CONSTRUIREA PALATULUI CASEI DE

DEPUNERI, ECONOMIE ŞI CONSEMNAŢIUNI

1891-1905

1. CADRUL CONSTRUIRII PALATULUI C.E.C.

În secolul al XIX-lea, direcţia modernizatoare în care merge se îndreaptă Romania,

dar şi dezvoltarea vieţii urbane după un model occidental, conferă arhitecturii autohtone un
caracter eclectic şi neo-clasic. Neoclasicismul îşi pune aprenta pe edificiile religioase, ele
adaptând elemente decorative specific clasicismului pe structuri de tip bizantin. Orientarea
din ce în ce mai accentuată spre civilizaţia şi cultura europeană; modernizarea a fost sinonimă
cu occidentalizarea. Apartenenţa Transilvaniei, a Banatului şi a Bucovinei la sferă de
influenţă culturală central-europeană a asigurat o asimilare firească a arhitecturii secolului al
XIX-lea. În Ţara Românească şi Moldova a avut loc însă o mutaţie radicală, arhitecturile
occidentale reprezentând un import. Acest transfer cultural a fost facilitat de prezenţa
arhitecţilor străini (stabiliţi temporar sau definitiv în România), veniţi în special din Franţa,
dar şi din Germania, Austria şi Italia. Un alt factor a fost constituitde formarea primilor
arhitecţti români în şcolile din străinătate. Un ultimo factor foarte important a fost reprezentat
de înfiinţarea, în 1891, a şcolii de arhitectură din Bucureşti, după modelul învăţământului
practicat la Ecole des Beaux Arts din Paris.
Clădirea Universităţii Bucureşti a fost construită în stil neo-clasic ca şi Hotelul
Bulevard, de către primul arhitect de renume al României, Alexandru Orăscu. După planurile
aceluiaşi arhitect mai sunt ridicate şi clădirile Hotelului Continental din Constantă, Biserica
Domniţei Bălaşa şi Mitropolia din Iaşi.
Numeroşi arhitecţi francezi, formaţi în spiritual ecletismuli au realizat în Bucureşti un
număr mare de construcţii de inspiraţie pariziană, de aici provenind şi supranumele de “Micul
Paris”. Exemple de astfel de lucrări sunt Palatul Băncii Naţionale a României( arh. C.
Bernard şi A. Galleron), Ateneul Roman( A. Galleron), Casa de Economii şi Consemnaţiuni(
Paul Gottereau). La sfârşitul acestui secol, în paralel cu arhitectură elictica, se afirmă şi
arhitectura veche românească, astfel fiind puse în valoare şi tradiţiile arhitecturale romaneşti.
Acest tip de arhitectura pune accent pe orientarea romantică (presupune preluarea stilistică
din arhitectura gotică). Linia naţională a fost iniţiată de Ion Mincu, acest stil fiind numit stil
neo-clasic românesc.
Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni face parte din acest current architectural
ecliptic. Prin ecliptism se înţelege un current cultural ce cuprinde cele mai importante
manifestări arhitecturale ale secolului al XIX-lea. Procedeul eclectic constă, în arhitectură, în
concordanţă cu spiritul pozitivist al secolului, în trei momente distincte: alegerea unor
monumente ale trecutului şi demontarea lor în elemente componente, clasificarea acestora şi,
apoi, remontarea lor după principii istorice (compoziţie stilistică) sau după tipologii
caracteristice destinaţiei. Scopul operativ - crearea unui obiect arhitectural nou faţă de cele
anterioare, coerent în părţile sale. Eclectismul a contribuit la lărgirea câmpului de observare
şi analiză, ca primă aplicare a metodei experimentale în arhitectură.
Arhitectura eclectică a fost în relaţie directă cu academiile de arhitectură şi, implicit,
cu academismul, înţeles că încercare de verificare obiectivă a produsului artistic şi că metodă
de învăţare. Cea mai importantă academie a fost Ecole des Beaux Arts de la Paris; prin
celebrul său tratat, Julien Guadet a propus o viziune unificată a teoriei şi practicii, o metodă
de lucru bazată pe utilizarea nediferenţiată a exemplelor oferite de istorie.
Pătrunderea eclectismului în România (atât în Transilvania cât şi în Vechiul Regat),
spre sfârşitul secolului, a concis cu o perioadă de creştere economică şi, prin urmare, de avânt
constructiv. Eclectismul a devenit, cu mare rapiditate, un limbaj de consum, aflat la îndemâna
arhitecţilor (români şi străini), a constructorilor sau a proprietarilor înşişi. Această situaţie
explică imensa cantitate de clădiri eclectice, de la cele mai reprezentative construcţii
administrative, până la locuinţele modeste de serie, care au marcat decisiv configuraţia
oraşelor. Analiza unor exemple, cu semnalarea referinţelor istorice.1
Palatal Casei de Depuneri, Economie şi Consemnaţiuni se ridică pe locul unde a
existat până în 1875 (când este demolată) mănăstirea Sfântul Ioan cel Mare. Acest lăcaş de
cult era un stabiliment ridicat în secolul al XVI-lea de visternicul Andrei, socrul lui Preda
Buzescu, şi care a fost refăcut între 1702-1703 de ctre Constantin Brancoveanu şi comisul
Radu Golescu. În prima fază exista o clădire mai mică a Casei, acest prim sediu fiind
construit, în 1874, după planurile arhitectului francez Charles Gottereau. Era o clădire simplă,
cu un singur nivel,iar intrarea era marcată de patru coloane adosate ce susţineau un

