NOŢIUNI GENERALE PRIVIND IGIENA ŞI TOXICOLOGIA MEDIULUI

Curs introductiv
Conf.univ.dr. MONICA TARCEA

Igiena este o ramură a medicinii, care are ca scop prevenirea îmbolnăvirilor şi păstrarea
sănătăţii omului şi a colectivităţii umane în general.
Este disciplina de bază a medicinii preventive.
Igiena, ca domeniu de cercetare teoretică şi aplicare practică :
studiază adaptarea omului şi colectivităţilor la mediul ambiant
studiază influenţa condiţiilor de viaţă şi de muncă, a factorilor naturali şi sociali
asupra sănătăţii
elaborează şi asigură respectarea normelor sanitare, de protecţia şi supravegherea
calităţii factorilor de mediu.
Obiectivul major al acestei ştiinţe îl constituie elaborarea şi asigurarea la nivelul tuturor
structurilor ecosistemului uman a respectării normelor sanitare, menite să protejeze
organismului uman împotriva bolii.
Factorii externi care acţionează asupra organismului se mai numesc şi factori de mediu sau
ecologici şi se grupează după natura lor în factori :
fizici (zgomot, radiaţii, temperatură, presiune atmosferică)
chimici (subst. organice/anorganice, naturale/sintetice)
biologici (virusuri, bacterii, paraziţi)
sociali (solicitările profesionale, stresul, interrelaţiile umane).
O altă clasificare se poate orienta după originea acestor factori ca: naturali (apa, aerul, solul,
alimentele) sau artificiali (locuinţa, unele alimente)
Unii pot fi consideraţi factori sanogeni (cu acţiune favorabilă asupra sănătăţii) sau patogeni
(care pot induce apariţia unei boli).
Acţiunea acestor factori ambientali asupra organismului uman şi sănătăţii populaţionale
depinde de gradul de expunere şi natura acestora (intensitate mare/acţiune imediată sau
intensitate redusă/acţiune cronică).
Vom urmări şi detalia:
principalele caracteristici fizice, chimice şi biologice ale poluanţilor majori din mediu
şi impactul acestora asupra sănătăţii omului, animalelor, plantelor şi mediului
înconjurător
aspectele fizice şi chimice ale toxicelor din mediu, ale factorilor de mediu, ale
factorilor biologici şi nutriţionali care ne influenţează zilnic
substanţele chimice produse antropogenic şi natural care pot afecta organismele vii şi
procesele ecologice
legătura intrinsecă între sănătatea omului şi calitatea aerului, apei, solului şi
alimentelor
Istoric:
în secolul trecut: dezvoltare tehnologică, industrială şi economică foarte mare (ex. ind.
chimică -prin fertilizatori agricoli/pesticide a dus la creşterea producţiei de hrană-, ştiinţa şi
medicina) care a susţinut îmbunătăţirea sănătăţii publice, dar şi creşterea poluării mediului cu
efecte globale
au apărut noi legi de protecţia mediului şi regulamente de monitorizare
încă din 1970 s-au stabilit 6 poluanţi majori din aer care influenţează direct morbiditatea şi
mortalitatea populaţiei, dar şi cu efecte asupra vizibilităţii, materialelor, vegetaţiei:
pulberile, SO2, CO, NO2, oxidanţii fotochimici şi hidrocarburile
calitatea apei depinde de conţinutul efluenţilor, de limitarea materialelor deversate în ape din
industrii şi canalizare şi deşeuri depozitate
Legislaţia prevede dezvoltarea unor metode cât mai eficiente de:
evaluare a toxicităţii subst. chimice formate şi eliminate în mediu
monitorizarea efectelor produse la expuşi
prezicerea impactului asupra mediului (risk assessment) şi
 acoperirea dezastrelor.
Domeniul igienei şi toxicologiei mediului urmăreşte 2 direcţii:
1. Reglementare/standardizare
- asigură teste standardizate rapide şi economice, cu rezultate aplicabile practic
2. Cercetare
- evidenţiază importanţa interacţiunilor complexe între organismul individual,
specii, procesele fiziologice, factorii de mediu şi numeroasele subst chimice
antropogenice
- este un compus toxic?
- care este sursa?
- care este doza toxică?
- cum se transformă aceşti poluanţi după eliminarea în mediu?
- în ce măsură sunt expuse organismele la poluanţi?
- cum influenţează aceste modificări fiziologice produse de toxice, dinamica şi sănătatea
populaţională?
- care sunt efectele directe la toxice şi cele indirecte asupra lanţului ecologic?
- cum acţionează mai mulţi poluanţi deodată comparativ cu unul singur?
- cum putem reduce nivelul lor din mediu?
Mecanismele de evaluare a acţiunii acestor poluanţi din mediu se bazează pe:
studii biologice (de evaluare a morbidităţii, mortalităţii, creşterii individuale,
reproducerii, ratei metabolice, inducerea de enzime etc.)
observaţii practice (concentraţia tisulară a toxicului, densitatea speciilor din grup,
dinamica populaţională)
experimente practice (teste pe animale, simulări ambientale, modele teoretice
predictive)
Toxicologia ambientală este o ştiinţă nouă, multidisciplinară care include mai multe domenii
de studiu: biologie, chimie, anatomie, genetică, fiziologie, microbiologie, ecologie,
epidemiologie, dreptul legislativ şi ştiinţele de calitatea apei, aerului, solului, alimentelor !
Interrelaţii între igiena mediului şi
diverse discipline ştiinţifice
(“Environmental toxicology” by Ming-Ho Yu, 2004, pag. 6)

