Sunteți pe pagina 1din 22

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

EXTENSIA BISTRIŢA

REFERAT
Disciplina: ECOLOGIE
Tema: MANAGEMENTUL DEŞEURILOR. SOLUŢII
PRACTICE

Conf. Univ. dr.


Andrei Duţu
Student
BIRO (ŞANDRU) LOREDANA
An I, semestrul I
CUPRINS

PARTEA I MANAGEMENTUL DEŞEURILOR.......................................................pag 3

CAPITOLUL I DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR............................pag 3


1.1 DEFINIŢIA DEŞEURILOR................................................................................pag 3
1.2 CLASIFICAREA DEŞEURILOR........................................................................pag 3

CAPITOLUL II LEGISLAŢIA DEŞEURILOR...........................................................pag 5

CAPITOLUL III GESTIONAREA DEŞEURILOR.....................................................pag 7


3.1 COLECTAREA SI TRANSPORTUL DEŞEURILOR......................................pag 8
3.2 TRATAREA ŞI DEPOZITAREA.......................................................................pag 9
3.3 RECICLAREA DEŞEURILOR..........................................................................pag 12

PARTEA II SOLUŢII PRACTICE................................................................................pag 14

CONCLUZII................................................................................................pag 21

2
PARTEA I
MANAGEMENTUL DEŞEURILOR

CAPITOLUL I
DEFINIŢIA ŞI CLASIFICAREA DEŞEURILOR

1.1 DEFINIŢIA DEŞEURILOR - INTRODUCERE


Deşeurile sunt resturi materiale rezultate dintr-un proces tehnologic (sau casnic) de
realizare a unui anumit produs, care nu mai pot fi valorificate direct în realizarea produsului
respectiv. Ele pot fi substanţe, materiale, obiecte, resturi de materii prime provenite din
activităţile economice, menajere şi de consum. Majoritatea activităţilor umane reprezintă şi surse
de producere de deşeuri.
Conform directivei 98/2008 se aplică următoarele definiţii
1.deşeuri înseamnă orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul le aruncă sau are intenţia
sau obligaţia să le arunce;
2.„deşeuri periculoase” înseamnă orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din
proprietăţile periculoase enumerate în anexa III;
3.„uleiuri uzate”înseamnă toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici sau uleiurile
industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care au fost destinate iniţial,cum ar fi
uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile
lubrifiante, uleiurile pentru turbine şi cele pentru sistemele hidraulice;
4.„bio-deşeurile”sunt deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile
alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de
catering sau din magazine de vânzare cu amănuntul şi compatibile cu deşeurile provenite din
uzinele de prelucrare a produselor alimentare.

1.2 CLASIFICAREA DEŞEURILOR


Conform Listei Europene a deşeurilor (Decizia 2000/532/CE) şi HG 856/2002 privind
evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile
periculoase cu modificările şi completările ulterioare, deşeurile sunt clasificate după sursa de
generare şi pot fi deşeuri periculoase şi deşeuri nepericuloase.
3
Lista Europeană a deşeurilor cuprinde:
 20 categorii de deşeuri;
 839 coduri de deşeuri din care 405 sunt deşeuri periculoase.
Deşeuri rezultate din activităţi industriale 01 -12
01. Deşeuri de la explorarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a
mineralelor;
02. Deşeuri din agricultură, horticultură, acvacultură, silvicultură, vânătoare şi pescuit, de la
prepararea şi procesarea alimentelor;
03. Deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea plăcilor şi mobilei, pastei de hârtie, hârtiei şi
cartonului;
04. Deşeuri din industriile pielăriei, blănăriei şi textilă;
05. Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea pirolitică a
cărbunilor;
06. Deşeuri din procese chimice anorganice;
07. Deşeuri din procese chimice organice;
08. Deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea şi utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire
(vopsele, lacuri şi emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor şi cernelurilor tipografice;
09. Deşeuri din industria fotografică;
10. Deşeuri din procesele termice;
11. Deşeuri de la tratarea chimică a suprafeţelor şi acoperirea metalelor şi a altor materiale;
hidrometalurgie neferoasă;
12. Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanică şi fizică a suprafeţelor metalelor şi a materialelor
plastice.
Categorii speciale de deşeuri 13 – 16
13. Deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili lichizi (cu excepţia uleiurilor comestibile şi a celor
din capitolele 05, 12 şi 19);
14. Deşeuri de solvenţi organici, agenţi de răcire şi carburanţi (cu excepţia 07 şi 08);
15. Deşeuri de ambalaje; materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante şi
îmbrăcăminte de protecţie, nespecificate în altă parte;
16. Deşeuri nespecificate în altă parte.
Deşeuri rezultate din alte activităţi 17 – 20
17. Deşeuri din construcţii şi demolări (inclusiv pământ excavat din amplasamente contaminate);
18. Deşeuri din activităţi de ocrotire a sănătăţii umane sau din activităţi veterinare şi/sau cercetări
4
conexe (cu excepţia deşeurilor de la prepararea hranei în bucătarii sau restaurante, care nu provin
direct din activitatea de ocrotire a sănătăţii);
19. Deşeuri de la instalaţii de tratare a reziduurilor, de la staţiile de epurare a apelor uzate şi de la
tratarea apelor pentru alimentare cu apă şi uz industrial;
20. Deşeuri municipale (deşeuri menajere şi asimilabile din comerţ, industrie, instituţii),
inclusiv fracţiuni colectate separat.