1
Istoria arhitecturii in Romania – note de curs, pag. 18
antablament pe care era scris numele instituţiei şi deasupra căruia se afala frontonul
edificiului.2
Datorită diversificării şi amplificări Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, se
înfiinţează în 1880 Casa de Economie, instituţie ce este pusă sub autoritatea vechii Casei.
Acest fapt constituie una dintre cauzele principale ale nesesitatii construirii unui nou sediu.
Modestă clădire nu mai putea face faţă noilor realităţi. El nu mai putea asigura buna
desfăşurare a ativitatilor celor două case. Astfel se ia decizia construirii unui nou palat care să
corespundă amplorii pe care a căpătat-o instituţia. Pentru construirea lui, Municipalitatea
apelează la serviciile fiului lui Charles Gottereau, Paul Gottereau. Aceasta realizează în anul
1895 palnurile noului palat, fiind sic el care s-a ocupat şi de extinderea palatului regal.3
Clădirea noului palat făcea parte dintr-o serie de edificii construite pentru
modernizarea Bucureştilor. Acest şir de modernizări începe în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, odată cu începerea lucrărilor pentru cosolidarea cursului Dâmboviţei. În această
perioadă se construiesc şi alte edificii, cum ar fi Ministerul Finanţelor, Arhivele Naţionale,
Ateneul Roman, Palatul Facultăţii de Medicină.
Lucrările pentru noul sediu al Casei de Depuneri, Economie şi Consemnaţiuni durează
cinci ani (1896-1900), fiind realizate sub coordonarea arhitectului Nicolae Socolescu.4

2.ACHIZIŢIONARE TERENURILOR

Primul sediu, construit în 1875, nu fusese gândit pentru activităţi de ampoare cu

publicul. Când a fost înaintată ideea construirii unui sediu prorpriu, nu s-a pus nici o clipă
problema organizării unor ghişee specializate. Ideea înfiinţări Casei de Economie ia naştere la
cinci ani după construirea primului sediu. Astfel această primă instituţie era gândită doar
pentru desfăşurarea de activităţi birocratice şi administrative. În timp, activitatea ambelor
instituţii se dezvoltă, fapt ce impune de la sine creşterea numărului de angajaţi.5
În 1891 apărea pentru prima dată oportunitatea extinderii vechiului sediu sau
construirea unui nou palat. Acest lucru devine posibil odată cu punerea în vânzare a terenului
învecinat de către Primărie. În acest an nu se ia o decizie clară în privinţa construirii unui nou
sediu, economia fiind cuvântul care a dominat administraţia conducătorilor Casei. Acest lucru