Recomandări:
Inconvenient truth by Al Gore
http://www.damaidep arte.ro/? p=638
http://www.ecomagazin.ro/viitorul-alimentatiei-film-documentar/
În prezent, igiena cuprinde mai multe domenii de orientare, exprimate la nivel populaţional:
igiena mediului sau comunitară (ecologică)
cuprinde igiena aerului, apei, solului şi locuinţelor
igiena expunerii la radiaţii
igiena alimentaţiei
studiază valoarea nutritivă a alimentelor, prevenirea contaminării lor, bolile transmise
prin alimente şi modul sanogen de alimentaţie
-
Elemente cu specific în domeniul medicinei dentare:
Poluarea de interior
Noxele profesionale din cabinetul dentar (pulberi, gaze, sange)
Îmbolnăvirile cu caracter profesional
Igiena orală la tineri ca şi comportament la risc
Nutriţia pentru sănătatea orală
dieta este esenţială pt dezvoltarea dinţilor, păstrarea integrităţii ţesuturilor gingivale şi
orale, rezistenţa osului dentar şi prevenirea bolilor cavităţii orale
recomandări pentru un aport adecvat de nutrienţi, folaţi, riboflavină, ciancobalamină,
vitamina A, E, C şi D, fier, zinc, fluor
cancerul oral provocat de fumat, exces de alcool, alimenaţie incorectă
Integritatea dinţilor depinde de tipul, consistenţa, forma, frecvenţa consumului de
alimente şi băuturi, de asocierea de alimente, de succesiunea acestora, de compoziţie,
de timpul de expunere al ţesutului dentar la alimente şi de microflora orală
INFLUENŢA AERULUI ASUPRA ORGANISMULUI UMAN
~ CURS I ~

Conf.univ.dr. Monica Tarcea

Mediul înconjurător poate fi împărţit în patru compartimente – interconectate prin numeroase

şi variate procese fizice, chimice şi biologice:

Atmosfera (mediul gazos)

Hidrosfera (mediul lichidian esenţial)

Geosfera sau litosfera (solid)

Biosfera (mediul de viaţă)

Studiile de mediu examinează în special efectele activităţii omului (antropogenice) asupra

proceselor naturale ambientale ... de cele mai multe opri catastrofale datorită dezechilibrului
produs → Troposfera

ex. dezastrul de la Cernobîl Rusia 1986 (explozie centrală termonucleară, decedaţi 30 şi

afectaţi 100.000 şi multe ţări vecine prin iradiere) şi de la Bophal India 1984 (expunere la
gaze de metilizocianat din pesticide depozitate 3800 morţi şi 300.000 afectaţi)

Atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali ai existenţei vieţii pe

pământ.

Influenţa asupra orgs. se realizează prin două aspecte:

compoziţia chimică

proprietăţile fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii, presiune)

Putem avea:

influenţă pozitivă (proprietăţi fizico-chimice normale)

influenţă negativă (poluare şi proprietăţi fizice necorespunzătoare)

1. COMPOZIŢIA CHIMICĂ

2. PROPRIETĂŢILE FIZICE

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA

ORGANISMULUI

Aerul atmosferic este un amestec de :

gaze, format din azot (78-79%), oxigen (20-21%), bioxid de carbon (0,03-0,04%) şi alte
gaze: argon, xenon, neon, ozon, heliu, metan, radon etc.

proporţii variabile de vapori de apă, pulberi, polen, fungi, bacterii etc.

cu altitudinea densitatea aerului scade şi ca urmare scade şi presiunea parţială a gazelor

componente

din punct de vedere sanitar, sunt importante oscilaţiile în concentraţie ale oxigenului şi
bioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului

prin respiraţie, organismul reţine o parte din O2 (15-16%) şi elimină CO2 (3-4%) şi vapori de
apă

azotul (gaz indiferent pt om la presiune normală) nu exercită efecte nocive decât în condiţii
de presiune crescută (scafandrii, lucrătorii din chesoane) cu tulburări narcotice de hiperbarism
(decompresie bruscă în momentul ridicării la suprafaţa apei).

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA

ORGANISMULUI

OXIGENUL

cel mai important gaz din aer pentru viaţa şi activitatea omului

asigură procesele de oxidare pentru plante şi animale

menţine respiraţia şi metabolismul la om şi animale

cantitatea de oxigen folosita de om depinde de: vârstă, greutate, sex, efortul depus, condiţii de
mediu

cu cât activitatea musculară este mai intensă, cu atât consumul de O2 este mai mare

debit respirator în repaus 8-9 litri/minut respectiv în efort fizic mare ajunge la 80-100
litri/minut
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA
ORGANISMULUI

OXIGENUL

Influenţa asupra organismului:

poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer (camere ermetic închise) sau
prin scăderea presiunii atmosferice cu scăderea presiunii parţiale la nivelul alveolei
pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi oxigenarea sângelui

fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor depinde de gradul
de scădere a presiunii parţiale

până la 18%, mici scăderi ale concentraţiei O2 în atmosferă sunt tolerate fără nici o tulburare

sub 18%, apar semne legate de efortul de compensare a lipsei de oxigen (creşterea frecvenţei
şi amplitudinii respiratorii, creşterea frecvenţei cardiace, creşterea nr de hematii în sângele
periferic)

sub 15%, aceste simptome devin mai evidente prin tulburări de hipoxie (cerebrală) şi de
dezechilibru acido-bazic (alcaloză), cu greţuri, vărsături, scăderea capacităţilor intelectuale

sub 10%, viaţa nu este posibilă

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA

ORGANISMULUI

OXIGENUL

Influenţa asupra organismului:

scăderea presiunii parţiale a oxigenului se manifestă la altitudine, fiind uşor compensată

până la 3000 m (doar cu modificări fiziologice respiratorii şi circulatorii de adaptare), între
3000 şi 6000 m poate apare răul de munte la cei neantrenaţi, iar peste 5000 m pot apare
tulburări hipoxice manifeste dacă nu se administrează oxigen suplimentar

creşterea concentraţiei oxigenului nu provoacă tulburări decât cand se asociază cu presiune

crescută, situaţie în care apar fenomene nervoase (convulsii) şi pulmonare (condiţii
accidentale)

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA

ORGANISMULUI

BIOXIDUL DE CARBON provine în atmosferă din:

respiraţia oamenilor şi animalelor

schimbările gazoase ale plantelor verzi, noaptea

fenomenele de fermentaţie şi putrefacţie a substanţelor organice de pe sol

arderea combustibilului pentru încălzit şi combustiile industriale

ţevile de eşapament ale autovehiculelor

eliminările vulcanice etc.

