Sunteți pe pagina 1din 5

CELE PATRU METACOMPETENȚE DE CARE AVEM NEVOIE PENTRU CEEA

CE NE AȘTEAPTĂ ÎN VIITOR

6 octombrie 2019 de Cristiana Sabău

Într-o lume în care viitorul este aproape imposibil de anticipat și se estimează că 40% dintre
ocupațiile actuale vor dispărea, familia și școala trebuie să formeze patru metacompetențe
copiilor care, la rândul lor, vor produce ah-hoc competențe de care au nevoie pentru a fi
adaptați la ceea ce îi așteaptă în viitor, a spus la Bistrița, cu ocazia Zilei Educației, prof. univ.
dr. Mircea Miclea, cercetător și manager general al Cognitrom, fost ministru al Educației.

Timp Online redă în continuare afirmațiile sale despre cele patru metacompetențe.
DISCIPLINA/AUTODISCIPLINA

”Dacă ne uităm la studiile de specialitate, vedem că s-a comparat în ce măsură inteligența


prezice reușita la final de colegiu, gen testele finale. Și s-a constatat că, între inteligență și
reușita la final de colegiu, corelația este 0.32, dar între disciplina autoimpusă și reușita la final
de colegiu, corelația este de 0.67. Adică este de două ori mai importantă disciplina decât
inteligența. De la un nivel de inteligență mediu în sus nu inteligența este principalul predictor
al reușitei, ci disciplina care înseamnă capacitatea ta de a-ți stabili scopuri și de a persevera în
atingerea scopurilor respective, de a duce o treabă de la început până la sfârșit, de a avea
planuri, de a nu-ți trăi viața profesională în funcție de conjuncturi, ci de a avea un plan al tău,
un proiect al tău. Autodisciplină înseamnă când tu îți stabilești propria agendă: îți spui: de la
3 la 6 fac cutare, de la 6 la 7 fac cutare și mă țin de chestia asta. Dar autodisciplina vine din
afară. Un copil nu e autodisciplinat, creierul lui e hedonist, al fiecăruia e hedonist, vrea să-și
maximizeze plăcerea. Numai că trebuie să facem diferența între ce îi este plăcut și ce îi este
util unui copil. Adesea, părinții confundă plăcerea și utilitatea. Copiilor le place să se joace
cât mai mult pe mijloacele digitale, dar nu le este util lucrul acesta. La un moment dat, trebuie
să spui: stop. Ai voie să te joci după ce ți-ai făcut temele, ora de masă e fix la 2 și ora de
culcare fix la 9. Nu la 11, nu la 8, nu când vrei tu. Pentru că, în felul acesta, îi dai niște reguli
care încep să devină reguli ale lui și el începe să le reproducă. Astfel îl faci adaptat pentru
lumea care îl așteaptă, o lume plină de reguli. La școală se întâlnește cu reguli, dar și după
aceea. Orice angajat are o fișă a postului care spune ce trebuie să facă dacă vrea salariu. Sunt
o grămadă de părinți care spun: să-i lăsăm pe copii să se bucure, lasă regulile, o să fie mai
târziu! Nu o să fie. Trebuie să-i dai regulile din timp ca să înceapă să le internalizeze pentru
ca apoi ei să înceapă să-și dea singuri reguli. (…) De la 120 în sus IQ, diferența între oameni
nu e făcută de cât de deștepți sunt ei, ci de cât de disciplinați, de cum își impun ei singuri
disciplina de a duce ceva la bun sfârșit, de a avea agendă, de a trăi nu în funcție de context, ci
de planul tău. E ca și cum ai fi un râu care și-a găsit albia, față de o baltă care se duce într-o
direcție când bate vântul și în altă direcție când bate vântul altfel. Nu se știe cum va fi
viitorul, dar un om disciplinat va învăța, la nevoie, o nouă tehnologie. Autodisciplina îl
ajută să-și producă competențele de care el are nevoie atunci când are nevoie de ele. (…)
Ideologia că îi lăsăm pe copii să facă ce vor că astfel le dezvoltăm creativitatea e falimentară
din punct de vedere științific și din punctul de vedere a ceea ce îi va ajuta pe ei într-un viitor
incert, care nu îi va întreba cât de mult le place, ci cât de performanți sunt. Autodisciplina
este una din metacompetențele cele mai eficiente pentru viitor”.
MENTALITATEA DE ANTREPRENOR

