MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA CIM
DERTAMENTUL MICROELECTRONICĂ ȘI INGINERIE
BIOMEDICALĂ

Lucrare individuală

La disciplina : Anatomie funcțională și

fiziologie

Tema: „Fiziologia sistemului limbic.”

A efectuat : st. gr.

A verificat: prof. univ.,

Chișinău – 2019
 Sistemul limbic
Toate structurile pe care le-am prezentat pana acum, cu exceptia neostriatului si
neotalamusului, se gasesc la toate vertebratele.

Fig.1 – Creierul reptilelor Fig.2 – Creierul paleomamalian

(Mapping the Mind) (Mapping the Mind)

Ele formeaza ceea ce Mac Lean a denumit creierul reptilian. Este un creier
primitiv, care insa asigura existenta, adaptarea la mediu si reproducerea vertebratelor
inferioare cu sange rece, carora le confera un comportament simplu, compulsiv,
stereotipat, cu motivatii primare biologice .cu aspecte rudimentare de emotionalitate cu
functii cognitive schitate si putand totodata sa invete in limite destul de restranse.

Lobul cingular
Nervii Lancisi

Sept
Trigon

Bulbii
olfactivi
Hipocamp
Corp mamilar
Circ.hipocampului
Amigdala

Fig.3– Secţiune mediană cu sistemul limbic

 Odata cu aparitia animalelor cu sange cald (pasari si mamifere), performantele
acestora devin mai complexe si mai subtile, datorita unor adaosuri la creierul reptilian.
La pasari si la mamiferele inferioare aceste adaosuri constau din dezvoltarea nucleilor
de la baza, prin aparitia neostriatului, la mamifere si a epistriatului, la pasari, ceea ce le
ingaduie o motilitate net superioara (printre altele zborul) si prin aparitia sistemului
limbic. Acesta le confera un comportament mult mai nuantat, motivatii mai elaborate,o
capacitate considerabil sporita de a invata, ca si imbogatirea apectelor primare de
placere si neplacere ale sistemului de rasplata, cu o viata emotionala mai bogata. La
acestea contribuie si prezenta unui cortex cerebral(e drept mai simplu). Ansamblul
acestor componente defineste creierul paleomamalian, al lui P.Mac Lead. Se stie ca
acesta a propus modelul triunic al encefalului uman (si al mamiferelor superioare), care
cuprinde in ordinea complexitatii crescande: creierul reptilian, cel paleomamalian si cel
neomamalian.
La pasari, necesitatea de a avea perceptii vizuale foarte elaborate pentru
orientarea in timpul zborului, a dus la dezvoltarea mare a tectumului optic (echivalentul
tuberculilor quadrigemeni anteriori), care formeaza lobii optici’Recent s-a demonstrat
existenta unui cortex cerebral simplu la pasari care le confera surprinzatoare capacitati
cognitive .
Mentionam totodata ca dinosaurii zburatori (ca Archaeopterix), desi reptile,
aveau deja acum 15.000.000de ani un creier de pasare (2004).
Sistemul limbic este un ansamblu complex situat pe fata interna a hemisferelor
cerebrale, dispus in jurul corpului calos, cu care nu are nici o relatie functionala. Nu
este decat un concept abstract (Ben Best), didactic, care reuneste structuri disparate ce
coopereaza pentru realizarea anumitor functii.
Sistemul limbic din motive de morfologie macroscopica, a fost asociat clasic cu
sistemul olfactiv, in cadrul a ceea ce a fost numit rinencefalul. Sistemul olfactiv, numit
si rinencefal anterior, din punct de vedere functional el reprezinta o structura complet
diferita de sistemul limbic sau rinencefalul posterior.
Termenul de sistem limbic este recent (1970) si il datoram tot lui P.Mac Lead. El
provine de la numele marii circonvolutiuni limbice, o parte importanta a sistemului.
 Lobul cingular
Septul
Trigon

Corp mamilar
Hipocamp
Amigdala
Fig.4 – Schema sitemului limbic (E.Borelli şi colab.)

A) Nucleii septali
Nucleii septali se află în partea inferioară a septumului, înaintea comisurii albe
anterioare. Ei reprezintă un procesor neuronal extrem de important, situat la punctul
de convergenţă a mai multor subsisteme.
Au conexiuni colinergice in ambele sensuri cu, zona entorinală, cortexul orbitar
şi, cu amigdala, hipocampul si hipotalamusul lateral.
Cuprind opt nuclei de fiecare parte: nucleii septali dorsal, lateral, medial si triunghiular,
nucleul septofimbric, al bandeletei diagonale, al comisurei anterioare si nucleul striei terminale
Eferentele lor principale sunt grupate în trei dispozitive care merg
a) către hipotalamus, printr-un fascicol anteroposterior care poartă numele de
fascicolul olfactiv bazal (fascicolul bazal, fascicolul bazal prosencefalic) şi care
pătrunde între nucleii mediali şi cei laterali ai hipotalamusului, de unde ajung pana in
formatia reticulata
b) către nucleii habenulari formand taenia habenularis(stria medularis) si
c) catre hipocamp formand taenia semicircularis(stria terminalis)
 Cele două septuri (drept şi stâng) sunt, în genereal, alipite. În unele cazuri sunt
separate printr-un spaţiu denumit ventricol suplimentar sau ventricol V a lui
Verga (o rămăşiţă din perioada embrionară care de obicei dispare).

