S.C. EUROTRAINING SOLUTION S.R.L.

Calea Plevnei nr. 139, corp B, sector 6;

RO-060011;Bucureşti
Cod unic de înregistrare: 15398894; J40/5877/2003
Tel.: 021-313.01.64 Fax: 021-313.01.67 e-mail: office@ e-trainings.ro
www.e-trainings.ro

REGLEMENTĂRI TEHNICE SUPLIMENTARE

PENTRU GRADELE III ȘI IV

EL 5-7 Rev 2

2019

EUROTRAINING SOLUTION S.R.L.

este membru al:

Asociația Patronală a
Furnizorilor de Formare Profesională din România
Verificator: ing. Marie-Jeanne Iordache
Redactat: ing. Vasile Iordache
Revizia: 0 1 2 3 4

Reproducerea integrală sau parţială a textului din această broşură este permisă numai cu acordul prealabil
scris al S.C. EUROTRAINING SOLUTION S.R.L
 EL 5-7 Rev 2

CUPRINS

1. Normativ privind metodologia de calcul al curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice cu

tensiunea sub 1kV 1

2. Normativ privind alegerea izolaţiei, coordonarea izolaţiei şi protecţia instalaţiilor

electroenergetice împotriva supratensiunilor 6

3. Normativ pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1000 V
(Extras) 22

4. Extrase din normative tehnice energetice bibliografie pentru examenul de autorizarea

electricienilor (extras) 35

5. Normativ pentru proiectarea şi execuţia reţelelor de cabluri electrice (Extras) 47

6. Prescripţii generale de proiectare a reţelelor electrice (extras) 58

7. Normativ pentru construcţia instalaţiilor electrice de conexiuni şi transformare cu tensiuni peste

1 kV (Extras) 65

8. Instrucţiuni pentru dimensionarea şi verificarea instalaţiilor electroenergetice la solicitări

mecanice şi termice, în condiţiile curenţilor de scurtcircuit (Extras) 70

9. Normativ pentru proiectarea şi executarea liniilor electrice aeriene de joasă tensiune (Extras)
78

10. Instrucţiuni pentru compensarea energiei reactive în reţelele electrice ale furnizorilor de energie
şi la consumatorii industriali şi similari (Extras) 83

11. Normativ pentru proiectarea reţelelor electrice de distribuţie publică –(extras) 85

12. Normativ privind metodologia de calcul al curenţilor de scurtcircuit în reţelele electrice cu

tensiunea peste 1kV 91

13. Metodologie privind determinarea secţiunii economice a conductoarelor în instalaţii electrice de

distribuţie de 1 - 110 kV 109
 NTE 006/06/00
(Înlocuieşte PE 134 - 2/1996)
4. NORMATIV
PRIVIND METODOLOGIA DE CALCUL AL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT
ÎN REŢELELE ELECTRICE CU TENSIUNEA SUB 1 kV
(Extras)
1. Scop
1.1. Scopul normativului este de a prezenta o metodă practică de calcul a curenţilor de scurtcircuit într-o reţea de
joasă tensiune. Această metodă corespunde riguros PE 134/1995 şi conduce la rezultate prudente şi suficient
de exacte.
1.2. Sunt luaţi în considerare doi curenţi, care diferă în amplitudine:
a) curentul de scurtcircuit maxim care provoacă cele mai mari efecte termice şi electromagnetice şi care
determină caracteristicile necesare ale echipamentului electric; corespunde regimului cu toate elementele
sistemului energetic de distributie în funcţiune (surse şi reţea).
b) curentul de scurtcircuit minim care poate servi la reglajul dispozitivelor de protecţie, la verificarea
condiţiilor de pornire a motoarelor ş.a; corespunde regimului cu număr minim de elemente (surse şi reţea)
care poate asigura alimentarea consumului
2. Domeniu de aplicare
2.1. Normativul se referă la calculul curenţilor de scurtcircuit în reţelele de joasă tensiune de curent alternativ, cu
frecvenţa nominală - 50 Hz. Normativul se referă numai la reţelele radiale de joasă tensiune.
2.2. Normativul are la bază "Normativul privind metodologia de calcul a curenţilor de scurtcircuit în reţelele
electrice cu tensiunea peste 1 kV" (PE 134/1995). El este aplicabil dacă sunt îndeplinite condiţiile
simplificatoare prevăzute.
3. Definiţii
3.1. Defect - modificarea locală a unui circuit electric (de exemplu ruperea unui conductor, slăbirea izolaţiei).
3.2. Scurtcircuit - legătura galvanică - accidentală sau voită, printr-o impedanţă de valoare relativ redusă, între
două sau mai multe puncte ale unui circuit care, în regim normal, au tensiuni diferite.
3.3. Scurtcircuit departe de generator - un scurtcircuit în timpul căruia valoarea componentei simetrice de c.a.
rămâne practic constantă
3.4. Curent de scurtcircuit - curentul care se închide la locul de scurtcircuit, produs de un defect sau de o manevră
incorectă într-o reţea electrică. Curentul de scurtcircuit este iniţial asimetric în raport cu axa de timp şi poate
fi descompus într-o componentă de curent periodică (simetrică) şi o componentă aperiodică
● Notă: se evidenţiază diferenţa dintre curentul la locul de defect şi curenţii care circulă în ramurile
retelei după producerea scurtcircuitului.
i Notă: în prezenta instrucţiune, care se referă la scurtcircuite departe de generator, se admite, în toate
înfăşurătoarea superioară
ip
componenta aperiodică
"
2 2  Ik
A 2  2  Ik 
2  2  Ik"
0 t
înfăşurătoarea inferioară
Fig. 1  variaţia curentului de scurtcircuit în cazul unui defect
departe de generator (reprezentare schematică):
Ik”  curentul iniţial de scurtcircuit; ip  curentul de scurtcircuit
de şoc; Ik  curentul permanent de scurtcircuit.
3.5. Curentul aport la scurtcircuit - curentul care parcurge laturile reţelei în condiţiile unui scurtcircuit într-un
punct al aceasteia.
3.6. Curent de scurtcircuit (prezumat) - curentul care ar circula dacă scurtcircuitul ar fi înlocuit cu unul ideal
printr-o impedanţă nulă, fără nici o modificare a alimentării
3.7. Curentul de scurtcircuit simetric - valoarea efectivă a componentei simetrice (a curentului alternativ c.a.) cu
o frecvenţă egală cu cea de exploatare, componenta aperiodică a curentului fiind neglijată.
3.8. Curentul iniţial de scurtcircuit I“k - valoarea efectivă a componentei simetrice a c.a. de scurtcircuit în
momentul producerii scurtcircuitului, dacă impedanţa rămâne constantă.
1 2
3.9. Puterea de scurtcircuit iniţială S“k - (mărime convenţională)
√ ⋅ ⋅
unde U N - tensiunea nominală a reţelei.
3.10. Curentul de scurtcircuit de şoc ip (işoc) - valoarea instantanee maximă posibilă a unui curent de scurtcircuit
Această valoare depinde de momentul apariţiei scurtcircuitului (valoarea şi faza tensiunii electromotoare).
Calculul se face luându-se în considerare condiţiile de fază şi de moment în care se produc curenţii maximi
posibili.
3.11. Curentul de trecere ID - valoarea maximă instantanee a curentului care parcurge o siguranţă fuzibilă sau
bobina de declanşare a unui aparat de deconectare rapidă în timpul funcţionării acesteia
3.12. Curentul de rupere Ib (Ir) - valoarea efectivă a unei perioade complete a componentei simetrice de c.a. la un
scurtcircuit net în momentul separării primului pol al unui aparat de comutaţie
3.13. Curentul permanent de scurtcircuit Ik - valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit care rămâne după
trecerea fenomenelor tranzitorii. Această valoare depinde de caracteristicile reţelei şi de caracteristicile
reglajului de tensiune ale generatoarelor.
3.14. Curentul motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit IRS - cea mai mare valoare efectivă a curentului unui
motor asincron cu rotorul în scurtcircuit alimentat la tensiunea nominală UNM şi la frecvenţa nominală.
3.15. Circuit electric echivalent - un model de descriere a funcţionării unui circuit printr-o reţea cu elemente ideale
3.16. Sursă de tensiune - un element activ care poate fi reprezentat printr-o sursă de tensiune ideală independentă
de toţi curenţii şi toate tensiunile din circuit, în serie cu un element pasiv.
3.17. Tensiunea nominală a sistemului UN este tensiunea prin care se denumeşte o reţea şi la care se face referire
pentru anumite caracteristici de funcţionare a reţelei. Reprezintă tensiunea între faze standardizată la care o
reţea este proiectată să funcţioneze şi în raport cu care se asigură funcţionarea optimă a sistemului. Tensiunile
nominale sunt standardizate.
3.18. Tensiunea de exploatare U - valoarea medie a tensiunii la care este exploatată o reţea în regim normal.
Valoarea acesteia este, de regulă, raportată la tensiunea nominală. Se consideră a fi tensiunea în punctul de
scurtcircuit înainte de apariţia acestuia.
3.19. Sursa echivalentă de tensiune ⁄√3 - tensiunea ideală a sursei, care se aplică în punctul unde se produce
scurtcircuitul, în reţeaua de succesiune pozitivă, ca singura tensiune activă a sistemului.
3.20. Factorul de tensiune c - raportul dintre tensiunea sursei echivalente de tensiune şi tensiunea ⁄√3
Introducerea factorului c este necesară, deoarece pe de o parte tensiunea variază în timp şi spaţiu,
datorită schimbării ploturilor la transformatoare, iar pe de altă parte, în cazul adoptării unor metode
simplificate (în care se neglijează sarcinile şi capacităţile), el are rolul unui factor de corecţie.
3.21. Impedanţe de scurtcircuit la locul de defect K.
● Impedanţa pozitivă ( Zk+) (impedanţa directă) a unui sistem trifazat de tensiune alternativă - impedanţa
pe fază într-un sistem de succesiune pozitivă (directă) văzută de la locul de defect K.
● Impedanţa negativă ( Zk-) (impedanţa inversă) a unui sistem trifazat de tensiune alternativă -
impedanţa pe fază într-un sistem de succesiune negativă (inversă) văzută de la locul de defect K.
cazurile
Z+ = Z -
● Impedanţa zero (Zk0) (impedanţa homopolară) a unui sistem trifazat de tensiune alternativă -
impedanţa pe fază într-un sistem de succesiune zero (homopolară) văzută de la locul de defect K; se
include şi impedanţa dintre neutru şi pământ 3ZN.
● Impedanţa de scurtcircuit a unui sistem trifazat (Zk) - formă prescurtată de exprimare pentru
impedanţa pozitivă, în cazul calculelor curenţilor de scurtcircuit trifazaţi
3.22. Impedantele de scurtcircuit ale echipamentului electric
● Impedanţa de scurtcircuit pozitivă (Z+) a unui echipament electric - raportul dintre tensiunea
fază - neutru şi curentul de scurtcircuit corespunzător fazei unui echipament alimentat de un
sistem de tensiuni de succesiune pozitivă.
● Impedanţa de scurtcircuit negativă (Z-) a unui echipament electric - raportul dintre tensiunea
fază - neutru şi curentul de scurtcircuit corespunzător fazei unui echipament alimentat de un
sistem de tensiuni de succesiune negativă.
● Impedanţa de scurtcircuit zero (Z0) a unui echipament electric - raportul dintre tensiunea pe fază
(fază - pământ) şi curentul de scurtcircuit al unei faze a echipamentului electric când acesta este
alimentat de la o sursă de tensiune de tensiune alternativă, dacă cele trei conductore de fază,
paralele, sunt utilizate pentru alimentare şi un al patrulea conductor şi pământul drept conductor
de întoarcere.
3.23. Timp minim de deconectare – tmin - cel mai scurt timp între începutul unui curent de scurtcircuit şi prima
separare a contactelor unui pol al aparatului de deconectare.
 Timpul t min este suma dintre timpul cel mai scurt de acţionare al releului şi cel mai scurt timp de deschidere al Pentru reţeaua de medie tensiune se cunoaşte curentul de scurtcircuit simetric iniţial I"ks la nivelul barelor
întreruptorului. colectoare şi implicit – ” √3 ”
4. Metode generale şi ipoteze de calcul Cu aceste date se poate determina valoarea absolută a impedanţei de scurtcircuit:
4.1 Condiţii prevăzute în normativ pentru calculul curentului de scurtcircuit
”
a) scurtcircuitul este departe de generator şi este alimentat într-un singur punct al reţelei de alimentare cu energie √3 ”
electrică; 4.5.2. Transformatoare
b) reţeaua de joasă tensiune nu este buclată (chiar dacă este buclabilă constructiv, ea funcţionează radial); Impedanţa de scurtcircuit pozitivă a transformatoarelor cu două înfăşurări
c) valorile tensiunii de alimentare şi impedanţele elementelor componente ale reţelei se consideră constante;
d) nu sunt luate în considerare rezistenţele de contact şi impedanţele de defect;
e) un scurtcircuit polifazat este simultan pe toate fazele;
f) curenţii de scurtcircuit nu sunt calculaţi pentru defectele interne ale unui cablu dintr-un ansamblu de cabluri în unde
paralel; %
⋅ ; ;
g) configuraţia reţelei nu se modifică pe durata scurtcircuitului. Numărul fazelor implicate în defect rămâne 100
acelaşi;
h) Capacităţile liniilor şi admitanţele în paralel cu elementel pasive (sarcini) sunt neglijate unde:
i) nu sunt luate în considerare dublele puneri la pământ în puncte diferite; UN - tensiunea nominală;
j) Influenţa motoarelor se neglijează numai în condiţiile prevăzute în normativ; SNT - puterea nominală a transformatorului;
k) comutatoarele de prize ale transformatoarelor se consideră pe poziţia principală; uk - tensiunea de scurtcircuit;
l) se consideră impedanţa pozitivă egală cu cea negativă Z+ = Z— PkT - pierderile totale în înfăşurare la curentul nominal;
m) În calculul curenţilor de scurtcircuit, pentru aparatele de comutaţie şi protecţie din circuitele electrice de joasă
tensiune, valoarea reactanţei este neglijabilă Raportul de transformare RT/XT scade în funcţie de mărimea transformatorului.