2
ION, Narcis Dorin –În căutarea Micului Paris, Ed. Tritonic, Bucuresti, 2003, p.15
3
Inidem.
4
Ibidem, p.16
5
KIRSON, Șt. Petre – op.cit. p.191
face să nu existe nici un soi de grabă în ceea ce priveşte luarea unei decizii în acest sens.
După punere în vânzare a terenului de către Primăria Capitalei, are loc o şedinţă a Consiliului
de Administraţie al Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie, în care se pune în
discuţie participarea la licitaţia pentru achiziţionarea terenului. Sunt dezbătute două
posibilităţi: prima ar fi fost aceea a construirii unui nou palat, iar cea de-a doua era aceea a
extinderii celui vechi. În acest scop au început să fie strânse sumele din beneficiile anuale ale
instituţiei. Pentru a fi în conformitate cu legea contabilităţii, instituţia deschide un
creditextraordinar în valoare de 3.200.000 lei.6
Următoare etapa are loc la 25 aprilie 1892. Existau dezbateri aprinse în şedinţele
Consiliului de Administraţie, subiectul lor fiind constituit de achiziţionarea terenului. Se
considera absolut necesară achiziţionarea terenului învecinat. Ca argument este adus faptul că
vechea clădire nu mai poate face faţă în condiţii decente. În urma acestei şedinţe, Consiliul îl
desemnează pe Ioan Marghiloman drept reprezentant al instituţiei la licitaţia ce urmă a avea
loc. Preşedintele Consiliului de Administraţie era în aceas perioada Costache Bălcescu, iar ca
membrii îi amintim pe Vasile A. Urechia, St. Boranescu, Constantin Petronoiu, Ion
Polihronie, Dr. Alexandru Saaber-Tuduri, Ioan Marghiloman, G. Marian, Ion I. Heliade
Rădulescu, N.D. Moroianu, Alexandru Ghe. Ionescu, S. Rascanu şi Basile Niculescu. Acesta
din urmă era directorul instituţiei în acea perioadă. Se primeşte o notă din partea primăriei – 2
mai 1892 – prin care se aduce la cunoştinţă că urma să aibă loc o nouă licitaţie pentru
vânzarea terenului, la 28 mai 1892. Această licitaţie este începută la suma de 133.000 lei,
suma plătită de un particular. Consiliul de Administraţie ia la cunoştinţă acest eveniment,
fiind de acord să intre în cursa pentru achiziţionarea terenului. Astfel la 18 octombrie 1892 se
încheie procesul-verbal de pundere în posesie între primărie şi directorul Casei. Suma de
achiziţie a acestui spaţiu a fost de 135.000 lei.7
Pe parcursul anilor 1893-1894, Cosiliul de Administraţie continua achiziţionarea de
ternuri necesare pentru ridicarea nouli edificiu. La 7 august 1893 este prezentată oferta unui
proprietar, pe numele său Gradulescu, care oferea spre vânzare Casei locul său din straziule
Mihai Voda şi Ilfov la preţul de 36.000 lei. Consiliul aprobă aceasta achiziţie, tranzacţia
realizându-se la preţul de 100 lei pe metru pătrat.8
O altă etapă a achiziţionării de terenuri este aceea care priveşte familia Prager. Casa
negoziaza cedarea unei fâşii de teren cu faţă de şase metri în Calea Victoriei şi pentru spaţiul

6
Ibidem.
7
Ibidem, pp.191-192
8
KIRSON, Șt. Petre – Palatul Casei de Depuneri,Consmnațiuni si Economie 1891-1905, Ed. CEC, Bucuresti,
2006, p.31
alatruat vechiului sediu din stradă Ilfov. După negoceri se stabileşte că pentru terenul din
Calea Victoriei să se plătească suma de 60.000 lei, cel din stradă Ilfov urmând a fi
achiziţionat la preţul de 60 lei pe metru pătrat. La 12 decembrie 1894 se achiziţionează de la
Primăria Bucureştiului terenul cuprins între zidul de împrejmuire al Casei şi alinierea străzii
Ilfov, pentru suma de 500 lei. Astfel în anul 1894 Casa de Depuneri, Consemnaţiuni şi
Economie achiziţionase toate ternurile necesare pentru construirea noului sediu.9

3.ETAPELE CONSTRUCŢIEI NOULUI PALAT

La 2 octombrie 1893 referatul directorului general, în persoana lui Grigore E.

