii (2006) de-
monstrând că această prezență multimodală clarifică
Prin contrast la informația pe care percepția timpurie semnalul transmis prin expresia facială.
se presupune că operează, toată care este disponibilă
de regulă din structura vizuală a stimulului, recunoaş- Carroll și Russell (1996) au încercat să demonstreze că
terea necesită cunoştințe adiționale care nu pot fi percepția expresiilor faciale este influențată de con-
obținute exclusiv din inspecția trăsăturilor vizuale text. În cazul copiilor, acuratețea percepției expresii-
ale aceluiaşi stimul. Recunoaşterea necesită cunoştin- lor faciale ale altora se dezvoltă progresiv și încet,
țe despre mediu; astfel, cere un anumit tip de memo- pornind de la împărțirea expresiilor pe baza valenței
rie. Una din cele mai simple forme de recunoaştere percepute (i.e. plăcut vs. neplăcut). Widen (2012) a
este numită memoria de recunoaştere (engl. arătat că domeniul afectiv, mai exact emoțiile distinc-
recognition memory) şi poate implica abilitatea de a te, sunt înțelese inițial de copii pe baza antecedente-
memora o informație despre proprietățile perceptuale lor (i.e. stimulul X generează emoția Y112) și a conse-
timpurii ale imaginii vizuale, care ar putea fi compara- cințelor comportamentale, nu pe baza expresiilor
tă ulterior cu o altă imagine. Această formă de recu- faciale. Widen și Naab (2012), având o abordare baza-
noaştere ar putea fi suficientă pentru a face diferența tă pe teoria categorială, arată cum copiii preșcolari și
între două chipuri care sunt prezentate în momente adulții percep expresiile faciale umane în mod ma-
separate de timp (Adolphs, 2002). leabil; mai exact, când au trebuit în test să atribuie o
expresie facială unei anumite claase afective (e.g.
Oamenii sunt comunicatori destul de eficienți, folosind dezgust sau tristețe), participanții au fost influențați
o gamă largă de semnale sociale în interacțiunile inde categoria pe care o căutau; astfel, de exemplu,
terumane, printre care indicatori faciali, vocali şi expresiile faciale ale dezgustului au fost atribuite
posturali. Este posibil ca procesarea facială afectivă corect acestei clase afective, dar și altor clase, în
sa fie subservită de o rețea neurală specializată funcție de cea pe care o căutau. Mai mult, pentru
(Adolphs, 2003), la fel ca restul corpului111 copiii cu vârsta de 8 ani se pare că expresia facială a
(Minnebusch și Daum, 2009). enervării adulților influențează direcția percepută a
privirii, cel puțin în comparație cu expresiile fricii sau
Un pas timpuriu al procesării informației afective este cele neutre (Rhodes et al., 2012). Tot aici, Russell și
diferențierea semnalelor afective de cele nonafective. Bullock (1986) au arătat că intensitatea și valența sunt
Dat fiind faptul că semnalele afective oferă informa- singurele dimensiuni perceptute ale expresiilor faciale
ții importante despre mediu şi despre comporta- de către copiii de 2 și trei ani, iar în jurul vârstei de 4
mentele probabile ale celorlalți oameni, informația ani apare capacitatea de a evalua și dimensiunea
de acest tip trebuie să fie detectată şi distinsă rapid apropierii-distanței (e.g. enervarea semnalează apro-
pierea, iar frica exprimă distanțarea fizică, spațială).
111
Hietanen şi Nummenmaa (2011) au demonstrat că percepția În ceea ce priveşte evaluările interpersonale bazate pe
corpurilor nude este mai rapidă decât cea a corpurilor îmbrăcate, informația facială morfologică, datele arăta că evaluă-
pe baza răspunsurilor componentei occipito-temporale N170.
rile femeilor asupra fețelor bărbaților sunt în concor-
Această percepție este mai rapidă chiar şi decât cea a fețelor,
amplitudinea N170 a corpurilor nude fiind independentă de danță cu interesul pentru copii al acelor bărbați (i.e.
prezența sau absența fețelor umane în test. Cercetătorii conside-
ră că această procesare vizuală rapidă şi prioritară a corpurilor
112
nude are un scop competitiv-sexual, mai ales că îmbrăcămintea e.g. moartea unei persoane apropiate ar trebui să declanșeze
este un accesoriu relativ recent. tristețe.
77
interes în a avea copii; Roney et al., 2006). De aseme- În altă ordine de idei, există o corelație pozitivă între
nea, oamenii sunt destul de exacți în evaluarea puterii suportul social emoțional (e.g. iubirea) și activitatea
fizice şi abilității de apărare/luptă a altora, evaluări sistemului recompensatoriu, care inhibă reacțiile
făcute pe baza morfologiei feței (Sell et al., 2009), defensive (e.g. clipirea spontană care apare de obicei
deşi indicatorii faciali folosiți în aceste evaluări nu în tresărire). De exemplu, observarea fotografiilor cu
sunt bine înțeleşi de către cercetători. Mai mult, se persoana iubită (i.e. partenerul sau partenera de
pare că raportul facial lățime-înălțime mare poate fi cuplu) întărește această corelație, iar efectul este
un indicator folosit pentru a evalua predispoziția mai puternic pentru femei decât pentru bărbați
către agresivitate (Carré et al., 2009). Cu toate aces- (Guerra et al., 2012). Totodată, femeile sunt mai
tea, comportamentul agresiv variază în funcție de agile decât bărbații în perceperea expresiilor faciale
persoană şi context. Oosterhof și Todorov (2008) au pozitive. Percepția acestora este automată și are loc
găsit faptul că evaluarea fețelor este bazată pe inclusiv pentru stimulii prezentați foarte scurt (Donges
suprageneralizarea mecanismelor adaptive care au ca et al., 2012).
funcție deducția intenției și a abilității altei persoane
de a vătăma sinele (i.e. observatorul). Tot cei doi Percepția expresiilor faciale emoționale devine pro-
cercetători consideră că evaluarea fețelor umane blematică în situațiile în care expresiile a două sau
este efectuată pe baza a două dimensiuni: valența și mai multe emoții apar în mod secvențial sau combi-
dominanța. Cele două dimensiuni sunt evaluate în nat (e.g. tranziția expresiilor faciale, indiferent de
mod suprageneralizat, fiind legate de perceperea durată). În funcție de emoția percepută pot să apară
indicatorilor faciali legați de apropiere-evitare (pentru două fenomene: histerezis (engl. hysterisis) și incerti-
valență) şi putință-neputință fizică (pentru dominan- tudinea. Histerezis se referă la fenomenul care apare
ță). Deci, trăsăturile structurale/morfologice ale feței în persistența unei prime evaluări faciale (e.g. dez-
evaluate sunt folosite pentru a deduce trăsăturile gust) după schimbarea expresiei, influențând evaluări-
persoanei (i.e. abilitatea de a răni sinele) şi intențiile le alternative (e.g. enervarea). Astfel, a doua evaluare
(i.e. tendința de a răni sinele; vezi și Zebrowitz și a expresiei faciale depinde de prima. Histerezis apare
Montepare, 2008). O altă dimensiune a percepției des în schimbările dintre expresiile care sunt similare
fețelor umane ar putea fi familiaritatea, iar oamenii din punct de vedere perceptual (e.g. enervare – dez-
sunt mai abili în recunoașterea fețelor familiare, în gust). Incertitudinea apare în contextele în care ex-
comparație cu cele nefamiliare (Sun et al., 2012)113. presiile faciale nu sunt similare (e.g. zâmbet – emoție
negativă), deci nu apare influența primei (Sacharin et
al., 2012).
De asemenea, o altă problemă este legată de ambiva-

lența expresiilor faciale emoționale (i.e. expresii
faciale pozitive și negative care apar simultan), obser-
vată mai ales în persoanele care nu îi pot inhiba dorin-
ța de a fuma, în ciuda intenției de a nu o face (i.e.
ambivalența fumatului). De obicei, expresiile faciale
ale ambivalenței fumatului apar în același timp, nu în
mod secvențial114 (Griffin și Sayette, 2008; vezi și
Ekman, 1993).
FIG. 4.9. RAPORTUL FACIAL ÎNĂLȚIME-LĂȚIME (stânga: mic;

dreapta: mare) (Carré et al., 2004, p. 1195)
Fețele oamenilor din altă rasă sunt scanate diferit

de cele din propria rasă (i.e. sunt privite alte zone
ale feței); această scanare diferită poate avea legătu-
ră cu morfologia feței, care diferă în funcție de rasă,
dar și cu normele socio-culturale referitore la compor-
tamentul privirii (Fu et al., 2012).
De asemenea, evaluarea orientării sexuale pe baza

perceperii feței umane este destul de exactă, deși nu
se cunosc elementele faciale care contribuie la aceste
evaluări. Tabak și Zayas (2012) au cercetat această FIG. 4.10. EXPRESIE FACIALĂ CARE POATE SĂ APARĂ ÎN
problemă pe baza a două tipuri de procesări faciale: AMBIVALENȚA FUMATULUI (Griffin și Sayette, 2008, P. 10).
ale trăsăturilor (e.g. ochii) și ale configurației (e.g. UA (6+12)+(9+15) - zâmbet și dezgust
distanța dintre ochi). Rezultatele indică faptul că
elementele configurației contribuie mai mult decât
trăsăturile în evaluarea corectă a orientării sexuale.
MIŞCĂRI FACIALE REFERENȚIALE
113 114
Totodată, creierul uman (probabil) nu are un modul specializat În experiment, expresiile faciale pozitive au fost UA 6+12
pentru recunoașterea fețelor asemănătoare propriei persoane (+1+2), iar cele negative UA 9, 10, 15, 20, sau 1+4 (Griffin și
(Giang et al., 2012). Sayette, 2008).
78
Expresiile referențiale sunt conştiente şi intenționate, rinții naturali ai acestora. Durata expresiilor este
mai puțin atunci când devin un tic (Ekman, 1997a). parțial moştenită, iar intensitatea foarte rar
Acestea sunt mişcări faciale voluntare care se referă (Kendler et al., 2008), însă acestea pot juca un rol
la o emoție ce nu este simțită de persoana care important în crearea unei semnături a familiei (Peleg
efectuează mişcările respective. Persoana se referă et al., 2006). Pe de altă parte, indivizii orbi congenital
la o emoție, exact cum ar face-o prin cuvinte, dar învață să îşi gestioneze comportamentul facial, fiind o
arătând într-un mod clar faptul că afectul nu este dovadă a faptului că cel puțin anumite expresii facia-
simțit. Expresiile referențiale arată ca cele emoționa- le emoționale sunt universale (Ekman, 1999;
le, însă diferă din două motive. Primul motiv este că Matsumoto şi Willingham, 2009). Zâmbetul social şi
observatorul emoției poate greşi comparația dintre durata expresiei faciale specifice fricii sunt două reac-
emoții, crezând că cea arătată este veritabilă. În al ții care sunt similare pentru gemenii monozigoți şi
doilea rând, emoția trebuie să fie transformată tocmai dizigoți în primul an de viața. Totodată, perechile de
cu scopul de a reduce şansele ca observatorul emoției gemeni monozigoți au un răspuns al m. orbicular al
să înțeleagă greşit mesajul transmis de expresia ochiului similar. În principal, există un nivel mare de
referențială (Ekman, 1997a), făcând asta prin amplifi- corelare genetică (nu neapărat pentru gemeni) în
carea sau diminuarea intensității acțiunilor faciale. ceea ce priveşte reacțiile emoțiilor negative (Peleg
Într-adevăr, transformarea unei expresii emoționale et al., 2006).
într-una referențială are loc atât în cadrul intensită-
ții, cât şi al morfologiei. De obicei, durata expresiei Fiecare emoție dispune de mai multe posibilități de
referențiale este mai scurtă sau mai lungă decât cea exprimare (i.e. multimodalitatea). De exemplu, jena
a emoției veritabile şi implică un singur set de miş- presupune privirea în jos, întoarcerea capului şi încli-
cări faciale. Expresiile referențiale pot face trimitere narea în jos a acestuia, zâmbet controlat şi atingerea
şi la emoțiile altei persoane. În cele din urmă, sub feței. În afişările ritualizate, care sunt moduri stiliza-
anumite circumstanțe, dintr-o simplă mască expresia te de exprimare a emoțiilor, culturile iau elemente
poate deveni veritabilă (Ekman, 1997a). ale expresiei şi modifică diverşi parametri pentru a
deveni mai exagerată şi stereotipică. În mare parte
din Asia de sud-est, de exemplu, în cazul jenei apare
CONTAGIUNEA FACIALĂ combinația de muşcare a limbii şi ridicare a umerilor,
devenind o afişare ritualizată. Implică versiuni exage-
Copiii nou-născuți demonstrează abilitatea de a imita rate a două elemente specifice jenei: acțiuni muscula-
expresiile faciale la doar câteva ore de la naştere. re inhibitorii în jurul gurii (e.g. muşcarea limbii) şi
Aceştia arăta expresii care seamănă cu dezgustul adul- postura restrânsă (e.g. ridicarea umerilor). Aceste
ților, zâmbetele apar în primele săptămâni de viața, acțiuni sunt specifice doar culturilor din acea parte a
iar enervarea apare la cel mult 4 luni de la naştere lumii: în India, doar muşcarea limbii este văzută că un
(Rosenberg şi Ekman, 1993). semn nonverbal al jenei, iar în S.UA nici una din cele
două mişcări nu este percepută de oameni ca semna-
Tendința spontană de sincronizare a expresiilor lând o emoție (Goetz şi Keltner, 2007).
faciale cu cele ale celorlalți oameni este des denu-
mită contagiune afectivă. S-a sugerat fie că această DISPOZȚIILE AFECTIVE
contagiune este condusă de imitarea motoare (e.g.
mimică), fie că este un aspect observabil al emoției Dispozițiile în sine nu au semnale de recunoaştere, ca
care apare când este observată emoția corespunzătoa- de exemplu expresii faciale sau ton al vocii specific. În
re în ceilalți (Tamietto et al., 2009) - având că bază schimb, dispoziția este vizibilă prin cantitatea (e.g.
capacitatea empatică a omului. frecvența de apariție) unei emoții exprimate. De
exemplu, în cazul iritabilității poate fi o uşoară creş-
Aspecte importante ale comunicării emoționale pot tere a tonusului muscular al muşchilor specifici ener-
să apară la un nivel inconştient. Patternuri de răs- vării. Această creştere poate fi vizibilă, dar nu este
puns facial emoțional pozitiv sau negativ pot fi declan- obligatoriu. În cazul în care este vizibilă, mişcările ar
şate spontan fără conştientizarea stimulului (pozitiv trebui să fie subtile (Ekman, 1978).
sau negativ). Când oamenii sunt expuşi la expresii
faciale emoționale, aceştia răspund spontan cu reacții Caracteristicile expresiilor faciale semnalate în dispo-
faciale electromiografice în muşchii faciali relevanți zițiile afective sunt (ibidem):
acelei emoții. Parțial, aceste reacții reflectă tendința  expresiile faciale ale emoțiilor dominante care au
de mimică a stimulilor faciali. O mare parte din co- generat dispoziția sunt fragmentate;
municarea umană directă are loc la un nivel incon-  frecvența expresiilor este mai mare în dispoziția
ştient, fapt valabil atât pentru emoțiile negative, cât respectivă decât în starea obişnuită/neutră.
şi pentru cele pozitive. Activitatea amigdalei diferă în
funcție de tipul de stimul prezent, iar vătămarea
amigdalei afectează recunoaşterea expresiilor facia-
le (Dimberg et al., 2000).
INFLUENȚELE SOCIO-CULTURALE ASUPRA

EXPRESIILOR FACIALE
Factorii genetici pot influența expresia facială emo-

țională. S-a ajuns la această concluzie după ce au fost
studiate perechi de gemeni separați la naştere şi pă-
79
şoară într-o ordine succesivă. De obicei, după 2-4 s de

S17 | MIROSUL, ROȘIREA ȘI CĂS- la perceperea mirosului apare un răspuns cardiac, iar
CATUL: ASPECTE ALE SNV după 5 s mirosul este perceput ca fiind plăcut. Acest
lucru nu e valabil şi pentru mirosurile percepute ca
Activitatea cardiovasculară este posibil să opereze fiind neplăcute (Delplanque et al., 2009).
în serviciul cererilor metabolismului asociate cu
sporirea efortului, iar ritmul cardiac covariază di- ROŞIREA FACIALĂ
rect cu anticiparea efortului; conductanța pielii este
strâns legată de procesele atenției. O serie de cerce- Roşirea este o reacție spontană şi implică următoare-
tători au relaționat schimbările anumitor parametri ai le părți ale corpului: fața, urechile, gâtul şi partea
activității cardiovasculare nivelului de efort pe care o superioară a pieptului. Reacția este produsă de vo-
persoană îl exercită sau se pregăteşte să îl exercite. lumul crescut de sânge din aceste regiuni. În con-
Aceşti parametri includ creşterea ritmului cardiac şi a trast, transpirația este răspunsul nonsocial asociat cu
presiunii vasculare; diminuarea rezistenței periferice efortul fizic, temperatura crescută a mediului, sau
(care reflectă deschiderea vaselor de sânge periferice consumul de alcool. Situațiile sociale care implică
pentru a creşte nivelul sângelui oxigenat către muşchii roşirea implică atenția asupra părților negative ale
periferici); creşterea temperaturii pielii (care reflectă sinelui (pot să apară jena, ruşinea, vina, mândria). Nu
creşterea fluxului sanguin rezultat din diminuarea doar omul are această reacție, ci şi unele primate,
rezistenței periferice). În adiție, Pacchinenda şi Smith probabil fiind un gest de liniştire/alinare. Stimulii care
(1995) au observat faptul că schimbările conductan- pot declanşa roşirea facială pot fi restrânşi în urmă-
ței spontane a pielii sunt posibil corelate cu schim- toarele patru categorii legate de atenția asupra sinelui
bările încărcăturii cognitive (Smith şi Scott, 1997). (Mulkens et al., 1997, 1999):
1. amenințări asupra identității publice;
2. lauda şi alte forme de atenție pozitivă;
MIROSUL 3. acuzarea sau atenționarea de roşire de către altă
persoană;
Din punct de vedere teoretic, sistemul olfactiv oferă 4. examinarea sinelui de către ceilalți.
informații despre identitatea şi calitatea lucrurilor
sau a altor organisme din mediu, fiind crucial în Există persoane care afirmă faptul că roşesc mai frec-
evaluarea alimentelor şi substanțelor prin alertarea în vent şi mai intens decât majoritatea, dezvoltându-se o
cazul unor pericole potențiale (Delplanque et al., fobie. A fost demonstrat faptul că frica de roşire este
2009). asociată cu înclinația sau predispoziția spre roşire.
Mai mulți teoreticieni au menționat procesele de aten-
Percepția subiectivă a mirosurilor are trei dimensi- ție ca fiind factorii principali de complicare pentru
uni principale: plăcere, familiaritate şi intensitate. fobiile sociale - se pare că situațiile interpersonale
Acestea nu sunt independente. Există, de exemplu, o rezultă în intensificarea autoconcentrării atenției
relație între familiar şi plăcut. Expunerea în mod re- (ACA) (engl. self-focused attention), care în schimb se
petat la un anumit miros este de multe ori un stimul presupune că intensifică afectele negative şi autoper-
suficient pentru a spori atitudinea asupra acestuia cepția răspunsurilor fiziologice. În consecință, percep-
(e.g. pentru a induce o creştere a preferinței subiecti- ția acestor răspunsuri este foarte probabil să producă
ve). De asemenea, familiaritatea este permanentă, sporirea ACA. Excitarea fiziologică proeminentă ser-
însă perceperea unui miros ca fiind plăcut sau neplă- veşte concentrării atenției către sine, care în schimb
cut se poate schimba (Delplanque et al., 2009). creste conştientizarea propriilor reacții fiziologice.
Astfel, persoanele cu frică de roşire se pare că sunt
Valență pozitivă a unui stimul ajută la creşterea per- prinse într-un cerc vicios în care această frică are ca
cepției familiarității, chiar şi în absența unei expuneri rezultat sporirea ACA, care amplifică ulterior conşti-
precedente – apare fenomenul plăcutul-este-familiar. entizarea roşirii, rezultând într-o adâncire a fricii de
Corelația pozitivă dintre plăcere şi familiar este roşire etc. După aceasta, procesele de atenție pot de
valabilă doar în cazul mirosurilor plăcute, nefiind asemenea conduce la supraestimarea răspunsului real
valabilă pentru mirosurile grele, când evaluarea nega- al roşirii, care în schimb poate perpetua frica fobicilor
tivă poate accentua ritmul cardiac (Delplanque et al., pentru roşire. Cu toate acestea, un studiu din 1999
2009). (Mulkens et al., 1999) a demonstrat faptul că atât
indivizii cu frică intensă, cât şi cei cu frică redusă
Variația ritmului cardiac este un indicator fiziologic de roşire au o intensitate a răspunsului fiziologic
relevant al agreabilității. Mai multe studii au arătat egală.
faptul că ritmul cardiac scade când mirosul perceput
este evaluat ca fiind plăcut. Ritmul cardiac este sen- Un studiu recent (Drummond și Su, 2012) arată că
sibil şi la noutate (engl. novelty), fiind astfel o com- există diferențe interindividuale ale predispoziției
ponentă de orientare a răspunsului: scade ca efect al către roșire pentru trăsătura anxietății sociale, (indi-
unui eveniment care aduce schimbare sau noutate ferent de expectanța de a roși). La nivelul SNV, anxie-
(Delplanque et al., 2009). tatea socială și jena sunt dificil de diferențiat
(Hofmann et al., 2006). Cu toate acestea, roșirea
Procesele de evaluare a noutății şi a plăcerii în sine poate fi un indicator fiziologic al timidității și anxie-
sunt organizate într-un mod secvențial (vezi S02, fig. tății sociale (ibidem).
1.4). Evaluări diferite au efecte eferente asupra răs-
punsurilor fiziologice, în momente diferite de timp. CĂSCATUL
Din punct de vedere al răspunsului, efectele noutății
apar înaintea plăcerii- neplăcerii: procesul de evaluare Căscatul este un reflex care, deşi încă nu este com-
şi efectele periferice eferente ale acestuia se desfă- plet înțeles, poate fi declanşat psihologic de foame,
80
plictiseală, sau imitare. Blin și colaboratorii (1990)

consideră că atât căscatul, cât şi clipirea sunt două
comportamente legate parțial de dopamină. Variații
ale ratei clipirii spontane şi ale căscatului au fost
observate în mai multe disfuncții legate în mare parte
de sistemul dopaminic: boala Parkinson, paralizia
supranucleară progresivă (engl. progressive
supranuclear palsy), disfuncția Huntington, schizofre-
nie, sau sindromul Tourette. În animale, rata clipirii şi
căscatul pot fi induse artificial prin apomorfină. Cu
toate acestea, căscatul uman este infrecvent în paci-
enți cu Parkinson, însă opusul se întâmpla în cazul
bolii Huntington. Blin și colaboratorii consideră că
există un mecanism farmacologic similar între căscat
şi rata privirii, pentru că frecvența de apariție a celor
două comportamente este amplificată de apomorfină,
un agonist dopaminic (Blin et al., 1990).
Norscia şi Palagi (2011) şi Palagi et al. (2009) au adus

dovezi ale legăturii dintre empatie şi căscat. Pentru
oameni, căscatul este declanşat, în principal, de
apropierea afectivă (i.e. simpatie) dintre indivizi și
nu de alte variabile (e.g. sexul sau naționalitatea). Mai
mult, neuronii de oglindire se pare că au un rol im-
portant în contagiunea căscatului. Legăturile sociale
puternice115 amplifică această contagiune, în special
frecvența şi momentul de apariție. La fel se întâmplă
şi în cazul babuinilor: contagiunea căscatului este mai
mare între indivizii care sunt apropiați (indicat prin
contacte de îngrijire specifice primatelor). Această
apropiere, bazată pe relații de prietenie sau rudenie,
facilitează contagiunea căscatului și pentru cimpanzeii
pitici (Pan paniscus) (Demeru și Palagi, 2012).
În continuare, C05 prezintă în detaliu câteva afecte

distincte, conform celor două teorii dominante din
domeniul nonverbal afectiv. Deoarece teoria categori-
ală a beneficiat de suport mai mare din partea cerce-
tătorilor, aceasta ocupă cea mai mare parte a capito-
lului. Totuși, cele două teorii nu sunt prezentate sepa-
rat, prin comparație, ci în mod combinat.
Această lucrare promovează teoria componențială,

datorită abordării mai exacte bazată pe dimensiuni
și variabile. Această metodă științifică este prezentă
și în următoarele capitole. Din acest motiv, o ipoteză
a teoriei categoriale – ipoteza prototipurilor faciale,
conform căreia doar anumite configurații de mișcări
faciale involuntare semnalează prezența certă a unei
emoții anume – ar trebui considerată și utilizată cu
precauție, deoarece există deja studii care demon-
strează faptul că expresiile faciale complete și proto-
tipice apar rar sau deloc (e.g. Pochedly et al., 2012;
Widen, 2012).
115
Este foarte posibil ca empatia să își aibă baza în legăturile
familiale, în special între copil şi mama.
81
C05 _____ COMPORTAMENTUL FACIAL (2): DETALII
C05 | COMPORTAMENTUL S18 | TREI ZONE FACIALE

FACIAL (2): DETALII PARTEA SUPERIOARĂ A FEȚEI
Când acțiunile sprâncenelor nu apar combinate cu alte

mişcări faciale, acestea tot pot oferi informații afecti-
ve, însă informații mai puțin precise, posibil relaționa-
te familiei afective, nu unei emoții specifice (Ekman,
1979). Totodată, Smith şi Scott (1997) au emis ipoteza
relației dintre mişcările sprâncenelor şi incertitudi-
ne (vezi şi Ekman, 1979).
Combinația UA 1+2 este asociată atât cu emoții pozi-

tive, cât şi cu cele negative, putând de asemenea
semnala şi interes. Apare şi ca semnal conversațional
(întrebare, îndoială, salutare/întâmpinare, sublinierea
anumitor cuvinte; Ekman, 1979). Această este combi-
nația care apare cel mai des în sublinierea cuvintelor
rostite (Ekman, 1977a). Subliniatorii asigură şi accen-
tuarea cuvintelor, însă în acest caz accentuarea se
extinde pe mai mult de un singur cuvânt. Subliniatorii
coincid cu una din varietățile schimbării vorbirii care
asigură accentuarea: amplificarea intensității vocii,
mărirea pauzelor dintre cuvinte, prelungirea rostirii
fiecărui cuvânt în timp ce este rostit. Mişcările mâini-
lor, înclinările posturale, contactul vizual şi diverse
acțiuni faciale pot acționa ca subliniatori (Ekman,
1979).
UA 1 și combinația 1+4 şi 1+2+4 sunt asociate cu

tristețea sau cu frica (doar 1+2+4), nu cu alte emoții,
negative să pozitive (Ekman, 1979). UA 1+2 măreşte
câmpul vizual, în special porțiunea superioară a aces-
tuia. Copiii fac această mişcare în căutările vizuale şi
când privesc de jos un adult (Ekman, 1979). Amplifica-
rea vizuală nu este uniformă pentu toți oamenii, de-
pinzând de adâncimea globului ocular în orbită şi alți
factori anatomici.
UA 1 şi 2 apar des ca răspuns la noutate şi lipsa con-

trolului (vigilență, acuitate vizuală). Frecvența acesto-
ra este semnificativ mai mare pentru emoțiile în care
evaluările noutății şi ale controlului scăzut sunt proe-
minente (Scherer şi Ellgring, 2007a, b).
UA 4 (i.e. încruntarea) este asociata cu enervarea,

perplexitatea şi dificultatea de orice tip116. De aseme-
nea, apare într-o varietate de semnale conversaționa-
le. Activitatea din regiunea sprâncenelor este relațio-
nată cu evaluarea incongruenței sau obstacolului,
nefiind relaționată cu plăcerea subiectivă, care este
asociată cu mişcările obrajilor. UA 4 poate acționa ca
o protecție anti-lumina sau anti-vânt, diminuând câm-
pul vizual. Originea acestei mişcări în tristețe (1+4) nu
este cunoscută încă (Ekman, 1979).
UA 4 rezultă cel mai des din evaluarea neprevăzutului,

discrepanței și obstacolului. Apare în majoritatea
emoțiilor negative, în special în enervare, disperare,
tristețe, dezgust și frică. De asemenea, UA 4 poate să
apăra scurt în contextul unei emoții pozitive doar dacă
un eveniment neaşteptat produce un efect agreabil.
Mişcarea mai apare şi în efortul nonemoțional (Scherer
116
Expresiile efortului fizic sunt caracterizate de încordarea unei
varietăți de muşchi faciali care acționează elemente cum ar fi
sprâncenele, mandibula, sau muşchii perioculari.
și Ellgring, 2007a, b), totodată influențând reciproc

percepția acelui efort; mişcarea voluntară amplifică
persistența în atingerea obiectivelor (Stepper şi
Strack, 1993).
Două din cele şapte acțiuni posibile ale sprâncenelor

nu joacă un rol cert în exprimare afectivă: UA 2 şi
2+4. Hjorstjo (1970) afirma faptul că 2+4 exprimă
furie, iar Eibl-Eibesfeldt (1972) a menționat faptul că
această mişcare apare în măştile teatrale japoneze
care descriu enervare-furie. Aceste acțiuni ale sprân-
cenelor au mai fost observate în arta Renaşterii,
etruscă şi timpurie romană, cât şi în benzile desenate
moderne. Totuşi, UA 2 este inexistentă în expresia
facială emoțională studiată empiric (Ekman, 1979)..
UA 1+2+4: dacă frica este considerată un răspuns de

anticipare, atunci UA 1+2+4 poate explica relevanța
mişcării asupra atenției şi măririi câmpului vizual
(1+2), cu UA 4 exprimând ceea ce se anticipează: un
obstacol (Ekman, 1979).
TABELUL 5.1. SEMNIFICAȚIA ACȚIUNILOR SPRÂNCENELOR

UA EXPRIMĂ/APARE ÎN
o tristețe (Ekman, 1979);
1 o posibil să apară în venerație (engl. awe)
(Shiota et al., 2003);
2 o posibil să apară în dominanță (Ekman, 1979);
o semnal ambiguu, poate însemna neîncredere
o noutate: bruschețe (Scherer şi Ellgring, 2007a,
b);
o schimbare (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o reglator conversațional (Ekman, 1979);
o emblemă pentru salut (Ekman, 1979);
o apare în răspunsurile de orientare a atenției
1+2 şi/sau vigilenței (Scherer şi Ellgring, 2007a,
b);
o când mişcarea nu este acompaniată de UA 5,
foarte rar poate exprima surpriză pură în mod
cert (Ekman, 1979);
o apare des în noutate şi lipsa controlului (vigi-
lență, acuitate vizuală) (Scherer şi Ellgring,
2007a, b);
o scepticism; când acțiunea este acompaniată
1u117+2
de coborârea celeilalte sprâncene, exprimă
u
tot scepticism (Ekman, 1979);
o întristare slabă, sau puternică dar controlată
o ca şi UA 1+2, poate fi o mişcare de subliniere
1+4 a unui cuvânt din cadrul unei propoziții, însă
foarte puțini oameni o folosesc (Ekman,
1979);
2+4 o posibil furie (Ekman, 1979);
o rezultă cel mai des din evaluarea neprevăzu-
tului, discrepanței, sau obstacolului (Scherer
şi Ellgring, 2007a, b);
o apare în majoritatea emoțiilor negative, în
special în disperare, tristețe, dezgust și frică
(Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o dificultate cognitivă sau fizică (Ekman, 1979);
o poate exprimă început de enervare, însă
mişcarea este ambiguă dacă nu apar şi alte
4 mişcări specifice (Ekman, 1979);
o dispoziție emoțională sumbră, gravă (Ekman,
1979);
o concentrare (Ekman, 1979);
o perplexitate (Ekman, 1979);
o dacă este o mişcare rapidă şi momentană, iar
apoi sprâncenele sunt aduse în poziția 0, este
un reglator conversațional (Ekman, 1979);
o apare mai des în condiții de stres intens decât
în condiții de stres scăzut (Ekman, 1979);
117
U = unilateral.
83
o apare des în durere fizică (Ekman, 1979); o apare des în durere fizică (Prkachin, 1992a,
o poate să apăra scurt în contextul unei emoții b);
pozitive dacă un eveniment neaşteptat produ- o iritare sau enervare controlată, dacă apar şi
ce un efect agreabil (Ekman, 1979); alte acțiuni faciale specifice enervării (Ek-
o apare în frică: îngrijorare sau spaimă este o man, 1982);
1+2+4
acțiune destul de certă (Ekman, 1979). o apare des în dispreț (Scherer şi Ellgring,
2007a, b);
o mai poate exprima concentrare, fără legătură
7
cu enervarea (Ekman, 1979);
o cu cât pleoapele sunt mai tensionate şi depăr-
tate (UA 5+7), cu atât mesajul este mai cate-
goric: frică (Ekman, 1982);
o apare des în durere fizică (Prkachin, 1992a,
b);
o intensitate slabă: frică controlată sau care
abia începe (Ekman, 1982);
o intensitate medie: frică, posibil frică contro-
5+7
lată sau care tocmai începe (Ekman, 1982);
o intensitate maximă: panică, mai ales contro-
lată (Ekman, 1982);
o tristețe controlată, însă mesajul este ambiguu
chiar şi când apare împreună cu UA 64 (Ek-
41 man, 1982);
o oboseală (Ekman, 1982);
o plictiseală (Ekman, 1982);
43 o apare des în durerea fizică (Prkachin, 1992a,
b);
o întristare-eşec (Ekman, 1982);
o ruşine (Ekman, 1982);
o vinovăție (Ekman, 1982);
64
o jenă (Keltner, 2005b);
o plictiseală (Ekman, 1982);
61/62+ o ruşine (Keltner și Shiota, 2003);
64 o vinovăție (Ekman, 1982).
PARTEA DE MIJLOC A FEȚEI
UA 5 apare de asemenea ca rezultat al evaluărilor

noutății şi controlului scăzut, cel mai probabil în ser-
viciul vizualului. Corespunzător, apare frecvent alături
de UA 1 şi 2, mai ales în panică şi disperare (engl.
despair). Acțiunea apare de asemenea frecvent în
interes. Combinația dintre UA 5 şi UA 23 poate expri-
ma fixarea amenințătoare asupra unei ținte (Scherer şi
Ellgring, 2007a, b).
UA 7 apar exclusiv în iritare sau dispreț, posibil împre-

ună cu holbatul (Scherer şi Ellgring, 2007a, b).
TABELUL 5.2. SEMNIFICAȚIA ACȚIUNILOR PLEOAPELOR ŞI

OCHILOR
UA EXPRIMĂ/APARE DES ÎN
o apare ca rezultat al evaluărilor noutății şi
controlului scăzut, cel mai probabil în servi-
ciul vizualului. Corespunzător, apare frecvent
alături de UA 1 şi 2, mai ales în panică şi di-
sperare (engl. despair). Acțiunea apare de
asemenea frecvent în interes. Combinația din-
tre UA 5 şi UA 23 poate exprima fixarea ame-
nințătoare asupra unei ținte (Scherer şi
Ellgring, 2007a, b);
o intensitate scăzută: poate exprima surpriză,
5
dar mai degrabă exprimă atenție sau interes
(Ekman, 1982);
o intensitate medie: surpriză, îngrijorare sau
PARTEA INFERIOARĂ A FEȚEI
spaimă (engl. fright), mai ales dacă apare şi
UA 7; când mişcarea durează maximum 2s, es- UA 6 şi UA 12 apar în exprimarea emoțiilor pozitive.
te mai degrabă surpriză (Ekman, 1982); Cu toate acestea, UA 6 apare şi în dezgust sau deznă-
o intensitate foarte puternică: cel mai probabil dejde, însă din punct de vedere anatomic această
panică; exprimă surpriză dacă apar şi alte mişcare poate să apăra în dezgust ca o consecință a
mişcări specifice numai surprizei (Ekman, UA 9 sau 10 (prima apărând atât în dezgust cât şi în
1982);
84
disperare, iar a doua doar în dezgust sau dispreț)

(Scherer şi Ellgring, 2007a, b).
UA 9 este o acțiune rară ce apare în anumite forme de
dezgust sau în furia combinată cu dezgustul (Scherer şi
Ellgring, 2007a, b). UA 10 este proeminentă în dispreț
şi dezgust (Scherer şi Ellgring, 2007a, b). UA 11 are o
apariție semideasă doar în panică sau disperare (Sche-
rer şi Ellgring, 2007a, b). UA 13 apare în mândrie, iar
în combinație cu UA 17 (şi bineînțeles 6+12) poate fi
un semnal convențional al reuşitei/câştigului (Scherer
şi Ellgring, 2007a, b).
UA 14 apare în dispreț şi plictiseală și uneori în ruşine

(ca o consecință a autodisprețului) (Scherer şi Ellgring,
2007a, b).
UA 17 poate fi un indicator al dezgustului (Wallbott şi

Scherer, 1991).
UA 20 apare în disperare şi frică. În combinație cu UA

23, mişcarea apare în enervare (Scherer şi Ellgring,
2007a, b).
La fel ca UA 1 şi 2, UA 25 şi 26 apar frecvent în majori-

tatea emoțiilor şi deci au o interpretare ambiguă, însă
această apariție frecventă poate fi atribuită combină-
rii emoțiilor cu surpriza. Pot fi indicatori ai concentră-
rii atenției, iar UA 25 apare des în anxietate, mai ales
în cazul femeilor (Wallbott şi Scherer, 1991; Scherer şi
Ellgring, 2007a, b). În funcție de contracția UA
6+25+26, acest cluster facial semnalează intensitatea
emoțiilor pozitive (i.e. zâmbet) sau negative (i.e.
plâns) ale copiilor foarte mici (Messinger et al.,
2012).
UA 27 apare în doar trei emoții foarte intense: furie,

panică, sau disperare. Este posibil a acțiunea să fie
legată de vocalizările cu o amplitudine ridicată şi de
accentuarea facială a acestor vocalizări (Scherer şi
Ellgring, 2007a, b).
TABELUL 5.3. SEMNIFICAȚIA ACȚIUNILOR NASULUI ŞI OBRA-

JILOR (Kaiser și Scherer, 1998; Scherer şi Ellgring, 2007a, b)
o mai ales când apare cu alte acțiuni specifice
6
tristeții, indică amplificarea emoției;
o apare în dezagreabilitate;
o dezgust generat de miros sau gust neplăcut
(Rozin et al., 1994);
o când are o intensitate mare, UA 9 coboară
9
totodată şi sprâncenele, dar este acțiunea m.
ridicător al buzei superioare şi aripii naşului,
neavând legătură cu enervarea decât în cazul
în care apare acțiunea specifică în pleoape;
o are o apariție semideasă doar în panică sau
11
disperare;
o apare în mândrie, iar în combinație cu UA 17
13 (şi bineînțeles UA 6+12) poate fi un semnal
convențional al reuşitei sau câştigului;
o acțiune foarte ambiguă, însă semnalează
necesitatea creşterii volumului de oxigen;
o noutate;
38 o apare des în euforie;
o apare des în furie;
o apare des în bucurie;
o apare în control şi putință mare;
o apare în dezagreabilitate;
39
o apare des în anhedonia.
85
TABELUL 5.4. SEMNIFICAȚIA ACȚIUNILOR BUZELOR, BĂRBIEI

ŞI MANDIBULEI
o apare în dezagreabilitate (Scherer şi Ellgring,
2007a, b);
o exprimă dispreț, mai rar dezgust: contact
interpersonal aversiv, imoralitate, sau stimuli
10
care amintesc oamenilor de originea lor ani-
mală (Rozin et al., 1994);
o apare des în durere fizică (Prkachin, 1992a,
b);
o dispreț (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
10+25
1975);
10u+25 o dispreț (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
u 1975);
o zâmbet fals simplu (Ekman și Friesen, 1982;
12 Ekman, et al., 2005; Frank și Ekman, 1993,
1996);
o dispreț (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
14
o plictiseală (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o dispreț (Ekman și Friesen, 1986, 1988);
14u
o posibil scepticism (Unz şi Schwab, 2005);
14u/14 o dispreț (Ekman și Friesen, 1986; Ekman et al.,
b+12u 1991b);
2007a, b);
o negație (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o neîncredere (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o bosumflare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
15 1975);
o extenuare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o sfidare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o şanse slabe să exprime tristețe dacă nu apar şi
alte acțiuni specifice tristeții (Ekman, 2003a;
Ekman și Friesen, 1975);
o apare în tristețe sau dezgust (Scherer şi
16
Ellgring, 2007a, b);
o acțiune slabă: posomorâre sau dezamăgire
(Ekman, 2003a; Ekman și Friesen, 1975);
o acțiune medie sau puternică: determinare,
concentrare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
17
1975);
o acțiune puternică: incertitudine (Ekman,
2003a; Ekman și Friesen, 1975);
o apare în dezgust (Wallbott și Scherer, 1991);
o enervare controlată (Ekman, 2003a; Ekman și
Friesen, 1975);
o resemnare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
17+24
1975);
o uneori, activitate cognitivă intensă (Ekman,
2003a; Ekman și Friesen, 1975);
19
2007a, b);
o UA 20 poate fi interpretată ca un semn al
evaluării abilității de coping ca fiind limitată
(putință scăzută) - nu este neapărat un indica-
tor cert al fricii (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
20
o apare des în disperare şi mai ales în frică
o în combinație cu UA 23, mișcarea apare în
enervare (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o enervare intensă, posibil controlată; acțiune
foarte dificil de inhibat (Ekman, 2003a; Ekman
23
și Friesen, 1975);
o apare des în manie (Kaiser și Scherer, 1998);
o dificultate cognitivă sau fizică (Ekman, 2003a;
o acțiunea care apare cel mai des în controlarea
24
oricărei emoții (pozitive sau negative), fără a
avea legătură cu enervarea (Ekman, 2003a;
o semnalează necesitatea creşterii volumului de
25
oxigen (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
86
o
o
apare des în manie (Kaiser și Scherer, 1998);
apare des în durere fizică (Prkachin, 1992a,
S19 | ZÂMBETUL ŞI AFECTELE
o
b);
ca şi UA 24, UA 25 nu caracterizează emoții
POZITIVE
specifice, însă pot fi indicatori ai activității
Zâmbetul este cea mai întâlnită expresie facială, dar
cognitive intense, în special atenția şi concen-
trarea. UA 25 apare des în cazul tuturor per- și cea mai ușor de recunoscut (Ekman și Friesen,
soanelor foarte anxioase, bărbaților care îşi 1982). O față zâmbitoare poate fi recunoscută chiar și
neagă anxietatea și femeilor cu anxietate scă- de la distanțe de 100 de metri (Hager și Ekman, 1979),
zută (Wallbott și Scherer, 1991); la fel ca expresia facială a surprizei. Pe lângă rolul
o semnalează necesitatea creşterii volumului de evident de semnalare a emoțiilor pozitive, zâmbetul
oxigen (Scherer şi Ellgring, 2007a, b); mai servește și altor două funcții separate dar impor-
o noutate (Scherer şi Ellgring, 2007a, b); tante (Papa și Bonanno, 2008):
o agreabilitate (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
1. funcția intrapersonală, asociată cu autoreglarea;
26 o lipsa potențialului de coping (Scherer şi
Ellgring, 2007a, b); 2. funcția interpersonală, asociată cu amplificarea
o apare în disperare (Kaiser și Scherer, 1998); tipurilor de resurse sociale care favorizează
o apare în frică (Scherer şi Ellgring, 2007a, b); copingul odată cu apariția unei probleme.
o apare în furie (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o panică (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
27 o furie (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o disperare (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o posibil uimire sau emblemă referitoare la
uimire (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
1975);
o la fel ca UA 1 şi 2, UA 25 şi 26 apar frecvent în
25+26
majoritatea emoțiilor şi deci au o interpretare
ambiguă, însă această apariție frecvență poa-
te fi atribuită combinării emoțiilor cu surpriza
(Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o idem UA 23, doar că este posibil sa apară şi
23+25/
vorbitul (Ekman, 2003a; Ekman și Friesen,
26
1975);
o apare în tulburările de anxietate (Kaiser și
Scherer, 1998);
32
o apare des în neajutorare (Kaiser și Scherer,
1998);
o apare în tulburările de anxietate (Kaiser și
37
Scherer, 1998);
Zâmbitul și râsul servesc funcției de întărire a legă-

turilor afective dintre indivizi prin mijloace de ex-
primare a emoțiilor pozitive (Moser, 1989; Moser et
al., 1989). Sunt de asemenea importante în contextul
reacțiilor emoțiilor negative. Zâmbitul poate fi folosit
ca o strategie de control atunci când comunică pre-
zența unor legături sociale de bază în ciuda emoțiilor
87
negative exprimate, iar râsul poate întrerupe stările Duchenne este vizibilă doar observând mișcarea faciala în timp real
sau în materiale video.
afective negative (Bänninger-Huber, 2005). Unul din
TABELUL 5.5. MUȘCHII FACIALI IMPLICAȚI ÎN ZÂMBETUL
aspectele critice ale zâmbetului este eficiența în EMOȚIONAL (sintetizat din: Ekman și Friesen, 1982; Frank și
schimbarea atitudinii observatorului către persoana Ekman, 1993, 1996; Ekman, Friesen și Hager, 2002)
care zâmbește. Dat fiind faptul că oamenii au răspun- MUȘCHIUL SCHIMBĂRILE PRODUSE
suri perceptuale și comportamentale automate la 1. colțurile gurii sunt întinse și ridicate
indicatorii sociali, zâmbetul poate funcționa prin for- către oasele obrajilor (osul zigoma-
marea unei impresii pozitive în receptorii umani, în 1. zigimatic
tic);
consecință modificând și comportamentul ulterior 2. buzele sunt subțiate datorită acțiunii
mare (UA 12 –
către emițător. Zâmbetul mai este unul din compor- 1;
fig. 5.2d)
3. când acțiunea este puternică, produ-
tamentele nonverbale predominante din flirt, mai ales
ce și primele patru schimbări de la
în cazul femeilor (Mehu et al., 2008). Zâmbetul apare punctul 2 al tabelului.
în (Frank și Ekman, 1996): 1. ridică obrajii;
 politețe; 2. umflă zona de sub pleoapa inferioară
 incertitudine; și produce/accentuează ridurile de
 jenă (zâmbet involuntar controlat sau tensionat); aici;
 mascarea unor emoții negative - zâmbet fals (e.g. 3. produce riduri în unghiul exterior al
vinovăție, rușine, enervare, dezgust, frică etc.). ochiului (comisura palpebrală latera-
lă);
4. ridică pleoapa inferioară;
Zâmbetul poate reflecta (Soojin, 2000): 5. adună pielea din jurul ochilor înspre
 un obicei dobândit prin observare sau întărire globul ocular, acesta fiind mai puțin
(engl. reinforcement); 2. orbicular al
vizibil;
 cordialitate, simpatie (atracție către o persoană ochiului, par-
6. coboară ușor sprâncenele și pielea de
tea orbitală
sau un obiect, fenomen etc.), sau alte situații cu (UA 6 – fig.
sub acestea, creând riduri și umflă-
valență pozitivă; turi între pleoapa superioară și
5.2a)
 calm; sprâncene - indicator foarte cert al
 anxietate, mai ales socială. unui ZD118 (Ekman, 2003b);
7. globul ocular este mai puțin vizibil,
fiind acoperit parțial de pleoape;
Zâmbetul veritabil se mai numește zâmbet 8. acțiunea foarte puternică poate
Duchenne, în cinstea cercetătorului francez care a ridica ușor buza superioară;
descoperit o mare parte din ce implică (Ekman, 2003a, 9. creează sau adâncește ridul
b). S-a descoperit faptul că zâmbetele Duchenne nasolabial;
(ZD), în comparație cu alte tipuri de zâmbete, pro- 10. creează sau adâncește ridul
duc de fiecare data activitate cerebrală; pe de altă infraorbital.
parte, zâmbetele voluntare produc schimbări în 1. contractă pleoapele și pielea din
jurul lor;
activitatea regională a creierului, nu toate zâmbete-
2. globul ocular este mai puțin vizibil,
le fiind la fel (Ekman și Davidson, 1993). De exemplu, 3. orbicular al
fiind acoperit parțial de pleoape;
zâmbetul de anticipare este o reacție a unei emoții ochiului, par-
3. acțiunea este de regulă mai vizibilă
pozitive. tea palpebrală
în pleoapa inferioară;
(UA 7 – fig.
4. ridică pleoapa inferioară;
5.2b)
În zâmbet, mușchii implicați sunt cel zigomatic mare 5. umflă zonă de sub pleoapa inferioară
și mușchiul orbicular ai ochiului (împărțit în două și produce sau accentuează ridurile
subunități), câte unul pentru fiecare parte a feței. Cel de aici.
din urmă poate fi contractat voluntar doar de o mică
parte din oameni, după cum arată studiile (Frank și TABELUL 5.6. CUM ESTE INDICAT ZÂMBETUL - SINTEZĂ
Ekman, 1996; Ekman et al., 1980). Este vorba despre (Frank şi Ekman, 1993)
partea orbitală a m. orbicular al ochiului (fig. MORFOLOGIE INDICATOR MANIFESTARE
26.02a), mișcare extrem de greu de efectuat voluntar,
acesta fiind indicatorul cert al unui zâmbet emoțio- prezența m. zigomatic mare și
Duchenne
m. orbicular ai ochilor;
nal (Ekman și Keltner, 1997). Tabelul 5.5 prezintă în
detaliu cele două acțiuni musculare implicate în zâm- acțiunea m. zigomatic produce
betul veritabil și diferențele dintre acestea. simetrie schimbări simetrice pe amân-
două părțile feței;
DINAMICĂ INDICATOR MANIFESTARE
declanșare lină, fără iregulari-
acțiune
tăți;
durata medie totală a acțiunii

este de obicei între 1/2s și 5 s;
nu este atât de scurt sau lung
durată când este amestecat cu emoții
negative, deși poate dura și
FIG. 5.1. COMPARAȚIE ZÂMBET FALS (STÂNGA) - ZÂMBET câteva minute atunci când
VERITABIL (DREAPTA) este veritabil;
A, B - schimbări date de acțiunea m. zigomatic foarte puternică; C -
apar modificări în această zonă doar când m. orbicular al ochiului este sincronizare cei doi mușchi implicați își
contractat, mișcarea având ca efecte vizibile coborârea ușoară a
sprâncenelor și micșorarea globului ocular. Deosebirea dintre cele
două fotografii este subtilă, iar diferența dintre zâmbetul fals și cel
118
Acțiunea este vizibilă mai ales în epicanthus.
88
însă influențate și de înclinația capului și de sex,

ating apogeul în același timp.
demonstrând un efect combinat al acestor trei vari-
abile în ceea ce privește exprimarea și percepția
socială (ibidem).
Zâmbetele cu declanșare și anclanșare lină sunt evalu-

ate ca fiind mult mai sincere decât zâmbetele cu
aceste variabile bruște. Persoanele care afișează pri-
mul tip de zâmbet sunt evaluate ca fiind de încredere,
mai atractive și mai puțin dominante decât cele care
afișează zâmbet cu declanșare și anclanșare bruscă.
Totodată, dacă apexul muscular este foarte lung,
zâmbetul este de cele mai multe ori evaluat ca fiind
fals (deşi în realitate poate fi ZD). Încă o dată, evalua-
rea sincerității și atractivității variază în funcție de
înclinarea capului: dacă persoana înclină capul înspre
partenerul de conversație sau în direcția privirii,
evaluarea este mai pozitivă ca în cazul înclinării în
direcția opusă. Cu toate acestea, femeile care înclină
capul sunt percepute ca fiind mai puțin sincere, cel
puțin în culturile europene și americane (Krumhuber
FIG. 5.2. MUȘCHIUL ORBICULAR AL OCHIULUI (A, B, C) et al., 2007b).
m. orbicular al ochiului: (A) partea orbitală, (B) partea palpebrală,
(C) m. ridicător al pleoapei superioare; m. relaționați: (D) m. zigoma-
tic mare, (E) m. depressor supercilli, (F) m. procerus, (G) m. ridicător Mișcarea m. orbicular - partea palpebrală – generează
comun al buzei superioare și aripii nasului, (H) m. frontal, (I) m. o dinamică ce poate fi dominată de trăsăturile morfo-
ridicător al buzei superioare. logice ale muşchiului. Cu toate acestea, dinamica
facială în sine este suficientă pentru modelarea
percepției și a deciziilor, independentă de trăsătura
morfologică. Evaluarea încrederii sociale pe baza
După Ekman, (Ekman et al., 2005), un zâmbet este
formei statice a feței poate fi făcută chiar și în ca-
veritabil atunci când:
drul unor timpi de expunere foarte mici (Krumhuber
1. este simetric: emoția pozitivă nu este declanșată,
et al., 2007a), fiind un proces intuitiv și foarte rapid
iar zâmbetul este voluntar şi acțiunea m. zigoma-
care implică regiuni ale creierului cum ar fi amigdala.
tic mare (care ridică extremele buzelor) poate fi
Se poate ca în oameni să fi evoluat un sistem de eva-
asimetrică. Cu toate acestea, zâmbetul este pre-
luare a sincerității pe baza indicatorilor nonverbali:
zent și pe partea în care acțiunea este mai slabă.
această ipoteză este compatibilă cu cele ale econo-
La persoanele dreptace zâmbetul voluntar este
miștilor în care se afirmă faptul că un sistem social de
mai puternic pe partea stânga a feței, viceversa
cooperare nu ar fi evoluat dacă oamenii nu ar fi fost
pentru cele stângace;
capabili să distingă persoanele cooperante de cele
2. este de durată: inspecția a zeci de mii de expresii
necooperante (Krumhuber et al., 2007a).
spontane a arătat faptul că durata unui zâmbet
emoțional este între 5 ms (microexpresie119) și DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE
5 s. Un zâmbet emoțional poate dura mai mult
de 5 s atunci când intervine râsul. Bineînțeles, Este posibil ca în orice cultură, femeile să zâmbească
durata poate ține și de context. De asemenea, mai mult decât bărbații, indiferent de frecvență,
declanșarea și dispariția zâmbetului nu trebuie durată și intensitatea acțiunilor (Szarota, 2010). Însă
să fie bruște, ci progresive. acest lucru nu se întâmplă mereu: femeile și bărbații
3. apar acțiunile sincronizate ale mușchilor, de- zâmbesc în aceeași măsură în anumite contexte
scrise în tabelul 5.5. (Woodzicka și LaFrance, 2005):
 atunci când știu că nu sunt observate de altcineva
Mai mult: zâmbetele combinate cu emoții negative - femeile zâmbesc mai des atunci când știu că
sunt efectuate prin două tehnici de management sunt evaluate;
facial (Ekman și Keltner, 1997):  atunci când sunt în aceeași situație cu un bărbat
1. mascare, prin care un zâmbet acoperă mișcările (status, ocupație etc.);
musculare asociate unei alte emoții;
2. falsificare, atunci când se încearcă inducerea în Alte diferențe sunt (Woodzicka și LaFrance, 2005;
eroare și concluzionarea observatorului că emoția Szarota, 2010):
simțită este pozitivă (e.g. zâmbetul nefericit).  când climatul emoțional este negativ, femeile
zâmbesc mai des decât bărbații;
Oamenii (indiferent de sex) care zâmbesc sincer sunt  bărbații au tendința să interpreteze în termeni
evaluate pozitiv de către ceilalți. ZD sunt evaluați ca sexuali comportamentul pozitiv al femeilor;
fiind mai expresive, naturale, sociabile, relaxate și  bărbații sunt mai puțin exacți în identificarea
mai plăcute (Frank et al., 1993). Aspectele temporale corectă a zâmbetelor emoționale
ale mișcărilor faciale influențează percepția auten-  persoanele din vestul Europei, în comparație cu
ticității unui zâmbet (Krumhuber et al., 2007b). De- estul continentului, zâmbesc mai des120.
clanşarea înceată conduce la evaluări pozitive (de
cele mai multe ori) ale persoanei. Aceste evaluări sunt
120
Se pare că există diferențe culturale și ale posturii – Oettingen
119
(MX) Expresii (de regulă faciale, dar nu numai) care durează şi Seligman (1990) au găsit faptul că postura dreaptă era foarte
mai puțin de 0,5 s. rară în Berlinul de est, în comparație cu cel de vest.
89
 mișcări bruște laterale;

Puterea socială (i.e. autoritatea), sexul și zâmbetul  mâinile sunt smucite sau aruncate în aer;
sunt conectate într-un set complex de relații. Oa-  bătăi din picioare;
menii cu autoritate puțină nu zâmbesc mai mult decât  tremurarea întregului corp;
cei cu autoritate mare: într-o relație caracterizată de  mâinile acoperă ochii sau/și gura;
autoritate asimetrica, primii au tendința să zâmbească  copiii pot face sărituri sau rostogoliri;
mai des datorită faptului că sunt obligați, într-o oare-  rotirea călcâiului;
care măsură, să recurgă la acest lucru indiferent de  mișcări din cap.
modul în care se simt cu adevărat. Cu cât o persoană
are o autoritate mai mare, cu atât opțiunea de a zâm- AMUZAMENTUL
bi este mai liberă (Woodzicka și LaFrance, 2005).
Dacă amuzamentul a evoluat din instinctul uman de
NEUROBIOLOGIA ZÂMBETULUI joacă, atunci coborârea mandibulei și expunerea
gâtului care acompaniază înclinarea capului pot
Zâmbetele diferite implică rețele neurale diferite. ZD indica lipsa ostilității, deși amuzamentul poate să
implică rute mai degrabă subcorticale decât corticale; apară și în comportamente de agresiune, cum ar fi
zâmbetul non-D necesită control cortical mai mare. șicanarea (Shiota et al., 2003).
Adaosul mesajelor nonemoționale, sociale, ale zâmbe-
tului implică de asemenea și alte zone din creier în Acțiuni faciale şi extrafaciale:
producerea zâmbetului (Matsumoto și Lee, 1993).  zâmbet Duchenne (UA 6+12);
 mișcarea bruscă a capului, chiar și atunci când nu
Cu cât zâmbetul este amestecat în mod mai complex apare râsul;
cu alte mișcări faciale, cu atât neurologia care îi stă  înclinarea capului în lateral (UA 55 sau 56);
la bază este mai complicată, mai ales în comparație  UA 26, 27.
cu simpla distincție a tracturilor piramidal-
extrapiramidal. De exemplu, zâmbetul care implică Totodată, durata zâmbetului de amuzament în com-
sau însoțeşte mesaje legate de caracterul (ne)adecvat parație cu cel social este mai mare, iar aceasta poa-
din punct de vedere social necesită o combinație de te să crească atunci când apare reciprocitatea (i.e.
căi neurale spontane și învățate care conduc la nervul și cealaltă persoană zâmbește). Pentru zâmbetul
facial. Rezultatul - doar activarea m. zigomatic mare social se pare că reciprocitatea nu influențează durata
(UA 12) - poate avea loc datorită (1) lipsei inervării m. acțiunii faciale (Hoque et al., 2011).
orbicular, (2) suprimării corticale, sau amândoura.
Utilizări sociale diferite ale zâmbetului pot implica
grade diferite de inhibare sau stimulare a m. orbicular EXCITAREA SEXUALĂ
al ochiului, relevând un sistem complex și bogat de
influențe neurale asupra nervului facial (Matsumoto și Ciclul excitării sexuale poate fi împărțit în patru
Lee, 1993). segmente (Masters şi Johnson, 1966):
1. bază – începutul excitării sexuale;
RÂSUL 2. platou – secvența premergătoare orgasmului (5-6
s.); apar schimbări fiziologice, cum ar fi accelera-
Râsul și zâmbetul au consecințe sociale diferite, rea respirației;
fiind totodată două experiențe distincte. Mușchii 3. apogeu – orgasmul – tensiune musculară și sunete
implicați în zâmbet sunt de asemenea implicați și în specifice;
râsul involuntar/emoțional, deşi nu doar aceștia (Ruch 4. finalitate - terminarea orgasmului; apare relaxa-
și Ekman, 2001). Râsul se poate declanșa în stări rea.
emoționale diferite și foarte probabil există diferențe
morfologice certe între răsuri (e.g. batjocură, dispreț, Cele mai dese mișcări faciale sunt UA 4, 43, 25 și 26,
jenă, anxietate). Râsul intens produce mișcări ale dar și combinația 26+43 (Fernández-Dols et al., 2011).
corpului și capului, pe lângă cele faciale obligatorii. UA 43 şi combinația 26+43, în perioada platoului,
Mușchii zâmbetului sunt mereu folosiți în râs, dar respectiv a începutului, apar mai des pentru femei
situația este variabilă pentru ceilalți mușchi faciali, decât pentru bărbați; UA 10, în perioada apogeului,
care pot fi folosiți sau nu. Exact ca în cazul zâmbetu- apare mai ceva des pentru bărbați decât pentru fe-
lui fals, inactivitatea mușchiului orbicular al ochiului mei.
poate indica faptul că râsul este forțat (ibidem).
O parte din mișcările prezente aici apar și în durerea
În râs se relaxează o serie de mușchi faciali cum ar fi fizică (e.g. UA 4, 6 sau 43), însă expresia facială a
masseter sau pterigoidul pentru a permite coborârea durerii este recunoscută ceva mai bine decât cea a
mandibulei și un flux sporit de aer. Primele cercetări plăcerii sexuale de către oamenii obișnuiți (Hughes şi
asupra râsului (e.g. Darwin, 1872) au arătat faptul că Nicholson, 2008). De asemenea, Keltner şi Schiota
în râs mușchii faciali sunt tensionați sau că reacția (2003) afirmă că există indicatori faciali ai dorinței
râsului activează toți mușchii faciali. Această afirma- sexuale, însă nu au specificat dacă acești indicatori
ție este falsă - de exemplu, mușchii din zona frunții faciali sunt involuntari sau voluntari:
sunt relaxați. Mișcările corpului pot consta în datul  lingerea buzelor;
capului pe spate, mișcări repetate din umeri sau în-  scoaterea subtilă a limbii.
dreptarea trunchiului, având legătură cu fluxul de aer
necesar. Alte mișcări care apar des (Hall și Allin, 1897;
Ruch și Ekman, 2001):
 punerea coatelor pe genunchi;
90
TABELUL 5.7. CELE MAI DES ÎNTÂLNITE UA ÎN EXCITAREA mândriei este universală și implică elemente faciale,
SEXUALA (Fernández-Dols et al., 2011) dar și extrafaciale (Shiota et al., 2003; Tracy și
Robins, 2004; Tracy și Matsumoto, 2008). Cu toate
acestea, postura corpului în sine nu poate exprima
APOGEU
PLATOU
FINALI-
BAZĂ
TATE
mândrie, cum nici expresia faciala individuală nu o
UA
poate face decât dacă este însoțită de mișcări ale

capului și este prezentată dinamic (Nelson și Russell,
0 x x 2011).
42 foarte Acțiunile faciale și extrafaciale (Shiota et al., 2003;
x
rar
Tracy și Robins, 2004; Tracy și Matsumoto, 2008):
43 x x x  ZD (UA 6+12);
 apăsarea buzelor (UA 24);
4 x x x
 postura extinsă a corpului;
6
x
foarte foarte  îndreptarea spatelui și expunerea pieptului;
rar rar  mișcarea ușoară a capului în sus (UA 53);
10 x  strângerea pumnilor, eventual odată cu ridicarea
totală a membrelor superioare;
12 foarte  mâinile pe șold.
x x x
rar
25 x x x x Apăsarea buzelor poate indica determinare sau
încercarea de control a emoției. De asemenea, zâm-
26 x x x
betul este mai slab în comparație cu, de exemplu,
27 foarte amuzamentul, reflectând diferențele sociale ale mesa-
rar jelor exprimate de cele două emoții. De asemenea,
29 sau 30 x x apare foarte des comportamentul specific neștiinței,
sau lipsei de informație (e.g. ridicarea umerilor), însă
23+43 x x x care poate fi interpretat aici ca un comportament de
26+43 x x x negare sau ascundere a emoției sau a reacției emoțio-
nale vizibile (O‘Sullivan, 2005).
4+25+43 x x
4+6+25+43 x x Mândria este percepută, până în jurul vârstei de 11
ani, doar prin indicatori multimodali (postură, față,
4+6+26+43 foarte foarte cap). După această vârstă se pare că indicatorii faciali
rar rar
și ai capului sunt de ajuns pentru a percepe mândria în
4+7+26 foarte mod corect (Nelson și Russell, 2012).
rar
7+25 foarte
rar
DIFERENȚE SUBTILE ÎNTRE REACȚIILE FACIALE
POZITIVE
6+12 foarte
rar Mortillaro și colaboratorii (2011) au demonstrat că
există diferențe subtile între mișcările faciale ale
interesului, mândriei, plăcerii senzoriale și entuzi-
IUBIREA ROMANTICĂ asmului (engl. elation), autorii susținând faptul ca
cele patru pot face parte din aceeași clasă afectivă
Acțiuni faciale şi extrafaciale (Gonyaga et al., 2001; (Ekman, 1997c). Deși plăcerea nu este un afect în
Keltner și Schiota, 2003): sine, aceasta poate fi bazată pe senzații fizice care
 înclinarea corpului în față; pot produce schimbări în celelalte componente ale
 ZD; emoției (Ekman, 2003a; Lazarus, 1991/2011; Scherer,
 postura extinsă a corpului și înclinarea în față a 2001). Şi în cazul interesului, acesta poate avea o
acestuia; componentă afectivă (Silvia, 2005, 2008): noutatea
 priviri reciproce; (sau complexitatea) și copingul (nu neapărat și valența
 aprobări din cap. pozitivă a stimulului).
Chiar și așa, nu au fost identificate patternuri faciale

VENERAȚIA
decât prin investigarea aspectelor temporale ale miș-
Acțiuni faciale şi extrafaciale (Shiota et al., 2003; cărilor; anumite mișcări sunt activate ca efect al veri-
Keltner și Buswell, 1996): ficărilor care se acumulează în mod secvențial, nu de
 ridicarea părții interioare a sprâncenelor (UA 1); la 0 începutul acțiunii musculare de mai multe ori în
 ridicarea pleoapei superioare (UA 5); timpul expresiei.
 coborârea mandibulei (UA 26);
 înclinarea capului în față (UA 57);
 inhalare (sau inhalări).
MÂNDRIA
Mândria poate fi diferențiată de alte emoții pozitive,

ca amuzamentul sau ușurarea. Expresia emoțională a
91
TABELUL 5.8. PROFILUL DE EVALUARE ȘI REACTIA POZI-

TIVĂ (sintetizat din Mortillaro et al., 2011)
VERIFICĂRI
OBSTACOLA
BRUSCHEȚE
REACȚIE INDICATORI
VALENȚĂ
RE
o UA 1+2; 4; 5; 7121;
(6+)12; 17 122; 25123
pozitivă/negativă
(Reeve, 1993; Reeve și

facil/obstructiv
Nix, 1997; Tomkins şi

interes McCarter, 1964);
da
o UA 6 apare destul de rar

o zâmbet mai des (sau și
mai scurt) decât intere-
sul și plăcerea;
o UA 1+2; 6+12; 17; 25; 43

o zâmbet mai des (sau și
facil/obstructiv
vă/negativă124
mai scurt) decât intere-

poziti-
sul și plăcerea;
da/nu
mândrie
o UA (1+2+)6+12; 5; 17;
25+26;
UA 1+2 apar mai frecvent
pozitivă
o
facil
entuziasm decât în cazul celorlalte

da
trei;
o UA 6 durează mai mult
decât în interes;
o UA 6+12; 25+26; 43;
o UA 1+2 apar mai rar
facil/obstructiv
decât în celelalte trei și

durează mai puțin.
pozitivă
da/nu
plăcere
senzorială
UA 1+2 apar des în reacțiile care presupun bruschețe

(interes și entuziasm), iar opusul – UA 43 – apare pen-
tru mândrie și plăcere (care nu presupun bruschețe).
Mai mult, gradul de bruschețe al stimulului poate fi Tabelul 5.9 arată diferențele principale ale celor patru
indicat (cel puțin parțial) de gradul deschiderii reacții pe baza a trei dimensiuni ale evaluării și a
pleoapelor (UA 1+2 sau 5 vs. 43), deschiderea câmpu- duratei și frecvenței de apariție a mișcărilor (două
lui vizual fiind o acțiune care facilitează obținerea variabile); tabelul 5.10 arată diferențele principale ale
de noi informații. De asemenea, UA 6 este legată de celor două variabile pentru diverse UA corespunzătoa-
verificarea facilitării – mișcările durează mai mult re celor patru reacții comparate:
(deși UA 6 este legat și de valența pozitivă); emoțiile
fără o facilitare clară a obiectivelor (rezultând astfel
incertitudine) sunt asociate cu o durată mai mare a UA TABELUL 5.9 (Mortillaro et al., 2011)
7 (care indică concentrare) și 43 (care indică retrage-
rea sau renunțarea). DIMENSIUNEA EVALUĂRII UA VARIABILĂ
1 durată
2 durată
bruschețe
43 frecvență
43 durată
121
Apare posibil datorită efortului cognitiv care însoțește interesul
valență pozitivă 6 durată
(Silvia, 2008).
122
Nu se știe de ce această mișcare a apărut, deoarece este 1 durată
legată de evaluarea copingului scăzut și obstructivității.
123
Mișcarea durează mai multe decât pentru celelalte trei. facilitare 2 durată
124
Mândria este o emoție pozitivă, însă cercetătorii se referă în
acest caz la hybris, care este perceput de către oameni ca un 6 durată
afect negativ, imoral.
92
7 durată
43 frecvență S20 | SURPRIZA
43 durată Expresia emoțională a surprizei produce mişcări în
trei porțiuni ale feței: sprâncene, pleoape şi gură
(Ekman şi Friesen, 1975). Sprâncenele sunt ridicate
TABELUL 5.10 (Mortillaro et al., 2011) (UA 1+2) şi foarte probabil curbate, pielea de sub
acestea fiind întinsă. Acțiunea creează riduri orizonta-
REACȚIA 1 REACȚIA 2 UA VARIABILĂ le pe frunte, însă nu în mod obligatoriu (e.g. la copiii
mândrie interes 12 frecvență foarte tineri, sau chiar la unii adulți). Când ridurile
sunt permanente, acțiunea de ridicare le adânceşte.
mândrie plăcere 2 frecvență Deşi UA 1+2 este de obicei acompaniată de activitatea
12 frecvență pleoapelor, uneori poate să apară singură, restul feței
rămânând neutră. Acesta mişcare individuală nu re-
17 durată prezintă o emoție, dar semnificația este încă legată de
17 frecvență surpriză: îndoială, întrebare, exclamație, salut (em-
blemă), sau reglator în timpul unui dialog. Când capul
mândrie entuziasm - - este mişcat în spate, sau mişcat înainte-înapoi, semna-
entuziasm interes 6 durată lează neîncredere (Ekman şi Friesen, 1975).
6 frecvență Pleoapele sunt deschise larg în surpriză: cea superi-

7 durată oară ridicară, iar cea inferioară coborâtă (UA 5). Scle-
rotica (i.e. albul ochiului) este mai vizibilă decât în
entuziasm plăcere 1 durată mod normal deasupra irisului125. Când ridicarea pleoa-
2 durată
pei superioare este singura mişcare a feței, exprimă
interes, oau! (interj.), sau acționează ca reglator în
2 frecvență timpul unui dialog (Ekman şi Friesen, 1975).
interes plăcere - -
Maxilarul poate fi coborât în surpriză (UA 25+26),
despărțind buzele şi dinții. Această acțiune şi rezulta-
tul ei nu sunt tensionate, ca în cazul fricii. Când acți-
unea este individuală, exprimă uluire, emblemă referi-
toare la faptul de a fi fost uluit(ă), sau expresie volun-
tară când persoana vrea să lase impresia că este uluită
(posibilă ridiculizare; Ekman şi Friesen, 1975).
Surpriza variază în intensitate, fața reflectând dife-

rențele. Deşi sunt prezente modificări slabe în par-
tea de sus a feței, acestea nu sunt semnificative
(e.g. ridicarea puțin mai sus a sprâncenelor, sau des-
chiderea mai largă a pleoapelor). Indicatorul princi-
pal al intensității surprizei este semnalat de maxi-
lar. În surpriză extremă, maxilarul este coborât la
maximum, moment în care este posibil să apară ex-
clamații ca o! sau oau! (Ekman şi Friesen, 1975).
Sinteză (Ekman, 2003a):

 sprâncenele sunt ridicate (UA 1+2), iar pielea de
sub sprâncene este întinsă; se formează sau adân-
cesc riduri orizontale pe frunte;
 pleoapele sunt depărtate: cea superioară ridicată,
iar cea inferioară coborâtă (UA 5); globul ocular
este mai expus datorită deschiderii pleoapelor;
sclerotica (albul ochiului) poate fi vizibilă deasu-
pra irisului;
 maxilarul este relaxat şi coborât, astfel dinții şi
buzele sunt despărțite (UA 25+26);
 nicio acțiune musculară nu este tensionată, așa
cum se întâmplă în frică.
VARIAȚII ALE EXPRESIEI
Tipurile de surpriză variază prin combinarea a două

porțiuni ale feței, iar a treia neutră (Ekman şi
Friesen, 1975):
125
Unele persoane au în mod normal sclerotica vizibilă deasupra
irisului; când pleoapa superioară este ridicată, zona este şi mai
vizibilă.
93
 când maxilarul nu este implicat, expresia este Persoanele care interpretează negativ expresia
interogativă, surpriza este incertă (Chiar aşa?; facială a surprizei au o activitate crescută a m.
Vorbeşti serios?) (UA 1+2+5); sprâncenos (corrugator supercilii). De asemenea, în
 când sprâncenele nu sunt implicate, exprimă observarea expresiilor faciale ale enervării, acest
uimire; posibil să apară şi o inspirație bruscă de muşchi se poate contracta, în contrast cu observarea
aer (UA 5+25+26) şi ridicarea părului şi/sau pielea emoțiilor pozitive, situație în care se atenuează (Neta
de găină (ultima mai apare în teroare, frig, sau et al., 2009).
excitare sexuală; cutis anserina);
 când pleoapele nu sunt activate, reprezintă dezo-
rientare sau tulburare temporară. Mai poate fi SURPRIZA ŞI PROBLEMELE EMPIRICE LEGATE DE
expresia facială a unei persoane epuizate sau TEORIA CATEGORIALĂ
aflate sub influența unor substanțe halucinogene
(UA 1+2+25+26). Expresiile faciale emoționale sunt de multe ori ab-
sente în situațiile în care, cel puțin la prima vedere,
ALTE SEMNALE teoria categorială126 le prezice (Fischer et al., 2003;
Fernández-Dols şi Ruiz-Belda, 1997; Russell et al.,
Neîncredere: ridicarea sprâncenelor, colțurile buzelor 2003). Dacă acestea apar, expresiile sunt de cele
date în jos, pleoapa superioară relaxată, pleoapa mai multe ori parțiale, nu complete (Carroll şi
inferioară ridicată, buza superioară ridicată; uneori Russell, 1997; Reisenzein, 2000a). De exemplu, într-un
expresia facială este acompaniată de mişcarea capului studiu multiplu asupra reacției umane la stimulii neaş-
pe laterală (1+2+5+17). teptați, Reisenzein și colaboratorii (2006) au demon-
strat că nici măcar cazurile extreme – evenimentele
Scepticism sofisticat: ridicarea unei singure sprânce- foarte surprinzătoare – nu au mereu ca efect apari-
ne, uneori coborând-o pe cealaltă (Ekman, 1979). ția expresiei faciale a surprizei.
Uimire ridiculizantă: ridicarea sprâncenelor, maxila- Camras și colaboratorii săi (2002) au făcut o sinteză a
rul relaxat (gură căscată), posibil înclinarea capului şi studiilor legate de expresia facială a surprizei copiilor
privirea în lateral; acțiunea este exagerată intenționat şi au ajuns la concluzia că încercările empirice de
şi notabil, cu un început brusc urmat de expresia com- identificare a surprizei prin expresia facială nu au avut
pletă care este mult mai lungă decât în cazul surprizei succes total, fapt valabil şi pentru propriul studiu
veritabile. făcut de aceşti cercetători. Cu toate acestea, au ob-
servat faptul că privirea directă asupra stimulului şi
calmarea facială, însoțite de înlemnirea corporală,
IMPLICAȚIILE SOCIO-BIOLOGICE ALE EXPRESIEI apar în cazul copiilor surprinşi. Camras și colaborato-
FACIALE A SURPRIZEI rii au oferit explicații pentru aceste comportamente:
emoțiile pot fi programe deschise, sau pot fi sisteme
Expresia facială a surprizei este ambiguă în sensul funcționale contextualizate în care producerea
că poate fi interpretată atât negativ, cât şi pozitiv. expresiei faciale este determinată de factori atât
Expresia surprizei biasează interpretarea acesteia într- afectivi, cât şi nonafectivi (vezi şi Barrett şi Campos,
o direcție negativă, Neta şi Whalen (2010) sugerând 1987; Camras, 1992).
faptul că evaluările negative au loc primele şi sunt
mai rapide în timpul rezolvării unei valențe ambi- În teoriile evaluării cognitive se postulează faptul că
gue. stările afective produse de evaluare depind de nive-
lul şi complexitatea capacității cognitive a acelui
Există diferențe interindividuale clare în percepția organism (Scherer, 1979, 1984). Problema reacției
expresiilor faciale ambigue, însă acestea nu sunt lega- comportamentale a surprizei a născut o neconcordanță
te de diferențele în ceea ce priveşte extraversia, între ipotezele emise în teoria programului afectiv şi
nevrozismul, anxietatea sau depresia; aceste diferențe rezultatele cercetărilor empirice. De exemplu, nu s-a
ale ambiguității pot fi legate de empatie. De exemplu, stabilit cu exactitate care sunt indicatorii comporta-
capacitatea empatică mare rezultă într-o tendința mentali ai fiecărei emoții primare. Mai mult, o abor-
crescută de a considera expresiile faciale ale surpri- dare multimodală poate complica şi mai mult această
zei ca fiind pozitive (Neta et al., 2009). problemă, pentru că pot exista indicatori care ar intra
în conflict. Problema indicatorilor cerți ar putea să
Observarea expresiei faciale a surprizei declanşează rămână difuză atâta timp cât nu există predicții teore-
un circuit prefrontal amigdală-cortex, care apare ca tice pentru mecanismele care stau la baza comporta-
răspuns la expresiile cu valență negativă clară. Oame- mentului afectiv (Scherer et al., 2004bw).
nii care interpretează expresia surprizei ca fiind nega-
tivă au o activare a amigdalei crescută şi un răspuns Oarecum în contrast, în teoria componențială, adop-
atenuat al cortexului prefrontal ventromedial. În con- tând o abordare funcționalistă – identificarea tipurilor
trast, interpretarea pozitivă a expresiei surprizei arată de comportament care au o valoare adaptivă în servi-
un răspuns cerebral exact opus. Cortexul prefrontal ciul obținerii informațiilor suplimentare pentru a per-
poate fi necesar în rezolvarea naturii anticipative a mite o evaluare realistă sau pentru a pregăti un răs-
surprizei, datorită ambiguității valenței acesteia. Spre puns de acțiune -, presupun orientarea şi stabilizarea
deosebire de expresiile cu valență certă, surpriza privirii către stimulii noi sau neaşteptați. Acest fapt
necesită un strat suplimentar de procesare cognitivă. este dovedit empiric. Copiii cu vârsta de peste 9 luni
Mai mult, este posibil ca procesarea pozitivă a expre- au o tendință crescută către acest comportament. O
siei surprizei să dureze mai mult decât clasificarea posibilă explicație este că după această tranziție im-
negativă a acesteia (Neta et al., 2009).
126
În sensul de program afectiv.
94
portantă, copiii dobândesc abilitatea de a îşi folosi

direcția privirii în mod strategic pentru a evalua cau-
zele evenimentelor din mediu. Aceasta coincide cu
S21 | FRICA
schimbarea în dezvoltarea copiilor care apare între 9 Expresia facială a fricii produce schimbări în trei
şi 15 luni, când aceştia încep si încearcă să înțeleagă părți ale feței: sprâncene, pleoape şi buze (Ekman şi
obiectivele şi intențiile adulților (Scherer et al., Friesen, 1975).
2004bw).
Sprâncenele sunt ridicate şi apropiate (UA 1+2+4),
părând drepte. Mişcarea produce riduri orizontale pe
frunte, dar mai scurte decât în cazul surprizei. Când
acțiunea este individuală, exprimă îngrijorare, apre-
hensiune sau frică mai puternică, dar controlată (Ek-
man şi Friesen, 1975).
În frică, pleoapa superioară este ridicată (UA 5), iar

cea inferioară contractată (UA 7). Sclerotica este mai
vizibilă decât în mod normal deasupra irisului, ca şi în
cazul surprizei. Când cele două acțiuni sunt singulare,
exprimă frică (eventual controlată) sau care tocmai
începe (Ekman şi Friesen, 1975).
Buzele sunt despărțite în frică (UA 26), contractate

şi de cele mai multe ori întinse înspre urechi (UA
20). Aici există două posibile acțiuni: (1) despărțirea
buzelor, buza superioară tensionată şi un început de
întindere a buzelor înspre urechi; (2) buzele sunt ten-
sionate şi întinse înspre urechi (Ekman şi Friesen,
1975).
Sinteză:
 sprâncenele sunt ridicate şi apropiate (UA 1+2+4);
ridurile orizontale ale frunții sunt vizibile doar în
centru, nu pe toată lungimea acesteia;
 pleoapa superioară este ridicată (UA 5);
 pleoapele sunt contractate (UA 7);
 globul ocular este mai expus datorită ridicării
pleoapei superioare; sclerotica (albul ochiului)
poate fi vizibilă deasupra irisului;
 maxilarul poate fi coborât şi/sau mişcat înspre gât
(UA 25+26);
 buzele sunt contractate sau întinse pe orizontală,
înspre urechi (UA 20).
Anxietatea este indicată prin (Harrigan și O'Connell,

1996):
 UA specifice fricii;
 clipit des;
 creșterea frecvenței mișcărilor faciale totale (în
comparație cu anxietatea scăzută);
 zâmbetele false apar mai des decât cele veritabi-
le.
VARIAȚII ALE EXPRESIEI
Frica variază în intensitate, de la îngrijorare la panică.

Aceasta se reflectă în pleoape şi buze: în teroare,
pleoapa superioară este ridicată la maximum, iar cea
inferioară foarte tensionată; buzele sunt despărțite şi
foarte întinse înspre urechi (Ekman şi Friesen, 1975).
Tipurile de frică variază prin combinarea a două porți-
uni ale feței, iar a treia neimplicată (Ekman şi Friesen,
1975):
1. când gura nu este implicată, exprimă îngrijorare
(UA 1+2+4+5+7);
2. când sprâncenele nu sunt implicate, exprimă
oroare sau blocaj datorat unei frici intense (UA
5+7+20).
95
TRESĂRIREA
Majoritatea mişcărilor faciale ale tresăririi sunt

similare cu cele ale fricii, în special în partea de jos
a feței şi a gâtului. Elementele faciale îți fac apariția
şi dispar în maximum 0.5 s, dar de obicei expresia este
urmată şi/sau ascunsă de reacția emoțională de a
tresări, care apare imediat după şi care durează mai
mult timp (Ekman, Wallace şi Simmons, 2005).
Surpriza este probabil singura reacție în care anticipa-

rea are un efect uniform. Ştiind exact ce eveniment
neaşteptat se va întâmpla (şi când se va întâmpla)
elimină surpriza. Acest lucru nu se întâmplă şi în cazul
tresăririi: anticiparea poate spori sau diminua experi-
ența şi expresia, acest lucru depinzând de specificul
sursei de declanşare a reacției, de contextul social şi
de caracteristicile personale (Ekman, Wallace şi
Simmons, 2005).
TABELUL 5.13.
DIFERENȚE ÎNTRE FRICĂ, SURPRIZĂ ŞI TRESĂRIRE
ELEMENT FRICĂ SURPRIZĂ TRESĂRIRE
sprâncene 1+2+4 1+2 4
pleoape 5+7 5 7+43
20 maxilar 20
relaxat,
gură
buze rela-
xate
întins (m. - întins (m.
platisma, platisma,
gât
stemocleid. stemocleid.
şi trapezius) şi trapezius)
Acțiuni faciale şi extrafaciale (Ekman, Wallace şi

Simmons, 2005):
 UA 4;
 UA 20;
 activitate în muşchii gâtului (m. platisma sau
sternocleidohioidian);
 UA 43 sau 44; UA 7;
 eventual mişcări bruşte ale capului şi ale trun-
chiului.
96
S22 | JENA S23 | ENERVAREA

Jena este marcată de încercarea de control a zâm- Deşi există schimbări distincte în toate cele trei
betului, evitarea privirii şi schimb de priviri, înroşi- porțiuni ale feței în timpul enervării, dacă acestea
rea feței şi atingerea ocazională a acesteia, tulbu- nu apar împreună expresia este de multe ori ambi-
rări în vorbire, direcția privirii şi a capului în jos sau guă (Ekman şi Friesen, 1975).
lateral, postura închisă a corpului (Keltner, 2005b).
Primele trei sunt cele mai importante, însă uneori Sprâncenele sunt coborâte şi apropiate: încruntare
simpla atingere ocazională a feței poate exprima jenă. (UA 4). Acțiunea nu produce sau accentuează ridurile
Alte acțiuni, care apar mai rar, sunt ridicarea sprân- frunții, însă linii verticale apar între sprâncene. Când
cenelor, ridicarea umerilor şi mişcări ale capului. mişcarea apare singură, poate exprima (Ekman,
Zâmbetul (controlat sau nu) atinge apogeul după evi- 2003a):
tarea privirii. Toate aceste acțiuni se desfăşoară, de  enervare, dar persoană încearcă să controleze sau
cele mai multe ori, într-un interval de 5 s şi se supra- ascundă emoția;
pun temporal. Când persoana este timidă, zâmbetul  iritare sau început de enervare;
poate dura mai mult (ibidem). Controlul zâmbetului  persoana este într-o dispoziție sumbră, gravă;
în jenă se face prin acțiuni musculare care atenuea-  concentrare;
ză ridicarea m. zigomatic mare sau prin obscurarea  perplexitate;
zâmbetului. De cele mai multe ori, acțiunea m. orbi-  dacă este o mişcare rapidă, momentană, iar apoi
cular al ochiului este uitată, trădând emoția. Cea mai sprâncenele sunt aduse în poziția neutră, este un
comună metodă de control a zâmbetului în jenă este simplu gest de accentuare a unui cuvânt sau idei
presarea buzelor (Keltner, 2005b). în cadrul unei fraze.
În cazul jenei declanşate de agasare, expresiile faciale În enervare, pleoapele sunt contractate iar privirea
nu mai constau în zâmbet emoțional (controlat), ci în este fixă şi pătrunzătoare127. Pleoapa superioară
zâmbet sumisiv (zâmbet fals plus frică), expresia faci- poate fi coborâtă de acțiunea sprâncenelor, dar nu
ală a fricii sau crispări de durere fizica. Persoana mereu. De asemenea, pleoapa inferioară poate fi
dominantă, cea care agasează, pot afișa expresii fa- ridicată uşor (UA 7). Când mişcarea apare singură,
ciale ale enervării şi disprețului (Keltner, 2005b). poate exprima (Ekman, 2003a):
Costa și colaboratorii săi (2001) consideră că jena  enervare uşoară;
trebuie să fie mai intensă în prezența altor oamenii,  încercarea de control sau controlul emoției;
aducând dovezi în acest sens: în mediul social apar  concentrare, determinare sau seriozitate;
mai puține mişcări în zona buzelor, mai puține atingeri  probleme de concentrare.
ale feței, iar privirea şi capul sunt îndreptate în jos
mai rar, iar cercetătorii consideră că atenția vizuală ar Există două tipuri de acțiuni faciale ale gurii în ener-
putea diminua şi mai mult comportamentele nonver- vare: buze presate (UA 24) sau buze despărțite,
bale. contractate şi uneori în formă dreptunghiulară (UA
23). Buzele presate apar când persoana este implicată
într-o formă de atac fizic sau în încercarea de control
verbal. Acțiunea mai apare în concentrare sau sarcină
fizică dificilă (e.g. ridicarea unei greutăți). A două
mişcare apare când persoana îşi exprimă verbal furia.
Strâmtarea buzelor presupune acțiuni musculate greu
de inhibat şi exprimă enervare sau enervare controlată
cu dificultate (Ekman şi Friesen, 1975).

 sprâncenele sunt coborâte şi apropiate (UA 4);
apar riduri verticale între sprâncene;
 pleoapă inferioară este contractată (UA 7) şi une-
ori posibil coborâtă de mişcarea sprâncenelor;
 pleoapa superioară este contractată şi nu mereu
FIG. 5.3. SCARA DE CATEGORIZARE A RĂSPUNSURILOR, DE ridicată;
LA AMUZAMENT (1) LA JENĂ (7)  buzele pot fi: presate (UA 24), cu unghiurile în jos
(refăcut din Keltner, 2005b, p. 148) sau orizontale, sau contractate (UA 23);
 nările pot fi dilatate (UA 38), dar nu este un semn
cert al enervării (poate să apară şi în tristețe, de
COMPARAȚIA JENĂ-AMUZAMENT exemplu);
 privirea este fixă iar globul ocular poate părea
Expresia facială a celor două este similară: zâmbet. Când umflat;
priveşte în lateral, o persoană jenată se uită în partea
 dacă enervarea nu este înregistrată în toate cele
stânga iar una amuzată în partea dreapta, de cele mai
trei zone specifice ale feței, expresia este ambi-
multe ori. Aceste direcții sunt valabile şi pentru mişcarea
capului (Keltner, 2005b). Altă diferență: controlul zâmbe- guă.
tului în amuzament se face de cele mai multe ori prin
îndoirea/plierea buzelor şi scoaterea uşoară a limbii, iar
în jenă prin presarea buzelor (UA 23, 24, 17, 14, 18, 28;
Ceschi şi Scherer, 2003). 127
Privirea fixă, intensă, poate indica inhibarea totală a expresiei
faciale complete a enervării (Ekman, 2003a).
97
98
INTENSITATEA vizuali din mediu. Cu toate acestea, expresia – deşi

este un semnal de alarmă – nu indică şi sursa amenin-
Cu cât pleoapele sunt mai tensionate şi depărtate, țării, însă facilitează procesarea contextului imediat
cu atât mesajul este mai categoric: enervare. Inten- (Whalen, 1998), definit ca informația legată de proxi-
sitatea crescută în cazul enervării mai indică şi buze mitatea spațială sau temporală indicată de acea ex-
apăsate puternic sau foarte strâmtate (Ekman şi presie facială a fricii.
Friesen, 1975).
Expresiile faciale ale fricii şi enervării sunt negative şi
Enervarea este evaluată ca fiind mai intensă atunci stimulante în aceeaşi măsură, însă dețin un semnal de
când apare contactul vizual direct, eventual de comunicare divergent. În contrast cu frica, exprimarea
durată. În contrast, frica este evaluată ca fiind mai facială a enervării indică cert amenințarea: persoana
intensă când privirea este laterală. Mecanismele im- care exprimă enervarea comunică agresiune către
plicate în decodificarea expresiilor faciale emoțio- ținta privirii sau atenției sale, care este de cele mai
nale sunt modelate de procesarea direcției privirii. multe ori chiar observatorul expresiei. Pe de altă
Această ipoteză este dată în teoria componențială în parte, observarea unei expresii faciale a fricii de-
care decodarea expresiei faciale se presupune că este clanşează monitorizarea imediata a mediului, nu
executată de deducția proceselor cognitive care se concentrarea atenției asupra receptorilor, ca în
desfășoară în persoana observată pe baza indicatorilor cazul enervării (Davis et al., 2011).
faciali vizibili şi a deducției emoției presupuse de
observator, declanşată de procesul de evaluare Modularea memoriei este diferită în cazul celor două
(Sander et al., 2007; vezi și Pecchinenda et al., 2008). expresii faciale: expresia fricii stimulează observatorul
să identifice rapid şi imprecis sursa pericolului prin
COMBINAȚII modularea difuză a atenției; enervarea comunică o
amenințare certă şi atrage atenția asupra individului
Enervarea este destul de uşor de mascat: doar o care o exprimă. Dimensiunile valenței şi stimulării,
singură regiune facială trebuie sa fie controlată sau folosite aici pentru a categorisi expresiile faciale, nu
acoperită pentru a reduce certitudinea expresiei denotă şi alte diferențe: o dimensiune a certitudinii-
(Ekman şi Friesen, 1975). incertitudinii ar oferi informații suplimentare în ceea
ce priveşte diferențele de predicție ale celor două
UA 7+9+10+24: dezgustul apare des împreună cu ener- tipuri de expresii (Davis et al., 2011).
varea, caz în care cele două emoții împart unele zone
faciale: buzele sunt presate şi unite, dar totodată Deşi sistemele neurale ale emoției pot acționa inde-
buza superioară este ridicată; nasul este încrețit; pendent de cele ale atenției, acestea pot interacțio-
pleoapele inferioare sunt uşor contractate; pleoapele nă. Este posibil ca una din funcțiile emoției să fie
superioare sunt slab coborâte şi tensionate, mişcare ce direcționarea atenției într-un mod care modelează
poate fi produsă de oricare din cele două emoții; percepția exterioară, una care nu oferă sens doar
sprâncenele sunt coborâte, însă doar parțial apropiate trăirilor (e.g. perceperea internă a schimbărilor soma-
(Ekman şi Friesen, 1975). tice date de declanşarea unei emoții anume). Stimulii
emoționali, în special cei amenințători, atrag atenția
Este posibil ca enervarea să se amestece cu surpriza. vizuală. De exemplu, în acțiunile de căutare vizuală,
Cea din urmă implică doar coborârea maxilarului. oamenii sunt mai rapizi în detectarea stimulilor nega-
Elementul surprizei – şocul – este mesajul dominant. tivi, în comparație cu cei pozitivi sau neutri (Davis et
Nu este cert dacă persoana este supărată cu adevărat, al., 2011).
poate semnala doar surpriză perplexă (Ekman şi
Friesen, 1975). Forma ochilor (şi dilatarea nărilor) este mai importan-
tă decât cea a gurii în exprimarea emoției fricii, exis-
Când frica este amestecată cu enervarea pot exista tând o conexiune importantă între contracția muşchi-
două tipuri de expresii faciale (Ekman şi Friesen, lor specifici (UA 5, 7, 38) şi nivelul de excitare emoți-
1975): onală (Schubert, 2004; Davis et al., 2011). De aseme-
1. buzele specifice fricii, restul elementelor aparți- nea, schimbările faciale specifice fricii (în special UA
nând enervării (sprâncene şi pleoape) (UA 5 şi 38) sporesc abilitatea de a aduna informații din
20+4+5+7+22/23); mediu (Susskind et al., 2008), cum ar fi mărirea câm-
2. buzele specifice enervării, restul zonelor faciale pului vizual prin ridicarea pleoapelor.
(pleoape, sprâncene şi ridurile frunții) aparținând
fricii (UA 22/23+1+2+4+5+7). Dominanța percepută poate fi influențată de expresia
facială, privire şi înclinarea capului, după cum a ară-
Expresiile pot să apară când cineva încerca sa facă tat Bee și colaboratorii săi (2009). Dominanța este
față unei situații amenințătoare. evaluată ca fiind mai mare pentru expresiile faciale
ale bucuriei, enervării şi dezgustului (în comparație cu
IMPLICAȚIILE SOCIO-BIOLOGICE ALE EXPRESIEIILOR expresiile fricii, tristeții sau cele neutre). De aseme-
FACIALE ALE FRICII ŞI ENERVĂRII nea, dominanța din expresiile pozitive poate fi perce-
pută ca fiind mai slabă în cazul evitării privirii, în
Expresia facială a fricii este un indicator social care
comparație cu frica şi enervarea, pentru care evitarea
semnalează observatorilor faptul că există un peri- privirii amplifică dominanța percepută. Pentru tris-
col128. În consecință, observarea unor fotografii cu tețe, enervare şi expresiile neutre orientarea capului
aceste expresii facilitează procesarea senzorială prin
în jos reduce dominantă percepută. Contactul vizual
sporirea abilității de a face deosebire de alți stimuli
direct combinat cu poziția dreaptă a capului sau puțin
ridicată contribuie la amplificarea dominanței perce-
128
Perceperea expresiei fricii activează cortexul orbifrontal şi pute (Bee et al., 2009).
nucleul amigdalian (Neta şi Whalen, 2010).
99
producă schimbări în pielea de sub sprâncene, care

S24 | TRISTEȚEA este acum triangulată, unghiul interior fiind împins în
sus. Acest detaliu nu este prezent în frică, unde apare
Chiar şi în cele mai extreme forme ale tristeții exis-
mişcarea de ridicare şi apropiere, diferită, dar oare-
tă posibilitatea să nu se producă nicio acțiune mus-
cum similară cu sprâncenele tristeții. De asemenea,
culară specifică, în afară de relaxarea tonusului
muscular facial. Totuşi, cel mai puternic şi de încre- mişcarea produce sau accentuează ridurile orizontale
de pe frunte, dar acestea nu sunt drepte, ci ondulate.
dere semn al tristeții este UA 1+4, deoarece foarte
puțini oameni pot face mişcarea voluntar (Ekman, Când acțiunea apare singură, exprimă întristare slabă,
sau puternică dar controlată. Ca şi simpla ridicare a
2003a).
sprâncenelor, poate fi o mişcare de subliniere a unui
cuvânt din cadrul unui discurs, dar foarte puțini oa-
Când expresia tristeții este subtilă, aceasta poate fi
meni o folosesc (Ekman şi Friesen, 1975).
abia la început, poate fi controlată, slabă, sau se
anticipează dezamăgirea. Când apare chiar la începu-
Pe lângă reacția pleoapei superioare descrisă mai sus,
tul unei conversații, nu este început de tristețe, ci
tristețe de anticipare sau declanşată de o memorie mai poate să apară şi ridicarea pleoapei inferioare.
Când aceasta se produce, tristețea este amplificată
neplăcută. Dacă expresia apare în timpul conversației,
atunci poate fi începutul emoției sau încercarea de (Ekman şi Friesen, 1975).
diminuare a unei emoții intense. Toate acestea depind
de context: când o expresie subtilă apare, nu este cert Unghiul buzelor poate fi tras în jos (UA 15). Înainte
de a plânge sau când persoana se abține să plângă,
faptul că persoană vrea ca mişcarea să fie observată
buzele pot fi tremurânde, iar cea inferioară poate fi
(Ekman, 2003a).
scoasă în evidență de ridicarea bărbiei (UA ) – aceste
acțiuni apar mai ales în cazul copiilor. Când expresia
apare fără acțiunile specifice ale sprâncenelor şi
pleoapelor, mesajul este ambiguu. Poate indica bo-
sumflare, extenuare, sau sfidare (Ekman şi Friesen,
1975).

 părțile interioare ale sprâncenelor sunt ridicate şi
apropiate (UA 1+4); mişcarea produce sau accen-
tuează ridurile orizontale de pe frunte, dar aces-
tea nu sunt drepte, ci ondulate; se formează sau
accentuează riduri verticale între sprâncene; pie-
lea de sub sprâncene este triangulată, unghiul in-
terior fiind în sus; unghiul interior al pleoapei su-
perioare este ridicat;
 colțurile buzelor pot fi trase în jos, dar nu mereu
(UA 15);
 buzele, în special cea inferioară, pot tremura;
 privirea poate fi orientată în jos (UA 64).
INTENSITATEA
Intensitatea creşte odată cu mişcările efectuate: ex-

presia nu trebuie să fie slabă sau parțială, iar acțiunile
sunt puternice. Tremuratul buzelor, privirea în jos şi
ridicarea pleoapei inferioare amplifică expresia
(Ekman şi Friesen, 1975). Totodată, tristețea foarte
intensă poate fi exprimată printr-o scădere a tonu-
sului muscular (Ekman şi Friesen, 1975), excepție
făcând deznădejdea şi disperarea.
COMPASIUNEA
Expresia nu este diferită de cea a întristării (Keltner şi

Schiota, 2003):
 UA 1+4 (ridicarea şi apropierea părții interioare a
sprâncenelor);
 contact vizual sporit şi de monitorizare; privirea
exprimă preocupare;
 înclinarea în față a corpului;
 deaccelerarea ritmului cardiac;
 apar comportamente de ajutare din partea obser-
vatorilor expresiei.
În tristețe, părțile interioare ale sprâncenelor sunt

ridicate şi apropiate (UA 1+4). Mişcarea trebuie să
100
RUŞINEA
S25 | DEZGUSTUL
Ruşinea presupune mişcarea coordonată a privirii şi
Dezgustul se manifestă în zona gurii şi a nasului, într-o
capului în jos durând de obicei 1-5 s, evitarea privirii,
roşirea feței şi expresii faciale ale tristeții sau fricii, măsură mai mică în pleoape şi sprâncene. Buza superi-
oară este ridicată, în timp ce buza inferioară poate fi
postura închisă a corpului (Keltner şi Schiota, 2003).
ridicată sau coborâtă. Nasul este încrețit. Pleoapele
Alți indicatori sunt (ibidem):
inferioare sunt ridicate, iar sprâncenele coborâte de
 înclinarea capului în jos şi privirea în jos (UA 54,
acțiunea musculară care încrețeşte nasul (m. ridicător
64) pentru aproximativ 1-5 s;
 poziție corporală închisă, prin acțiuni ca ridicarea al buzei superioare şi a aripii nasului; Ekman şi
Friesen, 1975).
umerilor sau îngustarea pieptului;
 ascunderea feței cu ajutorul membrelor superioa-
Sinteză (Ekman şi Friesen, 1975):
re sau prin rotirea capului;
 roşirea feței.  buza superioară ridicată (UA 10);
 buzele pot fi despărțite sau depărtate (UA 25):
VINOVĂȚIA ŞI REGRETUL buza inferioară poate fi ridicată, atingând-o pe
cea superioară, sau poate fi coborâtă, cu o parte
Vinovăția poate consta în privirea orientată în jos, din interiorul gurii expusă;
eventual odată cu înclinarea capului. Ca şi informați-  nasul este încrețit (UA 9), iar când mişcarea este
ile oferite de Keltner şi Buswell (1996), ten Brinke et puternică sprâncenele sunt coborâte, influențând
al. (2011) au arătat că poate să apară combinată sau şi coborârea pleoapei superioare – însă nu se con-
în asociere cu disprețul: contractarea unghiului fundă cu încruntarea (UA 4);
buzelor (UA 14), privirea şi capul îndreptate în jos.  apar riduri pe bărbie, sub buza inferioară;
Mai pot să apară expresii faciale corespunzătoare  dezgustul extrem presupune închiderea ochilor
durerii fizice, în cazul copiilor şi adolescenților. Moti- şi/sau scoaterea limbii.
vul este suferința apărută în anticiparea unei eventua-
le pedepse. Mai pot să apară expresii faciale ale tris-
VARIAȚII
teții sau fricii, dar nu este obligatoriu. De asemenea,
poate să apară roşirea feței şi atingerea frecventă a
Dezgustul variază ca intensitate, de la o stare de
acesteia.
neplăcere până la starea de greață/vomă. Emoțiile
care se amestecă cel mai des cu dezgustul sunt dis-
Multe specii folosesc evitarea contactului vizual,
prețul şi enervarea. De multe ori, expresia disprețului
înclinarea capului în jos, reducerea dimensiunii
este o mască pentru enervare, în societățile în care
corporale, sau chiar automanipulatori sau mângâieri
exprimarea vizibilă a enervării este considerată tabu
pentru a semnală sumisiunea (Goetz şi Keltner, (Ekman şi Friesen, 1975).
2007), iar vinovăția este legată de sumisiune. În timp
ce ruşinea şi jena au semnale faciale relativ certe,
Când apare acțiunea individuală de ridicare a buzei
vinovăția nu a fost considerată la fel (Keltner şi
superioare, indică dezgust sau dispreț (deşi depinde de
Buswell, 1996; Goetz şi Keltner, 2007). Ten Brinke et
context). Mişcarea individuală de încrețire a nasului
al. (2011) au demonstrat însă că regretul este asociat poate însemna dezgust, dar totodată poate fi o em-
cu anumite mişcări faciale specifice tristeții, în
blemă facială de referire la dezgust (Ekman şi Friesen,
special în partea de jos a feței. Aceştia au mai ară-
1975).
tat, prin analize secvențiale, că regretul falsificat
este efectuat (facial) prin exprimarea emoțiilor Dezgustul poate fi amestecat şi cu surpriza, în cazul
negative sau pozitive: în special, bucuria, enervarea
în care pe lângă expresia facială a dezgustului mai
şi surpriza (în partea de sus a feței); în acest caz,
apare ridicarea sprâncenelor şi a pleoapelor superioa-
emoțiile pozitive spot fi o urmare a încercării nere- re. Când nu apare ridicarea pleoapelor superioare,
uşite de mascare, iar surpriza (UA 1+2) este o încer- simpla ridicare a sprâncenelor poate fi o emblemă de
care incompletă de a forma clusterul UA 1+4. De
subliniere a dezgustului. Cele două elemente, dezgus-
asemenea, sunt prezente ezitări în vorbire. Totodată,
tul şi surpriza, se pot amesteca producând un mesaj
în regretul fals apar microexpresii ale enervării (UA nou: dezgust exprimat în partea de jos a feței (buze,
4, 5, 7), în comparație cu regretul sincer, în care
nas, obraji, pleoapa inferioară), iar surpriză în partea
apar microexpresii specifice tristeții. Cercetătorii au de sus (sprâncene şi frunte). Aceste mişcări de intensi-
subliniat faptul că în acest test MEX au apărut rar şi nu
tate slabă, cel mult medie, exprimă scepticism sau
pentru toți participanții, deci nu au putut fi considera- neîncredere (Ekman şi Friesen, 1975).
te un indicator cert al minciunii. Tot prin analize sec-
vențiale, regretul sincer nu este asociat cu tranziții
Când dezgustul este amestecat cu frica, aceasta din
(faciale) imediate între emoțiile cu valență diferită,
urmă apare ridicând sprâncenele şi apropiindu-le și
iar când tranziția are loc este făcută prin pauze, stări
ridicând pleoapa superioară; dezgustul este prezent în
neutre. Acest pattern a apărut şi în regretul falsificat, partea de jos a feței. Expresia denotă spaimă față de
însă mai puțin intens şi cu mai multe tranziții (faciale)
ceva dezgustător (UA 1+2+4+5+9; Ekman şi Friesen,
directe. 1975).
Toate acțiunile explicate sus pot conduce la identi-
ficarea jenei, ruşinii sau vinovăției într-un anumit
context: nu pot fi identificate cu certitudine dintr-o
fotografie, de exemplu, neavând expresii faciale
unice (Keltner şi Buswell, 1996).
101
În cazul copiilor nou-născuți (5 luni), UA 18 este speci-

fică gustului acru (însoțită de UA 4 şi eventual 9), iar
UA 26 sau 27 apar, în combinație cu UA 4, ca efect al
gustului acru şi mai ales amar (Rosenstein şi Oster,
2005).
DISPREȚUL
Pe la mijlocul anilor 1990 câțiva cercetători au ajuns

la concluzia că expresia facială a disprețului este
universală (Ekman şi Friesen, 1986, 1988; Ekman şi
Heider, 1988; Ekman et al., 1991b; Rosenberg şi Ek-
man, 1995). La începutul anilor 1980, aceasta a stârnit
controverse privind universalitatea: apare târziu în
dezvoltarea unui om, nu este prezentă în alte prima-
te, implicând cogniții complexe, iar expresia facială
este de cele mai multe ori unilaterală (Ekman, et al.,
1991b). De fapt, există două mișcări faciale specifice
disprețului.
Prima mişcare facială ce apare în dispreț este de mul-

te ori confundată cu dezgustul sau cu un zâmbetul,
102
însă zâmbetul autentic este mai complex și implică

alte acțiuni musculare. În dispreț, unghiul mandibulei
S26 | DUREREA FIZICĂ
(colțul gurii) este încordat (UA 14), iar de multe ori –
Funcția socială a exprimării durerii este atragerea
mai ales când expresia durează mai mult timp - este
atenției şi prioritizarea salvării, recuperării şi vindecă-
ridicat uşor (Rosenberg et al., 1998). Această acțiune
rii (de Williams, 2002). Durerea este de obicei o expe-
creează o adâncitură aici – diferența principală față riență tranzitorie, însă poate deveni cronică şi poate
de zâmbet. De cele mai multe ori, este o expresie
influența subtil informația pe care oamenii o caută şi
unilaterală, este mai rar bilaterală sau/şi asimetrică. maniera în care aceştia gândesc şi răspund acelei
Muşchiul implicat în expresia emoțională a disprețului
informații. Ca şi în cazul afectelor, durerea poate
este buccinator (Ekman, 1990). evoca reacții comportamentale stereotip, iar acele
aspecte ale reacției care sunt observabile funcționea-
Disprețul, probabil deoarece este derivat din dez-
ză ca un stimul social puternic. Durerea care persistă
gust, împarte cu acesta o acțiune musculară: ridica-
în cronicizare (definită ca având o durată de 6 luni şi
rea buzei superioare (UA 10), mişcare realizată de
nerăspunzând la tratament medicamentos) nu mai
muşchiul ridicător al buzei superioare. Acțiunea poate este un eveniment senzorial, ci devine o parte a stilu-
fi uşor confundată cu încrețirea nasului, unde apare de
lui de viața şi deprinderilor individului. Durerea fizica
asemenea ridicarea buzei superioare, dar mişcarea nu are o expresie facială stabilă sau unică, ci este mai
este specifică doar dezgustului, în special cel olfactiv;
degrabă o temă cu diverse variații.
cele două mişcări sunt executate de muşchi diferiți.
Disprețul are ca sursă de declanşare contactul in-
Cele mai întâlnite mişcări faciale întâlnite în cazul
terpersonal aversiv, prin imperfecțiune sau imorali-
durerii fizice sunt coborârea sprâncenelor şi închide-
tate, sau stimulii care amintesc oamenilor de origi-
rea ochilor. De multe ori, o persoană aflată în această
nea lor animală (Rozin et al., 1994).
stare afişează schimbări în expresia facială care sunt
uşor de observat. Simularea expresiei durerii fizice
Sinteză:
poate avea ca scop atragerea atenției sau evitarea
 mişcarea de încordare a unghiului buzelor (UA 14)
unor activități sau responsabilități. Această expresie
este cea mai des întâlnită; mai apare împreună cu
falsă reprezintă o caricatură intensificată a expresiei
ridicarea unghiului buzelor (UA 12) acționând
faciale veritabile a durerii, fiind observată mai rapid
muşchiul zigomatic mare, însă această acțiune nu
sau ușor în cazul suprimării, în comparație cu amplifi-
este ZD deoarece este o mişcare unilaterală şi nu
carea sau simularea expresiei faciale (de Williams,
activează muşchiul orbicular al ochiului (Ekman şi
2002). Este foarte posibil ca durerea fizica să aibă
Friesen, 1986);
mişcări (şi combinații) faciale universale. Cele mai
 altă mişcare specifică: ridicarea buzei superioare
întâlnite acțiuni constatate empiric sunt grupare în
(UA 10, fără încordarea colțului gurii), acțiune bi-
cinci clustere (fără UA 45; Lucey et al., 2007, Willi-
laterală sau unilaterală (Ekman şi Friesen, 1986);
ams, 2002):
acțiunea mai apare şi în durere fizică, efort sau
 UA 4130
enervare;
 UA (5, 7)
 mişcări posibile de acompaniere a celor faciale:
 UA (9, 10, 12)
capul poate fi înclinat sau întors, ca şi direcția
 UA (25, 26, 27)
privirii (Rosenberg şi Ekman, 1995); pleoapele pot
 UA 43
fi coborâte uşor; de multe ori apare acțiunea nu-
 UA 45; clipit des - în durerea declanşată rapid
mită ochi daţi peste cap (engl. eye roll), care
(e.g. şoc electric) sau într-un stadiu incipient al
poate însoți mişcările faciale sau apare singură
durerii (e.g. durerea provocată de frig) - sau rar
(indicând tot dispreț);
(Prkachin, 1992a, b).
 de obicei, mişcarea durează între 1/25 s şi 7 s.
Luând în calcul ipoteza faptului că bărbații sunt mai

sensibili decât femeile la dominanța şi ierarhia socia-
lă, pot să apară diferențe între sexe în ceea ce priveş-
te percepția şi evaluarea expresiilor faciale ale anumi-
tor emoții sociale. Aleman şi Swart (2008) au arătat
că bărbații au răspunsuri neuronale mai puternice la
indicatorii nonverbali ai superiorității sociale (e.g.
expresia disprețului). Bărbații au un răspuns neuronal
mai amplu și pentru expresiile disprețului, în timp ce
femeile au un răspuns neuronal mai mare pentru dez-
gust. În cele din urmă, se pare că dezgustul129 perce-
put depinde de expresia facială anterioară (Pochedly
et al., 2012).
130
Există o corelare strânsă între eliminarea muşchiului
sprâncenos (corrugator supercilii) şi dispariția sau îmbunătățirea
129
Conform autorilor, UA 4+7+9+25. migrenelor (Guyuron et al., 2000).
103
TABELUL 5.11. UA SPECIFICE ANUMITOR AFECTE ȘI DURERII

FIZICE (actualizat pornind de la Williams, 2002) S27 | PERSONALITATEA
UNITATE DE ACȚIUNE
PERSONALITATEA: MODELUL CU CINCI FACTORI
REACȚIE
Anii 1980 și 1990 au adus ipoteza și dovada faptului că

expresiile faciale sunt legate de trăsăturile de perso-
10
11
12
15
17
20
22
23
24
25
26
27
43
54
64
1
2
4
5
6
7
9
nalitate umane (e.g. Ekman, 1984; Keltner, 1996;
Malatesta, 1990). În special, a fost identificată o rela-
ție între Modelul cu cinci factori (Costa și McCrae,
1992; John, 1990) și apariția stabilă a anumitor mișcări
faciale.
tristeţe
x x x x x x x
x
Astfel, extraversia (activitate, entuziasm, sociabilita-

te) este asociată cu amplificarea ZD din amuzament și
bucurie. Deoarece această supertrăsătură este asocia-
tă cu apropierea socială și activitatea (John, 1990),
pot să apară frecvent și expresii faciale specifice tris-
frică
x x x x x x x x teții, care sunt de fapt în aceste context, un indicator

al simpatiei și compasiunii 131 (Keltner, 1996, 2005a).
Alt factor - nevrozismul (instabilitate, anxietate,

automila) - este asociat cu frecvența sporită de apari-
ție a expresiilor enervării, disprețului și fricii (Keltner,
enervare
x x x x x x x x x 1996, 2005a). De asemenea, răspunsul facial la obser-

varea jenei altor oameni este suferința, întristarea
profundă (engl. distress) (Eisenberg et al., 1989).
Totodată, a fost remarcată frecvența scăzută de apa-
riție a ZD ca răspuns la lauda persoanelor cu această
durere fizi-
trăsătură (Keltner, 2005a). în cele din urmă,

x x x x x x x x x x x nevrozismul este corelat negativ cu prezența nonver-
că
bală emoțiilor pozitive (Buswell și Keltner, 1995).
Agreabilitatea - alt factor al modelului - este corelată

cu simpatia/prietenia și cooperarea. ZD și râsul sunt
cele mai frecvente comportamente nonverbale, având
rolul de amplificare a apropierii sociale (Ruch, 1993),
iar cele mai rare expresii aparțin dezgustului și ener-
vării (Keltner, 1996, 2005a). Oarecum opus
nevrozismului pentru observarea jenei altor oameni,
agreabilitatea este asociată pozitiv, în acest caz, cu
exprimarea facială a simpatiei, ca și extraversia - UA
1+4, mișcare specifică tristeții; capul este de obicei
înclinat în față și apar priviri de monitorizare a per-
soanei jenate (Eisenberg et al., 1989).
În al patrulea rând, conștiinciozitatea (engl.

conscientiousness) (neîndoielnic, demn de încredere,
minuțiozitate, convenționalism) este asociată cu frec-
vența mare a ZD și a râsului, dar și cu frecvența mică
de apariție a emoțiilor negative, mai puțin jena132
(Keltner, 1996, 2005a), care este generată în acest caz
de aderarea puternică la normele sociale și controlul
comportamental (Costa și McCrae, 1992).
În final, al cincilea factor - deschiderea (engl.

openness to experience) (creativitatea, imaginația,
estetica, valoarea) este corelat cu frecvența mare a
131
De asemenea, Bonanno și Keltner (1997) au arătat că
frecvența mare de apariție a expresiilor faciale triste pentru
bărbații aflați în doliu este corelată pozitiv cu mărimea rețelei
sociale a acestora; prin urmare, exprimarea tristeții prin
indicatorii faciali este relaționată contactului social sporit și nu
semnalează neapărat agravarea stării afective.
132
Indicatori: zâmbet controlat, evitarea privirii, capul înclinat în
jos, atingerea feței (Keltner și Buswell, 1996)
104
ZD (amuzament) în contextele intelectuale (e.g. test tă (UA 5+7);

dinți încleş- apare o bombare a poate să apară în
IQ) (Keltner, 1996, 2005a).
tați, muşchiul mandibulei produ- furie sau în încerca-
maseter să de muşchiul rea de a controla o
încordat maseter (UA 31); emoție;
ALCOOLUL, EXTRAVERSIA ŞI BUNĂVOIA buze presate de
acțiunea muşchiu-
Alcoolul atenuează excitația din sistemul nervos cen- buze presate lui orbicular al posibil enervare 134;
tral. În funcție de doză, efectele alcoolului includ gurii, partea inte-
ilaritatea şi vorbăria, dar poate de asemenea cauza rioară (UA 24);
amnezie, narcoză şi scăderea sau pierderea coordonă- colțurile gurii sunt
rii musculare, inclusiv a feței. O doză scăzută de zâmbet late- ridicate şi/sau
alcool declanşează în extravertiți expresii faciale ral, colțul întinse pe lateral
bucurie şi/sau posibi-
gurii mişcat de acțiunea m.
emoționale negative, însă nu şi în cazul introvertiți- lă frică;
în spate, zigomatic mare
lor (Ruch, 2005): grimasă şi/sau m. rizorius
(UA 12+20);
ridicarea sprânce-
TABELUL 5.12. ALCOOLUL ŞI EFECTELE SALE (sintetizat din surpriză doar dacă
nelor; ridurile
Ruch, 2005) ridicarea apare ridicarea
laterale ale frunții
CANTITATEA sprâncenelor, pleoapei superioare
INTENSITATE EFECTE POSIBILE 133 sunt produse de m.
DIN SÂNGE sau a uneia şi/sau coborârea
frontal (UA 1+2,
• Vorbărie; singure maxilarului, mişcări
eventual unilate-
• euforie; relaxate.
ral).
scăzută 0-0,5% • mulțumire;
• afecte pozitive sau
negative; De asemenea, Amodio şi Harmon-Jones (2011) au ară-
• dezinhibare; tat ca ostilitatea este asociată cu inhibarea relativ
• pierderea coordonă-
mare a clipirii ca urmare a stimulilor pozitivi, atrac-
medie 0,5-1% rii musculare;
• afecte pozitive sau tivi, indicând astfel un răspuns al tendinței de apropi-
negative; ere care are loc la un nivel primar, reflexiv, în proce-
mare 1-1,5% • afecte negative; sarea cognitivă.
• afecte negative;
foarte mare peste 1,5% • uneori, comă alcoo-
lică.
OSTILITATEA
Persoanele ostile au ca trăsături comportamentale

grimasele, încruntarea, încleştarea dinților, strânge-
rea pumnului, nerăbdarea, privirea fixă (i.e. holba-
re) şi alte gesturi categorice. Pe lângă expresia faci-
ală a enervării, apare foarte des dezgustul şi dispre-
țul (Chesney et al., 1990).
Privirea fixă (i.e. holbatul) poate fi rezultatul încer-

cării de a inhiba expresia completă a furiei. Blocarea
aparenței apare de cele mai multe ori în zona gurii,
ochii şi/sau sprâncenele nescăpând cenzurii. Privirea
fixă poate indica trăsătura de personalitate – i.e.
ostilitatea –, nu doar emoția enervării sau furiei. De
asemenea, dezgustul poate fi emoția care acoperă
furia sau enervarea, poate fi o metodă de cenzură
(Chesney et al., 1990).
TABELUL 5.13. CORELAREA DINTRE SEMNELE FACIALE ŞI

ENERVARE (Chesney et al., 1990)
SEMNAL
ACȚIUNE FACIALĂ INTERPRETARE
FACIAL
enervare, dacă apare
şi ridicarea pleoapei
sprâncenele cobo-
superioare (1), încor-
râte şi apropiate
încruntare darea pleoapei inferi-
de m. corrugator
oare (2) sau (3) pre-
(UA 4);
sarea/încordarea
buzelor;
ostilitate în pleoapa superioară enervare, dacă apare
privire (i.e. ridicată, pleoapa încruntarea şi/sau
134
holbare) inferioara încorda- buzele sunt presate; Actiunea de apasare a buzelor poate exprima enervare
controlată, dar poate să apară şi în încercarea de a controla
emoții pozitive sau negative; sau, mai apare atunci când saliva
133
Se pot reflecta în expresia facială. este înghițită (Ekman, 2003).
105
C06 _____ COMPORTAMENTUL OCULAR
C06 | COMPORTAMENTUL S28 | INTRODUCERE ŞI TERMINO-

OCULAR: PRIVIREA, CLIPI- LOGIE
TUL ŞI VARIAȚIA PUPILEI PRIVIREA
Privirea a fost studiată cel mai des în cadrul altor

comportamente nonverbale (e.g. atenția sau conver-
sația), mai rar pe baza variabilelor individuale (e.g.
durata sau mutualitatea privirii) (Harrigan, 2005). Cele
mai importante variabile ale privirii sunt (Harrigan,
2005, p. 174):
1. frecvența: numărul de fixări într-un interval de
timp dat;
2. durata totală: durata totală pentru care ținta
vizuală este fixată;
3. durata specifică: durata pentru care ținta este
fixată în timpul unei activități anume (e.g. ascul-
tare sau comunicare);
4. durata medie a fixărilor individuale;
5. mutualitatea: durata pentru care există contact
vizual reciproc între două persoane.
Deşi aceste variabile sunt intercorelate, mutualitatea

este de departe cea mai studiată (Exline şi Fehr,
1982). Comportamentul privirii nu a beneficiat de
multe studii, ultima cercetare de sinteză apărând în
anii 1980 (Kleinke, 1986). În mare, studiile s-au axat
pe două ramuri (Bavelas et al., 2002):
 funcția privirii în cadrul dialogului, folosind micro-
analize pentru examinarea relației dintre privire şi
comportamentele imediate, vizibile şi audibile
(e.g. Goodwin, 1981);
 relația privirii cu alte variabile, cum ar fi atitudi-
nea interpersonală, emoțiile, sau personalitatea
(e.g. Argyle şi Cook, 1976), sau studierea efecte-
lor holbării asupra persoanelor străine în public
(Ellsworth et al., 1972).
Din toată terminologia comportamentului ocular,

privirea mutuală135 a fost cea mai des investigată.
Kirkland şi Lewis (1976) au atras atenția asupra faptu-
lui că terminologia folosită de cercetători în studiul
comportamentului ocular este haotică şi au efectuat
un studiu pentru a afla diferențele periodicității136
fixărilor137 oculare. În ordinea duratei (de la scurtă la
lungă), rezultatele au fost:
 privire foarte scurtă (engl. glance);
 privire scurtă (engl. look);
 privire medie/atenție (engl. regard);
 uimire (engl. gape);
 atenție sporită/urmărire (engl. watch);
 holbare (engl. stare).
Cercetătorii nu oferă şi durata acestor tipuri de priviri

(Kirkland şi Lewis, 1976). De asemenea, deşi termenii
privire şi atenţie vizuală pot fi separați, majoritatea
135
Privirea mutuală poate avea rolul de reglare a intimității
interindividuale (intimacy equilibrium model) pe baza dimensiunii
evitare-apropiere, în care privirea poate fi un mijloc de modulare
a echilibrului relației dintre două persoane (Argyle şi Cook, 1976).
136
PERIODICITÁTE, periodicități, s. f. Proprietate a unui
fenomen, a unei mărimi, a unei acțiuni de a fi periodică (1);
repetarea periodică a valorilor unei mărimi, a unui fenomen, a
unei acțiuni. (Pr.: -ri-o-) – Din fr. périodicité. Sursa: DEX '98
(1998)
137
Fixarea se referă la concentrarea atenției vizuale asupra
unui element din mediu.
106
cercetătorilor îi folosesc sinonim (Parkhurst et al., flirt, însă emoția dominantă aici este frica pură, nu
2002) (vezi tabelul 6.1). jena (aceasta din urmă fiind o variație a fricii).
Von Cranach (1971) consideră că privirea este o parte CLIPIREA

a unui comportament general de orientare. În cadrul
limbajului nonverbal, privirea este unică datorită În cursul vieții, durata totală a clipirii este egală cu
faptului că ochiul este un organ atât senzorial, cât şi cea petrecută pentru hrănire: aproximativ cinci ani. În
de semnalare socială. Goffman (1963) a discutat de medie, o persoană clipeşte de 10-20 de ori pe minut şi
regulile sociale care sunt legate de privire, cum ar fi de peste 6 miliarde de ori pe an (French şi Veys,
ignorarea vizuală a altor oameni sau regula de a nu ne 2007). Clipirea este o mişcare de închidere rapidă a
holba la persoanele străine în public (Harrigan, 2005). pleoapelor care durează 300-400 ms. Clipitul reflex
este declanşat ca răspuns la stimulii externi şi pro-
Privitul este un comportament de explorare a me- tejează globul ocular de particule străine, lumină,
diului. Explorarea este de multe ori continuă și are sau vătămare. Clipitul spontan este acel tip de clipi-
ca scop reactualizarea informațiilor. Voss și colabo- re care apare fără un stimul extern aparent, având ca
ratorii (2011) au găsit faptul că explorarea vizuală scop umezirea globului ocular prin crearea unei peli-
necesită și este făcută prin revizitarea/rescanarea cule lacrimale (engl. tear film), eliminarea particule-
anumitor zone din spațiul vizual. Aici intervine hipo- lor de pe suprafața ochiului şi facilitarea drenării
campul, care este foarte activ ca rezultat al acestei lacrimale138 (engl. tear drainage). Din punct de vede-
revizualizării spontane, de aici rezultând faptul că re anatomic, clipirea constă într-o mişcare de rela-
acesta este implicat nu doar în memoria de lungă xare a muşchiului pleoapei superioare, fiind coborâ-
durată, ci și în controlul adaptiv de scurtă durată al tă, iar pleoapa inferioară suferă o mişcare medială
comportamentului. Procesarea memoriei este legată cu o intensitate mult mai mică (French şi Veys,
comportamentul de explorare (Muenzinger, 1983; 2007). Clipirea apare în timpul procesării senzoriale
Tolman, 1932, 1938, 1939), iar aici se remarcă ceea ce timpurii şi după procesarea continuă, persistentă, a
se numește comportamentul vicariant de încercare- informației. Pe de altă parte, dilatarea pupilei re-
prin-eroare (engl. vicarious trial-and-error behavior) – flecta procesarea continuă a informației (Siegle at
selectarea unui răspuns/stimul din mai multe posibile al, 2008).
prin încercare şi eliminarea răspunsurilor greșite.
Clipitul este o acțiune involuntară care depinde de
De asemenea, incertitudinea unui stimul (i.e. canti- mediul înconjurător, în primul rând lumina puternică,
tatea de informații care necesită procesare anterior umiditatea, temperatura. O persoană care are ochii
răspunsului la acel stimul) conduce la incertitudinea sensibili la diverşi factori externi clipeşte mai des. O
răspunsului neural (Hong și Beck, 2010). Există o serie rapidă de clipiri - i.e. clipire în rafală (engl.
relație de interdependență între (1) incertitudinea flutters) - poate indica cenzură mintală. Această
temporală și spațială a stimulului și (2) două compo- cenzură poate fi conştientă sau nu (Ekman, 1997b).
nente ale atenției: căutarea/fixarea și timpul de răs-
puns la stimul (cele două fiind legate inerent). Odată Rata clipirii este de obicei constantă, însă poate fi
cu amplificarea incertitudinii spațiale și temporale a afectată de condiții externe, cum ar fi vremea,
stimulului, crește și timpul de răspuns; pe de altă activitatea cognitivă şi afectivă, sau de condiția
parte, durata fixărilor se diminuează cu cât incerti- suprafeței oculare. Aceasta din urmă, ținând cont că
tudinea stimulului crește, susținând astfel ipoteza una din funcțiile clipirii este restabilirea peliculei
compensării incertitudinii care implică interacțiunea lacrimale, poate declanşă clipire atunci când pelicula
(și variază în funcție de) organism-țeluri-mediu (engl. lacrimală este slabă sau chiar inexistentă. Factori
uncertainty compensation hypothesis; Hong și Newell, precum aerul condiționat, încălzirea, umiditatea aeru-
2008a, b, c; Hong et al., 2008). lui scăzută, fumul de țigară sau spațiile închise vân-
toase amplifică rata clipirii. Nou-născuții au o a rată a
Sato et al. (2011) au demonstrat că observarea priviri- clipirii spontan foarte scăzută datorită unei pelicule
lor celorlalți oameni generează reacții extrem de lacrimale stabile. De asemenea, contrar opiniei clinice
rapide ale amigdalei (200-300 ms), indiferent de direc- populare, lentilele de contact afectează rata clipirii
ția privirii. Comportamentul privirii este strâns legat (French şi Veys, 2007).
de procesele cognitive şi ale atenției. Contactul
vizual sporit apare către persoanele care sunt per- Deşi funcția clipirii spontane este considerată a fi
cepute pozitiv şi de la care se aşteaptă o reacție curățarea şi irigarea globului ocular, aceasta poate fi
pozitivă. Paradoxal însă, contactul vizual sporit constantă şi independentă de factori precum lumi-
apare şi în conflict: privirea fixă (holbatul) poate fi na, temperatura, umiditatea, sau integritatea nervi-
rezultatul încercării de a inhiba exprimarea nonver- lor cranieni II şi VI, sugerând faptul că este mediată
bala completă a furiei. Pe de altă parte, contactul de SNC şi serveşte şi altor funcții. Clipirea cauzează
vizual scăzut, într-un cuplu conjugal, de exemplu, o expunere rapidă şi repetată a retinei la lumina din
poate exprima dezaprobare, dominanță/control scă- mediu prin filtrul roşu/portocaliu al pleoapelor sau
zut, sau intimitate redusă. Când persoanele evaluate membranelor închise (în cazul animalelor). Sau, clipi-
negativ (e.g. cele violente) impun sumisivitate, frec- rea declanşează potențial electric şi activități neuro-
vența contactului vizual către acestea poate să scadă nale multiple în cortexul vizual şi nucleii subcorticali
(Hargie și Dickson, 2005), însă apare un fenomen in- ai pisicii (Kirsten şi Kirsten, 1983).
vers: privirile de control, care sunt specifice atunci
când cineva se teme de o persoană şi o verifica în mod
constant pentru a încerca să îi anticipeze comporta-
mentul. Acest comportament este similar cu cel din
138
Drenarea lacrimala este un proces activ mediat de contracția
m. orbicular al ochiului (French şi Veys, 2007).
107
O varietate bogată de activități cognitive au fost flictului internal este foarte puternică (Ekman,
studiate în legătură cu clipirea: vorbirea (Karson, et 1997b).
al., 1981; von Cramon şi Schuri, 1980), memorarea
(De Jong şi Merckelbach, 1990) și aritmentica mintală Sinteză:
(Telford şi Thompson, 1933) amplifică frecvența clipi- Factori care pot amplifica rata clipirii (French şi
rii. Citirea (Karson et al., 1981; Telford şi Thompson, Veys, 2007):
1933), visul diurn (Holland şi Tarlow, 1975) și concen-  conversația;
trarea atenției vizuale (De Jong şi Merckelbach, 1990;  afecte: anxietatea, enervarea, sau excita-
Tada, 1978) de obicei reduc rata clipirii spontane. rea/agitația;
Oboseala vizuală (Kaneko şi Sakamoto, 2001) şi min-  oboseala;
ciuna (Fakuda, 2001) au fost legate de anumite trăsă-  condiții dificile de mediu (aer condiționat, ume-
turi ale clipirii spontane. Totodată, rata clipirii este zeală scăzută etc.);
mai mare în vorbire decât în ascultare (Caplan şi  instabilitatea peliculei lacrimale.
Gathrie, 1994; Bacher şi Smotherman, 2004a). În ciuda
factorilor cognitivi, rata clipirii unei persoane poate fi Factori care pot diminua rata clipirii (French şi Veys,
relativ stabilă sub condiții de mediu constante; de 2007):
asemenea, nu au fost identificate diferențe între  cititul;
sexe (Doughty, 2002).  obiective vizuale complexe;
 folosirea computerului;
Aproximativ 10-20% din oameni clipesc incomplet  anestezia corneei (engl. corneal aneasthesia).
(închiderea incompletă a pleoapelor) în timpul acțiuni-
lor vizuale. Rata clipirii incompletă variază în cadrul Factori care pot contribui la amplificarea ratei clipi-
populației şi poate fi influențată de factori externi rii incomplete (French şi Veys, 2007):
cum ar fi condițiile mediului, oboseală, anxietate, sau  oboseala;
dificultatea în citire. Clipitul incomplet poate repre-  încărcătură cognitivă140, alertă;
zenta o încercare de a inhiba clipirea spontan din  folosirea computerului;
timpul unui obiectiv vizual complex (McMonnies,  lentile de contact;
2007). Prin urmare, rata clipirii incomplete poate fi  obiective vizuale complexe;
legată direct de activitatea mintală sau vizuală com-  condiții dificile de mediu (aer condiționat, ume-
plexă. Consecința clipirii incomplete poate fi o pelicu- zeală scăzută etc.).
lă lacrimală mai subțire în corneea inferioară, care
este mai predispusă la instabilitate (French şi Veys, VARIABILIATEA PUPILELOR
2007).
Una din funcțiile principale ale irisului este să mă-
Clipirea involuntară are loc în mod spontan, în timp rească diametrul pupilei în lumina slabă şi să îl di-
ce clipirea voluntară ține de control. Cea din urmă minueze în lumina puternică. Pupila ochiului uman
se poate divide în două ramuri: clipire voluntară poate varia de la 1,5 mm (când este contractată) la 8-
spontană, care se produce la intervale constante de 9 mm (în dilatare) și poate reacționa la stimuli în 0,2
timp; clipire voluntară reflexă, care rezultă din s, cu apogeul răspunsului între 0,5 şi 1 s. Variația
stimulii externi corneei. Clipirea involuntară durează diamentrului pupilei este produsă în mare parte de
între 290 şi 750 ms şi poate fi influențată de factori SNV prin intermediul muşchilor irisului. Mai exact,
externi: temperatură, lumină, ventilație, umiditate, neuroni ai SNP (sistemul nervos parasimpatic) inervea-
patologii oculare, sau nivelul atenției. Absența clipirii, ză fibrele circulare ale irisului, declanşând constricția
sau o rată scăzută a acesteia, poate conduce la afec- pupilei, în timp ce excitarea dată de neuronii SNS
tarea peliculei lacrimale şi poate cauza disconfort, (sistemul nervos simpatic) care acționează asupra
efort ocular, lăcrimare excesivă, tendința de a ține fibrelor musculare radiale produce dilatarea pupilei
ochii închişi, durere, cheratoză (engl. keratisis), alte- (Andreassi, 2006).
rarea văzului, sau diminuarea capacității vizuale
(Schaefer et al., 2009). De regulă, clipirea spontană Schimbările diametrului pupilei sunt controlate de doi
are o durată mai mică decât clipirea voluntară muşchi: dilator al pupilei şi sfincter, aceştia fiind
(Kaneko şi Sakamoto, 1999), clipirea voluntară având influențați în mod diferit de activitatea subsistemelor
cea mai mare amplitudine139 (Bacher şi Smotherman, simpatic şi parasimpatic. Activitatea simpatică puter-
2004a). nică amplifică contracția m. dilatator al pupilei, în
timp ce inhibarea activității parasimpatice reduce
Închiderea ochilor poate semnala faptul ca persoana constricția m. sfincter, care are ca rezultat tot dilata-
doarme, este obosită, are probleme de vedere, sau rea pupilelor. Prin urmare, dilatarea pupilei poate fi
are dureri în zona ochilor. Mai poate semnala izolarea mediată de activitatea uneia din cele două ramuri ale
de exterior: închiderea ochilor în timpul unei con- SNV (Bradley et al., 2008). Constricția şi dilatarea
versații poate fi un indicator al unei sarcini cogniti- pupilei au loc în primul rând datorită reflexului de
ve foarte complexe, pentru că oamenii pot vizualiza luminanță şi a reflexului de acomodare. Schimbările
mai bine ceva cu ochii închişi; izolarea de exterior mici ale diametrului pupilei (de obicei mai mici de
amplifică imaginația. Sau, închiderea completă a 0,5 mm) reflectă procesare cognitivă sau alte activi-
ochilor mai apare atunci când se încearcă tăți comportamentale (Andreassi, 2006).
represarea unor memorii neplăcute; când acțiunea
este dublată de acoperirea acestora cu mâinile sau
degetele, cenzură sau încercarea de cenzură a con-
140
ÎNCARCATURĂ/SARCINĂ COGNITIVĂ - cantitatea de informații
pe care o persoană trebuie să o proceseze, de exemplu, atunci
139
AMPLITUDINE – distanța/mărimea dintre punctele extreme ale când îşi aminteşte o serie de trei numere vs. o serie de şapte
unei oscilații (e.g. mișcarea unei mâini). numere (Andreassi, 2006).
108
Activarea emoțională, de orice valență, este posibil atenție observabilă

direcționarea fizică unui organ de
să fie reflectată în magnitudinea dilatării pupilei simț către stimul; in cazul de față,
(engl.overt
(Steinhauer şi Hakerem, 1992), un efect exploatat de direcționarea privirii către o ținta
attention)
vizuala (Wright și Ward, 2008).
femei prin consumul de Atropa belladonna (Harriosn
este o combinație între atenția
et al., 2007). Variația este mai mare în cazul persoa-
comună şi privirea mutuală; concen-
nelor cu irisul de culoare deschisă (e.g. albastru sau trarea atenției atât a lui X, cât şi a
verde; Ekman, 1978). atenție participativă lui Y este direcționată către acelaşi
(engl. shared punct în spațiu, iar amândoi indivizii
TERMINOLOGIE attention) ştiu că atenția celuilalt este concen-
trată către acelaşi stimul (e.g. Ştiu
că te uiţi la acea pisică, dar şi tu ştii
TABELUL 6.1. TERMINOLOGIA COMPORTAMENTULUI OCU- că eu mă uit la acea pisică.)
LAR141 orientare sau focalizare a activității
PRIVIREA prin obiective, care are ca efect
privire îndreptată spre ceea ce pri- atenție (engl. creșterea eficienței proceselor de
vește așt individ (MDP, 1999/2006, p. attention) culegere a informației și de executa-
atenție comună re a acțiunii (MDP, 1999/2006, p.
123). X observă direcția privirii lui Y
(engl. joint 120).
şi îşi redirecționează atenția către
attention)
exact acelaşi punct de focalizare al evitarea privirii mutuale (evitare
lui Y; denumită și atenție îmbinată. parțială sau totală), în special prin
evitarea privirii
tranziția mintală de la o modalitatea rotirea capului şi/sau a globului
de procesare senzorială la alta ocular.
(Wright și Ward, 2008) (e.g. în citire, o proces activ care menține
trecerea de la un cuvânt la altul este poziția ochilor constantă asupra
atenție fățișă (engl. un proces al atenției observabile; unei ținte vizuale; stabilirea
covert attention) atenția fățișă apare când, tot în privirii în cadrul unei zone mici,
timpul citirii, atenția trece de la un punct din cadrul câmpului
procesarea semantică a cuvintelor la vizual; de obicei, durata este
procesarea culorii sau a fontului de cel puțin 100 ms;
textului). fixare o modelele de fixare pot fi folosi-
tendința de a privi mai mult către o te pentru a înțelege modul în
bias atențional care creierul selectează infor-
parte a spațiului (e.g. în dreapta).
act de interpretare corticală a sti- mațiile relevante (Wilming et
mulilor transmiși de organele de al., 2011);
percepție simț; procesul prin care organismele o probabilitatea de a vedea
superioare identifică sau recunosc un amplifică pregătirea sacadică
stimul (DIP, 2004, p. 253); (Collins, 2012).
funcția retinei de discriminare a frecvența/rata privi- numărul de fixații într-un interval de
acuitate vizuală stimulilor, sau capacitatea ochiului rii timp.
(engl. visual acuity) de a distinge detaliile de finețe așe omisiunea privirii absența privirii.
unei imagini (DIP, 2004, p. 341). (engl. gaze omission)
spațiul cuprins cu privirea ; totalita- privire mutuală/ apare atunci când doi indivizi se
tea obiectelor aflate în aria sau raza contact vizual mutu- privesc reciproc.
câmp vizual (engl. al
vizuală vizuală a ochiului îndreptat
visual field)
spre un punct e fixare (DIP, 2004, p. schimbările de adaptare care apar în
341). momentele în care privirea (amândoi
reflex de acomodare
durata fixării intervalul dintre două sacade. ochii) sunt concentrați asupra unei
focalizarea atenției vizuale spre un ținte vizuale (Andreassi, 2006).
concentrare vizuală mişcarea privirii prin care se reali-
punct fix.
strângere sau dobândire de informa- sacadă (engl. sacade) zează trecerea de la un punct de
observare fixare a privirii la altul.
ții (MDP, 1999/2006, p. 838).
proprietate a ceea ce deviază în cu ajutorul privirii, X indi-
raport cu structurile mnezice și că/semnalează prezența unui stimul
noutate intelectuale congenitale sau formate important; semnalarea privirii impli-
prin deprindere (MDP, 1999/2006, p. semnalarea privirii că un alt individ (X), sinele (Y) şi un
828). (engl. gaze cueing) stimul extern; prin privire se semna-
simțul vizual sau analizatorul vizual. lează prezența unui eveniment
Modalitate senzorială bazata pe important; termenul este legat de
structuri anatomice ca retina, căile urmărirea privirii.
văz (engl. vision/ de transmitere (engl. visual observarea privirii altui individ direc-
visual sense) pathway) și regiunile de protecție ționează atenția vizuală proprie în
urmărirea privirii
corticală unde se realizează prelu- aceeaşi direcție; Y observă direcția
(engl. gaze
crarea informațiilor vizuale (DIP, privirii lui X şi îşi direcționează privi-
following)
2004, p. 342). rea către aceeaşi linie vizuală a lui X.
experiență senzorială imagistică; (vezi și semnalarea privirii.)
vizualizare (engl. CLIPITUL
sau, capacitatea de a percepe vizual
visualization) clipire generată de un răspuns de
(DIP, 2004, p. 341).
se referă la mobilitatea oculară: act protecție la evenimentele din mediul
de orientare a ochilor către un extern, precum un sunet puternic,
privire (engl. gaze) stimul în scopul obținerii unei infor- suflu de aer, şoc electric aplicat pe
clipire reflexivă
mații de la acesta (MDP, 1999/2006, piele, obiecte străine ajunse pe
p. 926). globul ocular, sau aproape orice alt
stimul neaşteptat şi intens (Irwin şi
Thomas, 2010).
141 clipirea care apare fără un stimul
În majoritatea cazurilor din acest tabel, atenția se referă la clipire spontană
extern aparent, având ca scop ume-
atenție vizuală.
109
zirea globului ocular prin crearea

unei pelicule lacrimale (engl. tear S29 | PERCEPȚIA
film), eliminarea particulelor de pe
suprafața ochiului şi facilitarea PRIVIREA
drenării lacrimale (engl. tear
drainage). Trei sisteme – sacadic (engl. saccadic sytem), urmări-
ține de controlul voluntar, conştient; rea omogenă (engl. smooth pursuit) şi vergența (engl.
se poate divide în două ramuri: vergence system) – acționează pentru a aduce o țintă
clipire voluntara spontană, care se vizuală (de interes) în fovee. Alte trei sisteme –
clipire voluntară
produce la intervale constante de fixarea, reflexul vestibulo-ocular (RVO) și
timp; clipire voluntară reflexă, care
rezultă din stimulii externi corneei.
optokinezic – mențin fixarea constantă asupra unei
numărul de clipiri într-un interval de ținte, sub condiții variate (Pelak, 2010).
rata clipirii
timp (de obicei pe minut).
VARIABILITATEA PUPILEI (Andreassi, 2006) Sistemul sacadic controlează mişcările rapide ale
FACTOR EFECT ASUPRA DIMENSIUNII PUPILEI ochilor către o țintă, iar sistemul de urmărire omo-
constricția este mai mare când genă controlează mişcările oculare pentru a monito-
însumare bioculară amândoi ochii sunt stimulați simul- riza o țintă care se află în mişcare. Atunci când privi-
tan. rea este redirecționată între distanțele apropiate şi
stimularea unui singur ochi afectea- depărtate, sistemul de vergență controlează mişcări-
reflex consensual
ză amândoi ochii în mod egal. le oculare bilaterale pentru a aduce o țintă vizuală
constricție momentană urmată de
reflex de clipire în centrul atenției (Pelak, 2010).
redilatare; este generată de clipit.
reflex de focalizare constricție dată de diminuarea
(engl. near reflex) punctului de focalizare. Pe de altă parte, sistemul de fixare are rolul de a
dilatare momentană dată de întreru- menține continuu poziția ochilor asupra unei ținte
reflex de întunecime perea unei adaptări constante la vizuale; sistemele RVO şi optokinezic folosesc miş-
lumină. cări compensatoare şi adecvate pentru a menține
constricția pupilei ca rezultat al fixarea în timpul mişcărilor capului scurte şi conti-
reflex de luminanță expunerii la lumina puternică, sau nue. Tabelul 6.2 oferă o sinteză a structurilor neuro-
(engl. light reflex) dilatarea care apare în cazul luminii nale principale care sunt implicate în cele şase siste-
slabe, vagi. me, prezentate pe scurt. Există suprapuneri evidente
refacerea/restaurarea efectelor
între structurile care alcătuiesc fiecare sistem, iar
reflex psihosenzorial diminuate generate de o stimulare
externă. neuronii din aceste structuri variate lucrează împreu-
nă în mod perfect sub condiții nonpatologice (Pelak,
2010).
TABELUL 6.2. SINTEZA STRUCTURILOR ANATOMICE MAJORE

