Sunteți pe pagina 1din 2

Primul tablou se deschide cu formula specifica basului (A

fost odata ca-n povesti...) care anticipeaza caracterul ireal al


universului creat. Iubirea fetei pentru Luceafar ia nastere in
starea de vis, intr-un cadru nocturn, realizat prin motive
romantice (marea, castelul, fereastra, oglinda). Cei doi
comunica in vis, calea de a evada din spatiul concret, fata
cerandu-i sa coboare in lumea ei (Cobori in jos, luceafar
bland/ Alunecand pe-o raza...). Luceafarul i se infatiseaza in
chip angelic apoi demonic, aspectul sau fiind in opozitie,
precum elementele genezice: cerul si marea/soarele si
noaptea. Diferenta dintre ei este evidentiata de luceafar prin
perechea de antonime nemuritor/muritoare. Dar iubirea
depaseste orice divergenta si se exprima prin sacrificiul
absolut. (el vrea sa renunte la viata vesnica pentru ea)

Al doilea tablou dezvaluie povestea de dragoste dintre fata de


imparat si sluga. Cei doi se numesc Catalin si Catalina ce
evidentiaza de altfel, nivelul comun la care se afla amandoi si
au parte de o iubire simpla, pamanteasca. Acesta ii propune
o alternativa banala, de a fugi in lume, pe masura conditiei
lor umane.(Hai si-om fugi in lume....).

Al treilea tablou surprinde zborul Luceafarului catre


Demiurg. Acesta cere dezlegarea de nemurire, in numele
dragostei ideale pt care e in stare de sacrificiu. Cererea sa
este respinsa, intrucat caderea lui ar duce la haos.

Tabloul al patrulea marcheaza restaurarea ordinii cosmice


prin intoarcerea Luceafarului pe cer. Catalin si Catalina refac
imaginea cuplului primordial. Luceafarul isi intelege
superioritatea si accepta soarta. Cercul vostru
stramt sugereaza inchiderea si limitarea lumii umane in
comparatie cu lumea lui, un orizont infinit. Acesta isi asuma
eternitatea si renunta la dragostea odata simtita pentru fata de
imparat.

In concluzie, poemul romantic Luceafarul este o alegorie pe


tema geniului si o meditatie asupra conditiei umane duale.