Golescu, este aprobat. Acesta se referea la instituirea unei comisii care să sudieze problemele
referiotare la mărirea localului. Aceasta comisiei era alcătuită dintr-un reprezentant al
ministrului Finanţelor şi trei arhitecţi. Astefel din partea Ministerului este delegate Iacob
Negruzzi, iar cei trei arhitecţi erau Paul Gottereau, Nicolae Cerkez şi Alexandru Savulescu.
Iacob Negruzii se retrage la 26 octombrie 1893, locul său fiind ocupat în aprilie 1894 de către
Ion I. Heliade Rădulescu.10
În septembrie 1894 se dezbate propunerea arhitectului Paul Gottereau de a primi 5%
asupra preţului lucrărilor ce avea să fie efectuate în privinţa realizării planurilor şi
coordonării lucrărilor. Această solicitare este aprobată, urmând să fie adăugat încă un procent
de 0,5% pentru cheltuielile de supraveghere permanentă a lucrărilor pe şantier. Astfel Paul
Gottereau obţine un procent de 5,5% asupra lucrărilor ce urmau a fi efectuate, obligându-se
să ia toate măsurile necesare pentrupentru supraveghere şiş a preia răspunderea pentru
efectuarea lor în condiţiile menţionate în contract, dar şi în aviz şi caietul de sarcini ce aveau
să fie întocmite ulterior.11
11 martie 1895 este momentul în care Consiliul de Administraţie pune în discuţie
opţiunile pe care Casa le avea odată cu începerea lucrărilor. Prima posibilitate (asta doar în
cazul în care sediul vechi urmă a fi extins) era aceea a continuării activităţii în vechiul sediu.
O a doua variantă ar fi fost cea în care se va construe un nou sediu, iar activitatatea ar fi
trebuit mutate temporar într-o nouă locaţie. Prima varinata şi-a găsit un susţinător în persoana
lui Ioan Polihronie, ia cea de-a două în persoana lui Vasile A. Urechia. În prima fază nu este
9
Ibidem, p.40
10
Ibidem, p.33
11
Ibidem, p.37
luată nici o decizie, aceasta fiind luată abia la 20 martie 1895, o dată cu intervenţia lui
Urechia. Argumentul de bază în opatarea pentru cea de-a doua varinata a fost ideea susţinută
de comisia de arhitecţi, şi anume aceea că în cazul unei constructi noi, aceasta ar fi fost mult
mai bine organizată şi structurata. În cele din urmă se decide construirea unui nou sediu.12
În luna mai a anului 1895, Grigore E. Golescu prezintă palurile de ansamblu ale
noului palat şi la 18 mai este organizată o licitaţie pentru acordarea lucrărilor de constructive.
În prima fază se optează pentru oferta înaintată de Petre Gheorghe (aceasta fiind la momentul
respective cea mai avantajoasă), însă este refuzată în cele din urmă sub pretextul condiţiilor
nesatisfăcătoare. La 12 iuni 1895 se organizează o nouă licitaţie. Apar câteva problem, în
urma cărora Constantin Petronoiu cere rezilierea contractului cu arhitectul Paul Gottereau, pe
motiv că arhitectul nu depusese în termen palnurile şi devizele clădirii. Tot Petronoiu este cel
care cere amânarea licitaţie pentru acordarea lucrărilor de construcţie, pentru data de 14
august. În cele din urmă acesta licitaţie are loc la data de 14 august 1895. Sunt prezentate
mai multe oferte, însă Ion N. Socolescu este cel care câştigă. Acesta a oferit un scăzământ de
15,25% sub deviz. Oferta este acceptată în unanimitate şi de Consiliul de Administraţie.13
Pe parcursul restului anului, dar şi în 1896, sunt contractate diverse firme pentru
efectuare a diverse lucrări cum ar fi instalaţiile şi lucrările de iluminat şi încălzire – acestea
urmau a fi executate de de firma Korting Freres din Paris. De asemenea se poartă negocieri
cu Primăria oraşului Bucureşti pentru obţinerea unei autorizaţii pentru deschiderea unei străzi
între terenul Casei şi ce al familiei Prager.14
În octombrie 1897 Consiliul hotărăşte emiterea unei medalii commemorative din
argint şi din bronz, cu prilejul ceremoniei de punere a pietrei fundamentale a noului palat.
Ceremonia are loc la data de 8 iunie 1897 şi se bucura de prezenţa Regelui Carol I şi Reginei
Elisabeta, dar şi a membrilor guvernului şi a altor personalităţi marcante ale vremii.15
În şedinţa Consiliului de Administraţie ce a avut loc în luna septembrie a anului 1897
se pun în dicutie variante entru realizarea cupolei centrale. Prima varinata era aceea a
construirii lor pe piloni de metal, iar cea de-a doua executarea din piloni de lemn. Variant
prevăzută în proiectul iniţial era aceea a pilonilor de lemn. Au loc dezbateri pe aceata teme, în
cele din umrma lundu-se decizia de a se modifica proiectul şi de a se folosi piloni din metal.
Uşile seifului pentru tezaur au fost executate de celebrele firme englezeşti Chatwood, Chubb
şi Milners. Firma Rogalski s-a ocupat de executarea celor zece seifuri ce urmau a fi