CAPITOLUL II
LEGISLAŢIA DEŞEURILOR

Legislaţia deşeurilor este elaborată la nivel strategic prin directivele europene şi transpusă
în România prin câteva zeci de legi, hotărâri de guvern şi ordine de ministru.
Directivele Europene cele mai relevante – şi echivalentul lor naţional – sunt:
 DE 2008/98 – transpusa prin L.211/2011 – privind regimul deşeurilor
 DE 2005/20 – transpusa prin L.249/2015 – privind deşeurile din ambalaje
 DE 2002/96 – transpusa prin OUG 5/2015 – privind deşeurile din echipamente electrice şi
electronice
 DE 2006/66 – transpusa prin HG 1132/2008 – privind deşeurile din baterii şi acumulatori
 DE 1975/439 – transpusa prin HG 235/2007 – privind deşeurile din uleiuri uzate
 DE 1999/31 – transpusa prin HG 349/2005 – privind depozitarea deşeurilor

Alte acte normative specifice, relevante pentru managementul deşeurilor:

 OUG 38/2016 – privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de


ambalaje
 OUG 39/2016 – privind Fondul pentru Mediu
 OUG 68/2016 – privind regimul deşeurilor
 OUG 74/2018 – privind regimul deşeurilor, modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a
deşeurilor de ambalaje.
 OUG 196/2005 – Fondul pentru Mediu: Taxe şi contribuţii
 HG 1061/2008 – privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul
României

5
 HG 856/2002 – privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând
deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european
acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene. Pentru aderarea la
Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive.
Principalele directive sunt:

 Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006


privind deşeurile
 Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva
Consiliului 94/31/CE)
 Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)
 Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
 Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
 Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
 Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe
periculoase în echipamentele electrice şi electronice
 Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase
din uz
 Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva
Consiliului 87/101/CEE)
 Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi
acumulatori
 Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
 Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
 Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor
când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia


românească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte
legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale
6
guvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului – MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi
Comerţului – MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi
Telecomunicaţiilor – MTCT). Actual această transpunere este completă.

CAPITOLUL III
GESTIONAREA DEŞEURILOR

Încă din 1970 s-a conştientizat opinia că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de
tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema
reciclării materialelor care intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru
Mediu şi Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost
introduse pe plan mondial. În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele
directive ale Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.1 Oamenii sunt
obişnuiţi să recicleze din cele mai vechi timpuri. Studii arheologice au arătat că, în perioadele
când resursele de materii prime se diminuau, gropile de gunoi ale oraşelor antice conţineau mai
puţine deşeuri cu potenţial pentru reciclare (unelte, ceramica etc).
Gestionarea deşeurilor, cunoscută şi ca managementul deşeurilor, se referă la educaţia
privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. De obicei, termenul
se referă la materialele rezultate din activităţi umane şi la reducerea efectului lor asupra sănătăţii
oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat. Gestionarea deşeurilor are ca scop şi
economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părţilor recuperabile. Deşeurile gestionate pot
fi atât solide, cât şi lichide sau gazoase, precum şi cu diverse proprietăţi (de exemplu radioactive),
necesitând metode de tratare specifice fiecărora.
În România activitatea de gestionare a deşeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011,
care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activităţi
cade în sarcina Ministerului Mediului şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).
Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deşeurilor în România are o
pondere de 10 miliarde EUR.2

