Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Perceptia este procesul psihic senzorial care reflectă în constiinta omului însușirile obiectelor
si fenomenelor care actioneaza direct asupra organelor de simț.
În perceptie are loc ordonarea si unificarea diferitelor senzatii în imagini integrale ale obiectelor si
fenomenelor respective. Împreuna cu senzatiile, perceptiile asigura orientarea senzoriala nemijlocita a
omului în lumea înconjuratoare.
Este cel mai simplu tip de tratare a informatiilor perceptive îi apartine lui Selfridge (1959). El este
cunoscut sub denumirea de pandemonium si ajuta la explicarea modului în care analiza caracteristicilor
permite recunoasterea formelor.
6. Procesarea serială.
Acest mod de procesare de la ceea ce se sconteaza a se percepe, este descendent, prin esenta constient
si dependent de reprezentarile cognitive si de cunostintele anterioare asupra lumii. Potrivit acestui n
mecanism, începem cu conceptualizarea a ceea ce ar putea reprezenta imaginea si abia apoi cautam
confirmari. Atunci când ni se prezintă o imagine formată din niște puncte albe și negre, concretizându-se
ce-i reprezintat de fapt în imagine. Atunci, continutul imaginii prinde contur si capata semnificatie. Asa
dar, daca stim ce privim, este foarte usor sa si vedem acel ceva.
În aceasta categorie intra caracteristicile stimulului (intensitate, durata, frecventa etc), dar si unele
particularitati ale contextului în care acesta apare (volumul câmpului perceptiv, omogenitatea si
heterogenitatea acestuia, raporturile spatio-temporale dintre stimuli etc)
Acesti factori sunt foarte numerosi, începând cu prezenta sau absenta atentiei si motivatiei si terminând
cu trasaturile dispozitionale de personalitate (foamea, setea, recompensele, pedepsele, valorile atribuite
obiectelor, valorile personale). Cei mai importanti sunt cei care se grupeaza în jurul motivatiei si setului.
Relatia directa dintre particularitatile stimulului si cele ale starii subiective influenteaza în si mai mare
masura perceptia. Perceptia este "o tranzactie, un fel de interrelatie sau schimb între organism si mediu,
dar in care fiecare parte a situatiei intervine ca participant activ si îsi datoreaza existenta tocmai acestei
participari active"
Pentru ca si cea mai simpla perceptie sa fie eficienta este nevoie ca subiectul sa puna în functiune o serie
de mecanisme. Ele au funcția de a asigura cunoașterea profundă a obiectelor și fenomenelor, favorizează
constanța percepției, facilitează percepția cauzalității și diminuiază erorile. Se împart în mecanisme
senzoriale și mecanisme intelectuale ale percepției.
14. Mecanismele senzoriale ale percepției:
I. Explorarea perceptivă;
II. Gruparea.
Gruparea este un mecanism senzorial al percepției și reprezintă tendință a elementelor componente ale
unui stimul sau ale câmpului perceptiv de a se organiza spontan în ansambluri (structuri) de elemente.
Figuri compuse din diverse elemente, pot da nastere la interpretari diferite, la persoane diferite, în functie
de tipul de referinta.
În cursul perceptiei se pot naste o serie de atitudini anticipatoare sau pot intra în functiune diverse
anticipari propriu-zise preexistente. Anticiparea este un mecanism intelectual al percepției și reprezintă
aspectul(caracteristică) unei scheme perceptive(mod de desfășurare a percepției) care modifică percepția.
Mecanismul intellectual al percepției- schematizarea este generalizarea dupa o structura comuna sau
schema a unei activitati senzorio-motorii ca urmare a repetarii ei. Consta si în legarea perceptiilor
anterioare de cele ulterioare.
Transformarea activitatii perceptive are loc nu numai datorita prezentei anticiparilor si schematizarilor, ci
si ca urmare a organizarii interne a schemelor perceptive, cu ajutorul unor preinterferente. Daca o schema
perceptiva are caracteristicile a, b, c este suficient sa se perceapa clar a si b pentru ca si c sa fie perceput (
asi b il implica pe c printr-un fel de preinferenta).
Studiul mecanismelor perceptive senzoriale si intelectuale, în afara faptului ca ajuta la întelegerea mai
nuantata a naturii si dinamici perceptiei, contribuie si la elaborarea unor legi generale ale perceptiei.
Acestea sunt:
1,22. Legea integralității perceptive- exprima faptul ca perceptia creeaza constiinta unitatii si
integralitatii obiectului, ea operand nu cu însusiri izolate ale obiectelor, ci cu obiecte unitare.