12
Ibidem, pp.42-43.
13
Ibidem, pp. 52-23
14
KIRSON, Șt. Petre – op.cit, pp. 193-194
15
Ibidem.
încastrate în pilonii de susţinere ai cupolelor din holul central. Faţada urma să fie executată
din piatră masivă, iar pardoseala din holul central sau fi e executată din mosaic şi dale de
marmură. Pentru acoperirea daunelor şi a cheltuielilor neprevăzute, Consiliul de
Administraţie aprobă preluarea anuală a 1% din beneficiul net al firmelor. Această decizie
este luat în sedintia din 18 octombrie 1898, şi , tot atunci sunt prezentate şi ofertele pentru
instalaţiile special ale tezaurlui. Realizarea lucrărilor de instalare a uşilor tezaurlui central şi
de rezervă, dar şi a instalaţiilor necesare arhivei sunt adjudicate în ianuarie 1899 de care
Scoala de Meserii din Bucureşti.16
Realizarea uşilor principale şi a balconului din fier forjat revine firmei Weigel.17
Tabloul ce acoperă plafonul sălii de consiliu reprezentând “Fortuna distribuind binerfacerile
ei romanilor, în urma Independenţei”, a fost realizat de Mihail Simonidi pentru suma de
9.000 lei. Tot Simonidi este cel care realizează şi pciturile pentru completarea decoraţiunii
centrale a Sălii de Consiliu. Pentru cele două tablouri – “Steaua Romană” şi “Renumele”,
artistul primeşte suma de 4.000 lei.18 Inginerul Vasile Malaceanu este ce însărcinat cu
execuţia zidului de împrejmuire al palatului cât şi a pavajului. Lucrările pentru executarea
instalaţiilor de apă revin firmei Teirch. Pentru lucrările din lemn ale Sălii de Consiliu este
contractata firma Bücher & Dürer.În luna iunie a anului 1900 are loc prima şedinţă a
Consiliului de Administraţie în Sala de Consiliu a noului palat. La 12 ianuarie 1902 lucrările
pentru noul pală sunt considerate a fi finalizate. Consiliul de Administraţie transmite
mulţumiri lui Paul Gottereau ca şi colaboratorilor săi, pentru modul în care a fost executată
lucrarea.19

4. REALIZAREA PICTURILOR PALATULUI CASEI DE

DEPUNERI, ECONOMIE ȘI CONSEMNAȚIUNI.

Istoria picturilor palatului constituie un subiect interesant. În 1899 nu se stabilise încă

cine va executa lucrările artistice pentru plafonul Sălii de Consiliu. Problema era că arhitectul
Paul Gottereau nu îşi luase angajamentul pentru contractarea unor executanţi pentru aceste
picturi. Astfel , în acest context, pentru executarea picturii din Sala de Consilium dar şi a