1
„Tabel armonizare legislativ” (PDF). ANPM
2
Mihail, Sorina (28 mai 2008). „Piaţa deşeurilor valorează zece miliarde de euro”. Capital

7
3.1 COLECTAREA SI TRANSPORTUL DEŞEURILOR
Colectarea si transportul deşeurilor şi a materialelor reciclabile reprezintă o componentă
importantă în procesul de gestionare a deşeurilor, deşi aceasta este de cele mai multe ori
subevaluata, ea reprezintă între 60%-80% din costul total de gestionare a deşeurilor şi
materialelor reciclabile, de aceea orice îmbunătăţire adusă acestei componente poate reduce mult
acest cost.
Pentru realizarea eficientă şi organizarea optimă a colectării şi a transportului deşeurilor si
materialelor reciclabile se vor avea in vedere anumite caracteristici de referinţă.
- mărimea zonei de colectare;
- structura economica a zonei;
- nivelul de trai al populaţiei;
- condiţiile urbanistice;
- cerinţele clienţilor;
- alegerea sistemului adecvat de colectare
Colectarea selectiv a deşeurilor presupune împărţirea acestora pe categorii, urmând ca mai
apoi acestea sa fie aruncate în pubelele amenajate şi inscripţionate pentru diversele categorii.
Selecţia deşeurilor se face foarte simplu, după cum urmează:
- hârtia si cartonul trebuie aruncate in containerele ALBASTRE,
- plastic si metal in containerele GALBENE,
- sticla in containerele de culoare VERDE.
Ulterior, deşeurile vor fi transportate la centrele de reciclare unde, in urma colectării selective,
vor fi eficient valorificate.
Colectarea selectivă a deşeurilor este soluţia la îndemâna tuturor şi presupune un efort
minim în depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclării. Conform
legislaţiei în vigoare instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi nu în ultimul rând persoanele
fizice sunt obligate să colecteze selectiv deşeurile de ambalaje în containere diferite,
inscripţionate în mod corespunzător şi amplasate în locuri speciale uşor accesibile cetăţenilor.

8
Există încă multe firme de salubritate care nu dispun de utilaje special concepute pentru
transportul selectiv al deşeurilor. Însă pe zi ce trece tot mai multe introduc sisteme de transport
special compartimentate pentru preluarea separată a deşeurilor. Motivele pentru care nu toate
serviciile autohtone de salubrizare au utilitare destinate în mod particular colectării selective a
deşeurilor sunt evident de ordin economic. Este mult mai rentabilă colectarea deşeurilor „la
grămadă” şi resortarea lor în centrele de colectare selectivă, comparativ cu costurile dotării cu
utilitare speciale.

3.2 TRATAREA ŞI DEPOZITAREA


Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele de tratare ale deşeurilor
sunt variate, la fel ca deşeurile în sine şi locul lor de provenienţă. În principiu, deşeurile pot fi
scoase din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).
Metodele de tratare a deşeurilor parcurg trei etape importante : tratarea primara, tratarea
secundara si rafinarea.
Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor
şi fără utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
Eliminarea deşeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este
actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE aceste
depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest termen.
Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este până la sfârşitul anului 2009
9
pentru deşeurile periculoase industriale, până la sfârşitul anului 2011 pentru deşeurile provenite
din industria minieră, până la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite din industria
energetică, chimică şi metalurgică şi până în 16 iulie 2017 pentru deşeurile municipale.
Eşalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin
acoperire cu pământ (îngropare) şi este o practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se
organizează în cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi
realizată şi exploatată corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de
eliminare ale deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului,
cum ar fi împrăştierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului,
a apelor şi a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze
rezultate în urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi
contribuie la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs în
urma proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol şi poluează
apele pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor
deasupra acestor rampe. În mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări
densitatea şi stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.
Rampele pentru deşeuri organice au instalaţii de recuperare a gazului de depozit.
Principalele componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) şi dioxidul de carbon (45 %), la care
se adaugă mici cantităţi de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri şi
alţi compuşi organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de
valorificare locală, se recomandă să fie totuşi ars la instalaţia de faclă deoarece dioxidul de
carbon rezultat prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului iniţial.
Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu
straturi izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane)
sau textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deşeuri
inerte sau nepericuloase şi mai mare de 5 m pentru deşeuri periculoase.
Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite
de deşeuri este dificilă deoarece rezidenţii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY
(engleză Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.
Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Este una din
metodele de tratare termică a deşeurilor. În urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi
cenuşă. Incinerarea poate fi practicată în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi
10
incinerate atât deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile
unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor
deşeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel
industrial este controversată, din cauza poluanţilor gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxine
policlorinate — PCDD şi benzofurani policlorinaţi — PCDF) produşi prin ardere.
Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă
sau răsturnată, cuptoare rotative, cuptoare verticale, focare cu ardere în strat fluidizat, sau cu
ardere în suspensie Ele pot trata (arde) deşeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.
În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deşeurilor. În acest caz deşeurile sunt
arse în focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu
combustibilul uzual al acestora. Ponderea deşeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %.
Termenul de „coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care
conţine şi deşeuri nu deturnează instalaţia de ardere de la utilizarea sa obişnuită. Dacă într-o
asemenea instalaţie scopul principal devine incinerarea deşeurilor, procesul va fi considerat
incinerare, nu coincinerare, iar condiţiile de autorizare a funcţionării în acest caz vor fi mai
stricte, adică cele pentru incineratoare.

Operaţiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE


Simbol Tip operaţiune
D1 Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.),
Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor depozitate
D2
în sol)
Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fi pompate în puţuri,
D3
domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)
Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în
D4
puţuri, iazuri sau lagune etc.)
Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanşe separate,
D5
acoperite şi izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)
D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările şi oceanele
D7 Evacuarea în mări şi oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin
Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi
D8 sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile
numerotate D1-D7 şi D9-D12
D9 Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat
compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre

11
operaţiunile numerotate D1-D8 şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare
etc.)
D10 Incinerare pe sol
D11 Incinerare pe mare
D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)
Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-
D13
D12
D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D13
Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând stocarea
D15
temporară, până la colectare, în locul unde se produc deşeurile)
În funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deşeuri
periculoase (clasa a), depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale
inerte (clasa c) şi depozite pentru un singur fel de deşeuri (monodeponie). Depozitele trebuie să
dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalaţii de
recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare,
compactoare, screpere, excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilaje.
3.3 RECICLREA DESEURILOR
Reciclarea deşeurilor a ajuns sa fie o problemă de maximă importanţă pentru
salubritatea generală a Terrei, amploarea fenomenului condiţionând în mare parte dezvoltarea
economică. Explozia industrială a secolului XX şi în special a celei de-a doua jumătate a acestui
secol a dus la intensificarea industriei, a agriculturii, la creşterea, dezvoltarea şi diversificarea
consumului de bunuri materiale şi de alimente, cauzând creşterea proporţională a cantităţii de
deşeuri şi reziduuri. Fenomen care evident este într-o continuă creştere chiar şi în zilele noastre.
Reciclarea deşeurilor este definită ca un proces de reutilizare a materialelor şi produselor uzate
ori învechite pentru crearea altora, fără apelarea la materii prime noi, reducând considerabil
consumul de energie necesar extragerii materiilor prime, respectiv distrugerii deşeurilor de orice
fel.
Deşeurile, de orice natură, trebuie gestionate în mod corect pentru a nu ne afecta
ecosistemul. Foarte puţini ne gândim la traiectoria unui astfel de deşeu, din momentul în care îl
aruncăm. Destinaţia multora este, din păcate, groapa de gunoi, un loc în care deşeurile reciclabile
nu au ce căuta si care fac mai mult rău în starea lor de inerţie. Multe dintre acestea nu sunt
biodegradabile, şi prin emisiile provocate de descompunere au chiar potenţial nociv asupra
mediului, şi inevitabil asupra noastră.