4.2. Componente simetrice 4.6. Curenţii de scurtcircuit trifazat simetric

4.2.1. Calculul curenţilor de scurtcircuit nesimetric este uşurat de utilizarea metodei componentelor simetrice
4.2.2. Pentru reţelele de joasă tensiune, depărtate de generator, analizate în normativ sunt considerate
impedanţele de scurtcircuit pozitivă Z+ şi zero Z0 (deoarece se admite Z+ =Z- ).
4.2.3. Impedanţa de scurtcircuit pozitivă Z + , la locul de scurtcircuit K se obţine aplicând în K un sistem
simetric direct de tensiuni. Toate maşinile rotative sunt considerate scurtcircuitate în amonte de impedanţele
lor interne.
4.2.4. Impedanţa de scurtcircuit zero Z0, la locul de scurtcircuit K se obţine aplicând o tensiune alternativă între
fazele scurtcircuitate şi întoarcerea comună.
4.3. Sursă de tensiune echivalentă
4.3.1. Curentul de scurtcircuit în punctul de scurtcircuit K este obţinut cu ajutorul unei surse de tensiune
echivalentă aplicată în reţeaua directă, în acest punct K. Tensiunea acestei surse este ⁄√3 şi este singura
tensiune activă din reţea. Toate celelalte tensiuni active (ale reţelelor de alimentare, maşinilor sincrone şi
asincrone) sunt anulate, adică sunt scurtcircuitate în amonte de impedanţele lor interne. Conform condiţiilor
stabilite,toate capacităţile liniilor şi admitanţele paralele (sarcinile) sunt neglijate
4.3.2. Factorul c depinde de tensiunea reţelei şi diferă după cum se efectuează calculul pentru curentul de
scurtcircuit minim sau maxim. Valorile factorului c sunt date în normativ.
4.4. Contribuţia motoarelor asincrone
4.4.1. Motoarele asincrone racordate la MT şi JT sunt elemente dinamice ale sistemului electroenergetic care
contribuie la cuentul iniţial de scurtcircuit simetric I”k , la curentul de scurtcircuit de soc ip, la curentul
simetric de rupere Ib şi în cazul scurtcircuitelor nesimetrice contribuie şi la valoarea curentului de scurtcircuit
Ik.
4.4.2. Contribuţia motoarelor asincrone, la curentul de scurtcircuit în cadrul reţelelor de joasă tensiune, poate fi
neglijată dacă nu este mai mare de 5% fată de curentul de scurtcircuit iniţial calculat fără influenţa motoarelor.
Aceasta revine la o verificare că suma curenţilor motoarelor conectate direct la reţea, nu prin intermediul
transformatoarelor, nu depăşeşte 1% din curentul iniţial de scurtcircuit simetric fără influenţa motoarelor.
4.5. Impedanţele de scurtcircuit
4.5.1. Reţeaua de alimentare cu UN > 1 kV
Reţeaua de alimentare cu UN>1 kV (de regulă de medie tensiune) se caracterizează prin curentul de scurtcircuit
pe care l-ar genera în cazul unui scurtcircuit la bara de înaltă tensiune.
Sursa reţelei o constituie chiar transformatorul care face legătura între înaltă şi joasă tensiune
În reţeaua de alimentare transformatoarele, cablurile, liniile aeriere, bobinele au impedanţele de succesiune
pozitivă şi negativă egale.
4.6.1. Un calcul complet de scurtcircuit trebuie sa dea variaţia în timp a curenţilor la punctul de scurtcircuit, de
la începutul acestuia până la eliminarea lui, în corelaţie cu valorile instantanee ale tensiunii la începutul
scurtcircuitului.
4.6.2.Evoluţia curentului de scurtcircuit este direct influenţată de poziţia locului de scurtcircuit faţă de sursa de
alimentare.
●În cazul în care scurtcircuitul este departe de generator acesta poate fi considerat ca fiind suma a două
componente:
- componenta periodică cu o amplitudine constantă pe întreaga perioadă a scurtcircuitului
- componenta aperiodică care la început are o valoare iniţială iar apoi tinde către zero
4.6.3. Pentru calculul curenţilor de scurtcircuit intr-un sistem cu generatoare, posturi de transformare, motoare,
etc., nu numai aflarea curentului iniţial de scurtcircuit simetric şi curentul de şoc, este necesară dar şi
curentul de scurtcircuit simetric de rupere cât şi curentul permanent .
●În acest caz curentul de scurtcircuit simetric de rupere este mult mai mic decât curentul iniţial de
scurtcircuit simetric dar curentul de scurtcircuit permanent este mai mic decât curentul de
scurtcircuit simetric de rupere .
4.6.4. Pentru calculul curentului iniţial de scurtcircuit simetric este permis să considerăm impedanţa pozitivă
egală cu impedanţa negativă.
4.6.5.Tipul de scurtcircuit care conduce la curentul maxim de scurtcircuit depinde de valoarea impedanţei de
succesiune pozitivă, negativă şi respectiv zero.
4.6.6.Pentru a calcula curentul iniţial de scurtcircuit simetric , curentul de scurtcircuit simetric de rupere cât şi
curentul de scurtcircuit permanent , la locul unde apare scurtcircuitul, sistemul se reduce la o impedanţă
echivalentă de scurtcircuit la locul de scurtcircuit.
4.6.7.În calculul curenţilor maximi de scurtcircuit de joasă tensiune nu se iau în considerare impedanţele unor
elemente ca: bare colectoare, transformatoare de curent, contacte, etc.
4.6.8. Curentul iniţial de scurtcircuit - I“k
Cu tensiunea sursei echivalente, ⁄√3 în K, punctul de scurtcircuit şi impedanţa ZS (ZS = Z +) curentul de
scurtcircuit simetric iniţial se determină cu relaţia:
⋅
√3 ⋅
4.6.9. Curentul de scurtcircuit de şoc – işoc
Curentul de scurtcircuit de şoc este dat de relaţia:
ș ⋅ √2 ⋅
● Factorul χ în funcţie de raportul R/X sau X/R al impedanţei echivalente de scurtcircuit se obţine din figura
alăturată. R respectiv X reprezintă valorile echivalente ale acestora, de la sursă la punctul de scurtcircuit
Factorul χ poate fi şi calculat cu ecuaţia aproximativă:

