Dezvoltarea seroaselor

 Dezvoltarea cavităților seroase începe între zilele 9-12 de viață

intra uterină, odată cu apariția mezenchimului extra-embrionar și
apariția la nivelul acestuia a celomului extra-embrionar.
 Mezenchim = masă celulară amorfă nediferențiată, la nivelul
căruia, prin proliferare celulară, vor lua naștere somato-pleura și
splahno-pleura.
 Celomul este o cavitate cuprinsă între somato- și respectiv
splahno-pleura.

 În ziua 14 de viață intra-uterină, apare prima schiță de polarizare a

butonului embrionar, care poartă numele de placă procordală (
membrana oro-faringiană ).
 Discul embrionar are formă filiformă ( de fir ), iar pe partea
dorsală a acestuia ( zilele 15-16 ) apar succesiv : linia, nodulul și
foseta primitivă.
  De la nivelul acestor structuri, vor prolifera celule cu origine
ectoblastică ( blast = tânăr ) către endoblast.
 Celulele cu origine ectoblastică vor prolifera în spațiul dintre ecto
și endoderm, formând al 3-lea strat celular, numit mezoderm.
 Mezodermul va ajunge să populeze în întregime spațiul dintre
ecto și endoderm, cu excepția a 2 regiuni : membrana cloacală și
membrana oro-faringiană.

Mezodermul

 Mezodermul se va așeza lateral de tubul neural și notocord, în 3

zone :

- Mezoderm paraxial – somite

- Mezoderm intermediar – nefrotoamele
- Mezoderm lateral – din care vor lua naștere splahno / somato-
pleura

 Cele 2 foițe se vor cliva și vor însoți : splahno ( endo ) și somato (

ecto ). Între cele 2 foițe va lua naștere celomul intra-embrionar.
 Acest proces se desfășoară în timpul curbării laterale a discului
embrionar.
 În această etapă va lua naștere prin fuziunea endodermului, tubul
intestinal primitiv, care este acoperit de splahno-pleură, ce se va
continua posterior, la nivelul peretelui dorsal al trunchiului cu
somato-pleura.
  Formațiunea anatomică poartă numele de mezou. Acesta va
ancora tubul intestinal primitiv de peretele dorsal al trunchiului
embrionar.
 Mezoul anterior al tubului intestinal primitiv e ancorat de pereții
trunchiului prin mezoul ventral. Acesta se întinde până la
marginea inferioară a mugurelui hepato-cistic.

Etapele formării cavității pleurale, peritoneale și pericardice

 Mezodermul lateral, la nivelul extremității cefalice se va continua

cu mezodermul nesegmentat cefalic. Prin acesta va lua naștere
tubul cardiac primitiv și veziculele celomice cefalice.
 Prin fuziunea acestor vezicule celomice cefalice se va schița
cavitatea primitivă pericardică.
 Dezvoltarea cavităților seroase se va face în mai multe etape :

1. Formarea șanțurilor pleuro-peritoneale.

 Șanțurile pleuro-peritoneale sunt delimitate de somato si splahno

pleure, sunt paralele și sunt dispuse de o parte și de alta a
endodermului.

2. Formarea canalelor pleuro-peritoneale

 Acestea apar odată cu progresia către închiderea completă a

tubului intestinal primitiv, dar care încă nu se închide.
 Ele sunt paralele cu endodermul nefuzionat, dar sunt mult mai
adânci decât șanțurile.
3. Formarea cavităților pleuro-peritoneale

 Această etapă corespunde momentului în care fuziunea este

completă la nivelul ecto și endodermului, splahno-pleura de
partea stângă se continuă cu splahno-pleura de partea dreaptă și
la rândul lor, aceastea prin intermediul mezourilor se continuă cu
somato-pleurele.
 Tot în această etapă are loc și formarea cavității pericardice
primitive prin fuziunea veziculelor celomice, iar cavitatea
pericardică va ajunge în cadrul procesului de descendus în poziție
ventrală, inferioară, poziție definitivă fiind ocupată în urma
procesului de curbare posterioară a trunchiului.

4. Formarea diafragmului

 Această formare va duce la separarea completă a cavității toracice

de cavitatea abdominală.
 La formarea diafragmului va participa septul transvers, cele 2
membrane pleuro-peritoneale, mezoul dorsal al esofagului,
somato-pleura adiacentă locului de formare, precup și o populație
de celule, numite mioblaste, care vor popula diafragmul și vor
genera partea musculară a acestuia.