”Stilul de gândi ca un antreprenor, care nu e un mare rezolvitor de probleme, e un


descoperitor de oportunități. Toate școlile sunt setate să formeze rezolvitori de probleme.
Școala îți dă probleme, de matematică, de chimie, etc. Dacă rezolvi problemele respective, îți
dă notă mare. Ce e recompensat în școală? Capacitatea ta de a rezolva probleme date,
formulate, problema nr. 4 de la pagina 7. Toate probleme sunt formulate. Tu ai de făcut, fă!
În funcție de cât de bine faci, îți dau nota și ai o poziție în clasament. Problemele sunt
formulate, iar dacă tu rezolvi problema, ai notă mare și ești premiant. Ce facem noi prin
școală? Rezolvitori de probleme! Antreprenorii nu sunt așa. În viață, dimineața, realitatea nu
este așa să iasă în față cu o tablă pe care să fie scris: iată problemele pe care le ai de rezolvat
azi, se dă cutare, se cere cutare! Realitatea își vede de treaba ei. Dacă tu descoperi problema
ta din cuplu, cu vecinii, cu autoritățile, o rezolvi, dacă nu se agravează și ai încurcat-o. Dacă
tu descoperi o oportunitate, începi să gândești cum să valorifici, dar dacă nu, nu se întâmplă
nimic. Poți fi oricât de deștept dacă nu vezi oportunitatea: fii atent, în locul ăla, terenul ăla
aș putea să-l cumpăr că e foarte ieftin și să fac un teatru în aer liber să dezvolt activități de
loisir, hai să-l cumpăr! Realitatea e aceeași pentru toți. Unii văd în ea oportunități, alții nu
văd. E aceeași realitate. Asta înseamnă mentalitate antreprenorială și prin asta diferă un om
cu mentalitate antreprenorială de un rezolvitor de probleme. Acesta din urmă rezolvă
problemele date. E un om deștept, dar nu e antreprenor, om care descoperă probleme și
oportunități unde alții nu văd. După ce vede oportunitatea îi angajează pe cei deștepți să-i
rezolve problema. A avut abilitatea de a descoperi oportunități. Nu înseamnă că nu trebuie să-
i învățăm pe copii să rezolve probleme. Avem nevoie de oameni deștepți, dar în același timp
avem nevoie de antreprenori, de oameni care să se uite la realitate și să descopere problemele
înainte să se acutizeze. După ce le-a descoperit – școala nu te învață să descoperi probleme, ci
să le rezolvi – omul cu mentalitate antreprenorială e cel care câștigă fiindcă el va
descoperi oportunități acolo unde alții nu le văd. În felul acesta, el va merge în față. Un
rezolvitor de probleme va cere să-i dați problema că el o rezolvă. Dacă nu i s-a dat problema,
el merge liniștit acasă. Școlile fac oameni deștepți, care rezolvă foarte bine, dar care sunt
antrenați pe probleme explicit formulate. Cineva le-a formulat, iar ei se antrenează să rezolve
probleme formulate. Antreprenorii sunt cei care descoperă probleme neformulate. Descoperă
probleme pe care alții nu le văd și apoi le rezolvă. Atunci merg înainte pentru că au abilitatea
antreprenorială. La fiecare materie ar trebui formată mintea antreprenorială: uite, vezi,
cunoștințele astea de chimie te-ar putea ajuta pe tine să faci cu ele uite ce chestie! Îți dau o
idee despre cum ai putea valorifica cunoștințele alea dincolo de faptul că trebuie să înveți ca
să iei 5 la extemporal. Îți dau idei despre oportunitățile pe care cunoașterea ți le poate oferi.
Altfel, îți dau doar cunoaștere și îți spun că, dacă nu înveți. Ai încurcat-o, dar nu îți dau
oportunități pe care posesia acelei cunoștințe ți le oferă: de a face o sculă. de a crea un proces,
o instituție. Îți spun: uite, înveți la istorie despre dreptul roman, uite cum ai putea utiliza
aceste cunoștințe să creezi un proiect de lege sau un regulament. Și te ajut. Îți dau
cunoașterea, dar îți spun cum ai putea-o valorifica. Așa se dezvoltă antreprenoriatul și se mai
poate dezvolta prin contactul cu antreprenori, oameni reali care nu stau să se întâmple ceva,
ci care creează viitorul. Aceasta este o competență care îi va ajuta pe oameni ca, peste 30 de
ani, trăind într-un viitor greu de anticipat, cu mintea antreprenorială vor putea spune: uite, aia
se poate valorifica în felul acesta, de aici am putea face altceva. E extrem de interesant să
gândești așa: îți creezi loc de muncă și pentru tine, și pentru alții, împingi lucrurile. Tu creezi
realitatea, nu aștepți ca cineva să o creeze și să-ți dea ție loc de muncă unde ești foarte bun,
dar trebuie să facă cineva chestia aia. Nu, o faci tu!”
AUTONOMIA