3 4
 χ = 1,02 + 0,98e-3R/X

Factor de şoc pentru circuite serie ca o funcţie de:

a – raportul R/X; b – raportul X/R

4.6.10. Curenţii de scurtcircuit simetric de rupere Ir şi permanent Ik

● Pentru un scurtcircuit departe de generator, curentul de scurtcircuit simetric de rupere Ir şi curentul de
scurtcircuit permanent Ik sunt egali cu curentul de scurtcircuit iniţial I“k:
Ir = Ik = I“k

5. Curentul de scurtcircuit bifazat

5.1. În timpul scurtcircuitului impedanţa de succesiune negativă este aproximativ egală cu impedanţa de succesiune
pozitivă indiferent de locul unde apare scurtcircuitul, aproape sau departe de generator.
5.2. La tensiunea sursei echivalente ⁄√3 aplicată în punctul de scurtcircuit K şi cu impedanţa de scurtcircuit
pozitivă Z+ = ZS = Z-, curentul iniţial de scurtcircuit bifazat este dat de relaţia:
⋅ √3
⋅
2⋅ 2
unde Ik este dat de relaţia:
⋅
√3 ⋅
5.3. Curentul de scurtcircuit de şoc işoc2:
√3
ș ⋅ ș
2
unde işoc este dat de relaţia
ș ⋅ √2 ⋅
● Pentru un scurtcircuit bifazat (izolat de pământ) factorul χ este acelaşi ca pentru un scurtcircuit trifazat, cu
ipotezele acceptate în normativ.

6. Curentul de scurtcircuit monofazat (fază - pământ)

6.1. Cu tensiunea sursei echivalente ⁄√3 aplicată în punctul de scurtcircuit K, impedanţa pozitivă Z+ şi impedanţa
zero Z 0, curentul de scurtcircuit iniţial este dat de relaţia:
√3 ⋅ ⋅
2⋅
iar curentul de şoc – işoc1:
ș ⋅ √2 ⋅
Pentru simplificare , χ poate fi luat cu aceeaşi valoare ca în cazul scurtcircuitului trifazat.
6.2. În reţelele cu neutrul izolat nu există curent de scurtcircuit monofazat
● Pentru calculul curenţilor de punere la pământ în reţelele de joasă tensiune care pot apare în acest caz se vor
folosi indicaţiile din PE 134/1995 pentru reţele cu tensiunea peste 1 kV.

