D R E PT U L FAM I LI E I

1. Noţiunea, obiectul, principiile şi izvoarele dreptului familiei

2. Condiţiile şi modalitatea de încheiere a căsătoriei

3. Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

4. Regimul legal al bunurilor soţilor

5. Regimul contractual al bunurilor soţilor

6. Relaţiile juridice între părinţi şi copii

7. Încetarea căsătoriei

LIT E RAT U RA

Codul familiei. -Chişinău, 2005 (adoptat de Parlament la 26 octombrie, 2000)

Ion Pârău. Bazele Statului şi Dreptului. -Chişinău 2006, 172 p.

1. Noţiunea, obiectul, principiile şi izvoarele dreptului familiei

Familia este o formă de relaţii sociale dintre oameni legaţi între ei prin căsătorie
sau rudenie. Familia ea naştere de regulă prin căsătorie. Începe a fi formată din
soţ (bărbat) şi soţie (femeie).
Din familie mai fac parte: părinţii şi copiii, uneori şi alte persoane între care există
relaţii de rudenie, care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună.
Odată cu apariţia familiei în cadrul ei apar relaţii morale, spirituale, psihologice,
fiziologice, biologice, economice etc.

Noţiunea (definiţia) dreptului familiei este următoarea :

Dreptul familiei este o ramură de drept care reprezintă totalitatea normelor

juridice ce reglementează reporturile familiale, adică
relaţiile personale şi patrimoniale dintre oameni, ce izvorăsc din căsătorie, rudenie,
înfiere, precum şi alte relaţii sociale similare celor familiale, în scopul ocrotirii şi
întăririi familiei. (art.3 C.F.)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
-
 Obiectul de reglementare al normelor dreptului familiei îl formează raporturile de
familie. Unele din aceste raporturi de familie poartă caracter personal şi sunt lipsite de
conţinut economic, altele sunt patrimoniale, adică cu caracter material.
2
Din raporturile de familie cu carater personal fac parte :

a) relaţiile dintre soţi (raporturile de căsătorie) ce apar ca rezultat al realizării de

către ei a libertăţii personale, independenţei şi egalităţii în viaţa familială;

b) relaţiile dintre părinţi (alţi educatori) şi copii în procesul de educaţie;

c) raporturile care rezultă din rudenie;

Prin rudenie, în dreptul familiei se înţelege legătura de sânge dintre mai multe persoane care
descind unele din altele, sau care, fără a descinde unele din altele, au un ascendent comun.

d) raporturile care rezultă din înfiere.

Relaţiile patrimoniale le alcătuiesc :

a) raporturile dintre soţi, în legătură cu administrarea bunurilor materiale,

dobândite de soţi în timpul căsătoriei;
b) raporturile de datorie ale soţilor de a se întreţine reciproc;
c) raporturile de întreţinere a copiilor şi altor membri ai familiei.

Deci, drept obiect de reglementare juridică a dreptului familiei servesc raporturile

familiale personale nepatrimoniale şi cele patrimoniale (cu caracter economic).

Normele dreptului familiei reglementează :

 condiţiile şi ordinea de încheiere a căsătoriei;

 raporturile personale (fără conţinut economic) dintre soţi;
 raporturile patrimoniale (cu caracter economic) privitor la bunuri dintre soţi;
 raporturile personale şi patrimoniale dintre părinţi, copii şi alţi membri ai familiei;
 desfacerea căsătoriei;
 înfierea;
 raporturile de tutelă şi curatelă, etc.

Principiile fundamentale ale dreptului familiei

Termenul „ principiu” provine din limba latină „principium” ceea ce înseamnă

„început”, „element fundamental”.

Dreptul familiei, ca şi alte ramuri de drept este constituit pe baza unor principii*
care îl fundamentează, a unor reguli esenţiale care determină structura internă a
dreptului familiei şi pe temeiul cărora se stabilesc raporturile dintre soţi, părinţi şi
copii, precum şi între aceştia şi alţi subiecţi ai dreptului familiei.

(principiu = idee, teză fundamentală pe care se întemeiază ceva,

o normă de conduită ş.a.)
3
Codul familiei, art. 2. Principiile de bază ale legislaţiei familiale

(1) Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de stat.

(3) Relaţiile familiale sunt reglementate în conformitate cu următoarele principii :
*monogamie, *căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, *egalitatea în drepturi
a soţilor în familie, *sprijin reciproc moral şi material, *fidelitate conjugală,
*prioritate a educaţiei copilului în familie, *soluţionare, pe cale amiabilă, a tuturor
problemelor vieţii familiale, *inadmisibilitatea amestecului deliberat în relaţiile
familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor
legitime ale membrilor familiei.