Fig.5 – Componentele sistemului limbic (w.w.w.)

Nucleii septali sunt unul din centrii de putere ai sistemului limbic.

B) Hipocampul
Hipocampul este formatia cea mai interesanta si mai bine studiata a sistemului limbic.
 Corp calos
Sept (20)
Ventricol V Plex coroid

Ventricol lat.

N.Caudat

Trigon
Bandeleta Giacomini
Uncus
Reg.entorinala

Uncus
Fimbria

Hipocamp
Corp godronat

Cornul lui
Ammon

Ventricol lateral
Fig.6 – Secţiune orizontală . Se vede hipocampul (Testut şi Latarget)

Pe fața internă a hemisferei cerebrale si pe marginea superioara a lobului

temporal, hipocampul apare ca un fel de creastă în relief, despărțită de aria entorinală
printr-uun șanț (fisura hipocampică). Aceasta creasta in relief se numeste corpul
godronat sau girul dentat.
 FIMBRIA UNCUS

bordant)

marginala

Fig.7 – Hipocampul (cornul lui Amon) (Testut si Latarget)

În ventricolul lateral (în prelungirea lui temporală), el apare ca un relief în

formă de corn (ce corespunde fisurii hipocampice) şi care a fost numit cornul lui
Amon (nume sub care unii desemnează hipocampul).
Corp godronat
Bandeleta lui
Giacomini

Fimbria

Fig. 8 Uncusul hipocampului(Testut si Latarget)

Hipocampul este astfel o plicatură cu două porţiuni: deasupra şi

dedesuptul fisurii hipocampice. Porțiunea superioară (deasuapra fisurii) a mai fost
numită şi hipocamp inversat (Eliot Smith)
 Ambele componente ale acestei plicaturi sunt formate din trei straturi. Aceasta
portiune a scoartei cerebrale cu trei straturi defineste cea mai veche portiune a ei,
numita si arhicortex sau arhipalium.
LENTICULAR CORP GEN.LAT.
(20)
CORP GEN MED

CAUDAT
FASC.LONGITUDINAL MEMBRANA EPENDIMARA
CREASTA EPENDIMARA
VENTRICOL LATERAL FIMBRIA
TAPETUM
CORN AMMON CORP GODRONAT
ALVEUS
LAMA ALBA FISURA
CENTRALA HIPOCAMPICA

REG.ENTORINAL

Fig.9– Organizarea hipocampului (secţiune frontală - Testut şi Latarget)

Stratul din mijloc e format din celulele caracteristice hipocampului, celulele

piramidale bipolare, mari, dese, hipercrome (la coloraţia lui Nissl), mai intunecate in
hipocampul inversat ( ce corespunde corpului godronat), formând pe secțiuni o bandă
colorata plicaturală şi ea (cu o porțiune inferioară şi una superioară)

CORP GODRONAT SUBICULUM

PRIMA LAMA SANT HIPOCAMPIC
LAMA MEDIE

Ca3

ALVEUS
Ca2 A DOUA LAMA
Cortex entorinal
CORNUL LUI AMMON
Ca1 VENTRICOL
Dupa Cajal
 Fig.10 – Citoarhitectonica hipocampului ( S.R.y Cajal)

Prin polul lor dinspre fisura hipocampică, aceste celule trimit arborizaţii
dendritice bogate, printre care se află mici celule tip Golgi II şi numeroase fibre
orizontale. Ele formează stratul lacunar în porţiunea de sub fisura hipocampică şi
stratul molecular (mai îngust) în hipocampul inversat, straturi care sunt receptoare.
Prin polul lor opus fisurii hipocampice, celulele piramidale trimit axonii lor care
se orizontalizează, formând al treilea strat al hipocampului, strat efector alb mielinic,
care coafează spre ventricol tot hipocampul şi se numeşte alveus. El formează
învelişul exterior (spre ventricolul lateral) al cornului lui Amon. Printre fibrele sale se
află numeroase celule Golgi II şi celule (celulele Martinotti) cu axonul inversat spre
celulele piramidale, cu care formează un fel de circuite reverberanteEste impartit de
unii in componentele Ca1,Ca2,Ca3(Ca4). În componenta inferioară (de sub fisura
hipocampică) acest strat se mai numeşte subiculum (aflat în continuarea lui alveus). În
subiculum, celulele Golgi II şi Martinotti sunt mai dense şi formează un fel de strat
secundar numit stratul oriens.