5
 NTE 001/03/00
1. NORMATIV
PRIVIND ALEGEREA IZOLAŢIEI, COORDONAREA IZOLAŢIEI
ŞI PROTECŢIA INSTALAŢIILOR ELECTROENERGETICE
ÎMPOTRIVA SUPRATENSIUNILOR
(Înlocuieşte PE 109/1992)
1. SCOP
Scopul normativului este de a promova şi impune reguli şi cerinţe tehnice minimale pentru alegerea izolaţiei,
coordonarea izolaţiei şi protecţia împotriva supratensiunilor a instalaţiilor electroenergetice pentru a se asigura
o funcţionare sigură şi economică a acestora.
2. DOMENIU DE APLICARE
2.1. Normativul se aplică la alegerea şi coordonarea izolaţiei liniilor şi instalaţiilor electrice (denumite pe scurt
instalaţii electroenergetice) de curent alternativ, cu tensiunea nominală mai mare de 1000 V, ţinând seama de
caracteristicile zonei (grad de poluare, altitudine etc.) în care este amplasată instalaţia.
● De asemenea, normativul se aplică la proiectarea instalaţiilor de protecţie împotriva supratensiunilor
pentru instalaţii electroenergetice de curent alternativ, cu tensiunea nominală mai mare de 1000 V.
2.2. Normativul nu se aplică instalaţiilor electroenergetice a căror proiectare, construcţie şi exploatare se
reglementează prin prescripţii tehnice speciale, ca de exemplu
● instalaţii electrice pentru tracţiunea electrică
● instalaţii electrice pentru alimentarea minelor şi carierelor
● instalaţii electrice din medii explozive etc
2.3. Normativul este obligatoriu pentru toate instalaţiile (din domeniul de aplicare), care se proiectează de la data
intrării în vigoare
2.4. Adaptarea instalaţiilor electroenergetice existente la prevederile normativului se va face în măsura în care
experienţa de exploatare arată că sunt necesare modificări în sensul noului normativ, justificate prin frecvenţa
evenimentelor. Adaptarea se va face din iniţiativa entităţilor care au în gestiune/proprietate instalaţiile
respective.
2.5. În afară de prevederile normativului se va ţine seama şi de prevederile din standardele, prescripţiile şi
normativele tehnice în vigoare şi de standardele profesionale ale furnizorului de echipament şi materiale
2.6. Înlocuirea tipului de izolaţie şi de echipamente, prevăzute în proiecte, sau modificarea schemei de protecţie a
instalaţiilor împotriva supratensiunilor se va face în toate cazurile numai cu avizul unui proiectant de
specialitate, care va avea în vedere respectarea tuturor prevederilor din prezentul normativ.
3. DEFINIŢII
3.1. Coordonarea izolaţiei constă în alegerea rigidităţii dielectrice a echipamentelor, în funcţie de tensiunile care
pot apărea în reţeaua pentru care aceste echipamente sunt destinate, luând în considerare condiţiile de mediu
în care funcţionează precum şi caracteristicile dispozitivelor de protecţie disponibile. Ea are drept scop
reducerea la un nivel acceptabil, din punct de vedere economic şi al exploatării, a posibilităţii ca solicitările
dielectrice rezultate, aplicate echipamentelor, să provoace deteriorarea izolaţiei acestora sau să le afecteze
continuitatea de funcţionare.
3.2. Tensiune nominală a unei reţele trifazate (Un): Valoarea efectivă a tensiunii între faze, prin care este
denumită reţeaua şi la care se referă unele caracteristici de funcţionare ale acesteia.
3.3. Tensiune cea mai ridicată a reţelei (Us): Valoarea efectivă maximă a tensiunii între faze, care poate să apară
în orice moment şi în orice punct al reţelei în condiţii normale de funcţionare. Această valoare nu ţine seama
de variaţiile tranzitorii datorate, de exemplu, manevrelor din reţea şi nici de variaţiile temporare ale tensiunii
datorate unor condiţii anormale din reţea, de tipul defectelor sau declanşărilor bruşte de sarcini importante.
3.4. Tensiune cea mai ridicată pentru echipament (Um): Cea mai mare valoare efectivă a tensiunii între faze
pentru care echipamentul este proiectat să funcţioneze din punctul de vedere al izolaţiei acestuia şi al unor alte
caracteristici ce pot fi legate de această tensiune în documentele tehnice normative specifice pentru fiecare
echipament în parte.
● Această tensiune trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea tensiunii celei mai ridicate a reţelei în
care va fi utilizat echipamentul.
3.5. Supratensiune: Orice tensiune, dependentă de timp, între un conductor de fază şi pământ sau între
conductoarele de fază, a cărei valoare sau valori de vârf depăşesc valoarea de vârf Um respectiv Um , - temperatura
corespunzătoare tensiunii celei mai ridicate pentru echipament.
3.6. Supratensiune de comutaţie: Supratensiunea fază-pământ sau între faze care apare într-un punct dat al
reţelei datorită unei operaţii de comutare, a unui defect sau altor cauze şi a cărei formă poate fi asimilată în
6 7
ceea ce priveşte coordonarea izolaţiei cu cea a impulsurilor standardizate utilizate pentru încercările cu impuls
de tensiune de comutaţie. Supratensiunile de acest tip sunt, de obicei, puternic amortizate şi de scurtă durată.
3.7. Supratensiune temporară: O supratensiune sub forma unor oscilaţii neamortizate sau slab amortizate între
fază şi pământ sau între faze, care apare într-un punct dat al unei reţele, pentru o durată relativ mare.
● Supratensiunile temporare sunt provocate, de obicei, de comutaţii sau de apariţia de defecte (de
exemplu, variaţii bruscă a unor sarcini importante, defecte monofazate) şi/sau de fenomene neliniare
(ferorezonanţă, armonici).
● Supratensiunile temporare se caracterizează prin amplitudine, frecvenţă, durată totală sau coeficient
de amortizare.
3.8. Supratensiune de trăsnet: Supratensiunea fază-pământ sau între faze care apare într-un punct dat al reţelei
datorită unei descărcări atmosferice sau unei alte cauze şi a cărei formă poate fi asimilată, în ceea ce priveşte
coordonarea izolaţiei, cu cea a impulsurilor standardizate utilizate pentru încercarea la impuls de tensiune de
trăsnet. Supratensiunile de acest tip sunt, de obicei, de o singură polaritate şi de durată foarte scurtă.
3.9. Clasificarea tensiunilor şi supratensiunilor
În funcţie de forma şi durata lor, tensiunile şi supratensiunile se împart în următoarele categorii :
a) Tensiunea permanentă (de frecvenţă industrială): Tensiune de frecvenţă industrială, considerată ca
având o valoare efectivă constantă, aplicată permanent tuturor perechilor de borne ale unei configuraţii de
izolaţie.
b) Supratensiune temporară: Supratensiune de frecvenţă industrială de durată relativ lungă.
●Notă: - Supratensiunea poate fi neamortizată sau slab amortizată. În anumite cazuri, frecvenţa ei
poate fi, de câteva ori, mai mică sau mai mare decât frecvenţa industrială.
c) Supratensiune tranzitorie: Supratensiune de scurtă durată, nedepăşind câteva milisecunde, oscilatorie
sau nu, în general puternic amortizată.
● Notă:- Supratensiunile tranzitorii pot fi urmate imediat de supratensiuni temporare. În astfel de
cazuri, cele două supratensiuni se consideră ca evenimente separate.
Supratensiunile tranzitorii se împart în:
‐ supratensiune cu front lent: Supratensiune tranzitorie, în general unidirecţională, având durata
până la vârf 20 s < Tp  5000 s şi durata spatelui T2  20 ms.
‐ supratensiune cu front rapid: Supratensiune tranzitorie, în general unidirecţională, având durata
până la vârf 0,1 s < Tf  20 s şi durata spatelui T2  300 s.
supratensiune cu front foarte rapid: Supratensiune tranzitorie, în general unidirecţională, având durata
până la vârf Tf  0,1 s şi durata totală < 3 s şi cu oscilaţii suprapuse de frecvenţă
30 Hz < f < 100 MHz.
d) Supratensiune combinată (temporară, cu front lent, cu front rapid, cu front foarte rapid):
Supratensiune ce constă din două componente de tensiune aplicate simultan între fiecare dintre cele două
borne de fază ale unei izolaţii între faze (sau longitudinale) şi pământ. O astfel de supratensiune se
clasifică în funcţie de componenta de vârf cea mai ridicată.
3.10. Forme de tensiune standardizate. Următoarele forme de tensiune sunt standardizate:
a) Tensiune standardizată de scurtă durată de frecvenţă industrială: tensiune sinusoidală cu frecvenţa
cuprinsă între 48 Hz şi 52 Hz şi de durată egală cu 60 s.
b) Impuls de comutaţie standardizat: tensiune de impuls având durata până la vârf de 250 s şi durata de
înjumătăţire (durata de semiamplitudine) de 2500 s.
c) Impuls de trăsnet standardizat: tensiune de impuls având durata până la vârf de 1,2 s şi durata de
înjumătăţire (durata de semiamplitudine) de 50 s.
d) Impuls de comutaţie combinat standardizat: tensiune de impuls combinată, având două componente
cu valori de vârf egale şi polarităţi opuse.
●Componenta pozitivă este un impuls de comutaţie standardizat
● Componenta negativă este un impuls de comutaţie a cărui durată până la vârf şi, respectiv durata de
înjumătăţire (durata de semiamplitudine) nu trebuie să fie mai mici decât duratele corespunzătoare ale
impulsului pozitiv.
● Ambele impulsuri trebuie să-şi atingă valorile de vârf în acelaşi moment. În consecinţă, valoarea de
vârf a tensiunii combinate este suma valorilor de vârf ale componentelor sale.
3.11. Criteriu de performanţă. Baza pe care este aleasă izolaţia astfel încât să fie redusă la un nivel acceptabil, din
punct de vedere economic şi al exploatării, probabilitatea ca solicitările dielectrice rezultante impuse
echipamentelor să producă deteriorări ale izolaţiilor echipamentelor, sau să afecteze continuitatea în
funcţionare. Acest criteriu este de obicei exprimat prin termenii unei rate de defectare acceptabilă (numărul de
defectări pe an, număr de ani între defectări, risc de defectare etc.) a configuraţiei izolaţiei
3.12. Condiţiile atmosferice standardizate de referinţă sunt:
to = 20 oC
- presiunea bo = 101,3 kPa (1013 mbar)
- umiditatea absolută hao = 11 g/m3.
3.13. Supratensiune statistică de comutaţie (trăsnet) (Ue2, Up2, ): Supratensiunea de comutaţie (trăsnet) aplicată
unui echipament, ca urmare a unei perturbaţii de tip determinat, care afectează reţeaua (punerea sub tensiune a
unei linii, reanclanşarea, producerea unui defect, descărcări atmosferice etc.), a cărei valoare de vârf are o
probabilitate de depăşire egală cu o probabilitate de referinţă specifică. Această probabilitate de referinţă a
fost stabilită, prin standardul SR EN (CEI) 60071-2:1999, egală cu 2%.
3.14. Supratensiune maximă convenţională de comutaţie (trăsnet): Valoarea de vârf a unei supratensiunii de
comutaţie (trăsnet) care este adoptată ca o supratensiune maximă şi utilizată în metoda convenţională de
coordonare a izolaţiei.
3.15. Valoare în unităţi relative a supratensiunii fază-pământ (u): Raportul dintre valoarea de vârf a unei
supratensiuni între fază şi pământ şi valoarea tensiunii fază-pământ, corespunzătoare tensiunii celei mai
ridicate a reţelei (adică Us √2/√3 ).
3.16. Valoare în unităţi relative a supratensiunii între faze: Raportul dintre valoarea de vârf a unei supratensiuni
între faze şi valoarea tensiunii fază-pământ, corespunzătoare tensiunii celei mai ridicate a reţelei adică (Us•
√2/√3 ). Acest raport se va exprima sub formă K  √3 , exprimând prin K raportul dintre valorile de vârf ale
supratensiunii între faze şi ale tensiunii celei mai ridicate a reţelei (adică Us√2).
3.17. Tensiune convenţională de ţinere la impuls de comutaţie (trăsnet): Valoarea de vârf a unei tensiuni de
impuls de comutaţie (trăsnet), aplicată în cursul încercărilor de impuls, pentru care izolaţia nu trebuie să
prezinte nici o descărcare disruptivă dacă este supusă unui număr specificat de impulsuri de această valoare în
condiţii specificate (probabilitatea de ţinere a izolaţiei Pw = 100 %). Definiţia se aplică în special izolaţiei
neautoregeneratoare.