Aceste principii fundamentale sunt :

1. Principiul ocrotirii căsătoriei şi familiei din partea statului

Constituţia R. M., în art. 48, alin. 1 prevede: „Familia constituie elementul natural
şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului”,
iar art. 49, alin. 1 „Statul facilitează, prin măsuri economice şi prin alte măsuri, formarea
familiei şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin”.
Aceste prevederi constituţionale sunt reafirmate şi în art. 2, alin. 1 al Codului
familiei: „Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de către stat”

2. Principiul monogamiei

Conform acestui principiu, cetăţenii R. M. pot să fie concomitent numai într-o

singură căsătorie, care este înregistrată în modul şi ordinea stabilită de lege. Art. 15,
alin. 1 a Codului familiei prevede expres că, nu se admite căsătoria între „persoane dintre
care cel puţin una este deja căsătorită”.

3. Principiul consimţământului liber şi binevol de încheiere a căsătoriei

Acest principiu înseamnă că alegerea unei persoane în calitate de soţ, cetăţenii R.M.
o înfăptuiesc conform deciziei lor personale. Căsătoria se încheie prin liberul
consimţământ al viitorilor soţi, fără ca vreun factor extern să influenţeze decizia.
Nimeni, inclusiv părinţii, n-au dreptul de a indica cu cine să se căsătorească fiica sau fiul.
În această problemă doritorii (viitorii soţi) de a se căsători se călăuzesc de voinţa lor
proprie bazată pe sentimentul dragostei.
 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 7 noiembrie 1962, Convenţia
privind consimţământul la căsătorie, vârstă minimă pentru căsătorie şi înregistrarea
căsătoriilor.
Art. 1 al Convenţiei dispune: „Nici o căsătorie nu va putea fi contractată în mod legal
fără liberul şi deplinul consimţământ ale celor două părţi, acest consimţământ trebuind să fie
exprimat de ele direct, în prezenţa autorităţii competente a celebra căsătoria şi a martorilor,
după o publicitate suficientă, conform prevederilor legii”.
4
În Republica Moldova acest principiu este consfinţit constituţional. Art. 48, alin. 2
din Constituţie prevede: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între
bărbat şi femeie”. La rândul său, Codul familiei în art. 11, alin. 1 stipulează: „Pentru
încheierea căsătoriei este necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal
şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc...”.

4. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor în relaţiile familiale

În timpul căsătoriei soţul şi soţia au drepturi şi responsabilităţi egale în cadrul

familiei.
Acest statut de egalitate se extinde şi în cazul unor schimbări produse în relaţia celor
doi, ea continuă să fie valabilă în cazul separării legale sau desfacerii căsătoriei, tutela
copilului, dreptul la vizite, pierderea sau recuperarea autorităţii părinteşti.
Astfel, Codul familiei, prin art. 5, alin. 1 stipulează: „Toate persoanele căsătorite
au drepturi şi obligaţii egale în relaţiile familiale, indiferent de sex, rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, opinie, apartenenţă politică, avere şi origine socială”, iar
art. 16, alin. 1 spune: „Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în
comun, în conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale”.

5. Principiul priorităţii educaţiei copilului în familie

„... fără iubire copiii ajung să moară.

Copilul care nu a fost iubit este foarte diferit din
punct de vedere biologic, fiziologic şi psihologic
de cel care a fost iubit. Primul chiar se va dezvolta
diferit de celălalt”.
A. Montagn

Familia este cea mai importantă celulă a influenţei sociale asupra formării
personalităţii copilului: anume aici crescând, copilul îşi formează pentru prima dată
deprinderile elementare de muncă; însuşeşte valorile şi normele de comportare
recunoscute de toţi; învaţă limba şi valorile general-umane ale culturii; anume aici
el începe să-şi formeze o anumită înţelegere a vieţii ca fenomen obştesc; în familie
începe procesul de socializare a omului.
Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. De aceea, art. 48, alin. 2
din Constituţia R.M. cuprinde dispoziţia care prevede dreptul şi îndatorirea părinţilor
de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Codul familiei în art. 51. Dreptul copilului la abitaţie şi educaţie în familie, prevede :
 (1) Se consideră copil persoana care nu a atins vârsta de 18 ani (majoratul).
(2) Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să
beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia cazurilor când aceasta contravine
intereselor copilului.
(3) Copilul are dreptul la educaţie din partea părinţilor, la dezvoltarea capacităţilor
intelectuale, la libertatea gândirii şi conştiinţei, la apărarea demnităţii şi onoarei.
5
6. Principiul de sprijin moral reciproc şi fidelitate conjugală

„Soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate conjugală” dispune art. 18,
alin. 2 a Codului familiei. Această obligaţie reciprocă a soţilor este mai mult de natură
morală decât juridică.
Fără grijă reciprocă, fără o cauză familială comună, iubirea soţilor nu poate să
se păstreze între ei şi să creeze între toţi ceilalţi membri ai familiei o atmosferă benefică
de viaţă. De sănătatea spiritual-morală a soţilor, susţinută prin sentimentul de dragoste,
stimă, prietenie, depinde în mare măsură atât sănătatea copiilor, cât şi relaţiile reciproce şi
starea psihică a soţilor.

