Sunteți pe pagina 1din 3

Referat la filosofie cu

tema:Adevărul şi minciuna în
activitatea lucrătorului medical.
Adevărul şi minciuna în activitatea
lucrătorului medical
Prevalându-ne de justificări morale, acceptarea minciunii poate fi
considerată de multe ori ca o dovadă de ipocrizie sau de cinism. Interdicţia
de a minţi are ca pandant obligaţia de a spune adevărul. A minţi poate
echivala cu a crede că celălalt nu trebuie sau nu este capabil să primească un
adevăr. În acest caz, minciuna este în interesul mincinosului, care îşi
subordonează şi exploatează victima în scopuri proprii. Nu acelaşi lucru se
poate afirma în cazul pacientului suferind de o boală gravă şi al medicului
care minte cu privire la severitatea stării lui. Această minciună nu este
motivată de vreun cinism, ci de bunăvoinţă: medicul nu vrea să sperie sau să
rănească emoţional pe pacient, dezvăluindu-i un adevăr dificil sau greu de
suportat. Dar, fără ştirea lui, această bunăvoinţă se bazează pe o distincţie
între cei capabili să suporte un adevăr şi cei care nu sunt capabili. Dar ne
întrebăm: această diferenţă este legitimă? Cine poate să se pronunţe? A
minţi pe pacient înseamnă a-i refuza nişte informaţii despre el însuşi dintr-un
motiv care în cele din urmă ar putea să pară foarte imoral şi inuman: a pune
la îndoială capacitatea sa de fi aşa cum este şi a vedea în el o fiinţă slabă şi
neputincioasă. În acest sens, într-o lucrare intitulată ,, Despre un pretins
drept de a minţi din iubire de oameni’’, Im. Kant face o datorie din spunerea
adevărului, pentru că minciuna este în contradicţie cu demnitatea şi
moralitatea omului. Sensul negativ al termenului „minciună”, folosit pentru a
descrie comportamentul medicilor, a impus juxtapunerea unor adjective –
„terapeutică”, „pioasă”, „albă” sau chiar „nobilă” – , în scopul debarasării de
această imagine negativă. Din păcate, nu există sinonimie între această
sintagmă şi termeni precum „tăcere” sau „secret”, ceea ce face ca
semnificaţia lor să nu poată fi partajată. Diferite studii realizate în SUA şi
Europa au arătat că pacienţii doresc să-şi cunoască diagnosticul în procente
care variază între 90- 96% . Dificultatea de a spune pacientului adevărul
despre o boală cu potenţial letal este legată în subsidiar de dificultatea de a
aborda subiectul despre moarte. Medicul însuşi se simte mesager al morţii şi
îşi recunoaşte incapacitatea atenuării unui anunţ atât de brutal despre
moartea care stă la pândă. Studiul de faţă propune o reflecţie asupra
sensului, utilizării şi a rolului minciunii în relaţia medic-pacient, cât şi a
semnificaţiei şi implicaţiilor sale etice şi psiho-spirituale. Analiza acestora va
aduce la lumină în special coliziunea dintre diverse logici care critică sau
legitimează minciuna terapeutică În evaluarea minciunii în practica clinică,
nu putem face abstracţie de o altă noţiune cheie, păstrarea secretului, nu
doar pentru a sublinia conexiunile dintre acestea, ci şi diferenţele dintre ele,
cu alte cuvinte pentru a vedea ce este specific minciunii terapeutice, şi ce
depăşeşte dimensiunea secretului pe care aceasta îl conţine. În cazul în care
secretul este conectat la tăcere, minciuna înseamnă ascunderea adevărului,
în aceeaşi măsură cu afirmarea falsului. E dificil să distingi între cazul în care
ceva nu este spus, în 16 Ibidem, p. 461. 17 Ibidem. Minciuna terapeutică în
relaţia medic-pacient 59 scopul de a nu dezvălui şi cazul în care ceva nu este
spus, în scopul de a face să se creadă contrariul. În ambele situaţii, graniţa
dintre secret şi minciună este fragilă. În primul caz, minciuna este exercitarea
unei puteri şi exploatarea cunoaşterii: medicul păstrează un secret vis-à-vis
de pacientul care este dependent de el. În domeniul medical, secretul este
văzut în general ca tăcere a medicului în legătură cu ceea ce-l priveşte pe
pacient, în beneficiul celui din urmă. Din acest punct de vedere, necesitatea
menţinerii secretului are o valoare fundamentală în actul medical Cu toate
acestea, secretul nu înseamnă doar ascunderea faţă de alţii a stării de
sănătate a pacientului. El mai poate însemna şi disimularea, faţă de pacientul
însuşi, a realităţii stării sale de sănătate. Prin urmare, nu este numai o
chestiune de confidenţialitate şi discreţie în beneficiul pacientului, ci, ca şi
minciuna, poate însemna ascunderea faţă de pacient a informaţiei, a
adevărului, în acest ultim caz relaţia medic – pacient fiind una fragilă.
Delegarea responsabilităţii este foarte prezentă în interacţiunile dintre medic
şi bolnav. Pacientul crede că dacă medicul ar fi avut ceva să-i spună i-ar fi
spus, iar medicul preferă să creadă că pacientul l-ar fi întrebat dacă ar fi vrut
să ştie.

S-ar putea să vă placă și