Girul dentat sau corpul godronat se continua anterior cu bandeleta lui

Giacomini, care se aseaza cum vom vedea pe carligul (uncusul) circonvolutiunii
hipocampice, unde este usor vizibila.
Pe marginea superioara a corpului godronat merge o panglica alba de fibre
mielinice numita fimbria sau corpul bordant, care se continua posterior in stalpul
posterior al trigonului, impreuna cu fibre provenite din alveus ce contin eferentele
hipocampului.
Portiunea inferioara a hipocampului (de sub fisura hipocampica) se continua (pe
sectiunile frontale) medial cu parahipocampul care insoteste in lungul lui hipocampul
si face trecerea spre regiunea entorinala , ambele apartinand circonvolutiunii
hipocampice (cingulare inferioare), o portiune veche a scoartei cerebrale (paleocortex
sau paleopalium), ce apartine tot sistemului limbic si cu care hipocampul este conectat
in ambele sensuri.
 CAUDAT CORP GENICULAT MED
CORP GENICULAT LAT
PLEX COROID CORP GODRONAT INVERSAT

FIMBRIA
VENTRICOL LAMA MEDIE
SUBICULUM

SANTUL HIPOCAMPIC
ALVEUS
CORP GODRONAT(Girus dentat)
A DOUA LAMA NUCLEUL GODRONAT

PRIMA LAMA STRAT MOLECULAR

STRAT LACUNAR

Fig.11 – Hipocamp.Secţiune frontală (coloraţie Nissl)

Hipocampul mai primeste aferente de la nucleii septali, corpii mamilari, talamus

(n.anterior si dorsomedial) si hipotalamus si trimite eferente mult mai numeroase catre
nucleii septali, hipotalamus, corpii mamilari si amigdala.
Cei doi hipocampi (drept si stang) functioneaza solidar, datorita masivei lor
interconexiuni, realizata de fibrele transverse ale sistemului trigonal.
Girul dentat sau godronat al hipocampului este sediul unui insolit si interesant
proces de neurogeneza.

N.Mamilar

Hipotalamus

Amigdala Reg,entorinala

Fig.12 – Conexiunile hipocampului

 Fig.13 – Conexiunile hipocampului (în parte după w.w.w)

Acestea in tot cursul vietii genereaza noi neuroni, care apoi sunt integrati in retelele
neuronale hipocampice. Este o forma extrem de puternica de plasticitate, caci duce la
remanieri structurale mult mai semnificative decat cele pricinuite prin modificari
dendritice sau simnaptice, asa cum se intampla in alte regiuni ale sistemului nervos.
Acest proces de neurogeneza a fost pus in legatura cu interventia majora a
hipocampului in procesele de invatare si memorizare.
Am descris mai detailat această formațiune enigmatică, cu nume şi aspect
pitoresc, pentru că, atât prin structura ei, cât şi prin unele date funcţionale
(electrocorticograma, leziuni experimentale etc.),
hipocampul se dovedeşte a avea un rol important în procesele de învăţare şi în
memorie (alături de cele vegetative şi emoționale).
De asemenea participă şi la procesele onirice (din vise, halucinoze şi
halucinații), ceea ce explică stările de vis (dreamy states) descrise de Jackson în
tumorile ce afectează vârful circumvoluțiunii hipocampului (uncus-ul).
C) Amigdala(nucleul amigdalian)
Amigdala este o formatiune a sistemului limbic, care in urma cercetatarilor
recente s-a dovedit a fi una din structurile importante ale encefalului.

Fig.14 –Neurogeneza din hipăocamp Fig.15 – Poziţia amigdalei

(w.w.w.)

Ea se prezinta ca o masă cenuşie globulară (în formă de migdală), situată în

profunzimea lobului temporal, în dreptul porţiunii anterioare a circumvoluţiei
hipocampice şi sub zona sublenticulară (de sub corpii striaţi, în care se află
substanţa nenumită a lui Reichert). A fost numita şi arhistriat desi este o formatiune ce
deriva din cortexul temporal si nu are nimic de a face cu striatul in afara de faptul ca se
invecineaza cu el. Tipurile neuronale sunt asemanatoare cu cele din neocortex.
Predomina celulele piramidale si stelate cu spini dendritici.
Amigdala cuprinde opt componenete: nucleii medial, central, lateral, bazal
magnocelular, bazal parvocelular, bazal accesoriu, perilaminar si cortexul
periamigdalian(nucleul cortical). Ei au fost grupati in trei ansambluri principale:
grupul bazal lateral (n.bazal magnocelular si n.bazal accesoriu) care este receptiv,
grupul centromedial (n central si cel medial) care este efector si cel cortical
periamigdalian (care are rol olfactiv caci primeste aferente din bulbul olfactiv).
 AMIGDALA

Fig.16 – Schema frontală cu amigdala(w.w.w.)

