Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 3.1.3.

Dizabilitate – implicații asupra învățării

Dislexo-disgrafia și discalculia sunt tulburări încadrate în categoria tulburărilor specifice


de învățare și, implicit, a CES.
DISLEXO-DISGRAFIA reprezintă tulburarea de citire-scriere (scriere/citire lentă, cu
greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit/scris, învățare foarte dificilă a scris-cititului), care
se constată în cazul parcurgerii unui traseu normal de învăţare a scris-cititului şi în ciuda
eforturilor depuse de copil. Ritmul scrierii/citirii este sub medie, copilul face mai multe greşeli
decât media sau are probleme de înţelegerea textului. Se poate întâlni dislexie, disgrafie sau, cel
mai frecvent, dislexo-disgrafie.
DISCALCULIA este o tulburare care vizează calculul matematic și raționamentul
logico-matematic. Copiii cu discalculie nu sunt în măsură să utilizeze sau să recunoască cifre, să
efectueze calcule simple, de bază, fără a avea însă un deficit intelectual.
În cazul acestor tulburări de învățare se constată manifestarea unei modalităţi speciale de
prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de tipicitate a sistemului
nervos central. Disfuncţia poate fi cauzată de intervenţia factorilor nocivi din timpul sarcinii,
naşterea prematură, complicaţiile în timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează
sistemul nervos central în perioada copilăriei mici. Aceste afecţiuni , chiar la nivel minim, ale
activităţii nervoase superioare pot provoca tulburări la nivelul limbajului, motricităţii,
echilibrului, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, atenţiei, percepţiei vizuale, auditive şi
tactile, memoriei precum şi în prelucrarea secvenţială a informaţiei. Afectarea uneia sau mai
multor dintre aceste capacităţi perturbă procesul de însuşire a abilităţilor de citire (ca şi pe cele
legate de scris sau calcul matematic).
Intervențiile recuperatorii/ameliorative în cazul dislexo-disgrafiei se referă la demersuri
logopedice specializate, focalizate nu doar asupra limbajului scris-citit, ci și asupra motricității
generale și fine și raționamentului perceptiv-spațial. În cazul discalculiei, nu există terapii
specifice, ci strategii de învățare organizată, în pași mici, respectând principiul exersării, trecerii
de la ușor la greu și de la simplu la complex.
În afara strategiilor recuperative / de învățare, este esențial suportul motivațional și
emoțional acordat copiilor care prezintă dislexo-disgrafie / discalculie, precum și atitudinea
cadrului didactic de la clasă. Eşecul şcolar cu care se confruntă afectează direct stima de sine şi
induce complexe de inferioritate, sentimente de inutilitate, anxietate, tulburări psihosomatice,
nevrotice sau tulburări de comportament. Astfel de copii întâmpină deseori dificultăţi de
integrare în grup şi de acceptare.