16
KIRSON, Șt. Petre – op.cit, pp.108-109
17
Ibidem, p.162
18
Ibidem, p.169
19
KIRSON, Șt. Petre – op.cit, p.205.
portretelor Regelui şi Reginei, apare propunerea pictorului Mihail Simonidi. Acesta era un
pictor roman, născut la Brăila, dar stabilit la Paris.20
Tabloul, ce avea ulterior să ajungă în Sala de Consiliu, este prezentat în cadrul unei
expoziţii (Expoziţia Universală de la Paris), unde se va bucura şi de acordarea unui premiu
important. Acest tablou va fi trimis ulterior în ţară şi va fi montat în 1901. Problema era
constituită de celelalte tablouri, care întârziau să apară – “Steaua Romană” şi “Renumele”. În
acest sens Grigore E. Golescu intervine pe lângă Ambasada României la Paris prin scrisori şi
cunoştinţe. Aceste demersuri sunt făcute în scopul găsirii artistului. Din acesta corespondenta
se poate observa evident îngrijorare a directorului faţă de această problemă. În cele din urmă
tablourile sunt trimise în ţara în luna aprilie a anului 1902, astfel situaţia detensionându-se. în
ciuda acestor problem colaborarea Casei cu pictorul Mihail Simonidi nu se va opri aici.21
În anul 1905 pictorul vine cu propunerea de a i se indredinta spre execuţie şi lucrările
pentru holul central. Acesta propunea interpretarea în stil realist a temelor “Pacea consolând
umanitatea” şi “Războiul privind opera sa”. Aceste subiecte sunt respinse în lună martie de
care Consiliul de Administraţie, ele fiind considerate ca fiind nepotrivite pentru caracterul
instituţiei. Chiar şi în aceste condiţii se acorda pictorului Simonidi lucrările pentru holul
central. După o lună, în aprilie 1905, directorul general anunţa într-o şedinţă de consiliu
faptul că pictorul se angajează să execute până la urmă aceste lucrări, fiind de acord să
găsească nişte teme mai potrivite pentru natura instituţiei. De asemenea Simonidi se
angajează să prezinte Consiliului schiţe detaliate pentru că aceştia să poată să-şi dea seama de
temele pe care acesta le abordează.22
La 16 martie 1906 artistul trimite o scrisoare adresată Consiliului de Administraţie,
prin care îi informează pe aceştia ca a terminat de executat două schiţe, una reprezentând
“Munca”, iar cealaltă “Abundentă”. În aceiaşi scrisoare acesta transmite şi faptul că, de acesta
dată, temele sunt, în opinia sa, potrivite în raport cu caracterul instituţiei. Aceste două teme
sunt aprobate. Pentru ele este stabilit ca termen de finalizare sfârşitul anului 1907. Picture
“Munca” va fi amplasată în interiorul palatului abia în anul 1912, în timp ce “Abundenta” nu
va mai ajunge niciodată în ţara datorită izbucnirii primului război mondial în 1914.23
O altă problma legată de picturile paltatului era aceea a portretelor suveranilor.
Aceasta este pusă în discuţie în Consiliul de Administraţie în anul 1906. Anterior aceste
şedinţe se încearcă găsirea unor pictori romani pentru executarea acestor lucrări, însă

20
Ibidem.
21
Ibidem, p.206
22
Ibidem.
23
Ibidem.
concluzia Consiliului a fost aceea că pictorii romani nu au mai prezentat în ultima perioadă
interes pentru acest tip de picture. Aceste lucrări aveau o importanţă deosebită, având în
cvedere că nu era vorba de pictarea unor simple portrete ci a unor suverani. Aceste lucrări
trebuiau să fie impunătoare, executarea lor fiind încredinţa în cele din urmă tot lui Mihail
Simonidi. În schimbul acestor lucrări artistul primeşte suma de 18.000 lei. La 20 ianuarie
1907, Consiliul de Administraţie îi dă comanda definitive pictorului pentru executarea
potretului Regelui Carol I, pătându-i în acelaşi timp şi un acont de 4.500 lei. Realizarea
portretului Reginei Elisabeta urma să fie făcut ulterior. Termenul de finalizare al lucrărilor a
fost fixat pentru anul 1908. Şi de această dată au loc numeroase întârzieri; în cele din urmă
protretele sunt trimise şi instalate în anul 1912. Artistul justifica aceste întârzieri prin faptul
că este necesat mult timp pentru atingerea perectiunii, el susţinând că în unele cazuri pot trece
chiar ani până în momentul atingerii ei.24
Realizarea portretelor Regelui Ferdinand şi Reginei Maria a fost incretintata pictorului
Costin Petrescu, după primul război mondial.25