în ultimele decenii concentraţia în aerul urban a crescut peste 1% sub influenţa urbanizării şi
industrializării progresive (poluare şi efect de seră)

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A AERULUI ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA

ORGANISMULUI

BIOXIDUL DE CARBON

Influenţa asupra organismului:

primele tulburări apar în jurul concentraţiei de 3%, manifestată prin tulburări respiratorii
(accelerarea respiraţiei)

peste 4% apare cianoză, tahicardie, HTA, vărsături, agitaţie psihică, dureri de cap, senzaţia
de constricţie toracică, leşin

peste 8-10% apare pierderea conştienţei şi moartea prin oprirea respiraţiei

concentraţia peste 20% duce la deces în câteva minute prin blocarea centrului respirator, iar
intoxicatul îşi recapătă conştienţa după câteva minute, cu urme de cefalee, sete, stare generală
proastă, remanente pană a doua zi

creşteri importante pot să apară în încăperi bine închise în care se găsesc oameni, animale,
surse de ardere, cu fermentaţii, în mine, în zone declive (gropi adânci, puţuri părăsite) (cu
caracter accidental)

dpdv igienic, bioxidul de carbon are valoare de indicator al vicierii aerului, din încăperile
populate (limita 0,1-0,7%)

1. COMPOZIŢIA CHIMICĂ

2. PROPRIETĂŢILE FIZICE

PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE AERULUI ŞI SĂNĂTATEA

Din punct de vedere igienico-sanitar, microclimatul poate fi considerat ambianţa

interioară determinată de acele proprietăţi fizice ale aerului care condiţionează schimbul de
căldură dintre organism şi mediul său, adică:

temperatura,
umiditatea,

curenţii de aer

radiaţiile calorice

presiunea atmosferică

ionizarea

iar ca şi condiţii de confort cerute pentru interior se adaugă:

iluminatul şi

zgomotul.

POLUAREA AERULUI

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Înţelegem prin poluarea aerului, prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de

compoziţia normală a aerului, care în funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune
provoacă tulburări ale sănătăţii omului, creează disconfort populaţiei dintr-un teritoriu,
afectează flora şi fauna sau alterează mediul de viaţă al omului.

1. NATURA AGENŢILOR POLUANŢI

2. SURSELE DE POLUAREA A AERULUI

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

NATURA AGENŢILOR POLUANŢI

1. Pulberi (suspensii) sau aerosoli

2. Gaze (şi vaporii toxici)

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

NATURA AGENŢILOR POLUANŢI

1. Pulberi (suspensii) sau aerosoli

sunt formaţi din particule lichide sau solide cu dimensiunea cuprinsă între 100 m şi 0,001
m

aprecierea nocivităţii se face complet determinând cantitatea, natura chimică şi

dimensiunile.
 Efectul asupra sănătăţii, este foarte divers:

 efecte iritante

 cancerigene (hidrocarburi policiclice aromatice, As, Cr, azbest)

 alergizante (polen, fungi, acarieni, praf de casă)

 fotodinamice (antracen, smoală, parafină)

 infectante (praf bacterian)

 fibrozante (Si)

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

NATURA AGENŢILOR POLUANŢI

2. Gazele şi vaporii toxici

reprezintă poluanţii prezenţi în atmosferă sub formă gazoasă.

foarte diverşi din punct de vedere al naturii chimice, au stabilitate mare în atmosferă, şi mare
putere de difuziune

aprecierea nocivităţii depinde de natura chimică a substanţei, concentraţia şi timpul de

acţiune.

Efectul asupra sănătăţii:

 gaze iritante (SO2, NO2, NH3, Cl2 etc.);

 gaze asfixiante (CO2, CO etc.);

 gaze toxice specifice;

 gaze cu efect narcotic.

1. NATURA AGENŢILOR POLUANŢI

2. SURSELE DE POLUAREA A AERULUI

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

SURSELE DE POLUARE A AERULUI

A. Sursele naturale (erupţii vulcanice, descompuneri naturale ale materialului organic,

erodarea solului, furtunile de praf, incendiile forestiere etc.).

B. Sursele artificiale sunt cele mai importante poluatoare, urmare a activităţii umane.
 Cele mai importante surse antropogene de poluare exterioară sunt reprezentate de:

1. procesele de combustie

2. procesele industriale diverse

3. transporturile

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

SURSELE DE POLUARE A AERULUI

1. Procesele de combustie

principala sursă de poluare a aerului

folosite pe scară largă în vederea obţinerii energiei electrice, termice sau mecanice pentru
procese industriale sau încălzirea locuinţelor

principalii combustibili folosiţi în prezent sunt cei fosili (cărbune, petrol, gaze naturale),
energia atomică si cea solara

poluarea produsă de procesele de combustie în surse staţionare prezintă în primul rând riscul
iritant (suspensii, SO2, NO2, aldehide) şi cel cancerigen (prin hidrocarburile policiclice
aromatice - HPA).

POLUAREA AERULUI ŞI ACŢIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂŢII

SURSELE DE POLUARE A AERULUI

2. Procesele industriale diverse

contribuie în funcţie de profil şi proces tehnologic la poluarea atmosferică printr-o diversitate

de produşi poluanţi, ca suspensii sau gaze

in funcţie de profilul industriei, de procesele tehnologice şi de eficienţa sistemelor de

epurare, volumul şi natura emisiilor poluante sunt foarte diferite

3. Transporturile

- sunt surse mobile de combustie şi deci de poluare a mediului

reprezentate de mijloacele de transport rutiere, feroviare, aeriene sau maritime

ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare de agenţi, pe primul loc se situează
gazele de eşapament
Din totalul substanţelor eliminate în atmosferă, următoarele sunt considerate caracteristice
acestui tip de poluare: CO, oxizii de azot, aldehidele, plumbul şi hidrocarburile, cu
principale efecte iritante, asfixiante şi cancerigene !

