Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
putea să însemne nimic altceva decât surâs, când nu putea fi luat în niciun caz
drept o mască. Vreau să spun că n-avea, prozatorul, nimic histrionic în el,
marile gălăgii îi erau străine. […] Îi plăcea muzica, nu zgomotul.”
Observăm în Țara îndepărtată o mișcare subtilă a evenimentelor; istorii paralele se continuă pentru a justifica destine și fapte, iar
relatarea animă situații, personaje și evenimente. […] O reală plăcere de a povesti (Eva Nada, moș Poldi) și sugerarea unui pitoresc în
concordanță cu universul rememorat sunt de remarcat. Scriitorul amplifică, observă, vede și, deci, re-creează, neevitând insolitul,
elementul fantastic sau dimensiunea homerică a lucrurilor (cei doi gemeni, Dorca).”
„În linii mari, Țara îndepărtată rescrie micul roman anterior Dejunul pe iarbă și resoarbe materia mai multor povestiri vechi. […]
Roman, în direcția tradițională a unei intrigi dezvoltate până la un punct culminant și la un deznodământ evident, nu este Țara
îndepărtată. Sunt în schimb personaje și situații, episoade și dialoguri. Scopul e de a fixa o lume, acea «țară» pierdută de care vorbeam,
un teritoriu care, deși limitat, rezumă lumea și poate rezuma deci și o epocă. Romanul se organizează în serii de cercuri concentrice […]
Gândit astfel, romanul lui Sorin Titel e o variantă a Hanului Ancuței, mai savant construită. […] Autorul Țării îndepărtate arată însă o
grijă specială interferențelor. Construcția lui are în ea ceva muzical. O voce cheamă alta și cea dea a doua o continuă pe prima, apare
apoi a treia care le completează pe celelalte două. A patra nu le continuă, ci reia fraza de unde a fost ea lăsată, întreruptă și ea de o alta
care introduce un motiv nou pe care vocile ulterioare îl vor lega strâns de cele precedente. […] Pecetea personală a scriitorului e
completată de o adevărată euforie a simțurilor: tot ce ține de tactil, de gustativ, de olfactiv e notat cu precizie și deliciu.”
*Despre viziunea romanescă propusă de Titel, mizând pe idei asemănătoare celor citate mai sus, scrie și Nicolae Ciobanu. Nu rețin aici
decât o trimitere la cotidianul care poate fi surprins printr-o analiză a stilului romanului:
„Amestecul indicibil de banalitate domestică și de «poveste» incredibilă redimensionează totul, încadrând adesea materia romanescă –
altfel de un realism congenital – într-un halou fantastic-tulburător. Nu încape nici o îndoială că de aici provine valoarea celor mai multe
dintre episoadele importante ale romanului, rememorate de eroul narator – adolescentul Andrei – prin intermediul aparent dezordonatelor
dialoguri ce au loc între formidabila povestitoare care este Eva Nada și stăpâna sa. Atragem astfel luarea aminte asupra
„microromanelor” ai căror protagoniști sunt, succesiv, membrii familiei Binder, plutonierul de jandarmi și soția sa, primarul Bantu cu
cei doi fii ai săi surdo-muți, tânăra Dorca, cu visele ei sublim-terifiante, «soldățelul» găsit spânzurat, cu stupefiantul și grotescul
ceremonial al înmormântării și altele.”
NICOLAE CIOBANU, Modernitatea viziunii romanești, în Luceafărul, nr. 39, 28 sept. 1974, p. 3.
*Schimburile de replici dintre mamă și servitoare, ca motor al narațiunii, precum și timpul istoric (perioada războiului și cea imediat
următoare) sunt surprise și de Cornel Regma, în Viața românească (1974), și de Valeriu Cristea, în România literară (1974).
„Sorin Titel are darul de a sugera prin mici detalii, prin scurte episoade răzlețe – întregul. Un chiolhan legionar, violarea culegătoarelor
de prune de către un grup de soldați în debandadă, trecerea avioanelor de bombardament americane, șantajarea de către Bantu a familiilor
amenințate cu deportarea, prezența moldovenilor, loviți de secetă, în Banat etc. recompun pregnant atmosfera acelor ani. Prin ferestrele
bucătăriei în care femeile par total absorbite de colțunașii și poveștile lor banale se vede, am putea spune, istoria.”
VALERIU CRISTEA, Realismul sentimental și poetic, în România literară, nr. 21, 23 mai 1974, pp.10-11.
„O asemenea deschidere către variate modalități creează totuși întrebări în legătură cu elementul de constanță din creația scriitorului.
Nu doar spiritele cu totul refractare înnoirilor pot privi cu suspiciune către un autor care cu fiecare carte explorează un mod de a relata
epic deosebit de cel anterior, iar Sorin Titel tocmai în această situație se găsește. Orice nouă scriere a sa aduce și o schimbare de tehnici
narative și întrebarea este dacă toate sunt cerute implacabil de substanța mesajului. În acest sens nu e fără temei să se observe că Sorin
Titel este foarte preocupat de latura tehnică a scrisului său și poate prea dispus la adopțiuni, prea mobil. Se simte, de acum, nevoia unei
cantonări de mai lungă durată, a stabilizării într-un teren epic, altfel identitatea prozatorului riscând să se risipească prin exces de
nuanțare și veșnice rectificări. […] Este vorba cel mai adesea, în narațiunile lui Sorin Titel, despre umanitatea micilor așezări urbane
din Banat, surprinsă în împrejurările dislocatoare ale războiului sau urmărită în anii imediat ulteriori, așadar în momente când curgerea
molcomă și în toate previzibilă a vieții din vechea provincie a suportat conturbări de proporții. Scriitorul nu e totuși un descriptiv, nu se
rezumă la înfățișarea unor procese umane plasate în cadrul pe care l-am arătat, căci peste tot urmărește un efect transfigurator, o
transportare, prin sugestie, prin suflu poetic, într-un plan de proiecții esențializate.”
