TEMA NR.

5
Cursurile nr. 12-13

METODOLOGIA STIINTEI POLITICE

PLAN TEMATIC

1. DEFINITIA SI ROLUL METODOLOGIEI ÎN STIINTA POLITICĂ

2. COMPONENTELE METODOLOGICE ALE STIINTEI POLITICE: METODE SI
TEHNICI DE CERCETARE SPECIFICE. DEFINITII, TIPURI, SCURTE CONSIDERATII
3. CARACTERISTICI, INTERFERENTE, TENDINTE DE EVOLUTIE ALE
METODOLOGIEI POLITICE
4. BIBLIOGRAFIE

1. DEFINITIA SI ROLUL METODOLOGIEI ÎN STIINTA POLITICĂ

Definitie. Metodologia stiintei politice este ansamblul de metode si tehnici integrate într-o
viziune, într-un cadru teoretico-conceptual, proprii disciplinei (conceptia teoretică proprie asupra
politicului, principiile si categoriile specifice prin care îl defineste).
Rolul metodologiei. Metodologia are un loc important în asigurarea nivelului calitativ-
stiintific al investigării realitătii politice. Astăzi, mai mult ca oricând, stiinta politică este preocupată
de cresterea performantelor sale cu privire la corectitudinea si exactitatea explicării politicului, în
multiplele sale dimensiuni si caracteristici. Nu este, însă, important doar ce explică stiinta politică,
ci si cum o face. Metodologia politică, ca sumum de metode si tehnici de cercetare specifice,
integrate într-o conceptie ce se străduieste să fie unitară, are, din această perspectivă, o importantă
deosebită.

2. COMPONENTELE METODOLOGICE ALE STIINTEI POLITICE: METODE SI TEHNICI

DE CERCETARE SPECIFICE. DEFINITII, TIPURI, SCURTE CONSIDERATII

METODA

DEFINIRE. Metoda reprezintă modul (felul) în care, printr-o abordare sistematică a

obiectului stiintei politice (politicul), se ajunge la cunostinte testate si transmisibile, la predictii
care reprezintă adevărurile despre fenomenele si procesele studiate.
ETAPE ESENTIALE ÎN PROCESUL APLICĂRII METODEI DE CERCETARE ÎN
STIINTA POLITICĂ. Cercetările specializate efectuate în domeniul stiintei politice (ca, de altfel, în
domeniul mai larg al stiintei, în general) au omologat sase etape/trepte/operatii considerate esentiale
pentru metoda stiintifică:
a) identificarea/formularea clară a problemelor ce trebuie studiate (stabilirea, din
multimea de aspecte, a acelora care urmează să facă obiectul cercetării - ex. de a demonstra dacă
partidul politic X este sau nu un partid politic viabil. După o analiză prealabilă, se ajunge la
concluzia că aspectul cel mai semnificativ, cel mai relevant în acest sens este de a vedea în ce
măsură are sanse reale de a accede la guvernare prin mecanismele democratiei pluraliste, în
conditiile statului de drept, excluzând alternativa de a cuceri puterea prin fortă, lovitură de stat, puci
etc.).
b) formularea unei ipoteze (ipotezelor) ce exprimă o relatie (relatii) între variabile (ex.
o anumită echipă de cercetare a ajuns la trei ipoteze referitoare la sansele partidului politic X de a