”Uitați-vă la ce se întâmplă și cu noi, dar mai ales cu generațiile care vin! Sunt tot mai multe
instrumente cu care oamenii își vor rezolva problemele, adică tot mai mult începi să te
gândești nu la cum să rezolvi o problemă, ci care-i tool-ul, scula cu care tu vei rezolva
problema pentru că tot mai multe probleme sunt rezolvate de instrumente, nu de mine. Dacă
vreau să mă orientez, deschid Google Maps. Am un tool care-mi spune: la dreapta, la stânga,
înainte! Tot mai mult ne gândim ce tool-uri sunt pentru traducere, mereu avem instrumente
de calcularea bugetului, de project management, tot mai multe vor fi, iar oamenii se vor gândi
unde să găsesc eu tool-ul care să rezolve problema cutare, undeva pe net trebuie să fie o
aplicație care să-mi rezolve problema, nu eu cu capul meu, găsesc o sculă și ea face.
Numai că apare apare aici și un efect secundar foarte ciudat. Devenim tot mai dependenți de
instrumentele astea. Sunt oameni care nu mai pot șofa dacă nu au Google Maps, care nu mai
pot să se orienteze prin oraș și nu mai pot face un calcul simplu dacă nu utilizează o aplicație
de undeva de pe telefon și apare o dependență din ce în ce mai mare. Orice instrument ne
abilitează pe ceva și ne debilizează de pe altceva. Nu există o sculă care să aducă numai
câștiguri. Ne ajută la ceva, dar ne face să fim contraperformanți pe altceva fiindcă creierul nu
mai dezvoltă acea abilitate, acea funcție pentru că nu are rost dacă am tool-ul.
Autonomia înseamnă să știu care sunt limitele instrumentului pe care îl utilizez, că altfel
încep să devin cu mintea mea o anexă la instrumentul meu, iar mintea mea începe să semene
tot mai mult cu instrumentele pe care le utilizez și, în loc să se dezvolte și să devină creativă,
devine tot mai mult o anexă la instrumentul tehnologic pe care îl am, la telefonul meu mobil,
la computer.
Deja încep să apară date că utilizarea acestor tool-uri care sunt foarte eficiente pe anumite
dimensiuni reduc semnificativ din abilitatea de creativitate și imaginație. (…) Autonomia
înseamnă a gândi critic despre valoarea și limitele instrumentelor pe care le utilizezi, a nu fi
anexa lor, a utiliza tu instrumentul, nu a lăsa instrumentul să te utilizeze pe tine.
Uitați-vă la Google! Trebuie să-ți dai seama de valoarea lui, dar și de limitele lui. Toate
motoarele de căutare sau rețele de socializare creează un filter bubble, o bulă pentru că
Google și Facebook urmărește care sunt interesele și părerile tale, care sunt părerile pe care le
agreezi pentru că tot dai like-uri acolo. După aceea, din mulțimea de informații care apare,
aplicația îți face un traseu. Tu crezi că te uiți la Google în general? Nu! Te uiți la Google al
tău, la ce a aflat el despre tine și după aceea începe să-ți dea informații în funcție de ce ai
căutat, de interesele tale și de like-urile tale. Și atunci tu trăiești într-o bulă. De exemplu, ești
împotriva UE și cauți informații despre asta, ai tot mai mulți prieteni în bula aia și tu crezi că
aia e realitatea. Nu e! E ceea ce a filtrat rețeaua uitându-se la comportamentul tău anterior. Tu
crezi că acelea sunt știrile? Nu! Nu, e ceea ce mașina a văzut că tu cauți și ți-a creat realitatea
în funcție de comportamentul tău anterior. Asta este filter bubble, o bulă în care trăiești și te
afunzi din ce în ce mai mult. Asta înseamnă că ești manipulabil, iar dacă cineva vrea să te
manipuleze pe tine, o face fără probleme. Se uită și vede că eu mi-am cumpărat bocanci de
munte și cort și că am postat o poză cu mine la munte. Ok! Și atunci îmi dă un candidat la
Președinție care e îmbrăcat de munte, stă în fața unui cort și-mi spune: părerea mea este
