superstiție și magie

Superstitia, asa cum este ea definita filologic, apare ca o credinta primitiva, bazata pe
ramasite ale magiei si animismului, pe conceptii retrograde, neconforme cu nivelul
cunoasterii stiintifice, pe admiterea fortei spiritelor bune si rele, a miracolelor, farmecelor,
vrajilor, semnelor prevestitoare, numerelor fatidice etc.

Originea, sursele care au alimentat superstitiile, evolutia acestora sunt cercetate temeinic
de etnografie si antropologie, care au realizari importante in acest domeniu, descoperindu-
se sensurile unor credinte mitico-magice stravechi desacralizate. Incercand o sistematizare a
productiilor folclorice romanesti, mai cu seama a acelora legate de muncile agricole, de
schimbarea anotimpurilor, putem surprinde orizontul magic al acelor oameni care au trait in
paleolitic la poalele Carpatilor. Este evident ca acest orizont se confunda cu cel al realitatii
observate, intelese de lumea vazuta magic, asa cum aparea ea la poporul romn, pana in
urma cu cateva decenii, fiind concreta, circumscrisa la cea in care traia fiecare individ, in
relieful si natura inconjuratoare, in practica de zi cu zi.

Se trage din vremuri stravechi, ale practicii magiei de vanatoare, superstitia ca persoane sau
animale intalnite in drum sau la plecarea in calatorie, adica "ce ies inainte", "ce taie calea"
au o anumita semnificatie pentru rezultatul actiunii. De pilda, exista odinioara convingerea
ca daca cineva iti iese in cale cu vase goale (cana, ulcior etc.) actiunea nu reuseste. Dar ea
trebuia sa aiba sorti de izbanda atunci cand vasele erau pline cu apa. Intalnirea cu un iepure,
cu o pisica sau "intoarcerea din drum" se socoteau ca "semne rele" fiind de asemenea
reminiscente ale magiei de vanatoare. In trecut vanatorii si pescarii se temeau a fi intrebati
unde se duc, in credinta ca o ase-menea intrebare ar fi urmata de pierderea norocului
scontat de acestia. Cand se transporta un obiect magic, persoana respectiva nu trebuia sa se
uite inapoi sau sa fie vazuta, ori sa vada pe careva, sa vorbeasca etc.

In conceptia magica, nascuta probabil in mezolitic asemenea atitudini aveau ca scop

evitarea dezlantuirii fortelor supranaturale ostile, care trebuiau deci ocolite, pacalite, astfel
incat actiunile vrajitoresti sa nu-si piarda "puterile". Tot urme ale credintelor magice
stravechi reprezinta superstitiile legate de atitudini ireverentioase fata de elemente sau
fenomene ale naturii, inchipuite ca forte supranaturale.

Toponimia romaneasca este bogata in evocari magice, pastrate de popor: "Valea zanelor"
(Bucegi), "Pestera zmeilor" (la izvoarele Somesului Cald), "Ochiul paman-tului" (in sesul
Cricaului) etc.

Timpul, vazut prin prisma magiei era si el prezent in traditiile populare romnesti. De pilda,
practica descanta-toarelor prevedea ca "apa neinceputa" sa fie luata de la izvor inainte de
rasaritul soarelui si pe nemancate. Des-cantecele pentru "casunatura", de asemenea nu
trebuiau sa se faca dupa rasaritul soarelui. In zorii zilei se faceau descantecele de dragoste si
scaldatul in roua (pentru sanatate) - ca magie tamaduitoare.
Tot ce se intampla in timpul noptii avea o dubla semnificatie : una pozitiva, adica cea care
urma ordinea naturii si o alta magica. Miscarea unei crengi, o lumina necunoscuta,
stralucirea cerului erau interpretate in primul rand in sens magic, explicatia naturala fiind cel
mai adesea ignorata.

Timpul, in viziunea omului dominat de credinte magice, era o insiruire de zile bune si de zile
rele (faste si nefaste), sarbatorile marcand momentele esentiale ale anului, legate indeosebi
de schimbarea anotimpurilor si fazele muncilor agricole. In mentalitatea magica, spre pilda,
in prima zi a anului se putea afla tot ce se va petrece pana la sfarsitul acestuia. De aici
rezulta vechile obiceiuri de Anul Nou, incepand cu cele din noaptea de 31 decembrie. Atunci
fetele isi ghiceau, ca sa vada daca se vor marita, nu se inchideau usile si nu se dormea pe
intuneric (ca sa intre norocul in casa). Barbatii spargeau cepe, prorocind in foile lor. cum va
fi vremea - uscata sau ploioasa. Roseata cerului, gerul, zapada din ziua de Anul Nou aveau si
ele rosturi de magie meteorologica, "prevestind" belsugul, bucuria, sau nenorociri in cursul
lunilor viitoare. In ziua de Anul Nou se soroceau pomii neroditi, iar animalele "vorbeau intre
ele despre soarta "stapanilor". Credinte magice stau ascunse in sarbatoarea de Arminden,
vestitoarea primaverii, in credintele legate de Rusalii si multe altele.

Cel mai important moment din viata unui individ era considerat, cum este si logic, nasterea.
Actiunile magice menite sa slujeasca viitorului copil incepeau chiar din timpul sarcinii femeii,
care trebuia sa respecte o serie de prescriptii, de indicatii tabu, menite a impiedica
transmiterea unor defecte asupra fiintei din pantecul sau. De aceea, gravida care vedea un
om urat, sau un animal pocit, trebuia "sa-si aduca aminte" de starea in care se afla pentru ca
nu cumva copilul sa semene cu fiintele vazute de ea. De asemenea, nu avea voie sa puna
mana pe flori si apoi pe trup, "ca sa nu aiba copilul pete" ; sa nu dea cu piciorul in caini si
pisici "ca va face copilul cu par pe trup" si altele. In cazul in care uita sau incalca interdictiile,
numai descantatoarele puteau sa-i vina in ajutor. Insa, cand o gravida zarea un om frumos,
ea trebuia sa-i calce pe urma, zicand : "Calcu-ti urma, / iau-ti forma, / pruncul meu / in
chipul tau !"
In timpul nasterii existau, de asemenea, tot felul de indicatii magice: usile sa stea incuiate
"ca sa nu poata nimeni fermeca pe noul nascut" ; copilul sa se nasca pe un obiect oarecare
"ca atunci pe ce gandeste se implineste"; sa nu fie nimic incuiat sau innodat in odaia de
nastere si sa nu stie nimeni in sat ca pe femeie au apucat-o durerile facerii "ca naste mai
usor".

Stiinta a dovedit cu deplina forta ca sta in puterea omului sa aprofundeze cunoasterea

legilor naturii, sa investigheze mai temeinic materia, sa patrunda in tainele cel; mai ascunse
ale vietii. Nu exista nici un domeniu in care stiinta sa nu aiba acces si mai ales sa nu rezolve
problemele cunoasterii. De acest context, superstitiile care nu au nicio legatura cu
realitatea, cu experienta concreta a umanitatii, se detaseaza ca un produs anacronic, de
origine mistica, fara argumente cat de cat justificatoare. In fata prestigiului stiintei, a puterii
ratiunii, orice gest superstitios dincolo de incarcatura sa antagonica, apare ca o expresia a
ignorantei si nu numai atat, ci si ca forma penibila de respingere a valorilor gandirii umane, a
produselor ratiunii obtinute cu uriase sacrificii de-a lungul indelungatei istorii a omenirii.