Roman Realist-Balzacian Perioada Interbelica

Enigma Otiliei
de George Calinescu

Opera „Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist de tip

balzacian aparut in 1938. Care apartine prozei interbelice prin amploarea actiunii,
desfasurata pe mai multe planuri, si printr-un conflict complex la care participa
numeroase personaje.
Este un roman de tip balzacian deoarece apar tema familiei si motivul mostenirii
si al paternitatii, pentru ca structura este inchisa si este utilizata tehnica
detalilului semnificativ, iar personajele sunt prezentate in relatie cu mediul din
care provin, fiind tipice pentru o anumita categorie sociala. Cu toate acestea,
romanul depaseste modelul realismului clasic, prin spiritul critic si polemic, si
prin elemente ce tin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor.
Tema operei este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la
inceputul sec 20, ceea ce determina caracterul citadin si social al operei. Romanul
prezinta maturizarea unui tanar, care inainte de a-si face o cariera, traieste
experienta iubirii si a relatiilor de familie.
Titlul initial „Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a paternitatii, deoarece
fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste parinti.
Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la motivul
realist al paternitatii spre misterul protagonistei.
Incipitul este specific romanului realist, acesta fixeaza veridic cadrul temporal:
„intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatial: strada Antim din Bucuresti,
casa lui mos Costache.
Finalul romanului se încheie simetric, revine imaginea de la început: casa lui
Costache Giurgiuveanu, si mai dezolanta, iar Felix reînvie în memorie cuvintele
sale: „Aici nu stă nimeni”- dezolant si lugubru.
Simetria incpipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui
Mos Costache, din perspectiva lui Felix, strainul din familia Griurgiuveanu, in
momente diferite ale existentei sale: in adolescenta si „dupa razboi”.
Perspectiva narativa este obiectiva, realizata la persoana a III-a de catre un
narator omniscient, omniprezent si neimplicat in actiune. Vizunea naratorului
este completata de cea a personajului martor, Felix, prin intermediul careia sunt
introduse in cadru celelalte personaje.
 Actiunea romanului incepe cu venirea tanarului orfan Felix Sima la Bucuresti,
in casa unchiului si tutorelui sau, pentru a studia medicina. Costache
Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste in casa lui pe Otilia Marculescu,
fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia, dar Aglae o considera un pericol pentru
mostenirea fratelui ei.
Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii inrudite, cea
a lui Costache Giurgiuveanu si cea a surorii lui Costache, Aglae. Dar asistam si
la un conflict dintre Felix si Pascalapol, acesta fiind pentru mana Otiliei.
Tema si vizunea despre lume
Expozitiunea este realizata dupa metoda realist-balzaciana: situarea exacta a
actiunii in timp si spatiu, veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice, finetea
observatiei si notarea detaliului semnificativ.
Patruns in locuinta, Felix il cunoaste pe unchiul sau, un omulet straniu si pe
verisoara Otilia, apoi asista la o scena de familiei: jocul de table. Replicile Aglaei
anticipeaza confllictul succesoral, iar atutudinea protectoare a Otiliei motiveaza
atasamentul ei fata de Felix.
Intriga se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: pe de o parte, este
prezentata istoria mostenirii lui Costache Grirgiuveanu, iar pe de alta parte,
romanul are in centru destinul tanarului Felix Sima, maturizarea lui, ceea ce-i
confera cartii caracterul de bildungsroman.
Competitia pentru mostenirea batranului este un prilej pentru observarea, in
plan moral, a efectelor banului. Costache nutreste iluzia longvetitaii si nu pune
in practica nici un proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei. Clanul Tulea
urmareste preluarea totala a averii acestuia, plan periclitat ipotetic de infierea
Otiliei.
Planul formarii lui Felix, student la medicina, urmareste experientele traite de
acesta in casa unchiului sau, dar in special iubirea adolescenta pe care o poarta