7. Principiul grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi

intereselor membrilor minori şi a celor inapţi de muncă ai familiei

Conform acestui principiu, părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii
majori inapţi de muncă şi care au nevoie de ajutor material şi susţinere morală.

Indiferent de faptul dacă părinţii locuiesc împreună cu copilul sau separat, ei poartă
răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală a copiilor şi au prioritate
la educaţia lor faţă de oricare alte persoane. Obligaţia de creştere, întreţinere,
educaţie reprezintă cea mai importantă caracteristică a ocrotirii părinteşti de care se
bucură copilul minor.

Convenţia ONU „Cu privire la drepturile copilului” se stipulează „părinţii sunt

cei care au obligaţia de a crea un mediu favorabil pentru asigurarea, în întreaga măsură
a posibilului, a supraveţuirii şi dezvoltării fizice, psihice, spirituale, morale, psihologice şi
sociale a copilului, într-o manieră demnă şi care să-l pregătească pentru viaţa într-o
societate liberă”.
Codul familiei, Capitolul 11 „Drepturile şi obligaţiile părinţilor”, art. 58-64.

8. Principiul liberului acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor

şi intereselor legitime ale membrilor familiei

Reeşind din prevederile internaţionale şi cele constituţionale, Codul familiei

postulează în art. 2, alin. 3 principiul „liberului acces la apărarea, pe cale
judecătorească, a drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor familiei”.
Astfel, subiecţii de drept familial se pot adresa cu cerere în instanţa judecătorească :

 în caz de neînţelegere, pentru a se determina cota-parte în proprietatea în

devălmăşie, precum şi împărţirea acesteia în natură;
  pentru desfacerea căsătoriei, când păstrarea familiei în continuare este
imposibilă;
 pentru declararea nulităţii căsătoriei;
 pentru stabilirea paternităţii;
 pentru decăderea din drepturile părinteşti;
 pentru a pretinde întreţinere;
 pentru încuviinţarea sau desfacerea adopţiei, etc.
6
O situaţie specifică apare în cazul când necesită apărare, pe cale judecătorească,
copilul minor.
Reţinerea sau arestarea copiilor sunt aplicate doar ca măsuri excepţionale şi numai în
cazurile prevăzute de legislaţie. În cazul reţinerii sau arestării copilului părinţii sunt
informaţi de îndată.
Copiii reţinuţi sau arestaţi sunt ţinuţi sub arest separat de adulţi şi de copii
condamnaţi. Pentru infracţiunile comise de persoana sub vârsta de 18 ani, nu pot fi
aplicate nici pedeapsa capitală, nici închisoarea pe viaţă.
În procesul dezbaterilor judiciare în care figurează copiii este obligatorie
participarea apărătorului şi pedagogului.

9. Principiul libertăţii divorţului sub controlul statului

Izvoarele dreptului familiei

Principalele izvoare ale dreptului familial sunt următoarele :

1. Constituţia Republicii Moldova (art. 47 – 51)

2. Codul familiei (adoptat la 26 octombrie 2000)
3. Legea R.M. privind drepturile copilului (15.12.1994)
4. Legea R.M. cu privire la tineret (11.02.1999)
5. Legea R.M. cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie
(14.04.2000)
6. Legea ocrotirii sănătăţii (28.03.1995)
7. Legea învăţământului (21.07.1995)
8. Legea R.M. cu privire la proprietate (22.01.1991)
9. Legea cetăţeniei (02.06.2000)
10. Legea R.M. privind minimul de asistenţă medicală garantată de către stat
(03.02.1999)
11. Legea R.M. privind actele de stare civilă (26.04.2001), nr. 47, 48/210
12. Hotărârile Parlamentului
13. Hotărârile Guvernului
14. Actele normative internaţionale :

– Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10.12.1948)

– Convenţia ONU privind drepturile copilului (20.11.1989)
– Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârstă minimă pentru căsătorie
şi înregistrarea căsătoriilor (07.11.1962)
 – Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei
internaţionale (03.12.1986)
– Convenţia OIM privind şansele egale şi tratamentul egal pentru lucrătorii
bărbaţi şi femei: lucrători cu responsabilităţi familiale (23.06.1981)
– Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale
(16.09.1966)
– Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (16.12.1966) etc.
7
2. Condiţiile şi modalitatea de încheiere a căsătoriei

„Căsătoria trebuie să se facă între cei de-o seamă”

Cleobulus
„Cea mai bună căsătorie a unui om cuminte este
să ia ca zestre a soţiei un caracter frumos”
Hipponax
„Căsătoria între egali e fără teamă”
Aeschylus

Termenul „căsătorie” provine din termenii latini „casă” şi „torus” (pat conjugal),
şi exprimă unirea totală dintre bărbat şi femeie.

