Sunteți pe pagina 1din 7

REFERAT

Obiectul:Kinesiologie.
Profesor : Dorgan Viorel
Subiectul:Structura si organizarea
“sistemului articular singular”.

Elaborat de : Grigoras Valeria


Scheletul uman este format dintr-un număr variabil de oase de mărimi diferite,
fuzionate și individuale, sprijinite și completate de ligamente, tendoane, mușchi și
cartilaje. Scheletul îndeplinește în corpul uman o serie de funcții cumulative și
anume, susținerea și sprijinirea corpului, formarea de pârghii puse în mișcare de
către mușchi care realizează locomoția, protejarea diferitelor organe, reprezintă un
depozit de săruri fosfocalcice și dă forma întregului corp și diferitelor sale
segmente.
Oasele care formează scheletul uman pot fi fuzionate cu alte oase, cu oase primare
formate în timpul vieții intrauterine sau se pot articula cu un singur os sau deloc.
Oasele craniului sunt exemplul perfect pentru articulații fixe multiple, cele din
urechea mijlocie ca articulații singulare, iar osul hioid ca nearticulat, fiind
înconjurat doar de mușchi și ligamente.
Oasele pelviene, coxalul (os pereche care împreună cu sacrococcigele formează
centura pelviană), reprezintă oasele evoluate din oasele primare intrauterine, acesta
fiind format din ilion, ischion și pubis.
Astfel că la momentul nașterii de la 350 de oase se ajunge în viața adultă la un
număr în medie de 223 de oase.
Osteologia este știința medicală care studiază oasele și scheletul uman.

Scheletul uman se împarte în didactica medicală în:

 scheletul capului și gâtului;


 scheletul trunchiului;
 scheletul membrelor.

În funcție de poziția față de planul medio-sagital, axul longitudinal:

 scheletul axial, compus din oasele capului și gâtului (22+7), coloana


vertebrală (24+9) și cutia (cușca) toracică (2x12+3);
 scheletul apendicular, compus din scheletul membrelor cu centurile osoase
corespondente, superioară (scapulară) și inferioară (pelviană).

Scheletul axial

Articol principal: Scheletul axial.

Există un număr variabil de clasificări ale scheletului uman, dar în general, se


consideră scheletul compus în totalitate dintr-un număr total de 89 de oase,
reprezentate de oasele capului și gâtului ,coloanei vertebrale și ale cutiei toracice .
Oasele capului și gâtului sunt cele reprezentate de neurocraniu și viscerocraniu și
oasele asociate în număr de 8 (6 oase auditive împreună cu osul hioid).
Neurocraniul reprezintă oasele care intră în contact intim cu encefalul, iar
viscerocraniu se referă la oasele feței.

Scheletul apendicular

Articol principal: Scheletul apendicular.

Scheletul apendicular uman este format din scheletul centurilor și scheletul


membrelor.

Membrul superior este atașat de centura scapulară, iar membrul inferior de centura
pelviană.

Scheletul centurii scapulare constă din omoplat și claviculă.

Omoplatul este un os plat, subțire, de formă triunghiulară, a cărui față dorsală este
ușor convexă.

Clavicula este un os tubular format din corp și două extremități (medială și


laterală). Clavicula este unicul os care unește membrul superior cu scheletul
trunchiului.

Ea menține articulația scapulo-humerală o anumită distanță de la trunchi, astfel


condiționând mobilitatea membrului.

Scheletul membrului superior este constituit din braț (humerus), antebraț (radius
și ulna) și mână (metacarpiene, carpiene, falange).

Este reprezentat de oasele membrelor libere împreună cu oasele centurilor


corespunzătoare care leagă aceste oase la scheletul axial. Oasele scheletului
apendicular sunt un număr total de 126 de oase repartizate inegal între membre,
corespondență existând doar la nivelul aceluiași membru în axul de simetrie, astfel
ca pentru membrul superior avem 64 oase (centura scapulară 4, braț 2, antebraț 4,
mână 54) și pentru membrul inferior 62 oase (centura pelvină 2, coapsă 2, gambă
4, picior 52).

SISTEMUL ARTICULAR

Artrologia este ramura anatomiei care se ocupa cu studiul articulatiilor.


