Sunteți pe pagina 1din 1

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord

de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[7] Pe teritoriul ei este situată aproape
toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează
cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica
Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.
De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau
sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-
Ungar.
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859,
prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față
de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă
19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România
formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială
din istoria României (295.641 km2).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei
naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii
Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea dictaturii lui Antonescu la 23
august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor
Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică). Prin Tratatul de pace de la Paris semnat
la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord.
După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii
Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de
probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota
unică de impozitare, în 2005) și a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului
(238 397 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[8] dintre statele
membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al
șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). A fost rândul României să desemneze
un oraș drept Capitală Europeană a Culturii, pentru 2007, fiind ales Sibiul,[9] și pentru 2021, fiind
aleasă Timișoara.[10] România este membră a unor organizații internaționale, printre care: ONU din
1955, CoE din 1993, Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, NATO din 29 martie
2004, OSCE, OIF din 2003, Uniunea Latină din 1980, și unor instituții economice: Grupul Băncii
Mondiale, FMI din 1972, BERD din 1991; și este candidată la aderarea la OCDE.[11]

S-ar putea să vă placă și

  • Durău
    Durău
    Document2 pagini
    Durău
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Negrești
    Negrești
    Document3 pagini
    Negrești
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Ochelarii 3d
    Ochelarii 3d
    Document2 pagini
    Ochelarii 3d
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Manastirae Neamt
    Manastirae Neamt
    Document1 pagină
    Manastirae Neamt
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Pitești
    Pitești
    Document3 pagini
    Pitești
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • America
    America
    Document2 pagini
    America
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Craiova
    Craiova
    Document1 pagină
    Craiova
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Targu Neamt
    Targu Neamt
    Document8 pagini
    Targu Neamt
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Rasnov
    Rasnov
    Document2 pagini
    Rasnov
    BIM
    Încă nu există evaluări
  • Farcasa
    Farcasa
    Document4 pagini
    Farcasa
    BIM
    Încă nu există evaluări