12
Reciclarea deşeurilor încearcă să oprească această tendinţă şi propune o soluţie mult mai
modernă şi mai logică, care implica colectarea selectivă a deşeurilor, sortarea şi tratarea acestora,
pentru ca în final, în funcţie de tipul de deşeu, să ajungă să fie puse într-un proces normal de
reutilizare.
Deşeurile organice trebuie să fie introduse în producţia de biogaz. Un obiectiv concret ca acesta
necesită luarea de măsuri la niveluri diferite şi în etape diferite. Gospodăriile trebuie să sorteze o
mai mare parte din deşeurile pe care le produc. Autorităţile de gestionare a deşeurilor trebuie să
se pregătească pentru colectarea unei cantităţi mai mari de deşeuri organice. În sfârşit, pentru a
converti cantitatea mai mare de deşeuri organice în biogaz, avem nevoie de centrale noi sau de
suplimentarea capacităţii.
Beneficiile reciclării pentru mediu
 prin reciclare se poate stopa creşterea depozitelor de deşeuri care nu numai ca poluează
masiv mediu dar creează şi o imagine dezolantă a oraşelor, distrugând sănătatea celor care
locuiesc în preajma celebrelor “gropi de gunoi”.
 reciclând, poluanţii eliberaţi în apă şi aer se diminuează considerabil, contribuind la
stoparea factorilor care deteriorează sănătatea populaţiei
 prin reciclare se reduc emisiile de gaze cu efect de sera din atmosfera
 prin reciclare economisim pe termen lung cheltuielile comunităţii cu energia: ca să
înţelegeţi mai bine, gândiţi-vă că un singur bec poate fi alimentat timp de patru ore cu
energia economisită de la o singura sticlă reciclata!
 prin reciclare se conservă resursele naturale ale Pământului.

Beneficiile reciclării pentru economie


 studiile demonstrează că reciclarea privită ca un obicei normal poate genera locuri de
muncă atât în cadrul firmelor care se ocupă cu colectarea deşeurilor, a celor care se ocupa
cu reciclarea lor sau, de ce nu, în cadrul celor care se ocupă cu consultanţa de mediu
 reciclarea facilitează creşterea veniturilor unei categorii de membri ai comunităţii, prin
valorificarea materialelor colectate la diverse unităţi de colectare
 pentru fiecare loc de munca creat în industria de gestionare a deşeurilor, reciclarea creează
alte patru.

Modalităţile prin care se poate contribui la reciclare

13
 deveniţi membri activi ai programelor de reciclare organizate de diferite asociaţii sau
chiar şi pe cont propriu
 faceţi voluntariat pentru a educa copiii de la diverse şcoli - nu uitaţi ca sunt cei mai
receptivi susţinători ai mediului
 asiguraţi-vă că pentru a practica obiceiurile de reciclare corespunzătoare în propria viaţă,
nimic nu funcţionează mai bine decât propriul exemplu!
Aceste aspecte mai sus menţionate reprezintă doar o parte dintre modalităţile şi beneficiile
reciclării. Cu cât mai multe elemente reciclabile (inclusiv electronice, materiale plastice, baterii,
becuri etc) cu atât ne este mai uşor ca niciodată sa dăm o mănă de ajutor mediului. Economisirea
energiei la nivel mondial precum şi crearea de locuri de muncă sunt principalele beneficii în ceea
ce priveşte reciclarea.

PARTEA A II A
SOLUŢII PRACTICE

În această parte am ales să prezint un proiect care mie mi-a plăcut şi care aş dori să fie
implementat în toată ţara, care a fost început şi la noi in judeţ dar din păcate nu a fost finalizat.
Proiectul „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL
SIBIU” implementat de Consiliul Judeţean Sibiu cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene –
Autoritatea de Management în cadrul POS Mediu 2007-2013 a fost finalizat în mod oficial, fiind
printre primele 6 proiecte din 35 de proiecte similare din România care îşi îndeplineşte
obiectivele. Finalizarea acestui proiect permite autorităţii judeţene să acceseze noi fonduri pentru
a aduce îmbunătăţiri sistemului de gestionare a deşeurilor, având în vedere provocările constante
la care contribuie şi modificările din legislaţia naţională.
Implementarea acestui proiect este punctul de plecare în vederea unui sistem de
management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu împreună
cu ADI ECO urmărind identificarea de soluţii de îmbunătăţire care să contribuie la atingerea
exigenţelor impuse de modificările la legislaţia naţională.
Pe site-ul aferent acestui proiect am găsit soluţii privind reciclarea şi colectarea selectivă,
care după părerea mea, este un pas care ar trebui făcut de toata lumea.
Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor implementat în judeţul Sibiu presupune
colectarea deşeurilor reciclabile separat, pe trei fracţii:
14
 Hârtie şi carton;
 Plastic şi metal;
 Sticlă.
Iată cum poţi realiza acasă acest lucru.

