5.4.

OSCILATOARE

Oscilatoarele sunt circuite electronice neliniare care realizează conversia

(transformarea) parţială a energiei furnizată de o sursă de c.c. în energie de
semnal de c.a. periodic, de diferite forme (sinusoidală, dreptunghiulară,
exponenţială, etc.). Oscilatoarele sinusoidale se mai numesc si oscilatoare
armonice.

5.4.2. Oscilatoare armonice cu reacţie

Oscilatoarele armonice cu reacţie au aceeaşi schemă bloc ca şi
amplificatoarele cu reacţie cu două deosebiri:
1) semnalul de reacţie Sr se adună cu semnalul de intrare Si în blocul element
de compensare EC (spre deosebire de amplificatoarele cu reacţie unde Sr
e scăzut din Si în blocul EC), astfel încât semnalul de eroare devine:
S  Si  S r
2) nu există semnal de intrare, deci Si =0, căci oscilatoarele generează diferite
forme geometrice de oscilaţii conectându-se iniţial la o sursă de c.c. de la
care apoi se deconectează (vezi rolul comutatorului S din fig.5.41).
În concluzie, schema bloc a unui oscilator cu reacţie este cea din figura
5.44.

Si  0 S So
Ao

Sr


Fig. 5.44. Schema bloc a unui oscilator cu reacţie

Pe schema bloc din fig.5.44 a fost notată amplificarea amplificatorului

fără reacţie:
A0  X 0 X r , (5.117)
funcţia de transfer a oscilatorului cu reacţie:
H  X0 Xi (5.118)
şi funcţia de transfer a reţelei de reacţie:
  Xr X0 (5.119)
Din relaţiile (5.117) ÷ (5.119) şi prin împărţire la X  deducem:

1/11
 X0 X0 X0 X A0
H   
Xi X  X r  
1  X r X0  X0 X 1    A0
(5.120)

Dar X 0 e un semnal finit, fiind o oscilaţie de amplitudine finită şi X i  0

deoarece oscilatorul îşi produce propria oscilaţie fără a avea nevoie de semnal
de intrare (sursă de alimentare) X i . Se obţine H   şi din relaţia (5.120)
rezultă:
  A0  1 (5.121)
Relaţia (5.121) se numeşte condiţia de oscilaţie a lui Barkhausen şi cum
j j
  e  şi A0  A0 e A0 pentru semnale armonice, rezultă că relaţia (5.96)
se poate descompune în două relaţii, anume:
  A0  1
    2 k (5.122)
  A0
Prima relaţie (5.122) este numită condiţia Barkhausen pentru amplitudine
iar a doua relaţie (5.122) este numită condiţia Barkhausen pentru fază, unde k
este un număr întreg.
Condiţia Barkhausen pentru amplitudine permite determinarea valorii
minime a amplificării A0 a amplificatorului fără reacţie, necesară autoamorsării
oscilaţiilor, iar condiţia Barkhausen pentru fază permite determinarea frecvenţei
de oscilaţie.
Luând drept criteriu natura elementelor pasive de precizie din reţeaua de
reacţie, oscilatoarele armonice cu reacţie se pot clasifica la rândul lor în:
- oscilatoare RC sau RL;
- oscilatoare LC;
- oscilatoare cu cristal de cuarţ.
Oscilatoarele RC sunt utilizate în JF (joasă frecvenţă). Reproductibilitatea
lor tehnologică e simplă, plaja de valori a frecventei de oscilaţie este largă şi
poate fi reglată prin modificarea valorilor componentelor electrice R sau C, dar
stabilitatea ei e scăzută.
Oscilatoarele LC au frecvenţe de oscilaţie mai mare şi mai stabile şi
furnizează semnale cu conţinut mare de armonici, plaja de valori în care poate
fi reglată frecvenţa de oscilaţie e mai redusă decât la rezistoarele RC.
Oscilatoarele cu cristal de cuarţ au frecvenţele de oscilaţie aproape fixe
şi sunt foarte stabile în funcţionare.
În continuare, vom prezenta exemple de oscilatoare din fiecare categorie:

Oscilatoare RC
În funcţie de topologia reţelei de reacţie (adică de poziţia componentelor
pasive R şi C în schema electrică a reţelei de reacţie) există oscilatoare RC cu
reţea Wien, cu reţea de defazare trece-jos, cu reţea în T-podit, etc.

