Ce 'nalt si minunat e-un singur gand Ce-l poarta Dumnezeu in mintea Sa Cu fiecare om de pe pamant, Ce frumuseti aduna-n taina fruntii Un Tata bun si-a toate iubitor, Sa stea o clipa, sa priveasca muntii, Sa-l copleseasca maretia lor...
De vrea ca sa cunoasca cineva
Ce simte Domnul pentru-ai Sai copii, Cat de intinsa e iubirea Sa Ce n-o poti pe deplin asemui, Si ce adanca-i poate fi ardoarea Si harul Lui in inima ascuns, Sa stea o clipa, sa priveasca marea, Oceanul nesfarsit si nepatruns...
Si daca vrea, sa urce chiar in sine,
Pe muntii cugetarii omenesti, Sa soarba frumusetile divine Sadite-n mintea lui din slavi ceresti, Sau sa coboare-adancul de iubiri Ce naste cant si zamisleste vers, Caci omul plin de ganduri si trairi E-un mic, si totusi mare univers...
Si Cel ce a creat si munti si ape
Continua lucrarea-i maiestuoasa Cand cheama doua lumi asa de-aproape, Ca sa le-adune-n una, mai frumoasa... Rasar curate florile pe stanci Cand gandurile lor se intalnesc Si valurile de iubiri adanci Intr-o aceeasi mare se unesc…
Te-ntrebi atunci: cum este vesnicia
Cand cele pieritoare te uimesc, Si cum va fi acolo bucuria Cand mari minuni aici te coplesesc?… Marire, Doamne, inchinare Tie Pentru intelepciunea-Ti minunata Care-a zidit in ei spre vesnicie Un univers de dragoste curata!