IMPLICATE ÎN CELE ŞASE SISTEME DE MIŞCARE OCULARĂ
(Pelak, 2010)
SISTEMUL IMPLICAT
STRUCTURĂ
OPTOKINE
OMOGENĂ
VERGEN-
URMĂRI-
SACADIC
FIXARE
R.V.O.
REA
ZIC
ȚĂ
trunchi
cerebral
x x x x x x
cortex cere-
bral
x x x x
cerebel x x x x
nucleii bazali
(ganglionii)
x x ?
coliculul
superior
x
senzori
vestibulari
(canalele x
semicirculare,
otolite)
Variabilele sacadelor sunt acuratețea, latența142 (sau

inițierea), amplitudinea143 (sau distanța angulară par-
cursă) și viteza (sau amplitudinea pe unitate tempora-
lă; engl. velocity). În cazul urmăririi, caracteristicile
principale sunt latența şi viteza; pe lângă acestea
două mai apare şi progresul (engl. gain), o caracteris-
tică foarte importantă definită ca raportul dintre
viteza oculară şi viteza țintei. În ultimul rând, carac-
teristicile vergenței sunt viteza, latența şi traiectoria
142
LATENȚĂ – starea de inactivitate dintre stimulare și răspuns.
143
110
(sau unda). Traiectoria este modelul schimbării vitezei 2004). Controlul legat de obiectivele curente ale indi-
din tipul unei mişcări de vergență (Pelak, 2010). vidului se referă la influența dictată de acestea, im-
plicând fie o politică generală a controlului privirii, fie
Fixarea este un proces activ care menține poziția o strategie anume relevantă obiectivelor curente;
ochilor constantă asupra unei ținte. Anumite mişcări controlul legat de obiective influențează deciziile de
oculare care apar în fixarea uzuală sunt uneori mişcări control în timp real pe baza nevoilor cognitive curente
imperceptibile pentru ceilalți oameni. Acestea sunt (Mills et al., 2011).
microsacade (sacade cu o amplitudine foarte mică),
microdevieri (mişcări oculare omogene, şerpuite, cu Durata fixării este un alt aspect critic al controlului
viteză foarte mică; engl. microdrift) şi microtremure privirii. Obiectele şi persoanele din mediu necesită,
(oscilații rapide cu amplitudini mult mai reduse decât de obicei, o fixare apropiată sau directă pentru a
ale microsacadelor). Alte mişcări de fixare uzuală sunt putea fi identificate şi pentru ca detaliile vizuale să
convulsiile cu undă pătrată (engl. square wave jerk), fie percepute adecvat (Hollingworth et al., 2001a,
care pot fi percepute de către ceilalți oameni. Aceste 2001b). Mai mult, durata fixării este legată de
mişcări constau într-o sacadă de depărtare față de encodarea memoriei pe termen scurt şi lung. Prin
țintă vizuală, urmată de o altă sacadă care readuce urmare, durata fixării este legată esențial de proce-
privirea asupra țintei după un scurt interval sarea informației şi poate indica o procesare vizuală
intersacadic. O frecvență de 4-6 convulsii cu undă în curs de desfăşurare (Henderson şi Pierce, 2008). În
pătrată pe minut sunt considerate o normalitate, iar o timp ce locația fixării este sensibilă sau dictată de
rată de 15 convulsii pe minut este disfuncțională efectele obiectivelor curente, controlul duratei
(Pelak, 2010). fixării pare a fi relativ neafectat de obiective145.
Deşi efectele obiectivelor nu nu au o influență di-
Mişcările oculare generate de sistemul RVO au rolul de rectă asupra duratei fixării, acestea pot avea un
stabilizare a imaginii în rețină în timpul mişcărilor efect indirect prin influențarea anumitor parametrii
scurte şi discontinue ale capului. Caracteristicile RVO ai duratei fixării, cum ar fi durata primei priviri
sunt progresul – raportul dintre viteza oculară şi viteza (Castelhano et al., 2009; Mills et al., 2011).
rotirii capului – şi etapa – diferența temporală dintre
mişcările capului şi cele ale ochilor (Pelak, 2010). Hunt şi Cavanagh (2009) au studiat direcția percepută
a sacadelor înainte de mişcarea efectivă a ochilor. În
Interacțiunea reuşită cu mediile vizuale complexe acest test, participanții care şi-au mutat privirea către
necesită abilitatea de a trece eficient de la un timp de un ceas au raportat în general faptul că au văzut ora
comportament vizual (e.g. căutarea unui obiect într-o înainte de mişcarea oculară. Acest rezultat sugerează
scenă) la altul (e.g. evaluarea dimensiunilor afective faptul că experiența subiectivă a fixării sacadei asupra
ale unei scene) în funcție de necesitățile contextului unei ținte (în cazul de față ceasul) precede momentul
curent şi de obiectivele indivizilor. Văzul uman din în care privirea ajunge acolo. Aceste efect a fost mă-
timpul percepțiilor scenelor naturale este (de obicei) surat, având o durată de 40-60 ms.
un proces natural activ în care observatorii caută
informația în mod selectiv, aceasta fiind legată de ORIENTAREA ATENȚIEI
obiectivele cognitive sau comportamentale (Aloimonos
et al., 1987; Findlay şi Gilchrist, 2003). Deoarece Oamenii primesc foarte multe informații vizuale
informația vizuală de precizie înaltă este disponibilă atunci când au ochii deschişi, însă nu tot acest input
doar pentru o porțiune mică a câmpului vizual din este relevant pentru obiectivele curente. Prin urma-
centru privirii, cu o claritate vizuală şi sensibilitate re, sistemul cognitiv uman poate selecta inputul
cromatică ce se diminuează în împrejurimile cu o adecvat pentru procesare ulterioară prin semnalarea
rezoluție scăzută, oamenii sunt nevoiți să îşi mişte selectivă la aspectele relevante ale mediului. Orien-
ochii pentru a centra locația rezoluției cele mai tarea atenției se referă la alinierea unui anumit
bune. Acest proces de direcționare a fixării în ca- mecanism intern cu sursa externă a inputului senzo-
drul unei scene – controlul privirii – este critic pen- rial, aliniere din care rezultă o procesare preferen-
tru susținerea activităților cognitive sau comporta- țială a acelui input. Posner (1980) face distincția între
mentale în curs de desfăşurare (Henderson, 2003; atenția observabilă (engl. overt) şi cea fățişă (engl.
Mills et al., 2011). Există cel puțin trei aspecte impor- covert). Orientarea observabilă este orientarea obser-
tante ale controlului privirii în timpul percepției unei vabilă a receptorilor senzoriali şi/sau a corpului către
scene (Mills et al., 2011): o locație spațială sau un obiect, orientare care permi-
1. locația fixării; te o procesare mai bună a acelui stimul. De exemplu,
2. durata fixării; cineva îşi poate orienta privirea şi roti capul înspre
3. modul în care parametrii mişcărilor oculare spați- obiectul de interes, mişcări care vor permite inputului
ale şi temporale se schimbă în timp. vizual să fie foveate146 şi să obțină o procesare optimă.
Orientarea fățişă se referă la alinierea unui mecanism
Aceste aspecte ale controlului privirii sunt influențate intern cu un input senzorial, iar acea aliniere are un
atât de factorii vizuali (acționați de stimul sau de
controlul ascendent al privirii; engl. bottom-up), fie relevantă din mediu (Mills et al., 2011; Henderson şi Ferreira,
de factori cognitivi (acționați de cunoaştere sau con- 2004).
trolul descendent144 al privirii; Henderson şi Ferreira, 145
Obiectivul cognitiv al unei acțiuni este diferit de
cerereaîincărcatura cognitivă a acțiunii. Variația cererii cognitive
(sau pur şi simplu un mediu vizual diferit) poate influența durata
fixării (Unema et al., 2005; Pannasch et al., 2008; Andrews şi
144
Controlul descendent (top-down) al comportamentului vizual Coppola, 1999).
146
implică mai multe sisteme cognitive (e.g. memoria pe termen FOVÉA s. f. 1. (anat.) gaură mică, depresiune. ◊ depresiune a
scurt; memoria vizuală, spațială sau semantică pe termen lung, retinei, situată în centrul petei galbene, care constituie zona cea
dar şi obiectivele indivizilor – controlul legat de obiective -, care mai sensibilă. 2. gropiță pe suprafața unor semințe, a unor
lucrează pentru a direcționa selectiv privirea către informația organe ale plantelor. (< fr. fovéa) Sursa: MDN
111
răspuns neobservabil; aceste schimbări de atenție sunt tale ale persoanei a cărei privire este observată
invizibile (Frischen, 2007). (Jovancevic-Misic şi Hayhoe, 2009).
Atenția vizuală a oamenilor este un comportament Achiziția secvențială a informației vizuale din mediu
complex chiar din copilăria timpurie. Patternurile de este o componentă fundamentală a comportamentului
direcționare a atenției ale copiilor sunt influențate direcționat de văz. Cu toate acestea, până recent nu
de factori precum familiaritatea (Jankowski şi Roşe, s-au făcut prea multe cercetări asupra mecanismelor
1997), complexitatea (Shaddy şi Columbo, 2004), de control responsabile pentru sacadele executate în
mişcarea/acțiunea (Ruff, 1985) şi tipul de stimul (e.g. acest tip de comportament, mai ales în mediul natu-
jucărie, om etc.; Ruff şi Lawson, 1990; Nadel et al., ral. Într-un studiu recent (Jovancevic-Misic şi Hayhoe,
1999). Atenția poate fi descrisă în termenii trăsături- 2009) s-a arătat că în timpul mersului prin mediul
lor temporale (e.g. diminuarea atenției odată cu obiş- natural, real, modelul privirii umane este sensibil la
nuirea sau adaptarea la stimul; Bornstein, 1985) sau ai structura probabilistică a mediului, sugerând faptul
intensității (e.g. atenția focalizată/concentrată sau că oamenii tratează incertitudinea mediului natural
cea întâmplătoare – engl. casual attention; Oakes et printr-o alocare proactiva149 a privirii pe baza unei
al., 2004). Atenția vizuală face parte dintr-un sistem structuri statistice învățate. Cele două cercetătoare
de orientare care include diminuarea a mişcărilor au ajuns la concluzia că acest fapt este legat de rolul
corpului (Malcuit et al., 1988), diminuarea ritmului recompenselor din circuitul neural oculomotor. Mai
cardiac (Richards, 1988), sau sporirea atenției vizua- mult, din moment ce acțiuni precum evitarea altor
le către stimul. Legătura dintre ritmul cardiac şi aten- pietoni pot dura chiar şi o secundă, această strategie
ție este foarte puternică (Lansink şi Richards, 1997); (i.e. alocarea proactivă) permite oamenilor să îşi pla-
de asemenea, există o legătură temporală puternică nifice ruta sau traiectoria mersului, nu se bazeze pe
între atenție şi mişcările corpului (Bacher şi Robertson, mişcări de reacție oculare sau ale corpului, care pot să
2001) şi între mişcările corpului şi activitatea cardiacă apară prea târziu. Anticipările bazate pe modelele
(Byrne şi Miller, 1988; Bacher şi Allen, 2009). învățate din mediu sunt o componentă centrală a
controlului privirii (Jovancevic-Misic şi Hayhoe, 2009).
Alte cercetări recente în afara laboratoarelor au de-
monstrat că obiectivele cognitive ale observatorilor Alocarea atenției fățișe (engl. covert attention) către
joacă un rol critic în distribuirea privirii (Land, 2004; privirea emițătorului este amplificată în situația în
Hayhoe şi Ballard, 2005; Hayhoe et al., 2003; Land şi care frica este comunicată facial, deşi nu este cert
Furneaux, 1997; Land et al., 1999). Chiar şi aşa, dacă alocarea este facilitată de anxietate ca trăsătură
aceasta nu rezolvă problema generală a alocării privi- (Terburg et al., 2012). Pe de altă parte, alocarea
rii. Când o persoană prepară mâncare, elementele atenției fățișe în cazul persoanelor ostile (trăsătură)
rămân în locații stabile şi au proprietăți stabile, iar este sporită pentru stimulii recompensatorii, în com-
obiectivele comportamentale ale persoanei care pre- parație cu cei amenințători (ibidem).
pară mâncarea sunt atinse prin fixarea obiectelor
relevante țelului curent, conform unui protocol învă- SACADELE ŞI ROTIREA CAPULUI
țat. În alte medii, cum ar fi mersul prin oraş sau pe
bicicletă, obiectivele sunt mai slab definite şi nu este Din cercetările făcute asupra comportamentului de
mereu posibilă anticiparea informațiilor care vor fi orientare vizuală este cert faptul că mişcările oculare
necesare. Nu este încă sigur modul în care oamenii şi cele ale capului încep aproape simultan. Cu toate
îşi distribuie privirea corespunzător când informația acestea, înregistrările activităților muchilor oculari şi
nu este complet previzibilă. Limitările atenției re- ai gâtului relevă faptul că aceste mişcări, deşi pot să
prezintă faptul că aceşti stimuli sunt uneori ratați, apară în acelaşi timp, nu sunt total simultane: coman-
neobservați, iar problema creierului este de a diminua da de rotire a capului apare înaintea celei de a mişca
cât mai mult această probabilitate. O posibilă soluție ochii. Mai mult, cercetarea comportamentelor unei
este cea care, în anumite contexte, permite observa- game largi de parametri oculari (amplitudinea schim-
torilor să învețe proprietățile dinamice ale mediului şi bării privirii, urmărirea unor ținte, previzibilitatea
să folosească aceste modele memorate ca bază pentru unor ținte) indică faptul că sincronizarea capului cu
distribuirea atenției şi a privirii când acestea sunt privirea este variabilă: capul poate întârzia declanşa-
necesare. Deşi importanța învățării în controlul privirii rea mişcării oculare în timpul sacadelor cu amplitudine
este inclusă în dependența obiectivului de către tipa- mică, însă pentru mişcările cu amplitudine mare, sau
rul fixării (Land, 2004; Hayhoe şi Ballard, 2005), modul mişcările către o țintă vizuală previzibilă, mişcările
în care această funcționare a controlului privirii în capului pot să înceapă cu mult timp înaintea sacade-
mediile imprevizibile, dinamice, dar şi proprietățile lor. Este foarte probabil ca ochii şi capul să nu împartă
învățării, sunt încă slab studiate (Jovancevic-Misic şi acelaşi mecanism de declanşare a mişcării, sau cel
Hayhoe, 2009). Deoarece sistemul memoriei are o puțin acelaşi mecanism al inițierii mişcării (Freedman,
capacitate limitată, atenția selectează ce informații 2008).
vor fi encodate147 (encoded; Wells et al., 2010). Tot-
odată, Hudson şi Jellema (2011) au arătat că alocarea
involuntară a atenției către privirea altora depinde de
ambiguitatea percepută148 a intențiilor comportamen-
rezultând în conflict între indicatori); în contrast, indicatorii de
apropiere (e.g. expresii faciale pozitive sau ale enervării) sunt
147
ENCODARE - proces de transformare a informațiilor într-o percepuți ca o intenție comportamentală certă, nonambiguă. În
formă convenabilă pentru stocarea în memorie (DIP, 2004, p. condiții de ambiguitate comportamentală percepută, privirea
116). poate fi un indicator care primeşte prioritate, fiind examinată
148
Ambiguitatea unei tendințe comportamentale poate fi dată (sau reexaminată) în mod involuntar şi subconştient pentru a
prin indicatori de evitare (e.g. expresii faciale ale fricii sau rezolva acel conflict comportamental observat (Hudson şi
dezgustului, care exprimă un comportament de evitare) combi- Jellema, 2011).
149
nați cu rotirea capului către receptor (indicator de apropiere, Anticiparea şi copingul unei situații.
112
VARIABILITATEA PUPILELOR
S30 | AFECTIVITATEA ŞI
În contextul vizualizării imaginilor, schimbările de COGNIȚIA
conductanță ale pielii sunt mai mari în cazul vizualiză-
rii imaginilor plăcute sau neplăcute decât în cazul PRIVIREA
imaginilor neutre, indicând faptul că răspunsurile
mediate simpatic covariază cu activarea emoțională Conceptual, a şti şi a presupune (sau ghici sau intui)
(Lang et al., 1993). Pe de altă parte, deaccelerarea sunt doi poli ai dimensiunii cunoaşterii. Acest continu-
ritmului cardiac este în general mai mare în momente- um al cunoaşterii este dependent de informația stoca-
le în care sunt vizualizate imagini neplăcute, în com- tă în memoria de lungă durată. Dacă răspunsul la o
parație cu cele plăcute sau neutre (Bradley et al., întrebare este stocat aici, atunci persoana ştie răspun-
2001), iar această deaccelerare este mediată în mare sul, sau cel puțin ştie destul de multe despre acesta.
parte de schimbările date de activitatea parasimpatică În celălalt caz, dacă răspunsul nu este stocat în memo-
(Berntson, et al., 1989). În cazul variației pupilare, ria de lungă durată şi nu poate fi obținut prin procesa-
cea mai importantă funcție a acesteia este de a răs- rea informației, nivelul de cunoaştere este inexistent
punde dinamic la schimbările de iluminare din mediu, sau scăzut, iar răspunsul nu poate fi decât presupus
acțiune care în cazul oamenilor se produce printr-o (McCarthy, 2000).
contracție inițială – reflexul luminii – care este legată
de luminozitatea stimulului (Beatty şi Lucero- Ipoteză: Privirea în direcția dreapta reflecta o acti-
Wagoner, 2000). Bradley și colaboratorii (2008) au vitate sporită a emisferei stângi a creierului, în timp
arătat că imediat după acest reflex inițial al luminii, ce privirea către stânga este însoțită de activarea
dilatarea ulterioară a pupilelor este mai mare în cazul emisferei drepte – este o relație emisferă-direcție
vizualizării imaginilor cu valență emoțională (pozitivă inversă (i.e. contralaterală). Emisferă dreapta este
sau negativă) decât în cazul imaginilor neutre. Acestă implicată în procesarea informației nonverbale,
dilatare, care este legată de procesarea stimulilor viziospațiale și holistică. Emisferă stânga este speci-
emoționali (de orice valență), poate să apară şi în alizată în procesarea informațiilor verbale, analiti-
cazul stimulilor auditivi, nu doar vizuali (Partala et ce, secvențiale şi raționale. Cercetările mai vechi
al., 2000). De asemenea, Bradley și colaboratorii au sugerează faptul că persoanele cu emisfera stânga
găsit faptul că pupila se dilată împreună cu reacția de dominantă au tendința să privească în dreapta şi
conductanță a pielii, susținând ipoteza faptului că sunt mai analitice, raționale şi verbale, în timp ce
diametrul pupilei în timpul vizualizării imaginilor re- emisfera stânga este asociată cu privitul în stânga şi
flectă, în mare parte, activitatea sistemului nervos cu gândirea spațială, creativă şi nonverbala (Barkan,
simpatic (Bradley et al., 2008). În final, Geangu et al. 1971; Day, 1964; Gur, 1975; Iacicino, 1993; Libby,
(2011) au arătat că pupila copiilor foarte mici (vârsta 1970; Libby şi Yaklevich, 1973; McCarthy, 2000). Pe de
de 6 şi 12 luni) se dilată ca răspuns la imagini sau altă parte, cercetări din ultimii patru ani relevă parți-
sunete emoționale ale părinților (distress şi bucurie), al faptul că acest bias atențional către una din cele
răspunsul pupilar fiind mai durabil pentru imaginile cu două direcții nu este neapărat o marcă a dominanței
valență negativă. uneia din cele două emisfere, ci o asimetrie a siste-
mului dopaminic din creier, aproximativ 15% din
CITIREA populație având tendința să privească în partea dreap-
ta.
Percepția cuvintelor, dar şi planificarea vorbirii,
necesită alocarea resurselor cognitive în funcție de EVITAREA PRIVIRII
frecvența cuvintelor implicate (în citire sau vorbi-
re), iar acest lucru se reflectă în dilatarea pupilei După o privire scurtă de recunoaştere a unei persoane
(Papesh şi Goldinger, 2012). În timpul citirii, procesa- străine, urmează de obicei evitarea privirii; în cazul în
rea poate avea loc şi pentru caracterele nonlexice, nu care contactul vizual este menținut, comportamentul
doar pentru cele lexice, aceasta (i.e. procesarea) poate semnala dorința de interacțiune150 (e.g. comu-
apărând în timpul mişcărilor sacadice (Zhang et al., nicare verbală) (Cary, 1978). Evitarea privirii poate fi
2012). De asemenea, procesarea cuvintelor poate fi un mod de management a încărcării cognitive asoci-
influențată de emoții (Guo et al., 2012). ate cu procesarea informației din mediul vizual, sau
poate servi la atenuarea afectelor socio-emoționale
Modelul E-Z Reader este unul de tip control-cognitiv, negative (e.g. frica de eşec). În cazul copiilor, deşi
pentru că presupune o legătură strânsă între cogniție factorii sociali joacă un rol relativ important în evita-
şi privire în timpul citirii. Conform modelului, atenția rea privirii din timpul secvențelor pedagogice întreba-
este alocată într-o manieră strict serială – doar un re-răspuns, funcția primară a evitării privirii este de
singur cuvânt la un moment dat. Totodată, procesele a gestiona încărcătura cognitiva implicată în proce-
implicate în codificarea cuvântului sunt atât semnale- sarea informațiilor din mediu. În acest experiment,
le de programare sacadică, cât şi cele de schimbare a Doherty-Sneddon (2005) consideră că evitarea privirii
atenției. Cu toate acestea, programarea sacadică nu este un răspuns al dificultății cognitive, nu sociale:
este cuplată cu atenția; semnalul sistemului oculomo- în timpul întrebărilor puse față în față vs. prin inter-
tor pentru pornirea programării unei sacade către mediul unei legături video directe, copiii au evitat
următorul cuvânt este completarea unei etape timpu- privirea mai mult în cazul interogatoriului față în față;
rii a procesării lexice, în timp ce semnalul de mutare a cu toate acestea, dificultatea întrebării a avut o influ-
atenției spațiale către următorul cuvânt este comple- ența puternică asupra evitării privirii, indiferent de
tarea accesării lexicale. Pentru aceste presupuneri condițiile interviurilor.
teoretice există deja dovezi empirice (Reichle et al.,
2006; vezi şi Rayner et al., 2003, pentru alte detalii). 150
Poate aceasta are legătură cu faptul că privirea mutuală
amplificată (vs. evitată) facilitează procesarea expresiilor faciale
emoționale (Adams şi Kleck, 2003).
113
NEUROBIOLOGIA EVITARII PRIVIRII este o unealtă de testare în timp real şi mult mai
sigură. De exemplu, modelul mişcărilor oculare care
Contextul în care comportamentul ocular are loc diferă între o versiune identică şi o alta modificată sau
este foarte important. De exemplu, când participanții nouă, în cazul unei imagini sau scene observate ante-
pot vedea experimentatorul, privitul în jos apare rar, rior, relevă faptul că stocarea în memorie a detaliului
însă când acesta/această nu este vizibil(ă), privitul în (sau a detaliilor) modificat s-a produs (Ryan et al.,
jos apare mult mai des decât în primul caz. De aseme- 2010). Comportamentul ocular este afectat de expe-
nea, când experimentatorul este vizibil, nu există o riențele anterioare, iar memoria are un efect obli-
diferența notabilă între presupunere sau minciună şi gatoriu asupra acestui comportament: reprezentări-
comunicarea adevărului în ceea ce priveşte compor- le stocate în memorie pot fi accesate şi comparate
tamentul ocular (pentru participanți). Când față expe- cu informațiile noi. Mai mult, informațiile stocate
rimentatorului este ascunsă de participanți, aceştia anterior în memorie pot influența zonele şi durata
mențin contactul vizual mai mult (evitarea privirii fixărilor din acel cadru vizual (Ryan et al., 2007b). Pe
apare rar) atunci când presupun sau mint decât atunci de altă parte, informația necesară pentru a recunoaş-
când spun adevărul. De asemenea, răspunsurile care te lipsa sau modificarea unor obiecte dintr-o imagine
necesită solicitarea memoriei pe termen lung sunt din mediul real este obținută dintr-o zona relativ re-
asociate cu privirea directă. Oamenii sunt în general strânsă a acelei imagini/scene, sugerând faptul că
conştienți de comportamentul ocular stereotipic speci- procesarea informațiilor referitoare la elemente-
fic minciunii151 şi încearcă să ascundă sau să mascheze le/obiectele imaginii este limitată spațial (Henderson
propriul comportament în prezența celorlalți pentru a et al., 2003), iar modificările marginale, periferice
se comporta corespunzător din punct de vedere social din imagine pot fi detectate chiar şi fără fixarea
(Leathers, 1997). În absența altor oameni, comporta- către acestea (Parker, 1978). Pentru că sistemul vizu-
mentul ocular în minciună este diferit de cel al comu- al uman este structurat cu o fovee centrală de rezolu-
nicării adevărului. Cu toate acestea, privirea este ție înaltă şi o rezoluție scăzută pentru marginile câm-
influențată de cultură şi dezvoltarea individuală, iar pului vizual, percepția mediului este activă şi dinami-
evaluările oamenilor asupra privirii celorlalți sunt că: de 3-4 ori pe secundă oamenii selectează, prin
influențate sau biasate în mod similar. Indivizii folo- mişcări sacadice, o regiune anume a scenei pentru a fi
sesc comportamentul ocular pentru a evalua personali- prioritară în procesarea cognitivă şi perceptuală
tatea şi activitatea cognitivă a celorlalți, însă aceste (Henderson et al., 2003).
evaluări nu sunt (decât rar) conforme realității152. Este
posibil că presupunerea, minciuna şi gândirea, deşi Riggs și colaboratorii (2010) au examinat relația dintre
sunt activități mintale parțial diferite, să declanşeze mişcările oculare şi memorie. Ținând cont de efectul
acelaşi comportament ocular (McCarthy, 2000). central-periferic154 de compromis al memoriei,
patternul privirii - i.e. numărul de fixații - a demon-
Sinteză legată de dominanța şi activarea emisferelor strat faptul că memoria este amplificată de emoții în
creierului153 (McCarthy, 2000): cazul imaginilor prezentate central şi este slăbită în
 oamenii privesc prima dată în partea stânga cazul imaginilor/obiectelor periferice. Mai precis,
atunci când reflectă asupra problemelor spațiale observarea imaginilor/obiectelor centrale este carac-
pentru că este accesată mai mult emisfera dreap- terizată de un efect de repetiție - o diminuare a nu-
tă a creierului, responsabilă pentru procesarea in- mărului de fixări pentru scenele văzute în mod repe-
formației nonverbale, viziospațiale şi holistice; tat, în comparație cu scenele noi (valabil pentru ima-
 oamenii privesc prima dată în partea dreapta ginile centrale negative, nu pentru cele neutre). În
atunci când reflecta asupra problemelor verbale studiul lui Riggs, comportamentul ocular a putut arăta
pentru că este accesată mai mult emisfera stângă diferența dintre imaginile negative centrale noi şi cele
a creierului, responsabilă pentru procesarea in- familiare (i.e. repetate), fapt ce sugerează că emoția
formației verbale, secvențiale, analitice şi rațio- sporeşte nu doar probabilitatea de amintire ulteri-
nale; oară a imaginii, ci şi amplificarea vitezei cu care o
 oamenii privesc mai mult fie către stânga, fie reprezentare de durată se formează în memorie. De
către dreapta, în funcție de emisfera dominantă. asemenea, cercetătorii au găsit faptul că rata fixărilor
către obiectele noi, în comparație cu cele cunoscute,
MEMORIA ŞI PRIVIREA a fost mai mare, acest fapt fiind raportat şi de alți
cercetători (Ryan et al., 2000, 2007b; Ryan şi Cohen,
În general, memoria este testată prin raport explicit 2004) - regiunile din câmpul vizual care sunt schim-
verbal, însă această metodă nu este sigură, sau este bate/modificate atrag atenția. Se oferă o posibilă
sensibilă la biasul răspunsului. Pe de altă parte, me- explicație pentru această amplificare a vizualizărilor
moria poate fi testată prin monitorizarea mişcărilor către noutate (Riggs et al., 2010): prin creşterea
oculare (engl. EMM - eye movement monitoring), care numărului de fixări se poate obține de către indivizi
o investigație a schimbărilor din mediu, în special
151
găsirea unei explicații pentru ce anume s-a schimbat
Este vorba despre comportamentul ocular presupus de fiecare
persoană în parte, pentru că în realitate minciuna nu este
și de ce. Ținând cont de acest fapt, este posibil ca
asociată cu evitarea privirii. De fapt, nu există un indicator ceart scenele vizuale modificate, în contrast cu cele fami-
al minciunii. liare, să necesite un proces de comparație mai com-
152
Cu toate acestea, persoanele care mențin contactul vizual plex între stimulul extern (nou) prezentat şi repre-
direct sunt evaluate ca fiind cunoscătoare a unei intrebari zentările interne ale memoriei, fapt care conduce la
anume, iar această ipoteză a fost validată intr-un raport de
o amplificare a vizualizării. Mai mult, această sporire
cercetare (McCarthy, 2000); deci nu toate evaluările sociale sunt
neaparat eronate.
153
Acest pattern al privirii laterale nu ar trebui considerat o
154
certitudine, deoarece intră în discuție factori precum Memoria legată de aspectele centrale, periferice, este
personalitatea și contextul spațial (e.g. imposibilitea de a privi amplificată, iar aspectele nonemoționale ale evenimentului sunt
într-o anumită direcție). diminuate (Levine şi Edelstein, 2009).
114
a vizualizării poate reprezenta o consolidare şi/sau o tă fixărilor arăta schimbări specifice odată cu amplifi-
actualizare a reprezentărilor memoriei. Deoarece carea somnolenței (Schleicher et al., 2008).
participanții la acest test au arătat o fixare mai rapidă
şi un număr mai mare de fixări către imaginile Frecvența şi durata clipirii sunt considerate două as-
noi/modificate, în comparație cu cele repetate, cer- pecte independente ale comportamentului clipirii.
cetătorii au emis ipoteza că scanarea vizuală a me- Oboseala este ascociată cu o rată mare a clipirii, dar
diului poate contribui şi/sau este relaționată cu şi cu durata mare a cliprii individuale. Oboseala
accesarea conştientă a memoriei (Riggs et al., 2010). scăzută (i.e. tranziția de la trezire şi conştiență la
vigilență redusă) este indicată de o creştere a frecven-
CLIPIREA ței ratei clipirii, iar tranziția către somnolență puter-
nică este acompaniată de o creştere a duratei clipi-
Clipirea spontană poate indica schimbări în procesarea rii157 (Schleicher et al., 2008).
cognitivă sau atențională (Oh et al., 2012). Uneori,
rata clipirii este redusă sau inhibată în timpul pro- În cazul privirii, viteaza sacadică este un parametru
cesării unui stimul, iar după ce procesarea este asociat cu oboseala. Pe de altă parte, fixarea nu a fost
completă, rata clipirii creşte (de obicei brusc; indentificată ca un indicator al acestei stări, posibil
Funkuda şi Matsunaga, 1983). Activitatea mintală pentru că fixările de diferite durate reflectă procese
poate avea un efect important asupra ratei clipirii. neuronale diferite. Fixările foarte scurte (sub 150 ms)
Conversarea şi amintirea verbală pot amplifica pot fi o categorie distinctă cauzată de comportamen-
această frecvență la peste 20 de clipiri pe minut. tul viziomotor de nivel scăzut (engl. low level); poate
Totuşi, anumite tipuri de activitate mintală pot fi un aspect reflexiv inconştient sau noncognitiv al
reduce rata clipirii: citirea, obiective/sarcinile vizu- controlului comportamental. Pe de altă parte, sacade-
ale complexe, sau folosirea computerului. Ultimul le cognitive sunt considerate a avea o durată de 150-
tip de activitate inhibă clipirea spontană printr-un 900 ms în mod normal (150 ms – sacade foarte scurte,
mecanism de mărire a timpului dintre clipiri până ce 900 ms – prelungite; Schleicher et al., 2008).
ținta vizuală dificilă este fixată sau recunoscută
(French şi Veys, 2007). De asemenea, activitățile care Creierul uman este limitat în ceea ce priveşte nu-
implică dialogul sau accesarea memoriei sunt asociate mărul de stimuli care pot fi procesați pe rând. Prin-
cu o creştere a ratei clipirii, însă depinde de trăsături- tre altele, această limitare este demonstrată de
le de personalitate; în timpul dialogului, de obicei în clipirea atențională, care apare în momentele în
punctările dintre fraze şi sfârşitul propozițiilor apa- care doi stimuli mascați sau greu de identificat apar
re clipirea. Se pare că şi stresul este asociat cu o într-o succesiune temporală apropiată, cum ar fi
amplificare a ratei clipirii (Hubbard et al., 2006). Pe prezentările vizuale seriale rapide (engl. rapid serial
de altă parte, fanteziile conştiente (engl. visual prezentation): în timp ce primul stimulul (S1)
daydreaming), care produc fixare vizuală, sunt asocia- poate fi identificat rapid, performanța celui de-al
te cu o rată mică a clipirii (Bentivoglio et al., 1997). doilea stimul (S2) este foarte slabă dacă aceasta apare
rapid după S1 (i.e. după 100-500 ms). Consolidarea şi
Rata clipirii spontane mai este un indicator clinic de procesarea S1 în memoria de lucru ocupă mecanismul
încredere (Shukla, 1985). Mai mult, studiile farmaco- limitat al atenției, lăsând resurse mici pentru procesa-
logice făcute pe primatele nonumane au arătat că rea S2, deoarece consolidarea S1 nu este completă
antagonicii dopaminei reduc rata clipirii, iar agoniştii (pentru o sinteză vezi Shapiro, 2001).
o amplifică (Kleven şi Koek, 1996). Clipitul poate fi
afectat şi de emoții sau dispoziții afective, Clipirea atențională reprezintă nu o mişcare anato-
amplificându-se în enervare, anxietate şi excita- mică, ci un deficit al identificării, procesării sau
re/agitație (engl. excitement). Rata clipirii este raportării stimulilor secundari (e.g. S2, în experimen-
legată de afectivitate prin activitatea dopaminei din tul de sus) şi este relaționată limitărilor de procesare
creier: odată ce activitatea acesteia creste, se am- a memoriei de lucru. Colzato et al. (2008) au cercetat
plifică şi rata clipirii. Pacienții care suferă de anumite relația dintre clipirea atențională şi rata clipirii spon-
psihoze, cum ar fi schizofrenia, au o rată a clipirii tane, cea din urmă fiind un indicator al funcționării
relativ mare, în timp ce boala Parkinson este caracte- dopaminei (Blin et al., 1990; Karson, 1983; Kleven şi
rizată de (1) o rată scăzută a clipirii cauzată de nive- Koek, 1996; Taylor et al., 1999). Cercetătorii au găsit
lurile mici de dopamină (French şi Veys, 2007) şi de (2) că dopamina (în special subsistemul DA/D1), care are
mişcări faciale periorale (zona gurii, în special buzele) un rol în procesele memorie de lucru, are şi un rol de
slabe şi rare155 (Deuschl şi Goddemeier, 1998). modulare în clipirea atențională. Dat fiind faptul că
există o legătură între dopamină şi memoria de lucru
În cazul somnolenței (subiective sau obiective156), (Goldman-Rakic et al., 2000; Sawaguchi şi Goldman-
cei mai buni indicatori sunt durata clipirii, întârzie- Rakic, 1991), iar mărimea clipirii atenționale este dată
rea redeschiderii pleoapelor, intervalul dintre clipiri de capacitatea memoriei de lucru a indivizilor (Colzato
și viteza completă sau standardizată a închiderii et al., 2007), mărimea clipirii atenționale variază cu
pleoapelor. De asemenea, parametrii sacadici şi dura- nivelul producției de dopamină. De asemenea, rata
clipirii spontane este un indicator al mărimii clipirii
atenționale: participanții cu o rată mare a clipirii
155
(cei/cele cu o activitate sporită a dopaminei) au de-
Reflexele m. orbicular al ochiului sunt de obicei anormale în
boala Parkinson, însă reflexele periorale şi palmomentale apar
157
des. De asemenea, mișcările periorale şi rata clipirii sunt O închidere completă a pleoapelor care durează peste 500 ms
amplificate în torticolisul spasmodic (Deuschl şi Goddemeier, este considerată un microsomn (engl. microsleep). În timpul stării
1998). de trezire totală nu există o întârziere a închiderii şi deschiderii
156
Oboseala subiectivă şi cea obiectivă (sau măsurabilă) pleoapelor, iar durata este de 1-4 ms. În timpul microsomnului
reprezintă două aspecte diferite ale oboselii (Ahsberg et al., pot să apară întârzieri de 100 ms. De asemenea, după microsomn
2000). apare o uşoară creştere a vigilenței (Schleicher et al., 2008).
115
monstrat o clipire atențională mai mică, în opoziție cu nu au găsit diferențe pupilare şi în ceea ce priveşte
participanții cu o rată redusă a clipirii (Colzato et al., valența afectivă a acelor cuvinte. Dilatarea pupilei
2008). este asociată cu alocarea resurselor pentru procesa-
rea stimulilor afectivi ca întreg, nu neapărat a va-
Tot în ceea ce priveşte dopamina, Chermahini şi lenței individuale acelor stimuli (Kuchinke et al.,
Hommel (2010) au găsit o legătură cu creativitatea: 2007). O reacție puternică şi neaşteptată - tresărirea
gândirea convergentă, deşi este asociată cu inteli- - poate declanşa dilatarea pupilelor chiar şi în con-
gența (ca şi gândirea divergentă), este corelată textele în care mediul este puternic luminat, indi-
negativ cu rata clipirii spontane, indicând faptul că când faptul că răspunsul emoțional poate trece
un nivel ridicat al dopameniei slăbeşte sau deterio- peste constricția pupilară. Studiile pe animale au
rează gândirea convergentă, facilitând creativitatea arătat că dilatarea pupilelor apare cu stimularea
(i.e. gândirea divergentă). Autorii au semnalat nece- hipotalausului, talamusului și a formațiunii reticulare,
sitatea unei diferențieri conceptuale ale proceselor zone implicate în comportamentul afectiv (Andreassi,
implicate în performața creativității. De asemenea, un 2006).
studiu genetic pe oameni a demonstrat o legătură
puternică între rata clipirii spontane şi genotipul În cazul reglării emoționale, dilatarea pupilei este
DRD4/7, care este relaționat de controlul eliberării puternică. Încercările de reglare voluntară a afectelor
dopaminei în striat (în nucleii bazali; Dreisbach et al., negative necesita mai multa procesare decât simpla
2005; Slagter et al., 2010). accesare a informațiilor negative (Urry et al., 2006;
van Reekum et al., 2007).
Deşi multe studii au arătat că factorii cognitivi influ-
ențează clipirea, se pare că şi inversul este valabil. În final, Paulsen şi Laeng (2006) au găsit o legătură
Clipirea poate interfera cu memoria vizuală şi poate între variabilitatea pupilei şi sinestezie. Într-un test
influența alocarea atenției vizuale. Memoria poziției bazat pe simboluri colorate, pupilele participanților s-
spațiale a unui obiect sau fenomen este afectată au dilatat mai mult în cazurile în care simbolul nu era
când clipirea are loc, iar formarea legăturii dintre congruent cu acea culoare (testul Stroop).
informația legată de identitatea stimulului şi infor-
mația poziției spațiale a aceluiaşi stimul este de
asemenea afectată, întârziată. Cele două efecte pot
fi rezultatul unei realocări involuntare ale atenției
vizuale, realocare indusă de clipire şi asemănătoare cu
cea observată în mişcările sacadice ale ochilor. Moti-
vele şi circumstanțele pentru care clipirea afectează
cogniția nu sunt încă ştiute (Irwin şi Thomas, 2010).
Acest fenomen de suprimare cognitivă dat de clipire
poate fi rezultatul unui amestec neural; clipirea se
bazează pe cortexul parietal posterior, pe zonele
prefrontale și influențează activarea zonelor V1 şi V3,
iar acest fapt poate conduce la o amestecare cu re-
prezentarea şi procesarea spațială a informației în
memoria iconică. Zona prefrontală este o zonă corti-
cală superioară asociată cu conştientizarea schimbări-
lor din mediu (Irwin şi Thomas, 2010; Thomas şi Irwin,
2006).
Încărcătura cognitivă este legată de dilatarea pupi-

lei158: alocare atențională sporită, accesarea memo-
riei, sau interpretarea/procesarea materialelor difi-
cile (Beatty, 1982b; Steinhauer şi Hakerem, 1992). De
asemenea, pupilele rămân dilatate în timpul încărcă-
rii cognitive continue (Beatty, 1982a; Siegle et al.,
2001). Hess şi Polt (1964) au arătat că în timpul unor
operații matematice mintale (înmulțire), dimensiunea
pupilei creşte odată cu magnitudinea numerelor. În
primele sute de milisecunde, pupilele încep să se
dilate după declanşarea nevoilor cognitive. Apogeul
dilatării este corelat cu magnitudinea încărcăturii
cognitive asociată cu accesarea memoriei (Beatty şi
Kahnema, 1966) sau cu procesarea afectivă (Hess,
1965; Janisse, 1974). Mai mult, Kunchinke și colabora-
torii (2007) au găsit o diferență între cuvintele folosite
frecvent vs. rar: dilatarea pupilei este mai mare în
cazul cuvintelor folosite rar sau deloc; cercetătorii
158
Indiferent de iluminarea constantă şi lipsa acomodării oculare
(Paulsen şi Laeng, 2006).
116
terminarea în răspunsul neural (Perrett et al., 1992).

S31 | INTERACȚIUNEA SOCIALĂ Cu alte cuvinte, atunci când unui om i se prezintă
direcția capului şi a privirii ca fiind indicatori ai
PRIVIREA atenției altei persoane, privirea are prioritate înain-
tea direcției de orientare a capului. Perrett și cola-
Funcțiile sociale ale privirii sunt (Kendon, 1967; boratorii (1992) presupun existența unei ierarhii a
Harrigan, 2005): informației referitoare la direcția privirii, capului şi
 monitorizarea şi adunarea informațiilor despre corpului - cele trei elemente sunt combinate ierar-
modul în care partenerii de interacțiune se com- hic într-un mecanism ce are rolul de detectare a
portă; direcției atenției altor indivizi (vezi şi Perrett et al.,
 reglarea interacțiunii (e.g. luarea cuvântului); 1985). Cu toate acestea, perceperea direcției privirii
 exprimarea informațiilor personale (e.g. atitudini este afectată de orientarea capului care privește. În
sau afecte). mod similar, atât evaluarea direcției capului, cât şi
cea a privirii sunt deteriorate în mod egal când direc-
Oamenii manifestă modele diferite de activitate ția privirii şi a capului sunt incongruente, de unde se
neurală ca răspuns la membrii ingroup, față de cei poate asuma faptul că orientarea capului are un rol
outgroup (pentru o sinteză vezi Eberhardt, 2005). În mult mai important în diferențierea atenției sociale
mare parte din cercetări s-a descoperit faptul că decât a presupus Perrett în modelul sau. Există câteva
membrii ingroup şi outgroup activează amigdala în dovezi în care orientarea capului interacționează
mod diferit. Activitatea amigdalei: mai degrabă în mod dinamic cu privirea - nu într-o
 este mai mare după prezentarea fețelor membri- manieră ierarhică - în declanşarea răspunsurilor de
lor outgroup, cel puțin când prezentarea este orientare ale observatorilor (Langton, 2000; Langton
scurtă (Cunningham et al., 2004); şi Bruce, 2000; Frischen et al., 2007).
 este corelată cu prejudecata socială (Cunningham
et al., 2004; Phelps et al., 2000). Deşi percepția şi semnalarea privirii pot fi influențate
atât de schimbările ascendente (bottom-up), cât şi de
Mai mult, Richeson și colaboratorii (2008) au găsit că cele descendente (top-down) ale contextului facial,
membrii altei rase (cea negroidă) au generat o activi- acestea nu depind neapărat de perceperea feței. Sem-
tate sporită a amigdalei numai când fețele prezentate nalarea privirii poate fi declanşată chiar şi atunci când
aveau privirea directă către observatori. Deoarece în ochii sunt prezentați individual, restul feței lipsind.
prezentările în care ochii erau închişi sau privirea Procesarea locală a acestor stimuli în sine (i.e. ochii)
evitată activitatea amigdalei a rămas scăzută, cercetă- poate fi mai importantă în determinarea gradului efec-
torii au ajuns la concluzia că evitarea privirii poate tului de semnalare a privirii decât este contextul faci-
amplifica amenințarea sau incertitudinea legată (sau al. De exemplu, sclerotica mărită poate spori semnala-
generată) de membrii ingroup (în cazul de față, rasa rea privirii (un factor care poate fi important atunci
europoida); indicatorii privirii sunt importanți pentru când se observă mişcări faciale specifice fricii). Se
cogniția socială, semnalând starea afectivă sau in- pare că procesarea identității feței nu influențează
tențiile comportamentale ale membrilor aceleiaşi semnalarea privirii, aceasta din urmă nefiind nici dimi-
specii sau ingroup, alertând observatorii de pericolul nuată, nici amplificată de noutatea sau cunoaşterea
posibil, în special când sinele este obiectul atenției persoanei care priveşte (Frischen şi Timper, 2004;
celorlalți. Pe de altă parte, răspunsul sporit al amigda- Frischen et al., 2007).
lei la membrii outgroup cu privirea directă ar putea fi
dat de faptul că amigdala semnalează prezența unui O componentă centrală a sistemului neuronal respon-
stimul nefamiliar sau (cel puțin parțial) necunoscut, sabil pentru percepția socială este regiunea corticală
care a dobândit importanță afectivă prin experiențe din şi de lângă STS. STS este responsabil pentru mişcă-
trecute sau învățare anterioară (Ollson et al., 2005). rile mâinilor, corpului, ochilor şi gurii şi prin urmare
Amigdala execută evaluări şi verdicte ale stimulilor codifică mişcarea biologică a organismelor. Această
(potențial) importanți din mediu, iar în cazul de față regiune este activată şi de către imaginile statice
stimulii – membrii outgroup - devin importanți prin faciale sau posturale. Celulele STS ale macacului sunt
intermediul unor elemente culturale care reflectă sensibile la diferite orientări ale capului şi privirii altor
statutul curent al relațiilor ingroup. macaci. Deşi multe celule răspund intens la combina-
rea direcției privirii şi a capului – i.e. vedere frontală a
Percepția privirii directe sau aversive a fost studiată feței şi contact vizual direct sau vedere din profil şi
prin tehnici de scanare a creierului. Percepția altei privire aversivă - alte celule sunt activate de informa-
persoane implică multe fațete diferite ale procesării ția independență corpului, capului sau privirii. Perrett
feței, de la aspecte ale configurației (e.g. orientarea și colaboratorii (1992) au sugerat că această selectivi-
capului) la reprezentări semantice (e.g. identitatea tate a văzului poate fi folosită pentru a deduce direc-
feței) până la deducții afective şi sociale (e.g. evaluări ția atenției altui individ. Jellema et al. (2000) au găsit
ale simpatiei sau personalității). Anumite studii au faptul că magnitudinea răspunsului unui subset de
investigat relația dintre privire şi orientarea capului în celule din STS care sunt sensibile la mişcarea de întin-
semnalarea (sau indicarea) atenției (engl. gaze dere a mâinii după un obiect poate fi influențată de
cueing)159. Dovezi neurofiziologice au demonstrat direcția aparență a a atenției (indicată de direcția
faptul că celulele din codul şanțului temporal superi- privirii şi/sau a capului) a agentului care întinde mâna.
or (STS) al macacilor responsabil cu direcția capului şi Cercetătorii propun faptul că această zonă a creieru-
a privirii în perceperea interacțiunilor sociale şi celule- lui, care este specializată în procesarea orientării
le de codare a direcției privirii sunt dominante în de- capului în general şi a privirii în particular, face parte
dintr-o rețea care permite observatorilor să deter-
mine intențiile celorlalți indivizi. De asemenea, exis-
159
Semnalarea privirii implică sinele, o altă persoană şi un obiect tă dovezi ale faptului că oamenii dețin neuroni care
sau fenomen extern (e.g. Lachat et al., 2012).
117
sunt specializați în codificarea direcției privirii - stân- tor, indicând o procesare preferențială ce reflectă
ga, dreapta etc. - nu doar în distingerea privirii directe modularea atenției, în comparație cu observarea privi-
de cea aversivă (Frischen et al., 2007). rii aversive (Frischen et al., 2007).
Ca şi în cazul macacilor, zona din creierul uman care Există preferințe mai puternice pentru privirea directă
răspunde la direcția privirii percepute este tot STS. când se evaluează atractivitatea unei fețe cu expresii
Activarea acestei porțiuni nu depinde strict de prezen- faciale pozitive decât a celor cu expresii faciale speci-
ța feței, putând reacționa şi în cazul unor ochi izolați fice dezgustului, iar acest efect al expresiei emoționa-
de restul feței. Activitatea neurală ca răspuns la vede- le asupra intensității atracției către privirea directă
rea unei fețe cu direcția privirii deviată este modulată este mai pronunțat pentru fețele persoanelor de sex
în funcție de direcția privirii: către un obiect sau către opus. Acest bias pentru fețele sexului opus nu a fost
un spațiu gol. Aceasta denotă o procesare a privirii observat şi în evaluarea simpatiei aceloraşi persoane.
influențată de obiectivul perceput al acțiunii, prin Conway și colaboratorii (2008) consideră că biasul
urmare procesarea privirii este influențată de con- preferinței pentru zâmbetul direcționat către observa-
text. Observarea fețelor cu privirea directă sau tori (cu ajutorul privirii) - însă nu şi dezgustul orientat
aversivă, în comparație cu fețele care au ochii închişi, către observatori - denotă funcțiile de preferin-
activează unele regiuni din creier care sunt implicate ță/predilecție ale privirii care, cel puțin parțial, facili-
în procesele de atribuire/evaluare a intențiilor şi opi- tează alocarea eficientă a efortului (e.g. timp şi ener-
niilor altor persoane. Aceste descoperiri sunt în acord gie) de cuplare (engl. mating) şi în acelaşi timp evi-
cu propunerea lui Baron-Cohen (1995) a faptului că dențiază construcția adaptivă a mecanismelor percep-
encodarea160 direcției privirii altor indivizi este o tuale care stau la baza preferințelor faciale.
parte integrată a conştiinței de sine (Frischen et al.,
2007). În S.UA, un studiu pe populația locală cu tulburări de
auz (i.e. surzire) a relevat faptul că aceste persoane
STS face parte dintr-o rețea mai mare de percepție au abilități crescute de detectare a diferențelor trăsă-
socială care cuprinde şi alte aspecte ale perceperii turilor faciale subtile, în special a celor din zona gurii
feței, printre care procesarea identității acesteia. Este şi a ochilor. Această abilitate poate fi o urmare a ex-
posibil ca aceste funcții diferite - (1) encodarea identi- perienței în limbajul semnelor şi a citirii buzelor.
tății feței şi (2) proprietățile feței care sunt importan- Privirea selectivă a zonei gurii şi a ochilor este efectu-
te pentru comunicarea socială, cum ar fi perceperea ată în mod similar şi de persoanele fără probleme de
privirii – să fie aspecte cognitive diferite ale perceperii auz, chiar dacă poate implica strategii diferite de
feței care sunt de asemenea şi disociabile din punct de obținere a informației vizuale (Watanabe et al., 2011).
vedere anatomic, având loc în girusul occipitemporal Cu toate acestea, se pare că există diferențe cultura-
lateral (engl. lateral fusiform gyrus) şi STS. (Frischen le în ceea ce priveşte comportamentul ocular. De
et al., 2007). exemplu, în estul Asiei nu este prezent acest model
triangulat ochi-ochi-gură, ci apare o fixare a privirii
STS este conectat de cortexul parietal, care este im- către zona centrală a feței, în jurul nasului161
plicat în orientarea atenției. Intrând în detalii, există (Watanabe et al., 2011). Sau, după Ueda și Komiya
conexiuni reciproce între STS şi şanțul intraparietal, (2012), adaptarea atenției vizuale este influențată de
zonă care este asociată cu procesarea spațială şi mediul fizic, reflectându-se apoi în diferențe culurale.
schimbarea atenției fățişe. Prin aceste conexiuni,
informația legată de direcția privirii poate solicita Yorzinski şi Platt (2010) au arătat că, într-un model de
sistemelor de atenție spațială să schimbe atenția în privire-cascadă, oamenii alocă mai mult timp privi-
direcția corespunzătoare, aşa cum se întâmpla în tului către stimulii pe care îi plac, iar această aten-
atenția comună (engl. joint attention), de exemplu. ție are ca rezultat amplificarea simpatiei către acel
Relația dintre perceperea privirii şi atenția spațială stimul162. Deciziile de cuplare/alegere a perechii din
este cercetată în studiile comportamentale care au acest experiment au fost influențate de atractivitatea
demonstrat faptul că direcția percepută a privirii partenerei/partenerului prezentat(ă). Bărbații şi fe-
poate declanşa (în observatori) atenția reflexivă în meile au fost mai puternic interesați de o relație pe
direcția de interes (Frischen et al., 2007). termen lung atunci când partenera sau partenerul
potențiali au fost prezentați lângă o persoană atrac-
Oamenii sunt sensibili atunci când sunt priviți sau tivă de sex opus. De obicei, femeile sunt mai selective
privite: sentimentul de a fi privit(ă) este o situație decât bărbații în alegerea partenerului (posibil datori-
des întâlnită şi este posibil ca oamenii să aibă o tă influențelor parentale) şi pot fi sceptice atunci când
predispoziție către detectarea privirii celorlalți. observă un potențial partener cuplat cu o femeie nea-
Această predispoziție poate fi susținută de un modul tractiva. Pe de altă parte, bărbații au de obicei un
mintal dedicat, cum ar fi un detector al privirii (Ba- interes mare constant în aproape orice tip de partene-
ron-Cohen, 1995). În timpul căutării vizuale, privirea ră potențială. Deoarece bărbații pot procesa informa-
către sine este identificată mai uşor decât atunci când ția referitoare la atractivitate mai repede decât fe-
privirea este direcționată în altă parte, sugerând fap- meile (Hasscbrauck, 1998), aceştia au putut aduna
tul că atenția este ghidată sau captată de privirea informațiile referitare la persoanele de acelaşi sex
directă. Perceperea unei fețe cu privirea directă de- care au fost prezentate lângă potențialele partenere
clanşează direcționarea atenției observatorilor, proba-
bil datorită importanței sociale a contactului vizual. 161
Persoanele fără probleme de auz.
Activitatea din zona în girusul occipitemporal lateral 162
Un stimul care este cuplat cu alt stimul negativ are o valoare
este sporită atunci când o față priveşte către observa- negativă (condiționare evaluativă; engl. evaluative conditioning).
Un stimul negativ cuplat va continua să aibă un efect negativ
asupra celuilalt stimul atunci când este privit mai frecvent
160
ENCODARE - proces de transformare a informațiilor într-o (privire-cascadă negativă) decât atunci când este privit cu o
formă convenabilă pentru stocarea în memorie (DIP, 2004, 116). frecvență mai mică (Yorzinski şi Platt, 2010).
118
prin priviri scurte (Yorzinski şi Platt, 2010). privirii foarte redusă asupra regiunii oculare163, posibil
datorită necesității de a reduce afectele negative
Este posibil ca regiunile creierului care codifică infor- declanşate de stimulii sociali, timpul de fixare asupra
mația referitoare la recompensele sau întăritorii soci- ochilor fiind legat de activarea amigdalei şi a girusullui
ali să fie implicată în atenție. O astfel de regiune – occipitemporal lateral (Dalton et al., 2005, 2007; van
cortexul orbifrontal – se activează în momentul în care Reekum et al., 2007).
oamenii privesc fețe atractive, indiferent de sexul
prezentat. Această activare este şi mai puternică dacă În teoria selectivității socioemoționale (engl.
sunt prezente expresii faciale pozitive. Nucleul socioemotional selectivity theory; Carstensen et al.,
accumbens este de asemenea activat când bărbații 1999) se afirmă că perspectiva temporală se schimbă
privesc femei pe care le consideră atractive. Mai mult, în cursul vieții adulte: odată ce indivizii se mută dintr-
neuronii din cortexul parietal care mediază atenția o perspectivă expansivă a propriului viitor la una mai
codifică valoarea orientării către stimulii sociali şi limitată, apare şi o schimbare a obiectivelor persona-
reproductivi, amplificând probabilitatea de a privi le, de la dobândirea de noi cunoştințe până la optimi-
indicatorii sociali importanți (Yorzinski şi Platt, 2010). zarea/reglarea afectivă. Efectele pozitivității din pro-
cesarea informației sunt implementări cognitive logice
Interacțiunea ariilor din creier implicate în întărirea ale acestor obiective: procesarea concentrată asupra
socială şi atenția din timpul copingului alegerii parte- stimulilor pozitivi (şi evitarea celor negativi) poate
nerilor poate fi reală, însă nu este încă suficient studi- ajuta oamenii să îşi regleze dispoziția afectivă.
ată. Regiunile creierului care construiesc valoarea Dintr-o perspectivă emoțională a teoriei selectivității
întăritorilor pot fi implicate în evaluarea parteneri- socioemoționale, preferințele privirii către pozitiv sunt
lor/partenerelor, iar eventualele semnale transmise o unealtă de reglare pe care adulții (în special cei cu
pot fi amplificate şi mai mult în funcție de atractivita- vârste înaintate) o folosesc în managementul trăirilor
tea şi atenția vizuală a acelor parteneri/partenere afective. Pentru aceasta, adulții au nevoie de resurse
potențiali. Este posibil ca aceste semnale să implice cognitive adecvate, în special în ceea ce priveşte con-
cortexul parietal, zona care ghidează atenția. În acest trolul executiv164, pentru a folosi procesarea informa-
caz, orientarea deschisă/fățişă către stimulii sociali ar ției în scopul reglării dispozițiilor (Knight et al., 2007;
modula procesarea ulterioară în zonele creierului Isaacowitz et al., 2009).
relaționate întăritorilor, cu un feedback neuro-
comportamental direct, simplu (Yorzinski şi Platt, Se pare că persoanele de vârsta înaintată (60-90 ani)
2010). au o preferință către a privii fețele emoționale și aces-
te preferințe sunt declanşate doar în timpul dispoziții-
De obicei, privirea nu este limitată la informația lor negative. Isaacowitz și colaboratorii (2009) au
dată de ochi, deşi aceasta este sursa principală. interpretat aceste rezultate ca fiind un indicator al
Privirea nu este singurul indicator în determina- unei strategii de reglare a dispoziției: evitarea dispozi-
rea/evaluarea gradului de concentrare al altor indi- țiilor negative şi prelungirea celor pozitive. În acest
vizi şi, totodată, nu este singura componentă a ex- context al folosirii privirii pentru reglarea dispoziției
presiilor faciale. Capul, în special orientarea sa, este afective, cea mai relevantă diferență interindividuală
un indicator suficient al direcției atenției (şi prin pare a fi funcționarea sistemului general de atenție.
urmare al interesului). În anumite cazuri, ochii nu Când sistemul atențional este slab dezvoltat, folosirea
sunt vizibili, iar singurul indicator disponibil pentru efectelor pozitivității poate fi chiar imposibilă, pentru
procesare este direcția capului. Totodată, dacă că abilitatea de control cognitiv este slabă (Isaacowitz
acesta este acoperit sau aflat în umbră, orientarea et al., 2009).
corpului (determinată din direcția picioarelor unei
persoane care nu stă aşezată, sau postura unui ani- Modelul privii – în acest caz atenția către stimulii pozi-
mal patruped) este un indicator suficient pentru tivi şi aversiunea față de cei negativi - poate sta la
comunicare (Emery, 2000). baza unei dorințe de a regla emoțiile. Cu toate aces-
tea, motivația de a atinge şi menține dispoziții poziti-
Deşi informația care activează emoțiile atrage aten- ve prin procesarea selectivă a informațiilor nu este
ția într-o manieră mai mult automată, oamenii diferă specifică doar teoriei selectivității socioemoționale.
în modelul privirii către această informație în func- Isaacowitz (2006) propune faptul că privirea este o
ție de propria stare legată de obiectivele curente unealtă mai generală a motivației. De exemplu, în
(Isaacowitz, 2006). Când obiectivul este diminuarea teoria existențială a controlului (engl. life-span theory
afectului negativ, o strategie este evitarea privirii of control – Heckhausen şi Schulz, 1995) se presupune
sau direcționarea acesteia către informații nerele- faptul că motivația de bază a oamenilor este să men-
vante, prin urmare stimulii care transmit afecte țină controlul asupra mediului în care se află. În
negative sunt în acest caz evitați (Xing şi Iasscowitz, contextul dezvoltării, aceasta presupune concentrarea
2006). În mod similar, când obiectivul este amplifica- resurselor pentru atingerea obiectivelor – când este
rea afectelor negative, oamenii petrec mai mult timp posibil -, sau renunțarea – când obiectivele nu mai sunt
privind aspectele vizuale ale stimulului care amplifică realizabile (e.g. ca urmare a schimbărilor biologice). În
acel afect negativ. Aceste mijloace diferite de scanare teorie se mai afirmă că angajarea în obiectivele nerea-
a a informației vizuale ca metodă de atingere a unui
obiectiv de reglare afectivă se pare că sunt susținute 163
de circuite neurale care se pot suprapune destul de Această strategie este folosită şi de frații sau surorile
(neafectate) ale persoanelor cu autism.
mult cu cognițiile care stau la baza reglării afective 164
O problema a găsirii unei legături concrete între atenția
voluntare (van Reekum et al., 2007). generală şi strategiile de reglare a dispoziției afective în timp
real este faptul că atenția nu este un construct unitar. De
În ceea ce priveşte autismul, acesta este asociat cu o exemplu, Posner (2008) a identificat trei rețele atenționale
scanare a imaginilor faciale caracterizate de fixarea independente: alertă (engl. alerting), orientarea şi controlul
executiv (sau de conflict) (Isaacowitz et al., 2009).
119
lizabile produce nefericire, generând şi o diminuare de lor - vorbitorii sincronizează, sau îşi aliniază compor-
a exercita şi menține controlul în alte domenii. tamentul pentru a furniza o comunicare robustă şi
Isaacowitz asumă că aceste ramificații afective sunt eficientă. Rolul privirii în comunicarea fluentă este
secundare celor motivaționale şi comportamentale. În confirmat de mult timp. Este cunoscut ca fiind un
acest sens, Isaacowitz (2005) a găsit faptul că persoa- aspect relevant al interacțiunilor interumane (Jokien,
nele optimiste au tendința de a privi către imaginile 2010).
negative, însă nu a interpretat aceste date doar în
termeni afectivi. Influențele motivației asupra privirii Dacă partenerul de conversație nu vrea să fie cel care
sunt eficiente în special în menținerea stimulilor irele- continuă conversația, direcția privirii se poate schimba
vanți pentru obiectivele personale departe de o proce- şi indica faptul că atenția interlocutorilor este direcți-
sare ulterioară: privirea este un comportament foar- onată către altceva; sau, capul poate fi rotit către alt
te selectiv, are loc devreme în procesare şi pare a interlocutor astfel încât acesta este obligat să vor-
răspunde la influențe motivaționale multiple – de la bească următorul. În dialogul cu doi interlocutori,
menținerea controlului mediului până la bunăstare aceasta funcționează astfel încât vorbitorul de obicei
(Isaacowitz, 2006). are contact vizual cu cealaltă persoană cu scopul de a
obține feedback în ceea ce priveşte atenția (recepto-
COORDONAREA PRIVIRII CU VORBIREA ȘI LUAREA rului), iar receptorul are contact vizual cu vorbitorul
CUVÂNTULUI pentru a furniza feedback în legătură cu atenția sau
dorința de a lua cuvântul. Cu toate acestea, în dialo-
Stabilirea contactului vizual reciproc este primul pas gurile cu mai mulți covorbitori întoarcerea capului
către deschiderea unei conversații, mai ales între către vorbitor pare a fi o strategie mai bună în lua-
persoanele necunoscute. Într-un dialog, vorbitorul rea cuvântului, deoarece mişcarea bruscă a capului
tinde să evite privirea directă când începe să vor- este mai vizibilă şi atrage atenția mai bine decât un
bească sau când se confruntă cu o sarcina cognitivă simplu contact vizual (doar dacă privirea nu capătă
dificilă, pentru ca apoi să aibă contact vizual direct statutul de holbare). De obicei, apare privirea mutuală
când termină de vorbit şi eventual cedează cuvân- între interlocutori într-o manieră rapidă şi repetitivă
tul. În general, oamenii recurg la contact vizual pentru a verifica nivelul atenției conlocutorilor, însă
sporit când ascultă pe altcineva vorbind, acesta dacă privirea este acompaniată de întoarcerea capului,
diminuându-se când vorbeşte propria persoană, în acțiunea devine mai proeminentă şi este probabil să
general existând un raport ascultare-vorbire de ½. fie interpretată de vorbitor ca fiind o dorință de a lua
Cei care cuvântează recurg la contact vizual perio- cuvântul (ibidem).
dic pentru a obține feedback şi pentru a estima şi
ajusta impactul mesajului pe care îl transmit (Hargie Pe lângă mişcarea capului, mişcarea brațelor funcțio-
și Dickson, 2005). nează într-o manieră similară în atragerea atenției,
brațele şi mâinile fiind folosite în accentua-
În timp ce ascultă pe altcineva vorbind, oamenii recurg re/subliniere (e.g. ilustratori). Cu toate acestea, re-
de obicei la răspunsuri adecvate contextului social pertoriul semnalelor variate care implică privirea sau
denumite back-channel (Yngve, 1970). De obicei, membrele superioare este vag sau prea ambiguu pen-
modelul privirii în dialogul direct este asimetric; tru a transmite în mod clar dorința de luare a cuvântu-
ascultătorii privesc mai mult timp către vorbitori, lui. Este foarte posibil ca o conversație cu parteneri
însă în momentele-cheie din cuvântare vorbitorii necunoscuți să aibă un stil mai formal decât cea cu
caută vizual un răspuns, moment în care privesc persoane cunoscute, iar diferența este reflectată în
direct ascultătorul/ascultătoarea, urmând o scurtă mişcările corpului şi gesturile membrelor: sunt redu-
secvență de contact vizual mutual denumit fereas- se, mai puțin obstructive şi intrusive decât cele
tră de privire (engl. gaze window; Bavelas et al., folosite în contexte familiare (ibidem).
2002). În cadrul acestei ferestre, convorbitorii îşi co-
ordonează acțiunile, printre care şi luarea cuvântului Privirea funcționează ca un element important în indi-
(Jokien, 2010). carea nivelului de atenție al interlocutorilor, însă nu
are un rol bine definit în feedback şi luarea cuvântului
Privirea partenerului de conversație, sau opusul, poate ca în dialogurile dintre doar două persoane. Există o
furniza indicatori indirecți ai dorinței vorbitorului de a ipoteză în care se afirma că motivul este spațiul co-
continua interacțiunea. Acest lucru este valabil şi mun mai mare în care interlocutorii se află: concentra-
pentru rotirea capului, mişcare care poate acompania rea atenției şi responsabilitatea asupra conversației a
privirea. Evitarea contactului vizual, de multe ori acestora este distribuită către toți membrii, prin ur-
neintenționată, apare când individul are o încărcătură mare semnalarea intențiilor de comunicare trebuie
cognitivă mare (Hargie și Dickson, 2005). făcută într-un mod mai vizibil. În acest scop, pot fi
folosite membrele şi întoarcerea capului. Se presupune
Mediul cultural şi sexul sunt doi determinanți princi- faptul că elementele nonverbale sunt semne indexale,
pali ai modelului specific privirii. Cel puțin în cultura nu simboluri exacte (exceptând emblemele), iar inter-
occidentală, femeile privesc şi sunt privite cu o inten- pretarea acestora este legată de întregul context în
sitate mai mare decât bărbații. De asemenea, femeile care apar. Astfel, preferința pentru întoarcerea capu-
percep contactul vizual ca fiind mai puțin amenință- lui în detrimentul gesturilor membrelor ca semnale de
tor, în comparație cu bărbații (Hargie și Dickson, luare a cuvântului poate fi relaționată de faptul că
2005). întoarcerea capului indică schimbarea privirii, spre
deosebire de mişcările membrelor care în principal
Conversațiile umane sunt de obicei fluente în ceea atrag atenția, însă nu conduc mereu la contact vizual
ce priveşte comportamentul de schimbare a roluri- mutual (ibidem).
lor (ascultător-vorbitor) şi feedback. Numeroase
studii au demonstrat sincronizarea precisă a enunțuri-
120
SISTEMUL DE MENTALIZARE despre acea stare mintală dedusă într-o teorie folo-
sitoare pe care copilul sau adultul o pot folosi pentru
Majoritatea speciilor de primate (inclusiv omul) trăiesc a explica şi anticipa comportamentul viitor al unei
în structuri sociale formate din grupuri de până la 200 persoanei observate (Langton et al., 2000).
de indivizi, de obicei. Bunăstarea în acest mediu poate
fi menținută printr-un anumit tip de inteligență socia- În teoria sa, Baron-Cohen acordă o atenție specială
lă: abilitatea de a observa şi interpreta corect acțiu- DDP-ului, în special legăturii acestuia cu MAC. Cerce-
nile celorlalți membri ai grupului şi în special abilita- tătorul afirmă că abilitatea de a detecta globul ocular
tea de a le anticipa viitoarele acțiuni. Câțiva autori şi direcția privirii și de aici stările mintale ale persoa-
(e.g. Premack şi Woodruff, 1978; Humphrey, 1984) nei observate are o importanță crucială în
afirmă faptul că oamenii pot face aceste acțiuni dato- mentalizare. Deşi stările mintale pot fi deduse şi prin
rită dezvoltării unor abilități de citire a comporta- alte mijloace, Baro-Cohen consideră că ochii sunt cel
mentului celorlalți în termenii stărilor mintale, cum mai bun şi direct indicator al mentalizării (Langton et
ar fi cunoaşterea unor anumite informații, sau opi- al., 2000). Într-un studiu făcut de Macrae și colabora-
nia. Baron-Cohen (1994, 1995) a propus existența unui torii săi (2002) s-a descoperit faptul că direcția privirii
sistem de citire a minţii (engl. mindreading) care influențează atât viteza cu care unei persoane îi
funcționează pentru a face aceste atribuiri mintale ale poate fi evaluat sexul, cât şi rata cu care materialul
celorlalți oameni. Când sistemul este dezvoltat în stereotipic asociat acelei evaluări este accesat din
totalitate conține patru componente: memoria semantică. În acest studiu, interpretarea
1. detectarea intenției (DI); sexului persoanelor a fost mai facilă atunci când fețele
2. detectarea direcției privirii (DDP) - în principal, prezentate erau prezentate cu privirea directă.
directă sau evitantă;
3. mecanismul atenției comune (engl. shared În concluzie, deşi informația referitoare la perceperea
attention) (MAC); privirii şi a feței (sau cea referitoare la expresie) se
4. mecanismul conştiinței de sine (MCS). pare că este procesată de regiuni diferite ale creieru-
Fiecare din aceste patru mecanisme este considerat un lui, aceste tipuri de informații se pot influența reci-
modul cognitiv care conține multe (deşi nu toate) din proc. Evaluarea direcției privirii poate fi influențată de
proprietățile modularității descrise de Fodor (1983). contextul feței ce conține regiunea oculară și invers -
direcția percepută a privirii afectează evaluarea as-
Conform lui Baron-Cohen, DI este un mecanism per- pectelor semantice ale feței, cum ar fi expresiile emo-
ceptual primitiv care interpretează stimulii de miş- ționale sau simpatia. Aceste influențe sunt mai depar-
care autopropulsatoare (e.g. pasăre în zbor) în ter- te modificate de către contextul social în care apar,
menii propriilor obiective. De exemplu, acest meca- de exemplu semnalarea privirii sau a expresiei faciale
nism permite minții umane să deducă din observarea fie a apropierii, fie a depărtării. În mod similar, efec-
unei vrăbii care urmăreşte o insectă că pasărea vrea să tele perceperii feței asupra semnalării privirii (sau
o mănânce acea insectă. DPP este un mecanism care relația inversă) trebuie tratate în funcție de circum-
are trei funcții primare: detectează prezența ochilor stanțele particulare în care se produc. Deşi schimbarea
(sau a stimulilor asemănători ochilor), calculează proprietăților semantice sau perceptuale ale stimulului
direcția privirii pe baza poziționării irisului în sclero- facial se pare că nu afectează efectul pe termen scurt
tică şi în final atribuie starea mintală de a vedea al semnalării privirii (engl. gaze cueing), aceste influ-
indivizilor ai căror ochi sunt direcționați către sine ente pot fi observate dacă se iau în considerare dife-
sau către alt punct din mediu. Astfel, la vârsta de 9 rențele dintre oameni (Frischen et al., 2007).
luni, când DI şi DDP sunt considerate a fi complet func-
ționale, copiii pot deduce în mod primar comporta- URMĂRIREA PRIVIRII
mentul oamenilor din jur în termenii obiectivelor şi
înțeleg că ceilalți oameni văd lucrurile către care au Când un om vrea să afle le ce se gândeşte o altă
privirea direcționată. Totuşi, la această vârstă copiii persoană, de obicei inițiază contact vizual nu nea-
încă nu pot înțelege că oamenii din jur privesc lucruri- părat vizual. Prin această acțiune, observatorul nu
le sau persoanele pe care le vor sau asupra cărora vor află doar identitatea, ci face şi evaluări ale intenții-
acționa. Această capacitate este dată de mecanismul lor şi stărilor interne. Este posibil ca sistemul neuro-
atenției comune, care se dezvoltă între vârsta de 9 şi nal să fi dezvoltat două subsisteme distincte pentru
18 luni. Deşi MAC creează o legătură între DI şi DDP, procesarea a două tipuri de informații cruciale referi-
funcția principală a acestui mecanism este de a toare la privire: privirea directă şi cea deictică (i.e.
identifica momentele în care sinele şi alți indivizi au de indicare a direcției; engl. pointing) (Shepherd,
atenția concentrată asupra aceluiaşi stimul vizual. 2010).
MAC foloseşte informația din DDP – altă persoană pri-
veşte, de exemplu, un tramvai – şi o compară cu starea Anumite comportamente sunt conştiente (e.g. oamenii
perceptuală curentă a sinelui. Dacă cele două se potri- se privesc mutual pentru a coordona luarea cuvântu-
vesc, atenția vizuală este comună. Când cele două lui), iar altele sunt inconştiente. Tendința de a rupe
persoane sunt conştiente de atenția celeilalte, aten- contactul vizual mutual în timpul unei conversații a
ția este participativă. Baron-Cohen a sugerat că fost studiată intens în psihologie. În timp ce gândesc,
această întâlnire a minţilor (una de tip primitiv) de- oamenii uneori întrerup privirea mutuală, iar pentru
clanşează, între vârsta de 18 şi 48 de luni, dezvoltarea această exista trei teorii principale care încearcă să
modulului final al sistemului de mentalizare. Meca- explice acest comportament (Minato et al., 2006):
nismul conştiinței de sine are două funcții principa- 1. teoria diminuării activării: deoarece excitarea
le: abilitatea de a deduce gama completă de stări este mai mare când oamenii au contact vizual mu-
mintale din comportamentul observabil (pretinde- tual în timpul unei conversații, privirea poate fi
rea, gândirea, cunoaşterea, imaginarea, părerea şi evitată ca rezultat al dorinței persoanei de a di-
minciuna) şi abilitatea de a integra cunoaşterea minua activarea şi de a se concentra asupra pro-
121
blemei mintale (Argyle şi Cook, 1976); procesării perceptuale a indicatorilor sociali schema-
2. ipoteza activării corticale diferențiale: activarea tici, dar şi realişti, atât pentru adulți, cât şi pentru
creierului declanşată de gândire conduce indivizii copiii, conducând la comportamente sociale mai de-
să îşi mute privirea din câmpul vizual central grabă flexibile decât rigide. Mai mult, conştiința de
(Pervic şi Murphy, 1997); sine are un efect unic asupra controlului privirii
3. teoria semnalului social: comportamentul privirii printr-o rețea cognitivă socială specializată care
este un semnal social – oamenii rup contactul vi- cuprinde mecanisme perceptuale pentru procesarea
zual pentru a îi informa pe ceilalți de propria ac- feței şi a privirii (Petrican, 2011).
tivitate cognintivă. În această teorie, evitarea
privirii este influențată de interlocutor (McCarthy Se consideră faptul că soluția problemei alocării
et al., 2001; McCarthy şi Muir, 2003; Minato et al., privirii este atragerea atenției de către stimulii
2006). importanți aflați în câmpul vizual, cum ar fi culoa-
rea, intensitatea, contrastul, sau muchia/marginea
Deaner și colaboratorii (2007) au demonstrat că fami- obiectelor (Henderson, 2003; Itti şi Kock, 2000). Mai
liaritatea accentuează atenția comună a femeilor. mult, stimulii cu declanşare sau mişcare bruscă de
Autorii presupun că elementele/cognițiile sociale pot obicei atrag atenția, prin interferența cu obiectivul
intra în circuitele neurale ale atenției comune. Toto- sau obiectivele curente (Theeuwes şi Godijin, 2001;
dată, această diferență de sex este în concordanță cu Lin, Franconeri şi Simons, 2003; Franconeri şi Enns,
faptul că femeile au o sensibilitate socială sporită, 2008; Jovancevic-Misic şi Hayhoe, 2009).
mai mare decât a bărbaților (pentru o sinteză vezi
Geary, 1998). Este foarte posibil ca direcția privirii să implice şi alte
regiuni ale creierului decât cele implicate în recunoaş-
Atenția este considerată a avea două ramuri: volun- terea facială (STS, şanțul intraparietal și girusul
tară sau reflexivă. Orientarea reflexivă (exogenă, occipitemporal lateral). Totuşi, Hadjikhani și colabo-
automat, bottom-up, direcționată de stimul) este ratorii (2010) au găsit faptul că, în cazul expresiilor
declanşată de schimbările bruşte din mediu, atenția faciale ale fricii combinate cu privirea evitată, sunt
fiind implementată cu declanşare şi aclanşare rapide. implicate aceste zone ale creierului. Modularea de
În contrast, atenția voluntară (endogenă, conştientă, către observarea privirii altor oameni implică activita-
top-down, sau direcționată de obiective) este de- te în zonele procesării faciale (girusul fusiform, girusul
clanşată de indicatorii distanți, complecşi, sau sim- occipital inferior), după cum reiese din cercetările
bolici care ajută la realizarea unor predicții relevan- făcute cu fețele neutre şi privirea evitată.
te pentru obiectivele personale, iar implementarea
atenției rezultate este înceată. În cazul privirii, există URMARIREA PRIVIRII VS. PERCEPEREA PRIVIRII
dovezi în susținerea existenței unui modul reflexiv,
capsulat informațional de medierea urmăririi privirii Două seturi de rezultate sugerează faptul că urmărirea
altor oameni (Langton şi Bruce, 1999; Friesen şi şi perceperea privirii pot implica mecanisme disociabi-
Kingstone, 1998; Driver et al., 1999). Este posibil ca le: (1) precizia cu care privirea este decodificată şi (2)
acest reflex să apară devreme în dezvoltare, având un modul în care răspunsul privirii conține indicatori deic-
rol în ghidarea învățării sociale: reflexul de urmărire a tici care se află în conflict. Este posibil ca urmărirea
privirii este prezent atât în adulți, cât şi în copiii, însă privirii (cea făcută de copiii) să poată avea loc în ab-
răspunsul privirii variază în funcție de context. Mai sența unei percepții exacte a privirii (e.g. prin conta-
mult, există dovezi ale faptului că şi urmărirea privirii giune motoare). Pe lângă aceasta, ochiul uman con-
efectuată de alte primate este mediată de un modul strânge atenția vizuală, în timp ce orientarea capului
neural reflexiv specializat (Shepherd, 2010). şi a corpului impun constrângeri mai mici asupra aten-
ției şi planificării acțiunii: ochii pot contribui la anti-
Controlul privirii reflectă capacitatea de a diferenția cipări mai bune asupra localizării spațiale a zonelor
sinele de alți indivizi la nivelul atenției, din moment de interes din mediu. În mod similar, când oamenii îşi
ce anumite categorii (e.g. schizofrenicii) au dificultăți direcționează atenția, ochii sunt mişcați înaintea capu-
în a face diferența între sine şi alții. Urmărirea privi- lui datorită inerției, prin urmare sunt folosiți mai bine
rii în mod flexibil este un indicator al abilităților în anticiparea legată de temporalitatea stimulilor
socio-cognitive superioare - capacitatea sporită (a vizuali. Conflictele posturale extreme pot ascuți
copiilor sau adulților) de a presupune stările mintale această anticipare temporală, declanşând direcționa-
ale altora. Controlul slab al privirii (atât al copiilor, rea bruscă a privirii. În general, oamenii urmăresc
cât şi al adulților) este asociat cu o capacitate scă- privirea mai des decât orientarea capului, iar orien-
zută de diferențiere sine-persoane apropiate. De tarea propriei priviri după observarea rotirii capului
exemplu, adulții tineri care provin din sistemele fami- altcuiva este mai mare atunci când capul persoanei
liale de tip plasă165 (engl. enmeshed) au un control observate se află într-o poziție diferită de cea a
slab al privirii din cauza spațiului privat limitat şi a restului corpului decât atunci când se afla într-o
autonomiei afective slabe (Petrican, 2011). poziție relaxată, neutră. Cu toate acestea, evaluările
perceptuale ale privirii sunt dificile şi confuze atunci
Există disfuncții legate de vârstă atât ale urmăririi când direcția capului se află în conflict cu cea a privirii
privirii, cât şi ale capacității conştiinței de sine, legate sau a gesturilor deictice (ale mâinilor, de exemplu;
de degradarea regiunilor frontale şi temporale ale Shepherd, 2010).
creierului. Abilitățile socio-cognitive superioare (e.g.
autoconştiința) facilitează un control mai bun asupra Conform lui Baron-Cohen (1995), sensibilitatea la privi-
re se bazează pe un model cognitiv particular: detec-
torul direcției privirii (engl. eye direction detector).
165
Acest sistem familial este caracterizat de lipsa intimității – nu Acest modul include trei funcții principale (Franck et
există limite între membrii familiei –, acțiuni comune, al., 2002):
comunicare indirectă şi autonomie scăzută.
122
1. este implicat în detectarea globului ocular; privirii are loc (Carrick et al., 2007).
2. este folosit în stabilirea direcției privirii şi, mai
ales, în calcularea exactă a direcție privirii: către DETECTAREA DIRECȚIEI ATENȚIEI
sine, către alți indivizi, sau către alte obiecte din
mediu; Perrett și colaboratorii săi (1992, 1994) au propus
3. este implicat în interpretarea privirii ca văz: in- existența unui mecanism de detectare a priviri care
tervine în evaluarea intențiilor celorlalți oameni face parte dintr-un sistem mai complex de calculare
când sunt observați/observate că se uită către ci- a direcției atenției sociale. Studiile au indicat că
neva sau ceva. Aici trebuie luat în considerare celule individuale din şanțul temporal superior (STS) al
faptul că expectanța poate influența percepția lobului temporal al macacilor sunt sensibile la grupa-
(Franck et al., 1998; Franck et al., 2002). rea ochilor, capului şi a poziției corpului. De exemplu,
aceste celule care sunt active când macacul observă o
Sentimentul anormal de a fi privit(ă) intens, de obicei pereche de ochi privind în jos răspund puternic şi la
în iluziile de persecutare (engl. persecutory delusions), înclinarea capului în jos. Detectarea direcției atenției
nu apare din cauza unui nivel scăzut al analizei direc- (DDA) combină informațiile primite de la alte siste-
ției privirii, ci din cauza unei deteriorări care implică me de detecție care analizează ochii, capul şi postu-
analiza intențională a privirii celorlalți. Copiii pot ra. DDA este organizată astfel încât informația primi-
identifica stările mintale ale altor oameni doar pe tă de la observarea comportamentului ocular să fie
baza direcției privirii acestora (Baron-Cohen şi Corss, mai importantă decât cea a restului corpului (cap,
1992). În pacienții cu schizofrenie, Kington et al. postură), lucru realizat printr-o rețea de conexiuni
(2000) au găsit o abilitate redusă de recunoaştere a inhibitorii. Informația oculară poate inhiba direct
stărilor mintale complexe doar din comportamentul codarea unei rotații a capului (sau a posturii) inadec-
ocular. Autorii au interpretat aceste rezultate în ter- vată, însă nu şi viceversa. Dacă ochii sunt vizibili şi
menii unei conştiințe de sine insuficiente (Franck et privirea este direcționată în jos, însă capul este încli-
al., 2002). Mai mult, se pare că schizofrenia este nat în sus, conexiunile inhibitorii asigură faptul ca
asociată cu disfuncții ale mișcărilor oculare de ex- inputul către celulele STS să se rezume la informația
plorare, date de pierderi ale substanței cenușii (engl. privirii observate, prin urmare direcția atenției va fi
gray matter) din circuitul neural al sistemului de pro- codificată ca fiind în jos. Atenția socială poate fi con-
cesare vizuală (Qiu et al., 2011). struită şi sub condiții diferite de vizualizare. De exem-
plu, dacă fața este văzută de la distanță, sau dacă
Carrick și colaboratorii (2007), într-un studiu legat de regiunea oculară este umbrită, sistemul semnalează
privirea socială, au găsit faptul că activitatea neurală direcția atenției observate din orientarea capului
care apare după prezentarea unui stimul166 (peste sau a corpului (Langton et al., 2000). Cu toate aces-
300 ms de la observarea stimulului) poate semnala tea, este posibil ca informația rotației capului sau a
prezența unor procese asociate cu extragerea sau posturii corpului să nu fie total inhibată, ci doar
căutarea informațiilor sociale; activitatea neurală atenuată, pentru a putea contribui la calcularea
care se desfăşoară mai devreme de 300 ms poate fi un direcției atenției chiar şi în cazurile în care unghiul
indicator al procesării schimbărilor de privire observa- de rotație al capului se afla în conflict cu direcția
te în alți oameni, în mod independent de contextul privirii (Langton, 2000).
social.
PRIVIREA ŞI ATAŞAMENTUL SOCIAL
Studiile pe oameni ale latenței evenimentelor167 (LE;
engl. event-related potential) au relevat o negativitate Capacitatea de a dezvolta ataşamente sociale este
temporală ulterioară valorii (aproximative) de 170 ms fundamentală sănătății indivizilor şi grupurilor. Dis-
(N170 - procesarea neurală în jurul valorii de 170 ms funcțiile în procesarea informației sociale şi ale reglă-
de la prezentarea stimulului), care apare ca urmare a rii ataşamentelor strânse sunt asociate cu aproape
imaginilor statice cu fețe sau ochi. N170-uri mai ample orice formă de psihopatologie umană. Cercetarea pe
şi mai timpurii au loc la prezentarea fețelor (sau a animale a identificat rolul oxitocinei în amplificarea
ochilor izolați) în care privirea este evitată, în compa- recunoaşterii sociale şi a comportamentelor de apro-
rație cu privirea directă. LE-urile târzii sunt modulate piere, diminuând evitarea socială şi agresivitatea. Este
de asemenea şi de schimbarea privirii. Când persoane- posibil ca acest hormon să aibă un rol în sporirea şi
le observatoare atribuie ochilor izolați denumiri verba- tratamentul relațiilor sociale (legătura părinte-copil;
le pentru starea afectivă sau pentru sex, o LE târzie suferința unui cuplu) şi în ameliorarea disfuncțiilor
(270-400 ms) este mai negativă pentru evaluarea stării caracterizate de deficite sociale (autism, schizofrenie;
afective/mintale decât pentru evaluarea sexului. Aces- Guastella et al., 2008).
te date sugerează faptul că activitatea neurală a
evaluării atenției sociale şi a stărilor afective sau Abilitatea cognitivă vizuală, în special privirea, este o
mintale este declanşată în mod fiabil. Mai mult, manifestare fundamentală a ataşamentului social
N170, care este neafectată de contextul social, poate dintre mamă şi copil. Pentru copiii, comportamentele
reprezenta o corelată neurală a detectării direcției de ataşament cum ar fi plânsul, zâmbitul şi privirea
privirii, unul din modulele mentalizării propuse de atrag atenția părinților către copil. Este posibil ca
Baron-Cohen (1994, 1995). LE-uri târzii sensibile la privirea pe care copiii o transmit părinților să fie un
contextul în care schimbarea privirii apare pot reflecta comportament de ataşament semiautomat care este
o evaluare a contextului social în care observarea interpretat de către aceştia ca având un scop precis,
motivând apropierea. Pe de altă parte, câinii recurg la
166
comportamente care conduc la apropierea de om,
Stimulul prezentat constă într-un monitor pe care au fost
chiar şi în cazul pedepselor, iar acest fapt este asemă-
afişate simultan mai multe fețe umane.
167
O latență (sau potențial) a evenimentelor este orice răspuns nător cu relația pui-mama a multor specii (e.g. şobo-
măsurat al creierului care este rezultatul direct al unui gând sau lani sau maimuțe). Suferința dată de separare a puilor
percepții.
123
de câine este redusă substanțial când sunt oameni Cercetătorii cred că există două motive fundamentale
prezenți (nu neapărat în momentul exact al separării şi individuale pentru care persoanele cu o rată mare a
de mamă) (Nagasawa et al., 2009). clipirii sunt evaluate negativ (Yasuko şi Yo, 2001):
1. existența unei relații inverse între frecvența clipi-
Câinii domestici au atras atenția cercetătorilor pentru rii şi privire, deoarece clipirea întrerupe văzul, iar
că ataşamentul format între câine şi proprietari afec- clipirea des amplifică această întrerupere;
tează sănătatea acestora din urmă. Rezultatele expe- 2. clipirea în sine poate genera impresii negative
rimentelor cu animale, inclusiv cele pe primate, arătă pentru că această mişcare de închidere-
că sub condiții de stres prezența unui animal de com- deschidere a pleoapelor reflectă stările şi trăsătu-
panie pentru care există ataşament are efecte atenu- rile psihologice ale persoanei. Cum caracteristici-
ante (asupra stresului). Cu toate acestea, modificările le ratei clipirii dese sunt negative (anxietate, ner-
în funcționarea sistemului neuroendocrin uman din vozitate, tensiune), pot influența perceperea in-
interacțiunile dintre om şi câine rămân destul de ne- terpersonală.
clare. Într-un experiment recent, s-a descoperit faptul
că în interacțiunile cu câinii, în special în cele inițiate
de privirea animalului, pot amplifica nivelul oxitocinei
din urina proprietarilor, ca rezultat al comportamen-
tului de ataşament168 (Nagasawa et al., 2009).
Dimensiunea pupilei poate fi un indicator afectiv de

comunicare. De exemplu, femeile cu pupila mărită
sunt evaluate pozitiv de către bărbați (Hess şi
Petrovich, 1987). De asemenea, dimensiunea pupilei
interacționează cu sexul persoanei observate: perce-
perea unor stimuli faciali ai sexului opus cu pupila
dilatată poate declanşa o contagiune pupilară (Simms,
1967; Partala şi Surakka, 2003). Dimensiunea percepu-
tă a pupilei este un agent vizibil şi selectiv în interac-
țiunea socială, influențând magnitudinea tristeții ob-
servate. De asemenea, în acest context al observării
tristeții, se pare că apare mimica pupilară și procesa-
rea involuntară şi incidentală de tip empatic, bazată,
după cum asumă autorii, pe neuronii de oglindire
(Harrison et al., 2006).
Hess şi Petrovich (1978) au găsit că expresiile faciale

pozitive, în comparație cu expresiile faciale specifice
enervării, sunt asociate cu o dimensiune mai mare a
pupilei. De asemenea, se pare că există factori cultu-
rali care pot influența sensibilitatea la indicatorii di-
mensiunii pupilei (Tarrahian şi Hicks, 1979). Totodată,
persoanele cu schizofrenie au o dilatare mai mică a
pupilei, posibil din cauza faptului că au dificultăți în
alocarea resurselor atenționale către stimulii rele-
vanți, fapt care se reflecta într-un deficit al dilatării
pupilei în procesarea cognitivă complexă (Andreassi,
2006).
Totodată, deoarece dimensiunea pupilei este reglată

de SNV, iar acesta din urmă răspunde diferit la stimulii
emoționali auditivi (negativi sau pozitivi) față de cei
neutri auditivi.
CLIPIREA
De obicei, persoanele care clipesc des sunt evaluate

negativ de către ceilalți. Totodată, persoanele care
clipesc foarte rar sunt evaluate în acelaşi mod, însă
mai puțin negativ decât cele care clipesc foarte des.
168
În oameni, administrarea intranazală a oxitocinei are ca
rezultat calmarea tendințelor depresive şi a anxietății (Nagasawa
et al., 2009). Același tip de administrare sporește încrederea,
abilitatea de identificare a altor oameni din observarea regiunii
oculare, beneficiile suportului social și totodată reduce răspunsul
emoțional la stimulii sociali amenințători (Guastella et al., 2008).
De asemenea, oxitocina amplifică privitul către regiunea oculara
a fețelor umane, amplificând percepția facială şi comunicarea
interpersonală (Guastella et al., 2008).
124
Cele mai frecvent studiate variabile ale personalității

S32 | DIFERENȚE INTERINDIVIDU- corelate cu evitarea privirii sunt timiditatea şi anxie-
ALE tatea socială. De exemplu, Iizuka (1994) a găsit faptul
că timiditatea este un indicator de anticipare a evită-
Diferențele interindividuale în ceea ce priveşte sensi- rii privirii în timpul unui interviu stresant. Anxietatea
bilitatea la privirea altor persoane este detectabilă în socială este legată de durata scurtă a contactului
cazul copiilor chiar în jurul de vârstei de 12 luni. În direct (privire şi rotația capului/feței) (ibidem). Mai
comparație cu fetele, băieții au mai puțin contact mult, efectele anxietății sociale asupra privirii socia-
vizual şi îşi orientează atenția către fețele umane într- le reduse sunt amplificate când persoana care evită
o măsură mai mică. Datorită identificării unei relații ştie sau crede că cealaltă persoană va fi sau este în
pătratice importante între nivelul de testosteron pa- dezacord (Farabee et al., 1993). Un studiu asupra
rental şi cantitatea de contact vizual făcută s-a suge- extraversiei a arătat faptul că această
rat existența unei componente biologice puternice a supratrăsătură este asociată cu durata mai mare a
dezvoltării comportamentului privirii. Mai mult, un privirii directe (în rolul de ascultător/ascultătoare)
studiu recent arăta faptul că fetițele cu vârsta de decât introversia (Iizuka, 1992). Totodată, studiile
aproximativ 12 luni au abilități sporite de atenție asupra liderilor emergenți au relevat faptul că aceştia
comună, în comparație cu băieții (Olafsen et al., au un model prelungit al privirii (Kalma, 1992). Dife-
2006; Frischen et al., 2007). rențele interindividuale care iau în considerare
dominanța, competitivitatea şi extraversia sunt
EVITAREA PRIVIRII, SAU PRIVIREA AVERSIVĂ asociate cu menținerea unei posturi faciale directe
şi contact vizual în timpul interacțiunilor sociale, în
Sintetizând, diferențele interindividuale ale evitării timp ce timiditatea şi anxietatea socială sunt relați-
privirii, chiar şi în copilăria timpurie, sunt asociate onate evitării contactului vizual direct (Larsen şi
cu anumite trăsături de personalitate şi riscuri. Shackelford, 1996).
Persoanele care evită privirea au tendința să fie mai
timide şi anxioase social, mai introvertite, au şanse Anxietatea socială este caracterizată de o frică extin-
reduse să devină lideri, au un risc crescut pentru au- să de evaluarea pe care o fac alți oameni asupra sine-
tism şi schizofrenie, dar şi pentru alte dificultăți în lui, iar persoanele foarte anxioase social recurg la
dezvoltare, în special relațiile sociale cu părinții şi comportamente de securitate/protecție (e.g. evitarea
alte persoane importante, dar nu numai (Larsen şi socială; Clark şi Wells, 1995). Privirea directă este un
Shackelford, 1996). semnal clar al atenției celorlalți şi prin urmare un
potențial start al unei interacțiuni sociale. Prin urma-
Cercetarea asupra diferențelor interindividuale asupra re, privirea directă este un stimul de amenințare
evitării privirii se împarte în două categorii. Prima pentru persoanele anxioase social, care declanşează
este reprezentată de legăturile evitării privirii cu comportamente de protecție. Există dovezi empirice
personalitatea şi psihopatologia, iar a doua de evalu- care arătă faptul că indicatorii amenințării, cum ar fi
ările sociale efectuate de ceilalți oameni către per- fețele emoționale acompaniate de privire directă,
soanele care evită privirea (directă) în timpul inter- declanşează tendințe de evitare în persoanele anxioa-
acțiunilor sociale. Evitarea privirii este asociată cu se social172. Privirea directă, în comparație cu evitarea
anumite trăsături de personalitate (timiditate, anxi- privirii, induce o procesare vizuală amplificată a in-
etate socială, risc de schizofrenie) şi cu evaluări formației faciale. Activarea nu are loc doar în zonele
sociale negative (persoanele care evită privirea sunt vizuale din creier, ci şi în amigdală (Roelofs et al.,
evaluate că fiind de neîncredere şi înşelătoare). Pe 2010).
lângă aceasta, există diferențe între sexe. Bărbații
care evită privirea recurg des la inhibare emoționa-
lă, sunt mai anxioşi, având de asemenea legătură cu
simptome fizice şi psihosomatice variate şi fiind mai
depresivi169. Femeile care evită privirea au scor 172
În mai multe studii, persoanele anxioase social nu au evitat
mare al isteriei, psihopatiei, sau feminității tradițio- numai expresiile faciale ale enervării, ci şi pe cele ale bucuriei.
nală170, dar spre deosebire de bărbați, apar mai Acest fapt este cauzat de mesajul pe care cele două expresii
puține simptome fizice. Pe de altă parte, femeile faciale îl transmit: apropierea socială şi direcționarea către
observatori. Pe de altă parte, expresiile faciale specifice tristeții
care evită privirea sunt evaluate negativ171 (deza- sau ale fricii – emoții negative, de evitare – nu declanşează
greabile, neatractive, non-conştiincioase, sau chiar evitare în persoanele anxioase social. În cazul în care se observă
ca având inteligență scăzută). Evaluările bărbaților fețe exprimând furie, însă care evită privirea, persoanele
care evita privirea sunt mai puțin concludente în cer- anxioase social interpretează acest indicator ca nefiind
cetările efectuate (Larsen şi Shackelford, 1996). direcționat către sine, deci nevoia de retragere este diminuată în
acest caz (sinteză: Roelofs et al., 2010). De asemenea, direcția
privirii influențează intensitatea percepută a expresiilor faciale
emoționale (Adams şi Kleck, 2003). Pe de altă parte, studiile
arăta că pacienții cu disfuncții de anxietate socială au răspunsuri
neuronale similare la observarea expresiilor faciale specifice
169
Acest cluster de trăsături este similar personalității enervării şi bucuriei. Cele din urmă sunt mai puțin influențate de
supracontrolate (Gudjonsson et al., 1991), în care indivizii îşi direcția privirii din cel puțin două motive. În primul rând,
controlează şi interiorizează emoțiile, recurgând mai rar la expresiile faciale pozitive combinate cu evitarea privirii pot fi
exteriorizarea acestora sub forma comportamentelor care interpretate ca o respingere, pentru că persoana a cărei expresie
eliberează tensiunea (e.g. cearta sau consumul excesiv de facială (şi privire) este observată a găsit altceva în mediu care
alcool). este mai interesant decât sinele (i.e. persoana anxioasă). Pe de
170
Ideologia sexelor se referă la interiorizarea normelor culturale altă parte, expresia facială pozitivă şi evitarea privirii poate fi
în ceea ce priveşte rolul celor două sexe. Feminitatea percepută ca amenințătoare din cauza dispoziției pozitive
tradițională este asociată cu preocuparea pentru familie, (asociată cu o gamă largă a atenției către mediu; ex. Rowe et al.,
puritatea, emotivitatea, rolurile feminine stereotipice şi 2006) care este riscantă pentru că persoana anxioasă poate intra
dependența/subordonarea/deferența (Levant et al., 2007). în centrul atenției persoanei observate, nervoasă (Roelofs et al.,
171
În culturile vestice. 2010).
125
Evitarea privirii este mai des prezentă în cazul fe- prima lună de viața pot avea probleme legate de
meilor (Larsen şi Shackelford, 1996). Această diferen- relațiile sociale doi ani mai târziu (Keller şi Zach,
ța de gen în rotirea facială poate fi dată, după unii 1993; Larsen şi Shackelford, 1996).
cercetători, de sumisivitate sau dorința de a intra în
graţiile cuiva, însă nu este cert (Goffman, 1976; Evitarea privirii poate fi o componentă centrală a
Ragan, 1982). În contrast cu alte studii, evitarea pri- psihopatologiei fobiei sociale, iar emoțiile persoanelor
virii de către femei este asociată cu independența şi care interacționează cu fobicii par a modela evitarea
revendicarea feminină, însă amestecate cu psihopa- privirii. Într-adevăr, persoanele cu fobie socială evită
tia. Alți cercetători au sugerat faptul că rotirea capu- des privirea directă, iar comportamentul de depăr-
lui femeilor este un semnal nonverbal al disponibili- tarea socială (sau evitarea proximității) este şi aces-
tății sexuale (Simpson et al., 1993). Aceştia afirmă ta des întâlnit, indiferent de emoțiile sau sexul
faptul că rotirea capului poate fi gest de flirt ce co- oamenilor cu care se interacționează. Totodată, s-a
munică interesul sexual, însă şi această ipoteză este identificat o legătură directă între severitatea fobiei
incertă, pentru că femeile care evita privirea sunt şi gradul de evitare a privirii (Moukheibera et al.,
evaluate negativ de către ceilalți oameni (Larsen şi 2010).
Shackelford, 1996).
Indicatorii privirii sunt omniprezenți în dezvoltarea
Hamel (2005) nu a găsit nicio corelare între compor- socială tipică a omului, iar eşecul de a răspunde la
tamentul privirii şi modelul celor cinci factori de aceşti indicatori este asociat cu dezvoltarea lingvis-
personalitate (engl. NEO Five Factor Inventory; Costa tică şi socială patologică. În timp ce persoanele nevă-
şi McCrae, 1992). Tot în acest studiu s-a găsit o legă- zătoare congenital îşi dezvoltă limbajul şi conştiința
tură inversă între autoapreciere şi numărul de între- de sine, inclusiv rețelele neuronale de oglindire şi
ruperi ale contactului vizual în timpul conversații- mentalizare, acestea au probleme de întârziere a
lor: cu cât scorul autoaprecierii a fost mai mare (folo- limbajului şi a comportamentelor sociale. Pentru
sind chestionarul lui Rosenberg, 1986), cu atât contac- persoanele nevăzătoare, absența capacității de
tul vizual a fost mai puternic (mai puține întreruperi în urmărire a privirii elimină acest indicator important
fluxul privirii). al dezvoltării şi poate contribui la agravarea disfunc-
țiilor percepției sociale, motivației, sau a atenției.
De obicei, oamenii evaluează sinele mai pozitiv Schimbările orientării viziosociale sunt asociate cu
decât pe alte persoane (cel puțin pe baza unor di- anumite tulburări mintale, cum ar fi anxietatea socia-
mensiuni ale identității; Alicke et al., 1995; Dunning lă, schizofrenia, sau autismul. Indivizii cu autism nu au
et al., 1989; Pahl şi Eiser, 2005), o tendința care este abilitatea şi nu simt nevoia să împărtăşească momen-
denumită bias al autopozitivismului (Pahl şi Eiser, tele de fericire, interesele, sau reuşitele cu alți oa-
2005). Când acest bias autoreferențial este prezent, meni; în timp ce originea autismului rămâne o contro-
există şanse ca expresiile faciale pozitive observate să versă, există un consens în ceea ce priveşte insufici-
fie evaluate ca privind/observând sinele, în compara- ența sau lipsa atenției comune ca fiind un indicator
ție cu expresiile faciale ale enervării, fricii, sau cele sigur al apariției autismului în copilăria timpurie
neutre. Această interpretare a expresiilor pozitive (Shepherd, 2010).
poate fi benefică autoaprecierii şi poate promova
optimismul, în timp ce interpretarea ostilității ca fiind S-a sugerat faptul că deficitele sociale ale autismului
direcționată către sine poate diminua autoaprecierea pot fi o extremă a variației testosteronului. În medie,
şi optimismul. Interpretarea direcționării expresiilor femeile răspund mai puternic decât bărbații la indica-
pozitive este o marcă a egocentricității şi totodată torii sociali, iar testosteronul fetal are un impact
reprezintă faptul ca persoana observatoare nu doreşte negativ atât asupra atenției sociale, cât şi asupra
să rateze întăritorii sau recompensele sociale. În relațiilor sociale dintre copiii. Ca și în cazul oameni-
schimb, interpretarea emoțiilor negative ca fiind lor, femelele de macac urmăresc privirea mai des
nedirecționate către sine reprezintă nevoia de a decât masculii. Mai mult, dominanța socială, legată
proteja sinele de dezaprobare şi poate spori abilita- de testosteron, se pare că suprimă urmărirea privirii
tea de detectare a surselor pericolului (Lobmaier et efectuată de macaci. Factorii biologici, în special
al., 2008). În sfârșit, bărbații interpretează direcțio- hormonii legați de sex, pot avea un rol important în
narea privirii către sine mai des decât o fac femeile, neurobiologia urmăririi privirii. Stimulii biologici
iar Bayliss și colaboratorii (2005) au găsit faptul că relevanți sunt procesați atât de un sistem subcortical
femeile au o sensibilitate mai mare asupra direcției rapid şi primar, prezent în majoritatea vertebratelor,
privirii decât bărbații. Cu toate acestea, nu există cât şi de o rețea corticală mai înceată şi nuanțată care
diferențe de gen în ceea ce priveşte biasul autopozitiv în primate este destul de variabilă. Sensibilitatea
al expresiilor faciale şi privirii (Lobmaier et al., 2008). privirii are legătură cu mândouă aceste sisteme neura-
le, deşi reprezentările privirii deictice sunt procesate
mai mult în cortex (şanțul temporal superior şi zona
NEUROBIOLOGIA COMPORTAMENTULUI OCULAR ȘI dorsală şi ventrală frontoparietala, rețele responsabile
PATOLOGIA cu atenția). Încă nu se ştie dacă (1) neuronii amigdalei
pot face diferența între direcțiile privirii de evitare,
În ceea ce priveşte psihopatologia, se pare că autis- (2) răspunsul de urmărire a privirii poate fi suprimat
mului îi este specifică evitarea privirii, dar şi alte prin inactivarea reversibilă a amigdalei, zona parietală
deficite ale comunicării nonverbale, în special în cazul laterală, câmpul vizual frontal (engl. frontal eye
copiilor. De asemenea, copiii pre-schizofrenici evită field), sau şanțul temporal superior sau inferior și (3)
privirea şi rotesc capul (evitare) mai mult decât modul în care regiunile anterioară şi posterioară ale
copiii normali (Walker şi Lewine, 1990; Dequardo şi STS contribuie la comportamentul social (Shepherd,
Tandon, 1994). Copiii care efectuează des întoarce- 2010).
rea capului (evitare) în interacțiunea cu părinții în
126
Relația dintre îmbătrânire şi motilitatea oculară nu a CREATIVITATEA

fost îndeajuns studiată, însă se poate face o sinteză a
schimbărilor asociate cu cele şase sisteme oculare Cercetările de până acum au examinat relația dintre
(Pelak, 2010): comportamentul ocular şi gândirea din două zone
diferite: direcția privirii şi diferențele interindividu-
TABELUL 6.3. SISTEMELE OCULARE (Pelak, 2010) ale. De exemplu, în două studii (Bakan, 1971; Gur,
o refixarea frecvenței în timpul sacadelor - 1975), s-a arătat că oamenii îşi mişcă privirea în
– abilitate scăzută de suprimare a saca- partea stânga atunci când rezolva probleme spațiale
sacade
delor-reflex;
şi în dreapta când procesează probleme verbale. În
o amplificarea latenței173 sacadelor;
o progres diminuat al urmăririi privirii, cu cercetarea oculară, participanții testelor sunt denu-
urmărire mişcări oculare frecvente de a prinde miți generic stângăci sau dreptaci, în funcție de direc-
din urmă ținta vizuală; ția dominantă a privirii. Referitor la cele două teste,
o latență mărită; ulterior s-a arătat faptul că de fapt oamenii pot privi
vergență
o viteză scăzută; fie în stânga, fie în dreapta, indiferent de tipul în-
o intruziuni sacadice (sacade-reflex); trebării, însă există diferențe interindividuale. De
fixare
o convulsii cu undă pătrată frecvente; exemplu, se pare că stângăcii sunt mai creativi, emo-
RVO şi o apar schimbări complexe ale răspunsului ţionali, analogici, pasivi, subiectivi, expresivi nonver-
optokinezică ocular pentru amândouă sistemele. bal, au capacitatea de a gândi spațial, cu un tempe-
rament relaxat şi depresiv. Pe de altă parte, persoane-
Pe de altă parte, o legătură între comportamentul le dreptace sunt expresive verbal, raționale, obiecti-
clipirii și personalitate a fost găsită de Colzato et al. ve, analitice şi au temperament euforic (McCarthy,
(2009): psihozismul. Lester (1989), ținând cont de 2000).
psihozism, a sugerat faptul că variabilitatea interindi-
viduală în funcționarea dopaminei are o bază În ultimele două decenii, cercetarea proceselor
neurochimică. Nivelul psihozismului poate fi indicat de neurofiziologice ale creativității a furnizat rezultate
rata clipirii spontane: un scor ridicat al acestei trăsă- contradictorii, deşi în mare parte în concordanță cu
turi este însoțit de o frecvență mare a clipirii spon- cele două teste descrise. Deşi cele mai multe date
tane, demonstrând un rol central al dopaminei în sugerează o gândire creativă asociată cu activarea
psihozism. Cercetătorii au afirmat că există posibilita- mai puternică a emisferei cerebrale drepte, există
tea ca diferențele interindividuale ale activității studii care reportează opusul. În acest sens, Mihov și
dopaminice să reprezinte un continuum cu doi poli colaboratorii (2010) au alcătuit o sinteză
opuşi: schizofrenia şi psihozismul redus, scăzut metaanalitică a gândirii creative în relație cu cele
(Colzato et al., 2009). Cu toate acestea, Barbato et al. două emisfere ale creierului. Rezultatele sugerează o
(2011) au găsit o relație între dopamină, rata amplă a dominanță relativă a emisferei drepte în gândirea
clipirii spontane şi nevrozism, fără a găsi însă şi o creativă: stilul de gândire global174, cel dependent
relație cu psihozismul sau extraversia. de context175 și procesele figurale176 sunt în mare
parte rezultatul dominanței emisferei cerebrale
În ceea ce priveşte clipirea în rafale şi închiderea drepte.
asociată a pleoapelor, aceştia sunt doi indicatori
caracteristici ai ticurilor motoare şi blefaro- Gândirea divergentă este asociată cu o rată medie a
spasumului. La apariție, blefarospasumul poate fi clipirii spontane, iar gândirea convergentă cu o rată
însoțit doar de o rată mare a clipirii. Contracțiile scăzută a clipirii spontane. Flexibilitatea şi gândirea
spasmodice ale pleoapelor apar, de obicei, când boala convergentă, ținând cont de rata clipirii ca fiind un
progresează, însă un diagnostic clinic al diagnostic al funcționării dopaminei, pot fi relaționate
blefarospasmului poate fi făcut doar pe baza mişcări- acesteia, însă în moduri şi grade diferite. În primul
lor spasmodice observate. Pe de altă parte, în rudele rând, creativitatea nu este un concept omogen, însă
pacienților cu blefarospasm pot să apară ticuri motoa- reflectă interacțiunea dintre anumite procese separa-
re simple care pot fi însoțite de clipire sau de o rată te, disociabile, cum ar fi gândirea divergentă şi cea
mare a clipirii. O rată mare a clipirii poate să apară şi convergentă (e.g. Guilford, 1950). După Chermahini şi
în sindromul Tourette, însoțit de trăsături distonice. În Hommel (2010), anumite aspecte ale gândirii conver-
toate aceste cazuri, închiderile involuntare ale pleoa- gente şi divergente sunt incompatibile, sugerând fap-
pelor nu reprezintă clipire naturală, ci mişcări involun- tul că aceste două tipuri de gândire nu sunt, după cum
tare anormale (Bentivoglio et al., 1997). propune Eysenck (1993), doi poli opuşi ai aceleiaşi
dimensiuni. Conform autorilor, acestea nu sunt nici
De asemenea, o altă trăsătură este asociată cu biasul opuse, dar nici nu reprezintă acelaşi lucru: gândirea
atențional: ideația magică (IM), cu bias către partea convergentă se foloseşte de funcțiile executive pentru
stânga a câmpului vizual (însă doar în condiții de reac- a menține atenția asupra obiectivului până ce o solu-
tualizare) (Taylor et al., 2002). Cercetătoarea consi-
deră că acest bias este dat de dominanța emisferei 174
GANDIRE GLOBALĂ/ABSTRACTĂ – gândirea asociată cu
drepte specifică IM, emisferă care ar putea avea un rol creativitatea şi motivarea apropierii; procesarea globală a
important în stabilirea asocierilor mintale depărtate informației reprezintă concentrarea asupra întregului. Pe de altă
(engl. remote assiciations) şi în direcționarea atenției parte, stilul de gândire local/concret este asociat cu analiza şi
vizuale către stânga. Acest avantaj de procesare supe- motivarea depărtării/evitării. Procesarea locală a informațiilor
reprezintă concentrarea asupra detaliilor unui întreg (Mihov et
rioară a emisferei drepte (vs. stângi) rezultă într-o al., 2010).
atenție sporită către partea opusă, adică în stânga 175
Stilul de gândire dependent de context, holistic, este legat de
(Posner et al., 1988). motivația apropierii (i.e. neignorarea contextului informației
procesate). Procesarea independentă de context este relaționată
gândirii locale (Mihov et al., 2010).
176
Teste care implică interacțiunea verbal-pictorial/figural
173
LATENȚĂ – starea de inactivitate dintre stimulare și răspuns. (Mihov et al., 2010).
127
ție este găsită. Duncan și colaboratorii (2000) conside- seeking) – o trăsătură temperamentală asociată cu
ră că memoria de lucru şi alte funcții localizate în asimetria dopaminei în creier – şi direcția şi magnitu-
lobul frontal sunt responsabile pentru menținerea unui dinea biasului atențional către direcția dreaptă
grad mare de activare a obiectivului curent, grad care (Tomer, 2008). Mai exact, căutarea noului (Clininger,
organizează şi constrânge alte procese cognitive cu 1986, 1987) se pare că are legătură cu un nivel scăzut
scopul de a menține atenția asupra acelui obiectiv. al activității dopaminice din nucleii bazali: o rată
Totodată, Duncan și colaboratorii arăta că această scăzută a descărcării neuronilor dopaminici din nucleii
abilitate de menținere a atenției este relaționată bazali este asociată cu o sensibilizare amplă
foarte puternic de inteligența fluidă. În al doilea rând, (supersensibilizare) post-sinaptică180 şi cu o dorință
aspecte diferite ale creativității umane sunt legate de mare de noutate, iar situația inversă – activitatea
funcționarea dopaminică în moduri diferite. Observa- dopaminică mare - este asociată cu o descreştere
ția că rata clipirii poate semnala performanța creativă post-sinaptică relativă şi cu o dorință mică de noutate.
(i.e. rată mică = gândire convergentă, rată mare = Deşi majoritatea studiilor oferă dovezi empirice ale
gândire divergentă) este legată de faptul că un nivel acestei legături, există şi contraexemple (pentru o
mediu (nu ridicat) al dopaminei permite cea mai sinteză vezi Hansenne et al., 2002). Pe de altă parte,
mare flexibilitate a gândirii divergente. În cazul identitatea personală şi căutarea de informații (engl.
gândirii convergente este prezent un nivel scăzut al information seeking; o trăsătură fără legătură cu cău-
dopaminei (Chermahini şi Hommel, 2010). tarea noului) sunt legate puternic de creativitate
(Dollinger et al., 2005) şi de activarea mare a emisfe-
Slagter și colaboratorii (2010) au examinat relația rei drepte181, în comparație cu cea stângă, iar creati-
dintre rata clipirii spontane şi biasul atențional. Aceş- vitatea este relaționată activării, în mare parte, a
tia au găsit faptul că rata clipirii este un indicator al emisferei drepte (Mihov et al., 2010).
magnitudinii şi direcției biasului atențional: partici-
panții cu o rată a clipirii relativ mare au demonstrat PRIVIREA: DIFERENȚE CULTURALE
un bias atențional mai mare către direcția dreapta
(i.e. au privit mai mult către dreapta). Deşi autorii McCarthy și colaboratorii (2006), intr-un studiu legat
nu au putut determina cauza biasului, aceştia afirmă de comportamentul privirii şi gândire, au arătat faptul
faptul că asimetriile activității dopaminice din striat că există diferențe culturale în acest domeniu. Când
(engl. striatum; face parte din nucleii bazali) pot participanții la test au ştiut răspunsul la întrebările
influența tendința indivizilor (oameni şi animale) de a puse, persoanele din Trinidad Tobago, în opoziție cu
privi mai mult către o parte sau alta a spațiului în care cele din Japonia, au menținut contactul vizual cel mai
se află (Tomer, 2008; Slagter et al., 2010). mult timp. Când răspunsul la întrebări a trebuit să fie
presupus, fabricat, participanții din Trinidad şi Canada
Pseudoneglijarea (engl. pseudoneglect) este un fe- au avut tendința să privească în sus, în timp ce japo-
nomen care reflectă specializarea emisferei drepte nezii au avut, în mare parte, privirea direcționată în
pentru procesarea informațiilor spațiale, fapt care jos. Cercetătorii au tras concluzia că cel puțin o parte
aduce o activare sporită a emisferei drepte şi o orien- din comportamentul privirii din timpul activităților
tare vizuală spațială către zonele contralaterale, ge- de gândire este determinat cultural. Până în prezent,
nerând un bias care este considerat o trăsătură: biasul există un consens relativ în ceea ce priveşte evitarea
atențional spre stânga177 (engl. leftward attentional privirii în timpul gândirii, majoritatea cercetătorilor
bias). Cu toate acestea, studiile pe animale sugerează fiind de acord că această evitare este declanşată de
faptul că acest bias de orientare reflectă diferențele activități endogene182 ale creierului. Cu toate aceste
interindividuale în ceea ce priveşte asimetria sisteme- diferențe culturale, evitarea privirii se pare că este
lor dopaminice178, generând şi alte diferențe compor- un comportament universal în timpul gândirii.
tamentale. Tomer (2008) a găsit o corelație pozitivă
între scorul mare al căutarii noului179 (engl. novelty- Diferențele culturale ale privirii sunt omniprezente
(Knapp şi Hall, 2002). După cum am relatat în paragra-
ful anterior, cercetătorii au găsit variații ale contactu-
177
Deşi în general oamenii au un bias atențional către direcția lui vizual în diferite societăți. Mai mult, privirea direc-
stânga, există o variabilitate interindividuală relativ mare în tă este evaluată pozitiv de persoanele de origine eu-
magnitudinea şi direcția acestui tip de bias, cu un mic procent
din indivizi (aproximativ 15%) care au un bias către partea
ropeană din America de Nord, însă este evaluată nega-
dreaptă a spațiului (Nicholls et al., 1999; Tomer, 2008; Slagter, tiv de persoanele indigene din aceeaşi zona geografi-
2010). Acest bias al percepției spațiale a fost testat prin probe de că, cum ar fi indienii Navaho. Tot europenii din Ameri-
identificare a mijlocului unor linii drepte (engl. line bisection ca de Nord percep privirea în sus ca fiind un indicator
task). Cu toate acestea, se pare că acest opus al mediei – bias al cunoaşterii răspunsului, iar privirea în jos cu lipsa
către dreapta – este obținut în probele de identificare a unei linii
drepte depărtate (Gamberini et al., 2008; Lourenco şi Longo,
cunoaşterii sau cu incertitudinea (sau chiar cu minciu-
2009). na). Pe de altă parte, japonezii, etiopienii şi indienii
178
Nivelul scăzut al semnalării dopaminice din striatul drept Navaho interpretează privirea în jos ca fiind un indica-
rezultă în bias atențional către dreapta şi există dovezi indirecte tor al respectului interpersonal (Argyle şi Cook, 1976;
ale faptului că un nivel mare al dopaminei în striatul stâng Collett, 1971; McCarthy et al., 2006).
produce un bias atențional tot către direcția dreaptă (Slagter et
al., 2010).
179
Dorința sau căutare a noutății este o dimensiune a
personalității definită în termenii caracteristicilor stimul-răspuns:
este tendința de a răspunde activ la stimulii noi şi
180
întăritori/recompensatori, având patru subscale: explorarea (vs. POSTSINATPIC – situat după (sau are loc după) o sinapsă.
181
rigiditate stoică), extravaganța (vs. rezerva), impulsivitatea (vs. După Dollinger și colaboratorii săi (2005), emisfera dreapta a
reflectarea/raționarea) şi dezordinea/disciplina (vs. creierului, în comparație cu cea stângă, este mai importantă în
indisciplina/strictețea; ex. Cloninger et al., 1993). Totodată, procesarea informațiilor legate de sine.
182
persoanele inhibate au un prag scăzut pentru excitarea/activarea Strategii cognitive de evitare a distragerii atenției (Dunn et
limbic-hipotalamică când sunt expuse la noutate sau la al., 1989; Glenberg et al., 1998; Gur, 1975; McCarthy et al.,
schimbările neaşteptate din mediu (Kagan et al., 1988). 2006).
128
CLIPIREA
Există diferențe interindividuale mari în ceea ce pri-