A. Oscilatorul cu reţea Wien şi amplificator operaţional, ca exemplu

de oscilator RC, numit şi oscilator în punte Wien este prezentat în fig. 5.45.a).

2/11
Schema sa echivalentă de calcul, în care se pun în evidenţă blocurile
amplificator fără reacţie şi reţea de reacţie (ca în fig.5.44), este cea din fig.
5.45.b), completată (cu linie punctată) cu diodele D1 şi D2 de limitare a
amplitudinii oscilaţiilor la valorile tensiunilor lor de intrare în conducţie.
Potenţiometrul RR1 asigură practic dimensionarea funcţiei de transfer β a retelei
de reacţie în vederea îndeplinirii condiţiei Barkhausen pentru amplitudine.
În figura 5.45.b) se recunoaşte ca amplificator fără reacţie schema de
A.O. inversor, a cărui amplificare în tensiune este:
RR 2
A0  1  , (5.123)
RR1
care este un număr real.
În vederea calculului funcţiei de transfer  a reţelei de reacţie, vom
desena reţeaua RC de reacţie tip Wien ca în figura 5.46, tensiunea ei de intrare
fiind U0 şi tensiunea de ieşire fiind Ur, conform schemei bloc din fig.5.44.

a) schema pentru evidenţierea punţii Wien

b) schema echivalentă de calcul

Fig. 5.45. Oscilator cu A.O. şi reţea RC de reacţie tip Wien:

3/11
 Ecuaţiile Kirckhoff ataşate circuitului din figura 5.45 sunt:

 I  I1  I 2

  1 
U 0    R1  I  U r (5.124)
  jC1 
 1
U r  I1  R 2 I 2
 jC 2

Fig. 5.46. Schema electrică a reţelei de reacţie

în vederea calculului funcţiei de transfer, 
Eliminând pe rând curenţii I , I 1 ;i I 2 din sistemul de ecuaţii (5.124),
obţinem funcţia de transfer a reţelei de reacţie:
Ur 1
  , (5.125)
U0 C R  1 
1  2  1  j  R1C 2  
C1 R2  R2 C1 
care este un număr complex.
Pentru ca circuitul cu reacţie să devină un oscilator cu reacţie, el trebuie
să îndeplinească condiţia de oscilaţie a lui Barkhausen   A0  1 , dată de
relaţia (5.121). Dar A0 dat de relaţia (5.123) e un număr real, iar  dat de
relaţia (5.125) e un număr complex. Pentru ca produsul lor să fie numărul real
1, trebuie ca la pulsaţia de oscilaţie, notată 0 , partea complexă a lui  să se
anuleze, adică:
1
0 R1C 2  0 (5.126)
0 R2 C1
Relaţia (5.100) permite determinarea frecvenţei de oscilaţie:
 1
f0  0  (5.127)
2 2  R1 R2 C1C 2

Aplicaţia A.5.13
Pentru oscilatorul Wien din fig.5.45.b) se dau: RR1  12 k ,
RR2  24 k , R1  R 2  10 k , C1  C 2  33nF şi tensiunea iniţială
uC1(t=0)=2V pe condensatorul C1. Se cer: a) amplificarea amplificatorului fără

4/11
reacţie, A0; b) modulul funcţiei de transfer a reţelei de reacţie  la frecvenţe
de oscilaţie; c) verificaţi condiţia Barkhousen pentru amplitudine; d) frecvenţa
de oscilaţie, f0 şi perioada de oscilaţie, T0; e) amplitudinea tensiunii de
oscilaţie, U0; f) graficul tensiunii armonice, u0(t).