următoarea. Iar eu spun: mă, interesant omul ăla pentru că seamănă cu mine, iar ceea ce
seamănă cu noi e mai ușor de acceptat decât ce nu seamănă cu noi. Sunt studii despre cum
se promovează muzica nouă. Dacă ai o melodie nouă, iei două-trei acorduri dintr-un hit vechi
pe care toți îl acceptă, iar lumea zice: uite, e foarte bună și asta! Deci asimilezi noul prin
similitudinea lui cu vechiul. La fel putem fi noi foarte ușor influențați de aceste filtre care ne
creează bule. Asta înseamnă lipsa autonomiei noastre, ne pierdem libertatea. Suntem tot mai
puțin autonomi și asta nu e bine. Autonomia este o modalitate de a gândi critic asupra
limitelor și valorilor instrumentelor pe care le utilizezi.
O să fie tot mai multe și le vom utiliza, dar trebuie să formăm gândirea la ce e bun, la ce nu e
bun. Fii independent de instrument și utilizează-l tu, nu te lăsa influențat de el. Dacă nu ai
autonomia asta, rețeaua de socializare și motorul de căutare pe care le utilizezi, ele te
utilizează pe tine creându-ți iluzia că tu le utilizezi. Nu! Cu cât motoarele acestea vor fi mai
sofisticate – și vor fi – cu atât o să fim tot mai puțin autonomi dacă nu începem să ne formăm
deliberat autonomia asta.
De exemplu, Google Maps mă ajută foarte tare, dar, din când în când vreau să iau o hartă
pentru că Google Maps mi-arată numai pe unde trec și eu nu mai văd, nu mai știu că la 500
de metri mai încolo e un monument interesant, un drum care poate nu e cel mai scurt, dar e
mai pitoresc și îmi trebuie și o hartă statică. Deci dacă vreau să văd și altceva, îmi trebuie o
altă hartă. Sau îmi trebuie o hartă statică pentru ca să visez: waw ce mișto ar fi dacă aș lua-o
pe acolo, oare ce e pe acolo? Ia să mă duc acolo! Îmi dă idei, am nevoie de așa ceva, dar
pentru asta trebuie să fiu conștient de limitele și valorile instrumentului pe care îl utilizez.
A dezvolta autonomia e o supracompetență fiindcă, într-un viitor supradigitalizat, îți va da
această independență față de tool-uri, altfel devii sclavul lor și mintea ta va semăna tot mai
mult cu instrumentele pe care le vei utiliza. E greu de făcut lucrul acesta fiindcă oamenii nu
au chef să fie liberi și autonomi. Oamenii au mai degrabă nevoie de sentimentul de
siguranță, de protecție și de comoditate și mai puțin de libertate. Nu vor să fie liberi. Doar au
iluzia că vor să fie liberi. Când le dai libertatea nu știu ce să facă cu ea. Dacă vine un guvern
și zice că nu mai există curriculum doar vă spune ce trebuie să știe elevii la finalul clasei a
VIII-a – faceți ce vreți voi, vă spunem doar punctul de sosire – o să fie o revoltă. Eu am
încercat. Am avut o discuție cu sindicaliștii și le-am spus să încercăm un model finlandez
măcar la grădiniță fără să structurăm programa. Au venit și au spus că se duce dracu tot. O
minoritate a vrut, dar restul au preferat să se plângă de programă, dar majoritatea a spus că nu
știe ce să facă. Oamenii cer libertatea, dar o suportă foarte greu fiindcă atunci când ești
liber trebuie să ai responsabilitatea deciziilor. Atunci ea apasă pe capul tău. Așa ceri o
directivă, un ordin, te plângi de ele, dar nu ești responsabil. Nu eu! (…) Să înțelegem la ce ne
abilitează și debilitează tehnologia. Ne sporește cantitatea de informații, dar ne reduce
profunzimea relațiilor. Dacă nu înțelegem, devenim niște păpuși, iar păpușarii sunt niște
sisteme artificiale, iar în spatele sistemelor artificiale, adevărații păpușari, dar dacă noi nu
vrem să gândim autonom, o să ne lase ei? De-asta trebuie să dezvoltăm autonomia, nu?”
GÂNDIREA DE TIP DESIGNER