S33 | COMPORTAMENTUL OCU-
veşte frecvența clipirii. De exemplu, persoanele anxi- LAR ÎN DEZVOLTARE
oase clipesc mai des. În general, stresul şi tensiunea
cresc rata clipirii, în timp ce atenția şi relaxarea fac PRIVIREA
opusul (Yasuko şi Yo, 2001). Hubbard et al. (2006)
oferă o sinteză redusă a legăturii dintre anumite trăsă- Încă de la naştere, este observată o sensibilitate
turi de personalitate şi rata clipirii spontane: mare în ceea ce priveşte perceperea privirii adulți-
lor; această sensibilitate este esențială pentru dez-
TABELUL 6.4. LEGĂTURA PERSONALITATE-RATA CLIPIRII voltarea cogniției sociale în copilărie. Comporta-
(Hubbard et al., 2006) mentul privirii comune poate să apară datorită acti-
TRĂSATURĂ RATA CLIPIRII vării unui modul congenital adaptat aspectului vizu-
stabilitate emoțională 183 mică, în comparație cu a persoa- al al ochilor (Baron-Cohen, 1995), sau datorită unui
nelor nevrotice
mecanism mai puțin dedicat ce se dezvoltă din aso-
agreabilitate mare scăzută în sarcinile de accesare a
memoriei cierea stimulilor negri de contrast înalt (i.e. pupile-
agreabilitate mică mare în sarcinile de accesare a le) cu obiectele de interes sau recompensele. De
memoriei exemplu, copiii foarte mici zâmbesc mai des ca rezul-
copiii cu o durată mare a mare în faza inițială a observării tat al observării fețelor care au ochii vizibili, chiar şi
orientării nou-născuții preferând să privească fețele ale căror
ochi sunt vizibili. În jurul vârstei de 4 luni, sensibilita-
În ceea ce privește diferențele dintre sexe, se pare că tea la privirea directă rezultă într-o procesare mai
bărbații, în comparație cu femeile, îşi pot suprima amplă a feței, astfel la vârsta de 5 luni copiii pot
rata clipirii mai mult timp şi le poate creşte rata clipi- observa diferențe subtile ale deviațiilor orizontale
rii mai repede (Karson, 1988). ale privirii (5°). Cu toate acesta, abilitatea de a de-
termina în mod explicit dacă un adult stabileşte con-
VARIABILITATEA PUPILEI tact vizual sau dacă acesta priveşte în altă parte nu se
dezvolta mai devreme de vârsta de 3 ani (Doherty şi
Stelmack şi Mandelzys (1975) au măsurat răspunsul Anderson, 1999). În ciuda apariției timpurii a acestei
pupilar legat de cuvintele-tabu şi au găsit faptul că abilități, folosirea indicatorilor privirii adulților de
introveritiții, în comparație cu extravertiții, au către copiii foarte mici se pare că este bazată pe
demonstrat o dilatare a pupilei mai mare când li s- factori de nivel inferior. De exemplu, nou-născuții
au prezentat cuvinte-tabu (e.g. curvă). Aheen şi trebuie să vadă ochii adulților mişcându-se pentru a fi
Beatty (1979) au găsit că răspunsul pupilar este mai capabili să le urmărească privirea: dacă privirea este
mare pentru persoanele cu abilități cognitive reduse îndreptată în mod static în direcția stânga, de exem-
(scholastic aptitude test - test aritmetic; Andreassi, plu, atunci atenția comună nu este activată în copilul
2006). observator (Frischen et al., 2007). De asemenea, nou-
născuții recunosc persoanele care le-au vorbit în
prealabil doar dacă acestea i-au privit direct în tim-
pul cuvântării, fără să evite privirea (Guellai şi
Streri, 2011).
Stabilirea atenţiei comune diadice184 poate fi un

comportament care se dezvoltă în primul rând din
relația stimul-răspuns şi întăritori, cu toate acestea
fiind o abilitate interpersonală de nivel înalt ce
necesită un anumit grad de autoconştiința. După
Emery (2000), atenția comună necesită ca doi indivizi
să fie atenți la acelaşi obiect, pe baza faptului ca una
dintre persoane să folosească indicatorii atenției celei-
lalte persoane. Această definiție presupune faptul că
atenția este direcționată către trăsăturile corespunză-
toare ale mediului, în timp ce urmărirea privirii este o
simplă orientare către regiunea sau câmpul vizual
corespunzător. Atenția participativă (engl. shared)
presupune față de atenția comună şi conştientizarea
atenției de către cealaltă persoană (Emery, 2000;
Frischen et al., 2007).
Este posibil ca mintea umană să fie specializată în

schimbarea atenției ca răspuns la direcția privirii. O
schimbare neprevăzută a direcției privirii poate de-
clanşa orientarea automată a atenției celui care ob-
servă schimbarea. Această abilitate este înnăscută,
însă se dezvoltă în mod progresiv (Friesen şi Kingstone,
1998):
184
DIÁDĂ s. f. 1. orice relație dintre două persoane, sub raportul
183
Opusul nevrozismului. interacțiunii. (< fr. dyade) Sursa: MDN (2000)
129
 2-3 luni: copiii se uită în mod preferențial la ochii CLIPIREA

unei fețe schematice;
 ~3 luni: copiii sunt capabili să observe schimbările Zametkin și colaboratorii (1979) au găsit faptul că rata
în direcția privirii adulților; clipirii spontane a copiilor cu vârsta de 2 luni este de
 6 luni – 1 an: abilitatea de a privi în aceeaşi direc- aproximativ 0.7 clipiri/min., aceasta crescând progre-
ție generală în care privesc adulții (atunci când siv la 14-17 clipiri/min. la vârsta de 20 de ani, perioa-
schimbă direcția privirii); dă în care frecvența se stabilizează. Cercetătorii au
 1 an: copiii pot privi cu precizie în aceeaşi direc- emis ipoteza că această creştere a frecvenței clipirii
ție în care privesc adulții când schimbă direcția, din copilărie reprezintă maturizarea căilor
chiar dacă şi capul este rotit. dopaminice din SNC. Totodată, se pare că rata clipirii
copiilor este mai mare în timpul hrănirii, sau după
La vârsta de 10 luni, abilitatea privirii comune este prezentarea unor stimuli vizuali noi (Bacher şi
un indicator al rapidității dobândirii limbajului; Smotherman, 2004b). Dat fiind faptul că mecanismele
abilitatea scăzută de atenție comună este un indica- dopaminice stau la baza unor dimensiuni ale personali-
tor al severității deteriorării mintale cauzate de tății şi activității cognitive, Bacher și colaboratorii
autism. Cu toate acestea, există dovezi care sugerea- (2010) au analizat afectul pozitiv, inhibiția-apropierea
ză faptul că inițierea şi răspunsul la atenția comună comportamentală și rata clipirii spontane pentru copiii
sunt două procese separabile care au contribuții cu vârsta de 4 luni și încă o dată la vârsta de 12 luni.
independente la dezvoltarea socială şi a limbajului. Cercetătorii au găsit o legătură între frecvența mică
Este posibil ca această eterogenitate a dezvoltării să a clipirii şi dezinhibarea socială. De asemenea, copiii
includă contribuții independente ale percepțiilor soci- care la vârsta de 12 luni au zâmbit mai mult au avut şi
ale, reflexelor şi motivațiilor asupra dezvoltării aten- o rata a clipirii mare. Tot în acelaşi domeniu, Bacher
ției sociale, învățării, comportamentului şi cogniției şi Ruckel (2009) au găsit că sistemul inhibare-
(Shepherd, 2010). Mai mult, la vârsta de 4 ani copiii apropiere este legat de rata clipirii, deoarece copiii
încep să evalueze adevărul şi minciuna adulților (pe cu o rată mare a clipirii spontane au exprimat mai
baza unor obiecte ascunse) cu ajutorul direcției privi- puține răspunsuri de apropiere socială.
rii, iar în jurul vârstei de 5 ani această abilitate se
dezvolta şi mai mult, copiii folosindu-se de contradic-
țiile informațiilor dintre privire şi vorbire în evaluarea
adevărului (Freire et al., 2004).
Revenind la autism, privirea zonei gurii adulților

atunci când aceştia vorbesc este un pas necesar în
dezvoltarea normală şi este o caracteristică ce dispare
treptat în adolescență şi viața adultă timpurie. Cu cât
fixarea privirii asupra buzelor (e.g. ale mamei) este
mai mare la vârsta de 6 luni, cu atât limbajul expre-
siv la vârsta de 18 luni este mai bogat (Young et al.,
2009). Nakano și colaboratorii (2010) consideră că
privirea prelungită asupra gurii pe care o efectuează
adolescenții şi adulții cu autism poate fi un tip de
compensare post-copilărie a dobândirii limbajului.
În cele din urmă, evitarea privirii făcută de copiii care

provin din familiile hipertensive poate fi menținută
pentru perioadele extinse de conflict familial, nefiind
doar o reacție de inhibare nonverbală la provocarea de
a interacționa într-o manieră conflictuală185. În acest
caz, evitarea privirii a fost interpretată ca fiind un
comportament ce reflectă evitarea conflictului prin
două metode: diminuarea informației şi a confruntării
sau conflictului. Acceptarea de a participa verbal într-
un conflict nu pare să fie afectată în familiile hiper-
tensive, însă copingul interacțiunii în momentul con-
flictului este puternic afectat, amplificând comporta-
mentele de evitare. Evitarea privirii (în ascultare şi
cuvântare) în conflictul intern al familiilor hipertensi-
ve este mai mare decât al familiilor normotensive. Din
moment ce evitarea privirii implică un coping de evi-
tare a conflictului, copiii din familiile cu tată hiper-
tensiv sunt expuşi şi pot învăța acest tip de coping.
Pentru că evitarea conflictului poate genera alterarea
capacității de reglare/management a enervării şi
ostilității, acest fapt poate reprezenta un risc pentru
hipertensiune în viața adulată (Baer et al., 1983).
185
Chiar dacă doar tatăl este hipertensiv iar restul membrilor
sunt normotensivi, evitarea privirii tot are loc (Baer et al., 1983).
130
ca acest nivel de procesare să nu fie prezent în toate

S34 | COMPORTAMENTUL OCU- animalele nonprimate (Emery, 2000).
LAR AL ALTOR SPECII
O mare varietate de specii (iguane, şerpi, primate
PRIVIREA nonumane etc.) au o abilitate crescută în determina-
rea momentelor în care sunt privite. În comparație cu
Viața socială oferă un număr de costuri fi beneficii alte primate, omul are o regiune oculară întunecată
membrilor diverselor grupuri. Grupurile sociale mari de mici dimensiuni - pupila şi irisul - şi o regiune mai
oferă oportunități sporite pentru împerechere, prin mare, albă - sclerotica, făcând identificarea direcției
urmare asigură o diversitate genetică mai mare puilor, privirii mult mai uşoară decât în cazul altor animale.
dar şi elimină endogamia. Totodată, grupurile asigură Din cele 88 de specii de primate, numai omul posedă
un grad de protecție contra amenințărilor (e.g. prădă- un glob ocular cu sclerotică albă. Anumite primate
tori) şi oferă oportunități pentru învățarea strategiilor nonumane, cum ar fi macacul, pot face diferența între
de coping - cu cât grupul social este mai mare, cu atât fotografiile care arată privire directă şi cele în care
probabilitatea de învățare este mai mare. Cu toate privirea este deviată cu 5°. Această abilitate a fost
acestea, animalele care trăiesc în grupuri mici, spre observată şi în copiii umani (Frischen et al., 2007).
deosebire de grupurile mari, nu recurg la strategii
competitive pentru resursele de care au nevoie, cum AMENINȚAREA
ar fi mâncarea sau partenerii sexuali. Traiul în grupuri-
le sociale mari poate necesita abilități cognitive diferi- Holbarea poate semnala amenințare (Ellsworth et al.,
te de cel al grupurilor mici. De exemplu, un sistem 1972), generând în observatori reacții anti-altruistice,
ierarhic al dominanței necesită ca indivizii să aibă opuse oferirii de ajutor emițătorilor (Ellsworth şi
acces la informația referitoare la membrii ierarhiei, să Langer, 1976; Reis şi Werner, 1974). Sau, în cadrul
le cunoască poziția în cadrul ierarhiei şi să aibă mij- monologurilor rostite în diadele formate din persoane
loacele necesare pentru anticiparea comportamentului de acelaşi sex, privirea mutuală (voluntară sau întâm-
tuturor membrilor grupului. Utilizarea sporită a sem- plătoare) facilitează intimitatea pentru femei, dar
nalelor vizuale ale anumitor specii de primate poate fi reticiența pentru bărbați; evitarea privirii are efecte
dată de mărirea complexității interacțiunilor sociale. opuse (Ellsworth şi Ross, 1975). Contactul vizual di-
Formarea coalițiilor, înşelătoria tactică, reciprocitatea rect are efecte importante asupra țintei privirii.
şi cunoaşterea părților terțe (engl. third party) poate Abilitatea de a face diferența între privirea directă
fi dificilă fără prezența acestui sistem elaborat de şi cea aversivă, abilitate prezentă în mai multe spe-
semnalare vizuală (Emery, 2000). cii, este posibil să fi evoluat pentru că privirea di-
rectă poate semnala faptul că un prădător sau alt
Creierul primatelor conține peste 30 de regiuni dedica- pericol se apropie. Multe specii de animale răspund
te procesării vizuale, printre care zonele ce conțin la perceperea privirii directe cu frică sau sumisiune,
neuroni care răspund la semnalele sociale vizuale. indicând faptul că acest stimul este un indicator al
Aceste semnalări pot fi adresate unui singur individ, amenințării186. În cazul oamenilor, contactul vizual
sunt mai puțin ambigue decât semnalele olfactive prelungit poate fi perceput că fiind un semnal agre-
sau auditive şi pot fi folosite pentru a transmite siv, conducând la un răspuns al pielii de tip galvanic.
starea afectivă sau mintală - motiv pentru care pot fi Însă în cazul oamenilor, privirea directă poate sem-
folosite în anticiparea comportamentului. Semnalele nala și pozitivism, un indicator al atracției (nu nea-
vizuale sociale, fiind foarte complexe, nu sunt prezen- părat sexuală; Frischen et al., 2007). Privirea directă
te în toate vertebratele. De exemplu, semnalele vizua- este asociată cu prădarea şi cu posibilitatea ca indivi-
le ale unor păsări transmit informații despre starea dul să se apropie sau să abordeze observato-
sexuală a masculilor prin folosirea unui penaj colorat rul/observatoarea: datorită faptului că privirea direc-
bogat. Anumite specii de păsări, cum ar fi papagalii şi tă este un stimul concret, nonambiguu, foarte impor-
corvidele (ciori, corbi şi gaițe), care par a trăi într-un tant din punct de vedere al evoluției, răspunsurile
sistem social complex, se bazează destul de mult pe neurale sunt relativ automate, congenitale şi mediate
semnale vizuale. Cu toate acestea, informația oferită de sisteme subcorticale (Shepherd, 2010).
de aceste semnale ale păsărilor poate fi limitată la un
singur tip de indicatori (e.g. statutul sexual). Acest În contrast, dacă privirea observată este evitată,
model este prezent şi în alte specii sociale sau direcția acesteia este relevantă în primul rând pen-
nonsociale, chiar şi în unele mamifere. Ceea ce este tru organismele adaptate la viața socială. Privirea
însă unic primatelor este abilitatea de a folosi semnale deictică indică atenția spațială, sugerează acțiuni
sociale vizuale multifuncționale (e.g. expresiile emoți- viitoare posibile şi defineşte/indică ținta semnalelor
onale). Multe semnale vizuale importante au ca sursă faciale. Abilitatea multor animale de a îşi orienta
fața, care asigură o multitudine de informații referi- atenția către acelaşi stimul către care privesc şi alți
toare la sex, vârstă, familiaritate, expresii emoționale semeni pare a sta la baza unor mecanisme mai sofisti-
şi uneori intențiile şi starea mintală, iar ochii sunt o cate (e.g. conştiința de sine) (Shepherd, 2010).
componentă facială care poate oferi o parte din aceste
informații (Emery, 2000). Ochii au un rol principal în toate expresiile faciale ale
primatelor. Studiul comunicării emoționale trebuie să
Privirea asigură altor animale (în special membrilor ia în calcul nu doar rolul ochilor, ci întreaga față.
aceleiaşi specii) mijloacele de evaluare a interesului Ochii nu sunt procesați separat de restul feței, ci
altor indivizi în mediul intern sau extern al acestora. sunt analizați simultan cu alte trăsături, cum ar fi
Ochii oferă informații subtile celorlalți indivizi, iar
informația transferată prin această cale depinde în
mare parte de abilitatea de a înțelege faptul că ochii 186
în cazul oamenilor, deși holbatul este un indicator pozitiv sau
surprind informația referitoare la mediu. Este posibil negativ, este cu siguranță un semn al unei interacțiuni sociale
potențiale (von Grünau şi Anston, 1995).
131
nasul sau gura, dar în special cu muşchii care încon- ale corpului sau ale capului în timp ce îşi mişcă ochii
joară globul ocular. Cu toate acestea, ochii, prezen- lateral pentru a menține atenția asupra prăzii-țintă. În
tați separat de față, sunt un stimul important pentru această situație, o pasăre care se afla în apropiere,
expresia emoțională. De exemplu, în anumite prima- dar nu este ținta felinei, poate fi în linie directă cu
te, holbarea fără acompanierea mişcărilor faciale direcția corpului felinei, dar nu şi în direcția privirii
declanşează frică în receptori (Emery, 2000). acesteia. Beneficiul recunoaşterii acestui risc minor ar
fi evitarea unui răspuns anti-prădare inutil. De exem-
Toate animalele de pradă sunt nevoite să fie vigilente plu, femelele de graur sunt mai sensibile decât mascu-
la atac. În timp ce hrănirea şi vigilența sunt două acti- lii la direcția privirii animalelor de pradă, iar graurii
vități care nu se exclud neapărat, hrănirea de obicei (indiferent de sex) sunt sensibili la orientarea corpului
reduce vigilența. Deoarece costurile pentru eşecul prădătorilor (Carter et al., 2008).
identificării riscului de prădare pot fi foarte mari,
animalele de multe ori supraestimează riscul de atac şi
mențin o stare de expectanță permanentă a pericolu- PRIVIREA CA INDICATOR DEICTIC
lui. Cu toate acestea, costurile pe termen lung ale
răspunsurilor anti-atac oferă un imbold pentru amâna- Adulții umani privesc în direcția în care se uită şi cei-
rea sau diminuarea hrănirii doar atunci când este ne- lalți şi folosesc gesturile şi privirea pentru a manipula
cesar, adaptând comportamentul cu nivelul de risc din atenția celorlalți indivizi. În apogeu, aceste abilități
acel moment. Evaluarea riscului depinde de contextul declanşează conştientizarea mutuală a stărilor mintale
animalelor de pradă (e.g. efectul animalului de a fi comune; la bază, aceste abilități sunt fondate pe o
într-un grup; vezi Bedneckoff şi Lima, 1998) sau de tendință reflexivă de a urmări privirea celorlalți oa-
caracteristicile prădătoarelor (vezi ipoteza sensibilită- meni. Cele două trăsături esențiale care descriu folosi-
ții la amenințare187; Helfman, 1989). Unii din cei mai rea privirii deictice sunt complexitatea şi automatiza-
evidenți indicatori ai amenințării la care animalele de rea. Oamenii ştiu faptul că privirea constrânge ceea ce
pradă răspund sunt proximitatea unei posibile amenin- alții pot vedea, dar şi semnalează ceea ce alții găsesc
țări, fie că animalul de pradă apare şi se furişează relevant în propriul câmp vizual (Shepherd, 2010).
către pradă, fie direcția sau viteza mişcărilor. Răspun-
surile la aceşti indicatori relativ simplii pot fi cultivate Există dificultăți în generalizarea indicatorilor sociali
prin experiență (Carter et al., 2008). deictici ai animalelor. Pentru oameni, indicatorii sunt
interpretați şi evaluați cu uşurință: capul, în special
Sensibilitatea către ochi (sau către alți stimuli ase- ochii, arăta direcția de interes; restul corpului - în
mănători ochilor) este un fenomen răspândiți care special mâinile - arăta direcția mişcării sau acțiunii
este semnalat în multe contexte. Păsările răspund la dorite. Însă mâinile şi ochii umani sunt destul de origi-
indicatorii privirii umane chiar şi în contextele nali (e.g. sclerotica este albă). Animalele sociale sunt
nonamenințătoare/de nonprădare, dar şi la stimulii nevoite să îşi coordoneze mişcările corpului cu cele ale
formați din ochi artificiali într-un context de amenin- membrilor speciei, iar prădătorii îşi coordonează miş-
țare cu prădarea încă de la vârstele foarte mici ale cările cu cele ale animalelor de pradă. Este posibil ca
păsărilor. Efectul mişcării ochilor artificiali este de aceste procese să apară cu un minim de conştient şi
declanşare a fricii în găini, când acel stimul (ochii atenție către mişcările intenționate ale altor indivizi.
artificiali) urmăresc pasărea, nu când o evită (Scaife, După câteva controverse între cercetători, se pare că
1976). Experimentele relevă faptul că păsările sunt anumite primate îşi schimbă atenția ca răspuns la
sensibile la privirea prădătorilor, însă nu s-a făcut o direcția capului şi a privirii oamenilor: maimuțele
distincție clară între direcția privirii şi rotația capului superioare (cimpanzeii, gorilele, urangutanii), macacii
decât într-un studiu în care s-a arătat faptul că vrăbii- şi marmotele. Mai mult, unele primate urmăresc privi-
le sunt sensibile la orientarea capului omului, însă nu rea umană în mod geometric, indicând (cel puțin) o
şi la direcția privirii acestuia (Hampton, 1994). Această înțelegere limitată asupra atenției vizuale a celorlalți.
distincție între privire şi direcția capului poate fi esen- Aceste studii sunt însă în contrast cu eşecul primatelor
țială pentru animalele de pradă pentru că aceşti doi de a localiza hrana ascunsă folosind privirea sau gestu-
indicatori nu sunt mereu corelați în animalele prădă- rile umane ca indicatori (pentru detalii vezi Rosati şi
toare. Ca o consecință a câmpului vizual limitat, în Hare, 2009) (Shepherd, 2010).
special a suprafeței mici de înaltă calitate a câmpului
vizual al păsărilor şi anumitor mamifere, mişcările Atenția comună este prezentă şi în alte primate. Puii
oculare pot fi folosite pentru concentrarea atenției de cimpanzeu (10-32 luni), ca şi copiii umani nou-
vizuale asupra țintei. De exemplu, o felină care se născuți (36 ore), urmăresc privirea directă a oameni-
furişează îşi poate minimiza mişcările evidente/vizibile lor. Cimpanzeii se pare că posedă abilitatea de a înțe-
lege anumite stări psihologice, cum ar fi faptul că alte
specii - în acest caz omul - pot avea o perspectivă
187
De exemplu, o strategie a puilor de peşti pentru a diminua vizuală diferită de a lor. Pe de altă parte, macacii sunt
presiunea prădătorilor este să se dezvolte cât mai repede cu capabili de urmărirea privirii şi de anumite aspecte ale
putință (Milinski, 1986; Pedersen, 1997), iar această creştere
poate fi făcută prin maximizarea energiei (Lima şi Dill, 1990).
atenției comune, însă nu pot folosi acești indicatori
Hrănirea permanentă nu este o activitate adaptivă, iar pentru a rezolva probleme simple de tip obiect-
minimizarea riscului – evitarea prădătorilor - nu este de alegere. Alte maimuțe (tamarin, saimiri, capucin) se
asemenea adaptivă, pentru că puii de peşte ar rata prea multe pare că înțeleg faptul că obiectul unei acțiuni umane
oportunități de a se hrăni. Prin urmare, recunoaşterea unor este probabil şi obiectul către care omul priveşte în
niveluri diferite de amenințare este crucială, astfel încât
timp ce întreprinde acțiunea. Abilitatea privirii co-
animalele de pradă pot aloca timp şi energie altor activități. În
ipoteza sensibilităţii la ameninţare se afirmă faptul că animale mune variază în cadrul speciilor, unele primate (în
evaluează gradul de amenințare al prădătorilor şi îşi adaptează special babuinii) folosind privirea socială la un nivel
comportamentul conform acelei evaluări, iar această abilitate mai ridicat decât altele. Cercetarea nu este limitată
are efecte cruciale asupra dezvoltării animalelor de pradă
(Engstrom-Öst şi Lehtiniemi, 2004).
132
la primate. De exemplu, câinii domestici arăta un

model al perceperii privirii mai puternic decât al lupi-
lor. Anumite aspecte ale folosirii privirii primatelor
sunt asemănătoare cu cele ale copiilor umani înainte
ca aceştia să învețe să folosească semnalele privirii
într-o manieră flexibilă, sau cu cele ale adulților care
au dificultăți în ceea ce priveşte cogniția socială (e.g.
autism, schizofrenie, sau probleme în perceperea feței
date de vătămarea creierului; Fischer et al., 2007).
Folosirea indicatorilor umani deictici nu este deci

specifică doar primatelor. Continuând, anumite specii
de animale domestice au succes în folosirea indicatori-
lor cooperativi pe care primatele de multe ori nu le
observă. Caii şi caprele au o abilitate limitată de ur-
mărire a indicatorilor deictici vizuale. Câinii pot atât
urmări, cât şi direcționa privirea umană, demonstrând
o abilitate robustă de atenție comună cu omul; aceas-
tă abilitate nu este atât de dezvoltată în lupii domes-
ticiți. Pe lângă aceste animale apropiate de om, anu-
mite păsări şi animale marine au de asemenea capaci-
tatea de a răspunde la semnalele deictice: corvidele,
în special ciorile, coțofanele şi gaițele, au abilități
avansate, printre care folosirea obiectelor/uneltelor
(Clayton şi Emery, 2005), recunoaşterea în oglindă
(Prior et al., 2008) și urmărirea geometrică a privirii
umane (Emery şi Clayton, 2009). Totodată, ibisul poate
urmări privirea umană, însă nu în mod geometric.
Mamifere marine - focile şi delfinii - au abilități parția-
le de urmărire a gesturilor mâinilor de îndruma-
re/atragere a atenției, posibil şi a privirii umane.
Această abilitate a animalelor marine este interesantă,
pentru că este puțin probabil ca acestea să îşi fi dez-
voltat o abilitate intrinsecă de a decodifica gesturile
membrelor umane (Shepherd, 2010).
Chiar şi aşa, când animalele percep şi răspund cu suc-

ces la indicatorii deictici ai membrilor propriei specii,
nu sunt neapărat motivate să îşi direcționeze atenția
sau să reacționeze prin acțiuni concrete. Anumite
specii de primate - cimpanzeii, babuinii şi posibil ca-
pucinii - pot încerca să direcționeze spontan atenția
celorlalți indivizi prin gesturi. Totodată, se pare că şi
lemurii pot urmări privirea membrilor speciei
(Shepherd, 2010).
Abilitatea altor primate de a urmări privirea umană

pare a se amplifică prin dezvoltarea acestora. În timp
ce copiii umani urmăresc privirea adulților încă de la
vârste foarte mici, celelalte primate urmăresc doar
direcția capului, răspunzând la indicatorii privirii (indi-
vidual de rotația capului) doar la vârstă adultă. Acest
fapt, împreună cu observația faptului că ochii umani
sunt foarte vizibili, a dat naştere la ipoteza ochiului
cooperativ: adaptările care facilitează atenția comu-
FIG. 6.1. ONTOGENIA CAPACITĂȚII DE URMĂRIRE A PRIVIRII nă au putut evolua în primatele preumane odată cu
PRIMATELOR (refăcut din Shepherd, 2010, p.2) sporirea gradului de independență al acestora
(Shepherd, 2010).
Oamenii şi maimuțele sunt sensibile la privirea directă chiar la scurt
timp după naştere. Cu toate acestea, înțelegerea copiilor umani şi a
puilor de animale în ceea ce priveşte privitul direct al altora se dez- Expresiile faciale şi direcția privirii sunt componente
voltă ceva mai târziu, în copilărie. Urmărirea privirii făcută de copiii importante ale informației oferite de față. În cursul
umani apare timpuriu, răspunsurile date de aceştia la rotirea capului dezvoltării, detectarea orientării privirii are un rol
sau evitarea privirii a adulților apărând între vârsta de 2 şi 6 luni;
urmărirea privirii la 10-12 luni este un indicator al dobândirii limbaju-
important. Puii primatelor umane şi nonumane inter-
lui în următorul an de viața. Tot în jurul vârstei de 1 an, urmărirea acționează cu părinții şi învăță de la aceştia, prin
privirii a copilului devine mai sofisticată: este condiționată de deschi- observarea direcției privirii, de pericolele de care
derea ochilor la 11 luni şi de privirea asupra lucrurilor interesante la trebuie să se ferească. În primate, frica poate fi co-
14 luni; la 18 luni, copiii urmăresc în mod geometric privirea către
regiunile care le depăşesc câmpul vizual imediat. Cu toate acestea, municată prin mecanismul atenției comune: macacii
despre urmărirea privirii altor primate nu se ştie foarte mult, acestea tineri, inițial fără frică de şerpi, arăta frică după ce
fiind mai sensibile la rotația capului decât la direcția privirii observă reacția negativă (tot de frică) a părinților la
(Shepherd, 2010).
133
vederea unui şarpe (real sau artificial), sugerând fap-

tul că macacii sunt capabili să cupleze mintal expresia
S35 | INTERACȚIUNI ÎNTRE COM-
facială a părinților cu direcția privirii pentru a învăța PORTAMENTELE OCULARE
că şerpii sunt periculoşi (Mineka et al., 1984;
Hadjikhani et al., 2010).
INTERACȚIUNEA CLIPIRE-PRIVIRE
CLIPIREA
Bacher şi Allen (2008) au găsit faptul că privirea şi
Mamiferele au rate ale clipirii în funcție de specie şi rata clipirii copiilor nu sunt corelate, posibil datorită
care sunt independente de factorii externi (e.g. faptului că sunt reglate de două mecanisme diferite.
lumina, temperatura, umiditatea). Rata medie a Cu toate acesta, în cazul adulților, frecvența clipirii
clipirii mamiferelor este 0-4/min. În cazul şobolanilor, şi cea a privirii pot fi coordonate temporal, însă
hamsterilor şi vulpilor, 8-22/min. În cazul primatelor și relația dintre cele două nu pare a fi cauzală (Fukuda
30-36/min. Mai mult, rata clipirii mamiferelor diurne et al., 2005; Fogerty şi Stern, 1989; Bacher şi Allen,
este de până la 10 ori mai mare decât cea a speciilor 2009). Mai mult, Bacher (2010) consideră că absența
active noaptea (Kirsten şi Kirsten, 1983). unei relații între privire şi clipit, în cazul copiilor, nu
este o urmare a faptului că frecvența mişcării oculare
În cazul păsărilor, există variații ale ratei clipirii în (privirea) poate slabi pelicula lacrimală, fapt ce ar
funcție de specie: 1,5/min. În cazul bufniței, sau rezulta într-o rată mai mare a clipirii (cel puțin tempo-
50/min. În cazul porumbeilor (Columba livia) şi a rar). În adulți, coordonarea privire-clipire (Williamson
păsărilor Colibri (Archilochus colubris). În mai multe et al., 2005) a fost atribuită unor mecanisme cogniti-
specii de porumbei şi în curcanul sălbatic s-a găsit o ve, nu unor trăsături biologice sau ale stimulului. Cu
corelație între rotația capului şi rata clipirii, sugerând toate acestea, în studiul din 2010 al lui Bacher, în
faptul că aparatul vestibular modulează, în cazul păsă- secundele pre- şi post-clipire spontană, numărul de
rilor şi al omului, clipirea reflex. Totodată, ca şi în mişcări oculare a atins apogeul în timpul clipirii copii-
cazul mamiferelor, păsările diurne au o rată a clipirii lor. Această coordonare poate diminua pierderea in-
mai mare decât a păsărilor nocturne (Kirsten şi formațiilor vizuale, spre deosebire de cazurile în care
Kirsten, 1983). mişcările ochilor apar într-o succesiune. Bacher afirmă
că sistemele neurale pentru coordonarea clipirii şi a
patternurilor atenției vizuale sunt prezente încă din
primul an de viață, fiind similare cu ale adulților, iar
deşi rata privirii şi rata mişcării oculare nu sunt relați-
onate, apariția clipirii spontane indică un grad de
coordonare cu schimbarea/rata privirii (Bacher, 2010).
Cu toate acestea, clipirea care apare simultan cu

schimbarea privirii este adesea suprimată când miş-
carea privirii este făcută către un stimul vizual im-
portant, sugerând faptul că sistemul vizual poate
modula apariția acestor clipiri, iar activitatea de în-
chidere a pleoapelor în momentul clipirii nu depinde
de prezența informației vizuale în sine, ci rezultă
dintr-un semnal extraretinal (Williamson et al.,
2005).
În oameni, mişcările rapide de orientare a ochilor şi

capului - schimbarea privirii - sunt frecvent acompa-
niate de contracția m. orbicular, care ajuta la închi-
derea pleoapelor (alături de m. ridicător al pleoapei
superioare). De obicei, clipirea declanşată de privire
apare în schimbările privirii cu o amplitudine 188 mai
mare de 20 de grade. Acest fenomen nu pare a fi
rezultatul unui reflex declanşat de stimularea corneei
de către curenții de aer din timpul schimbărilor de
privire principale, ci este mai degrabă un semnal de
comandă care este împărțit de neuronii motori ai
pleoapelor, ochilor şi gâtului (Evinger et al., 1994). Cu
toate acestea, legătura dintre sacadele privirii şi clipi-
re nu este obligatorie. De exemplu, o mişcare sacadică
către o țintă permanent vizibilă într-un singur plan
vizual are ca rezultat clipiri mai mici decât clipirile
generate de sacadele de recentrare vizuală cu aceeaşi
amplitudine (Evinger et al., 1994). Clipirea dată de
mişcările sacadice apare de obicei (aproape) simul-
tan cu mişcarea de rotire a a capului, însă relația
clipire-privire este valabilă chiar şi când capul este
188
134
în poziție fixă, total nemişcat (Williamson et al., oare procesării informației primite, putând astfel să
2005). reflecte efectele unei pregătiri (Ohira, 1995). Clipi-
rea poate să apară şi imediat după prepararea alocării
Fogerty şi Stern (1989) au găsit o relație clipire-privire resurselor cognitive, deoarece clipirea cu o latență
de tip temporal care este implicată în identificarea foarte mică este asociată cu erorile cognitive
stimulilor prezentați marginal, periferic. Cu cât mişca- (Sirevaag et al., 1999). Tranziția dintre stările mintale
rea oculară necesară identificării a fost mai mare, cu interioare, interoceptive190, asociate cu închiderea
atât şansele de apariție a clipirii au fost mai mari. pleoapelor şi stările mai extraceptive cu pleoapele
Latența clipirilor în cazul stimulilor prezentați în câm- deschise poate sta la baza modulării cognitive a clipi-
pul vizual central a fost mai mică decât a celor perife- rilor (Marx et al., 2003, 2004).
rici, iar clipirile au fost asociate cu mişcarea oculară
de revenire a privirii în câmpul vizual central din cel Într-o sarcină cognitivă, dilatarea pupilei apare, de
periferic, nu cu mişcările asociate cu identificarea obicei, după clipire (Fukuda et al., 2005), sugerând
informației prezentate marginal. Cercetătorii au afir- faptul că ultima reflectă fie o procesare a stimulului,
mat că procesarea informației a declanşat clipirea fie o pregătire pentru alocarea resurselor cognitive.
spontană, iar latența189 clipirii poate fi folosită în Alte date sugerează că odată cu amplificarea dificul-
nivelului complexității unor astfel de procesări sub tății cognitive, dilatarea pupilei se amplifică, însă rata
condiții variate (Fogerty şi Stern, 1989). clipirii scade (Peng et al., 2006), autorii sugerând
faptul că sarcina cognitivă continuă este asociată cu
CORPUL ŞI PRIVIREA inhibarea clipirii (Siegle et al., 2008). Alte relații sunt
posibile; de exemplu, clipirea este asociată cu su-
În circumstanțe naturale, ochii, mâinile şi capul sunt primarea activității cortexului vizual (Bristow et al.,
în mişcare continuă în contextul comportamentului 2005), o zona care contribuie la dilatarea pupilei.
în curs de desfăşurare. Aceasta necesită o coordonare Yoon și colaboratorii (2005) au găsit o corelație între
a acestor mişcări în timp şi spațiu, însă până în pre- activitatea cortexului frontal medial şi clipire (Siegle
zent nu se ştiu multe despre această coordonare. et al., 2008). Sau, blițurile și sclipirile luminoase sunt
Pentru omul contemporan, majoritatea stimulilor apar asociate atât cu clipirea, cât şi cu contracția pupilei
pentru că au un rol în obiectivele curente ale indivizi- (Stamper et al., 2002).
lor, iar situațiile în care stimulii apar în mod neaştep-
tat sau sunt total necunoscuți şi declanşează mişcări Siegle și colaboratorii (2008) au efectuat două teste:
de reacție sunt mai rare. Această diminuare a incerti- de procesare continuă (punerea unor cifre în ordine) şi
tudinii spațiale şi temporale oferită de prezența de soluționare a unui conflict (un test Stroop stan-
aproape continuă a stimulilor în comportamentul uzual dard). În amândouă testele, rezultatele arată că parti-
permite atât o planificare motoare, cât şi folosirea cipanții au efectuat clipiri în rafală, cu apogeul apă-
memoriei spațiale pentru identificarea stimulilor- rând înaintea răspunsului pupilar şi în momentele în
țintă. Acest fapt a schimbat mult caracteristicile răs- care dimensiunea pupilei era stabilă, semnalând faptul
punsurilor, în special în ceea ce priveşte coordonarea că clipirile pot să apară în jurul perioadelor de schim-
temporală. De exemplu, latența mişcărilor mâinilor, bare a sarcinii cognitive. Din moment ce maximul
în comparație cu a ochilor, este redusă în momente- dilatării pupilei este decalat de activitatea neurală şi
le în care stimulul-țintă este permanent vizibil musculară cu 0,5 s, clipirile pot preceda apogeul
(Abrams et al., 1990). De asemenea și latența mişcări- sarcinii cognitive indicat de dilatarea pupilei (Fukuda
lor capului este afectată de previzibilitatea țintei et al., 2005). Sarcina cognitivă continuă a fost acom-
(Fuller, 1992). Epelboim și colaboratorii (1995) oferă paniată de o dilatare pupilară tot continuă, însă nu şi
dovezi ale folosirii memoriei spațiale în direcționa- de o rată stabilă, continuă clipirii. Cu toate acestea,
rea vizuală (engl. targeting), găsind o diminuare sub- în amândouă testele clipirea persistentă a apărut după
stanțială a timpului necesar pentru a atinge nişte apogeul sarcinii cognitive, posibil ca urmare a faptului
secvențe de lumina odată cu repetarea acțiunii (Pelz că aceasta poate reprezenta sfârşitul procesării
et al., 2001). cognitive şi eliberarea informației din memoria de
lucru (Ichikawa şi Ohira, 2004). Van Orden și colabora-
Alt aspect al procesului de selectare a țintei în com- torii (2001) consideră că dilatarea pupilei poate fi
portamentul uzual este solicitarea mecanismelor aten- sensibilă la procesarea constantă, continuă, a in-
ției. De exemplu, mişcările sacadice reprezintă faptul formației stimulilor, iar clipirea poate fi sensibilă la
că fiecare mişcare a țintei vizuale necesită o schimba- declanşarea şi terminarea procesării informației
re atențională din partea observatorilor. Mai mult, stimulilor. Siegle și colaboratorii oferă şi o altă posibi-
Frens şi Erkelens (1991) au arătat cum coordonarea litate a apariției clipirii în rafală de la începutul celor
ochi-mână poate fi întreruptă de un stimul auditiv două teste: clipirea în rafală a precedat dilatarea
de abatere/distragere care apare la inițierea mişcă- pupilei pentru că aceste două răspunsuri pot avea la
rii mâinii; acest fapt denotă nevoia controlului bază procese similare: deoarece clipirea este dată de
atențional central în mişcările coordonate (Pelz et al., muşchii striați, iar pupila este controlată de muşchi
2001). mai netezi, aceasta din urmă are un răspuns mai lent,
prin urmare dilatarea pupilei apare după clipit (Siegle
INTERACȚIUNEA PUPILĂ-CLIPIRE et al., 2008).
Clipirea nu apare întâmplător (Stern et al., 1984), ci,
În loc de concluzie, tabelul 6.5 oferă o sinteză a com-
în general, reflectă o alocare de resurse cognitive portamentului ocular în relație c cele trei componente
către un stimul (Ohira et al., 1998). De asemenea,
(privirea, clipirea și variația pupilei), frecvența de
clipirea este suprimată direct în momentele anteri- apariție și sursa stimulului acelui comportament.
189 190
LATENȚĂ – starea de inactivitate dintre stimulare și răspuns. INTEROCEPTIVE - care provin din propriul corp sau minte.
135
TABELUL 6.5. SINTEZA COMPORTAMENTULUI OCULAR 191
SURSA STIMULULUI -
FACTORI DE INFLUENȚARE
A DIMINUĂRII SAU AMPLI-
DIMINUARE AMPLIFICARE
FICĂRII
PRIVIRE
mediul fizic (tempera-
tură, luminozitate,
umiditate etc.)
o dialog - cuvântare (deşi poate să o persoanele percepute/evaluate pozitiv;
apară contact vizual periodic pen- o conflict interpersonal;
tru obținerea feedbackului ascultă- o ascultarea cuvintelor rostite de o altă persoană, în
mediul social
torului); cadrul unui dialog;
o dorința de a încheia un dialog; o coordonarea luării cuvântului în cadrul unui dialog;
o sumisiune; o mentalizare;
o durata fixărilor scade în incertitu- o bias atențional către partea stângă sau dreaptă a spațiu-
dinea spațială sau temporală a țin- lui, în funcție de emisfera cerebrală dominantă sau de
tei (Hoong și Newell, 2008a, b, c; asimetriile activității dopaminice (relație
spațialitate
Hong et al., 2008); contralaterală);
o regiunile din câmpul vizual care sunt modifica-
te/schimbate;
----- o scanarea vizuală a mediului poate contribui şi/sau este
memorie
relaționată cu accesarea conştientă a memoriei;
o cuvinte imprevizibile, incorecte sintactic sau care încal-
că expectanțele semantice (Balota et al., 1985; Ehrlich
și Rayner, 1981; Morris, 1994; Rayner et al., 2004);
lexic
o tendința de fixare asupra unui cuvânt atunci când cel
anterior este necunoscut/folosit rar (Rayner și Duffy,
1986);
o sarcină cognitivă mare în timpul
dificultate cognitivă
dialogului;
creativitate o bias către partea stângă a câmpului vizual;
o reglarea afectelor negative; o amplificarea voluntară a afectelor negative;
afectivitate şi sexualita-
o amplificarea dispozițiilor afective pozitive (în cazul
te
persoanelor batrâne);
o obișnuința sau adaptarea la un o stimuli noi sau/şi neaşteptați;
importanța stimulului stimul nou; o familiaritatea unui stimul accentuează atenția comună a
femeilor;
conflict cognitiv -
o timiditate; o ostilitate;
o anxietate socială; o dominanță;
o fobie socială; o fețele cu ochii vizibili (în cazul nou-născuților);
o privirea către fețele adulților (copii o extraversie (în comparație cu introversia);
v=12 luni, sex masculin); o autoapreciere mare;
diferențe interindivi-
o copiii care provin din familii hiper- o bias către partea dreaptă a câmpului vizual – scor mare
duale şi disfuncții (privi-
tensive; al căutării noului;
re mutuală)
o inhibarea emoțională şi anxietatea o bias către partea stângă a câmpului vizual - scor mare al
(pentru bărbați); ideației magice (Taylor et al., 2002)
o feminitatea tradițională;
o autism;
o risc de schizofrenie;
CLIPIRE
o aerul condiționat sau încălzirea; o instabilitatea peliculei lacrimale;
mediul fizic (tempera-
o fumul de țigară;
tură, luminozitate,
o umiditatea scăzută a aerului;
umiditate etc.)
o spațiile închise vântoase;
mediul social o vorbire (mai mare decât în ascultare);
spațialitate
o accesarea memoriei (persoanele cu o accesarea memoriei (persoanele cu scor mic al
scor mare al agreabilității, mai agreabilității, mai mult decât ceilalți patru factori);
mult decât ceilalți patru factori de o memorare;
personalitate); o amintire;
o memoria poziției spațiale a unui obiect sau fenomen
memorie
este afectată când clipirea are loc, iar formarea legătu-
rii dintre informația legată de identitatea stimulului şi
informația poziției spațiale a aceluiaşi stimul este de
asemenea afectată, întârziată;
o eliberarea informației din memoria de lucru;
lexic o citire;
191
Acest tabel prezintă sinteza literaturii de specialitate din C06 fără sursele bibliografice; infomațiile din tabel care conți n trimiteri nu sunt
prezente în acest capitol.
SURSA STIMULULUI -
FICĂRII
o folosirea computerului; o oboseală;
o relaxare; o procesare aritmetică;
dificultate cognitiva sau
o procesarea activă a unui stimul
fizica
(după completare, rata clipirii poa-
te creşte);
o visul diurn (sau fanteziile conştien-
creativitate
te);
o anxietate/frică;
afectivitate şi sexualita- o enervare;
te o agitație/activare;
o posibil în stres;
o concentrarea atenției vizuale; o faza inițială a observării stimulilor (copiii care au o
o obiective vizuale complexe; durată mare a orientării);
o fixarea sau recunoaşterea unei o procesarea senzorială timpurie a informațiilor;
ținte vizuale dificile; o în general, reflectă o alocare a resurselor cognitive;
importanța stimulului o momentele anterioare procesării o după procesarea continuă, persistentă a informațiilor;
stimulilor (posibil să reflecte efec- sau, sfârşitul procesării cognitive;
tele unei pregătiri);
o posibil în sarcina cognitivă conti-
nuă;
o erori cognitive (engl. flutters - clipiri rapide şi în rafale;
poate să apară şi închiderea ochilor); cenzură mintală
(Ekman, 1997b);
conflict cognitiv
o închiderea completă a ochilor poate semnala cebnzura
unui conflict intern sau represarea unei amintiri (Ekman,
1997b);
o copiii foarte mici, în special nou- o nevrozism (deşi alți cercetători au identificat
născuții; psihozismul, nu nevrozismul) (Cazato et al., 2009);
o copiii (v = 12 luni) care nu exprimă o persoanele anxioase;
inhibare socială; o activitate dopaminică mare (asociată şi cu o clipire
o boala Parkinson; atențională mai mica);
o antagonicii dopaminei; o copiii (v = 12 luni) care exprimă puține răspunsuri de
duale şi disfuncții
o gândire convergentă; apropiere socială;
o posibil în psihozismul redus, scăzut; o gândire divergentă (rată medie a clipirii);
o psihoza recurentă a perioadei premenstruale (Lovestone,
1992);
o depresie (Mackintosh et al., 1983);
VARIABILITATEA PUPILEI
mediul fizic (tempera- o lumină puternică; o lumină slabă;
tură, luminozitate, o Atropa belladonna;
umiditate, consumul de
substanțe etc.)
mediul social
spațialitate
o accesarea memoriei;
o reactualizarea memoriei de lungă durată, în comparație
cu cea de scurtă durată (Beatty şi Keahneman, 1966);
o memoria de scurtă durată: pupila se dilată proporțional
cu numărul de elemente care trebuie amintit
memorie (Kahnemean şi Beatty, 1967);
o dilatarea este mai mare în amintire (recall), în compa-
rație cu recunoaşterea (recognize) - cu cât efortul de
accesare a memoriei este mai mare, cu atât pupilele se
pot dilata mai mult -, cele două operațiuni putând re-
flecta procesări mintale diferite (Stanners et al., 1972);
o cuvinte folosite rar sau deloc (indiferent de valența
afectivă a acestora);
o procesarea propozițiilor sau frazelor cu o complexitate
gramaticală sporită (Ahern şi Beatty, 1981; Beatty,
lexic
1982);
o organizarea lingvistică a cuvintelor - crearea unui sens
pentru o propoziție - în comparație cu procesarea pro-
pozițiilor deja organizate lingvistic (Beatty, 1982);
o oboseală (Hess, 1972; Lowenstein şi o încărcare cognitivă continuă;
Lowenfeld, 1964); de exemplu, di- o odihnă;
mensiunea pupilelor se diminuează o înmulțire matematică mintală (amplificare odată cu
dificultate cognitivă sau treptat de-a lungul zilei din cauza sporirea operațiilor);
fizică oboselii – această micşorare poate
fi dată de SNP;
o înaintea adormirii (Lowenstein şi
Lowenfeld, 1964);
creativitate - o generarea unor imagini vizuale (mintale) pe baza unor
137
SURSA STIMULULUI -
FICĂRII
cuvinte abstracte (e.g. libertate), în comparație cu ter-
menii mai concreți (e.g. casă) (Paivio şi Simpson, 1966);
- o dilatarea ulterioară reflexului luminii este mai mare în
cazul vizualizărilor imaginilor cu valență afectivă (pozi-
tivă sau negativă), în comparație cu cei neutri;
o tresărire;
o reglare afectivă;
o procesare afectivă;
o poate fi un indicator al excitării sexuale, însă cercetăto-
rii cred că răspunsul de dilatare a pupilei la stimulii ero-
tici este mai degrabă declanşat de combinația a două
caracteristici ale acestor stimuli: noutate şi interes
(Chapman et al., 1969; pentru o comparație între per-
soanele heterosexuale şi cele homosexuale, vezi Bernick
et al., 1971 și Hess et al., 1965);
o pasajele audio citite care conțin mesaje erotice sau
neplăcute (e.g. mutilare) (deşi mesajele erotice şi cele
afectivitate şi sexualita- violente - prezentate separat - au declanşat dilatarea
te pupilei, mesajele neutre au declanşat şi acestea dilata-
rea pupilei, însă doar pentru 10 s - nu 60 s ca în celelalte
două cazuri - sugerând un răspuns de orientare inițial
urmat de deprindere/familiarizare, adică revenirea la
stadiul inițial al pupilelor; White şi Maltzman, 1977);
o stimulii care produc afecte pozitive sau negative; în
cazul afectelor negative, situația nu este atât de certă,
constricția pupilară dată de stimulii negativi fiind con-
troversată - constricția poate fi un răspuns limitat la o
mică parte a populației, sau generată de context (dilata-
rea pupilei ca urmare a stimulilor negativi sau pozitivi:
Lowenfeld, 1966; Woodmansee, 1967; Libby et al., 1973;
Janisse, 1974; Partala şi Surakka, 2003; pentru un rezu-
mat vezi Andreassi, 2006, p. 299-300);
o relație între dimensiunea pupilei şi intensitatea afecti-
vă, indiferent de valența emoției (Janisse, 1974);
o odată cu familiarizarea, diametrul o alocare atențională;
se micşorează, viteza constricției se o se măreşte proporțional cu valoarea stimulului (Hess şi
importanța stimulului şi
măreşte, iar magnitudinea reflexu- Polt, 1960);
atenție
lui se diminuează odată cu prezen- o durere subiectivă (Chapman et al., 1999);
tările continue de stimuli;
o cerere/necesitate excesivă de o simbolul vizual care nu este congruent cu culoarea pe
procesare cognitiva - apare refuzul care o are;
sau incapacitatea de a continua o diametrul pupilei este legat de viteza de procesare a
procesarea (Poock, 1973; Granholm informației - pupila se dilată până în momentul în care
conflict cognitiv
et al., 1996); limita resurselor cognitive este atinsă, moment în care
apare constricția; mai mult, dilatarea pupilelor este
menținută pe toata durata procesării active (Poock,
1973; Granholm et al., 1996; Peavler, 1974);
o schizofrenie; o introversie.
o diametru micşorat şi variabilitate
duale şi disfuncții
mare odată cu îmbătrânirea.
138
C07 _____ COMPORTAMENTUL VOCAL ȘI LIMBAJUL
C07 | COMPORTAMENTUL S36 | SCOPUL LIMBAJULUI ŞI LE-

GĂTURA CU EXPRESIA VOCALĂ
VOCAL ŞI LIMBAJUL
INTRODUCERE
Limbajul reprezintă activitatea (sau funcția) de

Cicero (55 î.Hr.) credea faptul că emoția este asociată utilizare a limbii sau a altui sistem de semne-simbol
cu tonuri vocale distincte. Mult mai târziu, Darwin în interacțiunile cu ceilalți indivizi, de multe ori ai
(1872) a efectuat descrieri comparative detaliate şi a aceleiaşi specii. Există o diferență între limbaj, lim-
ajuns la concluzia că expresiile afective, inclusiv cele bă şi comunicare, fiind trei termeni diferiți (Hargie și
vocale, sunt veridice: a presupus faptul că există o Dickson, 2005; vezi și S02):
legătură directă între anumite stări ale emițătorului şi 1. comunicarea este un proces de transmitere a
comportamentul de comunicare pe care acesta îl pro- informației, unul care necesită un emițător şi un
duce. Această ipoteză este validată în prezent: anu- receptor al semnalului, un canal de comunicare,
mite stări afective distincte se reflectă în tipare de un semnal și un cod (e.g. limba);
indicatori acustici, indicatorii finnd ulteriori (1) pro- 2. limba este suportul şi instrumentul comunicării
cesului de evaluare cognitivă a emițătorului şi (2) verbale, fiind un sistem de semne şi reguli logico-
schimbărilor fiziologice din anatomia producției vocale gramaticale;
(pentru detalii vezi Scherer, 1986b). Indicatorii emo- 3. de asemenea, limbajul are două ramuri: externă
ționali din acustica vorbirii reflectă activarea unui (limbaj oral sau limbaj scris) şi internă
set de dimensiuni continue, aceasta fiind perspecti- (subvocalizarea).
va contrastantă principală dintre cele două teorii
afective principale (Bachorowski şi Owren, 2008). În Limbajul are două aspecte indisolubil legate: emiterea
cadrul acestei abordări pe dimensiuni, efectele (exprimarea) şi receptarea (perceperea, înțelegerea
acustice relaționate emoțiilor sunt identificabile în limbajului). Schematic, comunicarea constă în trece-
special prin două dimensiuni ortogonale: activarea informației de la emițător la receptor: informa-
rea/excitarea şi valența (Bachorowski, 1999; Cowie, ția ia forma unui mesaj concretizat cu ajutorul unui
2000; Frick, 1985; Kappas et al., 1991; Pakosz, 1983). cod (care în genere este limba) și care parcurge un
canal mijlocitor (mediul sau caracteristicile sale; de
Cu toate acestea, între teoria categorială şi cea exemplu, inteligibilitatea vorbirii scade în condiții
componențială există două puncte comune impor- perturbatoare). Semnalele auditorii permit comunica-
tante. În primul rând, în cele două teorii se afirma că rea afectivă atunci când emițătorul şi receptorul nu se
stările afective sunt asociate cu acustici diferite pen- pot vedea, de exemplu. Copiii foarte mici sunt sensi-
tru fiecare emoție în parte, existând tipare particulare bili la semnalele vocale, când sistemul vizual al lor
sau configurații de indicatori acustici asociați cu aces- este încă imatur. Semnalele vocale afective pot să
tea. În al doilea rând, amândouă teoriile adoptă o apară suprapuse peste vorbire (peste cuvintele efecti-
perspectivă reprezentațională – informația emoțională ve) sub forma metricii afective (Mehler et al., 1978).
este codificată în acustica verbală şi este decodificată
ulterior de receptori pentru a evalua starea emițătoru- Influențele culturale asupra vocii sunt mai pronunțate
lui (Scherer, 1986, 2003; Juslin şi Laukka, 2001). Până decât cele asupra feței, din moment ce odată cu evo-
în prezent, rezultatele empirice sugerează faptul că luția limbajului vocea a devenit semnalul primar al
nici una din cele două teorii nu este, cel puțin în vorbirii. Prin urmare, în timp ce muşchii faciali ser-
totalitate, corectă. Există suport empiric doar mode- vesc funcțiilor relaționate văzului, hrănirii şi vorbi-
rat în ceea ce priveşte abordarea dimensională, mai rii, una din funcțiile principale ale acestora poate fi
ales în ceea ce priveşte dimensiunea excitării, însă exprimarea stării afective. În contrast, vocea are un
legătura cu dimensiunea valenței este încă greu de rol dublu în purtarea sensurilor lingvistice (fonologic şi
demonstrat (Bachorowski şi Owren, 2008). morfologic) şi extralingvistice (relaționate stării vorbi-
torului). Dată fiind varietatea foarte mare de limbi
Cercetări transculturale confirmă faptul că oamenii vorbite în diversitatea culturală, cercetătorii se aştep-
exprimă emoții țipând, urlând, vorbind cu o voce tau la un anumit grad de diversitate în ceea ce priveş-
tremurândă, sau folosind o voce joasă, înceată, te semnalarea stării afective prin voce. Cu toate aces-
tăcută şi monotonă (Wallbott, 1986). Expresia vocală tea, semnalele vocale emoționale probabil sunt
se referă la calitățile vorbirii, exceptând conținutul universale, după cum au arătat numeroase studii
verbal în sine. Aceste aspecte pot fi cuprinse în fraza: trans-culturale (Scherer, 1983).
Nu e ceea ce a spus, ci modul în care a spus-o. Expre-
sia vocală este destul de neglijată de către cercetă- Limbajul constituie o activitate psihică specifică
tori, fiind astfel ruda mai săracă a expresiei faciale. omului; este o formă de comunicare intenționată cu
Există diferențe importante între față şi voce, cele ajutorul căreia sunt vehiculate diverse informații
două fiind două canale de comunicare nonverbala între indivizi, fie transmise în mod direct, fie prin
unice. Expresia vocală este mai eficientă pe distante fixarea lor sub forma cunoştințelor acumulate soci-
mari şi este mai puțin sensibilă la obstacole. Pe de al. În afară de funcția de comunicare (care este func-
altă parte, exprimarea facială este mai eficientă în ția fundamentală), limbajul mai are şi funcția de cu-
spațiile aglomerate cu oameni, unde semnalele noaştere, atât prin transferul informației între indi-
vizuale sunt mai uşor de localizat (Juslin și Scherer, vizi, cât şi ca facilitare a gândirii. Limbajul este fun-
2005). damental legat de gândire, ajutând la organizarea
acesteia: verbalizarea există, cel puțin ca limbaj
interior, în orice activitate de gândire. De aseme-
nea, în timpul operațiilor de gândire pot să aibă loc
139
reacții verbomotoare. Mijlocul de baza al limbajului există un mecanism mintal ascendent (engl. bottom-
este limba: sistemul verbal de semne, constituit din up) care are funcția de monitorizare constantă a
foneme, cuvinte (care au o anumite formă – sonoră sau tuturor informațiilor auditorii, chiar și în situațiile în
grafică), fraze, contexte. Condiția esențială a apariției care atenția voluntară este îndreptată în altă moda-
limbajului în filogeneză, iar ulterior a funcționării sale litate senzorială (e.g. văzul).
în fiecare individ este dezvoltarea şi perfecționarea
unor structuri neuronale specifice – de la cortexul Oamenii dobândesc informații prin două căi princi-
cerebral la etajele inferioare ale creierului -, contro- pale: (1) percepția mediului şi (2) percepția şi înțe-
lând activitatea apăratului fonator (Scherer, 2003b). legerea comunicărilor care implică limbajul. Percep-
ția mediului extern conduce la o cunoaştere certă,
AFECTIVITATEA ȘI COGNIȚIA pentru că este directă (deşi interpretarea poate fi
subiectivă) (Gibson, 1979). Cunoaşterea prin limbaj
Totodată, afectivitatea şi cognitivul nu pot fi complet este mai puțin certă, pentru că nu poate trece convin-
separate. Au fost identificate trei moduri prin care gător de testele caracterului direct al percepției (Levy
emoțiile pot fi implicate în procesul vorbirii (Dillard, şi Fowler, 2000). Cele două caracteristici care definesc
1998): integrarea într-o cuvântare sunt: coerența semantică
1. comunicarea motivată de emoție, în care compor- (combinarea gesturilor cu vorbirea cu sens/înțeles şi
tamentul este direcționat de emoțiile care îi stau este relaționată gesturilor) şi sincronizarea temporală
la bază; (efectuarea sincronizată a gesturilor în legătură cu
2. comunicarea manifestării emoției, care oferă o vorbirea) (Butcher şi Goldin-Meadow, 2000). Stienen și
înțelegere a stării emoționale a persoanei respec- colaboratorii săi (2011) au arătat că integrarea audio-
tive; vizuală dintre postura corporală şi prozodia/metrica
3. comunicarea tendinței de acțiune, care cuprinde afectivă poate avea loc independent (şi exterior) de
cuvintele şi acțiunile ce declanşează o anumită conştientizarea vizuală (i.e. integrarea
emoție în ceilalți oameni (e.g. o persoană plânge multisenzorială poate avea loc independent de atenția
ca reacție la auzirea unei poveşti triste). vizuală).
Vocea umană este o sursă bogată şi nuanțată de sem- De asemenea, dialogul natural şi intuitiv nu include
nalare emoțională. Aproape o jumătate din descrierile doar cuvintele, ci şi aspectele vocale şi gesticularea
lui Darwin referitoare la aproape 40 de stări afective (Jokinen, 2009):
include referiri la vocalizări paralingvistice specifice:  ezitări: pauze, prelungirea sunetelor, repetiții;
pufăit disprețuitor, tuşitul care apare în jenă, inhala-  marcări: păi, ah, o, vreau să spun că;
rea înaltă a entuziasmului, sau oftarea adâncă a dure-  atenționări: aha, mhm, okay, sigur, înţeleg;
rii (Darwin, 1872). Vocea poate comunica cel puțin  sunete ale vorbirii: schimbări în calitatea vocii,
14 emoții distincte fără ajutorul cuvintelor192 (Si- rata de vorbire, înălțime, volum;
mon-Thomas et al., 2009): enervarea, dezgustul, frica,  mişcările ochilor: concentrarea atenției;
tristețea şi surpriza, identificate de receptorii umani  mişcări ale capului;
cu o acuratețe mult mai mare decât şansa; jena, vino-  expresii faciale;
văția, ruşinea, identificate cu o acuratețe puțin mai  mişcări ale membrelor superioare;
mare decât şansa; admirația şi interesul, identificate  postura corpului.
cu o acuratețe mult mai mare decât şansa; compasiu-
nea, recunoştința, entuziasmul şi reuşita sau triumful, Expresia vocală poate fi privită ca un mecanism psiho-
identificate cu o acuratețe puțin mai mare decât şan- logic evoluat ce serveşte unor funcții cruciale în inter-
sa. acțiunea socială: exprimarea emoțiilor permite indivi-
zilor să îşi comunice informații unii altora, fapt care le
Deprinderea capacității de comunicare este legată în poate influența comportamentul; recunoaşterea emo-
mod esențial de abilitatea de selectare a semnalelor țiilor permite indivizilor să facă evaluări rapide
importante din mediu. Pentru nou-născuții umani, despre intențiile probabile şi comportamentul celor-
aceasta necesită orientarea atenției selective către lalți (Buck, 1984, cap. 2; Plutchik, 1994, cap. 10).
acei stimuli auditivi (sau vizuali) care au un conținut
comunicativ. De asemenea, multe animale filtrează Expresia vocală a emoțiilor umane este strâns legată
semnalele acustice bogate ale mediului printr-o de limba vorbită, iar studiul intonației trebuie să ia în
predispoziție generală de schimbare automată a considerare două niveluri de informație care interacți-
atenției către vocalizările emise de membrii acele- onează: înțelesul semantic şi cel emoțional. În cerce-
iași specii. În mod asemănător, acelaşi lucru se în- tarea din domeniul expresiei vocale s-au folosit des
tâmplă şi cu oamenii, nou-născuții demonstrând un următoarele dimensiuni (Bänziger şi Scherer, 2003):
bias pentru orientarea atenției către vocea umană.  înălțime (jos-înalt);
Acest bias poate oferi însă un avantaj de adaptare prin  intensitate/volum (slab-intens);
reglarea capacităților indivizilor de a fi atenți sau  intonație/melodie (monoton-modulat);
atente la semnalele de comunicare a altor oameni,  viteză (încet-rapid);
prin urmare facilitând o procesare profundă şi o învă-  articulare (incorectă-potrivită);
țare rapidă a atributelor specifice limbii native. Toto-  stabilitate (instabil-stabil);
dată, biasul pentru vorbirea umană al copiilor nou-  rugozitate/asprime (engl. roughness) (moale-
născuți poate fi esențial pentru dezvoltarea normală a aspru);
abilităților limbii (Vouloumanos şi Werker, 2007).  claritate (neclar-clar).
Lagemann et al. (2012) au semnalat faptul că poate
192
De asemenea, este foarte probabil ca expresiile faciale să fie
strâns legate de exprimarea verbală (Ellgring, 2005).
140
TABELUL 7.1. RELAȚIA DINTRE DIMENSIUNILE ACUSTICE ŞI

AFECTIVITATE (Goldbeck et al., 1988) S37 | TERMINOLOGIE
AFECTE SAU DIMENSIUNI AFECTI-
DIMENSIUNI Terminologic vorbind, există diferențe atât între vocal
VARIABILE VE MAJORE RELAȚIONATE DIMEN-
ACUSTICE
SIUNILOR AUSTICE şi nonvocal, cât şi între verbal şi nonverbal (Laver şi
variația moderată plăcere, activitate, bucurie Hutcheson, 1972). Comportamentul verbal se referă la
amplitudinii extremă frică cuvinte în sine, în timp ce comportamentul vocal - i.e.
enervare, plictiseală, dezgust, paralingvistică - include elemente ca rata şi intensi-
moderată
variația frică tatea vorbirii, înălțimea sunetelor, calitatea şi mo-
înălțimii plăcere, activitate, bucurie,
extremă dularea/cadență vocii, sau articularea şi controlul
surpriză
ritmului. Alte sunete nonverbale - e.g. oftatul sau
conturul jos plăcere, plictiseală, tristețe
înălțimii sus putere, enervare, frică, surpriza geamătul -, sau diferite interjecții ca ah, oh, sunt de
jos plăcere, plictiseală, tristețe asemenea incluse. Pe de altă parte, extralingvistica
nivelul se referă, de exemplu, la accent. De asemenea,
activitate, putere, enervare,
înălțimii înalt metrica este termenul care semnifică variațiile vo-
frică, surpriză
încet plictiseală, dezgust, tristețe cale ce sunt asociate cu anumite cuvinte, servind
tempo
plăcere, activitate, putere, astfel la schimbarea înțelesului acestora. Metrica
rapid enervare, frică, bucurie, surpri- poate fi explicată prin următoarea propoziție: Laura
ză mi-a împrumutat cartea ei (Hargie şi Dickson, 2005):
putere, plictiseală, dezgust,  LAURA mi-a împrumutat cartea ei – Laura este
rotundă
durată frica, tristețe
cea care a împrumutat cartea, nu altă persoană.
(formă) plăcere, activitate, bucurie,
ascuțită
surpriză
 Laura mi-a ÎMPRUMUTAT cartea ei – Laura a îm-
scăzută tristețe prumutat, nu dăruit, schimbat, sau vândut cartea.
filtrare
moderată plăcere, plictiseală, bucurie  Laura MI-A împrumutat cartea ei – eu sunt cel
(lipsa sune- căruia Laura i-a împrumutat cartea, nu altcineva.
moderată putere, activitate
telor se-  Laura mi-a împrumutat cartea EI – cartea împru-
cundare) enervare, dezgust, frică, surpri-
extremă mutată aparține doar Laurei.
ză
atonal dezgust  Laura mi-a împrumutat CARTEA ei – în afară de
tonal- dezgust, enervare carte, nimic altceva nu a mai fost împrumutat.
tonalitate minor
tonal- plăcere, bucurie De asemenea, mesajele verbale (Richmond şi
principal McCroskey, 2000):
nonritmic plictiseală
ritm  se bazează în mare parte pe simboluri (e.g. cuvin-
ritmic activitate, frică, surpriză
tele), ca parte a unui cod arbitrar;
 au tendința să fie adunate direct în cuvinte sepa-
rate, fiind mai rar reprezentate în componente
continue (e.g. prin privire);
Sunetele și zgomotele de orice fel și proveniență se
 transmit un înțeles mai degrabă explicit decât
deosebesc între ele prin trei dimensiuni principale:
implicit;
înălțimea, intensitatea și timbrul. Cele trei mărimi
 de obicei, se adresează chestiunilor cognitive/
nu sunt independente, iar la nivelul percepției,
propoziționale mai facil decât celor emoționa-
intensitatea și înălțimea se influențează reciproc.
le/relaționale.
Există peste 20 de proprietăți acustice ale vorbirii:
rata şi fluența, numărul de silabe pe secundă, durata
silabei, numărul şi durata pauzelor, înălțimea, gama şi
variația înălțimii, tempoul, volumul, sau ritmul. Vocea
se referă la tot ce este implicat în vorbire sau voca-
lizare în afară de cuvintele în sine (Ekman, 2001).
141
FIG. 7.1. PARAMETRII ACUSTICI PRINCIPALI (refăcut din Scherer, 1989b, p. 175)
142
TABELUL 7.2. DICȚIONAR DE TERMENI: PREZENTAREA PA- cluri/secundă), iar cea mai joasă de
RAMETRILOR ACUSTIC-FONETICI ŞI PSIHOACUSTICI PRINCI- ~20 Hz. Sunetele cel mai clar percepu-
PALI (creat pornind de la: Juslin și Scherer, 2005; Scherer et te sunt între 500 şi 4000 Hz, primele
al., 2003; completat cu alte studii) fiind importante pentru perceperea
PARAMETRU (în vorbirii. Persoanele în vârsta (dar şi o
DESCRIERE
ordine alfabetică) mare parte din restul adulților) aud cu
1. PARAMETRI ACUSTIC-FONETICI dificultate tonurile înalte. Înălțimea
Înălțimea unei unde măsurată de la vocii influențează atât receptorii, cât
bază la vârf. Envelopa amplitudinii și emițătorii: diminuarea voluntară a
(engl. envelope) este determinată de acestui parametru are ca efecte (1)
conturul variațiilor energiei acustice perceperea amplificată a unor trăsături
asupra rostirii şi este de cele mai multe ale sinelui legate de putere și (2) facili-
amplitudinea193 ori corelată cu F0. Configurații specifi- tarea gândirii abstracte 194 (Stel et al.,
undei (engl. wave ce ale modelelor F0 (conturul F0) 2012).
amplitude) reflectă şi comunică emoții specifice. Amplitudinea rădăcinii medii pătrate
Variații continue ale trăsăturilor F0 (engl. root mean square) într-un seg-
(e.g. nivelul sau gama) reflectă şi ment temporal predefinit (energie);
comunică trăsături ale reacțiilor emo- este o dimensiune a recepției auditive
ționale (e.g. gradul de excitare sau legată de amplitudinea sau intensitatea
activare emoțională). undei sonore; este percepută subiectiv
distribuția energiei Cantitatea aproximativă de energie din ca volumul vocii, fiind determinată de
spectrale benzile de frecvență predefinite. acțiuni respiratorii şi fonatorii. Vibrații-
energia frecvenței Proporția aproximativă de energie din le mai puternice ale unui obiect produc
înalte (engl. high- regiunea superioară de frecvență (e.g. unde acustice mai intense, adică au o
frequency energy) > 1 kHz). tărie sonoră mai mare (de la 0 la
ESG (i.e. excitarea Măsurătoarea răguşelii. ~130dB), unitatea de măsură a tăriei
sunetului glotal) sonore fiind decibelul (dB). S-au stabilit
Frecvența fundamentală (rata vibrării intensitate/tărie diverse scale auditive pentru a măsură
coardelor vocale); poate influența sonoră nivelul de intensitate al diferitelor
durata percepută a unei propoziții sunete. De exemplu, vorbirea în şoaptă
vorbite; F0 mare, sau creşterea F0 la are ~20 dB, conversația normală 50-70
sfârşitul frazei rezultă într-o rată de dB, un avion aflat la sol ~120 dB (cifre-
vorbire percepută mai mare (Kohler, le variază în funcție de distanța față de
F0 1995). Din moment ce F0 este direct sursă). Sunetele care au peste 130 dB
proporțională cu lungimea coardelor devin dureroase. Măsurarea acustică a
vocale, femeile şi copiii au frecvențe intensității este destul de directă, din
fundamentale modale diferite (128 Hz moment ce este legată de amplitudi-
pentru bărbați şi 260 Hz pentru femei), nea/envelopa undei sonore a vorbirii
existând diferențe foarte importante (Scherer, 1989b). intensitatea vocii
între sexe. emoționale umane își are originea în
Primul formant - important pentru precursori filogenetici prezenți și în
F1 alte specii (Lemasson et al., 2012).
identificarea vocalelor.
Al doilea formant - important pentru Variație regulată sau neregulată a
F2 jitter
identificarea vocalelor. duratei ciclului glotal.
Numărul de vârfuri ale unei unde înre- Schimbări bruşte ale modului de oscila-
laringizare (engl.
frecvența undei gistrat într-o secundă. Cu cât lungimea re a coardelor vocale (de obicei pentru
laryngealization)
(engl. wave dintre vârfurile unei unde este mai a dubla durata ciclului glotal).
frequency) mare, cu atât frecvența este mai mică Lățimea benzii spectrale ce conține
lățimea de bandă
- și invers. energie formantă semnificativă (pragul
a formantului
Diferența dintre cea mai înaltă şi cea -3 dB).
gama F0 lungime de undă Distanța dintre două vârfuri de undă.
mai joasă F0 din cadrul unei rostiri.
Diferența dintre F0 şi cel mai înalt (engl. wave
punct din spectrul frecvenței în care length)
gama frecvenței Frecvența fundamentala (rata de vibra-
încă mai există energie pentru rostirea
cuvintelor. media F0 re a coardelor vocale ca medie în
Diferența dintre valorile de intensitate cadrul unei rostiri).
gama intensității cele mai mari şi cele mai mici din Media frecvenței primului (cel mai jos)
cadrul unei rostiri. formant (concentrarea energiei semni-
media F1
Unitate de frecvență echivalentă cu un ficative în spectru) din cadrul unei
Hertz (Hz) ciclu/secunda (= 1 Hz); 1000 Hz = 1 rostiri.
KHz. Frecvența medie a celui de-al doilea
media F2
Mai este denumită şi înălțime tonală. formant.
Reprezintă proprietatea sunetului de a Media valorilor energetice pentru o
fi profund (grav) sau mai ascuțit (acut). media intensității undă sonoră de vorbire din cadrul unei
Înălțimea sunetului depinde de frec- rostiri.
vența oscilațiilor sonore. Unele sunete Regresiunea liniară de distribuție a
panta (engl. slope)
înălțime (engl. au o înălțime atât de mare încât nu pot energiei în banda de frecvență de
spectrală
pitch) fi percepute de oameni, indiferent de peste 1 kHz.
intensitate; altele au o frecvența atât Variații uşoare ale duratei ciclului
perturbația F0
de joasă încât nu mai sunt percepute glotal.
ca sunete, ci vibrații. Cea mai înaltă Gradul în care frecvențele formantului
precizia formantu-
frecvență percepută de om este de ating valorile prescrise de sistemul
lui
aprox. 20 000 Hz (20 000 ci- fonologic al unei limbi.
193 194
AMPLITUDINE – distanța/mărimea dintre punctele extreme ale Cele două efecte susțin astfel teoria încorporării (Stel et al.,
unei oscilații (e.g. mișcarea unei mâini). 2012).
143
puls glotal filtrat Fluxul de aer transglotal estimat prin Componentele energetice aperiodice
zgomot spectral
invers tehnici de filtrare inversă. din spectru.
Numărul de segmente de vorbire pe o Valorile frecvenței fundamentale re-
rata vorbirii conturul F0 (fig.
unitate de timp. prezentate în timp (intonația sau me-
7.1.a)
RAZ (raportul Raportul dintre armonica şi energia lodica vorbirii).
armonica-zgomot) semnalului aperiodic. În procesul de articulare, anumite
Corespunde grupării accentelor struc- frecvențe sunt amplificate, iar altele
ritm turii F0, vârfurilor amplitudinii şi dis- sunt atenuate conform formei tractului
tribuției pauzelor într-o rostire. vocal. Pentru un număr redus de frec-
Variație regulată sau neregulată a vențe, dată fiind o anume formă a
sclipire/licărire tractului vocal, există rezonanță, iar
maximei amplitudinii ciclurile glotale
(engl. shimmer) locațiile acestor rezonanțe se numesc
ulterioare.
Reprezentare a unui semnal sonor (într- formante. Acestea sunt descrise de
un anumit cadru temporal) în domeniul frecvența și lățimea de bandă a lor,
frecvenței. Spectrul poate fi generat indicând fie dacă rezonanță este locali-
printr-o transformare Fourier a semna- zată pe o frecvență anume, fie dacă
spectrul frecvenței lului, iar valorile rezultate sunt de frecvențele învecinate sunt de aseme-
(engl. frequency obicei prezentate ca amplitudine şi nea amplificate. Locația formantelor
spectrum) fază/etapă, amândouă reprezentate determină percepția calității sunetului
formant/rezonanțe
grafic alături de unda frecvenței. Orice vocalizării. Vocalele sunt caracterizate
vocale (fig. 7.1.c)
semnal care poate fi reprezentat ca de un model specific de locație a
amplitudine variind în timp are un formantelor (Kappas et al., 1991).
spectru de frecvență corespunzător. Formanții sunt folosiți în diferențierea
Vibrația acustică capabilă sa producă o pronunției sunetelor, în special vocale-
sunet le şi diftongii. Cu ajutorul anumitor
senzație auditivă.
Numărul de segmente fonetice dintr-o organe de articulare (e.g. cerul gurii,
tempo celum, limba, buzele, faringele) coar-
unitate de timp.
Modularea regulată a duratei ciclului dele vocale pot fi contractate în anu-
tremur mite locuri şi lungimea acestora poate
glotal.
Oscilație produsă de vibrațiile unor fi modificată. Gradul de contracție şi
corpuri materiale. Vibrațiile mecanice gradul de depărtare a buzelor determi-
din banda de frecvență 16-20.000 Hz nă rezonante specifice ale tubului
sunt semnale acustice care produc acustic format de tractul vocal (Fant,
sunete în analizatorul auditiv. Sunetele 1960).
sunt percepute prin procesul de trans- 2. PARAMETRI PSIHOACUSTICI
ducție de la nivelul celulelor senzoriale Perceput ca rapiditatea de declanşare
şi prin analiza corticală a mesajelor a vocii. Se referă la creşterea amplitu-
electrice. Unda sonoră reprezintă atac dinii segmentelor vorbite şi este de
propagarea oscilațiilor în spațiu. Unde- obicei măsurat prin unda acustică a
le sonore sunt longitudinale – reprezin- amplitudinii (Scherer, 1989).
tă o mişcare moleculară în direcția Percepută subiectivă ca timbru, este
undă sonoră determinată de tipul şi registrul
transmiterii energiei. Unda sinusoidală
cea mai simplă reprezintă o frecvență fonației. Tensiunea şi configurația
(care determină înălțimea sunetului), o specifică produsă de cadrul articulării
amplitudine (care se exprimă prin are impact asupra calității vocale.
intensitatea/tăria sunetului) şi un General vorbind, cele mai directe
număr de armonici (care au ca rezultat efecte asupra calității vocii sunt
calitatea sau timbrul sunetului). Aceas- calitatea vocii schimbările produse în distribuția
tă ultimă particularitate permite capa- energiei şi spectrul puterii. De exem-
citatea de distingere a sunetelor dintre plu, vocea stridentă are o proporție a
diverse instrumente sau voci umane, energiei mai mare în gama frecventei
care emit sunete cu intensități şi frec- înalte (peste 500 Hz), în timp ce vocile
vente fundamentale (F0) egale. rezonante au în general o proporție
Măsurarea dispersiei (e.g. deviația mai mare a energiei în gama frecventei
variabilitatea F0 joase (Scherer, 1989b).
standard a F0).
Măsurarea dispersiei valorilor intensită- Calculată din distribuțiile energiei
variabilitatea intensitatea per-
ții din cadrul unei rostiri (e.g. deviația măsurată în benzi de frecvență specifi-
intensității cepută
standard). ce.
Unde sonore emise prin vibrații neperi- Calculată din conturul F0 luând în
înălțimea percepu-
odice şi neregulare. Deosebirea dintre considerare pragul glissando liniar şi
zgomot (engl. tă
sunetele muzicale şi zgomote constă în diferențial.
noise) Elementele ritmice calculate din con-
periodicitatea şi regularitatea cu care ritmul perceput
se repetă undele sonore muzicale. turul intensității percepute.
144
S38 | PARAMETRII ŞI FENOMENE-

LE ACUSTICE DE BAZĂ
PRODUCEREA ŞI ACUSTICA VORBIRII
În mare, vocalizarea este rezultatul acțiunii comune

a respirației, fonației şi articulării; vorbirea constă
în unde sonore produse prin procesul repetiției,
fonației şi articulării. Măsurători avansate ale expre-
siei vocale afective necesită cunoştințe minime despre
producerea vocii şi a vorbirii pentru a putea determina
înțelesul parametrilor care pot fi extraşi din aceste
unde (Scherer et al., 2003).
Producerea vorbirii este dirijată de cortex şi se

realizează prin activitatea coordonată a aparatului
fonator (compus din organele fonatoare): cavitățile
nazală, bucală și laringo-faringiană – cu diverse ele-
mente componente, la care se adăugă aparatul respi-
rator. Sunetele vocale constau în modificări ale
curentului de aer expirat din plămâni, în trecerea
lui prin diferite părți ale apăratului fonator (surplu-
sul de aer fiind eliminat prin cavitatea nazală) (Sche- FIG. 7.2. FORME DE UNDĂ ŞI SPECTRELE ACESTORA (refăcut
din Juslin şi Scherer, 2005)
rer et al., 2003).
(a, f) undă sinusoidală de frecvență joasă; (b, g) undă sinuso-
idală de frecvență înaltă; (c, h) formă de undă complexă -
În cursul vorbirii, cântatului, râsului etc., respirația compozit al (a, f) şi (b, g); (d, i) undă dreaptă sau în unghi
este modificată datorită controlului centrilor superiori drept; (e, j) zgomot.
corticali. Acest control voluntar este limitat de parti-
ciparea câtorva mecanisme reflexe care, prin stimula-
FORME DE UNDE COMPLEXE: DESCOMPUNEREA SPEC-
rea chemoreceptorilor (sinus carotidian, aortă), preso-
TRALĂ
receptorilor (plămâni), termoreceptorilor (piele) etc.,
modifică activitatea centrilor respiratori. Pentru că
Cele mai multe unde sonore sunt mult mai complexe
emoțiile au legătură cu SNV, acestea pot modifica
decât unda sinusoidală simplă prezentată în fig. 7.2.a,
ritmul respirației (deci afectează vorbirea). S-au
însă orice undă complexă poate fi descompusă în com-
menționat trei schimbări corporale care au un im-
ponente sinusoidale (prin analiza de tip Fourier). În
pact asupra sunetelor produse în timpul vocalizării
exemplul din fig. 7.2, unda complexă (c) este formată
(Ohala, 1981): uscarea cavității bucale sau a laringe-
din componentele sinusoidale (a) şi (b), care diferă în
lui; rata crescută a de respirației; tremurul muscu-
frecvență şi amplitudine. Prin urmare, spectrul undei
lar (Scherer et al., 2003).
complexe (h) arată energia relativă a celor două com-
ponente sinusoidale la frecvențele respective ale
FORME DE UNDE SIMPLE: AMPLITUDINEA ŞI
acestora (Scherer et al., 2003).
FRECVENȚA
FRECVENȚA FUNDAMENTALĂ ŞI ARMONICA
Cel mai simplu exemplu este forma undei sinusoidale
din fig. 7.2.a, produsă de vibrația unei surse de sunet
În fig. 7.2.c, periodicitatea formei undei complexe ca
cum ar fi un rezonator acustic, exprimat grafic aici ca
întreg (cicluri/s) este determinată de componenta
fiind o variație periodică de amplitudine a presiunii
sinusoidală cu cea mai joasă frecvență - frecvența
sunetului (pe axa Y) în timp (axa X, orizontală). Deoa-
fundamentală (F0). Această frecvență corespunde
rece amplitudinea este mereu unul din termenii folo-
aproximativ cu ceea ce ascultătorul percepe ca fiind
siți în afişarea proprietăților undelor sonore, acest tip
înălțimea sunetului sau înălțimea tonală. Componente-
de descriere se referă la tipul de afişare în sfe-
le de ordin superior ale undelor complexe sunt numite
ra/domeniul temporal. Formele undelor sinusoidale
armonici (engl. harmonics) sau sunete secundare
oscilează într-un mod regulat, periodic, trecând prin
(engl. overtones); acestea apar la frecvențe care sunt
cicluri complete. Numărul de cicluri pe secundă
multipli integrali ai F0. De exemplu, o undă complexă
indică periodicitatea sau frecvența undei, fiind mă-
în care F0 = 100 Hz poate fi descompusă în sinusoide
surată în Hertzi (Hz). Forma undei poate fi de aseme-
constitutive cu frecvențe de 200, 300, 400 ș.a.m.d.,
nea reprezentată în domeniul frecvenței de către
reprezentând concentrația energiei din domeniul frec-
spectru, care arăta amplitudinea maximă a formei
undei la frecvența acesteia în domeniul frecvenței venței, aşa cum sunt ilustrate în spectrul undei din fig.
7.1.d. După cum spectrul din fig. 7.1.i. sugerează,
(fig. 7.2.f). În reprezentarea spectrului, amplitudinea
energia relativă a armonicilor superioare scade de-a
este de obicei ilustrată grafic logaritmic în decibeli
lungul gamei frecvenței, iar panta spectrului armonic
(dB), în relație cu pragul auzului și este menționată ca
este numită pantă spectrală (Scherer et al., 2003).
fiind energia undei la frecvența respectivă. Fig. 7.2.b
şi 7.2.c arăta o undă sinusoidală care are o frecvență
mai mare şi o amplitudine mai redusă decât în fig.
7.2.a.
145
CALITATEA
Calitatea sau textura vocii contribuie la expresivita-

tea cuvântării umane şi oferă informații despre
dispoziții emoționale, atitudini şi uneori emoții
simple (Gobl şi Chasaide, 2003). Serveşte la comuni-
carea valenței unei emoții, nu la comunicarea gradu-
lui de stimulare al emoției respective, care depinde
mai degrabă de înălțime, intensitate şi durată.
Calitatea vocii este definită de distribuirea energiei în

spectru ca fiind produsă de moduri diferite de fonație.
Modificările caracteristicilor tractului verbal (e.g.
tensiunea musculară generală) influențează nu doar
sursa – i.e. coardele vocale -, ci şi rezonanța produsă
de modificările tractului vocal. Distribuția energiei
spectrale este influențată de tractul vocal al vorbito-
rului şi contribuie la posibilitatea identificării unui
individ anume după sunetul vocii sale. Un studiu re-
cent (Ghazanfar, 2005) arată faptul că maimuțele sunt
capabile să determine dimensiunea corporală a unei
alte maimuțe din aceeaşi specie pe baza producției
vocale. Distribuția energiei spectrale este modificată
şi de procesele emoționale, cu o cantitate relativă de
energie în banda de frecvență înaltă şi scăzută, care
se schimbă în funcție de emoție. De exemplu, calita-
tea vocii poate fi modificată în termeni de rugozita-
te sau claritate în timpul unei emoții, informație
care poate fi folosită de receptor pentru a deduce
starea emoțională a emițătorului. Există o distincție
între intonație ca fenomen al F0, amplitudine şi calita-
tea vocii: toate aceste aspecte interacționează, însă
este posibil să fie luate separat în considerare.
FIG. 7.3. ILUSTRAREA UNEI UNDE VOCALE CU DIFERITE De asemenea, corelările fiziologice ale calității vocii
GRADE DE SOLUȚIONARE TEMPORALĂ (refăcut din Juslin şi
se referă la trei parametri ai tensiunii musculare (Gobl
Scherer, 2005)
Segmentele temporale semnalează: (a) rostirea she had been
şi Chasaide, 2003):
sad; (b) cuvântul she; (c) un segment al vocalei (i:) arătând 1. tensiunea de aducție (sau adducție – i.e. mişcarea
delimitarea perioadelor individuale. efectuată de un muşchi adductor): acțiunea muş-
chilor interaritenoidali asupra celor aritenoidali;
2. compresiunea medială: forța de aducție a proce-
FORMELE UNDEI DE VORBIRE selor vocale asupra ligamentului glotei;
3. tensiunea longitudinală: tensiunea coardelor voca-
Fig. 7.3 arăta o formă de undă tipică (sau semnal le.
temporal) pentru vorbire – rostirea she had been sad
(ea a fost tristă). După cum arată porțiunea mărită a
undei (i.e. cuvântul she), semnalul vorbirii constă într- TABELUL 7.3. EXPRESIA CALITATĂȚII VOCII (sintetizat din
o secvență de fragmente cvasi- şi nonperiodice. Porți- Gobl şi Chasaide, 2003)
unile cvasi-periodice corespund sunetelor vorbite CALITATEA VOCII EFECT DAT DE
ascuțită/stridentă o plictiseală;
(engl. voiced sounds) (bazate pe vibrația coardelor
(engl. creaky)
vocale); de exemplu, vocalele şi consoanele cum ar fi aspră (engl. o enervare;
în engl. glides (care sunt sunete asemănătoare vocale- harsh) o corelat pozitiv cu extraversia,
lor, dar pe post de consoane). Fragmentele non- stabilitatea afectivă şi dominanță
perioadice corespund sunetelor nonvorbite (engl. (Scherer, 1979; Laver, 1975);
unvoiced sounds) (sunet turbulent); de exemplu, con- încordată/ tensi- o enervare, bucurie, frică;
soanele ca fricativele (produse de aerul care trece onată (engl.
prin canalul strâmt format prin alăturarea a două tense)
organe, cum ar fi vârful limbii şi dinții de sus, ca în laxă (engl. lax) o tristețe195;
pronunțarea inițialei engleze th din thick) şi opriri murmur (engl. o intimitate;
breathy) o corelat pozitiv cu introversia,
(produse prin înfundarea curentului de aer din tractul
nevrozismul şi anxietatea (Moore,
vocal de către buze şi limbă). Spectrele sunetelor 1939; Diehn et al., 1959);
vorbirii cvasi-periodice seamănă de obicei cu exemple- şoptit o confidențialitate.
le de undă periodică arătate în fig. 7.2, însă mai apar
nişte elemente specifice date de faptul că vibrațiile
produse la sursa vocii sunt filtrate de tractul vocal.
195
La nivelul fonației este la fel ca murmurul.
146
ACCENTUL transforma în râs emoțional, oamenii nu-l pot genera

voluntar pe cel din urmă, iar râsul la comandă declan-
Accentul este un reper important al identității so- şează de multe ori jenă (ibidem).
ciale şi o sursă bogată de semnalare a părerilor sau
opiniilor şi a altor elemente alor mentalității care Râsul este format din:
ajută la evaluarea unui individ, amplasându-l într-o 1. declanşare/start (engl. onset) – partea facială
categorie socială. După ce o persoană este localizată pre-vocală în care explozia râsului este foarte
(din punct de vedere geografic) pe baza accentului, scurtă şi abruptă;
sunt declanşate stereotipurile corespunzătoare 2. apogeu (engl. apex) – perioada în care vocalizarea
provenienței etnice şi culturale, făcând atribuiri apare; în râsul fals, aici apare întreruperea produ-
negative sau pozitive (Hargie și Dickson, 2005). să de inhalare;
3. încheiere (engl. offset) – partea post-vocalizare;
Accentul este o caracteristică pe care oamenii o modi- de obicei, aici apare şi un zâmbet lung care dispa-
fică uneori pentru a face distincție de partenerul sau re progresiv.
partenera de conversație, într-o măsură mai mică sau
mai mare. Conform teoriei adaptării comunicării, Totodată, vocalizarea râsului este compusă din pulsuri
oamenii au tendința să îşi modifice accentul când vor repetitive intercalate cu pauze, care dau naştere unui
să fie percepuți pozitiv de către ceilalți, dacă se simt ciclu de râs (Ruch şi Ekman, 2001):
în minoritate şi nu vor să fie discriminați. Aici poate să
apară emoția ruşinii, care motivează persoana să eli- START
mine accentul pentru a nu fi evaluată negativ pe baza PULS,
stereotipurilor (Hargie și Dickson, 2005). PULS,
PULS,
PAUZĂ |
RÂSUL PULS, |
PULS, | CICLU DE RÂS
Râsul nu trebuie confundat cu zâmbetul. În mod PULS, |
natural, râsul apare mai târziu că zâmbitul, în jurul PAUZĂ |
celei de-a patra luni de la naştere. Este o acțiune PULS,
PULS,
înnăscută, programată, putând fi observat chiar şi la
PULS,
persoanele surdo-mute sau nevăzătoare, la fel că ÎNCHEIERE
expresiile faciale emoționale considerate a fi uni-
versale (e.g. Ekman, 1999). Se estimează că râsul Există râs cu doar una sau două pulsuri într-un ciclu
uman are aproximativ 7 milioane de ani vechime (e.g. râsul de exclamație sau chicoteala). Studiile au
(Niemitz, 1990). Probabil acesta – împreună cu alte reportat că de obicei există în medie patru pulsuri pe
forme de exprimare cum sunt plânsul, suspinul, ofta- ciclu. Depăşirea acestui număr depinde de volumul de
tul, sau geamătul – a apărut înainte ca omul să înveţe aer din plămâni şi muşchii abdominali sau eventuale
să vorbească. Totodată, omul nu este singurul animal dureri în laringe (Ruch şi Ekman, 2001).
care râde. Există puncte comune cu cimpanzeii în ceea
ce priveşte contextul, acustica şi mişcările faciale. În Durata unui puls este între 30 şi 100 ms, pentru cei
special cimpanzeii tineri pot afişa o faţă jucăuşă, mai mulți oameni. Mai multe cicluri pot forma un
asociată expresiilor vocale specifice şi acțiunilor ca episod de râs. Unele persoane pot efectua între 9 şi
jucatul, gâdilatul sau muşcarea nonviolentă 12, chiar 15 cicluri de râs într-un episod – cu două sau
(Preuschoft, 1995; van Hooff, 1972). mai multe pauze pentru inspirare. Un ciclu de respira-
ție constă în înspițare, pauză de inspirare, expirare,
Există două tipuri de râs: involuntar (emoțional) şi pauză de expirare. Când o persoană începe să râdă, nu
voluntar (fals sau nonemoțional) (Ruch şi Ekman, contează în care stadiu al acestui ciclu se află – râsul
2001). De asemenea, există şi încercări voluntare de începe în mod obligatoriu cu o exalare. Acest înce-
reglare a râsului fals. Oamenii pot vorbi sau cânta put este urmat de secvențe de expirare repetată, de
sunetele râsului, care sunt de obicei reprezentate frecvențe înalte şi amplitudine joasă – i.e. ciclurile de
fonetic prin ha ha ha. O diferența principală între cele râs (Ruch şi Ekman, 2001).
două tipuri este că râsul emoțional poate produce
lacrimi (când apare senzația de ochi luminoşi). În sfârșit, râsul combinat cu vorbirea declanşează
evaluări mai pozitive decât râsul simplu, fie că este
În râsul involuntar persoana urmează un impuls, un vorba de autoevaluare, fie evaluarea altei persoane pe
îndemn puternic de a râde fără reținere. Persoana baza râsului (Bachorowski şi Owren, 2001).
care râde poate fi descrisă că abandonându-se pe sine
în detrimentul acestei reacții corporale (Plessner, MUZICA
1941). În timpul râsului conştiința de sine şi atenția
sunt diminuate. Impulsul de a râde este conştient şi Muzica are potențialul de a afecta sau declanşa
agreabil, iar încercarea de a atrage atenția în timpul emoții şi dispoziții emoționale (Juslin şi Sloboda, în
unui episod de râs opreşte sau reduce această reacție. curs de tipărire; Juslin şi Zentner, 2002). Reacții afec-
Afectele negative sunt (temporar, cel puțin) uitate tive ca urmare a muzicii apar în jurul vârstei de 4 luni
(Ruch și Ekman, 2001). Zentner şi Kagan, 1996, 1998). Când un om ascultă
muzică, apare autoomisiunea, adică detaşarea par-
Râsul emoțional şi vorbirea sunt independente, țială față de lumea reală, mutarea într-o stare în
chiar dacă acestea două pot fi produse de om în care interesele şi amenințările lumii reale nu mai
acelaşi timp, prin mărirea duratei pauzelor pulsurilor sunt relevante, odată cu aceasta emoțiile negative
râsului. Râsul voluntar produce modele de sunete ca pierzându-şi scopul (Zentner et al., 2008). De aseme-
ale râsului natural. În timp ce râsul voluntar se poate nea, procesările muzicii și ale limbajului au trăsături
147
cerebrale şi comportamentale comune (Schön și specție şi relațiile interumane (bazate pe comunica-

François, 2011). re) şi stimulează creativitatea. La nivel somatic,
acționează asupra durerilor nesistematizate, scăderii
Afectele declanşate de muzică pot fi diferențiate apetitului, cefaleei etc. La nivel fizic, sunetele afec-
empiric în mai două mari subunități (Zentner et al., tează presiunea sanguină, pulsul, circulația, funcțio-
2008): sublim (uimire, transcendență/venerație, sen- narea creierului şi a metabolismului. De asemenea,
sibilitate, nostalgie, calm) şi vitalitate (energie, vese- sunetele pot muta individul din starea beta196 a creie-
lie). Acestea nu apar separat, ci combinate. Venerația rului în cea alfa197. Muzica cu un ritm de 60 de bă-
(sau transcendența) presupune copleşire şi inspirație; tăi/minut creşte activitatea alfa cu 6% şi scade acti-
uimirea presupune admirație şi provocare. Fericirea vitatea beta cu 6%. Totodată, muzica şi cuvintele
indusă de muzică are două forme distincte: beatitudi- afectează structura moleculară a apei, deci şi a
nea şi încântarea, specifice uimirii și divertismentul, corpului uman, deoarece acesta conține apă între 60
care este latura veselă şi energică a muzicii, ce pune şi 70%. Muzica barocă de 60 de bătăi pe minut deschi-
în mişcare ascultătorul sau ascultătoarea. Calmul sau de un canal de comunicare către subconştient, extinde
relaxarea presupune detaşarea faţă de real. Muzica memoria şi armonizează cele două emisfere cerebrale.
declanşează foarte rar emoții negative ca ruşinea, Când celulele gri ale creierului au un potențial electric
disprețul, jena, enervarea, gelozia, sau frica, însă scăzut, apar efectele stresului. Sunetele cu o frecven-
poate declanşa iritare sau dezgust dacă melodia nu ță înaltă (5000-8000 Hz, cele mai eficiente fiind de
este plăcută sau înțeleasă de către ascultător. 8000 Hz), prin intermediul celulelor Corti, energizează
creierul şi relaxează tensiunea musculară. De exem-
Este posibil ca emoțiile declanşate de muzică să fie plu, tempoul muzicii lui Mozart198 la frecvențe înalte,
doar un exemplu care face parte dintr-o categorie în timpul învățării are ca efect un impuls puternic de
mai largă de emoții relaționate experiențelor, situa- energie a cortexului cerebral.
țiilor şi obiectelor care au legătură cu estetica
(Zentner et al., 2008). Auzul face parte din experien- Una din trăsăturile comune pe care o experiență muzi-
țele senzoriale, deci poate declanşa, la bază, două cală o poate oferi este apariția fiorului (engl. thrill;
afecte opuse: încântare sau dezgust, depinde de eva- Goldstein, 1980). Acest tip de fior este pozitiv şi este
luarea făcută de ascultător. Prima poate evolua în o senzație fizică plăcută – frison şi tremur uşor între
afecte mai complexe, ca admirația şi eventual venera- ceafă şi colana vertebrală. Aceste senzații sunt de
ția. Trăirea subiectivă nu este totul; uneori, muzica obicei acompaniate de diverse emoții, iar fiorii pot fi
declanşează componente cognitive sau comporta- de mai multe tipuri. De exemplu, poate să apară lă-
mentale, în absența subiectivului. De asemenea, nu crimarea şi alte senzații fizice asociate cu plânsul
toți oamenii au un răspuns emoțional în ceea ce pri- (engl. weeping) (Sloboda, 1991).
veşte muzica, deoarece declanşarea unei emoții este
un proces fragil care depinde de mai mulți factori Totodată, se pare că familiaritatea este o dimensiune
(preferințe, context, calitatea muzicii etc.) (ibidem). esențială pentru declanşarea emoțională de către
muzică199 (Pereira et al., 2011). Regiunea limbică şi
De asemenea, efectul muzicii se bazează pe conexi- paralimbică, dar şi circuitele de recompensare (engl.
unile puternice dintre centrii memoriei şi cei care reward circuitry) sunt activate de ascultarea muzicii
procesează sunetele muzicale. Poate influența, în familiare, cunoscute (în comparație cu muzica nefami-
funcție de ritm, tempo, melodie, armonie și intensi- liară sau nouă). Totodată, cortexul cingulat, lobul
tate, diverse procese psihice. Atenția concentrată frontal, cortexul motor şi aria Brocasunt mai active că
este menținută pe o perioadă mai lungă de timp în răspuns la muzica plăcută subiectiv, în comparație cu
cazul muzicii ritmice şi s-a constatat efectul pozitiv al cea neplăcută. Musacchia et al. (2007) au arătat că
muzicii baroce asupra memoriei semantice, în special. muzicienii au specializări subcorticale care amplifică
Neagu-Simon (2010) a atribuit şapte funcții posibile encodarea audiovizuală şi auditorie a sunetelor muzi-
impactului psihosomatic al muzicii: cale şi ale vorbirii; antrenamentul muzical are im-
1. emoțională, împărțită în funcțiile cathartică/relaxantă pact nu doar asupra mecanismelor neurale speciali-
şi activatoare/energetică; zate în procesarea muzicii, ci asupra unei game
2. cognitivă, deoarece transmite mesaje inteligibile; ceva mai largi de procesări. De asemenea, Perani et
3. fiziologică, deoarece produce modificări
al. (2010) au arătat că există, în creierul nou-
neurofiziologice inductoare ale unor modificări somato-
viscerale prin releul psihosomatic; născuților, specializări emisferice în procesarea
4. pedagogică, deoarece ajută procesele învățării şi me- muzicii bazate pe o structură neuronală sensibilă la
morării şi relaxează intelectul - de exemplu, în boala schimbările tonalității, consonanței şi disonanței.
Alzheimer, abilitatea de orientare spatio-temporală şi
învățarea sunt îmbunătățite;
5. socială, deoarece influențează comunicarea interindivi-
duală şi de grup;
6. terapeutică, atunci când are un efect de diminuare sau 196
Specifică stării de veghe.
eliminare a stresului cu eliberare de endorfine şi efect 197
Specifică stării de meditație, relaxare.
198
antialgic, sau stimularea sau liniştirea unor funcții afec- Muzica cea mai bogată în sunete cu frecvențe înalte este cea a
tate de tulburare sau boală; lui Mozart. De asemenea, sub acțiunea muzicii sunt activați
7. divertisment, deoare are un rol profilactic. foarte mulți neuroni, părți însemnate ale scoarței cerebrale,
astfel în muzica pop (deci accesibilă) se activează sub 50% din
Mai mult, muzica are un efect pozitiv în cel puțin scoarța cerebrală, în timp ce muzica clasică ajunge până la 90% -
numai muzica lui Mozart atingând 100% (Sengewald, 1995). În
următoarele afecțiuni psihiatrice: depresie, sin- acelaşi timp, s-a constatat că sunetele joase din muzica rock
droamele nevrotice și psihoze. De asemenea, are drenează creierul de energie.
efecte anxiolitice, sedative, stimulante, 199
Efectul expunerii repetate la stimulare (engl. mere exposure
securizante, euforizante, scade nevoia de drog a effect): familiaritatea poate avea un rol important în amlificarea
toxicomanilor, îmbunătățeşte capacitatea de intro- simpatiei (engl. liking) subiectivă către un stimul, inclusiv muzi-
ca.
148
S39 | MECANISMUL PRODUCERII

VOCII ŞI A VORBIRII
Fundamentul producerii tuturor sunetelor cu apara-
tul vocal uman este curentul de aer prin tractul
vocal alimentat de respirație. Tipul de sunet produs
depinde fie de fluxul de aer care este stabilit în vibra-
ție de către închiderea şi deschiderea rapidă a glotei
(aşa-numita fonație), producând sunete vocale cvasi-
periodice, fie de posibilitatea trecerii libere a aerului
prin partea inferioară a tractului vocal şi transforma-
rea într-un sunet turbulent de către frecarea la des-
chiderea gurii (sunete nonvocale, nonperiodice). Cali-
tatea sunetului este apoi determinată de articulare şi
rezonanță. Fig. 7.4 ilustrează structurile principale ale
mecanismului producerii vocii, descrise în continuare
(Juslin și Scherer, 2005).
RESPIRAȚIA
Materialul brut al comportamentului vocal este fluxul

de aer generat în plămâni prin acțiunea comună a
diafragmei şi a toracelui cu ajutorul muşchilor respira-
tori. Coloana de aer din trahee de sub glotă formează
presiune şi astfel serveşte ca sursa de energie a
fonației sau fricțiunii (Juslin și Scherer, 2005).
FONAȚIA
La începutul fonației coardele vocale sunt instalate
într-o poziție închisă de către acțiunea musculară a
laringelui. Fluxul continuu de aer al respirației com-
primă aerul din coloana de sub glotă, rezultând presi-
unea subglotală. Când presiunea depăşeşte forța de
închidere a muşchilor laringelui, coardele vocale se
deschid extrem de rapid pentru depresurizare. Reîn-
chiderea este făcută printr-un recul elastic al coarde-
lor şi de aşa-numitul efectul Bernoulli, produs de
depresurizarea bruscă a glotei, rezultând o acțiune de
aspirare. Atât tensiunea globală şi aducția, cât şi FIG. 7.4. DIAGRAMA SCHEMATICĂ A MECANISMULUI VOCAL
aducția coardelor vocale sunt reglate de un număr UMAN (refăcut din Juslin şi Scherer, 2005)
mare de muşchi extra- şi intralaringiani care acționea-
ză combinat pentru a produce un cadru laringian al 1 – cavitatea orală; 2 – limbă; 3 – buze; 4 – mandibulă; 5 –
exprimării vocale. Cei mai importanți factori sunt cartilajul tiroidian; 6 – coardele vocale; 7 – trahee; 8 – stern;
lungimea, grosimea, masa şi tensiunea coardelor voca- 9 – plămân; 10 - diafragmă; 11 – cavitatea nazală; 12, 13 –
le. Astfel, de exemplu, cu cât tensiunea şi lungimea bolta palatală (cerul gurii); 14 – epiglotă; 15 – faringe; 16 –
sunt mai mari, iar grosimea şi masa acestor ligamente glotă; 17 – cartilagiu cricoid.
sunt mai mici, cu atât se vor deschide şi închide mai
repede (acest fapt reprezentând o rată mai mare a
vibrației din care rezultă un F0 superior). Atât F0, cât ționale poate produce pulsuri glotale mai scurte (F0
şi calitatea vocii sunt influențate puternic de sincroni- mai mare) şi pauze de închidere şi deschidere mai
zarea ciclului glotal (e.g. durata relativă a fazelor de explozive, cu declanşare mai abruptă şi variații de
închidere şi deschidere). În fig. 7.5 este ilustrat un terminare în forma undei pulsului glotal (Scherer,
grafic al ciclului glotal care arată aceste variabile. În 1986). Aspectele ulterioare vor produce mai multă
funcție de panta deschiderii şi închiderii şi de duratele energie relativă în frecventele superioare, oferind o
relative, spectrul formei undei glotale (i.e. spectrul calitate ascuțită, metalică, vocii. În schimb, într-o
glotal) va indica caracteristici diferite (e.g. luând în stare de relaxare, coardele vocale este posibil să nu se
considerare înclinarea spectrală) (Juslin și Scherer, închidă complet, sau să lase o crăpătură anterioară
2005). deschisă. Aceasta influențează sincronizarea şi forma
pulsurilor glotale în direcția opusă, oferind o impresie
În timp ce detaliile procesului de fonație şi rolurile de voce răsuflată (engl. breathiness) (Alku et al.,
exacte ale structurilor implicate (în special al anumi- 1997).
tor muşchi) nu sunt încă bine înțelese, este cunoscut
faptul că natura fonației este un determinat puternic ARTICULAȚIA
al trăsăturilor vocale (şi în consecință al parametrilor
acustici). Cadrul laringian în fonație este posibil să fie Limba, buzele, dinții, cerul gurii şi mandibula - toate
influențat puternic de excitarea emoțională. Tensiu- combinate - generează configurații specifice ale for-
nea musculară superioară din timpul excitării emo- mei faringelui şi cavităților nazale şi orale în serviciul
producerii sunetelor vorbirii specifice limbii, fie sub
149
forma unor sunete nonvorbite (multe pauze şi consoa- funcția de transfer a tractului vocal, unele armonici
ne fricative), fie sub forma unor sunete vorbite (voca- din spectrul pulsului sunt amplificate (producând
le diferite şi consoane vorbite sau semivorbite). Voca- formantele - maximă energiei locale), iar altele sunt
lele sunt diferențiate acustic de formantele (engl. atenuate (antiformantele). Amândouă efectele depind
formants) din spectrul vocalelor (explicat jos) (Juslin de caracteristicile rezonantei ale cadrelor de articula-
și Scherer, 2005). re exacte din tractul vocal. Formele undelor din fig.
7.6.a-c arată rezultatul acestui proces de filtrare din
domeniul temporal, iar formele din fig. 7.6.d-f ilus-
trează echivalentul din domeniul frecvenței (Juslin și
Scherer, 2005).
FIG. 7.6. TEORIA SURSA-FILTRU A PRODUCERII VORBIRII

(a) undă glotală; (b) forma tractului vocal; (c) unda sonoră
radială; (d) spectrul glotal; (e) funcția de transfer a tractului
vocal; (f) spectrul acustic la deschiderea gurii (Fant, 1960;
Juslin, 2005).
FIG.7.5. FORMA UNDEI PRODUSĂ DE DESCHIDEREA ŞI ÎNCHI-

DEREA COARDELOR VOCALE (CICLU GLOTAL) ŞI SPECTRUL
CARE REZULTĂ (Juslin şi Scherer, 2005)
(a) semnalul temporal al formei undei; (b) spectru. FIG. 7.7. TEORIA SURSĂ-FILTRU A PRODUCERII VORBIRII:
SCHEMA DE PRODUCERE A VORBIRII
(http://clas.mq.edu.au/acoustics/frequency/source_filter.ht
REZONANȚA ml)
Caracteristicile formei undei vocale (şi ale spectrului)

sunt determinate de doi factori în mare parte inde-
pendenți şi destul de diferiți: unda sau pulsul glotal
(determinat de presiunea subglotală şi de cadrul larin-
gian) şi caracteristicile rezonanței tractului vocal (cu
funcția de transfer sau filtrare, în mare parte deter-
minate de cadrul articulatoriu supralaringian). Pulsuri-
le glotale trec prin filtrul acustic al tractului vocal.
Acest proces este ilustrat în fig. 7.6, care prezintă
teoria sursă-filtru200 a producerii vorbirii (Fant, 1960;
fig. 7.7), acceptată de majoritatea cercetătorilor din
domeniu. Ca rezultat al trecerii pulsurilor glotale prin
200
Această teorie descrie producerea vorbirii ca fiind un proces
format din două trepte şi care implică generarea sunetului de
către o sursă cu propriile forme spectrale şi o structură spectrală
detaliată, sunet care este ulterior modificat sau filtrat de
proprietățile rezonante ale tractului vocal
(http://clas.mq.edu.au/acoustics/frequency/source_filter.html
vizitat pe 13.11.2012).
150
nonverbali acompaniază în mod obişnuit mesajul

S40 | PERCEPȚIA ŞI AFECTIVITA- verbal (e.g. mişcările buzelor, gesturi, contact vizual,
sau expresii faciale), însă nu sunt mereu total vizibili.
TEA Astfel, nevoia de a comunica pe distanțe mari impune
constrângeri în folosirea anumitor trăsături vocale
DATE SCURTE DESPRE PROCESUL MINTAL DE pentru expresia emoțională. Absența unui număr de
PRODUCERE A VORBIRII indicatori nonvocali care acompaniază semnalul vocal
afectiv atunci când ascultătorul este aproape de vorbi-
tor, dar care nu pot fi folosiți la distanță mare, afec-
Gesturile şi vorbirea implică două sisteme de reali-
tează caracteristicile expresiei vocale emoționale. De
zare care operează concomitent. Vorbirea, până la
exemplu, efectele expresiei faciale şi gesturilor asupra
începutul efectiv al vocalizării, constă în trei faze:
intensității şi distribuției spectrale a semnalului acus-
conceptualizare, formulare şi articulare (Levelt,
tic se pot diminua odată cu sporirea distanței (Laver,
1989). Conceptualizarea implică, printre altele, schi-
1991). De asemenea, unele emoții pot fi mai distorsio-
țarea informațiilor declarative şi procedurale pentru a
nate decât altele (din punct de vedere vocal) (Sche-
construi o intenție de comunicare. Producția treptei
rer, 1989b).
de conceptualizare – mesajul preverbal – este o struc-
tură conceptuală care conține un set de specificații
Indicatorii proximi disponibili ascultătorilor sunt de-
semantice. În al treilea rând, treapta formulării trans-
terminați de către funcțiile de transformare pentru
formă mesajul preverbal în două moduri (Krauss et al.,
stimulii auditivi, funcții care fac parte din sistemul
2000) (vezi și fig. 7.8):
auditiv uman. Cercetări psihoacustice au demonstrat
1. Un decodor gramatical alcătuieşte un plan al că reprezentarea perceptuală a sunetului nu cores-
conceptului care trebuie lexicalizat într-o lemă201 punde într-o manieră individ-individ cu proprietățile
în lexiconul mintal al cărui înțeles se potriveşte cu acustice măsurate obiectiv ale sunetului. De exemplu,
conținutul mesajului preverbal. Folosind informa- intensitatea percepută a semnalelor sunetelor vor-
ția sintactică din lemă, structura conceptuală este bite se corelează mai mult cu amplitudinea câtorva
transformată într-o structura de suprafaţă. armonici (sau chiar a unei singuri armonici) decât cu
2. Apoi, prin accesarea cuvintelor stocate în memo- intensitatea medie (Gramming şi Sundberg, 1988;
ria lexicală şi creând un plan adecvat pentru pro- Titze, 1992). Mai mult, se pare că ascultătorii se ajută
zodia rostirii, un codificator fonologic transformă de cunoştințele despre distribuția spectrală specifică a
această structură de suprafață într-un plan fone- armonicilor şi zgomotelor în vocile moi şi gălăgioase
tic (care este în mare parte un set de instrucțiuni pentru a evalua efortul vocal care a fost necesar pen-
pentru sistemul de articulare). tru producerea vocii auzite. Această evaluare este
3. În final, articularea reprezintă treapta de vorbire destul de corectă atunci când amândouă tipurile de
în sine, în care emițătorul monitorizează şi folo- voci sunt prezentate la acelaşi nivel de percepție a
seşte articularea ca sursă de corectare a cuvinte- intensității, cu vocea moale având o intensitate gene-
lor care vor fi rostite. rală de peste şase ori mai mare decât vocea puternică
(Klasmeyer, 1999, p. 112).
Conceptualizatorul este responsabil pentru producerea
schiței/gesturilor, dar şi pentru producerea mesajului
verbal. După această fază, gesturile şi vorbirea sunt
procesate independent şi în paralel. Sincronizarea
semantică şi temporală a celor două este datorată
faptului că amândouă derivă din aceeaşi intenție de
comunicare (fig. 7.8) (de Ruiter, 2000).
PERCEPȚIA VORBIRII ȘI A VOCII
Transmiterea sunetului prin spațiu (şi în consecință

natura indicatorilor care ajung să fie percepuți de
FIG. 7.9. EFECTELE STRUCTURILOR NEUROFIZIOLOGICE
către receptor) este influențată de mulți factori din ASUPRA MECANISMELOR DE PRODUCERE A VOCII (refăcut
mediu, incluzând aici distanța emițător-receptor şi din Scherer, 1989b)
prezența altor sunete în fundal. Considerarea acestor
factori este importantă în înțelegerea mecanismelor Figura 7.9 prezintă, într-o manieră simplificată, câte-
fiziologice care stau la baza atât a expresiei, cât şi a va din efectele principale ale structurilor
percepției vorbirii emoționale. Dacă, de exemplu, neurofiziologice importante asupra mecanismelor de
vorbirea este realizată la o distanță mare față de producere a vocii (vezi și fig. 7.4). În sens lingvistic,
ascultător, modul de producere este diferit de cel în producerea vorbirii este în mod aproape cert corelată
cazul apropierii. În special, vorbitorul trebuie să pro- de neocortex, fiind un proces care are loc în mare
ducă un discurs mai intens, care necesită mai mult parte prin comenzi motoare specifice care produc
efort vocal. Cu toate acestea, efortul vocal care rezul- mişcările de articulare şi fonatorii adecvate pentru
tă nu este o simplă sporire a intensității: un număr secvența de sunet a vorbirii dorite. Cu toate acestea,
mare de caracteristici relaționate producerii vorbirii în anumite efecte de atracție (e.g. încercări de autopre-
laringe vor fi de asemenea afectate. În plus, articula- zentare folosind anumite patternuri de vocalizare care
rea trebuie să fie precisă pentru a evita interpreta- sunt convenționale) pot fi de asemenea produse în
rea eronată, în special din moment ce alți indicatori această manieră. Efectele vocale dorite sunt de cele
mai multe ori produse prin activarea pe faze a muşchi-
201 lor care servesc fonația şi articularea (Scherer,
LÉMĂ, leme, s. f. simbol abstract care reprezintă cuvântul
selectat ca fiind o entitate semantico-sintactică. 1989b).
151
FIG. 7.8. SCHEMA DE FORMARE A VORBIRII ŞI A GESTURILOR 202 (refăcut din De Ruiter, 2000, p. 298)
202
Casetele dreptunghiulare reprezintă procese, săgețile sunt reprezentări trimise de la un proces către altul, cercurile reprezintă magazii de
informaţii, iar liniile punctate sunt reprezentarea accesului către o magazie.
152
Efectele stimulării emoționale asupra procesului de ate prin indicatorii verbali. Dată fiind rata mare de
vocalizare care sunt controlate în mare parte de recunoaştere a emoțiilor din vorbire (cea mai mare
sistemul limbic (Jürgens, 1979; Robinson, 1972) sunt rată de detecție o are enervarea, urmată de tristețe şi
mult mai difuze şi complexe. Acestea sunt în princi- stările neutre; Scherer, 1999a), ar trebui să existe
pal produse prin activarea tonică a sistemului nervos parametri acustici specifici fiecărei emoții, însă există
somatic (în special musculatură striată) şi activarea mai multe motive pentru care nu au fost găsiți (i.e.
simpatică şi parasimpatica a sistemului nervos vegeta- măsurarea a doar câtorva parametri acustici, insufici-
tiv. Dată fiind predominanța musculaturii striate în enți; lipsa preciziei definirii termenilor afectivi studi-
producerea vocalizării, este posibil ca multe din aces- ați; efectele diferențelor culturale şi dintre indivizi
te efecte emoționale să fie mediate de asemenea prin asupra vorbirii; Johnstone şi Scherer, 2000). În altă
sistemul nervos somatic. Cu toate acestea, efectele ordine de idei, Scherer şi Larsen (2011) au arătat că
simpatice sau parasimpatice directe (e.g. schimbări în sunetele emoționale influențează procesarea cuvin-
respirație şi secreția mucusului) afectează natura telor emoționale prin efectul de amorsare
producției vocale (Scherer, 1989b). transmodală (doar în cazul valenței negative). De
asemenea, este posibil ca personalitatea să fie ex-
Vocalizarea este un sistem de producție foarte sen- primată prin voce (Hu et al., 2012), însă nu se cunosc
sibil – chiar şi schimbările minore ale reglării fiziolo- exact cauzele și mecanismele exacte ale acestui
gice pot produce schimbări principale în tiparul efect.
acustic. Chiar dacă emițătorul încearcă să reproducă o
anumită propoziție în exact acelaşi mod şi în aceeaşi TABELUL 7.4. REVIZUIREA SINTETICĂ A CONSTATĂRILOR
stare de stimulare, este posibil să apară schimbări. EMPIRICE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE EFECTUL EMOȚIILOR ASU-
Sensibilitatea mare a mecanismului acustic la schim- PRA PARAMETRILOR VOCALI (Scherer et al., 2003)
bările minore ce apar în cadrul producerii vorbirii
PLICTISEALĂ
PARAMETRI
ENERVARE
RE/STRES
TRISTEȚE
ACUSTICI
oferă atât avantaje (prin asigurarea unui sistem de
BUCURIE
EXCITA-
FRICĂ
răspuns sensibil şi rapid pentru monitorizarea gradului
de stimulare), cât şi dezavantaje (date de gradul mare
de zgomot care este inclus de schimbările respiratorii
minore, fonație şi articulare, pe lângă diferențele rata vorbirii şi fluența
interindividuale. O altă problemă este dată de un numărul de
număr de parametri acustici care pot fi produşi de silabe pe secun- > >= <> < > <
cadre fonatorii şi de articulare foarte diferite. Prin dă
urmare, este foarte dificil de dedus natura exactă durata silabei < <= <> > < >
care stă la baza procesului de producție dintr-un pat- durata vocalelor
>= >= > >= < >=
accentuate
tern acustic dat (Scherer, 1989b). Fig. 7.10 prezintă
numărul şi dura-
cele patru clase principale de parametri vocali, ta pauzelor
< < < > <> >
alături de mecanismele de producție care sunt respon- durata relativă a
sabile pentru schimbările din aceşti parametri şi vari- segmentelor > <>
abilele acustice folosite în măsurarea acestora: vorbite
durata relativă a
segmentelor < <>
nevorbite
sursa vocii – F0 şi prozodia
media F0 (3) > > > < > <=
F0: a cincea
funcție de repar-
> > = <= > <=
tiție (percentile)
(3)
deviația F0 (3) > > > < > <
gama F0 (3) > > > < <> <=
frecvența silabe-
> >= > <
lor accentuate
gradientul F0 de
urcare şi coborâ- > > > < <> <=
re (3, 6)
căderea finală
F0: gamă şi > > > < <> <=
gradient (3, 4, 7)
sursa vocii – efortul vocal şi tipul fonației
media intensită-
> >= > <= <=
ții (dB) (5)
FIG. 7.10. EFECTELE MECANISMELOR DE PRODUCERE A deviația intensi-
> > > < <
VOCII ASUPRA PARAMETRILOR ACUSTICI (refăcut din Sche- tății (db) (5)
rer, 1989b) gradientul urcă-
rii şi coborârii > >= > < <=
intensității (2)
energia spectra-
EMOȚII ȘI ALTE REACȚII
lă relativă în > > > < <> <=
benzi înalte (1)
Există o consistență destul de mare în cercetările panta spectrală < < < > <> >
acustice efectuate, în cazul în care acestea au legătu- laringizare = = > > =
ră cu nivelul de stimulare; însă aceasta nu este o do- jitter (3) >= >= > =
vadă a faptului că emoțiile distincte nu sunt diferenți- sclipitre/licărire >= >= > =
(3) creşte. Ca în cazul enervării, intensitatea crescută a

raportul armo- vorbirii specifică fricii este acompaniată de amplifica-
nici/zgomot (1, > > < < <= rea energiei frecvenței înalte; rata articulării creşte
3) de asemenea. Anxietatea sau îngrijorarea au o rată a
articulare – viteză şi precizie articulării crescută, însă alte variabile sunt inconsis-
formanți – preci-
? = > < <= <= tente. Unele studii au arătat o creştere a mediei F0,
zie şi locație
lățimea de
însă Banse şi Scherer au raportat opusul (valabil şi
bandă a forma- < < > >= pentru podeaua şi gama F0). În cazul anxietății s-a
tului raportat şi o diminuare a intensității vocale
Note:(1) Depinde de combinațiile fonemelor, precizia articulării sau (Johnstone şi Scherer, 2000).
tensiunea tractului vocal;
(2) depinde de trăsături metrice (realizarea accentului, ritmul etc.);
(3) depinde de trăsături specifice emițătorului (vârstă, sex, starea
TRISTEȚEA
sănătății etc.);
(4) depinde de modul propoziției/frazei; Ca în cazul fricii, cercetările converg către scăderea
(5) depinde de distanța microfonului şi amplificare; mediei F0, podelei F0, gamei F0 și intensității (deşi
(6) pentru segmentele accentuate;
(7) pentru porțiunea finală a propoziției. Banse şi Scherer au raportat creşterea gamei F0),
În foneme specifice, < mai mic, scăzut, mai puțin, sau mai strâmt; = precum şi contururi F0 direcționate în jos. Cores-
egal sau neutru; > mai mare, mai înalt, mai rapid, mai mult, progre- punzând descreşterii intensității, energia frecvenței
siv, sau mai larg; <= mai mic sau egal; > mai mare sau egal; <> au fost
raportate atât valori mari, cât şi mici.
înalte pare atenuată, indicând armonici înalte mai
slabe. De asemenea, rata articulării scade în tristețe.
Următoarele informații sintetice referitoare la afecte distinc- Cele mai multe cercetări au raportat studii asupra
te sunt preluate din Johnstone și Scherer (2003). formelor mai liniştite de tristețe și nu afecte ca dispe-
rarea (pentru care s-au identificat corelări reflectând
STRESUL excitarea, cum ar fi amplificarea intensității, a pode-
lei F0 și a energiei frecvenței înalte) (Johnstone şi
Stresul nu este un afect, ci un termen încă slab defi- Scherer, 2000).
nit, având două dimensiuni primare: fizică sau psihică.
S-a constatat că în condițiile de stres intens sau AFECTELE POZITIVE
încărcătură cognitivă mare creşte F0 şi intensitatea,
iar durata şi amplitudinea enunțului scad (apare În cadrul acestei supercategorii au fost studiate cel
vorbirea rapidă). Analiza structurii formantului poate mai des afecte precum entuziasmul, care presupune
fi folosită pentru a diferenția stresul fiziologic de cel stimulare ridicată, mai rar afecte precum bucuria. În
emoțional și pentru a anticipa direcția (pozitivă sau conformitate cu nivelul ridicat de stimulare care este
negativă) stresului emoțional (Simonov şi Forlov, de obicei aşteptat, există o convergență puternică a
1973). Sub stres cognitiv sau emoțional apar schimbări raportărilor în ceea ce priveşte amplificarea mediei
în precizia primilor doi formanți, direcția de schimba- F0, podelei F0 şi intensității. Gama şi variabilitatea
re depinzând de strategia de coping adoptată de vor- F0 cresc de asemenea. Cu toate acestea, există şi
bitor (Tolkmitt şi Scherer, 1986; Johnstone şi Scherer, dovezi inconclusive pentru creşterea energiei frec-
2000). ventei înalte şi a ratei articulării. Afectele pozitive
cu forme mai calme, cum ar fi mulțumirea, se pare
ENERVAREA că sunt caracterizate de cadre vocale relaxate, care
conduc la o medie F0 scăzută, podea F0 scăzută,
În general, în vorbirea afectată de enervare se ob- intensitate şi articulare scăzute și armonici înalte
servă o creştere a mediei F0 şi a intensității medii. mai slabe (Johnstone şi Scherer, 2000).
În unele studii s-a constatat că variabilitatea F0 şi
gama F0 de-a lungul cuvântării cresc de asemenea. Mai mulți cercetători au propus o distincție între emo-
Considerând faptul că media F0 nu este o măsurătoare țiile pozitive, iar aceste distincții pot fi folositoare în
acustică singulară, nu este clar dacă enervării îi sunt domeniul semnalelor vocale (Ekman, 1992; Scherer,
caracteristice un nivel mai ridicat al F0, o gamă mai 1986b). Expresiile vocale ale reuşitei, alinării, mulțu-
largă a F0, sau amândouă. Este posibil ca în aceste mirii şi plăcerii senzoriale sunt recunoscute de către
studii să se fi măsurat furia, în timp ce în studiile în oameni cu o rată mai mare decât media, cu mențiunea
care gamă şi variabilitatea F0 nu au fost identificate că mulțumirea (engl. contentment) este recunoscută
amplificate să fi măsurat de fapt ruda mai puțin inten- mai slab decât celelalte trei afecte (Sauter şi Scott,
să: iritarea (Banse şi Scherer, 1996). Contururile F0 au 2007).
tendința să fie direcționate în jos şi rata articulării au
tendința să fie în general mari în cazul furiei. De ase- Tandrețea (engl. tenderness) este caracterizată de
menea, este posibil ca enervarea să fie caracterizată tempo/rata vorbirii scăzută, variabilitatea şi nivelul
şi de o creştere a energiei frecvenței înalte, probabil intensității vocii scăzute, energie de frecvența înal-
reflectând presiunea subglotală mai mare ce conduce tă puțină, F0 şi variabilitatea F0 scăzute, contur F0
la o energie amplificată în armonicile superioare jos, atac al vocii scăzut şi regularitate
(Johnstone şi Scherer, 2000). microstructurală204 (Juslin şi Laukka, 2003). Pe de
altă parte, atracția sexuală este semnalată, pentru
FRICA amândouă sexele, prin voce cu înălțime scăzută şi
activare fiziologică amplă, în cazul vorbirii cu o
În frică se amplifică nivelul stimulării, iar intensita-
tea, media F0, podeaua F0203 și gama F0 cresc, deşi
Banse şi Scherer (1996) au arătat că gama F0 des- 204
Se pare că emoțiile pozitive au o regularitate mai mare decât
cele negative. Iregularitățile frecvenței, intensității şi duratei se
pare că sunt indicatori vocali ai afectelor negative (Juslin şi
203
Valorile F0 mai mici de 5%. Laukka, 2003).
154
persoană considerată atractivă; vocea este astfel PLICTISEALĂ VS. INTERES

percepută că fiind mai plăcută (Hughes et al., 2010).
În plictiseală, vorbirea este de regulă monotonă şi
DEZGUSTUL înceată (podea F0 joasă, gama şi variabilitatea F0
scăzute și o rată mică a articulării). În contrast, în
După Scherer (1989), rezultatele pentru dezgust au interes s-a remarcat o creştere a gamei F0 şi o rată
tendința să nu fie consistente în studiile efectuate. mare a vorbirii (Johnstone şi Scherer, 2000).
Puținele cercetări care au implicat acest afect variază
în procedurile de inducție, raportând rezultate con-
tradictorii în ceea ce priveşte creşterea sau descreş-
terea mediei F0.
TABELUL 7.5. PREDICȚII TEORETICE PENTRU SCHIMBĂRILE PARAMETRILOR ACUSTICI SELECTAȚI CA FUNCȚIE A STĂRII
AFECTIVE (Juslin şi Laukka, 2003; Scherer, 1986b)
PARAMETRI
TIPUL DE VOCE
RUŞINE SAU VINĂ

DESCURAJARE
PLICTISEALĂ
ENTUZISAM
ANXIETATE
DISPERARE
TANDREȚE
DEZGUST
TEROARE
BUCURIE
DISPREȚ
IRITARE
FURIE
F0
perturbaţie <= > > > ≥ >
medie < ≥ > <> <> > > ≥≥ <> <> ≤ >
gamă <= ≥ ≤ > ≥≥ < ≥≥
variabilitate < ≥ ≤ > ≥≥ < ≥≥ <
contur < > ≤ > > >> < = > <
regularitatea schimbării = < < < >
media F1 < < > > > > > > > > > >
media F2 < < < < < < < < < <
lățimea de bandă a F1 > <> << < <> << < << << << < <
precizia formantului > > > ≤ > > > > > >
intensitate <
medie < ≥ > >> ≤ > > ≥ ≥≥ <>
gamă <= > < > > >
variabilitate < < < > > <
gama frecvenței > > > >> > >> >> > > >
energia frecvenței înalte < <> > > <> >> > ≥≥ >> >> <> > <
zgomot spectral >
rata vorbirii < ≥ ≤ > ≥≥ ≥ <
timpul de tranziție > < > < < <
Simboluri: > creştere; < descreştere; = rămâne neschimbat; simbolurile duble indică puterea crescută a schimbării; < > indică influențe opuse
exercitate de tipurile trecute de voce; spațiile libere indică lipsa informațiilor.
Schimbările din subsistemele emoției (vezi S01) sunt

efectul rezultatelor al evaluărilor stimulului şi sunt
bazate pe considerații funcționale, având un bias
filogenetic puternic. Pornind de la aceste presupuneri
în ceea ce priveşte nevoia de răspunsuri adaptive
specifice, modelele detaliate de predicție pentru
producerea vocii sunt derivate din cercetările existen-
te (Scherer, 1991) asupra relației dintre SNV şi siste-
mul nervos somatic şi efectele acestora asupra organe-
lor vocale (e.g. în relația cu funcționarea coardelor
vocale, tensiunea musculaturii intra şi extralaringiană,
tensiunea peretelui tractului vocal, gradul de salivare,
cadrul articulatoriu). Ipotezele prezentate în tabelul
6.11 sunt derivate folosind asumpții fonetice standard
FIG. 7.11 – EFECTE DE ÎNDEMNARE (PUSH) ŞI ATRACȚIE
despre efectele producerii acestor variabile asupra
(PULL) (Kappas, 1991). Efectele de îndemnare sunt legate fizic şi
parametrilor acustici (Kappas et al., 1991). fiziologic de stările interne (e.g. tensiunea musculară); factorii de
atracție au legătură cu procesele psihologice (e.g. reguli de afişare
Deşi această abordare este oarecum speculativă, oferă expresivă). Este foarte posibil ca vocalizarea să fie determinată de
aceşti doi factori (Scherer, 1985; Scherer et al., 1980).
posibilitatea de legătură între teoriile afective, cerce-
tarea psihofiziologică şi măsurătorile acustice ale
Mai departe, tabelele 7.5 şi 7.6 conțin patternurile de
comportamentului vocal, în special în ceea ce priveşte
evaluare cognitivă a stimulilor care generează afecte,
efectele de îndemnare (fig. 7.11).
aici fiind legate de domeniul vocal. Multe din aceste
predicții nu au încă suport empiric:
155
TABELUL 7.5. SCHIMBĂRILE TIPULUI VOCAL ŞI AL CORELAȚIILOR ACESTORA CA EFECTE ALE EVALUĂRILOR (sintetizat pornind de
la Scherer, 1989b, 1992)
(SUB)VERIFICARE TIP DE
CORELAȚII ACUSTICE
STIMUL VOCE
NOUTATE
o întreruperea vocalizărilor curente
noutate, sau o sunete asemănătoare inhalării
-
schimbare bruscă o tăcere
o sunet ingresiv (fricativ) cu oprire glotală (spectru asemănător zgomotului)
familiar - o nicio schimbare
VALENȚĂ
o energia frecvenței joase >
o F1 <
largă (engl. o lățimea de bandă a F1 >
plăcut intrinsec
wide) o rezonanțe crescute
o tractul vocal scurtat de gură, colțurile buzelor fiind trase în sus
o sunet gutural şi expansiune faringiană, relaxarea muşchilor tractului
o energia frecvenței înalte >
îngustă/ o F1 >
o lățimea de bandă a F1 <
limitată
neplăcut intrinsec o F2 şi F3 <
(engl.
o rezonanță crescută
narrow) o tractul vocal scurtat de colțurile gurii trase în jos
o sunet gutural şi contracție faringiană, tensionarea muşchilor tractului
EXPECTANȚĂ
o F0 ajunge la capătul inferior al gamei
relevant şi potri- o energia frecvenței înalte <
o diferențe pronunțate între formante
vit cu expectan- relaxată
o schimbare către latura trofotropică: relaxarea aparatului vocal, salivare amplificată
țele o stimul facilitant: voce relaxată şi largă
o stimul obstructiv: voce relaxată şi îngustă
o dominanță ergotropică: tensionarea aparatului vocal şi a sistemului respirator, salivare diminuată
o diferențe pronunțate în frecvențele formantilor
o stimul facil: voce relaxată şi largă
relevant, dar o stimul obstructiv: voce relaxată şi îngustă
nepotrivit cu tensionată o F0 >
expectanțele o amplitudinea >
o jitter şi sclipire
o energia de frecvență înaltă >
o lățimea de bandă a F1 <
CONDUCTANȚĂ
o energia frecvenței joase >
facil în atingerea
+ largă o F1 <
obiectivului
o lățimea de bandă a F1 >
obstructiv în o energia frecvenței înalte > F1 >
atingerea obiecti- + îngustă o lățimea de bandă a F1 <
vului o F2 şi F3 <
o media F0 >
relevant şi nepo- o intensitatea medie >
trivit cu expec- tensionată o jitterul şi sclipirea > energia frecvenței înalte
tanțele o lățimea de bandă a F1 >
o diferențe pronunțate între formante;
CONTROL
o media F0 <
o gama F0 <
o intensitatea medie <
imposibil de o energia frecvenței înalte <
laxă
controlat o lățimea de bandă a F1 >
o zgomot spectral
o formantele se apropie de o poziție neutră
o dominanță tropotrofică: hipotensiunea musculaturii aparatului vocal şi a sistemului respirator
o media F0 <
posibil de contro- o intensitatea medie >
totală
lat o energie puternică în întreaga gamă a frecvenței
o dominanta ergotropica (vezi relevant, dar nepotrivit cu expectanţele)
o respirație adâncă, viguroasă
posibil de influen- o fonație în registrul pieptului
totală
țat o energie puternică în întreaga gamă a frecvenței
o amplitudinea F0 <
o media F0 >
imposibil de subțiată o armonici larg distanțate cu energie scăzută
influențat (engl. thin) o respirație rapidă
o fonație în registrul capului
COMPATIBILITATEA CU STANDARDELE ŞI REGULILE
încalcă standar- îngustă + o + voce laxă (dacă nu există control)
dul sau regula subțiată o + voce tensionată (dacă există control)
respectă standar- largă + o + voce relaxată (dacă există expectanță)
dul sau regula totală o + voce tensionată (dacă stimulul este neaşteptat)
Abrevieri: > = creştere, amplificare, urcare; < = descreştere, diminuare, scădere.
TABELUL 7.6. PREDICȚIILE SCHIMBĂRILOR ACUSTICE ÎN

CAZUL A PARTU FAMILII AFECTIVE (Scherer, 1992a) S41 | EVOLUȚIA COMUNICĂRII
CLASĂ
AFEC-
EVALUAREA TIP DE SCHIMBĂRI ALE PARA- VOCALE
STIMULULUI VOCE METRILOR ACUSTICI
TIVĂ
discrepant tensionată tensionare + îngustare Multe animale folosesc sunetele ca mijloc de comuni-
+ masivitate: media F0 care (Busnel, 1977; Scherer, 1985; Snowdon, 2003), iar
obstructiv îngustă >; intensitatea medie ulterior lucrării seminale a lui Darvin (1872/1998),
>; jitter şi sclipire; mulți cercetători din domeniul comunicării vocale au
enervare
control tensionată
F1 >, lățimea de banda afirmat faptul că există o continuitate filogenetică a
a F1 <; F2 şi F3 <; expresiei vocale (sinteză: Papousek, 1992). Ploog
energie puternica în (1992) a descris transformarea morfologică a laringe-
putință toată gama frecvenței; lui dintr-un organ exclusiv respirator (e.g. anumiți
totală
mare energia frecvenței
înalte >;
peşti) într-un organ respirator cu o capacitate voca-
nou - tensionare + îngustare
lă limitată (e.g. în amfibieni, reptile și mamifere
+ subțiere: media F0 inferioare), în final devenind un instrument sofisti-
discrepant tensionată >, gama şi variabilita- cat pe care oamenii îl folosesc pentru a vorbi într-o
tea F0 >; manieră expresivă. Funcția comportamentului vocal a
F1 >, F2 şi F3 <, lăți- unui organism reflectă constrângeri atât fizice, cât şi
frică
obstructiv îngustă
mea de bandă a F1 <; ecologice.
energia frecvenței
putință înalte >, armonici larg Chiar după naştere, dar şi în copilăria timpurie, copiii
subțiată
mică distanțate cu energie
preferă să asculte cuvântarea adulților direcționată
scăzută;
către sine, mai puțin către alți adulți. Cuvântarea
tensionare + îngustare
+ laxitate: media F0 <, către copiii este simplificată din punct de vedere
obstructiv îngustă lingvistic şi este caracterizată de înălțime vocală ridi-
gama F0 <, intensita-
tristețe
tea medie < cată şi intonație exagerată. Totodată, copiii preferă să