Portiunea laterala a amigdalei este in general inhibitorie si corelata cu

mediul exterior in timp ce cea mediala este mai mult facilitatorie si corelata cu mediul
intern.

Striat

Talamus

AMIGDALA

Fig.17 – Secţiune frontală (coloraţie mielinică)

Amigdala este un procesor extrem de important pentru viaţa

vegetativă şi cea emoţională.
Ea primeste aferente sensitivosenzoriale (mai ales vizuale si
auditive)ce coboara din arile receptive ale scoartei cerebrale si ajung la
grupul nuclear bazal lateral si aferente olfactive (inclusiv cele legate de feromoni) ce
ajung la nucleul cortical.
Primeste aferente importante prin trigon dela hipocamp Aceasta conexiune poate
explica printre altele modularea afectiva a amintirilor S- au descris si conexiuni dela
amigdala la hipocamp

Amigdala trimite numeroase conexiuni eferente (in special din grupul neuronilor
centromediali) Cele mai multe din ele se grupeaza in doua formatii: stria terminala si
calea amigdalofugala ventrala.

Dela N.Central
hipotalamus N.Medial
Cortex
periamigdalian N.Bazal
Dela cortex magnocelular

N.Bazal
accesoriu Dela
receptori
N.Bazal
parvocelular
Dela hipocamp N.Lateral
N.Paralaminar

Fig. 18 - Nucleii din amigdală (w.w.w.)

Prin stria terminala(sau taenia semicircularis) este conectat cu nucleul striei

terminale (numit si amigdala extinsa), situat sublenticular in substanata nenumita a lui
Reichert,cu nucleii septului(pe care i-am mentionat mai sus) si cu nucleul accumbens
din sistemul de rasplata(cu care este legat prin fibre glutaminergice)care asugura
implicarea amigdalei in afectivitate.Tot prin aceasta cale mai este conectata cu
hipotalamusul si nucleul dorsomedial al talamusului,importante formatiuni vegetative
centrale.
 Prin calea amigdalofugala ventrala este in special conectata in dublu sens cu formatia
reticulara Prin aceasta conexiune cu formatia reticulara ca si prin cele amintite cu
hipotalamusul si talamusul,amigdala poate determina fenomenele vegetative proprii
starilor afective.Tot prin aceasta cale este conectata cu nucleii nervului facial (implicat
in expresia mimica a starilor emotionale)
Amigdala are conexiuni glutaminergice importante cu nucleii caudat si putamen
din striat ceeace probabil permite expresia mimica si gestica a starilor afective.
Mai are conexiuni cu spatiul perforat anterior si cu aria subcaloasa.a caror rol
este necunoscut
Paralel cu aferentele amintite ce-i vin din ariile senzoriale corticale amigdala are
si conexiuni in dublu sens cu cortexul cerebral si anume cu regiunea piriformă
(entorinala), cortexul temporal, regiunea insulara, fata interna a lobului frontal şi
cortexul orbitar.Aceste conexiuni asigura constientizarea partiala a activitatii
amigdalei(in domeniul emotivitatii) dar si controlul cortical asupra trairilor si
manifestarilor afective

Cortex si sistem limbic

Talamus
Hipocamp

Sistemul Trunchi
de rasplata cerebral,maduv
AMIGDALA a si receptori

Fig.19 – Conexiunile amigdalei (w.w.w.)