pentru Otilia. Felix este gelos pe Pascalopol, insa nu ia nicio decizie, primand
dorinta de a-si face o cariera.
Banul perverteste relatia dintre soti. Stanica Ratiu se casatoreste pentru a-si
rezolva situatia materiala, dar nu isi asuma rolul de sot si de tata. In familia Tulea,
lucrurile stau invers: Aglae conduce autoritar, iar Simion brodeaza, mai tarziu
fiind abandonat intr-un ospiciu. Motivul paternitatii este infatisat diferentiat,
orfanii avand doi protectori: Costache si Pascalopol.
 In deznodamant aflam ca Pascalopol a lasat-o pe Otilia „sa-si petreaca libera anii
cei mai frumosi”, ea devenind sotia unui conte exotic. Aceasta ramane pentru Felix
o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigma.
În concluzie, opera „Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman realist-
balzacian unic in literatura romaneasca prin spiritul critic si polemic, prin
complexitatea personajelor si prin analiza psihologica.
Evolutia personajului principal ( Otilia Marculescu )
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia
reprezinta tipul cochetei, dar intruchipeaza, in egala masura, misterul feminin.
Otilia este caracterizata in mod direct de catre narator, acesta spunand despre
ea ca avea „fata maslinie, nasul turtit si ochii albastri”, fiind o pustoaica de
„optsprezece-nouasprezece ani”, care nu prea stia ce doreste de la viata. Din
prisma atributelor sale fizice, ea putea ademeni orice barbat dorea.
In scena jocului de table, Aglae ii aseaza pe Felix si Otilia in aceeasi categorie,
prin caracterizarea directa: „N-am stiut, faci azil de orfani”, ii reproseaza ea fratelui
sau. Conditia de orfan a fetei, evidentiata de primul titlu al romanului, „Parintii
Otiliei”, care este precizat in aceasta scena din primul capitol. In cazul acestui
portret se apeleaza la tehnica balzaciana a caracterizarii prin descrierea
interioariul.
Portretul Otiliei se contureaza mai ales prin caracterizarea indirecta. Astfel, inca
din seara sosirii lui Felix, in casa lui mos Costache, neavand o camera pregatita,
Otilia ii ofera cu generozitate camera ei, prilej pentru Felix de a descoperi
personalitatea exuberanta a Otiliei.
Otilia reprezinta intruchiparea misterului feminin, iar comportamentul derutant
al fetei il descumpaneste pe Felix, pentru ca nu-si poate explica schimbarile de
atitudine, trecerea ei brusca de la o stare la alta. Otilia insasi recunoaste cu
sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se autocaracterizeaza astfel: „Sunt
foarte carpicioasa, vreau sa fiu libera![…] Eu am un temperament nefericit: ma
plictisec repede, sufar cand sunt contrariata”.
Otilia il iubeste pe Felix, dar dupa moartea lui mos Costache il paraseste,
considerand ca reprezinta o piedica in calea relizarii lui profesionale. Ea se
casatoreste cu Pascalopol, babrat matur, care ii poate oferi intelegere si protectie.
Portretul Otiliei este unul mai complex, fiind singurul personaj care beneficiaza
de un portret complex construit prin metode deterministe. Astfel, pentru Felix ea
este femeia in ipostaza idealului romantic, pentru Pascalopol este feminitatea
insasi, iar pentru Titi este obiectul fanteziilor sale erotice.
Ultima intalnire dintre Felix si Otilia, este esentiala pentru intelegerea
personalitatii tinerilor si a atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix este intelectualul
ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca „rostul femeii
este sa placa, in afara de aste nepunad exista fericire”. Otilia concepe iubirea in
felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta, in timp de Felix este
dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se va
casatori cu Otilia.
In epilog, cativa ani mai tarziu, Felix se intalneste in tren cu Pascalopol, care ii
dezvaluie faptul ca i-a redat Otiliei cu generozitate libertatea de a-si trai tineretea,
devenind sotia unui conte exotic. Astfel, Otilia pentru Felix ramane o imagie a
eternului feminic, pe cand Pascalopol o considera o „enigma”.
In concluzie, prin cele prezentate, putem afirma faptul ca Otilia reprezinta
eternul feminin, plin de mister, trainic si cuceritor, care fascineaza prin
sensibilitate si maturitate.