Influenţa culorilor asupra psihicului

uman- efectul impresiv şi simbolic

al culorii asupra omului

Sentimentele trăiesc adânc în conştiinţa noastră, culorile aducându-le la

suprafaţă şi transportându-le în conştiinţa semenilor. Oamenii simt o mare bucurie
privind culoarea, această adevărată „cheie a sufletului” (Camilian Demetrescu). Ochiul
are nevoie de ea aşa cum are nevoie de lumină şi frumuseţea culorii poate avea efecte
psihologice variate asupra personalităţii umane, influenţă ce se poate observa
analizând starea generală psihică asupra unui grup de subiecţi în două zile diferite:
una însorită şi alta posomorâtă. În ziua însorită soarele luminează puternic
evidenţiind toate culorile naturii pe care razele solare le deschid şi înveselesc peisajul,
pe când într-o zi posomorâtă tonurile închise au o influenţă negativă şi asupra
psihicului, întreaga activitate şcolară, socială şi profesională fiind influenţată de
cromatica închisă. Culoarea aduce în sufletul nostru bucurie sau tristeţe, căldură sau
răceală, linişte şi prospeţime sau agitaţie şi preocupare, ne face să ne simţim mai
aproape sau mai departe de cineva; de felul cum diferitele game cromatice sunt
folosite, cu discreţie şi rafinament, cu gust şi fantezie, depinde în mare măsură
echilibrul, liniştea interioară şi bogăţia trăirilor noastre afective.
Aşa cum există o lume exterioară, obiectivă, a culorilor, tot aşa există şi o lume
interioară, subiectivă, trăită, a culorilor, aceasta generând variate efecte emoţionale şi
adresându-se- după cum spunea Delacroix- „părţii celei mai intime ale sufletului…. ea
mişcă sentimentele pe care cuvintele nu le pot exprima decât în mod vag.”
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au atribuit virtuţi deosebite culorilor
punând bazele simbolisticii cromatice; la început, culorile erau folosite pentru
simbolizarea calităţilor umane, a spiritelor şi zeităţilor, a fenomenelor cosmice,
deseori neexistând însă nici o corespondenţă între culoare şi realitate. Cele mai multe
valori simbolistice au fost urmarea unor procese complexe în care au acţionat factori
psihologici, istorici, sociali. Astfel, în simbolistica egipteană verdele semnifică viaţa
vegetală, tinereţea, sănătatea, albastrul- aerul, galbenul- aurul, nemurirea, negrul-
veşnica supravieţuire pe valea Nilului, iar albul era simbol al triumfului şi al veseliei;
în schimb, culoarea roşie a fost socotită nefastă, sugerând răutatea, violenţa. În
Mesopotamia simbolistica s-a ilustrat cu deosebire în coloristica renumitelor ziggurate
care erau considerate „scări ale divinităţii” şi aveau nivelele diferit colorate, aceste
culori simbolizând- fiecare- astrele divinizate în Antichitate pe Tigru şi Eufrat; negrul
sugera planeta Saturn, portocaliul- pe Jupiter, roşul- pe Marte, galbenul-Soarele, verdele-
pe Venus, albastrul- pe Mercur şi albul simboliza Luna.
Influenţa puternică au avut-o asupra simbolisticii culorii şi credinţele în puterea
miraculoasă a pietrelor preţioase: rubinul putea risipi melancolia şi deziluziile, safirul
vindeca diferite boli, frica şi ferea de invidie sau trădare, păstrând puritatea şi
castitatea, granatele erau un fel de panaceu universal, întreţinând şi veselia
oamenilor, onyxul da sănătate şi frumuseţe, smaraldul era socotit ca etalon al
purităţii, un bun vindecător şi apărător de rele.