Deşeurile de hârtie şi carton


Unde le poţi colecta – în debara sau în cămară, într-un colţ al bucătăriei, într-o pungă mai
mare sau un sac de gunoi.
La ce trebuie să ai grijă – să colectezi deşeuri în general curate. De exemplu, nu se pun:
ambalajul de la unt, şerveţelele folosite sau farfuriile de hârtie de unică folosinţă foarte murdare.
Ce deşeuri poţi colecta:
 Ziare, reviste, pliante şi cataloage de prezentare, cărţi vechi de telefon;
 Hârtie tipărită şi corespondenţă veche, plicuri, agende şi caiete vechi;
 Ambalaje de hârtie şi carton curate (de la mâncare, de la cosmetice, de la îmbrăcăminte şi
încălţăminte);
 Hârtie de împachetat folosită;
 Cartoane de ouă;
 Pungi de hârtie care nu mai pot fi folosite;
 Tuburile de la prosoapele de bucătărie din hârtie și de la hârtia de toaletă;
 Farfurii și pahare de unică folosinţă folosite (dacă nu sunt foarte murdare).
Ce deşeuri NU poţi colecta:
 Şerveţele de hârtie folosite;
 Scutece de unică folosinţă şi tampoane;
 Ambalaje de hârtie foarte murdare;
 Veselă de unică folosinţă foarte murdară;
 Ambalajele de carton de la lapte sau sucuri de fructe.
Ce faci cu ele – aruncă-le în recipientele cu capac albastru (pubele, containere sau igloo).

Deşeurile de plastic şi metal

15
Unde le poţi colecta – în debara sau în cămară, într-un colţ al bucătăriei, într-o pungă mai
mare sau un sac de gunoi. Le poţi colecta împreună, deoarece aşa sunt colectate şi în recipiente –
pubele sau containere.
La ce trebuie să ai grijă – să colectezi deşeuri care nu conţin urme de substanţe
periculoase – de exemplu ambalajele de la diverse vopsele sau agenţi de curăţare. Acestea sunt
deşeuri periculoase şi se colectează separat.
Nu este necesară spălarea ambalajelor înainte de a fi aruncate!
Ce deşeuri poţi colecta:
 Orice fel de ambalaje de plastic (de la mâncare, de la cosmetice, de la îmbrăcăminte şi
încălţăminte);
 Pungi şi sacoşe care nu mai pot fi utilizate, golite de conţinut;
 Folii de plastic protectoare (de la ambalarea produselor electrice);
 Sticle de plastic de la băuturi (PET-uri);
 Cutii de medicamente goale;
 Jucării de plastic ce nu mai pot fi folosite;
 Cutii de plastic, ligheane şi ghivece de flori sparte, veselă de plastic;
 Ambalaje de metal golite de conţinut (cutii de conserve, doze de băuturi din aluminiu),
inclusiv de la mâncarea de animale;
 Folie de aluminiu;
 Tuburi de spray-uri goale;
 Ambalajele de carton de la lapte sau sucuri de fructe.
Ce deşeuri NU poţi colecta:
 Cutii de la vopsele, diluanţi şi de la alte substanţe chimice periculoase;
 Deşeuri de echipamente electrice și electronice, chiar dacă sunt din metal;
 Baterii uzate;
 Seringi folosite şi alte deşeuri medicale din plastic sau metal.
Ce faci cu ele – aruncă-le în recipientele cu capac galben (pubele, containere sau igloo)
Deşeurile de sticlă
Unde le poţi colecta – în debara sau în cămară, într-un colţ al bucătăriei, într-o pungă mai
mare sau un sac de gunoi.
La ce trebuie să ai grijă – să colectezi doar deşeurile de ambalaje. Alte resturi de sticlă
(de exemplu de la un geam spart) nu se colectează împreună cu acestea.
Nu este necesară spălarea ambalajelor înainte de a fi aruncate!
16
Ce deşeuri poţi colecta:
 Orice fel de ambalaje de sticlă care nu mai pot fi returnate (sticle de bere, vin, băuturi
spirtoase şi răcoritoare) de orice culoare (albă, maro sau verde);
 Ambalaje de sticlă de la produsele cosmetice (sticle de parfum).
Ce deşeuri NU poţi colecta:
 Orice ambalaj de sticlă contaminat cu substanţe periculoase (vopsea, diluant, produşi
petrolieri etc.);
 Resturi de ceramică (ex. farfurii sparte);
 Geamuri sau oglinzi sparte;
 Becuri şi neoane.
Ce faci cu ele – aruncă-le în recipientele cu capac verde (pubele, containere sau igloo).
După părerea mea aceste reguli ar trebui implementate din şcoală, ar trebui expuse în
instituţiile publice, în locuri vizibile pentru toată lumea.

