Importanta izotopilor

de Mihnea Mascan

Importanţa izotopilor. Cunoaşterea şi studiul însuşirilor izotopilor sunt de mare însemnătate

practică, deoarece izotopii diferitelor elemente au multe şi variate aplicaţii în domenii
importante ale activităţii umane : industrie, agricultură, medicină, arheologie, paleontologie,
constructii, fabricarea unor masini, etc.

Multi izotopi s-au obtinut artificial. Dintre cei aproximativ 1200 de nuclizi numai 900 sunt
radioactivi

Izotopul 40K are un rol important in mentinerea echilibrului termic al Pamantului (Terra).

Izotopii multor elemente au proprietăţi radioactive, adică se descompun transformându-se

în alte elemente, emiţând în acelaşi timp radiaţii; aceştia se numesc radioizotopi.

În centralele atomo-electrice, energia nucleară este transformată în energie electrică, relativ

ieftină, utilizată în industrie, transporturi, în viaţa de zi cu zi. În reactoarele nucleare ale acestor
centrale atomo-electrice se utilizează izotopul radioactiv al uraniului : 235U.

Energia ne poate folosi în diverse domenii : propulsarea unor nave maritime uriaşe, pentru
desalinizarea apei de mare, pentru construirea unor mici baterii atomice cu care se pot acţiona
diverse dispozitive. În industrie, izotopii radioactivi mai pot fi utilizaţi pentru controlul uzurii şi
depistării defectelor unor piese şi instalaţii metalice. De exemplu, cu ajutorul izotopului 60 al
cobaltului (60Co) se poate urmări nivelul fontei topite în furnal, iar prin adăugarea de radiosulf
se determină conţinutul de sulf din fontă. Cu ajutorul unor izotopi ai carbonului, oxigenului,
sulfului au fost studiate şi lamurite mecanismele unor procese tehnologice chimice, ca :
vulcanizarea cauciucului, prelucrarea petrolului, descompunerea grăsimilor etc.

În medicină, izotopii radioactivi sunt utilizaţi în diagnosticarea şi tratarea unor boli. Astfel, cu
izotopul radioactiv al iodului se studiază funcţionarea glandei tiroide, cu calciu radioactiv se
examinează stomacul şi se depistează ulcerele. Depistarea şi tratarea tumorilor canceroase
reprezintă una dintre cele mai importante aplicaţii ale izotopilor în medicină. Cu ajutorul
izotopului radioactiv al 16C, geologii pot stabilii vârsta rocilor, iar arheologii vârsta obiectelor
dezgropate care au aparţinut unor civilizaţii dispărute.

În agricultură, izotopii îşi găsesc aplicaţii în tratarea seminţelor, în studierea solului.

 In natura, numai 21 de elemente apar ca elemente unitare (monoizotopice), restul se
prezinta ca amestecuri de izotopi.

În păturile superioare ale atmosferei, datorită razelor cosmice se formează izotopul 14C.
Plantele prin asimilarea dioxidului de carbon (CO2) în procesul de fotosinteză fixează toţi cei trei
izotopi ai carbonului natural. Animalele erbivore se hrănesc cu plante, cele carnivore mănâncă
animale erbivore şi în final în toate organismele vii se întâlnesc cei trei izotopi 12C 13C 14C, în
proporţie constantă.Fizicianul de origine britanică,Joseph Thomson, a demonstrat în 1912
existența unor izotopi stabili care, la trecerea completă a neonului are loc o descărcare într-un
tub și o ricoșare a ionilor de neon în apropierea mijloacelor câmpurilor magnetice și
electrice;aceasta arată că elementul stabil de neon există în mai multe forme. Thomson găsește
doi izotopi de neon, unul cu masa de 20 și celălalt cu masa de 22. Următoarele experimente
arată că întâmplarea naturală a neonului conține 90% din izotopul de neon cu masa de 20, 9,73%
din izotopul cu masa de 22, și 0,27% din izotopul cu masa de 21. Cercetările despre izotopi au
fost continuate de mulți oameni de știință, mai ales de către fizicianul englez, Francis William
Aston; în munca lor au descoperit și au studiat izotopi care sunt accelerați de dezvoltarea
spectografică a masei.