ACŢIUNEA POLUĂRII AERULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII

~ CURS II ~

Conf.univ.dr. Monica Tarcea

ACŢIUNEA POLUĂRII AERULUI

ASUPRA SĂNĂTĂŢII

Prin:

afectarea directă a persoanelor expuse

afectarea indirectă (prin acţiunea dăunătoare asupra mediului)

ACŢIUNEA POLUĂRII AERULUI

ASUPRA SĂNĂTĂŢII

1. Efectele directe

- efectele imediate (acute)

- efectele de lungă durată (cronice)

Efectele imediate, acute sau după expuneri de scurtă durată

caracterizate prin modificări ale stării de sănătate care urmează la scurt timp după expunerea
la poluanţi atmosferici

caracteristice nivelurilor ridicate de poluare, accidentale (intoxicaţii acute)

Efectele de lungă durată, cronice sau tardive

caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la

concentraţii moderate de poluanţi atmosferici

manifestările patologice pot lua aspecte specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene
alergice, efecte cancerigene) sau pot fi caracterizate prin îmbolnăviri cu etiologie multiplă
(boli respiratorii acute şi cronice, anemii)

ACŢIUNEA POLUĂRII AERULUI

ASUPRA SĂNĂTĂŢII

2. Efectele indirecte

sunt reprezentate de modificările produse de poluarea aerului asupra mediului cu repercusiuni

asupra sănătăţii comunitare şi a condiţiilor generale de viaţă
Prin:

acţiunea asupra microclimatului urban,

a radiaţiilor solare,

a faunei şi florei,

a condiţiilor de viaţă şi

a celor economice.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

Pentru aerul din exterior, distingem:

măsuri legislative

măsuri medicale

măsuri tehnico-administrative.

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

1. Măsuri legislative

Supravegherea calităţii aerului în ţara noastră se realizează prin Sistemul de monitoring

integrat al mediului din România, organizat în cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi al
Protecţiei Mediului

Ministerul Sănătăţii intervine în:

urmărirea stării de sănătate a populaţiei în raport cu influenţa exercitată de diferiţi poluanţi

din mediu;

stabilirea normelor de igienă referitoare la protecţia mediului;

controlul respectării acestor norme;

propunerea măsurilor de prevenire şi combatere a poluării mediului ambiant, în vederea

protejării populaţiei

Legea de bază este "Legea protecţiei mediului" (nr.137/1995) !!

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

2. Măsurile medicale
au la bază stabilirea criteriilor privind calitatea aerului şi elaborarea normelor de calitate, care
urmăresc limitarea concentraţiilor din atmosferă sub pragul la care produc alterarea sănătăţii
sau alterează mediul (CMA)

3. Măsurile tehnico-administrative

urmăresc reducerea cantităţii de poluanţi eliminate de diferite surse până la nivelul CMA,
precum şi crearea unor condiţii care să împiedice acumularea produşilor de poluare în
interiorul oraşului

Exemple de măsuri tehnice de reducere a emisiilor:

utilizarea proceselor tehnologice şi a unor combustibili purificaţi;

introducerea sistemelor de epurare a emisiilor;

evacuarea gazelor la înălţime pentru a favoriza dispersia şi diluţia;

amplasarea corectă a surselor de poluare faţă de zonele locuite;

reglementarea circulaţiei mijloacelor de transport în localităţi

amenajarea de spaţii verzi urbane, măsuri de igienă a habitatului.

POLUAREA INTERIOARA

Factori de climat interior:

temperatura,

umiditatea,

ventilarea şi curenţii de aer,

zgomotul,

iluminarea,

mucegaiurile,

praful,

prezenţa unor materiale de construcţii sau/şi altor surse care conţin substanţe nocive sau
generează emisii toxice,

radonul,

fumatul,

funcţionarea deficitară a unor instalaţii şi echipamente,

contaminarea chimică cu substanţe de igiena casnică

biocontaminarea cu microorganisme.

POLUAREA INTERIOARA

Aerul joacă un rol epidemiologic important, constituind calea de transmisie pentru un

număr mare de agenţi patogeni :

rujeola, rubeola, varicela, gripa, scarlatina, tusea convulsivă, tuberculoza pulmonară,

pneumoniile, diferite micoze respiratorii, infectarea plăgilor

PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII AERULUI

evitarea aglomerării

ventilaţia

curăţenia

dezinfecţia aerului/suprafetelor.

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

În România, se înţelege prin reziduuri şi/sau deşeuri, orice resturi tehnologice, resturi
menajere, produse şi materiale cu termene de garanţie depăşite sau produse uzate fizic
(conform Legii Protecţiei Mediului).

Legislaţia Europeană înţelege prin reziduu orice substanţă, obiect sau material care rezultă
dint-un proces de fabricare, transformare, folosire, consum sau curăţare şi pe care proprietarul
(din intenţie sau obligaţie) îl abandonează/aruncă, fără ai găsi o utilizare imediată.

În prezent, deşeurile constituie o problemă de sănătate publică şi ecologică:

datorită creşterii volumului acestora, ceea ce ridică probleme de depozitare

deoarece reprezintă un potenţial pericol pentru mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

Deşeurile poluează aerul, apa şi solul, degradează peisajele pe suprafeţe întinse, antrenează
costuri ridicate pentru depozitarea lor şi uzine pentru incinerarea reziduurilor.

Principalele surse de deşeuri sunt:

- reziduuri industriale,

- menajere şi

- agro-zootehnice.
 După provenienţă deşeurile pot fi organice, mase plastice, sticlă, metale,
carton/hârtie, lemn, piele, cauciuc, substanţe chimice (solvenţi, pesticide, vopsele, cerneală,
detergenţi).

- unele sunt biodegradabile altele nu

- unele sunt incinerabile altele nu.

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

Toate tipurile de deşeuri generate pe teritoriul ţării noastre sunt clasificate în:

deşeuri municipale şi asimilabile: totalitatea deşeurilor generate, în mediul urban şi în

mediul rural, din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi prestatoare de servicii (deşeuri
menajere), deşeuri stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, nămoluri
de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

deşeuri de producţie: totalitatea deşeurilor generate din activităţile industriale, care pot fi
deşeuri de producţie nepericuloase şi deşeuri de producţie periculoase

deşeuri generate din activităţi medicale.