În concepţia chinezilor din Antichitate orice clădire era riguros orientată faţă
de punctele cardinale şi i se colorau pereţii interiori după acestea: răsăritul- ce
semnifica primăvara- era socotit verde, apusul- ce sugera toamna- era alb, nordul-
simbolizând iarna – era galben sau negru, iar sudul- vara- era colorat în roşu care
simboliza totodată cerul, elementul masculin şi esenţa pozitivă, pe când galbenul
semnifica uscatul, feminitatea şi esenţa negativă; acest simbolism coloristic al
punctelor cardinale influenţa şi culoarea hainelor.
În Evul Mediu simbolismul culorilor capătă o dezvoltare deosebita în Europa,
atât în viaţa de toate zilele cât şi în iconografie, practica de cult şi heraldică.
În simbolistica creştină, la începutul secolului al-V-lea, se admiteau 8 culori
fundamentale: galbenul sugerează că trupul omului e numai lut şi praf, de aceea în
inima lui nu trebuie să se nască nicio mândrie; albastrul sugerează porunca de a
îndepărta de sufletul său năravurile lumii; albul este simbolul neprihănirii; verdele îi
sugerează clericului că el va fi pus mort în mormânt, iar brunul îi arată că va merge în
iad dacă nu-şi va îndeplini îndatoririle; negrul semnifică datoria de a-şi plânge
păcatele, purpura- gloria şi majestatea cerească, iar roşul evocă sângele fiului lui
Dumnezeu, Iisus Hristos. În secolul al IX-lea aceste culori au fost reduse la cinci: alb,
roşu, verde, violet şi negru.
Albul era considerat „culoarea adevărului”, a porumbelului şi a manei cereşti,
fiind simbolul cuvintelor dumnezeieşti, imaginea purităţii şi a luminii ce exprima
bucuria neprihănită, triumful şi nemurirea.
Roşul simbolizează focul, sângele şi iubirea divină şi- mai ales- sângele lui
Hristos, sugerând şi caritatea şi fiind culoarea celor ce au pătimit pentru credinţă.
Verdele semnifică justiţia, tinereţea, viaţa şi speranţa în viitor, fiind simbol al
credinţei, al imortalităţii şi al contemplaţiei.
Violetul simbolizează pocăinţa şi –anumite nuanţe, în cadrul bisericii catolice-
sugerează doliul.
Negrul e culoarea tristeţii, a doliului.
Biserica ortodoxă reduce, după un timp, culorile fundamentale folosind mai ales
alb, roşu, negru, albastru şi aur care semnifică puterea şi gloria.
În viaţa laică simbolistica cromatică s-a dezvoltat foarte mult în această epocă
prin folosirea culorilor în domeniul heraldicii; aici culorile semnificau virtuţile,
slăbiciunile, faptele de glorie şi chiar faptele infamante ale fiecărui nobil. Culorile
folosite erau: albastru, roşu aprins, verde, purpura( roşu- violet), negru, aurul, (galben),
portocaliu, argintul (albul) şi brunul.
În acest context, albastrul simbolizează legalitatea, justiţia, fidelitatea,
bucuria, bunul renume şi nobleţea.
Roşul semnifică iubirea, îndrăzneala, grandoarea şi generozitatea, curajul, dar-
uneori- şi mândria şi cruzimea.
Verdele sugerează că acel ce are un blazon în această culoare este plin de
numeroase virtuţi: onoare, curtoazie, vigoare, fiind plin de speranţă şi bucurie.
Purpura constituie un blazon onorabil, simbolizând credinţă, devotament,
cumpătare şi castitate.
Negrul semnifică- pe de o parte- doliu, tristeţe şi constanţă în tristeţe, iar pe de
altă parte înţelepciune, ştiinţă şi prudenţă.
Aurul simbolizează înţelepciune, dragoste, credinţă, virtuţi creştine şi
constanţă.
Argintul sugerează puritatea, neprihănirea, adevărul, speranţa şi fericirea.