5. PALATUL CASEI DE DEPUNERI, ECONOMIE ŞI

CONSEMNAŢIUNI – O CLĂDIRE SIMBOL

Ideea construirii acestui edificiu apare în anul 1891, când se realizează că vechiul
sediu a devenit neîncăpător şi că, acesta nu mai corespundea standardelor dictate de
dezvoltarea instituţiei. În 1894, Paul Gottereau este însărcinat cu realizarea planurilor şi
coordonarea lucrărilor la noul palat. Clădirea construită între anii 1896-1900, se face
remarcată prin monumentalitate, echilibrul volumelor, decoraţia faţadelor, proporţii şi finisaj
de excepţie. În executarea lucrărilor s-au folosit material de cea mai bună calitate, palatal
astfel rezultat fiind una dintre cele mai spectaculoase clădiri construite în capitala la
momentul respectiv. 26
Palatal Casei de Depuneri, Economie şi Consemnaţiuni a fost contruit în stilul
acedemismului francez, specific ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea. Clădirea îmbina
într-o armonie perfectă soliditatea pereţilor din piatră şi cărămidă cu transparenta translucidă
a luminatoarelor din sticlă pe schelet metallic; acest schelet metallic constituie una dintre

24
Ibidem, p.211.
25
Ibidem.
26
NOICA, Nicolae Șt. – Lucrări publice din vremea lui Carol I, Ed. Cadmos, București, 2008, p. 82
caracteristicile arhitecturii de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Palatul este aşezat cu faţa spre
răsărit, poziţia lui fiind un pic retrasă faţă de aliniamentul străzii. Are un contur rectangular,
cu o volumetrie masivă, întreaga constructive ocupând 2.197 de metrii pătraţi. Edificiul este
marcat pe vertical de cinci cupole, cea mai mare find cea centrală (realizată din sticlă şi
metal), celelalte patru fiind dispuse în colţurile clădirii.
Intrarea publicului este dispusă pe mijloc, marcând axa de simetrie a întregii clădiri.
Este reliefata de o arcadă poziţionată în centru, care se sprijină la stânga şi la dreapta de două
coloane composite. Clădirea impunătoare şi bine echilibrată, dispunând de multe detalii
realizate în piatră fantuita, este gândită pe două nivele. Intrarea în sediu se face pe o uşă din
stejar în prima travee dreptunghiulară ce conduce spre Cabinetul Preşedintelui şi al
Vicepreşedintelui. Uşile acestor cabinete sunt dispuse latral şi ele ele, la rândul lor, fiind
marcate de intrări monumentale.27 Aceste uşi sunt realizate din stejar sculptat cu motive
florale şi vegetale încadrate de câte doi pilaştrii dint stuco-marmura, dispunând central de un
blazon cu momograma CDCE. Pereţii sutin un plafon ornamentat cu patru rozete din stuc,
parţial aurite, ce prezintă frunze laur şi sunt încadrate de o bordure cu numeroase chenare
decorative. În cele patru colţuri, de o parte şi de alta a Holului Central se găsesc lampadare
din bronz turnat, cu globuri din sticlă albă. Pavimentul clădirii este realizat din mosaic de
marmură, ce prezintă diverse motive de mai multe color, ce au forma robloidala şi florala,
fiind încadrate de bordure cu chenare succesive.
Marele Hol Central are formă pătrată, aici fiind dispuse ghişeele pentru public. Acest
segment este acoperit de marea cupolă din sticlă, realizată pe armature de fier, care este
încadrată lateral de alte două bolţi de formă ovală. Decoraţiunile acestuia snt realizate din
piatră şi mosaic, fiind dispuse în registre orizontale. Aceste două bolţi sunt sprijinite de câte
opt cariotide înaripate ce sunt plasate în consola, corespunzând arcelor metalice de
descărcare. Toate aceste elemente de decor marchează arce în pin centru şi sunt susţinute de
stâlpii ce fac legătura cu parterul. Fiecărui arc îi corespunde un medalion central care este
încadrat de două cornuri ale abundentei, din care se revarsa flori şi fructe. La etaj stâlpii sunt
marcaţi cu stema CDCE. În dreptul acestor două arce ce fac legătura cupola centrală şi cele
laterale, se găsesc două caste în care sunt înscrise anul de început şi de terminare a lucrărilor
1895-1900. Marea cupolă laminator dispune de 12 raze ce sunt reprezentate prin arce
metalice şi se spprijina pe un tabor foarte bogat decorat. Aceasta dispune de patru deschideri
din sticlă de formă neregulată încadrate de ghirlande de frunze de laur şi acant, ce sunt