Din punctul de vedere al normelor juridice, semnele caracteristice ale căsătoriei,

care o fac legitimă sunt :

1. Căsătoria este o alianţă dintre o femeie şi un bărbat, ăncheiată cu scopul de

a crea o familie.
2. Căsătoria este o alianţă întemeiată pe consimţământul liber.
3. Căsătoria este o alianţă liberă, bazată pe egalitate.
4. Căsătoria este o alianţă pe viaţă.
5. Căsătoria este o alianţă, care constă în respectarea anumitor legi stabilite
de stat.

Pentru încheierea căsătoriei este necesar acordul de voinţă a viitorilor soţi. Acest
acord este necesar numai la încheierea căsătoriei, deoarece, odată înceieată, căsătoria
este de acum cârmuită în întregime de normele legale.
Aşadar, prin încheierea căsătoriei, viitorii soţi consimt să li se aplice regimul legal al
căsătorie, fără a avea posibilitatea de a-l modifica.
Condiţiile şi modalitatea de încheiere a căsătoriei sunt prevăzute în articolele
9 – 15 al Codului familiei.

În scopul întemeierii unei familii trainice şi sănătoase atât din punct de vedere fizic,
cât şi moral, încheierea căsătoriei este supusă anumitor cerinţe legale. Trebuie să fie
îndeplinite anumite condiţii şi să lipsească impedimentele.

Astfel, pentru ca încheierea unei căsătorii să fie valabilă, ea presupune îndeplinirea

unor condiţii de fond şi de formă.
 Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt acele condiţii care trebuie să existe
pentru a se putea încheia căsătorie. Lipsa lor determină imposibilitatea încheierii
căsătoriei.
Condiţiile de fond sunt :

a) diferenţa de sex
b) vârsta matrimonială
c) consimţământul la căsătorie
d) comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi
8
Diferenţa de sex

În art. 48, alin. 2 din Constituţia R.M. se prevede : „Familia se întemeiează pe

căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie...”.
Din Codul familiei, prin art. 5; 11; 14; 16; 34; 45 – 50 ş.a. ce reglementează relaţiile
familiare, rezultă că o căsătorie se poate încheia numai între persoanele de sex diferit.
Mai mult chiar, art. 15, alin. 1, lit. h stabileşte expres: „Nu se admite încheierea
căsătoriei între persoane de acelaşi sex”.

Vârsta matrimonială

În conformitate cu art. 14, alin. 1 din Codul familiei : „Vârsta matrimonială minimă
este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei”. (matrimonial (lat.) = de căsătorie)

Această cerinţă legală are la bază următoarele raţiuni :

– De ordin biologic şi genetic. Viitorii soţi trebuie să aibă aptitudinea fizică de

a se căsători, ceea ce înseamnă că ei trebuie să fi ajuns la vârsta pubertăţii (preadolescenţă,
11-14 ani). Pentru a nu pereclita sănătatea viitorilor soţi şi a permite acestora a procrea
copii sănătoşi şi normali.
– De ordin psihic, moral şi social . Viitorii soţi trebuie să aibă aptitudinea morală
de a încheia căsătoria, să fie în măsură să înţeleagă însemnătatea unei căsătorii şi să-
şi asume în mod conştient drepturile şi obligaţiile pe care aceasta le implică.

Totodată, legislaţia prevede şi o excepţie referitor la vârsta minimă de căsătorie,

excepţie pe care o întâlnim în art. 14, alin. 2 din C.F., şi anume :
„Pentru motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea
vârstei matrimoniale pentru bărbaţi, dar nu mai mult decât cu doi ani. Reducerea
vârstei va fi încuviinţată de autoritatea administraţiei publice locale..., în baza cererii
persoanelor care doresc să se căsătorească şi acordului părinţilor minorului”.
În cazul căsătoriei unui tânăr cu vârsta sub 18 ani, el dobândeşte capacitatea
deplină de exerciţiu.
Legea nu stabileşte o vârstă până la care să se poată încheia căsătoria. De aceea
căsătoria se poate încheia şi la extremă bătrâneţe, chiar şi în pragul
morţii.
De asemenea, nu este stabilită nici diferenţa de vârstă maximă între viitorii soţi.
 Consimţământul la căsătorie

Consimţământul liber la căsătorie este o condiţie esenţială pentru încheierea

căsătoriei. Această condiţie este menţionată expres în art. 48, alin. 2 din Constituţie:
„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie ”. La rândul său,
Codul familiei în art. 11, alin. 1 stipulează: „Pentru încheierea căsătoriei este
necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat,
al bărbatului şi femeii care se căsătoresc...”.
9
Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii

Pentru a încheia căsătoria, viitorii soţi sunt obligaţi să declare că şi-au

comunicat reciproc starea sănătăţii lor. Prin acestă cerinţă legală se urmăreşte un dublu
scop :

a) viitorii soţi trebuie să cunoască pericolul pe care-l poate prezenta pentru

ei şi pentru copiii lor încheierea unei căsătorii în condiţii necorespunzătoare din
punct de vedere al sănătăţii. Totodată, boala de care suferă unul din viitorii soţi
(cu excepţia celor de o anumită gravitate prevăzută de lege), nu constituie o piedică în
încheierea unei căsătorii;
b) legea opreşte căsătoria celor care suferă de anumite boli, chiar dacă
viitorii soţi ar fi de acord şi ar dori încheierea ei. Astfel, art. 15, alin. 1, lit. f din C.F.
prevede: „Nu se admite încheierea căsătoriei între persoane dintre care cel puţin
una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu”.

Necesitatea trecerii examenului medical de către persoanele care doresc să se

căsătorească este prevăzută în art. 13 din C.F. care stabileşte :

(1) „Persoanele care doresc să se căsătorească sunt supuse unui examen medical
gratuit obligatoriu.
(2) Rezultatul examenului medical se comunică numai persoanei examinate,
eliberându-i-se un certificat ce atestă trecerea controlului respectiv, care se prezintă
organului de stare civilă”.

Modalitatea de încheiere a căsătoriei

Dreptul căsătoriei şi familiei al Republicii Moldova recunoaşte căsătoriile

înregistrate în organele de stat. Cununia în biserică nu este interzisă, dar obligativitatea
ei nu este prevăzută de lege (art.15 C.F.).

În conformitate cu art. 9 Codului familiei, „încheierea căsătoriei are loc la

organele de stare civilă”.
Prima acţiune de căsătorie este declaraţia de căsătorie, prin care viitorii soţi îşi
manifestă voinţa în vederea încheierii căsătoriei. În conformitate cu art. 10 din C.F.,
declaraţia de căsătorie, în formă scrisă, se depune personal de cetăţenii care doresc să
se căsătorească la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul
unuia dintre viitorii soţi sau al părinţilor unuia dintre ei.
La dorinţa viitorilor soţi, căsătoria se oficializează în mod solemn, care presupune
următoarele :
 căsătoria se încheie într-un anumit loc, în faţa unei anumite autorităţi (funcţionar
al organului de stare civilă, primar);
 căsătoria se încheie în prezenţa viitorilor soţi, care trebuie să-şi expună personal
consimţământul;
 căsătoria trebuie încheiată în astfel de condiţii, încât să permită oricărei persoane
să asiste.
Impediemente la căsătorie 10

Impediemente la căsătorie sunt împrejurările a căror existenţă împiedică încheierea

căsătoriei.
Dacă există impediemente (adică circumstanţe obiective) căsătoria nu se poate încheia.
Codul familiei specifică diferite impediemente la căsătorie. În conformitate cu art. 15,
nu se admite încheierea căsătoriei între :

a) persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;

b) rude în linie dreaptă până la al VI-lea grad inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv
cei care au părinţi comuni;
c) adoptator şi adoptat;
d) adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă, până la al II-lea grad
inclusiv;
e) curator şi persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;
f) persoane dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu;
g) persoane condamnate la privaţiune de libertate, în perioada când ambele îşi
ispăşesc pedeapsa;
h) persoane de acelaşi sex.
(Impediement = obstacol, piedică)

3. Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor

Căsătoria încheiată şi înregistrată legal, de la momentul încheierii dă naştere la

efecte juridice.

Prin efecte juridice ale unei căsătorii se înţeleg relaţiile personale şi patrimoniale
care apar între soţi. Codul familiei reglementează drepturile şi obligaţiile personale
şi patrimoniale dintre soţi în capitolele IV şi V.

Relaţiile personale dintre soţi constituie principalul conţinut al relaţiilor dintre ei.
Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor sunt stabilite de prevederile art. 48, alin. 2
din Constituţie şi articolele 16 – 18 din Codul familiei.
 Astfel, art. 16. Egalitatea soţilor în relaţiile familiale, stabileşte :

(1) Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun, în

conformitate cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale.
(4) Relaţiile dintre soţi se bazează pe stimă şi ajutor reciproc, pe obligaţii comune
de întreţinere a familiei, de îngrijire şi educaţie a copiilor.

Menţionăm faptul că relaţiile personale dintre soţi este un domeniu foarte vast.
Dreptul familiei reglementează numai o parte din aceste relaţii, conferindu-le astfel
un caracter juridic, în timp ce altele au numai un caracter moral, nefiind cuprinse
în normele de drept.
11
De altfel, art. 18, alin. 2 din C.F. prevede că „soţii îşi datorează reciproc sprijin
moral şi fidelitate conjugală”.
În ceea ce priveşte alegerea profesiei sau ocupaţiei fiecăruia dintre soţi, aceasta
se poate face liber, fără încuviinţarea celuilalt soţ, cu specificarea că soţii se vor
consulta în prealabil în privinţa alegerii profesiei sau ocupaţiei lor.
Alineatul 2, art. 16 C.F. prevede: „Fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue
ori să-şi aleagă de sine stătător îndeletnicirea sau profesia”.