1
ajunge la putere/1. partidul politic X are toate sansele de a ajunge la putere/2. partidul politic X are
putine sanse/3. partidul politic X nu are nici o sansă, este un partid slab).
Ipotezele pot fi considerate modele de răspuns la problemele cercetării. Ele au două
proprietăti esentiale:
- să contureze o relatie cauzală. Forma logică a ipotezelor trebuie să fie de tipul „dacă x,
atunci y”;
- să fie testabile. Testabilitatea se referă la faptul că o ipoteză corect formulată trebuie să
poată fi întotdeauna testată. Testarea presupune, însă, în mod necesar, capacitatea de a măsura
caracteristicile fenomenelor. Dacă nu se poate măsura valoarea lui x sau lui y, relatia de implicare
între x si y nu va putea fi testată. X si Y poartă numele de variabile. Pentru a putea studia un
fenomen social, variabilele trebuie să fie măsurate, iar acest lucru se poate realiza cu ajutorul
scalelor de măsurare.
c) rationare deductivă atentă pentru a stabili premisele si conditiile în care ipoteza
poate fi adevărată sau falsă (analizarea atentă a fiecărei ipoteze si stabilirea, pentru fiecare caz în
parte, a conditiilor minime obligatorii pentru realizarea în fapt);
d) culegerea de date pentru testarea empirică a ipotezei (în cazul de mai sus - culegerea
datelor concrete, reale prin investigarea concretă si multilaterală a programului politic al partidului,
structurilor si modului său de organizare, a bazei sociale de sustinere si volumului acesteia,
structurilor din teritoriu, a programului electoral si a rezultatelor de la ultimele alegeri, a activitătii
parlamentare - deci o investigare complexă a activitătii si rolului partidului, a tacticii si strategiei
sale politice);
e) analiza cantitativă si calitativă a datelor (stabilindu-se semnificatia, relevanta lor
pentru o ipoteză sau alta);
f) accentuarea, respingerea sau reformularea ipotezei - predictia (concluzionarea asupra
uneia din ipoteze, pentru că datele realitătii investigate confirmă, sustin acea ipoteză si nu alta).
Toate etapele metodei stiintifice sunt importante, însă a patra are un rol crucial, deoarece
este esentială verificarea ipotezelor de lucru în realitatea nemijlocită, în viata politică concretă, cu
procedeele riguroase ale demersului stiintific.

TIPURI DE METODE UTILIZATE ÎN STIINTA POLITICĂ

Principalele metode de cercetare utilizate în stiinta politică sunt: observatia, experimentul,

ancheta, sondajul de opinie, analiza de continut/analiza documentelor/analiza discursului
(politic/politice), studiul de caz, analiza-panel, metode statistico-matematice (analiza factorială,
analiza longlineară, analiza multivariată - analiza path, analiza cluster, de regresie etc.).

TEHNICI DE CERCETARE

Definire. Tehnicile (procedeele, instrumentele) de cercetare reprezintă acel arsenal de

instrumente si procedee care permit aplicarea metodei sau metodelor de cercetare ce urmează a fi
folosite în stiinta politică. Arsenalul de tehnici conditionează, în mare măsură, acuratetea si
relevanta cercetării.

TIPURI DE TEHNICI DE CERCETARE UTILIZATE ÎN STIINTA POLITICĂ

Principalele tehnici de cercetare utilizate în stiinta politică sunt: chestionarul, interviul,

scalarea, esantionarea etc.

3. CARACTERISTICI, INTERFERENTE, TENDINTE DE EVOLUTIE ALE METODOLOGIEI

POLITICE

2
 UNELE CARACTERISTICI ACTUALE ALE METODOLOGIEI STIINTEI POLITICE

Evolutia contemporană a stiintei politice scoate în evidentă, între altele, si caracteristicile

metodologiei de care se foloseste pentru explicarea obiectului ei de studiu, politicul. Unele dintre
acestea sunt:
- Metodologia este astăzi un domeniu distinct (subdisciplină), o arie majoră de investigare
în cadrul stiintei politice, ca efect al maturizării profesionale a disciplinei.
Această caracteristică vine din specializarea (focalizare pe câmpuri limitate de investigatie)
si fragmentarea/diferentierea (divizarea în domenii, subdomenii, câmpuri distincte de cercetare)
care se manifestă în stiinta politică, ca, de altfel, în stiintă, în general.
- Diversificarea si multiplicarea componentelor metodologice (metode, tehnici) utilizate, în
ultimele decenii, ca urmare a extinderii, diferentierii si specializării crescânde a substantei
disciplinei, materializată în aparitia de noi domenii si subdomenii:
- aplicarea, în general, cu succes si rafinarea, prin contributii proprii, a metodelor si
tehnicilor de cercetare preluate anterior din alte stiinte (psihologie, antropologie,
sociologie, istorie, economie, statistică, matematică, logică etc.) - patrimoniul
metodologiei politice este, în cea mai mare parte, „exogen” (aici, cu înteles de
„extern”) stiintei politice;
- adoptarea unor metode si tehnici de cercetare noi, apreciate ca necesare pentru
dezvoltarea disciplinei.
- Ca si stiinta politică, metodologia politică este una agitată, marcată de controverse
profunde, care îsi au originea în diferitele paradigme utilizate de cercetători. Disputele dintre
diferitele scoli metodologice sunt, astăzi, cele mai semnificative dispute de la nivelul stiintei
politice.
- Aducera unei contributii însemnate la dezvoltarea stiintei politice. Avansul curent al
stiintei politice poate fi explicat, într-o măsură însemnată, prin dezvoltarea (specializarea)
metodologiei politice.