 Cei doi nuclei amigdaleni (din dreapta si stanga) sunt interconectati prin
comisura alba anterioara, astfel incat opereaza solidar.
Prin eferentele sale in special cele ale nucleului central, amigdala declanseaza
anxietatea, frica si chiar panica, atat ca traire subiectiva cat si ca manifestari
vegetative (tahicardie, polipnee, cresteri de tensiune, transpiratii) prin intermediul
hipotalamusului si formatiei reticulare, Are un rol in declansarea fenomenelor de stress
acut(rin adrenalina)si cronic(prin cortisol)Aceste efecte endocrine le relizeaza prin
conexiunile sale cu hipotalamusul, Se pare ca intervine in instalarea blocajului motor,al
fijarii motorii din spaima, precum si asa cum am mai mentionat in realizarea expresiile
mimice. In neuronii amigdalieni s-a putut evidentia existenta in cantitate mare a genei
stathmin, care dupa G.Schumyatsky si E. Kandel sta la baza fricii inascute si
conditionate. Declansarea fricii pare sa fie una din implicarile majore ale amigdalei in
viata psihica.
In nucleii amigdalieni se gasesc numerosi gabareceptori ce fixeaza diazepinele,
ceea ce explica in parte efectul anxiolitic al acestora. Deasemenea in acesti neuroni se
gasesc receptori pentru cortizol ceea ce explica de ce acest hormon faciliteaza
potentialele de lunga durata din amigdala.
Tot amigdala printr-un alt set de neuroni efectori declanseaza si trairi emotionale
pozitive.
Toate aceste stari emotionale se datoresc antrenarii neuronilor amigdalieni
efectori de catre neuronii receptori din grupul nuclear laterobazal care, asa cum am
vazut, primeste stimulari sensitivo- senzoriale din ariile corticale,si stimulari din partea
hipocampului.
Nucleul amigdalian faciliteaza si conditionarea in sens pavlovian a acestor
reactii emotionale (de ex. reflexul conditionat de spaima) printr- un proces de invatare,
care e mijlocit de plasticitatea sistemului amigdalian. Si de conexiunile sale cu
hipocampul Totodata J.M.Gaugh a aratat ca amigdala intareste invatarea intervenind
printr-o modulare emotionala. Prin aceasta modulare afectiva a invatarii, amigdala
joaca un rol si in realizarea dependentei fata de droguri. Implicarea amigdalei in
procesul de invatare este a doua functie importanta neuropsihologica a acesteia.
Exista un interesant dimorfism sexual cu privire la amigdala. Aceasta este
bogata in receptori pentru androgeni si estrogeni in portiunea ei posteromediala,
care este cu 20% mai mare la barbati. Amigdala poate declansa ovulatia la femei si
este implicata in libidoul masculin (nu in cel femenin). Implicarile amigdalei in
sexualitate sunt mai putin importante decat cele ale septului si inca incomplet
clarificate.
 Distrugerile experimentale sau patologice ale nucleilor amigdalieni, odata cu lobii
temporali, produc la maimute si la om o tulburare de comportament numita sindromul
Kluver – Bucy care se manifesta dominant printr-o placiditate (indiferenta) emotionala,
si prin lipsa de frica, la care se adauga, unele tulburari de memorie, un impuls de a
explora in special prin atingere obiectele si persoanele din jur si o desinhibare a
motivatiei alimentare (bulimie) si sexuale (hipersexualitate fara discernamant si fara
rusine).
D) Corpii mamilari
Corpii mamilari sunt doua formatiuni rotunde ce apartin sistemului limbic, dar
care se afla localizate in hipotalamusul posterior. Ei apar ca doi sani (de unde numele
lor) pe fata inferioara a encefalului, inapoia tuberului cinereum si inaintea spatiului
perforat posterior. Fiecare corp mamilar cuprinde un nucleu medial si altul lateral.
Aferentele corpului mamilar vin din hipocamp prin trigon, al carui
stalp anterior se termina in ambii nuclei mamilari.
Unele eferente ale corpilor mamilari ajung prin fascicolul lui Viq d'Azyr in
nucleul anterior al talamusului (de unde se continua transsinaptic pana in cortexul
cingular anterior, in lobul orbitar si cel frontal). Alte fibre ajung in trunchiul cerebral
prin pedunculul corpului mamilar, in special pana la ariile tegmentale inferioara si
superioara.
Corpii mamilari mai au unele conexiuni in dublu sens cu nucleii septului si unii
nuclei hipotalamici (supermamilar si tuberomamilar).
Nu se cunosc inca bine functiile acestor corpi mamilari. Aferentele lor
hipocampice indica o implicare in memorie si anume in procesul de transpunere a
datelor din memoria scurta in cea lunga. Examinari anatomopatologice la alcoolicii cu
sindrom (psihoza) Korsakoff, caracterizata printr-o importanta amnezie anterograda
insotita de confa- bulatii compensatorii, au descoperit leziuni in corpii mamilari. Din
analiza cazurilor publicate rezulta ca astfel de amnezii pot apare si in leziuni ale
hipocampului sau nucleului anterior al talamusului. Se poate considera ca nucleii
mamilari se afla pe o axa hipocampo-talamica sau intr-o extensie a hipocampului
implicata in memorie.
E) Circuitele limbice
Formatiunile limbice pe care le-am mentionat pana acum sunt interconectate
prin niste cai, care din cauza modului in care s-a dezvoltat telencefalul, au luat aspectul
unor circuite. Exista patru astfel de cicuite limbice concentrice, dintre care trei sunt sub
corpul calos iar al patrulea trece deasupra acestuia. Aceste cicuite sunt, dinnauntru spre
periferie:
a) Circuitul epitalamic (pe care l-am mai descris), începe în nucleii septului, se
continuă cu habena (stria sau tenia talamica sau medulara), ajunge la nucleii
habenulari şi se continuă prin fascicolul retroreflex al lui Meynert până la nucleul
interpeduncular al lui Gudden.
 b) Circuitul amigdalian, începe în nucleii septumului, hipotalamus ,
talamus si spatiul perforat anterior sub forma teniei (striei) terminalis,(semicirculare)
ocoleşte talamusul, cum am văzut, in santul de la limita acestuia cu n. caudat, cuprinde
in prima sa portiune roiuri de neuroni care formeaza nucleul striei terminale pătrunde
în treimea anterioară a circumvoluţiei hipocampului şi se termină în nucleul (sau
complexul) amigdalei. Este principala cale de conexiuni (in ambele sensuri,
predominent amigdalofugal) a amigdalei;
c) Circuitul trigonului este format de un important mănunchi de fibre care
pleacă din zona hipocampică, şi anume din alveus şi din fimbria (corpul bordant). De
aici merge antero-posterior până la capătul posterior (splenium) al corpului calos, trece
sub acesta, lipit de el, se curbează in sens bazal şi începe să se depărteze progresiv de
corpul calos.