Soluţie:
a) Aplicând relaţia (5.123) obţinem:
RR 2 24 k
A0  1  1 3
RR1 12k
b) Aplicând relaţia (5.125) şi ţinând cont de relaţia (5.126) valabilă la
frecvenţa de oscilaţie, obţinem:
1 1 1
  
C 2 R1 33nF 10 k 3
1  1 
C1 R2 33nF 10 k
c) Condiţia Barkhausen pentru amplitudine dată de prima dintre relaţiile
(5.122) este A0  1 . În cazul nostru:
A0  1 3   3  1 ,
deci se verifică. În fig. 5.45.b) în locul unei simple rezistenţe practic se
foloseşte un potenţiometru pentru a îndeplini condiţia Barkhausen pentru
fază la variaţie în timp şi cu temperatura a componentelor schemei
electrice a oscilatorului.
d) Aplicând relaţia (5.127), obţinem:
1 1
f0    5 kHz
2  R1 R2 C1C 2 2 10k   3nF 
2 2

Perioada de oscilaţie este:

1 1
T0    0,2 ms
f 0 5 kHz
e) Deoarece condensatorul C1 a fost preîncărcat la tensiunea
uC1(t=0)=2V folosind o sursă iniţială de tensiune de c.c. care apoi a fost
deconectată din circuit, amplitudinea tensiuii de oscilaţie se calculează
astfel:
U 0  A0  u C 1 (t )  3  2V  6V
f) Graficul tensiunii armonice u0(t) este, alegând de exemplu ca moment
t=0 momentul când u0(t) e sinusoidală, de amplitudine U0=6V şi perioadă
de oscilaţie T0=0.2 ms, ca în fig. A.5.3.
Pulsaţia de oscilaţie este:
0  2f 0  2  5kHz  10 4  rad/s

5/11
 u o t 

U o  6V

o t
 U o  6V

To  0 ,2 ms

Fig. A.5.3. Graficul tensiunii sinusoidale u0 ( t )  U 0 sin 0 t

Oscilatoare LC „în 3 puncte”

Aceste tipuri de oscilatoare au o arie largă de aplicaţii în încălzirile
dielectrică şi inductivă. Cele „3 puncte” sunt electrozii TBJ-ului (emitorul E, baza
B şi colectorul C) între care se conectează în c.a. 3 impedanţe Z 1 , Z 2 şi Z 3
ca în fig.5.50, neprecizate ca natură.

Fig. 5.50. Schema electrică generală a oscilatorului LC în „3 puncte”

Se va considera IB = 0. Amplificarea amplificatorului fără reacţie este:

U0 U0 I0
A0     , (5.130)
Ui I0 U i
unde semnul – provine din faptul că TBJ e conectat EC şi defazează pe U0 fată
de U i cu  .
Primul raport din relaţia (5.130) reprezintă impedanţa „văzută” la ieşirea
TBJ-ului, anume Z 1 în paralel cu Z 2 şi Z 3 în serie:

Z
U0


Z1  Z 2  Z 3 , (5.131)
I0 Z1  Z 2  Z 3
iar al doilea raport, I 0 U i este panta TBJ-ului, notată cu S, ce va fi
determinată ulterior.

6/11
 Folosind divizorul rezistiv de tensiune, funcţia de transfer  a reţelei de
reacţie este:
U3 Z3
  , (5.132)
U1 Z2  Z3
Înlocuind relaţiile (5.130), (5.131), (5.132) în relaţia (5.121) care reprezintă
relaţia de oscilaţie a lui Barkhousen, rezultă:

Z1  Z 2  Z 3 
Z3
A0     S   (5.133)
Z1  Z 2  Z 3 Z 2  Z 3
În final, rezultă:
Z1  Z 2  Z 3  S  Z1  Z 3  0 (5.134)
Considerând că impedanţele complexe:
Z 1  R1  jX 1 , Z 2  R 2  jX 2 , Z 3  R3  jX 3 (5.135)
au pierderi mici ( R1  X 1 , R2  X 2 şi R3  X 3 ), putem aproxima:
Z 1  Z 3  R1  jX 1   R3  jX 3   j 2 X 1 X 3   X 1 X 3 (5.136)
Înlocuind relaţia (5.135) în (5.134) şi ţinând cont de (5.136) obţinem:
R1  jX 1  R 2  jX 2  R3  jX 3  0 (5.137)
Egalând părţile reală şi imaginară în (5.137), obţinem:
 R  SX 1 X 2  0
 , (5.138)
X 1  X 2  X 3  0
unde prin R s-a notat R  R1  R 2  R3 . Din (5.138) rezultă:
 R
S 
 X1X3 (5.139)
 X   X  X 
 2 1 3
 EC
RC
L2
RB1