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

Un sistem de management al deşeurilor cuprinde în general şase elemente funcţionale:

identificarea deşeurilor

manipularea, presortarea, stocarea şi prelucrarea la sursă a deşeurilor

colectarea

separarea, prelucrarea şi transformarea deşeurilor solide

transferul şi transportul deşeurilor

evacuarea, depozitarea şi neutralizarea.

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

Deşeurile de spital sunt toate reziduurile provenite din activitatea spitalului !

Clasificarea pe categorii a deşeurilor de spital:

1. deşeuri nepericuloase (fără noxe)

cuprind deşeurile serviciilor de îngrijire medicală, tehnică medicală, administrative, cazare,

blocuri alimentare, oficiilor de distribuţie a hranei

sunt asimilabile deşeurilor menajere

2. deşeuri periculoase (cu noxe)

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

2. Deşeuri periculoase (cu noxe)

deşeuri anatomo-patologice

cuprind părţi anatomice, material biopsic rezultat din blocurile operatorii de chirurgie şi
obstetrică (fetuşi, placente), părţi anatomice rezultate din laboratoarele de autopsie, cadavre
de animale rezultate în urma activităţilor de cercetare şi experimentare

deşeuri infecţioase:

sângele, precum şi totalitatea materialelor care au venit în contact cu sângele sau alte lichide
biologice precum şi cu virusuri, bacterii, paraziţi, deşeurile din secţiile de hemodializă,
instrumentarul şi materialele sanitare de unică folosinţă după utilizarea lor în practica
medicală

deşeuri chimice şi farmaceutice: pot fi toxice, corozive şi inflamabile

includ citotoxicele, reactivii folosiţi în laborator, medicamentele nefolosite de pacienţi,

medicamentele, sărurile şi vaccinurile cu termen de valabilitate depăşit, reactivii de laborator,
deşeurile rezultate din serviciile tehnice şi de întreţinere

deşeurile înţepătoare-tăietoare: care rezultă din activităţile de diagnostic, tratament şi

cercetare medicală şi care sunt considerate infectate

reprezentate de ace, catetere, seringi cu sau fără ac, pipete, lame de bisturiu de unică
folosinţă, sticlărie de laborator sau altă sticlărie (spartă sau nu) care a fost în contact cu
material infectant

deşeurile radioactive sunt gestionate în ţara noastră conform "Normelor republicane de

securitate nucleară, regimul de lucru cu surse radioactive"

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

deşeurile cu risc trebuie strict separate de cele fără risc încă la locul de producere

se folosesc saci impermeabili sau containere metalice ermetic închise

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă următorul cod de culori pentru

containerele din unităţile de îngrijire medicală:

galben pentru deşeuri infecţioase;

verde pentru deşeuri anatomice

roşu pentru deşeuri cu risc infecţios major şi pentru cele tăietoare-înţepătoare

negru pentru deşeuri nepericuloase (cele fără risc infecţios şi cel asimilabile cu cele
menajere)
MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

Metodele de neutralizare a deşeurilor de spital se diferenţiază în funcţie de categorie:

a. Tratarea deşeurilor nepericuloase

b. Tratarea deşeurilor periculoase

c. Tratarea reziduurilor lichide

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

a. Tratarea deşeurilor nepericuloase, asimilabile cu cele menajere

nu necesită tratament special şi pot fi incluse în ciclul de eliminare a deşeurilor municipale

excepţie fac resturile alimentare provenite din unităţi de boli contagioase care necesită
autoclavare înainte de a fi preluate de vehiculele de salubritate.

colectarea se face în recipiente din materiale care se pot spăla şi dezinfecta, cu capac

Îndepărtarea reziduurilor solide necontaminate se recomandă să se facă în recipiente metalice

închise cu capac (pubele) care se vor depune pe platforme impermeabilizate

platforma se va amplasa la o distanţă de 30 m în raport cu clădirea unităţii sanitare (funcţiuni

medicale, bloc alimentar)

evacuarea reziduurilor de pe platformă se va face zilnic în sezonul cald şi la cel mult 3 zile în
sezonul rece

după fiecare golire se va asigura spălarea şi dezinfectarea recipienţilor de precolectare şi a

pubelelor.

MANAGEMENTUL REZIDUURILOR

b. Tratamentul deşeurilor periculoase consta în:

sterilizare, urmată de depozitare sanitară pe rampa municipală

dezinfecţie, urmată de depozitare sanitară pe rampa municipală

incinerare

depozitare controlată sanitar pe rampa specială de deşeuri

c. Reziduurile lichide se îndepărtează numai prin reţeaua de canalizare a apelor

uzate, prevăzută cu separatoare pentru lichidele cu conţinut de grăsimi sau de hidrocarburi

- apele uzate provenite de la unităţile sanitare (spitale de boli infecţioase, sanatorii,

spitale de ftiziologie, laboratoare care lucrează cu produse patologice etc.), precum şi de la
orice unităţi care, prin specificul lor, contaminează apele reziduale cu agenţi patogeni sau
poluează cu substanţe chimice şi/sau radioactive, se tratează în incinta unităţilor respective,
asigurându-se dezinfecţia şi decontaminarea, după caz, înainte de evacuarea în colectorul
stradal.

Personalul de la transportul, spălarea şi dezinfecţia recipientelor de colectare a reziduurilor

sau cel de deservire a crematoriului va purta echipament de protecţie, va avea asigurate
condiţiile pentru menţinerea igienei individuale şi dezinfecţiei !

• APA POTABILA
CURS III

• Generalităţi

• constituent esenţial al materiei vii, cu rol deosebit în desfăşurarea tuturor proceselor

vitale şi menţinerea vieţii

• mediu propice de producere a diferitelor procese fiziologice: absorbţie, difuzie,

excreţie, echilibrul acido-bazic, termoreglare

• la omul adult apa reprezintă 60% din întreaga sa greutate corporală, în proporţii
diferite la nivelul organelor şi ţesuturilor (de ex. cel mai mic procentaj corespunde
ţesutului adipos şi osos, iar cea mai mare cantitate se găseşte în lichidele biologice).