Pe lângă colectarea selectivă ar mai fi câteva soluţii de prevenire a acumulării de deşeuri


La cumpărături
 Redu cantitatea de ambalaj cumpărat, reutilizează ce poţi şi reciclează restul.
 Cumpără produse cu cât mai puţin ambalaj.
 Cumpără băuturi în sticle returnabile.
 Evită să cumperi produse ambalate la porţie (felii de brânză sau felii de mezeluri, sucuri
în cutii mici).
 Cumpără produse ce conţin materiale ce au fost reciclate, chiar dacă ele costă un pic mai
mult.
 Cumpără produse concentrate (ex. detergenţi).
 Cumpără produse congelate în pungi de plastic în locul produselor ambalate în cutii.
 Când cumperi unul sau două produse, spune-i casierului că nu ai nevoie de sacoşă.
 Alege baterii reîncărcabile şi becuri cu o durată mare de viaţă.
 Cumpără prosoape de bucătărie din material textil, ce pot fi reutilizate şi foloseşte-le în
locul prosoapelor de hârtie.
 Cumpără jucării din metal sau lemn, care ţin mai mult decât cele din plastic.
 Ia cu tine la cumpărături sacoşe de acasă pentru a evita cumpărarea unora noi. Foloseşte
sacoşe din pânză, care au o durată de viaţă mai mare.
 Nu cumpăra produse de unică folosinţă (ex. aparate de ras, veselă etc.).
17
 Cumpără produse de calitate cu o durată de viaţă mai mare.
 Atunci când renovezi locuinţa, cumpără materiale de construcţie în cantităţile necesare şi
împarte vecinilor sau prietenilor resturile rămase.
Acasă
 Foloseşte cutii de alimente reutilizabile atunci când îţi iei pachet la tine sau pentru
depozitarea resturilor de la masa de prânz.
 Foloseşte şervete de bucătărie reutilizabile, din materiale textile, în locul celor de hârtie.
 Foloseşte veselă din porţelan în locul celei de hârtie sau de plastic.
 Utilizează săpun solid în locul celui lichid, ambalat în sticle de plastic. Astfel generezi
mai puţine deşeuri de ambalaj.
 Utilizează aparate de ras electronice sau aparate de ras cu lame ce pot fi înlocuite, în locul
celor de unică folosinţă.
 Foloseşte echipamente electrice (inclusiv jucării) care se bagă în priză în locul celor cu
baterii. Dacă nu este posibil, utilizează baterii reîncărcabile.
 Foloseşte periuţele de dinţi vechi la curăţarea băii, a pantofilor etc.
 Nu arunca la gunoi hainele şi încălţămintea de care te-ai plictisit sau care mai pot fi
reparate. Ele pot fi donate unor persoane care au nevoie.
 Repară obiectele electrocasnice stricate, pentru a evita aruncarea lor.
 Foloseşte soluţii de curăţare preparate în casă – de exemplu geamurile şi oglinzile pot fi
curăţate cu o soluţie simplă făcută din 3 linguri de oţet şi două ceşti de apă caldă puse
într-un pulverizator.
În curte
 Compostează resturile de iarbă şi frunzele împreună cu resturile de fructe şi legume de la
bucătărie.
 Foloseşte cutiile de lapte tăiate în două, sticlele de plastic de 2 l sau cartoanele de ouă
pentru a creşte răsaduri.

La birou
 Printează pe ambele părţi ale foii de hârtie.
 De câte ori este posibil, trimite mesaje pe e-mail în locul mesajelor tipărite.
 Refoloseşte cutiile de carton.
 Reîncarcă cartuşele de imprimantă ori de câte ori este posibil.
 Foloseşte hârtie pentru imprimare ce conţine hârtie reciclată.
18
 Adu-ţi prânzul în cutii ce pot fi refolosite în loc de cutii de unică folosinţă