RELATIONAREA METODOLOGICĂ A STIINTEI POLITICE CU ALTE STIINTE

Relationarea metodologică a stiintei politice cu alte stiinte decurge, în mod logic, din
relationarea ei de ansamblu cu acestea, care se întemeiază pe necesitatea epistemologică a
complementaritătii demersurilor lor stiintifice în vederea abordării multidimensionale a politicului
(relationarea nu este numai metodologică, ci si conceptuală/se „importă” concepte, teoretică/se
„importă” teorii etc.).

MOTIVE ALE RELATIONĂRII METODOLOGICE A STIINTEI POLITICE CU ALTE

STIINTE

- „Frontierele” deschise si în miscare ale stiintei politice. Se face trimitere la extinderea

substantei (granitelor) disciplinei, ca urmare a proceselor de specializare, fragmentare (în
subdomenii organizate si creative) si hibridizare (recombinare a sectoarelor, fragmentelor unor
discipline înrudite sau învecinate). Frontiere deschise înseamnă luarea si darea „cu împrumut” de
concepte, teorii, metode.
- Complementaritatea demersurilor epistemologice ale stiintei politice si disciplinelor
înrudite/învecinate în abordarea politicului. Politicul (domeniu, fenomene, procese) nu poate fi
explicat exclusiv prin bagajul informational, conceptual si metodologic propriu. Fenomenele
politice sunt întotdeauna legate de o varietate de factori „din spatele” politicului. Zeci de variabile
non-politice se folosesc pentru a explica politicul.
- Nevoia intrinsecă de rafinare si confirmare, prin testare, a teoriilor sustinute de stiinta
politică în directia adaptării lor la rigorile demersului stiintific (validitate, exactitate etc.).

3
 - Sporirea solicitărilor actorilor politici (guvern, partide politice, alte organizatii politice
etc.) si societătii civile, de prognoze cât mai exacte referitoare la gradul de sustinere/încredere
populară fată de strategiile, tacticile, programele, candidatii etc. partidelor politice aflate la
guvernare sau în opozitie, în contexte politice semnificative (anterior si după luarea unor decizii
politice importante, pre-campanii si campanii electorale etc.);

UNELE AVANTAJE ALE RELATIONĂRII METODOLOGICE A STIINTEI POLITICE

CU ALTE STIINTE

- Sporirea rigorii (validitate, exactitate etc.), gradului de organizare si a creativitătii la

nivel metodologic.
- Îmbogătirea patrimoniului metodologic intern cu contributii metodologice proprii altor
stiinte si aditionale acestora/rezultat al unui proces similar de îmbogătire din stiinte diferite
(arareori preluarea de metode si tehnici de cercetare se face direct din logică, statistică, matematică;
de obicei, se găseste un intermediar în anumite sectoare ale psihologiei, economiei sau
sociologiei/ex. preluarea prin medierea economiei a unor metode si tehnici de cercetare statistico-
matematice/asa-numite econometrice - tema dominantă a metodologiei politice în ultimele trei
decenii).
- Posibilitatea extinderii avantajelor create în plan metodologic la scara întregii discipline.
Sporirea rigorii, gradului de organizare, creativitătii patrimoniului metodologic este în măsură să
determine modificări asemănătoare la nivel macro.
- Încurajarea dezbaterii stiintifice pozitive la nivel disciplinar si interdisciplinar (lucrări si
studii de specialitate, publicatii, conferinte, scoli „de vară” etc.)