3.18. Tensiune statistică de ţinere la impuls de comutaţie (trăsnet): Valoarea de vârf a unei tensiuni de impuls
de comutaţie (trăsnet), aplicată în cursul încercărilor de impuls, pentru care probabilitatea de ţinere este
egală cu o probabilitate de referinţă specificată.Această probabilitate de referinţă a fost stabilită în standardul
SR EN (CEI) 60071-2:1999 egală cu Pw = 90%.
Acest concept de ţinere statistică în etapa actuală se aplică numai izolaţiilor autoregeneratoare
3.19. Tensiune de 50% conturnări a unei izolaţii (U50) este valoarea maximă a unei tensiuni standardizate, care,
aplicată izolaţiei respective de un număr de ori, produce conturnarea acesteia în 50 % din cazuri.
3.20. Tensiune nominală de ţinere la impuls de comutaţie (trăsnet): Valoarea de vârf a tensiunii de ţinere la
impuls de comutaţie (trăsnet) prescrisă pentru echipament, care caracterizează izolaţia acestui echipament în
ceea ce priveşte încercările de ţinere.
3.21. Tensiune nominală de ţinere de scurtă durată la frecvenţă industrială: Valoarea efectivă a tensiunii
sinusoidale de frecvenţă industrială pe care izolaţia echipamentului trebuie să o suporte în timpul încercărilor
efectuate în condiţii specificate şi pentru o durată specificată, care în general nu depăşeşte un minut.
3.22. Nivelul nominal de izolaţie se defineşte prin
a) pentru echipamentele cu tensiunea cea mai ridicată  245 kV
‐ tensiunea nominală de ţinere la impuls de trăsnet şi
‐ tensiunea nominală de ţinere de scurtă durată la frecvenţă industrială.
b) pentru echipamentele cu tensiunea cea mai ridicată > 245 kV
‐ tensiunea nominală de ţinere la impuls de comutaţie şi
‐ tensiunea nominală de ţinere la impuls de trăsnet.
3.23. Factor statistic de siguranţă: Raportul dintre o tensiune statistică de ţinere la impuls şi supratensiunea
statistică corespunzătoare de comutaţie (trăsnet), provocată de o perturbaţie de tip determinat, stabilită în baza
unui risc acceptat de defect, ţinând seama de curbele de repartiţie statistică a supratensiunilor şi a tensiunii de
ţinere.
3.24. Factor convenţional de siguranţă: Raportul dintre o tensiune convenţională de ţinere la impuls de comutaţie
(trăsnet) şi supratensiunea convenţională maximă corespunzătoare stabilită pe bază de experienţă, care ia în
considerare abaterile posibile ale valorilor reale ale tensiunilor de ţinere şi supratensiunilor de la valorile lor
convenţionale, precum şi oricare alţi factori
3.25. Risc de defect: Probabilitatea ca o supratensiune de un anumit tip şi o valoare dată să provoace o defectare (o
amorsare) a unei izolaţii.
3.26. Nivel de protecţie al unui dispozitiv de protecţie: Valoarea de vârf a tensiunii celei mai mari admisibile la
bornele unui dispozitiv de protecţie supus, în condiţii specifice, la impulsuri de comutaţie sau de trăsnet de
forme standardizate şi la valori nominale.
Note 1. În cazul impulsului de tensiune de trăsnet se alege cea mai mare dintre următoarele valori
‐ tensiunea maximă de amorsare la impuls 1,2/50 s
‐ tensiunea maximă reziduală la curentul specificat.
2. Referirile se pot face la un nivel statistic sau convenţional de protecţie
3.27. Factori de protecţie ai unui dispozitiv de protecţie: Valorile nivelurilor de protecţie ale unui dispozitiv de
protecţie corespunzătoare pentru impuls de comutaţie, respectiv de trăsnet, raportate la valoarea de vârf a
tensiunii nominale a acestui dispozitiv.
8 9
Notă În cazul eclatoarelor, în mod convenţional, tensiunea nominală se va considera tensiunea fază-
pământ corespunzătoare tensiunii celei mai ridicate a reţelei
3.28. Factor de defect la pământ: Într-un anumit punct al unei reţele electrice trifazate (în general în punctul de
instalare al unui echipament) şi pentru o configuraţie dată de funcţionare a reţelei, este raportul dintre cea mai
mare valoare efectivă a tensiunii de frecvenţă industrială între o fază sănătoasă şi pământ în timpul unui defect
la pământ (pe una sau mai multe faze), într-un punct oarecare al reţelei şi valoarea efectivă a tensiunii de
frecvenţă industrială care s-ar obţine în acelaşi loc în absenţa defectului.
Note 1. Acest factor este un raport numeric supraunitar, care caracterizează la modul general
condiţiile de legare la pământ a neutrului reţelei într-un anumit loc, independent de valoarea
reală particulară a tensiunii de serviciu în acel loc.
2. Factorii de defect la pământ se calculează în funcţie de valorile impedanţelor reţelei în
sistemul de componente simetrice, privind din punctul considerat, utilizând pentru maşinile
rotative valorile reactanţelor subtranzitorii.
3. Dacă pentru toate schemele de exploatare posibile valoarea reactanţei de secvenţă zero este
mai mică decât triplul valorii reactanţei de secvenţă pozitivă şi dacă valoarea rezistenţei de
secvenţă zero nu o depăşeşte pe cea a reactanţei de secvenţă pozitivă, valoarea factorului de
defect la pământ nu va depăşi 1,4.
3.29. Reţea cu neutrul izolat: O reţea electrică al cărei punct neutru nu are nici o legătură voită cu pământul, cu
excepţia celei realizate prin aparate de măsurare, de protecţie sau de semnalizare, având o impedanţă foarte
mare.
3.30. Reţea cu neutrul tratat prin bobină de compensare: O reţea electrică al cărei punct neutru este legat la
pământ printr-o bobină a cărei reactanţă are o astfel de valoare încât, în cazul unui defect între o fază şi
pământ, curentul inductiv de frecvenţă industrială, care circulă între locul de defect şi bobină, compensează în
mare parte componenta capacitivă de frecvenţă industrială a curentului de defect.
Notă Într-o reţea cu neutrul tratat prin bobină de compensare curentul rezidual la locul de defect este
limitat în aşa fel încât arcul electric de punere la pământ se stinge natural.
3.31. Reţea cu neutrul legat la pământ: O reţea electrică al cărei punct neutru este legat la pământ fie direct, fie
printr-o rezistenţă sau reactanţă suficient de mică pentru a reduce oscilaţiile tranzitorii şi a îmbunătăţii
condiţiile de funcţionare selectivă a protecţiei contra defectelor la pământ..
3.32. Izolaţie externă: Izolaţia părţilor exterioare ale echipamentului, constând din distanţe de separare în aer şi
din suprafeţele în contact cu aerul ale izolaţiei solide ale unui echipament, care sunt supuse la solicitări
dielectrice şi la influenţa condiţiilor atmosferice sau a altor agenţi externi, precum poluarea, umiditatea,
animale etc.
3.33. Izolaţie internă: Izolaţia părţilor interioare solide, lichide sau gazoase ale unui echipament, care nu este
supusă influenţei condiţiilor atmosferice sau altor agenţi externi, precum poluarea, umiditatea, animale etc
3.34. Izolaţie externă pentru echipamentul de interior: Izolaţia externă a unui echipament destinat să
funcţioneze în interiorul unei clădiri, care nu este deci expus influenţei condiţiilor atmosferice
3.35. Izolaţie externă pentru echipamentul de exterior; Izolaţia externă a unui echipament destinat să
funcţioneze în exteriorul clădirilor, care este deci expus influenţei condiţiilor atmosferice
3.36. Izolaţie autoregeneratoare: Izolaţie care îşi reface complet proprietăţile sale izolante după o descărcare
disruptivă izolaţia de acest tip este, în general, dar nu obligatoriu, o izolaţie externă
3.37. Izolaţie neautoregeneratoare: Izolaţie ale cărei proprietăţi izolante se pierd sau nu se refac integral după o
descărcare disruptivă izolaţia de acest tip este, în general, dar nu obligatoriu, o izolaţie internă
3.38. Lungime a liniei de fugă: Lungimea minimă măsurată pe suprafaţa izolaţiei externe între părţile metalice cu
potenţial electric diferit. Când izolaţia este compusă din mai multe elemente separate prin părţi metalice, drept
lungime a liniei de fugă a izolaţiei se consideră suma lungimilor liniilor de fugă ale diferitelor elemente,
exclusiv părţile bune conducătoare de electricitate
3.39. Lungime specifică a liniei de fugă: Raportul dintre lungimea totală a liniei de fugă a izolatorului, exprimată
în centimetri, şi tensiunea cea mai ridicată a reţelei, exprimată în kilovolţi (cm/kV)
3.40. Număr specific de declanşări ale unei linii electrice aeriene, datorită supratensiunilor de trăsnet:
Numărul de declanşări care se produc la 100 km de linie într-un an datorită acestor cauze.
3.41. Curent de protecţie al unei linii: Valoarea minimă a amplitudinii curentului de trăsnet capabil să producă
pe linia electrică aeriană respectivă o supratensiune ce determină conturnarea izolaţiei.
3.42. Priză de pământ: Un ansamblu de elemente conductoare în contact cu pământul.
3.43. Priză de pământ naturală: Priza de pământ constituită din elemente conductoare în contact permanent cu
solul ale unor construcţii sau instalaţii destinate diferitelor scopuri, dar care pot fi folosite în aceleşi timp
pentru trecerea curentului de defect.
3.44. Priză de pământ artificială: Priza de pământ ale cărei elemente componente sunt constituite special pentru
trecerea curentului de defect.
3.45. Rezistenţă la impuls a unei instalaţii de legare la pământ: Produsul dintre rezistenţa calculată sau
măsurată în regim staţionar şi coeficientul de impuls.
 ● Valoarea coeficientului de impuls este în funcţie de tipul şi de lungimea prizei simple de pământ, de
valoarea curentului de impuls care se scurge prin priza de pământ, precum şi de valoarea rezistivităţii
solului.
Secţiune prin zona de protecţie
3.46. Conturnare inversă: Fenomenul de producere a unei descărcări între stâlp sau elementele de legare la asigurată de paratrăsnet la rx - h - înălţimea paratrăsnetului;
pământ a paratrăsnetelor şi unul sau mai multe elemente sub tensiune ale instalaţiilor electrice învecinate, înălţimea hx - hx - înălţimea obiectului
datorat creşterii potenţialului elementelor legate la pământ, ca urmare a scurgerii curentului de trăsnet prin protejat;
priza de pământ a acestora. Conturnarea inversă poate să se producă atunci când o lovitură de trăsnet - rx - raza zonei de protecţie la
nivelul cercetat hx;
‐ fie atinge direct stâlpul sau un conductor de protecţie
‐ fie după ce a atins un conductor de fază şi după ce a provocat o amorsare la un stâlp are astfel de - ha = h - hx - înălţimea activă a
caracteristici electrice încât curentul ce se scurge prin stâlp şi priza de pământ provoacă o creştere Paratrăsnet
de potenţial, suficientă pentru ca să amorseze o altă fază sănătoasă (fază fără defect) până în acel Limitele vertical
moment. zonei de ha
3.47. Aparate de protecţie împotriva supratensiunilor: Dispozitive destinate să protejeze echipamentul contra h
protecţie Obiect
solicitărilor provocate de supratensiunile care depăşesc nivelul nominal de izolaţie al echipamentului.
3.48. Eclator: Aparatul constituit din doi electrozi separaţi printr-un interval de amorsare, dimensionat în vederea rx
unei amorsări într-un domeniu de tensiune dat. hx
3.49. Descărcător cu coarne: Aparatul constituit din unul sau mai multe eclatoare în aer funcţia de protecţie se
realizează prin reducerea nivelului supratensiunilor.
Stingerea arcului electric al curentului de însoţire nu este sigură, întrucât aparatul nu dispune de dispozitive de Zona de protecţie a unui paratrăsnet vertical.
stingere forţată a arcului electric.
3.50. Descărcător cu rezistenţă variabilă: Aparatul constituit din unul sau mai multe eclatoare şi unul sau mai
Secţiune prin zona de
multe rezistoare cu rezistenţă variabilă (nelineară) sau numai din rezistoare cu rezistenţă variabilă (nelineară)
protecţie asigurată de
funcţia de protecţie se realizează prin reducerea nivelului supratensiunilor şi stingerea arcului curentului de paratrăsnet la înălţimea hx
însoţire (pentru descărcătoarele prevăzute cu eclatoare). rx