Unitatea imaginii perceptive, provine din unitatea obiectului. Gradul de elaborare al unitatii
perceptive, poate fi pus în evidenta, prin rapiditatea perceptiei sau prin rezistenta imagini
perceptive, fie la modificarea obiectelor, fie la eliminarea unor elemente ale acestora.
2,23 Legea structuralității perceptive- arata ca însusirile obiectului, numai împreuna organizate si
ierarhizate, creeaza efecte de perceptie. Totodata, ea releva faptul ca nu toate însusirile obiectului
sunt la fel de importante pentru perceperea lui, ci cele care dispun de cea mai mare încarcatura
emotionala, criteriul fiind cel al informatiei continute.
3,24 Legea selectivității perceptive- este expresia caracterului activ al omului în timpul perceperii,
al faptului ca nu toate obiectele sunt percepute, ci doar acelea care au semnificatie pentru individ.
Selectivitatea daca este bine facuta se poate asocia fie cu sărăcirea percepției, fie cu deformarea
perceptiei.
4,25 Legea constanței perceptive- consta în mentinerea invarianței imaginii, chiar si atunci când
exista variatii, ale obiectului perceput. Daca imaginea perceptiva si-ar schimba valoarea cea mai
mica si mai neînsemnata variatie a insusirilor obiectului-stimul, si a pozitiei lui în câmpul perceptiv,
atunci diferentierea si identificarea lui ar fi mult îngreunate.
5,26 Legea semnificației obiectului percepției- semnaleaza faptul ca se percep mai bine, mai rapid
si mai corect, obiectele care au o anumita semnificatie, valoare pentru obiect decât cele
indiferente.
6,27 Legea proiectivității imaginii perceptive- precizeaza faptul ca desi imaginea perceptiva se
elaboreaza cortical, ea este proiectata la nivelul obiectului.
28. Percepțiile simple (monomodale)
Percepțiile simple, ca și senzațiile, pot fi clasificate după analizatorul predominant implicând realizarea
lor. Ele sunt: vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile, kinestezice. Percepțiile simple sunt
complementare. În plan cognitive, informația furnizată de fiecare modalitate perceptivă despre unul și
alelași obiect contribuie la întregirea și adâncirea cunoașterii acestuia.
Percepțiile complexe sunt rezultatul interacțiunii diferitor categorii de percepții simple, care asigură
reproducerea obiectului în totalitatea și unitatea însușirilor și părților sale componente.
Datorită diversității caracteristicilor spațiale ale stimulilor (poziții, distanțe, configurații), în mecanismele
tuturor modalităților perceptive se include ca verigă obligatorie motricitatea și kinestezia. Acestea
îndeplinesc un rol dublu:
32. Care sunt caracteristicile percepției spațiului visual. Perceperea mărimii obiectului se
determină datorită mărimii imaginii obiectului pe retina ochiului și departarea acestuia de ochii
observatorului. Recunoașterea depărtării obiectului are loc datorită a 2 mecanisme:
- acomodarea- se referă la predispunerea, schimbarea curburii cristalinului ochiului în
dependență de depărtarea obiectului.
- convergența- presupune reducerea axelor vizuale ale ochilor la un anumit obiect sau într-un
anumit punct al spațiului visual.
33. Care sunt caracteristicile percepției spațiului auditiv. Percepția spațiului auditiv se referă la
localizarea sunetelor, determinarea direcției și distanței la care este situată o sursă sonoră (sus- jos,
față- spate, dreapta- stânga)
36. Ce reprezintă percepția mișcării- consta în reflectarea modificarilor survenite în pozitia pe care
o ocupa obiectele într-un anumit interval de timp. Mecanismele perceptiei miscarii sunt
foarte complexe: are loc o îmbinare a informatiilor spatiale si temporale. Participa, într-un sistem,
diferiti analizatori: vizual, kinestezic, auditiv, vestibular, cutanat etc. Poate fi reală sau aparetă.
Percepția subliminală(inconștientă)- are loc atunci, când informația depășește pragul fiziologic, dar nu
ajunge la pragul percepției conștiente. În procesul de comunicare omul percepe inconștient semnalele
non- verbale ( mimica, gesturile, intonația, et.)
Scar și Vander Zanden(1987) arată, că această convingere a posedării unor abilități exasenzoriale apar la
oameni în urma trăiriiunor unor experiențe personale intense, mai ales de ordin afectiv, care nu pot fi
explicate științific, sau în urma unor coincidențe ale unor evenimente.