Mi-au crescut aripi interior,

s-au așezat aproape de inimă

mimând zborul.
Nefiind prea mult loc
în pieptul de lut,
inima a coborât spre coaste
trecând de zidul aripilor,
astfel încât să elibereze zborul.
Sângele pulsa în vene
asemenea rafalelor de vânt.
Tocmai mi-am dat seama
că propria inimă
îmi era temniță.
Dacă ea și-a mutat locul,
Eu încotro?

În parcul de fum, doar urme de sânge...