F1 >, F2 şi F3 <, asculte vorbirea în limba lor nativă şi pot face diferen-
fără control laxă
formantele zgomotului ța între alte limbi pe baza unor elemente precise (e.g.
spectral se apropie de ritmică sau indicatori fonologici). Limbajul vorbit este
o poziție neutră; un indicator social important care este folosit chiar
tensionată + largă: şi de către copii pentru a identifica alte persoane
media F0 >, intensita-
discrepant tensionată
tea medie >, jitter şi
drept potențiali parteneri sociali (Guellai şi Streri,
bucurie
sclipire; 2011).
F1 <, diferențe pro-
facil largă nunțate între for- Constrângerile fizice includ mecanismul fiziologic
manți. efectiv de producere a sunetului. Sfera organelor de
Abrevieri: > creştere; < descreştere. emitere a sunetelor reidentificate în regnul animal
este mare, aceste organe fiind localizate în părți dife-
rite ale corpului. Cu toate acestea, în multe vertebra-
te superioare organele specializate în vocalizare exis-
tă, de obicei funcționând prin mijloace de autopropul-
CONCLUZII sare sau aspirarea aerului printr-un tub (care diferă în
funcție de specie) cu membrane de ajustare sau sis-
În mare parte, cele mai sigure rezultate empirice în teme de tip fantă (e.g. coarde vocale). Aceste meca-
testarea acusticii emoționale sunt legate de dimen- nisme au, de obicei, organe adiționale, rezonatori,
siunea activării/excitării/stimulării, chiar şi din per- care amplifică anumite frecvențe sonore (Busnel,
spectiva teoriei categoriale. Mai multe studii au de- 1977). Principiul de bază al sursei sonore şi filtrului
monstrat, de exemplu, că enervarea şi bucuria sunt (sau rezonatorului) se aplică şi în cazul producerii
asociate cu F0 şi amplitudine intense. Însă în ceea ce vocii umane. Pentru multe animale inferioare, forma
priveşte relația valență-acustică, situația nu este semnalului acustic este o expresie fizica apropiată de
atât de clară. În prezent, rezultatele cercetărilor structura mecanică ce produce sunetul, însă animalele
denotă faptul că activarea este o dimensiune mult superioare au o structură fizică mai flexibilă datorită
mai importantă decât valența în ceea ce priveşte posibilităților variate de folosință a aceluiaşi organ şi a
afectarea acusticii vorbirii, iar legăturile acusticii unui grad mai mare de control mintal (Busnel, 1977).
verbale cu diverse emoții distincte sunt dificil de Nivelul exact de diferențiere din aparatul de produce-
demonstrat (Bachorowski şi Owren, 2008). re a sunetelor se reflectă în comportamentul vocal al
organismului. Astfel, de exemplu, aparatul primitiv
Cu toate acestea, este însă prematură concluzia că al amfibienilor (e.g. broasca) permite doar câteva
acustică vorbirii emoționale reflectă doar stimularea, semnale, în timp ce laringele complex al primatelor
sau că abordarea dimensională este mai bună decât nonumane face posibilă o varietate mai mare de
cea diferențială. În prezent este clar doar faptul ca expresii vocale (Ploog, 1992).
acustica emoțională este influențată de o varietate
de factori, printre care sexul şi trăsăturile de perso- Comportamentul vocal depinde şi de constrângerile
nalitate, sau chiar atitudinea interpersonală, în care ecologice. În general, se pare că importanța şi varieta-
persoana poate modela strategic acustica vocală tea comportamentului vocal a unui organism este
pentru a atinge un obiectiv anume (Bachorowski şi corelată cu gradul de cooperare socială al acestuia.
Owren, 2008). Astfel, expresia vocală este foarte importantă pen-
tru mamiferele sociale (MacLean, 1993). Gruparea
socială a evoluat ca mijloc de apărare cooperativă,
iar un anumit tip de sistem de comunicare nonver- impresie despre sine în mediul social în termeni de
bala a trebui să se dezvolte pentru a permite împăr- identitate, abilitate, morală, sau prestigiu) şi
țirea spațiului, sarcinilor şi a hranei (Boone şi Buck, convenționalizarea (i.e. stereotipizarea cu scopul de a
2003; Plutchik, 1980). Expresia vocală este un mijloc spori claritatea şi înțelesul comun ale semnalelor
de coordonare socială, iar nevoia unei comunicări vocale; Scherer, 1985).
vocale eficiente este urgentă şi esențială pentru oa-
meni, care arată o complexitate mare fără precedent Valoarea evoluționară a abilității de simulare a
a interacțiunii sociale (Buss şi Kenrick, 1998). Prin anumitor emoții (sau intenții comportamentale) este
urmare, unul din atributele definitorii ale expresiei dependentă de existență inițială a acelor expresii
vocale poate fi rolul sau social: asigură notarea afective autentice, motiv pentru care forma semna-
identității biologice şi sociale a indivizilor şi a stări- lelor strategice ar trebui să fie bazată pe semnalele
lor afective pe care le au. veritabile. Deoarece expresia vocală afectivă implică
des o combinație între efectele de îndemnare şi cele
Se pare că expresia vocală apare des în situațiile aso- de atracție, expresiile vocale spontane şi strategice
ciate cu problemele primare de supraviețuire pe care sunt dificil de clarificat în realitate (ibidem).
organismele diferite le au în comun (e.g. evitarea
prădătorilor, obținerea hranei, competiția pentru O mare parte din procesele implicate în vocalizare
resurse, sau îngrijirea puilor). O mare parte a vocali- sunt continue din punct de vedere filogenetic. Studiile
zărilor animalelor (sau cel puțin a mamiferelor soci- indică faptul că cele mai multe vocalizări animale
ale) implică stări motivaționale strâns relaționate de exprimă starea motivațională sau afectivă a individu-
sistemul afectiv (Hauser, 2000; Marler, 1977; Ploog, lui. Deşi abilitatea de a vorbi pare specific umană,
1986; Goodall, 1986; Scherer, 1985; Snowdon, 2003). multe structuri vocale relevante ale omului şi maimu-
Stările afective trebuie de obicei deduse din situațiile țelor se afla în corespondență. Pe baza unor dovezi
în care se produce vocalizarea. Cercetări comparative neurologice, se pare că maimuțelor le lipseşte capaci-
au adus evidența legăturii dintre anumite caracteris- tatea de a comunica informația care nu are legătură
tici acustice ale animalelor şi câteva reacții afective cu starea motivațională momentană (Jürgens, 1988).
(pe care le-am prezentat în S40). O explicație a aces-
tei descoperiri poate fi faptul că acele formele expre- În majoritatea circumstanțelor în care semnalarea
sive pe care le iau indirect acele vocalizări reflectă animală apare, se pot detecta funcții urgente şi de
contextul sau, mai specific, tiparele fiziologice dis- cerință, care de obicei implică cazurile de urgență în
tincte care sprijină comportamentul afectiv au fost legătură cu supraviețuirea sau protecția (Marler, 1977,
declanşate de aceste situații urgente. Vocalizarea p. 54). Aceasta nu implică neapărat faptul că vocaliză-
animală apare adesea în tandem cu stimularea rile animale semnalează doar stări afective şi manifes-
autonomică205 (Marler, 1977), iar factorii fiziologici tările fiziologice. Există elemente de reprezentare în
influențează producerea vocii a organismului în moduri anumite semnale (e.g. semnalele de alarmă care se
diferențiate prin efectele pe care factorii respectivi le referă la anumiți prădători) care sunt relaționate
au asupra naturii fonației şi rezonantei. Deşi expresia cogniției, nu doar proceselor afective pure (Marler,
vocală afectivă apare inițial din patternurile fiziolo- 1984; Seyfarth şi Cheney, 1982).
gice, este posibil totuşi ca forma precisă a expresiei
să reflecte de asemenea modul în care a devenit Un impuls principal în studierea relațiilor care stau la
progresiv ritualizată în semnale formale modelate baza dimensiunilor afective (e.g. stimularea) şi trăsă-
de constrângerile ecologice (Scherer, 1985). turilor acustice particulare este dat de studiul gradua-
lității găsit în sistemele de vocalizare ale unor specii.
Constrângerile ecologice implică nu doar mediul De exemplu, în multe primate, chemările nu sunt
fizic, ci şi pe cel social, iar deşi exprimarea vocală stereotipizate – i.e. nu sunt produse în aceeași formă
afectivă umană este bazată pe porțiuni filogenetice acustică de către toți indivizii -, ci apar variații ale
vechi ale creierului (care sunt în multe privințe frecvenței, compoziției spectrale şi duratei
similare celor prezente în primatele nonumane) (Eisenberg, 1974, 1976; Golud, 1983; Green, 1975;
pentru oameni este caracteristic un control voluntar Jürgens, 1979; Marler, 1965; Marler şi Tenaza, 1977;
mai mare asupra vocalizării (Jürgens, 2002). Prin Rowell şi Hinde, 1962). Aceste studii au arătat că
urmare, trebuie făcută o distincție între efectele de variațiile patternurilor complexe din structura acustică
îndemnare (engl. push effects; i.e. schimabri fizio- a semnalelor din speciile cu sisteme gradate de sem-
logice) şi cele de atracție (engl. pull effects; i.e. nalare sunt legate strâns de permanenta variabilitate
stiluri de vorbire influențate social) (Scherer, 1986, a stărilor afective. Mai mult, se pare că variațiile
1989). Efectele de îndemnare implică procese fizio- semnalului acustic sunt folosite de receptori pentru a
logice variate, cum ar fi respirația şi tensiunea mus- decodifica semnalele complexe și subtile ale semnalu-
culară, care sunt în mod natural influențate de răs- lui în ceea ce priveşte natura specifică a condiției de
punsul emoțional; de exemplu, tensiunea musculară declanşare, dar şi în termenii variațiilor delicate ale
crescută produsă de stimularea SNS poate influența răspunsului afectiv al emițătorului.
tiparul respirației, forma tractului vocal și expresia
facială, toate acestea influențând producerea vocii. Tenbrock (1971, 1975), adoptând o teorie sistemică
Efectele de atracție, pe de altă parte, reflectă con- pentru expresia vocală animală, presupune că starea
dițiile externe care pot duce la prezentarea strate- de sistem a animalului (care constă în variabile
gică a expresiei afective în scopuri de manipulare, organismice relevante şi de context ale mediului,
sau control ori inhibări sociale (Krebs şi Dawkins, inclusiv statutul social) afectează trei dimensiuni
1984). Aceasta poate implica procese sociale cum ar fi principale ale fonației: intensitatea, frecvența şi mo-
autoprezentarea (i.e. dorința de a crea o anumită delarea temporală. Autorul propune următoarea clasi-
ficare a semnalelor/apelurilor în relație cu stările de
205
sistem:
Excitarea SNV.
158
1. câmpul de contact (comunicare permanentă) – TABELUL 7.7. CORELĂRILE ACUSTICE ALE STĂRILOR MOTI-
semnale de: contact, alinare/sprijin (engl. VAȚIONAL-AFECTIVE PENTRU CÂTEVA SPECII DIFERITE DE
comfort), joacă, amenințare, apărare, suferință ANIMALE (tabel bazat pe Tembrock, 1975 și Morton, 1977;
apud Scherer, 1992a)
(engl. distress), dominanță, sumisiune;
STAREA MOTI-
2. câmpul de tranziție – semnale de apărare depăr-
VAȚIONAL- CARACTERISTICI ACUSTICE
tate, semnale teritoriale; AFECATIVĂ
3. câmpul de distanță (comunicare temporară) – relaxare, mulțu- sunete scurte repetate la frecvențe
semnale de reducere a distanței (atracție), sem- mire, confort, relativ joase;
nale de alarmă. joacă
dominanță, sunete cu frecvențe joase, aspre, frec-
Pe baza analizei spectrografice a unei părți din aceste ostilitate, inten- vență în cădere;
tipuri de apel pentru multe specii diferite, Tembrock ție de competiție
trage concluzia unei relații clare între aspectele parti- chemări cu tonalitate, scurte, de frec-
defensivă, frică vență amplă, declanşare cu amplitudine
culare ale stărilor de sistem şi caracteristicile de
mare și spectru larg al frecvenței;
fonație, care au ca rezultat anumite trăsături acusti- sumisiune, re- sunete cu tonalitate, de frecvență înal-
ce. Cercetătorul listează următoarele observații semnare tă, cu schimbări repetate ale frecvenței.
(Tembrock, 1975, p. 66-68; apud Scherer, 1985):
1. în câmpul de contact, pentru semnalele care
reflectă stări de relaxare şi mulțumire (e.g. sem-
nale de alinare şi joacă), apar sunete scurte repe-
tate la frecvențe relativ joase;
2. de asemenea, frecvențele joase caracterizează
apelurile dominante din întâlnirile care presupun
competiția și în semnalele de amenințare (în mare
parte când distanțele teritoriale critice sunt în-
călcate);
3. semnalele defensive, care pot fi rezultatul tranzi-
ției de la semnalele de amenințare, sunt scurte,
cu o declanşare mare a amplitudinii şi au un spec-
tru de frecvență larg;
4. apelurile sumisive, care pot fi rezultatul trecerii
graduale de la semnalele de amenințare sau de-
fensive, sunt caracterizate de frecvențe înalte,
schimbări repetate ale frecvenței şi de o tendință
către prelungirea temporală semnalului (engl.
temporal prolongation);
5. semnalele de atracție din câmpul de distanță sunt
de asemenea caracterizate de frecvențe înalte şi
de durata mare (prelungire temporală).
În încercarea de identificare a câtorva din procesele

care pot stă la baza acestor relații, Tembrock specu-
lează că semnalele din aria de contact (în special
mesajele de alinare) sunt produse de reacții parasim-
patice, în timp ce semnalele specifice competitivității
este posibil să fie produse de reacții simpatice. Este
posibil ca schimbările din registrul vocii să producă
diferențele acustice dintre semnalele de dominanță şi
cele de supunere. Unele din aceste sugestii sunt spe-
culative şi bazate pe date empirice insuficiente, însă
autorul a propus o serie de ipoteze prolifice care pot fi
testate.
159
strict fiziologică, în timp ce ascultarea este un pro-

S42 | PROCESUL ASCULTĂRII ces psiho-fiziologic. Analog, oamenii nu trebuie să
învețe să vadă, ci să învețe să citească. Similar, ascul-
INTRODUCERE
tarea necesită învățare, pentru că nu este un proces
natural, ci dobândit prin antrenament sistematic
Prozodia206 sau metrica emoțională are des ca func-
(Gamble și Gamble, 1999; Pearson și Nelson, 2000;
ție comunicarea socială şi are un impact important
Steil, 1991).
asupra comportamentului relaționat diferențelor
interindividuale; de exemplu, atenția către vocea
Ascultarea activă este cea care apare când un individ
unei persoane enervate creşte activitatea neuronală
afişează comportamente care semnalează atenția
din regiunile orbifrontale relaționate sensibilității
deschisă către altcineva, prin folosirea proceselor
interpersonale ale pedepsei/sancționării. Se pare că cognitive de asimilare a informației. Aceasta nu impli-
atenția şi emoțiile au efecte separate asupra procesă-
că însă partea deschisă/vizibilă a comportamentului,
rii stimulilor, reflectând un principiu fundamental al ci aspectele ascunse. Un individ poate asculta în se-
organizării creierului uman împărtăşit de percepția
cret fără a semnala faptul că este atent(ă) la ce se
vocii şi a feței. Detectarea unor eventuale amenințări
vorbește - aceasta fiind ascultarea pasivă (Hargie și
poate avea loc chiar şi atunci când nu sunt inițial în
Dickson, 2005).
centrul atenției, declanşând o analiză perceptuala
amplificată şi reorientând resursele procesării către
FUNCȚIILE ŞI TIPURILE DE ASCULTARE
stimulii amenințători (Hargie și Dickson, 2005).
Scopurile ascultării variază în funcție de context. O
Ascultarea reprezintă un proces complex bazat pe
problemă care apare des în relație cu obiectivul prin-
sistemul senzorial; presupune interpretarea, evalu- cipal al acesteia este faptul că cei mai mulți oameni
area, stocarea şi răspunsul la mesajele audio primite
ascultă cu intenția de a răspunde, nu cu intenția de
din mediul extern (Van Slyke, 1999).Din punct de a înțelege mesajul (Van Slyke, 1999). Aici, funcția
vedere social, ascultarea este procesul de conştien-
principală este propria opinie, nu dorința de a sonda
tizare a tuturor informațiilor pe care o altă persoană
mai adânc în informațiile oferite. Principalele funcții
le emite, verbal sau nonverbal, clar sau vag (Hill şi
ale ascultării dintr-o interacțiune socială sunt (Hargie
O‘Brien, 1999). În interacțiunea socială, ascultarea
și Dickson, 2005, p. 172):
este un proces de o importanță crucială. Multe din
1. concentrarea atenției asupra mesajului;
problemele întâlnite în timpul interacțiunilor umane 2. dobândirea înțelegerii depline şi corecte a in-
sunt cauzate de ascultarea deficitară (Robbins și
formației transmise;
Hunsaker, 1996).
3. evaluarea critică a mesajului;
4. monitorizarea mesajelor nonverbale care acom-
Ascultarea este benefică pentru sănătate: studiile
paniază mesajele verbale;
arată faptul că atunci când oamenii vorbesc, presiunea
5. exprimarea interesului şi implicării (engl.
vasculară creşte, iar când ascultă - scade (Borisoff și
attending);
Purdy, 1991). Cu toate acestea, depinde de cantitatea
6. încurajarea exprimării deschise şi sincere;
de efort depusă pentru ascultare - cei sau cele care
7. dezvoltarea unei abordări în care nu sinele este
ascultă cu adevărat încearcă să memoreze şi să înțe-
în centrul atenției;
leagă ce se comunică, arătând semne clare de activi-
8. atingerea unei înțelegeri comune şi acceptarea
tate fiziologică precum accelerarea ritmului cardiac, obiectivelor şi priorităților celorlalți oameni, dar
în timp ce la persoanele care nu sunt atente când
totodată şi pe cele proprii.
ascultă, ritmul cardiac scade foarte mult (Brilhart şi
Galanes, 1998).
Totodată, există mai multe forme de ascultare
(Hargie și Dickson, 2005):
Ascultarea este o abilitate centrală în primele trepte
ale dezvoltării umane. Copilul începe să răspundă noii
1. distinctivă: forma principală de ascultare, a
lumi prin auz (Wilding et al., 2000), fiind capabil să
cărui scop este scanarea şi monitorizarea stimu-
distingă, de exemplu, vocea tatălui de vocea unui
lilor auditivi şi/sau vizuali pentru a observa
bărbat străin, sau preferă să privească fotografia ma-
feedbackul primit (e.g. privirea expresiei faciale
mei şi nu a unei femei pe care nu o cunoaşte. Nou-
pentru observarea impactului provocat de mesa-
născuții îşi dezvoltă repede abilitatea de a combina jul transmis; Wolvin şi Coakley, 1996).
stimulii auditivi şi vizuali, astfel încât în jurul vârstei 2. de înțelegere: apare când oamenii ascultă me-
de 6-12 săptămâni devin întristați când li se arată un
saje informative sau instructive cu scopul de a
material video cu mama lor, în care partea audio este
dobândi mai multă cunoaştere (e.g. cursuri de
decalată de cea video. Ascultarea este procesul cen-
specialitate, documentare şi alte emisiuni radio
tral în dezvoltarea comunicării, pentru că oamenii
sau TV). Aici este importantă ascultarea ele-
trebuie să învețe să asculte înainte să învețe să
mentelor centrale, a ideilor principale şi teme-
vorbească, vorbitul apare înaintea cititului, iar citi-
lor fundamentale pentru a înțelege mesajul în
tul apare înaintea scrisului. Totodată, ascultarea şi
totalitate (Kramer, 2001).
cititul sunt două aspecte diferite ale aceluiaşi proces: 3. evaluativă: are loc atunci când vorbitorul sau
dobândirea şi retenția informației. Cele două procese
vorbitoarea încearcă să convingă, prin influența-
sunt paralele, ascultarea fiind echivalentul social al
rea atitudinii, opiniilor, sau acțiunilor. Recepto-
cititului. Amândouă sunt abilități cognitive şi lingvisti- rii ascultă şi evaluează pentru a face hotărârile
ce, iar această perspectivă cognitivă face distincția
potrivite (e.g. într-o negociere). Se ascultă do-
între a auzi şi a asculta: prima este o activitate vezile disponibile şi argumentele de suport care
sunt evaluate şi conduc spre o decizie. Această
206
formă de ascultare mai este numită de interpre-
PROZODÍE - punctuație.
160
tare sau de critică (Bostrom, 1997; Pearson şi Procesul ascultării începe când simțurile înregis-
Nelason, 2000). trează stimulii primiți în cantități mari de informa-
4. apreciativă: apare când un individ semnalează ții, însă care sunt reținute doar o perioadă scurtă de
anumite mesaje cu scopul de a dobândi plăcere timp. Înregistrarea vizuală senzorială este foarte tran-
odată cu recepția stimulilor (e.g. ascultarea mu- zitorie, durând puțin; cea auditivă este stocată în
zicii) (Hargie și Dickson, 2005). registru puțin mai mult, aproximativ 4 s 208 (Bostrom,
5. empatică: este specifică atunci când oamenii 1996, 1997; Thomas și Levine, 1996; apul Hargie și
ascultă pe cineva care are nevoie să vorbească şi Dickson, 2005).
să fie înțeles sau înțeleasă. Primele patru tipuri
de ascultare aduc beneficii doar ascultătorului,
însă aici scopul este dorința de a ajută vorbito-
rul. Acest tip de ascultare este comun între
membrii familiei, prietenii apropiați, sau între
cei doi membri ai unui cuplu conjugal (Steward
și Cash, 2000; Wolvin şi Coakley, 1996).
6. dialogică: aici, ascultarea are beneficii atât
pentru emițător, cât şi pentru receptor, dacă
indivizii fac schimb de informații şi ating o pozi-
ție mutuală. Mai este numită şi ascultare raţio-
nală (Halone şi Pecchioni, 2001).
Oamenii percep şi evaluează informațiile primite de

la alții pe baza propriilor opinii şi cunoştințe. Ascul-
tarea eficientă necesită motivație, dar şi o atitudine
cosmopolită şi cât mai obiectivă. De regulă, emițăto-
rii vor ca receptorii să răspundă în mod adecvat
mesajelor pe care le transmit, mai degrabă decât
doar să audă. Deşi răspunsul verbal este principalul
indicator al ascultării apreciate şi reuşite, dacă nu
este prezent şi comportamentul nonverbal, vorbitorul
poate avea dubii în ceea ce priveşte atenția ascultăto-
rului (Hargie și Dickson, 2005).
Schimbarea coerentă a subiectului de discuție apare

când acesta a fost epuizat; cea necoerentă apare când
schimbarea subiectului este abruptă şi motivul este
neexplicat. În primele trepte ale unei relații sociale,
indivizii de obicei se asigură că folosesc disjuncții207
înainte de o schimbare necoerentă, însă odată ce
relația este puternică, aceste marcări nu mai sunt FIG. 7.12. MODELUL PERCEPȚIEI SELECTIVE (Hargie și Dic-
necesare (Hargie și Dickson, 2005). kson, 2005, p. 174)
ASIMILAREA INFORMAȚIEI
PROCESELE ASCULTĂRII
Procesele feedbackului, cele cognitive şi cele ale
percepției joacă toate un rol important în asimilarea În termenii mesajelor verbale care sunt recepționate,
informației din timpul ascultării. În interacțiunile procesul ascultării este influențat de trei factori
sociale, feedbackul este constant, fiind semnalat de principali: reducționism, raționalizare şi schimbarea
stimulii din mediul fizic şi de la alți oameni. Nu tot ordinii evenimentelor:
feedbackul este conştientizat, datorită faptului că 1. Memoria umană este imperfectă. În medie,
vine în cantități foarte mari şi oamenii aleg în mod oamenii uită aproximativ 50% din ce aud în
activ informațiile pe care le filtrează pentru a deveni următoarele 5 s, iar după 8 ore îşi pot aminti
conştiente (fig. 7.12). Astfel, un filtru perceptiv de doar ~35% din informația inițială (Adler et al.,
selecție este activat, având funcția de a filtra doar o 2001). După 24 de ore, doar 20% din informație
cantitate limitată de informații care vor deveni con- mai este amintită209 (Wilson, 1999). Din moment
ştiente, în timp ce o parte din informația rămasă
este stocată la nivel subconştient. Un exemplu este
dat de percepția subliminală, ca de exemplu o infor-
208
mație momentană de ordin vizual dintr-un material Pentru a fi reținut, un stimul trebuie să fie filtrat din registrul
senzorial către nivelul conştient al individului şi stocat în
video, afişată pentru o durată de 0,4 s, atât de rapid memorie. În unele studii se afirmă că memoria de scurtă durată
încât nu poate fi conştientizată, însă poate influența reține stimulii pentru o durată de 20-60 s, putând face față la
comportamentul (Bostrom, 1996, 1997; Thomas și maximum 7 unități (± 2) de informație. De exemplu, un număr de
Levine, 1996; apul Hargie și Dickson, 2005). telefon este stocat pentru o perioadă limitată de timp, fiecare
cifră reprezentând o unitate de informație care este apoi
transmisă în memoria de lungă durată (Hargie și Dickson, 2005).
209
Debitul verbal mediu este de 125-175 de cuvinte pe minut,
valoare mai scăzută decât cantitatea de cuvinte care poate fi
207
DISJÚNCȚIE, disjuncții, s. f. Relație logică între două enunțuri procesată cognitiv, adică 400-800 cuvinte/minut. Această
care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin diferență oferă ascultătorilor posibilitatea de analiză şi
termenii disjunctivi „sau‖, „ori‖ și „fie‖. - Din fr. disjonction. organizare a datelor. Totodată, diferența poate încuraja
Sursa: DEX '98 (1998) umplerea spațiul liber cu alte activități mintale fără legătură cu
161
ce oamenii pot asimila doar o cantitate limita- ASPECTELE ASCULTĂRII

tă de date, mesajele pe care le primesc sunt
reduse, însă uneori costul este chiar filtrarea Există patru tipuri principale de ascultători (Galanes
informațiilor vitale. Există mai multe tehnici et al., 2000):
care pot îmbunătăți stocarea informației: 1. orientați către persoană: scopul ascultării este
 înregistrarea audio sau video (Hargie legat de sentimentele şi opiniile celuilalt;
și Dickson, 2005); 2. orientați către obiectiv: receptorul se concen-
 scrisul, care poate creşte activitatea trează pe finalizarea unui țel şi nu vrea să ascul-
cognitivă implicată în ascultare şi te şi discute lucruri irelevante, fiind totodată in-
scriere; selecția şi sintetizarea ma- sensibil(ă) la nevoile celorlalți;
terialului; repetarea elementelor- 3. orientați către conținut: persoanele analitice
cheie; adaptarea terminologică a găsesc plăcere în disecarea informațiilor primite
mesajului, dacă este necesar şi se axează de obicei pe înțelesul literal al me-
(Brostrom, 1990); sajelor. De asemenea, vor să asculte toate as-
 instrumente de memorare, ca acro- pectele pentru a elimina incertitudinile, motiv
nimele, rimele, sau vizualizarea (în pentru care deciziile sunt luate cu dificultate;
care ascultătorul îşi creează o imagi- 4. orientați către timp: au ca scop principal finali-
ne vizuală mintală a informațiilor zarea obiectivelor într-o limită de timp impusă.
primite) (Dickson et al., 1997); Devin nerăbdători când se pierde timpul şi trag
 organizarea materialului în categorii, de multe ori concluzii fără să asculte toate in-
teme şi idei, uneori în ordine crono- formațiile.
logică - însă organizarea nu este efi-
cientă dacă este făcută în acelaşi Totodată, ascultarea depinde de numeroase aspecte
timp cu ascultarea (Gellatly, 1986; (sintetizat din Hargie și Dickson, 2005, p. 180-188):
Gregg, 1986).  aptitudinea lingvistică: oamenii cu un vocabular
2. În timp ce ascultă, oamenii asimilează informa- bogat sunt ascultători mai buni datorită înțelege-
ția prin moduri în care aceasta se potriveşte sirii şi asimilării unei arii mai largi de concepte;
tuației şi experiențelor proprii. Dacă datele nu  motivația: un receptor care este motivat(ă) în
se potrivesc imediat, pot fi raționalizate pentru acest sens memorează informații mai multe şi
a deveni acceptabile, însă prin acest mod se de- pentru o durată mai mare de timp;
formează realitatea prin trei moduri principale  abilități organizaționale: acestea facilitează
(Gregg, 1986; apud Hargie și Dickson, 2005): învățarea, ascultătorii abili identificând elemen-
 atribuirea unor cauze diferite de ce- tele-cheie ale mesajului;
le prezentate;  folosirea unor tehnici speciale de concentrare,
 erori/transformări fonetice, prin precum automotivația (e.g. Nu acord suficientă
confuzii acustice cauzate de similari- atenţie, ar trebui să fiu mai atent!),
tățile dintre anumite cuvinte; autosolidificarea (e.g. Ascult bine şi înţeleg ce se
 reducționism, prin adăugarea unor transmite), sau întrebări (e.g. De ce îmi spune
informații noi, apărând efecte de acest lucru tocmai acum?) (Egan, 2002);
genul telefonul fără fir.  vârsta: apare o capacitate redusă a procesării
3. Schimbarea ordinii evenimentelor apare când informației odată cu îmbătrânirea (Giordano,
datele devin amestecate şi memorate într-o or- 2000);
dine greşită, ca de exemplu Luaţi două tablete  factorii de mediu: temperatură, luminozitate,
de trei ori pe zi devine Luaţi trei tablete de do- zgomot etc.;
uă ori pe zi (Hargie și Dickson, 2005).  sexul: de exemplu, bărbații folosesc aprobarea
din cap pentru a semnala acordul, iar femeile fo-
losesc această mişcare pentru a indica faptul că
sunt atente (Steward şi Logan, 1998);
 condiția fizică este importantă, pentru că ascul-
tarea se deteriorează odată cu apariția oboselii.
De asemenea, şezutul facilitează ascultarea;
 trăsături de personalitate: persoanele anxioase
nu pot fi ascultători buni pentru că sunt preocu-
pate de mediul extern incert, neputând fi complet
atente la dialog. De asemenea, nici persoanele
foarte extravertite nu pot acorda atenție unui dia-
log decât pentru perioade scurte de timp, la fel şi
narcisiştii, care sunt dominanți şi concentrați că-
tre sine (Adler et al., 2001; Beck, 1999; Bostrom,
1990);
 statusul: atenția receptorului este sporită când
trebuie să asculte mesajul unei persoane cu o au-
FIG. 7.13. MODELUL EXTINS AL ASCULTĂRII (Hargie și Dic- toritate mai mare (Bargiela-Chiappini și Harris,
kson, 2005, p. 178)
1996);
 structura: dacă mesajul este neclar sau fără o
structură coerentă, devine problematic. Totoda-
tă, folosirea metaforelor sau a altor figuri de stil
poate genera înțelesuri multiple datorită gradului
mesajul (e.g. reveria - visarea cu ochii deschişi) (Hargie și mare de abstractizare;
Dickson, 2005).
162
 importanța: dacă mesajul este interesant, cu- INDICATORII NONVERBALI AI ASCULTĂRII

prinderea şi re-evocarea acestuia sunt sporite. Pa-
radoxal însă, mesajele care conțin discrepanțe ale Ascultare:
expectanțelor atrag atenția şi motivează evalua-  ZD (Rosenfeld și Hancks, 1980);
rea acelui mesaj neaşteptat. Cele mai interesante  mișcări în zona buzelor neasociate cu vorbirea210
mesaje sunt cele care schimbă sau provoacă opi- (Rosenfeld și Hancks, 1980);
niile curente (Frick, 1992; Schneider și Laurion,  UA 1+2 (Rosenfeld și Hancks, 1980);
1993);  contact vizual (însă aici trebuie luat în considera-
 complexitatea: dificultatea materialului prezen- re comportamentul normal al individului, care
tat afectează ascultarea. poate să presupună evitarea privirii în mod uzual)
(Bavelas et al., 2002; Rosenfeld și Hancks, 1980);
OBSTACOLELE ASCULTĂRII  clipire (Rosenfeld și Hancks, 1980);
 mimică motoare, sau expresii faciale de reflecta-
Totodată, există mai multe elemente care pot re a stării celeilalte persoane, generate de capa-
obstacola ascultarea (sintetizat din Hargie și Dickson, citatea empatică (Bavelas et al., 1986; Rosenfeld
2005, p. 188-191) (vezi și tabelul 7.8): și Hancks, 1980);
 posturi specifice atenției, ca înclinarea corpului în
1. ascultarea dihotomică apare când cineva în- față, înclinarea capului în lateral, sau mimică
cearcă să asimileze informații din două surse di- posturală (Rosenfeld și Hancks, 1980);
ferite simultan;  aprobări din cap (Duggan și Parrott, 2001;
2. neatenția apare când ascultătorii nu acordă Rosenfeld și Hancks, 1980);
suficientă atenție vorbitorului, din diverse moti-
ve (Hayes, 1998); Deşi este posibil ca ascultarea să fie veritabilă chiar şi
3. biasul individual este mereu prezent, deoarece fără apariția acestor indicatori nonverbali, este puțin
oamenii nu pot fi perfect obiectivi, filtrând şi probabil ca măcar unul din aceştia să nu fie prezenți.
deformând datele primite (Egan, 2002; Halone și De asemenea, au fost identificați și indicatori ai pseu-
Pecchioni, 2001); do-ascultării (Duggan și Parrott, 2001; preluat din
4. determinarea mentalității (engl. mental set): Hargie și Dickson, 2005, p. 193):
oamenii sunt afectați de experiențele anterioa-  motivele principale ale pseudoascultării sunt
re, de atitudini, valori, opinii, sentimente, toate anxietatea sau alte forme ale fricii, iritarea, sau
având efect asupra determinării mintale de fie- dezinteresul - aici apărând plictiseala (apariția
care dată. Ceilalți oameni sunt evaluați pe baza semnalelor nonverbale specifice plictiselii; vezi
aspectului exterior, a standardelor etc. Procesul tabelul A.2, addendă);
stereotipiilor apare ca o formă a scurtăturilor  expresii faciale nepotrivite sau insuficiente;
cognitive, evaluările fiind bazate pe cine vor-  contact vizual scăzut sau inexistent (iarăşi, trebu-
beşte, nu pe ce se comunică. În mare, determi- ie luat în considerare comportamentul normal al
narea mintală reprezintă tendința de abordare a individului);
situațiilor asemănătoare în moduri similare, da-  folosirea slabă a paralimbajului (ton vocal linear,
torită faptului că nu au fost problematice în tre- întreruperi necoerente, lipsa accentelor verbale
cut prin acea abordare (Galanes et al., 2002; etc.);
Tourish, 1999);  absența aprobărilor din cap;
5. blocarea apare când indivizii nu vor să continue  absența reglatorilor;
o anumită direcție a dilogului şi recurg la diver-  folosirea comportamentelor de abatere, care în
se acțiuni pentru a termina sau devia conversa- anumite contexte semnalează neatenția (e.g. căs-
ția. care, frecarea ochilor, privirea ceasului, scrisul
sau cititul în timpul ascultării).
TABELUL 7.8. OBSTACOLELE ASCULTĂRII (Hargie și Dickson,

2005)
TREAPTĂ OBSTACOL
o zgomot extern;
senzorială o insuficiență fizică (e.g. auz slab);
o suprasarcină cognitivă;
o debit verbal slab (e.g. monoton);
o mesaje excesiv de lungi;
o mesaj incoerent;
atenție (engl. o oboseală;
attending) o mediu inconfortabil;
o dispoziție afectivă negativă;
o atitudine negativă asupra emițătoru-
lui;
o abilitate lingvistică slabă;
o ascultare selectivă;
o biasarea receptorului;
comprehensiune
o absența empatiei;
o medii diferite de proveniență emiță-
torilor şi receptorilor;
o abilități scăzute de ascultare pe
termen scurt;
memorare o limitări ale capacității de memora-
re; 210
Cei doi autori nu specifică mișcările exacte (Rosenfeld și
o inhibare proactivă şi retroactivă; Hancks, 1980, p. 196).
163
punct de vedere psihologic, cum ar fi rigiditatea,

S43 | PERSONALITATEA, EXPRE- complexitatea cognitivă, sau diferențierea cognitivă
SIA VOCALĂ ȘI COMUNICAREA (engl. cognitive differentiation) pot exercita o influen-
ța puternică asupra producerii vorbirii, rolul acestora
În multe specii, indicatorii vocali sunt un semn dis- nu a fost încă bine înțeles (Scherer şi Scherer, 1981).
tinctiv al indivizilor în termenii caracteristicilor
biologice şi psihologice, dar şi în ceea ce priveşte EFICIENȚA FUNCȚIONALĂ
apartenența la diferite categorii sociale. Natura
caracteristicilor vocale permite de multe ori obser- Un individ poate afişa sau folosi anumite aspecte ale
vatorului să aprecieze relația unui individ cu alții şi comportamentului vorbirii, cum ar fi volumul, dacă
să deducă starea afectivă şi intenția comportamen- în trecut acest comportament a facilitat atingerea
tală. Fără această informație, reacția comportamenta- unor obiective. Datorită acestor întăritori, indivizii s-
lă flexibilă din interacțiunile sociale complexe ar fi au angajat din obişnuință în aceste comportamente, în
imposibilă (Giles et al., 1979). Anumite aspecte ale mod conştient sau subconştient. Dacă obiectivele
vorbirii semnalează identitatea, vârsta, sexul, statu- atinse prin aceste aspecte comportamentale sunt
sul, apartenența la un anumit grup, aspecte ale struc- strâns legate de anumite predispoziții care îi stau la
turii sociale şi alte aspecte ale identității sociale şi bază, atunci frecvența de apariție a unui anumit com-
psihologice (Scherer şi Giles, 1979). Încă din antichita- portament este posibil să fie menținută la un nivel
te, vocea este considerată o sursă principală de ex- relativ mare (Scherer şi Scherer, 1981). Prin urmare,
primare a personalității (Kramer, 1963; Görlitz, 1972, persoanele mai dominante vorbesc din obişnuinţă cu o
1975; Laver, 1975). Baza efectelor predispozițiilor voce mai intensă decât persoanele sumisive, deoarece
asupra comportamentului poate fi biofizică sau volumul a fost folositor în facilitarea indivizilor domi-
psihologică. nanți de a monopoliza interacțiunile sociale.
FACTORI BIOFIZICI AUTOPREZENTAREA
O parte din producerea vorbirii, ca şi alte compor- Strâns legată de noțiunea eficienței funcționale este
tamente, este determinată de caracteristicile biofi- exteriorizarea personalității prin strategia autoprezen-
zice ale individului. Rezultate empirice asupra naturii tării sociale. Întrucât eficiența funcțională se referă la
şi gradului acestei determinări sunt însă rare. Cu toate atingerea unui obiectiv (de multe ori interacțional)
acestea, anumiți factori sunt mai influențabili decât relevant unei anumite nevoi legată de personalitate,
alții în afectarea producerii vorbirii. Acestea sunt autoprezentarea se referă la formarea în observa-
caracteristicile corporale şi reactivitatea emoțională. tori a unor atribuiri de personalitate care pot fi
Caracteristicile structurale ale organismului unui relaționate sau nu predispozițiilor reale ale actoru-
individ, în special aparatul vocal (e.g. mărimea la- lui. Premisa autoprezentării este existența unor reguli
ringelui sau caracteristici ale rezonantei tractului culturale puternice şi comune pentru a deduce perso-
vocal), ar trebui să afecteze producerea vorbirii. nalitatea din comportament, reguli care nu este nece-
Unii psihologi au încercat să identifice anumite tipuri sar să fie bazate trăsăturile reale ale individului. Dacă
de corpuri distincte (Kretzchmer, 1921; Sheldon, 1954) într-o societate există câteva trăsături care sunt valo-
şi au postulat diferențe în ceea ce priveşte tempera- roase, cum ar fi extraversia și dacă există reguli socia-
mentul şi funcționarea psihologică. Cu toate acestea, le de deducție conform cărora extravertiții vorbesc
dovezile sunt neconvingătoare (Hall şi Lindzey, 1970). mai tare, o persoană care va încercă să se prezintă ca
Nu este cert dacă tipurile de corp diferite au ca rezul- extravertit sau extravertită este probabil să vorbească
tat caracteristici vocale diferite (Fährmann, 1967; la o intensitate ridicată. Se poate presupune că aspec-
Görlitz, 1972). tele comportamentului, care într-un context cultural
sunt o bază solidă pentru atribuirea caracteristicilor
Pe de altă parte, este posibil ca reactivitatea emoți- apreciate, pot fi afişate de actori într-o încercare
onală să se reflecte în diferențele interindividuale conştientă sau inconştientă de generare a atribuirilor
stabile în ceea ce priveşte tonusul muscular uzu- respective (Scherer și Scherer, 1981).
al/deprins şi alte procese psihologice (Goldstein,
1964; Gellhorn, 1967). Un factor dificil de analizat AUTOÎMPLINIREA211
este relația dintre procesele psihologice şi aspectele
vorbirii şi vocii, deoarece aceste procese nu se produc Conform celor mai mult teoreticieni ai personalității,
în mod continuu. De exemplu, nivelul de stimulare predispozițiile sunt parțial determinate de înclinații
diferă de la individ la individ în funcție de diferențele moştenite genetic şi parțial de socializare (e.g.
fiziologice fundamentale (e.g. extraversie-introversie) Mischel, 1968). O parte importantă a procesului de
şi/sau strategiile de coping (e.g. reprimare- socializare sunt reacțiile persoanelor apropia-
sensibilizare) (Scherer și Scherer, 1981). te/importante din mediul social către individ. Aceste
reacții sunt determinate în mare parte de comporta-
FACTORI PSIHOLOGICI mentul acelui individ. După cum autoconceptul este
format din reacțiile persoanelor apropiate şi importan-
Producția vorbirii este reglată în mare parte de te (Mead, 1934), indivizii îşi pot atribui trăsătura res-
procesele cognitive. Prin urmare, se poate asuma o pectivă, se pot comporta ca atare și îşi pot forma
relație strânsă între structura cognitivă şi compor-
tamentul vorbirii. Această relație este destul de evi-
dentă în tulburările severe de funcționare cognitivă,
cum ar fi vătămarea creierului, care conduce la afazie 211
AUTOÎNDEPLINIREA PROFEȚIEI (engl. self-fulfilling prophecy) :
şi alte disfuncții de vorbire (Lenneberg, 1967; expectanțele cu privire la o persoană pot conduce la un
Whitaker, 1976). În timp ce factorii mai relevanți din comportament al acesteia care să confirme acele aşteptări. Efect
de expectanță interpersonală (DIS, 2004, p. 299).
164
progresiv, prin interiorizare, aceste predispoziții con- rizată de cuvinte mai oclusive212, tăiate şi mai repe-
form regulilor de deducție (Scherer şi Scherer, 1981). tate (Schucker şi Jacobs, 1977).
PAUZELE DIN VORBIRE
INDICATORI TEMPORALI Predispoziția către anxietate este asociată pozitiv

cu numărul mare de pauze din situațiile generatoare
În continuare, o serie de indicatori au stat la baza de anxietate, însă nu s-au găsit diferențe între indi-
cercetărilor în ceea ce priveşte relația personalitate- vizii anxioşi şi cei mai puțin anxioşi în contextele
voce: temporali, de frecvență şi intensitate, sau de pozitive (Helfrich şi Dahme, 1974). Este posibil ca
fluență (i.e. pauze, discontinuități) (Scherer, 1984, indivizii anxioşi să folosească pauze mai lungi pentru a
Scherer şi Scherer, 1981). face apel la mediu pentru suport; pe de altă parte,
oamenii cu predispoziție către anxietatea redusă cau-
Aceşti indicatori conțin variabile importante, cum ar fi tă să exprime autoasigurarea (engl. self-assurance).
lungimea debitului verbal sau productivitatea. Luarea De asemenea, anxietatea (ca trăsătură) este corela-
frecventă a cuvântului este asociată cu dominanța tă pozitiv cu pauzele lungi şi mai dese din rostire,
(Scherer, 1979). Cantitatea de rostire este posibil să nu cu pauzele scurte (Scherer și Scherer, 1981).
fie relaționată organizării cognitive. Lazarus-Mainka
(1973) a arătat că studenții cu predispoziție mare În ceea ce priveşte extraversia, există o oarecare
către ingerință (măsurată prin testul Stroop) rostesc inconsistență a rezultatelor cercetărilor: extraversia
mai multe cuvinte (substantive şi verbe, în princi- este asociată pozitiv cu pauzele scurte (mai puține
pal) decât subiecții cu o predispoziție redusă către pauze mai lungi de 2 s, perioade mai scurte de tăce-
ingerință. Cercetătoarea interpretează aceste rezulta- re între rostire și un număr mai mic de pauze de
te ca fiind încercări de a include mai multe detalii în ezitare). Într-un alt studiu, extraversia a fost asocia-
frază şi de a forma propoziții mai complexe din punct tă cu pauzele mai lungi din vorbire (Scherer şi Sche-
de vedere sintactic. rer, 1981). Sau, Scherer (1979) a arătat că americanii
extravertiți au avut mai puține pauze decât intro-
Cantitatea producției verbale poate de asemenea fi vertiții.
determinată de interacțiuni strategice relaționate
variabilelor personalității. De exemplu, persoanele
care au un scor ridicat al machiavelismului se com-
portă într-o manieră controlată şi calmă în timpul
conversațiilor, având un flux verbal mai redus decât
nonmachiavelienii (Scherer şi Scherer, 1981).
FRECVENȚA ȘI INTENSITATEA
Cel mai cert parametru al frecvenței vocii în relația

cu personalitatea este F0 (care este un indicator
important, însă nu definitoriu în evaluarea înălțimii
vocii). F0 înaltă este asociată cu dominanța şi com-
petența, în cazul bărbaților americani şi într-o mă-
sură mai mică cu bărbații germani. De asemenea,
este asociată cu disciplina/fiabilitatea în cazul băr-
baților germani şi a femeilor americane (Kühnen,
1977; Scherer, 1979). O explicație posibilă ar fi că
vorbitorii dominanți şi disciplinați au tendința să aibă
un nivel permanent de stimulare mare, acesta afec-
tând tonusul muscular, deci şi frecvența fundamenta-
lă. Totodată, se pare că intensitatea vocală este aso-
ciată cu extraversia (Scherer et al., 1983yo).
Media F0 este crescută în cazul bărbaților (nu şi

femeilor) care îşi neagă anxietatea, însă faptul este
valabil doar în cazul stresului emoțional, nu cognitiv
(Scherer et al., 1983yo). De asemenea, stimulii sexu-
ali afectează mai mult bărbații care îşi neagă anxie-
tatea decât alți stimuli, aceasta fiind interpretată ca
o încercare de reacționare într-o manieră dezirabilă,
deoarece conținutul sexual solicită reprimare, iar
încercările de coping pot amplifica excitarea.
De asemenea, în cazul tipului A de personalitate, s-a

găsit o intensitate şi rapiditate a vorbirii mai mare
decât în cazul tipului B; sau, vorbirea este caracte-
212
OCLUSÍV ~ă (~i, ~e) (despre sunete consonante) Care se
articulează printr-o ocluzie a canalului fonator; exploziv. /<fr.
Occlusive. Sursa: NODEX.
165
C08 _____ MINCIUNA
C08 | MINCIUNA: ELE- S44 | CORPUL ȘI PRIVIREA

MENTE NONVERBALE
O persoană care minte nu este neapărat mai anxioa-
să decât una sinceră; sau, dacă este anxioasă, el sau
ea nu arăta neapărat mai multe semne de nelinişte.
Opinia stereotipică este că minciuna este imorală, iar
părerea generală - mincinoşii evită privirea - se potri-
veşte cu acest stereotip. Dacă minciuna este rea,
atunci oamenii trebuie să se simtă vinovați când mint
(fapt care nu este mereu adevărat). Mai mult decât
atât, dacă minciuna este rea, atunci oamenii trebuie
să fie anxioşi pentru că nu vor să fie prinşi cu minciu-
na. Această argumentare bazată pe imoralitate explică
motivul pentru care copiii de 5-6 ani asociază evitarea
contactului vizual213 sau mişcările brațelor şi mâinilor
cu minciuna (Vrij, 2008, p. 127). În acelaşi timp, în
toate manualele de pregătire ale politiei se mențio-
nează eronat faptul că mincinoşii evita privirea (prin-
tre alte semnale nonverbale, de asemenea fără suport
empiric). O acuzație în sine poate rezulta în compor-
tamentul anxios al suspectului (e.g. cele două reac-
ții de sus) - însă este vorba atât de suspecții vino-
vați, cât şi de cei inocenți (Vrij, 2008, p. 129).
Membrele inferioare, deşi pot transmite mesaje

nonverbale, sunt uşor de ascuns, iar mişcările sunt
la fel de uşor de inhibat. Unele mişcări pot fi extrem
de scurte ca durată, dar cele mai multe au o durată
mai mare de execuție, fiind observabile. Mişcarea
independentă a celor 10 degete, accelerația, durata,
alegerea zonei de contact şi acțiunile care pot fi în-
treprinse în apogeul mişcării fac din membrele superi-
oare o sursă foarte bogată şi expresivă de mesaje
nonverbale. Mâinile şi brațele sunt mai vizibile decât
membrele inferioare, sunt rar acoperite de haine sau
invizibile datorită mobilei, dar, spre deosebire de
față, pot fi ascunse mai uşor, iar mişcările sunt mai
simplu de inhibat. Pe de altă parte, fața nu poate fi
urmărită continuu, precum vocea, sau chiar anumite
mişcări corporale. De asemenea, privitul unei persoa-
ne care îşi atinge propriul corp este un comportament
aproape tabu, mai ales dacă sunt atinse orificii (e.g.
nările) sau zona genitală (Ekman, 2001).
Feedbackul intern este bazat pe conştientizarea

propriilor mişcări. Acesta este mai mare este în cazul
feței, urmată de privire, membrele superioare și
autoatingere (Hall et al., 2007). Când o persoană vrea
să ascundă starea în care se află, sau să simuleze o
emoție, va încerca aceasta în primul rând prin in-
termediul cuvintelor, apoi a feței. Restul corpului
nu primeşte atenție foarte mare, iar situația se
păstrează şi atunci când o persoana vrea să afle
dacă este mințită: acordă cea mai mare atenție
cuvintelor, ignorând expresiile faciale, mişcările şi
poziția corpului, cel mai ignorat element fiind vo-
cea. Revenind la biasul privirii, când un individ crede
213
Leal şi Vrij (2008) au demonstrat că minciuna care necesită
procesare cognitivă intensă are ca efect diminuarea ratei
clipirii în timpul verbalizării minciunii, moment după care
frecvența clipirii crește (i.e. când cererea cognitivă a încetat;
efect de compensare). În contrast, persoanele care în test trebu-
iau să spună adevărul au avut o creştere a ratei clipirii, dar cei
doi cercetători consideră că a fost un efect al anxietății (Chiba,
1985; Harrigan şi O'Connell, 1996; Tecce, 1992); deoarece pentru
persoanele care au spus adevărul procesarea cognitivă nu a fost
mare, nu au apărut nici efecte compensatorii (ca în cazul minciu-
nii) care să fie indicate prin frecvența clipirii.
166
C08 _____ MINCIUNA
că este mințit, acordă o atenție foarte mare privirii altă parte, gesturile metaforice, deictice şi ritmice
(durata, frecvența, direcția), deşi acest lucru nu are în se amplifică (Caso et al., 2006), însă trebuie conside-
realitate legătură cu minciuna (Ekman, 2001). rat faptul că suspiciunea nu influențează doar per-
soanele care mint, ci şi pe cele care spun adevărul
Ekman (e.g. 2001) consideră că tendința, în cazul (DePaulo et al., 2003), în acelaşi grad (vezi şi Bond şi
minciunii, este de a privi persoana mințită mai mult Fahey, 1987).
în ochi decât de obicei, în mare parte pentru a veri-
fica dacă înşelătoria este crezută. Însă nu există Totodată, intensitatea ilustratorilor crește când o
certitudini, fiecare om se comportă diferit: durata persoană depresivă iese din această stare. Sau, frec-
privirii nu este un semn al minciunii, nici universal, vența de folosire a ilustratorilor au legătură cu per-
nici personal. Deoarece persoanele care mint recurg sonalitatea. Vrij et al. (1997) au descoperit că per-
la acest comportament în mod deliberat, pot avea soanele cu o autoconştientizare215 publică mare, ca şi
tendința să îşi monitorizeze victima pentru a observa cele cu un autocontrol comportamental mare, folosesc
dacă minciuna are succes. Totuşi, deşi cercetările mai puțini ilustratori atunci când mint, în comparație
arată că nu există legătură între minciună şi privire214, cu situațiile în care spun adevărul.
se pare că relația este posibilă dacă se iau în calcul
anumite variabile ignorate până acum. Mann și colabo- Pe de altă parte, manipulatorii sunt un semn şi mai
ratorii săi (2012) au arătat că persoanele care mint incert al neliniştii, pentru că pot indica stări opuse:
recurg la contact vizual mutual (voluntar) asupra disconfort sau relaxare. Însă aceştia pot semnala
victimei mai des decât cele care spun adevărul; însă neliniştea sau nerăbdarea atunci când mişcările sunt
evitarea privirii nu diferă între cele două categorii. repetitive şi/sau tensionate (Ekman, 2001, 2004).
FRAGMENTE EMBLEMATICE, ILISTRATORII ŞI Cercetările arată că majoritatea oamenilor consideră

MANIPULATORII manipulatorii ca fiind un indicator cert al minciunii.
Dar, în realitate, aceste acțiuni sunt un semn sigur al
Un caz special îl reprezintă fragmentele emblemati- minciunii doar în cazuri foarte rare (mai ales în min-
ce. Acestea sunt echivalentul verbal al scăpărilor ciunile cu miză mică, unde apar rar; DePaulo et al.,
verbale. Apar în afara poziției de prezentare sau afişa- 2003; Vrij, 2008). Durata unui manipulator poate fi
re corporală, doar o parte din emblemă fiind efectua- scurtă (maximum 2 s) sau mare (peste 2 s). Când du-
tă, într-o manieră subtilă. Începutul şi/sau sfârşitul rează mai mult de 2 s, acestea par nişte mişcări
sunt mai degrabă progresive decât abrupte. Impor- tensionate şi incomode, însă poate fără a avea legă-
tant: cea sau cel care efectuează emblema sau o tură cu minciuna.
parte din aceasta nu este conştient(ă) de acțiune.
Ca şi scăpările verbale, fragmentele emblematice pot
dezvălui informații reprimate sau suprimate în mod
intenționat. De exemplu, ridicarea foarte uşoară a
unui singur umăr exprimă un nu ştiu! inconştient.
Mişcări precum ridicatul din umeri sau rotirea mâini-
lor cu palmele în sus (indică acelaşi mesaj) se multi-
plică în cazul minciunii. Când aceste scăpări apar,
ele sunt un indicator clar că persoana nu le-a conşti-
entizat. Ridicarea din umeri sugerează negarea a ceea
ce este spus şi apare mai ales atunci când se discută
opinii sau convingeri, mai rar atunci când se discută
despre sentimente (Ekman, 2001, 2004).
Ilustratorii se intensifică odată cu implicarea vorbi-

torului în discurs şi pot descreşte când implicarea
este scăzută, în plictiseală sau oboseală. De aseme-
nea, aceştia pot descreşte când persoana cântăreşte
cu atenție fiecare cuvânt înainte să-l rostească. Deşi
această acțiune poate fi rezultatul prudenței sau
ambivalenței, s-a dovedit a fi un indicator valoros –
însă nu cert - al încărcării cognitive mari, sau a
inhibării mişcărilor pentru a nu trăda minciuna
(DePaulo et al., 2003). De asemenea, mişcările subti-
le ale mâinilor şi degetelor, fără mişcarea brațelor,
au o frecvență de apariție scăzută în minciună (Vrij,
2008; Vrij şi Mann, 2005), iar minciuna este asociată
cu apariția mai frecventă a gesturilor metaforice
(vezi şi Hadar et al., 1998).
Mai mult, se pare că persoanele care mint şi ştiu că

se află sub suspiciune au tendința să facă mai puține
mişcări de automanipulare şi emblematice; pe de
214 215
Cercetări care au concluzionat că nu este cert dacă minciuna Autoconştientizarea publică se refera la abilitatea persoanelor
are legătură cu patternul privirii: Elich et al., 1985; Thomason et de a conştientiza perspectivele altor oameni şi de a acționa din
al., 1980; Wiseman et al., 2012. acea perspectivă (Fenigstei et al., 1975).
167
C08 _____ MINCIUNA
Cele mai multe expresii durează puțin, maximum 5 s;

S45 | EXPRESII FACIALE cele care depăşesc această valoare pot fi false dacă
apar şi alți indicatori, cum ar fi asimetria. Pentru orice
expresie emoțională, începutul şi încheierea pot fi
DATE GENERALE
abrupte sau graduale, în funcție de contextul în care
apar. De exemplu, în cazul în care cineva spune un
Majoritatea oamenilor poate păcăli prin expresia fa-
banc pentru a amuza, zâmbetul persoanei care ascultă
cială, iar motivul este că cei păcăliți nu pot detecta
poate fi lung, durând aproape toată durată bancului,
minciuna facială: abilitatea de a observa o minciună
dar încheierea zâmbetului poate fi bruscă dacă finalul
este generală, dar ține şi de context. Fața umană
nu a fost suficient de amuzant; sau, persoana nu poate
poate conține mai multe tipuri de scăpări (Ekman,
zâmbi deloc pe parcursul ascultării dar poate exploda
2001):
brusc în râs la sfârşit, neașteptându-se la un final atât
 microexpresii216;
de amuzant (Ekman, 2001).
 expresii inhibate subit;
 scăpări ale musculaturii faciale;
Localizarea unei expresii în relație cu discursul,
 clipire;
schimbările vocale şi corporale sunt indicatori foarte
 schimbări în dimensiunea pupilei;
importanți în cadrul unei minciuni. De exemplu, când
 lăcrimare;
o persoană vrea să falsifice exprimarea enervării,
 albirea sau roşirea feței;
comunică verbal faptul că este supărată înainte ca
 greşeli de sincronizare ale mişcărilor faciale;
expresia facială să apară; ori, persoana respectivă
 greşeli în localizarea mişcărilor faciale (i.e. gre-
poate lovi cu putere pumnul de masă - dacă expre-
şeli de configurare).
sia este falsă, aceasta urmează loviturii. Expresiile
faciale care nu sunt sincronizate cu mişcările corpului
Unele din acestea dezvăluie scăpări, trădând informa-
sunt cel mai probabil false (Ekman, 2001).
ția ascunsă; altele furnizează indicii că ceva este
ascuns, însă nu arăta şi ce (e.g. o emoție anume); sau,
Conform teoriei categoriale, începutul, durata şi în-
altele pot marca o expresie ca fiind falsă (Ekman,
cheierea surprizei trebuie să fie scurte, mai mici de 1
2001).
s. Dacă sunt mai mari de atât, poate fi o expresie de
ridiculizare sau imitare (i.e. persoana se preface într-
O persoană care minte poate exprima prin intermediul
un mod expresiv că este surprinsă), o surpriză-
feței două mesaje: ce vrea să arate şi ce vrea să as-
emblemă (i.e. persoana face referință la faptul că
cundă. Fața poate arăta (Ekman, 2001):
este surprinsă) sau expresie falsă (i.e. persoana în-
 ce emoție este declanşată217;
cearcă să pară surprinsă, deşi nu este) (Ekman, 2001).
 dacă două emoții sunt amestecate şi exprimate
Astfel, Ekman consideră că există mai mulți muşchi
facial în acelaşi timp (există cazuri în care pot să
faciali de încredere219 (ibidem):
apară mai multe emoții în același timp);
 mai puțin de 15% din populație poate executa
 intensitatea emoției.
voluntar ridicarea marginilor interioare ale sprân-
cenelor (UA 1+4), care poate indica întristarea,
Uneori, expresia emoțională a unei persoane poate
vinovăția, sau compasiunea;
indica faptul că minte, în ciuda intenției de a nu trăda
 mişcarea de ridicare şi împreunare a sprâncenelor
acest lucru. O minciună are succes dacă mincinosul
(UA 1+2+4) este foarte greu de executat voluntar
sau mincinoasa a reuşit să fabrice voluntar o expresie
(mai puțin de 7% din populație o pot executa). În
care pare veritabilă, fiind crezut(ă). Pe de altă parte,
frică, pleoapele pot fi controlate mult mai uşor
expresiile faciale emoționale sunt bogate în informa-
decât sprâncenele. Exprimă frică, îngrijorare, te-
ții, dar nu sunt voluntare, precum cele false. Dacă o
roare sau teamă.
expresie este absentă atunci când emoția corespun-
 muşchii ce acționează buzele în timpul enervării:
zătoare este prezentă, atunci expresia este delibe-
buzele devin mai puțin vizibile, dar nu sunt nea-
rată. Pentru cei mai mulți oameni, inhibarea unei
părat presate sau trase în interiorul gurii. Acțiu-
expresii emoționale nu este simplă dacă emoția este
nea voluntară este foarte dificilă şi apare de obi-
puternică şi se declanşează brusc. Acest fapt se
cei înainte ca persoana să îşi dea seama că este
produce deoarece impulsurile involuntare ale expresiei
nervoasă. Este o mişcare subtilă şi poate fi ascun-
ajung foarte repede la muşchii faciali, producând
să printr-un zâmbet fals sau deschiderea gurii.
contracții puternice şi greu de inhibat (Ekman, 2001).
DEZVOLTARE
Oamenii diferă nu doar în uşurința sau dificultatea
inhibării unei expresii, ci şi dacă sunt obişnuiți să o
Conform lui Ekman şi Oster (1979), dezvoltarea con-
inhibe sau nu. Există persoane care aplică aşa-numita
trolului expresiilor faciale are loc într-o manieră gra-
poker face, iar altele care exprimă emoțiile trăite de
duală şi se schimbă progresiv între copilărie şi viața
fiecare dată. Inhibarea are legătură cu mediul cultu-
adultă, de la expresii necontrolate şi automate la
ral. De exemplu, americanii încearcă să pară mult mai
expresii controlate voluntar. Abilitatea de a produce
prietenoşi decât sunt în realitate, iar japonezii zâm-
expresii faciale voluntare (la cerere) sporeşte între
besc chiar şi când simt dezacord sau simt dezgust
vârstele de 3 şi 13 ani, în jurul vârstei de 3 ani apă-
(Ekman, 1997a).
rând abilitatea de a afişa expresii voluntare care pot fi
Astfel, sincronizarea se referă la durata şi latențe-
le218 de început şi încheiere a unei expresii faciale. 218
219
Deși Ekman (2003a, b) afirmă că există câțiva mușchi de încre-
dere, care pot fi executați voluntar doar cu mare dificultate, se
216
Mişcări faciale care durează foarte puțin. pare că aceștia – deși sunt indicatori afectivi destul de cerți – nu
217
Unele persoane au tendința să atenueze reacțiile faciale când oferă informații despre reacții afective distincte, ci sunt folosiți
ştiu că acestea sunt obiectul atenției altor oameni. în mișcări faciale comune mai multor emoții (Mehu et al., 2012).
168
C08 _____ MINCIUNA
produse relativ uşor (bucurie şi surpriză; frica sau cunde (Porter şi ten Brinke, 2008; Ekman şi Friesen,
dezgustul sunt greu de executat voluntar chiar şi pen- 1975), în timp ce o expresie normală durează mai
tru majoritatea adulților; Lewis et al., 1987). Un nu- multe secunde. Microexpresiile nu sunt strict faciale
măr redus de rezultate empirice sugerează faptul că, (deşi lucrarea de față se referă doar la acestea), pu-
înainte de a putea formula şi reporta o strategie în tând să apară în aproape orice parte a corpului, fiind
formă verbală, copiii îşi pot controla expresiile facia- clasificate, pe baza tipului de modificare al unei ex-
le. Copiii de 5-6 ani pot, în anumite circumstanțe, să presii emoționale, în trei tipuri (Godavarthy, 2010):
folosească strategii de control mintal deşi nu le pot 1. expresii simulate: atunci când mascarea nu indică
încă declara verbal. Cu toate acestea, copiii de 10 ani o expresie autentică, mişcările fiind voluntare;
folosesc mai des strategii cum ar fi concentrarea aten- 2. expresii neutralizate: atunci când expresia auten-
ției către alte lucruri, sau strategii cognitiv- tică este suprimată, iar aspectul feței rămâne ne-
comportamentale, precum râd în sinea mea (Ceschi şi utru;
Scherer, 2003). 3. expresii mascate: atunci când o expresie autenti-
că este mascată complet de o altă expresie falsă.
MIȘCĂRILE FACIALE SUBTILE
Primul tip este cel mai uşor de detectat, pentru că
Conform teoriei categoriale, există două tipuri de este o acțiune directă şi nu presupune alte obstacole
expresii faciale emoționale: complete şi subtile. (Godavarthy, 2010).
Cele subtile pot fi (Ekman, 2001):
 parţiale: atunci când mişcările musculare nu Deci MEX faciale sunt mişcări care au o durată foarte
implică decât o porțiune a feței; acest aspect este mică de apariție, expunere şi dispariție (Haggard şi
însă valabil doar în teoria emoțiilor distincte. Isaacs, 1966; Ekman şi Friesen, 1969). Când un om
 slabe: intensitatea contracției musculare este încearcă în mod deliberat să îşi ascundă emoțiile (sau
foarte scăzută. când le reprimă în mod inconştient), pot să apară
 microexpresii: mişcări faciale care durează foarte aceste expresii faciale involuntare. Microexpresiile
puțin. sunt un indicator cert al faptului că o emoție este
ascunsă, dar nu arată şi motivul sau metoda de cen-
TABELUL 8.1. EXPRESII FACIALE SUBTILE (Ekman, 2001) zură. Pot fi rezultatul unei alegeri deliberate în care
TIPUL EX- persoana ştie cum se simte, dar nu vrea să arate220;
ASPECT POSIBILITATI DE APARITIE
PRESIEI sau, pot să apară ca rezultat al unei reprimări, în care
o începutul unei emoții; persoana nu ştie ce simte, iar cenzura este inconştien-
o emoție slabă; tă (Ekman, 2003a). Ca orice expresie facială emoțio-
structură parțială o emoție diminuată;
nală, MEX faciale sunt involuntare, deci inconştien-
o încercare nereuşită de a
ascunde o emoție. te, cel puțin în momentul producerii - doar expresia
o emoție slabă; faciala este involuntară, însă cenzura care o produce
o emoție diminuată; poate fi conştientă (Ekman, 1997b). Aceste mişcări
intensitate slabă sunt o pasăre rară, nu toți oamenii le produc. De ase-
o încercare nereuşită de a
ascunde o emoție. menea, viteza cu care o emoție apare şi este afişată
o suprimarea deliberată a afectează percepția acelei expresii (Kamachi et al.,
unei emoții; 2001).
durată microexpresie
o reprimarea inconştientă
a unei emoții.
Astfel, durata de afişare fiind foarte scurtă, aceste
acțiuni sunt observate extrem de rar în timp real -
Luarea deciziilor este o parte integrată a vieții. Unele
sau, mai bine zis, pot fi observate, dar nu şi corect
decizii sunt luate pe baza unor fapte raționate, în
interpretate. Există programe care îmbunătățesc abili-
timp ce altele sunt luate foarte rapid luând în conside-
tatea de a observa MEX faciale în timp real (e.g.
rare doar dovezile disponibile în acel moment. În
M.E.T.T. - Micro-Expression Training Tool, sau S.E.T.T.
ultimul scenariu, mintea umană nu evaluează în mod
– Subtle Expresioan Training Tool), însă doar 85% din
conştient factorii de contribuție diverşi; în schimb, de
oameni le pot observa cu antrenament. Sunt şi mai
cele mai multe ori stimulul este evaluat ca bun/corect
greu de observat atunci când persoana care le pro-
sau rău/greşit. Un număr mare din aceste decizii foar-
duce vorbeşte.
te rapide sunt de ordin social şi sunt făcute atunci
când există contact vizual - de cele mai multe ori
Poate cel mai important aspect al MEX este că deşi
atunci când există comunicare verbală. Când un om
acestea sunt încercări incomplete şi nereuşite de a
minte, încercând să înşele sau să îşi ascundă emoții-
suprima sau reprima exprimarea unei emoții, sunt
le, corpul exercită anomalii subtile care pot fi per-
doar un semnal al faptului că o emoție s-a produs,
cepute şi folosite în procesul de luare a deciziilor
nu un indicator cert al minciunii (Ekman, 2001).
(Ekman, 2001). Printre aceşti indicatori vizibili se
numără ridicarea umerilor, a sprâncenelor etc. Aceste
Cel mai proeminent domeniu de aplicare a detectării
anomalii foarte subtile sunt atât de consistente şi
MEX este cercetarea nonverbală a minciunilor. Deşi
pline de informații încât cercetătorii le-au denumit
tehnologia de detectare automată a MEX nu este încă
microexpresii (Godavarthy, 2010).
o realitate, i s-au găsit trebuințe în alte domenii.
Cercetătorii lucrează la modalitățile de identificare a
Microexpresia (MEX) poate fi descrisă ca fiind un
durerii fizice a pacienților folosind MEX (Littlewort et
model involuntar al unei mişcări (corporale sau
al., 2009) şi pentru măsurarea gradului de vătămare a
faciale) care este suficient de expresiv pentru a fi
nervilor din regiunile faciale. Cercetarea procesării
observabil, însă este insuficient de scurt (ca durată)
pentru a exprima o emoție (Ekman, Rolls et al.,
1992). Sunt foarte subtile şi uşor de ratat: de obicei, o 220
Deşi în acest caz încercarea de reglare a emoției este
microexpresie facială durează între 1/25 şi 1/5 se- voluntară, conştientă, contracția muşchilor faciali este automată.
169
C08 _____ MINCIUNA
semnalelor sociale evoluează folosind MEX în detecta-

rea plictiselii (Schuller et al., 2009). De asemenea,
cercetătorii au început să folosească detectarea au-
S46 | MANAGEMENTUL EXPRESII-
tomată a MEX în consilierea psihologică, cum ar fi LOR FACIALE
problemele de cuplu (Godavarthy, 2010).
Managementul unei expresii faciale se poate referi la
Ca rezultat al amenințării teroriste, în S.U.A. a apărut următoarele (Ekman, 2001):
un program de antrenament bazat pe descoperirile lui 1. o succesiune de expresii faciale;
Paul Ekman (Frank, 2007), care, după cum am explicit 2. ajustarea expresiei;
mai sus, afirmă că MEX constau în mişcări faciale com- 3. falsificarea expresiei.
plete şi de durată foarte scurtă. Acest program de
antrenament masiv pregăteşte angajații în securitate SUCCESIUNEA
să identifice potențialii suspecți, în mare parte prin
citirea emoțiilor ascunse facial ale pasagerilor din Succesiunea presupune adăugarea unei expresii
aeroporturile americane. Cu toate acestea, până re- ulterioare, ca un comentariu al expresiei care toc-
cent (Porter şi ten Brinke, 2008) aspectul morfologic mai a fost afișată. Expresia emoțională nu este schim-
al MEX propus de Ekman nu a fost dovedit empiric: bată în intensitate, ca în cazul ajustării, dar nu este
MEX faciale constau în mişcări parţiale221, nu care nici mascată sau înlocuită cu o expresie voluntară, ca
implică toate zonele expresive ale feței umane în falsificare. Zâmbetul (voluntar sau emoțional) este
(bărbie/buze, nas/obraji, sprâncene/frunte). Este cel mai des întâlnit succesor al unei expresii, putând
foarte probabil ca pregătirile care se bazează în pre- funcționa ca un comentariu/răspuns la oricare din
zent pe identificarea MEX complete (tabelul 7.1) să fie emoțiile negative (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen,
eronate. 1975).
În cele din urmă, nu este cert dacă MEX faciale sunt Există cazuri destul de rare în care mai mult de două
percepute conştient de către observatori; totuși, exis- expresii sunt implicate într-o succesiune, dar practic
tă un studiu care demonstrează faptul că mişcările numărul acestora nu are ca limită decât obosirea muș-
sunt percepute, nucleul amigdalian şi circuitele adia- chilor faciali. Când o expresie facială urmează imediat
cente fiind responsabile pentru recunoaşterea acestor după o alta, cele două pot fi (Ekman, 2001; Ekman şi
acțiuni rapide (Whalen et al., 1998). Friesen, 1975):
 amândouă emoționale;
 prima emoțională, iar a două voluntară;
 prima voluntară, iar a două emoțională;
 amândouă voluntare.
Succesiunea unor expresii faciale nu indică faptul că

o persoană mine. O înşiruire poate să apară şi în alte
cazuri care nu au legătură cu minciuna (Ekman, 2001;
Ekman şi Friesen, 1975).
AJUSTAREA
Ajustarea unei expresii faciale presupune modifica-

rea intensității pentru a semnala o emoție fie mai
slabă, fie mai puternică decât cea reală. Există trei
posibilități de ajustare (Ekman, 2001; Ekman şi
Friesen, 1975):
1. controlul şi manipularea numărului de zone facia-
le implicate,
2. a duratei expresiei,
3. devierea muşchilor faciali.
Când o persoană îşi ajustează expresia facială, prin

intensificare sau atenuare, de obicei foloseşte toate
aceste trei metode – schimbarea numărului de zone
faciale implicate, a duratei și a intensității acțiunilor
musculare (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen, 1975).
FALSIFICAREA
Falsificarea unei expresii faciale presupune una din

următoarele (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen, 1975):
 simulare: exprimarea unei emoții când aceasta nu
este prezentă;
 neutralizare: nimic nu este exprimat prin față,
dar emoția este prezentă;
 mascare: acoperirea unei expresii emoționale cu
una voluntară.
221
Mișcările sunt considerate parțiale conform teoriei
categoriale.
170
C08 _____ MINCIUNA
Simularea presupune încercarea de a crea impresia RECUNOAŞTEREA INDICATORILOR FOLOSIȚI ÎN

că o anumită emoție este trăită, aceasta nefiind însă TEHNICILE DE MANAGEMENT FACIAL
prezentă, veritabilă. Pentru ca simularea să pară cât
mai veritabilă, autorul sau autoarea trebuie să îşi Toate cele trei tehnici de management facial – succe-
amintească ce schimbări fiziologice şi musculare presiunea, ajustarea şi falsificarea (care include simula-
supune emoția respectivă și mai ales ce acțiuni faciale rea, neutralizarea şi mascarea) – apar în cazul oricărui
trebuie să efectueze. De cele mai multe ori, oamenii motiv pentru care oamenii controlează expresia facia-
nu anticipează când trebuie să simuleze o expresie lă (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen, 1975):
facială, motiv pentru care succesul este scăzut (Ek- 1. reguli culturale de manifestare;
man, 2001; Ekman şi Friesen, 1975). 2. reguli personale de manifestare (sau obişnuințe);
3. cerință vocațională;
Neutralizarea este opusul simulării. Emoția este 4. nevoi momentane.
simțită, dar indiferent de intensitate fața rămâne în
poziție neutră, ca şi când emoția nu ar fi prezentă. Ajustarea unei expresii se face, de cele mai multe
Neutralizarea reprezintă maximul atenuării unei ex- ori, uitând de partea superioară a feței, gura fiind
presii, fiind ajustată către fizic nimic. Această strate- cea care este controlată cel mai des – excepție fă-
gie presupune (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen, 1975): când cazul enervării (Ekman, 2001).
 relaxarea muşchilor faciali, inhibând orice con-
tracție musculară; Acest lucru este valabil şi pentru falsificarea expresii-
 îngheţarea muşchilor faciali, într-o faţă de poker lor. Când se încearcă neutralizarea, gura este cea mai
(poker face) nonemoțională: reglajul maxilarului; bine controlată, scăpări existând în sprâncene, pleoa-
contractarea (nu apăsarea) buzelor; privire fixă, pe sau frunte222. În cazul simulării unei emoții, este
dar nu contractarea pleoapelor etc.; cel mai probabil ca expresia falsă să apară în zona
 camuflarea feței prin muşcarea buzei, sugerea gurii, iar partea de sus a feței să fie uitată. Acest
buzei, scărpinarea în jurul ochilor sau în altă zona lucru este valabil şi pentru mascare. Revenind la rata
a feței etc. clipirii, odată cu neutralizarea expresiilor faciale,
frecvența clipirii poate descreşte. Porter şi ten
Neutralizarea este o acțiune dificilă, mai ales când Brinke (2008) au găsit faptul că emoțiile pozitive sunt
emoția este puternică, declanşată de un eveniment mai uşor de falsificat decât cele negative, fapt posibil
sau de o serie de evenimente intense, eventual cauzat de experiența mai mare a oamenilor în crearea
neaşteptate. În această situație, fața arată atât de expresiilor false ale emoțiilor pozitive în viața de zi cu
tensionată sau înlemnită încât faptul că neutralizarea zi (Ekman, 2001; Ekman şi Friesen, 1975).
este efectuată poate fi un lucru evident, chiar dacă nu
apare urma emoției prin indicatori faciali. Cel mai TABELUL 8.2. INDICATORI FACIALI ŞI EXTRAFACIALI AI UNEI
adesea, oamenii preferă să mascheze o expresie, EMOȚII SIMULATE (actualizat pornind de la Ekman, 2001)
neutralizarea fiind mult mai dificilă (Ekman, 2001; REACȚIEA
INDICATOR
Ekman şi Friesen, 1975). FALSIFICATĂ
frică o absența mişcării sprâncenelor;
tristețe (posi- o absența mişcării sprâncenelor;
Pe de altă parte, în mascare se simulează o expresie a bil şi în cazul
unei emoții care nu este trăită, expresie care este vinovăției)
folosită pentru a acoperi sau ascunde o emoție care o m. orbiculari ai ochilor (partea orbita-
este autentică. De asemenea, în mascare rata clipirii lă) nu sunt implicați, deși pot sa apară
poate creşte (Porter şi ten Brinke, 2008). și aceștia chiar dacă mișcarea este vo-
bucurie
luntară (Schmidt et al., 2006, 2009);
O expresie facială inhibată subit (engl. squelched o durata mai mare a mișcărilor (Hess și
expression) apare atunci când o persoană conştien- Kleck, 1997);
o strâmtarea buzelor (nu în mod obliga-
tizează ceea ce începe să apară şi întrerupe expre- enervare
toriu apăsate);
sia, de multe ori acoperind-o cu o expresie falsă. entuziasm sau o ilustratorii nu se intensifică, sau sin-
Când expresia este inhibată brusc, nu este mereu o implicare în cronizarea acestora este incorectă;
expresie completă, dar durează mai mult decât o ceea ce este
microexpresie şi întreruperea poate fi observabilă comunicat
destul de uşor (Ekman, 2001). o absența: transpirației, schimbărilor în
emoții negati-
respirație sau a intensificării manipula-
ve
Zâmbetul voluntar este cea mai comună acțiune de torilor;
mascare. Motivul: acțiunea muşchiului zigomatic mare o viteza maximă a declanșării și amplitu-
(UA 12) este în opoziție din punct de vedere anatomic, dinea sunt mai mari, însă durata (de-
surpriză clanșării) este mai scurtă (i.e. mişca-
multor mişcări faciale corespunzătoare emoțiilor negarea apare mai rapid; Schmidt et al.,
tive care apar în zona de jos a feței. Însă o emoție 2009);
negativă poate fi mascată tot de una negativă: furia o expresie asimetrică (exceptând dispre-
acoperind frica, sau tristețea mascând enervarea. țul);
Totodată, o expresie pozitivă poate fi mascată de o orice emoție o apariție bruscă (abruptă);
expresie voluntară negativă (Ekman, 2001; Ekman şi o dispariție bruscă sau crestată;
Friesen, 1975). o localizarea în discurs este incorectă.
Emoțiile intense sunt mai dificil de ascuns decât

cele slabe în timpul neutralizării, mai ales în partea
222
Spre deosebire de mascare, odată cu neutralizarea expresiilor
faciale, rata clipirii scade (Porter şi ten Brinke, 2008).
171
C08 _____ MINCIUNA
superioară a feței. De asemenea, frica este emoția în ZÂMBETUL FALS

care apar cel mai frecvent scăpările faciale; la polul
opus se află zâmbetul (Porter et al., 2012). Totodată, Zâmbetul fals este cea mai frecventă expresie facială
în comparație cu expresiile faciale slabe mascate, şi cea mai comună metodă de mascare a unei emoții
cele de intensitate mare conțin scăpări care durează negative. Acesta combină, în toate cazurile, acțiunea
mai mult timp (în partea superioară şi inferioară a muşchiului zigomatic mare (UA 12) cu urme ale mişcă-
feței, mai rar în mijlocul acesteia) (ibidem). rilor musculare provenind din alte emoții negative.
Totodată, zâmbetul fals poate indica sumisiunea față
Scurgerile emoționale faciale pot fi o urmare a supra- de ceva neplăcut (o situație sau persoană) (Ekman,
încărcării cognitive din minciunile complexe şi cu miză 2001).
mare. De obicei, este valabil pentru muşchii care nu
beneficiază de un control cortical puternic. De exem- Suficiența zâmbetului non-Duchenne poate evoca
plu, frecvența de contracție a UA 4 şi UA 15 este mai stări pozitive în absența stimulilor pozitivi, însă
deasă în tristețea veritabilă, în comparație cu cea totodată poate să moduleze reacțiile emoționale.
falsificată. Tot aici, UA 1+2 poate să apară ca o încer- Schmidt și colaboratorii (2009) a arătat că zâmbetul
care nereuşită de a părea trist(ă) (ten Brinke et al., voluntar are un onset care se declanșează puțin
2012). diferit față de ZD: viteza maximă a mișcării este mai
mare.
În ceea ce priveşte diferențele interindividuale, per-
soanele cu trăsături prihopatice şi cu tendința sporită Când zâmbetul poate fi amestecat cu alte emoții
de manipulare a altora au mai puține scurgeri faciale (Ekman, Friesen şi O‘Sullivan, 2005, p. 206):
ale emoțiilor neadecvate contextului minciunii (Porter  frică (UA 20, UA 1+2+4);
et al., 2011); sunt abile în inhibarea facială. Însă,  dezgust (UA 9, 10);
psihopatia care conține elemente impulsive poate  dispreț (UA 14);
genera inconsistență în expresiile faciale din timpul  tristețe (UA 1+4, UA 15);
minciunii (ibidem). O altă trăsătură – inteligența emo-  enervare (UA 5, UA 6+7, UA 4).
țională – este asociată cu fabricarea eficientă a indi-
catorilor emoționali în timpul minciunii, deşi pot să Încordarea sau apăsarea buzelor, ridicarea bărbiei,
apară şi aici scurgeri. Totodată, persoanele cu această sau tragerea în interior a unghiului buzelor sunt o
trăsătură, deşi abile în simulare, nu sunt la fel de parte din mişcările faciale de mascare sau suprimare
abile şi în inhibare (ibidem). a zâmbetului emoțional. Când aceste mişcări apar
împreună cu urmele unui ZD, sunt considerate a fi
DUREREA FIZICĂ indicatori ai încercării de control al expresiilor faciale
specifice emoțiilor pozitive. Controlul emoțiilor poziti-
Diferențele dintre durerea mascată şi expresiile ve este mai dificil ca cel al emoțiilor negative, după
neutre este foarte subtilă: UA 25+26 şi UA 4, ultima cum sugerează un număr de cercetători, deoarece
mişcare fiind reziduală223. Aceste două grupări de presiunea socială de a le controla pe primele este mai
acțiuni apar însă şi în durerea simulată, situație în puțin intensă (cel puțin pentru culturile europene)
care contracțiile sunt forțate, cu o durată mai mare (Ekman, 2001). Elemente nonverbale specifice con-
decât în cazul durerii autentice. De asemenea, există trolului sau suprimării emoțiilor pozitive sunt de
diferențe în ceea ce priveşte variabila temporală a obicei: UA 14; 17; 18; 23; 24, sau 28; la copii mai
mişcărilor: în durerea autentică, acțiunile faciale apar: muşcarea obrazului, acoperirea urechilor (vezi
apar împreună (în 2 sau 4 clustere Hill şi Craig, şi Ekman, Friesen şi O‘Sullivan, 1988).
2002); în durerea falsificată acțiunile musculare sunt
răspândite şi apar într-o manieră secvențială, nu în În cele din urmă, Hoque și Picard (2011) au arătat că
acelaşi timp că în cazul durerii autentice (ibidem). zâmbetul (UA 6+12) poate să apară în frustrarea
declanșată natural224; în frustrarea deliberată (i.e.
minciună, în acest studiu) se pare că zâmbetul apare
TABELUL 8.3. COMPARAȚIE ÎNTRE DURERE AUTENTICĂ ŞI foarte rar, iar când apare poate fi zâmbet social (UA
CEA SIMULATĂ (sintetizat din Craig et al., 2005; Prkachin, 12), sau ZD neînsoțit de mișcări faciale specifice frus-
2005) trării (e.g. UA 4). Mai mult, zâmbetul din frustrare
DURERE DURERE poate să apară doar la începutul unei conversații, nu
ACȚIUNE
AUTENTICĂ FALSIFICATĂ
și în restul dialogului.
ridicarea sprâncenelor x
încruntare x x
ridicarea obrajilor x x MINCIUNILE VERBALE ŞI VOCALE; TEXTUL
contracția pleoapelor x
ridicarea buzei superioare x Cel mai frecvent indicator al minciunii vocale este
ridicarea unghiului gurii x pauza dintre cuvinte. Ezitarea la începutul cuvântă-
despărțirea buzelor x rii, repetiții, pauze prea frecvente sau lungi, sau bâl-
încleştarea mandibulei x bâială. Aceşti indicatori apar, de cele mai multe ori,
închiderea ochilor x din două motive: minciuna nu a fost pregătită, sau
clipire x apare teamă de a fi prins. Mesajele unei minciuni lungi
de obicei conțin şi elemente veridice. Cele mai des
întâlnite indicatori verbale ale minciunii sunt afirmați-
224
Același studiu a arătat că percepția zâmbetelor din frustrare
este scăzută, poate datorită faptului că zâmbetul, conform
223
Contracția musculară voluntară durează mult timp. mentalității umane, nu este asociat cu emoțiile negative.
172
C08 _____ MINCIUNA
ile pozitive, răspunsurile neplauzibile şi diminuarea

nemijlocirii (Ekman, 2001).
S47 | SINTEZĂ ŞI ALTE DATE DE-
SPRE MINCIUNA NONVERBALĂ
În minciună, înălțimea sunetelor emise poate creşte,
da nu datorită minciunii în sine, ci a emoțiilor: frică,
enervare sau excitare. Odată cu descreşterea ilustra- Comunicarea nonverbală are un impact substanțial în
torilor, înălțimea vocii crește. Cu toate acestea, există formarea impresiilor despre alte persoane, mai mare
persoane a căror înălțime a vocii descreşte în cele trei decât cel al conținutului vorbirii. Cu toate acestea,
emoții specifice. Pe de altă parte, înălțimea sunetelor impactul depinde de situație. Există mituri ca minci-
emise este scăzută în tristețe (Ekman, 2001). noşii evita privirea sau când cineva minte, face miş-
cări care nu sunt necesare, însă acestea nu sunt ade-
Alte caracteristici vocale ale minciunii pot fi durata vărate. Conştientizarea propriului comportament
mare a timpului necesar răspunsurilor, sau durata este esențială în eficacitatea controlului acestuia.
scurtă a discursului, rata înceată a discursului. Anxie- Însă când un om minte, nu este necesară doar
tatea produce erori de vorbire. În stadiile primare ale această conştientizare, ci şi cunoaşterea propriului
unei interacțiuni sociale, individul anxios poate avea comportament normal (Vrij și Mann, 2005).
numeroase difluențe verbale. Cu toate acestea, odată
cu familiarizarea progresivă a situației, frecvența Nu există un dicționar al comunicării nonverbale:
erorilor scade (Ekman, 2001). majoritatea indicatorilor nonverbali nu au traducere
directă în limbajul verbal. Excepție fac expresiile
Unii indivizi care au partea stânga a creierului deterio- faciale emoționale universale şi emblemele. Unul din
rată nu pot procesă comunicarea verbală şi trebuie să motivele pentru care indicatorii nonverbali sunt greu
se bazeze pe cea nonverbală (Ekman, 2001). de tradus este faptul că aceştia variază în funcție de
context. De asemenea, există diferențe clare între
În comunicarea directă (în timp real, inclusiv prin abilitățile indivizilor de exprimare, interpretare şi
computer) persoanele care mint au tendința să folo- reglare a comportamentului nonverbal. Fiecare
sească mai puține cuvinte (Connell, 2012; De Paulo et individ variază în modurile în care se comportă
al., 2003). Această tendință este inversă în comunica- atunci când minte, când este derutat(ă), sau când
rea indirectă (Zhou et al., 2003; Zhou et al., 2004a), este neliniştit(ă)/anxios. Mai mult, expectanțele
poate ca efect al lipsei sau diminuării fricii generată influențează interpretarea comportamentului non-
de minciună. De asemenea, în minciuni pot să apară verbal: aşteptările în ceea ce priveşte caracteristicile
mai puține nemijlociri verbale – i.e. mai puține pro- şi calitățile altor oameni pot fi comunicate subtil prin
nume la persoana I -, probabil ca urmare a tendinței comportament nonverbal şi pot avea impact asupra
de distanțare față de afirmație sau situație (vezi şi celor care le observă, modificându-le şi acestora com-
Hancock et al., 2008; Zhou şi Zhang, 2008). portamentul. Acesta efect se numeşte efectul Rosen-
thal. În al doilea rând, aşteptările pot afecta modul în
În ceea ce priveşte dificultatea cognitivă, în minciună care acelaşi comportament nonverbal este interpretat
aceasta se reflectă în cuvinte şi propoziții mai scurte, de indivizi diferiți într-un cadru social. O schimbare în
chiar şi în situațiile în care minciuna este pregătită comportamentul de baza al unui individ poate ex-
anterior. De asemenea, încărcarea cognitivă apare şi prima (1) disconfort sau (2) schimbare emoțională
în lipsa fricii (Connell, 2012). sau cognitivă (Riggio și Feldman, 2005).
Nu există indicatori ai minciunii, cum ar fi nasul lui

Pinocchio, însă unele comportamente sunt mai indi-
cative decât altele (Vrij și Mann, 2005). Foarte impor-
tant: situații specifice au ca efect comportamente
specifice; acest lucru depinde însă de procesele sau
fenomenele pe care individul le trăieşte: emoții, com-
plexitatea conținutului, sau încercarea de control a
comportamentului (ibidem).
De asemenea, scăpările emoționale, în față sau voce,

sunt mai comune în (O‘Sullivan, 2005):
 minciunile despre emoții;
 minciunile importante (nu cele de politețe, com-
plimente false sau minciuni albe);
 minciunile neautorizate, neoficiale;
 minciunile spuse oamenilor iubiți, admirați, res-
pectați, sau temuți;
 minciunile spuse pentru ajutor sau suport;
 minciunile despre încălcarea unor reguli.
În final, tabelele 8.4 şi 8.5 sintetizează informația

găsită până în prezent referitoare la mai mulți indica-
tori ai minciunii. Tabelul 8.4 este organizat pe baza
indicatorilor comportamentali şi arăta ce informație
poate dezvălui un anumit comportament. Tabelul 8.5
este organizat pe baza tipului de informație ascunsă şi
173
C08 _____ MINCIUNA
arăta ce comportament/reacție poate furniza un anu- roşirea feței furie, jenă, rușine; posibil vinovăție;
mit tip de informație. albirea feței frică sau furie;
*emoții cu intensitate mare sau cel puțin medie.
TABELUL 8.4. SEMNALAREA INFORMAȚIEI ASCUNSĂ, ORGA-

NIZATĂ PE BAZA INDICATORILOR COMPORTAMENTALI (Ek- TABELUL 8.5. SEMNALAREA INFORMAȚIEI ASCUNSE, ORGA-
man, 2001, p. 332) NIZATĂ PE BAZA TIPULUI DE INFORMAȚIE (Ekman, 2001, p.
COMPORTAMENT SEMNALEAZĂ 333)
pot fi specifice unei emoții; pot fi o TIPUL INFOR-
INDICATOR
embleme sursă de scurgere a informației fără MAȚIEI
legătură cu emoția; discurs spon- vorbire indirectă, pauze, erori, ilustratorii
plictiseală; discurs spontan; sau, cântă- tan descresc;
ilustratorii des-
rirea fiecărui cuvânt în parte înainte de vorbire indirectă, pauze, erori, tonul vocii
cresc emoție nega-
rostire; înalt sau coborât, manipulatori intensifi-
tivă
intensitatea probabil furie, frică sau/şi excitare; cați;
ridicată a vocii, emoții (gene- scăpări verbale, tirade, microexpresii, sau
flux verbal rapid ral) expresie facială întreruptă brusc;
intensitatea probabil întristare sau/şi plictiseală; tonul şi volumul vocii ridicat, flux verbal
scăzută a vocii, rapid, roşirea sau albirea feței, presiune
enervare
flux verbal încet vasculară crescută, transpirație, sau încleş-
înghițirea frec- emoție*, nespecific; sau, anumite boli; tarea mandibulei;
ventă a salivei schimbări în respirație; transpirație, înghi-
emoție*, nespecific; sau, după căscat excitarea țirea salivei, expresie facială întreruptă
înghițirea salivei oricărei emoții brusc, rata clipirii intensificată, sau dilata-
sau tuse;
manipulatorii emoție negativă; rea pupilei.
cresc vorbire indirectă, pauze, erori, tonul şi
pauze şi erori în discurs nepregătit (spontan); sau, emoții frică (excep- volumul vocii ridicat, flux verbal rapid,
vorbire negative, cel mai adesea frica; tând teroarea) tremur sau contracții musculare, albirea
respirație lentă emoție, nespecific; sau roşirea feței;
respirație rapidă emoție, nespecific; sau, tahipnee; informații scăpări verbale, tirade, embleme;
scăpări verbale poate fi specific unei emoții; poate fi o nonemoționale
(engl. verbal sursă de scurgere a informației fără (e.g. fapte,
leakage) legătură cu emoția; planuri, fante-
poate fi specific unei emoții; poate fi o zii)
tirade (şuvoi de întristare (sau volumul vocii este scăzut, flux verbal scă-
sursă de scurgere a informației fără
cuvinte) posibil vinovă- zut, muşchi faciali cerți, lacrimi, roşirea
legătură cu emoția;
tonul înalt al emoție negativă, probabil furie sau ție şi ruşine) feței, sau privirea în jos;
vocii frică; roşirea feței, privirea în jos şi/sau în late-
jenă
tonul jos al vocii emoție negativă, probabil întristare; ral;
transpirație emoție*, nespecific; plictiseală ilustratorii descresc, flux verbal căzut;
discurs nepregătit (spontan); sau, emoții expresia facială a fricii la intensitate ma-
vorbire indirectă ximă, roșirea sau albirea pielii, respirație
negative, cel mai adesea frica;
microexpresii orice emoție; rapidă, ritm cardiac extrem, senzație de
teroare vomă şi contracții ale stomacului, tremur
emoție specifică; sau, poate arată doar
expresie facială muscular, defecare sau urinare involuntară,
faptul ca o emoție a fost întreruptă, dar
întreruptă brusc sau imposibilitatea de a reacționa în fața
nu şi care este aceasta;
sursei pericolului;
muşchi faciali doar pentru frică sau întristare;
cerți
frecvența clipirii emoție*, nespecific;
creşte
emoție*, nespecific; uneori, interes,
dilatarea pupile-
durere fizică sau mediu înconjurător slab
lor
luminat;
lacrimi întristare, suferință, râs necontrolat;
TABELUL 8.6
INDICATORI COMPORTAMENTALI CARE APAR DES ÎN MINCIUNĂ (Manusov, 2005, p. 240-242; completări ulterioare)
CLASĂ COMPORTAMEN-
DEFINIRE INDICATORI
TALĂ
EXCITARE
o excitare generală intensă;
o frământare/mişcări aleatorii ale trunchiului şi membrelor;
o balansare şi torsiune;
o automanipulatori (e.g. scărpinare);
activare fizio-
o manipularea unui obiect;
nervozitate/excitare logică în SNV,
o dilatarea pupilelor;
negativă SNC şi/sau
o frecvența clipirii crescută;
sistemul limbic
o descreşterea activității faciale;
o creşterea sau descreşterea frecvențelor mişcărilor corpului;
o muşcarea buzelor*;
o creşterea F0 (i.e. frecvența fundamentală);
174
C08 _____ MINCIUNA
CLASĂ COMPORTAMEN-
DEFINIRE INDICATORI
TALĂ
o rigiditatea posturii;
o tensiune kinezică (membre, cap etc. imobile, încordate);
o tensiune vocală ridicată;
tensiune o absența râsului relaxat*;
o tensiune în voce şi/sau înălțimea crescută a acesteia, ca rezultat al fricii. Cu
toate acestea, diferențele sunt foarte subtile, fiind măsurabile în mod exact
doar cu echipament special (Vrij și Mann, 2005).
reacții conge- o afect general negativ, de cele mai multe ori;
nitale deschise o zâmbete false;
care semnalea- o microexpresii faciale;
ză stări fiziolo-
EMOȚII
gice tranzitorii
şi excitarea
care le este
asociată
PROCESE ALE MEMORIEI accesarea memoriilor reale vs. inventate
o simplitate verbală;
o flux verbal redus;
cantitatea detalii-
o discrepanțe: vorbitorul are inconsistențe sau discrepanțe interioare; apar infor-
lor/conținutului
mații din surse diferite (e.g. față sau voce), părând contradictorii; vorbitorul pa-
re să fie ambivalent;
o gângăvire;
o reînceperi;
o propoziții incomplete;
o sunete incoerente;
o repetiții;
o pauze mai lungi;
o erori verbale: repetiții, propoziții incomplete, scăpări verbale (Vrij și Mann,
2005);
o evitări verbale: folosirea deasă a umpluturilor, ca aaa sau îîî, care exprimă un
accesarea detaliilor
tipar conflictual. Aceste evitări, cât şi erorile verbale, pot fi datorate faptului
specifice şi diverse
că individul trebuie să se gândească mai mult la ceea ce are de spus. Efectele
sunt diminuate sau inexistente atunci când minciună nu este complexă (Vrij și
Mann, 2005);
o sarcina cognitivă intensă are ca rezultat neglijarea comportamentului nonver-
bal, reducând animația corpului. Însă descreşterea mişcărilor poate fi rezultatul
încercării de control a acestora. Motivul: oamenii cred că mişcările pot trăda
minciuna, deci vor încerca să controleze mişcările care nu sunt stric necesare.
Această măsură are ca rezultat rigiditatea şi inhibarea, pentru că majoritatea
oamenilor fac mişcări care nu sunt esențiale (Vrij și Mann, 2005);
segmentare semantică o mişcări deictice (i.e. de punctare) ale capului;
incertitudine/ambiguitate o shrug (engl.): cel mai des ridicarea umerilor;
transformarea
PRODUCEREA MESAJULUI
gândurilor în mesaje verbale şi nonverbale
o posibil evitarea contactului vizual;
o latența225 prelungită a răspunsurilor;
dificultate cognitivă o întreruperea sau diminuarea gesturilor;
o încetarea sau diminuarea tuturor mişcărilor;
o multe pauze în vorbire;
COMUNICATOR STRATE- acțiuni voluntare realizate cu scopul de a crea un mesaj credibil
GII ŞI TACTICI
o tăcere posturală;
o creşterea relaxării posturii de-a lungul timpului;
o inhibarea voită a mişcărilor faciale şi ale corpului poate fi rezultatul lipsei emo-
control comportamental
țiilor corespunzătoare. În anumite situații trebuie să se declanşeze o anumită
emoție şi aceasta trebuie să fie exprimată. Când emoția nu este declanşată, in-
dividul va trebui să o falsifice (Vrij și Mann, 2005);
o creşterea implicării kinezice şi vocalice;
o persoanele care mint par nepăsătoare sau indiferente şi sunt mai puțin coope-
implicare rante. Schimbări în poziția picioarelor 226 şi dimensiunea pupilelor, iar nemijloci-
rea nonverbală şi vocală este scăzută; zâmbetele emoționale apar mai rar decât
de obicei (Vrij și Mann, 2005);
o contranemijolocire inițială; amplificarea nemijlocirii de-a lungul timpului;
o distanțare spațială*;
o evitarea contactului tactil*;
contra-nemijlocire o orientare corporală indirectă;
o înclinare corporală de evitare*;
o lipsa contactului vizual inițial; amplificarea contactului vizual de-a lungul timpu-
lui;
o amplificarea expresivității totale;
expresivitate o amplificarea animației faciale;
o amplificarea ilustratorilor;
225
226
Există persoane care îşi mişcă picioarele repetitiv în mod normal.
175
C08 _____ MINCIUNA
CLASĂ COMPORTAMEN-
DEFINIRE INDICATORI
TALĂ
o amplificarea aprobărilor din cap;
o amplificarea varietății vocale;
o latența redusă a răspunsului;
managementul conversa-
o omogenizarea luării cuvântului;
ției
o mai puține pauze sau ezitări;
o amplificarea agreabilității generale;
o amplificarea agreabilității faciale;
plăcere
o amplificarea agreabilității vocale;
o ZD: UA 6+12;
o dominanță ridicată sub condiții de persuasiune sau când este posibilă planifica-
dominanță rea şi repetiția prealabilă;
o nondominanță cu răspuns spontan şi narare faptică/reala;
formalitate o formalitate generală mare*.
* speculație
176
C09 _____ CUPLUL
C09 | CUPLUL S48 | DATE INTRODUCTIVE: FLIR-

TUL ȘI HAPTICA
Animalele se bazează des pe ceilalți membrii ai
speciei pentru a obține informații importante de- FLIRTUL ŞI INTERESUL
spre mediul fizic şi social în care se află. Pot folosi
aceste informații pentru a îşi ghida propriile decizii. Flirtul (sau curtarea) reprezintă o acțiune între doi
De exemplu, anumite animale (e.g. cimpanzeii) se indivizi şi are două scopuri posibile: unul stric sexu-
decid să folosească unelte pentru căutarea hranei al, sau unul romantic227. De asemenea, are două
după ce observă ați indivizi manipulând cu succes direcții nonverbale obligatorii: sumisiunea (transmite-
acele unelte primare. Sau, alte animale (e.g. şobolanii rea inofensivității) şi afilierea (dorința de a forma o
şi mandrilii) aleg ce tip de mâncare să consume prin legătură socială, mai ales în cazul flirtului cu scop
mirosirea botului membrilor aceleiaşi specii (Yorzinski romantic). Flirtul este motivat de dorința de amplifi-
şi Platt, 2010). care a plăcerii reciproce şi implică expuneri/afişări
creative (e.g. diversitatea cromatică a penajului anu-
Una din cele mai importante decizii pe care anima- mitor păsări) şi apariția jenei (în cazul oamenilor). De
lele le iau este alegerea partenerilor, iar această obicei, există două tendințe nonverbale de afişare:
decizie poate fi influențată de hotărârile luate de alți sfiala şi dorința. De exemplu, apar priviri reciproce
indivizi – fenomen numit imitarea alegerii parteneri- sfioase, atingerea sau ascunderea feței, controlul
lor (engl. mate-choice copying). De exemplu, femelele zâmbetului, expunerea feței, toate specifice jenei din
unei specii de peşti (i.e. Poecilia reticulata) preferă flirt. De obicei, bărbații sunt cei care inițiază atinge-
masculii cu o coloratură deschisă, nu pe cei monotoni; rea fizica. În acelaşi timp însă, femeile care flirtează,
cu toate aceste, aceleaşi femele îşi pot schimba prefe- dar se află deja într-o relație conjugală, au tendința
rința dacă observă alte femele împerechindu-se cu de a face primul pas din acest punct de vedere (Willis
masculii mai puțin colorați. Prin urmare, acest tip de şi Briggs, 1992). Fazele flirtului sunt (Givens, 1978):
influență este atât de puternic încât poate rescrie  atenția;
preferințele sexuale. Ca şi animalele, oamenii sunt  recunoaşterea;
influențați de alți indivizi (în special de cei din gru-  interacțiunea;
purile din care fac parte) în alegerea partenerilor  excitarea sexuală;
sexuali (Yorzinski şi Platt, 2010).  rezoluția/finalitatea procesului de flirt (i.e. con-
tinuarea sau terminarea relației).
Timpul petrecut într-o anumită fază variază. De

exemplu, se poate sări peste fază de acțiune, în timp
ce în alte situații nu se trece de fază interacțiunii
(ibidem).
Exprimarea sumisiunii este esențială în faza de aten-

ție. Apar elemente ca jena şi orientarea directă a
corpului. În faza de recunoaştere, indivizii se remar-
că. Aici sumisiunea joacă încă un rol esențial, care
continuă şi în faza de interacțiune. Ca sistem de sem-
nalare sexuală, curtarea îndeplineşte copularea. După
actul sexual, relația se schimbă brusc. Cei doi indivizi
încep să se comporte ca un cuplu (în cazul flirtului cu
scop romantic). Curtarea este doar o fază temporară
care durează între primul contact vizual reciproc şi
primul act sexual, după care flirtul dispare (ibidem).
De cele mai multe ori, femeile sunt cele care inițiază

contactul nonverbal în faza de atenție și recunoaș-
tere, prin transmiterea unor semnale de solicitare.
De exemplu, contactul vizual urmat imediat de evi-
tarea privirii rezultă în apropierea și/sau menține-
rea atenției bărbatului (Moore, 1985). De asemenea,
există cel puțin cinci domenii nonverbale care sunt
folosite de bărbați pentru a îşi mări șansele de culpare
(Renninger et al., 2004):
227
Chiar şi aşa, motivul pentru care cuplul conjugal există este
facilitarea creşterii puilor sau copiilor. Acestă facilitare este
realizată cu ajutorul unui scenariu afectiv – i.e. iubirea – care
motivează dedicarea asupra unui singur partener sau părteneră
şi cooperarea strânsă între cei doi. Pentru organismele simple,
creşterea puilor nu necesită ajutorul părinților, nici măcar de
mamă, deoarece dezvoltarea acestora este relativ. În cazul
omului, romantismul presupune această legătură afectivă între
bărbat şi femeie, care însă este relaționată direct de activitatea
sexuală dintre cei doi. Deci, actul sexual individual poate fi
considerat separat de actul afectiv, romantic, deşi cele două sunt
procese strâns legate (Fisher, 2009).
177
C09 _____ CUPLUL
 atingerea: când este mutuală, semnalează simpa- lubrifierea vaginului şi fumat, aceasta fiind afectată
tie și afecțiune (Summerhayes și Sucher, 1978). negativ (i.e. lubrifiere diminuată) de consumul de
Atingerea nereciprocă indică un pattern dominan- tutun. În final, este posibil ca anxietatea şi/sau alte
ță-sumisiune, sau diferențe de status (Burgoon, abateri cognitive să afecteze sensibilitatea tactilă
1991); (Frohlich şi Meston, 2005). Pe de altă parte, în cazul
 extinderea spațială prin mișcări de întindere sau bărbaților, ejacularea prematură nu este asociată
extindere a părților corpului (vezi și Alcock, 1993, pozitiv cu sensibilitatea tactilă a penisului, ci poate fi
pentru dominanța în alte specii); mediată de alți factori somatici sau cognitivi (Rowland
 posturi corporale deschise: sunt percepute ca et al., 1993).
indicatori ai dominanței (Archer, 1980; Goffman,
1961; Schlenker, 1980); SOCIOSEXUALITATEA
 priviri de verificare, realizate de mai ales de
femei, dar nu neapărat; Orientarea sociosexuală se referă la diferențele
 pattern specific al gesturilor mâinilor şi brațe- interindividuale în ceea ce priveşte strategiile uma-
lor: frecvente și expresive, mai ales cu palmele în ne de cuplare sexuală. Această dimensiune sexuală
sus (pentru că gesticularea cu palmele în sus es- are doi poli: sexul nerestricționat (i.e. fără prezența
te percepută pozitiv; Eibl-Eibesfeldt, 1971). iubirii), care este o strategie amestecată, eterogenă și
sexul restricționat (care apare doar în contextul unei
COMPORTAMENTUL HAPTIC ŞI SEXUALITATEA relații romantice de lungă durată; Schmitt, 2005).
Rezumând, stimularea tactilă are un rol esențial în De asemenea, bărbații cu o sociosexualitate nere-
comunicarea interpersonală, sexualitate şi formarea stricționată, extravertiți şi cu o automonitorizare
legăturilor dintre partenerii cuplului conjugal. Aceasta mare sunt evaluați ca fiind mai dominanți şi prefă-
poate să apară, cel puțin parțial, în nivelurile primare cuți (engl. phony; ca efect al zâmbetelor false). Fe-
ale procesării informației mediate de către eliberarea meile cu aceleaşi trăsături sunt evaluate ca fiind tot
hormonilor (Gallace şi Spence, 2010). dominante şi prefăcute (Simpson et al., 1993).
După unii autori, atingerea şi iubirea sunt indivizibile

(Montagu, 1971). Contactul tactil (mângâierea, îm- TABELUL 9.1. SOCIOSEXUALITATEA ŞI INIȚIEREA RELAȚII-
brățişarea, sărutul etc.) şi gradul de satisfacție al LOR; COMPORTAMENTE NONVERBALE (tabel realizat din
relației sunt puternic legate (Gulledge et al., 2003). Simpson et al., 1993; Simpson et al., 1996)
Intrând în detalii, presiunea sistolică şi diastolică a POLUL STRA- COMPORTAMENT NONVERBAL
TEGIEI SEXUA-
sângelui este diminuată în cazul stresului atunci LE
FEMEI BĂRBAȚI
când există contact tactil în cadrul cuplului, chiar o înclinarea o zâmbit şi râs
dacă evenimentul stresant (e.g. discurs public) are loc corpului în fa- des
după această stimulare (Grewen et al., 2003). Totoda- ță228 o privit în jos
nerestricționat
tă, într-un experiment recent (Ditzen et al., 2007) s-a o înclinarea rar
arătat că femeile care primesc suport social de la capului229(engl. o priviri
partener prin atingere (cu conotații afective), în com- head canting) flirtuoase230
parație cu femeile care primesc at tip de suport soci- restricționat o opus ^ o opus ^
al, demonstrează un răspuns mai slab al cortisolului şi
al ritmului cardiac la evenimentele stresante (deşi nu
s-au găsit diferențe importante ale nivelului
oxitocinei; Gallace şi Spence, 2010).
Oxitocina, hormonul care facilitează comportamente-

le de formare a legăturilor sociale dintre mamifere,
este legat de atingerea din relațiile intime. De exem-
plu, femeile care sunt atinse des de partener au un
nivel mai mare al acestui hormon şi un ritm cardiac
mai lent, în comparație cu femeile care sunt îmbrăți-
şate de partener rar sau deloc (Light et al., 2005).
Sensibilitatea tactilă poate fi asociată cu excitarea
sexuală, iar alterarea/schimbarea acestei sensibilități
poate avea impact asupra funcționării sexuale. De
exemplu, Frohlich şi Meston (2005) au găsit o relație
între sensibilitatea tactilă a vârfurilor degetelor feme-
ilor şi disfuncții ale excitării sexuale: cu cât pragul
sensibilității este mai mare (deci sensibilitatea în 228
vârfurile degetelor este mai mică), cu atât severitatea Această postură indică interes şi atenție în timpul interacțiuni-
lor prietenoase (Cooker şi Burgoon, 1987), putând accenuta
disfuncției de excitare este mai amplă (pentru 75% din
impactul altor indicatori nonverbali.
femeile cu disfuncții; Gallace şi Spence, 2010). O 229
Poate fi un indicator al flirtului sexual, fără implicare afectivă
explicație posibilă este dată de faptul că femeile mai (Kendon şi Ferber, 1973; Key, 1975). De asemenea, femeile care
puțin excitabile au mai puțini receptori tactili decât în timpul interacțiunilor sociale îşi înclină des capul sunt perce-
femeile cu o funcționare sexuală normală (Krantz, pute mai atractive sexual şi având un interes mai mare către
persoanele care le observă. De asemenea, înclinarea capului de
1958), sau de prezența slabă a fluxului sanguin în
către femei poate indica sumisivitate, comportament agreabil
țesuturile genitale ale femeilor (dar şi ale bărbaților; (engl. ingratiation; Goffman, 1976), sau calmare (engl.
Rowland et al., 1993). Tot în studiul efectual de appeasement) (Goffman, 1979); chiar şi aşa, înclinarea capului nu
Frohlich şi Meston s-a găsit o corelație pozitivă între este percepută mereu ca o diminuare a dominanței.
230
Semnalează interes sexual puternic (Givens, 1978).
178
C09 _____ CUPLUL
umor nonmutual: apare când unul din parteneri

S49 | CUPLUL CONJUGAL: TAC- 
crede că este amuzant(ă), însă celălalt este iritat.
TICI COMPORTAMENTALE Aceste momente nu se confundă cu amuzamentul
și nici cu sarcasmul, batjocura sau insulta care
Există mai multe tactici distincte pe care oamenii le apar în dispreț;
folosesc pentru a îşi păstra sau răni partenerii, mij-  terorism interpersonal, în care persoana belige-
loace care variază de la vigilență până la violență. S- rantă adresează provocări directe;
a constatat empiric faptul că anumite afecte, mai  UA 1 sau 2;
ales disprețul, prezic destrămarea unei relații (Coan  maxilarul este împins în față, capul înclinat în
şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005). spate sau înclinat în față şi apoi dat pe spate;
 tonul vocii este vioi, uneori mai ascuțit la sfârşitul
Împărțit pe baza valenței, acest subcapitol prezintă frazei.
comportamentele care pot să apară în aceste tactici.
DOMINAREA
COMPORTAMENTE ȘI AFECTE NEGATIVE
Este actul de încercare de control a conversației sau
DEZGUSTUL acțiunii. Poate fi observată prin acțiuni ca forțarea
unei înțelegeri, sau forțarea partenerului să se retragă
Dezgustul reflectă starea de repulsie şi include respin- sau să adopte un punct de vedere. Vorbitul continuu,
gerea verbală şi/sau nonverbală a ceva ce o persoană discursuri, contraziceri, amenințări (e.g. Daca nu faci
consideră nociv, însă în acest context interpersonal asta, te părăsesc!) (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto
dezgustul este declanşat, de cele mai multe ori, de et al., 2005).
motive morale sau simbolice (Yoshimoto et al.,
2005). Indicatori:
 invalidarea, care contrazice în mod deliberat şi
Indicatori: forțat un punct de vedere, sentiment etc.;
 repulsie: stimulul poate fi o imagine sau o referin-  prelegerea: acest indicator exprimă încercarea de
ță la ceva aversiv; a deprecia sau micşora o persoană sau argumente-
 obiecție morală: stimulul este o acțiune sau idee le acesteia;
care este considerată repulsivă din motive simbo-  manipulare (engl. low-balling), care se exprimă
lice de moralitate; sub forma unei întrebări care are un răspuns pre-
 UA 9, 19, 15, 17 - combinate sau individuale. meditat. Întrebările nu sunt doar retorice, ci au şi
calitatea de a fi manipulative: Vrei să fiu fericită,
Contraindicatori: nu?;
 batjocură sau insultă.  vorbit continuu: prin aceasta, partenerul care
doreşte să domine se asigură de faptul că nu va
DISPREȚUL primi răspuns. Vocea are o calitate ritmică, repe-
titivă și se fac reluări frecvente ale cuvintelor sau
Comportamentul specific disprețului are scopul de a ale sumarizării punctului de vedere, totodată
deprecia, răni sau umili. Comunică lipsa respectului ignorându-se (parțial sau total) conținutul verbal
pentru partener(ă) (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto al partenerului;
et al., 2005).  amenințări (e.g. Daca nu faci asta, plec!);
 UA 2;
Indicatori:  capul şi/sau corpul înclinat în față.
 sarcasm, care în cadrul unei conversații precede
râsul batjocoritor; Contraindicatori:
 batjocură/derâdere, ca de exemplu repetarea  prelegeri disprețuitore, când conținutul verbal
unei fraze pe care partenerul a spus-o, cu scopul devine insultător.
de a ridiculiza;
 insulte, care sunt forme directe ale disprețului; CRITICA
 umor ostil, care este folosit prin folosirea sarcas-
mului sau insultei sub forma unei glume; Critica funcționează ca un atac asupra caracterului
 UA 10 sau 14; sau personalității într-un mod care nu este neapărat
 rotirea ochilor (i.e. ochi dați peste cap). insultător (ca în cazul disprețului). Este o plângere
sau doleanță care exprimă opinia că partenerul are
BELIGERANȚA o personalitate imperfectă. Critica este de multe ori
însoțită de blamare, însă este diferită de o simplă
Apare atunci când o persoană vrea să provoace o doleanță, care se referă la instanțe specifice de com-
ceartă cu partenerul sau partenera. Aceasta este de portament. Critica este caracterizată de evaluarea
obicei făcută punând întrebări sarcastice care irită sau generală negativă (i.e. persoana ca întreg) a abilități-
derută, folosind umor pe care partenerul nu-l găseşte lor sau valorilor partenerului, astfel tu mereu sau tu
amuzant sau testând limitele relației prin provocări niciodată sunt considerate critică, nu doleanță. Critica
(e.g. Ce ai zice dacă aş fi făcut asta?) Scopul belige- se poate (sau nu) referi şi la un eveniment anume
ranței este de a obține un beneficiu prin provocarea (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).
enervării în partener, căutând conflict (Coan şi
Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005). Indicatori:
 blamare: atribuirea vinovăției, însoțită de atac
Indicatori: verbal personal sau acuzare globală, generală;
 întrebări ironice, cu scopul de a irita sau deruta;
179
C09 _____ CUPLUL
 atac asupra caracterului, prin critică foarte gene- Contraindicatori:

rală (e.g. Nu îţi pasă.);  comportamente de depărtare/absentare, ca de
 afirmații referitoare la trădare, care sunt similare exemplu redirecționarea atenției - însă dacă nu
blamării şi se referă la încredere şi dedicare; este prezentă frica, comportamentul reprezintă o
 citirea minţii (de tip negativ): aceste afirmații simplă retragere;
exprimă atribuiri despre emoțiile, comportamen-  râs tensionat mutual, care poate deveni rapid un
tul, sau motivele partenerului. Indică o critică moment caracterizat de afecte pozitive (e.g.
atunci când sunt negative sau sunt acompaniate umor).
de afect negativ (e.g. Nu o placi pe sora mea pen-
tru că fumează!). UMORUL TENSIONAT
Contraindicatori: Râsul poate elibera tensiunea sau evita un subiect

 afirmațiile critice făcute pentru a răni, ca de de discuție neplăcut. Zâmbetul este de cele mai
exemplu Eşti un cretin! - care exprimă dispreț. multe ori forțat, deci fals (Coan şi Gottman, 2007;
Yoshimoto et al., 2005).
ENERVAREA
Indicatori:
În contextul unui cuplu, enervarea funcționează  râs încordat;
pentru a răspunde încălcărilor autonomiei sau res-  UA 12, 20.
pectului. Indicând faptul că o limită a fost încălcată,
enervarea poate fi considerată un fel de subliniere DEFENSIVA
afectivă a neplăcerii şi doleanței (Coan şi Gottman,
2007; Yoshimoto et al., 2005). Defensiva funcționează pentru a devia responsabili-
tatea sau blamarea. Comunică un tip de victimizare
Indicatori: inocentă sau indignare îndreptățită (e.g. contra-
 frustrare; atac) (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).
 afirmații la persoana I;
 întrebări ca De ce?!, însoțite de voce specifică; Indicatori:
 cerere/poruncă, însă nu sunt încercări de domina-  Da, dar...;
re, ci încercări de stopare a încălcării autonomiei  contradoleanță: acest comportament implică o
sau respectului; combinare între o doleanță şi o contradoleanță -
 UA 4, 5, 7, 4+5, 4+5+7, 23, 24; în acest mod, nu se răspunde doleanțelor, iar
 punctarea unor cuvinte cheie, vorbit printre dinţi, contradoleanțele au rolul de a se abate de la
înclinarea capului şi mişcarea acestuia specifică acestea prin devierea conversației într-o altă di-
dezaprobării, bâlbâit şi schimbări în ritmul vorbi- recție;
rii, cuvinte stresate, oftat, smucituri involuntare,  minimizare, care apare când se încearcă subdi-
intensitatea vocii este mare (deşi uneori poate fi mensionarea unei doleanțe (e.g. Ai dreptate, am
mică). uitat să cumpăr. Dar oricum magazinul era închis
la ora aia.);
Enervarea apare atunci când unul din parteneri (sau  scuze, care sunt încercări de relocalizare a res-
amândoi) sună sau arată ca şi când s-ar fi săturat - ponsabilității sau blamării către alți factori ex-
exasperare. Enervarea poate fi amestecată cu alte terni persoanei;
emoții ori acțiuni precum disprețul, critica sau  apărare agresivă: negări vehemente ale responsa-
beligerența. Poate restabili o relație intimă după o bilității (Nu am făcut aşa ceva!).
ceartă intensă (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et  UA 1, 2, 1+2;
al., 2005).  pot să apară brațele încrucişate la piept, însă
acesta este un indicator incert;
FRICĂ-TENSIUNE  intensificarea amplitudinii231 şi înălțimii vocii.
Exprimă îngrijorare, anxietate, sau teamă ca rezul- Contraindicatori:

tat al unui subiect de conversație incomod (Coan şi  invalidarea, care reprezintă afirmații făcute pen-
Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005). tru a contrazice direct - Te înşeli! - care aparțin
dominării şi sunt făcute pe un ton vocal cu înălți-
Indicatori: me mare.
 tulburarea vorbirii - propoziții incomplete, gângă-
vit; VĂITAREA
 schimbarea frecvenței fundamentale (F0) a calită-
ții vocii; Văitarea (engl. whining) are ca scop transformarea şi
 înghițirea frecventă a salivei; amplificarea unei doleanțe obişnuite, devenind un
 nevoie crescută de oxigen; protest afectiv. Sugerează poziția unei victime ino-
 frământare - schimbarea frecvență a poziției, cente (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al.,
automanipulatori, atingerea frecventă a feței, 2005).
muşcarea buzelor sau a altor zone din interiorul
cavității bucale; Indicatori:
 râs tensionat, care apare în contextele în care  protest şi văitare - când apare, are ca rezultat o
lipseşte umorul; calitate foarte nazală a vocii;
 UA 12, 20, 1+2+4, 1+2+4+5;
 mişcări oculare frecvente. 231
180
C09 _____ CUPLUL
 apar replici ca: De ceeeee? Îmi plăcea chestia tuală (e.g. complimente, reuşită etc.), sau (3) ca
aia!; urmare a alinării.
 nu se confundă cu defensiva, pentru că văitarea
se referă doar la voce şi cuvinte; BLOCAJUL
 voce cu sunete înalte, specific tristeții;
 UA 1, 1+2, 1+2+15, posibil 1+4. Blocajul se referă la comunicarea dorinței de a nu
asculta sau răspunde în cadrul comunicării (Coan şi
Contraindicatori: Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).
 văitare defensivă.
Indicatori:
AMENINȚAREA  evitare prin redirecționarea atenției către alte
surse;
Amenințarea este o formă specifică de ostilitate a  lipsa răspunsului verbal şi nonverbal (e.g. lipsa
comportamentelor de dominare şi are ca funcție contactului vizual şi a oglindirii232 faciale);
controlul altei persoane prin transmiterea unor  priviri de monitorizare: în contextul lipsei răspun-
condiții explicite care neîndeplinite pot conduce la sului verbal şi nonverbal, pot să apară priviri de
consecințe grave (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto verificare a partenerului pentru a-i reaminti de
et al., 2005). lipsa interesului. Acest tip de contact vizual poate
să apară ca o scurtă privire intermitentă în direc-
Indicatori: ția partenerului ca şi când acesta este deranjant
 interdicție: se face prin afirmații dacă/atunci cu şi trebuie suportat;
scopul de a interzice anumite comportamente sau  mişcări faciale reprimate.
acțiuni şi pentru a impune consecințe;
 ultimatumuri: reflectă o cerere de schimbare care Contraindicatori:
trebuie să se producă într-o perioadă limitată de  plictiseală: apare ca rezultat al lipsei de subiecte
timp; de activitate sau subiect de discuție;
 UA 1, 2, 1+2, 1+2+5, capul şi/sau corpul înclinat  oboseală;
înainte.  resemnare, care este specifică tristeții.
Contraindicatori: RETRAGEREA
 tachinare pozitivă.
Retragerea (engl. withdrawl), ca acțiune folosită în
TRISTEȚEA interacțiunea dintre cupluri, poate reflecta lipsa
intimității sau încercarea de control şi/sau manipu-
În contextul cuplului, tristețea se referă la compor- lare a partenerului sau partenerei. Prin natura sa,
tamentele şi atitudinile care comunică pierderea, implică absența nemijlocirii nonverbale. Poate fi
resemnarea, neajutorarea, deznădăjduirea, pesi- subtilă, ca evitarea privirii, schimbarea subiectului de
mismul, sau relaxare amară/jalnică (Coan şi discuție, redirecționarea atenției, sau tăcere. Proble-
Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005). mele care nu sunt rezolvate pot conduce la conflict,
iar persoana care încearcă să aducă în discuție pro-
Indicatori: blema poate deveni iritată, ceea ce poate conduce la
 oftarea, în special cea intensă, care apare foarte un nivel scăzut de intimitate şi la distanță între parte-
des în contextul acestui afect; neri (Noller et al., 2005).
 bosumflare, care apare în respingere/refuz sau
ignorare; poate da impresia de retragere din con- Ostilitatea crescută şi defensiva scăzută pot prezice
versație; conflicte distincte pentru bărbați (criticism, deza-
 resemnarea: are un model de energie scăzută, cord, întreruperea partenerului), în timp ce pentru
gârbovire, flux verbal redus etc. aproape toate femei aceleaşi variabile prezic retragerea. Ostilita-
mişcările par a necesita efort suplimentar; tea poate fi exprimată fierbinte de către bărbați:
 plâns sau plâns reprimat (unde apar ochi vizibil retragerea este manifestată prin moduri diferite de
mai umezi); exprimare a ostilității (Noller et al., 2005).
 rănire emoțională (care este o combinație între
enervare şi tristețe) (engl. hurt); Retragerea furioasă este expresia unei stări negative,
 UA 1, 6, 15, 17, 1+6, 1+15, 1+6+15, 1+6+15+17; în timp ce evitarea conflictului implică retragere fără
 poziție strânsă; respingerea partenerului. Evitarea intimității implică
 buzele sau bărbia pot tremura; retragerea ulterioară apropierii partenerului. Compor-
 vocea poate fi tremurândă în amplitudine şi înăl- tamente specifice evitării: capul în jos sau rotit în
țime; pot să apară ocazional rupturi. altă direcție (valabil şi pentru privire) (Noller et al.,
2005).
Contraindicatori:
 lipsa răspunsului verbal, care aparține tehnicii de De asemenea, anxietatea relației (anxietatea este
blocaj; legată de natura şi viabilitatea relației cuplului) este
 alinare: apare o scădere bruscă a energiei ca problematică pentru indivizii nesiguri. Paradoxal,
rezultat al difuziunii tensiunii. Este deseori însoți- aceştia pot reacționa ostil sau prin evitare, fapt care
tă de oftat, însă nu se confundă cu cel care apare amenință relația şi prin urmare agravează anxietatea
în contextul tristeții (deşi are legătură cu evalua- acestora. Partenerii nesiguri şi mâhniți au tendința să
rea tristeții). acționeze în moduri care sporesc distanța, neformând
 lacrimi de bucurie: pot fi rezultatul a (1) râsului
intens, (2) a unui moment brusc de intimitate mu- 232
Mimică sau imitare facială.
181
C09 _____ CUPLUL
un climat în care împăcarea se poate produce. Când  oglindirea afectelor, care denotă prezența empa-
se discută problemele femeilor, privirile reciproce tiei şi care aparține afecțiunii/dragostei;
sunt mai dese decât atunci când se discută proble-  întreruperi: altele decât cele de finalizare a pro-
mele bărbaților (Noller et al., 2005). poziției, fiind însoțite de afecte negative şi de
bruschețe.
IUBIREA/TANDREȚEA
COMPORTAMENTE ŞI AFECTE POZITIVE Iubirea exprimă preocupare sinceră şi oferă sprijin

şi alinare. Deseori, fluxul verbal este încetinit, iar
INTERESUL volumul vocii este redus. Funcția iubirii este facilita-
rea cooperării, apropierii şi legăturii (Coan şi
Se reflectă în implicare şi energie pozitivă. Partene- Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).
rul interesat poate pune întrebări pentru a se lămu-
ri. Interesul autentic implică preocuparea pentru Indicatori:
gândurile şi sentimentele partenerului sau partene-  rememorarea amintirilor comune plăcute;
rei (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).  afirmații directe referitoare la preocupare pentru
partener(ă).
Indicatori:  complimente;
 atenție (nonverbală) şi afect pozitiv: ton vocal  empatie, atât verbal, cât şi nonverbal;
cald şi contact vizual constant. Apare dorința de a  cauza comună, în care partenerii se angajează
afla mai multe informații, însă nu la nivelul intens împreună în aproape orice comportament afectiv;
din entuziasm;  flirt, care comunică dorința pentru partener(ă)
 elaborare şi clarificare: partenerii interesați pun (apare doar la începutul relației);
întrebări specifice acompaniate de indicatori non-  nu există UA specifice iubirii, însă 6+12 sunt pre-
verbali ca cei descrişi sus. Întrebările au ca scop zente foarte des.
obținerea de noi informații, ca de exemplu afla-
rea opiniei partenerei; Contraindicatori:
 întrebări deschise: sunt toate întrebările care nu  afecțiune defensivă: ocazional, unul din parteneri
necesită răspuns da/nu şi permit exprimarea libe- poate face afirmații false în scopul manipulării, în
ră şi detaliată; special prin defensivă (context defensiv, ton vocal
 UA 1+2, 6+12, înclinarea corpului în față şi alți specific defensivei etc.).
indicatori ai atenției (vezi S42).
UMORUL
Contraindicatori:
 indicatorii lipsei atenției/ascultării, ca de exem- Este caracterizat de împărtăşirea momentelor amu-
plu lipsa contactului vizual; zante prin zâmbet şi râs (Coan şi Gottman, 2007;
 lipsa pauzelor ulterioare unei întrebări; Yoshimoto et al., 2005).
 întrebări de persuasiune plus subestimare, care
conțin un singur răspuns şi aparțin dominării. Indicatori:
 tachinare;
ECHIVALAREA  haz, care este exprimat printr-o observație care
este considerată de către amândoi partenerii ca
Reprezintă acceptarea şi deschiderea față de emo- fiind amuzantă;
țiile şi opiniile partenerului. Presupune respect  glume private, care includ momente de râs mutu-
chiar şi când apare dezacordul (Coan şi Gottman, al şi amuzament evident care derivă din mesaje
2007; Yoshimoto et al., 2005). codate sau momente de mutualitate spontană;
 delectare şi exagerare: o formă jucăuşă de umor
Indicatori: în care indivizii împart comportamente active de
 back-channel: comportamente care indică atenția imitare sau joacă, animate şi exagerate. Acest in-
şi ascultarea afirmativă prin folosirea paralingvis- dicator este deseori acompaniat de o formă mai
ticii şi a indicatorilor fizici (e.g. aprobarea din cap adâncă de râs şi de energie sporită;
sau contact vizual sporit);  chicotire: uneori, partenerii pot izbucni chicotire
 exprimarea verbală directă a înțelegerii (e.g. Da, unul cu altul fără un motiv vizibil. Aceasta poate
sunt de acord cu ce spui.); rezulta dintr-o glumă privată sau poate indica o
 parafrazare: în acest tip de comportament, indi- scurtă eliberare a tensiunii nervoase data de un
vizii repetă ceva ce partenerul a spus, uneori lite- anumit context. Afectul care stă la bază chicotelii
ral, alteori alterat; trebuie să fie pozitiv, spre deosebire de chicotea-
 scuze; la asociată fricii/tensiunii;
 finalizarea propoziției pe care partenerul nu a  UA 1, 2, 6, 12, 6+12, 25, 26, 27.
terminat-o, acțiune care indică reciprocitate şi
este însoțită doar de afecte pozitive. Contraindicatori:
 UA 1+2, 6+12; alți indicatori nonverbali ai feedba-  umor nemutual.
ckului nonverbal.  umor tensionat: este o reacție nervoasă a unui
nivel ridicat de tensiune a conversației şi totodată
Contraindicatori: îi sunt absente afectele pozitive;
 lipsa feedbackului (verbal sau nonverbal).  umor tandru: uneori, umorul poate transmite
 aprobări repetitive din cap, automate – pot fi de mesaje afective/tandre;
asemenea un semn al exasperării;
182
C09 _____ CUPLUL
 umor beligerant: o formă de umor nemutual în

care scopul este manipularea şi obținerea unor
beneficii, sau rănirea partenerului.
 batjocură: umorul care are ca scop rănirea sau
insultarea şi este deseori confundat cu tachina-
rea. Diferența dintre tachinare şi batjocură este
mutualitatea umorului.
ENTUZIASMUL
Funcția entuziasmului este exprimarea interesului

pasional pentru o persoană, activitate etc., cât şi o
valență pozitivă asociată cu acel interes. Deseori,
entuziasmul este contagios, brusc, zgomotos şi ener-
getic (Coan şi Gottman, 2007; Yoshimoto et al., 2005).
Indicatori:
 comportamente de anticipare, care sunt orientate
către viitor şi pot fi acompaniate de neastâm-
păr/agitație şi distracție/neatenție.
 surpriză pozitivă, ca rezultat al unui eveniment
pozitiv neanticipat. Implică reacții pozitive, cate-
gorice, la ceva ce s-a spus în conversație. Sub-
indicatori: energie pozitivă; fluctuații ale vocii
(volum, înălțime, ritm); sublinierea exagerată a
unor cuvinte-cheie; multe !!! sau ?!?!?;
 excitare/stimulare pozitivă: ca şi în cazul surpri-
zei pozitive, include expresiile bucuriei şi antici-
pării, foarte intense;
 alte momente de bucurie, care reflectă un nivel
ridicat de fericire;
 UA 1+2, 6/7+12, 25-27; 1+2+6+12(+24) în cazul
surprizei pozitive.
Contraindicatori:
 indicatorii interesului, care se pot confunda cu ai
entuziasmului: în interes, întrebările sunt acom-
paniate de afect pozitiv, însă la o intensitate mai
redusa decât în cazul entuziasmului.
 surpriză negativă.
183
C10 _____ DISFUNCȚII
C10 | DISFUNCȚIILE ŞI S50 | EXPRESIA FACIALĂ ȘI MIȘ-

CĂRILE CORPULUI
COMPORTAMENTUL NON-
VERBAL Trei tipuri de acțiuni faciale sunt relevante în disfunc-
țiile afective, dar nu semnalează o emoție:
1. acțiuni faciale instrumentale, (e.g. umezirea sau
ştergerea buzelor); apar ca efecte secundare
anticolinergice la medicamentele antidepresive;
2. embleme faciale; sunt foarte frecvente în manie,
apar foarte rar în depresie;
3. semnalele conversaționale faciale (i.e. punctea-
ză discursul); sunt foarte frecvente în depresie şi
schizofrenie.
Persoanele depresive au abilități slabe de interpreta-

re corectă a expresiilor faciale. Acest fapt este vala-
bil şi pentru schizofrenici şi alcoolici. Aceştia din urmă
au dificultăți în relațiile sociale şi intime, probleme
care sunt relaționate cu reglarea problematică a ener-
vării. Consumul de alcool este o strategie efectuată
pentru a face față problemelor, mai ales ale celor
interpersonale, însă efectul este de cele mai multe ori
invers. Consumul de alcool creează alte probleme,
declanşează violența, apar dificultăți în abilitatea de a
face față emoțiilor negative (emoțiile sunt mai inten-
se), schimbă aşteptările şi percepția față de sine
(Philippot et al., 2005).
În depresie apare subestimarea controlului situației;

activitatea facială este redusă, situație care îşi păs-
trează caracterul chiar şi după recuperare (amelio-
rarea bunăstării), în cazul depresiei nevrotice. Aici
apare tulburarea codificării persoanei depresive, în
care starea sa nu poate fi dedusă din comportament –
i.e. expresia şi starea nu corespund, cauzele posibile
fiind defecțiuni neurofiziologice sau rezultatul meca-
nismelor de control şi defensivă (Kaiser și Scherer,
1998).
Evitarea activă a stimulilor sociali (e.g. chipurile altor

oameni) constituie o formă cognitivă de evitare a
situațiilor care declanşează emoții negative, de cele
mai multe ori relaționate fricii. De exemplu, apare
evitarea privirii fețelor altor oameni, pentru a redu-
ce la minimum riscul de a porni o conversație. Aces-
te trăsături şi strategii aparțin şi indivizilor cu anxieta-
te socială sau fobie socială. Tot aceştia au tendința să
evite fețele emoţionale, atât pe cele negative, cât şi
pe cele pozitive. Fobia socială este opusul psihopatiei:
prima presupune nehotărâre şi frică socială irațională,
iar a două implică narcisism şi absența fricii sociale
(printre altele). În timpul unui dialog, persoanele cu
anxietate socială sunt atrase în mod automat de
încruntările celor cu care interacționează. Datorită
acestei deformări emoționale, au tendința să
supraactiveze starea de anxietate. Imediat după ob-
servarea mişcării de coborâre şi apropiere a sprânce-
nelor (UA 4), îşi schimbă privirea imediat pentru a
evita stimulii amenințători şi starea de disconfort
asociată acestora (Philippot et al., 2005).
Percepția propriei persoane (e.g. autoaprecierea;

engl. self-esteem) rezultă parțial din modul în care se
interacționează cu alți oameni. Interpretarea greşită
a comportamentului şi/sau atitudinii altor indivizi,
inclusiv expresiile faciale, poate conduce la forma-
rea unei păreri greşite despre propria persoană. De
exemplu, indivizii care se tem de respingere socială
184
pot atribui în mod eronat dispreț oamenilor cu care autismului (Shepherd, 2010);
interacționează, deşi aceştia din urmă nu îl exprimă. o percepția posturii corporale este atipică
Contrar prezumțiilor larg răspândite, afişarea frec- (Reed et al., 2007).
ventă a expresiilor faciale corespunzătoare emoții- o deteriorare severă în ceea ce priveşte
boala Hun- recunoaşterea emoțiilor altor oameni, în
lor negative (în special enervarea) este corelată cu tington special abilitatea de a percepe dezgus-
agravarea durerii/amărăciunii (engl. grief). Pe de tul altora (Sprengelmeyer et al., 1996).
altă parte, afişarea expresiilor pozitive denotă opu- o inabilitatea de a exprima emoțiile prin
sul (Philippot et al., 2005). intermediul feței, dar persoanele sufe-
boala Par-
rinde sunt capabile să trăiască şi să sim-
kinson
În continuare, tabelul 10.1 prezintă o sinteză a indica- tă emoții şi să îşi mişte voluntar muscu-
torilor nonverbali specifici mai multor disfuncții, în latura feței (Ellgring, 2005).
mare parte afective. Prima parte a tabelului prezintă o privirea mutuală este rară în demența
câteva disfuncții în relație cu problemele care le ge- demență frontotemporală, în opoziție cu demența
semantică (Sturm et al., 2010).
nerează – i.e. evaluarea inadecvată a stimulilor (pe
o activitate facială redusă, poate ca efect
dimensiuni). Partea a doua prezintă indicatori pentru al diminuării impulsurilor comportamen-
mai multe disfuncții ordonate alfabetic. tale șau a interesului (Ellgring, 1989);
o UA 20, 24; 14, 1+2, 12 (Ellfgring, 1989);
TABELUL 10.1. INDICATORI AI UNOR DISFUNCȚII AFECTIVE o mişcările capului se împuținează şi sunt
SAU DE ALT TIP (prima parte a tabelului: Kaiser şi Scherer, lente (Kring și Stuart, 2005);
1998) o postură corporală indiferentă/slăbită
1.DISFUNCȚIA EVALUARE INADECVATĂ UA (Kring și Stuart, 2005);
evaluare negativă excesivă a 4233, 7, 9, o contact vizual scăzut (Hinchliffe et al.,
anhedonia plăcerii 10, 15+17, 1970, 1975; Rutter, 1973);
24, 39 o rata clipirii crește şi este independentă
defecțiunea verificării facilită- hipotonie de medicație (însă este relaționată îm-
apatie
rii/ajutorului bunătățirii condiției) (Mackintosh et al.,
disatisfacție bias puternic al evaluării facili- 4, 7, 17, 1983);
cronică/ tării negative habituale 23, 24 o cele mai întâlnite expresii faciale emo-
frustrare ționale sunt întristarea, dezgustul şi
subestimarea controlului 15, 25, 26, zâmbetul non-Duchenne; atunci când
disperare 41, 43; 1+4 apare, zâmbetul autentic este un semn
şi plâns al îmbunătățirii stării (Kring și Stuart,
evaluare pozitivă excesivă a 5, 26, 38; 2005);
euforie o în cazul pacienților care nu arată îmbu-
plăcutului şi facilitării 6,12, 25
supraestimarea puterii sau 4,5 sau 7; nătățire, disprețul este cea mai frecven-
manie tă expresie facială emoțională (Ekman,
controlului 23, 25
subestimarea puterii 1, 2, 5, Matsumoto şi Friesen, 2005);
neajutorare 20234, 26, o punctarea unui cuvânt din vorbire este
32 rar efectuată prin coborârea sprâncene-
îngrijorare excesivă asupra 4; 1, 2, 5, depresie lor, mai des prin ridicarea acestora
tulburări de (Kring și Stuart, 2005);
adecvării puterii 20, 23, 24,
anxietate o sunt exprimate facial puține emoții
32, 37
pozitive (Jaeger at al., 1986; Keltner,
CARACTERISTICI NONVERBALE SAU DE ALT
2.DISFUNCȚIA 2004);
TIP
o diminuarea amplitudinii coatelor și
o diminuează capacitatea de interpretare
umerilor în mers (Omlor și Giese, 2007);
corectă a mesajelor faciale, în special
o mamele depresive exprimă puține emo-
dezgustul şi enervarea (Borrill et al.,
alcoolism ții pozitive, iar această lipsă este legată
1987);
de creşterea anxietății şi a suferinței
o control emoțional slab în exprimarea
copiilor (Keltner at al, 1999);
emoțiilor (Philippot et al., 2005).
o flux verbal scăzut şi pauze lungi în
o copiii arată un deficit al exprimării
vorbire (Aronson şi Weintraub, 1972; Po-
emoționale ce acoperă categorii variate
pe et al., 1970);
de afecte. Acest deficit nu reflectă o in-
astm o în cazul posturii cu mâinile încrucișate
capacitate, ci este mai degrabă depen-
bronşic la piept, mâna dreaptă este de obicei
dent de situațiile în care copiii se află,
în special cele stresante (Florin et al., deasupra celei stângi (Ulrich et al.,
1985). 1983);
o când percep expresii faciale emoționale, o viteza mică a mersului (Wendorff et al.,
persoanele cu autism se pare că se con- 2002);
centrează asupra trăsăturilor faciale, nu o lungimea mică a pașilor în mers
asupra configurației expresiei (Ruther-
(Wendorff et al., 2002);
ford şi McIntosh, 2007);
o percepția expresiilor faciale emoționale o amplificarea staționării și a ciclului
autism mersului (Wendorff et al., 2002);
extreme diferă de indivizii normali (Ru-
therford şi McIntosh, 2007). o diminuarea amplitudinii coatelor și a
o copii: aversiune către atingerea inter- umerilor în mers (Olmor și Giese, 2007).
personală (Baranek, 1999); o activarea crescută a UA 12 ca răspuns la
o lipsa ori insuficiența atenției comune în disforie stimulii emoționali pozitivi (Neta et al.,
copilăria timpurie poate indica apariția 2009).
o evitarea frecventă și de durată a privirii
233
fobie socia- mutuale (Moukheibera et al., 2010);
UA 4 este asociată cu evaluarea unui stimul ca fiind un lă o evitarea proximității (Moukheibera et
obstacol, contradictoriu obiectivelor, nevoilor, sau aşteptărilor.
234 al., 2010).
UA 20 poate fi un indicator facial al evalurii abilității de
coping ca fiind limitată (i.e. putință scăzută) -- nu este neapărat o deteriorarea abilității de recunoaştere a
HIV
un indicator pur al fricii. emoțiilor, în special recunoaşterea ex-
185
presiilor faciale specifice fricii (Clark et al., 1989; o deficite în fluența verbală;
al., 2010). Holmes et al., o disfuncție în dezvoltare;
1985;
o latența235 scăzută a contracțiilor muscu- o deficite comportamentale și neuropsiho-
McCauley et
inteligență lare faciale emoționale (Ekman, 1978); al., 1986;
logice;
foarte o tonus muscular scăzut (Ekman, 1978); Mazzocco et o apare exclusiv în femei;
scăzută sau o structură osoasă diferită (care poate fi al., 1998; o nu este asociat cu retardarea mintală;
deficiențe parțial rezultatul dezvoltării defectuale Rovert, 1993; o dezorientare stânga-dreapta;
mintale dată de activitatea musculară scăzută) Waber, 1979; o probleme de atenție;
(Ekman, 1978). Lesniak- o discalculie (engl. dyscalculia);
Karpiak et al., o dispraxie;
o punctarea unui cuvânt din vorbire este 2001, 2003)
des efectuată prin ridicarea (mai des o anxietate, depresie;
decât coborârea) sprâncenelor (Ekman și o timiditate.
manie Fridlund, 1987); o inițierea și menținerea interacțiunilor
o enervarea, dezgustul şi întristarea apar sociale este dificilă, încă din copilărie;
mult mai rar decât în cazul unei persoa- o contact vizual scăzut (copii);
ne depresive (Ekman și Fridlund, 1987). sindromul X o agitarea mâinilor (engl. hand flapping)
psihozism o rata mare a clipirii (Cazato et al., 2009). fragil (copii);
o expresivitate emoțională facială foarte o discurs perseverent, repetitiv (engl.
scăzută (Keltner at al, 1999; Berenbaum (Belser şi perseverative speech) (copii);
şi Oltmanns, 2005), însă emoțiile sunt Sudhalter, o disfuncție în dezvoltare;
prezente (Keltner, 2004); 1995; o deficite comportamentale și neuropsiho-
o frica este exprimată cel mai des, cele- Hagerman și logice;
Sobesky, 1989; o este asociat cu retardarea mintală, însa
lalte emoții fiind exprimate rar
Turk, 1992; nu mereu;
(Matsumoto et al., 2008; pentru alte re- Lachiewicz,
zultate – dezgustul - vezi Steimer-Krause 1992;
o apare în amândouă sexele;
et al., 2005); Mazzocco et o dificultăți în procesarea viziospațială;
o ZD apar rar (Kring și Stuart, 2005); al., 1998; o dezorientare stânga-dreapta;
o nu există coordonare între expresiile Rovert, 1993; o probleme de atenție;
faciale şi comunicarea verbală (Kring și Lesniak- o discalculie (engl. dyscalculia);
Karpiak et al., o dispraxie;
Stuart, 2005);
2001, 2003) o anxietate, depresie, retragere şi evitare
o contact vizual redus (Rutter, 1976,
1977); socială;
o activitate facială scăzută în timpul o problemele comportamentale pot fi
vorbirii (Ellgring, 1986); legate de reglarea afectivă anormală.
o sincronizarea vorbire-mişcare este o restricție a cognitivului şi afectivității,
defectuasă (Condon şi Ogston, 1966); numită efect restrâns: au tendința să îşi
o gesturi rare ale mâinilor (Ekman şi limiteze capacitatea de adaptare până
Friesen, 1974); când moartea pare, în mod progresiv,
o autoatingeri frecvente şi de durată singura soluție (Ringel, 1976);
(Grand et al., 1975); o apar MX ale unor emoții ca disperarea
o incongruență posturală și a poziției sau neajutorarea (Heller şi Haynal,
mâinilor (Mahr et al., 2003); 2005);
bărbați: incongruență între poziția o persoanele care au încercat să se sinuci-
schizofrenie
o suicid
dă, dar fără succes, arată mai rar expre-
brațelor încrucișate la piept și cea a de-
sii ale tristeții, însă mai multe corespun-
getelor mâinilor încrucișate (e.g. brațul zătoare disprețului (Heller şi Haynal,
drept deasupra și degetul mare stâng 2005);
deasupra) (Gorynia și Dudeck, 1996); o activitatea din partea superioară a feței
o disfuncții ale schimbărilor oculare de (frunte, sprâncene) este redusă şi apar
explorare vizuală (Qui et al., 2011); expresii faciale asimetrice, mai ales în
cazul simulării emoțiilor pozitive (Heller
o dilatarea slabă a pupilelor (Andreasssi,
şi Haynal, 2005).
2006);
o evitarea contactului vizual mutual
(Larsen și Shackelford, 1996); PERCEPȚIA EXPRESIILOR FACIALE
o urmărirea fluentă a țintelor vizuale
încete este problematică (i.e. ochii ră- Fobia socială, tulburările de anxietate şi tulburările de
mân în urmă); ulterior, ținta este ajunsă panică sunt legate de mai multe tipuri de biasări care
din urmă printr-o sacadă (Benson et al., implică atenția, gândirea, interpretarea, memoria şi
2012); imaginația. Disfuncțiile legate de anxietate sunt asoci-
o copiii pre-schizofrenici evită privirea și ate cu un bias al atenției selective către stimulii
își rotesc capul mai mult decât copiii amenințători, în timp ce în depresia acută biasul aten-
normali (Dequardo și Tandon, 1994; ției selective este legat de stimulii specifici tristeții
Walker și Lewine, 1990); (e.g. pierderea sau eşecul; Demenescu et al., 2010).
o fixarea asupra unei ținte vizuale statice
este problematică (Benson et al., 2012); Deficite cognitive (e.g. percepția sau atenția) şi cele
o pattern anormal în scanarea vizuală a legate de motivație sunt asociate cu depresia. Anxi-
imaginilor (Benson et al., 2012). etatea este asociată cu operațiile cognitive care
sindromul o rata mare a clipirii (Bentivoglio et al., mențin vigilența şi reduc resursele cognitive dispo-
Tourette 1997).
nibile pentru alte sarcini. Aceste deficite modul în
sindromul o dificultate în înțelegerea indicatorilor
sociali;
care expresiile faciale emoționale sunt percepute
Turner
o mişcări faciale mai rare în comparație (Demenescu et al., 2010).
(Downey et cu sindromul X fragil;
Adulții cu depresie acută sau tulburări de anxietate au
235 o recunoaştere deficitară a expresiilor faciale emoțio-
186
nale. Aceste efect nu a fost observat şi în copiii cu

tulburări de anxietate. Mecanismul care stă la baza
S51 | EXPRESIA VOCALĂ
deficitului de recunoaștere a expresiilor din adulții cu
Tabelul 10.2 prezintă în termeni acustici predicțiile
tulburări de anxietate este încă necunoscut, însă poa-
modelului afectiv componențial în ceea ce priveşte
te fi vorba de biasări ale atenției. Persoanele cu an-
xietate socială au tendința să clasifice expresiile caracteristicile registrului vocii şi câțiva parametri
fundamentali necesari producerii vocii, relaționați
faciale neutre ca exprimând enervarea. Pe de altă
unor tipuri de tulburări specifice. Tabelul 10.3 oferă,
parte, a fost găsită o sensibilitate mare în ceea ce
pentru aceleaşi afecte, câțiva parametrii de compara-
priveşte recunoaşterea expresiilor faciale negative
într-un studiu bazat pe persoane anxioase cu trăsături re a vocii persoanelor disfuncționale vs. normale.
Aceste ipoteze sunt detaliate de Scherer (1987b).
de personalitate. O posibilă explicație este că indivizii
anxioşi au un bias negativ, cum ar fi interpretarea
greşită a expresiilor neutre ca fiind negative. Această
TABELUL 10.2. ANTICIPAREA TIPULUI DE VOCE PENTRU
deteriorare poate fi de asemenea declanşată de pre- CÂTEVA DISFUNCȚII AFECTIVE PARTICULARE
zența unei avarieri a capacității de reglare emoțională (Scherer şi Zei, 1988)
din tulburările de anxietate (Demenescu et al., 2010). TENSIUNEA
CADRUL
DISFUNCȚIA TRACTULUI REGISTRU
FARINGELUI
Totodată, depresia principală poate compromite VOCAL
abilitatea de recunoaştere a emoțiilor altor oameni euforie larg medie
aproape
cu ajutorul expresiilor faciale, acest fapt contribu- total
ind la disfuncții sociale. Cu toate acestea, studiile aproape
manie larg extremă
efectuate pe persoanele depresive nu sunt în acord, total
foarte
oferind o situație generală ambiguă. Deficitul de recu- anhedonie slabă neutru
îngust
noaştere specific depresiei principale poate fi dat atât neputință
de trăirile emoționale negative, cât şi de evaluarea (engl. îngust laxă subțire
dispozițiilor interne proprii. Depresia principală este helplessness)
caracterizată de cogniții negative – autocritică negati- tulburare de
îngust medie-mare subțire
vă, deznădejde, lipsa de valorii de sine - şi prin urma- anxietate
re evaluarea stimulilor externi, inclusiv expresiile frică agitată îngust extremă
foarte
faciale, poate fi de asemenea negativă (Demenescu et subțire
al., 2010). frustrare
mediu-
(insatisfacție îngust medie
total
cronică)
Recunoaşterea emoțiilor este legată de funcționarea
apatie îngust uşor laxă neutru
socială. Regiunile creierului implicate în procesarea remușcare şi
emoțională fac parte şi din structura neuronală res- îngust uşor laxă subțire
ruşine
ponsabilă pentru procesele cognitive sociale. Structuri
corticale prefrontale, amigdala şi cortexul temporal
inferior au un rol critic în procesul de recunoaştere a TABELUL 10.3. PREDICȚII REFERITOARE LA DIFERENȚELE
emoțiilor. La nivel neural, tulburările de anxietate UNOR PARAMETRI ACUSTICI ÎN COMPARAREA VOCII INDIVIZI-
sunt asociate cu hiperactivarea amigdalei şi insula în LOR CU DISFUCȚII AFECTIVE ȘI CEI NORMALI
timpul percepției emoțiilor relaționate pericolului. În (Scherer şi Zei, 1988)
depresia acută amigdala este supusă unui flux sanguin
TULBURARE DE ANXIETATE
cerebral anormal, lucru valabil şi pentru cortexul
REMUȘCARE ȘI RUȘINE
cingular, stratul ventral, insula şi cortexul prefrontal
FRICĂ AGITATĂ
(Demenescu et al., 2010).

