Lumea cu povești

Mii de păsări călătoare zboară-ncet și ciripesc încet sperând că le vei auzi sunetul melodios și
simplu. Tu, Însă te opui fiecărei note, fiecărui zgomot și coninui să mergi printre copacii înalți cu
crengi rupte, înfoiate și-nspinate puternic. Ți se agață fiecare haină! Manta roșie pe care o porți
pentru a te proteja de adierea ușoară a vântului se taie puțin într-un spin mai ascuțit, dar tu o
ignori. Nu bagi de seamă și coninui să mergi spre lacul cel rece unde te-așteaptă cerbul cu
diamante în coarne și ursul cu blana de aur.
Tu! Vei ajunge cu siguranță, și chiar de te vei tăia în fiecare spin, și chiar de te vei pierde printre
copacii înalți conștientizezi că la un anumit moment vei ajunge. Atunci Lupul cu dinții de perle
te va vindeca, iar bufnița-nțeleaptă te va lumina ușor pentru a nu te pierde iar printre copacii din
ce în ce mai înalți ce vor fi continuat să crească în pădurea ta. Așa, că te aventurezi puternic prin
pădurea seacă și mergi și mergi și printre miile de copaci dai de Harap Alb ieșit la vânătoare,
acum împărat peste două regate, care îți povestește începutul domniei lui și te introduce
companionilor săi, printre care și Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă și Setilă. După alte zile de
mers te oprești în fața unei vulpi și-a unui cocor care se vizitează reciproc de vreo câteva zile și
se servesc reciproc din vase plate, vaze de flori și alte blide din care nici una nu poate să
mănânce. Ca mai apoi să dar de un motan mare, cam găsut cu niște ciubote roșii în picioare care
merge fredonând „Tânăr vreau mereu să fiu / Să trăiesc asa cum stiu / Că la douăzeci de ani /
Fără griji si fără bani”, cu niște potârnichi în spate,spre palatul împăratului și îți spune că el este
„slujitorul Marchizului de Carabas, cel mai mare domn din ținuturile astea și care va ajunge într-
o zi să se căsătorească cu fata împăratului și să conducă tot ținutul acesta”. La un aumite moment
îți desparți calea și de motan și dai peste un vânător cu o puscă mare care căuta un lup puternic
ce putea să scoată un suflu așa de puternic că suflase o dată o casă de paie, ba chiar de bețe și
mai, mai că intrase peste niște bieți purceluși în casa lor abia muncită. Încă mergi prin pădure,
încă cutreieri și treci printr-o poieniță unde o familie de iepurași alerargă de ici colo, luptând cu o
altă familie de iepuri, se zbate pentru supraviețuire și pentru a se integra în poienița lor cea
sfântă.
De acolo, mergând un pic mai încet observi o cascadă ușoară unde un sunet straniu îți trezește
fiori în șira spinării. Dar continui să mergi. În umbra ultimului copac din zare observi o manta
roșie pe un corp subțire și zvelt mergând ușor spre o mică cabană ce se zărește pe dealul ce, ca
printr-o minune, e vizibil printre copacii înați. Nu te oprești să vorbești cu ea căci simți că nu
prea mai ai timp.
Continui ușor să mergi... pentru totdeauna prin lumea cărților tale ce mereu se extinde, ce mereu
se formeză, ce mereu ia formă. Lumea cărților tale căt de largă este?