• OMS : cantitatea minimă de apă necesară organismului uman este de 5 litri pe 24 de

ore, din care 1,5-2 litri o reprezintă apa consumată ca atare.

• nevoile de apă ale organismului cresc însă în condiţiile unui mediu ambiant cald sau a
unei activităţi fizice intense, putând atinge 3-5 litri pe zi şi chiar mai mult.

• Hidratarea corectă asigură:

- necesarul de apă;

- eliminarea mai uşoară a reziduurilor metabolice;

- previne infecţiile, litiaza biliară şi renală;

- ameliorează tranzitul intestinal, prevenind constipaţia;

- menţine pielea sănătoasă.

• Generalităţi

• Apa utilizată de om în alte scopuri: 100 litri / 24 de ore pentru fiecare locuitor

- menţinerea curăţeniei corporale (aproximativ 40 litri zilnic),

- nevoile gospodăreşti de pregătire a alimentelor,

 - întreţinerea curăţeniei locuinţei şi îmbrăcămintei (zeci de litri pe zi) ş.a.

Colectivităţile umane utilizează mari cantităţi de apă în diferite scopuri, dintre care cele mai
importante sunt:

• nevoile urbanistice (salubritatea publică, stropirea spaţiilor verzi, ameliorarea

climatului sau pentru scopuri decorative);

• nevoile industriale, cu consum foarte mare cantitativ în timp (de la transportul

materiilor prime sau finite, la dizolvarea componentelor, ca materie primă pentru
diverse produse, pentru întreţinerea aparatelor şi ustensilelor sau ca simplă apă de
răcire);

• nevoile zootehnice (care cuprind apa folosită la hrana animalelor, la curăţenia lor şi
salubrizarea adăposturilor).

• Sursele naturale de apă

• Apa se găseşte în natură într-un circuit continuu...

– apă atmosferică.

– apă meteorică.

– apa subterană.

– apa de suprafaţă.

• Rezervele de apă ale globului se găsesc în proporţie de peste 96% în mări şi oceane şi
doar 3% sunt formate din ape dulci

• Sursele naturale de aprovizionare cu apă sunt:

– apele de suprafaţă (râuri, fluvii, lacuri) şi

– apele subterane (ape freatice şi ape de profunzime)

Apele subterane

• calitate corespunzătoare nevoilor omului

• cantitatea este redusă, fiind utilizate mai ales pentru micile colectivităţi
(apa de fântână).

Apele de suprafaţă

- sunt în cantitate suficientă,

- calitatea apelor de suprafaţă însă este necorespunzătoare,

- se impune tratarea şi dezinfecţia apei folosite de consumator.

• Sursele naturale de apă

Compoziţia naturală a apei:

• Gazele (oxigenul şi bioxidul de carbon)

• Substanţele minerale (calciul, sodiul, potasiul, magneziul, manganul, fierul

ş.a., sub formă de cloruri, sulfaţi, azotaţi, carbonaţi, fluoruri.

• Substanţele organice se pot găsi sub formă dizolvată, coloidală sau în

suspensie. Ele provin atât din sol, cât şi din distrugerea organismelor acvatice şi
produşii lor de metabolism.

• Substanţele biogene sunt cele legate de activitatea vitală a organismelor

acvatice. Cele mai frecvente sunt amoniacul, azotiţii, azotaţii şi fosfaţii sau compuşii
ferici.

• Organismele acvatice pot fi vizibile cu ochiul liber, dar cel mai frecvent apar
numai la microscop. Numărul de specii prezente în apă depinde de caracteristicile
biochimice ale apei.

• Sursele de poluare a apei

• I. Poluarea menajeră este dependentă de numărul populaţiei, rezultând din utilizarea

apei în locuinţe, instituţii publice, spitale, spălătorii, unităţi alimentare etc.

– conţin în principal materii organice, substanţe chimice utilizate în gospodărie

(detergenţi) şi o mare încărcătură microbiană.

• II. Poluarea industrială provine de la diferite intreprinderi industriale, ca urmare a

folosirii apei în scopuri tehnologice sau la salubritate şi/sau la răcire.

– pot fi bogate în substanţe chimice potenţial toxice, şi în substanţe radioactive.

• III. Poluarea agrozootehnică provine de la unităţile de creştere a animalelor şi zonele

agricole, fiind formată din reziduuri animale, produşi de eroziune a solului,
îngrăşăminte naturale sau sintetice, pesticide sau antibiotice

– încărcare mare în germeni şi substanţe organice, se apropie mai mult de apele

reziduale menajere (pe care le depăşesc semnificativ într-o proporţie de peste
7 la 1).

• Poluarea apei suferă însă o reducere substanţială faţă de valoarea sa iniţială, datorită
capacităţii sale de autopurificare, ce constă în:
 – diluţia poluanţilor în masa apei şi scăderea concentraţiei lor,

– sedimentarea elementelor insolubile şi scoaterea lor propriu-zisă din apă şi

– degradarea substanţelor organice şi transformarea lor în produşi minerali cu

ajutorul microorganismelor din apă.

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

• Apa poate influenţa sănătatea populaţiei atât prin cantitatea, cât mai ales prin calitatea
sa.

• În funcţie de caracteristicile sale, apa calitativ necorespunzătoare utilizată de către

populaţie, poate cauza omului două tipuri diferite de patologie hidrică:

- infecţioasă şi

- neinfecţioasă.

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA INFECŢIOASĂ TRANSMISĂ PRIN APĂ

• pentru apariţia unei boli hidrice sunt necesare trei condiţii şi anume:

– existenţa sursei de infecţie (purtător sau bolnav eliminator de agent patogen),

– viabilitatea în apă a germenilor timp suficient pentru producerea bolii şi

– existenţa unei populaţii receptive.

• Cea mai frecventă formă de boală infecţioasă de natură hidrică este epidemia.