PARAMETRU
ANHEDONIE
FRUSTRARE
NEPUTINȚĂ
EUFOEIE
APATIE
MANIE
perturba-
> > >
ția f0
media F0 >
>
> >< > < >
>
<
gama F0 >
> >> < < > <
>
variabili- >
> >> < < > <
tatea F0 >
conturul >
> >> < > < >
F0 >
media F1 < < > > > > > > >
media F2 < < < < < < <
lățimea
< < <
de bandă >< >< < >< < <
< < <
a F1
precizia
formantu- > < > > > >
lui
187
media > toate acestea, într-un studiu ulterior (Teasdale şi

intensită- > >> << > > > Fannell, 1982), nu au fost identificate efecte ale tem-
ții < poului. Este posibil ca schimbările cognitive din stările
gama depresive – ținând cont de capacitatea de atenție sau
intensită- > > < > >
conținutul verbal – să fie responsabile pentru schimbă-
ții
variabili-
rile temporale în vorbire. Schimbările în vorbire pre-
tatea supuse în această ipoteză sunt legate în mare parte de
> > < > procesul de planificare a vorbirii: numărul şi durata
intensită-
ții pauzelor ar trebui să crească.
gama >
> >> > > > >
frecvenței > Rata vorbirii şi pauzele sunt afectate puternic de
energia > toate emoțiile (Pittam şi Scherer, 1993a; Siegman,
>
frecvenței >< >< > >< > > > 1987b), inclusiv de anxietate ca dispoziție sau pre-
>
înalte < dispoziție (în general, pauzele din vorbire arată o
zgomotul
spectral
> corelare negativă cu predispoziția şi o corelare pozi-
rata >
tivă cu dispoziția anxietății; Kasl şi Mahl, 1965;
> > < < > Siegman şi Pope, 1972), ca de altfel şi de stările de
vorbirii >
timpul de tristețe sau depresie. Depresia fiind caracterizată de
< < > < < stări uzuale de tristețe şi anxietate, este de aşteptat
tranziție
simboluri: > amplificare; < diminuare, scădere; simbolurile să apară schimbări specifice: tristețe (rata vorbirii
duble indică puterea presupusă a schimbării; > < indică situa- scăzută, pauze mai multe şi mai lungi) şi anxietate
țiile în care antecedentele tipului de voce exercită influență (creştere uşoară a frecvenței de vorbire, nu neapărat
în direcții opuse. acompaniată de o diminuare a pauzelor). Cu toate
acestea, Scherer (1979) a subliniat faptul că este
Maniacii au un nivel şi o gamă largă a frecvenței necesar să fie luate în calcul variabile precum anxieta-
fundamentale - F0 (înălțimea, indicator al tensiunii tea socială şi autoprezentarea.
musculare extreme), intensitate foarte mare, o
gamă a frecvenței spectrale extinsă și un tempo În ceea ce priveşte înălțimea vocii, în cele mai multe
verbal rapid (Kaiser şi Scherer, 1998). Aceste carac- studii indivizii depresivi arăta o gamă relativ mică şi o
teristici sunt similare şi în panică, doar că aici gama variabilitate restrânsă a F0. Gamă F0 se măreşte, ca şi
frecvenței denotă o componentă energică mult mai variabilitatea, dar după îmbunătățirea stării depresive
mare, făcând vocea să sune strident sau ascuțit. şi a calității dispoziției. Schimbările F0 şi ale variabili-
Intensitatea este de asemenea mare, iar tempoul tății specifice depresiei sunt legate de schimbările
vorbirii rapid. În contrast, neajutorarea (engl. autonomice şi somatice care acompaniază procesele
helplessness) şi disperarea (engl. hopelessness), ca afective. O importanță mare o are legătura dintre F0
şi cele mai multe cazuri de depresie, sunt caracteri- şi tensiunea musculară: dispoziția depresivă conduce
zate de o gamă şi variabilitate redusă a F0, din cau- la un ton muscular mare (Goldstein, 1965; Greden et
za faptului că aceste afecte sunt asociate cu evalu- al., 1984), urmând o creştere a F0 şi o diminuare a
ări ale eşecului, producând voce tensionată și cu gamei F0 şi a variabilității (datorate rigidității mari a
evaluări ale neputinței, rezultând o voce subțire. mecanismului fonator sub tensiune musculară mare).
Aceste tipuri de voce sunt caracterizate de F0 relativ Această rigiditate este consistentă cu asumpția unor
mare şi în mod proporțional energie mare în gama cercetători care susțin ipoteza încetinirii psihomotoa-
frecvențelor înalte. Intensitatea vocii este scăzută, la re (e.g. Flint et al., 1993). După recuperare, F0 ar
fel ca şi tempoul (Kaiser şi Scherer, 1998). trebui să scadă din nou, iar gama şi variabilitatea F0
ar trebui să se intensifice.
INDICATORII VOCALI AI DEPRESIEI
Aparținând unui afect încet, de reflectare, depresiei

îi sunt caracteristice rata mică de vorbire, ca şi
tempoul redus al vorbirii în discursul spontan (vezi
Siegman, 1987a, pentru o sinteză); de asemenea,
pauzele dintre cuvinte sau propoziții sunt mai mari
decât în starea de normalitate afectivă a persoanei,
însă aceasta ține şi de diferențele interindividuale.
Când nu sunt o caracteristică a persoanei, modifica-
rea pozitivă a acestor factori reprezintă îmbunătăți-
rea stării de depresie. Mecanismele care stau la baza
acestor fenomene nu sunt clare, dar există trei tipuri
de mecanisme întâlnite în literatura de specialitate:
schimbări psiho-fiziologice principale, deteriorare
cognitivă şi schimbare socio-emoțională (Ellgring şi
Scherer, 1996).
Elongația mare a pauzelor din vorbire a persoanelor

depresive (în comparație cu pauzele şi controlul de
după recuperare) este interpretat ca un indicator al
încetinirii psihomotoare generale. După cum pacien-
ții depresivi nu arată semnale clinice de retardare
(Teasdale et al., 1980), este posibil ca pauzele să
reflecte variații ale stimulării comportamentale. Cu
188
S52 | ALTE DISFUNCȚII Teoriile recente ale dezgustului sugerează o asocie-

re clară a ASC cu dorința de dezvăluire voluntară a
ALEXITHYMIA experienței. Dezgustul este asociat cu deteriorarea şi
alterarea, încălcarea integrității şi purității corpului și
Aceste termen denotă deficiențe în comportamentul cu contaminarea (la propriu sau la figurat). Studii
afectiv. Alexithymia a fost caracterizată ca fiind o recente ale legăturilor dintre dezgust şi abaterea
tulblurare cognitiv-afectivă care modifică modul în morală au găsit faptul că violarea sexuală este primul
care oamenii îşi exprimă emoțiile. Persoanele cu declanşator al dezgustului şi că prima emoție asociată
această disfuncție au o dificultate mare în identifica- cu violarea sexuală este dezgustul (Bonanno et al.,
rea cuvintelor care le descriu propria stare afectivă, 2002).
insuficiența sau lipsa viselor şi fanteziei şi sunt preo-
cupate de detalii concrete ale evenimentelor din me- Ca şi dezgustul, enervarea apare ca răspuns la evalua-
diu sau senzațiile corporale. De asemenea, disfuncția rea unei idei sau obiect ofensiv sau condamnabil. De
este asociată cu probleme în relațiile interpersonale asemenea, există dovezi care arăta faptul că enerva-
şi deficite în exprimarea nonverbală a emoțiilor rea este un răspuns comun în cazul ASC, fiind asoci-
(McDonald şi Prkachin, 1990). Ca indicatori nonverbali ată cu forțarea persoanei să facă ceva ce nu vrea şi
ai acestei disfuncții au fost identificată doar postura cu relațiile abuzive. Enervarea este declanşată de o
rigidă (ibidem). serie de acțiuni care pot viola autonomia şi libertatea
unui om: minciuna, înşelăciunea, furtul, acțiuni care
ABUZUL SEXUAL încălcă diverse drepturi sau expectanța unui trata-
ment corect din partea cuiva (Bonanno et al., 2002).
Abuzul sexual din copilărie (ASC) este o problemă
socială importantă, cu potențialul de a avea conse- Victimele care nu au făcut relevări anterioare ale
cințe devastatoare pentru ajustarea psihologică a abuzului arăta mulți indicatori ai ruşinii, dar şi zâm-
victimei (Bonanno et al., 2002). Când victima unei bete false, în special victimele în care abuzul a fost
experiențe ASC este capabilă sau doreşte să dezvăluie descoperit neintenționat de către o parte terță
această trăire altor oameni, efectul poate avea impli- neimplicată în abuz. Victimele care au făcut revelări
cații foarte mari asupra sănătății victimei. Actul dez- anterioare ale abuzului exprimă dezgust, în special
văluirii unei experiențe post-traumatice poate exerci- când apare blamarea persecutorului. De asemenea,
ta un efect salubru asupra persoanei (Smyth, 1998). dezgustul facial apare şi când abuzul sexual a fost
Însă revelarea este complicată datorită naturii de însoțit de violență fizică sau doar amenințare. Ener-
stigmatizare a abuzului sau incertitudinea asupra varea este exprimată în aceeaşi măsură ca şi dez-
modului în care ceilalți oameni răspund dezvăluirii. Se gustul (Bonanno et al., 2002).
consideră că aceste relevări favorizează procesele
adaptive de comparare socială şi facilitează reorgani-
zarea şi acomodarea experienței în structuri cognitive FUMATUL ŞI ALTE DEPENDENȚE
semnificative (i.e. care au sens). Relevarea verbală
poate fi covârşitor de dureroasă şi există limite evi- Cele mai multe conceptualizări ale dependenței includ
dente asupra măsurii în care ceilalți oameni pot sau ambivalența şi conflictul în trăsăturile centrale ale
doresc să asculte. Prin urmare, dezvăluirea verbală comportamentului şi trăirii persoanei dependente.
oferă un paradox chinuitor, care poate fi în mod spe- Aceste modele teoretice pretind două componente
cial proeminent în contextul evenimentelor care poar- esențiale ale dependenței: conştientizarea vătămării
tă o stigmă socială, cum ar fi HIV/SIDA (Bonanno et care apare în folosirea continuă a drogului şi efortul
al., 2002). nereuşit de a diminua acea vătămare. Cei mai mulți
oameni dependenți de droguri trăiesc situații ambiva-
Abuzul sexual al unui copil reprezintă violări certe ale lente legate atât de apropiere, cât şi de evitarea
ordinii social-morale. Pentru acest motiv, emoțiile drogurilor, aceşti doi poli fiind considerați indepen-
ale căror expresii faciale sunt relevante ASC sunt denți (Griffin, 2007).
acelea asociate cu comportamentul moral (Bonanno
et al., 2002). Ruşinea are o relevanță specială pen- Deşi în cele mai multe teorii referitoare la fumat se
tru ASC, deoarece are legătură cu evaluarea auto- consideră că experiențele afective sunt forțe puterni-
blamării şi cu înclinația spre evitarea dezvăluirii ce care dictează direcția comportamentelor de de-
(Talbot, 1996), fiind asociată cu ascunderea care se pendență, relaționarea dorinței (engl. craving) de
manifestă comportamental prin evitarea privirii şi emoție a fost problematică. În timp ce unii cercetători
înclinarea capului în jos. Este oarecum paradoxal au conceptualizat dorința ca fiind o emoție, alții o
faptul că stringența de ascundere, motivată de ruşine, consideră cauza emoțiilor, sau invers: emoțiile declan-
este contrară funcției de concurență a ruşinii ca sem- şează dorința de a fuma (Griffin, 2007).
nal nonverbal de calmare: conştientizarea şi regretul
pentru încălcarea morală. Un individ care încălcă o Mai multe teorii referitoare la dependență au subliniat
normă socială amenință validitatea acelei norme şi importanța atât a emoțiilor negative (modelele de
riscă să suporte evaluări negative din partea celorlalți întărire negativă), cât şi a emoțiilor pozitive (modele-
oameni. Indicatorii nonverbali ai ruşinii au rolul de a îi le bazate pe imbold) în explicarea dorinței irepresibile
linişti pe ceilalți prin recunoaşterea/acceptarea încăl- a drogurilor, însă neglijând modul în care emoțiile
cării şi scuzarea sumisivă pentru apariția acesteia. Prin pozitive şi negative pot influența motivația de a fuma.
urmare, victimele ASC la care apare autoblamarea şi Într-un model de dependență (modelul dublului-afect
simțul de abatere morală vor să îşi ascundă reacțiile al stringențelor drogurilor; Baker et al., 1987) se afir-
emoționale intense, însă în acelaşi timp exprimă mă faptul că dorința poate fi bazată atât pe retragere
ruşinea în mod nonverbal (Bonanno et al., 2002). (stringențele afectelor negative), cât şi pe apetit
189
(stringențele afectelor pozitive), iar aceste două rețe-

le ale stringenței sunt inhibitorii în mod mutual. Cu
alte cuvinte, activarea unei stringențe suprimă acțiu-
nea celeilalte. Această afirmație pare însă incompati-
bilă cu noțiunea de trăire simultata a afectelor poziti-
ve şi negative – i.e. ambivalența afectivă – prezentă în
anumite episoade ale dorinței. Prezența simultană a
fost însă demonstrată prin expresii faciale ambivalen-
te ale persoanelor private de fumat atunci când le
sunt expuse indicatori specifici. Când persoana se
abține (retragere şi renunțare dificilă la fumat) apar
expresii faciale în mod secvențial pozitive şi negati-
ve, exprimând lipsa voinței pentru renunțare; când
expresiile faciale negative şi pozitive apar simultan,
sunt şanse mari ca abținerea să fie şi mai puternică
şi să existe un interes mai mare în renunțarea la
fumat decât în primul caz (Griffin, 2007).
ONICOFAGIA
Onicofagia (engl. onychophagia) este legată de anxie-

tate, stres, singurătate, imitare, genetică, inactivi-
tate, transferul de la obiceiul sugerii degetului și
unghiile slab îngrijite. În ceea ce priveşte anxietatea,
roaderea unghiilor denotă o tulburare a dezvoltării
legată de stadiul oral psihologic, reflectând instabili-
tate emoțională în vârsta adultă. În cadrul procesului
dezvoltării, copiii trec prin mai multe faze de maturi-
zare orală. De obicei, după adolescență onicofagia
este înlocuită de alte obiceiuri, cum ar fi rosul creio-
nului sau pixului, atingerea nasului, frământarea păru-
lui, mestecarea gumei, sau fumatul (Tanaka et al.,
2008).
190
C11 _____ COMUNICAREA AFECTIVITĂȚII
C11 | COMUNICAREA S53 | COMUNICAREA AFECTELOR

AFECTIVITĂȚII INTRODUCERE
Există reguli prescrise cultural – i.e. reguli de mani-

festare (engl. display rules) - care sunt învățate încă
din copilărie. Acestea au la bază managementul
expresiilor universale, în funcție de context, iar
existența acestora a fost demonstrată în mod empi-
ric (Ekman, 1999).
În cadrul unei interacțiuni, afectele pot fi manifestate

şi comunicate prin diverse metode comportamentale
care variază de la om la om şi în funcție de context.
Expresia emoțională este realizată prin comportamen-
tul verbal şi/sau nonverbal. Abilitatea de a simboliza
şi transpune în cuvinte o stare emoțională reprezintă o
unealtă puternică pentru reglarea emoției respective,
influențând relația dintre cognitiv şi afecte, dezvol-
tând experiențele sociale (ibidem).
În ceea ce priveşte teoria categorială, emoțiile sunt

considerate un sistem evoluat care reglează comu-
nicarea emoțiilor, luând forma unor semnale univer-
sale; totodată, apărând pe baza unor programe
afective, emoțiile sunt, în această teorie, considera-
te a fi universale și limitate ca număr (i.e. emoțiile
primare sau de bază). Aceste semnale sunt înrădăci-
nate în abilitățile de comunicare ale primatelor, inclu-
siv omul. De exemplu, expresiile facile ale oamenilor
şi cimpanzeilor au similarități substanțiale (ibidem).
Pentru oameni, sistemele afective primare sunt

modelate de norme care dictează ce semnale ar
trebui accentuate, mascate, sau eliminate. În adiție,
cultura introduce ajustări subtile ale programelor,
producând diferențe în aparența expresiei emoțio-
nale. Aceste variații culturale dobândite prin expe-
riență socială fac ca semnalele emoționale să fie
recunoscute cu o acuratețe mai mare atunci când
indivizii fac parte din aceeaşi cultură (ibidem). Regu-
lile socio-culturale sunt primele care influențează
modul în care indivizii îşi reglează afectele?
SCOPUL COMPORTAMENTELOR NONVERBALE
Funcțiile comportamentului nonverbal în cadrul con-

versațiilor sunt de patru tipuri: semantică, sintactică,
pragmatică, dialogică (Scherer și Wallbott, 1985):
(1) Indicatorii nonverbali funcționează semantic prin

semnalarea receptorilor în mod direct, sau prin
amplificarea, contrazicerea sau modificarea sen-
sului dat de acei indicatori nonverbali. Semnifica-
ția este dată în primul rând de mişcările emble-
matice. De multe ori, semnalele nonverbale ser-
vesc funcții de amplificare, mai ales prin accen-
tuare (e.g. a unui cuvânt rostit), însă totodată pot
contrazice înțelesul care este transmis verbal în
mod simultan.
(2) Semnalele nonverbale funcționează sintactic în

sensul că ajută ordonarea succesiunii şi a apariției
comportamentelor atât verbale, cât şi nonverba-
le. Una din funcțiile sintactice principale este
segmentarea fluxului comportamental, lucru vala-
bil atât pentru segmentele macroscopice ale con-
versației, cum ar fi începutul şi încheierea (e.g.
contact vizual şi zâmbet la începutul conversației)
191
sau schimbarea subiectului de discuție (cel mai 5.2.2. exprimări verbal-emoționale (e.g. re-
des semnalată prin schimbarea posturii), cât şi proş);
segmente microscopice, cum ar fi schimbarea 5.2.3. etichetarea/descrierea verbală a trăiri-
atenției în timpul în timpul cuvântării vorbitoru- lor;
lui, sau prin semnalele care indică o parafrază. 5.2.4. descrierea/nararea unei circumstanțe
situaționale ale unei trăiri;
(3) Funcțiile pragmatice ale comportamentului non- 5.3. tematizarea verbală a trăirii:
verbal implică expresia identității sociale, trăsă- 5.3.1. etichetarea verbală a trăirii;
turi personale, stări psihologice, sau semnalarea 5.3.2. descrierea trăirii;
reacțiilor sinelui la actele partenerei/partenerului 6. comportament conversațional:
de interacțiune. Comportamentele vocale şi 6.1. subiect (e.g. alegerea unui subiect trist);
nonvocale denotă identitatea socială a unei per- 6.2. tipul conversației (e.g. bârfă);
soane în termenii unor factori precum sexul, vâr- 6.3. strategii conversaționale (e.g. deschidere,
sta, statusul, originea geografică, trăsăturile de negare prin demonstrație);
personalitate și pot fi folosite ca indicatori ai unor 6.4. organizarea conversației (e.g. întreruperi,
stări psihologice cum ar fi emoțiile, psihopatolo- suprapuneri verbale);
gia, sau atitudinile. 6.5. modalitatea de conversație (e.g. ironică, va-
gă).
(4) În cele din urmă, funcțiile dialogice ale indicato-
rilor nonverbali implică semnalarea unei relații Fundamentele sociale ale afectelor devin clare când
existente între participanții unei conversații sau se consideră regulile acestora. Ele determină, în
interacțiuni şi reglarea contribuțiilor participanți- mare parte, cum se simt oamenii, cum manifestă şi
lor în cadrul acelui contact social. Indicatori non- cum prelucrează afectele (Hochschild, 1978). Există
verbali, cum ar fi postura sau calitatea vocii, pot patru tipuri de reguli care țin de managementul
reflecta relația dintre participanți în termenii a afectiv (e.g. reglare, manifestare etc.): reguli tipo-
două dimensiuni: atracție/simpatie şi pute- logice, reguli de manifestare, reguli de corespon-
re/dominanță. Relația are un impact mare asupra dența şi reguli de codificare (Fiehler, 2002, p. 82-83).
cursului acelei interacțiuni sociale, iar unul din
cele mai vizibile fenomene ale reglării comporta- Regulile tipologice indică tipul şi intensitatea senti-
mentului conversațional este organizarea luării mentelor văzute ca fiind adecvate din punct de
cuvântului. vedere social în cadrul unei situații, atât din per-
spectiva persoanei care adoptă regulile, cât şi a
În mod evident, cele mai multe comportamente din altor participanți. De exemplu, într-o situație care
cadrul conversațiilor sunt multifuncționale. Prin ur- implică o pierdere irevocabilă, tristețea este emoția
mare, o schimbare a posturii, de exemplu, poate servi potrivită din punct de vedere cultural-social (ibidem).
atât la (re)sublinierea statutului sau relației dintre
partenerii unei conversații, indicând schimbarea sub- Regulile de manifestare ajustează tipul şi intensita-
iectului, cât şi la exprimarea unei trăsături de per- tea expresiilor care pot fi exprimate într-o anumită
sonalitate sau reacție emoțională (ibidem). situație, în ciuda afectului care este prezent în
realitate. De exemplu, în cazul pierderii irevocabile,
DOMENIILE DE MANIFESTARE ALE EMOȚIILOR tristețea este emoția potrivită din punct de vedere
social, dar în anumite culturi această emoție nu se
Interacțiunea poate fi înțeleasă ca o ierarhie complexă exprimă vizibil (e.g. prin plâns) (ibidem).
de sarcini care trebuie să fie împlinite pentru a realiza
anumite obiective. Procesele de evaluare şi exprimare Regulile de corespondență reglează tipurile de emo-
joacă întotdeauna un rol în îndeplinirea acestor sar- ție şi manifestările aşteptate într-o conversație în
cini, putând fi rezolvate individual sau interactiv. care se aşteaptă un răspuns la starea afectivă a
Ceea ce se numeşte emoţie poate fi înțeles ca o pro- partenerului sau partenerei de dialog. Dacă, de
cedură specifică pentru îndeplinirea acestor sarcini de exemplu, partenera de conversație este tristă, obser-
evaluare; sau, cel puțin o parte din acestea este re- vatorul nu va mai continua să fie relaxat sau vesel, sau
zolvată la un nivel afectiv. Dintr-o perspectivă func- cel puțin va încerca să mascheze aceste stări (ibidem).
țională socială, fiecare emoție poate fi descrisă ca o
exprimare a unei evaluări. Domeniile şi subdomeniile Regulile de codificare sunt convenții care descriu şi
în care afectele (în special emoțiile) se manifestă sunt determină ce comportament poate fi considerat o
(Fiehler, 2002, p. 84) (vezi şi S02): manifestare a unei emoții. Astfel, aparțin atât com-
portamentului prin care o emoție poate fi manifesta-
1. manifestări fiziologice (e.g. tremurat, înroşire); tă, cât şi indicatorilor comportamentali ai persoanei
2. manifestări nonvocale nonverbale (e.g. mimică, care permit recunoaşterea faptului că el sau ea trăieş-
mişcarea şi/sau poziția corporală); te are o anumită stare afectivă (ibidem).
3. manifestări vocale nonverbale (e.g. râs, geamăt,
oftat, suspin); EXPRIMAREA AFECTIVITĂȚII ÎN RELATȚIILE DE
4. paralingvistică (e.g. tonul sau înălțimea vocii); COMUNIUNE
5. proporția verbală a enunțului:
5.1. manifestarea în conținutul lingvistic al cu- Exprimarea afectelor transmite informații despre
vântării (e.g. alegerea cuvintelor); nevoile personale. Afectele negative indică, în ge-
5.2. ajustarea conținutului-temă a cuvântării: neral, o nevoie a individului. Acestea determină
5.2.1. exprimări emoțional-verbale (e.g. pro- persoana să facă o întrerupere în activitatea curentă
clamații); şi să urmeze acea nevoie. Pe de altă parte, afectele
pozitive indică faptul că nevoile au fost satisfăcute
192
şi că activitatea trebuie continuată sau menținută în informațiilor noi. Mai mult, Kühn și colaboratorii
acea stare. De asemenea, afectele pozitive pot în- (2011) au demonstrat că suprimarea exprimării emoți-
curaja oamenii să încerce noi lucruri şi să exploreze onale236 este asociată cu un volum mai mare al sub-
mediul (Clark şi Finkel, 2004). stanței cenușii (engl. gray matter) din cortexul pre-
frontal dorsomedial.
Poate că cea mai importantă funcție a expresiei emo-
ționale este comunicarea informației despre bunăstare Într-un studiu, cercetătorii au comparat un grup de
către ceilalți oameni, astfel permițându-le şi participanți care au scris timp de trei zile consecutive
încurajându-i să asiste şi răspundă la nevoile persoanei despre sentimentele pe care le au în legătură cu un
care le exprimă (ibidem). Relațiile variază în intensi- subiect anume (e.g. intrarea la colegiu). Memoria de
tatea comuniunii (engl. communal strenght). Intensi- lucru a fost evaluată de trei ori în cursul al 7-8 săptă-
tatea comuniunii dintr-o relație se referă la gradul mâni şi s-a constatat faptul că a fost îmbunătățită.
în care o persoană îşi asumă responsabilitatea pen- Este posibil ca exprimarea afectivității să promove-
tru bunăstarea alteia; o relație de comuniune se ze formarea structurilor de memorie coerente lega-
formează cu părinții sau alți membrii ai familiei, te de evenimentele emoționale, în special atunci
prietenii cei mai apropiați și partenerul/partenera când sunt folosite cuvinte cauzale (e.g. pentru că,
unei relații intime. Faptul că oamenii percep anumiți datorită și cuvinte de înțelegere cum ar fi sesiza sau
parteneri ca fiind mai preocupați de bunăstare decât înţelege). Deoarece memoriile afective sunt stocate
alții este evident. Există doi determinanți ai percepți- de obicei că structuri cognitive fragmentate şi slab
ei faptului că orice partener îşi va asuma sau nu res- organizate, acestea pot rămâne foarte accesibile şi
ponsabilitatea comuniunii. Deşi unii parteneri sunt dificil de suprimat. Este posibil ca aceste informații să
preocupați, studiile au demonstrat faptul că anumiți continue să fie prezente în conştient până ce sunt
oameni nu percep acea preocupare (e.g. persoanele integrate într-o schemă. Aceste memorii afective fie
nesigure (engl. insecure), sensibile la respingere, sau ajung în conştient, fie necesită suprimare, ultima
cu o autoapreciere scăzută). Aceste caracteristici se variantă consumând resurse cognitive reduse. Aceste
întâlnesc într-o măsură foarte mare la persoanele care gânduri intruzive şi efortul necesar suprimării conduce
au o orientare a comuniunii redusă în mod cronic sau la alocarea insuficientă a resurselor memoriei de lucru
la cele cu suport social perceput redus (ibidem). şi, în final, la deteriorarea raționamentului şi a rezol-
vării problemelor. Expresia afectivității poate facilita
În cadrul unei relații pe care o persoană o consideră dezvoltarea narativității, permițând evenimentelor
de comuniune, aceasta îşi poate exagera nevoile declanşatoare să fie rezumate, stocate şi utilizate
pentru a primi suportului social sau material, sau într-un mod eficient (Clark şi Finkel, 2004). Într-
pentru a elimina o sarcină. Oamenii recurg la aceste adevăr, realizarea unei narațiuni pentru un eveniment
strategii de exagerare în special în prezența celor afectiv este o strategie de coping adaptivă. Mai mult,
cărora ştiu sau cred că le păsa. Acest lucru este ştiut exprimarea afectivității favorizează finalizarea cogni-
chiar şi de copiii foarte mici. Un alt tip de exprimare tivă şi înțelegerea, prin urmare diminuând cererea
afectivă strategică poate fi folosit când persoana nu făcută sistemului cognitiv (ibidem).
are o relație de comuniune cu o alta însă îți doreşte
acea relație şi crede că şi cealaltă persoană împarte De asemenea, exprimarea afectivității produce be-
aceeaşi dorință. În aceste cazuri, exprimarea afectivi- neficii fiziologice: suprimarea conduce la deteriorarea
tății este riscantă, dar poate fi prolifică (ibidem). sistemului imunitar, sau la răspuns fiziologic susținut
care depăşeşte cererile metabolice (amândouă cazuri-
BENEFICII SOCIALE le se referă la suprimarea emoției în momentul în care
este simțită) (ibidem).
Deci exprimarea afectivității în cadrul unei relații de
comuniune produce de cele mai multe ori empatie, SCHEMELE
percepția încrederii şi a preocupării, sau percepția
încrederii în altă persoană şi dependența față de Noțiunea de schemă explică modul în care informa-
aceasta. În contrast, exprimarea afectivității în cadrul ția este organizată într-un sistem ce reprezintă
unei relații necomunale are şanse mici să aibă aceste mediul în care este perceput de individ. Schemele
consecințe. În schimb, poate conduce la retragerea sunt folosite pentru a interpreta evenimentele actua-
suportului şi la evitare, sau respingere şi antipatie le. O schemă este o structura mintală care conține
(pentru persoana-țintă), rezultând, probabil, regretul expectanțe generale şi informații despre mediu –
(al persoanei care respinge) (ibidem). acestea includ aşteptări generale de la alți oameni,
evenimente, statuturi şi evenimente specifice. Exis-
BENEFICII COGNITIVE tă mai multe tipuri de scheme (Fiske şi Taylor, 1991):
 auto-scheme: cunoaşterea propriei persoane;
Dată fiind evidența faptului că emoția simțită este des  scheme-eveniment, sau scenarii: secvențe ale
exprimată (şi cel puțin des suprimată) în cadrul relații- evenimentelor specifice care caracterizează oca-
lor de comuniune, rezultă faptul că beneficiile au mari zii sociale particulare şi/sau frecvente;
şanse de sporire în cadrul acestor relații (ibidem).  scheme-rol: concepte în conformitate cu aşteptă-
rile de la alți oameni, bazate pe ocupație, sex,
Suprimarea emoțiilor conduce la deteriorarea me- vârstă, rasă etc.;
moriei - acesta este dovada beneficiilor aduse de  scheme-cauză: permit formarea părerilor despre
exprimarea afectivității în detrimentul suprimării. relațiile cauză-efect din mediul fizic şi social, tot-
De asemenea, suprimarea rezultă în strategii cogni-
tive de automonitorizare (e.g. subvocalizarea), cu 236
Această suprimare a exprimării emoțiilor este o strategie de
rolul probabil de a asigura suprimarea emoției. În reglare afectivă (concentrată asupra răspunsului comportamen-
schimb, aceste strategii pot influența codificarea tal) care constă în inhibarea comportamentului de exprimare
nonverbală (e.g. expresii faciale).
193
odată adoptând direcții de acțiune bazate pe an- marea sintactică, ilustratorii şi comentariile – în rela-
ticipările pe care schema le face posibile; ție cu unități de acțiune specifice.
 hetero-scheme: facilitează, ca seturi organizate
de informații date despre trăsături şi caracteris- TABELUL 11.1. TIPURI SPECIFICE DE EXPRIMARE LINGVISTI-
tici; clasificarea socială a celorlalți oameni. CĂ (Manusov, 2005, p. 179-180)
EXPRIMARE SIN-
UA PROBABILE EXEMPLU
Conceptul de categorie, care este relaționat schemei, TACTICĂ
accentuare 1+2 Este chiar drăguță.
poate fi folosit în explicarea modului în care oamenii
1+2 Singurul conflict este
structurează informațiile despre ceilalți indivizi şi dau cu colegii mei de
un sens/înțeles mediului social din care fac parte. În subliniere
cameră care se
mare, categoria se referă la gruparea a două sau mai poartă copilăreşte.
multe obiecte diferite care sunt tratate în moduri 1+2, 4 Nu ai cumpărat
întrebare
similare (Fiedler şi Bless, 2001). nimic?
1+2 Am putea să mâncăm
propunere
CARACTERISTICILE COMUNICĂRII AFECTELOR nişte porc.
1+2 … lăsăm alegerea să
darea cuvântului
Expresia emoțională variază în funcție de persoană fie făcută de tine.
1+2 Cu siguranță mă va
şi de context, iar oamenii care interacționează nu sfârşitul vorbirii
ajuta, sunt sigură.
interpretează mereu expresia emoțională ca fiind o
acțiuni sprân- Of, sora mea, con-
emoție reală, ci o referire la una. De asemenea, scuză
cene flict cu sora mea.
comunicarea emoțională are un aspect convențional, continuarea acțiuni sprân- -
deşi este un fenomen complex care de obicei constă cuvântării cene
într-un set de comportamente şi mai multe reacții ILUSTRTORI
psihologice; orice comportament şi reacție psihologică (REDUNDANT)
poate fi interpretat de observatori ca fiind o expresie variat (depinde -
emoțională - independent de modul în care persoana reacție personală de reacția
emițătoare le şi înțelege (Fiehler, 2002, p. 92). emoțională)
1+2 ...şi am răspuns:
descriere chiar e nevoie sa îmi
Indivizii care interacționează interpretează trăirile zici asta?
exprimate în mod permanent (conştient sau incon- 1+2, 4, 43, 61- Tu ai cam puține
ştient), chiar dacă intensitatea şi acuratețea sunt rememorare 64, 20 etc. fotografii din copilă-
variabile. Interpretarea poate consta în (ibidem): rie.
 emoția specifică ce este atribuită unei persoane 1+2, 4 – acțiuni Nu ştiu ce să zic, nu
shrug facial
observate independent de indicatorii nonverbali bruşte; 17, 20u îmi plac şerpii. Nu.
prezenți; acțiuni sprân- Da, e adevărat.
da/nu
 comportamentele şi reacțiile fiziologice sunt cene
interpretate ca expresie emoțională; nu/nici (negare acțiuni sprân- Nu am conflicte
verbală) cene sau UA 43 minore cu oamenii.
 tematizarea emoției este interpretată; indicarea
acțiuni sprân- Aş vrea, dar asta ar
unei emoții este rezultatul acestor trei compo- dar/însă cene putea fi contribuția
nente. Tematizarea se referă la actul de a face o ta.
trăire anume subiectul unei interacțiuni sociale. COMENTARIU
(NONREDUNDANT)
În majoritatea situațiilor, emoțiile sunt atribuite mai variat (depinde -
mult sau mai puțin diferențiat persoanei care le reacție personală de reacția
exprimă. Chiar şi atunci când indicatorii emoționali nu emoțională)
sunt prezenți sau observați, emoțiile pot fi atribuite 1+2 Vroiam să spun
unei persoane pe baza (ibidem): salată de spanac,
interactiv
pentru că tu ştii cum
 regulilor emoționale care se potrivesc situației; toată lumea …
 transpunerii mintale a emoțiilor proprii în persoa- 1+2, 4, 43, 61- Păi nu, nu e adevă-
na cu care se interacționează (i.e. opusul oglindi- rememorare
64, 20 etc. rat.
rii afective); 1+2, 4 – acțiuni Supele. Îmi place
 cunoaşterii stării emoționale a persoanei cu care shrug facial
bruşte, 17, 20u aproape orice supă.
se interacționează. metacomunicativ 1+2+14 Iarna trecută a fost o
(e.g. sarcasm) perioadă minunată.
Exprimarea unei emoții poate fi verbală şi nonverbală
(mişcări faciale, voce, cu ajutorul mişcării şi poziției
corpului). Deşi multe expresii emoționale apar invo-
luntar şi produc schimbări in SNV, există anumite
informații care sunt într-o mare măsură sub controlul
celui/celei care le exprimă (e.g. postura şi mişcările
corpului, alegerea cuvintelor), aflându-se cel puțin la
limita dintre conştient şi subconştient (Hargie și Dic-
kson, 2005).
Totodată, exprimarea nonverbală a emoțiilor este

legată de exprimarea lingvistică (e.g. sublinierea unui
cuvânt-cheie dintr-o frază sau propoziție), deşi aceas-
tă legătură nu este neapărat necesară. În acest sens,
în tabelul 11.1 sunt prezentate trei categorii – expri-
194
f-b > b-f;

S54 | REVELAREA 
 f-f = b-b.
Revelarea este o mixtura între două elemente: pri-
Alte diferențe de gen sunt strâns legate de alți factori,
mul este entitatea primei persoane, iar al doilea
cum sunt (Hargie și Dickson, 2005):
procesul dezvăluirii, în care individul face publice  contextul: subiectul revelării, sexul şi relația
anumite aspecte personale. Astfel, pentru a progre-
dintre indivizi sunt determinante ale dezvăluirilor;
sa, relațiile interumane trebuie să treacă printr-o
 identitatea: se referă la intensitatea cu care un
serie de etape (Hargie și Dickson, 2005):
individ se simte bărbat sau femeie indiferent de
1. orientarea: când oamenii se întâlnesc pentru sexul natural. Dacă persoana consideră că posedă
prima oară sunt divulgate doar informații de bază.
atribute feminine, va revela mai mult. Masculini-
Dacă există reciprocitatea dezvăluirilor, relația tatea nu are efecte vizibile la nivelul dezvăluiri-
evoluează.
lor, însă persoanele adrogine – i.e. cele care au
2. schimburi afective experimentale: mai multe
atât trăsături feminine, cât şi masculine – demon-
detalii intime de ordin afectiv;
strează un nivel ridicat de intimitate şi flexibilita-
3. schimburi afective: nivel foarte ridicat al revelă-
te ale revelărilor, în contexte variate.
rilor;  atitudinea: modul în care cineva consideră că
4. schimburi stabile: odată ce relația este puterni-
femeile şi bărbații trebuie să se comporte. Aceste
că, este caracterizată de o deschidere continuă; atitudini sunt influențate de tipul de educație şi
5. depenetrarea: dacă beneficiile relației sunt de-
de cultura din care omul respectiv face parte.
păşite de costurile acesteia, începe o depărtare
progresivă prin retragere, rezultând în terminarea
SECRETELE AFECTIVE
relației sau regresarea nivelului acesteia.
Studiile arată că afectele pot fi împărtăşite social în
TENDINȚE proporție de până la 90%, mai ales în cazul persoane-
lor extravertite. Exteriorizarea ajută oamenii să facă
Tendințele slabe de revelare sunt asociate cu (Hargie
față acelei experiențe. Când două persoane nu se
și Dickson, 2005):
cunosc, sau se cunosc foarte puțin, confesiunile sunt
 autoaprecierea scăzută;
mai uşor de făcut (Hargie și Dickson, 2005).
 nevoia ridicată de aprobare socială;
 dezirabilitate socială;
Amintirile mărturisite implică un efort cognitiv mult
 timiditate;
mai puțin intens decât cele ținute secrete; cele din
 introversie;
urmă sunt asociate cu (Hargie și Dickson, 2005):
 distanțele interpersonale mici, în cazul bărbaților;
 căutare a mai adâncă a sensului acelei amintiri;
 poziția controlului (engl. locus of control) te tip
 un efort mai mare de înțelegere a ceea ce s-a
extern (i.e. persoanele care cred că existența es-
întâmplat;
te guvernată de evenimente incontrolabile).
 încercări mai mari de a pune în ordine ceea ce s-a
întâmplat.
În acelaşi timp, există mai multe motive pentru evi-
tarea dezvăluirilor (Hargie și Dickson, 2005):
Totodată, în general oamenii cred că o confesiune a
 nevoia de intimitate;
unor evenimente negative le va face mai mult rău
 inadecvarea socială a divulgării;
decât bine, iar durerea nu se va opri niciodată. În
 modestie;
ciuda acestor opinii, terapeuții, de exemplu, îşi încu-
 lipsa unui motiv pentru dezvăluire, inutilitatea sa;
rajează clienții să exprime verbal cele mai intense
 evitarea criticii, a unei pedepse (motivate de frică emoții negative referitoare la evenimente traumatice.
sau ruşine);
În anumite circumstanțe, exprimarea verbală a afec-
 evitarea conflictului;
telor negative poate vindeca, după cum insistă tera-
 protecția relației.
peuții, însă, în alte situații, frica oamenilor este
justificată, efectele fiind distrugătoare, uneori ire-
Pe de altă parte, tendințele puternice de revelare
vocabil (Hargie și Dickson, 2005).
sunt asociate cu (Hargie și Dickson, 2005):
 machiavellianism ridicat, în special în cazul fe-
Într-adevăr, exprimarea verbală a afectelor negative
meilor; poate conduce la diminuarea simptomelor. Însă nu
 consumul de alcool, în special în cazul persoane-
exprimarea simplă, în afara contextului în care s-a
lor cu o autoapreciere scăzută;
produs, ci toate stadiile de asimilare, înainte ca
 grupurile de indivizi izolate de societate (e.g. cele trăirea să fi fost încorporată într-o schemă cogniti-
din penitenciare).
vă. Trebuie făcută legătura între acea experiență
negativă, gânduri, afecte şi reacții sau tendințe de
Totodată, nevrozismul este asociat cu revelarea in-
acțiune trecute şi prezente (Hargie și Dickson, 2005).
flexibilă, adică se dezvăluie aceeaşi cantitate indife-
rent de context (Hargie și Dickson, 2005).
DIFERENȚE DE GEN
Există şi diferențe între cele două sexe în ceea ce

priveşte intensitatea şi frecvența revelărilor. De
exemplu, femeile fac dezvăluiri altor femei mai mult
decât bărbații o fac altor bărbați: f-f > b-b; totodată
 f-f > b-f;
195
boratorii au adus dovezi solide ale producerii auto-

S55 | MIMICA ŞI EMPATIA mate a mimicii faciale (Dimberg et al., 2000). Mai
mult, stimulii faciali nu declanşează doar mimică
facială, ci şi răspunsuri emoționale (Chartrand şi
MIMICA
Dalton, 2009).
În contextul acestei lucrări, mimica (engl. mimicry) se
Un factor important al contagiunii emoționale pare a fi
referă doar la comportamentele de imitare de orice
expresivitatea. De exemplu, persoanele expresive îşi
tip (limitând termenul la domeniul nonverbal). În
transmit dispoziția către altele într-o măsură mai
limba română, termenul mai descrie (1) arta de a
mare decât persoanele neexpresive, chiar şi atunci
exprima emoțiile prin intermediul feței şi al gesturilor,
când indivizii nu comunică verbal. Cu toate acestea,
sau (2) expresiile faciale (DEX, 1998). Mai departe,
depinde de valența dispoziției: când dispoziția trans-
efectul de cameleon se referă la orice comporta-
misă este pozitivă, atât persoanele expresive, cât şi
ment mimic inconștient: postura, expresiile vocale
cele neexpresive pasează dispoziția altor oameni;
sau faciale, manierismul237, sau alte comportamente
când dispoziția este negativă, indivizii expresivi o
vocale (Chatrand și Bargh, 1999). Mimica are rolul de
transmit într-o măsură mai mare. Mimica mai este
formare și întărire a relațiilor sociale, însă este obliga-
legată şi de personalitate: apare mai des în cazul
toriu bazată pe evaluarea pozitivă a emițătorilor (ibi-
persoanelor care se automonitorizează des, în contrast
dem). Această evaluare pozitivă motivează ulterior
cu cele care o fac rar (Chartrand şi Dalton, 2009).
comportamente prosociale (Van Baaren et al., 2003).
Încă de acum două secole mimica este considerată un
Totodată, congruența posturală241 este termenul care
indicator reflex al simpatiei (sinteză: Bavelas et al.,
descrie un indicator al similarității dintre oameni.
1988).
Persoanele care îşi modulează comportamentul
pentru a se integra în mediu recurg la strategia
De asemenea, mimica poate fi incidentală, adică ba-
cameleonului. Mimica este un lipici social, facilitând
zată pe similaritatea incidentală – i.e. evaluarea pozi-
afilierea cu alte persoane sau cu un grup atunci când
tiva a unei persoane necunoscute (Finch și Cialdini,
individul se simte diferit sau inferior. Ajută la crearea
1989; Guéguen, 2012; Yabar et al., 2006). Cu cât simi-
unui sentiment de apropiere şi conduce uneori la com-
laritatea percepută238 este mai mare, cu atât mimica
portamente de ajutare a altora. Mai mult, mimica
este mai frecventă (Guéguen, 2012).
sincronizează atitudinile personale cu cele ale altor
oameni, astfel ajutând la salvarea resurselor cogni-
Mimica motoare a fost conceptualizată ca fiind (1)
tive şi îmbunătățind autoreglarea. De asemenea, are
empatie primitivă, (2) un reflex bazat pe indicatori
impact asupra autoevaluării şi asupra stilului cogni-
condiționați anterior la propria experiență directă,
tiv pe care persoana îl adoptă (Chartrand şi Dalton,
(3) o expresie a emoției făcută de altcineva și (4) ca
2009).
o manifestare a unei trăsături (e.g. abilitate empati-
că) sau a unei operații cognitive (e.g. transpunerea
Cercetarea asupra mimicii a început în domeniile
în rolul altcuiva; Bavelas et al., 1986; Chartrand şi
psihologiei clinice şi de consiliere, când cercetătorii
Dalton, 2009). Van Swol și Drury (2006) au găsit faptul
erau interesați de implicațiile comportamentului non-
că mimica este amplificată239 de simpatie (vezi și
verbal în interacțiunile dintre psihologi şi clienții aces-
Cheng și Chartrand, 2003, pentru legătura automonito-
tora. De exemplu, Charney (1966) a descoperit faptul
rizării cu similaritatea percepută sine-alții), iar
că atunci când mimica se amplifică în cursul unei
Chartrand et al. (2005) consideră ca mimica are un
singure sesiuni, există şi o sporire a legăturii dintre
scop adaptiv prin amplificarea empatiei, simpatiei,
terapeut şi client. După cum am semnalat, mimica
raportului și afilierii. De asemenea, mimica poate fi
face parte dintr-un obiectiv de afiliere, iar aceste
modulată de factorii afectivi. De exemplu, dispozițiile
studii sugerează faptul că este o strategie pe care
afective specifice tristeții suprimă mimica facială ca
oamenii o adoptă în mod inconştient pentru aceasta.
rezultat al diminuării generale a reacțiilor musculare
Interesant este faptul că această strategie funcționea-
faciale (Likowski et al., 2011).
ză, pentru că mimica are ca rezultat (de cele mai
multe ori) afecte prosociale - amplificarea simpatiei
Oamenii mimează automat alte persoane, iar acest act
şi a legăturii - către persoana care mimează. O altă
facilitează interacțiunile şi legăturile sociale. Mimica
reacție mai particulară decât simpatia sau apropierea
serveşte funcții interpersonale importante, având
este încrederea interpersonală. Mai mult, Barch (1999)
legătură cu empatia, simpatia şi raportul (engl.
a demonstrat faptul că mimica apare în mod automat
rapport). Mimica se produce de cele mai multe ori
chiar şi atunci când nu există dorința de afiliere
involuntar. Cercetarea din domeniul vocal arată că
(Chartrand şi Dalton, 2009).
oamenii au tendința de imitare a accentului, ratei
vorbirii și a duratei propozițiilor şi frazelor. De aseme-
O situație care poate conduce la formarea unui
nea, persoanele observatoare pot adopta aceeaşi
obiectiv de afiliere (şi în consecință la mimică) este
sintaxă – i.e. structurarea propozițiilor în acelaşi mod.
sentimentul de deosebire față de un grup important
Provine (1986) a demonstrat ceea ce era doar o specu-
pentru sine. Conform teoriei distincţiei optime
lație: căscatul este contagios240, iar Dimberg și cola-
(Brewer, 1991), oamenii recurg în mod permanent la
balansarea propriilor nevoi pentru distincție (i.e. când
237
Modalitate caracteristică de comportament (engl. mannerism).
238
Similaritatea poate fi legată de același nume, amprentă, sau
dată a nașterii (Guéguen, 2012). cred că rețeaua neurală implicată în empatie conține, printre
239
Posibilitatea de apariție este mai mare când participanții la o altele și noțiunea de căscat contagios (Chartrand şi Dalton, 2009).
241
conversație sunt în conformitate. De exemplu, convergența sau imitarea afectivă dintre două
240
Observarea unei persoane care cască activează zonele din persoane prezice posibilitatea de apropie viitoare a acestora,
creier implicate în autoprocesare (e.g. procesarea indiferent de tipul de relație care se poate stabili (romantică,
autoreferențială sau teoria minții); Platek și colaboratorii (2005) prietenie etc.) (Hargie și Dickson, 2005).
196
se percep ca fiind diferiți de alți oameni) şi asimilare drept pentru care informația la persoana I şi a III-a nu
(i.e. când se percep ca fiind similari cu alți oameni). poate fi confundată cu informația imaginată şi perce-
Aceasta poate conduce la presupunerea că persoanele pută. Deoarece se presupune că schemele creează
care se simt prea diferite față de un grup important structuri, este posibil ca atunci când oamenii îşi per-
pentru ele doresc asimilarea şi acceptarea şi prin cep propria acțiune (e.g. un material video), în acțiu-
urmare recurg la comportamente (e.g. mimică) care ne şi percepție este implicat acelaşi sistem, însă când
să le apropie de acel grup sau persoană (Chartrand şi persoana observă acțiunile altei persoane, acțiunea şi
Dalton, 2009). percepția presupun sisteme diferite. Pe baza acestei
teorii (Barresi şi Moore, 1996) se poate asuma faptul
De asemenea, propria stare mintală (stilul de procesa- că oamenii ar trebui să se recunoască pe sine mai
re cognitivă242) influențează mimica. De asemenea, facil decât pe alții şi totodată ar trebui să evalueze
influența vine şi din partea stării afective proprii. Van și anticipeze efectele propriilor acțiuni mai corect
Baaren și colaboratorii (2006) au demonstrat că per- decât pe cele ale altor oameni. Autorecunoaşterea
soanele aflate într-o dispoziție pozitivă mimează poate fi superioară recunoaşterii altor inşi, fie că este
mai mult decât cele aflate într-o dispoziție negativă. vorba de voce, stilul de desenare, sau a mişcările
Această cercetare provine din dovezi anterioare ale corpului. Mai mult, efectele acțiunilor generate de
faptului că dispoziția pozitivă conduce la procese propria persoană sunt mai previzibile decât cele ale
mai automate, în timp ce dispoziția negativă are ca altor oameni (Chartrand şi Dalton, 2009; Knoblich şi
efect forme mai deliberate de acțiune (Chartrand şi Flach, 2001).
Dalton, 2009).
Chiar şi ținând cont de funcțiile mimicii (e.g. sociale:
SISTEMUL NEURONAL DE OGLINDIRE comunicarea empatiei şi simpatiei), nu se poate consi-
dera că aceasta există datorită consecințelor sale.
Mecanismul care este considerat a fi responsabil pen- Aceste consecințe ar fi putut evolua fără să aibă o
tru mimică este legătura pasivă percepție- legătură foarte strânsă cu originea mimicii în sine. În
comportament, noțiune care îşi are rădăcinile în acţi- perspectiva evoluţionară a mimicii se acceptă fap-
unea ideomotoare (engl. ideomotor action). Acțiunea tul că legătura primară percepție-comportament
ideomotoare apare când actul pur de gândire al unei este moştenită de la speciile preumane pentru va-
acțiuni creşte probabilitatea de executare a aceste- loarea legată de supraviețuirea fizică, însă în pre-
ia. Regiunile creierului care sunt active în momentul zent mimica are o valoare legată de supravieţuirea
gândirii unei acțiuni sunt aceleaşi care se activează socială. Deci mimica are valoare adaptivă şi utilitate
când persoana execută chiar acea acțiune. Observa- socială, iar legătura între percepție şi comportament,
rea altei persoane care întreprinde a activitate având la bază o structură cognitivă, este predecesorul
anume este un alt mod de sporire a activării. Prin acestor funcții sociale (Chartrand şi Dalton, 2009).
urmare, sunt şanse mari ca atunci când un compor-
tament este observat, să fie şi imitat - aceasta este În prezent, mecanismul cognitiv care a permis răspun-
legătura automată percepție-comportament. Existență suri adaptive speciilor preumane este încă aici. De
acesteia vine din dovezile date de cercetările neuro- exemplu, în jurul vârstei de 9 luni, copiii încep să
psihologice asupra neuronilor de oglindire nonumani mimeze expresiile emoționale; la 1 lună după naştere,
(Chartrand şi Dalton, 2009). nou-născuții zâmbesc ca răspuns la zâmbetele adulți-
lor şi scot limba când observă acelaşi comportament
Neuronii din cortexul premotor al macacilor se acti- într-un adult. De asemenea, există şi diferențe de gen:
vează atât atunci când acestea apucă un obiect, dar şi SNO este mai slab în cazul bărbaților (Cheng et al.,
atunci când observă un om apucând acelaşi obiect - de 2006).
aici provine termenul de sistem neuronal de oglindire
(SNO). Un alt argument în favoarea unei legături per- Mecanismele neurale implicate în empatie au început
cepție-comportament vine din partea schemelor. Spre să fie studiate intens doar recent, în special în ceea ce
deosebire de explicația reprezentărilor comu- priveşte modelul percepţie-acţiune, care este o vari-
ne/împărtăşite, în care se postulează existența unor antă a modelului mai general percepție-
sisteme comune în cadrul creierului, schemele sunt comportament. Legătura percepție-acțiune presupu-
create dintr-o perspectivă pur cognitivă. Conform ne faptul că percepția emoțiilor activează mecanis-
acesteia, schemele care se activează atunci când mele neurale care generează acea emoție. Mimica
persoana care execută o acțiune se suprapun semni- este asociată cu empatia şi amândouă sunt înrădăcina-
ficativ din punct de vedere semantic cu schemele te în structura creierului, în special arhitectura impli-
care se activează când persoana percepe şi inter- cată în legătura percepție-comportament. Existența
pretează acțiunile altor oameni. Aceste două tipuri acestor legături naşte posibilitatea ca mimica să fie
de schemă au tendința să fie active în acelaşi timp. esențială pentru apariția răspunsurilor sociale, cum ar
În felul acesta, percepția nu doar stimulează acțiu- fi empatia (Chartrand şi Dalton, 2009).
nea, ci şi acțiunea activează reprezentarea compor-
tamentală corespunzătoare şi schema de interpreta- SNO ar putea fi legat şi de simpatie şi altruism, nu
re care se suprapune cu aceasta, prin urmare influ- doar de empatie. Componenta cognitivă a unei scheme
ențând interpretarea cadrului perceptual al persoanei emoționale, în interacțiunea sa cu sentimentul, poate
(Chartrand şi Dalton, 2009). transforma empatia în simpatie. Această transformare
ar implica o schimbare a răspunsului condus în mare
Schemele structurează sursele de informație diferite, parte de sistemul neurofiziologic sau sistemul motor
către un răspuns care necesită procese conceptuale.
Un SNO care facilitează simpatia, altruismul și proce-
242
Stilul cognitiv se referă la modurile în care oamenii au sele mimetice facilitează avantaje principale de adap-
tendința să proceseze informația în termeni de percepție,
organizare și răspuns la stimuli (Chartrand şi Dalton, 2009).
197
tare. Empatia243 nu este suficientă pentru a motiva

altruismul, acesta din urmă depinzând, într-un mod
S56 | INTRODUCEREA, ÎNCHEIE-
complex, de dispoziții şi emoții (ibidem). REA ŞI SONDAREA
MEMELE INDUCȚIA PRESTABILITĂ ȘI ÎNTÂMPINAREA
Memele (engl. meme) sunt unități comportamentale Inducția prestabilită (engl. induction set) şi încheie-
(cognitiv, afectiv, acțiune) care pot propaga şi derea (engl. closure) sunt strategii care ajută la înce-
veni subiectul selecției naturale. Sunt unul dintre perea şi finalizarea unei interacțiuni sociale. De
mecanismele epigenetice care, alături de ADN, joacă obicei, oamenii îşi amintesc efectele de întâietate
un rol în selecția naturală. Aceasta poate opera nu (începutul) şi cele de final, evenimentele din mijlocul
doar în gene, ADN, sau ARN, ci poate acționa şi asupra interacțiunii fiind mai neclare (Burgoon et al., 1996;
unităților replicante (meme) care constau în cogniție Hargie și Dickson, 2005).
şi în modele de acțiune, structuri diferite de cele
biologice care pot fi transmise prin învățare imitativă. Întâmpinarea şi despărțirea sunt parametri foarte
Este posibil ca memele să fi apărut pentru a servi unor importanți ai interacțiunilor. Sunt secvențe structura-
funcții adaptive unice din cadrul interacțiunilor sociale te şi formale în care indivizii au oportunitatea să
(Izard, 2009). evidențieze anumite particularități sau să creeze im-
pact de ordin social. În relațiile de prietenie, aceste
RAPORTUL ŞI AFILIEREA au trei faze (Kendon şi Ferber, 1973):
1. distantă: când indivizii se afla la depărtare, dar
Pe scurt, raportul reprezintă relații sociale strânse se pot vedea, comportamentele manifestate sunt
între două (sau mai multe) persoane. Raportul este contactul vizual, zâmbetul, ridicarea sprâncene-
caracterizat de (Tickle-Degnen, 1989; Tickle-Degnen şi lor, sau salutul cu mâna;
Rosenthal, 1992): 2. medie: persoanele sunt aflate la distanțe mai
 implicare şi atenție comună; apropiate, interimare, apărând automanipulatori
 pozitivitate şi cordialitate; şi dispărând elementele fazei distante;
 coordonare comportamentală: interacțiunile 3. apropiată: în această fază, reapare contactul
sunt coordonate din punct de vedere comporta- vizual şi zâmbetul, dar şi noi comportamente,
mental, putând astfel să apară un pattern sau o precum vorbe de întâmpinare şi uneori atingeri
sincronizare comportamentală: potrivirea compor- reciproce.
tamentală (engl. behavioral matching) sau sincro-
nizare/coordonare comportamentală (engl. În timpul despărțirilor, ordinea este inversă (pașii 3-2-
behavioral synchrony). Sincronizarea comporta- 1).
mentelor este indicată prin ritmul interacțiunii,
mişcări simultane (e.g. postură) și afinita- Inducția prestabilită reprezintă formarea stării de
tea/combinarea comportamentală (engl. pregătire a individului, implicând sporirea atenției şi
behavioral meshing) (Berneri şi Rosenthal, 1991). stimularea motivației, totodată asigurând moduri de
orientare a abordării (Woodworth şi Marquis, 1949).
Indicatorii nonverbali ai care amplifică raportul În relație cu interacțiunea socială, inducția unei hotă-
perceput sunt zâmbetul, aprobările din cap, înclina- râri adecvate poate fi definită ca strategia inițială de
rea posturală în față sau înspre cealaltă persoană, stabilire a unui cadru de referință, creat deliberat
contactul vizual direct, oglindirea posturală şi pozi- pentru facilitarea dezvoltării unei legături de comuni-
ția deschisă a brațelor (opusul brațelor încrucișate care între expectanțele participanților şi situația pre-
la piept; Hall et al., 1995). De asemenea, se pare că zentă. Inducția prestabilită poate fi un proces scurt
în interacțiunile bărbat-bărbat, bărbării zâmbesc în sau de durată, depinde de contextul interacțiunii.
mod coordonat mai des decât interacțiunile feminine Funcțiile inducției prestabilite sunt (Hargie și Dic-
(în interacțiunea femeie-femeie; Cappella, 1997). kson, 2005):
 inducerea unei stări de pregătire adecvate obiec-
Afilierea este o dimensiune principală a relațiilor tivelor prin stabilirea legăturilor, stimularea moti-
sociale; modelează răspunsurile emoționale într-un vației şi atragerea atenției;
mod profund. Aceasta conduce la convergență sau  stabilirea legăturilor cu alte interacțiuni trecute,
imitarea acestor răspunsuri. Afilierea amplă influen- dacă au existat;
țează şi alte fațete ale răspunsurilor emoționale, in-  constatarea aşteptărilor participanților;
clusiv ce emoții sunt declanşate, intensitatea răspun-  constatarea măsurii în care participanții cunosc
surilor, acuratețea cu care individul identifică emoțiile subiectul de discuție;
altor oameni, sau gradul în care individul îşi poate  indicarea şi acordul comun al obiectivelor interac-
regla emoțiile (sau alte afecte) (Hargie şi Dickson, țiunii;
2005).  explicarea funcțiilor/rolurilor şi al limitărilor
participanților.
În cadrul culturilor occidentale, contactul folosit în

întâmpinare poate fi (Greenbaum şi Rosenfeld, 1980):
 strângerea mâinii;
 atingerea părților superioare ale corpului (umăr,
243
Totodată, SNO este influențat de personalitate (Schaefer et spate, gât etc.);
al., 2012); mai exact, de o subscală a empatiei – i.e. schimbarea  îmbrățişare;
perspectivei (engl. perspective taking), transpunerea sinelui în  sărut.
situația altei persoane -, implică activarea cortexului
somatosenzorial primar.
198
De obicei, femeile au un comportament imparțial în

ceea ce priveşte întâmpinarea persoanelor indife- În cele din urmă, comportamentele nonverbale ale
rent de sex, însă bărbații au abordări diferite Martin, încheierii abrupte sunt (Hargie și Dickson, 2005):
1997). Totodată, strângerea fermă a mâinii este  întreruperea contactului vizual;
asociată cu extraversia şi anevrozismul244, această  amuțirea;
acțiune având cel puțin opt dimensiuni (Chaplin et al.,  retragerea fizică;
2000):  expresii faciale corespunzătoare contextului.
1. intensitate (slabă-puternică);
2. temperatură (rece-caldă); Introducerile pot fi pregătite, însă încheierea nece-
3. umiditate (uscată-umedă); sită improvizație, pentru că finalul trebuie să fie
4. totalitate (incompletă-totală); direct relaționat cu interacțiunea (Hargie și Dickson,
5. durată (scurtă-lungă); 2005).
6. vigoare (scăzută-înaltă);
7. textură (moale-dura); SONDAREA NONVERBALĂ
8. contact vizual (inexistent-total).
Sondarea nonverbală este un comportament folosit
ÎNCHEIEREA într-o manieră care indică respondentului dorința de
a obține mai multe informații despre un subiect
Persoanele care necesită folosirea încheierilor sunt anume (Hargie și Dickson, 2005).
foarte influențate de primele impresii (pe care le
generează în alți oameni) în timp ce caută aspectele Sondarea include paralimbaj ca O! sau Cum, nicioda-
după urma cărora pot profita în termeni de luare a tă?!, dar şi reglatori ca ridicarea sau coborârea sprân-
unei decizii. Vor ca interacțiunile să fie structurate cenelor, înclinarea capului, contact vizual etc. Urmă-
coerent şi obiectivele să fie transparente (Hargie și rirea unei pauze după un răspuns inițial poate fi folosi-
Dickson, 2005). Pe de altă parte, încheierile abrupte tă ca o sondare tăcută, subtilă, indicând dorința unui
indică, de obicei, disfuncții individuale şi/sau ale răspuns suplimentar. Caracteristicile întrebărilor sunt
relației. Funcțiile încheierii sunt (Wolvin şi Coakley, de obicei (Hargie și Dickson, 2005):
1996):  pauza anterioară şi ulterioară unei întrebări, ca şi
 semnalarea finalului interacțiunii; cea ulterioară primirii unui răspuns inițial, care
 motivarea interacțiunilor viitoare; încurajează un răspuns maxim;
 crearea unor legături pentru interacțiunile viitoa-  întrebările pot cauza anxietate; sau, întrebările
re; închise pot încuraja implicarea, obținerea infor-
 crearea impresii de reuşită a interacțiunii; mațiilor precise, sau controla răspunsul;
 întărirea relației.  întrebările deschise de obicei determină răspun-
suri mai lungi, iar răspunsurile lungi sunt date de
Acestea pot însă să apară şi pentru motive ca (Hargie întrebările lungi;
și Dickson, 2005):  întrebările afective încurajează discutarea senti-
 interacțiuni nedorite; mentelor;
 testarea afinității;  întrebările multiple pot produce confuzie.
 frustrarea atinge nivel ridicat;
 conflict sau evitarea amplificării acestuia;
 demonstrarea autorității şi a puterii.
Totodată, încheierea este de patru tipuri (legate de

funcțiile acesteia) (Hargie și Dickson, 2005):
1. perceptuală: folosită pentru a semnala faptul că
interacțiunea a atins faza finală;
2. cognitivă: permite ratificarea acordurilor indife-
rent de subiectele principale discutate şi de deci-
ziile luate, dar şi stabilirea legăturilor cu eventua-
lele interacțiuni viitoare;
3. motivațională: încurajează participanții să conti-
nue relația;
4. socială: întăreşte legăturile relației.
Comportamentele nonverbale ale încheierii sunt de

obicei (Hargie și Dickson, 2005):
 contactul vizual diminuat;
 mişcările, care se amplifică în timpul vorbirii (la
fel ca şi datul din cap);
 apar comportamente de pregătire, ca manipula-
rea hainelor, a cheilor, privirea ceasului etc.
(O‘Leary şi Gallois, 1999);
 posibil să apară orientarea corpului către direcția
de interes (e.g. uşa de ieşire), mai ales dacă per-
soana stă în picioare.
244
Opusul nevrotismului.
199
Pentru prima variantă, solidificarea este procesul care

S57 | RĂSPLATA, SOLIDIFICAREA are loc: serveşte la apariția acțiunilor care sunt cele
ŞI PEDEAPSA mai probabile să se declanşeze. Solidificarea poate
lua formă pozitivă sau negativă (Hargie și Dickson,
CONSECINȚELE COMPORTAMENTULUI: DIHOTOMIA 2005). La polul opus, pedeapsa are un efect de su-
POZITIV-NEGATIV primare asupra unui comportament; totodată, ținând
cont de valență, poate avea doi poli (ibidem):
Din punct de vedere social, comportamentele pot  pozitiv: implică introducerea unui element nega-
avea mai multe rezultate care pot fi grupate pe tiv (e.g. un stimul nociv), cum ar fi vătămarea fi-
baza dihotomiei pozitiv-negativ (sintetizat din Hargie zică sau psihică, sau critică jignitoare;
și Dickson, 2005):  negativă: necesită retragerea sau eliminarea unor
 pedeapsă (engl. punishment): suprimarea com- beneficii sau privilegii.
portamentului-țintă;
 pedeapsă pozitivă: introducerea unui element Astfel, încercările de control şi influență prin pedeap-
neplăcut (certare, criticare, pălmuire etc.); să sunt foarte comune în interacțiunile sociale. În
 pedeapsă negativă: implică îndepărtarea unui general, aceasta implică (Leslie şi O‘Reilly, 1999):
element dorit (e.g. confiscare);  ironie;
 excludere: eliminarea comportamentului-țintă;  derâdere;
 solidificare (engl. reinforcement): promovarea  admonestare;
comportamentului-țintă (Kazdin, 1994);  amenințare.
 recompensă/răsplată (engl. reward): ceva oferit
în schimbul unui ajutor (Kazdin, 1994); Totuşi, pedeapsa are de cele mai multe ori efecte
 solidificare pozitivă: introducerea unui element negative, ca de exemplu reacții emoționale negative
pozitiv (e.g. laudă, recompensă monetară etc.); (frica rezultă în evitarea comportamentală ulterioară)
 solidificare negativă: eliminarea unui element şi tendința de generalizare, adică un impact disfuncți-
negativ (reducerea/eliminarea durerii, a plictise- onal asupra individului care a aplicat pedeapsa (ibi-
lii, a jenei, a anxietății etc.). dem). Pe de altă parte, solidificarea pozitivă se refe-
ră la orice stimul care după ce este prezentat ampli-
Abilitatea de a primi şi oferi recompense este o carac- fică frecvența viitoare a acelui comportament. În
teristică vizibilă a încercării de a defini abilitatea contrast, răsplata implică oferirea şi primirea unor
interpersonală. Deficitele în această direcție pot avea obiecte, privilegii etc., în schimbul unei acțiuni
consecințe intra- şi interpersonale grave: insuficiența întreprinse, sau cel puțin unei încercări. Darul im-
socială este asociată cu singurătatea şi anxietatea plică doar oferirea, fără alte obligații din partea
socială (Segrin şi Flora, 2000). individului care îl primeşte (Maag, 1999). Cele mai
multe recompensele sau evenimente pe care persoana
Răsplata socială are rolul de a păstra sau întări o le percepe ca fiind pozitive pot acționa ca o solidifica-
relație umană, spori atracția, amplifica influen- re. În solidificarea negativă, un act este asociat cu
ța/controlul, însă doar atunci când recompensa nu evitarea, diminuarea sau eliminarea unui stimul
este premeditată (Argyle, 1995). În educația de masă, neplăcut. Solidificarea negativă nu se confundă cu
de exemplu, solidificarea este o unealtă potrivită pedeapsa, deşi amândouă implică afect negativ
pentru a îmbunătăți comportamentul social al elevilor (Sarafino, 1996):
(McCowan et al., 1995). Se consideră că atenția şi  pedeapsa este aplicată după apariția comporta-
motivația acestora se poate îmbunătăți prin compor- mentului-țintă şi are ca scop diminuarea sau eli-
tamente specifice ca (Turney et al., 1983): minarea acestuia;
 lăudarea;  în solidificarea negativă, comportamentul rezultă
 încurajarea; din diminuarea, eliminarea sau evitarea stimulilor
 ZD, contact vizual, atingere şi alte comportamen- negativi.
te nonverbale specifice nemijlocirii.
Există mai multe tipuri de solidificare pozitivă (Mar-
Ascultarea atentă încurajează dialogul. Pe de altă tin şi Pear, 1999; Sherman, 1990):
parte, lipsa atenției are de asemenea o funcție impor-  primară: stimulii care sunt prețuiți în mod ine-
tantă. Prin neatenție se poate semnala celorlalți oa- rent245 (e.g. apă, mâncare etc.);
meni faptul că pot vorbi mai puțin sau deloc despre un  condiționată: stimuli care sunt prețuiți progresiv,
subiect distructiv sau neproductiv. Ascultarea atentă prin învățare (e.g. bani, medalii etc.);
(vezi și S42) (engl. attending) implică (Hargie și Dic-  socială: stimuli disponibili prin contact social (e.g.
kson, 2005): atenție, laudă, aprobare, confirmare etc.);
 adoptarea unei conduite specifice;  senzorială: bazată pe expunerea anumitor ele-
 contact vizual; mente senzoriale (e.g. sunete, mirosuri, peisaje
 răspunsuri verbale şi/sau nonverbale. etc.);
 prin activitate: permisiunea de a întreprinde o
Pentru orice comportament specific, există stimuli activitate plăcută (e.g. hobby).
exteriori care îl acompaniază şi preced, sau îi sunt
ulteriori. În termeni generali, relația dintre răspuns şi Unele comportamente care pot forma vicii (e.g.
consecințele sale pot rezulta într-un răspuns ulterior fumatul) apar şi sunt menținute datorită efectelor
care poate (Hargie și Dickson, 2005):
 crește în frecvența de apariție; 245
INERÉNT, -Ă, inerenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face
 scade în frecvența de apariție; parte integrantă din ceva, care constituie un element nedespărțit
 rămâne neafectat. de un lucru sau de o ființă, care aparține în mod firesc la ceva. –
Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis. Sursa: DEX '98 (1998)
200
pe care le generează, precum reducerea anxietății persoanele importante din jur, deci experiențele pozi-
(Stroebe, 2000). De exemplu, femeile cu bulimie ner- tive cu părinții sau alți adulți-cheie conduc la evaluări
voasă care tocmai au ieşit dintr-o depresie sunt mai pozitive despre sine, în timp ce experiențele negative
eficiente în rezolvarea unei sarcini mintale când pri- (e.g. învinuirea, admonestarea, umilirea) au ca efect
mesc feedback negativ pentru erorile făcute, feedba- formarea unei opinii de inutilitate a propriei persoane
ckul pozitiv pentru o reuşită neavând un efect atât de (Argyle, 1995; Erwin, 1993; Hammen, 1997; Jones et
amplu. Cea mai mare parte a interacțiunilor umane al., 1982; Walker, 2001).
este modelată într-un mod similar prin solidificare
negativă. Dorința de a termina cât mai repede o inter- DIFERENȚE INTERINDIVIDUALE
acțiune socială care este neconfortabilă, neinteresan-
tă, sau problematică în alt mod poate fi tratată în Majoritatea oamenilor nu sunt pasivi la reacțiile
acest fel. Ca atare, dezaprobarea punctului de vedere celorlalți, de cele mai multe ori depunând efort
şi posibilitatea de a demonstra că individul se înşală deliberat pentru a atrage un anumit tip de răspuns
poate genera vulnerabilitate, amenințare, sau umilință evaluativ. Un motiv pentru aceasta este o
în acesta (Craighead et al., 1996). autoexagerare: printr-un proces de management al
evaluărilor sau prezentărilor, indivizii se abat de la
Reparația conversațională este o altă trăsătura a comportamentul lor de bază pentru a fi mai atrăgători
dialogului. Corecțiile, scuzele, sau revelarea sunt şi/sau pentru a nu fi evaluați negativ (Tedeschi, 1981;
specifice când participanții încălcă o regulă socială sau Leary, 1996). Atenția, lauda, aprobarea şi alte recom-
conversațională, astfel apărând riscul să le scadă sta- pense veritabile sunt prețuite de cei mai mulți oa-
tutul sau să provoace confuzie. Văzută ca o interven- meni, generând mândrie. Pentru unii, în anumite
ție a solidificării negative, încălcarea regulii poate circumstanțe, contează mai mult autoverificarea, nu
declanşa jenă, alinată de scuză sau renunțare (Bull, autoexagerarea: nu este necesară căutarea unei eva-
2002; Grove, 1995). luări pozitive, ci una care este în concordanță cu opi-
niile şi referințele propriei persoane (Swann et al.,
Comportamentul poate fi amplasat într-un context 1990). Numeroşi factori, ca personalitatea şi cultura,
(1) care este precedat şi acompaniat de un stimul, dar şi aspectele contextuale, fac diferența între alege-
sau (2) în evenimente care au loc după apariția unui rea autoverificării în detrimentul autoexagerării. Pen-
anumit stimul. Observarea unei situații în care alții tru persoanele care au o părere negativă despre sine,
sunt recompensați pentru un act pe care observatorul primirea unor informații negative care întăresc aceas-
l-a întreprins cu aceeaşi competență, dar fără recom- tă opinie (i.e. de autoverificare) pot fi subliniate,
pensă comparabilă, poate cauza demotivare, enerva- amplificate (Taylor et al., 1995). Pentru cei cu o
re, sau invidie, pentru cei mai mulți oameni (Leslie şi autoapreciere scăzută, lauda şi alte reacții pozitive,
O‘Reilly, 1999). dar incongruente cu percepția asupra sinelui, nu
sunt mereu apreciate pozitiv şi eşuează în a influen-
Recompensele făcute pentru altcineva pot influența ța solidificarea. Datorită diferențelor dintre oameni,
procesul învățării, motivația şi afectul. Observarea opusul poate fi de asemenea valabil (Crocker şi
unei persoane când aceasta este recompensată poate Wolfe, 1998).
acționa ca un stimulent puternic pentru persoana care
o remarcă, provocând-o să procedeze în mod similar Introversia implică abilitatea de a extrage solidifi-
când se află într-o situație similară (Bandura, 1986). cări din mediul extern, iar extraversia presupune
Primirea unei recompense sau a unei pedepse este înclinația înspre atribuirea acelor recompense tot
asociată cu declanşarea unor stări emoționale plăcute mediului extern, aici factorii fiind totodată incon-
sau neplăcute. Conştientizarea acestor stări şi circum- trolabili sau accidentali. Dimensiunea extraversiei
stanțe în alți oameni poate fi un stimul emoțional din mai are un efect: se pare că extravertiții sunt mai
care poate rezulta un răspuns empatic. Efectele re- receptivi la efectele laudei, în timp ce pentru intro-
compenselor şi solidificărilor sociale sunt (Dickson et vertiți pedeapsa sau reacțiile negative sunt mai moti-
al., 1993; Cairns, 1997): vante. Predispoziția către aceste recompense inter-
 facilitarea interacțiunii şi întreținerea relațiilor; personale se pare că este amplificată în indivizii
 creşterea implicării partenerului de interacțiune; care au o nevoie sporită de aprobare din partea
 influențarea naturii şi conținutului contribuției altora şi în consecință au o predilecție în a acționa în
celeilalte persoane; moduri care vor crește şansele că alții să reacționeze
 demonstrarea unui interes autentic în ideile, favorabil către aceştia (Boody et al., 1986; Gupta şi
afectele, sau opiniile celorlalți; Shukla, 1989). Lauda poate fi îndreptată către
 interacțiunea poate fi percepută pozitiv; (Dweck, 2000; Henderlong, 2001):
 amplificarea atractivității sociale a sursei recom-  persoană, pentru o trăsătură pe care acesta o
pensei; posedă (e.g. Ce om inteligent eşti!);
 amplificarea autoaprecierii beneficiarului sau  rezultat (e.g. Eseul tău este excelent!);
beneficiarei recompensei;  proces, pentru efortul depus sau strategia aleasă
 manifestarea puterii. (e.g. Sunt impresionată de cantitatea de muncă
pe care ai depus-o!).
În timpul unei interacțiuni sociale, oamenii revendi-
că indirect un nivel primar al recompensei, iar dacă SOLIDIFICAREA: DATE SUPLIMENTARE
acesta nu este suficient, relația poate fi slăbită.
Reacțiile pozitive nu produc doar opinii favorabile Lauda axată pe proces, în comparație cu a trăsături-
către cei care le oferă (în anumite condiții), ci poate lor, poate genera moduri de adaptare mai slabe atunci
rezulta şi amplificarea pozitivă a autoaprecierii şi când apare eşecul (Henderlong, 2001). De exemplu, în
autoeficienței beneficiarului recompensei. Conceptul cazul copiilor cărora li se laudă abilita-
despre sine se dezvoltă din evaluările reflectate de tea/competența, nu efortul depus, pot percepe pro-
201
pria inteligență lăudată ca pe o trăsătură fixă şi incon-

trolabilă, deci care nu poate fi îmbunătățită (Mueller,
S58 | NEMIJLOCIREA ŞI FEEDBA-
1997). Persoanele care sunt lăudate pentru o reuşită CKUL
la care au ajuns foarte uşor pot presupune că au o
abilitate scăzută în întreprinderea acelei activități.
Când sunt percepute ca fiind o încercare de manipula- Nemijlocirea nonverbală (engl. nonverbal
re sau ironie, recompensele nu sunt productive immediacy) are un caracter direct, personal, sincer
(Aronson, 1999). şi presupune apropiere fizică şi psihologică. Este un
concept definit prin gradul perceput de apropiere
Pentru ca solidificarea să sporească un anumit com- fizică şi psihologică dintre indivizi. Este legată inex-
tricabil de stările pozitive şi legăturile cu alte persoa-
portament, nu este necesar ca individul să fie capabil
să indice sau să vorbească despre faptul că el sau ea a ne. Legăturile încurajează nemijlocirea, iar aceasta
produce legături mai strânse între oameni (Harris și
fost stabilizată: circumstanțele în care solidificarea
apare fără conştientizare sunt foarte extraordinare Rosenthal, 2005).
şi rare (Hargie și Dickson, 2005).
De exemplu, tendința generală a oamenilor este de a
În sfârşit, solidificarea poate fi indicată prin anumite atinge mai des şi cu o uşurință mai mare persoanele
comportamente nonverbale: din acelaşi sex decât pe cele din sexul opus. Femeile
 ZD (Furst şi Criste, 1997; Krasner, 1958; LaFrance au tendința să privească reciproc mai des decât bărba-
ții pentru a exprima afilierea. În comparație cu băr-
şi Hecht, 1999; Pansa, 1979; Saigh, 1981);
 contact vizual (Goldman, 1980; O‘Brien şi bații, femeile tind să (Hargie și Dickson, 2005):
 interacționeze la distante interpersonale mai
Holborn, 1979);
 înclinarea corpului în față, către persoană, sem- mici;
 fie mai tolerante în cazul intruziunii spațiale;
nalând acceptare sau receptivitate (Mehrabian,
1972; Nelson-Jones, 1997);  folosească hetero-manipulatori mai frecvent şi cu
o uşurință mai mare;
 aprobări din cap, putând exprima confirmare,
acceptare, sau înțelegere (Krasner, 1958;  zâmbească mai frecvent şi cu o durată mai mare;
Matarazzo şi Wiens, 1972);  fie mai abile în decodificarea şi interpretarea
 reducerea distanței interpersonale, care poate să mesajelor nonverbale ale celorlalți oameni;
apară din dorința de implicare şi intimitate; însă  aibă o înțelegere mai profundă în ceea ce priveşte
scopul unei relații de orice fel.
dacă este înțeleasă greşit, poate crea impresia de
dominanță, amenințare, sau supra-familiaritate
Comportamentul expresiv controlat are printre
(Goldman, 1980);
 atingeri care, în contextele potrivite, pot exprima indicatorii nonverbali următoarele (Hargie și Dickson,
2005):
afecțiune, suport, sau apreciere (Davidhizar et
al., 1997; Jones şi Yarbrough, 1985; Wheldall et  atingerea reciprocă a mâinilor;
al., 1986).  manipulatorii repetitivi apar rar;
 ilustratorii apar rar;
 voce relativ adâncă, cu variabilitatea scăzută a
înălțimii.
În cele din urmă, indicatorii nonverbali ai nemijloci-

rii sunt (Noller et al., 2005):
 priviri reciproce;
 proximitate;
 orientarea directă a capului (şi eventual a corpu-
lui);
 apare rar înclinarea corpului în față sau postura
dreaptă;
 atingere;
 ZD.
Lipsa acestor indicatori exprimă opusul, adică distan-

țare psihologică interpersonală (ibidem).
FEEDBACKUL
Feedbackul reprezintă recepționarea reacțiilor

receptorului şi reglarea mesajului care este transmis
pentru a genera efectul dorit. Acesta implică şi
măsura în care emițătorul este capabil să aprecieze
impactul mesajului pe care l-a trimis, având o im-
portanță vitală în producerea unor efecte sociale
pozitive din punctul de vedere al celui care transmi-
te mesajul (Hargie și Dickson, 2005).
Toată comunicarea are loc într-un context (e.g. tem-

poral), fiind influențată în mod crucial de acesta.
Comunicarea este un proces liniar: un mesaj este
formulat de către sursă (i.e. emițător) şi transmis
202
către țintă (i.e. receptor). Persoanele care comunică

sunt afectate unele de altele, dar totodată se influen-
S59 | ASERTIVITATEA
țează reciproc. Fenomenul este inevitabil în situațiile
În mare, asertivitatea (engl. assertion) are patru
sociale, indivizii fiind conştienți de prezența altor
componente, respectiv este abilitatea de a (Hargie și
oameni (Hargie și Dickson, 2005).
Dickson, 2005):
1. refuza o cerere;
Unele mesaje nonverbale sunt doar informative, nu
2. cere ajutorul;
şi comunicative. Comportamentul comunicativ este
3. exprima deschis opiniile, sentimentele etc.;
intenţionat (în sensul că are un scop) dacă (Hargie și
Dickson, 2005): 4. iniția, continua şi încheia o conversație.
 este realizat cu intenția de a împărtăşi un înțeles
comun şi dacă este perceput ca atare de către re- Răspunsul asertoric implică afirmații personale fer-
me, dar totodată şi considerarea celorlalți oameni.
ceptori;
Răspunsurile sunt spontane, celelalte persoane nu sunt
 emițătorul trebuie să fie conştient de comunicare,
ignorate sau jignite și li se ascultă punctele de vedere
însă ca aceasta să fie eficientă receptorul trebuie
(Hargie și Dickson, 2005).
să fie conştient(ă) de actul comunicării;
 este prezent un cod arbitrar, adică relația dintre
Aserțiunea este corelată cu autoaprecierea ridicată
comportament şi ceea ce este reprezentat este o
chestiune de acord. şi cu raționamentul, care este o trăsătură de perso-
nalitate constructivă şi reprezintă tendința de a
Comunicarea are întotdeauna un scop. Oamenii nu prezenta şi apăra propria poziție în acelaşi timp cu
opiniile opuse ale altora. Un aspect de bază al
îşi exprimă emoțiile fără a avea un sens, chiar dacă
asertivității este acceptarea altor persoane (opinii,
o fac inconştient. Motivele posibile ale comunicării
trăsături, limite etc.) (Hargie și Dickson, 2005).
emoțiilor sunt (Hargie și Dickson, 2005):
 vor să determine un alt individ să schimbe cursul
Funcțiile asertivității sunt (Hargie și Dickson, 2005):
unei acțiuni;
 asigurarea faptului că drepturile personale nu
 pentru a arăta că le păsa de ceva sau cineva;
sunt încălcate şi drepturile celorlalți sunt recu-
 pentru a primi suport (e.g. tristețe, singurătate);
noscute;
 pentru a negocia roluri sociale (e.g. enervare,
 împotrivirea cererilor nefavorabile;
gelozie);
 cerea ajutorului;
 pentru a devia criticismul (e.g. ruşine, jenă);
 tratarea eficientă a refuzurilor nerezonabile;
 pentru a reînnoi legăturile sociale (e.g. iubire,
 evitarea conflictului inutil;
simpatie).
 comunicarea deschisă şi sinceră a poziției, rolului,
sau opiniilor de orice fel;
 dezvoltarea şi întreținerea autoeficienței.
Când asertivitatea este negativă/conflictuală, aceas-

ta are şase componente principale (Hargie și Dickson,
2005):
1. formarea cererilor rezonabile;
2. refuzarea cererilor de orice fel;
3. exprimarea opiniilor personale, chiar dacă aces-
tea sunt nepopulare;
4. exprimarea sentimentelor negative;
5. exprimarea dezacordului;
6. răspunsul la critică.
La polul opus, asertivitatea pozitivă are şase aspec-

te principale (Hargie și Dickson, 2005):
1. exprimarea sentimentelor pozitive;
2. răspunsul la sentimentele pozitive exprimate de
alții;
3. efectuarea complimentelor;
4. acceptarea complimentelor;
5. acceptarea şi recunoaşterea propriilor greşeli sau
limitări;
6. inițierea şi susținerea interacțiunilor.
Totodată, funcția nonasertivității este de a satisface

celelalte persoane şi de a evita conflictul cu orice
cost. Este asociată cu (Hargie și Dickson, 2005):
 echivocul;
 anxietatea;
 evitarea subiectului de discuție;
 evitarea exprimării opiniilor246;
 acordul indiferent de opiniile personale;
246
De exemplu, în nonaserțiune, disconfortul sau conflictul nu
sunt exteriorizate.
203
 autoaprecierea scăzută; însă nu şi respectate; indivizii agresivi nu sunt nici

 evitarea contactului vizual; respectați, nici plăcuți;
 debitul şi volum verbal scăzut;  asertivitatea este eficientă când combină descrie-
 preferința autopagubei pentru a evita păgubirea rea comportamentului, indică exact dezacordul
(e.g. jignirea) accidentală a altora247; făcut de țintă şi cere schimbarea comportamentu-
 evitarea atenției publice; lui respectiv.
 revelări minime, pentru a evita critica;
 modestia;
 autocondamnarea.
Există o legătură strânsă între aserțiune şi agresivi-

tate, fiind parte a aceluiaşi continuum (Hargie și
Dickson, 2005):
NONASERTIV <-> ASERTIV <-> AGRESIV
Indivizii agresivi au de obicei această tendința puter-

nică şi abilități aversive scăzute. Persoanele care au
atât agresivitate, cât şi aserțiune puternică folosesc
stilul asertiv prima dată, însă sunt pregătite să devină
agresive dacă situația o cere. Aserțiunea poate pro-
voca reacții negative, mai ales când persoana îşi
schimbă atitudinea de la sumisiune către aserțiune
(deci exprimă dominanță) (Hargie și Dickson, 2005):
 calomniere;
 agresiune;
 scuză exagerată;
 afectivitate: când o persoană sumisivă devine
asertivă, adresantul poate reacționa furie sau
acuzații cu scopul de a declanşa vinovăția în cel
sau cea care a făcut afirmația asertivă;
 răzbunare: asertivitatea poate fi acceptată doar
aparent.
De asemenea, asertivitatea protectivă este o formă

FIG. 11.1. MATRICEA ASERTIVITATE-AFILIERE (A), PATRU
de defensivă verbală folosită împotriva manipulării, STILURI DE RĂSPUNS (B), MATRICEA ASERTIVITATE-
criticii negative, agasării, impertinentei etc.; presu- AGRESIUNE (refăcut din Hargie și Dickson, 2005, p. 300-303)
pune (Hargie și Dickson, 2005): A - MATRICEA ASERTIVITATE-AFILIERE; B - PATRU TIPURI DE
 repetitivitate: persoana face afirmații asertive RĂSPUNS; C - MATRICEA ASERTIVITATE AGRESIUNE
repetate până sunt acceptate;
 dezorientare: folosind această tactică, persoana
acceptă verbal critica negativă, însă fără intenția
de a îşi schimbă comportamentul;
 meta-nivelarea: implică încercarea de lărgire a
perspectivelor (e.g. schimbarea subiectului de la
particular la general).
Comportamentul nonverbal asertoric este asociat cu

 intensitatea ridicată a vocii (peste 64 dB);
 latența248 redusă a răspunsurilor (3-5 s), față de
nonaserțiune (5-20 s);
 inflexiune vocală puternică.
Sintetizând (Hargie și Dickson, 2005):
 agresivitate: vorbire către alții;

 asertivitate: vorbire cu alții;
 sumisiune: vorbire rară cu alții;
 frustrarea motivează nonasertivitatea prelungită
să se transforme direct în violență;
 asertivitatea este o abilitate care se învăța, nu
este înnăscută;
 răspunsurile asertive sunt respectate, însă nu
mereu plăcute; persoanele sumisive sunt plăcute,
247
În cadrul unei interacțiuni, adoptarea unor roluri
prietenoease, pasive, agreabile exprimă sumisivitate.
248
204
să oricum nu cred că eşti în stare să faci aşa ceva.

S60 | INFLUENȚA ŞI PERSUASIU- Este o tehnică de motivare.
NEA
Umorul este un determinant extrem de important al
Cei doi termeni sunt confundați, însă sunt două atracției interpersonale. În persuasiune, acesta are
procese diferite care au trei mari diferențe între ele mai multe avantaje (Hargie și Dickson, 2005):
(Hargie și Dickson, 2005):  întărirea raportului;
1. împotrivirea: persuasiunea este folosită pentru  încurajarea țintei să acorde mai multe atenție
depăşirea rezistenței întâmpinate la recepția unui mesajului;
mesaj. Influența devine persuasiune când este  relaxare;
prezentă împotrivirea; pe de altă parte, influența  mesajul este mai memorabil;
se face prin oferirea stimulilor care sunt necesari  umplerea spațiului cognitiv: dacă țintă râde sau
țintei în acel moment, persoana influențată nea- este amuzată, nu se mai gândeşte la contraargu-
vând de ales. Acțiunile persuabile sunt cele care mente.
nu sunt obligatorii, deci poate să apară opoziția,
însă persuasiunea rezultă în schimbarea voluntară STATUTUL
a opiniilor, atitudinii, sau a comportamentului.
Pentru ca o acțiune să nu fie persuabilă, trebuie Exprimarea comportamentului de tip prietenos-
să nu fie proscrisă, deci acordul este posibil. dominant conduce la reacții comportamentale de tip
2. conştientizarea: în timp ce influența poate fi prietenos-sumisiv din partea celeilalte persoane,
inconştientă, persuasiunea este mereu făcută cu însă nu întotdeauna. De exemplu, poate produce tot
intenție deliberată şi clară. Persuasiunea implică comportament prietenos-dominant, când al doilea
în mod obligatoriu influență, însă influența nu im- individ este bucuros de interacțiunea pozitivă, însă el
plică mereu persuasiune. sau ea nu vrea să fie sumisiv(ă) (Goethals, 2005).
3. reuşita: persuasiunea este o influență reuşită.
Încercarea de influența poate da greş, însă persu- Deşi acțiunile oamenilor variază în funcție de situație,
asiunea presupune succes prin definiția să. faptele fiecărui individ sunt marcate de anumite
categorii de preferințe comportamentale interper-
Persuasiunea poate fi dură sau blândă. În societățile sonale. Aceste categorii reflectă operaţiuni de sigu-
democratice, persuasiunea deliberativă este centrală, ranţă: oamenii se comportă în moduri care sunt
prin dezbateri, argumente, analize, discuții etc. În confortabile pentru ei, în mare parte datorită faptu-
țările cu regim politic autoritar, persuasiunea este lui că se simt în siguranță când alți oameni se com-
făcută sub formă de propagandă. Un mesaj nu îşi pier- portă într-o manieră complementară care este de-
de persuasivitatea chiar dacă o avertizare este dată clanşată de propriul comportament. De exemplu, o
după ce a fost transmis (Hargie și Dickson, 2005). persoană care are un comportament de tip prietenos-
sumisiv are acesta atitudine pentru că se simte con-
Persuasiunea are şase scopuri principale (Hargie și fortabil executând acest tip de comportament şi în
Dickson, 2005): egală măsură confortabil față de cei care se comportă
1. adoptare: convingerea țintei să facă sau să creadă prietenos-dominant; este un proces de adaptare
ceva anume; (Goethals, 2005).
2. continuare: convingerea țintei să continue să
creadă sau să facă acel lucru; Statutul social se referă (1) la aspectele diferite ale
3. amplificare: convingerea țintei să fie mai compe- rangului personal vizavi de ceilalți oameni şi (2) la
tentă decât în prezent; capacitatea de a modifica statutul altor indivizi.
4. descurajare: opusul adoptării; Aproape toate relațiile interumane sunt bazate pe o
5. întrerupere: opusul continuării; ierarhie, influențând emoțiile în mai multe moduri.
6. diminuare: opusul amplificării. Deci puterea influențează valență generală a experi-
ențelor emoționale; indivizii cu un statut ridicat sunt
Totodată, persuasiunea are poate avea trei rezultate înclinați să:
(Hargie și Dickson, 2005):  aibă mai multe emoții pozitive, în opoziție cu
1. succes imediat; indivizii cu un statut scăzut;
2. succes întârziat: de exemplu, ținta poate respinge  exprime cu promptitudine emoțiile pozitive sau pe
inițial încercarea de persuasiune, însă după o pe- cele relaționate dominanței (e.g. dispreț, enerva-
rioadă poate începe să o accepte; acest efect im- re);
plică, de obicei, separarea țintei de persuatori;  sunt mai puțin sensibili şi reacționează mai rar la
3. rezistență (i.e. efectul de bumerang). emoțiile celor din jur, totodată având o capacita-
te redusă de identificare corectă a emoțiilor ex-
Pentru a combate rezistența țintei la persuasiune, primate nonverbal.
sunt folosite două metode de psihologie inversă
(Hargie și Dickson, 2005): Pe de altă parte, indivizii cu un statut social foarte
1. cooptare: minimalizarea refuzului prin recunoaş- scăzut au tendința să:
terea deschisă şi anticipată: Prima ta reacţie va fi  trăiască mai multe stări negative;
să respingi ceea ce voi spune. În acest caz, apelul  răspundă cu tristețe sau vinovăție la un eveniment
pentru suprimare este folositor, ținta fiind sfătui- negativ, în opoziție cu indivizii cu un statut ridi-
tă să nu anuleze răspunsul în mod instinctiv. cat, care simt enervare.
2. ordin paradoxal: implică intuirea reacției viitoare
a țintei, însă apoi indicarea faptului că aşteptările
sunt probabil prea mari şi țintă nu ar putea face
față: Probabil o să râzi când îţi voi spune asta, în-
205
IRONIA legătură cu ironia, deşi este valabil şi aici) (Hargie și

Dickson, 2005).
Ironia este un comportament care implică intelectul
şi are legătură de cele mai mult ori cu disprețul.
Abilitatea ironiei de a ridiculiza, sfida, provoca jenă
sau ruşine (uneori şi vină), umili sau irita sugerează
faptul că ironia echilibrează emoțiile. Deşi ironia are
incontestabil o latură cognitivă, implică de asemenea
o atitudine apreciativă (evaluativă), cu o latură afec-
tivă destul de puternică. Ironia poate, în mod parado-
xal, să semnaleze dispreț, detaşare sau indiferență,
dar poate de asemenea să reflecte o emoție pozitivă
puternică şi să declanşeze răspunsuri afective variate.
De exemplu, critica ironică reduce cantitatea de
chibzuință a celor care ascultă acea critică. Prin rosti-
rea unor cuvinte pozitive din punct de vedere literar
într-o critică ironică (e.g. Ce prieten bun eşti!), vorbi-
torul se asigură că cei care ascultă vor interpreta
mesajul ca fiind pozitiv. Studiile arăta ca efectul este
însă invers, de cele mai multe ori. De asemenea, iro-
nia poate rezulta fie din afirmații verbale, fie din
diferite acțiuni care sunt mai subtile decât cele
verbale (Hargie și Dickson, 2005).
Oamenii pot dobândi un întreg set social de obiecti-

ve prin comunicarea ironică: amuzament, comporta-
ment agresiv, dominanță, control emoțional, ridicarea
statutului social, exprimarea atitudinii, provocarea
reacțiilor, sau batjocură. O afirmație ironică se poate
face prin (Hargie și Dickson, 2005):
 sarcasm;
 satiră;
 întrebări retorice;
 desconsiderare sau exagerare;
 ironie nonpersonală.
Oamenii pot avea emoții diferite în ceea ce priveşte

afirmațiile ironice (Hargie și Dickson, 2005):
1. persoana către care este îndreptată ironia:
1.1. sarcasm, întrebări retorice, exagerare –>
emoții negative;
1.2. desconsiderare şi satiră –> reacții relativ sla-
be.
2. persoana care face afirmația ironică:
2.1. ironia nonpersonală –> reacții pozitive,
nonostile;
2.2. satiră –> reacții pozitive;
2.3. desconsiderare, exagerare –> reacții neutre;
2.4. sarcasm, întrebări retorice –> reacții negati-
ve.
3. ce reacție doreşte să obțină cel sau cea care face
afirmația ironică:
3.1. ironie nonpersonală –> dorința de a declanşa
emoții pozitive, mai rar negative;
3.2. satiră –> emoții pozitive;
3.3. desconsiderare, exagerare –> intenții relativ
neutre;
3.4. sarcasm, întrebări retorice –> dorința de a
declanşa reacții negative.
În cele din urmă, exagerarea ironică este un caz spe-

cial. De exemplu: afirmația Ai mers un milion de ki-
lometri până aici poate părea pentru adresant(ă)
sarcastică şi ostilă, însă intenția celui/celei care face
afirmația poate fi alta, de exemplu o simplă glumă,
fără intenția de a jigni. Într-adevăr, ironia se foloseş-
te de metafore pentru a declanşa efecte emoționale
mai puternice. Cu cât oamenii vorbesc mai mult, cu
atât creste numărul de afirmații metaforice (fără
206
TRIMITERI BIBLIOGRAFICE 21. Alcock, J. (1993). Animal behavior, Ed. 5. Sunderland:

Sinauer.
22. Aleman, A., Swart, M. (2008). Sex differences in neural
activation to facial expressions denoting contempt and
disgust. PloS ONE, 3 (11), e3622.
23. Alicke, M. D., Klotz, M. L., Breitenbecher, D. L., Yurak,
T. J., & Vredenburg, D. S. (1995). Personal Contact,
1. Aamodt, A. H., Stovner, L. J., Hagen, K., Bråthen, G., Individiation, and the Better-Than-Average Effect. Jour-
Zwart, J. (2006). Headache Prevalence Related to nal of Personality and Social Psychology, 68, 804–825.
Smoking and Alcohol Use. The Head-HUNT Study. Euro- 24. Alku, P., Strik, H., Vilkman, E. (1997). Parabolic Spec-
pean Journal of Neurology, 13 (11), 1233–1238. tral Parameter: A New Method for Quantification of the
2. Abernethy, B., Hanna, A., Plooy, A. (2002). The Glottal Flow. Speech Communication, 22, 67-79.
Attentional Demands of Preferred and Non-Preferred 25. Allport, G. W., Vernon, P. E. (1933). Studies in
Gait Patterns. Gait and Posture, 15 (3), 256-265. Expressive Movement. New York: Hafner.
3. Abrams, R., Meyer, D., Kornblum, S. (1990). Eye-Hand 26. Allwood, J., Nivre, J., Ahlsén, E. (1992). On the
Coordination: Oculomotor Control in Rapid Aimed Limb semantics and pragmatics of linguistic feedback.
Movements. Journal of Experimental Psychology: Human Semantics, 9 (1), 1–26.
Perception and Performance, 15, 248–267. 27. Aloimonos, J., Weiss, I., Bandyopadhyay, A. (1987).
4. Abramson, L. Y., Seligman, M. E. P., Teasdale, J. Active Vision. International Journal of Computer Vision,
(1978). Learned Helplessness in Humans: Critique and 1, 333–356.
Reformulation. Journal of Abnormal Psychology, 87, 49- 28. Altman, I. (1975). The Environment and Social Behavior.
74. Monterey, California: Brooks/Cole.
5. Ackerl, K., Atzmueller, M., Grammer, K. (2002). The 29. Ambadar, Z., Schooler, J. W., Cohn, J. F. (2005).
scent of fear. Neuro. Endocrinol. Lett., 23 (2), 79-84. Deciphering the Enigmatic Face. The Importance of Fa-
6. Ackerman, J. M., Nocera, C. C., Bargh, J. A. (2010). cial Dynamics in Interpreting Subtle Facial Expressions.
Incidental Haptic Sensations Influence Social American Psychological Society, 16 (5), 403-410.
Judgements and Decisions. Science, 328 (5986), 1712- 30. Ambady, N., Gray, H. M. (2002). On being sad and
1715. mistaken: Mood effects on the accuracy of thin-slice
7. Adams, R. B. Jr., Kleck, R. E. (2003). Percieved Gaze judgments. Journal of Personality and Social Psychology,
Direc-tion and the Processing of Facial Displays of 83, 947-961.
Emotion. Psychological Science, 14, 644-647. 31. Ambady, N.,Hallahan, M., Conner, B. (1999). Accuracy
8. Adams, R. B., Kleck, R. E. (2003). Percieved gaze of judgements of sexual orientation from thin slices of
direction and the processing of facial displays of behavior. Journal of Personality and Social Psychology,
emotion. Psychological Science, 14, 644–647. 77 (3), 538-547.
9. Adelmann, P. K., Zajonc, R. B. (1989). Facial efference 32. Amodio, D. M., Harmon-Jones, E. (2011). Trait Emotions
and the experience of emotion. Ann. Rev. Psychol., 40, and Affective Modulation of the Startle Eyeblink: On the
249-280. Unique relationship of Trait Anger. Emotion, 11 (1), 47-
10. Adler, R., Rosenfeld, L., Proctor, R. (2001). Interplay: 51.
The Process of Interpersonal Communicating, Ed. 8. Fort 33. Andersen, P. A. (1991). When one cannot not
Worth, TX: Harcourt. communicate: A challenge to Motley‘s traditional
11. Adler, R., Towne, N. (1996) Looking out, looking in, ed. communication postulates. Communication Studies, 42,
8. Fort Worth: Harcourt Brace. 309–325.
12. Adolphs, R. (2002). Recognizing Emotion from Facial 34. Andersen, P. A. (1999). Nonverbal communication:
Expressions: Psychological and Neurological Mechanisms. Forms and functions. Mountain View, CA: Mayfield
Behavioral and Cognitive Neuroscience Reviews, 1 (1), Publishing.
21-62. 35. Andersson, G., Hagman, J., Talianzadeh, R., Svedberg,
13. Adolphs, R. (2003). Cognitive Neuroscience of Human A., Larsen, H. C. (2002). Effect of Cognitive Load on
Social Behaviour. Nature Reviews Neuroscience, 4, 165- Postural Control. Brain Research Bulletin, 58 (1), 135-
178. 139.
14. Agnew, C. R., Rusbult, C. E., van Lange, P. A. M., 36. Andreassi, J. L. (2006). Pupillary Response and Behavior.
Langston, C. A. (1998). Cognitive Independence: Andreassi, J. L. (coord.), Psychophysiology: Human
Commitment and the Mental Representation of Close Behavior and Physological Response, Ed. 5, cap. 12, 289-
Relationships. Journal of Personality and Social 307. Lawrence Erlbaum Associates.
Psychology, 74, 939-954. 37. Andrews, T. J., Coppola, D. M. (1999). Idiosyncratic
15. Ahem, S. K, Beatty, J. (1981). Physiological Evidence Characteristics of Saccadic Eye Movements When
That Demand for Processing Capacity Varies with Intelli- Viewing Different Visual Environments. Vision Research,
gence. Friedman, M., Dos, J. P., O'Connor, N. (coord.), 39, 2947–2953.
Intelligence and Learning, 201-216. New York: Plenum 38. Anzures, G., Ge, L., Wang, Z., Itakura, S., Lee, K.
Press. (2010). Culture shapes efficiency of facial age
16. Ahem, S. K.. Beatty, J. (1979). Pupillary Responses judgements.
During Information Processing Vary with Scholastic 39. Archer, D. (1980). The effects of timing of self-
Aptitude Test Scores. Science, 205, 1289-1292. disclosure on attraction and reciprocity. Journal of
17. Ahmad, Z., Ahmad, N., Abdullah, H. (2009). Urbanism, Personality and Social Psychology, 38, 120–130.
Space and Human Psychology: Value Change and 40. Argyle, M. (1988). Bodily Communication, Ed. 2. London:
Urbanization in Malaysia. European Journal of Social Routledge.
Sciences, 11 (3), 464-470. 41. Argyle, M. (1995). Social skills. În Mackintosh, N,
18. Ahsberg, E., Gamberale, F., Gustafsson, K. (2000). Colman, A. (coord.), Learning, skills. Londra: Longman.
Percieved Fatigue After Mental Work: An Experimental 42. Argyle, M., Cook, M. (1976). Gaze and Mutual Gaze.
Evaluation of a Fatigue Inventory. Ergonomics, 43 (2), Cambridge, UK: Cambridge University Press.
252-268. 43. Argyle, M., Cook, M. (1976). Gaze and mutual gaze.
19. Ahveninena, J., Hämäläinena, M., Jääskeläinenc, I. P., Cambridge, UK: Cambridge University Press.
Ahlfors, S. P., Huang, S. et al. (2011). Attention-driven 44. Arnold, M. B. (1960). Emotion and personality, vol. 1.
auditory cortex short-term plasticity helps segregate re- Psychological aspects. New York și Londra: Plenum.
levant sounds from noise. PNAS, 108 (10), 4182–4187. 45. Aronoff, J., Woike, B. A., Hyman, L. M. (1992). Which
20. Ainsworth, M. D. S., Blehar, M. C., Waters, E., Wall, S. are the stimuli in facial displays of anger and happiness?
(1978). Patterns of Attachment: A Psychological Study of Configurational bases of emotion recognition. J. Pers.
the Strange Situation. Hillsdale, NJ: Erlbaum. and Soc. Psych., 62, 1050-1066.
46. Aronson, E. (1999). The social animal, ed. 8. New York: 69. Bänninger-Huber, E. (2005). Prototypical Affective
W.H.Freeman. Microsequences in Psychotherapeutic Interaction. În Ek-
47. Aronson, E., Weintranb, W. (1972). Personal adaptation man, P., Rosenberg, E. L. (coord.),What the Face
as reflected in verbal behavior. În Siegman, A. W., Po- Reveals: Basic and Applied Studies of Spontaneous
pe, B. (coord.), Studies in dyadic communication. New Expression Using the Facial Action Coding System
York: Pergamon Press. (FACS), Ed. 2, 414-430. New York: Oxford University
48. as a link among strategic behavior, learning, and the Press.
hippocampus. PNAS, 108 (31), E402–E409. 70. Banse, R., & Scherer, K. R. (1996). Acoustic Profiles in
49. Asaf Tsoar, A., Nathana, R., Bartana, Y., Vyssotski, A., Vocal Emotion Expression. Journal of Personality and So-
Dell‘Omoc, G., Ulanovsky, N. (2011). Large-scale cial Psychology, 70(3), 614-636.
navigational map in a mammal. PNAS, 108 (37), E718- 71. Bänziger, T. & Scherer, K. R. (2003). A Study of
E724. Perceived Vocal Features in Emotional Speech.
50. Ashby, F. G., Isen, A. M., Turken, A. U. (1999). A Neuro- Proceedings of VOQUAL\'03, Geneva, Elvetia.
Psychological Theory of Positive Affect and Its Influence 72. Baranek, G. T. (1999). Autism During Infancy: A Retro-
on Cognition. Psychological Review, 106, 529–550. spective Video Analysis of Sensory-Motor and Social
51. Aue, T., Flykt, A., Scherer, K. R. (2005). First Evidence Behaviors at 9–12 Months of Age. Journal of Autism and
for Differential and Sequential Efferent Effects of Goal Developmental Disorders, 29, 213–224.
Relevance and Goal Conduciveness Appraisal. 73. Barbato, G., Della Monica, C., Costanzo, A., De Padova,
Psychophysiology, 42, S19. V. (2011). Dopamine Activation in Neuroticism as
52. Aviezer, H., Trope, Y., Todorov, A. (2012). Body cues, Measured by Spontaneous Eye Blink Rate. Physiol.
not facial expressions, discriminate between intense Behav., 105 (2), 332-336.
positive and negative emotions. Science, 338 (6111), 74. Bargh, J. A., Chartrand, T. L. (1999). The unbearable
1225-1229. DOI: 10.1126/science.1224313 automaticity of being. American Psychologist, 54, 462-
53. Ayers, J. (1989). The impact of communication 479.
apprehension and interaction structure on initial 75. Bargh, J. A., Williams, E. L. (2006). The automaticity of
interactions. Communication Monographs, 56, 75–88. social life. Current Directions in Psychological Science,
54. Azevedo, T. M., Volchan, E., Imbiriba, L. A., Rodrigues, 15, 1-4.
E. C., Oliveira, J. M., Oliveira, L. F., et al. (2005). A 76. Bargiela-Chiappini, F., Harris, S. (1996). Interruptive
Freezing-Like Posture to Pictures of Mutilation. strategies in British and Italian management meetings.
Psychophysiology, 42, 255-260. Text, 16, 269–297.
55. Bacher, L. F. (2010). Factors Regulating Eye Blink Rate 77. Baron-Coehn, S. (1995). The Eye Direction Detector
in Young Infants. Optometry and Vision Science, 87 (5), (EDD) and the Shared Attention Mechanism (SAM): Two
337-343. Cases for Evolutionary Psychology. Moore, C., Dunham,
56. Bacher, L. F., Allen, K. J. (2009). Sensitivity of the Rate P. J. (coord.), Joint Attention: Its Origins and Role in
of Spontaneous Eye Blinking to Type of Stimuli in Young Development, 41-59. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Infants. Developmental Psychobiology, 51 (2), 186-197. 78. Baron-Cohen, S. (1994). How to Built a Baby That Can
57. Bacher, L. F., Carr, M., LaBarge, K. (2010). Links Read Minds: Cognitive Mechanisms in Mindreading.
Between Spontaneous Eye Blinking and Temperament in Cahiers de Psychologie Cognitive, 13, 513-552.
Young Infants. 79. Baron-Cohen, S. (1995). Mindblindness: An Essay on
58. Bacher, L. F., Robertson, S. S. (2001). Stability of Autism and Theory of Mind. Cambridge, MA: MIT Press.
Coupled Fluctuations in Movement and Visual Attention 80. Baron-Cohen, S., Cross, P. (1992). Reading the Eyes:
in Infants. Development Psychobiology, 39, 99-106. Evidence for the Role of Perception in the Development
59. Bacher, L. F., Ruckel, L. (2009). Relationship Between of a Theory of Mind. Mind Language, 6, 173-186.
Spontaneous Eye Blink and Positive Afect: New Insights 81. Barr, C. L., Kleck, R. E. (1995). Self-other perception of
into the Biological Bases of Temperament? the intensity of facial expressions of emotion: Do we
60. Bacher, L. F., Smotherman, W. P. (2004a). Spontaneous know what we show? Journal of Personality and Social
Eye Blinking in Human Infants: A Review. Psychology, 68, 608-618.
61. Bacher, L. F., Smotherman, W. P. (2004b). Systematic 82. Barrett, K., Campos, J. (1987). Perspectives on
Temporal Variation in the Rate Of Spontaneous Blinking Emotional Development: II. A Functionalist Approach to
in Human Infants. Dev. Psychobiol., 44, 140-145. Emotions. Osofsky, J. (coord.), Handbook of Infant
62. Bachorowski, J.-A., Owren, M. J. (2001). Not All Laughs Development, Ed. 2, 555-578. New York: Wiley.
Are Alike: Voiced but Unvoiced Laughter Readily Elicits 83. Barrett, L. (2006). Are Emotions Natural Kinds?
Positive Affect. American Psychological Society, 12 (3), Perspectives on Psychological Science, 1, 28-58.
252-257. 84. Barrett, L. F. (2011). Was Darwin wrong about emotional
63. Bachorowski, J.-A., Owren, M. J. (2008). Vocal expression? Current Directions in Psychological Science,
Expressions of Emotion. Lewis, M., Haviland-Jones, J. 20 (6), 400-406.
M., Barrett, L. F. (coord.), Handbook of Emotions, Ed. 3, 85. Barroso, F., Feld, J. K. (1986). Self-Touching and
196-210. Attentional Processes: The Role of Task Difficulty,
64. Baer, P. E., Reed, J., Bartlett, P. C., Vincent, V. C., Selection Stage, and Sex Differences. Journal of Nonver-
Williams, B. J., Bourianoff, G. G. (1983). Studies of Ga- bal Behavior, 10 (1), 51-64.
ze During Induced Conflict in Families with a 86. Barsalou, L. W. (1985). Ideals, Central Tendency, and
Hypertensive Father. Psychosomatic Medicine, 45 (3), Frequency of Instantiation as Determinants of Gradual
233-242. Structure in Categories. Journal of Experimental
65. Bakan, P. (1971). The Eyes Have It. Psychology Today, 4, Psychology: Learning, Memory, and Cognition, 11, 629-
64-67. 654.
66. Baker, T. B., Morse, E., Sherman, J. E. (1987). The 87. Barsalou, L. W. (1987). The Instability of Graded
Motivation to Use Durgs: A Psychobiological Analysis of Structure: Implications for the Nature of Concepts.
Urges. Rivers, C. (coord.), The Nebraska Symposium on Neisser, U. (coord.), Concepts and Conceptual
Motivation, Vol. 34: Alcohol Use and Abuse, 257-323. Development: Ecological and Intellectual Factors in
Lincoln: University of Nebraska Press. Categorization, 101-140. Cambridge, UK: Cambridge
67. Balota, D. A., Pollatsek, A., Rayner, K. (1985). the University Press.
interaction of contextual constraints and parafoveal 88. Barsalou, L. W., Niedenthal, P. M., Barbey, A. K.,
visual information in reading. Cognitive Psychology, 17, Ruppert, J. A. (2003). Social Embodiment. În Ross, B. H.
364-390. (coord.), The Psychology of Learning and Motivation, 43,
68. Bandura, A. (1986). Social foundations of thought, 43–92. San Diego, CA: Academic Press.
action: a social cognitive theory. Englewood Cliffs, NJ: 89. Basabe, N., Páez, D., Valencia, J., González, J. L, Rimé,
Prentice Hall. B., Diener, E. (2002). Cultural Dimensions, Socio-
208
Economic Develop-Ment, Climate and Emotional Hedonic 113. Bee, N., Franke, S., André, E. (2009). Relations Between
Level. Cognition and Emotion, 16, 103-126. Facial Display, Eye Gaze and Head Tilt: Dominance
90. Bavelas, J. B. (1992). Research into the pragmatics of Perception Variations of Virtual Agents. 3rd Internatio-
human communication. Journal of Strategic and nal Conference on Affective Computing and Intelligent
Systemic Therapies, 11, 15-29. Interaction and Workshops, 1-7.
91. Bavelas, J. B. (2000). Nonverbal aspects of fluency. În 114. Bell, S. T., Farrell, A. D. (1987). Behaviors women
Riggenbach, H. (coord.), Perspectives on fluency, 91- encode to convey dating interest in men: are there cues
101. The University of Michigan Press. for men to decode? Boston: Association for Advancement
92. Bavelas, J. B., Black, A., Chovil, N., Lemrey, C. R., of Behavior Therapy.
Mullett, J. (1988). Form and function in motor mimicry. 115. Belser, R. C., Sudhalter, V. (1995). Arousal difficulties in
Topographic evidence that the primary function is males with fragile X syndrome: A preliminary report.
communicative. Human Communication Research, 14 Development and Brain Dysfunction, 8, 270–279.
(3), 275-299. 116. Bemieri, E J., Rosenthal, R. (1991). Interpersonal
93. Bavelas, J. B., Black, A., Lemery, C. R., Mullett, J. coordination: Behavior matching and interactional
(1986). ―I Show How You Feel‖: Motor Mimicry as a synchrony. În Feldman, R. S., Rimé, B. (coord.), Funda-
Communicative Act. Journal of Personality and Social mentals of nonverbal behavior, 401-432. Cambridge, UK:
Psychology, 50 (2), 322-329. Cambridge University Press.
94. Bavelas, J. B., Coates, L., Johnson, T. (2002). Listner 117. Benford, S., Fahlén, L. (1993). A Spatial Model of
Response as a Collaborative Process: The Role of Gaze. Interaction in Large Virtual Environments. de Michelis,
Journal of Communication, 53 (3), 566-580. G., Simone, C. Schmidt, K. (coord.), ECSCW '93, 109-
95. Bavelas, J. B., Gerwing, J. (2007). Conversational Hand 124. Kluwer Academic Publishers, Milano, Italia.
Gestures and Facial displays in Face-to-face Dialogue. În 118. Bennett, D., Bendersky, M., Lewis, M. (2002). Facial
Fiedler, F. (coord.), Social communication, 283-308. expressivity at 4 months: A context by expression
New York: Psycholog Pres. analysis. Infancy, 3, 97–113.
96. Bavelas, J. B., Gerwing, J., Sutton, C., Prevost, D. 119. Benson, P. J., Beedie, S. A. et al. (2012). Simple
(2007). Gesturing on the Telephone: Independent Viewing Tests Can Detect Eye Movement Abnormalities
Effects of Dialogue and Visibility. Journal of Memory and That Distinguish Schizophrenia Cases from Controls with
Language, 58 (2), 495-520. Exceptional Accuracy. Biological Psychiatry, 72 (9), 716–
97. Bayliss, A. P., di Pellegrino, G., & Tipper, S. P. (2005). 724.
Sex Differences in Eye Gaze and Symbolic Cueing of 120. Bentivoglio, A. R., Bressman, S. B., Cassetta, E.,
Attention. Quarterly Journal of Experimental Carretta, D., Tonali, P., Albanese, A. (1997). Analysis of
Psychology, Part A: Human Experimental Psychology, 58 Blink Rate Patterns in Normal Subjects. Movement
(4), 631–650. Disorders, 12 (6), 1028-1034.
98. Beattie, G. W. (1978). Sequential patterns of speech and 121. Berenbaum, H., Oltmanns, T. F. (2005). Emotional
gaze in dialogue. Semiotica, 23, 29-52. Experience and Expression in Schizophrenia and
99. Beattie, G. W. (1981). A further investigation of the Depression. În Ekman, P., Rosenberg, E. L.
cognitive interference hypothesis of gaze patterns (coord.),What the Face Reveals: Basic and Applied Stu-
during conversation. British Journal of Social Psychology, dies of Spontaneous Expression Using the Facial Action
20, 243-248. Coding System (FACS), Ed. 2, 343-357. New York: Oxford
100. Beatty, J. (1982). Task-Evoked Pupillary Responses, University Press.
Processing Load, and the Structure of Processing 122. Berkley, K. J., Hubscher, C. H. (1995). Are There Sepa-
Resources. Psychological Bulletin, 91, 276-292. rate Central Nervous System Pathways to Touch and
101. Beatty, J. (1982a). Phasic Not Tonic Pupillary Responses Pain? Nature Medicine, 1, 766–773.
Vary with Auditory Vigilance Performance. 123. Berlyne, D. E. (1960). Conflict, Arousal, and Curiosity.
Psychophysiology, 19, 167–172. McGraw-Hill Book Company, New York.
102. Beatty, J. (1982b). Task-Evoked Pupillary Responses, 124. Bernick. N., Kling, A., Borowitz, G. (1971). Physiological
Processing Load, and the Structure of Processing Differentiation of Sexual Arousal and Anxiety.
Resources. Psychological Bulletin, 91, 276–292. Psychosomatic Medicine, 33, 341-352.
103. Beatty, J., Kahneman, D. (1966). Pupilllary Changes in 125. Bernieri, F. J. (2001). Toward a taxonomy of interperso-
Two Memory Tasks. Psychonomic Science, 5, 371-372. nal sensitivity. În Hall, J. A., Bernieri, F. J. (coord.), In-
104. Beatty, J., Lucero-Wagoner, B. (2000). The Pupillary terpersonal sensitivity: theory and measurement, 3–19.
System. Cacioppo, J. T., Tassinary, L. G., Berntson, G. Mahwah, NJ: Erlbaum.
G. (coord.), Handbook of Psychophysiology, 14–162. 126. Bernstein, L. E., Eberhardt, S. P., Demorest, M. E.
Cambridge, UK: Cambridge University Press. (1998). Single-Channel Vibrotactile Supplements to Visu-
105. Beck, A. T. (1967). Depression. New York: Harper and al Perception of Intonation and Stress. Journal of the
Row. Acoustical Society of America, 85, 397-405.
106. Beck, C. (1999). Managerial communication: bridging 127. Berntson, G. G., Boysen, S. T., Bauer, H. R., Torello, M.
theory and practice. Upper Saddle River, NJ: Prentice S. (1989). Conspecific Screams and Laughter: Cardiac
Hall. and Behavioral Reactions of Infant Chimpanzees.
107. Becker, D. V., Neel. R., Srinivasan, N., Neufeld, S., Developmental Psychobiology, 22, 771–787.
Kumar, D., Fouse, S. (2012). The vividness of happiness 128. Bianchi-Berthouze, N., Kim, W., Patel, D. (2007). Does
in dynamic facial displays of emotion. PloS ONE, 7 (1), body movement engage you more in digital game play?
e26551. And why? În Paiva, A., Prada, R., Picard, R. (coord.),
108. Becker, E. (1973). The Denial of Death. New York: Free Proceedings of the Second International Conference on
Press. Affective Computing and Intelligent Interaction
109. Becker, M. W. (2009). Panic Search: Fear Produces (ACII2007), 102-113. Springer.
Efficient Visual Search for Nonthreatening Objects. 129. Biernat, M. (1989). Motives and Values to Achieve:
Psychological Science, 20, 435-437. Different Constructs with Different Effects. Journal of
110. Bédard, P., Sanes, J. N. (2009). Gaze and Hand Position Personality, 57, 69-95.
Effects on Finger-Movement-Related Human Brain 130. Bilimoria, P. (1995). Ethics of Emotion: Some Indian
Activation. Journal of Neurophysiology, 101 (2), 834- Reflections. Marks, J., Ames, R. T. (coord.), Emotions in
842. Asian Thought: A Dialogue in Comparative Philosophy,
111. Bedford, O. A. (2004). The Individual Experience of Guilt 65-90. Albani: State University of New York Press.
and Shame in Chinese Culture. Culture and Psychology, 131. Birdwhistell, R. (1970). Kinesics and context. Philadel-
10 (1), 29-52. phia: University of Pennsylvania Press.
112. Bedneckoff, P. A., Lima, S. L. (1998). Randomness, 132. Blashfield, R. K. (1984). The Classification of
Chaos and Confusionin the Study of Antipredator Psychopathology: Neoknaepelinian and Quantitative
Vigilance. Trends in Ecology and Evolution, 13, 284-287. Approaches. New York: Plenum Press.
209
133. Blechert, J., Nickert, T., Caffier, D., Tuschen-Caffier, B. Audition and Vision in the First Year of Postnatal Life. A
(2009). Social Comparison and Its Relation to Body Methodological Overview, 260-281. Norwood, NJ: Ablex.
Dissatisfaction in Bulimia Nervosa: Evidence from Eye 153. Borrill, J. A., Rosen, B. K., Summerfield, A. B. (1987).
Movements. Psychosomatic Medicine, 71, 907-912. The influence of alcohol on judgments of facial
134. Blin, O., Masson, G., Azulay, J. P., Fondarai, J., expressions of emotion. British Journal of Medical
Serratrice, G. (1990). Apomorphine-Induced Blinking and Psychology, 60, 71-77.
Yawning in Healthy Volunteers. British Journal of 154. Bostrom, R. (1990). Listening behavior: measurement
Clinical Pharmacology, 30, 769–773. and applications. New York: Guilford Press.
135. Bloch, S. (1986). Modéles effecteurs des émotions 155. Bostrom, R. (1996). Memory, cognitive processing and
fondamentales: Relation entre rythme respiratoire, the process of ―listening‖: a reply to Thomas and
posture, expression faciale et expérience subjective. Levine. Human Communication Research, 23, 298–305.
Bulletin de Psychologie, 377, 843-846. 156. Bostrom, R. (1997). The process of listening. În Hargie,
136. Bloch, S. (1989). Effector patterns of basic emotions: An O. (coord.), The handbook of communication skills, Ed.
experimental model for emotional induction. 2. Londra: Routledge.
Behavioural and Brain Research, 33, 317. 157. Bouhuys, A. L., Beersma, D. G. M., vand der
137. Bloch, S., Lemignan, M. (1992). Precise respiratory- Hoofdakker, R. H. (1989). Observed Behavior as a
posturo-facial patterns are related to specific basic Predictor of the Response to Sleep Deprivation in
emotions. Bewegen & Hulpverlening, 1, 31-39. Depressed Patients. Psychiatry Research, 28, 47-61.
138. Bloch, S., Paulet, S., Lemeignan, M. (1991). Reproducing 158. Bradley, M. M., Codispoti, M., Cuthbert, B. N., Lang, P.
emotional effector patterns: Relationship between J. (2001). Emotion and Motivation I: Defensive and
physiological activation, expressive output and Appetitive Reactions in Picture Processing. Emotion, 1,
subjective experience. Proceedings of the Third IBRO 276–298.
Congress of Neuroscience, 26-42. Montréal, 5-9 august, 159. Bradley, M. M., Codispoti, M., Cuthbert, B. N., Lang, P.
1991. J. (2001). Emotion and Motivation I: Defensive and
139. Bocanegra, B. R., Zeelenberg, R. (2009). Emotion Appetitive Reactions in Picture Processing. Emotion, 1,
Improves and Impairs Early Vision. Psychological 276–298.
Science, 20, 707-713. 160. Bradley, M. M., Miccoli, L., Escrig, M. A., Lang, P. J.
140. Boddy, J., Carvier, A., Rowley, K. (1986). Effects of (2008). The Pupil as a Measure of Emotional Arousal and
positive, negative verbal reinforcement on performance Autonomic Activation. Psychophysiology, 45, 602-607.
as a function of extroversion-introversion: some tests of 161. Bretherton, I., Beeghley, M. (1982). Talking About
Gray‘s theory. Personality and Individual Differences, 7, Internal States: The Acquisition of Explicit Theory of
81-88. Mind. Developmental Psychology, 18, 906-912.
141. Bolbecker, A. R., Hong, S. L., Kent, J. S., Klauning, M. 162. Bretherton, I., Fritz, J., Zahn-Waxler, C., Ridgeway, D.
J., O'Donnell, B. F., Hetrick, W. P. (2011). Postural Con- (1986). Learnin to Talk About Emotions: A Functionalist
trol in Bipolar Disorder: Increased Sway Area and Perspective. Child Development, 57, 529-548.
Decreased Dynamical Complexity. PLoS ONE, 6 (5), 163. Brewer, M. B. (1988). A Dual Process Model of
e19824. Impression Formation. Srull, T. K., Wyer, R. S. (coord.),
142. Bollnow, O. F. (1963). Mensch und Raum. Stuttgart: Advances in Social Cognition, Vol. 1, 1–36. Hillsdale, NJ:
Kohlhammer. Erlbaum.
143. Bonanno, G. A., Keltner, D. (1997). Facial Expression of 164. Brewer, M. B. (1991). The Social Self: On Being the
Emotion and the Course of Conjugal Bereavement. Jour- Same and Different at the Same Time. Personality and
nal of Abnormal Psychology, 106(1), 126-137. Social Psychology Bulletin, 17, 475-482.
144. Bonanno, G. A., Keltner, D., Noll, J. G., Putnam, F. W., 165. Brigham, J. C., Malpass, R. S. (1985). The Role of
Trickett, P. K., LeJeune, J, Anderson, C. (2002). When Experience and Contact in the Recognition of Faces of
the Face Reveals What Words Do Not: Facial Expressions Own- and Other-Race Person. Journal of Social Issues,
of Emotion, Smiling, and the Willingness to Disclose 41, 139–155.
Childhood Sexual Abuse. Journal of Personality and Soci- 166. Brilhart, J., Galanes, G. (1998). Group Discussion, edtia
al Psychology, 83(1), 94-110. a noua. Boston: McGraw-Hill.
145. Bond, C. F., Fahey, W. E. (1987). False Suspicion and 167. Briñol, P., Petty, R. E. (2003). Overt Head Movements
the Misperception of Deceit. British Journal of Social and Persuasion: A Self-Validation Analisys. Journal of
Psychology, 26, 41–46. Personalitaty and Social Psychology, 84, 1123-1139.
146. Bond, M. H., Iwata, Y. (1976). Proxemics and 168. Briñol, P., Petty, R. E. (2009). Embodied Persuasion:
Observation Anxiety in Japan: Non-Verbal and Cognitive Fundamental Processes by Which Bodily Responses Can
Responses. Psihologia: An International Journal of Impact Attitudes. În Semin, G. R., Smith, E. R. (coord.),
Psychology in the Orient, 19 (3), 119-126. Embodiment Grounding: Social, Cognitive, Affective,
147. Boone, R. T., Buck, R. (2003). Emotional Expresivity and and Neuroscientific Approaches. Cambridge: Cambridge
Trustworthiness: The Role of Nonverbal Behavior in the University Press.
Evolution of Cooperation. Journal of Nonverbal 169. Briñol, P., Petty, R. E., Wagner, B. (2009). Body Posture
Behavior, 27, 163-182. Effects on Self-Evaluation: A Self-Validation Approach.
148. Bordo, S. (1993). Unbearable Weight: Feminism, Wes- European Journal of Social Psychology, 39, 1053-1064.
tern Culture, and the Body. Berkeley si Los Angeles: 170. Bristow, D., Haynes, J. D., Sylvester, R., Frith, C. D.,
University of California Press. Rees, G. (2005). Blinking Suppresses the Neural
149. Borgatta, E. F., Lambert, W. W., (1968). Handbook of Response to Unchanging Retinal Stimulation. Current
Personality Theory and Research. Chicago: Rand Biology, 15, 1296–1300.
McNally. 171. Brody, S. (2006). Blood Pressure Reactivity to Stress Is
150. Borisoff, D., Purdy, M. (1991). What is listening? În Better for People Who Recently Had Penile–Vaginal
Borisoff, D., Purdy, M. (coord.), Listening in everyday Intercourse Than for People Who Had Other or No Sexual
life. Maryland: University of America Press. Activity. Biol. Psychol., 71, 214–222.
151. Borkovec, T. D., Roemer, L., Kinyon, J. (1995). 172. Brody, S. (2007). Vaginal Orgasm Is Associated with
Disclosure and Worry: Opposite Sides of the Emotional Better Psychological Function. Sex. Relationship Ther.,
Processing Coin. Pennebaker, J. W. (coord.), Emotion, 22, 173–191.
Disclosure and Health, 47-70. Washington, DC: American 173. Brody, S., Costa, R. M. (2008). Vaginal Orgasm Is Associ-
Psychological Association. ated with Less Use of Immature Psychological Defense
152. Bornstein, M. (1985). Habituation of Attention as a Mechanisms. J. Sex. Med., 5, 1167–1176.
Measure of Visual Information Processing in Human 174. Brody, S., Krüger, T. H. C. (2006). The Post-Orgasmic
Infants: Summary, Systematization, and Synthesis. Got- Prolactin Increase Following Intercourse Is Greater Than
tlieb, G., Krasnegor, N. A. (coord.), Measurment of Following Masturbation and Suggests Greater Satiety. Bi-
ol. Psychol., 71, 312–315.
210
175. Brody, S., Preut, R. (2003). Vaginal Intercourse 198. Butterworth, B. (1978). Maxims for studying
Frequency and Heart Rate Variability. J. Sex. Marital. conversations. Semiotica, 24, 317-339.
Ther., 29, 371–380. 199. Buunk, B. P., Mussweiler, T. (2001). New Directions in
176. Brosch, T., Coppin, G., Scherer, K. R., Schwartz, S., Social Comparison Research. Eur. J. Soc. Psychol., 31,
Sander, D. (2011). Generating Value(s): Psychological 467–475.
Value Hierachies Reflect Context-Dependent Sensitivity 200. Byrne, J., Miller, C. (1988). Developmental Course of
of the Reward System. Social Neuroscience, 6 (2), 198- Early Cardiac-Somatic Integration. Infant Behavior and
208. Development, 11 (1), 43-53.
177. Brosch, T., Grandjean, D., Sander, D., Scherer, K. R. 201. Cacioppo, J. T. and Petty, R. E. (1982). The Need for
(2008). Cross-Modal Emotional Attention: Emotional Cognition. Journal of Personality and Social Psychology,
Voices Modulate Early Stages of Visual Processing. Jour- 42, 116–131.
nal of Cognitive Neuroscience, 21 (9), 1670-1679. 202. Cacioppo, J. T., Berntson, G. G., Larsen, J. T.,
178. Bryant, G. A., Haselton, M. G. (2009). Vocal cues of Poehlmann, K. M., Ito, T. A. (2000). The
ovulation in human females. Biol. Lett., 5, 12-15. psychophysiology of emotion. În Lewis, M., Haviland-
179. Buck, R. (1984). The Communication of Emotion. New Jones, R. J. M. (coord.), The handbook of emotions, ed.
York: Guilford Press. 2, 173–191. New York, NY: Guilford.
180. Buck, R. (1984.). On the Definitiono of Emotion: 203. Cacioppo, J. T., Brentson, G. G. (1994). Relationship
Functional and Structural Considerations. Cahiers de Between Attitudes and Evaluative Space: A Critical
Psychologie Cognitive, 4 (1), 44-47. Reviwe, with Emphasis on the Separability of Positive
181. Bull, P. (1987). Posture and Gesture. Oxford: Pergamon. and Negative Substrates. Psychological Bulletin, 115,
182. Bull, P. (2002). Communication under the microscope: 401-423.
the theory, practice of micro-analysis. Londra: 204. Cacioppo, J. T., Gardner, W. L., Brentson, G. G. (1999).
Routledge. The Affect System Has Parallel and Integrative
183. Bull, P. Frederikson, L. (1995). Nonverbal Processing Components: Form Follows Function. Journal
communication. În Argyle, M., Colman, A. (coord.), So- of Personality and Social Psychology, 76 (5), 839-855.
cial psychology. London: Longman. 205. Cacioppo, J. T., Losch, M. E., Tassinary, L. H., Petty, R.
184. Buller, D. B., Comstock, J., Aune, R. K. (1989). The E. (1986) Properties of Affect and Affect-laden Informa-
effect of probing on deceivers and truthtellers. Journal tion Processing as Viewed Through the Facial Response
of Nonverbal Behavior, 13, 155–171. System. Peterson, R. A., Hoyer, W. D., Wilson, W. R.
185. Burgoon, J. K. (1980). Nonverbal communication in the (coord.), The Role of Affect in Consumer Behavior:
1970s: An overview. În Nimmo, D. (coord.), Emerging Theories and Applications. D. C. Heath and
Communication yearbook 4, 179–197. New Brunswick, Company.
NJ: Transaction. 206. Cacioppo, J. T., Petty, R. E., Feinstein, J.A., Blair, W.,
186. Burgoon, J. K. (1991). Relational message Jarvis, G. (1996). Dispositional Differences in Cognitive
interpretations of touch, conversation, distance, and Motivation: The Life and Times of Individuals Varying in
posture. Journal of Nonverbal Behavior, 15, 233–259. Need for Cognition. Psychological Bulletin, 119, 197–253.
187. Burgoon, J. K. (1994). Nonverbal signals. În Knapp, M. 207. Cacioppo, J. T., Uchino, B. N., Crites, S. L.,
L., Miller, G. R. (coord.), Handbook of interpersonal Snydersmith, M. A., Smith, G., Brentson, G. G. (1992).
communication, ed. 2, 229–285. Thousand Oaks, CA: Relationship Between Facial Expressiveness and
Sage. Sympathetic Activation in Emotion: A Critical Review,
188. Burgoon, J. K., Bacue, A. E. (2003). Nonverbal with Emphasis on Modeling Underlying Mechanisms and
communication skills. În Greene, J. O., Burleson, B. Individual Differences. Journal of Personality and Social
(coord.), Handbook of Communication and Interaction Psychology, 62 (1), 110-128.
Skills, 3–50. Mahwah, NJ: Erlbaum. 208. Caffier, P. P., Erdmann, U., Ullsperger, P. (2003). Expe-
189. Burgoon, J. K., Buller, D. B., Woodall, W. G. (1989). rimental evaluation of eye-blink parameters as a
Nonverbal Communication: The Unspoken Dialogue. New drowsiness measure. European Journal of Applied
York: Harper a Row. Physiology, 89, 319-325.
190. Burgoon, J. K., Buller, D. B., Woodall,W. G. (1996). 209. Cahill, L., McGaugh, J. L. (1998). Mechanisms of
Nonverbal communication: The unspoken dialogue, ed. Emotional Arousal and Lasting Declarative Memory.
2. New York: McGraw-Hill. Trends Neurosci., 21, 294–299.
191. Burgoon, J. K., Newton, D. A., Walther, J. B., Baesler, 210. Cairns, L. (1997). Reinforcement. În Hargie, O. (coord.),
E. J. (1989). Nonverbal expectancy violations and The handbook of communication skills. Londra:
conversational involvement. Journal of Nonverbal Routledge.
Behavior, 13, 97–120. 211. Calbris, G. (2004). From Left to Right: Coverbal Gestures
192. Burgoon, J., Langer, E. (1995). Language, fallacies, and and Their Symbolic Use of Space. În Cienki, A., Müller,
mindlessness-mindfulness in social interaction. În C. (coord.), Metaphor and Gesture, 27–53. Amsterdam:
Burleson, B. (coord.), Communication yearbook, 18. John Benjamins.
Thousand Oaks: Sage. 212. Call, J., Tomasello, M. (2008). Does the Chimpanzee
193. Busnel, R. G. (1977). Acoustic Communication. Sebeok, Have a Theory of Mind? 30 Years Later. Trends in Cogni-
T. A., How Animals Communicate, 233-251. Blooming- tive Sciences, 12 (5), 187-192.
ton, IN: Indiana University Press. 213. Campos, J. J., Mumme, D. L., Kermoian, R., Campos, R.
194. Buss, D. M., Kenrick, D. T. (1998). Evolutionary Social (1994). A Functionalist Perspective on the Nature of
Psychology. Gilbert, D. T., Fiske, S. T., Lindzey, G., The Emotion. Monographs of the Society for Research in
Handbook of Soial Psychology, Vol. 2, 982-1026. Boston: Child Development, 59, 284–303.
McGraw-Hill. 214. Camras L. A., Meng, Z., Ujiie, T., Dharamsi, S., Miyake,
195. Buswell, B. N., Keltner, D. (1995). The themes and K., Oster, H., Wang, L., Cruz, J., Murdoch, A., Campos
variants of embarrassement: a study of social facial J. (2002). Observing Emotion in Infants: Facial
expression across three embarrassing situations. Lucrare Expression, Body Behavior, and Rater Judgments of
nepublicată. Responses to an Expectancy-Violating Event. Emotion, 2
196. Butcher, C., Goldin-Meadow, S. (2000). Gesture and (2), 179-193.
Transition from One-to- Two-word speech: When Hand 215. Camras, L. (1992). Expressive Development and Basic
and Mouth Come Together. În McNeill, D. Language and Emotions. Cognition and Emotion, 6, 269-284.
Gesture, cap. 12, p. 235-257. Cambridge Univeristy 216. Camras, L. A., Sullivan, J., Michel, G. (1993). Do Infants
Press. Express Discrete Emotions? Adult Judgments of Facial,
197. Butler, T., Pan, H., Tuescher, O., Engelien, A., Gold- Vocal, and Body Actions. Journal of Nonverbal Behavior,
stein, M., Epstein, J., et al. (2007). Human Fear-Related 17, 171-186.
Motor Neurocircuitry. Neuroscience, 150, 1-7. 217. Camras, L., Shutter, J. (2010). Emotional Facial
Expressions in Infancy. Emotion Review, 2 (2), 120-129.
211
218. Canter, D. (1977). The Psychology of Place. Londra: 240. Chaplin, W., Phillips, J., Brown, J., Clanton, N., Stein,
Architectural Place. J. (2000). Handshaking, gender, personality, and first
219. Capella, J. H., Greene, J. O. (1982). A discrepancy- impressions. Journal of Personality and Social
arousal explanation of mutual influence in expressive Psychology, 79, 110-117.
behavior for adult and infant-adult interaction. 241. Chapman, C. R., Oka, S., Bradshaw, D. H., Jacobson, R.
Communication Monographs, 49, 89-114. C., Donaldson, G. W. (1999). Phasic Pupil Dilation
220. Caplan, R., Guthrie, D. (1994). Blink Rate in Childhood Response to Noxious Stimulation in Normal Volunteers:
Schizophrenia Spectrum Disorder. Biological Psychiatry, Relationship to Brain Evoked Potentials and Pain Report.
35, 228-334. Psychophysiology, 36, 44-52.
221. Cappella, J. N. (1997). Behavioral and Judged 242. Chapman, L. J., Chapman, J. P., Brelje, T. (1969).
Coordination in Adult Informal Social Interactions: Vocal Influence of the Experimenter on Pupillary Dilation to
and Kinesic Indicators. Journal of Personality and Social Sexually Provocative Pictures. Journal of Abnonnal
Psychology, 72 (1), 119-131. Psychology, 74, 396-400.
222. Carney, D. R., Hall, J. A., Smith LeBeau, L. (2005). 243. Chapman, L. J., Chapman, J. P., Kwapil, T. R., Eckblad,
Beliefs about the nonverbal expression of social power. M., Zinser, M. C. (1994). Putatively Psychosis-Prone
Journal of Nonverbal Behavior, 29, 105–123. Subjects 10 Years Later. Journal of Abnormal
223. Carré, J. M., McCormick, C. M., Mondloch, C. J. (2009). Psychology, 103, 171–183.
Facial Structure Is a Reliable Cue of Aggressive Behavior. 244. Charney, E. K. (1966). Postural Configurations in
Psychological Science, 20 (10), 1194-1198. Psychotherapy. Psychosomatic Medicine, 28, 305-315.
224. Carrick, O. K., Thompson, J. C., Epling, J. A., Puce, A. 245. Chartrand, T. L, Maddux, W. W., Lakin, J. L. (2005).
(2007). It‘s All in the Eyes: Neural Responses to Socially Beyond the perception-behavior link: The ubiquitous
Significant Gaze Shifts. NeuroReport, 18 (8), 763-766. utility and motivational moderators of nonconscious
225. Carroll, J. M., Russell, J. A. (1996). Do Facial mimicry. În Hassin, R. R., Uleman, J. S., Bargh, J. A.
Expressions Signal Specific Emotions? Judging Emotion (coord.), The new unconscious, 334-361. New York, NY:
From the Face in Context. Journal of Personality and Oxford University Press.
Social Psychology, 70 (2), 205-218. 246. Chartrand, T. L., Bargh, J. A. (1999). The chameleon
226. Carroll, J. M., Russell, J. A. (1997). Facial Expressions in effect: the perception-behavior link and social
Hollywood‘s Portrayal of Emotion. Journal of Personality interaction. Journal of Personality and Social
and Social Psychology, 72, 164-176. Psychology, 76, 893–910.
227. Carroll, J. M., Russell, J. A. (1997). Facial expressions in 247. Chartrand, T. L., Bargh, J. A.. (1999). The chameleon
Hollywood's portrayal of emotion. Journal of Personality effect: the perception-behavior link and social
and Social Psychology, 72, 164-176. interaction. J. Person. Soc. Psychol., 76, 893-910.
228. Carson, S. H., Peterson, J. B., Higgins, D. M. (2003). 248. Chartrand, T. L., Cheng, C. M., & Jefferis, V. E. (2002).
Decreased Latent Inhibition Is Associated with Increased You‘re just a chameleon: the automatic nature and so-
Creative Achievement in High-Functioning Individuals. cial significance of mimicry. În Jarymowicz, M., Ohme,
Journal of Personality and Social Psychology, 85 (3), R. K. (coord.), Natura automatyzmow (Nature of
499–506. Automaticity, 19–23). Varșovia: IPPAN & SWPS.
229. Carstensen, L. L., Isaacowitz, D. M., Charles, S. T. 249. Chartrand, T. L., Dalton, A. N. (2009). Mimicry: Its
(1999). Taking Time Seriously: A Theory of Ubiquity, Importance and Functionality. Morsella, E.,
Socioemotional Selectivity. American Psychologist, 44, Bargh, J. A., Gollwitzer, P. M. (coord.), Oxford
1547-1556. Handbook of Human Action, 458-483. New York: Oxford
230. Carter, J., Lyons, N. J., Cole, H. L., Goldsmith, A. R. University Press.
(2008). Subtle Cues of Predation Risk: Starlings Respond 250. Cheng, C. M., Chartrand, T. L. (2003). Self-monitoring
to a Predator‘s Direction of Eye-Gaze. Proceedings of without awareness: Using mimicry as a nonconscious
the Royal Society B: Biological Sciences, 275, 1709-1715. affiliation strategy. Journal of Personality and Social
231. Cary, M. S. (1978). Does civil inattention exist in Psychology, 85, 1170-1179.
pedestrian passing? Journal of Personality and Social 251. Chermahini, S. A., Hommel, B. (2010). The (B)link
Psychology, 36, 1185–1193. Between Creatvity and Dopamine: Spontaneous Eye Blink
232. Casasanto, D. (2008). Similarity and Proximity: When Rates Predict and Dissociate Divergent and Convergent
Does Close in Space Mean Close in Mind? Memory and Thinking. Cognition, 115, 458-465.
Cognition, 36 (6), 1047-1056. doi:10.3758/MC.36.6.1047. 252. Cherulnik, P. (1991). Reading Restaurant Facades.
233. Caso, L., Maricchiolo, F., Bonaiuto, M., Vrij, A., Mann, Environment and Behaviour, 23 (2), 150-170.
S. (2006). The Impact of Deception and Suspicion on 253. Chesney, M. A., Ekman, P., Friesen, W. V., Black, G. W.,
Different Hand Movements. Journal of Nonverbal Hecker, M. H. L. (1990). Type A Behavior Pettern: Facial
Behavior, 30 (1), 1-19. Behavior and Speech Components. Psychosomatic
234. Castelhano, M. S., Mack, M. L., Henderson, J. M. (2009). Medicine, 53, 307-319.
Viewing Task Influences Eye Movement Control During 254. Cheyne, J. A., Efran, M. G. (1972). The Effect of Spatial
Active Scene Perception. Journal of Vision, 9 (3):6, 1–15. and Interpersonal Variables on the Invasion of Group
235. Castellano, G., Mortillaro, M., Camurri, A., Volpe, G., Controlled Territories. Sociometry, 35, 477-487.
Scherer, K. (2008). Automated analysis of body 255. Chiba, H. (1985). Analysis of Controlling Facial
movement in emotionally expressive piano Expression When Experiencing Negative Effect on an
performances. Music Perception, 26 (2), 103-119. Anatomical Basis. Journal of Human Development, 21,
236. Castellano, G., Mortillaro, M., Camurri, A., Volpe, G., 22–29.
Scherer, K. R. (2008). Automated analysis of body 256. Chidambaram, L., Bostrom, R. (1997). Group
movement in emotionally expressive piano Development (I): A Review and Synthesis of
performances. Music Perc., 26 (2), 103-120. Development Models. Group Decision and Negotiation, 6,
237. Cattell, R. B. (1957). Personality and Motivation 159–187.
Structure and Measurement. Yonkers-on-Hudson, NY: 257. Chovil, N. (1989). Communicative functions of facial
World Book. displays in face-to-face conversation. Disertație de doc-
238. Cegala, D. J., Alexander, A. F., Sokuvitz, S. (1979). An torat. Canada, B.C.: University of Victoria, Department
investigation of eye gaze and its relation to selected of Psychology.
verbal behavior. Human Communications Research, 5, 258. Chovil, N. (1991). Social determinants of facial displays.
99-108. Journal of Nonverbal Behavior, 15, 141–154.
239. Ceschi, G., Scherer, K. R. (2003). Children‘s Ability to 259. Christensen, D., Rosenthal, R. (1982). Gender and Non-
Control the Facial Expression of Laughter and Smiling: verbal Decoding Skill as Determinants of Interpersonal
Knowledge and Behaviour. Cognition and Emotion, 17 Expectancy Effects. Journal of Personality and Social
(3), 385-411. Psychology, 42 (1), 75-87.
212
260. Clark, H. H., Wilkes-Gibbs, D. (1986). Referring as a 283. Condon, W. S., Ogston, W. D. (1966). Sound film analysis
Collaborative Process. Cognition, 22, 1-39. of normal and pathological behavior patterns. Journal of
261. Clark, M. S., Finkel, E. J. (2004). Does Expressing Nervous and Mental Disease, 143, 338-347.
Emotion Promote Well-Being? It Depends on Relationship 284. Connell, C. A. (2012). Linguistic cues to deception. Teză
Context. Tiedens, L. Z., Leach, C. W. (coord.), The So- masterat, Virginia Polytechnic Institute and State Uni-
cial Life of Emotions, 105-126. Cambridge University versity. Blacksburg, VA.
Press. 285. Conway, A. A., Jones, B. C., DeBruine, L. M., Little, A.
262. Clark, U. S., Cohen, R., A., Westbrook, M. L., Devlin, K. C. (2008). Evidence for Adaptive Design in Human Gaze
N., Tashima, K. T. (2010). Facial Emotion Recognition Preference. Proceedings of the Royal Society B:
Impairments in Individuals with HIV. Journal of Interna- Biological Sciences, 275, 63-69.
tional Neoropsychology Society, 16 (6), 1127-1137. 286. Cordoni, G., Palagi, E. (2008). Reconciliation in Wolves
263. Clayton, N., Emery, N. (2005). Corvid Cognition. Current (Canis Lupus): New Evidence for a Comparative Perspec-
Bilogy, 15, R80-R81. tive. Ethology, 114, 298-308.
264. Clemente, C. D. (1997). Anatomy: a regional atlas of the 287. Costa, M., Dinsbach, W., Manstead, A. S. R., Ricci-Bitti,
human body, ed. 4. Williams & Wilkins. P. E. (2001). Social Presence, Embarrassment, and Non-
265. Cloninger, C. R. (1986). A Unified Biosocial Theory of verbal Behavior. Journal of Nonverbal Behavior, 25 (4),
Personality and Its Role in the Development of Anxiety 225-240.
States. Psychiatry Developments, 3, 167-226. 288. Costa, P. T., McCrae, R. R. (1992). NEO PI-R. Odessa,
266. Cloninger, C. R. (1987). A Systematic Method for Clinical FL: Psychological Assessment Resources, Inc.
Description and Classification of Personality Variants. 289. Costa, R. M., Brody, S. (2007). Women's Relationship
Archives of General Psychiatry, 44, 573-588. Quality Is Associated with Specifically Penile–Vaginal
267. Cloninger, C. R. (1994) Temperament and Personality. Intercourse Orgasm and Frequency. J. Sex. Marital.
Current Opinion in Neurobiology, 4, 266-273. Ther., 33, 319–327.
268. Cloninger, C. R., Svrakic, D. M., Przybeck, T. R. (1993). 290. Coulson, M. (2004). Attributing emotion to static body
A Psychobiological Model of Temperament and postures: Recognition accuracy, confusions, and
Character. Archives of General Psychiatry, 50, 975-990. viewpoint dependence. Journal of Nonverbal Behavior,
269. Coan, J. A. (2010). Emergent Ghosts of the Emotion 28 (2), 117-139.
Machine. Emotion Review, 2 (3), 274-285. 291. Coulson, M. (2004). Attributing emotion to static body
270. Coan, J. A., Gottman, J. M. (2007). The Specific Affect postures: Recognition accuracy, confusions, and
Coding System (SPAFF). Coan, J. A., Allen, J. J. B. viewpoint dependence. Journal of Nonverbal Behavior,
(coord.), Handbook of Emotion Elicitation and 28, 117-139.
Assessment, 106-123. New York: Oxford University Press. 292. Cowie, R. (200). Describing the Emotional States
271. Coen, S. J., Sarno, J. E. (1989). Psychosomatic Expressed in Speech. Cowie, R., Douglas-Cowie, E.,
Avoidance of Conflict in Back Pain. Journal of the Ame- Schroder, M. (coord.), Proceedings of the International
rican Academy of Psychoanalysis, 17, 359–376. Speech Communication Association Workshop on Speech
272. Cohn, J. F., Ambadar, Z., Ekman, P. (). Observer-based and Emotion, 11-18. Belfast: Textflow.
measurement of facial expression eith the Facial Action 293. Craig, A., D‘Mello, S., Gholson, B., Witherspoon, A.,
Coding System. În Coan, J. F., Alle, J. B. (coord.), The Sullins, J., Graesser, A. (2004). Emotions during
handbook of emotion elicitation and assessment, 203- learning: the first steps toward an affect sensitive
221. Oxford University Press Series in Affective Science. intelligent tutoring system. Norfolk, VA: Association for
273. Coker, D. A., Burgoon, J. K. (1987). The Nature of the Advancement of Computing in Education.
Conversational Involvment and Nonverbal Encoding 294. Craig, K. D., Hyde, S. A., Patrick, C. J. (2005). Genuine,
Patterns. Human Communication Record, 13, 463-494. Suppressed, and Faked Facial Behavior during
274. Collett, P. (1971). On Training Englishmen in the Non- Exacerbation of Chronic Low Back Pain. În Ekman, P.,
Verbal Behaviour of Arabs: An Experiment in Intercultu- Rosenberg, E. L. (coord.), What the Face Reveals: Basic
ral Communication. International Journal of Psychology, and Applied Studies of Spontaneous Expression Using the
1 (6), 209–215. Facial Action Coding System (FACS), Ed. 2, 161-180. New
275. Collins, J. J., De Luca, C. J. (1994). Random Walking York: Oxford University Press.
During Quiet Standing. Phys. Rev. Lett., 73 (3), 764-767. 295. Craig, S., Graesser, A., Sullins, J., Gholson, B. (2004).
276. Collins, T. (2012). Probability of seeing increases Affect and Learning: An Exploratory Look Into the Role
saccadic readiness. PLoS ONE, 7 (11), e49454. of Affect in Learning. Journal of Educational Media, 29,
doi:10.1371/journal.pone.0049454 241-250.
277. Colzato, L. S., Slagter, H. A., Spapè, M. M. A., Hommel, 296. Craighead, L., Wilcoxon, L., Heather, N, Craighead, W.,
B. (2008). Blinks of the Eye Predict Blinks of the Mind. DeRosa, R. (1996). Effect of feedback on learning rate,
Neuropsychologia, 46, 3179-3183. cognitive distortions among women with bulimia.
278. Colzato, L. S., Slagter, H. A., van der Wildenberg, W. P. Behavior Therapy, 27, 551-563.
M., Hommel, B. (2009). Closing One‘s Eyes to Reality: 297. Craik, K. H., Appleyard, D. (1980). The Streets of San
Evidence for a Dopaminic Basis of Psychoticism from Francisco: Brunswik's Lens Model Applied to Urban
Spontaneous Eye Blink Rates. Personality and Individual Inference and Assessment. Journal of Social Issues, 36
Differences, 46, 377-380. (3), 72-85.
279. Colzato, L. S., Spapè, M., Pannebakker, M., Hommel, B. 298. Crenna, P., Frigo, C. (1991). A Motor Program for the
(2007). Working Memory and the Attentional Blink: Blink Initiation of Forward Oriented Movements in Humans.
Size Is Predicted by Individual Differences in Operation Journal of Physiology, 437, 635–653.
Span. Psychonomic Bulletin & Review, 14 (6), 1051– 299. Crocker, J., Wolfe, C. (1998). Contingencies of worth. În
1057. Tesser, A., Schwarz, N. (coord.), Blackwell handbook of
280. Colzato, L. S., van den Wildenberg, W., Hommel, B. social psychology: intraindividual processes. Oxford:
(2007). Impaired Inhibitory Control in Recreational Coca- Blackwell Publishers.
ine Users. PLoS ONE, 2 (11), e1143. 300. Crow, T. J. (1997). Schizophrenia as Failure of
281. Colzato, L. S., van den Wildenberg, W., Hommel, B. Hemispheric Dominance for Language. Trends in
(2008). Reduced Spontaneous Eye Blink Rates in Neurosciences, 20, 339-343.
Recreational Cocaine Users: Evidence for Dopaminic 301. Crow, T. J. (2000). Schizophrenia as the Price That
Hypoactivity. PLoS ONE, 3 (10), e3461. Homo Sapiens Pays for Language: A Resolution of the
282. Comadena, M. E. (1982). Nonverbal cues in the Central Paradox in the Origin of the Species. Brain
perception of deception. Paper presented at the Research Reviews, 31, 118–129.
meeting of the Eastern Communication Association, 302. Crusco, A. H., Wetzel, C. G. (1984). The Midas Touch:
Hartford, CT, May 1982. The Effects of Interpersonal Touch on Restaurant
Tipping. Personality and Social Psychology Bulletin, 10,
512–517.
213
303. Cunningham, W. A., Johnson, M. K., Raye, C. L., 323. Day, M. E. (1964). An Eye-Movement Phenomenon
Gatenby, J. C., Gore, J. C., Banaji, M. R. (2004). Relating to Attention, Thought and Anxiety. Perceptual
Separable Neural Components in the Processing of Black Motor Skills, 19, 443-446.
and White Faces. Psychological Science, 15, 806–813. 324. De Gelder, B., Meeren, H. K. M., Righart, R., van den
304. Cunningham, W. A., Kirkland, T. (2012). Emotion, Stock, J., van de Riet, W. A. C., Tamietto, M. (2006).
cognition, ant the classical elements of mind. Emotion Beyond the Face: Exploring Rapid Influences of Context
Review, 4 (4), 369-370. on Face Processing. Progress in Brain Research, 155, 37-
305. Cuthbert, B. N., Schupp, H. T., Bradley, M. M., 48.
Birbaumer, N., Lang, P. J. (2000). Brain Potentials in 325. de Groot, J. H. B., Smeets, M. A. M., Kaldewaij, A.,
Affective Picture Precessing: Covariation with Duijndam, M. J. A., Semin, G. R. (în curs de tipărire).
Autonomic Arousal and Affective Report. Biologiocal Chemosignals communicate human emotions.
Psychology, 52, 95-111. Psychological Science.
306. D‘Mello, S. K. (2011). Dynamical emotions: bodily 326. De Houwer, J., Eelen, P. (1998). An Affective Variant of
dynamics of affect during problem solving. În Hölscher, the Simon Paradigm. Cognition and Emotion, 12, 45–61.
C., Shipley, T. F., Carlson, L. (coord.), Proceedings of 327. De Jong, P. J., Merckelbach, H. (1990). Eye Blink
the 33rd Annual Conference of the Cognitive Science So- Frequency, Rehearsal Activity, and Sympathetic Arousal.
ciety, 402-407. Austin, TX: Cognitive Science Society. International Journal of Neuroscience, 51, 89-94.
307. D‘Mello, S. K., Chipman, P., Graesser, A. C. (2007). 328. de Meijer, M. (1989). The Contribution of General
Posture as a Predictor of Learner‘s Affective Features of Body Movement to the Attribution of
Engagement. În McNamara, D. S., Trafton, J. G. Emotions. Journal of Nonverbal Behavior, 13 (4), 247–
(coord.), Proceedings of the 29th Annual Cognitive 268.
Science Society, 905-910. 329. de Meijer, M. (1989). The contribution of general
308. Dael, N., Mortillaro, M., Scherer, K. R. (2012a). Emotion features of body movement to the attribution of
expression in body action and posture. Emotion, 12 (5), emotions. Journal of Nonverbal Behavior, 13, 247-268.
1085-1101. doi: 10.1037/a0025737 330. de Oliveira, L. A. S., Imbiriba, L. A., Russo, M. M. et al.
309. Dael, N., Mortillaro, M., Scherer, K. R. (2012b). The (2012). Preparing to grasp emotionally laden stimuli.
Body Action and Posture Coding System (BAP): PLoS ONE, 7 (9), e45235.
Development and Reliability. Journal of Nonverbal 331. de Ruiter, J. P. (2000). The Production of Gesture and
Behavior, 36 (2), 97-121. Speech. În McNeill, D. (coord.), Language and Gesture,
310. Dahl S., Friberg, A. (2007). Visual perception of 284-311. Londra: Cambridge Univeristy Press.
expressiveness in musicians‘ body movements. Music 332. De Silva, R., Bianchi-Berthouze, N. (2004). Modeling
Perception, 24 (5), 433–454. human affective postures: An information theoretic
311. Dalton, K. M., Nacewicz, B. M., Alexander, A. L., David- characterization of posture features J. Comp. Anim.
son, R. J. (2007). Gaze-Fixation, Brain Activation, and and Virtual Worlds, 15 (3-4), 269-276.
Amygdala Volume in Unaffected Siblings of Indivisuals 333. de Waal, F. B. M. (1982). Chimpanzee Politics: Power
with Autism. Biological Psychiatry, 61 (4), 512-520. and Sex Among Apes. Londra: Jonathan Cape.
312. Dalton, K. M., Nacewicz, B. M., Johnstone, T., Schaefer, 334. de Waal, F. B. M. (2008). Putting the Altruism Back into
H. S., Gernsbacher, M. A., Goldsmith, H. H., et al. Altruism: The Evolution of Empathy. Annu. Rev.
(2005). Gaze Fixation and the Neural Circuitry of Face Psychol., 59, 279-300.
Processing in Autism. Nature Neuroscience, 8 (4), 519- 335. de Williams, A. C. (2002). Facial expression of pain: An
526. evolutionary account. Behavioral and Brain Sciences, 25,
313. Daly, M., Wilson, M. (1988). Homicide. Hawthorne, NY: 439-488.
Aldine de Gruyter. 336. Dean, L. M., Willis, F. N. Hewitt K. (1975). Initial
314. Darwin, C. (1872/2005). The expression of emotion in Interaction Distance Among Individuals Equal and
man and animals. New York, NY: Appelton. Unequal in Military Rank. Journal of Personality and So-
315. Davidhizar, R., Giger, F., Giger, J. (1997). When touch is cial Psychology, 32, 294-299.
not the best appproach. Journal of Clinical Nursing, 6, 337. Dean, L. M., Willis, F. N., Hewitt K. (1975). Initial
203-206. Interaction Distance Among Individuals Equal and
316. Davidson, R. J. (1994). On Emotion, Mood, and Related Unequal in Military Rank. Journal of Personality and So-
Affective Constructs. Ekman, P., Davidson, R. J. cial Psychology, 32, 294-299.
(coord.), The Nature of Emotion: Fundamental 338. Deaner, R. O., Shepherd, S. V., Platt, M. L. (2007).
Questions, 51-55. New York: Oxford University Press. Familiarity Accentuates Gaze Cuing in Women But Not in
317. Davidson, R. J., Pizzagalli, D., Nitscke, J. B., Putnam, K. Men. Biology Letters, 3, 64-67.
(2002). Depression: Perspectives from Affective 339. Delplanque, S., Grandjean D., Chrea C., Coppin G.,
Neuroscience. Annual Review of Psychology, 53, 545- Aymard L., Cayeux I., et al. (2009). Sequential unfolding
574. of novelty and pleasantness appraisals of odors:
318. Davis, F. C., Somerville, L. H., Ruberry, E. J., Berry, A. Evidence from facial electromyography and autonomic
B. L., Shin, L. M., Whalen, P. J. (2011). A Tale of Two reactions. Emotion, 9(3), 316-328.
Negatives: Differential Memory Modulation by Threat- 340. Demenescu, L. R., Kortekaas, R., den Boer, J. A.,
Related Facial Expressions. Emotion, 11 (3), 647-655. Aleman, A. (2010). Impaired Attribution of Emotion to
319. Davis, J. M., McKone, E., Dennett, H., O'Connor, K. B., Facial Expressions in Anxiety and Major Depression. Plos
O'Kearney, R., Palermo, R. (2011). Individual differences One, 5 (12).
in the ability to recognise facial identity are associated 341. Demuru, E., Palagi, E. (2012). In bonobos yawn
with social anxiety. PloS ONE, 6 (12), 28800. contagion is higher among kin and friends. PLoS ONE, 7
320. Davis, K., Kahn, R., Ko, G., Davidson, M. (1991). (11), e49613. doi:10.1371/journal.pone.0049613
Dopamine in Schizophrenia: A Review and 342. DePalma, R. G., Emsellem, H. A., Edwaqrds, C. M.,
Reconceptualization. American Journal of Psychiatry, Druy, E. M., Shultz, S. W., Miller, H. C. et al. (1987). A
148, 1474–1486. Screening Sequence for Vasculogenic Impotence. Journal
321. Davis, M., Hitchcock, J., Bowers, M., Berridge, C., of Vascular Surgery, 5, 228-236.
Melia, K., Roth, R. (1994). Stress-Induced Activation of 343. DePaulo, B. M. (1992). Nonverbal behavior and self-
Prefrontal Cortex Dopamine Turnover: Blockade by presentation. Psychological Bulletin, 111, 203-243.
Lesions of the Amygdala. Brain Res., 664, 207–210. 344. DePaulo, B. M., Friedman, H. S. (1998). Nonverbal
322. Day, L. B., MacNeilage, P. F. (1996). Postural communication. În Gilbert, D. T., Fiske, S. T., Gardner,
Asymmetries and Language Lateralization in Humans L. (coord.), The handbook of social psychology, Vol. 1 și
(Homo Sapiens). Journal of Comparative Psychology, 2, Ed. a parta, 3-40. New York: McGraw-Hill.
110, 88–96. 345. DePaulo, B. M., Lindsay, J. J., Malone, B. E.,
Muhlenbruck, L., Charlton, K., Cooper, H. (2003). Cues
to Deception. Psychological Bulletin, 129, 74–118.
214
346. DePaulo, B. M., Lindsay, J. J., Malone, B. E., 369. Downey, J. I. Ehrhardt, E. A., Gruen, R., Bell, J. J.,
Muhlenbruck, L., Charlton, K., Cooper, H. (2003). Cues Morishima, A. (1989). Psychopathology and social
to deception. Psychological Bulletin, 129 (1), 74-118. functioning in women with Turner syndrome. The Jour-
347. DePaulo, B. M., Rosenthal, R. (1979). The structure of nal of Nervous and Mental Disease, 177, 191–196.
nonverbal decoding skills. J. Pers., 47 (3), 506-517. 370. Drawin, C. (1998). The Expression of Emotions in Man
348. DePaulo, B. M., Stone, J. I., Lassiter, G. D. (1985). and Animals. New York: Oxford University Press. (Origi-
Decieving and detecting deceit. În Schlenker, B. nalul publicat in 1872).
(coord.), The self and social life, 323-370. New York: 371. Dreisbach, G., Müller, J., Goschke, T., Strobel, A.,
McGraw-Hill. Schulze, K., Lesch, K., et al. (2005). Dopamine and Cog-
349. Dequardo, J. R., Tandon, R. (1994). Index of Affective nitive Control: The Influence of Spontaneous Eyeblink
Flattening Derived from Examination of Home Movies of Rate and Dopamine Gene Polymorphisms on
Pre-Schizophrenic Individuals. American Journal of Perseveration and Distractibility. Behavioral
Psychiatry, 151, 1717-1718. Neuroscience, 119, 483–490.
350. Desimone, R., Duncan, J. (1995). Neural Mechanisms of 372. Driver, J., Davis, G., Ricciardelli, P. Kidd, P. Maxell, E.,
Selective Visual Attention. Annual Review of Baron-Cohen, S. (1999). Gaze Perception Triggers Refle-
Neuroscience, 18, 193-222. xive Visiospatial Orienting. Visual Cognition, 6, 509-540.
351. Deuschel, G., Goddemeier, C. (1998). Spontaneous and 373. Drummond, P. D. (2012). The relationship between
Reflex Activity of Facial Muscles in Dystonia, Parkinson‘s blushing propensity, social anxiety and facial blood flow
Disease, and in Normal Subjects. Journal of Neurology during embarrassment. Cognition and Emotion, 26 (3),
and Neurosurgery Psychiatry, 64, 320–324. 561-567.
352. DeVito, J. A. (1998) The interpersonal communication 374. Duggan, A., Parrott, R. (2001). Physicians‘ nonverbal
book, ed. 8. New York: Longman. rapport building and patients‘ talk about the subjective
353. Dickson, D., Hargie, O., Morrow, N. (1997). component of illness. Human Communication Research,
Communication Skills Training for Health Professionals, 27, 299–311.
editia a doua. London: Chapman and Hall. 375. Duncan, J., Seitz, R. J., Kolodny, J., Bor, D., Herzog,
354. Dickson, D., Saunders, C., Stringer, M. (1993). H., Ahmed, A., et al. (2000). A Neural Basis for General
Rewarding people: the skill of responding positively. Intelligence. Science, 289, 457–460.
Londra: Routledge. 376. Dunn, B. R., Bartscher, J., Turaniczo, M., Gram, P.
355. Dietrich, A. (2004). The Cognitive Neuroscience of (1989). Relationship Between Conjugate Lateral Eye
Creativity. Psychonomic Bulletin & Review, 11, 1011– Movements, Brain Organization, and Cognitive Style.
1026. Brain and Cognition, 10, 171–188.
356. Digman, J. M. (1997). High-Order Factors of the Big Five. 377. Dunning, D., Meyerowitz, J. A., & Holzberg, A. D.
Journal of Personality and Social Psychology, 73, 1246- (1989). Ambiguity and Self-Evaluation: The Role of
1256. Idiosyncratic Trait Definitions in Self-Serving
357. Dijkstra, K., Kaschak, M. P., Zwaan, R. A. (2007). Body Assessments of Ability. Journal of Personality and Social
Posture Facilitates Retrieval of Autobiographical Psychology, 57, 1082–1090.
Memories. Cognition, 102 (1), 139-149. 378. Durkheim, É. (1952). Suicide: A Study in Sociology.
358. Dillard, J. (1998). The Role of Affect in Communication, London: Routledge & Kegan Paul.
Biology, and Social Relationships. În Andersen, P., si 379. Dweck, C. (2000). Self-theories: their role in motivation,
Guerrero, L., Handbook of Communication and Emotion: personality, development. Philadelphia, PA: Psychology
Research, Theory, Applications, and Contexts, San Die- Press.
go: Academic Press. 380. Dweck, C. S., Laggett, E. L. (1988). A Social-Cognitive
359. Dimberg, U., Thunberg, M., Elmehed, K. (2000). Approach to Motivation and Personaliy. Psychological
Unconscious Facial Reactions to Emotional Facial Review, 95, 256-273.
Expressions. Psychological Science, 11, 86-89. 381. Eberhardt, J. L. (2005). Imaging Race. American
360. Dimberg, U., Thunberg, M., Elmehed, K. (2000). Psychologist, 60, 181–190.
Unconscious Facial Reactions to Emotional Facial 382. Edelman, R., Hampson, S. (1979). Changes in non-verbal
Expressions. American Psychological Society, 11 (1), 86- behavior during embarrassment. British Journal of Social
89. and Clinical Psychology, 18, 385–390.
361. Ditzen, B., Neumman, I., Bodenmann, G., vonDawans, 383. Edelstein, R. S., Shaver, P. R. (2007). A Cross-Cultural
B., Turner, R.A., Ehlert, U., Heinrichs, M. (2007). Examination of Lexical Studies of Self-Conscious
Effects of Different Kinds of Couple Interaction on Emotions. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P.
Cortisol and Heart Rate Responses to Stress in Women. (coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and
Psychoneuroendocrinology, 32, 565–574. Research, 194-208. New York: Guilford.
362. D'Mello, S., Dale, R., Graesser, A. (2012). Disequilibrium 384. Edney, J. J. (1976). Human Territoriality. Prohansky, H.
in the Mind, Disharmony in the Body. Cognition and M., Ittelson, W. H., Rivlin, L. G. (coord.), Environmental
Emotion, 26 (2), 362-374. Psychology: People and Their Physical Settings. New
363. Doherty, M. J., Anderson, J. R. (1999). A New Look at York: Holt, Rinehart & Winston.
Gaze: Preschools Children‘s Understanding of Eye 385. Edney, J. J. (1976). Human Territoriality. Prohansky, H.
Direction. Cognitive Development, 14, 549-571. M., Ittelson, W. H., Rivlin, L. G. (coord.), Environmental
364. Doherty-Sneddon, G. (2005). Gaze aversion: a response Psychology: People and Their Physical Settings. New
to cognitive or social difficulty? Memory and Cognition, York: Holt, Rinehart & Winston.
33 (4), 727-733. 386. Eerland, A., Guadalupe, T. M., Franken, I. H. A., Zwaan,
365. Dollinger, S. J., Dollinger, S. M. C., Centeno, L. (2005). R. A.(2012). Posture as index for approach-avoidance
Identity and Creativity. Identity, 5, 315-339. behavior. PLoS ONE, 7 (2), e31291.
366. Donges, U.-S., Kersting, A., Suslow, T. (2012). Women‘s 387. Egan, G. (2002). The skilled helper, Ed. 7. California:
greater ability to percieve happy facial emotion Brooks/Cole.
automatically> gender differences in affective priming. 388. Ehrlich, S. F., Rayner, K. (1981). contextual effects on
PLos ONE, 7 (7), e41745. word recognition and eye movements during reading.
367. Doughty, M. (2002). Further Assessment of Gender- And Journal of Verbal Learning and Verbal Behavior, 20, 641-
Blink-Related Differences in Spontaneous Eye Blink 655.
Activity in Primary Gaze in Young Adults. Optometry and 389. Eibl-Eibesfeldt, I. (1971). Ethology: the biology of
Vision Science, 79, 439-447. behavior. New York: Holt, Rhinehart, & Winston.
368. Dovidio, J. F., Kawakami, K., Johnson, C., Johnson, B., 390. Eibl-Eibesfeldt, I. (1972). Ritual and ritualization from a
Howard, A. (1997). On The Nature of Prejudice: Auto- biological perspective. În Hinde, R. A. (coord.), Non-
matic and Controlled Processes. Journal of Experimental verbal communication, 297–312. Cambridge: Cambridge
Social Psychology, 33, 510–530. University Press.
215
391. Eibl-Eibesfeldt, I. (1984). Die Biologie des menschlichen 414. Ekman, P. (1997d). Should we call it expression or
Verhaltens. München: Piper. communication? Innovation, 10 (4), 333-344.
392. Eisenberg, J. F. (1974). The Function and Motivational 415. Ekman, P. (1999). Facial expressions. În Daleglish, T.,
Basis of Hystericomorph Vocalizations. Symposium of the Power, M. J. (coord.), Handbook of Emotion and
Zoological Society of London, 43, 211-247. Cognition, 301-320. UK: John Wiley & Sons.
393. Eisenberg, J. F. (1976). Communication Mecanisms and 416. Ekman, P. (2001). Telling Lies: Clues to Deciet in the
Social Integration in the Black Spider Monkey (Ateles Marketplace, Mariage, and Politics, Ed. 3. New York:
Fusciceps Robustus) and Related Species. Smithsonian Norton.
Contributions to Zoology, 213, 105-108. 417. Ekman, P. (2003a). Emotions Revealed. New York: Times
394. Eisenberg, N., Fabes, R. A., Miller, P. A., Fultz, J., Books.
Shell, R., Mathy, R. M., Reno, R. R. (1989). Relation of 418. Ekman, P. (2003b). Darwin, Deception, and Facial
sympathy and personal distress to prosocial behavior: a Expression. Ann. N.Y. Acad. Sci., 1000, 205-221.
multimethod study. J. Pers. Soc. Psychol., 57 (1), 55-66. 419. Ekman, P. (2004). Emotional and conversational nonver-
395. Ekman, P. (1965). Communication Through Nonverbal bal signs. În Larrazabal, J. M., Miranda, L. A. P.
Behavior: A Source of Information About an Interperso- (coord.), Language, knowledge, and representation, 39-
nal Relationship. Tomkins, S., Izard, C. (coord.), Affect, 50. Netherlands: Kluwer.
Cognition, and Personality. New York: Springer. 420. Ekman, P., Cordaro, D. (2011). What is meant by calling
396. Ekman, P. (1965b). Differential communication of affect emotions basic. Emotion Review, 3 (4), 364-370.
by head and body cues. Journal of Personality and Social 421. Ekman, P., Davidson, R. J., Friesen, W. V. (1990). The
Psychology, 2 (5), 726-735. Duchenne smile: emotional expression and brain
397. Ekman, P. (1972). Universals and Cultural Differences in physiology II. Journal of Personality and Social
Facial Expression of Emotion. Cole, J. (coord.) Nebraska Psychology, 58, 342–353.
Symposium on Motivation. Lincoln, Nebraska: University 422. Ekman, P., Fridlund, A. J. (1987). Assesment of facial
of Nebraska Press, 207-283. behavior in affective disorders. În Maser, J. D. (coord.),
398. Ekman, P. (1973). Darwin and Facial Expression: A Depression and expressive behavior, 37-56.
Century of Research in Review. New York: Academic 423. Ekman, P., Friesen W. V., O'Sullivan M., Chan A.,
Press. Diacoyanni-Tarlatzis I., Heider K., et al. (1988).
399. Ekman, P. (1977a). Biological and Cultural Contributions Universals and cultural differences in the judgments of
to Body and Facial Movement. Blacking, J. (coord.), facial expressions of emotion. Journal of Personality and
Anthropology of the Body. Londra: Academic Press. Social Psychology, 53, 712-717.
400. Ekman, P. (1977b). What‘s in a name? Journal of Com- 424. Ekman, P., Friesen, W. (1967). Head and Body Cues in
munication, 27 (1), 237-239. the Judgement of Emotion: A Reformulation. Perceptual
401. Ekman, P. (1978). Facial Signs: Facts, Fantasies, and and Motor Skills, 24, 711-724.
Possibilities. Sebeok, T. (coord.), Sight, Sound and 425. Ekman, P., Friesen, W. V. (1969a). Nonverbal Leakage
Sense. Bloomington, Ind.: Indiana University Press. and Clues to Deception. Psychiatry, 32 (1), 88-106.
402. Ekman, P. (1979). About Brows: Emotional and 426. Ekman, P., Friesen, W. V. (1969el). The Repertoire of
Conversational Signals. Cranach, M. V., Foppa, K., Nonverbal Behavior. Semiotica, 1, 49-98.
Lepenies, W., Ploog, D. (coord.), Human Ethology, 169- 427. Ekman, P., Friesen, W. V. (1971). Constants across
202. Cambridge Univeristy Press. cultures in the face and emotion. Journal of Personality
403. Ekman, P. (1982). Emotion in the Human Face, Ed. 2. and Social Psychology, 17, 124-129.
Cambridge: Cambridge University Press. 428. Ekman, P., Friesen, W. V. (1971). Constants Across
404. Ekman, P. (1984). Expression and the Nature of Emotion. Cultures in the Face and Emotion. Journal of Personality
Scherer, K. R., Ekman, P. (coord.), Approaches to and Social Psychology, 17, 124-129.
Emotion, 319-344. Hillsdale New Jersey: Lawrence 429. Ekman, P., Friesen, W. V. (1974). Detecting Deception
Erlbaum. from the Body or Face. Journal of Personality and Social
405. Ekman, P. (1989). The Argument and Evidence About Psychology, 29, 288-298.
Universals in Facial Expression of Emotion. Wagner, H., 430. Ekman, P., Friesen, W. V. (1974). Nonverbal behavior
Manstead, A. (coord.), Handbook of Social and psychopathology. În Friedman, R. J., Katz, M. M.
Psychophysiology, 143-164. Chichester: John Wiley, Ltd. (coord.), the psychology of depression: Contemporary
406. Ekman, P. (1990). Duchenne and Facial Expression of theory and research. Washington, DC: Winston and Sons.
Emotion. Duchenne de Boulonge, G.-B. (coord.), The 431. Ekman, P., Friesen, W. V. (1975). Unmasking the Face.
Mechanism of Human Facial Expression. New York: Cam- Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.
bridge University Press. 432. Ekman, P., Friesen, W. V. (1982). Felt, False, and
407. Ekman, P. (1992). An Argument for Basic Emotions. Miserable Smiles. Journal of Nonverbal Behavior, 6 (4),
Cognition and Emotion, 6, 169–200. 238-252.
408. Ekman, P. (1992aw). Facial Expression of Emotion: New 433. Ekman, P., Friesen, W. V. (1986). A New Pan-Cultural
Findings, New Questions. Psychological Science, 3 (1), Facial Expression of Emotion. Motivation and Emotion,
34-38. 10 (2), 159-168.
409. Ekman, P. (1993). Facial expression and emotion. Ame- 434. Ekman, P., Friesen, W. V. (1988). Who Knows What
rican Psychologist, 48, 384–392. About Contempt: A Reply to Izard and Haynes.
410. Ekman, P. (1994). Moods, Emotions, and Traits. În Ek- Motivation and Emotion, 12 (1), 17-22.
man, P., Davidson, R. (coord.), The Nature of Emotion: 435. Ekman, P., Friesen, W. V., Ancoli, S. (1980). Facial signs
Fundamental Questions, 15-19. New York: Oxford Uni- of emotional experience. Journal of Personality ans So-
versity Press. cial Psychology, 39 (6), 1125-1134.
411. Ekman, P. (1997a). Expression or Communication About 436. Ekman, P., Friesen, W. V., Ellsworth, P. C. (1982).
Emotion. Segal, N. L., Weisfeld, G. E., Weisfeld, C. C. Emotion in the human face. Cambridge, Marea Britanie:
(coord.), Uniting Psychology and Biology: Integrative Cambridge University Press.
Perspectives on Human Development, 315-338. Washing- 437. Ekman, P., Friesen, W. V., Hager, J. C. (2002a). Facial
ton, D. C.: American Psychological Association. Action Coding System, Ed. 2. Salt Lake City: Research
412. Ekman, P. (1997b). Expressive Behavior and the Nexus eBook. Londra: Weidenfeld & Nicolson.
Recovery of a Traumatic Memory: Comments on the 438. Ekman, P., Friesen, W. V., Hager, J. C. (2002b). Facial
Videotapes of Jane Doe. Child Maltreatment, 2 (2), 113- Action Coding System: An Investigator‘s Guide. Salt Lake
116. City: Research Nexus.
413. Ekman, P. (1997c). Emotion Families. În Rauch, I., Carr, 439. Ekman, P., Friesen, W. V., O‘Sullivan, M. (2005). Smiles
G. F. (coord.), Semiotics Around the World: Synthesis in When Lying. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. (coord.),
Diversity. Proceedings of the Fifth Congress of the Inter- What the Face Reveals: Basic and Applied Studies of
national Association for Semiotic Studies, Berkeley 1994, Spontaneous Expression Using the Facial Action Coding
191-193. Berlin si New York: Mouton de Gruyter.
216
System (FACS), Ed. 2, 201-214. New York: Oxford Uni- 460. Ellgring, H. (2005). Nonverbal Expression of
versity Press. Psychological States in Psychiatric Patients. În Ekman,
440. Ekman, P., Friesen, W. V., O‘Sullivan, M., Chan, A., P., Rosenberg, E. L. (coord.),What the Face Reveals: Ba-
Diacoyanni-Talatzis, I., Heider, K., et al. (1987). sic and Applied Studies of Spontaneous Expression Using
Universals and Cultural Differences in the Judgments of the Facial Action Coding System (FACS), Ed. 2, 386-394.
Facial Expressions of Emotion. Journal of Personality and New York: Oxford University Press.
Social Psychology, 53 (4), 712-717. 461. Ellgring, H., Scherer, K. R. (1996). Vocal Indicators of
441. Ekman, P., Friesen, W. V., O'Sullivan, M. (1988). Smiles Mood Change in Depression. Journal on Nonverbal
When Lying. Journal of Personality and Social Behavior, 20(2), 83-110.
Psychology, 54 (3), 314-320. 462. Ellis, A., Beattie, G. (1986) The psychology of language
442. Ekman, P., Friesen, W. V., Simons, R. C. (1985). Is the and communication. Londra: Weidenfeld & Nicolson.
Startle Reaction an Emotion? Journal of Personality and 463. Ellsworth, P. C., Carlsmith, J. M., Henson, A. (1972).
Social Psychology, 49 (5), 1416-1426. The Stare as a Stimulus to Flight in Human Subjects: A
443. Ekman, P., Friesen, W. V., Simons, R. D. (2005). Is the Series of Field Experiments. Journal of Personality and
Startle Reaction an Emotion? În Ekman, P., Rosenberg, Social Psychology, 21, 302-311.
E. L. (coord.), What the Face Reveals: Basic and Applied 464. Ellsworth, P. C., Carlsmith, M., Henson, A. (1972). The
Studies of Spontaneous Expression Using the Facial stare as a stimulus to fight in human subjects. Journal of
Action Coding System (FACS), Ed. 2, 21-35. New York: Personality and Social Psychology, 19, 302–311.
Oxford University Press. 465. Ellsworth, P. C., Langer, E. J. (1976). Staring and
444. Ekman, P., Heider, K. G. (1988). The Universality of a approach: an interpretation of the stare as a nonspecific
Contempt Expression: A Replication. Motivation and activator. Journal ol Personality and Social Psychology,
Emotion, 12 (3), 303-308. 33 (1), 117-122.
445. Ekman, P., Keltner, D. (1997). Universal Facial 466. Ellsworth, P. C., Ross, L. (1975). Intimacy in response to
Expression of Emotion: An Old Controversy and New direct gaze. Journal of Experimental Social Psychology,
Findings. Segerstrale, U., Molnár, P. (coord.), Nonverbal 11, 592–613.
Communication: Where Nature Meets Culture. New Jer- 467. Ellsworth, P. C., Scherer, K. R. (2003). Appraisal
sey: Lawrence Erlbaum Associates. processes in emotion. În Davidson, R. J., Goldsmith, H.,
446. Ekman, P., Matsumoto, D., Friesen, W. V. (2005). Facial Scherer, K. R. (coord.), Handbook of Affective Sciences.
Expression in Affective Disorders. În Ekman, P., Rosen- New York and Oxford: Oxford University Press.
berg, E. L. (coord.), What the Face Reveals: Basic and 468. Ellyson, S. L., Dovidio, J. F., Fehr, B. J. (1981). Visual
Applied Studies of Spontaneous Expression Using the Fa- behavior and dominance in women and men. În Mayo,
cial Action Coding System (FACS), Ed. 2. New York: Ox- C., Henley, N. M. (coord.), Gender and nonverbal
ford University Press. behavior, 63-79. New York: Springer-Verlag.
447. Ekman, P., O‘Sullivan, M. (1991). Who can catch a liar? 469. Emde, R. N. (1984). Levels of Meaning for Infant
American Psychologist, 46 (9), 913-920. Emotions: A Biosocial View. Scherer, K. R., Ekman, P.
448. Ekman, P., O‘Sullivan, M., Friesen, W. V., Scherer, K. R. (coord.), Approaches to Emotion, 77-108. Hillsdale, NJ:
(1991a). Face, Voice and Body in Detecting Deception. Erlbaum.
Journal of Nonverbal Behavior, 15, 125-135. 470. Emery, N. J. (2000). The Eyes Have It: The
449. Ekman, P., Oster, H. (1979). Facial Expressions of Neuroethology, Function and Evolution of Social Gaze.
Emotion. Annual Review of Psychology, 30, 527-554. Neuroscience and Behavioral Reviews, 24, 581-604.
450. Ekman, P., O'Sullivan, M., Matsumoto, D. (1991b). 471. Emery, N. J. (2000). The Eyes Have It: The
Confusion about Context in the Judgement of Facial Neuroethology, Function and Evolution of Social Gaze.
Expression: A Reply to "The Contempt Expression and Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 24, 581-604.
the Relativity Thesis". Motivation and Emotion, 15 (2), 472. Emery, N. J., Clayton, N. S. (2009). Cooperative Social
169-176. Cognition. Annual Review of Psychology, 60, 87-113.
451. Ekman, P., Rolls, E. T., Perrett, D. I., Ellis, H. D. (1992). 473. Emmons, R. (1989). The personal striving approach to
Facial Expressions of Emotion: An Old Controversy and personality. În Pervin, L. (coord.), Goal concepts in
New Findings [and Discussion]. Philosophical personality and social psychology. Hillsdale, NJ: Lawren-
Transactions: Biological Sciences, 335, 63-69. ce Erlbaum Associates.
452. Ekman, P., Roper, G., Hager, J. C. (1980). Deliberate 474. Emmons, R. A, King, L. A. (1988). Conflict Among Perso-
Facial Movement. Child Development, 51, 886-891. nal Strivings: Immediate and Long-Term Implications for
453. Ekman, P., Rosenberg, E. L. (2005). What the Face Psychological and Physical Well-Being. Journal of
Reveals: Basic and Applied Studies of Spontaneous Personality and Social Psychology, 54 (6), 1040–1048.
Expression Using the Facial Action Coding System 475. Engstrom-Öst, J., Lehtiniemi, M. (2004). Threat-
(FACS), ed. 2. New York: Oxford University Press. Sensitive Predator Avoidance by Pike Larvae. Journal of
454. Elfenbein, H. A., Marsh, A. A., Ambady, N. (2001). Fish Biology, 65, 251–261.
Emotional intelligence and the recognition of emotion in 476. Epelboim, J., Steinman, R., Kowler, E., Edwards, M.,
facial expression. În Feldman, B., Barrett, L. F., Pizlo, Z., Erkelens, C., Collewijn, H. (1995). The
Salovey, P. (coord.), The Wisdom of Feeling. Function of Visual Search and Memory in Sequential
Psychological Processes of Emotional Intelligence, 37–59. Looking Tasks. Vision Research, 35, 3401–22.
New York: Guilford. 477. Erceau, D., Guéguen, N. (2007). Tactile Contact and
455. Elias, L. J., Bryden, M. P. (1998). Footedness Is a Better Evaluation of the Toucher. Journal of Social Psychology,
Predictor of Language Lateralization Than Handedness. 147, 441–444.
Laterality, 3, 41–51. 478. Eriksson, P. S, Perfilieva, E., Björk-Eriksson, T., Alborn,
456. Elich, M., Thompson, R. W., Miller, L. (1985). Mental A.-M., Nordborg, C.,Peterson, D. A., Gage, F. H. (1998).
imagery as revealed by eye movements and spoken Neurogenesis in the Adult Human Hippocampus. Nature
predicates: A test of neurolinguistic programming. J. Medicine, 4 (11), 1313-1317.
Couns. Psychol., 32, 622–625. 479. Erwin, P. (1993). Friendship, peer relations. Chichester:
457. Elison, J., Harter, S. (2007). Humiliation: Causes, Wiley.
Correlates, and Consequences. Tracy, J. L., Robins, R. 480. Evinger, C., Manning, K. A., Pellegrini, J. J., Basso, M.
W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious A., Powers, A. S., Sibony, P. A. (1994). Not Looking
Emotions: Theory and Research, 310-329. New York: While Leaping: The Linkage of Blinking and Saccadic Ga-
Guilford. ze Shifts. Experimental Brain Research, 100, 337-344.
458. Ellgring, H. (1986). Nonverbal expression of 481. Exline, R. V, Fehr, B. J. (1982). The assessment of gaze.
psychological states in psychiatric patients. European În Scherer, K. R., Ekman, P. (coord.), Handbook of
Archives of Psychiatric Neurological Science, 236, 31-34. methods in nonverbal behavior research, 91–135. Cam-
459. Ellgring, H. (1989). Nonverbal Communication in bridge: Cambridge University Press.
Depression. Cambridge, UK: Cambridge University Press.
217
482. Eyal, T., Sagristano, M. D., Trope, Y., Liberman, N., Expression, 255-274. Cambridge: Cambridge University
Chaiken, S. (2009). When Vallues Matter: Expressing Press.
Values in Behavioral Intentions for the Near vs. Distant 502. Fernández-Dols, J. M., Ruiz-Belda, M.-A. (1997).
Future. Journal of Experimental Social Psychology, 45, Spontaneous facial behavior during intense emotional
35-43. episodes: Artistic truth and optical truth. În Russell, J.
483. Eysenck, H. J. (1967). The Biological Basis of A., Fernández-Dols, J.-M. (coord.), The psychology of
Personality. Springfield, Ill.: Charles C. Thomas. facial expression, 255-274. Cambridge: Cambridge Uni-
484. Eysenck, H. J. (1993). Creativity and Personality: A versity Press.
Theoretical Perspective. Psychological Inquiry, 4, 147– 503. Fernández-Dols, J.-M., Carrera, P., Crivelli, C. (2011).
178. Facial behavior while experiencing sexual excitement.
485. Eysenck, H. J. (1993). Creativity and Personality: Jorunal of Nonverbal Behavior, 35, 63-71.
Suggestions for a theory. Psychological Inquiry, 4, 147– 504. Fessler, D. M. (2007). From Appeasement to Conformity:
178. Evolutionary and Cultural Perspectives on Shame,
486. Eysenck, H. J., Eysenck, S. B. G. (1964). Manual of the Competition and Cooperation. Tracy, J. L., Robins, R.
Eysenck Personality Inventory. Londra: University of W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious
London Press. Emotions: Theory and Research, 174-193. New York:
487. Eysenck, H. J., Eysenck, S. B. G. (1969). Personality Guilford.
Structure and Measurement. Londra: Routledge & Kegan 505. Fichten, C. S., Tagalakis, V., Judd, D., Wright, J.,
Paul. Amsel, R. (1992). Verbal and nonverbal cues in daily
488. Fährmann, R. (1967). Die Deutung Sprechausdrucks. conversations and dating. The Journal of Social
Studien zur Einführung in die Praxix der Psychology, 132 (6), 751-769.
charakterologischen Stimm- und Sprechanalyse, editia 2. 506. Fiedler, K., Bless, H. (2001). Social cognition. În
Bonn: Bouvier & Co.Fant, G. (1960). Acoustic Theory of Hewstone, M., Stroebe, W. (coord.), Introduction to so-
Speech Production. The Hague: Mouton. cial psychology, ed. 3. Oxford: Blackwell.
489. Fakuda, K. (2001). Eye Blinks: New Indices for the 507. Fiehler, R. (2002). How to do emotions with words:
Detection of Deception. International Journal of emotionality in conversations. În Fussell, S. R. (coord.),
Psychophysiology, 40, 239-245. The verbal communication of emotions, 79-106.
490. Farabee, D. J., Holcom, M. L., Ramsey, S. L., Cole, S. G. Mahwah, NJ: Elrlbaum.
(1993). Social anxiety and speaker gaze in a persuasive 508. Field, T. (2001). Touch. MIT Press, Cambridge, MA.
atmosphere. Journal of Research in Personality, 27, 365- 509. Finch, J. F., Cialdini, R. B. (1989). Another indirect
376. tactic of (self-)image management: Boosting. Person.
491. Fast, J. (1970). Body Language. New York: M. Evans and Soc. Psychol. Bull., 15, 222-232.
Co., Inc. 510. Findlay, J. M., Gilchrist, I. D. (2003). Active Vision: The
492. Faulkner, K. A., Redfern, M. S., Rosano, C., Landsittel, Psychology of Looking and Seeing. Oxford, UK: Oxford
D. P., Studenski, S. A., Cauley, J. A. et al. (2006). University Press.
Reciprocal Influence of Concurrent Walking and Cogniti- 511. Fischer, A. H., Manstead, A. S. R., Zaalberg, R. (2003).
ve Testing on Performance in Older Adults. Gait and Social Influences on the Emotion Process. Strobe, W.,
Posture, 24 (2), 182-189. Hewstone, M. (coord.), European Review of the Social
493. Fazio, R. H., Jackson, J. R., Dunton, B. C., Williams, C. Psychology, Vol. 14, 171-201. Hove: Psychology Press.
J. (1995). Variability in Automatic Activation as an 512. Fischer, A. H., Manstead, A. S. R., Zaalberg, R. (2003).
Unobtrusive Measure of Racial Attitudes: A Bona Fide Social influences on the emotion process. În Stroebe,
Pipeline? Journal of Personality and Social Psychology, W., Hewstone, M. (coord.), European Review of Social
69, 1013–1027. Psychology, Vol. 14, 171-201. Hove: Psychology Press.
494. Feeney, J. A., Noller, P., Sheehan, G., Peterson, C. 513. Fischer, J. D., Rytting, M., Heslin, R. (1976). Hands
(1999). Conflict issues and conflict strategies as contexts Touching Hands: Affective and Evaluative Effects of In-
for nonverbal behavior in close relationships. În terpersonal Touch. Sociometry, 39, 416–421.
Philippot, P., Feldman, R. S., Coats, E. J. (coord.), The 514. Fisher, H. (2009). Why him? Why her?: Finding real love
social context of nonverbal behavior, pp. 348–71. Cam- by understanding your personality type. Oneworld
bridge, UK: Cambridge University Press. Publications UK-Commonwealth.
495. Fehr, B., Russell, J. A. (1984). Concept of Emotion 515. Fiske, S. T., Neuberg, S. L. (1990). A Continuum of
Viewed from a Prototype Perspective. Journal of Expe- Impression Formation from Category-Based to
rimental Psychology: General, 113, 464-486. Individuating Processes: Influences of Information and
496. Feist, G. J. (1998). A Meta-Analysis of Personality in Motivation on Attention and Interpretation. Zanna, M. P
Scientific and Artistic Creativity. Personality and Social (coord.), Advances in Experimental Social Psychology,
Psychology Review, 2, 290–309. Vol. 23, 1–74. New York: Academic Press.
497. Feldman, B. L., Gross, J. J. (2001). Emotional Intelli- 516. Fiske, S. T., Taylor, S. E. (1991). Social cognition, ed. 2.
gence: A Process Model of Emotion Representation and New York: McGraw-Hill.
Regulation. Mayne, T. J., Bonanno, G. A. (coord.), 517. Flint, A. J., Black, S. E., Campbell-Taylor, I., Gailey, G.
Emotions: Current Issues and Future Directions. New F., Levinton, C. (1993). Abnormal Speech Articulation,
York: Guilford. Psychomotor Retardation, and Subcortical Dysfunction in
498. Feng, M. C., Courtney, C. G., Mather, M., Dawson, M. Major Depression. Journal of Psychiatric Research, 27,
E., Davison, G. C. (2011). Age-Related Affective 309-319.
Modulation of the Startle Eyeblink Response: Older 518. Flor, N. V. Hutchins, E. L. (1991). Analyzing Distributed
Adults Startle Most When Viewing Positive Pictures. Cognition in Software Teams: A Case Study of Team
Psychology and Aging, 26 (3), 752-760. programming During Perfective Software Maintenance.
499. Fenigstein, A., Scheier, M. F., Buss, A. H. (1975). Public Empirical Studies of Programmers: Fourth Workshop.
and Privare Self-Consciousness: Assessment and Theory. Ablex Publishing Corporation.
Journal of Consulting and Clinical Psychology, 43, 522- 519. Florin, I., Freudenberg, G., Hollander, J. (1985). Facial
527. Expressions of Emotion and Physiologic Reactions in
500. Ferguson, T. J., Brugman, B., White, J., Eyre, H. L. Children with Bronchical Asthma. Psychosomatic
(2007). Shame and Guilt as Morally Warranted Medicine, 47 (4), 382-393.
Experiences. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. 520. Fodor, J. (1983). The Modularity of Mind: An Essay on
(coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and Faculty Psychology. MIT Press.
Research, 330-348. New York: Guilford. 521. Fogel, A., Lyra, M. C. D. P. (1997). Dynamics of
501. Fernández-Dols, J. M., Ruiz-Belda, M.-A. (1997). Development in Relationships. În Masterpasqua, F., Per-
Spontaneous Facial Behavior During Intense Emotional na, P. A. (coord.), The Psychological Meaning of Chaos:
Episodes: Artistic Truth and Optical Truth. Russell, J. A., Translating Theory into Practice, 75–94. Washington,
Fernández-Dols, J. M. (coord.), The Psychology of Facial D.C., SUA.
218
522. Fogerty, C., Stern, J. A. (1989). Eye Movements and 545. Fridlund, A. J. (1991). Sociality and solitary smiling:
Blinks: Their Relationship to Higher Cognitive Processes. Potentiation by an implicit audience. Journal of
International Journal of Psychophysiology, 8, 35-42. Personality and Social Psychology, 60, 229-240.
523. Fontaine, J. R. J., Scherer, K. R., Roesch, E. B., 546. Fridlund, A. J. (1991). Sociality or solitary smiling:
Ellsworth, P. C. (2007). The world of emotions is not potentiation by an implicit audience. Journal of Person-
two-dimensional. Psychological Science, 18, 1050-1057. ality ans Social Psychology, 60, 229-240.
524. Förster, J., Strack, F. (1996). Influence of Overt Head 547. Fridlund, A. J. (1991). The sociality of solitary smiles:
Movements on Memory for Valence Words: A Case of Effects of an implicit audience. Journal of Personality
Conceptual-Motor Compatibility. Journal of Personality and Social Psychology, 60, 229–240.
and Social Psychology, 71, 421-430. 548. Fridlund, A. J. (1994). Human Facial Exprtession: An
525. Foster-Fitzpatrick, L., Ortiz, A., Sibilano, H., Evolutionary View. San Diego, CA: Academic Press.
Marcantonio, R., Braun, L. T. (1999). The Effects of 549. Fridlund, A. J. (1997). The new ethology of human facial
Crossed Leg on Blood Pressure Measurement. Nurs Res., expressions. În Russell, J. A., Fernández-Dols, J. M.
48 (2), 105-108. (coord.), The psychology of facial, 103–129. Paris: Cam-
526. Fraccaro, P. J., Jones, B. C., Vukovic, J., Smith, F. G. et bridge University Press.
al. (2011). Experimental evidence that women speak in 550. Friedman, R. S., Förster, J. (2002). The Influence of
a higher voice pitch to men they find attractive. Journal Approach and Avoidance Motor Actions on Creative
of Evolutionary Psychology, 9 (1), 57-67. DOI: Cognition. Journal of Experimental Social Psychology,
10.1556/JEP.9. 2011.33.1 38, 41-55.
527. Fraiberg, S. (1977). Insights from the blind: Comparative 551. Friedman, R., Elliot, A. J. (2008). The Effect of Arm
studies of blind and sighted infants. New York, NY: Basic Crossing on Persistence and Performance. European Jo-
Books. urnal of Social Psychology, 38, 449-461.
528. Franck, N., Daparty, E., Michel, F., Saoud, M., Daléry, 552. Friesen, C. K., Kingstone, A. (1998). The Eyes Have It!
J., Marie-Cardine, M., Georgieff, N. (1998). Gaze Reflexive Orienting Is Triggered by Nonpredictive Gaze.
Discrimination Is Unimpaired in Schizophrenia. Psychonomic Bulletin and Review, 5, 490-495.
Psychiatry Research, 81, 67-75. 553. Friesen, W. V. (1972). Cultural differences in facial
529. Franck, N., Montoute, T., Labruyère, N., Tiberghien, G., expressions in a social situation: an experimental test of
Marie-Cardine, M., Daléry, J., d‘Amato, T., Georgieff, the concept of display rules. Disertație de doctorat
N. (2002). Gaze Direction Determination in nepublicată. San Francisco: University of California.
Schizophrennia. Schizophrenia Research, 56, 225-234. 554. Frijda, N. H. (1986). The Emotions. Cambridge, UK:
530. Franconeri, S. L., Simons, D. J. (2003). Moving and Cambridge University Press.
Looming Stimuli Capture Attention. Perception & 555. Frischen, A., Bayliss, A., Tipper, S. P. (2007). Gaze
Psychophysics, 65, 999–1010. Cueing of Attention: Visual Attention, Social Cognition,
531. Frank, M. G., Ekman, P. (1993). Not All Smiles Are and Individual Differences. Psychological Bulletin, 133
Created Equal: The Differences Between Enjoyment and (4), 694-724.
Nonenjoyment Smiles. Humor, 6 (1), 9-26. 556. Frischen, A., Tipper, S. P. (2004). Orienting Attention
532. Frank, M. G., Ekman, P. (1996). Physiologic Effects of Via Observed Gaze Shift Evokes Longer Term Inhibitory
the Smile. Directions in Psychiatry, 16 (25), 1-7. Effects: Implications for Social Interactions, Attention,
533. Frank, M. G., Ekman, P., Friesen, W. V. (1993). and Memory. Journal of Experimental Psychoology: Ge-
Behavioral Markers and Recognizability of the Smile of neral, 133, 516-533.
Enjoyment. Journal of Personality and Social Psychology, 557. Frjda, N. J. (1993). The place of appraisal in emotion.
64 (1), 83-93. Cognition and Emotion, 7, 357-387.
534. Frank, M. J., Seeberger, L. C., O‘Reilly, R. C. (2004). By 558. Frohlich, P. F., Meston, C. M. (2005). Tactile Sensitivity
Carrot or by Stick: Cognitive Reinforcement Learning in in Women with Sexual Arousal Disorder. Archives of Se-
Parkinsonism. Science, 306, 1940–1943. xual Behavior, 34 (2), 207-217.
535. Frank, T. (2007). Airport Security Arsenal Adds Behavior 559. Frost, K., Frost, C. (2000). Romanian and American Life
Detection. USA Today. Aspiration in Relation to Psychological Well-Being. Jour-
536. Frederickson, B. L., Harrison, K. (2005). Throwing Like a nal of Cross-Cultural Psychology, 31 (6), 726-751.
Girl: Self-Objectification Predicts Adolescent Girls' Mo- 560. Fu, G., Hu, C. S., Wang, Q., Quinn, P. C., Lee, K.
tor Performance. Journal of Sport and Social Issues, 29 (2012). Adults scan own- and other-race differently.
(1), 79-101. PLoS ONE, & (6), e37688.
537. Freed,W. (1980). Eye-Blink Rates and Platelet 561. Fujikake, H., Higuchi, T., Imanaka, K., Maloney, L. T.
Monoamine Oxidase Activity in Chronic Schizophrenic (2011). Directional Bias in the Body While Walking
Patients. Biological Psychiatry, 15, 329–332. Through a Doorway: Its Association with Attentional and
538. Freedman, E. G. (2008). Coordination of the Eyes and Motor Factors. Experimental Brain Research, 210 (2),
Head During Visual Orienting. Experimental Brain 195-206.
Research, 190 (4), 369-387. 562. Fukuda, K., Matsunaga, K. (1983). Changes in Blink Rate
539. Frei, J. R., Shaver, P. R. (2002). Respect in Close During Signal Discrimination Tasks. Japanese
Relationships: Prototype Definition, Self-Report Psychological Research, 25, 140-146.
Assessment, and Initial Correlates. Personal 563. Fukuda, K., Stern, J. A., Brown, B., Russo, M. (2005).
Relationships, 9, 121-139. Cognition, Blinks, Eye-Movements and Pupillary
540. Freire, A., Eskritt, M., Lee, K. (2004). Are Eyes Windows Movements During Performance of a Running Memory
to a Deciever‘s Soul? Children‘s Use of Another‘s Eye Task. Aviation, Space and Enviromental Medicine, 76
Gaze in a Deceptive Situation. Developmental (6), C75-C85.
Psychology, 40 (6), 1093-1104. 564. Fuller, J. (1992). Comparison of Head Movement
541. French, K., Veys, J. (2007). În the Blink of an Eye. Strategies Among Mammals. Berthoz, A., Graf, W., Vi-
Optometry Today. dal, P. P. (coord.), The Head-Neck Sensory Motor
542. Frens, M. A., Erkelens, C. J. (1991). Coordination of System. Oxford University Press.
Hand Movements and Saccades: Evidence for a Common 565. Furst, D., Criste, A. (1997). Students as consumers:
and a Separate Pathway. Experimental Brain Research, using ―satisfaction surveys‖ in the classroom. Reaching
85, 682–690. Today‘s Youth: The Community Circle of Caring Journal,
543. Frick, E. W. (1985). Communicating Emotion: The Role 2, 11-13.
of Prosodic Features. Psychological Bulletin, 97, 412- 566. Galanes, G., Adams, K., Brilhart, J. (2000).
429. Communicating in Groups: Applications and Skills, editia
544. Frick, R. (1992). Interestingness. British Journal of a patra. Boston: McGraw-Hill.
Psychology, 83, 113–128. 567. Galati, D., Miceli, R., & Sini, B. (2001). Judging and
coding facial expression of emotions in congenitally
219
blind children. International Journal of Behavioral Shame: Conceptualisation, Research and Treatment, 3-
Development, 25, 268–278. 54. Londra: Brunner-Routledge.
568. Galati, D., Scherer, K. R., Ricci-Bitti, P. E. (1997). 593. Gilbert, P. (2007). The Evolution of Shame as a Marker
Voluntary facial expression of emotion: Comparing for Relationship Security: A Biopsychosocial Approach.
congenitally blind with normal sighted encoders. Journal Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. (coord.), The
of Personality and Social Psychology, 73, 1363–1379. Self-Conscious Emotions: Theory and Research, 283-309.
569. Gallace, A., Spence, C. (2010). The Science of Interper- New York: Guilford.
sonal Touch: An Overview. Neuroscience and 594. Giles, H., Scherer, K. R., Taylor, D. M. (1979). Speech
Biobehavioral Reviews, 34, 246-259. Markers in Social Interaction. Scherer, K. R., Giles, H.
570. Gallagher, M., Schoenbaum, G. (1999). Functions of the (coord.), Social Markers in Speech, 343-381. Cambridge,
Amygdala and Related Forebrain Areas in Attention and UK: Cambridge University Press.
Cognition. Ann. N. Y. Acad. Sci., 877. 595. Giordano, J. (2000). Effective Communication and
571. Galley, N., Schleicher, R., Galley, L. (2004). Blink Counseling with Older Adults. International Journal of
parameters as indicators of driver's sleepiness - Aging and Human Development, 51, 315–324.
possibilities and limitations. În Gale, A. (coord.), Vision 596. Givens, D. B. (1978). the non-verbal basis of attraction:
in Vehicles X. Amsterdam: Elsevier. flirtation, courtship and seduction. Psychiatry, 41, 346-
572. Galley, N.,& Churan, J. (2002). Ermüdung des Fahrers 351.
aus der Sicht des zukünftigen Fahrzeugs. În Kubitzki, J. 597. Givens, D. B. (1978). The Nonverbal Basis of Attraction:
(coord.), Der sichere Fahrer. Ein Mythos. Erreichtes und Flirtation, Courtship, and Seduction. Psychiatry, 41,
Strittiges auf dem Gebiet der Verkehrssicherheit,99-113. 346-359.
Köln: TÜV-Verlag. 598. Givens, D. B. (1978). The nonverbal basis of attraction:
573. Gallup, G. G. Jr. (1977). Self-Recognition in Primates. flirtation, courtship, and seduction. Psychiatry, 41 (4),
American psychologist, 32, 329-338. 346-359.
574. Gallup, G. G. Jr. (1997). On the Rise and Fall of Self- 599. Glenberg, A. M. (2010). Embodiment as a Unifying Per-
Conception in Primates. The Self Across Psychology, 73- spective for Psychology. WIREs Cognitive Science, 1,
82. 586-596.
575. Gamberini, L., Seraglia, B., Priftis, K. (2008). Processing 600. Glenberg, A. M., Schroeder, J. L., Robertson, D. A.
of Peripersonal and Extrapersonal Space Using Tools: (1998). Averting the Gaze Disengages the Environment
Evidence from Visual Line Bisection in Real and Virtual and Facilitates Remembering. Memory and Cognition,
Environments. Neuropsychologia, 46 (5), 1298–1304. 26, 651–658.
576. Gamble, T., Gamble, M. (1999). Communication works, 601. Gobl, C., Chasaide, A. N. (2003). The Role of Voice
Ed. 6. Boston: McGrawHill. Quality in communicating Emotion, Mood and Attitude.
577. Gangestad, S. W, Thornhill, R., Yeo, R. A. (1994). Facial Speech Communication, 40, 189-212.
Attractiveness, Developmental Stability, and Fluctuating 602. Godavarthy, S. (2010). Microexpression Spotting in Video
Asymmetry. Ethology and Sociobiology, 15, 73-85. Using Optical Strain. Theses and Dissertations, 1642.
578. Gariépya, J.-F., Missaghi, K., Chevallier, S., Chartréb, 603. Goethals, G. R. (2005). Nonverbal behavior and political
S., Robert, M. et al. (2012). Specific neural substrate leadership. În Riggio, R. E., Feldman, R. S. (coord.),
linking respiration to locomotion. PNAS, 109 (2), E84- Applications of Nonverbal Communication, 95-115.
E92. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum.
579. Gatica-Perez, D. (2009). Automatic Nonverbal Analysis 604. Goetz, J. L., Keltner, D. (2007). Shifting Meanings of
of Social Interaction in Small Groups: A Review. Image Self-Conscious Emotions Across Cultures: A Social-
and Vision Computing, 27 (12). Functional Approach. Tracy, J. L., Robins, R. W.,
580. Gavreliuc, A. (2011). Psihologie Interculturala. Iasi: Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious Emotions:
Polirom. Theory and Research, 153-173. New York: Guilford.
581. Geangu, E., Hauf, P., Bhardwaj, R., Bentz, W. (2011). 605. Goffman, E. (1961). Encounters. New York: Bobbs-
Infant Pupil Diameter Chenges in Response to Others' Merrill.
Positive and Negative Emotions. PLoS ONE, 6 (11), 606. Goffman, E. (1963). Behavior in Public Places. New
e27132. York, NY: The Free Press.
582. Geary, D. C. (1998). Male, Female: The Evolution of 607. Goffman, E. (1976). Gender Advertisments. Studies in
Human Sex Differences. Washington, DC: American Anthropology of Visual Communication, 3, 69-154.
Psychological Association. 608. Goffman, E. (1976). Gender Advertisments. Studies in
583. Gellatly, A. (1986). How can memory skills be improved? the Anthropolgy of Visual Communication, 3, 69-154.
În Gellatly, A. (coord.), The skilful mind: an introduction 609. Goffman, E. (1979). Gender Advertisments. New York:
to cognitive psychology. Milton Keynes: Open University. Harper & Row.
584. Gellhorn, E. (1967). The Turning of the Nervous System: 610. Goldbeck, T., Tolkmitt, F., Scherer, K. R. (1988). Expe-
Physiological Foundations ans Implications for Behavior. rimental Studies on Vocal Affect Communication. Sche-
Perspectives in Bilogy and Medicine, 10, 559-591. rer, K. (coord.), Facets of Emotion: Recent Research,
585. Gerwing, J., Bavelas, J. (2004). Linguistic Influences on 119-137. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Gesture‘s Form. Gesture, 4 (2), 157-195. 611. Goldenberg, J. L., Pyszczynski, T., Greenberg, J., Solo-
586. Ghazanfar, A. A. (2005). The Evolution of Speech mon, S., Kluck, B., Cornewll, R. (2000). I Am not an
Reading. International Conference on Cognitive Animal: Mortality Salience, Disgust, and the Denial of
Neuroscience 9, Cuba. Human Creatureliness. Journal of the Experimental
587. Giang, T., Bell, R., Buchner, A. (2012). Does facial Psychology, 130, 427-435.
resemblance enhance cooperation? PLoS ONE, 7 (10), 612. Goldenberg, J. L., Roberts, T.-A. (2004). The Beast
e47809. Within the Beauty: An Existential Perspective on the
588. Gibson, E. J. (1969). Principles of Perceptual Learning Objectification and Condemnation of Women.
and Development. East Norwalk, CT: Appleton-Century- Greenberg, J., Koole, S. L., Pyszczynski, T. (coord.),
Crofts. Handbook of Experimental Existential Psychology, 71-85.
589. Gibson, J. J. (1979). The Ecological Approach to Visual New York: Guilford Press.
Perception. Boston: Houghton Mifflin. 613. Goldin-Meadow, S. & Butcher, C. (2003). Pointing
590. Gilbert, P. (1992). Depression: The Evolution of toward two-word speech in young children. În S. Kita
Powerlessness. New York: Guilford Press. (coord.), Pointing: Where language, culture, and
591. Gilbert, P. (1997). The Evolution of Social Attractiveness cognition meet, 85-107. Mahwah, NJ: Earlbaum
and Its Role in Shame, Humiliation, Guilt and Therapy. Associates.
British Journal of Medical Psychology, 70, 113-147. 614. Goldman, M. (1980). Effect of eye-contact and distance
592. Gilbert, P. (2002). Body Shame: A Biopsychosocial on the verbal reinforcement of attitude. Journal of So-
Conceptualization and Overview, with Treatment cial Psychology, 111, 73-78.
Implications. Gilbert, P., Miles, J. N. V. (coord.), Body
220
615. Goldman-Rakic, P. S., Muly, E. C., III, Williams, G. V. 639. Gratiolet, P. (1865). De la physionomie et des
(2000). D1 Receptors in Prefrontal Cells and Circuits. mouvements d‘expression. Paris: Hetzel.
Brain Research Review, 31, 295–301. 640. Graziano, M. S. A., Cooke, D. F. (2006). Parieto-Frontal
616. Goldstein, A. (1980). Thrills in Response to Music and Interactions, Personal Space, and Defensive Behavior.
Other Stimuli. Physiological Psychology, 8, 126-129. Neuropsychologia, 44, 2621-2635.
617. Goldstein, I. B. (1964). Role of Muscle Tension in 641. Greden, J. F., Price, H. L., Genero, N., Fainberg, M.,
Personality Theory. Psychological Bulletin, 61, 413-425. Levine, S. (1984). Facial EMG Activity Levels Predict
618. Goldstein, I. B. (1965). The Relationship of Muscle Treatment Outcome in Depression. Psychiatry Research,
Tension and Automatic Activity to Psychiatric Disorders. 13, 345-352.
Psychosomatic Medicine, 27, 39-52. 642. Green, S. (1975). Variation of Vocal Patternwith Social
619. Goleman, D. (2005). Emotiile Distructive [orig. Destruc- Situation in the Japanese Monkey (Macaca Fuscata): A
tive Emotions. How Can We Overcome Them?, 2003]. Field Study. Rosenblum, L. A. (coord.), Primate
Bucuresti: Curtea Veche. Behavior: Developments in Field and Laboratory
620. Goleman, D. (2009). Ecological Intelligence: How Research, 4, 2-102. New York: Academic Press.
Knowing the Hidden Impacts of What We Buy Can 643. Greenbaum, P., Rosenfeld, H. (1980). Varieties of
Change Everything. New York: Broadway Books. touching in greetings: sequential structure, sex-related
621. Gonyaga, G C., Keltner, D., Londahl, E. A., Smith, M. D. differences. Journal of Nonverbal Behavior, 5, 13-25.
(2001). Love and the commitment problem in romantic 644. Greenberg, J., Pyszczynski, T., Solomon, S. (1986). The
relations and friendship. Journal of Personality and So- Causes and Consequences of a Need for Self-Esteem: A
cial Psychology, 81, 247-262. Terror Management Theory. Baumeister, R. F. (coord.),
622. Gonzaga, G. C., Keltner, D., Londahl, E. A., Smith, M. D. Public Self and Private Self, 189-212. New York: Sprin-
(2001). Love and the commitment problem in romantic ger-Verlag.
relations and friendship. Journal of Personality & Social 645. Gregg, V. (1986). Introduction to Human Memory. Lon-
Psychology, 81 (2), 247-262. don: Routledge & Kegan Paul.
623. Goodall, J. (1986). The Cimpanzees of Gombe: Patterns 646. Gregg, V. (1986). Introduction to human memory. Lon-
of Behavior. Cambridge, MA: Harward University Press. dra: Routledge & Kegan Paul.
624. Goodwin, C. (1981). Conversational Organization: 647. Grewen, K. M., Anderson, B. J., Girdler, S. S., Light, K.
Interaction Between Speakers and Hearers. New York: C. (2003). Warmpartner Contact Is Related to Lower
Academic Press. Cardiovascular Reactivity. Behavioral Medicine, 29, 123-
625. Goodwyn, S. W., Acredolo, L. P., Brown, C. A. (2000). 130.
Impact of symbolic gesturing on early language 648. Griffin, K. M. (2007). The Face of Ambivalence:
development. Journal of Nonverbal Behavior, 24 (2), 81- Simultaneous Expressions of Positive and Negative
103. Emotions During Cue-Elicted Craving in Heavy Smokers.
626. Görlitz, D. (1972). Ergebnisse und Probleme der Teza master, University of Pittsburg, 2001.
ausdruckpsychologischen Sprechstimmforschung. 649. Griffin, K. M., Sayette, M. A. (2008). Facial reactions to
Meisenheim: Hain. smoking cues relate to ambivalence about smoking.
627. Görlitz, D. (1975). Vokale Kommunication. Psychol. Addict Behav., 22 (4), 551-556.
Psychologische Beiträge, 17, 84-111. 650. Griffin, K. M., Sayette, M. A. (2008). Facial Reactions to
628. Gorynia, I., Dudeck, U. (1996). Patterns of Lateral Smoking Cues Relate to Ambivalence About Smoking.
Preference in Psychotic Patients. Neuropsychologia, 34, Psychol. Addict. Behav., 22 (4), 551–556.
105–111. 651. Griffiths, P. E. (1997). What Emotions Really Are: The
629. Gosling, S. D., John, O. P., Craik, K. H., Robins, R. W. Problem of Psychological Categories. Chicago: University
(1998). Do people know how they behave? Self-reported Press of Chicago.
act frequencies compared with on-line codings by 652. Gross, J. J. (1998). The Emerging Field of Emotion
observers. Journal of Personality and Social Psychology, Regulation: An Integrative Review. Review of General
72, 1337-1349. Psychology, 2 (3), 271-299.
630. Gosztonyi, A. (1976). Der Raum. Freiburg: Alber. 653. Gross, J. J., Levenson, R. W. (1997). Hiding Feelings:
631. Gould, E. (1963). Mechanisms of Mammalian Auditory The Acute Effects of Inhibiting Negative and Positive
Communication. Eisenberg, J. F., Kleiman, D. (coord.), Emotion. Journal of Abnormal Psychology, 106 (1), 95–
Advances in the Study of Mammalian Behavior, 265-341. 103.
New York: American Society of Mammalogists. 654. Gross, M. M., Crane, E. A., Fredrickson, B. L. (2010).
632. Gouran, D. (1990). Introduction: speech communication Methodology for Assessing Bodily Expression of Emotion.
after seventy-five years, issues and prospects. În Phil- J. Nonv. Behav., 34, 223–248.
lips, G., Wood, J. (coord.), Speech communication: 655. Grove, T. (1995). Regulating conversation: relationships.
essays to commemorate the 75th anniversary of the În Stewart, J. (coord.), Bridges not walls: a book about
Speech Communication Association, Carbondale and interpersonal communication, ed. 6. New York: McGraw-
wardsville. IL: Southern Illinois University Press. Hill.
633. Grammer, K. (1990). Strangers meet: Laughter and 656. Gruenewald, T.L., Dickerson, S. S., Kemeny, M. E.
nonverbal signs of interest in ooposite-sex encounters. (2007). A Social Function for Self-Conscious Emotions:
Journal of Nonverbal Behavior, 14 (4), 209-236. The Social Self Preservation Theory. Tracy, J. L.,
634. Gramming, P., Sundberg, J. (1988). Spectrum Factors Robins, R. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-
Relevant to Phonetogram Measurement. Journal of the Conscious Emotions: Theory and Research, 68-87. New
Acoustical Society of America, 83, 2352-2360. York: Guilford.
635. Grand, S., Freedman, N., Steingart, I., Buchwald, C. 657. Gudjonsson, G. H., Petursson, H. S., Skulason, S. (1991).
(1975). The relation of adaptive styles to kinetic and Overcontrolled Hostility Among Prisoners and Its
linguistic aspects of interview behavior. Journal of Relationship Denial and Personality Scores. Personality
Nervous and Mental Disease, 161, 293-306. and Individual Differences, 12, 17-20.
636. Grandjean, D., Banziger, T., Scherer, K. (2006). 658. Gudykunst, W. (1991) Bridging differences: effective
Intonation as an Interface Between Language and Affect. intergroup communication. Newbury Park: Sage.
Progress in Brain Research, 156, p. 235-268. 659. Gudykunst, W., Matsumoto, Y. (1996). Cross-cultural
637. Grandjean, D., Sander, D., Pourtois, G., Schwartz, S., variability of communication in personal relationships. În
Seghier, M. L., Scherer, K. R., et al. (2005). The Voices Gudykunst, W., Ting-Toomey, S., Nishida, T. (coord.),
of Wrath: Brain Responses to Angry Prosody in Communication in personal relationships across cultures.
Meaningless Speech. Nature Neuroscience, 8, 145-146. Thousand Oaks: Sage.
638. Granholm, E., Asarnow, R. E, Sarkin, A. J., Sykes, K. L. 660. Guéguen, N. (2004). Nonverbal Encouragement of
(1996). Pupillary Responses Index Cognitive Resource Participation in a Course: The Effect of Touching. Social
Limitations. Psychophysiology, 33, 457-461. Psychology of Education, 7, 89–98.
221
661. Guéguen, N. (2012). The effects of incidental similarity 683. Hall, E. T. (1963b). A System for the Notation of
with a stranger on mimicry behavior. The Open Proxemic Behavior. American Anthropologist, 65, 1003-
Behavioral Science Journal, 6, 15-22. 1026.
662. Guéguen, N., Fischer-Lokou, J. (2003). Another 684. Hall, E. T. (1966). The Hidden Dimension. Garden City:
Evaluation of Touch and Helping Behaviour. Anchor Books.
Psychological Reports, 92, 62–64. 685. Hall, E. T. (1966). The Hidden Dimension: Man‘s Use of
663. Guellai, B., Streri, A. (2011). Cues for Early Social Skills: Space in Public and Private. Garden City, N.Y.:
Direct Gaze Modulates Newborns‘ Recognition of Talking Doubleday.
Faces. PloS One, 6 (4), e18610. 686. Hall, G. S., Allin, A. (1897). The Psichology of Tickling
664. Guerra, P., Sánchez-Adam, A., Anlio-Vento, L., Ramírez, Laughing, and the Comic. American Journal of
I., Vila, J. (2012). Viewing loved faces inhibits defense Psychology, 9, 1-41.
reactions> a health-promotion mechanism? PLoS ONE, 7 687. Hall, J. A. Y., Kimura, D. (1995). Sexual Orientation and
(7), e41631. Performance on Sexually Dimorphic Motor Tasks.
665. Guilford, J. P. (1950). Creativity. American Psychologist, Archives of Sexual Behavior, 24, 395-407.
5, 444–454. 688. Hall, J. A., Bernieri, F. J. (2001). Interpersonal
666. Gulledge, A. K., Gulledge, M. H., Stahmann, R. F. sensitivity: theory and measurement. Mahwah, NJ:
(2003). Romantic Physical Affection Types and Erlbaum.
Relationship Satisfaction. American Journal of Family 689. Hall, J. A., Bernieri, F. J., Carney, D. R. (2005). Nonver-
Therapy, 31, 233–242. bal behavior and interpersonal sensitivity. În Harrigan,
667. Guo, T., Chen, M., Peng, D. (2012). Emotional states J. A., Rosenthal, R., Scherer, K. R. (coord.), The new
modulate the recognition potential during word handbook of methods in nonverbal behavior research,
processing. PLoS ONE, 7 (10), e47083. 237-281. New York: Oxford University Press.
668. Gupta, S., Shukla, A. (1989). Verbal operant 690. Hall, J. A., Coats, E. J., LeBeau, L. S. (2005). Nonverbal
conditioning as a function of extraversion, behavior and the vertical dimension of social relations: a
reinforcement. British Journal of Psychology, 80, 39-44. meta-analysis. Psychological Bulletin, 131 (6), 898-924.
669. Gur, R. E. (1975). Conjugate Lateral Eye Movements as 691. Hall, J. A., Coats, E. J., Smith LeBeau, L. (2005). Non-
an Index of Hemispheric Activation. Journal of verbal behavior and the vertical dimension of social
Personality and Social Psychology, 31, 751-757. relations: A meta-analysis. Psychological Bulletin, 131
670. Guyuron, B., Varghai, A., Michelow, B. J., Thomas, T., (6), 898-924.
Davis, J. (2000). Corrugator Supercilii Muscle Resection 692. Hall, J. A., Harrigan, J. A., Rosenthal, R. (1995). Non-
and Migraine Headaches. Plastic and Reconstructive verbal Behavior in Clinician-Patient Interaction. Applied
Surgery, 106 (2), 429-434. and Preventive Psychology, 4, 21-37.
671. Hadar, U., Wenkert-Olenik, D., Krauss, R., Soroker, N 693. Hall, J. A., Murphy, N. A. (2004). Recall of nonverbal
(1998). Gesture and the Processing of Speech: and verbal cues: exploring a new defnition of nonverbal
Neuropsychological Evidence. Brain and Language, 62, sensitivity. Manuscript submitted for publication.
107–126. 694. Hall, J. A., Murphy, N. A., Mast, M. S. (2007). Nonverbal
672. Hadjikhani, N., Hoge, R., Snyder, J., de Gelder, B. self-accuracy in interpersonal interaction. Pers. Soc.
(2010). Pointing with the Eyes: The Role of Gaze in Psychol. Bull., 33, 1675-1685. DOI: 10.1177/0146167207
Communicating Danger. Brain Cognition, 68 (1), 1-8. 307492.
673. Hagekull, B., Bohlin, B. (2004). Predictors of Middle 695. Hall. J.A. (1984). Nonverbal sex differences. Baltimore:
Childhood Psychosomatic Problems: An Emotion Johns Hopkins University Press.
Regulation Approach. Infant and Child Development, 13 696. Halone, K., Pecchioni, L. (2001). Relational Listening: A
(5), 389-405. Grounded Theoretical Model. Communication Reports,
674. Hager, J. C., Ekman, P. (1979). Long-Distance 14, 59–71.
Transmission of Facial Affect. Ethology and Sociobiology, 697. Halone, K., Pecchioni, L. (2001). Relational listening: a
1, 77-82. grounded theoretical model. Communication Reports,
675. Hager, J. C., Ekman, P. (2005). The Asymetry of Facial 14, 59–71.
Actions Is Inconsistent with Models of Hemispheric 698. Hamel, M. (2005). The Importance of Gaze: The Effects
Specialization. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. (coord.), of Self-Esteem and Personality.
What the Face Reveals: Basic and Applied Studies of 699. Hammen, C. (1997). Depression. Hove: Psychology Press.
Spontaneous Expression Using the Facial Action Coding 700. Hampton, R. R. (1994). Sensitivity to Information
System (FACS), Ed. 2, 40-57. New York: Oxford Universi- Specifying the Line of Gaze of Humans in Sparrows
ty Press. (Passer domesticus). Behaviour, 130, 41-51.
676. Hagerman, R. J., Sobesky, W. E. (1989). 701. Hancock, J. T., Curry, L. E., Goorha, S., Woodworth, M.
Psychopathology in fragile X syndrome. American Jour- (2008). On lying and being lied to: A linguistic analysis of
nal of Orthopsychiatry, 59, 142–152. deception in computer-mediated communication.
677. Haggard, E. A., Isaacs, K. S. (1966). Micro-Momentary Discourse Processes, 45 (1), 1-23.
Facial Expressions as Indicators of Ego Mechanisms in 702. Hanggi, Y. (2004). Stress and emotion recognition: An
Psychotherapy. Gottschalk, L. A., Auerback, A. H. Internet experiment using stress induction. Swiss Jour-
(coord.). Methods of Research in Psychotherapy. New nal of Psychology, 63, 113-125.
York: Appleton-Century-Crofts. 703. Hansenne, M., Pinto, E., Pitchot, W., Reggers, J.,
678. Haidt, J. (2000). The Positive Emotion of Elevation. Scantamburlo, G., Moor, M., Ansseau, M. (2002). Further
Prevention and Treatment, 3, f. p. Evidence on the Relationship Between Dopamine and
679. Haidt, J. (2003). Elevation and the Positive Psychology Novelty Seeking: A Neuroendocrine Study. Personality
of Morality. Keyes, K. L., Haidt, J. (coord.), Flourishing: and Individual Differences, 33, 967-997.
Positive Psychology and the Life Well-Lived, 275-289. 704. Hare, P. H., Bales, R. F. (1963). Seating Position and
Washington, DC: American Psychological Association. Small Group Interaction. Sociometry, 26, 480-486.
680. Hainaut, J. P., Caillet, G., Lestienne, F. G., Bolmont, B. 705. Hargie, O., Dickson, D. (2005). Skilled Interpersonal
(2011). The Role of Trait Anxiety on Satic Balance Per- Communication: Research, Theory and Practice, Fourth
formance in Control and Anxiogenic Situations. Gait and Edition. Taylor & Francis e-Library.
Posture, 33 (4), 604-608. 706. Hargutt, V. (2003). Das Lidschlagverhalten als Indikator
681. Häkkänen, H., Summala, H., Partinen, M., Tiihonen, M., für Aufmerksamkeits- und Müdigkeitsprozesse bei
Silvo, J. (1999). Blink duration as an indicator of driver Arbeitshandlungen. Düsseldorf: VDI Verlag.
sleepiness in professional bus drivers. Sleep, 22, 798- 707. Harmon-Jones, E., Peterson, C. K. (2009). Supine Body
802. Position Reduces Neural Response to Anger Evocation.
682. Hall, C. S., Lindzey, G. (1970). Theories of Personality, Psychological Science, 20 (10), 1209-1210.
editia 2. New York: John Wiley and Sons.
222
708. Harrigan, J. A. (1985). Self-Touching as an Indicator of (FACS), Ed. 2, 398-407. New York: Oxford University
Underlying Affect and Language Processes. Social Press.
Science and Medicine, 20 (11), 1161-1168. 732. Helrich, H., Dahme, G. (1974). Sind
709. Harrigan, J. A. (1985). Self-Touching as an Indicator of Verzögerungsphanomene beim spontanen Sprechen
Underlying Affect and Language Processes. Social Indikatoren persönlichkeitsspezifischer Angstve-
Science and Medicine, 20 (11), 1161-1168. rarbeitung?. Zeitschrift für Sozialpsychologie, 5, 55-65.
710. Harrigan, J. A. (2005). Proxemics, Kinesics, and Gaze. În 733. Henderlong, J. (2001). Beneficial, detrimental effects of
Harrigan, J. A., Rosenthal, R., Scherer, K. R. (coord.), praise on children‘s motivation: performance versus
The New Handbook of Methods in Nonverbal Behavior person feedback. Dissertation Abstracts International:
Research, 137-198. New York: Oxford University Press. Section B: The Sciences & Engineering , 61 (9-B), 5028.
711. Harrigan, J. A., O‘Connell, D. M. (1996). Facial 734. Henderson, J. M. (2003). Human Gaze Control During
Movements During Anxiety States. Personality and Indi- Real-World Scene Perception. Trends in Cognitive
vidual Differences, 21, 205–212. Sciences, 7, 498–504.
712. Harrigan, J. A., O‘Connell, D. M. (1996). How do you 735. Henderson, J. M., Ferreira, F. (2004). Scene Perception
look when feeling anxious? Facial displays of anxiety. for Psycholinguists. Henderson, J. M., Ferreira, F.
Personality and Individual Differences, 21 (2), 205-212. (coord.), The Interface of Language, Vision, and Action:
713. Harriosn, N. A., Wilson, C. E., Critchley, H. D. (2007). Eye Movements and the Visual World, 1–58. New York:
Processing of observed pupil size modulates perception Psychology Press.
of sadness and predicts empathy. Emotion, 7 (4), 724- 736. Henderson, J. M., Pierce, G. L. (2008). Eye Movements
729. During Scene Viewing: Evidence for Mixed Control of
714. Harris, M. J., Rosenthal, R. (2005). No more teachers‘ fixation Durations. Psychonomic Bulletin and Review, 15,
dirty looks: effects of teacher nonverbal behavior on 566–573.
student outcomes. În Riggio, R. E., Feldman, R. S. 737. Henderson, J. M., Williams, C. C., Castelhano, M. S.,
(coord.), Applications of Nonverbal Communication, Falk, R. J. (2003). Eye Movements and Picture
157-192. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum. Prpcessing During Recognition. Perception &
715. Harrison, N. A., Singer, T., Rotshtein, P., Dolan, R. J., Psychophysics, 65 (5), 725-734.
Critchley, H. D. (2006). Pupillary Contagion: Central 738. Henley, N. (1977). Body Politics: Power, Sex, and Non-
Mechanisms Engaged in Sadness Processing. SCAN, 1, 5- verbal Communication. Englewood Cliffs, NJ: Preatice-
17. Hall.
716. Hart, D., Matsuba, M. K. (2007). The Development of 739. Henley, N. M. (1973). The Politics of Touch. Brown, P.
Pride and Moral Life. Tracy, J. L., Robins, R. W., (coord.), Radical Psychology, 420-433. Tavistock, Lon-
Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious Emotions: don.
Theory and Research, 114-133. New York: Guilford. 740. Hering-Hanit, R., Gadoth, N. (2003). Caffeine-Induced
717. Hartikainen, K. M., Ogawa, K. H., Knight, R. T. (2000). Headache in Children and Adolescents. Cephalalgia, 23
Transient Interference of Right Hemispheric Function (5), 332-335.
Due to Automatic Emotional Processing. 741. Hertenstein, M. J. (2002). Touch: Its Communicative
Neuropsychologia, 38, 1576-1580. Functions in Infancy. Human Development, 45, 70-94.
718. Harwood, J. (2000). Communication media use in the 742. Hertenstein, M. J., Holmes, R., McCullough, M., Keltner,
grandparent-grandchild relationship. Journal of D. (2009). The communication of emotion via touch.
Communication, 50, 56-78. Emotion, 9 (4), 566-573.
719. Hasscbrauck, M. (1998). The Visual Process Method: A 743. Hess, E. H. (1972). Pupillometrics. Greenfield, N. S.,
New Method to Study Psychical Attractiveness. Evolution Sternbach, R. A. (coord.), Handbook of
and Human Behavior, 19, 111-123. Psychophysiology, 491-531. New York: Holt, Rinehart
720. Hauser, M. D. (2000). The Sound and the Fury: Primate Winston.
Vocalizations as Reflections of Emotion and Thought. 744. Hess, E. H., (1965). Attitude and Pupil Size. Scientific
Wallin, N. L., Merker, B., Brown, S., The Origins of Mu- American, 212, 46–54.
sic, 72-102. Cambridge, MA: MIT Prss. 745. Hess, E. H., Petrovich, S. B. (1978). Pupillary Behavior in
721. Hayes, N. (1998). Foundations of psychology: an Communication. Siegman, A. W., Feldstein, S. (coord.),
introductory text. Surrey: Nelson. Nonverbal Behavior Communication, 159-179. Hillsdale,
722. Hayhoe, M., Ballard, D. (2005). Eye Movements in Natu- NJ: Lawrence Erlbaum Associates.
ral Behavior. Trends in Cognitive Sciences, 9, 188–194. 746. Hess, E. H., Petrovich, S. B. (1987). Pupillary Behavior in
723. Hayhoe, M., Shrivastava, A., Mruczek, R., Pelz, J. B. Communication. Siegman, A. W., Feldstein, S. (coord.),
(2003). Visual Memory and Motor Planning in a Natural Nonverbal Behaviora and Communication, 327-348.
Task. Journal of Vision, 3, 49–63. Erlbaum, Hillsdale, NJ.
724. Heath, R., Bryant, J. (2000) Human communication 747. Hess, E. H., Polt, J. M. (1960). Pupil Size As Related To
theory and research: concepts, contexts, and Interest Value Of Visual Stimuli. Science, 132, 349-350.
challenges. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. 748. Hess, E. H., Polt, J. M. (1964). Pupil Size in Relation to
725. Hebb, D. O. (1949). The Organization of Behavior. New Mental Activity During Simple Problem Solving. Science,
York: Wiley. 140, 1190-1192.
726. Heberlein, A. S., Adolphs, R., Pennebaker, J. W., 749. Hess, E. H., Seltzer, A. L., Shlien, I. M. (1965). Pupil
Tranel, D. (2003). Effects of Damage to Right- Responses of Hetero- Aad Homosexual Males to Pictures
Hemisphere Brain Structures on Spontaneous Emotional of Men and Women: A Pilot Study. Journal of Abnormal
and Social Judgments. Political Psychology, 24, 705-726. Psychology, 70, 165-168.
727. Heckhausen, J., & Schulz, R. (1995). A Life-Span Theory 750. Hess, U., Kleck, R. (1997). Differentiating emotion
of Control. Psychological Review, 102, 284–304. elicited and deliberate emotional facial expressions. În
728. Heider, F., Simmel, M. (1944). An experimental study of Ekman, P., Rosenberg, E. (coord.), What the face
apparent behavior. American Journal of Psychology, 57, reveals, 271–286. New York: Oxford University Press.
243–259. 751. Hietanen, J. K., Leppänen, J., M., Lehtonen, U. (2004).
729. Heilman, K. M. (2005). Creativity and the Brain. New Perception of Emotions in the Hand Movement Quality of
York: Psychology Press. Finnisf Sign Language. Journal of Nonverbal Behavior, 28
730. Helfman, G. S. (1989). Threat-Sensitive Predator (1), 53-64.
Avoidance in Damselfish-Trumpetfish Interactions. 752. Hietanen, J. K., Nummenmaa, L. (2011). The naked
Behavioral Ecology and Sociobiology, 24, 47–58. truth: The face and body sensitive N170 response is
731. Heller, M., Haynal, V. (2005). Depression and Suicide enhanced for nude bodies. PloS ONE, 6 (11), e24408.
Faces. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. (coord.),What the 753. Hill, C., O‘Brien, K. (1999). Helping skills: facilitating
Face Reveals: Basic and Applied Studies of Spontaneous exploration, insight and actions. Washington, DC: Ame-
Expression Using the Facial Action Coding System rican Psychological Association
223
754. Hill, M. L., Craig, K. D. (2002). Detecting Deception in control of isometric force. Percept. Psychophys, 70,
Pain Expressions: The Structure of Genuine and 306–313.
Deceptive Facial Display. Pain, 98, 135-144. 777. Hong, S. L., Newell, K. M. (2008a). Entropy
755. Hillman, C. H., Rosengren, K. S., Smith, D. P. (2004). compensation in human motor adaptation. Chaos, 18,
Emotion and Motivated Behavior: Postural Adjustments 013108.
to Affective Picture Viewing. Biological Psychology, 66, 778. Hong, S. L., Newell, K. M. (2008b). Entropy conservation
51-62. in the control of human action. Nonlinear Dynam.
756. Hinchliffe, M., Hooper, E J., Roberts, E J., Vaughan, P. Psychol. and Life Sci., 12, 163–190.
W. (1975). A study of interaction between depressed 779. Hong, S. L., Newell, K. M. (2008c). Motor entropy in
patients and their spouses. British Journal of Psychiatry, response to task demands and environmental
126, 164-172. information. Chaos, 18, 033131.
757. Hinchliffe, M., Lancashire, M., Roberts, E J. (1970). Eye- 780. Hopkins, W. D., Russell, J., Cantalupo, C. (2007).
contact and depression: A preliminary report. British Jo- Neuroanatomical Correlates of Handedness for Tool Use
urnal of Psychiatry, 117, 571-572. in Chimpanzees (Pan Troglodytes): Implication for
758. Hinde, R. A. (1956). Ethological models and The con- Theories on the Evolution of Language. Psychological
cept of ‗drive‘. British Journal for the Philosophy of Science, 18, 971-977.
Science, 6, 321-331. 781. Hoque, M. E., Morency, L.-P., Picard, R. Q. (2011). Are
759. Hinde, R. A. (1985a). Expression and negociation. În you friendly or just polite? – Analysis of smiles in
Zivin, G. (coord.), The development of expressive be- spontaneous face-to-face interactions. Proceeding
havior: biology-environment interaction, 112-116. Or- ACII'11: Proceedings of the 4th international conference
lando: Academic Press. on Affective computing and intelligent interaction - Vo-
760. Hinde, R. A. (1985b). Was ―the expression of the emo- lume Part I, 135-144.
tions‖ a misleading phrase? Animal Behavior, 33, 985- 782. Hoque, M. E., Picard, R. W. (2011). Acted vs. Natural
992. frustration and delight: many people smile in natural
761. Hochschild, R. (1979). Emotion work, feeling rules, and frustration. IEEE International Conference on Automatic
social structure. American Journal of Sociology, 85, 551- Face and Gesture Recognition - FGR , 354-359.
575. 783. Horgan, T. G., Schmid Mast, M., Hall, J. A., Carter, J. D.
762. Hoffman, A. C. (1946). Eye movements during prolonged (2004). Gender differences in memory for the
reading. Journal of Experimental Psychology, 36, 95-118 appearance of others. Personality and Social Psychology
Zs A 2255. Bulletin, 30, 185–196.
763. Hofmann, S. G., Moscovitch, D. A., Kim, H. J. (2006). 784. Hornik, J. (1991). Shopping Time and Purchasing
Autonomic correlates of social anxiety and Behavior as a Result of In-Store Tactile Stimulation. Per-
embarrassment in shy and non-shy individuales. Int. J. ceptual & Motor Skills, 73, 969–970.
Psychophysiol., 61 (2), 134-142. 785. Hornik, J. (1992). Tactile Stimulation and Consumer
764. Hofstede, G. H. (2001). Culture‘s Consequences: Response. Journal of Consumer Research, 19, 449–458.
Comparing Values, Behaviors, Institutions and 786. Hornik, J., Ellis, S. (1988). Strategies to Secure
Organizationas Across Nations, Ed. 2. Thousands Oaks, Compliance for a Mall Intercept Interview. Public
CA: Sage. Opinion Quarterly, 52, 539–551.
765. Hofstende, G., Hofstende, G. J., Minkov, M. (2010). 787. Horstmann, G. (2002). Facial Expressions of Emotion:
Cultures and Organiztions: Software for the Mind, ed. III. Does the Prototype Represent Central Tendency,
New York: McGraw-Hill. Frequency of Instantiation, or an Ideal? Emotion, 2 (3),
766. Holahan, C. J. (1982). Environmental Psychology. New 297-305.
York: Random House. 788. Hu, C., Wang, Q., Short, L. A., Fu, G. (2012). Speech
767. Holland, M. K., Tarlow, G. (1975). Blinking and Thinking. Spectrum‘s Correlation with Speakers‘ Eysenck
Perceptual and Motor Skills, 41, 403-406. Personality Traits. PLoS ONE, 7 (3), e33906.
768. Holli, B., Calabrese, R. (1998) Communication and 789. Hubbard, L. A., Lewis, K., Wallace, K., Wynkoop, K.,
education skills for dietetics professionals, ed. 3. Balti- Norton, J., Bacher, L. F. (2006). Factors Contributing to
more: Williams & Wilkins. Changes in the Frequency of Spontaneous Eye Blinking in
769. Hollingworth, A., Schrock, G., Henderson, J. M. (20011). Infants and Adults. OSWEGO.
Change Detection in the Ficker Paradigm: The Role of 790. Hudson, M., Jellema, T. (2011). Resolving Ambigous
Fxation Position Within the Scene. Memory and Behavioral Intentions by Means of Involuntary
Cognition, 29, 296–304. Prioritization of Gaze Processing. Emotion, 11 (3), 681-
770. Hollingworth, A., Williams, C. C., Henderson, J. M. 686.
(2001b). To See and Remember: Visually Specific Infor- 791. Huffman, J. L., Horslen, B. C., Carpenter, M. G., Adkin,
mation Is Retained in Memory from Previously Attended A. L. (2009). Does Increased Postural Threat Lead to Mo-
Objects in Natural Scenes. Psychonomic Bulletin and Re- re Conscious Control of Posture? Gait and Posture, 30
view, 8, 761–768. (4), 528-532.
771. Holmes, C. S., Karlsson, J. A., Thompson, R. G. (1985). 792. Hughes, S. M., Farley, S. D., Rhodes, B. C. (2010). Vocal
Social and school competencies in children with short and Physiological Changes in Response to the Physical
stature: Longitudinal patterns. Developmental and Attractiveness of Conversational Partners. Journal of
Behavioral Pediatrics, 6, 263–267. Nonverbal Behavior, 34 (3), 155-167.
772. Holodynski, M. (2004). The miniaturization of expression 793. Hughes, S. M., Nicholson, S. E. (2008). Sex differences in
in the development of emotional self-regulation. the assessment of pain versus pleasure facial
Developmental Psychology, 40, 16-28. expressions. Proceedings of the 2nd Annual Meeting of
773. Homola, G. A., Jbabdi, S., Beckmann, C. F., Bartsch, A. the NorthEastern Evolutionary Psychology Society, 133–
J. (2012). A Brain Network Processing the Age of Faces. 142.
PLoS ONE, 7 (11), e49451. 794. Humphrey, N. (1980). Nature‘s Psychologists.
doi:10.1371/journal.pone.0049451 Consciousness and the Psysical World, 276-298.
774. Hong, S, L,, Beck, M. R. (2010). Uncertainty 795. Humphrey, N. (1984). Consciousness Regained. Oxford
compensation in human attention: Evidence from University Press.
response times and fixation durations. PLoS ONE, 5 (7), 796. Hunt, A. R., Cavanagh, P. (2009). Looking Ahead: The
e11461. Percieved Direction of Gaze Shifts Before the Eyes Move.
775. Hong, S. L., Beck, M. R. (2010). Uncertainty Journal of Vision, 9 (9), 1-7.
compensation in human attention: evidence from 797. Hupka, R. B., Lenton, A. P., Hutchinson, K. A. (1999).
response times and fixation durations. PLoS ONE, 5 (7), Universal Development of Emotion Categories in Natural
e11461. Language. Journal of Personality and Social Psychology,
776. Hong, S. L., Brown, A. J., Newell, K. M. (2008). 77 (2), 247-278.
Compensatory properties of visual information in the
224
798. Huxhold, O., Li S.-C., Schmiedek, F., Lindenberger, U. 824. Jaeger, J., Borod, J. C., Peselow, E. (1986). Facial
(2006). Dual-Tasking Postural Control: Aging and the expression of positive and negative emotions in patients
Effects of Cognitive Demand in Conjunction With Focus with unipolar depression. Journal of Affective Disorders,
of Attention. Brain Research Bulletin, 69, 294-305. 11, 43-50.
799. Iaccino, J. F. (1993). Left Brain–Right Brain Differences: 825. James, W. (1890). The Principles of Psychology. Cam-
Inquires, Evidence, and New Approaches. New Jersey: bridge, MA: Harvard University Press.
Erlbaum. 826. James, W. (1890). The principles of psychology. În
800. Ichikawa, N., Ohira, H. (2004). Eyeblink Activity as an Green, C. D. (coord)., Classics in the History of
Index of Cognitive Processing: Temporal Distribution of Psychology Toronto, Ontario: York University.
Eyeblinks as an Indicator of Expectancy În Semantic http://psychclassics.yorku.ca/James/Principles/prin4.h
Priming. Perceptual and Motor Skills, 98, 131–140. tm
801. Ickinger, W. J., Morris, S. (2001). Psychological 827. Janisse, M. P. (1974). Pupil Size, Affect and Exposure
characteristics and interpersonal distance, 1-17. Tulane Frequency. Social Behavior & Personality, 2, 125-146.
University. 828. Janisse, M. P., (1974). Pupil Size, Affect and Exposure
802. Iizuka, I. (1992). Extraversion, Introversion, and Visual Frequency. Social Behavior and Personality, 2 (2), 125–
Interaction. Perceptual and Motor Skills, 74, 43-59. 146.
803. Iizuka, I. (1994). Gaze during speaking as related to 829. Jankowski, J., Rose, S. (1997). The Distribution of
shyness. Perceptual and Motor Skills, 78, 1259-1264. Attention in Infants. Journal of Experimental Child
804. International Association for the Study of Pain (1986). Psychology, 65 (2), 127-140.
Classification of chronic pain. Pain; (supl. 3), S1-S226. 830. Jansson-Boyd, C., Marlow, N. (2007). Not Only in the Eye
805. Irwin, D. E, Thomas, L. E. (2010). Eyeblinks and of the Beholder: Tactile Information Can Affect
Cognition. Coltheart, E. (coord.), Tutorials in Visual Aesthetic Evaluation. Psychology of Aesthetics,
Cognition, 121-141. New York: Psychology Press. Creativity, and the Arts, 1 (3), 170-173. doi:
806. Isaacowitz, D. M. (2006). Motivated Gaze: The View 10.1037/1931-3896.1.3.170.
from the Gazer. Current Directions in Psychological 831. Jaynes, J. (1976). The Origins of Consciousness in the
Science, 15 (2), 68-72. Breakdown of the Bicameral Mind. Boston: Houghton
807. Isaacowitz, D. M., Toner, K., Neupert, S. D. (2009). Use Mifflin.
of Gaze for Real-Time Regulation: Effects of Age and 832. Jellema, T., Baker, C. I., Wicker, B., Perrett, B. I.
Attentional Functioning. Psychology and Aging, 24 (4), (2000). Neural Representations for the Perception of the
989-994. Internationality of Actions. Brain and Cognition: Cogniti-
808. Isaacowitz, D.M. (2005). The Gaze of the Optimist. ve Neuroscience and Actions (Special Issue), 44, 280-
Personality and Social Psychology Bulletin, 31, 407–415. 302.
809. Itti, L., Koch, C. (2000). A Saliency-Based Search 833. Jewell, G., McCourt, M. E. (2000). Pseudoneglect: A
Mechanism for Overt and Covert Shifts of Visual Review and Meta-Analysis of Performance Factors in Line
Attention. Vision Research, 40, 1489–1506. Bisection Tasks. Neuropsychology, 38 (1), 93–110.
810. Izard, C. E. (1971). The Face of Emotion. New York: 834. John, O. P. (1990). The ―big five‖ factor taxonomy:
Appleton-Century-Crofts. dimensiuns of personality in the natural language and in
811. Izard, C. E. (1977). Human emotions. Plenum Press, New questionairres. În Pervin, L. (coord.), Handbook of
York. personality theory and research. New York: Guilford.
812. Izard, C. E. (1979). The maximally discriminative facial 835. Johnson, K. L., Gill, S., Reichman, V., Tassinary, L. G.
movement coding system (MAX). Manuscris nepublicat. (2007). Swagger, sway, and sexuality: judging sexual
813. Izard, C. E. (1990). The Substrates and Functions of orientation from body motion and morphology. Journal
Emotion Feelings: William James and Current Emotion of Personality and Social Psychology, 93 (3), 321-334.
Theory. Personality and Social Psychology Bulletin, 836. Johnson, K. L., Tassinary, L. G. (2005). Perceiving Sex
16(4), 626-635. Sirectly and Indirectly: Meaning in Motion and
814. Izard, C. E. (1990b). Facial epression and the regulation Morphology. Psychological Science, 16 (11), 890-897.
of emotions. Journal of Personality and Social 837. Johnstone, T. & Scherer, K. R. (2000). Vocal
Psychology, 58 (3), 487-498. Communication of Emotion. Lewis, M., Haviland, J.
815. Izard, C. E. (1991). The psychology of emotions. London: (coord.). Handbook of Emotions, editia a doua, 220-235.
Plenum. New York: Guilford Press.
816. Izard, C. E. (1992). Basic Emotions, Relations Among 838. Johnstone, T., Van Reekum, C. M., Scherer, K. R.
Emotions, and Emotion-Cognition Relations. (2001). Vocal Expression Correlates of Appraisal
Psychological Review, 99, 561-565. Processes. Scherer, K. R., Schorr, A., Johnstone, T.
817. Izard, C. E. (1993). Four Systems for Emotion Activation: (coord.), Appraisal Processess in Emotion: Theory,
Cognitive and Noncognitive Processes. Psychological Re- Methods, Research, 271-284. New York si Oxford: Oxford
view, 100, 68-90. University Press.
818. Izard, C. E. (1994). Innate and Universal Facial 839. Joiner D. (1976). Social Ritual and Architectural Space.
Expressions: Evidence from Developmental and Cross- Prohansky, H. M., Ittelson, W. H., Rivlin, L. G. (ed),
Cultural Research. Psychological Review, 115, 288-199. Environmental Psychology: People and Their Physical
819. Izard, C. E. (2007). Basic emotions, natural kinds, Settings. New York: Holt, Rinehart & Winston.
emotion schemas, and a new paradigm. Perspectives on 840. Joiner, T. E., Metalsky, G. I. (1995). A Prospective Study
Psychological Science, 2, 260–280. of an Integrative Interpersonal Theory of Depression: A
820. Izard, C. E. (2009). Emotion Theory and Research: Naturalistic Study of College Roommates. Journal of
Highlights, Unanswered Questions, and Emerging Issues. Personality and Social Psychology, 69, 778–788.
Annu. Rev. Psychol., 60, 1–25. 841. Jokien, K. (2010). Non-verbal Signals for Turn-taking and
821. Izard, C. E., Fantauzzo, C. A., Castle, J. M., Haynes, O. Feedback. Language Resources and Evaluation - LREC,
M., Rayas, M. F., Putnam, P. H. (1995). The Ontogeny 2010.
and Significance of Infants‘ Facial Expression in the First 842. Jokinen, K. (2009). Gaze and Gesture activity in
9 Months of Life. Developmental Psychology, 31(6), 997- Communication. În C. Stephanidis (coord.): Universal
1013. Access in Human-Computer Interaction. Proceedings of
822. Izard, C. E., Huebner, R. R., Risser, D., McGinnes, G. C., the 5th International Conference, UAHCI 2009. Held as
Dougherty, L. M. (1980). The Young Infant‘s Ability to Part of HCI International 2009, San Diego, CA, USA, July
Produce Discrete Emotional Expressions. Developmental 19-24, 2009. Springer Lecture Notes in Computer
Psychology, 16, 132-140. Science (LNCS) 5615. pp. 537-546. Springer, Heidelberg.
823. Jack, R. E., Garrod, O. G. B., Yu, H., Caldara, R., 843. Jokinen, K., Allwood, J. (2010). Hesitation in intercultu-
Schyns, P. G. (2012). Facial expressions of emotion are ral communication: some observations on interpreting
not culturally universal. PNAS, 109 (19), 7241-7244. shoulder shrugging. Computing and Communication:
Lecture Notes in Computer Science, 6259, 55-77.
225
844. Jones, D. N., Paulhus, D. L. (2009). Machiavellianism. În Sensitivity. University of Utah;
Leary, M. R., Hoyle, R. H. (coord.), Handbook of Indivi- http://webvision.med.utah.edu/book/part-viii-gabac-
dual Differences in Social Behavior, 257-273. New receptors/ visual-acuity/#contrast.
York/London: The Guildford Press. 867. Kalma, A. (1992). Gazing in Triads: A Powerful Signal in
845. Jones, E., Gallois, C., Callan, V., Barker, M. (1999). Floor Apportionment. British Journal of Social
Strategies of accommodation: development of a coding Psychology, 31, 21-39.
system for conversational interaction. Journal of 868. Kamachi, M., Bruce, V., Mukaida, S., Goyba, J.,
Language & Society, 18, 123–152. Yoshikawa, S., Akamatsu, S. (2001). Dynamic Properties
846. Jones, S. E., Yarbrough, A. E. (1985). A naturalistic Influence the Perception of Facial Expressions.
study of the meanings of touch. Communication Perception, 30, 875-887.
Monographs, 52, 19-56. 869. Kaneko, K., Sakamoto, K. (1999). Evaluation of Three
847. Jones, S. S. (2012). Human toddlers‘ attempts to match Types of Blinks with the Use of Electro-Oculogram and
two simple behaviors provide no evidence for an Electro-Myogram. Perceptual and Motor Skills, 88, 1037-
inherited, dedicated imitation mechanism. PLoS ONE 1052.
7(12): e51326. doi:10.1371/journal.pone.0051326 870. Kaneko, K., Sakamoto, K. (2001). Spontaneous Blinks as
848. Jones. W.H., Hobbs, S.A., Hockenbury, D. (1982). a Criertion of Visual Fatigue During Prolonged Work on
Loneliness, social skill deficts. Journal of Personality Visual Display Terminals. Perceptual and Motor Skills, 92
and Social Psychology, 42, 682-699. (1), 234-250.
849. Jost, J. T., Glaser, J., Kruglanski, A. W., Sulloway, F. J. 871. Kappas, A., Hess, U., Scherer, K. R. (1991). Voice and
(2003). Political Conservatism as Motivated Social Emotion. Feldman, R. S., Rimé, B. (coord.), Fundamen-
Cognition. Psychological Bulletin, 129, 339-375. tals of Nonverbal Behavior, 200-238. Cambridge si New
850. Jourard, S. M. (1966). An Exploratory Study of Body York: Cambridge University Press.
Accessibility. British Journal of Social and Clinical 872. Karraker, K. H., Vogel, D. A., Lake, M. A. (1995).
Psychology, 5, 221–231. Parents‘ Gender-Stereotyped Perceptions of Newborns:
851. Jovancevic-Misic, J., Hayhoe, M. (2009). Adaptive Gaze The Eye of the Beholder Revisited. Sex Roles, 33, 687-
Control in Natural Enviroments. Journal of 701.
Neuroscience, 29 (19), 6234-6238. 873. Karson, C. N. (1983). Spontaneous Eye-Blink Rates and
852. Jürgens, U. (1979). Vocalization as an Emotional Indica- Dopaminic Systems. Brain, 106, 643–653.
tor. A Neuroethological Study in the Squirrel Monkey. 874. Karson, C. N. (1988). Physiology of Normal and Abnormal
Behaviour, 69, 88-117. Blinking. Advances in Neurology, 49, 25-37.
853. Jürgens, U. (2002). Neural Pathways Underlying Vocal 875. Kasl, S. V., Mahl, G. F. (1965). The Relationship
Control. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 26, Between Disturbances and Hesitation in Spontaneous
235-258. Speech to Anxiety. Journal of Personality and Social
854. Jurich, A. P., Jurich, J. A. (1974). Correlations among Psychology, 1, 425-433.
nonverbal expressions of anxiety. Psychological Reports, 876. Kasof, J. (1995). Social Determinants of Creativity:
34, 199-204. Status Expectations and the Evaluation of Original
855. Jurich, A. P., Jurich, J. A. (1974). Correlations among Products. Advances in Group Processes, 12, 167-220.
nonverbal expressions of anxiety. Psychological Reports, 877. Kazdin, A. (1994). Behavior modification in applied
34, 199–204. settings. Pacific Grove, CA: Brooks/Cole.
856. Juslin, P. N. and Scherer, K. R. (2005). Vocal Expression 878. Keefe, F. J., Lumley, M., Anderson, T., Lynch, T.,
of Affect. În Harrigan, J., Rosenthal, R., Scherer, K. R. Carson, K. L. (2001). Pain and Emotion: New Research
(coord.), The New Handbook of Methods in Nonverbal Directions. Journal of Clinical Psychology, 57 (4), 587-
Behavior Research, 65–135. Oxford University Press, Ox- 607.
ford, UK. 879. Keller, H., Zach, U. (1993). Developmental
857. Juslin, P. N., Laukka, P. (2001). Inpact of Intended Consequences of Early Eye Contact Behaviour. Acta
Emotional Intensity on Cue Utilization and Decoding Paedopsychiatrica: International Journal of Child and
Accuracy in Vocal Expression of Emotion. Emotion, 1, Adolescent Psychiatry, 56, 31-36.
381-412. 880. Kello, C. T., Beltz, B. C., Holden, J. G., Van Orden, G.
858. Juslin, P. N., Laukka, P. (2003). Communication of C. (2007). The Emergent Coordination of Cognitive
Emotion in Vocal Expression and Music Performance: Function. Journal of Experimental Psychology: General,
Different Channels, Same Code? Psychological Bulletin, 136, 551-568.
129 (5), 770-814. 881. Kelly, S. D., Iverson, J. M., Terranova, J., Niego, J.,
859. Juslin, P., & Sloboda, J. (????). Handbook of Music and Hopkins, M., and Goldsmith, L. (2002). Putting Language
Emotion. Oxford, England: Oxford University Press. Back in the Body: Speech and Gesture on Three Time
860. Juslin, P., & Sloboda, J. (editori). (2001). Music and Frames. Developmental Neuropsychology, 22 (1), 323-
Tmotion: Theory and Research. Oxford, England: Oxford 349.
University Press. 882. Keltner, D. (1996). Facial expressions of emotion and
861. Juslin, P., & Zentner, M. (2002). Current Trends in the personality. În Malatesta-Magai, C., McFadden, S. H.
Study of Music and Emotion [Special issue]. Musicae (coord.), Handbook of emotion, aging, and the
Scientiae, 3–21. lifecourse, 385-402. New York: Academic Press.
862. Kagan, J., Reznick, J. S. and Snidman, N. (1988) 883. Keltner, D. (2004). Ekman, Emotional Expression, and
Biological Bases of Childhood Shyness. Science, 240, the Art of Empirical Epipahany. Journal of Research in
167–71. Personality, 38, 37-44.
863. Kahneman, D., Beatty, J. (1967). Pupillary Responses in 884. Keltner, D. (2005a). Facial Expression, Personality, and
a Pitch-Discrimination Task. Perception Psychophysics, Psychopathology. În Ekman, P., Rosenberg, E. L.
2, 101-105. (coord.),What the Face Reveals: Basic and Applied Stu-
864. Kaiser, S., Scherer, K. R. (1998). Models of ―Natural‖ dies of Spontaneous Expression Using the Facial Action
Emotions Applied to Facial and Vocal Expression in Coding System (FACS), Ed. 2, 450-452. New York: Oxford
Clinical Disorders. Flack, W. F. Jr., Laird, J. D. (coord.), University Press.
Emotions in Psychopathology – Theory and Research, 81- 885. Keltner, D. (2005b). Signs of Appeasement. Evidence for
98. Oxford University Press. the Distinct Sisplays of Embarrassment, Amusement, and
865. Kaiser, S., Wehrle, T. (2001). Facial Expressions as Shame. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. (coord.), What
Indicators of Appraisal Processes. Scherer, K.R., Schorr, the Face Reveals: Basic and Applied Studies of
A., Johnstone, T. (coord.), Appraisal Processes in Spontaneous Expression Using the Facial Action Coding
Emotions: Theory, Methods, Research, 285-300. New System (FACS), Ed. 2, 133-160. New York: Oxford Uni-
York: Oxford University Press. versity Press.
866. Kalloniatis, M., Luu, C. (2007). Webvision: Part IX 886. Keltner, D., Buswell, B. N. (1996). Evidence for the
Psychophysics of Vision. 2 Visual Acuity, Contrast Dictinctness of Embarrassment, Shame, and Guilt: A
226
Study of Recalled Antecedents and Facial Expressions of 908. Kita, S. (2000). How representational gestures help
Emotion. Cognition and Emotion, 10 (2), 155-171. speaking. În McNeill, D. (coord.), Language and Gesture,
887. Keltner, D., Ekman, P., Gonzaga, G. C., Beer, J. S. 162-185. Londra: Cambridge University Press.
(2003). Facial Expression of Emotion. Davidson, R., 909. Klasmeyer, G. (1999). Akustiche Korrelate des stimmlich
Scherer, K. R., Goldsmith, H. H. (coord.), Handbook of emotionalen Ausdrucks in der Lautsprache [Acoustical
Affective Science, 415-432. London: Oxford University Correlates of Emotional Expression in Voice.]. Wodarz,
Press. H.-W., Jonota, P., Mengold, M. (coord.), Forum
888. Keltner, D., Kring, A. M., Bonanno, G. A. (1999). Phoneticum, 67, 1-238. Frankfurt am Main: Hector.
Fleeting Signs of the Course of Life: Facial Expression 910. Kleck, R. E. (1970). Interaction distance and non-verbal
and Personal Adjustment. Current Directions in agreeing responses. British Journal of Social and Clinical
Psychological Science, 8 (1), 18-22. Psychology, 9, 180–182.
889. Keltner, D., Shiota, M. N. (2003). New Displays and New 911. Kleinke, C. I. (1986). Gaze and Eye Contact: A Research
Emotions: A Commentary on Rozin and Cohen (2003). Review. Psychological Bullein, 100, 78-100.
Emotion, 3 (1), 86-91. 912. Kleinke, C. L. (1977). Compliance to Requests Made by
890. Kelven, M. S., Koek, W. (1996). Differential Effects of Gazing and Touching Experimenters in Field Settings.
Direct and Indirect Dopamine Agonists on Eye Blink Rate Journal of Experimental Social Psychology, 13, 218–223.
in Cynomolgus Monkeys. Journal of Pharmacologi and 913. Kleinsmith, A., Bianchi-Berthouze, N. (2007).
Experimantal Therapeutics, 279, 1211-1219. Recognizing Affective Dimensions from Body Posture.
891. Kendler, K. S., Halberstadt, L. J., Butera, F., Mayers, J., Proc. Int. Conf. of Affective Computing and Intelligent
Bouchard, T., Ekman, P. (2008). The Similarity of Facial Interaction, LNCS 4738, 48-58.
Expressions in Response to Emotion-Inducing Films in 914. Kleinsmith, A., Bianchi-Berthouze, N., Steed, A. (2011).
Reared-Apart Twins. Psychological Medicine, 38, 1475- Automatic Recognition of Non-Acted Affective Postures.
1483. IEEE Trans. on Systems, Man, and Cybernetics, Part B,
892. Kendon, A. (1995). Gestures as Illocutionary and 41 (4), 1027-1038.
Discourse Structure Markers in Southern Italian 915. Kleinsmith, A., de Silva, P. R., Bianchi-Berthouze, N.
Conversation. Journal of Pragmatics, 23, 247–279. (2006). Crosscultural differences in recognizing affect
893. Kendon, A. and Ferber, A. (1973). A Description of Some from body posture. Interacting with Computers, 18,
Human Greetings. Michael, R., Crook, J. (es.), Compara- 1371-1389.
tive Ecology and Behavior of Primates, 591-668. London: 916. Klemmer, E. T. (1957). Simple reaction time as a
Academic Press. function of time uncertainty. J. Exp. Psychol., 54, 195–
894. Kendon, A., Feber, A. (1973). A Description of Some 200.
Human Greetings. În Michael, R. P., Crook, J. H. 917. Kleven, M. S., Koek, W. (1996). Differential Effects of
(coord.), Comparative Ecology and Behaviour of Direct and Indirect Dopamine Agonists on Eye Blink Rate
Primates: Proceedings of a Conference Held at the in Cynomolgus Monkeys. Journal of Pharmacology and
Zoological Society, London, November 1971. New York: Experimental Therapeutics, 279, 1211–1219.
Academic Press. 918. Klineberg, O. (1938). Emotional Expression in Chinese
895. Kendon, A., Ferber, A. (1973). A description of some Literature. Journal of Abnormal and Social Psychology,
human greetings. În Michael, R., Crook, J. (coord.), 33, 517-520.
Comparative ecology and behaviour of primates. Londra: 919. Klinger, E., Barta, S., Maxeiner, M. (1981). Current
Academic Press. concerns: assessing therapeutically relevant motivation.
896. Kerr, B., Condon, S. M., McDomanld, L. A. (1985). Cogni- În Kendall, P., Hollon, S. (coord.), Assessment strategies
tive Spatial Processing and the Regulation of Posture. for cognitive behavioral interventions. New York: Aca-
Journal of Experimental Psychology: Human Perception demic Press.
and Performance, 11 (5), 617-622. 920. Klucken, T., Brouwer, A.-M., Chatziastros, A., Kagerer,
897. Kerzel, D. (2001). Visual Short-Term Memory Is S., Netter, P., Henning, J. (2010). The Impact of Coping
Influenced by Haptic Perception. Journal of Experimen- Style on Gaze Duration. PloS One, 5 (11), e15395.
tal Psychology: Learning, Memory, and Cognition, 27 (4), 921. Knapp, M. L., Hall, J. A. (2002). Nonverbal
1101-1109. doi: 10.1037/0278-7393.27.4.1101. Communication in Human Interaction. Belmont, CA:
898. Key, M. (1975). Paralanguage and Kinesics (Nonverbal Wadsworth.
Communication). New York: Scarecrow. 922. Knapp, M. L., Hall, J. A. (2002). Nonverbal
899. Kimura, D. (1999). Sex and Cognition. Cambridge, MA: communication in human interaction, ed. 5. Belmont,
MIT Press. CA: Wadsworth-Thomson.
900. Kington, J. M., Jones, L. A., Watt, A. A., Hopkin, E. J., 923. Knight, M., Seymour, T. L., Gaunt, J. T., Baker, C.,
Williams, J. (2000). Impaired Eye Expression Recognition Nesmith, K., Mather, M. (2007). Aging and Goal-Directed
in Schizophrenia. Journal of Psychiartry Research, 34, Emotional Attention: Distraction Reverses Emotional
341-347. Biases. Emotion, 7, 208-214.
901. Kipp, M., Martin, J.-C. (2009). Gesture and Emotion: Can 924. Knoblich, G., Flach, R. (2001). Predicting the Effects of
Basic Gestural Form Features Discriminate Emotions? Actions: Interactions of Perception and Action.
Affective Computing and Intelligent Interaction and Psychological Science, 89, 460-471.
Workshops, 2009. ACII 2009. 3rd International 925. Knowles, E. S. (1973). Boundaries Around Group
Conference on, 1-8. doi:10.1109/ACII.2009.5349544. Interaction: The Effect of Group Size and Member Status
902. Kirchhofer, K. C., Zimmermann, F., Kaminski, J., on Boundary Permeability. Journal of Personality and
Tomasello, M. (2012). Dogs (Canis Familiaris), But Not Social Psychology, 26, 327-331.
Chimpanzees (Pan Troglodytes), Understand Imperative 926. Knowles, E. S. (1973). Boundaries Around Group
Pointing. PLoS ONE, 7 (2), e30913. Interaction: The Effect of Group Size and Member Status
903. Kirkland, J., Lewis, K. (1976). Glance, Look, Gaze, and on Boundary Permeability. Journal of Personality and
Stare: A Vocabulary for Eye-Fixation Research. Percep- Social Psychology, 26, 327-331.
tual and Motor Skills, 43 (3), 1278. 927. Kohlberg, L. (1969). Stage and Sequence: The Cognitive
904. Kirsh, D. (1995). The Intelligent Use of Space. Artificial Develompmental Approach to Socialization. Handbook of
Intelligence, 73, (1-2), 31-68. Socialization Theory and Research, 347-480.
905. Kirsh, D., Maglio, P. (1994). On Distinguish Between 928. Kohler, K. J. (1995). Einführung in die Phonetik des
Epistemic from Pragmatic Action. Cognitive Science, 18, Deutschen [Introduction to the Phonetics of German],
513-549. editia a doua. Berlin: Erich Schmidt.
906. Kirsten, S. J., Kirsten, E. B. (1983). Spontaneous Blink 929. Kose, S. (2003). A Psychobiological Model of tempera-
Rates of Birds. Condor, 85, 92-93. ment and Character: TCI. Yeni Symposium, 41 (2), 86-
907. Kirtley, C. (2006). Clinical gait analysis: theory and 97.
practice. Churchill Livingstone. 930. Koulomzin, M., Beebe, B., Anderson, S., Jaffe, J.,
Feldstein, S., Crown, C. (2002). Infant Gaze, Head, Face
227
and Self-Touch at Four Months Differentiate Secure Vs. Expression Perception: The Effects of Smile Dynamics,
Avoidant Attachment at One Year: A Microanalytic Head-tilt, and Gender. Journal of Nonverbal Behavior,
Approach. Attachment and Human Development, 4 (1), 31, 39-56.
3-24. 952. Kuchinke, L., Võ, M. L.-H., Hofmann, M., Jacobs, A. M.
931. Kramer, E. (1963). Judgements of Personal (2007). Pupillary Responses During Lexical Decisions Vary
Characteristics and Emotions from Nonverbal Properties eith Word Frequency But Not Emotional Valence. Inter-
of Speech. Psychological Bulletin, 60, 408-420. national Journal of Psychophysiology, 65, 132-140.
932. Kramer, M. (2001). Business communication in context. 953. Kudoh, T., Matsumoto, D. (1985). Cross-Cultural
Upper Saddle River, NJ: Prentice Hall. Examination of the Semantic Dimensions of Body
933. Krampe, R. T., Schaefer, S., Lindenberger, U., Baltes, P. Posture. Journal of Personality and Social Psychology, 48
B. (2011). Lifespan Changes in Multi-Tasking: Concurrent (6), 1440-1446.
Walking and Memory Search in Children, Young, and 954. Kühn, S., Gallinat, J., Brass, M. (2011). ‖keep calm and
Older Adults. Gait and Posture, 33 (3), 401-405. carry on‖: Structural correlates of expressive
934. Krantz, K. E. (1958). Innervation ot the Human Vulva suppression of emotions. PLoS ONE, 6 (1), e16569.
and Vagina. Obstertics and Gynecology, 12, 382-396. 955. Kühnen, S. (1977). Stimme und Persönlinchkeit – Analyse
935. Krasner, L. (1958). Studies of the conditioning of verbal des Zusammen-hangs von Stimmqualitätsvariablen und
behaviour. Psychological Bulletin, 55, 48-70. Persönlinchkeitsvariablen. Teza de diploma nepublicata,
936. Kraus, M. W., Huang, C., Keltner, D. (2010). Tactile Universitatea Giessen.
Communication, Cooperation, and Performance: An 956. Labouvie-Vief, G., DeVoe, M., & Bulka, D. (1989).
Ethological Study of the NBA. Emotion, 10 (5), 745-749. Speaking About Feelings: Conceptions of Emotion Across
937. Kraus, M. W., Keltner, D. (2009). Signs of socioeconomic the Life Span. Psychology and Aging, 4, 425-437.
status: a thin-slicing approach. Psychol. Sci., 20 (1), 99- 957. Lachat, F., Conty, L., Hugueville, L., George, N. (2012).
106. Gaze cueing effect in a face-to-face situation. Journal
938. Krause, R. (1990). Psychodynamik der of Nonverbal Behavior, 36 (3), 177-190.
Emotionsstörungen. Scherer, K. R. (coord.), 958. Lachiewicz, A. M. (1992). Abnormal behaviors of young
Enzyklopädie der Psychologie: Band 3 – Psychologie der girls with fragile X syndrome. American Journal of Medi-
Emotion, 630-690. Göttingen: Hografe. cal Genetics, 43, 72–77.
939. Krause, R., Lütolf, P. (1988). Facial Indicators of 959. LaFrance, M., Hecht, M. (1999). Option or obligation to
Transference Processes Within Psychoanalitic smile: the effects of power and gender on facial
Treatment. Dahl, H., Kächele, H., Thomä, H. (coord.), expression. În Philippot, P., Feldman, R., Coats, E.
Psychoanalytic Process Research Strategies, 157-272. (coord.), The social context of nonverbal behavior.
Berlin: Springer. Cambridge: Cambridge University Press.
940. Krauss, R. M. (1981). Impression formation, impression 960. Lagattuta, K. H., Thompson, R. A. (2007). The
management, and nonverbal behaviors. În Higgins, E. T., Development of Self-Consciuos Emotions: Cognitive
Herman, C. P., Zanna, M. P. (coord.), Social Cognition: Processes and Social Influences. Tracy, J. L., Robins, R.
The Ontario Symposium, Vol. 1.Hillsdale, NJ: Erlbaum. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious
941. Krauss, R. M. (2002). The psychology of verbal Emotions: Theory and Research, 91-113. New York:
communication. Smelser, N., Baltes, P. (coord)., Inter- Guilford.
national encyvlopedia of the social and behavioral 961. Lamberg, E. M., Muratori, L. M. (2012). Cell Phones
sciences. Change the Way We Walk. Gait and Posture, inca nepu-
942. Krauss, R. M., Chen, Y., Gottesman, R. F. (2000). Lxical blicat.
gestures and lexical acces: a process model. În McNeill, 962. Land, M. (2004). Eye Movements in Daily Life. Chalupa,
D. (coord.), Language and Gesture, 261-283. Londra: L., Werner, J. (coord.), Visual Neurosciences, Vol. 2,
Cambridge University Press. 1357-1368. Cambridge, MA: MIT Press.
943. Kraut, R. E., Johnston, E. E. (1979). Social and 963. Land, M. F., Furneaux, S. (1997). The Knowledge Base of
emotional messages of smiling: An ethological approach. the Oculomotor System. Philosophical Transactions of
Journal of Personality and Social Psychology, 37, 1539- the Royal Society B: Biological Sciences, 352, 1231–1239.
1553. 964. Land, M., Mennie, N., Rusted, J. (1999). The Roles of
944. Kraut, R. E., Poe, D. (1980). Behavioral roots of person Vision and Eye Movements in the Control of Activities of
perceptiion: the deception judgements of customs Daily Living. Perception, 28, 1311–1328.
inspectors and laymen. Journal of Personality and Social 965. Landis, C. (1924). Studies of Emotional Reactions: II.
Psychology, 39, 784-798. General Behavior and Facial Expression. Journal of Com-
945. Krebs, J. R., Dawkins, R. (1984). Animal Signals: Mind- parative Psychology, 4, 447-509.
Reading and Manipulation. Krebs, J. R., Davies, N. B., 966. Lane, J. D., Wegner, D. M. (1995). The Cognitive
Behavioural Ecology: An Evolutionary Approach, editia a Consequences of Secrecy. Journal of Personality and So-
doua, 380-440. Oxford: Blackwell. cial Psychology, 69 (2), 237–253.
946. Kretschmer, E., Korperbau und Charkter (1921). Berlin: 967. Lang, P. J. (1985). The Cognitive Psychophysiology of
Springer. Emotion: Fear and Anxiety. Hussain, A., Tuma, Maser, J.
947. Kring, A., Stuart, B. K. (2005). Nonverbal behavior and (coord.), Anxiety and the Anxiety Disorders, 131-170.
psychopathology. În Harrigan, J. A., Rosenthal, R., Sche- Hillsdale, NJ: Erlbaum.
rer, K. R. (coord.), The New Handbook of Methods in 968. Lang, P. J. (2000). Emotion and Motivation: Attention,
Nonverbal Behavior Research, 313-358. New York: Ox- Perception, and Action. Journal of Sport and Exercise
ford University Press. Psychology, 22, S122–S140.
948. Krohne, H. W. (1993). Attention and Avoidance. 969. Lang, P. J., Greenwald, M. K., Bradley, M. M., Hamm, A.
Strategies in Coping with Aversiveness. Seattle: Hogrefe O. (1993). Looking at Pictures: Affective, Facial, Visce-
& Huber. ral, and Behavioral Reactions. Psychophysiology, 30,
949. Krohne, H. W., Egloff, B., Varner, L. J., Burns, L. R., 261–273.
Weidner, G., et al. (2000). The Assessment of 970. Lang, P., Bradley, M. M., Cuthbert, B. N. (1997).
Dispositional Vigilance and Cognitive Avoidance: Facto- Motivated Attention: Affect, Activation, and Action.
rial Structure, Psychometric Properties, and Validity of Lang, P. J., Simons, R. F., Balaban, M. T. (coord.),
the Mainz Coping Inventory. Cognitive Therapy and Attention and Orienting: Sensory and Motivational
Research, 24, 297-311. Processes. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
950. Krumhuber, E., Manstead, A. S. R., Cosker, D., Marshall, 971. Lang, P.J., 1968. Fear reduction and fear behavior:
D., Rosin, P. L., Kappas, A. (2007a). Facial Dynamics as problems in treating a construct. In: Schlien, J. (coord.),
Indicators of Thrustworthiness and Cooperative Research in Psychotherapy III. APA, Washington DC.
Behavior. Emotion, 7 (4), 730-735. 972. Langton, S. R. H. (2000). The Mutual Influence of Gaze
951. Krumhuber, E., Manstead, A. S. R., Kappas, A. (2007b). and Head Orientation in the Analysis of Social Attention
Temporal Aspects of Facial Displays in Person and
228
Direction. Quarterly Journal of Experimental Psychology: 996. LeDoux, J. (1996). The Emotional Brain: The Mysterious
Human Experimental Psychology, 53A, 825-845. Underpinnings of Emotional Life. New York: Simon &
973. Langton, S. R. H. (2000). The Mutual Influence of Gaze Schuster.
and Head Orientation in the Analysis of Social Attention 997. Lee, J. W., Guerrero, L. K. (2001). Types of Touch in
Direction. The Quarterly Journal of Experimental Cross-Sex Relationships Between Coworkers: Perceptions
Psychology Section A: Human Experimental Psychology, of Relational And Emotionalmessages,
53 (3), 825-845. Inappropriateness, and Sexual Harassment. Journal of
974. Langton, S. R. H., Bruce, V. (1999). Reflexive Visual Applied Communication Research, 29, 197–220.
Orienting in Response to the Social Attention of Others. 998. Legemann, L., Okamoto, H., Teismann, H., Pantev, C.
Visual Cognition, 6, 541-567. (2012). Involuntary monitoring of sound signals in noise
975. Langton, S. R. H., Bruce, V. (2000). You Must See the is reflected in the human auditory evoked N1m
Point: Automatic Processing of Cues to the Direction of Response. PloS ONE, 7 (2), e31634.
Social Attention. Journal of Experimental Psychology: 999. LeJeune, J. (1989). Psychotic behaviour and folic acid
Human Perception and Performance, 26, 747-757. medication: preliminary report on two cases. Journal of
976. Langton, S. R. H., Watt, R. J., Bruce, V. (2000). Do the Orthomolecular Medicine, 3, 11–12.
Eyes Have It? Cues to the Direction of Social Attention. 1000. Lemasson, A., Remeuf, K., Rossard, A., Zimmer-
Trends in Cognitive Sciences, 4 (2), 50-58. mann, E. (2012). Cross-taxa similarities in affect-
977. Lansink, J., Richards, J. (1997). Heart Rate and induced changes of vocal behavior and voice in arboreal
Behavioral Measures of Attention in Six-, Nine-, and monkeys. PLoS ONE, 7 (9), e45106.
Twelve-Month-Old Infants During Object Examination. 1001. Lenneberg, E. (1967). Bilogical Foundations of
Child Development, 68 (4), 610-620. Language. New York: John Wiley and Sons.
978. Larsen, J. T., McGraw, A. P., Cacioppo, J. T. (2001). 1002. Leslie, J., O‘Reilly, M. (1999). Behavior analysis:
Can People Feel Happy and Sad at the Same Time? Jour- foundations, applications to psychology. Amsterdam:
nal of Personality and Social Psychology, 81 (4), 684- Harwood Academic Publisher.
696. 1003. Lesniak-Karpiak, K., Barakat, L. P., Ross, J. L.
979. Larsen, R. J. (2000a). Toward a Science of Mood (2001). Selective attention and children with Turner
Regulation. Psychological Inquiry, 11 (3), 129-141. Syndrome. Manuscript submitted for publication.
980. Larsen, R. J. (2000b). Maintaining Hedonic Balance: 1004. Lesniak-Karpiak, K., Mazzocco, M. M. M., Ross, J. L.
Reply to Commentaries. Psychological Inquiry, 11 (3), (2003). Behavioral assessment of social anxiety in
218-225. females with Turner or Fragile X syndrome. Journal of
981. Larsen, R. J., Shackelford, T. K. (1996). Gaze Autism and Developmental Disorders, 33 (1), 55-67.
Avoidance: Personality and Social Judgements of People 1005. Lester, D. (1989). A Neurotransmitter Basis for
Who Avoid Direct Face-to-Face Contact. Personality and Eysenck‘s Theory of Personality. Psychological Reports,
Individual Differences, 21 (6), 907-917. 64, 189-190.
982. Latané, B., Liu, J. H., Nowak, A., Bonevento, M., Zheng, 1006. Levant, R., Richmond, K., Cook, S., House, T. A.,
L. (1995). Distance Matters: Physical Space and Social Aupont, M. (2007). The Femininity Ideology Scale: Fac-
Impact. Personality and Social Psychology Bulletin, tor Structure, Reliability, Convergent and Discriminant
21(8), 795-805. Validity, and Social Contextual Variation. Sex Roles, 57,
983. Laver, J. (1975). Individual Features in Voice Quality. 373-383.
Teza Ph.D, University of Edinburgh. 1007. Levelt, W. J. M. (1989). Speaking: From Intention
984. Laver, J. (1991). The Gift of Speech. Edinburgh: Edin- to Articulation. Cambridge, MA: MIT Press.
burgh University Press. 1008. Levelt, W. J. M. (1989). Speaking: from intention to
985. Laver, J., Hutchenson, S. (1972). Communication in articulation. Cambridge, MA: MIT Press.
Face-to-Face Interaction. Harmondsworth: Penguin. 1009. Levenson, R. W. (1992). Autonomic Nervous System
986. Lawton, M. P., Rajagopal, D., Brody, E., Kleban, M. H. Differences Among Emotions. Psychological Science, 3,
(1992). The Dynamics of Caregiving for a Demented 23–27.
Elder Among Black and White Families. J Gerontol, 47 1010. Levenson, R. W., Carstensen, L. L., Friesen, W. V.,
(4), 156-164. Ekman, P. (1991). Emotion, Physiology, and Expression
987. Lazarus, R. S. (1968). Emotions and adaptations: Con- in Old Age. Psychology and Aging, 6 (1), 28-35.
ceptual and empirical relations. În Arnold, W. J. 1011. Levenson, R. W., Ekman, P., Friesen, W. V. (1990).
(coord.), Nebraska Sympsoium on Motivation, 16, 157- Voluntary Facial Action Generates Emotion-Specific
270. Lincoln, NE: University of Nebraska Press. Autonomic Nervous System Activity. Psychophysiology,
988. Lazarus, R. S. (1991/2011). Emoție și adaptare. Bucu- 27 (4), 363-384.
rești: Trei. Trad.: Diaconu, I. I. (Emotion and 1012. Levenson, R. W., Ekman, P., Heider, K. Friesen, W.
Adaptation. New York: Oxford University Press, 1991) V. (1992). Emotion and Autonomic Nervous System
989. Lazarus-Mainka, G. (1973). Persönlichkeitsspezifisches Activity in the Minangkabau of West Sumatra. Journal of
im Sprach-verhalten. Zeitschrift für experimentelle und Personality and Social Psychology, 62, 972-988.
angewandte Psychologie, 20, 68-91. 1013. Levine, L. J., Edelstein, R. S. (2009). Emotion and
990. Leal, S., Vrij, A. (2008). Blinking During and After Lying. Memory Narrowing: A Review and Goal-Relevance
Journal of Nonverbal Behavior, 32 (4), 187-194. Approach. Cognition and Emotion, 23, 833–875.
991. Leary, M. (1996). Self-presentation: impression mana- 1014. Levy, E., Fowler, C. (2000). The Role of Gestures
gement and interpersonal behavior. Boulder, CO: and Other Graded Language Forms in the Grounding of
Westview Press. Reference in Perception. În McNeill, D. Language and
992. Leary, M. R. (2007). How the Self Became Involved in Gesture, cap. 11, p. 215-234. Cambridge Univeristy
Affective Experience: Three Sources of Self-Reflective Press.
Emotions. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. 1015. Levy, R. I. (1984). The Emotion in Comparative
(coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and Perspective. Scherer, K. R., Ekman, P. (coord.),
Research, 38-52. New York: Guilford. Approaches to Emotion, 397-412. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
993. Leathers, D. G. (1997). Successful Nonverbal 1016. Lewis, M. (1992). Shame: The Exposed Self. New
Communication: Principles and Applications, Ed. 3. To- York: Free Press.
ronto: Allyn and Bacon. 1017. Lewis, M. (2007). Self-Conscious Emotional
994. Leathers, D. G. (1997). Successful nonverbal Development. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P.
communication: Principles and applications, ed. 3. Bos- (coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and
ton: Allyn & Bacon. Research, 134-149. New York: Guilford.
995. Leawy, M. R., Buttermore, N. E. (2003). Evolution of the 1018. Lewis, M. (2008). Self-Conscious Emotions:
Human Self: Tracing the Natural History of Self- Embarrassment, Pride, Shame, and Guilt. Lewis, M.,
Awareness. Journal of the Theory of Social Behaviour, Haviland-Jones, J. M., Barrett, L. F. (coord.), Handbook
33, 365-404. of Emotions, Ed. 3, 742-756. New York: Guilford.
229
1019. Lewis, M. D. (2005). Bridging Emotion Theory and 1042. Lovestone, S. (1992). Periodic Psychosis Associated
Neurobiology Through Dynamic Systems Modeling. with the Menstrual Cycle and Increased Blink Rate. The
Behavioral and Brain Sciences, 28(2), 169-245. British Journal of Psychiatry, 161, 402-404.
1020. Ley, D., Cybriwsky, R. (1974). Urban Graffiti as 1043. Low, S., Altman, I. (1992). Place Attachment: A
Territorial Markers. Annals of the Association of Ameri- Conceptual Inquiry. Altman, I., Low, S. (coord.), Human
can Geographers, 64 (4), 491-505. Behavior and Environment, Vol. 12: Place Attachment.
1021. Leyhausen, P. (1967). Biologie von Ausdruck und New York: Plenum Press.
Eindruck (Teil 1). Psychologische Forschung, 31, 113- 1044. Lowenstein, O., Loewenfield, I. E. (1964). The
176. Sleep-Waking Cycle and Pupillary Activity. Annals of the
1022. Li, J., Fischer, K. W. (2007). Respect as a Positive New York Academy of Sciences, 117, 142-156.
Self-Conscious Emotion in European Americans and 1045. Lucey, P., Cohn, J., Lucey, S., Matthews, I.,
Chinese. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. Sridharan, S., Prkachin, K. M. (2009). Automatically
(coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and Detecting Pain Using Facial Actions. Lect. Notes Com-
Research, 224-242. New York: Guilford. put. Sci.
1023. Li, J., Wang, L., Fischer, K. W. (2004). The 1046. Luckiesh, M., Moss, F. K. (1937). The eyelid reflex
Organization of Chinese Shame Concepts. Cognition and as a criterion of ocular fatigue. Journal of Experimental
Emotion, 18, 767-797. Psychology, 20, 589-608.
1024. Libby, W. L. (1970). Eye Contact and Direction of 1047. Lyman, S. M., Scott, M. B. (1967). Territoriality: A
Looking as Stable Individual Differences. Journal od Ex- Neglected Sociological Dimension. Social Problems, 15,
perimental Research in Personality, 4, 303-312. 236-249.
1025. Libby, W. L., Lacey, B. C, Lacey, J. I. (1973). 1048. Lyman, S., Scott, M. B. (1967). Territoriality: A
Pupillary and Cardiac Activity During Visual Attention. Neglected Sociological Dimension. Social Problems, 15,
Psychophysiology, 10, 270-294. 236-249.
1026. Libby, W. L., Yaklevich, D. (1973). Personality 1049. Maag, J. (1999). Behaviour management: from
Determinants of Eye Contact and Direction of Gaze theoretical implications to practical applications. San
Aversion. Journal of Personality and Social Psychology, Diego: Singular Publishing Group.
27, 197-206. 1050. Mace, J. H. (2004). Involuntary Autobiographical
1027. Lickel, B., Schmader, T., Spanovic, M. (2007). Memories Are Highly Dependent on Abstract Cuing: The
Group-Conscious Emotions: The Implications of Others‘ Proustian View Is Incorrect. Applied Cognitive
Wrongdoings for Identity and Relationships. Tracy, J. L., Psychology, 18, 893–899.
Robins, R. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self- 1051. Machado-de-Sousa, J. P., Arrais, K. C., Alves, N. T.,
Conscious Emotions: Theory and Research, 351-370. New Chagas, M. H. N., De Meneses-Gaya, C., et al. (2010).
York: Guilford. Facial affect processing in social anxiety: Tasks and sti-
1028. Light, K., Grewen, K., Amico, J. (2005). More muli. J. Neurosci. Methods, 193, 1–6.
Frequent Partner Hugs and Higher Oxytocin Levels Are 1052. Mackintosh, J. H., Kumar, R., Kitamura, T. (1983).
Linked to Lower Blood Pressure and Heart Rate in Blink Rate in Psychiatric Illness. The British Journal of
Premenopausal Women. Biological Psychology, 69, 5–21. Psychiatry, 143, 55-57.
1029. Likowski, K. U., Weyers, P., Seibt, B., Stöhr, C., 1053. MacLean, P. (1993). Cerebral Evolution of Emotion.
Pauli, P., Mühlberger, A. (2011). Sad and Lonely? Sad Lewis, M. Haviland J. M., Handbook of Emotions, 67-83.
Mood Suppresses Facial Mimicry. Journal of Nonverbal New York: Guilford Press.
Behavior, 35 (2), 101-117. 1054. Macrae, C. N., Hood, B. M., Milne, A. B., Rowe, A.
1030. Lima, S. L. & Dill, L.M. (1990). Behavioral Decisions C., Mason, M. F. (2002). Are You Looking at Me? Eye Ga-
Made Under the Risk of Predation: A Review and ze and Person Perception. Psychological Science, 13 (5),
Prospectus. Canadian Journal of Zoology, 68, 619–640. 460-464.
1031. Lin, J. Y., Franconeri, S., Enns, J. T. (2008). 1055. Madan, A. P. (2005). Thin slices of interest. Teza
Objects on a Collision Path with the Observer Demand masterat, Massachusetts Istitute of Technology.
Attention. Psychological Science, 19, 686–692. 1056. Maddi, S. R. (1968). Personality Theories: A Compa-
1032. Lippa, R. (1983). Sex Typing and the Perception of rative Analysis. Homewood, Ill.: Dorsey Press.
Body Outlines. Journal of Personality, 51, 667–682. 1057. Mahl, G. E (1987). Explorations in nonverbal and
1033. Lipset, S. M., Rokkan, S. (1967). Cleavage vocal behavior. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Structures, Party Systems and Voter Alignments. În 1058. Major, B. (1981). Gender Patterns in Touching
Lipset, S. M., Rokkan, S. (coord.), Party Systems and Behavior. Mayo, C., Henley, N. M. (coord.), Gender and
Voter Alignments: Cross-National Perspectives, 1-64. Nonverbal Behavior, 15-37. New York: Springer-Verlag.
New York: Free Press. 1059. Maki, B. E., Mcllroy, W. E. (1996). Influence of
1034. Littlewort, G. C., Bartlett, M. S., Lee, K. (2009). Arousal and Attention on the Control of Postural Sway.
Automatic Coding of Facial Expressions Displayed During Journal of Vestibular Research, 6, 53–59.
Posed and Genuine Pain. Image Vision Comput., 27, 1060. Malatesta, C. Z. (1990). The role of emotions in the
1797-1803. development and organization of personality. În Thom-
1035. Lobmaier, J. S., Tiddeman, B. P., Perrett, D. I. pson, R. A. (coord.), Nebraska Symposium on Motivation:
(2008). Emotional Expression Modulates Percieved Gaze Vol. 36. Socioemotional Development, 1-56. Lincoln:
Direction. Emotion, 8 (4), 573-577. University of Nebraska Press.
1036. Loehlin, J. C. (1992). Genes and Enviorment in 1061. Malcuit, G., Pomerleau, A., Brosseau, N. (1988).
Personality Development. Newbury Park, CA: Sage. Cardiac and Behavioral Responses to Rocking
1037. Loewenfield, I. E. (1966). Pupil Size. Survey of Stimulations in One- and Three-Month-Old Infants. Per-
Ophthalmology, 2, 291-294. ceptual and Motor Skills, 66 (1), 207-217.
1038. London, H., Exner, J. E. (1978). Dimensions of 1062. Malone, A. J., Massler, M. (1982). Index of
Personality. New York: John Wiley and Sons. Nailbiting in Children. Journal of Abnormal and Social
1039. López, H. H., Hay, A. C., Conklin, P. H. (2009). Psychology, 47, 192-202.
Attractive men induce testosterone and cortisol release 1063. Mammucari, A., Caltagirone, C., Ekman, P.,
in women. Hormones and Behavior, 56, 84–92. Friesen, W. V., Gainotti, G., Pizzamiglio, L., Zoccolotti,
1040. Loring, D. W., Meador, K. J., Allison, J. D., Wright, P. (1988). Spontaneous Facial Expressionof Emotions in
J. C. (2000). Relationship Between Motor and Language Brain-Damaged Patients. Cortex, 24, 521-533.
Activation Using fMRI. Neurology, 54, 981–983. 1064. Mandal, M. K., Ambady, N. (2004). Laterality of
1041. Lourenco, S. F., Longo, M. R. (2009). The Plasticity Facial Expressions of Emotion: Universal and Culture-
of Near Space: Evidence for Contraction. Cognition, 112 Specific Influences. Behavioural Neurology, 15, 23-34.
(3), 451–456. 1065. Mann, S., Vrij, A., Leal, S. et al. (2012). Windows
to the soul? Deliberate eye contact as a cue to deceit.
Journal of Nonverbal Behavior, 36 (3), 205–215.
230
1066. Manusov, V. (2005). The sourcebook of nonverbal 1088. Matsumoto, D., & Ekman, P. (2008). Facial
measures: Going beyond words. Mahwah, NJ: Lawrence Expression Analysis. Chen, K., (coord.), Scholarpedia, 3
Erlbaum Associates. (5), 42-37.
1067. Marcus, D. K., Wilson, J. R. (1996). Interpersonal 1089. Matsumoto, D., Consolacion, T., Yamada, H., Su-
Perception of Social Anxiety: A Social Relations Analysis. zuki, R., Franklin, B., Sunita, P., Ray, R., Hideko, U.
Journal of Social and Clinical Psychology, 15 (4), 471- (2002). American-Japanese Cultural Differences in
487. Judgements of Emotional Expressions of Different
1068. Marios, R., Ivanoff, J. (2005). Capacity Limits of Intensities. Cognition and Emotion, 16 (6), 721-747.
Information Processing in the Brain. Trends in Cognitive 1090. Matsumoto, D., Ekman, P. (2004). The Reationship
Sciences, 9, 296-305. Among Expressions, Labels, and Descriptions of
1069. Marler, P. (1965). Communication in Monkeys and Contempt. Journal of Personality and Social Psychology,
Apes. DeVore, I. (coord.), Primate Behavior, 544-584. 87 (4), 529-540.
New York: Holt. 1091. Matsumoto, D., Keltner, D., Shiota, M. N.,
1070. Marler, P. (1977). The Evolution of Communication. O‘Sullivan, M., Frank, M. (2008). Facial Expressions of
Sebeok, T. A., How Animals Communicate, 45-70. Bloo- Emotion. Lewis, M., Haviland-Jones, J. M., Barrett, L. F.
mington, IN: Indiana University Press. (coord.), Handbook of Emotions, Ed. 3, 211-234.
1071. Marler, P. (1984). Animal Communication: Affect or 1092. Matsumoto, D., Kishimoto, H. (1983).
Cognition?. Scherer, K. R., Ekman, P. (coord.), Developmental Characteristics in Judgements of
Approaches to Emotion, 345-368. Hillsdale, NJ: Erlbaum. Emotion from Nonverbal Vocal Cues. International Jour-
1072. Marler, P., Tenaza, R. (1977). Signaling Behavior of nal of Intercultural Relations, 7, 415-424.
Apes with Special Refference to Vocalization. Sebeok, T. 1093. Matsumoto, D., Lee, M. (1993). Consciousness,
A. (coord.), How Animals Communicate, 965-1033. Volition, and the Neuropsychology of Facial Expressions
Bloomington, Ind.: Indiana University Press. of Emotion. Consciousness and Emotion, 2, 237-254.
1073. Marsh, A. A., Yu, H. H., Schechter, J. C., Blair, R. 1094. Matsumoto, D., Nezlek, J. B., Koopmann, B. (2007).
J. R. (2009). Larger than life: Humans' nonverbal status Evidence for Universality in Phenomenological Emotion
cues alter percieved size. PLoS ONE, 4 (5), e5707. Response System Coherence. Emotion, 7 (1), 57-67.
1074. Martin, D. (1997). Slaughtering a sacred cow: the 1095. Matsumoto, D., Willingham, B. (2009). Spontaneous
eyebrow flash is not a universal social greeting. Facial Expressions of Emotion of Congenitally and
Dissertation Abstracts International: The Sciences, Engi- Noncongenitally Blind Individuals. Journal of Personality
neering, 58 (5-B), 2751. and Social Psychology, 96 (1), 1-10.
1075. Martin, G., Pear, J. (1999). Behavior modification: 1096. Matsumoto, M., Kupperbusch, C. (2001). Idiocentric
what is it and how to do it. Englewood Cliffs, NJ: and allocentric differences in emotional expression,
Prentice Hall. experience, and the coherence between expression and
1076. Martin, K. A. (1998). Becoming a Gendered Body: experience. Asian Journal Of Social Psychology, 4 (2),
Practices of Preschools. American Sociological Review, 113-131.
63, 494-511. 1097. Matt, G. E., Vazquez, C., Campbell, W. K. (1992).
1077. Marx, E., Deutschlander, A., Stephan, T., Mood-Congruent Recall of Affectively Toned Stimuli: A
Dieterich, M., Wiesmann, M., Brandt, T. (2004). Eyes Meta-Analytic Review. Clinical Psychology Review, 12,
Open and Eyes Closed as Rest Conditions: Impact on 227–255.
Brain Activation Patterns. NeuroImage, 21, 1818–1824. 1098. Mauss, I. B., Robinson, M. R. (2009). Measures of
1078. Marx, E., Stephan, T., Nolte, A., Deutschlander, A., emotion: A review. Cognition & Emotion, 23, 209–237.
Seelos, K. C., Dieterich, M., et al. (2003). Eye Closure in 1099. Mayer, A. R., Kosson, D. S. (2000). Handedness and
Darkness Animates Sensory Systems. NeuroImage, 19, Psychopathy. Neuropsychiatry, Neuropsychology, and
924–934. Behavioral Neurology, 13, 233–238.
1079. Mashal, N., Faust, M., Hendler, T. (2005). The Role 1100. Mayr, E. (1974). Behavior Programs and
of the Right Hemisphere in Processing Nonsalient Evolutionary Strategies. American Scientist, 62, 650-659.
Metaphorical Meanings: Application of Principal 1101. Mazaheri, M., Salavati, M., Negahban, H., Sanjari,
Components Analysis to fMRI Data. Neuropsychologia, M. A., Parnianpour, M. (2010). Postural Sway in Low
43, 2084-2100. Back Pain: Efects of Dual Tasks. Gait and Posture, 31
1080. Maslow, A. H. (1987/2007). Motivatie si Personali- (1), 116-121.
tate, Ed. 3. Bucuresti: Trei. [original Motivation and 1102. Mazzocco, M. M. M., Baumgardner, T., Freund, L.
Personality, Ed. 3. Addison-Wesley Educational S., Reiss, A. L. (1998). Social functioning among girls
Longman, 1987]. with fragile X or Turner syndrome and their sisters. Jo-
1081. Masters, W. H., Johnson, V. E. (1966). Human urnal of Autism and Developmental Disorders, 28, 509–
sexual response. Boston: Little, Brown and Co. 517.
1082. Matarazzo, J. D., Wiens, A. N. (1972). The 1103. McCarthy, A. S. (2000). Are the Eyes the Windows
interview: research on its anatomy and structure. Chica- to the Soul? Eye Gaze Displays as an Index of Knowing,
go: Aldine-Atherton. Thinking, Guessing and Lying. Teza de master, Ontario,
1083. Matsumoto, D. (1983). Behavioral Predictions Based CA.
on Perceptions of Facial Expressions of Emotion. Social 1104. McCarthy, A. S., Lee, K., Muir, D. (2001). Eye Gaze
Behavior and Personality, 11 (1), 97-104. Displays That Index Knowing, Thinking and Guessing.
1084. Matsumoto, D. (1987). The Role of Facial Response Annual Meeting of the American Psychological Society,
in the Experience of Emotion: More Methodological Toronto, CA.
Problems and a Meta-Analisys. Journal of Personality 1105. McCarthy, A. S., Muir, D (2003). Eye Movements as
and Social Psychology, 52 (4), 769-774. Social Signals During Thinking: Age Differences. Bienal
1085. Matsumoto, D. (1989). Fear, Culture, and Meeting of the Society for Research in Child
Judgements of Anger and Fear: Do the Eyes Have It? Jo- Development, Tampa, SUA.
urnal of Nonverbal Behavior, 13 (3), 171-188. 1106. McCarthy, A., Lee, K., Itakura, S., Muir, D. W.
1086. Matsumoto, D. (2007). Contempt. International (2006). Cultural Display Rules Drive Eye Gaze During
Encyclopedia of the Social Sciences, Ed. 2, 113-114. Thinking. Journal of Cross-Cultural Psychology, 37 (6),
USA: Macmillan Reference. 717-722.
1087. Matsumoto, D. (2009). Culture and Emotional 1107. McCauley, E., Ito, J., Kay, T. (1986). Psychosocial
Expression. Chiu, C. Y., Hong, Y. Y., Shavitt, S., Wyer, functioning in girls with Turner‘s syndrome and short
R. S. (coord.), Problems and Solutions in Cross-Cultural stature: Social skills, behavior problems, and self-
Theory, Research, and Application, 271-287. New York: concept. Journal of the American Academy of Child
Psychology Press. Psychiatry, 25, 105–112.
1108. McCowan, R., Driscoll, M., Roop, P. (1995).
Educational psychology: a learningcentred approach to
231
classroom practice. Needham Heights, MA: Allyn & Ba- 1134. Mehu, M., Mortillaro, M., Bänziger, T., Scherer, K.
con. R. (nepublicat). Reliable facial activation enhances
1109. McCrae, R. R., Terracciano, A. (2005). Universal recognisability and credibility of emotional expression.
Features of Personality Traits from the Observer‘s Per- Emotion, 12 (4), 701-715.
spective: Data from 50 Cultures. Journal of Personality 1135. Meltzoff, A. N., Moore, M. K. (1977). Imitation of
and Social Psychology, 88 (3), 547-561. facial and manual gestures by human neonates. Science,
1110. McDaniel, B. T., D‘Mello, S. K., King, B. G., 198, 75–78.
Chipman, P., Tapp, K., Graesser, A. C. (2007). Facial 1136. Menon, U., Schweder, R. A. (1994). Kali's Tongue:
Features for Affective State Detection in Learning Cultural Psychology, Cultural Consensus and the Meaning
Environments. În McNamara, D. S., Trafton, J. G. of "Shame" in Orissa, India. Markus, H., Kitayma, S.
(coord.), Proceedings of the 29th Annual Cognitive (coord.), Culture and the Emotions, 241-284. Washing-
Science Society, 467-472. Austin, TX: Cognitive Science ton, DC: American Psychological Association.
Society. 1137. Menza, M. (2000). The Personality Associated with
1111. McDermott, J. H., Wrobleski, D., Oxenham, A. J. Parkinson's Disease. Current Psychiatry Reports, 2 (5),
(2011). Recovering sound sources from embedded 421-426.
repetition. PNAS, 108 (3), 1188–1193. 1138. Merskey, H., Bogduk, N. (1994). Classification of
1112. McDonald, W. P., Prkachin, M. K. (1990). The Chronic Pain: Description of Chronic Pain Syndromes and
Expression and Perception of Facial Emotion in Definition of Pain Terms. Seattle: IASP Press; IASP Task
Alexithymia: A Pilot Study. Psychosomatic Medicine, 52, Force on Taxonomy.
199-210. 1139. Messinger, D. S., Mattson, W. I., Mahoor, M. H.,
1113. McGlone, F., Vallbo, A. B., Loken, L., Wessberg, J. Cohn, J. F. (2012). The eyes have it> making positive
(2007). Discriminative Touch and Emotional Touch. Ca- expressions more positive and negative expressions more
nadian Journal of Experimental Psychology, 61, 173–183. negative. Emotion, 12 (3), 430-436.
1114. McMonnies, C. W. (2007). Incomplete Blinking: 1140. Meyer, B.-U., Röricht, S., Gräfin von Einsiedeln, H.,
Exposure Keraopathy, Lid Wiper Epitheliopathy, Dry Eye, Kruggel, F., Weindl, A. (1995). Inhibitory and Excitatory
Refractive Surgery and Dry Contact Lenses. Contact Lens Interhemispheric Transfer Between Motor Cortical Areas
and Anterior Eye, 30 (1), 37-51. in Normal Humans and Patients with Abnormalities of
1115. McNamara, T. P., Sternberg, R. J. (1983). Mintal the Corpus Callosum. Brain, 118, 429–440.
models of word meaning. Journal of Verbal Learning and 1141. Meyer, W.-U., Reisenzein, R., Schützwohl, A.
Verbal Behavior, 22, 448-474. (1997). Towards a Process Analysis of Emotions: The Ca-
1116. McNeill, D. (1985). So you think gestures are non- se of Surprise. Motivation and Emotion, 21, 251-274.
verbal? Psychological Review, 92, 350–371. 1142. Michalak, J., Troje, N. F., Fischer, J. et al. (2009).
1117. McNeill, D. (1985). So You Think Gestures Are Embodyment of Sadness and Depression-Gait Patterns
Nonverbal? Psychological Review, 92, 350–371. Associated with Dysphoric Mood. Psychosomatic
1118. McNeill, D. (1992). Hand and Mind. Chicago: The Medicine, 71, 580-587.
University of Chicago Press. 1143. Mihov, K. M., Denzler, M., Förster, J. (2010).
1119. McNeill, D. (2000). Language and Gesture. Londra: Hemispheric Specialization and Creative Thinking: A Me-
Cambridge University Press. ta-Analytic Review of Lateralization of Creativity. Brain
1120. Mead, G. H. (1934). Mind, Self, and Society. Chica- and Cognition, 72, 442-448.
go: University of Chicago. 1144. Milinski, M. (1986). Constraints Placed by Predators
1121. Medin, D. L. (1989). Concepts and conceptual on Feeding Behaviour. Pitcher, T. J. (coord.), Behaviour
structure. American Psychologist, 44 (12), 1496-1418. of Teleost Fishes, 236–252. Baltimore, MD: John Hopkins
1122. Mehler, J., Bertoncini, J., Barriere, M. (1978). University Press.
Infant Recognition of Mother‘s Voice. Perception, 7, 1145. Miller, R. S. (1996). Embarrassment: Poise and Peril
491-497. in Everyday Life. New York: Guilford Press.
1123. Mehrabian, A. (1968a). Inference of Attitude from 1146. Miller, R. S. (2007). Is Embarrassment a Blessing or
the Posture, Orientation, and Distance of Communica- a Curse? Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P.
tor. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 32, (coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and
296-308. Research, 245-262. New York: Guilford.
1124. Mehrabian, A. (1968b). Relationship of Attitude to 1147. Miller, W. I. (1997). The Anatomy of Disgust. Cam-
Seated Posture, Orientation, and Distance. Journal of bridge, MA: Harvard University Press.
Personality and Social Psychology, 10, 26-30. 1148. Mills, M., Hollingworth, A., Van der Stigchel, S.,
1125. Mehrabian, A. (1968c). Communication without Hoffman, L. Dodd, M. D. (2011). Examining the Influence
words. Psychology Today, 2, 51–52. of Task Set on Eye Movements and Fixations. Journal of
1126. Mehrabian, A. (1972). Nonverbal Communication. Vision, 11 (8), 1-15.
Chicago: Aldine. 1149. Minami, H., Tanaka, K. (1995). Social and
1127. Mehrabian, A. (1976). Public Places and Private Environmental Psychology: Transaction Between Physical
Spaces. New York: Basic Books. Space and Group-Dynamic Processes. Environment and
1128. Mehrabian, A. (1996). Pleasure-Arousal-Dominance: Behavior, 27 (1), 43-55.
A General Framework for Describing and Measuring Indi- 1150. Minato, T., Shimada, M., Itakura, S., Lee, K.,
vidual Differences in Temperament. Current Psychology, Ishiguro, H. (2006). Evaluating the Human Likeness of an
14, 261–292. Android by Comparing Gaze Behaviors Elicited by the
1129. Mehrabian, A. Ksionzky, S. (1972). Categories of Android and a Person. Anvanced Robotics, 20 (10), 1147-
social behavior. Comparative Group Studies, 3, 425–436. 1163.
1130. Mehrabian, A. Williams, M. (1969). Nonverbal 1151. Mineka, S., Davidson, M., Cook, M., & Keir, R.
concomitants of perceived and intended persuasiveness. (1984). Observational Conditioning of Snake Fear in
Journal of Personality and Social Psychology, 13, 37–58. Rhesus Monkeys. Journal of Abnormal Psychology, 93 (4),
1131. Mehrabian, A., Diamond, S. G. (1971). Seating 355–372.
Arrangements and Conversation. Sociometry, 34, 281- 1152. Minnebusch, D. A., Daum, I. (2009).
289. Neuropsychological mechanisms of visual face and body
1132. Mehrabian, A., Friar, J. T. (1969). Encoding of perception. Neurosci. Biobehav. Rev., 33, 1133–1144.
Attitude by a Seated Communicator Via Posture and 1153. Mischel, W. (1968). Personality and Assessment.
Position Cues. Journal of Consulting and Clinical New York: John Wiley and Sons.
Psychology, 33 (3), 330-336. 1154. Mischel, W. (1971). Introduction to Personality.
1133. Mehu, M., Little, A. C., Dunbar, R. I. M. (2008). Sex New York: Holt, Rinehart & Winston.
Differences in the Effect of Smiling on Social Judgments: 1155. Mobbs, N. A. (1968). Eye-contact in relation to
An Evolutionary Approach. Journal of Social, social introversion/extraversion. British Journal of Social
Evolutionary, and Cultural Psychology, 2 (3), 103-121.
232
& Clinical Psychology, 7 (4), 305-306. doi: 1177. Muenzinger, K. F. (1938) Vicarious trial and error at
10.1111/j.2044-8260.1968.tb00574.x a point of choice: I. A general survey of its relation to
1156. Mohr, C., Röhrenbach, C. M., Laska, M., Brugger, P. learning efficiency. J. Genet. Psychol., 53, 75–86.
(2001). Unilateral Olfactory Perception and Magical 1178. Mulkens, S., De Jong, P. J., Bögles, S. M. (1997).
Ideation. Schizophrenia Research, 47, 255–264. High Blushing Propensity: Fearful Preocupation or Facial
1157. Mohr, C., Thut, G., Landis, T., Brugger, P. (2003). Coloration? Person. Individ. Diff., 22 (6), 817-824.
Hands, Arms and Minds: Interactions Between Posture 1179. Mulkens, S., De Jong, P. J., Dobbleaar, A., Bögles,
and Thought. Journal of Clinical and Experimental S. M. (1999). Fear of Blushing: Fearful Preocupation
Neuropsychology, 25 (7), 1000-1010. Irrespective of Facial Coloration. Behaviour Research
1158. Moles, A., Rohmer, E. (1978). Psychologie de and Therapy, 37, 1119-1128.
l'espace. Tournai: Casterman. 1180. Mullins, D. T., Duke, M. P. (2004). Effects of Social
1159. Molinari, V., & Reichlin, B. (1984). Life Review Anxiety on Nonverbal Accuracy and Response Time I: Fa-
Reminiscence in the Elderly: A Review of the Literature. cial Expressions. Journal of Nonverbal Behavior, 28 (1),
International Journal of Aging and Human Development, 3-33.
20, 91-102. 1181. Munhall, K. G., Jones, J. A., Callan, D. E.,
1160. Møller, A. P.. Thornhill, R. (1997). A Meta-Analysis Kuratate, T., Vatikiotis-Bateson, E. (2004). Visual
of the Heritability of Developmental Stability. Journal of Prosody and Speech Inteligibility: Head Movement
Evolutionary Biology, 10, 1-16. Improves Auditory Speech Perception. Psychological
1161. Monahan, J. (1998). I don‘t know it but I like you: Science, 15 (2), 133-137.
the influence of nonconscious affect on person 1182. Musacchia, G., Sams, M., Skoe, E., Kraus, N.
perception. Human Communication Research, 24, 480- (2007). Musicians Have Enhanced Subcortical Auditory
500. and Audiovisual Processing of Speech and Music. PNSA,
1162. Montagu, A. (1971). Touching: The Human 104 (40), 15894-15898.
Significance of the Skin. Columbia University Press, New 1183. Nadel, J., Carchon, I., Kervella, C., Marcelli, D.,
York. Roserbat-Platney, D. (1999). Expectancies for Social
1163. Moore, M. M. (1985). Nonverbal courtship patterns Contingency in 2-Month-Olds. Developmental Science, 2
in women: Context and consequences. Ethology and (2), 164-173.
Sociobiology, 6, 237-247. 1184. Nagasawa, M., Kikusui, T., Onaka, T., Ohta, M.
1164. Morecraft, R. J., Van Hoesen, G. W. (1998). (2009). Dog‘s Gaze at Its Owner Increases Owner‘s
Convergence of Limbic Input to the Cingulate Motor Cor- Urinary Oxyticin During Social Interaction. Hormones and
tex in the Rhesus Monkey. Brain Research Bulletin, 45, Behavior, 55, 434-441.
209-232. 1185. Nakano, T., Tanaka, K., Endo, Y., Yamane, Y.,
1165. Morris, D. (1977). Manwathing: A Field Guide to Yamamoto, T., Nakano, Y., Ohta, H., Kato, N.,
Human Behavior. Oxford, Londra: Elsevier. Kitazawa, S. (2010). Atypical Gaze Patterns in Children
1166. Morris, R. K. (1994). Lexical and message-level and Adults with Autism Spectrum Disorders Dissociated
sentence context effects on fixation times in reading. from Developmental Changes in Gaze Behaviour.
Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences,
and Cognition, 20, 92-103. 277, 2935-2943.
1167. Morris, T. C., Miller, J. C. (1996). Electro- 1186. Naugle, K. M., Hass, C., Joyner, J., Coombes, S. A.,
oculographic and performance indices of fatigue during Janelle, C. M. (2011). Emotional State Affects the
simulated flight. Biological Psychology, 42, 343-360. Initiation of Forward Gait. Emotion, 11 (2), 267-27..
1168. Mortillaro, M., Mehu, M., Scherer, K. R. (2011). 1187. Naugle, K. M., Joyner, J., Hass, C. J., Janelle, C.
Subtly different positive emotions can be distinguished M. (2010). Emotional influences on locomotor behavior.
by their facial expressions. Social Psychological and Journal of Biomechanics, 43, 3099-3103.
Personality Science, 2 (3), 262-271. 1188. Neagu-Simon, L. (2010). Influenta Muzicii Asupra
1169. Morton, E. S. (1977). On the Occurrence and Proceselor Cognitive: Bază Teoretică a Utilizarii Muzico-
Significance of Motivational-Structural Rules in Some terapiei in Tulburarile Neurologice si Psihiatrice. Medici-
Bird and Mammal Sounds. American Naturalist, 111, 855- nă Modernă, 2, 105-110.
869. 1189. Nelosn, N. L., Russell, J. A. (2011). When dynamic,
1170. Moser, U. (1989). Die Funktion der Grundaffekte in the head and face alone can express pride. Emotion, 11
der Regulierung von Objektbeziehungen: Ontogenetische (4), 990-993.
Gesichtspunkte. Berichte aus der Abteilung Klinische 1190. Nelson, N. L., Russell, J. A. (2012). Children‘s
Psychologie, 25. understanding of nonverbal expressions of pride. Journal
1171. Moser, U., Bänninger-Huber, E., Steiner, F. (1989). of Experimental Child Psychology, 111 (3), 338-345.
Mikroanalytische Untersuchung von Affektver¬läufen in 1191. Nelson-Jones, R. (1997). Practical counseling and
interaktiven Situationen. Schlussbericht an den helping skills , ed. 4. Londra: Cassell.
Schweizeri¬schen Nationalfonds, NF-Projekt 1.453-0.86. 1192. Neta, M., Norris, C. J., Whalen, P. J. (2009).
1172. Mota, S., Picard, R. (2003). Automated Posture Corrugator Muscle Responses Are Associated with
Analysis for Detecting Learner's Interest Level Computer Invidual Differences in Positivity-Negativity Bias.
Vision and Pattern Recognition Workshop, 2003. CVPRW Emotion, 9 (5), 640-648.
'03. Conference on (vol. 5, 49-49). 1193. Neta, M., Whalen, P. J. (2010). The Primacy of
1173. Motley, M. (1992). Mindfulness in solving Negative Interpretations When Resolving the Valence of
communicators‘ dilemmas. Communication Monographs, Ambiguous Facial Expressions. Psychological Science, 21
59, 306-313. (7), 901-907.
1174. Motley, M. T. (1990). On whether one can(not) 1194. Newton, D. A., Burgoon, J. K. (1990). The use and
communicate: An examination via traditional consequences of verbal influence strategies during in-
communication postulates. Western Journal of Speech terpersonal disagreements. Human Communication
Communication, 54, 1–20. Research, 16, 477–518.
1175. Moukheibera, A., Rautureaua, G., Perez-Diaza, F., 1195. Nicholas, A., Brody, S., de Sutter, P., de Carufel, F.
Soussignana, R., Dubala, S., Jouventa, R., Pelissoloa, A. (2008). A Woman's History of Vaginal Orgasm Is
(2010). Gaze Avoidance in Social Phobia: Objective Discernible from Her Walk. J. Sex. Med., 5, 2119-2124.
Measure and Correlates. Behaviour Research and 1196. Nicholls, M. E., Bradshaw, D. L., Mattingley, J. B.
Therapy, 48 (2), 147-151. (1999). Free-Viewing Perceptual Asymmetries for the
1176. Mueller, C. (1997). Praise for intelligence can Judgement of Brightness, Numerosity and Size.
undermine children‘s motivation, performance. Neuropsychologia, 37 (3), 307–314.
Dissertation Abstracts International: Section B: The 1197. Nicholls, M. E., Loftus A. M., Orr, C. A., Barre, N.
Sciences, Engineering, 58 (3-B), 1596. (2008). Rightward Collisions and Their Association with
Pseudoneglect. Brain Cognition, 68 (2), 166–170.
233
1198. Nicholls, M. E., Loftus, A., Mayer, K., Mattingley, J. Negative Asymmetry. Personality and Social Psychology
B. (2007). Things That Go Bump in the Right: The Evect Bulletin, 24, 986–993.
of Unimanual Activity on Rightward Collisions. 1220. Olatek, S. M., Mohamed, F. B., Gallup, G. G., Jr.
Neuropsychology, 45 (5), 1122–1126. (2005). Contagious Yawning and the Brain. The Role of
1199. Nicholson, R. A., Houle, T. T., Rhudy, J. L., Nor- Self-Awareness and Mental State Attribution. Cognitive
ton, P. J. (2007). Psychological Risk Factors in Brain Research, 23, 448-452.
Headache. Headache, 47 (3), 413-426. 1221. Olsson, A., Ebert, J. P., Banaji, M. R., Phelps, E. A.
1200. Niedenthal, P. M., Krauth-Gruber, S., & Ric, F. (2005). The Role of Social Groups in the Persistence of
(2006). Psychology of emotion. Interpersonal, Learned Fear. Science, 309, 785–787.
experiential, and cognitive approaches. New York: 1222. Omlor, L., Giese, M. A. (2007). Extraction of Spa-
Psychology Press. tio-Temporal Primitives of Emotional Body Expressions.
1201. Niemitz, C. (1990). Visuelle Zeichen, Sprache und Neurocomputing, 70, 3034–3045.
Gehirn in der Evolution des Menschen – Eine Entgegnung 1223. Oosterhof, N. N., Todorov, A. (2008). The
auf McFarland. Z. Sem., 12, 323-336. functional basis of face evaluation. PNAS, 105 (32),
1202. Nierenberg, G. I., Calero, H. H. (1990). How to 11087-11092.
read a person like a book. New York: Pocket Books. 1224. Oosterwijk, S., Rotteveel, M., Fischer, A. H., Hess,
1203. Noller, P., Feeney, J. A., Roberts, N., Christensen, U. (2009). Embodied Emotions Concepts: How
A. (2005). Nonverbal behavior in couple relationship: Generating Words About Pride and Disappointment
exploring the causes and consequences of withdrawl. În Influences Posture. European Journal of Social
Riggio, R. E., Feldman, R. S. (coord.), Applications of Psychology, 39 (3), 457-466,
Nonverbal Communication, 195-213. Mahwah, NJ: Law- 1225. Ortony, A., & Turner, T. J. (1990). What's Basic
rence Erlbaum. About Basic Emotions? Psychological Review, 97, 315-
1204. Norscia, I., Palagi, E. (2011). Yawn Contagion and 331.
Empathy in Homo Sapiens. PLoS ONE, 6 (12), e28472. 1226. Ortony, A., Clore, G. L., Collins, A. (1988). The
1205. Nöth, W. (1995). Proxemics: The Semiotics of Cogntitve Structure of Emotions. New York: Cambridge
Space. În Nöth, W. (coord.), The Semiotics of Space, University Press.
410-414. Library of Congress Cataloging-in-Publication 1227. Ortony, A., Turner, T. J. (1990). What‘s basic
Data. about basic emotions? Psychological Review, 97, 315–
1206. Nova, N. (2003). A Review of How Space Affords 331.
Socio-Cognitive Processes During Collaboration. 1228. Oveis, C., Gruber, J., Keltner, D., Stamper, J. L.,
PsychNology Journal, 3 (2), 118-148. Boyce, W. T. (2009). Smile intensity and warm touch as
1207. O‘Brien, J. S., Holborn, S. W. (1979). Verbal, non- thin slices of child and family affective style. Emotion,
verbal expressions as reinforcers in verbal conditioning 9, 544-548.
of adult conversation. Journal of Behaviour Psychiatry, 1229. Oveis, C., Horberg, E. J., Keltner, D. (2010).
10, 267-269. Compassion, pride, and social intuitions of self-other
1208. O‘Hair, D., Friedrich, G., Shaver, L. (1998). Strate- similarity. Journal of Personality and Social Psychology,
gic communication in business and the professions, ed. 98, 618-630.
3. Boston: Houghton Mifflin Company. 1230. Oyserman, D., Lee, S. W. S. (2008). Does Culture
1209. O‘Hair, H. D., Cody, M.J., McLaughlin, M. L. (1981). Influence What and How We Think? Effects of Priming
Prepared lies, spontaneous lies, Machiavellianism, and Individualism and Collectivism. Psychollogical Bulletin,
nonverbal communication. Human Communication 134 (2), 311-342.
Research, 7, 325–339. 1231. Pahl, S., Eiser, J. R. (2005). Valence, Comparison
1210. O‘Sullivan, M. (2005). Emotional intelligence and Focus, and Self-Positivity Biases: Does It Matter Whether
deception detection: why most people can‘t „read‖ People Judge Positive or Negative Traits? Experimental
others, but a few can. În Riggio, R. E., Feldman, R. S. Psychology, 52 (4), 303–310.
(coord.), Applications of Nonverbal Communication, 1232. Paivio, A., Simpson, H. M. (1966). The Effect of
215-253. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum. Word Abstractness and Pleasantness on Pupil Size During
1211. O‘Sullivan, P. (2000). What you don‘t know won‘t an Imaginary Task. Psychol1omic Science, 5, 55-56.
hurt me: impression management functions of 1233. Pakosz, M. (1983). Atitudinal Judgements in
communication channels in relationships. Human Intonation: Some Evidence for a Theory. Journal of
Communication Research, 26, 403-431. Psycholinguistic Research, 12, 311-326.
1212. Oakes, L., Ross-Sheehy, S., Kannass, K. (2004). 1234. Palagi, E., Leone, A., Mancini, G., Ferrari, P. F.
Attentional Engagement in Infancy: The Interactive (2009). Contagious Yawning in a Galada Baboons as a
Influence of Attentional Inertia and Attentional State. Possible Expression of Empathy. PNAS, 106 (46), 19262-
Infancy, 5 (2), 239-252. 19267.
1213. Oettingen, G., Seligman, M. (1990). Pessimism and 1235. Panksepp, J. (1998). Affective Neuroscience: The
behavioral signs of depression in East versus West Berlin. Foundations of Human and Animal Emotions. New York:
European Journal of Social Psychology, 20, 207-221. Oxford University Press.
1214. Oevis, C., Gruber, J., Keltner, D., Stamper, J. L., 1236. Pannasch, S., Helmert, J. R., Roth, K., Herbold, A.-
Boyce, W. T. (2009). Smile Intensity and Warm Touch as K., Walter, H. (2008). Visual Fixation Durations and
Thin Slices of Child and Family Affective Style. Emotion, Saccade Amplitudes: Shifting Relationship in a Variety Of
9 (4), 544-548. Conditions. Journal of Eye Movement Research, 2, 1–19.
1215. Oevis, C., Horberg, E. J., Keltner, D. (2010). 1237. Pansa, M. (1979). Verbal conditioning of affect
Compassion, Pride, and Social Intuitions of Self-Other responses of process, reactive schizophrenics in a
Similarity. Journal of Personality and Social Psychology, clinical interview situation. British Journal of Medical
98(4), 618-630. Psychology, 52, 175-182.
1216. Oh, J., Han, M., Peterson, B. S., Jeong, J. (2012). 1238. Papa, A., Bonanno, G. A. (2008). Smiling in the
Spontaneous eyeblinks are correlated with responses Face of Adversity: The Interpersonal and Intrapersonal
during the Stroop task. PLoS ONE, 7 (4), e34871. Functions of Smiling. Emotion, 8 (1), 1-12.
1217. Ohala, J. J. (1981). The Nonlinguistic Components 1239. Papesh, M. H., Goldinger, S. D. (2012). Pupil-BLAH-
of Speech. Darby, J. (coord.), Speech Evaluation in metry: cognitive effort in speech planning reflected by
Psychiarty, 39-49. New York: Grune & Stratton. pupil dilation. Atten. Percept. Psychophys., 74 (4), 754-
1218. Ohira, H. (1995). Analysis of Eyeblink Activity 765.
During Self-Referent Information Processing in Mild 1240. Papousek, H., Jürgens, U., Papousek, M. (1992).
Depression. Perceptual and Motor Skills, 81, 1219–1229. Nonverbal Vocal Communication: Comparative and
1219. Ohira, H., Winton, W. M., Oyama, M. (1998). Developmental Approaches. Cambridge: Cambridge Uni-
Effects af Stimulus Valence on Recognition Memory and versity Press.
Endogenous Eyeblinks: Further Evidence for Positive-
234
1241. Parejo, D., Amo, L., Rodriguez, J., Aviles, J. M. outcomes of a neglected emotion. Journal of
(2012). Rollers smell the fear of nestlings. Biol. Lett., 8 Educational Psychology, 102 (3), 531-549.
(4), 502-504. 1265. Pelak, V. S. (2010). Ocular Motility of Aging and
1242. Parker, R. E. (1978). Picture Processing During Dementia. Current Neurology and Neuroscience Reports,
Recognition. Journal of Experimental Psychology: Human 10 (6), 440-447.
Perception & Performance, 4, 284-293. 1266. Peleg, G., Katzir, G., Peleg, O., Kamara, M., Brod-
1243. Parkhurst, D., Law, K., Niebur, E. (2002). Modeling sky, L., Hel-Or, H., Keren, D., Nevo, E. (2006).
the Role of Salience in the Allocation of Overt Visual Hereditary Family Signature of Facial Expression. PNAS,
Attention. Vision Research, 42, 107–123. 103 (43), 15921-15926.
1244. Parkinson, B., Totterdell, P. (1999). Classifying 1267. Pellecchia, G. L. (2003). Postural Sway Increases
Affect-Regulation Strategies. Cognition and Emotion, 13, with Attentional Demands of Concurrent Cognitive Task.
277-303. Gait and Posture, 18 (1), 29-34.
1245. Parkinson, B., Totterdell, P., Briner, R. B., 1268. Pelz, J., Hayhoe, M., Loeber, R. (2001). The
Reynolds, S. (1996). Changing Moods: The Psychology of Coordination of Eye, Head, and Hand Movements in a
Mood and Mood Regulation. New York: Addison Wesley Natural Task. Experimental Brain Research, 139, 226-
Longman Publishing Company. 277.
1246. Parkinson, P. (2005). Do facial movements express 1269. Peng, X. W., He, Q. C., Ji, T., Wang, Z. L., Yang, L.
emotions or communicate motives? Personality and Soci- (2006). Mental Workload Formental Arithmetic on Visual
al Psychology Review, 9, 278-311. Display Terminal. Zhonghua Lao Dong Wei Sheng Zhi Ye
1247. Parr, L. A., Heintz, M. (2009). Facial expression Bing Za Zhi, 24, 726–729.
recognition in rhesus monkeys, Macaca mulatta. Animal 1270. Pennebaker, J. W. (1993). Putting Stress Into
Behaviour, 77, 1507–1513. Words: Health, Linguistic, and Therapeutic Implications.
1248. Parr, L. A., Hopkins, W. D., de Waal, F. (1998). The Behaviour Research and Therapy, 31 (6), 539–548.
perception offacial expressions by chimpanzees, Pan 1271. Pennebaker, J. W., Hughes, C. F., O‘Heeron, R. C.
troglodytes. Evolution of Communication, 2, 1–23. (1987). The Psychophysiology of Confession: Linking
1249. Partala, T., Jokiniemi, M., Surakka, V. (2000). Inhibitory and Psychosomatic Processes. Journal of
Pupillary Responses to Emotionally Provocative Stimuli. Personality and Social Psychology, 52 (4), 781–793.
Eye Tracking Research & Application: Proceedings of the 1272. Perani, D., Saccuman, M. C., Scifo, P., Spada, D.,
2000 Symposium on Eye Tracking Research and Andreolli, G., Rovelli, R. (2010). Functional
Applications, 123–129. New York: ACM Press. Specializations for Music Processing in the Human
1250. Partala, T., Surakka, V. (2003). Pupil Size Variation Newborn Brain. PNAS, 107 (10), 4758-4763.
as an Indication of Affective Processing. International 1273. Pereira, C. S., Teixeira, J., Figueiredo, P., Xavier,
Journal of Human-Computer Studies, 59, 185-198. J., Castro, S. L., Brattico, E. (2011). Music and Emotions
1251. Patterson, M. L. (1989). A sequential functional in the Brain: Familiarity Matters. PLoS ONE, 6 (11),
model of nonverbal exchange. Psychological Review, 89, e27241.
231–249. 1274. Pereira, M. G., Oliveira, L., Erthal, F. S., Joffily,
1252. Patterson, M. L. (1995). A parallel process model of M., Mocaiber, I. F., Volchan, E., Pessoa, L. (2010).
nonverbal communication. Journal of Nonverbal Emotion Affects Action: Midcingulate Cortex as a Pivotal
Behavior, 19, 3-29. Node of Interaction Between Negative Emotion and Mo-
1253. Patterson, M. L., Stockbridge, E. (1998). Effects of tor Signals. Cognitive, Affective, and Behavioral
cognitive demand and judgment strategy on person Neuroscience, 10 (1), 94-106.
perception accuracy. Journal of Nonverbal Behavior, 22, 1275. Perrett, D. I., Emery, N. J. (1994) Understanding
253-263. the Intentions of Others from Visual Signals:
1254. Paulsen, H. G., Laeng, B. (2006). Pupillometry of Neurophysiological Evidence. Cahiers de Psychologie
Grapheme-Color Synaesthesia. Cortex, 42, 290-294. Cognitive, 13, 683–694.
1255. Paus, T. (2001). Primate Anterior Cingulate Cortex: 1276. Perrett, D. I., Hietanen, J. K., Oram, M. W.,
Where Motor Control, Drive and Cognition Interface. Benson, B. J. (1992). Organisation and Functions of Cells
Nature Reviews Neuroscience, 2, 417-424. Responsive to Faces in the Temporal Cortex.
1256. Payne, T. J., Stetson, B., Stevens, V. M., Penzien, Philosophical Transactions of the Royal Society of Lon-
D. B., Van Dorsten, B. (2005). The Impact of Cigarette don, Series B, 335, 23-30.
Smoking on Headache Activity in Headache Patients. The 1277. Perrett, D. I., Smith, P. A., Potter, D. D., Mistlin,
Journal of Head and Face Pain, 31 (5), 329-332. A. J., Head, A. S., Milner, A. D. et al. (1985). Visual
1257. Pearson, J., Nelson, P. (2000). An introduction to Cells in the Temporal Cortex Sensitive to Face View and
human communication: understanding and sharing, Gaze Direction. Proceedings of the Royal society of Lon-
editia a cincea. Boston: McGraw-Hill. don, Series B. 223, 293-317.
1258. Pearson, J., Nelson, P. (2000). An introduction to 1278. Pervic, F. H., Murphy, S. J. (1997). Vertical Eye
human communication: understanding and sharing, Ed. Movements During Mental Tasks: A Reexamination and a
5. Boston: McGraw-Hill. Hypothesis. Perceptual and Motor Skills, 84, 835-847.
1259. Pearson, P. H. (1970). Relationships Between Glo- 1279. Pervin, L. A. (1970). Personality: Theory,
bal and Specified Measures of Novelty-Seeking. Journal Assessment and Research. New York: John Wiley and
of Consulting and Clinical Psychology, 34, 199-204. Sons.
1260. Peavler, W. S. (1974). Pupil Size, Information 1280. Pessoa, L., Kastner, S., Ungerleider, L. G. (2002).
Overload, and Performance Differences. Attentional Control of the Processing of Neutral and
Psychophysiology, 2, 559-566. Emotional Stimuli. Cognitive Brain Research, 15, 31-45.
1261. Pecchinenda, A., Pes, M., Ferlazzo, F., Zoccolotti, 1281. Petrican, R. (2011). Gaze Control as a Marker of
P. (2008). The combined effect of gaze direction and fa- Self-Other Differentiation: Implications for Sociocogniti-
cial expression on cueing spatial attention. Emotion, 8 ve Functioning and Close Relationship Quality. Teza de
(5), 628-634. doctorat, Universitatea din Toronto, CA.
1262. Pecchinenda, A., Smith, C. A. (1995). The 1282. Petrie, K. J., Booth, R. J., Pennebaker, J. W.,
Motivational Significance of Skin Conductance Activity Davison, K. P., Thomas, M. G. (1995). Disclosure of
During a Difficult Problem-Solving Task. Manuscript ne- Trauma and Immune Response to a Hepatitis B
publicat, Universitatea Laval, Quebec, Canada. Vaccination Program. Journal of Consulting and Clinical
1263. Pedersen, B. H. (1997). The Cost of Growth in Psychology, 63 (5), 787–792.
Young Fish Larvae: A Review of New Hypotheses. 1283. Petty, R. E., Briñol, P., Tormala, Z. L. (2002).
Aquaculture, 155, 259–269. Thought Confidence as a Determinant of Persuasion: The
1264. Pekrun, R., Goetz, T., Daniels, L., Stupnisky, R. H., Self-Validation Hypothesis. Journal of Personality and
Raymond, P. (2010). Boredom in achievement settings: Social Psychology, 82, 722-741.
Exploring control–value antecedents and performance
235
1284. Petty, R. E., Briñol, P., Tormala, Z. L., Wegener, Fulfillment of the Requirements for the Degree Masters
D. T. (2007). The Role of Meta-Cognition in Social of Science. Lethbridge, Alberta, Canada.
Judgment. În Higgins, E. T., Kruglanski, A. W. (coord.), 1306. Poock, G. K. (1973). Information Processing Vs.
Social Psychology: A Handbook of Basic Principles, Ed. 2, Pupil Diameteter. Perceptual & Motor Skills, 37, 1000-
254-284. New York: Guilford Press. 1002.
1285. Petty, R. E., Cacioppo, J. T. (1981). Attitudes and 1307. Pope, B., Blass, T., Siegman, A. W., Raher, J.
Persuasion: Classic and Contemporary Approaches. (1970). Anxiety and depression in speech. Journal of
Dubuque, IA; Wm. C. Brown. Consulting and Clinical Psychology, 35, 128-133.
1286. Petty, R. E., Cacioppo, J. T. (1986). 1308. Porter, S., ten Brinke, L. (2008). Reading Between
Communication and Persuasion: Central and Peripheral the Lies: Identifying Concealed and Falsified Emotions in
Routes to Attitude Change. New York: Springer-Verlag. Universal Facial Expressions. Psychological Science, 19,
1287. Phan, K., Wager, T., Taylor, S., Liberzon, I. (2002). 508–514.
Functional Neuroanatomy of Emotion: A Meta-Analysis of 1309. Porter, S., ten Brinke, L., Baker, A., Wallace, B. ().
Emotion Activation Studies in PET and fMRI. Would I lie to you? „leakage‖ in deceptive facial
Neuroimage, 16, 331-348. expressions relates to psychopathy and emotional intel-
1288. Phelps, E. A., Ling, S., Carrasco, M. (2006). ligence. Personality and Individual Differences, 51 (2),
Emotion Facilitates Perception and Potentiates the Per- 133-137.
ceptual Benefits of Attention. Psychological Science, 17, 1310. Porter, S., ten Brinke, L., Wallace, B. (2012).
292-299. Secrets and lies: involuntary leakage in deceptive facial
1289. Phelps, E. A., O‘Connor, K. J., Cunningham, W. A., expressions as a function of emotional intensity. Journal
Funayama, E. S., Gatenby, J. C., Gore, J. C., et al. of Nonverbal Behavior, 36, 23-37.
(2000). Performance on Indirect Measures of Race 1311. Posner, M. I. (1980). Orienting of Attention.
Evaluation Predicts Amygdala Activation. Journal of Quarterly Journal of Experimental Psychology, 32, 3-25.
Cognitive Neuroscience, 12, 729–738. 1312. Posner, M. I. (2008). Measuring Alertness. Annals of
1290. Phelps, E. A., O‘Connor, K. J., Gatenby, J. C., the New York Academy of Sciences, 1129, 193-199.
Gore, J. C., Gril-lon, C., Davis, M. (2001). Activation of 1313. Posner, M. I., Boies, S. J. (1971). Components of
the Left Amygdala to a Cognitive Representation of attention. Psychol. Rev., 78, 391–408.
Fear. Nature Neuroscience, 4, 437-441. 1314. Posner, M. I., Early, T. S., Reiman, E., Pardo, P. J.,
1291. Philippot, P., Douilliez, C., Pham, T., Foisy, M.-L., Dhawan, M. (1988). Asymmetries in Hemispheric Control
Kornreich, C. (2005). Facial expression decoding deficits of Attention in Schizophrenia. Archives of General
in clinical populations with interpersonal dysfunctions. Psychiatry, 45, 814-821.
În Riggio, R. E., Feldman, R. S. (coord.), Applications of 1315. Posner, R. (1993). Believing, Causing, Intending:
Nonverbal Communication, 17-37. Mahwah, NJ: Lawren- The Basis For A Hierarchy Of Sign Concepts În The
ce Erlbaum. Reconstruction Of Communication. În Jorna, R. J., van
1292. Philips, H. C., Jahanshahi, M. (1986). The Heusden, B., Posner, R. (coord.), Signs, Search, and
Components of Pain Behaviour Report. Behaviour Communication: Semiotic Aspects of Artificial Intelligen-
Research and Therapy, 24, 117–125. ce, 215–270. Berlin, New York: deGruyter.
1293. Piaget, J. (1981). Intelligence and Affectivity: Their 1316. Pourtois, G., Schwartz, S., Seghier, M. L., Lazeyras,
Relationship During Child Development. Ann. Rev. F., Vuillemier, P. (2006). Neural Systems for Orienting
Monogr., Palo Alto. Attention to the Location of Threat Signals: An Event-
1294. Pinker, S. (1994). The Language Instinct: How the Related fMRI Study. Neuroimage, 31, 920-933.
Mind Creates Language. New York: William Morrow and 1317. Premack, D., Woodruff, D. (1978). Does the
Company. Chimpanzee Have a ―Theory of Mind‖? Behavioral and
1295. Pittam, J., Scherer, K. R. (1993). Vocal Expression Brain Sciences, 1, 515-526.
and Communication of Emotion. Lewis, M. Haviland, J. 1318. Preston, S. H. (1986). Changing Values and Falling
M. (coord.), Handbook of Emotions, 185-198. New York: Birth Rates. Population and Development Review, 12,
Guilford. 176-195.
1296. Plessner, H. (1941). Lachen und Weinen. Berna, 1319. Preuschoft, S. (1995). Laughter and Smiling in
Elvetia: Francke. Macaques – An Evolutionary Perspective. Utrecht: Uni-
1297. Plomin, R., Caspi, A. (1999). Behavioral Genetics versity of Utrecht.
and Personality. Pervin, L. A., John, O. P. (coord.), 1320. Previc, F. H. (1998). The Neuropsychology of 3-D
Handbook of Personality: Theory and Research, 251-276. Space. Psychological Bulletin, 124 (2), 123–164.
New York: Guilford Press. 1321. Priester, J. R., Petty, R. E. (1996). The Gradual
1298. Ploog, D. (1992). The Evolution of Vocal Threshold Model of Ambivalence: Relating the Positive
Communication. Papousek, H., Jürgens, U., Papousek, and Negative Nases of Attitudes to Subjective
M., Nonverbal Vocal Communication: Comparative and Ambivalence. Journal of Personality and Social
Developmental Approaches, 6-30. Cambridge: Cambrid- Psychology, 71, 431-449.
ge University Press. 1322. Prior. H., Schwartz, A., Gu¨ntu¨ rku¨n, O. (2008).
1299. PloS ONE, 5(7), e11679. Mirror-Induced Behavior in the Magpie (Pica pica):
1300. Plutchik, R. (1980). A General Psychoevolutionary Evidence of Self-Recognition. PLoS Bilogy, 6, e202.doi:
Theory of Emotion. Plutchik, R., Kellerman, H., 10.1371/journal.pbio.0060202.
Emotion: Theory, Research, and Experience, Vol. 1: 1323. Prkachin, K. M. (1992a). Dissociating spontaneous
Theories of Emotion, 3-33. New York: Academic Press. and deliberate expressions of pain: Signal detection
1301. Plutchik, R. (1994). The Psychology and Biology of analyses. Pain, 51, 57–65.
Emotion. New York: Harper-Collins. 1324. Prkachin, K. M. (1992b). The consistency of facial
1302. Pochedly, J. T., Widen, S. C., Russell, J. A. (2012). expressions of pain: A comparison across modalities.
What emotion does the ―facial expression of disgust‖ Pain, 51, 297–306.
express? Emotion (în curs de publicare). 1325. Prkachin, K. M. (2005). The Consistency of Facial
1303. Pokorny, J. J., de Waal, F. B. M. (2009). Monkeys Expression of Pain. În Ekman, P., Rosenberg, E. L.
recognise the faces of group mates in photographs. (coord.), What the Face Reveals: Basic and Applied Stu-
PNAS, 106 (51), 21539-21543. dies of Spontaneous Expression Using the Facial Action
1304. Pollick, A. S., de Waal, F. B. M. (2007). Ape Coding System (FACS), Ed. 2, 181-200. New York: Oxford
Gestures and Language Evolution. PNAS, 104 (19), 8184- University Press.
8189. 1326. Prohansky, H. M., Ittelson, W. H., Rivlin, L.
1305. Polych, M. A. (2003). Postural Threat Influences G.(1970). Freedom of Choice in a Physical Setting.
Postural Strategy Among Healthy Younger and Older Prohansky, H. M., Ittelson, W. H., Rivlin, L. G. (ed),
Adults. Thesis Submitted to the School on Graduate Stu- Environmental Psychology: People and Their Physical
dies o f the University of Lethbridge in Partial Sttings, 177-181. New York: Holt, Rinehart & Winston.
236
1327. Prolo, P., Licinio, J. (2002). DRD4 and Novelty emotion and facial displays: The case of surprise. Jour-
Seeking. Benjamin, J., Ebstein, R. P. Belmaker, R. H. nal of Personality and Social Psychology, 91, 295-315.
(coord.), Molecular Genetics and the Human Personality. 1349. Reisenzein, R., Studtmann, M., Horstmann, G. (în
American Psychiatry Publishing, Washington, DC. curs de publicare). Coherence between emotion and fa-
1328. Provine, R. R. (1986). Yawning as a Stereotypical cial expression: Evidence from laboratory experiments.
Action Pattern and Releasing Stimulus. Ethology, 71, Emotion Review.
109-122. 1350. Reiss, M. (1994). Leg-crossing: Incidence and
1329. Qiu, L., Tian, L., Pan, C., Zhu, R., Liu, Q., et al. Inheritance. Neuropsychologia, 32 (6), 747-750.
(2011). Neuroanatomical circuitry associated with 1351. Reite, M. (1990). Touch, Attachment, and Health:
exploratory eye movement in schizophrenia: A voxel- Is There a Relationship? Bernard, K., Brazelton, T. B.
based morphometric study. PLoS ONE, 6 (10), e25805. (coord.), Touch: The Foundation of Experience, 195-228.
1330. Ragan, J. M. (1982). Gender Displays in Portrait Madison, WI: International Universities Press.
Photographs. Sex Roles, 8, 33-43. 1352. Rémi, J., Pfefferkorn, T., Owens, R. L., Schankin,
1331. Ramenzoni, V. C., Riley, M. A., Shockley, K., Chiu, C., Dening, S., et al (2011). The crossed leg sign
C. Y. (2007). Postural Responses to Specific Types of indicates a favorable outcome after severe stroke.
Working Memory Tasks. Gait and Posture, 25 (3), 368- Neurology, 77 (15), 1453-1456.
373. 1353. Remington, N. A., Fabigar, L. R., Visser, P. S.
1332. Rayner, K., Duffy, S. (1986). Lexical complexity and (2000). Reexamining the Circumplex Model of Affect.
fixation times in reading: Effects of word frequency, Journal of Personality and Social Psychology, 79, 286-
verb complexity, and lexical ambiguity. Memory and 3000.
Cognition, 14, 191-201. 1354. Remland, M. (2000). Nonverbal communication in
1333. Rayner, K., Pollatsek, A., Reichle, E. D. (2003). Eye everyday life. Boston: Houghton Mifflin.
Movements in Reading: Models and Data. Brain and 1355. Renninger, L. A., Wade, T. J., Grammer, K. (2004).
Behavioral Sciences, 26, 507-526. Getting that female glance: Patterns and consequences
1334. Rayner, K., Warren, T., Juhasz, B. J., Liversedge, of male nonverbal behavior in courtship contexts.
S. P. (2004). The effect of plausibility on eye Evolution and Human Behavior, 25, 416–431.
movements in reading. Journal of Experimental 1356. Reuter, M., Roth, S., Holve, K., Hennig, J. (2006).
Psychology: Learning, Memory, and Cognition, 30, 1290- Identification of first Candidate Genes Ffr Creativity: A
1301. Pilot Study. Brain Research, 1069, 190–197.
1335. Redican, W. K. (1982). An Evolutionary Perspective 1357. Rhodes, G., Addison, B., Jeffery, L., Ewbank, M.,
on Human Facial Displays. Ekman, P. (coord.), Emotion Calder, A. J. (2012). Facial expressions of threat
on the Human Face, Ed. 2. New York: Cambridge Univer- influence perceived gaze direction in 8 year-olds. PLoS
sity Press. ONE, 7 (11), e49317. doi:10.1371/journal.pone.0049317
1336. Reed, C. L., Beall, P. M., Stone, V. E., Kopelioff, L. 1358. Ricci-Bitti, P. E., Brighetti, G., Garotti, P. L.,
et al. (2007). Brief Report: Perception of Body Posture— Boggi-Cavallo, P. (1989). Is contempt expressed by
What Individuals With Autism Spectrum Disorder might pancultural facial movements? În Forgas, J. P., Innes, J.
be Missing. J. Autism Dev. Disord., 37, 1576–1584. M. (coord.), Recent Advances in Social Psychology: An
1337. Reeve, J. (1993). The face of interest. Motivation International Perspective, 329-339. Amsterdam: Elsevi-
and Emotion, 17, 353-375. er.
1338. Reeve, J. (1993). The face of interest. Motivation 1359. Richards, J. E. (1988). Heart Rate Offset Responses
and Emotion, 17 (4), 353-375. to Visual Stimuli in Infants from 14 to 26 Weeks of Age.
1339. Reeve, J., Nix, G. (1997). Expressing intrinsic Psychophysiology, 25 (3), 278-291.
motivation through acts of exploration and facial 1360. Richeson, J. A., Todd, A. R., Trawalter, S., Baird,
displays of interest. Motivation and Emotion, 21, 237- A. A. (2998). Eye-Gaze Direction Modulates Race-
250. Related Amygdala Activity. Group Processes &
1340. Reich, J. W., Zautra, A. J., Davis, M. (2003). Intergroup Relations, 11 (2), 233-246.
Dimensions of Affect Relationships: Models and their In- 1361. Richmond, V., McCroskey, J. (2000). Nonverbal
tegrative Implications. Review of General Psychology, 7 Behaviour in Interpersonal Relations, 4th Edition. Bos-
(1), 66-83. ton: Allyn & Bacon.
1341. Reich, W. (1970). Charakteranalyse. Frankfurt: 1362. Riggio, R. E., Feldman, R. S. (2005). Introduction to
Fischer. applications of nonverbal behavior. În Riggio, R. E.,
1342. Reichle, E. D., Pollatsek, A., Rayner, K. (2006). E-Z Feldman, R. S. (coord.), Applications of Nonverbal
Reader: A Cognitive-Control, Serial-Attention Model of Communication, xi-xv. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum.
Eye-Movement Behavior During Reading. Cognitive 1363. Riggio, R. E., Friedman, H. S. (1986). Impression
Systems Research, 7, 4-22. formation: the role of expressive behavior. Journal of
1343. Reis, H. T., Werner, A. (1974). Some inter- and Personality and Social Psychology, 50, 421-427.
intrapersonal consequences of eye contact. Paper 1364. Riggs, L., McQuiggan, D. A., Anderson, A. K., Ryan,
presented at the meeting of the Eastern Psychological J. D. (2010). Eye Movement Monitoring Reveals
Association, Philadelphia. Differential Influences of Emotion on Memory. Frontiers
1344. Reisenzein, R. (2000a). Exploring the Strenght of in Psychology, 1, art. 205, doi:
Association Between the Components of Emotion 10.3389/fpsyg.2010.00205.
Syndromes: The Case of Surprise. Cognition and 1365. Rinn, W. E. (1984). The Neuropsychology of Facial
Emotion, 14, 1-38. Expression: A Review of the Neurological and
1345. Reisenzein, R. (2000b). The Subjective Experience Psychological Mechanisms for Producing Facial
of Surprise. Bless, H., Forgas, J. P. (coord.), The Expressions. Psychological Bulletin, 95, 52-77.
Message Within: The Role of Subjective Experience in 1366. Rinn, W. E. (1984). The Neuropsychology of Facial
Social Cognition and Behavior, 262-279. Philadelphia, Expression: A Review of the Neurological and
PA: Psychology Press. Psychological Mechanisms for Producing Facial
1346. Reisenzein, R. (2000c). Exploring the strength of Expressions. Psychological Bulletin, 95 (1), 52-77.
association between the components of emotion 1367. Riskind, J. H. (1984). They Stoop to Conquer:
syndromes: The case of surprise. Cognition and Emotion, Guiding and Self-Regulatory Functions of Physical
14, 1-38. Posture After Succes and Failure. Journal of
1347. Reisenzein, R., Bördgen, S., Holtbernd, T. (2006). Personalitaty and Social Psychology, 47 (3), 479-493.
Evidence for Strong Dissociation Between Emotion and 1368. Riskind, J. H., Gotay, C. C. (1982). Physical
Facial Displays: The Case of Surprise. Journal of Posture: Could It Have Regulatory or Feedback Effects
Personality and Social Psychology, 91 (2), 295-315. on Motivation and Emotion? Motivation and Emotion, 6
1348. Reisenzein, R., Bördgen, S., Holtbernd, T., Matz, D. (3), 273-298.
(2006). Evidence for strong dissociation between
237
1369. Robbins, S., Hunsaker, P. (1996). Training in inter- 1390. Rosenfeld, H. M. (1967). Nonverbal reciprocation of
personal skills: tips for managing people at work, Ed. 2. approval: an experimental analysis. Journal of Experi-
New Jersey: Prentice Hall. mental Social Psychology, 3, 102–111.
1370. Roberts, T.-A., Goldenberg, J. L. (2007). Wrestling 1391. Rosenfeld, H. M. (1987). Conversational control
with Nature: An Existential Perspective on the Body and functions of nonverbal behavior. În Siegman, A. W.,
Gender in Self-Conscious Emotions. Tracy, J. L., Robins, Feldstein, S. (coord.), Nonverbal behavior and
R. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious communication, 563–601. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Emotions: Theory and Research, 389-406. New York: 1392. Rosenfeld, H. M., Hancks, M. (1980). The nonverbal
Guilford. context of verbal listener responses. În Key, M. R.
1371. Robillard, R., Prince, F., Filipini, D., Carrier, J. (coord.), The relationship of verbal and nonverbal
(2011). Aging Worsens the Effects of Sleep Deprivation communication, 193–206. The Hague: Mouton.
on Postural Control. PLoS ONE, 6 (12), e28731. 1393. Rosenfeld, H., Hancks, M. (1980). The nonverbal
1372. Robinson, W. P. (1972). Language and Social context of verbal listener responses. În Kay, M. (coord.),
Behavior. Harmondsworth: Penguin. The relationship of verbal and nonverbal
1373. Rocco, E. (1998). Trust Breaks Down in Electronic communication. The Hague: Mouton.
Contexts but Can Be Repaired by Some Initial Face-to- 1394. Rosengren, K. E. (2000) Communication: an
Face Contact. Proceedings of CHI‘98, Los Angeles CA, introduction. Londra: Sage.
April 1998, ACM, 496-550. 1395. Rosensteil, A. K., Keefe, F. J. (1983). The Use of
1374. Roch-Levecq, A. C. (2006). Production of basic Coping Strategies in Chronic Low Back Pain Patients:
emotions by children with congenital blindness: Relationship to Patient Characteristics and Current
Evidence for the embodiment of theory of mind. British Adjustment. Pain, 17, 33– 44.
Journal of Developmental Psychology, 24, 507–528. 1396. Rosenstein, D., Oster, H. (2005). Differential Facial
1375. Roelofs, K., Putman, P., Schouten, S., Lange, W.- Responses to Four Basic Tastes in Newborns. În Ekman,
G., Volman, I., Rinck, M. (2010). Gaze Direction P., Rosenberg, E. L. (coord.),hat the Face Reveals: Basic
Differentially Affects Avoidance Tendencies to Happy and Applied Studies of Spontaneous Expression Using the
and Angry Faces in Socially Anxious Individuals. Facial Action Coding System (FACS), Ed. 2, 302-319. New
Behaviour Research and Therapy, 48, 290-294. York: Oxford University Press.
1376. Roether, C., Omlor, L., Christensen, A., Giese, M. 1397. Rosenthal, R. Jacobson, L. (1968). Pygmalion in the
A. (2009). Critical features for the perception of classroom. New York, NY: Holt, Rinehart, & Winston.
emotion from gait. Journal of Vision, 8, (6:15), 1-32. 1398. Rosip, J. C., Hall, J. A. (2004). Knowledge of non-
1377. Romero, T., Castellanos, M. A., de Waal, F. B. M. verbal cues, gender, and nonverbal decoding accuracy.
(2010). Consolation as Possible Expression of Journal of Nonverbal Behavior, 28, 267–286.
Sympathetic Concern Among Chimpanzees. PNAS, 107 1399. Ross, M., McFarland, C., Conway, M., Zanna, M. P.
(27), 12110-12115. (1983). Reciprocal relation between attitudes and
1378. Roney, J.R., Hanson, K.N., Durante, K.M., behavior recall: Committing people to newly formed
Maestripieri, D. (2006). Reading Men‘s Faces: Women‘s attitudes. Journal of Personality and Social Psychology,
Mate Attractiveness Judgments Track Men‘s Testostero- 45, 257-267.
ne and Interest in Infants. Proceedings of the Royal So- 1400. Rovet, F. J. (1993). The psychoeducational
ciety B: Biological Sciences, 273, 2169–2175. characteristics of children with Turner syndrome. Jour-
1379. Rosati, A. G., Hare, B. (2009). Looking Past the nal of Learning Disabilities, 26, 333–341.
Model Species: Diversity in Gaze-Following Skils Across 1401. Rowe, G., Hirsh, J. B., Anderson, A. K. (2007).
Primates. Current Opinion in Neurobilogy, 19, 45-51. Positive Affect Increases the Breadth of Attentional
1380. Rosch, E. (1978). Principles of Categorization. Selection. Proceedings of the National Academy of
Rosch, E., Lloyd, B. B. (coord.), Cognition and Sciences of the United States of America, 104 (1), 383-
Categorization, 27-48. Hillsdale, NJ: Erlbaum. 388.
1381. Rosch, E., Mervis, C. B., Gray, W. D., Johnson, D. 1402. Rowell, T. E., Hinde, R. A. (1962). Vocal
M., Boyes-Braem, P. (1976). Basic Objects in Natural Communication by the Rhesus Monkey. Proceedings of
Categories. Cognitive Psychology, 8, 392-439. the Zoological Society of London, 2, 279–294.
1382. Rose, S. A. (1990). The Sense of Touch. Bernard, 1403. Rowland, D. L. (1998). Penile Sensitivity in Men: A
K., Brazelton, T. B. (coord.), Touch: The Foundation of Composite in Recent Findings. Urology, 52, 1101-1105.
Experience, 299–324. Madison, WI: International 1404. Rowland, D. L., Haensel, S. M., Bllom, J. H. M.,
Universities Press. Slob, A. K. (1993). Penile Sensitivity in Men with Prema-
1383. Roseman, I. J. (1984). Cognitive Determinants of ture Ejaculation and Erectile Dysfunction. Journal of Sex
Emotion: A Structural Theory. Shaver, P. (coord.), Re- and Marital Therapy, 19, 189-197.
view of Personality and Social Psychology, Vol. 5: 1405. Rowlanda, D. C., Yanovicha, Y., Kentros, C. G.
Emotions, Relationships, and Health, 11-36. Beverly (2011). A stable hippocampal representation of a space
Hills, CA: Sage Publications. requires its direct experience. PNAS, 108 (35), 14654-
1384. Roseman, I. J. Smith, C. A. (2001). Appraisal 14658.
Theory. Scherer, K. R., Schorr, A., Johnstone, T. 1406. Rozin, P., Haidt, J., McCauley, C. R. (2000).
(coord.), Appraisal Processes in Emotion: Theory, Disgust. Lewis, M., Haviland, J. (coord.), Handbook of
Methods, Research, 3-19. Oxford, UK; Oxford University Emotions, Ed. 2, 637-653. New York: Guilford Press.
Press. 1407. Rozin, P., Lowery, L., Ebert, R. (1994). Varieties of
1385. Rosenberg, E. L., Ekman, P. (1993). Facial Disgust Faces and the Structure of Disgust. Journal of
Expression and Emotion. Supliment Enciclopedia of Personality and Social Psychology, 66, 870–881.
Neuroscience, 51-52. 1408. Ruch, W. D. (1990). Die Emotion Erheiterung:
1386. Rosenberg, E. L., Ekman, P. (1994). Coherence Ausdrucksformen und Bedingungen [The Emotion of
between expressive and experiential systems in Exhilaration: Forms of Expression and Elicting
emotion. Cognition and Emotion, 8 (3), 201-229. Conditions]. Teza nepublicata, Universitatea din Düssel-
1387. Rosenberg, E. L., Ekman, P. (1995). Conceptual and dorf, DE.
Methodological Issues in the Judgement of Facial 1409. Ruch, W. D. (1993). Exhilaration and humor. În
Expressions of Emotion. Motivation ad Emotion, 19 (2), Lewis, M., Haviland, J. M. (coord.), The handbook of
111-138. emotion, 605-616. New York: Guilford.
1388. Rosenberg, E. L., Ekman, P., Blumenthal, J. A. 1410. Ruch, W. D. (2005). Extraversion, Alcohol, amd
(1998). Facial Expression and the Affective Component Enjoyment. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. (coord.),
of Cynical Hostility in Male Coronary Heart Disease What the Face Reveals: Basic and Applied Studies of
Patients. Health Psychology, 17 (4), 376-380. Spontaneous Expression Using the Facial Action Coding
1389. Rosenberg, M. (1986). Concieving the Self. Florida, System (FACS), Ed. 2, 112-130. New York: Oxford Uni-
SUA: Krieger. versity Press.
238
1411. Ruch, W. D., Ekman, P. (2001). The Expressive Inhibition and Binding Using Eye Movement Monitoring.
Pattern of Laughter. În A. W. Kaszniak, Emotion Qualia, Psychol. Aging, 22, 239–250.
and Consciousness. World Scientific Publisher, Tokyo. 1434. Ryan, J. D., Riggs, L., McQuiggan, D. A. (2010). Eye
1412. Ruff, H. (1985). Detection of Information Specifying Movement Monitoring of Memory. Journal of Visualized
the Motion of Objects by 3- and 5-Month-Old Infants. Experiments, 15 (42), pii: 2108. doi: 10.3791/2108.
Develpomental Psychology, 21 (2), 295-305. 1435. Saarikallio, S. (2007). Music as Mood Regulation in
1413. Ruiz-Belda, M.-A., Fernández-Dols, J.-M., Carrera, Adolescence. Jyväskylä Studies in Humanities, 67.
P., Barchard, K. (2003). Spontaneous facial expressions 1436. Sacharin, V., Sander, D., Scherer, K. R. (2012). The
of happy bowlers and soccer fans. Cognition and perception of changing emotion expressions. Cogn.
Emotion, 17, 315-326. Emot., 26 (7), 1273-1300.
1414. Russell, J. A. (1980). A Circumplex Model of Affect. 1437. Saigh, P.A. (1981). Effects of nonverbal examiner
Journal of Personality and Social Psychology, 39, 1161- praise on selected WAIS subtest performance of
1178. Lebanese undergraduates. Journal of Nonverbal
1415. Russell, J. A. (1991). Culture and the Behavior, 6, 84-88.
Categorization of Emotions. Psychological Bulletin, 110, 1438. Salovey, P., Detweiler-Bedell, B. T., Detweiler-
426-450. Bedell, J. B., Mayer, J. D. (2008). Emotional intelligen-
1416. Russell, J. A. (1994). Is There Universal Recognition ce. În Lewis, M., Haviland-Jones, J. M., Barrett, L. F.
of Emotion from Facial Expression? A Review of the (coord.), Handbook of emotions, 533-572. New
Cross-Cultural Studies. Psychological Bulletin, 115, 102- York/Londra: The Guilford Press.
141. 1439. Sander, D., Grandjean, D., Kaiser, S., Wehrle, T.,
1417. Russell, J. A. (1997). Reading emotion from and Scherer, K. R. (2007). Interaction effects of perceived
into faces: resurrecting a dimensional-contextual per- gaze direction and dynamic facial expression: Evidence
spective. În Russell, J. A., Fernandez-Dols, J. M. for appraisal theories of emotion. European Journal of
(coord.), The psychology of facial expression, 295-320. Cognitive Psychology, 19 (3), 470-480.
Cambridge, Marea Britanie: Cambridge University Press. 1440. Santibáñez, G., Bloch, S. (1986). Qualitative
1418. Russell, J. A. Fehr, B. (1987). Relativity in the analysis of emotional effector patterns and their feed-
Perception of Emotion in Facial Expressions. Journal of back. The Pavlovian Journal of Biological Sciences, 21,
Experimental Psychology, 116 (3), 223-237. 108-116.
1419. Russell, J. A., Bachorowski, J. A., Fernández-Dols, 1441. Sarafino, E. (1996). Principles of behavior change:
J. M. (2003). Facial and Vocal Expressions of Emotion. understanding behavior modification techniques. New
Annual Review of Psychology, 54, 329-349. York: Wiley.
1420. Russell, J. A., Bachorowski, J.-A., Fernández-Dols, 1442. Sato, W., Kochiyama, T., Uono, S., Matsuda, K.,
J. M. (2003). Facial and vocal expressions of emotion. Usui, K., Inoue, Y., Toichi, M. (2011). Rapid Amygdala
Annual Review of Psychology, 54, 329-349. Gamma Oscillations in Response to Eye Gaze. PLoS ONE,
1421. Russell, J. A., Barrett, L. F. (1999). Core Affect, 6 (11), e28188.
Prorotypical Emotional Episodes, and Other Things 1443. Sauter, D. A., Eimer, M. (2009). Rapid Detection of
Called Emotion: Dissecting the Elephant. Journal of Emotion from Human Vocalizations. Journal of Cognitive
Personality and Social Psychology,76, 805-819. Neuroscience, 22 (3), 474-481.
1422. Russell, J. A., Bullock, M. (1986). On the 1444. Sauter, D. A., Scott, S. K. (2007). More Than One
Dimensions Preschoolers Use to Interpret Facial Kind of Happiness: Can We Recognize Vocal Expressions
Expressions of Emotion. Developmental Psychology, 22 of Different Positive States? Motivation and Emotion, 31,
(1), 97-102. 192-199.
1423. Russell, J. A., Carroll, J. M. (1999). On the 1445. Sauter, D., Eisner, F., Ekman, P. (2009). Universal
Bipolarity of Positive and Negative Affect. Psychological Vocal Signals of Emotion. În N. Taatgen, & H. Van Rijn
Bulletin, 125, 3-30. (Eds.), Proceedings of the 31st Annual Meeting of the
1424. Russell, J. A., Fernández-Dols, J. M. (1997). The Cognitive Science Society (CogSci 2009), 2251-2255.
Psychology of Facial Expression. Cambridge Univeristy Cognitive Science Society.
Press. 1446. Sawaguchi, T., Goldman-Rakic, P. S. (1991). D1
1425. Russell, J., Mehrabian, A. (1977). Evidence for a Dopamine Receptors in Prefrontal Cortex: Involvement
Three-Factor Theory of Emotions. Journal of Research in in Working Memory. Science, 251, 947–950.
Personality, 11, 273–294. 1447. Scaife, M (1976). Response to Eye-Like Shapes by
1426. Rutherford, M. D., McIntosh, D. N. (2007). Rules Birds II: Importance of Staring, Pairedness and Shape.
verssu Prototype Matching: Strategies of Perception of Animal Behaviour, 24, 200-206.
Emotional Facial Expressions in the Autism Spectrum. J. 1448. Scarantino, A. (2012). How to define emotions
Autism. Dev. Disord., 37, 187-196. scientifically. Emotion Review, 4 (4), 358-368.
1427. Rutter, D. R. (1973). Visual interaction in 1449. Scenes. PLoS ONE, 7 (11), e50282.
psychiatric patients: A review. British Journal of doi:10.1371/journal.pone.0050282
Psychiatry, 123, 193-202. 1450. Schaefer, M., Heinze, H.-J., Rotte, M. (2012).
1428. Rutter, D. R. (1976). Visual interaction in recently Embodied empathy for tactile events: interindividual
admitted and chronic long-stay schizophrenic patients. differences and vicarious somatosensory responses
British Journal of Social and Clinical Psychology, 15, during touch observation. Neuroimage, 60 (2), 952-957.
295-303. 1451. Schaefer, T. M. C., Schaefer, A. R. C., Abib, F. C.,
1429. Rutter, D. R. (1977). Visual interaction and speech José, N. K. (2009). Comparative Study of the Blinking
patterning in remitted and acute schizophrenic patients. Time Between Young Adult and Adult Video Display
British Journal of Social and Clinical Psychology, 16, Terminal Users in Indoor Enviroment. Arquivos
357-361. Brasileiros de Oftalmologia, 72 (5), 682-686.
1430. Ryan, J. D., Althoff, R. R., Whitlow, S., Cohen, N. 1452. Scheff, T. J. (2007). Runaway Nationalism:
J. (2000). Amnesia Is a Deficit in Declarative (Relational) Alienation, Shame, and Anger. Tracy, J. L., Robins, R.
Memory. Psychol. Sci., 11, 454–461. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self-Conscious
1431. Ryan, J. D., Cohen, N. J. (2004). The Nature of Emotions: Theory and Research, 426-439. New York:
Change Detection and Online Representation of Scenes. Guilford.
J. Exp. Psychol. Hum. Percept. Perform., 30, 988–1015. 1453. Scheflen, A. (1965). Quasi-courtship behavior in
1432. Ryan, J. D., Hannula, D. E., Cohen, N. J. (2007a). psychotherapy. Psychiatry, 28, 245-257.
The Obligatory Effects of Memory on Eye Movements. 1454. Scherer, K. R. (1979). Personality Markers in Spe-
Memory, 15, 508–525. ech. Scherer, K. R., Giles, H. (coord.), Social Markers in
1433. Ryan, J. D., Leung, G., Turk-Browne, N. B., Hasher, Speech, 147-209. Cambridge: Cambridge University
L. (2007b). Assessment of Age-Related Changes in Press.
239
1455. Scherer, K. R. (1980). The Functions of Nonverbal 1475. Scherer, K. R. (1993b). Studying the emotion-
Signs in Conversation. Clair, R., Giles, H. (coord.), The antecedent appraisal process: an expert system
Social and Psychological Contexts of Language, 225-244. approach. Cognition and Emotion, 7 (3/4), 325-355.
Hillsdale, NJ: Erlbaum. 1476. Scherer, K. R. (1994). Toward a Concept of ―Modal
1456. Scherer, K. R. (1981a). Speech and Emotional Emotion‖. Ekman, P., Davidson, R. J. (coord.), The
States. Darby, J. K. (coord.), Speech Evaluation in Nature of Emotion: Fundamental Questions, 25-31. New
Psychiatry, 189-220. New York: Grune & Stratton. York: Oxford University Press.
1457. Scherer, K. R. (1981b). Speech and Emotional 1477. Scherer, K. R. (1999a). Universality of Emotional
States. Darby, J. (coord.), Speech Evaluation in Expression. Levinson, D., Ponzetti, J. J. Jr., Jorgensen,
Psychiatry, 189-220. New York: Grune & Stratton. P. F. (coord.), Encyclopedia of Human Emotions, Vol. 2,
1458. Scherer, K. R. (1981c). Wider die Vernachlässigung 669-674. New York: Macmillan Reference.
der Emotion in der Psychologie. Michaelis, W. (coord.), 1478. Scherer, K. R. (2000). Emotional Expression: A
Bericht Über den 32 Kongress der Deutschen Royal Road for the Study of Behavior Control. Perrig,
Gesellschaft für Psychologie in Zürich, 1980. Göttingen: W., Grob, A. (coord.), Control of Human Behavior, Men-
Hogrefe. tal Processes, and Counsciousness, 227-244. Hillsdale,
1459. Scherer, K. R. (1982). Methods of Research on NJ: Erlbaum.
Vocal Communication: Paradigms and Parameters. Sche- 1479. Scherer, K. R. (2001). Appraisal Considered as a
rer, K. R., Ekman, P., Handbook of Methods in Nonverbal Process of Multi-Level Sequential Checking. Scherer, K.
Behavior Research, 136-198. Cambridge, UK: Cambridge R., Schorr, A., Johnstone, T. (coord.), Appraisal
University Press. Processess in Emotion: Theory, Methods, Research, 92-
1460. Scherer, K. R. (1982c). Vokale Kommunikation: 120. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Nonverbale Aspekte des Sprachverhaltens. Weinheim: 1480. Scherer, K. R. (2003a). Introduction: Cognitive
Beltz. Components of Emotion. Davidson, R. J., Scherer K. R.,
1461. Scherer, K. R. (1983). Prolegomina zu einer Taxo- Goldsmith, H. (coord.), Handbook of the Affective
nomie affektiver Zustände: Ein Komponenten-Prozeß- Sciences, 563-571. New York and Oxford: Oxford Univer-
Modell. Lüer, G. (coord.), Bericht über den 32 Kongress sity Press.
der Deutschen Gesselschaft für Psychologie in Mainz, 1481. Scherer, K. R. (2003b). Vocal Communicaton of
1982, 415-412. Göttingen: Hogrefe. Emotion: A Review of Research Paradigms. Speech
1462. Scherer, K. R. (1984). On the Nature and Function Communication, 40, 227-256.
of Emotion: A Component Process Approach. Scherer, K. 1482. Scherer, K. R. (2004). Feelings Integrate the Cen-
R., Ekman, P. (coord.), Approaches to Emotion, 293-318. tral Representation of Appraisal-Driven Response
Hillsdale, NJ: Erlbaum. Organisation in Emotion. Manstead, A. S. R., Frijda, N.
1463. Scherer, K. R. (1985). Vocal Affect Signaling: A H., Fischer, A. H. (coord.), Feelings and Emotions: The
Comparative Approach. Advances in the Study of Amsterdam Symposium, 136-157. Cambridge, UK: Cam-
Behavior, 15, 189-244. bridge University Press.
1464. Scherer, K. R. (1986a). Studying Emotions 1483. Scherer, K. R. (2005). What Are Emotions? And How
Empirically: Issues and a Paradigm for Research. Sche- Can They Be Measured?. Social Science Information, 44
rer, K. R., Wallbott, H. G., Summerfield, A. B. (coord.), (4), 695-729.
Experiencing Emotion: A Cross-Cultural Study, 3-27. 1484. Scherer, K. R., & Wallbott, H. G. (1994). Evidence
Cambridge, UK: Cambridge University Press. For Universality and Cultural Variation of Differential
1465. Scherer, K. R. (1986b). Vocal Affect Expression: A Emotion Response Patterning. Journal of Personality and
Review and a Model for Future Research. Psychological Social Psychology, 66, 310-328.
Bulletin, 99, 143-165. 1485. Scherer, K. R., Bergmann, G. (1984). Vocal
1466. Scherer, K. R. (1986c). Voice, Stress, and Emotion. Communication. German Journal of Psychology, 8, 57-
Appley, M. H., Trumbull, R. (coord.), Dynamics of Strss, 90.
157-179. New York: Plenum. 1486. Scherer, K. R., Ellgring, H. (2007a). Multimodal
1467. Scherer, K. R. (1987a). Toward a Dynamic Theory Expression of Emotion: Affect Programs or Componential
of Emotion: The Component Process Model of Affective Appraisal Patterns? Emotion, 7(1), 158-171.
States. Geneva Studies in Emotion and Communication, 1487. Scherer, K. R., Ellgring, H. (2007b). Are Facial
1, 1-198 [versiunea online]. Expressions Produced by Categorical Affect Programs or
1468. Scherer, K. R. (1987b). Vocal Assessment of Dynamically Driven by Appraisal? Emotion, 7 (1), 113-
Affective Disorders. Maser, J. D. (coord.), Depression 130.
and Expressive Behavior, 57-82. Hillsdale: NJ: Erlbaum. 1488. Scherer, K. R., Giles, H. (coord.) (1979). Social
1469. Scherer, K. R. (1988). On the symbolic functions of Markers in Speech. Cambridge, UK: Cambridge Universi-
vocal affect expression. Journal of Language and Social ty Press.
Psychology, 7, 79-100. 1489. Scherer, K. R., Grandjean, D. (2008). Inferences
1470. Scherer, K. R. (1989). Vocal Correlates of from Facial Expressions of Emotion Have Many Facets.
Emotional Arousal and Affective Disturbance. Wagner, Cognition and Emotion, 22, 789-801.
H., Manstead, A. (coord.), Handbook of 1490. Scherer, K. R., Johnstone, T. & Klasmeyer, G.
Psychophysiology: Emotion and Social Behavior, 165-197. (2003). Vocal Expression of Emotion. În R. J. Davidson,
London: Wiley. K. R. Scherer, H. Goldsmith (Eds.). Handbook of the
1471. Scherer, K. R. (1991). Emotion expression in spe- Affective Sciences' (pp. 433–456). New York and Oxford:
ech and music. În Sundberg, J., Nord, L., Carlson, R. Oxford University Press.
(coord.), Music, language, speech, and brain, 146-156. 1491. Scherer, K. R., Johnstone, T., Bänziger, T. (1998a).
1472. Scherer, K. R. (1992a). Vocal Affect Extression as Automatic verification of emotionally stressed speakers:
Symptom, Symbol, and Appeal. Papousek, H., Jürgens, The problem of individual differences. Studiu prezentat
U., Papousek, M., Nonverbal Vocal Communication: la SPECOM\'98, International Workshop on Speech and
Comparative and Developmental Approaches, 43-60. Computers, St. Petersburg, Rusia.
Cambridge: Cambridge University Press; Paris: Editions 1492. Scherer, K. R., Kappas, A. (1988). Primate Vocal
de la Maison des Sciences de l‘Hamme. Expression of Affective States. Todt, D., Goedeking, P.,
1473. Scherer, K. R. (1992b). What Does Facial Expression Newman, E. (coord.), Primate Vocal Communication,
Express? Strongman, K. (coord.), International Review of 171-194. Heidelberg, Germania: Springer.
Studies on Emotion, 2, 139-165. Chichester, UK: Wiley. 1493. Scherer, K. R., Scherer, U. (1981). Speech Behavior
1474. Scherer, K. R. (1993a). Neuroscience Projections to and Personality. Darby, J. (coord.), Speech Evaluation in
Current Debates in Emotion Psychology. Cognition and Psychiatry, 115-135. New York: Grune & Stratton.
Emotion, 7, 1-41. 1494. Scherer, K. R., Wallbott, H. G. (1985). Analysis of
nonverbal behavior. În van Dijk, T. A. (coord.), Analysis
240
of nonverbal behavior. Handbook of Discourse Analysis, 1515. Schützwohl, A., Reisenzein, R. (2012). Facial
vol. 2, 199-230. expressions in response to a highly surprising event
1495. Scherer, K. R., Wallbott, H. G., Summerfield, A. exceeding the field of vision: a test of Darwin's theory of
(1986rr). Experiencing Emotion: A Cross-Cultural Study. surprise. Evolution & Human Behavior, 33 (6), 657-664.
Cambridge: Cambridge University Press. 1516. Schwartz, S. H. (2010). Basic Values: How They
1496. Scherer, K. R., Wallbott, H. G., Tolkmitt, F., Berg- Motivate and Inhibit Prosocial Behavior. American
mann, G. (1983yo). Indikatoren affektiver Erregung im Psychological Association: Prosocial Motives Emotions
Kommunikationsverhalten. Raport de cercetare nepubli- and Behavior The Better Angels of Our Nature, Vol. 1,
cat, Universitatea Giessen. 221-241.
1497. Scherer, K. R., Wranik, T., Sangsue, J., Tran, V., 1517. Schwartz, S. H., Bardi, A. (1997). Influences of
Scherer, U. (2004). Emotions in Everyday Life: Adaptation to Communist Rule on Value Priorities in
Probability of Occurrence, Risk Factors, Appraisal and Eastern Europe. Political Psychology, 18 (2), 385-410.
Reaction Pattern. Social Science Information, 43, 499- 1518. Schwartz, S. H., Bardi, A. (2001). Value Hierarchies
570. Across Cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology, 32
1498. Scherer, K. R., Zei, B. (1988). Vocal Indicators of (3), 268-290.
Affective Disorders. Psychother Psychosom, 49, 179-186. 1519. Schweizer, T. S. (2004). An Individual Psychology of
1499. Scherer, K. R., Zentner, M. R., Stern, D. (2004bw). Novelty-Seeking, Creativity and Innovation. ERIM Ph.D.
Beyond Surprise: The Puzzle of Infants‘ Expressive Series, Nr. 48.
Reactions to Expectancy Violation. Emotion, 4 (4), 389- 1520. Schweizer, T. S. (2006). The Psychology of Novelty-
402. Seeking, Creativity and Innovation: Neurocognitive
1500. Scherer, K., Ellgring, H. (2007). Are facial Aspects Within a Work-Psychological Perspective.
expressions of emotion produced by categorical affect Creativity and Innovation Management, 15 (2), 164-172.
programs or dynamically driven by appraisal? Emotion, 7 1521. Segrin, C., Flora, J. (2000). Poor social skills are a
(1), 113-130. vulnerability factor in the development of psychological
1501. Scherer, L. D., Larsen, R. J. (2011). Cross-Modal problems. Human Communication Research, 26, 489-
Evaluative Priming: Emotional Sounds Influence the 514.
Processing of Emotion Words. Emotion, 11 (1), 203-208. 1522. Seligman, M. E. P. (1975). Helplessness: On
1502. Scherer, U., Helfrich, H., Scherer, K. R. (1980). Depression Development and Death. San Francisco: W.
Paralinguistic Behaviour: Internal Push or External Pull?. H. Freeman.
Giles, H., Robinson, P., Smith, P. (coord.), Language: 1523. Sell, A., Cosmides, L., Tooby, J., Sznycer, D., von
Social Psychological Perspectives, 279-282. Oxford: Rueden, C., Gurven, M. (2009). Human Adaptations for
Pergamon. the Visual Assessment of Strength and Fghting Ability
1503. Schleicher, R., Galley, N., Briest, S., Galley, L. from the Body and Face. Proceedings of the Royal Socie-
(2008). Blinks and Saccades as an Indicator of Fatigue in ty B: Biological Sciences, 276, 575–584.
Sleepiness Warners: Looking Tired? Ergonomics, 51 (7), 1524. Sengewald, B. (1995). Grunduberlegung zur
982-1010. Wirkungweise von Musik. Diplomarbeit, Darmstadt.
1504. Schlenker, B. R. (1980). Impression management: 1525. Seyfarth, R. M., Cheney, D. L. (1982). How Monkeys
the self-concept, social identity, and interpersonal See the World: A Review of the Recent Research on East
relations. New York: Krieger Publishing. African Vervel Monkeys. Snowdon, C. T., Brown, C. H.,
1505. Schlosberg, H. (1954). Three dimensions of Petersen, M. R. (coord.), Primate Communication, 239-
emotion. Psychological Review, 61, 81-88. 252. Cambridge: Cambridge University Press.
1506. Schmidt, K. L., Bhattacharya, S., Denlinger, R. 1526. Shackelford, T. K., Larsen, R. J. (1997). Facial
(2009). Comparison of deliberate and spontaneous facial Asymmetry as an Indicator of Psychological, Emotional,
movement in smiles and eyebrow raises. Jorunal of Non- and Physiological Distress. Journal of Personality and So-
verbal Behavior, 33, 35-45. cial Psychology, 72 (2), 456-466.
1507. Schmidt, K., Ambadar, Z., Cohn, J., Reed, L. 1527. Shaddy, D. J., Columbo, J. (2004). Developmental
(2006). Movement differences between deliberate and Changes in Infant Attention to Dynamic and Static Sti-
spontaneous facial expressions: Zygomaticus major muli. Infancy, 5 (3), 255-365.
action in smiling. Journal of Nonverbal Behavior, 30 (1), 1528. Shah, J. Y. & Kruglanski, A. W. (2000). Aspects of
37–52. Goal Networks: Implications for Self-Regulation.
1508. Schmitt, D. P. (2005). Sociosexuality from Argenti- Boekaerts, M., Pintrich, P. R., Zeidner, M. (coord.),
na to Zimbabwe: A 48-Nation Study of Sex, Culture, and Handbook of Self-Regulation, 85-110. San Diego: Acade-
Strategies of Human Mating. Behavioral and Brain mic Press.
Sciences, 28, 247-311. 1529. Shapiro, K. (2001). The Limits of Attention: Tempo-
1509. Schneider, S., Laurion, S. (1993). Do we know what ral Constraints in Human Information Processing. Oxford:
we‘ve learned from listening to the news? Memory and Oxford University Press.
Cognition, 21, 198–209. 1530. Shariff, A. F., Tracy, J. L. (2011). What are
1510. Schön, D., and François, C. (2011). Musical emotion expressions for? Current Directions in
expertise and statistical learning of musical and linguis- Psychological Science, 20, 395–399.
tic structures. Psychology, 2, 167, doi: 1531. Shaver, P. R., Schwartz, J., Kirson, D., O'Connor, C.
10.3389/fpsyg.2011.00167. (1987).Emotion Knowledge: Further Exploration of a
1511. Schroeder, J. E. (1995). Self-concept, social Prototype Approach. Journal of Personality and Social
anxiety, and interpersonal perception skills. Personality Psychology, 52, 1061-1086.
and Individual Differences, 19, 955-958. 1532. Shaver, P. R., Wu, S., Schwartz, J. C. (1992).
1512. Schubert, E. (2004). Emotionface: Prototype Facial Cross-Cultural Similarities and Differences in Emotion
Expression Display of Emotion in Music. Proceedings of and Its Reprezentation: A Prototype Approach. Clark, M.
ICAD 04-Tech Meeting of the International Conference S. (coord.), Review of Personality and Social Psychology,
on Auditory Displau, Sydney, Australia. Vol. 13; Emotion, 175-212. Newbury Park, CA: Sage.
1513. Schucker, B., Jacobs, D. R. (1977). Assessment of 1533. Shaver, P., Murdaya, U., Fraley, R. C. (2001). The
Behavioral Risk for Coronary Disease by Voice Structure of the Indonesian Emotion Lexicon. Asian Jo-
Characteristics. Psychosomatic Medicine, 39 (4), 219- urnal of Social Psychology, 4, 201-224.
228. 1534. Shaver, P., Schwartz, J. C., Kirson, D., O'Connor,
1514. Schuller, B., Muller, R., Eyben, F., Gast, J., C. (1987). Emotion Knowledge: Further Exploration of a
Hornler, B., Wollmer, M., Rigoll, G., Hothker, A., Prototype Approach. Journal of Personality and Social
Konosu, H. (2009). Being Bored? Recognising Natural Psychology, 52, 1061-1086.
Interest by Extensive Audiovisual Integration for Real- 1535. Shaver, P., Wu, S., Schwartz, J. C. (1992). Cross-
Life Application. Image Vision Comput., 27, 1760-1774. Cultural Similarities and Differences in Emotion and It's
Representation. Clark, M. S. (coord.), Emotion: Review
241
of Personality and Social Psychology, Vol. 13, 175-212. 1557. Simpson, J., A., Gangestad, S. W., Nations, C.
Thousand Oaks, CA: Sage. (1996). Sociosexuality and Relationship Initiation: An
1536. Sheldon, W. H. (1954). Atlas of Men: A Guide For Ethological Perspective of Nonverbal Behavior. În
Somatotyping the Adult Male at All Ages. New York: Fletcher, G. J. O., Fitness, J. (coord.), Knowledge
Harper and Row. Structures in Close Relationships: A Social Psychological
1537. Shepherd, S. V. (2010). Following gaze: gaze- Approach, 121-146. New Jersey: Erlbaum.
following behavior as a window into social cognition. 1558. Singer, H. S. (2009). Motor Stereotypies. Semin.
Frontiers in Integrative Neuroscience, 4 (5), doi: Pediatr. Neurol., 16, 77– 81.
10.3389/fnint.2010.00005. 1559. Sirevaag, E. J., Rohrbaugh, J.W., Stern, J. A.,
1538. Sherman, W. (1990). Behavior modification. New Vedeniapin, A. B., Packingham, K. D., LaJonchere, C. M.
York: Harper & Row. (1999). Multi-Dimensional Characterizations of Operator
1539. Shibata, T. (1990). Effects of body satisfaction on State: A Validation of Ocular Motor Metrics. St. Louis,
social anxiety and self-disclosing behavior in MO: Washington University, Department of Psychology.
adolescence. Japanese Journal of Psychology, 61, 123– 1560. Sirevaag, E. J., Stern, J. A. (2000). Ocular
126. measures of fatigue and cognitive factors. În Backs, R.
1540. Shiota, M. N., Campos, B., Keltner, D. (2003). The W., Boucsein, W. (coord.), Engineering
Faces of Positive Emotion: Prototype Displays of Awe, Psychophysiology, 269-288. Mahwah, NJ: Lawrence
Amusement, and Pride. Annals of the New York Academy Erlbaum Associates.
of Sciences, 1000, 296-299. 1561. Slagter, H. A., Davidson, R. J., Tomer, R. (2010).
1541. Shirlow, M. J., Mathers, C. D. (1984). A Study of Eye-Blink Rate Predicts Individual Differences in
Caffeine Consumption and Symptoms: Indigestion, Pseudoneglect. Neuropsychologia, 48, 1265-1268.
Palpitations, Tremor, Headache and Insomnia. Internati- 1562. Sloboda, J. A. (1991). Music Structure and
onal Journal of Epidemiology, 14 (2), 239-248. Emotional Response: Some Empirical Findings.
1542. Shreve, E. G., Harrigan, J. A., Kues, J. R., Kagas, Psychology of Music, 19, 110-120.
D. K. (1988). Nonverbal Expressions of Anxiety in 1563. Smith, C. A. (1989). Dimensions of Appraisal and
Physician-Patient Interactions. Psychiatry, 51 (4), 378- Physiological Response in Emotion. Journal of
384. Personality and Social Psychology, 56, 339-353.
1543. Shukla, D. (1985). Blink Rate as Clinical Indicator. 1564. Smith, C. A., Lazarus, R. S. (1990). Emotion and
Neurology, 35, 286. Adaptation. Pervin, L. A. (coord.), Handbook of
1544. Shweder, R. A., Much, N., Park, L., Mahapatra, M. Personality Theory and Research, 609-637. New York:
M. (1997). The ―Big Three‖ of Morality (Autonomy, Guilford.
Community, Divinity) and the ―Big Three‖ Explanation of 1565. Smith, C. A., Scott, H. S. (1997). A Componential
Suffering. Brandt, A., Rozin, P. (coord.), Morality and Approach to the Meaning of Facial Expression. Russell, J.
Health, 119-169. New York: Routledge. A., Fernández-Dols, J. M. (coord.), The Psychology of
1545. Siegle, G. J., Granholm, E., Ingram, R. E., Matt, G. Facial Expression, 229-254. New York: Cambridge Uni-
E. (2001). Pupillary and Reaction Time Measures of versity Press.
Sustained Processing of Negative Information in 1566. Smith, C. A., Scott, H. S. (1997). A Componential
Depression. Biological Psychiatry, 49, 624-636. Approach to the Meaning of Facial Expressions. Russell,
1546. Siegle, G. J., Ichikawa, N., Steinhauer, S. (2008). J. A., Fernández-Dols (coord.), The Psychology of Facial
Blink Before and After You Think: Blinks Occur Prior to Expression, 229-254. New York: Cambridge University
and Following Cognitive Load Indexed by Pupillary Press.
Responses. Psychophysiology, 45, 679-687. 1567. Smith, N. (2008). I Was Wrong: The Meanings of
1547. Siegman, A. W. (1987a). The Pacing of Speech in Apologies. New York, NY: Cambridge University Press.
Depression. În Maser, J, D. (coord.), Depression and 1568. Smith, W. J. (1985). Consistency and change in
Eexpressive Behavior, 83-102. Hillsdale, NJ: Erlbaum. communication. În Zivin, G. (coord.), The development
1548. Siegman, A. W. (1987b). The Telltale Voice: Non- of expressive behavior: biology-environment interaction,
verbal Mesasages of Verbal Communication. Feldstein, 51-76. Orlando: Academic Press.
S., Siegman, A. W. (coord.), Nonverbal Behavior and 1569. Smith., C. A., Ellsworth, P. C. (1985). Patterns of
Communication, 2nd ed., 351-433. Hillside, NJ: Cognitive Appraisal in Emotion. Journal of Personality
Erlbaum. and Social Psychology, 48, 813-838.
1549. Siegman, A. W., Feldstein, S. (1985). Multichannel 1570. Smyth, J. M. (1998). Written Emotional Expression:
Integrations of Nonverbal Behavior. Hillsdale, NJ: Effect Sizes, Outcome Types, and Moderating Variables.
Erlbaum. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 6, 236-
1550. Siegman, A. W., Pope, B. (1972). The Effect of 245.
Ambiguity and Anxiety on Interviewee Verbal Behavior. 1571. Snijders, C. J., Slagter, A. H., van Strik, R.,
Siegman, A. W., Pope, B. (coord.), Studies in Dyadic Vleeming, A., Stoeckart, R., Stam, H. J. (1995). Why leg
Communication, 29-67. New York: Pergamon. crossing? The influence of common postures on abdomi-
1551. Silvia, P. J. (2005). What is interesting? Exploring nal muscle activity. Spine, 20 (18), 1989-1993.
the appraisal structure of interest. Emotion, 5, 89-102. 1572. Snowdon, C. T. (2003). Expression of Emotion in
1552. Silvia, P. J. (2008). Interest: The curious emotion. Nonhuman Animals. Davidson, R. J., Scherer, K. R.,
Current Directions in Psychological Science, 17, 57-60. Goldsmith, H. H., Handbook of Affective Sciences, 457-
1553. Simms, T. M. (1967). Pupillary Response of Male 480. New York: Oxford University Press.
and Female Subjects to Pupillary Differences in Male and 1573. Sober, E., Wilson, D. S. (2001). The Evolution and
Female Picture Stimuli. Perception and Psychophysics, Psychology of Unselfish Behaviour. Journal of
6, 115-121. Philosophy, 8, 43-47.
1554. Simonov, P. V., Forlov, M. V. (1973). Utilization of 1574. Solomon, R. (1994). About Love: Re-inventing
Human Voice for Estimation of Man‘s Emotional Stress Romance for Our Times. Lanham, MD: Littlefield Adams.
and State of Attention. Aerospace Medicine, 44, 254- 1575. Solomon, R. C. (1976). The Passions. The Myth and
258. Nature of Human Emotion. Garden City, NY: Doubleday.
1555. Simpson, J. A., Gangestad, S. W., Biek, M. (1993). 1576. Sommer, I., Aleman, A., Ramsey, N., Bouma, A.,
Personality and Nonverbal Social Behavior: An Kahn, R. (2001). Handedness, Language Lateralisation
Ethological Perspective of Relationship Initiation. Jour- and Anatomical Asymmetry in Schizophrenia. British Jo-
nal of Experimental Social Psychology, 29, 434-461. urnal of Psychiatry, 178, 344–351.
1556. Simpson, J. A., Gangestad, S. W., Biek, M. (1993). 1577. Soojin, S. O. (2000). Explanation for the Gender
Personality and Nonverbal Social Behavior: An Differences in Expressing Emotions. SARS, 013.
Ethological Perspective of Relationship Initiation. Jour- 1578. Spiegel, J., Machotka, P. (1974). Messages of the
nal of Experimental Social Psychology, 29 (5), 434-461. Body. London: Collier Macmillan.
242
1579. Sprengelmeyer, R., Young, A. W., Calder, A. J., 1599. Stice, E., Shaw, H. E. (2002). Role of Body
Karnat, A., Lange, H., Hömberg, V., Perrett, D. I., Dissatisfaction in the Onset and Maintenance of Eating
Rowland, D. (1996). Loss of Disgust. Perception of Faces Pathology: A Synthesis of Research Findings. J.
and Emotions in Huntington‘ s Disease. Brain, 119, 1647- Psychosom. Res., 53, 985–993.
1665. 1600. Stienen, B. M. C., Tanaka, A., de Gelder, B. (2011).
1580. Sroufe, L. A. (1979). Socioemotional Development. Emotional voice and emotional body postures influence
Osofsky, J. D. (coord.), The Handbook of Infant each other independently of visual awareness. PLoS
Development, 462-516. New York: Wiley. ONE, 6 (10), e25517.
1581. Stamper, D. A., Lund, D. J., Molchany, J. W., 1601. Stiff, J. B., Miller, G. R. (1986). ―Come to think
Stuck, B. E. (2002). Human Pupil and Eyelid Response to about it…‖: interrogative probes, deceptive
Intense Laser Light: Implications for Protection. Percep- communication and deception detection. Human
tual and Motor Skills, 95, 775–782. Communication Research, 12, 339-357.
1582. Stanners, R. E., Headley, D. B., Clark, W. R. 1602. Stipek, D, Recchia, S., McClintic, S. (1992). Self-
(1972). The Pupillary Response to Sentences: Influences Evaluation in Young Children. Monographs of the Society
of Listening Set and Deep Structure. Psychopysiology, for Research in Child Development, 57 (1), n. s. 226.
12, 257-263. 1603. Stroebe, W. (2000). Social psychology and health.
1583. Steil, L. (1991). Listening training: the key to Buckingham: Open University Press.
success in today‘s organizations. În Borisoff, D., Purdy, 1604. Sturm, V. E., McCarthy, M. E., Yun, I., Madan, A.,
M. (coord.), Listening in everyday life. Maryland: Univer- Yuan, J. W., Holley, S. R., Ascher, E. A., Boxer, A. L.,
sity of America Press. Miller, B. L., Levenson, R. W. (2010). Mutual Gaze in
1584. Steimer-Krause, E., Krause, R., Wagner, G. (2005). Alzheimer‘s Disease, Frontotemporal and Semantic
Interaction Regulations Used by Schizophrenic and Dementia Couples. SCAN, doi:10.1093/scan/nsq055.
Psychosomatic Patients. În Ekman, P., Rosenberg, E. L. 1605. Summala, H., Häkkänen, H., Mikkola, T.,
(coord.),What the Face Reveals: Basic and Applied Stu- Sinkkonen, J. (1999). Task effects on fatigue symptoms
dies of Spontaneous Expression Using the Facial Action in overnight driving. Ergonomics, 42, 798-806.
Coding System (FACS), Ed. 2, 361-380. New York: Oxford 1606. Summerhayes, D. L., Suchner, R. W. (1978). Power
University Press. implications of touch in male female relationships. Sex
1585. Steinhauer, S. R., Hakerem, G. (1992). The Roles, 4, 493–503.
Pupillary Response in Cognitive Psychophysiology and 1607. Sun, D., Chan, C. C. H., Lee, T. M. C. (2012).
Schizophrenia. Friedman, D., Bruder, G. E. (coord.), Identification and classification of facial familiarity in
Psychophysiology and Experimental Psychopathology: A directed lying: An ERP study. PloS ONE, 7 (2), e31250.
Tribute to Samuel Sutton, 182-203. New York: New York 1608. Sundstrom, E. (1975). An experimental study of
Academy of Sciences. crowding: effects of room size, intrusion, and goal
1586. Steinhauer, S. R., Hakerem, G. (1992). The blocking on nonverbal behavior, self-disclosure, and
Pupillary Response in Cognitive Psychophysiology and self-reported stress. Journal of Personality and Social
Schizophrenia. Friedman, D., Bruder, G. E. (coord.), Psychology, 32, 645–654.
Psychophysiology and Experimental Psychopathology: A 1609. Susskind, J. M., Anderson, A. K. (200*). Facial
Tribute to Samuel Sutton 182–204. New York: New York Expression Form and Function. Communicative and Inte-
Academy of Sciences Press. grative Biology, 1, 148-149.
1587. Steinzor, B. (1950). The Spatial Factor in Face to 1610. Susskind, J. M., Lee, D. H., Cusi, A., Feiman, R.,
Face Discussion Groups. Journal of Abnormal and Social Grabski, W., Anderson, A. K. (2008). Expressing fear
Psychology, 45, 552-555. enhances sensory acquisition. Nat. Neurosci., 11 (7),
1588. Stel, M., van Dijk, E., Smith, P. K., van Dijk, W. 843-850.
W., Djalal, F. M. (2012). Lowering the pitch of your 1611. Svensson, U. (2004). Blink behaviour based
voice makes you feel more powerful and think more drowsiness detection - method development and
abstractly. Social Psychological and Personality Science, validation. Biomedical Engineering, University
3 (4), 497-502. Linköping, Linköping.
1589. Stelmack, R. M., Mandelzys, N. (1975). Extraversion 1612. Swann, W., Hixon, J., Stein-Seroussi, A., Gilbert,
and Pupillary Response to Affective and Taboo Words. D. (1990). The fleeting gleam of praise: cognitive
Psychophysiology, 12, 536-540. processes underlying behavioral reactions to self-
1590. Stephen, D. G., Dixon, J. A., Isenhower, R. W. relevant feedback. Journal of Personality and Social
(2009). Dynamics of Representational Change: Entropy, Psychology, 59, 17-26.
Action, and Cognition. Journal of Experimental 1613. Szarota, P. (2010). The mistery of the European
Psychology: Human Perception and Performance, 35 (6), smile: A comparison based on individual photographs by
1811-1832. Internet users. Journal of Nonverbal Behavior, 34,
1591. Stepper, S., Strack, F. (1993). Propioceptive 249256.
Determinants of Emotional and Nonemotional Feelings. 1614. Tabak, J. A., Zayas, V. (2012). The roles of featural
Journal of Personalitaty and Social Psychology, 64, 211- and configural face processing in snap judgements of se-
220. xual orientation. PLoS ONE, 7 (5), e36671.
1592. Stern, J. A., Boyer, D., Schroeder, D. (1994). Blink 1615. Tada, H. (1978). Sponaneous Blinking During a
rate: a possible measure of fatigue. Human Factors, 36, Visual Tracking Performance. Fukushima Journal of Me-
285-297. dical Science, 25, 214-220.
1593. Stern, J. A., Walrath, L. C., Goldstein, R. (1984). 1616. Tajfel, H., Turner, J. C., Austin, W. G., Worchel, S.
The Endogenous Eyeblink. Psychophysiology, 21, 22–33. (1971). Social Categorization and Intergroup Behavior.
1594. Sternberg, R. J., Ben-Zeev, T. (2001). Complex European Journal of Social Psychology, 2, 149–178.
Cognition. Oxford University Press, New York. 1617. Talbot, N. L. (1996). Women Sexually Abused as
1595. Sternberg, R. J., Kaufman, J. C., Pretz, J. E. Children: The Centrality of Shame Issue and Treatment
(2002). The Creativity Conundrum: A Propulsion Model of Implications. Psychotherapy, 33, 11-18.
Kinds of Creative Contributions. New York: Psychology 1618. Tamietto, M., Castelli, L., Vighetti, S., Perozzo, P.,
Press. Geminiani, G., Weiskrantz, L., de Gelder, B. (2009).
1596. Sternberg, R. J., Kaufman, J. C., Pretz, J. E. Unseen Facial and Bodily Expressions Trigger Fast
(2004). A Propulsion Model of Creative Leadership. Emotional Reactions. Proceedings of the National Aca-
Creativity and Innovation Management, 13 (3), 145–153. demy of Sciences of the United States of America
1597. Stewart, C., Cash, W. (2000). Interviewing: (PNAS), 106(42), 17661-17666.
principles and practice, Ed. 9. Boston, MA: McGrawHill. 1619. Tamir, M., Robinson, M. D., Clore, G. L., Martin, L.
1598. Stewart, J., Logan, C. (1998). Together: L., Whitaker, D. J. (2004). Are We Puppets on a String?
Communicating Interpersonally, editia a cincea. Boston, The Contextual Meaning of Unconscious Expressive Cues.
MA: McGraw-Hill. Personality and Social Psychology Bulletin, 30, 237–249.
243
1620. Tanaka, O. M., Vitral, R. W. F., Tanaka, G. Y., 1641. Thayer, R. E. (1989). The Biopsychology of Mood
Guerrero, A. P., Camargo, E. S. (2008). Nailbiting, or and Arousal. New York: Oxford University Press.
Onychophagia: A Special Habit. American Journal of 1642. Theeuwes J, Godijn R (2001). Attention and Ocu-
Orthodentics and Dentofacial Orthopedics, 134 (2), 305- lomotor Capture. Folk, C., Gibson, B. (coord.),
308. Attraction, Distraction, and Action: Multiple
1621. Tangney, J. P., Stuewig, J., Mashek, D. J. (2007). Perspectives on Attentional Capture, Attentional and
What's Moral About the Self-Conscious Emotions? Tracy, Oculomotor Capture, 121-150. Amsterdam: Elsevier.
J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. (coord.), The Self- 1643. Thomas, J. R., French, K. E. (1985). Gender
Conscious Emotions: Theory and Research, 21-37. New Differences Across Age in Motorperformance: A Meta-
York: Guilford. Analysis. Psychological Bulletin, 98, 260-282.
1622. Tanner, J. E., Byrne, R. W. (1993). Concealing 1644. Thomas, L. E. Irwin, D. E. (2006). Blinking and
Facial Evidence of Mood: Evidence for Perspective- Thinking: Voluntary Eyeblinks Disrupt Iconic Memory.
Taking in a Captive Gorilla? Primates, 34, 451-456. Perception and Psychophysics, 68 (3), 475-488.
1623. Tanner, J. E., Byrne, R. W. (1996). Representation 1645. Thomas, L., Levine, T. (1996). Further thoughts on
of Action Through Iconic Gesture in a Captive Lowland recall, memory, and the measurement of listening: a
Gorilla. Current Anthropology, 37, 162-173. rejoinder to Bostrom. Human Communication Research,
1624. Tapias, M., Glaser, J., Keltner, D., Vasquez, K., 23, 306–308.
Wickens, T. (2007). Emotion and Prejudice: Specific 1646. Thomason, T. C., Arbuckle, T., Cady, D. (1980).
Emotions Toward Outgropus. Group Processes and Test of the Eye Movement Hypothesis of Neurolinguistic
Intergroup Relations, 10 (1), 27-39. Programming. Percept. Mot. Skills, 51, 230.
1625. Taylor, J. R., Elsworth, J. D., Lawrence, M. S., 1647. Thompson, M. M., Zanna, M. P., Griffiin, D. W.
Sladek, J. R., Jr., Roth, R. H., Redmond, D. E., Jr. (1995). Let‘s Not Be Indifferent About (Attitudinal)
(1999). Spontaneous Blink Rates Correlate with Ambivalence. Petty, R. E., Krosnick, J. A. (coord.),
Dopamine Levels in the Caudate Nucleus of MPTP- Attitude Strenght: Antecedents and Consequences, 361-
Treated Monkeys. Experimental Neurology, 158, 214– 386. Mahwah, NJ: Erlbaum.
220. 1648. Thomson, D. M., Tulving, E. (1970). Associative
1626. Taylor, K. I., Zäch, P., Brugger, P. (2002). Why Is Encoding and Retrieval Processes in Episodic Memory.
Magical Ideation Related to Leftward Deviation on an Psychological Review, 80, 352–373.
Implicit Line Bisection Task? Cortex, 38, 247–252. 1649. Thornhill, R. (1992a). Fluctuating Asymmetry and
1627. Taylor, S., Neter, E., Wayment, H. (1995). Self- the Mating System of the Japanese Scorpionfly.
evaluation processes. Personality and Social Psychology Behavioral Ecology, 3, 277-283.
Bulletin, 21, 1278–1287. 1650. Thornhill, R. (1992b). Fluctuating Asymmetry,
1628. Teasdale, J. D. (1988). Cognitive Vulnerability to Interspecific Aggression, and Male Mating Tactics in Two
Persistent Depression. Cognition and Emotion, 2, 247- Species of Japanese Scorpionflies. Behavioral Ecology
274. and Sociobiology, 30, 357-363.
1629. Teasdale, J. D., Fogarty, S. J., Williams, J. M. G. 1651. Thornhill, R., Gangestad, S. W. (1993). Human
(1980). Speech Rate as a Measure of Short-term Facial Beauty: Averageness, Symmetry, and Parasite
Variation in Depression. British Journal of Social and Resistance. Human Nature, 4, 237-269.
Clinical Psychology, 19, 271-278. 1652. Thornhill, R., Gangestad, S. W. (1994). Fluctuating
1630. Tecce, J. J. (1992). Psychology: Physiology and Asymmetry and Human Sexual Behavior. Psychological
experimental. Yearbook of Science and Technology, 375– Science, 5, 297-302.
377. New York: McGraw-Hill. 1653. Thornhill, R., Sauer, K. P. (1992). Genetic Size
1631. Tedeschi, J. (1981). Impression management Effects on the Fighting Ability of Sons and Daughters and
theory, social psychological research. New York: Acade- Mating Success of Sons in a Scorpionfly. Animal
mic Press. Behaviour, 43, 255-264.
1632. Telford, C., Thompson, N. (1933). Some Factors 1654. Thrrahian, G. A., Hicks, R. A. (1979). Attribution of
Influencing Voluntary and Reflex Eyelid Responses. Jour- Pupil Size as a Function of Facial Valence and Age in
nal of Experimental Psychology, 16, 524-539. American and Persian Children. Journal of Cross Cultural
1633. Tembrock, G. (1971). Biokommunikation: Psychology, 10, 243-250.
Informationsübertragung im biologischen Bereich, 2. 1655. Tia, B., Saimpont, A., Paizis, C., Mourey, F.,
Berlin: Akademie-Verlag. Fadiga, L., Pozzo, T. (2011). Does Observation of
1634. Tembrock, G. (1975). Die Erforschung des tierlichen Postural Imbalance Induce a Postural Reaction? PLoS
Stimmausdrucks (Bioakustik). Trojan, F. (coord.), ONE, 6 (3), e17799.
Biophonetik, 51-68. Mannheim: Bibliographisches Insti- 1656. Tickle-Degnen, L. (1989). Impressions of rapport:
tut. The effect of nonverbal immediacy on participants and
1635. ten Brinke, L., MacDonald, S., Porter, S., O‘Connor, observers. Unpublished doctoral dissertation, Harvard
B. (2011). Crocodile Tears: Facial, Verbal and Body University, Cambridge, MA.
Language Behaviours Associated with Genuine and 1657. Tickle-Degnen, L., Rosenthal, R. (1992). Nonverbal
Fabricated Remorse. Law Hum. Behav., in presa. aspects of therapeutic rapport. În Feldman, R. S.
1636. Ten Brinke, L., Porter, S., Baker, A. (2012). Darwin (coord.), Applications of nonverbal behavior theories
the detective: Observable facial muscle constrictions and research, 143-164. Hillsdale, NJ: Eflbaum.
reveal emotional high-stakes lies. Teză doctorat, The 1658. Tiedens, L. Z., Linton, S. (2001). Judgement Under
University of British Columbia. Emotional Certainty and Uncertainty: The Effects of
1637. Terburg, D., Aarts, H., Putman, P., van Honk, J. Specific Emotions on Information Processing. Journal of
(2012). În the eye of the beholder: reduced threat-bias Personalitaty and Social Psychology, 81, 973-988.
and increased gaze-imitation towards reward in relation 1659. Tinbergen, N. (1952). Derived activities: their
to trait anger. PLoS ONE, 7 (2), e31373. causation, biological significance, origin, and
1638. Termine, N. T., & Izard, C. E. (1988). Infants‘ emancipation during evolution. Quarterly Review of
response to their mothers‘ expressions of joy and Biology, 27, 1-32.
sadness. Developmental Psychology, 24, 223–229. 1660. Titze, I. (1992). Acoustic Interpretation of the
1639. Tesdale, J. D., Fennel, M. J. V. (1982). Immediate Voice Range Profile (Phonetogram). Speech Hearing
Effects on Depression of Cognitive Therapy Research, 35, 21-34.
Interventions. Cognitive Therapy and Research, 6, 343- 1661. Tolkmitt, F. J., Scherer, K. R. (1986). Effects of
351. Experimentally Induced Stress on Vocal Parameters. Jo-
1640. Thalbourne, M.A. (1994). Belief in the Paranormal urnal of Experimental Psychology: Human Perception
and Its Relationship to Schizophrenia-Relevant Measures: and Performance, 12, 302-313.
A Confirmatory Study. British Journal of Clinical 1662. Tolman, E. C. (1932). Purposive Behavior in Animals
Psychology, 33, 78–80. and Men. New York: Century.
244
1663. Tolman, E. C. (1938). The determinants of behavior the Control of Motor Response. Spatial Vision, 16, 255–
at a choice point. Psychol. Rev., 45, 1–41. 275.
1664. Tolman, E. C. (1939). Prediction of vicarious trial- 1687. Turk, J. (1992). The fragile-X syndrome: On the
and-error by means of the schematic sow-bug. Psychol. way to a behavioral phenotype. British Journal of
Rev., 46, 318–336. Psychiatry, 160, 24–35.
1665. Tomer, R. (2008). Attentional Bias as Trait: 1688. Turney, C., Ellis, K.J., Hatton, N., Owens, L.C.,
Correlations with Novelty Seeking. Neuropsychologia, 46 Towler, J., Wright, R. (1983). Sydney microskills
(7), 2064-2072. redeveloped: series 1 handbook. Sydney: Sydney Univer-
1666. Tomkins, S. S. (1962). Affect, Imagery, sity Press.
Consciousness: Vol. 1. The Positive Affects. New York: 1689. Ueda, Y., Komiya, A. (2012). Cultural Adaptation of
Springer. Visual Attention: Calibration of the Oculomotor Control
1667. Tomkins, S. S. (1963). Affect, Imagery, System in Accordance with Cultural
Consciousness: Vol. 2. The Negative Affects. New York: 1690. Ulrich, G., Zeller, G., Mühlbauer, H.-D. (1983).
Springer. Studien zum Lateralitätsverhalten stationär behandelter
1668. Tomkins, S. S. (1984). Affect Theory. Scherer, K. endogen Depressiver. Archiv für Psychiatrie und
R., Ekman, P. (coord.), Approaches to Emotion, 163-196. Nervenkrankheiten, 233 (6), 457–469.
Hillsdale, NJ: Erlbaum. 1691. Unema, P. J. A., Pannasch, S., Joos, M.,
1669. Tomkins, S. S., McCarter, R. (1964). What and Velichkovsky, B. M. (2005). Time Course of Information
where are the primary affects? Some evidence for a Processing During Scene Perception: The Relationship
theory. Perceptual and Motor Skills, Monograph Between Saccade Amplitude and fixation Duration. Visu-
Supplement 1, 18, 119-158. al Cognition, 12, 473–494.
1670. Tomkins, S. S., McCarter, R. (1964). What and 1692. Unz, D. C., Schwab, F. (2005). Viewres Viewed:
where are the primary affects? Some evidence for a Facial Expression Patterns While Watching TV News.
theory. Perceptual and Motor Skills, 18, 119-158. Anolli, L., Duncan S. Jr., Magnusson, M. S., Riva G.
1671. Tourish, D. (1999). Communicating beyond indivi- (coord.), The Hidden Structure of Interaction: From
dual bias. În Long, A. (coord.), Interaction for practice Neurons to Culture Patterns, 254-263. Amsterdam: IOS.
in community nursing. Basingstoke: Macmillan. 1693. Urry, H. L., van Reekum, C. M., Johnstone, T.,
1672. Toxopeus, C. M., de Jong, B. M., Valsan, G., Kalin, N. H., Thurow, M. E., Schafer, H. S., et al. (2006).
Conway, B. A., Leenders, K. L., Maurits, N. M. (2011). Amygdala and Ventromedial Prefrontal Cortex Are
Direction of Movement Is Encoded in the Human Primary Inversely Coupled During Regulation of Negative Affect
Motor Cortex. PLoS ONE, 6 (11), e27838. and Predict the Diurnal Pattern of Control Secretion
1673. Tracy, J. L., Matsumoto, D. (2008). The Among Older Adults. Journal of Neuroscience, 26 (16),
Spontaneous Expression of Pride and Shame: Evidence 4415-4425.
for Biologically Innate Nonverbal Displays. PNAS, 1694. Valdés-Conroy, B., Román, F. J., Hinojosa, J. A.,
105(33), 11655-11660. Shorkey, S. P. (2012). So Far So Good: Emotion in the
1674. Tracy, J. L., Robins, R. W. (2004). Show Your Pride: Peripersonal/Extrapersonal Space. PLoS ONE, 7 (11),
Evidence for a Discrete Emotion Expression. AMERICAN e49162. doi:10.1371/journal.pone.0049162
Psychological Society, 15(3), 194-197. 1695. Valentini, M., Kischka, W., Halligan, P. W. (2007).
1675. Tracy, J. L., Robins, R. W., Schriber, R. A. (2009). Residual Haptic Sensation Following Stroke Using
Development of a FACS-Verified Set of Basic and Self- Ipsilateral Stimulation. Journal of Neurology
Conscious Emotion Expressions. Emotion, 9(4), 554-559. Neurosurgery and Psychiatry, 79, 266–270.
1676. Tracy, J., Richard, R., June P. T. (2007a). The Self- 1696. Van Baaren, R. B., Fockenberg, D. A., Holland, R.
conscious Emotions: Theory and Research. New York: W., Janssen, L., van Keepenberg, A. (2006). The Moody
Guilford. Chameleon: The Effect of Mood on Nonconscious
1677. Tracy, J., Robins, R. W. (2007a). The Self in Self- Mimicry. Social Cognition, 24, 426-437.
Conscious Emotions - A Cognitive Appraisal Approach. 1697. Van Baaren, R. B., Holland, R. W., Steenaert, B.,
Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. (coord.), The Van Knippenberg, A. (2003). Mimicry for money:
Self-Conscious Emotions: Theory and Research, 3-20. Behavioral consequences of imitation. J. Exp. Soc.
New York: Guilford. Psychol., 39, 393-398.
1678. Tracy, J., Robins, R. W. (2007b). The Psychological 1698. van Elk, M., Blanke, O. (2011). Manipulable Objects
Structure of Pride: A Tale of Two Facets. Journal of Facilitate Cross-Modal Integration in Peripersonal Space.
Personality and Social Psychology, 92, 506-525. PLoS ONE, 6 (9), e24642.
1679. Tracy, J., Robins, R. W. (2007c). The Nature of 1699. Van Hoof, J. A. R. A. M. (1967). The Facial Displays
Pride. Tracy, J. L., Robins, R. W., Tangney, J. P. of the Catarrhine Monkeys and Apes. În Morris, D.
(coord.), The Self-Conscious Emotions: Theory and (coord.), Primate Ethology, 7–68. Chicago: Aldine.
Research, 263-282. New York: Guilford. 1700. Van Hoof, J. A. R. A. M. (1972). A Comparative
1680. Trenholm, S., Jensen, A. (2000) Interpersonal Approach to the Phylogeny of Laughter and Smiling.
communication, ed. 4. Belmont, CA: Wadsworth. Non-verbal Communication, 209-241.
1681. Trivers, R. L. (1972). Parental Investment and 1701. Van Orden, K. F., Limbert, W., Makeig, S., Jung, T.
Sexual Selection. Campbell, B. (coord.), Sexual P. (2001). Eye Activity Correlates of Workload During a
Selection and the Descent of Man, 136-179. New York: Visuospatial Memory Task. Human Factors, 43, 111–121.
Aldine de Gruyter. 1702. van Praag, H., Christie, B. R., Sejnowski, T. J.,
1682. Trivers, R. L. (1985). Social Evolution. Menlo Park, Gage, F. J. (1999). Running Enhances Neurogenesis,
CA: Benjamin/Cummings. Learning, and Long-Term Potentiation in Mice.
1683. Troisi, A., Pasini, A., Bersani, G., Guispini, A., Proceedings of the National Academy of Sciences of the
Ciani, N. (1989). Ethological predictors of amitriptyline United States of America, 96, 13427-13431.
response in depressed outpatients. Journal of Affective 1703. van Praag, H., Kempermann, G., Gage, F. H.
Disorders, 17, 129–136. (1999). Running Increases Cell Proliferation and
1684. Trommershäuser, J., Landy, M. S., Maloney, L. T. Neurogenesis in the Adult Mouse Dentate Gyrus. Nature
(2006). Humans Rapidly Estimate Expected Gain in Neuroscience, 2, 266-270.
Movement Planning. Psychological Science, 17 (11), 981- 1704. van Reekum, C. M., Johnstone, T., Urry, H. L.,
988. Thurow, M. E., Schaefer, H. S., Alexander, A. L., David-
1685. Trommershäuser, J., Maloney, L. T., Landy, M. S. son, R. J. (2007). Gaze Fixation Predict Brain Activation
(2003a). Statistical Decision Theory and the Selection of During the Voluntary Regulation of Picture-Induced Ne-
Rapid, Goal-Directed Movements. Journal of the Optical gative Affect. Neuroimage, 36, 1041-1055.
Society of America A, 20, 1419–1432. 1705. van Reekum, C., Banse, R., Johnstone, T., Etter,
1686. Trommershäuser, J., Maloney, L. T., Landy, M. S. A., Wehrle, T., Scherer, K. R. (2004).
(2003b). Statistical Decision Theory and Trade-Offs in Psychophysiological Responses to Appraisal Responses in
245
a Computer Game. Cognition and Emotion, 18 (5), 663- Scherer, H. G. Wallbott, A. B. Summerfield), 98-116.
688. Cambridge, UK: Cambridge University Press.
1706. Van Slyke, E. (1999). Listening to conflict: finding 1729. Wallbott, H. G., Scherer K. R. (1986). Cues and
constructive solutions to workplace disputes. New York: channels in emotion recognition. Journal of Personality
AMACOM. and Social Psychology, 51, 690-699.
1707. Van Swol, L. M., Drury, M. (2006). The effects of 1730. Wallbott, H. G., Scherer, K. R. (1986). Cues and
shared opinions on nonverbal mimicry. Paper presented Channels in Emotion Recognition. Journal of Personality
at the International Communication Association Annual and Social Psychology, 51 (4), 690-699.
Conference. 1731. Wallbott, H. G., Scherer, K. R. (1991). Stress
1708. Verghese, J., Xue, X. (2011). Predisability and Gait Specificities: Differential Effects of Coping Style,
Patterns in Older Adults. Gait and Posture, 33 (1), 98- Gender, and Type of Stressor on Automatic Arousal, Fa-
101. cial Expression, and Subjective Feeling. Journal of
1709. Verwey, W. B., Zaidel, D. M. (2000). Predicting Personality and Social Psychology, 61 (1), 147-156.
drowsiness accidents from personal attributes, eye 1732. Waller, B. M., Cray, J. J., Jr., Burrows, A. M.
blinks and ongoing visual behavior. Personality and Indi- (2008). Selection for Universal Facial Emotion. Emotion,
vidual Differences, 28, 123-142. 8 (3), 435-439.
1710. von Cramon, D., Schuri, U. (1980). Blink Frequency 1733. Watanabe, K., Matsuda, T., Nishioka, T.,
and Speech Motor Activity. Neuropsychologia, 18, 603- Namatame, M. (2011). Eye Gaze During Observation of
606. Static Faces in Deaf People. PloS One, 6 (2), e16919.
1711. von Cranach, M. (1971). The Role of Orienting 1734. Watson, D., Suls, J., Haig, J. (2002). Global Self-
Behavior in Human Interaction. Esser, A. H. (coord.), Esteem in Relation to Structural Models of Personality
Behavior and Environment: The Use of Space by Animals and Affectivity. Journal of Personality and Social
and Man, 217–37. New York, NY: Plenum. Psychology, 83 (1), 185-197.
1712. Von Grunhau, M., Anston, C. (1995). The Detection 1735. Watson, D., Tellegen, A. (1988). Toward a Consen-
of Gaze Direction: A Stare-in-the-Crowd Effect. sual Structure of Mood. Psychological Bulletin, 98, 219-
Perception, 24, 1297-1313. 235.
1713. Voss, J. L., Warrenb, D. E., Gonsalves, B. D., 1736. Watson, D., Tellegen, A. (1999). Issues in the Di-
Federmeier, K. D. et al. (2011). Spontaneous revisitation mensional Structure of Affect – Effects of Descriptors,
during visual exploration Measurement Error, and Response Formats: Comment on
1714. Vouloumanos, A. Werker, J. F. (2007). Listening to Russell and Carroll (1999). Psychological Bulletin, 125,
Language at Birth: Evidence for a Bias for Speech in 601-610.
Neonates. Developmental Science, 10 (2), 159-171. 1737. Watson, O. M. (1970). Proxemic Behavior. The
1715. Vrij, A. (2008). Detecting Lies and Deceit. Hague: Mouton.
Chichester: John Wiley. 1738. Watson, O. M. (1974). Proxemics. În Sebeok, T. A.
1716. Vrij, A., Akehurst, L., Morris, P. (1997). Indivisual (coord.), Current Trends in Linguistics, 12, 311-344. The
Differences in Hand Movements During Deception. Jour- Hague: Mouton.
nal of Nonverbal Behavior, 21 (2), 87-102. 1739. Watson, P. J., Thornhill, R. (1994). Fluctuating
1717. Vrij, A., Mann, S. (2005). Police Use of Nonverbal Asymmetry and Sexual Selection. Trends in Ecology and
Behavior as Indicators of Deception. În Riggio, R. E., Evolution, 9, 21-25.
Feldman, R. S. (coord.), Applications of Nonverbal 1740. Waxer, P. (1977). Nonverbal cues for anxiety: An
Communication, 63–94. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum. examination of emotional leakage. Journal of Abnormal
1718. Vrij, A., Mann, S. (2005). Police use of nonverbal Psychology, 86, 306-314.
behavior as indicators of deceit. În Riggio, R. E., 1741. Weary, G., Jacobson, J. A. (1997). Causal
Feldman, R. S. (coord.), Applications of Nonverbal Uncertainty Beliefs and Diagnostic Information Seeking.
Communication, 63-94. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum. Journal of Personalitaty and Social Psychology, 73, 839-
1719. Vuilleumier, P. (2005). How Brains Behave: Neural 848.
Mechanisms of Emotional Attention. Trends in Cognitive 1742. Wegner, D. M., Gold, D. B. (1995). Fanning Old
Sciences, 9, 585-594. Flames: Emotional and Cognitive Effects of Suppressing
1720. Vuilleumier, P., Schwartz, S. (2001). Beware and Thoughts of a Past Relationship. Journal of Personality
Be Aware: Capture of Spatial Attention by Fear-Related and Social Psychology, 68, 782–792.
Stimuli in Neglect. NeuroReport, 12, 1119-1122. 1743. Wehrle, T., Kaiser, S., Schmidt, S., Scherer, K. R.
1721. Waber, D. P. (1979). Neuropsychological aspects of (2000). Studying Dynamic Models of Facial Expression of
Turner‘s syndrome. Developmental Medical Child Emotion Using Synthetic Animated Faces. Journal of
Neurology, 21, 58–70. Personality and Social Psychology, 78(1), 105-119.
1722. Wagner, H., Lee, V. (1999). Facial behavior alone 1744. Weiner, B. (1986). An Attributional Theory of
and in the presence of others. În Philippot, P., Feldman, Motivation and Emotion. New York: Springer.
R. S., Coats, E. J. (coord.), The social context of non- 1745. Welford, A. T. (1974). Introductory Lecture to
verbal behavior, 262-286. New York, NY: Cambridge Session IV on the Sequencing of Action. Brain Research,
University Press. 71 (2-3), 381-392.
1723. Wahaj, S. A., Guse, K. R., Holekamp, K. E. (2001). 1746. Wells, T. T., Beevers, C. G., Robison, A. E., Ellis,
Reconciliation in the Spotted Hyena (Crocuta Crocuta). A. J. (2010). Gaze Behavior Predicts Memory Bias for
Ethology, 107, 1057-1074. Angry Facial Expressions in Stable Dysphoria. Emotion,
1724. Walker, D. N. (1971). Openness to Touching: A 10 (6), 894-902.
Study of Strangers in Nonverbal Interaction. Doctoral 1747. Wendorff, T., Linnemann, M., Lemke, M. R. (2002).
dissertation, University of Connecticut, Ann Arbor, MI. Lokomotion und Depression [Locomotion and
University Microfilms, No. 71–18, p. 454. Depression]. Fortschr. Neurol. Psychiatr., 70, 289–296.
1725. Walker, E., Lewine, R. J. (1990). Prediction of 1748. Westmyer, R., Rubin, R. (1998). Appropriateness
Adult-Onset Schizophrenia from Childhood Home Movies and effectiveness of communication channels in compe-
of the Patients. American Journal of Psychiatry, 147, tent interpersonal commumcation. Journal of
1052-1056. Communication, 48, 27-48.
1726. Walker, J. (2001). Control and the psychology of 1749. Whalen, P. J., Rauch, S. L., Etcoff, N. L.,
health. Buckingham: Open University Press. McInerney, S. C., Lee, M. B., Jenike, M. A. (1998).
1727. Wallbott, H. G. (1998). Bodily Expression of Masked Presentations of Emotional Facial Expressions
Emotion. European Journal of Social Psychology, 28, Modulate Amygdala Activity Without Explicit Knowledge.
879-896. The Journal of Neuroscience, 18 (1), 411-418.
1728. Wallbott, H. G., Ricci-Bitti, P., Babbinger-Huber, E. 1750. Wheaton, L. A, Nolte, G., Bohlhalter, S., Fridman,
(1986). Non-verbal Reactions to Emotional Experiences. E., Hallett, M. (2005). Synchronization of Parietal and
Experiencing Emotion: A Cross-Cultural Study (K. R. Premotor Areas During Preparation and Execution of
246
Praxis Hand Movements. Clinical Neurophysiology, 116 1775. Xing, C., Isaacowitz, D. M., (2006). Aiming at
(6), 1382-1390. Happiness: How Motivation Affects Attention to and
1751. Wheldall, K., Bevan, K., Shortall, A. (1986). A Memory for Emotional Images. Motivation and Emotion,
touch of reinforcement: the effects of contingent 30 (3), 243-250.
teacher touch on the classroom behaviour of young 1776. Xu, J., Gannon, P. J., Emmorey, K., Smith, J. F.,
children. Educational Review, 38, 207-216. Braun, A. R. (2010). Symbolic Gestures and Spoken
1752. Whitaker, H. H. (1976). Neurobiology of Language. Language Are Processed by a Common Neural System.
Carterette, E. C., Friedman, M. P., Handbook of PNAS, 106 (49), 20664-20669.
Perception, vol. 3. Language and Speech, 121-144. New 1777. Yabar, Y., Johnston, L., Miles, L., Peace, V. (2006).
York: Academic Press. Implicit behavioral mimicry: investigating the impact of
1753. Whitcher, S. J., Fisher, J. D. (1979). Multidimensi- group membership. J. Nonverbal. Behav., 30, 97-113.
onal Reaction to Therapeutic Touch in a Hospital 1778. Yardley, L., Gardner, M., Leadbetter, A., Lavie, N.
Setting. Journal of Personality and Social Psychology, (1999). Effect of Articulatory and Mental Tasks on
37, 87–96. Postural Control. Neuroreport, 10 (2), 215-219.
1754. White, G. L., Maltzman, L. (1977). Pupillary 1779. Yasuko, O., Yo, M. (2001). Estimates of Impressions
Activity While Listening to Verbal Passages. Journal of Based on Frequency of Blinking. Social Behavior and
Research in Personality, 12, 361-369. Personality, 29 (2), 159-168.
1755. Widen, S. C. (2012). Children‘s interpretation of 1780. Yates, F. (1969). The Art of Memory. New York:
facial expressions: the long path from valence-based to Penguin.
specific discrete categories. Emotion Review (în curs de 1781. Yngve, V. H. (1970). On Getting a Word in
publicare). Edgewise. Papers from the sixth regional meeting of the
1756. Widen, S. C., Naab, P. (2012). Can an anger face Chicago Linguistics Socirty, 567-578. Chicago, USA: Chi-
also be scared? Malleability of facial expressions. cago Linguistic Society.
Emotion, 12 (5), 919-925. doi: 10.1037/a0026119 1782. Yoon, H. W., Chung, J. Y., Song, M. S., Park, H.
1757. Wilding, J., Cook, S., Davis, J. (2000). Sound Fami- (2005). Neural Correlates of Eye Blinking; Improved by
liar. The Psychologist, 13, 558–562. Simultaneous fMRI and EOG Measurement. Neuroscience
1758. Williamson, S. S., Zivotofsky, A. Z., Basso, M. A. Letters, 381, 26–30.
(2005). Modulation of Gaze-Evoked Blinks Depends 1783. Yorzinski, J. L., Platt, M. L. (2008). Same-Sex Gaze
Primarly on Extraretinal Factors. Journal of Attraction Influences Mate-Choice Copying in Humans.
Neurophysiology, 93, 627-632. PloS ONE, 5 (2), e9115.
1759. Willis, F., Briggs, L. (1992). Relationship and touch 1784. Yoshimoto, D. K., Shapiro, A., O‘Brien, K.,
in public places. Journal of Nonverbal Behavior, 16, 55- Gottman, J. M. (2005). Nonverbal communication coding
63. systems of commited couples. În Harrigan, J. A., Rosen-
1760. Willis, J., Todorov, A. (2006). First Impressions: thal, R., Scherer, K. R. (coord.), The New Handbook of
Making Up Your Mind After a 100-ms Exposure to a Face. Methods in Nonverbal Behavior Research, 369-397. New
Psychol. Sci., 17 (7), 592-598. York: Oxford University Press.
1761. Willis, M. L., Palermo, R., Burke, D. (2011). Judging 1785. Yoshizaki, Y. (1997). The Value Shift of Japanese
approachability on the face of it: The influence of face Youth. Comparative Civilizations Review, 35, 1-14.
and body expressions on the perception of 1786. Young, G. S., Merin, N., Rogers, S. J. M., Ozonoff,
approachability. Emotion, 11 (3), 514-523. S. (2009). Gaze Behavior and Affect at 6 Months:
1762. Wilming, N., Betz, T., Kietzmann, T. C., König, P. Predicting Clinical Outcomes and Language Development
(2011). Measures and Limits of Models of Fixation in Tipically Developing Infants and Infants at Risk for Au-
Selection. PLoS ONE, 6 (9), e24038. tism. Developmental Science, 12, 798-814.
1763. Wilson, G. (1978). Introversion/Extroversion. Lon- 1787. Young, I. M. (1990). Throwing Like a Girl: A
don, H., Exner, J. E. (coord.), Dimensions of Phenomenology of Feminine Body Comportment,
Personality, 217-261. New York: Wiley. Motility, and Spatiality. În Throwing Like a Girl and
1764. Wilson, G. (1999). Groups in Context: Leadership Other Essays in Feminist Philosophy and Social Theory,
and Participation in Small Groups, Ed. 5. Boston: 141-159. Bloomington: Indiana University Press.
McGraw-Hill. 1788. Zajonc, R. B. (1985). Emotion and facial efference:
1765. Wilson, M. (2002). Six Views of Embodied a theory reclaimed. Science, 228, 15-21.
Cognition. Psychonomic Bulletin & Review, 9, 625–636. 1789. Zajonc, R. B., Murphy, S. T., Inglehart, M. (1989).
1766. Wiseman, R., Watt, C., ten Brinke, L. et al. (2012). Feeling and facial efference: implications of the vascu-
The eyes don‘t have it: lie detenction and Neuro- lar theory of emotion. Psychological Review, 96, 395-
Linguistic Programming. PLoS ONE, & (7), e40259. 418.
1767. Wolvin, A. and Coakley, C. (1996). Listening, editia 1790. Zametkin, A. I., Stevens, J. R., Pittman, R. (1979).
a cincea. Boston, MA: McGraw-Hill. Ontogeny of Spontaneous Blinking and of Habituation of
1768. Wolvin, A., Coakley, C. (1996). Listening, ed. 5. the Blink Reflex. Annals of Neurology, 5, 453-457.
Boston, MA: McGraw-Hill. 1791. Zammuner, V. L. (1998). Concepts of Emotion:
1769. Wood, J. V., Giordano-Beech, M., Taylor, K. L., "Emotionness", and Dimensional Ratings of Italian
Michela, J. L., Gaus, V. (1994). Strategies of Social Emotion Words. Cognition and Emotion, 12, 243-272.
Comparison Among People with Low Self-Esteem: Self- 1792. Zebrowitz, L. A., Montepare, J. M. (2008). Social
Protection and Self-Enhancement. J. Pers. Soc. psychological face perception: Why appearance matters.
Psychol., 67, 713–731. Soc. Pers. Psychol. Compass., 2, 1497-1517.
1770. Woodmansee, J. J. (1967). The Pupil Reaction as an 1793. Zentner, M. R., Kagan, J. (1996). Perception of
Index of Positive and Negative Affect. Paper presented Music by Infants. Nature, 383, 29.
at the meeting of the American Psychological Associati- 1794. Zentner, M. R., Kagan, J. (1998). Infants‘
on, Washington, D.C. Perception of Consonance and Dissonance in Music.
1771. Woodworth, R., Marquis, D. (1949). Psychology: a Infant Behavior and Development, 21, 483–492.
study of mental life. Londra: Methuen. 1795. Zentner, M., Grandjean, D., Scherer, K. R. (2008).
1772. Woodzicka, J. A., LaFrance, M. (2005). Working on Emotions Evoked by the Sound of Music:
a smile: responding to sexual provocation in the Characterization, Classification, and Measurement.
workplace. În Riggio, R. E., Feldman, R. S. (coord.), Emotion, 4, 494-521.
Applications of Nonverbal Communication, 139-155. 1796. Zhang, H., Yan, H.-M., Kendrick, K. M., Li, C.-Y.
Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum. (2012). Both lexical and non-lexical characters are
1773. Wright, R. D., Ward, L. M. (2008). Orienting of processed during saccadic eye movements. PLoS ONE, 7
attention. Marea Britanie: Oxford University Press. (9), e46383.
1774. Wundt, W. (1896). Grundriss der Psychologie.
Leipzig: Engelmann.
247
1797. Zhang, J., Li, X., Song, Y., Liu, J. (2012). The in e-mail. Paper presented at the 1st NSF/NIJ
fusiform face area is engaged in holistic, not parts- conference on intelligence and security informatics,
based, representation of faces. PLoS ONE, 7 (7), e40390. Tucson, AZ, USA.
1798. Zhao, Y. (1999). Leaving the Countryside: Rural-To- 1802. Zhou, L., Zhang, D. S. (2008). Following linguistic
Urban Migration Decisions in China. The American Eco- footprints: Automatic deception detection in online
nomic Review, 89 (2), 281-286. Papers and Proceedings communication. Communications of the ACM, 51 (9),
of the One Hundred Eleventh Annual Meeting of the 119-122.
American Economic Association. 1803. Zuckerman, M. (1994). Behavioral Expressions and
1799. Zhou, X., Wildschut, T., Sedikides, C., Bio-Social Expressions of Sensation Seeking. Cambridge
Chen, X., Vingerhoets, A. J. J. M. (2012). University Press, Cambridge.
Heartwarming memories: Nostalgia maintains 1804. Zuckerman, M., Cloninger, C. R. (1996).
physiological comfort. Emotion, Vol 12(4), Aug Relationships Between Cloninger‘s, Zuckerman‘s, and
2012, 678-684. doi: 10.1037/a0027236 Eysenck‘s Dimensions of Personality. Personality and In-
1800. Zhou, L., Burgoon, J. K., Nunamaker, J. F., dividual Differences, 21, 283-285.
Twitchell, D. (2004a). Automating linguisticsbased cues 1805. Zivin, G. (1985). Separating the issues in the study
for detecting deception in text-based asynchronous of expressive development: a framing chapter. În Zivin,
computer-mediated communication. Group Decision and G. (coord.), The development of expressive behavior:
Negotiation, 13 (1), 81-106. biology-environment interaction, 3-26. Orlando: Aca-
1801. Zhou, L., Burgoon, J. K., Twitchell, D. P. (2003). A demic Press.
longitudinal analysis of language behavior of deception
248
ADDENDĂ
TABELUL A1. PREDICȚIILE TEORIEI COMPONENȚIALE DE STRUCTURARE A EVĂLUARILOR COGNITIVE ASUPRA SUBSISTEMELOR
EMOȚIEI249 (Scherer, 1985, 1989b)
SISTEM DE ACȚIUNE
TONUS MUS-
INSTRUMEN-
STIMUL FUNCȚII
LOCOMOȚIE
FUNCȚII SISTEM DE
EVALUAT ORGANISMIC
POSTURĂ
SOCIALE SUPORT
CA: E
CULAR
VOCE
FAȚĂ
TAL
noutate
sprâncene
şi pleoape îndreptare,
orientare, răspuns de schimbări întrerupe- întrerupe-
nou alertare ridicate; întrerupere ridicarea
concentrare orientare locale re, inhalare re
deschidere capului
orificii
homeostază liniştire nicio schimba- nicio nicio nicio nicio nicio nicio
familiar
re schimbare schimbare schimbare schimbare schimbare schimbare
plăcere intrinsecă
încorporare recomanda- sensibilizarea diminuare extinderea largă mişcare expansiune, apropiere
re capacității slabă orificiilor centripeta- deschidere
plăcut
senzoriale lă
globale
respingere revenire, răspuns amplifica- închiderea îngustă mişcare închidere, evitare,
neplăcut avertizare defensiv: re orificiilor centrifugă strâmtare distanțare
desensibilizare
importanță
relaxare comunicarea schimbare diminuare tonus relaxată poziție poziție poziție de
potrivit stabilității trofotropică relaxat confortabi- confortabi- repaus
lă lă
activare comunicarea dominanță amplifica- m. tensionată depinde de depinde de depinde de
discre-
acțiunii ergotropică re corrugator obiectiv obiectiv obiectiv
pant
(UA 4)
potențial de coping
readaptare indicarea dominanță hipotonie coborârea laxă încetinire, închidere încetinire,
fără
retragerii trofotropică pleoapelor sau nicio sau nicio
control
activitate activitate
asertivitatea asertivitatea balanță ergo- diminuare tensiona- voce mişcare înclinare în apropiere
obiectivului dominanței trofo, descăr- uşoară, rea mandi- completă, competitivă față
putință şi
care de tensiune în bulei şi totală
control
noradrenalină, jurul danturii
mari
volum de aer gâtului şi
crescut capului
protecție exprimarea dominanță hipertonus UA 25+26 voce mişcare de pregătirea mişcare
sumisiunii ergotoropică, , tensiune subțire protecție pentru rapidă sau
descărcare de în zonele mişcare oprire
putință şi
adrenalină, locomoto- bruscă
control
vasoconstricti rii (înlemnire)
scăzute
e periferică,
volum de aer
crescut
249
Coloana 1: dimensiunile evaluării cognitive care sunt realizate asupra stimulului; coloanele 2, 3, 4 şi sistemul de acțiune: componente ale
emoției.
249
TABELUL A2. SINTEZA FINALĂ: STĂRI SAU REACȚII ÎN RELAȚIE CU INDICATORII NONVERBALI 250
INDICATORI:
REACȚIE AFECTIVĂ SAU COGNITIVĂ,