● În exploatare se întâlnesc următoarele tipuri de descărcătoare cu rezistenţă variabilă

a) Descărcătoarele cu rezistoare pe bază de carbură de siliciu şi eclatoare, cu şi fără suflaj Paratrăsnet orizontal
magnetic aceste descărcătoare au în componenţa lor unul sau mai multe eclatoare (conductor de protecţie)
Notă Descărcătoarele cu rezistoare pe bază de carbură de siliciu nu mai sunt fabricate de marile Limitele zonei de
firme producătoare de descărcătoare, dar sunt în exploatare în reţelele electrice din ţara noastră. protecţie asigurată de
b) Descărcătoarele cu rezistoare pe bază de oxizi metalici (în principal oxizi de zinc), în marea paratrăsnet
majoritate fără eclatoare curentul de însoţire se întrerupe în momentul când tensiunea scade sub
o anumită valoare. Descărcătoarele cu rezistoare pe bază de oxizi metalici au performanţe
tehnice mult superioare descărcătoarelor cu rezistoare pe bază de carbură de siliciu. ha
3.51. Paratrăsnet: Dispozitiv de protecţie a structurilor aflate la sol împotriva loviturilor directe de trăsnet; este h Obiect
alcătuit din elemente de captare amplasate deasupra structurii protejate, elemente de coborâre şi elemente de protejat
legare la pământ. rx
3.52. Zonă de protecţie a unui paratrăsnet vertical: Spaţiul cuprins în jurul paratrăsnetului în care un obiect este hx
protejat cu un factor de risc de 10-3 împotriva loviturilor directe de trăsnet datorată orientării trăsnetului spre
paratrăsnet.
3.53. Zonă de protecţie a unui paratrăsnet orizontal: Spaţiul cuprins în jurul paratrăsnetului, în care un obiect Zona de protecţie a unui paratrăsnet orizontal.
este protejat cu un factor de risc de 10-3 împotriva loviturilor directe de trăsnet.
3.54. Unghi de protecţie al conductoarelor de protecţie: Unghiul format de verticala dusă prin urma a
conductorului de protecţie cu dreapta care uneşte această urmă, cu urma conductorului activ protejat, aceste
urme fiind situate într-un plan perpendicular pe axa liniei electrice aeriene protejate. Unghiul de protecţie de
a/4
referinţă (pentru dimensionarea LEA) se consideră cel realizat la stâlpul LEA.
3.55. Defect de ecran: O breşă în sistemul de protecţie asigurat de conductoarele de protecţie sau de paratrăsnete
care se produce atunci când trăsnete, cu amplitudini superioare curentului de protecţie, pot lovi direct
conductoarele de fază şi să producă pe linia electrică aeriană respectivă o supratensiune ce determină
conturnarea izolaţiei.
hST
3.56. Defect de ecran: O breşă în sistemul de protecţie asigurat de conductoarele de protecţie sau de paratrăsnete
care se produce atunci când trăsnete, cu amplitudini superioare curentului de protecţie, pot lovi direct
conductoarele de fază şi să producă pe linia electrică aeriană respectivă o supratensiune ce determină  
conturnarea izolaţiei.

Unghiul de protecţie al conductoarelor de protecţie ale unei LEA.

- hST - înălţimea de suspensie a conductoarelor de protecţie;
- a - distanţa pe orizontală între conductoarele de protecţie.

10 11
 3.57. Indice cronokeraunic al unei zone: Numărul de ore de furtună cu descărcări electrice în decursul unui an, linia 
stabilit ca medie pe baza observaţiilor metodologice pe cel puţin zece ani. L - lungimea liniei de fugă a unui izolator, în cm
Notă Unele prescripţii definesc indicele keraunic al unei zone prin numărul de zile de furtună cu Us - tensiunea cea mai ridicată a reţelei, în kV.
descărcări electrice în decursul unui an, iar alte prescripţii definesc indicele aritmokeraunic al unei zone 4.6. Numărul de izolatoare dintr-un lanţ, N, rezultă considerând valoarea cea mai mare a numărului de izolatoare,
prin numărul de descărcări nor-pământ pe 100 km2. calculate cu relaţiile de mai sus
3.58. Poluare atmosferică: Starea aerului atmosferic impurificat cu substanţe (gaze, praf etc), care, în condiţiile de N = max (nţ , np)
exploatare, poate da naştere, la suprafaţa izolatorului, unui mediu conducător dielectric. ● Dacă prin calcule se obţine np mult mai mare (mai mult de 20-25%) decât nţ, rezultă că izolatoarele
● Din punct de vedere al tipului de poluare a izolaţiei se deosebesc respective nu corespund zonei de poluare prin care trece linia şi trebuie înlocuite cu izolatoare cu
- poluarea de tip granular şi lungimea liniei de fugă mărită.
- poluarea de tip electrolitic. 4.7. Stabilirea intervalelor minime de izolare între conductoarele active şi părţile metalice ale stâlpilor legate la
Practic, cele două tipuri de poluare apar împreună, fiind foarte rare cazurile în care unul dintre ele apare pământ se face în condiţii impuse de
în exclusivitate. a) tensiunea cea mai ridicată a reţelei Us
3.59. Grad de poluare a atmosferei: Acţiunea combinată a intensităţii poluării şi a proprietăţilor fizico-chimice b) solicitările produse de supratensiunile de comutaţie (supratensiuni cu front lent)
ale agenţilor de poluare, acţiune care influenţează comportarea izolaţiei. c) solicitările produse de supratensiunile de trăsnet (supratensiuni cu front rapid).
3.60. Sursă de poluare: Instalaţia sau elementul natural care produce agentul nociv, ce provoacă poluarea zonei. 4.8. Stabilirea distanţelor dintre fazele liniei se face în urma corelării
Ca surse de poluare se consideră coşurile de fum ale fabricilor şi centralelor şi alte guri de evacuare a a) distanţelor dintre conductoarele active şi părţile metalice ale stâlpilor, legate la pământ;
emanaţiilor provenite din procesul tehnologic, secţii ale industriei chimice producătoare de gaze şi pulberi b) intervalelor minime de izolare între fazele liniei aflate sub tensiune;
solide aflate în suspensie în atmosferă, exploatările carbonifere la zi, minele, marea etc. c) construcţiei fazei şi distanţelor impuse pentru ca valoarea intensităţii câmpului electric la
suprafaţa conductoarelor pe faza mediană să nu depăşească valoarea de 0,9 E0 (E0 fiind
4. ALEGEREA IZOLAŢIEI intensitatea critică de apariţie a fenomenului corona).
4.1. Izolaţia reţelelor electrice trebuie să reziste, atât în condiţii meteorologice favorabile, cât şi în condiţii 4.9. Stabilirea distanţelor pe verticală între conductoarele active şi conductoarele de protecţie, fără considerarea
meteorologice nefavorabile, la următoarele categorii de solicitări electrice: devierii acestora prin vânt, se face considerând că această distanţă nu trebuie să fie mai mică decât cea
● tensiunea cea mai ridicată a reţelei ( Us ), care poate apărea în condiţii normale de rezultată din figura, în funcţie de lungimea deschiderii, chiar dacă acestea nu sunt în plan
funcţionare a reţelei;
● supratensiunile temporare de frecvenţă industrială;
● supratensiunile cu front lent (supratensiuni ce pot fi echivalate ca formă cu forma unui
impuls de comutaţie standardizat;
● supratensiunile cu front rapid (supratensiuni ce pot fi echivalate ca formă cu forma unui
impuls de trăsnet standardizat;
● supratensiunile cu front foarte rapid (conform SR CEI 60071-1:1996, caracteristicile acestei categorii
de supratensiuni sunt specificate de comitetele tehnice de echipamente respective).
4.2. În funcţie de locul aplicării lor, se disting:
‐ solicitări între faze şi pământ;
‐ solicitări între faze;
‐ solicitări longitudinale între contactele deschise ale aparatelor de comutaţie (întreruptoare,
separatoare)
4.3. Stabilirea numărului şi a caracteristicilor izolatoarelor liniilor electrice aeriene se face ţinând seama de
a) Tensiunile de ţinere corespunzătoare solicitărilor electrice
b) Variaţia tensiunilor nominale de ţinere sub ploaie, în funcţie de numărul de izolatoare ce
compun lanţul (indicată în cataloage sau rezultată prin probe) în anexa 2 sunt date
tensiunile de ţinere şi tensiunile de 50 % conturnări ale unor lanţuri de izolatoare utilizate
în ţara noastră, rezultate din probele.
c) Reducerea tensiunilor de ţinere, în funcţie de prezenţa armăturilor de protecţie.
d) Comportarea lanţurilor de izolatoare în zonele cu diferite grade de poluare.
e) Posibilitatea defectării unor izolatoare din lanţ. Variaţia distanţei minime între conductorul de protecţie şi conductorul activ
4.4. Numărul de izolatoare nţ dintr-un lanţ (cu armături de protecţie, atunci când este cazul), ţinând seama de cel mai apropiat în mijlocul deschiderii funcţie de lungimea deschiderii.
tensiunile de ţinere pentru izolaţiile autoregeneratoare specifice domeniului de tensiuni în care se încadrează
linia, se determină cu relaţia 4.10. Stabilirea distanţelor minime admisibile între conductoarele active şi pământ se face ţinând seama de
nţ = 1,1 nţl a) tensiunile nominale de ţinere la impuls de trăsnet (pentru domeniul de tensiuni cu Us  245 kV) sau de
unde comutaţie (pentru domeniul de tensiuni cu Us > 245 kV) a lanţului de izolatoare ales şi tensiunile de 50%
nţl - este numărul de izolatoare determinat, rezultat din probe de laborator, necesar într-un lanţ, conturnări;
pentru a se asigura tensiunile de ţinere b) valoarea admisă a intensităţii câmpului electric la 1,8 m de deasupra solului.
4.11. Valoarea intensităţii câmpului electric la 1,8 m de suprafaţa solului nu trebuie să depăşească
1,1 - coeficient de siguranţă, care ţine seama de deteriorarea unor izolatoare din lanţ
‐ 12,5 kV/m pentru zonele cu circulaţie redusă;
pentru lanţurile formate din izolatoare tijă nestrăpungibile se consideră un coeficient de ‐ 10 kV/m pentru zonele cu circulaţie intensă.
siguranţă egal cu 1 ● Avându-se în vedere caracteristicile constructive şi electrice uzuale ale liniilor electrice aeriene, valoarea
4.5. Numărul de izolatoare np din lanţ, ţinând seama de comportarea lanţului în condiţii de poluare,
intensităţii câmpului electric la 1,8 m de suprafaţa solului trebuie calculată numai pentru linii de 750 kV.
se determină cu relaţia:
c  Us COORDONAREA IZOLAŢIEI
np  5.
L 5.1. Coordonarea izolaţiei echipamentelor din reţelele electrice se va efectua în conformitate cu prevederile SR
unde CEI 60071-1:1996 şi SR EN 60071-2:1999, avându-se în vedere următoarele principii
c este lungimea liniei de fugă specifică, indicată pentru zona de poluare prin care trece