Alegerea numelui de familie de către soţi. La încheierea căsătoriei viitorii

soţi trebuie să declare numele pe care s-au învoit să-l poarte în timpul acesta.
Potrivit art. 17 C.F. viitorilor soţi li se acordă următoarele posibilităţi:

a) să-şi aleagă numele de familie al unuia dintre ei;

b) să-şi aleagă numele format prin conexarea numelor ambilor drept nume de
familie comun;
c) fiecare dintre ei îşi păstrează numele de familie pe care l-a purtat până
la căsătorie;
d) conexează numele de familie al celuilalt soţ la numele de familie propriu.

Conexarea numelor de familie nu se admite când cel puţin unul dintre ele este dublu.
(conexa = a uni, a reuni, a alătura)

Obligaţiile personale reciproce dintre părţi

a) Obligaţia de sprijin moral

Căsătoria implică relaţii de prietenie şi afecţiune între soţi. Potrivit art. 18, alin. 2
a C.F. „soţii îşi datorează reciproc sprijin moral...”
Sprijinul moral se poate manifesta sub diferite forme şi se afirmă în deosebi
în împrejurările mai dificile cu care se pot confrunta soţii în timpul căsătoriei.
Sprijinul moral poate consta în ajutorul dat de un soţ celuilalt pentru depăşirea
unei situaţii critice, pentru îndeplinirea proiectelor profesionale ori sociale, pentru
ca soţul sau soţia să se poată afirma în diferite planuri, în sfârşit, în cazul vârstei
înaintate, stării sănătăţii, etc.
 b) Obligaţia de fidelitate

Obligaţia de fidelitate a fiecăruia dintre soţi este reglementată în mod expres în

alin. 2, art. 18 Codul familiei „soţii îşi datorează reciproc... fidelitate conjugală”.

c) Obligaţia de a locui împreună

În conformitate cu art. 16, alin. 3 C.F., „soţii îşi determină domiciliul în mod liber
şi independent”. De regulă, soţii trebuie să aibă acelaşi domiciliu, Domiciliul comun
constituie o condiţie necesară pentru o viaţă de familie normală şi trainică.
12
d) Îndatoririle conjugale

Conţinutul îndatoririlor conjugale, deşi nu este în mod expres arătat de lege,

constă în datoria soţilor de a avea relaţii intime împreună.
De aceea, refuzul nejustificat al unuia dintre soţi de a-şi îndeplini îndatorirea
conjugală, poate constitui un motiv de divorţ pentru celălalt soţ.

4. Regimul legal al bunurilor soţilor

Prin regim legal al bunurilor soţilor se înţelege ordinea, stabilită nemijlocit în lege,
cu referire la proprietatea soţilor dobândită în timpul căsătoriei şi care funcţionează
în lipsa contractului matrimonial.

Regimului legal al bunurilor îi este dedicat capitolul 5 din Codul familiei.

Bunurile materiale ce se află în posesia soţilor se împart în :

 proprietatea comună în devălmăşie a soţilor

 proprietatea personală a soţilor

Proprietatea în devălmăşie a soţilor. Proprietatea în devălmăşie, în conformitate

cu art. 366, alin. 1 Codul civil, este
proprietatea comună a membrilor familiei asupra bunurilor, fără cote definite.
Conform art. 20 Codul familiei „bunurile dobândite de către soţi în timpul
căsătoriei aparţin ambilor cu drept de proprietate în devălmăşie”.

Se consideră proprietate în devălmăşie bunurile procurate din contul veniturilor

obţinute de fiecare dintre soţi din : activitate de muncă, de întreprinzător, intelectuală,
premiilor, îndemnizaţiilor şi alte plăţi (cu excepţia celor care au un caracter de compensare:
ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.).
 De asemenea, (conform art. 20, alin. 3, C.F.) sunt proprietate în devălmăşie a soţilor
bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare, depunerile şi cotele de partcipare
în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile comerciale, care au fost
construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor comune, precum
şi alte bunuri dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau depuse
pe numele unuia dintre soţi.

În proprietate comună în devălmăşie se află, de asemenea, acumulările băneşti,

indiferent de izvorul provenienţei (salariu, onorarii, pensie, bursă ş.a.), bijuteriile de preţ
şi alte obiecte de lux chiar dacă se găsesc în folosinţă individuală, însă dobândite
în timpul căsătoriei din contul mijloacelor comune ale soţilor (art. 22, alin. 2).
13
Proprietatea personală a soţilor. Conform art. 22, alin. 1 Codul familiei
„bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei
şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii
gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sunt proprietate personală
a fiecăruia dintre soţi”.