• Principalele caractere ale epidemiilor hidrice sunt:

– caracterul exploziv, cu un număr mare de persoane implicate, într-un timp

relativ scurt;

– afectarea persoanelor receptive, care consumă apa contaminată, indiferent de

vârstă, sex sau profesie;

– suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apă a populaţiei din aceeaşi

sursă (fântână, izvor);

– apariţia epidemiei în orice anotimp, dar cu precădere în sezonul rece (datorită

supravieţuirii mai îndelungate în apă a germenilor patogeni la temperatură
scăzută);

– încetarea episodului epidemic tot atât de brusc cum a şi început, ca urmare a

măsurilor luate.
 • Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA INFECŢIOASĂ TRANSMISĂ PRIN APĂ

• I. Bolile bacteriene transmise prin apă sunt cele mai frecvente şi diverse ca
etiologie.

– holera (boala bacteriană digestivă transmisă de vibrionul holeric),

– febra tifoidă (produsă de Salmonella typhi, prin dejecte eliminate de persoane

bolnave sau purtătoare)

– dizenteria (produsă de Shigella disenteriae)

– leptospirozele (contaminare "ajutată" de şobolanul de apă sau de porcine şi

bovine, prin dejecte)

– bolile diareice acute (enterocolite acute determinate de coliformii

enteropatogeni).

• II. Bolile virotice transmise prin apă, sunt mai puţin frecvente în patologia
infecţioasă hidrică şi destul de greu depistabile

– poliomielita

– hepatita virală de tip A

– conjunctivita de bazin (determinată de un adenovirus) sau alte viroze a căror

agenţi sunt rezistenţi în apă.

• III. Bolile parazitare transmise prin apă se bazează pe rolul pasiv al apei în
transmiterea parazitului de la omul bolnav sau purtător la cel sănătos

– amibiaza (având ca sursă de infectare omul bolnav, dar şi unele animale

domestice -câinele, porcul- sau sălbatice -şobolanul-)

– lambliaza sau giardioza (cea mai frecventă parazitoză transmisă prin apă şi cu
preferinţă pentru copii)

– tricomoniaza, fascioloza sau schistosomiaza.

• principalul scop al supravegherii calităţii apei de băut pleacă de la o serie de condiţii

microbiologice de potabilitate obligatorii.

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ PRODUSĂ PRIN APĂ

• este determinată de compoziţia chimică a apei (patologie chimică de natură hidrică)

 • cunoaştem mai multe categorii de substanţe care pot acţiona direct sau indirect asupra
sănătăţii consumatorului:

– substanţele minerale din apă (iodul, fluorul, Ca, Mg, Na, Cu);

– substanţele toxice din apă (nitraţii, Pb, Hg, Cd, As, pesticidele, detergenţii);

– substanţele radioactive din apă (uraniu, thoriu, potasiu).

Substanţele radioactive din apă pot fi de origine naturală sau artificială.

– Apa are o radioactivitate naturală conferită de prezenţa sărurilor radioactive de

potasiu, uraniu, thoriu şi altele.

– radioactivitatea artificială estedatorată impurificării apei cu substanţe

radioactive, folosite azi din ce în ce mai mult în industrie, medicină, cercetări
ştiinţifice, testări nucleare etc.

– impurificarea apei se poate realiza atât prin primirea unor reziduuri solide sau
lichide, care conţin diverşi radionuclizi, cât şi prin căderile radioactive, ca
urmare a contaminării atmosferei.

– substanţele radioactive nu suferă nici un proces de neutralizare sau reducere a

concentraţiei iniţiale decât prin diluţie, dar au capacitatea de a se concentra în
diferite organisme acvatice, apoi în cele animale consumate direct de către om.

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ PRODUSĂ PRIN APĂ – substanţele minerale

• a. Caria dentară

– etiopatogenie: alimentaţia defectuoasă (mai ales în săruri de calciu şi fosfor şi

în vitamine), consumul exagerat de dulciuri, masticaţia defectuoasă, lipsa de
igienă a cavităţii bucale, absenţa radiaţiilor ultraviolete, diversele traume
psihice.

– există o strânsă corelaţie între caria dentară şi concentraţia fluorului din apă,
cu cât concentraţia fluorului este mai scăzută, cu atât frecvenţa persoanelor cu
carii dentare este mai mare, iar numărul cariilor la aceeaşi persoană este cu
atât mai mare cu cât vârsta la care apare caria este mai mică.

– o concentraţie de fluor în apă sub 0,5 mg/dm3 favorizează caria dentară, care
devine gravă la scăderea concentraţiei sub 0,3 mg/dm3.

– fluorul din apa de băut este variabil ca proporţie, dar în marea majoritate,
pentru Europa, nu depăşeşte 0,3-0,5 mg/l, iar resorbţia se face dependent de
combinaţiile cu alţi ioni, în proporţie de 80-90%.
 – cantitatea de fluor fixată de ţesuturile dure este dependentă de vârstă şi de
procentul de fluor din aport.

– s-a stabilit că doza de fluor din apă trebuie să fie de 1 mg/dm3 pentru
prevenţie.

• b.Fluoroza endemică este o afecţiune mai rar întâlnită şi determinată de excesul de

fluor din apă (peste 1,5 mg per litru de apă) – prevenţie prin demineralizare

– simptome: pete pe suprafaţa smalţului dentar, însoţite de creşterea friabilităţii

dinţilor care capătă un aspect de dinţi mâncaţi de molii sau dinţi de
fierăstrău.... osteoscleroza sau osteofluoroza

• c.Guşa endemică

– apariţia guşei endemice este legată de scăderea concentraţiei iodului din apă
sub 5 g/dm3; guşa are un caracter grav, până la forme de cretinism şi surdo-
mutitate, la concentraţii sub 2-3 g/dm3 apă.

• d.Bolile cardiovasculare (etiologie multifactorială cu factori genetici, alimentari,

psihici, metabolici)

– duritatea apei poate influenţa apariţia BCV şi indirect în sensul favorizării

dizolvării în apă a diferitelor oligoelemente

– apele moi (sub 5 grade germane de duritate totală) au o putere dizolvantă mai
mare, diversele oligoelemente putând ajunge în apă din sol, conducte, vasele
de bucătărie, din ustensilele folosite în industria alimentară etc.