12 13
 a) În cazul reţelelor electrice având tensiunea cea mai ridicată cuprinsă în domeniul I de tensiuni suplimentare de reducere a numărului de întreruperi în funcţionare a LEA respective (de exemplu montarea pe
1 kV  Us  245 kV, coordonarea izolaţiei se face utilizându-se metoda convenţională, urmărindu-se linii de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe bază de oxizi metalici).
corelarea nivelurilor nominale de ţinere a izolaţiei echipamentelor cu nivelurile de protecţie în raport cu 6.3. Pentru protejarea împotriva loviturilor directe de trăsnet a conductoarelor active exterioare, unghiul de
supratensiunile cu front rapid. protecţie nu trebuie să depăşească limitele:
b) În cazul reţelelor având tensiunea cea mai ridicată Us > 245 kV, coordonarea izolaţiei se face utilizând  = 200  300
metoda convenţională sau statistică, urmărindu-se corelarea nivelurilor nominale de ţinere a izolaţiei ● La liniile electrice aeriene de 110 kV şi 220 kV simplu şi dublu circuit şi de 400 kV simplu circuit, unghiul
echipamentelor cu nivelurile de protecţie în raport cu supratensiunile cu front lent şi supratensiunile cu de protecţie va fi de maximum 300 pe toată lungimea liniei, dacă înălţimea stâlpilor nu depăşeşte 40 m. Pentru
front rapid. Tendinţa mondială este de a se utiliza metoda statistică de coordonare a izolaţiei. înălţimi mai mari, unghiul de protecţie se alege conform tabelului.
● Alegerea nivelului de izolaţie în cazul reţelei de 420 kV, în cazul utilizării metodei statistice, se va
face prin verificarea condiţiei ca riscul de defect la comutaţie între fază şi pământ să fie mai mic de 10-4. Unghiurile de protecţie pentru stâlpi supraînălţaţi
5.2. Principiile de coordonare a izolaţiei între faze în instalaţiile de 110750 kV sunt următoarele
a) În staţiile de 110 kV şi 220 kV nivelurile nominale de izolaţie între faze sunt definite prin tensiunea Înălţimea stâlpului (în m) 40 50 60 80 100
nominală de ţinere la impuls de trăsnet şi tensiunea nominală de ţinere de scurtă durată la Unghiul de protecţie (în grade) 2025 1520 1015 015 -1010
tensiunea de frecvenţă industrială; alegerea nivelului de izolaţie se face astfel ca nivelul nominal de
izolaţie între faze să fie cel puţin egal cu cel al izolaţiei fază-pământ. ● La liniile electrice aeriene de 750 kV simplu circuit, unghiul de protecţie va fi de maximum 200 pe toată
● Ori de câte ori se fac modificări în instalaţii, care conduc la schimbarea intervalelor între lungimea liniei.
faze, se va verifica condiţia ca riscul de defect la comutaţie între faze să fie mai mic sau ● La liniile electrice aeriene de 400 kV dublu circuit, unghiul de protecţie va fi de maximum 200 pe toată
cel mult egal cu riscul de defect la comutaţie al izolaţiei fază-pământ. lungimea liniei, dacă înălţimea stâlpilor nu depăşeşte 50 m. Pentru înălţimi mai mari, unghiul de protecţie se
b) În staţiile de 400 kV şi 750 kV, nivelurile nominale de izolaţie între faze sunt definite prin tensiunea alege conform tabelului.
nominală de ţinere la impuls de comutaţie între faze, iar alegerea nivelului de izolaţie se face prin ● Pentru stâlpii pe care este necesar să se monteze două conductoare de protecţie aşezate în plan orizontal,
verificarea condiţiei ca riscul de defect la comutaţie între faze să fie mai mic de10-4 şi cel mult egal cu distanţa pe verticală între conductoarele de protecţie şi conductorul activ mijlociu trebuie să fie de minimum
cel al intervalului fază- pământ. a/4, unde a este distanţa pe orizontală între conductoarele de protecţie.
5.3. Nivelurile de protecţie asigurate de descărcătoarele cu rezistenţă variabilă depind atât de performanţele 6.4. La liniile electrice aeriene de 110 kV, 220 kV şi 400 kV conductoarele de protecţie se leagă la pământ la
acestora, cât şi de distanţa care separă elementul de protejat faţă de descărcător, amplasarea acestuia în fiecare stâlp şi la prizele de pământ ale staţiilor de la capetele liniei electrice respective (legătura se poate
amonte sau în aval de aparatul de protejat, caracteristicile liniei, configuraţia staţiei şi panta undei incidente. realiza prin elementele conductoare ale stâlpului, iar priza de legare la pământ poate fi artificială sau naturală).
● În particular, cel mai bine este ca descărcătorul să se monteze fie pe cuva transformatorului, fie să se 6.5. Dacă conductoarele de protecţie ale liniilor de 750 kV urmează să se folosească la organizarea comunicaţiilor
racordeze la borna de înaltă tensiune a trasformatorului printr-o legătură cât mai scurtă posibil. la înaltă frecvenţă pentru comanda prin dispecer şi automatică, acestea trebuie să fie suspendate pe stâlp prin
● De asemenea, descărcătoarele trebuie plasate în imediata apropiere a extremităţii cablurilor, atunci lanţuri de izolatoare.
când este necesară o astfel de protecţie, iar conexiunile de la descărcător la conductoarele de fază, pe de ● Legarea la pământ a conductoarelor de protecţie se face în acest caz prin intermediul unor intervale de
o parte, şi la mantaua cablului, pe de altă parte, să fie cât mai scurte posibil. protecţie, care şuntează lanţurile de izolatoare.
● În cazul amplasării descărcătoarelor în apropierea echipamentului pe care-l protejează, se adoptă ● Alegerea numărului de izolatoare din lanţ se face în urma unui calcul tehnico-economic, ţinând seama
valori cuprinse între 1,15 – 1,4 ale coeficientului de siguranţă (raportul între tensiunea de ţinere a de modul de organizare a legăturilor de înaltă frecvenţă şi de curenţii de scurtcircuit ce pot să apară pe
echipamentului şi nivelul de protecţie asigurat de descărcător), în funcţie de domeniul de tensiuni şi linia respectivă.
echipamentul protejat. ● Nivelul de izolaţie al lanţurilor de care se suspendă conductoarele de protecţie trebuie stabilit astfel
5.4. Pentru coordonarea izolaţiei liniilor electrice aeriene cu izolaţia echipamentului din staţie, în cazul liniilor încât conturnarea izolaţiei să se producă numai la supratensiuni de trăsnet şi la scurtcircuite nesimetrice,
funcţionând temporar la o tensiune inferioară tensiunii nominale pentru care au fost construite, este necesar ca dacă numărul acestora din urmă nu este mare şi asigurarea izolaţiei la aceşti curenţi de scurtcircuit este
pe o lungime de 2  3 km la intrarea liniei în staţie să se şunteze numărul de izolatoare ce depăşesc numărul raţională din punct de vedere economic.
normal corespunzător treptei de tensiune la care funcţionează temporar linia. ● Dacă din condiţiile indicate mai sus rezultă necesar un singur izolator pentru suspendarea
5.5. Dacă din diverse motive (de exemplu, poluarea), pe diverse porţiuni LEA se echipează cu lanţuri de conductoarelor de protecţie, nu se adoptă această soluţie, deoarece la deteriorarea izolatorului apare
izolatoare, având tensiunea nominală de ţinere la impuls de trăsnet (1,2/50 s) majorată faţă de cea întreruperea legăturii de înaltă frecvenţă.
considerată la proiectarea staţiei adiacente, în funcţie de locul cu izolaţie majorată şi de valoarea acestei ● Reglarea intervalelor de protecţie se stabileşte coordonat cu izolaţia lanţurilor de izolatoare şi pentru
majorări, se va proceda astfel stingerea sigură a curentului de însoţire, după amorsarea acestuia.
● dacă porţiunea respectivă se află la distanţă mai mare de 3 km de staţie, indiferent de valoarea 6.6. În cazul liniilor electrice aeriene protejate cu conductoare de protecţie (integral sau pe porţiuni) vor fi admise
majorării, sau la distanţe până la 3 km dar majoararea este mai mică de 30 %, nu este necesară adoptarea următoarele valori ale curenţilor de protecţie în cazul loviturii de trăsnet în stâlp
unor măsuri speciale de protecţie a echipamentului din staţie împotriva supratensiunilor de trăsnet a) 150 kA pentru linii electrice aeriene de 400 kV şi 750 kV;
● dacă porţiunea respectivă este până la 3 km şi majorarea este mai mare de 30 % este necesar să b) 100 kA pentru linii electrice aeriene de 220 kV;
se verifice schema de protecţie a staţiei, în vederea asigurării unei protecţii eficiente a întregului c) 50 kA pentru linii electrice aeriene de 110 kV;
echipament din staţie.. d) 25 kA pentru linii electrice aeriene de 20 kV.
6.7. Legarea la pământ a stâlpilor liniilor electrice aeriene trebuie să se realizeze conform STAS 12604/4-89 şi
6. PROTECŢIA LEA ÎPOTRIVA SUPRATENSIUNILOR DE TRĂSNET STAS 12604/5-90.
6.1. Liniile electrice aeriene de 110 kV, 220 kV, 400 kV şi 750 kV trebuie să fie protejate pe toată lungimea lor ● În funcţie de rezistivitatea solului, rezistenţa prizei de pământ a fiecărui stâlp la curenţii de frecvenţă
împotriva loviturilor directe de trăsnet, prin conductoare de protecţie. industrială nu trebuie să depăşească valorile din tabel.
● Liniile electrice aeriene de 3  35 kV nu trebuie să se protejeze în mod special împotriva loviturilor ● În cazul liniilor de 750 kV, rezistenţa prizei de pământ a fiecărui stâlp la curenţii de frecvenţă
directe de trăsnet. industrială nu trebuie să depăşească valoarea de 10 .
6.2. Nu trebuie utilizate conductoare de protecţie la liniile electrice aeriene de 110 kV, 220 kV şi 400 kV în
următoarele cazuri Rezistenţa prizelor de pământ ale stâlpilor liniilor electrice aeriene în funcţie de rezistivitatea solului
a) în sectoarele cu depuneri intense de chiciură, în care montarea conductoarelor de protecţie necesită costuri Rezistivitatea solului ( cm) Rezistenţa maximă de legare la pământ pentru
mari de investiţii, nejustificate economic; tensiunea ()
b) în zonele în care solul are o rezistivitate mare (  105  m). U  110 kV U > 110 kV
● În cazul în care nu se pot utiliza conductoare de protecţie din motivele precizate la pct. a şi b de mai sus, se
va analiza tehnic şi economic necesitatea şi oportunitatea utilizarii pe LEA 110÷400 kV a unor soluţii - până la 104 inclusiv 10 101)
- peste 104 până la 5.104 inclusiv 15 10