Deci, proprietate personală se constituie din :

1) Bunurile care aparţineau fiecărui soţ înainte de încheierea căsătoriei;

2) Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei prin donaţie sau moştenire;
3) Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte).

(Bunurile primite prin donaţie sunt proprii, indiferent dacă este vorba de donaţie directă,
indirectă, deghizată sau dar manual. Donaţiile între soţi se pot face numai din bunurile
proprii, nu şi din bunurile comune.
Bunurile dobândite, de unul din soţi, prin moştenire sunt proprii, deşi sunt dobândite în
timpul căsătoriei, datorită caracterului personal al dobândirii lor).

În privinţa darurilor de nuntă, s-a decis ca acestea urmează a se considera bunuri

comune ale soţilor, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei, şi anume la serbarea
nunţii, adică după încheierea căsătoriei, iar scopul lor este să formeze începutul
patrimoniului comun.

5. Regimul contractual al bunurilor soţilor

În ultima perioadă, tot mai frecvent, în faţa cetăţenilor apar probleme legate
de apărarea dreptului de proprietate, inclusiv în relaţiile de familie. O modalitate
de reglare civilizată a relaţiilor patrimoniale dintre soţi în timpul căsătoriei, ori în
caz de desfacere a căsătoriei o constituie contractul matrimonial.
(matrimonial (lat.) = de căsătorie)
 Noţiunea de contract matrimonial este expusă în art. 27 din Codul familiei,
care prevede :
„Contractul matrimonial este convenţia încheiată binevol între persoanele care
doresc să se căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile
patrimoniale ale acestora în timpul căsătoriei şi în cazul desfacerii acesteia”.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
-

Codul familiei în capitolul 6, art. 27 – 32 prevede modul de încheiere, conţinutul,

modificarea şi rezilierea, încetarea şi declararea nulităţii contractului matrimonial.

În conformitate cu art. 28, alin. 1 C.F.: „contractul matrimonial poate fi încheiat

până la înregistrarea căsătoriei sau, în orice moment, în timpul căsătoriei”.
14
În cazul în care, contractul matrimonial a fost încheiat până la înregistrarea
căsătoriei, el v-a intra în vigoare odată cu înregistrarea căsătoriei, până atunci
contractul nu este valabil.
În cazul în care, contractul matrimonial este încheiat după înregistrarea căsătoriei –
el intră în vigoare din momentul încheierii lui.

Legea prevede forma contractului matrimonial. Astfel, art. 28, alin. 3 C.F. dispune:
„contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial.
Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului”.
Contractul se alcătuieşte în trei exemplare.

Conţinutul contractului matrimonial trebuie să corespundă anumitor cerinţe

stipulate în art. 29 din Codul familiei.

Astfel, în primul rând, soţii sunt în drept să determine în contract drepturile şi

obligaţiile privind întreţinerea reciprocă. Aceste drepturi şi obligaţii pot fi stabilite
pentru perioada căsătoriei şi în caz de divorţ
(de exemplu, acela dintre soţi care a fost nevoit, în interesul familiei, să-şi
schimbe profesia, să lase lucrul, să se dezică de la cariera profesională (soţia =
să se dedice în întregime familiei şi educaţiei copiilor), – în caz de divorţ,
capătă de la celălalt soţ întreţinerea necesară).

În al doilea rând, soţii sunt în drept să determine modul de participare a fiecăruia la

veniturile obţinute de fiecare dintre ei.
(venit = sume de bani, dividendele de la acţii şi alte hârtii de valoare,
procentele de la conturile bancare, plata de arendă, etc.).

În al treilea rând, soţii pot determina în contractul matrimonial modul de paricipare

la cheltuielile comune familiale.

Aceste cheltuieli pot fi grupate convenţional în 4 grupe :

1) plata p-u locuinţă şi servicii comunale, p-u transport, întreţinerea automobilului

(benzină, arendă, garaj, reparaţie), alimentaţie, telefon, telefax, internet etc.;
2) plata pentru instruire, asigurare medicală, tratament sănătos etc.;
3) cheltuielile legate de odihnă, călătorii etc;
 4) aşa-zisele cheltuieli de buzunar ( adică sumele pe care fiecare dintre soţi sunt în
drept să le cheltuie după cum consideră necesar).

În al patrulea rând, în contract pot fi indicate bunurile, care vor trece în posesia
fiecărui soţ în caz de desfacere a căsătoriei.

Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat (desfăcut) în orice moment

în baza acordului dintre soţi. Acest acord se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial.