T
CB

C1 C3

RE CE
RB 2

a) schemă electrică b) schemă electrică echivalentă de c.a.

Fig.5.51. Oscilator Colpitts

7/11
 A doua relaţie a sistemului (5.139) arată că X1 şi X3 sunt de aceeaşi
natură şi X2 trebuie să fie de altă natură, existând două situaţii posibile:
a) Z 1 şi Z 3 sunt de tip capacitiv şi Z 2 este de tip inductiv, caz în care
oscilatorul obţinut se numeşte oscilator Colpitts (fig.5.51).
b) Z 1 şi Z 3 sunt de tip inductiv şi Z 2 este de tip capacitiv, caz în care
oscilatorul obţinut se numeşte oscilator Hartley (fig.5.52). De asemenea,
menţionăm că nu au fost desenate şi rezistenţele serie de pierderi R1 , R 2 , R3
ale componentelor reactive Z 1 , Z 2 , Z 3 .
 EC

L1 R1  L3 R3 
RB1
C2

T
CB

RE CE
RB 2

a) schemă electrică b) schemă electrică echivalentă de c.a.

Fig.5.52. Oscilator Hartley

În continuare, vom determina frecvenţa de oscilaţie f 0 şi panta S a TBJ

pentru ambele tipuri de oscilatoare:
a) pentru oscilatorul Colpitts:
1 1
X1  , X 2  jL 2 , X 3  (5.140)
jC1 jC 3
Înlocuind (5.140) în (5.139), obţinem frecvenţa de oscilaţie
 1
f0  0  (5.141)
2 2  L2 C
şi panta TBJ-ului, calculată la pulsaţie de oscilaţie 0 :
R C C
S  R 1 3 (5.142)
X1X3 L2 C
1 1 1
unde   .
C C1 C 3
Un caz particular al oscilatorului Colpitts este oscilatorul Clapp. Se obţine
din oscilatorul Colpitts montând în serie cu L2 un condensator C2 de valoare
mult mai mică decât cele ale condensatoarelor C1 şi C3 în vederea obţinerii unei

8/11
frecvenţe de oscilaţie mai mare faţă de oscilatorul Colpitts, anume sute de MHz.
Atunci:
1 1 1
X1  , X 2  jL 2  , X3  (5.143)
jC1 jC 2 jC 3
Înlocuind (5.143) în (5.142) obţinem frecvenţa de oscilaţie:
 1 1
f 0'  0   (5.144)
2 2  L2 C 2  L2 C 2
şi panta TBJ-ului:
R C C
S'  R 1 3 (5.145)
X1X3 L2 C
1 1 1 1 1
unde     deoarece C 2  C 1 şi C 2  C 3 .
C C1 C 2 C 3 C 2
b) pentru oscilatorul Hartley, avem:
1
X 1  jL1 , X 2  , X 3  jL3 (5.146)
jC 2
Înlocuind (5.122) în (5.121) obţinem frecvenţa de oscilaţie:
 1
f0  0  , (5.147)
2 2  LC 2
unde L  L1  L2 şi panta TBJ-ului, calculată la pulsaţia de oscilaţie 0 :
R LC 2
S  R (5.148)
X1X3 L1 L3

Aplicaţia A.5.14
Se consideră un oscilator Colpitts cu TBJ având reţeaua de reacţie LC
alcătuită din componentele: C 1  0,25 nF , L2 , C 3  27 nF , fiecare cu
rezistenţele de pierderi proprii R1  1 , R2  2 şi R3  3 . Se cunoaşte
frecvenţa de oscilaţie f 0  3,2 MHz . Se cer: a) calculaţi valoarea inductanţei
L2; b) dimensionaţi TBJ-ul ce asigură amorsarea oscilaţiilor; c) cum trebuie
modificată schema pentru a obţine o frecvenţă de oscilaţie f 0'  100 MHz ?

