Cand parintii nu ofera un model pozitiv de relationare, copiii nu vor invata metode pasnice de rezolvare a problemelor.

Ei vor invata raspunsuri antisociale : sa se bata sau sa-si exteriorizeze sentimentlele in moduri necorespunzatoare.

Copiii care cresc intr-un mediu familial afectat de violenta domestica, pot sa aibe sau sa dezvolte :
- dureri de stomac, de cap, ulcer, diaree, enurezis ;
- tulburari de somn : insomnii, cosmare, somnambulism ;
- intarzieri in dezvoltare sau regresie : performante scolare slabe, capacitate scazuta de adaptare la situatii noi,
slaba apreciere de sine, dificultati in relationare ;
- sentimente de frica, furie, depresie, rusine, neincredre, vinovatie ;
- neajutorare ;
- probleme de comportament : fuga de acasa, limbaj si comportament agresiv ;
- invata ca violenta este un mod legitim de rezolvare a conflictelor sau de control asupra unei situatii.

Cu cat copilul este mai mic cu atat sunt mai mari riscurile asupra unei dezvoltari sanatoase. Copiii scolari si prescolari
care au o intelegere limitata asupra a ceea ce se intampla intre parinti, pot sa se simta responsabili in special pentru
ca argumentele violente apar de obicei in chestiuni legate de copii. Adolescentii, vor lua apararea uneia dintre parti in
timpul episoadelor violente dintre parinti. Se dezvolta deasemenea intense sentimente de ambivalenta. IN ciuda
simpatiei fata de mama – victima, copilul sau adolescentul care vede ca aceasta nu face nimic pentr a opri violenta,
poate pierde respectul fata de ea. Adolescentele pot sa dezvolte lipsa total de incredere, generalizata la toti barbatii si
exprimata pe viitor, intr-o atitudine negativa fata de casatorie.

Ideea ca violenta este un comportament invatat e sustinuta. Copiii care sunt marotri ai violentei domestice pot sa
invete de la varste mult prea mici, ca violenta este singura metoda de rezolvare a conflictelor. Pentru cei mai multi,
procesul de invatare incee cu prima data cand sunt palmuiti, prilej cu care invata ca cei care te iubesc sunt si cei care
te ranesc. Acest mesaj poate fi puternic intarit daca ei observa ca parintii lor se angajeaza cu regularitate in violenta
fizica pentru a-si rezolva discordantele.
Copiii invata mesaje semnificative despre comportament si rolurile legate de sex de la parinti, care sunt modele de
rol.. Cand sunt expusi la violenta familiala, ei pot sa integreze acest comportament in relatiile lor ca si copii si mai
departe ca adulti, rezultand un patern intergenerational al violentei.

Chiar daca nu sunt victime directe ale abuzului in familie, copiii sunt foate expusi neglijarii , in special neglijarii

emotionale. O mama, care traieste intr-o permanenta stare de frica , furie, anxietate si/sau depresie, cu greu va
mai putea acoperii nevoile fizice si socio-emotionale ale copilului. Cum poate un copil sa dezvolte incredere in ceilalti,
in sine cand securitatea lui personala este amenintata in orice moment de conflictele si violenta dintre parinti ?

Se poate afirma ca observarea violentei dintre parinti are efecte negative asupra dezvoltarii copilului, dar probabil cele
mai importante sunte cele asupta viitoarei vieti de familie. Barbatii care au fost martori la violenta domestica in propira
familie in copilarie, sunte de trei ori mai predispusi sa-si abuzeze nevestele.
Violenta domestica tinde sa afecteze toti copiii, cu consecinte vizibile in prezent sau in viitor. Severitate efectelor
depinde de sexul, varsta copilului, intensitatea si frecventa actelor de violenta si de raspunsul parintilor la
disfunctiunea familiei.