Temeiuri pentru modificarea sau rezilierea contractului matrimonial pot fi :

a) încălcarea esenţială a prevederilor contractuale de către o parte;

b) modificarea esenţială a situaţiei din care soţii au reeşit când au încheiat contractul.
15
6. Relaţiile juridice între părinţi şi copii

Relaţiile juridice între părinţi şi copii au ca temei provenienţa copiilor de la

aceşti părinţi, atestată în modul stabilit de lege (art.46,C.F.).
Aceste relaţii sunt de două feluri şi cuprind următoarele drepturi şi obligaţii :
personale şi patrimoniale.

Drepturile şi obligaţiile personale sunt lipsite de conţinut economic şi servesc

la ocrotirea intereselor personale nepatrimoniale ale părinţilor şi copiilor, ţin de scopul
educaţiei sănătoase şi armonioase a copiilor.
Astfel, drepturile şi obligaţiile personale ale părinţilor se constituie din :
1. Drepturul şi obligaţia părinţilor de a determina statutul juridic personal al
copiilor, adică dreptul de a da copilului numele şi prenumele.
2. Drepturul şi obligaţia de a reprezenta interesele copilului.
3. Drepturul şi obligaţia de a determina domiciluil copiilor şi de a cere întoarcerea
copiilor de la persoanele care îi reţin nelegitim.
4. Drepturul şi obligaţia de a educa copii. (art.58-64 C.F.)

Raporturile patrimoniale dintre copii şi părinţi au un conţinut economic (material)

şi servesc la asigurarea materială a copiilor, de întreţinere a părinţilor incapabili de
muncă, ai altor membri ai familiei care au nevoie de ajutor.

Aceste raporturi constau din 2 grupe :

1) Drepturi şi obligaţii privind patrimoniul ce se află la dispoziţa familiei
(locuinţa, mobilierul, obiectele de uz casnic, obiectele de confort, acumulările băneşti şi alte
obiecte de preţ).
2) Raporturile patrimoniale – cele ce ţin de întreţinerea cu pensie de întreţinere.

În primul caz copiii au dreptul numai la folosinţă şi nu la dispoziţie.

Cu alte cuvinte, dreptul familiei nu cunoaşte principiul proprietăţii comune a
părinţilor şi a copiilor.
 Dreptul familiei obligă părinţii să-şi întreţină copiii minori (până la 18 ani) şi copiii
majori inapţi de muncă (care au nevoie de ajutor pe viaţă).

Pensia alimentară pentru întreţinerea copiilor minori :

 pentru un singur copil – 1/4 din câştig;

 pentru doi copii – 1/3 din câştig;
 pentru trei şi mai mulţi copii – 0,5 din câştig (art.75, alin. 1 C.F.)

Totodată şi copiii majori sunt obligaţi să întreţină părinţii sau să plătească pensie
alimentară fixată lunar. Mărimea pensiei este stabilită de judecată pentru fiecare copil
major, chiar dacă în judecată a fost dat numai un copil din familie.
(art.80 C.F.)
7. Încetarea căsătoriei 16

Dreptul familiei în Republica Moldova face diferenţă între încetarea căsătoriei şi

desfacerea căsătoriei.

Încetarea căsătoriei, conform art. 33 al C.F. are loc prin :

a) decesul unuia dintre soţi;
b) declararea pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi.

Desfacerea căsătoriei poate avea loc prin divorţ (art. 36 C.F.)

Divorţul este in act juridic ce serveşte temei pentru încetarea relaţiilor juridice
dintre soţi, apărute în urma căsătoriei. Divorţul este supus controlului din
partea statului.

Legea prevede două modalităţi de desfacere a căsătoriei :

1. La oficiile stării civile :

a) prin consimţământul ambilor soţi, care nu au copii şi nu există litigii între

ei privind împărţirea bunurilor;

b) la cererea unuia dintre soţi în următoarele cazuri :

 dacă unul dintre soţi a fost recunoscut de lege ca incapabil;

 dacă celălalt soţ a fost declarat dispărut fără veste
 dacă unul dintre soţi este condamnat la privaţiune de libertate pe
un termen mai mare de trei ani.

2. Pe cale judiciară (art. 37 C.F.) :

a) când soţii au copii minori;

b) unul dintre soţi nu e de acord cu desfacerea căsătoriei;
 c) soţii n-au ajuns la înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor sau la
plata de întreţinere a unui soţ incapabil de muncă;

d) în cazul când există acordul la divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre
ei refuză ă se prezinte la oficiul de stare civilă pentru soluţionarea problemei.

Căsătoria poate fi declarată nulă prin hotărârea judecătorească în cazurile :

1. Încheierea căsătoriei fără consimţământul reciproc

2. Când unul dintre soţi sau ambii sunt deja căsătoriţi
3. Când unul sau ambii n-au vârstă prevăzută de lege
4. Când unul sau ambii sunt declaraţi incapabili din cauza debilităţii mintale
5. Când căsătoria este încheiată între rude
6. Când căsătoria este ncheiată între înfietor şi înfiat
7. Când căsătoria a fost fictivă. (art. 41)