Portocaliul este- alături de brun- o culoare ce împodobeşte un blazon al
oprobriului şi simbolizează nestatornicia, prefăcătoria şi ipocrizia.
Brunul închis semnifică pocăinţa, vina, trădarea şi umilinţa.
Mulţi cercetători, psihologi, oameni de stiinţă, artişti au efectuat- de-a lungul
timpului- o serie de cercetări privind efectul culorilor asupra psihicului uman, asupra
felului în care acestea influenţează comportamentul uman, printre aceştia numărându-
se Goethe, Kandinsky, precum şi psihologul român Florin Ştefănescu- Goangă. Studiind
temeinic impresia pe care o lasă o anumită culoare asupra diferitelor categorii de
oameni, ce aparţin unor epoci diferite, clasificaţi pe categorii de vârstă, sociale, de
naţionalitate, s-a ajuns la concluzia că cromatica acceptată de un individ dintr-o
anumită epocă socială, în anumite situaţii politice, sociale, naţionale, poate diferi
foarte mult atât de preferinţele unuia contemporan lui cât şi ale unei persoane din alt
timp: oamenii sălbatici, popoarele primitive erau plăcut impresionate de culoarea roşie
aprinsă- cea mai energică tentă- şi de pestriţ, multicolor; naţiunile pline de viaţă-
francezii, italienii- iubesc culorile vii, mai ales pe cele calde, pe când popoarele
moderate- englezii, nemţii- preferă culorile mate, neagresive; femeile tinere ţin la
culorile pastelate şi la tentele verzi- albăstrui, pe când bătrânele înclină spre verde
închis şi tente de marouri şi brunuri; blondele preferă tente de violet şi galben pal, iar
brunetele înclină spre nuanţe de albastru şi roşu şi spre tonurile deschise ale culorilor;
în general, femeile preferă culorile calde şi nuanţele pale , iar bărbaţii pe cele reci şi
nuanţele tari.
 În afară de aceste preferinţe pentru o anumită culoare, de acceptare sau de
respingere voluntară a unor culori, psihicul uman este influenţat involuntar de toate
culorile, de nuanţele şi tonurile acestora. În momentul în care o culoare preferată de
subiect apare în mai mare măsură în mediul ambiant, individul este influenţat pozitiv,
însă -dacă nuanţa cromatică ce domină mediul înconjurător este respinsă de psihicul
individului- acest lucru duce la manifestări negative, la irascibilitate fără un motiv
anume, la stres şi la oboseală puternică generată de senzaţia de atmosferă
apăsătoare, irespirabilă, de disconfort psihic, pentru că ochiul are o senzaţie plăcută
numai când i se oferă din lumea exterioară ceva adecvat cu preferinţele individului.
Dacă în mediul ambiant predomină culorile închise, acestea au un efect depresiv,
descurajant, negativ, iar culorile prea vii în exces sunt – la rândul lor- obositoare,
stresante; în schimb, un mediu impregnat cu culori deschise, în nuanţe pastelate, are
un efect stimulator, pozitiv asupra organismului uman.
Culoarea provoacă o vibraţie psihică şi, cu cât omul asupra căruia îşi exercită
influenţa culoarea-este mai cultivat, cu atât emoţia pe care această acţiune
elementară o provoacă în suflet este mai puternică. Cunoaşterea caracteristicilor
afective ale culorilor poate da informaţii despre universul psihic, interior al
individului, despre eventualele probleme de ordin psihic.
Fiecare culoare îşi exercită influenţa asupra psihicului uman; efectele complexe
ale acestora se răsfrâng puternic asupra temperamentului şi emotivităţii, fiind diferite
de la un popor la altul:

ROŞU :

Această culoare-lumină figurează printre primele la alegerea culorilor preferate,

unde ocupă locul al doilea după albastru. Este culoarea foarte des preferată de copii şi
de privitori. Formează un cadru cald, aşezat, primitor, fiind culoarea ce vine mereu în
faţă. Este bine perceput şi deosebit dimineaţa în timp ce după-masă începe să fie din ce
în ce mai prost distins, constatându-se chiar scăderi bruşte de acuitate.
Din punct de vedere fiziologic dă senzaţia de căldură, creşte presiunea sanguină,
ridică tonusul muscular şi accelerează respiraţia.
Pe plan psihologic această culoare este specifică tipului activ, ofensiv –agresiv,
competitiv, deseori cu caracter coleric; fiind o culoare foarte caldă are rol de
stimulator general, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, stimulează intelectual,
mobilizează; este neliniştitor, dă senzaţia de apropiere în spaţiu, facilitează asociaţii
mintale de idei.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă : simbolizează focul, iubirea,
pasiunea, lupta, dinamica, revoluţia, puterea, înalta justiţie, dorinţă, excitabilitate,
dominaţie, dar şi sănătate (obraz rumen), frumuseţe (roşie ca mărul ), pudoare (s-a
înroşit până în albul ochilor ), o vitalitate reconfortantă, uneori violentă. Ca principiu
vital, este asociată cu focul, cu sângele, cu tinereţea şi cu omul. Este o culoare fără
limite şi acţionează în interior ca o culoare debordantă, de o viaţă arzătoare şi
agitată, având o putere imensă şi irezistibilă. Geometric, Kandinsky consideră roşul
culoarea unghiului drept şi a pătratului, iar în muzică are drept corespondent vioara.
În sistemele convenţionale de semnalizare, această culoare, în contrast cu albul,
are rolul de avertizare.
În decorarea locuinţelor se potriveşte extravertiţilor. În combinaţii, roşu şi
galben semnifică voinţa de cucerire, nevoia de noutate, gust de viaţă şi expresivitate;
roşu şi albastru- verzui sugerează autoafirmarea, siguranţa, autoritatea, iar roşu şi
albastru închis simbolizează căldura afectivă. Această culoare este ca un om sigur de
puterea sa ce dă impresia de sănătate.
 GALBEN:

Este de asemenea o culoare caldă cea mai aproape de lumină, ea producându-se

prin cea mai uşoară diminuare a acesteia; este culoarea aurului, a roadelor coapte, a
toamnei în general, a soarelui. În stare pură, aduce cu sine totdeauna ceva luminos şi
posedă capacitatea de a înveseli, de a da voioşie, cu o uşoară putere de excitare,
realizând un efect foarte cald şi foarte plăcut şi întrebuinţându-se în pictură ca un
element luminos şi activ.
Din punct de vedere fiziologic stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea
normală a sistemului cardio-vascular, stimulează vederea şi calmează psiho-nevrozele.
Pe plan psihologic această culoare sporeşte capacitatea de mobilizare şi
concentrare a atenţiei, stimulează şi întreţine starea de vigilenţă, predispune la
comunicativitate; la sarcini de scurtă durată poate determina o creştere a intensităţii
muncii, pe o perioadă mai lungă de timp obosind însă vederea, dar în tonuri palide
este suportabilă. Este caracteristică pentru tipul activ, proiectiv, cu nivel ridicat de
aspiraţie.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: exprimă spontaneitate, variabilitate,
originalitate; pe de o parte simbolizează soarele, lumina, măreţia, strălucirea,
preţiozitatea, dragostea năbădăioasă, gloria, belşugul, iar pe de altă parte primejdia
de îmbolnăvire, invidie, gelozie, oprobriu. Culoarea galbenă „topită” cu cea albastră
are un aer bolnăvicios, iar apariţia acestei culori pe faţa unui om simbolizează teama
,uneori lăcomia şi necumpătarea. Galbenul-lămâie intens răneşte ochii. Efectul
galbenului creste în măsura în care se luminează şi are o astfel de tendinţă spre
lumină încât nu putem avea un galben foarte închis. Geometric, galbenul este culoarea
unghiului ascuţit şi al triunghiului, iar în muzică are drept corespondent trompeta
ascuţită sau o fanfară strălucitoare.
Galbenul- una dintre cele mai vizibile culori la distanţă- are un rol foarte
important în sistemele de semnalizare, ca avertisment de pericole nevăzute şi
materiale periculoase, de ciocniri, prăbuşiri, zdrobiri.
În decorarea locuinţelor, se potriveşte celor optimişti dar raţionali şi este o
culoare indicată în camera copiilor.