Abuzul verbal sau violenta verbală este o formă de comportament abuziv prin limbaj.
Violenta verbală reprezintă un model de comportament care poate afecta serios
dezvoltarea emoţională sănătoasă a unei persoane. S-a demonstrat că şi o expunere
singulară la un astfel de comportament poate fi suficientă pentru a afecta încrederea în
sine şi starea fizică şi emoţională a unei persoane.
Violenta verbală este definită ca o formă de manifestare emoţională prin care cel ce
abuzează doreşte să controleze o persoană.
Rapoarte ale asociaţiilor de psihologi şi psihiatri arată că acest lucru se întâmplă des în
relaţiile de cuplu, abuzul fiind suferit în general de femei. Însă abuzul verbal poate fi
suferit de orice persoană indiferent de gen, rasă, gabarit, vârstă sau alte criterii.
Cu atât mai mult sunt predispuşi la abuzuri verbale copiii ai căror părinţi au o înclinaţie
spre astfel de comportamente. Şi în ciuda consecinţelor pe care le poate avea şi a
faptului că este cea mai întâlnită formă de abuz, violenta verbală în general nu este
tratată cu aceeaşi seriozitate ca şi celelalte forme de abuz, pentru că nu există dovezi
fizice.
Fie că apare în familie, la şcoală sau în grupul de prieteni, violenta verbală se poate
manifesta prin: ameninţări sau intimidări, critică neconstructiva, porecle jignitoare,
ţipete, învinuiri şi reproşuri repetate, manipulare emoţională, atitudini descurajatoare,
farse repetate, diminuarea meritelor persoanei respective sau transmiterea ideii că
victima nu valorează nimic fără agresor.
Un copil care a fost victima a violenţei verbale poate prelua cu uşurinţă aceasta
modalitate de exprimare în relaţie cu alţi copii sau cu alte persoane adulte, atunci când
va creşte.
Copii care sunt victimele unor astfel de comportamente ştiu câtă durere pot produce
acestea. Părinţii care sunt stresaţi au tendinţa de a transmite această iritare spre copiii
lor, însă aceştia trebuie să-şi amintească că astfel copiii îşi pierd încrederea în primul
rând în ei înşişi, apoi în părinţi.
Există posibilitatea ca aceşti copii să nu-şi poată descoperi şi manifesta talentele şi să
devină incapabili de a se adapta provocărilor vieţii.
Cel mai des întâlnit comportament de abuz verbal este ţipătul la copii şi folosirea unor
expresii precum “Nu ţi-e ruşine?”, “Mi-e ruşine cu tine”, “Tu chiar nu înţelegi?”, “Nu poţi
să faci nimic ca lumea?” şi altele de acest gen. Copii vor începe să creadă lucruri precum
“nimeni nu mă place”, “nu sunt bun de nimic”, “întotdeauna fac prosti”, ceea ce îi va
împinge spre izolare sau chiar depresie.
În unele cazuri, copii pot manifesta chiar comportamente auto-distructive care le pot
pune viaţa în pericol. Un studiu recent a demonstrat că copiii abuzaţi verbal dezvolta
probleme de inter-relationare, manifesta tendinţe de agresivitate fizică, şi şansa ca
aceşti copii să devină delincvenţi creşte considerabil.
Totuşi principalul efect al violenţei verbale este o întârziere a dezvoltării. Se poate
observa scăderea ritmului normal de dezvoltare fizică, socială, emoţională şi
educaţionala. Copii pot întâmpina probleme în a-şi face prieteni, pot rămâne în urmă cu
nivelul de studii. Pe termen lung, pot deveni la rândul abuzivi, pot dezvolta anxietăţi şi
depresii.
Copiii nu ştiu de multe ori ce sau pentru ce fac anumite lucruri, însă părinţii ar trebui să
ştie mai bine să nu aibă astfel de manifestări în prezenţa copiilor chiar dacă uneori devin
supăraţi şi frustraţi din cauza copiilor.

Ce ar trebui să facă părinţii?