Compostare individuală
Sistemul integrat de gestionare a deşeurilor implementat în judeţul Sibiu presupune
compostarea individuală în mediul rural. Astfel, 60% din gospodării vor primi unităţi individuale
de compostare în care vor composta deşeurile biodegradabile colectate separat în gospodărie.
În urma procesului de compostare individuală se produce compostul, un îngrăşământ
natural rezultat din descompunerea resturilor organice.
Orice a trăit poate fi compostat, dar este bine să fie evitată adăugarea unor anumite resturi
– de exemplu carnea şi produsele lactate, care pot atrage viermii şi şobolanii.
Ce deşeuri poţi composta:
 Resturi de fructe şi legume proaspete sau gătite;
 Resturi de pâine şi cereale;
 Zaţ de cafea şi resturi de ceai;
 Păr şi blană;
 Găinaţ şi bălegar de cal, vacă, porc, capră, oaie, iepure;
 Haine vechi din bumbac sau lână mărunţite;
 Coji de ouă mărunţite;
 Coji de nucă;
 Cenuşa de la sobe (când se arde numai lemn);
 Rumeguş, fân şi paie;
 Resturi vegetale din curte (frunze, crengi, nuiele, flori);
 Plante de casă;
 Bucăţi de lemn mărunţit;
 Ziare şi hârtie mărunţite;
 Carton moale mărunţit.
Ce deşeuri NU poţi composta:
 Resturi de carne şi peşte, gătite sau proaspete;
 Resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frişcă etc.);
 Ouă întregi;
 Grăsimi animale şi uleiuri vegetale;
 Excremente de câine, pisică sau umane;
 Scutece/tampoane;
19
 Metal, sticlă, plastic;
 Cenuşă de la sobe (dacă sunt arşi şi cărbuni);
 Resturi vegetale din curte tratate cu pesticide;
 Lemn tratat sau vopsit.
Cum compostezi:
 Alege un loc mai puţin însorit din grădină şi ferit de vânt şi pune recipientul de
compostare direct pe pământ sau pe iarbă;
 Încearcă, dacă e posibil, să colectezi suficiente resturi astfel încât primul strat pus în
recipient să aibă o grosime de cel puţin 30 cm;
 Continuă să adaugi resturi de la bucătărie şi din grădină, ori de câte ori acestea se produc,
până la umplerea recipientului;
 Ai grijă ca toate resturile adăugate să fie mărunţite;
 Ai grijă ca resturile de la bucătărie să fie mereu acoperite de resturi din grădină;
 Dacă e foarte cald, mai stropeşte din când în când resturile adăugate;
 Din când în când mai amestecă resturile din recipient pentru a avea destul aer

Ce probleme pot apărea:


 Grămada miroase a ouă clocite – din cauză că nu are aer suficient sau e prea multă
umezeală – întoarce grămada şi mai adaugă frunze sau rumeguş;
 Deşeurile se descompun prea încet:
o Grămada e prea mică – mai adaugă deşeuri şi amestecă;
o Umezeală insuficientă – stropeşte grămada şi amestecă;
o Aer insuficient – întoarce grămada;
o Vreme prea rece – mai adaugă deşeuri ca să măreşti grămada sau acoper-o cu o
prelată;
o Lipsa deşeurilor ce conţin azot – adaugă resturi de mâncare, resturi de iarbă sau
găinaţ/bălegar;
 Grămada miroase a amoniac – prea multe deşeuri verzi – mai adaugă frunze sau rumeguş.
Când este gata compostul:
Cam în 4 – 6 luni, poate şi un an. Compostul este închis la culoare, miroase a pământ şi
nu se mai cunosc resturile din care s-a format. Îl scoţi din recipient şi îl amesteci. Îl poţi lăsa o
lună – două la maturat înainte de a-l folosi.

20
CONCLUZII

Toate aceste măsuri sunt greu de implementat, dar nu imposibil. După părerea mea este
nevoie de bunăvoinţă şi implicare, dar înainte de toate conştientizare. Trebuie să fim conştienţi de
cât rău facem planetei şi ne facem nouă. Dacă dorim un viitor mai bun pentru generaţiile viitoare
trebuie să ne schimbăm noi în sensul de „a curăţa” după noi.
Un vechi proverb chinezesc spune că un deşeu este o resursă aflată într-un loc nepotrivit,
deci trebuie să le găsim locul cuvenit şi să exploatăm la maxim aceste resurse.

21
BIBLIOGRAFIE

1) expertdeseuri.ro/managementuldeseurilor/legislatie

2) ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_deşeurilor

3) http://www.deseuri-online.ro

4) economisestepentrutine.ro/colectarea-selectiva-a-deseurilor-impact-asupra-mediului/

5) /www.raportaremediu.ro

6) http://www.sibiulrecicleaza.ro

22