Este bine cunoscut că majoritatea elementelor în stare naturală sunt compuse dintr-un amestec
de doi sau mai mulți izotopi. Printre excepții se găsește și beriliu (Be), aluminiul (Al), fosforul (P),
și sodiu (Na). Greutatea atomică chimică a unui element este greutatea medie a unei greutăți
atomice, sau masei atomice, a izotopilor. De exemplu, greutatea atomică a clorului este 35.457,
și este compusă din clor-35 și clor-37, primul se găsește cu abundență de 76% și cel de-al doilea
cu 24%. Toți izotopii elementelor cu numărul atomic mai mare de 83, după bismut (Bi), în
sistemul periodic sunt radioactivi, și puțini din izotopii gazoși, similari potasiului-40 (K) sunt
radioactivi. Aproximativ 280 de izotopi stabili găsiți (neradioactivi) sunt cunoscuți.

Izotopii radioactivi artificiali, cunoscuți de asemenea ca radioizotopi, au fost produși pentru

prima dată în 1933 de fizicienii francezi Marie și Pierre Joliot-Curie. Radioizotopii sunt produși
pentru bombardarea naturală găsită a atomilor cu particulele nucleare, de asemenea ca
neutronii, electronii, protonii, și particulele alfa, folosind particule acceleratorii.Separarea
izotopică se bazează pe diferențele proprietǎților fizico-chimice ale izotopilor aceluiași element
(efectul izotopic). Efectul izotopic poate consta în diferențe ale punctului de fierbere sau de
înghet, presiunii de vapori la o anumitǎ temperaturǎ, cǎldurii de vaporizare, vâscozității, tensiunii
superficiale sau spectrelor optice de emisie [1].

Separarea izotopilor de hidrogen, deuteriul (hidrogen-2) și hidrogenul obișnuit (hidrogen-1),

primul separat în cantități apreciabile, este atribuită chimistului american Harold Urey, care a
descoperit deuteriul în 1932.

Înainte de 1940 multe metode au fost folosite la separarea unor mici cantități de izotopi
necesare pentru cercetări. Unele din cele mai reușite au fost metoda centrifugă și separarea
electromagnetică. Fiecare din aceste metode depind de o mică diferență de greutate a izotopilor
de separat, și cel mai eficace sunt izotopii de hidrogen, unde diferențele de masă între două
substanțe se ridică la 100%; în contrast, diferența în masă între izotopii de carbon-12 și -13 sau
între izotopii de neon -20 și neon-22 ajunge doar la 10%, și între izotopii de uraniu-235 și uraniu-
238 doar la puțin peste 1%.

Acest factor de la 10 la 1 sau de la 100 la 1 face separarea mai îndepărtată de 10 sau de 100 de
ori mai greu. În toate procesele, excluzând pe cel electromagnetic, separarea izotopilor include o
serie de etape de procesare. Rezultatul final al unei singure etape este separarea materialului
original în două fracțiuni, una care conține un procentaj puțin mai mare pentru izotopul mai greu
decât amestecul original și celălalt conține puțin mai mult decât izotopul mai ușor

Pentru a obține o concentrație apreciabilă, sau mai îmbogățită, în izotopul dorit, este necesară
separarea ulterioară a fracțiunii îmbogățite. Acest proces este efectuat printr-un număr mare de
etape. Îmbogățirea cu fracțiuni de la o etapă devine un material brut pentru următoarea etapă,
și fracțiunea epuizată, care conține un considerabil procentaj al izotopului dorit, este amestecat
cu un material brut pentru etapa precedentă. Chiar și materialul epuizat de etapa originală este
stripat de etapa suplimentară când materialul brut (de exemplu, uraniul) este rar.