FAȚĂ VOCE ȘI DISCURS CORP (MIȘCĂRI, PSOTURĂ) OCHI (PRIVIRE, CLIPIRE, PUPILĂ) PROXIMITATE SCHIMBĂRI FIZIOLOGICE
TRĂSĂTURĂ, SAU COMPORTAMENT
o trunchi și picioare drepte, mișcări corporale în sus, pășire în
admirație (engl. admiration)
față, brațe deschise în față (De Meijer, 1989);
o UA 5, 27 (Scherer și Ellgring, 2007a); o întinderea brațelor în lateral (Scherer și Ellgring, 2007a);
agitație
o apar ilustratori (Scherer și Ellgring, 2007a);
o ZD și răs frecvente (Keltner, 1996); o capul înclinat în față în cazul observării persoanelor care o rata mică a clipirii în accesarea memoriei, în compa-
o cele mai rare expresii faciale care apar sunt ale ener- exprimă jenă, indicând compasiune și simpatie către acestea rație cu scorul mic pentru această trăsătură (Hubbard
vării și dezgustului (Keltner, 1996); (Eisenberg et al., 1989); et al., 2006);
agreabilitate (trăsătură)
o UA 1+4 ca răspuns la jena altora (semnalează nu tris- o privirea îngrijorată a persoanelor care exprimă jena,
tețe, ci compasiune și simpatie) (Eisenberg et al., indicând compasiune și simpatie către acestea
1989); (Eisenberg et al., 1989);
o brațe și mișcări diagonale și angulare, postură pe diagonală
amenințare (engl. threat)
(Aronoff et al., 1992);
o UA 6+12; 26, 27 (Shiota et al., 2003); o mișcarea bruscă a capului, chiar daca nu apare râsul (Shiota et
o dacă zâmbetul este reciproc, durata acestuia se poate al., 2003);
amuzament (engl. amusement) amplifica (Hoque et al., 2011); o înclinarea capului în lateral (Shiota et al., 2003);
o dacă zâmbetul este controlat, apare în combinație cu
UA 18 și 19 (Ceschi și Scherer, 2003);
o cap și trunchi arcuite, genunchi ușor îndoiți, pășire n spate
antipatie (engl. antipathy)
(De Meijer, 1989);
o UA 25 apare des mai ales pentru femei (Wallbott și o intensitatea vocii scade (Johnstone și Scherer, 2000); o energie și mișcări scăzute, trunchi și membre relativ extinse o rata clipirii crește (French și Veys, 2007); o distanțe interpersonale mari (Ickinger și
Scherer, 1991); o discurs necoordonat (Siegman, 1987b); (Gross et al., 2010); o rata clipirii crește (Harrigan și O‘Connell, 1996); Morris, 2001);
o UA specifice fricii (Harrigan și O‘Connell, 1996); o înălțimea amplă a vocii (Pope et al., 1970; Scherer, o balansare posturală (Hainaut et al., 2011); o priviri mutuale rare (Jurich şi Jurich, 1974);
o Frecvența de apariție a mișcărilor faciale este mare 1988); o posibil mușcarea buzelor (Rozin și Cohen, 2003);
(Harrigan și O‘Connell, 1996); o A ca trăsătură: pauze frecvente și lungi în vorbire în o înclinare posturală în față, posibil ca urmare a stresului;
o UA 12 (zâmbet fals) apare mai des decât ZD (UA 6+12) contextele negative (Helflich și Dahme, 1974); pregătire pentru fugă, evitare (Maki și Mcllory, 1996);
anxietate (A) (Harrigan și O‘Connell, 1996); o A ca reacție: pauze lungi în vorbire, în comparație cu o mişcări ritmate; frământarea mâinilor (engl. hand-wringing)
A ca trăsătură (Kasl și Mahl, 1965; Siegman și Pope, (Jurich şi Jurich, 1974; Mahl, 1987; Waxer, 1977);
1972); o autoatingeri frecvente (Shreve et al., 1988);
o A ca reacție: înclinarea în față a corpului; schimbări
posturale frecvente (Maki și Mcllory, 1996);
o murmur (Diehn et al., 1959; murmur; Glbl și
Chasaide, 2003; Moore, 1939);
o apar elemente specifice fricii (Marcus şi Wilson, 1996); o aprobări frecvente din cap (Ayers, 1989; Shibata, 1990); o evitarea contactului vizual mutual (Larsen și o roșire facială (Drummond și Su, 2012);
o decodificarea expresiilor faciale nu este problematică Shackelford, 1996); efectul se amplifică dacă în anti-
(Mullins şi Duke, 2004), deși există studii recente care ciparea dezaprobării (Farabee et al., 1993);
arată că procesarea expresiilor faciale este îngreunată
(Davis et al., 2011; Machado-de-Sousa et al., 2010);
o persoanele cu anxietatea legată de discursul public
anxietate socială (trăsătură) (AS) răspund mai negativ la expresiile faciale emoționale
atunci când sunt confruntate cu acest tip de stimul
(Neta et al., 2009);
o AS amplă este asociată cu abilitatea scăzută de recu-
noaștere a fețelor umane, relație independentă de
memoria vizuală generală sau IQ îngreunată (Davis et
al., 2011; Machado-de-Sousa et al., 2010);
o ZD (Rosenfeld și Hancks, 1980); o completări verbale (Rosenfeld și Hancks, 1980); o aprobări frecvente din cap, în cazul femeilor mai des decât al o contact vizual (însă aici trebuie luat în considerare o deaccelerarea ritmului cardiac (Brilhart și Galanes,
o mișcări în zona buzelor neasociate cu vorbirea 251 o reglatori verbali (e.g. da, sigur, sau înțeleg) bărbaților (Steward și Logan, 1998); comportamentul normal al individului, care poate să 1998);
(Rosenfeld și Hancks, 1980); Rosenfeld și Hancks, 1980); o aprobări frecvente din cap (Duggan și Parrott, 2001; Rosenfeld presupună evitarea privirii în mod uzual) (Bavelas et
o UA 1+2 (Rosenfeld și Hancks, 1980); și Hancks, 1980); al., 2002; Rosenfeld și Hancks, 1980);
ascultare (engl. listening)
o mimică motoare, sau expresii faciale de reflectare a o posturi specifice atenției, ca înclinarea corpului în față, încli- o clipire (Rosenfeld și Hancks, 1980);
stării celeilalte persoane, generate de capacitatea narea capului în lateral, sau mimică posturală (Rosenfeld și
empatică (Bavelas et al., 1986; Rosenfeld și Hancks, Hancks, 1980);
1980);
o UA 6+12 (Frank și Ekman, 1993, 1996; Ekman și David- o F0 și amplitudinea cresc (Johnstone și Scherer, 2000); o trunchi și picioare drepte; mișcări corporale rapide, în sus sau
son, 1993; Ekman et al., 1980; Ekman și Keltner, 1997; o tensiune în voce (Glbl și Chasaide, 2003); în față; mușchi tensionați; brațele deschise în față (De Meijer,
bucurie (engl. joy)
Ekman et al., 2005); 1989);
o UA 38 (Scherer şi Ellgring, 2007a, b); o trunchi și membre extinse (Gross et al., 2010);
o velocitatea mare a mișcărilor capului, calitate mare a mișcări-
calm (engl. serene)
lor (Castellano et al., 2008);
o UA 1+4 (Keltner și Schiota, 2003); o postură înclinată în față (Keltner și Schiota, 2003); o contact vizual sporit, de monitorizare (Keltner și o deaccelerarea ritmului cardiac (Keltner și Schiota,
compasiune
Schiota, 2003); 2003);
o UA 1+2+4+11 (Scherer și Ellgring, 2007a); o umeri căzuți în față, brațe extinse în jos și pe diagonală de-a o rata clipirii scade în concentrarea vizuală (De Jong
o UA 26+26 (Scherer și Ellgring, 2007a, b); lungul corpului (Kleinsmith et al., 2011); și Merckelbach, 1990; Tada, 1978);
concentrare o UA 7 (Mortillaro et al., 2011); o rata clipirii scade în ascultare, în comparație cu
o UA 4 (Ekman, 1979); vorbirea (Caplan și Gathrie, 1994);
o rata clipirii scade în atenție (Yasuko și Yo, 2001);
confuzie o posibil UA 4+6(+7) (Rozin și Cohen, 2003);
250
Disfuncțiile afective sunt sintetizate în capitolul 10.
251
Cei doi autori nu specifică mișcările exacte (Rosenfeld și Hancks, 1980, p. 196).
o UA 7 (McDaniel et al., 2007);
o UA 12 apar foarte rar sau deloc (McDaniel et al., 2007);
o confuzie asociată cu învățarea: UA 4+7 (D'Mello et al.,
2009);
o ZD și râsul apar des (Keltner, 1996);
conștiinciozitate (trăsătură) (engl.
o Alte emoții negative apar rar, mai puțin jena (Keltner,
conscientiousness)
1996);
o mișcări circulare ale brațelor și corpului, mișcări fluide, rela-
cordialitate (engl. warmth)
xate (Aronoff et al., 1992);
o rata clipirii amplificată pentru persoanele cu scor
mar al creativității (Chermahini și Hommel, 2010);
o scor mare al căutării noului 252: bias atențional către
creativitate (trăsătură) partea dreaptă (Nicholls et al., 1999; Tomer, 2008;
Slagter, 2010);
o gândire divergentă: rata mare a clipirii (Chermahini
și Hommel, 2010);
deschiderea către expereințele noi o ZD - ca amuzament - apare des în contextele intelectu-
(trăsătură) (engl. openness to ale (Keltner, 1996);
experience)
o UA 4, 7, 9, 10, 15, 16, 17, 19, 24, 25, 26, 39 (Scherer o nu este cert dacă F0 scade sau crește (Johnstone și o cap și trunchi arcuite, genunchi slab îndoiți (De Meijer, 1989); o conductanța pielii este mai mare decât în afectele
și Ellgring, 2007b; Wallbott și Scherer, 1991); Scherer, 2000); o umerii în față, capul înclinat în față, încrucișarea mâinilor la pozitive (Cacioppo et al., 2000);
dezgust
o UA 9, 10, 25+26 (Ekman și Friesen, 1975); piept (Wallbott, 1998); o ritm cardiac scăzut, în comparație cu tristețea, frica
o UA 9 (Rozin et al., 1994); și enervarea (Cacioppo et al., 2000);
o UA 4 (Scherer și Ellgring, 2007b); o autoatingere (Harrigan, 1985); o evitarea privirii, în contextele sociale (Doherty-
o înlemnire/blocare comportamentală (Scherer et al., 2004bw); Sneddon, 2005);
o apariția clipirii atenționale pentru stimulii secundari
(i.e. stimulii care apar sau sunt prezentați după un
alt stimul) (Colzato et al., 2008; Shapiro, 2001);
o dilatarea continuăa a pupilelor pe durata încărcătu-
rii cognitive (Beatty, 1982a);
o eroare cognitivă: latența foarte mică a clipirilor
(Sirevaag et al., 1999);
o eroare cognitivă: clipiri rapide și în rafale, posibil
dificultate cognitivă 253 însoțite de închiderea ochilor (Ekman, 1997b);
o amplificarea ratei clipirii și dilatarea pupilei (Peng
et al., 2006);
o cenzură mintală: clipire în rafale (Ekman, 1997b);
o dilatarea pupilei în procesarea frazelor sau propozi-
țiilor cu o complexitate gramaticală sporită (Ahern
și Beatty, 1981; Beatty, 1982);
o constricția pupilei pentru cererea sau necesitatea
excesivă de procesare cognitiva; apare refuzul sau
incapacitatea de a continua procesarea (Granholm
et al., 1996; Poock, 1973);
o UA 1, 4, 7, 20, 23, 24, 25, 26, 27 (Scherer și Ellgring, o umerii în față (Wallbott, 1998);
disperare (engl. despair)
2007a, b);
o UA 14 (Scherer și Ellgring, 2007a, b); o cap și trunchi arcuite, genunchi slab îndoiți, pășire în spate o evirtarea privirii (Rosenberg și Ekman, 1995); o
o UA 10, 14 (Ekman, 1990; Ekman și Friesen, 1975, 1986, (De Meijer, 1989); o ochi dați peste cap (Rosenberg și Ekman, 1995);
dispreț 1988); o înclinarea și/sau rotirea capului (Rosenberg și Ekman, 1995);
o posibil UA 7 (Rosenberg și Ekman, 1995);
o UA 10 (Rozin et al., 1994);
o posibil ca UA 1+2 să apară rar (Hall et al., 2005); o întreruperi ale vorbirii altora (DePaulo și Friedman, o deschidere corporală (Hall et al., 2005); o priviri mutuale frecvente (Hall et al., 2005); o distanțe interpersonale mici (Hall et al.,
o posibil ca UA 6+12 să apară frecvent (rezultate incerte) 1998; Hall et al., 2005); o priviri mutuale rare, în special în cazul persoanelor 2005);
(Hall et al., 2005); o luarea cuvântului des (Scherer, 1979); cu status mare către cele cu același status (Ellyson et
o mișcări faciale expresive sau intense (Hall et al., 2005); o pauze rare în vorbire (Hall et al., 2005); al., 1981; Hall et al., 2005);
o posibil relaxare vocală (Hall et al., 2005);
o vorbire pentru perioade mari de timp (DePaulo și
dominanță254
Friedman, 1998; Gatica-Perez, 2009);
o raportul atenție-vorbit este mai mic decât cel de
atenție-ascultare, în cadrul unui dialog (Gatica-
Perez, 2009);
o intensitatea mare a vocii (Scherer și Scherer, 1981);
o calitate aspră a vocii (Laver, 1975; Scherer, 1979);
o cap și trunchi arcuite, genunchi slab îndoiți, viteza mică a
durere afectivă (engl. grief) mișcărilor, mișcări descendente, coborâtoare, brațe încrucișa-
te la piept (De Meijer, 1989);
o UA 4, 5, 6, 10, 25+26, 43, 45 (Craig et al., 2005;
durere fizică
Prkachin, 1992a, b, 2005);
o UA 4, 20+23 (Scherer și Ellgring, 2007a, b); o numărul și durata silabelor pe secundă poate crește o capul înclinat în spate, pieptul nu este dat pe spate, abdome- o rata clipirii crește (French și Veys, 2007); o în comparație cu frica, enervarea constă în: presiu-
enervare (engl. anger) o UA 4, 5+7, 23/24, 38 (Ekman și Friesen, 1975); (Scherer et al., 2003); nul nu este îndoit, brațele ridicare în sus și în față (Coulson, o posibil holbare (Ekman și Friesen, 1975); nea distolică a sângelui mai mare; creșterea mai mică
o F0 și intensitatea cresc (Johnstone și Scherer, 2000); 2004); a ritmului cardiac; creșterea mai mare a temperaturii
252
După Dollinger et al. (2005), căutarea noului (engl. novelty-seeking) și căutarea de informații (engl. information seeking) sunt două trăsături legate de creativitate.
253
Vezi şi tabelul 8.6, S47.
254
Vezi și plictiseala, același tabel; indicatorii plictiselii și ai neimplicării pot să apară des în persoanele cu statut socio economic mare și pot fi percepuți ca dominanță (Kraus și Keltner, 2009).
251
o calitate aspră a vocii (Laver, 1975; Scherer, 1979); o capul și trunchiul înclinate, genunchi ușor îndoiți, viteză mică faciale; creșterea mai mare a rezistenței periferice
o tensiune în voce (Glbl și Chasaide, 2003); a mișcărilor, forță mare, brațele deschise în față, pășire în totale; creșterea mai mare a volumului sanguin din
spate (de Meijer, 1989); degete; tendința generală de activare mai puternică
o viteză relativ mare a mișcărilor; puternice și ample (Dahl și a vasculaturii, dar nu și a ritmului cardiac (Cacioppo
Friberg, 2007); et al., 2000);
o energie puternică, membre extinse, flux al mișcărilor contro-
lat și tensionat (Gross et al., 2010);
o capul înclinat în față, coate îndoite și extinse în lateral
(Kleinsmith et al., 2006);
o capul înclinat în față, coate îndoite (Roether et al., 2009);
o postură: înclinare în față (Scherer, 1985, 1989b);
o locomoție: apropiere de țintă (Scherer, 1985, 1989b);
o descreșterea ilustratorilor (Ekman, 2004);
o mișcări active și sacadate, intermitente (Camras et al., 1993);
o UA (1+2+)6+12; 5; 17; 25+26 (Mortillaro et al., 2011); o rata vorbirii crește (Juslin și Laukka, 2003); o umerii ridicați, capul înclinat în spate, brațe întinse în față o rata clipirii crește (French și Veys, 2007);
o UA 1+2 apar mai frecvent decât în cazul mândrie, (Wallbott, 1998);
interesului și plăcerii senzoriale (Mortillaro et al., o creșterea ilustratorilor (Ekman, 2004);
entuziasm (engl. elated joy)
2011);
o UA 6 durează mai mult decât în interes (Mortillaro et
al., 2011);
o descurajare: rata vorbirii scade (Juslin și Laukka, o umeri căzuți în față, brațe extinse în jos și pe diagonală de-a o privirea în jos (Ekman, 1982);
eșec (engl. defeated)
2003); lungul corpului (Kleinsmith et al., 2011);
o o mare: extensia verticală și deschiderea laterală a corpului
evitare
o apar des UA 4, 25, 26, 43, 26+43 (Fernández-Dols et o înălțimea vocii scade (Hughes et al., 2010); o dilatarea pupilei, deși rezultatele sunt incerte ( o accelerarea respirației (Masters și Johnson, 1966);
al., 2011); o tensiune musculară în timpul orgasmului (ibidem);
o UA 10 apare des în timpul orgasmului, mai des pentru o relaxare (după terminarea orgasmului ) (ibidem);
bărbați decât pentru femei (Fernández-Dols et al., o cutis anserina (i.e. piele de găină) (Ekman și
2011); Friesen, 1975);
excitate sexuală o UA 43 și 26+43 apar mai des în faza premergătoare
orgasmului mai des pentru femei decât pentru bărbați
(Fernández-Dols et al., 2011);
o UA 6+12 (ZD) apare foarte rar sau deloc (Fernández-
Dols et al., 2011);
o UA 19, 37 (Keltner și Schiota, 2003);
o apar des ZD și UA 1+4 (deși ultimul indică tristețea, în o intensitatea vocii crește (Scherer et al., 1983yo); o evitarea rară a contactului vizual mutual în ascultare o posibil distanțe interpersonale mici (Ickinger
acest context este un semn al simpatiei și compasiunii) o calitate aspră a vocii (Laver, 1975; Scherer, 1979); (cel puțin în comparație cu introversia) (Iizuka, și Morris, 2001);
(Keltner, 1996); 1992);
extraversie (trăsătură)
o expresii faciale negative ca urmare a consumului de o evitarea rară a contactului vizual mutual în situațiile
alcool (în doze mici), în comparație cu introvertiții sociale (Mobbs, 1968);
(Ruch, 2005);
o femei: facilitarea atenției comune 256 (Deaner et al.,
familiaritate 255
2007);
o capul înclinat în spate, pieptul nu este mișcat în față, brațele
sunt ridicate deasupra umerilor, coatele nu sunt îndoite
(Coulson, 2004);
o brațe extinse și mișcate lateral și vertical, umeri deschiși,
fericire (engl. happiness) împinși în spate (de Silva et al., 2007);
o capul înclinat în spate, coate îndoite, brațe ridicate
o capul și coloana sunt drepte, la fel și brațele (Roether et al.,
2009);
o UA 1, 2, 4, 5, 9, 20, 25, 26 (Scherer și Ellgring, 2007b); o tensiune în voce (Glbl și Chasaide, 2003); o capul înclinat în spate, absența răsucirii abdominale, antebra- o temperatura degetelor este mai mică decât în ener-
o UA 1+2+4, 5+7, 20, 25+26 (Ekman, 1975); țe ridicate, masa corpului înclinată în spate (Coulson, 2004); vare (Cacioppo et al., 2000);
o cap și trunchi arcuite, genunchi slab îndoiți, mișcări rapide în
spate și în jos, mușchi tensionați (De Meijer, 1989);
frică o capul drept sau înclinat ușor pe spate, coate îndoite, brațele
pe lateral (Kleinsmith et al., 2009);
o umerii în față (Wallbott, 1998);
o balansare posturală (Hainaut et al., 2011);
o tremur (Hertenstein et al., 2010);
o posibil UA 1+2, 12, 14 (Craig et al., 2004); o umerii drepți sau în spate, brațe ridicate și extinse în lateral
frustrare
o UA 4, 5, 7, 10, 16, 17, 23, 25, 26, 27 38 (Scherer și o rata vorbirii crește (Juslin și Laukka, 2003); o umeri ridicați, brațele întinse în față, mișcări laterale ale
Ellgring, 2007a, b); brațelor (Wallbott, 1998);
o posibil UA 2 (Hjorstjo, 1970);
furie (engl. hot anger)
o posibil UA 2 (Eibl-Eibesfeldt, 1972);
o posibil UA 2+4 (Ekman, 1979);
o UA 38 (Scherer şi Ellgring, 2007a, b);
o incongruență între poziția brațelor încrucișate la piept și cea a
ideație magică (trăsătură) degetelor mâinilor încrucișate (e.g. brațul drept deasupra și
degetul mare stâng deasupra) (Mahr et al., 2003);
255
Vezi și tabelul A1, addendă.
256
Vezi S28, tabelul 6.1.
252
o gama F0 crește (Johnstone și Scherer, 2000); o postură dreaptă, verticală (în așezare) (D‘Mello et al., 2007);
implicare (engl. flow)
o rata mare a vorbirii (Johnstone și Scherer, 2000);
o UA 6+12 (Keltner și Schiota, 2003); o aprobări din cap (Keltner și Schiota, 2003); o contact vizual reciproc (Keltner și Schiota, 2003);
iubire romantică o postură expansivă (Keltner și Schiota, 2003);
o înclinarea în față a corpului (Keltner și Schiota, 2003);
o ZD (Hargie și Dickson, 2005); o trunchi și picioare drepte, pășire în față, mușchi relaxați, o priviri mutuale frecvente și de durată (Reeve, 1993); o accelerarea ritmului cardiac (Brilhart și Galanes,
o râs (Gonzaga et al., 2001; Reeve, 1993); viteză mică, brațe deschise în față (De Meijer, 1989); o contact vizual înaintea interacțiunii sociale, sau în 1998);
o expresii faciale de reflectare a stării celeilalte persoa- o femeile: aprobări din cap (Steward și Logan, 1998); dorința de a iniția contactul (von Grünau și Anston,
ne, generate de capacitatea empatică (Hargie și Dic- o posturi specifice atenției, ca înclinarea corpului în față, încli- 1995);
kson, 2005); narea capului în lateral, sau oglindirea/copierea posturii celei-
o UA 1+2 frecvente (Reeve, 1993); lalte persoane(Hargie și Dickson, 2005);
interes
o UA 25+26 frecvente (Reeve, 1993); o aprobări frecvente din cap (Madan, 2005; Reeve, 1993);
o UA 1+2; 4; 5; 7257; (6+)12; 17258; 25259 (Reeve, 1993; o capul este fix (în afara cazurilor în care apar aprobările)
Reeve și Nix, 1997; Tomkins şi McCarter, 1964); (Reeve, 1993);
o UA 6 apare destul de rar (Mortillaro et al., 2011);
o zâmbit mai des (sau și mai scurt) decât interesul și
plăcerea (Mortillaro et al., 2011);
o înclinarea capului (Grammer, 1990);
interes sexual (bărbați) o înclinarea în față a corpului (Grammer, 1990);
o sprijinirea capului cu mâinile la ceafă (Grammer, 1990);
o amplificarea înălțimii vocii (Fraccaro et al., 2011); o întinderea corpului (Grammer, 1990); o schimbări hormonale (López et al., 2009);
o clătinarea capului (Grammer, 1990);
o îndreptarea coloanei (Grammer, 1990);
o datul părului pe spate (Grammer, 1990);
interes sexual (femei)
o înclinarea capului (în direcția opusă bărbatului) (Grammer,
1990);
o ridicarea umerilor (Grammer, 1990);
o brațe și picioare deschise (Grammer, 1990);
o murmur (Diehn et al., 1959; murmur; Glbl și o dilatarea pupilei mai amplă decât în extraversie o distanțe interpersonale mari (Ickinger și
introversie (trăsătură) Chasaide, 2003; Moore, 1939); pentru procesarea cuvintelor-tabu (Stelmack și Morris, 2001);
Mandelzys, 1975);
iritare (engl. cold anger) o UA 4, 7, 17, 23, 24, 42 (Scherer și Ellgring, 2007b); o mișcări laterale ale brațelor (Wallbott, 1998);
o zâmbet controlat (Keltner și Buswell, 1996); o capul înclinat în jos (Keltner și Buswell, 1996); o priviri mutuale rare, evitarea privirii (Edelmann şi
o controlul zâmbetului se poate face prin UA 14, 17, 18, o atingerea feței (Keltner și Buswell, 1996); Hampson, 1979; Keltner și Buswell, 1996);
jenă 23, 24, sau 28 (Ceschi și Scherer, 2003); o capul înclinat în lateral și/sau în jos (Keltner, 2005b); o privirea în jos și/sau lateral (Keltner, 2005b);
o durata zâmbetului este amplificată dacă persoana are
timiditatea ca trăsătură (Keltner, 2005b);
o flux verbal scăzut (Scherer și Scherer, 1981); o distanțe interpersonale mari (Ickinger și
machiavelism (trăsătură)
Morris, 2001);
o UA 1+2; 6+12; 17; 25; 43 (Mortillaro et al., 2011); o capul înclinat în spate, brațe încrucișate la piept (Wallbott,
o zâmbet mai des (sau și mai scurt) decât interesul și 1998);
plăcerea (Mortillaro et al., 2011); o trunchi și membre extinse, energie puternică; mișcări grăbite,
o UA 6+12, 24 (Shiota et al., 2003; Tracy și Robbins, tensionate și controlate (Gross et al., 2010);
2004; Tracy și Matsumoto, 2008); o postură expansivă (Shiota et al., 2003; Tracy și Robbins, 2004;
o UA 13, iar în combinație cu UA 17 (şi bineînțeles UA Tracy și Matsumoto, 2008);
6+12) poate fi un semnal convențional al reuşitei sau o coloană dreaptă și expunerea pieptului (Shiota et al., 2003;
mândrie (engl. pride)
câştigului (Scherer şi Ellgring, 2007a, b); Tracy și Robbins, 2004; Tracy și Matsumoto, 2008);
o capul poate fi mișcat ușor în sus (Shiota et al., 2003; Tracy și
Robbins, 2004; Tracy și Matsumoto, 2008);
o mâinile pe șold (Shiota et al., 2003; Tracy și Robbins, 2004;
Tracy și Matsumoto, 2008);
o membrele superioare pot fi ridicate (Tracy și Robbins, 2004;
Tracy și Matsumoto, 2008);
o membre și trunchi extinse, energie scăzută (Gross et al.,
mulțumire (engl. content)
2010);
o ZD (Noller et al., 2005); o orientarea directă a corpului și a capului (Noller et al., 2005); o contact vizual mutual (Noller et al., 2005); o distanțe interpersonale mici (Noller et al.,
o atingeri interindividuale frecvente (Noller et al., 2005); 2005);
nemijlocire (engl. immediacy)
o apare frecvent înclinarea corpului în față sau postura verticală
(Noller et al., 2005);
o apar frecvent: UA 4, 5, 7, 23, 24 (enervare); UA 9, 10, o anevrozism: calitate aspră a vocii (Laver, 1975; o rata mare a clipirii (Barbato et al., 2011); opus pen- o distanțe interpersonale mari; opus pentru
14 (dispreț); UA 1+2+4, 5, 7, 20 (frică) (Keltner, 1996); Scherer, 1979); tru anevrozism (Hubbard et al., 2006); anevrozism (Ickinger și Morris, 2001);
o ZD apare rar în răspuns la laudă (Keltner, 2005a); o murmur (Diehn et al., 1959; murmur; Glbl și
o la observarea jenei altor oameni, apar semnale specifi- Chasaide, 2003; Moore, 1939);
nevrozism (trăsătură)
ce întristării intense (engl. distress) (Eisenberg et al.,
1989);
o absența sau raritatea emoțiilor pozitive exprimate
facial (Buswell și Keltner, 1995);
o amplificarea temperaturii corporale (percepu-
tă/subiectivă, dar și obiectivă) (Zhou et al., 2012);
nostalgie
o amplificarea rezistenței temporare la frig (Zhou et
al., 2012);
257
Apare posibil datorită efortului cognitiv care însoțește interesul (Silvia, 2008).
258
Nu se știe de ce această mișcare apare aici, deoarece este legată de evaluarea copingului scăzut și obstructivității.
259
Mișcarea durează mai multe decât ÎN mândrie, plăcere senzorială și entuziasm.
253
o UA 1+2, 5; 4+7, 26, 38 (Scherer și Ellgring, 2007b); o ridicarea capului, îndreptarea posturii (Scherer și Ellgring, o amplificarea ratei privirii (Riggs et al., 2010; Ryan și
2007b); Cohen, 2004; Ryan et al., 2000, 2007b);
o copii: amplificarea ratei privirii (Bacher și
Smotherman, 2004b);
noutate 260 o orientarea și stabilizarea privirii (Scherer, 2004bw);
o rata clipirii scade după familiarizarea sau adaptarea
la un stimul nou (Riggs et al., 2010);
o dilatarea pupilei scade (i.e. revine la normal) după
adaptarea la stimulii noi (White și Maltzman, 1977);
o pericol postural (în somnolență) (Robillard et al., 2011); o rata clipirii crește (French și Veys, 2007; Galley et
al., 2004; Hargutt, 2003; Hoffman, 1946; Luckiesh și
Moss, 1937; Morris și Miller, 1996; Schleicher et al.,
2008; Sirevaag și Stern, 2000; Stern et al., 1994;
Summala et al., 1999);
o durata clipirii crește (Caffier et al., 2003; Galley și
Churan, 2002; Galley et al., 2004; Häkkänen et al.,
1999; Hargutt, 2003; Morris și Miller, 1996; Sirevaag
oboseală
și Stern, 2000; Svensson, 2004; van Orden et al.,
2000; Verwey și Zaidel, 2000);
o apare contracția pupilelor (Hess, 1972; Lowenstein și
Lowenfeld, 1964);
o somnolență: durata clipirii crește, redeschiderea
pleoapelor este întârziată, intervalul dintre clipiri
crește, iar viteza închiderii pleoapelor scade
(Schleicher et al., 2008);
o UA frecvente: 4, 23, 24, 31 (Chensney et al., 1990); o tipul A de personalitate: intensitatea mare a vocii, o strângerea pumnilor (Chensney et al., 1990); o alocarea sporită a atenției fățișă 261 pentru stimulii o distanțe interpersonale mari (Ickinger și
o grimase (Chensney et al., 1990); rapiditatea vorbirii, repetări ale cuvintelor și cuvinte recompensatorii, în comparație cu cei amenințători Morris, 2001);
o ca metode posibile de cenzură facială pot să apară tăiate (Schucker și Jacobs, 1977); (Terburg et al., 2012);
ostilitate (trăsătură)
frecvent și UA 9, 10, 14, specifice dezgustului o pentru stimulii vizuali pozitivi, rata clipirii scade
(Chensney et al., 1990); (Amodio și Harmon-Jones, 2011);
o holbare combinată cu UA 5+7 (Chensney et al., 1990);
o înălțimea vocii crește în faza foliculară (i.e. de ferti- o este prezentă o asociere între psihoza recurentă din
litate sporită), în comparație cu faza luteală (i.e. de perioada premenstruala şi rata crescută a clipirii;
ovulație
fertilitate scăzută) (Bryant și Haselton, 2009) (engl. aceasta este o evidență a ipotezei hormonale a unor
follicular, luteal phases); disfuncții psihotice (Lovestone, 1992);
panică o UA 27 (Scherer și Ellgring, 2007a, b); o Amplitudine ridicată (Scherer și Ellgring, 2007a, b);
o UA 6+12; 25+26; 43 (Mortillaro et al., 2011);
plăcere senzorială o UA 1+2 apar mai rar decât în mândrie, interes și entu-
ziasm și durează mai puțin (Mortillaro et al., 2011);
o nu au fost identificate UA specifice (Craig et al., 2004); o gama și variabilitatea F0 scad (Johnstone și Scherer, o partea superioară a corpului este colapsată, capul este încli- o distanțe interpersonale mari pentru femeile o excitare redusă (Pekrun et al., 2010) ;
o UA 43, ocazional; nu a fost identificat un pattern facial 2000); nat în spate (Wallbott, 1998); care anticipează plictiseala (Ickinger și Mor-
stabil (D'Mello et al., 2009); o rata mică a articulării (Johnstone și Scherer, 2000); o corp înclinat în spate, picioare întinse și capul aplecat și/sau ris, 2001);
o posibil UA 14 (Scherer și Ellgring, 2007a, b); o calitate ascuțită/stridentă a vocii (Gobl și Chasaide, sprijinit de mână (Bull și Frederikson, 1995);
plictiseală, neimplicare (engl.
o UA 41 (Ekman, 1982); 2003); o postură agitată (în așezare) (D‘Mello, 2011);
boredom, disengagement)
o mișcări corporale frecvente (D‘Mello, 2011);
o automanipulatori (Gonzaga et al., 2001) (engl. self-grooming);
o manipularea obiectelor din jur (Gonzaga et al., 2001);
o desene pe hârtie (Gonzaga et al., 2001) (engl. doodling);
o mică: hipotonia musculaturii faciale; UA 15, 25, 26, o mică: brațele pe lângă corp; mare: brațele ridicate la nivelul
41, 43; 1+4 în plâns (Scherer și Ellgring, 2007b); umerilor și extinse în lateral (Kleinsmith et al., 2007);
o mare: UA 4, 5; 23, 25; 23, 24, 38 (Scherer și Ellgring, o mică: mişcare de protecție, pregătirea pentru mişcare, miş-
putință (engl. potency) 262
2007b); cări rapide sau oprire bruscă (i.e. înlemnire); mare: mişcare
competitivă, înclinare posturală în față; apropiere (Scherer,
1985, 1989b);
o ZD (Hall et al., 1995); o aprobări din cap (Hall et al., 1995);
o sincronizare comportamentală (e.g. mișcări simultane)
(Berneri și Rosenthal, 1991);
raport 263 (engl. rapport) o înclinarea posturală către cealaltă persoană (Hall et al.,
1995);
o oglindire posturală (Hall et al., 1995);
o brațe deschise (Hall et al., 1995);
o UA specifice tristeții (e.g. UA 1+4), mai ales în partea o
de jos a feței (ten Brinke et al., 2011);
o uneori apar microexpresii specifice tristeții (ten Brinke
et al., 2011);
regret (engl. regret)
o tranziții faciale treptate, progresive, între expresiile
faciale de valență diferită; în perioada de tranziție nu
apar expresii (i.e. fața este neutră) (ten Brinke et al.,
2011);
resemnare 264 o UA 14, 41 (Scherer și Ellgring, 2007a); o excitare vocală și flux verbal reduse (Scherer și o postură depresivă, coborâtă (umeri, cap) (Scherer și Ellgring,
260
261
Vezi S31, PRIVIREA.
262
263
Vezi s56, MIMICA, RAPORTUL.
254
o posibil UA 43 (Mortillaro et al., 2011); Ellgring, 2007a); 2007a);
o automanipulatori (Scherer și Ellgring, 2007a);
retragere (comportament) (engl. o posibil UA 43 (Mortillaro et al., 2011); o pauze lungi în vorbire (Hargie și Dickson, 2005); o postură înclinată în spate (Hargie și Dickson, 2005); o contact vizual mutual rar (Hargie și Dickson, 2005); o distanțe interpersonale mari (Hargie și Dic-
withdrawl) kson, 2005);
o posibil UA 14, ca o consecință a autodisprețului (Sche- o cap și trunchi arcuite, genunchi ușor îndoiți, mișcări în jos ale o privire în jos, evitarea privirii (1-5 s) (Keltner și o roșire facială (Keltner și Schiota, 2003);
rer și Ellgring, 2007a, b); corpului, forță slabă (mușchi relaxați), viteză mică, pășire în Schiota, 2003);
spate (De Meijer, 1989);
o partea superioară a corpului este colapsată (Wallbott, 1998);
rușine (engl. shame) o capul în jos (Keltner și Schiota, 2003);
o postură închisă, e.g. ridicarea umerilor sau îngustarea pieptu-
lui (Keltner și Schiota, 2003);
o ascunderea feței, cel mai probabil cu mâinile (Keltner și
Schiota, 2003);
o UA 7, 12, 25, 26 (McDaniel et al., 2007);
satisfacție/reușită (engl. delight)
o UA 45 apare rar (McDaniel et al., 2007);
o trunchi și picioare drepte, mișcări corporale în sus, pășire în
simpatie (engl. sympathy) față, brațe deschise în față, mișcări încete, mușchi relaxați
(De Meijer, 1989);
o ZD (Furst şi Criste, 1997; Krasner, 1958; o înclinarea corpului în față, către persoană, semnalând o contact vizual (Goldman, 1980; O‘Brien şi
LaFrance şi Hecht, 1999; Pansa, 1979; Saigh, acceptare sau receptivitate (Mehrabian, 1972; Nelson- Holborn, 1979);
1981); Jones, 1997);
o aprobări din cap, putând exprima confirmare, accepta-
re, sau înțelegere (Krasner, 1958; Matarazzo şi Wiens,
1972);
solodificare 265 (engl. reiforcement) o reducerea distanței interpersonale, care poate să apară
din dorința de implicare şi intimitate; însă dacă este în-
țeleasă greşit, poate crea impresia de dominanță,
amenințare, sau supra-familiaritate (Goldman, 1980);
o atingeri care, în contextele potrivite, pot exprima
afecțiune, suport, sau apreciere (Davidhizar et al.,
1997; Jones şi Yarbrough, 1985; Wheldall et al., 1986);
o mică: capul înclinat în față, mâini apropiate de corp; mare:
stimulare capul înclinat în spate, mâini extinse pe verticală (Kleinsmith
et al., 2007);
o apare des UA 4 (Ekman, 1979); o F0 și intensitatea cresc (Johnstone și Scherer, 2000); o rata clipirii crește (Hubbard et al., 2006; Yasuko și
stres
o rata vorbirii crește (Johnstone și Scherer, 2000); Yo, 2001);
o valență pozitivă: UA6+12, 25+26 (Scherer și Ellgring, o valență pozitivă: flux verbal intens (Scherer și o înclinarea capului și pieptului în spate, îndoire abdominală, o contact vizual sporit (Camras et al., 2002);
2007a); Ellgring, 2007a); brațe ridicate cu antebrațele drepte (Culson, 2004);
o calmare facială (Camras et al., 2002); o trunchi și picioare drepte, pășire în spate, viteză mare (De
surpriză (engl. surprise) o UA 1+2, 5, 25+26 (Ekman și Friesen, 1975); Meijer, 1989);
o cu valență pozitivă: mișcări dese din cap (Scherer și Ellgring,
2007a);
o înlemnire corporală (Camras et al., 2002);
o tempul vorbirii scade (Juslin și Laukka, 2003);
o intensitatea și variabilitatea intensității vocii scad
(Juslin și Laukka, 2003);
tandrețe
o F0 scade (Juslin și Laukka, 2003);
o rata vorbirii scade (Juslin și Laukka, 2003);
o murmur (Glbl și Chasaide, 2003);
o UA 5+7 la intensitate maximă (Ekman și Friesen, o rata vorbirii crește (Juslin și Laukka, 2003); o brațele întinse pe lateral (Wallbott, 1998);
teroare (engl. terror)
1975);
o evitarea contactului vizual mutual (Larsen și o distanțe interpersonale mari (Ickinger și o roșire facială (Drummond și Su, 2012);
Shackelford, 1996); Morris, 2001);
o evitarea contactului vizual mutual în situațiile stre-
timiditate (trăsătură)
sante (Iizuka, 1994);
o femei: evitarea contactului vizual mutual în timpul
vorbirii (Iizuka, 1994);
o UA 4, 7, 20, 43/44 (Ekman, Wallace și Simmons, o pot să apară mișcări bruște ale capului și trunchiului (Ekman, o dilatarea pupilei (Andreassi, 2006);
2005); Wallace și Simmons, 2005);
tresărire
o mișcări musculare ale gâtului (UA 21) (Ekman, Wallace
și Simmons, 2005);
o mimică266 facială redusă în dispozițiile specifice tristeții o F0 scade (Johnstone și Scherer, 2000); o capul înclinat în față, piept îndoit în față, nu apare rotația o privire în jos (Ekman și Friesen, 1975); o conductanța pielii este mai mare decât în frică
(Likowski et al., 2011); o Rata articulării cuvintelor scade (Johnstone și Sche- abdomenului, brațe de-a lungul trunchiului (Coulson, 2004); (Cacioppo et al., 2000);
o UA 1, 1+4, 15 (Ekman și Friesen, 1975); rer, 2000); o mișcările părții superioare a corpului sunt scăzute; mișcările
o buzele (mai ales cea inferioară) pot tremura (Ekman și o vocea are o calitate laxă (Glbl și Chasaide, 2003); capului au viteză mică (Castellano et al., 2008);
tristețe (engl. sadness)
Friesen, 1975); o energie scăzută; mișcări controlate, încete, tensionate (Gross
et al., 2010);
o brațele sunt extinse pe verticală și laterală rar sau deloc (de
Silva et al., 2004);
264
Resemnarea este asociată cu controlul scăzut și poate să apară în tristețe, rușine sau plictiseală (Scherer și Ellgring, 2007 a);
265
Vezi S57.
266
Vezi S56.
255
o capul este înclinat în față, brațele sunt extinse în jos de-a
lungul corpului (Kleinsmith et al., 2006);
o capul înclinat în jos, brațele drepte (Roether et al., 2009);
o partea superioară a corpului este colapsată (Wallbott, 1998);
o umeri drepți sau pe spate, brațe ridicate și extinse în lateral
triumf
(Kleinsmith, 2006);
o V pozitivă: UA 5, 26, 38; 12, 25 (Scherer și Ellgring, o V mare: extensia verticală a abrațelor și distanța mare între o V pozitivă sau negativă este asociată cu dilatarea o V negativă: deaccelerarea ritmului cardiac (Bradley
2007b); călcâie (Kleinsmith et al., 2007); pupilei – stimuli vizuali și/sau auditivi (e.g. Bradley et al., 2001);
o V negativă: UA 4, 7, 9, 10, 15, 17, 24, 39; 16, 19, 25, o Mâna stângă este folosită mai des în reacțiile pozitive, iar cea et al., 2008; Janisse, 1974; Libby et al., 1973; o V negativă amplifică268 presiunea diastolică a sânge-
26 (Scherer și Ellgring, 2007b); dreaptă mai des în cele negative (Kipp și Martin, 2009); Lowenfeld, 1966; Partala și Surakka, 2003; lui, volumul sanguin și ritmul cardiac (Cacioppo et
valență (engl. valence) 267 (V) o V pozitivă sau negativă: clusterul facial UA 6+25+26 o V pozitivă amplifică viteza primului pas din inițierea mersului Steinhauer și Hakerem, 1992; vezi și Kuchinke et al., al., 2000);
semnalează intensitatea emoțiilor de orice V, în cazul (Naugle et al., 2011); 2007); o V pozitivă sau negativă: schimbări în conductanța
copiilor foarte mici (Messinger et al., 2012); o dilatarea apare nu ca urmare a procesării valenței pielii (Lang et al., 1993);
afective a stimulului, ci a procesării stimulilor afec-
tivi ca întreg (Kuchinke et al., 2007);
o UA 1, 5, 25+26 (Keltner și Buswell, 1996; Schiota et o înclinarea capului în față (UA 57) (Keltner și Buswell, 1996; o inhalare (Keltner și Buswell, 1996; Schiota et al.,
venerație (engl. awe)
al., 2003); Schiota et al., 2003); 2003);
267
268
În comparație cu valența pozitivă.
256
INDEX
A bâlbâială ............................................................. 172
abuz sexual ......................................................... 189 bârfă ................................................................. 192
accelerarea respirației ..............................................90 beatitudine .......................................................... 148
acțiuni instrumentale ...............................................46 beligeranță .......................................................... 179
admirație ............................................ 41, 83, 148, 250 beligeranță .......................................................... 179
admirație ................................................ 140, 148, 173 bias atențional...............................50, 113, 127, 128, 136
admonestare ........................................................ 200 blamare .............................................................. 179
afiliere ............................................... 31, 52, 196, 198 blândețe .............................................................. 41
agitație ................................... 33, 45, 70, 115, 137, 183 blefarospasm........................................................ 127
agreabilitate ........................................ 69, 80, 136, 176 boala Parkinson ........... 21, 81, 115, 137, 185, 215, 232, 235
agresivitate ........................................... 28, 55, 78, 204 bosumflare .......................................... 73, 86, 100, 181
alcool .................................. 80, 105, 125, 184, 195, 252 brațe încrucişate la piept ................................... 33, 180
alcoolism ............................................................ 185 bruschețe .. 10, 47, 75, 83, 89, 90, 92, 94, 120, 122, 149, 156,
alertă .......................................................... 108, 119 168, 171, 181, 182, 249, 250, 254
alexithymie ................................................... 189, 232 bucurie 40, 56, 64, 69, 70, 73, 77, 85, 99, 101, 104, 105, 113,
alinare ......................................... 46, 80, 159, 181, 182 125, 141, 146, 153, 154, 155, 157, 169, 171, 181, 183, 250
altruism ................................................... 48, 131, 197 buza superioară ...................................... 88, 95, 99, 101
ambivalență afectivă .............................................. 190 C
amenințare ......47, 80, 99, 112, 120, 124, 125, 131, 132, 160, căscare .................................................... 81, 174, 196
170, 179, 181, 184, 186, 254 căscat ...................................................... 14, 81, 196
amenințare . 25, 28, 48, 99, 125, 131, 132, 159, 189, 200, 201, căutare vizuală ...................................................... 99
202, 250, 255 căutarea noului .........................................128, 136, 251
amuzament ......90, 91, 97, 104, 105, 168, 179, 182, 206, 251 câştig .................................................................. 31
antipatie .................................................. 31, 193, 250 cenzură mintală .............................................. 107, 137
anxietate ... 8, 28, 31, 36, 40, 41, 80, 85, 86, 87, 88, 90, 104, chicoteală ..................................................... 147, 182
108, 115, 124, 125, 136, 137, 154, 155, 165, 166, 173, clasă afectivă .......................................... 21, 66, 82, 91
180, 184, 185, 186, 187, 188, 190, 199, 200, 201, 250 clasă afectivă ....................................................... 157
anxietate socială ............................. 80, 88, 125, 184, 187 clătinarea capului ............................................. 33, 253
apatie ..................................................... 71, 185, 187 clipire atențională ................................................. 115
aprehensiune ......................................................... 95 clipire în rafală ..................................................... 107
aprobări din cap............43, 91, 163, 202, 250, 253, 254, 255 cluster afectiv ................................... vezi clasă afectivă
apropiere socială ............................................ 130, 137 coborârea mandibulei ................................ 60, 63, 90, 91
ascultare ... 106, 108, 120, 130, 136, 147, 148, 160, 161, 162, coborârea sprâncenelor ..................... 42, 43, 103, 185, 199
163, 168, 182, 203, 206, 250, 251, 252 comă alcoolică ..................................................... 105
astm bronşic ........................................................ 185 compasiune ..................................49, 104, 140, 168, 252
atașament ........................................... 28, 49, 123, 124 competiție........................................................... 125
ataşament ........................................................... 123 comunicare referențială ........................................... 26
atenție comună ................................... 28, 129, 130, 185 comunicarea multimodală ..................................... 13, 52
atenție comună .... 8, 109, 118, 121, 122, 125, 126, 129, 130, concentrare ..................... 83, 84, 86, 92, 97, 162, 249, 250
132, 133, 136, 198, 252 condiționare clasică ................................................ 47
atenție fățișă ................................................. 112, 118 condiționare operantă ............................................. 47
atenție fățişă ....................................................... 111 conductanța pielii ................................................. 113
atenție fățișă ....................................................... 109 conflict.. 13, 27, 40, 43, 46, 94, 107, 108, 112, 119, 122, 123,
atenție observabilă ................................................ 111 130, 135, 136, 137, 138, 179, 181, 189, 194, 195, 199, 203
atenție observabilă ................................................ 109 confort .......................................... 34, 41, 46, 159, 205
atenție participativă ........................................ 109, 121 congruență posturală .............................................. 196
atenție participativă .............................................. 129 consolare ......................................................... 25, 52
atenție vizuală .49, 97, 99, 106, 108, 109, 112, 116, 118, 119, constrângere ......................................................... 26
121, 122, 132, 133, 134, 137, 140 conștiinciozitate ................................................... 104
atingere. 10, 24, 28, 34, 36, 38, 39, 45, 46, 47, 48, 49, 72, 75, conştiință de sine .....8, 25, 118, 121, 122, 126, 129, 131, 147
79, 83, 97, 101, 104, 119, 135, 156, 157, 160, 164, 166, contact vizual sporit.............................. 31, 100, 120, 182
175, 177, 178, 180, 185, 190, 198, 199, 202, 253, vezi contagiune afectivă ................................................ 79
haptică contracția pupilei .................................................. 135
atitudine..12, 30, 31, 35, 44, 48, 49, 66, 73, 80, 88, 106, 157, cooperare ..................... 46, 48, 52, 89, 133, 157, 175, 182
160, 161, 163, 181, 184, 192, 195, 196, 204, 205, 206 coordonarea ochi-mână ........................................... 135
autism..................... 119, 123, 125, 126, 130, 133, 136, 185 coordonarea privire-clipire ....................................... 134
autoapreciere . 28, 29, 126, 136, 184, 193, 195, 201, 203, 204 creativitate ............. 104, 113, 116, 127, 128, 148, 177, 251
autoatingere ..................................................... 45, 49 critică .............. 160, 161, 179, 180, 195, 200, 203, 204, 206
autoconsolare .............................................. 38, 45, 46 D
autodispreț ............................................................ 85 de direcția privirii .............................. 107, 117, 118, 125
autoîncurajare ....................................................... 45 deaccelerarea ritmului cardiac ......................100, 113, 256
B defensivă ................... 30, 34, 159, 180, 181, 182, 184, 204
balansare ................................. 31, 32, 50, 174, 250, 252 demență ............................................................. 185
batjocură ........................................... 90, 179, 183, 206 demotivare .......................................................... 201
depresie ... 31, 33, 40, 42, 54, 57, 70, 71, 124, 137, 148, 184, expresii faciale prototipice ....................................... 71
185, 186, 187, 188, 201 expresii faciale referențiale ...................................... 79
depresie unipolară ...................................................34 extenuare ...................................................... 86, 100
derâdere ....................................................... 179, 200 extraversie 27, 29, 94, 104, 105, 125, 127, 136, 146, 162, 164,
descărcare neuronală ...............................................65 165, 178, 195, 199, 201, 252
descurajare ......................................................... 155 exuberanță ........................................................... 41
dezamăgire ................................................ 34, 86, 100 ezitare .......................................................... 42, 165
dezgust . 48, 49, 54, 56, 64, 65, 67, 69, 70, 72, 73, 74, 78, 79, F
82, 83, 84, 85, 86, 88, 99, 101, 102, 103, 104, 105, 112, F0 40, 70, 143, 144, 145, 146, 149, 153, 154, 155, 156, 157,
118, 140, 141, 148, 155, 168, 169, 172, 179, 185, 186, 165, 174, 180, 187, 188, 250, 251, 253, 254, 255
189, 250, 251, 254 familiaritate 26, 29, 72, 78, 80, 112, 114, 120, 122, 131, 136,
dezinhibare ......................................................... 130 138, 148, 173, 252, 254
deznădejde ......................................................... 100 familie afectivă ................................. vezi clasă afectivă
dezvăluire ..................................................... 189, 195 feedback ............................... 26, 136, 161, 166, 182, 202
dilatarea nărilor............................................ 60, 67, 99 feminitate tradițională ........................................... 125
dilatarea pupilei ... 75, 107, 108, 113, 116, 135, 138, 174, 256 fericire ......................................... 48, 54, 126, 183, 252
direcționarea atenției.................................. 99, 118, 127 fior .................................................................... 148
discriminare .......................................................... 51 fixare vizuală 84, 106, 107, 109, 110, 111, 112, 114, 115, 118,
discurs public .................................................. 26, 178 119, 127, 130, 136, 137, 139, 186
disforie............................................................... 185 flirt .................................48, 88, 107, 126, 177, 178, 182
disperare .. 54, 69, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 100, 154, 155, 185, flux sanguin ............................................... 44, 80, 178
186, 188, 251 foame tactilă ........................................................ 48
dispoziție afectivă ................................... 11, 12, 79, 196 fobie ...........................................80, 126, 136, 184, 185
dispreț .................... 101, 105, 148, 171, 179, 180, 185, 206 fobie socială ........................................................ 126
dispreț .. 12, 41, 54, 56, 64, 84, 85, 86, 90, 97, 101, 102, 103, frecvența fundamentală ...................................... vezi F0
104, 155, 172, 179, 180, 185, 186, 205, 206, 251, 253 frică 10, 11, 32, 42, 44, 48, 49, 54, 56, 64, 65, 66, 67, 69, 72,
distanță ............. 13, 26, 28, 34, 42, 110, 123, 151, 159, 181 73, 77, 79, 80, 82, 83, 84, 85, 86, 87, 88, 93, 95, 96, 97,
dominanță .... 8, 29, 30, 33, 34, 35, 40, 41, 48, 76, 78, 83, 99, 99, 100, 101, 104, 105, 107, 112, 117, 122, 125, 126, 131,
103, 107, 113, 114, 125, 126, 127, 131, 136, 146, 156, 132, 133, 137, 141, 146, 154, 157, 159, 163, 168, 171,
159, 162, 164, 165, 176, 178, 192, 202, 204, 205, 206, 172, 173, 174, 175, 182, 184, 185, 187, 195, 250, 252,
249, 251, 255 253, 255
dominanță ............................................... 180, 181, 182 frustrare ................... 36, 172, 180, 185, 187, 199, 204, 252
dopamină ............ 81, 113, 115, 116, 127, 128, 130, 136, 137 fumat ................................................ 78, 178, 189, 190
durere fizică .....83, 84, 86, 101, 103, 104, 169, 172, 174, 251 funcțiile comportamentului nonverbal ......................... 191
E furie ... 21, 42, 53, 54, 69, 83, 85, 87, 97, 105, 107, 125, 154,
efectul Midas ......................................................... 49 155, 171, 174, 181, 204, 252
efort ...............35, 80, 83, 103, 108, 151, 160, 181, 195, 201 G
emblemă .......... 39, 41, 42, 57, 120, 167, 173, 174, 184, 191 gândire convergentă............................ 116, 127, 128, 137
emoticon .............................................................. 66 gândire divergentă .............................. 116, 127, 128, 137
emoții modale ........................................................ 68 gelozie .......................................................... 12, 203
emoții primare ............. 9, 21, 53, 64, 65, 66, 67, 70, 71, 94 gest .... 38, 39, 40, 41, 42, 43, 49, 52, 53, 120, 122, 132, 133,
empatie ..... 49, 79, 81, 94, 161, 163, 182, 193, 196, 197, 198, 140, 151, 167, 175, 178
250, 253 gestuar ................................................................ 39
endogamie .......................................................... 131 gesturi de ilustrare ................................................. 39
enervare 11, 21, 31, 36, 40, 41, 42, 48, 49, 53, 56, 64, 72, 73, gesturi deictice 25, 28, 41, 42, 43, 52, 122, 126, 132, 133, 167
77, 78, 79, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 94, 97, 99, 101, 103, gesturi pictografice ................................................. 43
104, 105, 108, 112, 115, 124, 125, 126, 130, 137, 140, gesturi simbolice ...................................... vezi emblemă
141, 146, 148, 153, 154, 157, 168, 171, 172, 173, 174, gratitudine ........................................................... 12
179, 180, 181, 184, 185, 186, 187, 189, 201, 203, 205, grimasă .............................................................. 105
250, 251, 252, 253 H
entuziasm ..... 43, 54, 69, 91, 92, 93, 104, 140, 154, 155, 171, haptică ............................................................ 13, 45
182, 183, 252, 253, 254 hipertensiune ................................................. 130, 136
erotic...................................................................51 holbare .............................69, 84, 105, 106, 107, 120, 131
estetică ........................................................ 104, 148 I
eşec .................................................. 31, 84, 113, 252 ideație magică ................................................. 33, 252
euforie .............................................. 85, 105, 185, 187 ideație magică ...................................... 33, 34, 127, 136
evitare ....9, 12, 30, 31, 33, 64, 69, 78, 97, 99, 101, 103, 104, ilustrator . 41, 42, 43, 46, 54, 65, 70, 120, 167, 171, 173, 174,
106, 109, 112, 113, 114, 117, 119, 121, 122, 123, 125, 175, 194, 202, 251, 252
126, 128, 130, 131, 132, 133, 158, 163, 166, 167, 175, imitare .....................................................vezi mimică
177, 181, 184, 185, 186, 189, 193, 195, 199, 200, 203, implicare .. 28, 30, 33, 171, 175, 178, 182, 198, 202, 253, 255
204, 249, 250, 252, 253, 255 incongruență posturală ...................................... 34, 186
evitarea privirii................ 113, 125, 126, 130, 166, 186, 255 independență ....................................................... 126
evitărea privirii.......................................... 99, 113, 125 indiferență ..................................................... 41, 206
exaltare................................................................ 54 inhalare .............................................. 66, 91, 147, 249
exasperare .......................................................... 180 inițierea mersului ............................................. 50, 256
exciotare sexuală .................................................. 154 insultă ................................................................ 179
excitare sexuală................... 45, 90, 94, 138, 165, 177, 178 inteligență fluidă................................................... 128
expresii faciale complete ........................... 10, 21, 64, 81
258
interes9, 33, 43, 54, 71, 78, 82, 84, 91, 92, 93, 110, 111, 118, mimică ................ 18, 79, 124, 163, 192, 196, 197, 250, 255
119, 122, 129, 131, 132, 138, 155, 160, 174, 178, 181, minciună .. 40, 52, 70, 101, 108, 114, 121, 128, 130, 166, 167,
183, 185, 190, 199, 201, 252, 253, 254 168, 169, 170, 172, 173, 175, 189
intimitate ... 26, 28, 29, 32, 45, 106, 107, 122, 146, 181, 195, miros ......................... 25, 46, 55, 57, 74, 80, 85, 103, 131
202, 255 mişcarea capului ............................40, 111, 112, 185, 255
introversia........................................ 125, 136, 146, 252 modestie ............................................................. 195
introversie....................... 28, 105, 138, 164, 195, 201, 253 mulțumire ........................................................... 154
intruziune ........................................................ 29, 40 muşcarea limbii ..................................................... 79
invidie........................................................... 12, 201 mușcarea obrazului ........................................... 46, 172
iritare .......................... 21, 54, 84, 97, 148, 155, 179, 253 mutualitate ................................................... 106, 183
ironie ........................................ 179, 192, 200, 202, 206 muzică ...................................................147, 148, 161
isterie ................................................................ 125 N
iubire ........................... 12, 45, 48, 49, 173, 178, 182, 203 neajutorare ........................ 31, 36, 87, 181, 185, 186, 188
Î necunoscut .................................... 10, 27, 117, 136, 187
îmbrățișare ............................................ 46, 49, 52, 198 nedumerire ........................................................... 43
împingere ........................................................ 46, 49 neîncredere ........................... 35, 43, 83, 86, 93, 101, 125
încărcătură cognitivă.....................................25, 80, 116 nemijlocire ............................... 28, 30, 40, 175, 202, 253
încântare ............................................................ 148 nepolitețe ............................................................ 41
încleştarea dinților ................................................ 105 neurogeneză ......................................................... 44
înclinarea capului ..... 33, 40, 61, 89, 90, 91, 94, 99, 101, 123, neuroni de oglindire .................................... 81, 124, 197
163, 178, 180, 189, 199, 250, 253, 255 neuroni de ogllindire .............................................. 126
înclinarea în față..................... 31, 33, 35, 43, 91, 100, 253 nevrozism........ 28, 29, 94, 104, 127, 129, 137, 146, 195, 253
încredere .... 28, 30, 35, 46, 48, 49, 51, 55, 89, 100, 104, 115, nostalgie ............................................................. 148
168, 180, 193 noutate 10, 69, 70, 74, 80, 82, 83, 85, 87, 109, 114, 128, 138,
încruntare 22, 59, 64, 65, 69, 74, 82, 83, 90, 96, 97, 101, 102, 156, 249, 254
103, 105, 172, 180, 184, 185, 249, 250, 251, 252, 253, O
254, 256 oboseală ................30, 41, 84, 108, 137, 163, 167, 181, 254
îndrăzneală ........................................................... 41 oftare ............................................. 140, 180, 181, 192
îndreptarea coloanei ......................................... 33, 253 onicofagie ........................................................... 190
înghițirea salivei ....................................... 105, 174, 180 orgasm ............................................................ 51, 90
îngrijorare ............................42, 69, 84, 95, 168, 180, 185 orientare sexuală ............................................... 44, 51
îngrozire ............................................................... 41 ostilitate ..... 12, 21, 28, 41, 90, 105, 112, 126, 130, 136, 159,
înlemnire ......................................................... 44, 94 179, 181, 254
J oxitocină .................................................123, 124, 178
jenă .. 39, 56, 79, 80, 84, 88, 90, 97, 101, 104, 107, 140, 147, P
148, 174, 177, 200, 201, 203, 206, 250, 251, 253 panică ....................................... 84, 85, 87, 95, 186, 188
L paralingvistică ............................................ 13, 25, 141
laudă .......................................... 80, 104, 200, 201, 253 pedeapsă ......................................... 101, 195, 200, 201
lăcrimare ................................................ 147, 174, 181 personalitate... 34, 53, 55, 105, 115, 125, 126, 129, 136, 157,
lemă .................................................................. 151 162, 164, 165, 179, 187, 192, 196, 203
luarea cuvântului .............. 40, 117, 120, 121, 136, 176, 192 persuasiune ................................... 31, 40, 176, 182, 205
lungimea paşilor .....................................................51 picioare încrucișate................................................. 31
M pierdere ................................................... 31, 34, 192
machiavelianism .....................................................28 planificarea vorbirii ............................................... 113
machiavellianism .................................................. 195 plăcere senzorială ...................................... 91, 154, 252
management facial .......................................17, 89, 171 plâns................................................. 69, 123, 147, 148
manie .................................. 86, 184, 185, 186, 187, 188 plictiseală .... 28, 33, 41, 54, 70, 81, 84, 85, 86, 87, 141, 146,
manierism ........................................................... 196 153, 155, 167, 174, 181, 254
manipulator .................................. 46, 167, 171, 174, 202 poker face ..................................................... 168, 171
mascare facială ........................ 43, 89, 101, 170, 171, 172 politețe .................................................... 45, 88, 173
mâinile la ceafă ............................................... 33, 253 postură 13, 24, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 53, 54, 55, 82, 91, 101,
mâinile pe coapse ...................................................34 117, 119, 122, 123, 178, 185, 198, 250, 251, 253, 254, 255
mâinile pe șold ....................................................... 91 postură închisă ...................................................... 97
mândrie ............... 54, 56, 85, 91, 92, 93, 201, 252, 253, 254 postură restrânsă ................................................... 79
mângâiere .............................................. 24, 46, 47, 49 postură verticală .................................................... 54
memoria de lucru .................... 50, 115, 128, 135, 136, 193 predispoziție .................................12, 118, 140, 165, 188
memoria de lungă durată ............................ 107, 113, 161 preferință ........................................... 12, 28, 118, 119
memoria de recunoaştere ..........................................77 presarea buzelor .................................................... 97
memoria de scurtă durată.................................. 137, 161 prietenie ........................................ 26, 45, 81, 196, 198
memoria iconică ................................................... 116 privire fixă .................................................... 105, 107
memoria lexicală .................................................. 151 privire mutuală .... 26, 106, 109, 113, 120, 121, 131, 167, 185,
memoria motoare ....................................................39 253, 255
memorie vizuală .................................. 45, 111, 116, 250 privirea în jos ....................................................... 114
mers ............................... 38, 39, 46, 50, 51, 75, 112, 185 protest ............................................................... 180
microexpresie ... 8, 14, 89, 101, 168, 169, 170, 171, 174, 175, proxemica ............................................................ 24
186, 254 proxemică .....................................13, 24, 25, 28, 29, 55
microsomn .......................................................... 115 pseudoneglijare ............................................... 50, 128
migrenă .............................................................. 103 psihopatie ........................................ 125, 126, 172, 184
259
psihozism ................................................ 127, 137, 186 strâmtarea buzelor ...................................... 60, 64, 171
R stres 31, 36, 42, 49, 52, 83, 115, 124, 125, 129, 137, 148, 154,
raport .......................................................... 196, 198 165, 178, 190, 250, 255
raportul talie-şold ...................................... 8, 50, 51, 52 suferință .................................... 101, 104, 123, 159, 174
rata clipirii ...81, 107, 108, 110, 115, 116, 127, 128, 129, 130, suicid ................................................................. 186
134, 135, 137, 171, 174, 185, 250, 251, 252, 254, 255 sumisiune .......... 101, 131, 136, 159, 164, 172, 177, 178, 204
rata privirii ............................................... 81, 109, 134 surpriză .21, 40, 43, 56, 59, 64, 71, 72, 73, 77, 83, 84, 85, 87,
răsplată .............................................................. 200 93, 94, 95, 96, 99, 101, 105, 140, 141, 168, 169, 171, 183,
râs 87, 88, 89, 90, 104, 145, 147, 175, 179, 180, 181, 205, 251 255
recompensă ........................................ 48, 112, 200, 201 Ș
recunoştință ................................................... 49, 140 șicanare ............................................................... 90
recunoștință ..................................................... 41, 46 T
reglator ........................................... 41, 43, 83, 93, 199 tachinare ................................................181, 182, 183
regret .................................................... 101, 189, 193 tandrețe ....................................................... 155, 182
relaxare.. 41, 69, 107, 137, 148, 149, 159, 167, 181, 205, 249, tandrețe ............................................................. 154
251 teamă ....................................................168, 172, 180
renunțare...................................................... 190, 201 temperatura pielii .................................................. 80
renunțare................................................. 92, 119, 190 tensiune musculară ........................................... 90, 188
resemnare ..................................... 70, 86, 159, 181, 254 teoria categorială .... 9, 10, 11, 21, 40, 53, 63, 65, 66, 81, 94,
respect .......................................................... 41, 182 139, 157, 168, 170, 191
respingere ......................... 27, 40, 125, 181, 185, 193, 249 teoria cogniției distribuite ........................................ 27
retragere .... 29, 30, 40, 44, 92, 125, 179, 180, 181, 186, 189, teoria componențială .................. 10, 11, 21, 65, 67, 81, 99
193, 195, 199, 200, 255 teoria distincției optime .......................................... 196
reuşită 31, 46, 47, 85, 111, 154, 181, 199, 201, 202, 205, 253, teoria emoțiilor primare ....................................... 21, 36
255 teoria evaluării .................................................. 10, 11
ridicarea părții interioare a sprâncenelor .................. 60, 91 teoria încorporarării ................................................ 25
ridicarea pleoapei superioare ................ 59, 60, 91, 93, 105 teoria încorporării ....................................... 34, 47, 143
ridicarea sprâncenelor .. 22, 42, 43, 59, 61, 64, 67, 69, 70, 73, teoria obiectivizării................................................. 44
74, 82, 83, 92, 93, 94, 95, 97, 101, 105, 163, 168, 172, teoria programelor afective......................... 21, 36, 65, 94
182, 183, 198, 250, 251, 252, 253, 254, 255 teriotoriu ............................................................. 29
ridicarea umerilor .. 33, 42, 59, 61, 79, 91, 97, 101, 169, 175, teritoriu........................................... 13, 25, 29, 30, 159
253 teroare ......................... 12, 54, 94, 95, 155, 168, 174, 255
ritm cardiac ... 9, 11, 36, 45, 80, 112, 160, 174, 178, 250, 251, testosteron ............................................... 51, 125, 126
253, 256 testul Stroop ..................................... 116, 135, 165, 234
roşire ........................................... 69, 80, 101, 168, 174 timiditate...............12, 28, 80, 125, 136, 186, 195, 253, 255
rotația coloanei ...................................................... 51 torticolis spasmodic ............................................... 115
rotirea capului .............40, 61, 101, 109, 112, 120, 126, 133 transpirație .................................................... 58, 174
ruşine .. 54, 56, 84, 85, 88, 101, 174, 187, 189, 195, 203, 206, tremur ....49, 90, 100, 144, 145, 148, 174, 181, 192, 252, 255
255 tresărire .............................................................. 96
rușine .......................................................... 155, 187 tristețe 13, 42, 57, 73, 83, 84, 85, 86, 99, 100, 101, 104, 124,
S 125, 168, 172, 174, 181, 185, 186, 192, 196, 255
sacadă ....... 109, 111, 113, 114, 115, 116, 127, 134, 135, 186 tristețe ..40, 41, 42, 48, 49, 54, 56, 57, 64, 72, 77, 82, 83, 84,
sarcasm .................................................. 179, 194, 206 86, 97, 99, 100, 104, 141, 146, 153, 154, 157, 171, 172,
satisfacție ............................................................. 31 173, 181, 188, 203, 205, 250, 255
schemă cognitivă ............................ 17, 32, 193, 195, 197 Ț
schizofrenie .....33, 35, 81, 115, 123, 124, 125, 126, 127, 133, țintă vizuală.................... 110, 111, 112, 131, 132, 135, 136
136, 138, 184, 186 U
sclerotică ........................................... 93, 117, 131, 132 uimire ........................................... 41, 87, 94, 106, 148
semantică . 27, 34, 45, 117, 121, 136, 140, 148, 151, 191, 197 uluire .................................................................. 93
semiotică .............................................................. 24 umezirea buzelor ................................................... 46
semnalarea privirii..................................... 109, 117, 121 umflarea obrajilor .............................................. 46, 60
sentiment .......................... 11, 45, 67, 163, 167, 179, 196 umilință .............................................................. 201
senzație............................................. 11, 144, 148, 174 umor ............................................... 179, 180, 182, 183
sfidare .......................................................... 86, 100 ură ................................................................. 12, 21
simpatie ................... 32, 104, 117, 118, 148, 196, 197, 252 urban .................................................................. 13
sinceritate...................................................... 89, 160 urmărirea privirii .............. 109, 122, 126, 127, 129, 132, 133
sincronizarea capului cu privirea ............................... 112 V
sindromul Tourette ..................................... 81, 127, 186 valență ..10, 26, 35, 39, 40, 41, 47, 48, 50, 67, 70, 74, 77, 78,
sindromul Turner................................................... 186 88, 91, 92, 94, 99, 101, 109, 113, 116, 137, 138, 139, 146,
sindromul X fragil .................................................. 186 153, 157, 179, 183, 196, 200, 205, 256
singurătate .......................................................... 200 valoare .......................................... 29, 41, 72, 154, 163
sintaxă .................................................... 42, 191, 196 variabilele privirii .................................................. 106
solidificare .............................................. 200, 201, 202 variabilele sacadelor .............................................. 110
sondare .............................................................. 199 văitare ......................................................... 180, 181
spaimă .......................................................... 84, 101 venerație .................................................. 12, 56, 148
spațiu peripersonal ........................................ 24, 25, 26 vinovăție .......................................... 101, 140, 168, 204
status ............... 27, 28, 30, 48, 89, 162, 164, 178, 192, 251
stil cognitiv ......................................................... 197
260
Z zâmbet veritabil .... 8, 88, 89, 90, 91, 97, 103, 104, 105, 172,
zâmbet ....17, 65, 75, 79, 87, 88, 89, 90, 91, 95, 97, 102, 103, 176, 200, 202, 250, 251, 252, 253, 254, 255
118, 147, 168, 172, 175, 177, 185, 197, 198 zgomot alb ........................................................... 36
zâmbet controlat ....................................................97 zgomot roz ........................................................... 36
zâmbet fals .. 17, 86, 88, 90, 97, 168, 171, 172, 175, 185, 189
261