ALBASTRU:

E culoarea rece, prin excelenţă, şi de asemenea culoarea ce creează adâncime în

compoziţii plastice, e seninul şi depărtarea infinită, cerul, veşnicia şi –în general-
inaccesibilul. Albastrul e calm, odihnitor, chiar puţin soporific. El e culoarea nimerită
pentru camerele de odihnă, pentru colţul de relaxare, pentru camerele prea calde sau
expuse la soare; o camera zugrăvită în albastru evocă spaţiul, aerul, marea şi pare de
o dimensiune mai mare. Viziunea sa generală dă o senzaţie de răcoare fiind şi o
culoare calmantă, de aceea această culoare apare frecvent în spitale – mai ales în
nuanţa de albastru–verzui deschis care este culoarea complementară a tenului omului
şi de aceea generează o atmosferă relaxantă.
Albastrul este mereu mai bine distins; calitatea percepţiei, deşi bună încă de
dimineaţă, creşte calitativ după – amiaza. această culoare cu variatele sale nuanţe
poate genera sentimente contradictorii, precum şi senzaţia de îndepărtare.
Din punct de vedere fiziologic scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular,
calmează respiraţia, reduce frecvenţa pulsului şi are o influenţă pozitivă asupra
vederii.
Pe plan psihologic această culoare foarte rece, odihnitoare, îndeamnă la calm şi
reverie, cei care se află în prezenţa ei fiind predispuşi la concentrare, linişte
interioară; se caracterizează prin profunzimea trăirilor şi sentimentelor, caracteristica
celor cu fire calmă şi singuratică, pasivilor, tipului perceptiv, temperamentului
flegmatic; măreşte puterea de judecată.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă; îndeamnă la nostalgie şi dor, exprimă
linişte, satisfacţie, iubire, tandreţe şi afecţiune, nostalgie, răceală, credinţă; fiind
asociată cu apa şi cu cerul, această culoare semnifică infinitul, iar însufletiţă poate fi
comparată cu un melc ce se retrage în cochilia sa. Geometric albastrul este culoarea
unghiului obtuz şi a cercului, iar pe plan muzical are mai multe corespondenţe în
funcţie de nuanţa sa: albastrul deschis corespunde flautului, cel închis – violoncelului
şi cu cât se închide mai mult evocă sonoritatea contrabasului, în aparenţa sa cea mai
închisă comparându-se cu nuanţele orgii.
În sistemele de semnalizare, albastrul în contrast cu albul este culoarea
dispozitivelor tehnice de siguranţă ce nu trebuie mişcate din loc sau cea a ordinelor
interne de serviciu.
În decorarea locuinţelor se potriveşte celor cu fire calmă şi relaxantă şi este o
culoare indicată celor cu afecţiuni cronice, celor cu boli psihice; în exces însă poate
produce depresii .

PORTOCALIU:

Este o culoare caldă, activă, intimă, primitoare, ce vine în faţă, mai puţin
brutală dar foarte vie, primitoare. Dă ochiului sentimentul căldurii şi încântării pentru
că este culoarea arşiţei şi a luciului dulce al apusului de soare. Această culoare
înviorează, înveseleşte, este o culoare excitantă.
Din punct de vedere fiziologic accelerează pulsaţiile inimii, menţine presiunea
sanguină, favorizează secreţia gastrică şi digestia, de aceea oamenii se simt mult mai
bine dacă după-masă sunt asezaţi în faţa unor decoraţii portocalii.
Din punct de vedere psihologic, această culoare foarte caldă este stimulatoare, dă
senzaţia de apropiere în spaţiu; mult mai activă decât galbenul, dă impresia de
sănătate şi optimism. Uneori poate deveni obositoare din pricina luminozităţii şi
vioiciunii; caracterizează temperamentul coleric.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: ca şi roşul, este puternic euforică şi
excitantă; exprimă optimismul, veselia, sănătatea, pofta de mâncare şi sugerează
văpaia soarelui, energie, bucurie, căldură, fructele şi cerealele coapte. În muzică
corespondentul portocaliului este clopotul şi are puterea unei voci de altist ce cântă un
cântec lent.
În sistemele de semnalizare portocaliul poate fi folosit cu rol de avertisment, în
contrast cu negrul, pentru marcarea părţilor periculoase ale maşinilor, ce pot provoca
accidente sau pentru marcarea zonelor radioactive, a explozibililor.
În decorarea locuinţelor are rolul de a micşora un spaţiu foarte mare sau de a
ameliora senzaţia de frig în încăperi; această culoare tonică se potriveşte gurmanzilor
şi celor plini de entuziasm tineresc şi poate fi folosită în camera de zi sau în camerele
întunecate unde nu poate pătrunde soarele; în spitale, nuanţele de portocaliu pal sunt
preferate de convalescenţi, însă în exces irită şi oboseşte organismul .