27
Ibidem.
alternate de caste dreptunghiulare monatate pe fond de mosaic auriu. Tamburul bolţii este
sprijinit pe patru arcuri marcate de câte un medalion surmontat de un coronament cu
creneluri, ce face aluzie la cele şapte trurnuri cu creneluri ce apar pe una dintre stemele
Bucureştiului.28
Etajul este gândit să adăpostească Săli de şedinţe şi birouri rezervate administraţiei, el
desfăşurându-se de jur împrejurul Holului Central. Deasupra Sălii de Consiliu se găseşte
picture “Munca”, aceasta fiind dispusă în semicerc. Amplasarea este foarte ingenioasă, având
în vedere că la amiază lucrarea primeşte lumina printr-un arc de sticlă ce ste poziţionat
deasupra ei. Picture reprezintă o compoziţie deschisă ce structurează trei grupări de personaje
într-un peisaj la malul apei. Lucrarea tratează câteva teme tradiţionale, culorile folosite
dându-i acesteia o autenticitate aparte.29
Sala de Consiliu are o formă dreptunghiulară, având ferestrele orientate spre parte de
est, pereţii fiind decorate cu lambriu de nuc sculptat şi panouri de mătase verde, cu motive
vegetale. Aici se găseau patru picture ce prezentau portretele regale: Regele Carol I şi Regina
Elisabeta – picturi realizate de Mihail Simonidi şi Regele Ferdinand I şi Regina Maria –
picturi realizate de Costin Petrescu. Aceste lucrări nu se mai găsesc în variant lororginala aici,
ele fiind distruse în perioada comunistă; din ele au mai rămas doar stemele regale cu
emblemele provinciilor romaneşti. Stemele primelor portrete reprezintă stema României după
Războiul de Independentă, iar stemele celorlalte stema României Mari.30
Pereţii sunt foarte bogat decoraţi cu caste din lemn sculptat, ce sunt parţial aurite.
Uşile monumentale (trei la număr) sunt sculptate din nuc, ele fiind decorate cu motive
vegetale. Uşa ce dă în Holul Central este surmontata de un fronton din lemn sculptat, parţial
aurit, având în centru un medalion circular, iar în interiorul sau un ceas. Uşile laterale sunt în
partea superioară marcate de frontoane ce au în centrul lor tot un medalion sculptat, parţial
aurit, ce este decorat cu ghirlande de flori şi frunze de laur. Plafonul bogat este marcat în
centru de trei picture semnate Mihail Simonidi: “Fortuna distribuind binefacerile ei Romanei,
după războiul de Independenta”, “Steaua” şi “Renumele”.
Palatul se remarcă în mod deosebit prin îmbinarea concepţiei constructive cu cea
decorativa, aceasta impresionând pe întreaga suprafaţă a clădirii. Spaţiul obţinut prin optarea
pentru acest joc de arce în plin centru, ritmează întreaga compoziţie din jurul Holului Central.
Clădirea se bucura de crearea unor efecte de lumini datorate folosirii boltelor luminatoare şi a

28
Ibidem, pp.13-14
29
Ibidem, p.14
30
Ibidem
vitraliilor. Avem de-a face cu o clădire ce a răspuns în mod excepţional funcţiei pentru care a
fost concepută, fiind solid construită şi decorate cu bun gust. Acest edificiu, cu aspect de
palat, se înscrie în rândul exemplelor strălucite ale marilor realizări arhitecturale ale
secolului al XIX-lea. Se bucura de apreciei, atât din partea localnicilorr, cât şi a călătorilor
străini ce au fost atraşi de farmecul Bucureştiului.Palatul este un momnument de arhitectură
ce se incrie în zona de rezervaţie a Centrului Istoric al Capitalei, afladu-se sub ocrotirea ce i-o
oferă legea, ca un bun patrimonial de valoare naţională.31

31
Ibidem, p.15