G. DIMISIANU, Polivalența realului, în Luceafărul, 18, nr. 45, 8 nov. 1975, p. 1,7.
„Țara îndepărtată evocă o lume strict determinată în timp și spațiu. Ne aflăm în Banat, în perioada războiului (și câțiva ani după),
perioadă în care copilăria înregistrează seismele vremii. […] satul se poate constitui, el însuși, ca erou al cărții. Oamenii lui vin, cei
bătrâni, dintr-o lume străveche, cu o anume patină de noblețe, cu rânduieli încă partiarhale. Ne aflăm în zona unor confluențe de vremuri
și de drumuri.”
„Bucătăria din Țara îndepărtată devine punctul convergent al întâmplărilor locale, povestite și comentate cu o filosofie existențială
foarte lucidă de Eva Nada. Tocmai aceasta este forța romanescă a lui Sorin Titel; elevând o întâmplare oarecare, un sentiment, o ambiție,
le fixează într-o clipă a eternității, într-un loc al spațiului imens, scoțându-le astfel din banalitatea lor aparentă.”
JAN WILLEM BOS – Opera lui Sorin Titel și obsesia morții, în Viața românească - Caiete critice, nr. 1-2, 1984, pp. 172-183.
„Acum, în perioada marilor romane, inaugurată de Țara îndepărtată, vocea naratorului se detașează și devine senină, înțeleaptă,
melancolic surâzătoare. Substanța se luminează dinăuntru și crește din sine până la adevăratele ei dimensiuni.”
LIVIUS CIOCÂRLIE, Adevărul creatorului, în Viața românească - Caiete critice, nr. 1-2, 1984, p. 29.
„Țara îndepărtată trebuie înțeleasă ca având o valoare simbolică și inițiatică. Este lumea armonioasă, existând dincolo de ruptură și
fisură, locul nedegradat, esențial, nesupus disoluției și dezagregării, ignorând căderea. Țara îndepărtată e de fapt o restituire a unui Eden
terestru, un tărâm al candorii, al conștiinței lipsite de culpabilitate, care sfârșește prin a se constitui ca un model de existență și de
moralitate. Spre contururile ei, concomitent reale și ireale, învăluite într-o aură de mit, spre lumina aceea unică, puternică, dar și fascinant
de blândă și tandră, iardiind de-o imanență stranie, căzând de sus și transfigurând totul, se orientează semnificația cea mai profundă a
operei. Spre ea indică queta lui Sorin Titel: căutarea aceea neliniștită, epuizantă, tensionată care-i traversează subiacent întreaga creație,
conferindu-i măreția și unicitatea. Atât viața, cât și opera lui Sorin Titel ne vorbesc, deci, despre un om care nu a putut și nu a vrut să
accepte absurdul, care l-a eludat chiar atunci când el s-a înfățișat sub foma cea mai brutală – a morții.”
Zina MOLCUȚ, Țara îndepărtată, în Viața românească - Caiete critice, nr. 1-2, 1984, p. 54.
*Majoritatea articolelor citate, precum și celelalte articole cuprinse în lista de referințe critice, menționează și discută indicii de spațiu
și timp („țara îndepărtată” ca o țară a copilăriei pierdute; temporalitatea marcată de experiența războiului), tehnicile narative (alternanța
planurilor, inserarea episoadelor cu subiect cotidian, banal, dialogul, eterna povestire), personajele emblematice (Andrei, mama și Eva
Nada; moș Poldi; Bantu și surdomuții etc.), realismul împletit cu elemente de fantastic.
CIOBANU, Nicolae, Modernitatea viziunii romanești, Luceafărul, nr. 39, 28 sept. 1974, p. 3.
CRISTEA, Valeriu, Realismul sentimental și poetic, România literară, nr. 21, 23 mai 1974, pp. 10-11.
REGMAN, Cornel, Unde e Sorin Titel?, Viața românească, nr. 8, august 1974, pp. 22-26.
UNGHEANU, M., Sorin Titel – Țara îndepărtată, Luceafărul, nr. 23, 8 iunie 1974, p. 2.
VLAD, Ion, Narațiunea românească, Tribuna, nr. 37, 12 sept. 1974, p.2.
CRISTEA, Valeriu, Sorin Titel – Le pays lointain, Revue Roumaine, 29, nr. 1, 1975, pp. 110-111.
DIMISIANU, G. Polivalența realului, Luceafărul, 18, nr. 45, 8 nov. 1975, p. 1,7.
SILVESTRI, Artur, Tehnică sau substanță?, Luceafărul, nr. 13, 29 martie 1975, p. 1,6.
URICARIU, Doina, Polivalența realismului, Luceafărul, 19, nr. 28, 10 iulie 1976, p. 2.
C. UNGUREANU, Cadrul unui experiment, în Tribuna, 21, nr.7, 17 feb. 1977, p. 9.