1. Septul transvers

 Acesta participă cu cel mai mult material, având originea la nivelul

mezodermului nesegmentat cefalic.
 Ajunge din poziție cefalică, în poziție ventrală, inferioară prin
procesul de descendus al cordului, prin creșterea accentuată a
părții dorsale a cavătității toracice și curbarea longitudinală a
discului embrionar.
 Pentru originea cefalică a septului transvers = originea cervicală a
nervilor frenici ce inervează diafragma ( C3-C4-C5 )
 Acesta are formă concavă ( posterior ), este dispus anterior,
ocupând cea mai mare parte a diafragmei.
 El va genera porțiunea sterno-costală anterioară și costală
anterioară.

2. Formarea plicilor pleuro-peritoneale

 Acestea sunt 2 prelungiri emise de către somato-pleură, ce sunt

situate inferior de către mugurii pulmonari, prelungiri ce încep să
se dezvolte în interiorul cavităților pleurale, care ulterior vor
fuziona între ele și cu septul transvers.
 Din acestea va lua naștere porțiunea dorso-latererală a
diafragmei.

3. Mezoesofag

 Va contribui la formarea diafragmei, din acesta luând naștere

porțiunea dorsală a diafragmei, viitoarea porțiune lombară
 Acesta va fi traversat de esofagul primitiv, împreună cu aorta
descendentă și vena cavă inferioară.
 Toate acestă părți vor fuziona între ele.
 Dacă fuziunea nu are loc, vor apărea defecte congenitale herniale,
în care viscerele din cavitatea abdominală, vor migra în cavitatea
toracică.
 Hernie = procesul prin care un organ își părăsește cavitatea de
origine în altă cavitate în care nu ar trebui să existe.

 Odătă ce cele 2 cavități ( toracică + abdominală ) prin diafragm, de

la nivelul somato-pleurei toracice se vor forma 2 plici care poartă
numele de plici pleuro-pericardice, ce vor înainta în spatele
tubului cardiac primitiv și pericardului primitiv.
 Inițial, între cavitatea pleurală și cavitatea pericardică există o
comunicare largă care poartă numele de hiatus pleuro-pericardic.
 Într-un timp ulterior, cele 2 plici pleuro-pericardice, vor fuziona și
vor separa complet cele 2 cavități ( cavitatea pleurală posterioară,
de cavitatea pericardică anterioară )
 Prin marginile libere ale plicilor pleuro-pericardice trec cele 2 vene
cardinale.
 Vena cardinală stângă se va alipi cordului și va fi inclus ca și sinus
coronar, iar vena cardinală dreaptă este singura care rămâne și va
genera vena cavă inferioară.

5. Dezvoltarea vaginalei testiculare

 Testiculul se formează în regiunea lombară și suferă un proces de
descendus la naștere, situându-se la naștere, în scrot.
  În timpul procesului de descendus, testiculul ia în cap peritoneul
parietal, pe care îl antrenează în procesul de descendus, la nivelul
canalului inghinal, dând naștere unui cordon permeabil inițial
numit canal peritoneo-vaginal, care permite comunicarea
testiculului cu cavitatea peritoneală.
 Acest canal peritoneo-vaginal se obliterează prin apariția inelelor
circulare ale lui Ramoned, ce vor închide acest canal și îl vor
transforma în ligamentul lui Nuk.
 Atunci când canalul nu se obliterează permite apariția unei
acumulări de lichid peritoneal în vaginala testiculară, proces
patologic care poartă numele de hidrocel.
 Una dintre cele mai importante funcții ale seroaselor este aceea
de a secreta un anumit lichid, pentru a diminua frecarea. Acesta
este în cantitate mică, iar dacă acesta crește vor apărea diferite
patologii : ascită, pericardită, etc,
 La nivelul acestui canal pot apărea de asemenea anumite dilatații ,
astfel formându-se herniile congenitale, prin neînchiderea
canalului genital, numit bubonocel.

Patologia seroaselor

 Inflamarea seroaselor duce la acumularea de lichid - transudat,

încarărcat de proteine.
 Evacuarea acestui lichid duce la depleție proteică.
 Se recomandă tratarea cauzei de ascită, pleurezie, pericardită și
nu a efectului.
 Evacuarea pleureziei se face prin pleuro-centeză sau toraco-
centeza sau montarea unui montaj pleural ( pleuro-stomia ).
 Evacaurea lichidului din pericard – pericardo-centeză, ascită –
laparocenteză