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ PRODUSĂ PRIN APĂ – substanţele toxice

– sunt diverse şi în general pot fi substanţe necesare organismului dar care

depăşesc normele admise în apă sau substanţe toxice pentru om la concentraţii
mici.

• Factorii de care depinde acţiunea toxică a substanţelor chimice din apă sunt:

– concentraţia substanţei (cu cât este mai mare cu atât efectul toxic este mai
crescut)

– solubilitatea substanţei (direct legată de acţiunea sa nocivă);

– stabilitatea substanţei în apă;

– prezenţa mai multor substanţe toxice concomitent în apă (şi care pot duce la
potenţarea efectului sau la neutralizare).

Intoxicaţiile prin apă:

 – a.Intoxicaţia cu nitraţi

– b.Intoxicaţia cu plumb

– c.Intoxicaţia cu mercur

– d.Intoxicaţia cu pesticide

– e.Intoxicaţia cu detergenţi

• Influenţa apei poluate asupra sănătăţii

PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ PRODUSĂ PRIN APĂ – subst. toxice

a.Intoxicaţia cu nitraţi

• cunoscută sub numele de cianoza infantilă sau methemoglobinemia infantilă cianotică

este o intoxicaţie a organismului produsă printr-un aport crescut de nitraţi din apa de
băut

• afecţiunea se manifestă cu precădere la copiii mici în primul an de viaţă, alimentaţi

artificial (cu apă de fântână)

• pentru profilaxia intoxicaţiei cu nitraţi nu se acceptă o concentraţie mai mare de

50 mg/dm3 de apă

• se recomandă ca femeile gravide, cu ocazia prezentării la consultaţiile prenatale să

aducă şi o probă de apă pentru analiza conţinutului în nitraţi.

b.Intoxicaţia cu plumb poate fi produsă prin apă, alături de poluanţii atmosferici sau
alimente

– concentraţia considerată ca toxică este de 0,1-0,2 mg Pb/dm3 apă

– lizereul gingival şi pete albăstrui

c.Intoxicaţia cu mercur este rar întâlnită

– doza toxică se consideră a fi peste 10 g/dm3

• Condiţiile de potabilitate a apei

• Scopul supravegherii calităţii apei de băut este prevenirea îmbolnăvirilor datorate

consumului de apă, prin depistarea din timp şi înlăturarea factorilor de risc care ar
putea să modifice calitatea apei şi să afecteze starea de sănătate a consumatorilor.

• standardul de potabilitate este cuprins în Legea privind calitatea apei potabile nr. 458
din 2002

Condiţiile de potabilitate a apei se impart în mai multe grupe:

 • - organoleptice (miros, gust)

• - fizice (temperatura, turbiditatea, culoarea, radioactivitatea)

• - chimice (pH, duritatea, oxidabilitatea, nitraţii, oxigenul dizolvat, clorurile,

clorul rezidual liber, sb. chimice toxice)

• - microbiologice (NTG mezofili si coliformii totali / fecali)

• Parametrii indicatori ai apei potabile

(Legea 458/2002)

• Parametrii indicatori ai apei potabile

(Legea 458/2002)

• Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor

Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor se poate realiza prin două sisteme:

• I. Sistemul central (uzina de apă)

• II. Sistemul local (apa de fântână).

I. Sistemul central de aprovizionare cu apă constă dintr-o reţea care transportă apa
sub presiune la consumator (apa de la reţea).

• avantaje:

- asigură cantitatea de apă necesară unui număr mare de consumatori

- oferă posibilitatea de tratare a apei, principala sursă de aprovizionare fiind

apa de suprafaţă - permite o bună protecţie a sursei şi instalaţiilor şi un control
permanent asupra calităţii apei

- este superior celui local

• Se compune din patru sectoare: captarea, tratarea, înmagazinarea şi distribuţia apei.

• Metodele de tratare utilizate în acest scop sunt:

- sedimentarea şi/sau coagularea apei

- filtrarea rapidă

+/- demineralizare/mineralizare

- dezinfecţia apei.

• Cea mai importantă şi obligatorie este dezinfecţia apei !!

 • Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor

II. Sistemul local de aprovizionare cu apă, format din instalaţii individuale (apa de
fântână)

• dezavantaje:

– nu întotdeauna se poate asigura cantitatea de apă necesară, decât pentru puţine

persoane

– apa nu poate fi tratată

– posibilitatea de control asupra calităţii ei este redusă.

• instalaţiile care formează sistemul local de aprovizionare cu apă sunt izvoarele şi

fântânile

• pentru a fi igienică, fântâna trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de amplasare,

construcţie şi asanare:

– Amplasarea fântânii se va realiza la distanţă faţă de locuinţă şi faţă de orice

sursă posibilă de contaminare (grajd, latrină, platformă de gunoi), cu o zonă de
protecţie pe o rază de 10 m

– Adâncimea pânzei de apă folosită să fie mai mare de 4-6 metri

– Pereţii să fie impermeabili, fântâna să fie acoperită şi să aibă găleată proprie

– Asanarea şi dezinfecţia se fac atunci când este necesar, în timpul unei epidemii
hidrice, după inundaţii sau la cerere.

– Cantitatea minimă de clor activ necesară dezinfecţiei apei de fântână este de

10 g/m3 de apă.

• Dezinfecţia apei are ca scop distrugerea totală a germenilor patogeni şi reducerea

numărului celor saprofiţi până la condiţiile de potabilitate.

• este obligatorie pentru apele de suprafaţă

• Se poate obţine cu ajutorul diferitelor procedee, grupate pe două categorii în:

– metode fizice (radiaţii ultraviolete, ultrasunete sau radiaţiilor ionizante)

– metode chimice (utilizareaclorului, ozonului, argintului ş.a.)

• în dezinfecţia unor volume mari de apă se utilizează cel mai frecvent clorul, fie sub
formă gazoasă fie în soluţie concentrată.

• la sursele individuale (fântâni) se folosesc substanţele clorigene (cloramina,

hipocloriţii).