1.

Școala Clasică

1.1. Managementul Științific – Frederick Taylor – „Principles of

Scientific Management” (1911)

Principii:
 dezvoltarea unei concepţii ştiinţifice despre actul şi procesul
managerial;
 selecţia ştiinţifică a personalului;
 pregătirea ştiinţifică a personalului şi dezvoltarea sa;
 cooperarea strânsă dintre conducere şi angajaţi;
 diviziunea muncii individuale şi fizice;
 amplificarea conţinutului economic al muncii cadrelor tehnice;
 analiza procesului de muncă prin descompunerea în elemente
componente;
 evidenţa strictă a timpului de muncă şi normarea muncii;
 unificarea şi standardizarea uneltelor de muncă şi proceselor
tehnologice;
 aplicarea salarizării în acord pe baza unor indicatori specifici;

Aspecte cheie:
 studiu atent al mișcării executanților
 sarcina esențială a managerilor este organizarea muncii (a locurilor
de muncă)
 descompunerea proceselor de muncă în componente simple

1.2. Managementul Administrativ – Henry Fayol – „Administration.

Industrielle et Generale” (1949)

Principii:
 diviziunea muncii;
 autoritatea;
 disciplina;
 unitatea de comandă;
 subordonarea intereselor individuale faţă de cele ale întreprinderii;
 remunerarea cinstită şi corectă;
 centralizarea ca soluţie optimă pentru fiecare caz în parte;
 ierarhia;
 comenzile (reprezentând materialele şi oamenii) să se afle în locurile
şi la timpul potrivit;
  echitatea (managerii trebuie să fie corecţi şi amabili cu
subordonaţii);
 stabilitatea personalului;
 iniţiativa să fie liberă, chiar cu riscul unor greşeli;
 spiritul de echipă.

Aspecte cheie:
 s-a concentrat pe latura managementului care se ocupă cu
„conducerea” unei întreprinderi
 a evidențiat funcțiunile unei întreprinderi (tehnică, comercială,
financiară, de securitate, contabilă şi administrativă)
 a identificat cinci atribute ale funcțiunii administrative: prevederea,
organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

1.3. Managementul Birocratic – Max Weber – „The Theory of Social

and Economic Organizations” (1947)

Principii:
 ierarhie clar definită;
 înaltă diviziune a muncii;
 promovarea pe bază de abilitate şi de cunoştinţe de specialitate, prin
examinare, în concordanţă cu pregătirea şi experienţa;
 sistem centralizat de documente scrise;
 reguli precise privind sarcinile şi drepturile angajaţilor.

2. Școala Relațiilor Umane (Management Comportamental)

2.1. Piramida Nevoilor lui Maslow

Nevoi de autorealizare

Nevoi de stimă

Nevoi de relaţii sociale

Nevoi de siguranţă şi securitate

Nevoi fiziologice

2.2. Frederick Herzberg – Teoria Satisfacției și a Insatisfacției

 Două grupe de factori de motivare – factori extrinseci ( generatori
insatisfacție) și factori intrinseci (generatori de satisfacție).
Factori extrinseci:
 Politica de personal
 Stilul de supraveghere
 Condițiile de muncă
 Relațiile interpersonale
 Salariul
Factori intrinseci:
 Realizarea proprie
 Interesul pentru muncă
 Responsabilitatea de promovare și de dezvoltare personală
 Gradul de autonomie în executarea sarcinilor

3. Managementul Modern

3.1. Școala cantitativă - adaptează instrumentarul matematico-statistic la

cerinţele practicii sociale.

3.2. Școala sistemică – orice entitate trebuie privită ca un sistem.

3.3. Școala contextuală – activitățile practice ale managerilor depind de

un ansamblu de circumstanțe, specific fiecărui context, fiecărei
situație în parte.

Peter Drucker – a pus bazele funcțiilor managementului:

 PREVIZIUNEA - stabilirea obiectivelor întreprinderii;
 ORGANIZAREA - organizarea producţiei şi a muncii;
 COORDONAREA - motivarea şi comunicarea;
 ANTRENAREA - dezvoltarea capacităţii şi performanţelor
oamenilor.
 CONTROL-EVALUAREA - stabilirea metodelor de măsurare a
performanţelor şi evaluarea;
Herbert A. Simon – a studiat comportamentul managerilor decidenți și a
identificat o serie de factori care limitează gradul în care managerii sunt
perfect raționali în momentul în care iau o decizie.
 decidenţii pot avea informaţii inadecvate în privinţa naturii
problemei de decis, despre posibilele alternative şi asupra
punctelor lor tari şi/sau limitări;
 timpul şi factorii de cost restrâng, deseori, cantitatea de informaţie
care poate fi culeasă cu privire la o decizie anume sau ceva de
rezolvat;
 percepţiile decidenţilor privind importanţa relativă a diferitelor părţi
de informaţii sau date pot determina ca aceşti decidenţi să treacă cu
vederea, sau să ignore informaţia critică;
 partea din memoria umană care este folosită în elaborarea deciziilor
poate reţine numai o cantitate relativ mică de informaţii la un
moment dat;
 capacităţile de calcul asociate cu inteligenţa limitează gradul sau
nivelul în care decidenţii pot determina deciziile optime chiar
presupunând că informaţia perfectă a fost adunată.

Henry Mintzberg – a identificat trei categorii de roluri pe care și le pot

asuma managerii:
 interpersonale – figurație, legătură, moderator;
 informaționale – purtator de cuvânt, observator, recipient;
 decizionale – antreprenorial, mântuitor al dezordinii, distribuitor de
resurse, negociator.

Thomas Peters și Robert Waterman – In Search of Excellence (1982) –

considerată cea mai bună carte din domeniul afacerilor. În urma studiilor
lor, au identificat o serie de principii care stau la baza performanței
companiilor:
 orientarea spre acţiune (prosperitatea întreprinderii este determinată
de acţiune);
 apropierea de consumator, învăţând de la clienţii firmei;
 autonomia şi antreprenoriatul – asumarea riscului, împărţirea pe
mici companii şi gestionarea lor independentă;
 creşterea productivităţii prin motivarea oamenilor;
 o linie consecventă în afaceri – cunoaşterea proceselor de bază ale
organizaţiei;
 consecvenţă în susţinerea acelor acţiuni care aparţin domeniului în
care individul este calificat – succes susţinut de competenţă;
 opţiunea pentru forme simple de organizare;
 gestionarea abilă a resurselor.