Crize petroliere după al Doilea Război Mondial

Dupa al Doilea Razboi Mondial, petrolul si-a marcat importanta, fiind o foarte importanta resursa
folosita in industrie pentru materiale precum plasticurile, dar mai ales pentru transporturi. SUA, desi
o mare producatoare de petrol, incepand din 1969, nu a putut face fata cresterii utilizarii petrolului
numai prin productia domestica, ceea ce ii nevoieste pe americani sa se bazeze pe importuri.

Criza petrolului din 1973

Criza petrolului din 1973, denumită și “Prima Criză Petrolieră” a început în octombrie 1973, când
OPEC (avându-i ca membri la acea dată și Egiptul, Siria și Tunisia) a proclamat embargo asupra
livrărilor de petrol.

In 1973, Egiptul și Siria, cu sprijinul altor țări arabe au lansat un atac surpriză împotriva Israelului, în
cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc, Iom Kipur, declanșând astfel Războiul de Iom Kipur.
Deoarece Israel a fost copleșit numeric de trupele arabe, SUA a decis ca printr-un pod aerian să
trimită armament pentru completarea stocurilor israeliene. Cu ajutorul livrărilor de armament și
muniție de la SUA, Israelul a reușit să oprească ofensiva țărilor arabe și să stabilizeze situația. Ca
răspuns, membrii OPEC în datele de 16 și 17 octombrie 1973 s-au reunit la o ședință în Kuweit și au
decis să „pedepsească” SUA instituind embargo asupra livrărilor de petrol țărilor care au susținut
Israelul. Criza a durat până în martie 1974.

Embargoul petrolier a afectat SUA, aliații săi din Europa de Vest și în special Japonia. Prețul barilului
de petrol într-un an a crescut în scurt timp de aproape patru ori, de la 3 dolari la 12 dolari sau ajustat
la inflatie, de la 17 la 61 de dolari in ziua de azi.

Administrația Nixon a început imediat negocieri în paralel cu țările arabe, Egipt, Siria și Israel pentru
a obține retragerea trupelor israeliene din peninsula Sinai și Înălțimile Golan după ce arabii se vor
retrage de pe teritoriile israeliene. Până în data de 18 ianuarie 1974 secretarul de stat american
Henry Kissinger a negociat retragerea trupelor israeliene de pe o parte a peninsulei Sinai. Rezultatele
obținute și promisiunea continuării negocierilor a fost suficiente ca să convingă producătorii arabi de
petrol ca în martie 1974 să ridice embargoul.

La început OPEC funcționa ca centrul de negociere al prețului petrolului din Lumea a treia, limitându-
și activitatea în câștigarea unei cote-părți mai mari din veniturile generate de producția de țiței și un
control al producției de țiței al membrilor OPEC. OPEC a inceput sa-si exercite puterea politica si
economica fata de puterile occidentale ca un bloc unitar.

Efecte
Din cauza crizei energetice, guvernul SUA a introdus restrictii pentru a limita utilizarea petrolului,
cum ar fi interzicerea luminilor de Craciun, stingerea luminilor pe timpul zilei, limite de viteza pe
autostrazi, interzicerea vanzarii combustibilului sambata si duminica, iar masinile cu numar de
inmatriculare impar sau par puteau cumpara combustibil numai in zielele lunii respective lor.

In final, criza a fost considerata fara succes, deoarece desi a avut impact grav asupra tarilor afectate,
nu a implinit scopul de a convinge tarile tintite sa nu se implice in razboi de partea Israelului.
Criza petrolului din 1979
Numita si „A Doua Criza Petroliera”, aceasta criza s-a intamplat din cauza scaderii productiei de
petrol drept urmare a Revolutiei Iraniene din 1989. Desi global productia a scazut cu numai 4%,
panica rezultata a cauzat o noua crestere a preturilor, barilul dublandu-se in pret pana la 39.50 de
dolari, si a cauzat reparitia cozilor lungi la benzinarii. Productia globala nu s-a ridicat la standardele
din inaintea crizei decat prin mijlocul anilor 80’.

Razboiul Irako-Persian din 1980 a cauzat probleme economice chiar mai mari, ambele tari
beligerante oprindu-si producerile petroliere aproape complet, iar unele tari au fost din nou nevoite
sa recurga la recesiuni mari.

După 1980, prețurile petrolului au început o scădere de 20 de ani, cu excepția unei scurte reveniri în
timpul Războiului din Golf, ajungând în cele din urmă la o scădere de 60 la sută în anii '90. Ca și în
cazul crizei din 1973, politica globală și echilibrul de putere au fost afectate. Exportatorii de petrol
precum Mexic, Nigeria și Venezuela au extins producția; Uniunea Sovietică a devenit cel mai mare
producător mondial; Petrolul din Marea Nordului și Alaska a inundat piața. Se părea că Statele Unite
ale Americii și Norvegia aveau mult mai multe rezerve de petrol decât cele prevăzute în anii '70.
OPEC a pierdut influența.

Efecte
OPEC nu a reușit să isi mențină poziția sa proeminentă, mai ales după ce Iranul și Irakul s-au dus la
război în 1980 și au provocat o scădere suplimentară cu 10% a producției la nivel mondial - iar până
în 1981, producția OPEC a fost depășită de alți exportatori precum SUA. În plus, națiunile sale
membre erau împărțite între ele. Arabia Saudită, care încearcă să recupereze cota de piață după
1985, a crescut producția și a provocat o presiune descendentă asupra prețurilor, ceea ce face ca
instalațiile de producție petrolieră cu costuri ridicate să fie mai puțin profitabile sau chiar
neprofitabile.

Din cauza amintirilor legate de lipsa de petrol din 1973, automobilistii au început curând să cumpere
panică, iar liniile lungi au apărut la benzinării, așa cum au avut șase ani mai devreme în timpul crizei
de petrol din 1973. Deoarece vehiculul mediu al timpului consuma între doi și trei litri (aproximativ
0,5–0,8 galon) de benzină (benzină) o oră în timp ce a fost la ralanti, s-a estimat că americanii
pierdeau până la 150.000 de barili (24.000 m cubi) de petrol pe zi asteptand la benzinarii.

În 1980, guvernul SUA a înființat Synthetic Fuels Corporation pentru a produce o alternativă la
combustibilii fosili importați.

Ca răspuns la prețurile mari ale petrolului din anii 70, națiunile industriale au luat măsuri pentru a-și
reduce dependența de petrolul OPEC. Serviciile electrice din întreaga lume au trecut de la petrol la
cărbune, gaze naturale sau energie nucleară; guvernele naționale au inițiat programe de cercetare în
mai multe miliarde de dolari pentru a dezvolta alternative la petrol; și explorarea comercială a
dezvoltat mari câmpuri petroliere non-OPEC în Siberia, Alaska, Marea Nordului și Golful Mexic. Până
în 1986, cererea zilnică mondială de petrol a scăzut cu 5 milioane de barili, producția non-OPEC a
crescut cu o cantitate și mai mare, iar cota de piață a OPEC a scăzut de la 50% în 1979 la doar 29% în
1985.
Bibliografie
http://www.nacs50.com/decades/70s/

https://web.archive.org/web/20080107014809/http://www.eia.doe.gov/emeu/cabs/OPEC_Revenu
es/OPEC.html

https://www.euppublishing.com/doi/10.3366/brw.2015.0165