Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Modernismul este o ampla miscare manifestata in spatiul cultural european incepand cu a doua
jumatate a secolului al XIX-lea si pana in secolul XX, prelungindu-se spre perioada postbelica.

Teoreticianul modernismului romanesc este Eugen Lovinescu, care infiinteaza cenaclul

„Sburatorul” si revista cu acelasi nume.Tot Lovinescu este cel care introduce conceptul de sincronism,
prin care defineste modalitatea de evolutie a literaturii romane ce trebuie sa urmeze modelul strain.

Literatura modernitatii este literatura marilor intrebari, a omului dilematic, aflat in cautarea
adevarului, a divinitatii, ce trece prin adevarate drame de constiinta si de idei.

Poet si filozof, Lucian Blaga transpune in lirica cele doua concepte filosofice originale:
cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca. Cunoasterea paradisiaca, de tip logic, rational, se
revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste, vrand sa lumineze misterul pe care astfel sa-l
reduca. Cunoasterea luciferica nu are drept scop lamurirea misterului, ci sporirea lui.

Cultural, spatiul romanesc se identifica la Blaga cu cel mioritic, un spatiu rural ce face posibila
comunicarea cu transcendentul.Componenta expresionista a poeziei lui Blaga concentreaza intoarcerea
catre stihial, catre o natura dezlantuita.

Tema poeziei o reprezinta atat raportul dintre eul liric si univers, cat si atitudinea poetica in fata
marilor taine ale lumii.

Titlul poeziei, este o metafora ce semnifica ideea cunoasterii luciferice.Plasarea initiala a

pronumelui personal „eu” poate corespunde influentelor expresioniste, dar mai ales exprima atitudinea
poetului filozof de a proteja misterele lumii, izvorata din iubire. Verbul la forma negativa „ nu strivesc”
exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea de tip
luciferica/poetica.Metafora „corola de minuni a lumii” este o imagine a perfectiunii, a absolutului,
semnificand prin ideea de cerc misterele universale.

Poezia este structurata intr-o singura strofa polimorfa, redata prin tehnica ingambamentului,
observandu-se prezenta a trei secvente poetice care definesc cele doua tipuri de cunoastere.

Prima secventa exprima concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativa: „nu strivesc”, „nu
ucid(cu mintea)”, atitudinea poetica fata de tainele lumii si refuzul cunoasterii logice, rationale.Verbele se
asociaza metaforei „ calea mea” ce sugereaza faptul ca eul creator are propriul drum si propriul destin, o
cale a cunoasterii sufletesti,a dorintei de ascensiune, de contopire cu sacrul.In acest drum el descopera
misterul „ in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Cele patru elemente sunt simboluri ce redau existenta
umana : florile reprezinta frumusetea in timp ce ochii redau esenta sufleteasca, spiritul, caracterul etern
al trairii. Termenii „buze” si „morminte” evidentiaza aspectul devenirii umane, prin faptul ca omul exista
rostind si iubind, dar se indreapta iremediabil spre moarte.
 A doua secventa este mai ampla si se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu-altii,
„lumina mea”-„lumina altora”.

Metafora luminii, emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga, sugereaza
cunoasterea.Dedublarea luminii este redata prin opozitia dintre metafora „ lumina altora” (cunoasterea
de tip rational, logic) si „lumina mea” ( cunoasterea luciferica, poetica de tip intuitiv).Verbele la timpul
prezent, dispuse in serii antonimice, cu forme afirmative si negative, plaseaza eul poetic intr-o relatie
definitiva cu lumea, care sta sub semnul misterului.

Conjunctia adversativa „dar” stabileste antiteza dintre pronumele personal „eu” si cel nehotarat
„altii” ce diferentiaza viziunea poetului de cea a omului rational, care percepe lumea obiectiv.

Ampla comparatie asezata intre linii de pauza sugereaza faptul ca poetul asociaza cunoasterea
poetica luminii lunii. Plasticizarea ideii poetice se realizeaza cu ajutorul elementelor imaginarului poetic
blagian: luna, noapte, zare, fiori, mister.

Finalul operei reprezinta ce-a de treia secventa, cu rol concluziv, care intareste ideea ca principiul
ce sta la baza cunoasterii luciferice este iubirea.

Sursele expresivitatii si ale sugestiei se gasesc la fiecare nivel al limbajului poetic. La nivel
morfosintactic se observa plasarea plasarea pronumelui personal „eu” in pozitie initiala si repetarea de
sase ori in poezie, sustinand astfel caracterul confesiv si auto(definirea) relatiei eu-lume.

La nivel lexico- semantic se observa preferinta pentru terminologia abstracta si lexicul

imprumutat din sfera cosmicului si a naturii.Campul semantic al misterului este realizat prin
termeni/structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii: tainele, nepatrunsul ascuns, a lumii taina,
intunecata zare, sfant mister.Opozitia lumina-intuneric releva simbolic relatia dintre cunoasterea
poetica(prin iubirea si creatie) si cunoasterea logica.

Consider ca tema si viziunea despre lume in poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de
Lucian Blaga reflecta atitudinea poetului expresionist ce disociaza intre doua tipuri de cunoastere, cea
intuitiva conservand misterul universului si cea rationala, cu ochii mintii.

Pe de o parte, prin intermediul elementelor de structura si compozitie se observa antiteza dintre

pronumele personal „eu” si cel nehotarat „ altii”, antiteza stabilita de conjunctia adversativa „dar”.
Aceasta diferentiaza viziunea poetului de cea a omului rational, care percepe lumea obiectiv.

Pe de alta parte, tema si viziunea despre lume este sustinuta prin intermediul imaginarului
poetic, observandu-se astfel metafora luminii ce sugereaza cunoasterea, metafora redata prin opozitia
dintre „lumina altora” si „lumina mea”.

In concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o arta poetica ce ilustreaza
directia modernista prin cultivarea metaforei revelatorii, prin tehnica ingambamentului si prin
ambiguizarea limbajului, fiind in acelasi timp o poezie pe tema cunoasterii, concept pe care Blaga il reda
in opera sa prin laitmotivul luminii.