Fig. 14.20 – Circuitele limbice (R.Leslie şi F.Smith)

În spaţiul astfel creat, între fibrele trigonului şi corpul calos, se situează

septumul (cu nucleii lui). Fibrele trigonului plonjează apoi în hipotalamus şi se
termină, asa cum am vazut, in corpii mamilari.
 Porţiunea ascendentă de la hipocamp la corpul calos formează pilierul
posterior al trigonului, în timp ce porţiunea descendentă spre corpii mamilari
formează pilierul anterior al trigonului.
Între concavitatea pilierului anterior şi polul anterior al talamusului se află
orificiul lui Monro, prin care ventricolul III comunica cu ventricolul lateral. Înainte de a
pătrunde în hipotalamus, cei doi pilieri anterior sunt încrucişaţi anterior de comisura
albă anterioară, cu care delimitează un fel de orificiu triunghiular denumit vulva
cerebrală.
Cele două arcuri trigonale, depărtate posterior la nivelul hipocampului, se
apropie anterior pana ce aproape se alipesc. Între arcurile trigonale, sub corpul calos se
află trigonul propriu-zis, care este o lamă de substanţă albă triunghiulară străbătută
de o serie de fibre transversale ce leagă cele două circuite trigonale între ele, cu
aspectul unor corzi de liră. De aceea trigonul a mai fost numit psalterion, corpus
psalloides sau liră. Trigonul este astfel cea mai importantă comisură a sistemului
limbic, urmată de comisura albă anterioară.

calos

Trigon

Hipocamp

Fig.21 Circuitele limbice

Menţionăm că, în literatura anglosaxonă, trigonul este de obicei numit

fornix.
Stâlpul anterior al trigonului nu se termină exclusiv în corpii mamilari, ci mai
trimite fibre spre circumvoluţiunea subcaloasă, spre nucleii septumului şi spre
hipotalamusul anterior şi mediu.
 d) Circuitul pericalos este mai degrabă o circumvoluţiune cerebrală
rudimentară in care hipocampul este singura parte desvoltata,.
Începe sub forma bandeletei diagonale, care străbate spaţiul perforat
anterior şi urcă pe spinarea corpului calos, unde formează o lamă cenuşie
(indusium griseum), ce merge până la extremitatea posterioară a corpului calos
(splenium). Este mărginită de două condensări liniare longitudinale: striile lui
Lancizi (medială şi laterală).
Indusium griseum ocoleşte spleniumul şi-şi schimbă aspectul, rezultând
hipocampul.
Stria lui Lancizi laterală se continuă cu un fel de panglică , la care se adauga
stâpul posterior al trigonului formand apoi corpul bordant ( fimbria) si alveus. Restul
din indusium griseum cu striia lui Lancizi medială se continuă cu girul dinţat (sau
corpul godronat) care formeaza partea cea mai importanta a hipocampului si care la
nivelul carligului hipocampului (uncusului), formează bandeleta lui Giaccomini ce
închide bucla, continuându-se cu bandeleta diagonală;
Circumvolutia limbica
Structurile rinencefalice descrise până acum sunt dominate funcţional şi
înconjurate din punct de vedere anatomic de marea circumvoluţiune limbică a lui
Broca, numită şi lobul corpului calos.
În timp ce circuitul pericalos (cu toate formaţiunile sale) este o circumvoluţie
degenerată, aparţinând arhicortexului, cele două componente ale circumvoluţiei
limbice fac parte din cortexul cerebral, fiind o porţiune modificată a acestuia
(alocortex) mai veche (paleocortex).
Circovolutiunea limbica este formata din două componente: una
superioară,supracaloasa lobul cingular, care începe la nivelul spaţiului perforat
anterior şi ocoleşte pe deasupra corpul calos până la splenium A doua subcaloasa se
afla pe marginea interna a fetei inferioare a lobului temporal unde formeaza
circumvoluţia hipocampică, numita astfel dupa forma sa care seamana cu un hipocamp
marin Poarta pe marginea ei superioara hipocampul limbic cu toate componentele sale
pe care le- am presentat mai sus.Legatura dintre cele doua componente de mai sus e
formata de istmul cingular situat retrocalos
 CIRCONVOLUTIA
Amigdala HIPOCAMPULUI