”Un designer este o persoană care utilizează cunoștințele existente să producă cu ele ceva
nou. Cunoștințele pot fi semănate cu piese lego. Ele se pot combina în diverse feluri. Poți
face un pod, un elefant, un bloc din aceleași bucăți de lego. Diferența e dată de designer, nu
de cunoștințe. O să fie tot mai multe cunoștințe și tot mai ușor accesibile. Dai două click-uri
și ai cunoștințele de la Oxford, de la MTI. Problema nu mai e accesul la cunoștințe, ci
exploatarea lor. E ca și cu resursele naturale. Problema nu mai e accesul la ele, ci cum le
valorifici. Din siliciu faci un cip, un calculator sau un ciocan că numai atât te-a dus capul să
faci din resursa pe care o ai, iar pe altul l-a dus de 13 ori mai mult și-ți vinde resursa de 13 ori
mai scumpă fiindcă a știut ce să facă cu ea. La fel și cu cunoștințele la care avem acces,
diferențele vor fi făcute de cei care gândesc ca designeri: cum putem valorifica cunoștințele
ca să facem ceva nou, un alt tip de telefon mobil, de produs la care nimeni nu a visat, alte
tipuri de instituții, alte felul de democrații? Acești oameni vor fi câștigători, care gândesc
ca designerii, care își dezvoltă abilitatea de a exploata cunoștințe pentru că simpla lor posesie
nu înseamnă mare lucru. România are multe resurse naturale, dar nu le știe exploata sau le dă
de-a moaca la alții. Japonia are puține resurse, dar știe ce să facă cu ele. Țara asta are multe
resurse de turism și nu le exploatează, Ungaria are mult mai puține, dar acolo sunt mult mai
mulți turiști fiindcă știu să exploateze ce au. La fel e și cu cunoașterea. E important ce ai, dar
și ce faci cu ce ai. Design thinking înseamnă să exploatăm cunoașterea, să facem ceva cu ea.
Trebuie să exploatezi cunoașterea ca să schimbi realitatea”.
Prof. univ. dr. Mircea Miclea a vorbit despre aceste lucruri într-o conferință despre
profesiile viitorului, găzduită de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud cu prilejul Zilei
Mondiale a Educației.

S-ar putea să vă placă și