Soluţie:
a) Se foloseste relaţia (5.141) pentru expresia f0 ' a oscilatorului Colpitts:
1
f0   3,2 MHz ,
9,25nF  27 nF
2  L2 
0,25nF  27 nF
din care rezultă valoarea inductanţei L2  10 H .
b) Pentru determinarea pantei S a TBJ-ului, se foloseşte relaţia (5.142)
precum şi relaţiile:

9/11
 R  R1  R 2  R3  1  2  3  6 
şi:
1 1 1
  ,
C C1 C 3
C1C 3 0,25nF  27 nF
din care rezultă C    0,2477 nF . Obţinem:
C1  C 3 0,25nF  27 nF
R C C 0,25nF  27 nF mA
S  R  1 3  6   16 ,35
X1X 3 L2 C 10 H  0,2477 nF V
c) Deoarece f0 '  100MHz , se poate folosi un oscilator Clapp, montând
în serie cu L2 un condensator C2 de valoare C 2  C 1 şi C 2  C 3 . Valoarea
lui C2 se calculează folosind relaţia (5.144):
1 1 1
f 0'  100 MHz    ,
2  L2 C 2  L2 C 2 2  10 H  C 2
din care rezultă C 3  0,25 pF . Se observă într-adevăr că valoarea lui C2
îndeplineşte condiţiile: C 2  0,25 pF  C1  0,25 nF şi
C 2  0,25 pF  C 3  27 nF .
În plus, conform relaţiei (5.142) pentru panta S, acesta are aceeaşi
expresie de la punctul b), adică rămâne acelaşi TBJ-ul ales la oscilatorul
Colpitts anterior.

Oscilatoare cu cristal de cuarţ

Când se doreşte o bună stabilitate a frecvenţei de oscilaţie trebuie să se
folosească oscilatoarele cu cuarţ care pot asigura factori de calitate de ordinul
10 4 ...10 6 .
Cristalul de cuarţ, tăiat tehnologic în anumite moduri, capătă proprietăţi
piezoelectrice, adică aplicând plăcuţei de cristal forţe mecanice pe feţele
solicitate mecanic apar sarcini electrice (efect piezoelectric direct), respectiv
aplicând plăcuţei o tensiune alternativă între electrozi apar vibraţii mecanice şi
plăcuţa îşi modifică dimensiunile (efect piezoelectric invers).
Simbolul unui cristal de cuarţ şi schema sa electrică echivalentă sunt
prezentate în figura 5.53, în care Cp este capacitatea parazită între electrozi, Rs
este echivalentul electric al pierderilor prin fiecare, Ls este echivalentul electric
al masei cristalului şi Cs este echivalentul electric al elasticităţii.
Se fabrică cristale de cuarţ, cu frecvenţa de rezonanţă (oscilaţie) fixă,
cuprinsă în gama 100kHz ... 40MHz. La frecvenţe de rezonanţă mai mici,
dimensiunile plăcuţei de cuarţ devin prea mari, iar la frecvenţe mai mari decât
cele din gama specificată, plăcuţa de cuarţ ar deveni prea subţire, deci friabilă.
În schemele de oscilatoare, cristalul de cuarţ are o comportare
predominant inductivă. De exemplu, în oscilatorul Colpitts din fig.5.42 el poate
înlocui bobina L2. Deoarece cristalul de cuarţ nu are posibilitate de reglare a
frecvenţei de oscilaţie, o schemă practică de oscilator cu cuarţ tip Colpitts este

10/11
cea din fig.5.54, în care reglajul frecvenţei de oscilaţie este realizat folosind
bobina de inductantă L reglabilă.

a) simbol b) schema electrică

echivalentă
Fig. 5.53. Cristal de cuarţ Fig. 5.54. Oscilator Colpitts cu XTAL

11/11