Aceştia trebuie să încerce să înţeleagă motivaţiile din spatele comportamentului
nepotrivit cu copii şi să influenţeze cauzele care îi fac să fie nervoşi şi irascibili.
Apoi să nu folosească expresii jignitoare, având pretenţia că un copil să se comporte ca
un om matur. Să înţeleagă că sunt nerezonabili dacă fac asta, un copil este un copil.
Din moment ce viitorul unui copil se afla în mâinile unui părinte, asta e unul din cele mai
provocatoare sarcini pentru părinţi, de a-i ajuta pe copii să-şi încrederea şi siguranţa de
sine.
De asemenea, copiii pot fi influenţaţi de violenţă verbală, chiar dacă nu sunt victimele
acesteia. Copii care sunt martorii acestui tip de comportament şi al abuzului emoţional
sau fizic pot prezenta simptome precum:
– Depresie (sub aparenţa unei plictiseli cronice, manifestând dezinteres pentru activităţi
care de obicei le plac copiilor)
– Anxietate (îngrijorare, în special pentru lucruri de care copii nu sunt conştienţi)
– Probleme la şcoală
– Agresivitate
– Hiperactivitate (nu pot sta locului)
– Lipsa de încredere în sine (nu crede că este la fel de bun ca ceilalţi copii)
– Emoţionalitate ridicată sau lipsa emoţiilor
Copii se pot simţi neimportanţi, nedemni de încredere, fără putere, inadecvaţi, o povară
pentru părinţi. Ca şi adulţi sunt expuşi unor riscuri crescute de alcoolism, consum de
droguri, criminalitate, probleme de sănătate mintală, sărăcie.

Una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în
vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În cadrul grupului familial,
părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional- formative ale propriilor copii.

Într-o familie normală, în interacţiunea copii- părinţi, aceştia din urmă se adaptează firesc
trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare unei dezvoltări echilibrate, armonioase a
minorilor. Perturbarea funcţiilor familiei se petrece (în general) ca o stare de boală cronică
ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă.

Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de
siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea
intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho- social.

Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o

atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de imagine de
sine negativă.

Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii- victime ale abuzului este următoarea:

 tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului reapar în

timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ:
insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă;
 anxietate generalizată;
 hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un
loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;
 evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul
evenimentului traumatic.
Copiii din familiile violente învaţă că: este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie;
violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei; oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc
cum trebuie; bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi; exprimarea
sentimentelor înseamnă slăbiciune; nu trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă
încredere în sine, să simtă.
Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării
obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere,
crimelor. Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente.

Studiindu-se copiii care au ajuns în shelterele pentru victimele violenţei domestice, au fost
observate următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul de dezvoltare, indiferent
dacă un copil este martor sau victimă a agresiunilor.

 Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng, refuză
mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea
emoţională.
 Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de
emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente,
timiditate profundă, stima de sine scăzută şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi
loviri, muşcări sau contraziceri. La acest stadiu apar diferenţele de gen.
 La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei.
Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le-au provocat. Unele
studii au arătat că băieţii preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai
multe probleme somatice, faţă de alte grupe de vârstă.
 Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că violenţa este
calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au
probleme la teme iar la fetele din această grupă de vârstă au fost identificate cele
mai ridicate nivele de agresivitate şi depresie.
 Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră victima
ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării
adolescenţilor şi a comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor
al delincvenţei violente.
Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi unele efecte
subtile. Cel mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi
comportament agresiv, ca şi depresia şi anxietatea.

1. Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în familie

deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi
uşor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în conflicte, pot
dezvolta o personalitate delincventă în adolescenţă.

2. Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea,

depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la copiii
expuşi la violenţa domestică. Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale,
dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o
tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme,
care nu îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulţi observatori au constatat că
interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se comporta exemplar şi dorinţa
exagerată de a-şi ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care au fost martore ale abuzurilor
în familie.

3. Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei copii
martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii
care sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această
problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale. Dezvoltarea lor socială
poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice;
sau tendinţa lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac
nepopulari şi se simt respinşi. Unii asistenţi sociali au constatat că femeile din grupuri
imigrante, cu o cultură diferită, care au trăit într-un mediu violent, îşi neglijează educaţia,
luptă prin metode acceptate cultural de a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii,
luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat studiile.

4. Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente au

demonstrat că mulţi copii martori ai violenţelor prezinta PTSD. Definiţia tulburării post-
traumatice, găsită în DSM-IV explică: persoana care suferă de stres post-traumatic a fost
expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ ameninţări a integrităţii sale fizice;
răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul copiilor –
comportament agitat sau dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin
coşmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive,
etc; există o evitare continuă a stimulilor care amintesc persoanei de incident; sunt
prezente simptome ale unei permanente stări de disconfort, cum ar fi dificultăţile în
adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare, hipervigilenţă şi o
teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut niciodată un
mediu calm, paşnic, chiar din copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt afectate
în mod diferit şi cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur
eveniment traumatic într-un mediu liniştit şi suportiv.