VERDE:

E una din culorile binare reci şi se numără printre culorile cel mai greu de
folosit, bogăţia de expresie atât de variată a verdelui fiind profund dependentă de
nuanţele lui care sunt foarte diferite. Verdele absolut este însă cea mai calmă culoare
din câte există şi are întotdeauna efecte liniştitoare şi odihnitoare, însă în cantitate
mare este plictisitoare. Verdele rămâne la fel de bine deosebit atât dimineaţa, cât şi
după-amiaza, fără diminuări ale puterii perceptive, poate şi datorită faptului că
această culoare este natura vie, liniştea, speranţa. Verdele este o culoare stimulatoare
care ajută la căpătarea calmului şi a diplomaţiei.
Pentru că este mult mai odihnitor şi echilibrat pe plan nervos, verdele deschis
este folosit în decorarea camerelor de spital, iar sălile de operaţie se colorează în
tonuri de verde-albăstrui pentru ca, prin contrast complementar, chirurgul să
deosebească mai bine anumite ţesuturi.
 Din punct de vedere fiziologic, această culoare dilată vasele capilare, scade
presiunea sanguină, încetineşte ritmul respiraţiei, reglând-o.
Din punct de vedere psihologic, verdele determină o abundenţă de asociaţii mintale
de idei. Fiind o culoare plăcută, odihnitoare, calmă, liniştitoare, dă impresia de
prospeţime şi facilitează deconectarea nervoasă; în încăperile decorate în nuanţe de
verde intervine senzaţia de depărtare în spaţiu; atracţia spre această culoare
caracterizează tipul pasiv, defensiv, autonom, reţinut, posesiv, imobil, persoanele cu
temperament flegmatic şi, uneori, chiar persoanele melancolice.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: sugerează concentrare, siguranţă,
introspecţie, persistenţă, îndrăzneală, abstinenţă, autoevaluare, elasticitatea voinţei,
linişte, tinereţe, siguranţă, refugiu, speranţă, uneori frăgezime, nechibzuinţă,
sinceritate. În muzică verdele absolut poate fi comparat cu sunetele viorii. Această
culoare este asociată cu vegetaţia şi speranţă.
În sistemul de semnalizare, verdele în contrast cu albul semnifică lipsa oricărui
pericol şi tot prin verde se reprezintă echipamentul de prim-ajutor, camerele de odihnă
sau de prim- ajutor.
Această culoare se foloseşte în zugrăvirea spaţiilor, mai ales în nuanţa de verde-
albăstrui pal, cu intenţia de a obţine o atmosferă relaxantă, însă-fiind o culoare
neangajantă- este inoportună în sufragerie pentru ca frânează digestia; această
culoare se potriveşte spaţiilor de odihnă, încăperilor mici sau excesiv de însorite,
oamenilor ce au nevoie de odihnă.

VIOLET:

Este culoarea temperamentelor artistice. Dacă ar fi pur, ar fi o culoare rece, dar

de cele mai multe ori ceea ce se numeşte violet este un amestec de violet şi roşu- un
purpuriu ce se apropie foarte mult de tonurile calde. În funcţie de saturaţie şi de
luminozitate, această culoare poate fi calmă, dar şi mohorâtă şi uneori chiar tristă.
Juxtapusă culorilor vii, are rolul de temperare a acestora. Această culoare ne inspiră
deseori un sentiment de nelinişte şi de dorinţă uşoară, sentimente contradictorii,
senzaţia de îndepărtare, poate mări puterea de judecată, iar în nuanţe deschise
înclină spre reverie, în timp ce în nuanţe închise poate obosi ochiul, după un timp.
Din punct de vedere fiziologic, intensifică activitatea cardiovasculară, accentuează
respiraţia, influenţează pozitiv rezistenţa cardiacă şi pulmonară.
Din punct de vedere psihologic, această culoare rece, neliniştitoare şi
descurajatoare stimulează, are efect contradictoriu de atracţie şi de îndepărtare în
acelaşi timp, de optimism şi de nostalgie; violetul este culoarea care dă senzaţia de
gravitate, de apropiere foarte mare în spaţiu şi este caracteristică temperamentului
flegmatic şi melancolic.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: simbolizează tristeţea, melancolia,
penitenţa, descurajarea, agresivitatea, deprimarea, misterul, tragismul, oprimarea,
bătrâneţea, doliul- la unele popoare. Când violetul are în componenţă foarte mult roşu
semnifică putere, bogăţie. În această culoare există totuşi ceva bolnăvicios, stins, trist.
În muzică violetul se poate compara cu vibraţiile cornului englez, cu ale fluierului şi
răspunde, când este mai închis, sunetelor grave ale fagotului.