Fig.22 – Marea circumvoluţiune limbică

Circonvolutiunea cingulara este separata de neocortex printr-un sant in

profunzimea caruia trec fibrele de legatura dintre ele, formand pasarela superioara in
timp ce intre circonvolutia hipocampica si neocortex exista alt sant (santul
temporooccipital intern) sub care trec conexiunile ce formeaza pasarela inferioara.
Astfel, circumvolutiunea limbica se integreaza in activitatea neocortexului.
Circumvoluţia hipocampică este denumită de unii circumvolutia
parahipocampica, a cincea circumvoluţie temporală şi sau a doua circumvoluţie
temporo-occipitală.
Extremitatea anterioară a circumvoluţiei hipocampice are forma unui cap de
hipocamp, botul său formând ceea ce a fost numit cârligul sau uncus-ul
hipocampic.Treimea anterioara a circonvolutiei hipocampului poarta numele de
regiune(arie )entorinala ce corespunde ariilor 28 si 34 a lui Brodmann
Structura acesteia este stratificată (laminară), dar diferă şi de cea în trei straturi a
arhicortexului (hipocampului propriu-zis) şi de cea în şase straturi a cortexului
cerebral (neocortex, izocortex), faţă de care este atipică.
In profunzimea marii circonvolutiuni limbice exista un sistem de
conexiuni longitudinale care se individualizeaza in substanta alba sub forma unui
fascicol puternic, numit cingulum, care se intinde de la septum pana la amigdala,
ocolind corpul calos.
 Marea circumvoluţiune limbică contribuie la realizarea funcţiilor psihice
afective Ea se încadrează în ceea ce a fost numit circuitul lui Papez. Intervenţia ei în
conştientizarea (trăirea) experienţelor noastre emoţionale se explică prin conexiunile
ei, pe de o parte cu formatiunile sistemului limbic, pe de altă parte cu restul
scoarţei cerebrale (ariile asociative ale neocortexului).
Tot această circumvoluţiune (mai ales porţiunea anterioară a lobului
cingular /aria 24) este implicată şi în funcţionarea sistemului vegetativ. Aceasta
este posibil datorită conexiunilor ei, mai ales prin talamus (n.anterior si cel
dorsomedial) si a circuitului trigonal cu hipota- lamusul. Aceasta implicare contribuie
la faptul ca stările emotionale sunt însoţite de reacţii vegetative, uneori foarte intense.
Sistemul limbic, s-a spus ca este „creierul” vieţii noastre psihice profunde, a
motivaţiilor biologice (a instinctelor primare) şi a tensiunilor emoţionale bazale
(primitive, primordiale). Deasemeni, prin hipocamp, joaca un rol esential in
gestionarea memoriei si proceselor de invatare.

Functii:
Girusul cingular- Functii vegetative regland frecventa cardiaca si tensiunea arteriala, precum si procesarea
cognitiva, a atentiei si emotionala

Girusul parahipocampic- Memoria spatiala

Hipocampul- Memoria de lunga durata

Amigdala- Anxietate, agresiune, conditionarea fricii; memoria emotionala si cognitia sociala

Hipotalamusul -Regleaza sistemul nervos autonom prin intermediul productiei si eliberarii de hormoni. Secundar,
influenteaza si regleaza tensiunea arteriala, frecventa cardiaca, foamea, setea, excitatia sexuala si ritmul circadian,
ciclul somn/veghe.

Corpul -mamilar Memorie

Nucleul accumbens -Recompensa, Adictie

Olfactie: structurile limbice sunt strans legate de cortextul olfactiv si au un rol in procesarea
senzatiilor olfactive. Amigdala este implicata in raspunsul emotional la miros, in timp ce
cortexul entorhinal este legat de memoriile olfactive.
Apetit si obiceiuri alimentare: Amigdala joaca un rol in alegerea mancarii si modulatia
emotionala a aportului alimentar. Nucleul lateral al hipotalamusului este centrul de control
pentru alimentare, in timp ce nucleul ventromedial este centrul satietatii.
Somn si vise: Sistemul limbic este una dintre cele mai active zone ale creierului, in timpul
somnului. Probabil ca imbina emotiile inconstiente primale cu gandurile noastre cognitive
constiente si uneste, asadar, emotiile cu memoria, in timpul somnului REM, pentru a forma
continutul viselor.
Raspunsuri emotionale:
-Frica: este produsa ca urmare a stimularii hipotalamusului si amigdalei. Distrugerea amigdalei
conduce la eliminarea fricii, cu raspunsurile sale endocrine si hormonale;
- Furie si placiditate: raspunsuri furioase la stimuli minori sunt observate dupa eliminarea
neocortexului. Distructia bilaterala a amigdalei conduce la placiditate. Daca este distrus si
nucleul ventromedian, placiditatea se transforma in furie;
- Raspunsuri endocrine si hormonale fata de emotii: Stimularea limbica va conduce la
schimbari la nivelul respiratiei si a tensiunii arteriale