EMOT Vol 1 Psihologie Nonverbală PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EMOT Vol 1 Psihologie Nonverbală PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EMOT

EMOTION OPEN THEME

Acest document poate fi citit, reprodus, sau folosit în

autor: Răzvan Alexandru Boagiu

iul. 2010 - dec. 2012

Pentru a răspunde la prima întrebare, probabil lipsa

DOUĂ TEORII DOMINANTE

Sunt emoțiile sisteme distincte sau sisteme inter-

Categorisirea poate omite anumite caracteristici ale

Emoția a fost detaliată; pe lângă aceasta, celelalte

FIG. 1.4. EXPRESIA

Ekman (1997d) consideră că expresiile (afective sau

În cele din urmă, revenind la exemplul cu persoana

FIG. 1.5. PLACA DE PE NAVETELE SPAȚIALE PIONEER 10 ȘI 11 (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Pioneer_plaque.svg)

În final, intensitatea, frecvența de apariție şi durata TABELUL 1.5. TERMINOLOGIE FINALĂ

COMPORTAMENT comunicare emițător la receptor; necesită emisie şi

recepție corecte (i.e. codificare şi

Deoarece emoția apare ca urmare a evaluării cognitive

FIG. 1.8. SCHIMBĂRI SECVENȚIALE ȘI CUMULATIVE CA UR-

C02 | PROXEMICA ȘI POS- S03 | DOMENIUL PROXEMICII

Poate fi proxemica32 semiotica33 spațiului, fiind baza-

Pentru început, cea mai mare parte a determinanților

De asemenea, comportamentul proxemic al propriei

Totodată, s-au propus mai multe niveluri ale

Mergând mai departe, Hall (1963b) propune un sistem

6. cod termal (căldura radiată); sau mişcarea colectivă/comună;

Afiliere sau asociere: managementul spațiului este un RELATII PROXEMICE

În acest sens, aranjamentele scaunelor par a influen-

RELAȚIA DINTRE SPAȚIU ŞI OBIECTE

Spațiile fizice şi virtuale nu sunt goale. Fiecare obiect

Joiner (1976) a studiat spațiile de birouri mici şi a

TABELUL 2.2. SINTEZA FUNCȚIILOR SOCIALE ALE SPAȚIALITĂȚII (Nova, 2005)

RELAȚIA CU PERSONALITATEA Și AFECTIVITATEA cu diverse variabile psihologice poate reflecta mai

interpretate ca retragere (engl. withdrawal; Bond şi  violare (prin intruziune);

a locui în acelaşi cartier până la marcări teritoriale

Pentru Ramenzoni și colaboratorii săi (2006), controlul

Orientarea corpului se referă la unghiurile corpului

40 FIG. 2.3. TIPURI DE ARANJAMENRE ALE SCAUNELOR (refă-

țiunea se numeşte sociopetal, iar cel care are un efect

SEXUALITATEA COGNIȚIA ŞI AFECTIVITATEA

Alte dovezi ale încorporării afective şi cognitive vin de

Alte dovezi ale existenței încorporării sunt legate de

Amplitudinea şi frecvența reprezintă schimbări ale

C03 | COMPORTAMENTUL S06 | DATE INTRODUCTIVE

Gesturile sunt mişcări nonlocomotoare care transmit

Kinezica reprezintă domeniul de studiu al mişcărilor

În EMOT, mişcările corpului se referă, în general, la

Cele mai multe mişcări sunt făcute în răspuns la

Interacțiunea dinamică şi continuă cu mediul necesi-

lor este apoi encodată în cortexul motor primar (M1);

Gesturile pot fi întrerupte doar în timpul fazei de

Prin intermediul unei schițe mintale, gesturile sunt

Mişcările mâinilor în comunicarea directă sunt acte

Acțiuni ale capului și gâtului (Harrigan, 2005):

De asemenea, cei doi au găsit corelații între gesturi şi

valență pozitivă mişcări în față; mişcări doar din încheietura

Până în prezent nu există un sistem universal de

specializate doar în procesarea limbajului, ci funcțio-

Ilustratorii care accentuează un cuvânt sau o frază pot

O altă explicație a acestei diferențe între sexe poate

În final, obiectivizarea este asociată cu rezultate ne-

Înlemnirea (engl. freezing) este un indicator al proce-

dobândirea controlului şi/sau influenței;