Pe lângă aceste culori, îşi exercită influenţa asupra omului, asupra psihicului
uman, şi neculorile:
 ALB:
Este o neculoare, auxiliară oricărei culori pigmentare pentru a o degrada în
înălţime sau pentru a forma – în amestec cu negrul – griuri valorice diferite.
Din punct de vedere fiziologic, intensifică construcţia pupilei şi a muşchilor globilor
oculari.
Din punct de vedere psihologic albul generează expansivitatea, uşurinţa; este foarte
obositor prin strălucirea ce o prezintă datorită capacităţii de reflexie vocală a luminii,
după un timp îndelungat apărând disconfortul, de aceea este necesar ca în mediul
ambiant albul să nu apară în exces.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: albul simbolizează pacea, împăcarea,
liniştea, inocenţa, virtutea, castitatea, curăţenia, răceala, sobrietatea, lumina,
bucuria, inteligenţa, copilăria. Această culoare este asociată cu Dumnezeu, cu
naşterea, cu copilăria.
În sistemul de semnalizare albul e culoarea curăţeniei şi marchează zonele unde
nu se circulă, suprafeţele de depozitare şi influenţează curăţenia şi ordonarea
spaţiului de muncă.

NEGRU:
Este una dintre neculori care degradează culorile în adâncime sau formează, în
combinaţie cu albul, diferite griuri valorice.
Din punct de vedere fiziologic, negrul predispune la repaus, la reducerea activităţii
metabolice.
Din punct de vedere psihologic, negrul generează fiinţe umane, nelinişte,
interiorizare, înduioşare; un mediu ambiant în care predomină negrul are efecte
stresante, de aceea nu ar trebui să apară în exces în mediul ambiant.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: sugerează tristeţe, ignoranţă, doliu,
deces, sfârşit, singurătate, despărţire, nelinişte, bătrâneţe adâncă, înseamnă
întunericul dar şi o anume demnitate a solemnităţii. Această culoare este asociată cu
moartea, întunericul şi pământul.

GRI:
Este valoarea obţinută din amestecul albului cu negrul sau a culorilor
complementare în cantităţi diferite. Griul este culoarea cea mai filozofică, culoarea
meditaţiei ce convine spiritului puritan. În funcţie de tipul de amestec, se pot obţine
griuri calde, griuri reci şi griuri intermediare.
Nuanţele de griuri se întâlnesc pretutindeni în mediul ambiant şi prin tipul de
amestec din care rezultă împrumută o parte din caracteristicile culorilor şi neculorilor
din care se formează, fiind nuanţe plăcute care influenţează pozitiv psihicul uman.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: griurile calde simbolizează
majestatea, meditaţia, spiritul puritan, iar cele reci semnifică sărăcia, bătrâneţea,
tristeţea, deprimarea.