Comportament sexual: Aria mediala preoptica a hipotalamusului este o structura cheie in

controlul central al comportamentului sexual masculin.

Adictie si motivatie: Sunt implicate amigdala si nucelul accumbens.

Memorie:
- memoria emotionala: emotia are o influenta puternica in memorie si invatare. Amigdala, lobul
temporal medial si cortexul prefrontal sunt implicate in consolidarea si recuperarea amintirilor
emotionale. Hipocampul are un rol decisiv in cadrul memoriei declarative, de lunga durata, in
stocare.
- sistemul lobului termporal medial: hipocampul si cortexul adiacent, regiunile
parahipocampice si regiunile entorhinala si perirhinala. Acest sistem este implicat in stocarea
noilor amintiri
- sistemul diencefalic: hipotalamus, corpul mamilar si nucleul dorsomedial din talamus. Acest
sistem este important pentru stocarea amintirilor recente. Disfunctia acestui circuit conduce la
sindromul Korsakoff

Cognitia sociala: se refera la procesele gandirii implicate in intelegerea si relationarea cu alti

oameni. Sunt implicate girusul cingular si amigdala

Implicatii clinice

Epilepsia: epilepsia de lob temporal este cea mai frecventa la adult si este de obicei cauzata de
scleroza hipocampica. Scleroza hipocampica cu implicarea aditionala a amigdalei si girusului
parahipocampic poarta numele de scleroza temporala meziala

Encefalita limbica: sindrom paraneoplazic asociat carcinomului pulmonar sau mamar.

Pacientii dezvolta subacut pierderi de memorie, dementa, miscari involuntare si ataxie

Dementa: Pick si Alzheimer; exista o atrofie marcat in sistemul limbic, in special in girusul
dentat si in hipocamp
•Tulburari de anxietate: ar putea fi rezultatul esecului cingularului anterior si hipocampului de
a regla activitatea amigdalei; a fost descris si un circuit al fricii incluzand amigdala, cortexul
prefrontal si cingularul anterior

Schizofrenia: studiile au aratat un volum limbic redus in schizofrenie.

Tulburari afective: studiile au aratat variatii in volumele lobilor frontali, nucleilor bazali,
amigdalei si hipocampului. Prin intermediul studiilor functionale, s-a relevat o activitate scazuta
in prefrontal si cingularul anterior.

ADHD: Hipocampul marit la copiii si adolescentii cu ADHD ar putea reprezenta un raspuns

compensator pentru tulburarile legate de perceptia timpului, procesarea temporala si cautarea
stimulilor.

Sindromul Kluver-Bucy: apare ca urmare a distrugerii corpului amigaloid si a cortexului

temporal inferior. Este caracterizat de agnozie vizuala, placiditate, hipermetamorfoza,
hiperoralitate si hipersexualitate

Psihoza Korsakoff: cauzata de lezarea corpilor mamilari, nucleului dorsomedial al talamusului

si hipotalamusului (circuitul diencefalic al memoriei). Memoria recenta este caracteristic mai
afectata decat memoria indepartata. Poate fi prezenta si confabulatia.

Autism: structurile limbice implicate sunt girusul cingular si amigdala, care mediaza
procesarea cognitiva si afectiva
Concluzii:
• Sistemul limbic combina functiile mentale superioare si emotiile primitive intr-un singur
sistem
• Amigdala este centrul emotiei, iar hipocampul are un rol important in formarea noilor
amintiri despre experientele trecute
• Hipotalamusul este asociat cu schimbari in reactivitatea emotionala
• Girusul cingular coordoneaza mirosurile si imaginile vizuale cu amintirile placute, induce o
reactie emotionala la durere si ajuta la reglarea comportamentului agresiv
• Una dintre responsabilitatile majore ale sistemului limbic este supravietuirea, iar alta este
accesarea memoriei si stocarea. Doua parti majore ale sistemului limbic sunt amigdala si
hipocampul. Amigdala „decide” unde va fi stocata fiecare amintire, iar hipocampul o trimite
acolo. Destinatia este legata de nivelul raspunsului emotional.
• Sistemul limbic este, de asemenea, responsabil pentru nivelurile hormonale, temperatura
corpului si functiile motorii.