Articulatiile reprezinta totalitatea elementelor prin care se asigura unirea dintre
capetele a doua sau mai multor oase.
Dupa gradul de mobilitate posibila intre oasele componente exista trei tipuri de
articulatii:
- articulatii fixe – sinartroze
- articulatii semimobile – amfiatroze
- articulatii mobile – diartroze

1. Articulatiile fixe - sinartoze


Sinartrozele sunt articulatii lipsite de mobilitate sau cu mobilitate foarte redusa. Ele
nu au cavitate articulara. Oasele care se articuleaza sunt unite prin tesut fibros,
cartilaginos sau osos, de unde si clasificarea lor in: sindesmoze, sincondroze si
sinostoze.

1. Sindesmozele sunt articulatii fixe la care legatura dintre oase se face prin tesut
conjunctiv fibros. Majoritatea se gasesc la nivelul boltii craniene unde se numesc
suturi. Acestea asigura un anumit grad de elasticitate a craniului si-i maresc
rezistenta. In traumatismele capului nu se produce desfacerea suturilor ci mai
degraba fractura oaselor. (de ex. sutura coronara sau fronto-parietala).

2. Sincondrozele sunt articulatii fixe in care legatura dintre oase se face prin tesut
cartilaginos, de obicei hialin. Majoritatea se gasesc in baza craniului. Un alt
exemplu il reprezinta simfiza pubiana care realizeaza legatura dintre oasele coxale.

3. Sinostozele sunt articulatii in care legatura dintre oase se face prin tesut osos.
Ele se gasesc in craniul persoanelor in varsta si se formeaza prin osificarea
sindesmozelor si sincondrozelor. Se mai intalnesc si in cazul osificarii suturilor sau
a pieselor ce alcatuiesc sternul.

2. Articulatiile semimobile – amfiartroze


Sunt articulatii cu mobilitate redusa. Intre oasele care se articuleaza se interpune o
formatiune fibrocartilaginoasa, ex. discurile intervertebrale care se interpun intre
doua vertebre sau articulatiile dintre tarsiene si metatarsiene.
Articulatiile mobile – diartroze, sinoviale

Sunt articulatiile cu cel mai mare grad de mobilitate si se gasesc mai ales la nivelul
membrelor. Elementele unei diartroze sunt: fetele articulare, cartilajele articulare,
capsula articulara, membrana sinoviala, lichidul sinovial, cavitatea articulara,
ligamentele articulare, discul sau meniscul articular, muschi, tendoane.

Prin miscari fortate, in articulatii se pot produce entorse, caracterizate prin intinderi
sau ruperi de ligament.

In cazul in care capsula se rupe si osul iese din articulatie se produc luxatii.

Clasificarea articulațiilor
- din punct de vedere al structurilor / mijloacelor de unire ale capetelor osoase:

1. fibroase (Sinartroze)

2. cartilaginoase (amfiartroze)

3. sinoviale (diartroze)

1. SINARTROZELE:

a) sindesmoze - membrane interosoase

- ligamente- ex:

art. acromio-claviculară

b) suturi – plane s. internazală


- scuamoase s. temporo-parietală

-dințate s. interparietală

- denticulate s. interparietală

c) gomfoze - între dinte și alveola dentară

AMFIARTROZELE:a) sincondroze - oasele sunt unite prin cartilaj hialin- ex:


art. manubro-

sternală

b) simfize - oasele sunt unite prin cartilaj fibros-

ex: simfiza pubiană, discurile intervertebrale

c) sinostoze -

sincondroze și simfize devenite osoase în timp

DIARTROZELE:
a) simple - sunt unite 2 oase

b) complexe - sunt unite > 2 oase

Structura articulației sinoviale

1)Suprafețele osoase

= fețele articulare

= părțile osoase prin care 2 / > vin în contact- pot fi congruente sau incongruente

- sunt acoperite de un cartilaj ce are grosimea d.p. cu presiunea exercitată asupra


lui

- cartilajele sunt lipsite de vase de sânge =>hrănesc prin imbibiție din

lichidul sinovial

- leziunile cartilajelor sunt de obicei ireversibile

-cartilajele articulare participă la completarea congruenței dintre capetele osoase


- astfel, se împart în 3 categorii:

1. fibrocartilaje de mărire -depășesc suprafața osoasă=>realizează un cadru


articular

2. discurile intraarticulare - ex: art. temporo-mandibulară

3. meniscurile.