Culorile previn oboseala şi cresc randamentul, dacă se evită alături culori în

stare pură, care devin stridente (complementarele); când mediul ambiant este pastelat
creşte plăcerea de a munci, se menţine şi se intensifică tonusul vieţii, efortul maxim
prelungit. Tot prin culori pastelate se diminuează poluarea sonoră, albastrul şi
galbenul pal diminuează poluarea olfactivă , ocrurile micşorează excesul de umiditate,
iar verdele-albăstrui senzaţia de uscăciune. Optic, culorile calde se apropie şi măresc,
deci micşorează distanţele; cele saturate sunt grele – cele închise – şi uşoare – cele
deschise; dacă un obiect este colorat într-o culoare închisă şi apoi, într-o culoare
deschisă, avem impresia că obiectul închis este mai greu.
Unele culori: portocaliu, albastru deschis, galben, influenţează şi creativitatea
copiilor dacă acestea le decorează încăperea.
 Preferinţele pentru anumite culori ale oamenilor diferă după vârstă, după sex,
după condiţie socială, culturală şi chiar după naţionalitate.
În lume s–au desfăşurat multe teste prin care li se cere oamenilor să se
identifice cu o anumită culoare; într-un astfel de test, fiind solicitaţi să aleagă între
roşu, verde şi albastru, 43% dintre femei au ales albastru, 18% din ele s-au oprit la
verde; dintre bărbaţi, 33% au ales verdele şi 32% albastrul, deosebirile accentuându-se
cu vârsta. Un alt test a arătat ca 31% au ales albastrul, 21% roşul şi 21% verde, 7%
galben, 4% brunul şi 2% negrul, oamenii înclinând în general către roşu, galben,
albastru şi verde – 80%.
Felul în care copiii folosesc culorile, le preferă sau le resping, oferă calea cea
mai directă de a le citi în sufletele lor şi de a le cunoaşte universul interior. Pentru a
realiza acest lucru, încă de la începutul clasei întâi se poate da elevilor un „Test al
culorilor” cu scopul de a verifica văzul, capacitatea lor de a distinge culorile. Pentru
acest lucru se folosesc câte 9 cartonaşe tăiate sub formă de pătrat, colorate diferit, şi
li se cere elevilor să aleagă, pe rând, culorile denumite:

La sfârsitul clasei întâi şi în clasa a II-a se poate da elevilor un test prin care să
se poată observa preferinţele lor pentru anumite culori şi respingerea altora. Pentru
realizarea acestui test psihologic se folosesc câte 11 pătrate colorate, aşezate în
următoarea ordine:

Li se cere elevilor să aleagă culoarea care le place cel mai mult, apoi să aleagă
o altă culoare preferată după ce se gândesc un pic; a treia cerinţă este ca elevii să
aleagă culoarea care nu le place deloc, pe care o resping. Pe baza observaţiilor se poate
înţelege profilul psihologic al fiecărui copil.
În clasele a III-a şi a IV-a li se aplică elevilor un alt test psihologic care poate fi
folosit şi la clasele gimnaziale, test la care se foloseşte un număr mai mare de culori şi
anume 20. Li se arată elevilor 20 de pătrate ce au următoarele culori: roşu, galben,
portocaliu, verde, violet, alb, negru, roz, auriu, albastru-clar, albastru-închis, culoarea
piersicii, argintiu, maro, verde-măr, mov, purpuriu, gri, verde-menta, bleu-verde, apoi li
se cere să răspundă la o serie de întrebări, printr-un singur răspuns:
1. Dacă oamenii ar fi culori, ce culoare aş fi eu ?
2. Ce culoare se potriveşte cu prima?
3. Ce culoare uneşte armonios aceste două culori alese ?
4. Care este culoarea care îmi este „nesuferită” ?
5. Fără a privi culoarea „nesuferită”, priviţi un timp selecţia de culori şi alegeţi
o culoare care să facă să se potrivească între ele culorile deja alese.
Prin aceste teste se pot descoperi mai uşor elevii cu probleme de adaptare, cei
singuratici, cei care au probleme la învăţătură sau se integrează mai greu în mediul
şcolar din cauza unor probleme variate, se poate explora mai uşor sufletul copilului şi
acesta poate fi ajutat să-şi dezvolte armonios psihicul uman.
Influenţa culorilor asupra omului se manifestă permanent, individul admirând
sau respingând culorile obiectelor din mediul înconjurător, contemplând cu plăcere
lucrările de artă plastică în care marii pictori au încercat să pună în culori atâtea
sentimente şi atâta sensibilitate cât să impresioneze- prin culoare- sufletele miliardelor
de locuitori ai planetei.