DEZAVANTAJE ALE PRELUĂRII NECONTROLATE DE METODE SI TEHNICI DE

CERCETARE DIN ALTE STIINTE

- Preluarea necontrolată a metodelor si tehnicilor de cercetare din alte discipline (mai ales
a celor statistice/cantitative) este dezavantajoasă, putând crea situatii de „inautenticitate”,
confuzii, complicatii inutile ca urmare a neadaptării lor la specificul stiintei politice.
- Perfectionarea metodologiei politice, prin adoptarea de metode si tehnici de cercetare din
alte discipline, nu rezolvă, singură, problemele actuale presante ale stiintei politice, care îi
preocupă, în egală măsură, atât pe cetăteni, cât si pe profesionistii stiintei politice: măsurarea puterii
si influentei politice; problema dreptătii si a nedreptătii; asistenta socială care să amelioreze
capacitătile persoanei; îndeplinirea substantială si institutională a aspiratiilor democratice si
împiedicarea coruperii lor; justificarea interventiilor coercitive pe plan international; dezvoltarea
socială, economică si politică durabilă în cadrul unei economii mondiale globalizate.

REPERE PENTRU UN POSIBIL VIITOR AL METODOLOGIEI POLITICE

- Accentuarea deschiderii metodologice a stiintei politice spre alte stiinte (înrudite, apropiate
etc.), din perspectiva preluării sau transmiterii de expertiză în domeniu (teorii, metode, informatii,
indicatori, date statistice, substantă etc.) determinată de caracterul evolutiv, dinamic si divers al
fenomenelor si proceselor politice contemporane studiate. Metodologia politică nu a oprit
„importurile” de metode si tehnici de cercetare din alte discipline: ea va continua să fie creativă
numai în măsura în care va rămâne deschisă spre cooperare;
- continuarea proceselor de inovare, adaptare, rafinare etc., prin mijloace proprii, a
metodelor si tehnicilor de cercetare a fenomenelor studiate;
- intrarea într-o perioadă post-postmodernă de dezvoltare, marcată de o specializare tot mai
pronuntată, de trecerea de la abordări generale si universale spre abordări particulare si
situationale în explicatiile oferite politicului (numărul politologilor „generalisti” si, pe cale de

4
consecintă, a metodologilor „generalisti” se află într-o rapidă descrestere, ei specializându-se în
unul sau mai multe domenii).
- preocupări specifice în directia realizării aspiratiei spre o Stiintă Politică Unificată, desi
există o serie de neîntelegeri si neclarităti în acest sens.

4. BIBLIOGRAFIE

CARPINSCHI, Anton, Deschidere si sens în gândirea politică, Institutul European, Iasi,

1995.
CARPINSCHI, Anton; BOCANCEA, Cristian, Ştiinţa politicului, Tratat, vol. I, Editura
Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998.
GOODIN, Robert E.; KLINGEMANN, Hans-Dieter (coordonatori), Manual de ştiinţă
politică, Polirom, Iaşi, 2005.
ILUT, Petru, Abordarea calitativă a socioumanului, Polirom, Iasi, 1997.
KING, Gary; KEOHANE, R; VERBA, Sidney, Fundamentele cercetării sociale, Polirom,
Iasi, 2001.
MĂGUREANU, Virgil, Sociologie politică, Grupul Editorial RAO, Bucuresti, 2006.
McQUEEN, A. Ronald; KNUSSEN, Christina, Metode de cercetare în stiintele sociale,
Institutul European, Iasi, 2007.
MOSCOVICI, Serge; BUSCHINI, Fabrice (coordonatori), Metodologia stiintelor
socioumane, Polirom, Iasi, 2007.
ROTARIU, Traian (coordonator); BĂDESCU, Gabriel; CULIC, Irina; MEZEI, Elemér;
MURESAN, Cornelia, Metode statistice aplicate în stiintele sociale, Polirom, Iasi, 2006.
ROTARIU, Traian; ILUT, Petru, Ancheta sociologică si sondajul de opinie, Polirom, Iasi,
1997.
SILVERMAN, David, Interpretarea datelor calitative, Polirom, Iasi, 2004.