14 15
 - peste 5.104 până la 105 inclusiv 20 15
- peste 105 30 202)
Note: 1) Se recomandă adoptarea unei rezistenţe de până la 5  dacă aceasta nu impune greutăţi
deosebite de realizare.
2) În cazuri excepţionale, când condiţiile impun prize costisitoare, se admite valoarea maximă de 30 .
7. PREVEDERI PRIVIND PROTECŢIA PUNCTELOR SLABE ALE LEA
7.1. Reducerea numărului şi a consecinţelor avariilor provocate de supratensiunile de trăsnet se va asigura prin
înlăturarea punctelor slabe cu izolaţie redusă în raport cu izolaţia restului liniei sau prin protejarea punctelor slabe
acolo unde nu se pot înlătura
7.2. Prin puncte slabe ale unei linii electrice aeriene se înţeleg
● stâlpii supraînălţaţi în deschideri denivelate (locuri expuse la lovituri directe de trăsnet);
● stâlpii de rotire a fazelor, la care se reduce distanţa normală între conductoare;
● traversările şi intersecţiile de linii cu gabarite reduse faţă de norme;
● cablurile de energie intercalate în linii electrice aeriene;
● stâlpii cu separator intercalaţi în liniile electrice pe stâlpii de lemn;
● întreruptoarele de secţionare şi de derivaţie, în special cele care în schema normală funcţionează în
poziţie deschisă;
● porţiunile de linii pe stâlpi din beton intercalate în linii pe stâlpi de lemn
7.3. Intersecţiile liniilor electrice aeriene trebuie realizate astfel, încât să nu constituie puncte slabe faţă de restul
izolaţiei.
7.4. Distanţele minime pe verticală între conductoarele liniilor electrice aeriene ale căror trasee se intersectează (între
conductoarele active sau între conductoarele active şi conductoarele de protecţie) trebuie să fie cel puţin egale cu
cele prevăzute în normativul NTE 003/04/00.
7.5. În scopul realizării siguranţei în funcţionare pentru intersecţiile liniilor electrice aeriene de 110750 kV, este
necesară îndeplinirea simultană a următoarelor condiţii
● liniile electrice aeriene care supratraversează să fie prevăzute cu conductor de protecţie;
● rezistenţele prizelor de legare la pământ ale stâlpilor care limitează deschiderea să fie mai mici de 20 
● intersecţia să se realizeze, pe cât posibil, cât mai aproape de stâlpul liniei care supratraversează.
● În situaţia în care nu se pot îndeplini primele două condiţii, se recomandă ca distanţele minime pe verticală,
recomandate de NTE 003/04/00, să fie mărite cu 2 m.
7.6. Protecţia întreruptoarelor, ce funcţionează deschise în regim normal, montate pe axele (pentru secţionare) sau la
derivaţiile liniilor electrice aeriene de medie tensiune (620 kV), trebuie realizată prin montarea de descărcătoare
cu rezistenţă variabilă pe partea sursei (surselor).
7.7. Pentru ca prin intercalarea unui cablu într-o linie electrică aeriană să nu se creeze puncte slabe, este necesar ca
tensiunea nominală de ţinere a izolaţiei cablului să fie mai mare decât cea a izolaţiei liniei aeriene.
● În cazul în care tensiunea nominală de ţinere a izolaţiei cablului este mai mică decât tensiunea de 50%
conturnări a izolaţiei liniei electrice aeriene cu până la 40%, se va proteja izolaţia cablului cu un set de
descărcătoare cu rezistenţă variabilă montat pe una din extremităţile cablului, când lungimea cablului
intercalat este mai mică decât valoarea indicată în tabel.
Lungimile cablului care asigură autoprotecţia în schema linie electrică aeriană - cablu - linie electrică aeriană *)
transpuneri de faze etc., trebuie să aibă un nivel de protecţie împotriva supratensiunilor de trăsnet cel puţin egal cu
cel al stâlpilor normali ai aceleiaşi linii. În acest scop este necesar ca stâlpii supraînălţaţi
● să se protejeze cu conductoare de protecţie, care să asigure, în funcţie de înălţimea stâlpului, unghiurile de
protecţie mai reduse decât valorile din tabel;
● să aibă valoarea rezistenţelor prizelor de legare la pământ, măsurată la 50 Hz, mai mică decât
- 5  pentru linii de 110 kV şi 220 kV la stâlpi mai înalţi de 40 m;
- 510  pentru linii de 400 kV şi 750 kV la stâlpi mai înalţi de 80 m.
8. PROTECŢIA LA SUPRATENSIUNI DE TRĂSNET PROPAGATE PE LEA
8.1. La alegerea unei scheme de protecţie a unei instalaţii electrice împotriva undelor de supratensiune de trăsnet, care
se propagă de pe linia electrică, trebuie respectate condiţiile de coordonare a izolaţiei.
8.2. Schemele de protecţie ale staţiilor trebuie să cuprindă măsuri de protecţie de bază şi măsuri de protecţie
suplimentare pe liniile electrice aeriene, la intrarea acestora în staţii.
8.3. Protecţia de bază se realizează cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă.
● Protecţia de bază trebuie să asigure protejarea integrală a echipamentului din instalaţie, în cazul
întreruptorului de linie închis, împotriva undelor de supratensiune de trăsnet, care se propagă de pe linie în
staţie, ca urmare a loviturilor de trăsnet în linie.
8.4. Protecţii suplimentare pentru intrările liniilor electrice aeriene se realizează prin
‐ montarea conductoarelor de protecţie;
‐ montarea de paratrăsnete la intrarea în staţie;
‐ montarea de descărcătoare cu rezistenţă variabilă.
● Alegerea acestor măsuri este determinată de tensiunea nominală a reţelei, importanţa şi regimurile de
funcţionare ale instalaţiei ce trebuie protejată, precum şi de indicele cronokeraunic al zonei în care este
amplasată instalaţia.
8.5. Protecţia echipamentului din celula de linie, cuprins între polul întreruptorului de linie şi linie, în ipoteza
întreruptorului de linie deschis, trebuie să se realizeze cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă în cazul liniilor
electrice aeriene de 110 kV şi 220 kV cu dublă alimentare care funcţionează timp îndelungat deconectate la unul
din capete.
8.6. Protecţia autotransformatorului contra undelor de supratensiune trebuie să se realizeze prin montarea
descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă, fără aparate de comutaţie, la bornele fiecărei înfăşurări
● În alegerea caracteristicilor descărcătorului se va ţine seama de coeficienţii de transmitere ai
supratensiunilor din înfăşurarea de IT, respectiv din cea de MT în înfăşurarea de JT.
MT IT
DRV2 DRV 1
DRV3
JT

Raportul  dintre impedanţa Lungimea cablului (în m), care asigură autoprotecţia în cazul în Protecţia înfăşurărilor autotransformatorului cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă
caracteristică care
a liniei electrice aeriene şi cea raportul dintre tensiunea de 50% conturnări a izolaţiei liniei şi 8.7. Stabilirea oportunităţii protejării înfăşurărilor neutilizate ale transformatoarelor cu trei înfăşurări se va face pe baza
a cablului tensiunea nominală de ţinere a cablului este coeficienţilor de transmitere ai supratensiunilor între înfăşurări, indicaţi de fabrica constructoare sau determinaţi
1 1,2 1,4 experimental.
●Protecţia înfăşurărilor neutilizate ale transformatoarelor de putere se realizează prin descărcătoare cu
10 200 300 500 rezistenţă variabilă.
20 100 200 300
8.8. Protecţia posturilor de transformare de 335 kV cu intrare aeriană se realizează cu descărcătoare cu rezistenţă
40 60 100 150
variabilă pe bază de oxizi metalici. Suplimentar, suporturile izolatoarelor liniilor electrice aeriene se leagă de
pământ pe o distanţă de minimum 200 m de post, prizele de pământ ale stâlpilor având o rezistenţă de maximum
Note:*) - Parametrii de calcul pentru cabluri se vor lua din cataloagele de fabricaţie sau din măsurători. 10 .
- Parametrii pentru linii vor fi calculaţi ţinându-se seama de caracteristicile geometrice şi electrice ale ● Prevederea se aplică şi pentru protecţia separatoarelor telecomandate şi reanclanşatoarelor montate pe
acestora. liniile aeriene de medie tensiune.
- Pentru valorile intermediare se fac interpolări. ● Adaptarea instalaţiilor existente în care au fost instalate descărcătoare cu coarne (DC) se va face treptat
sau în cazul acţiunilor de retehnologizate/ reabilitare a instalaţiilor respective.
7.8. Stâlpii supraînălţaţi care se instalează la capetele deschiderilor pentru traversări de râuri sau defileuri, la

16 17
8.9. Se recomandă să se renunţe la utilizarea de aparatele de protecţie a posturilor de transformare cu intrare în cablu în
cazul în care lungimea porţiunii de linie în cablu la intrarea în post este mai mare decât lungimile prezentate în
tabel
Lungimea cablului care asigură autoprotecţia în schema linie electrică
aeriană - cablu - transformator.
Raportul  dintre impedanţa Lungimea cablului (m), care asigură autoprotecţia în cazul în care raportul
caracteristică a LEA şi cea a dintre tensiunea de 50% conturnări a izolaţiei liniei şi tensiunea nominală
cablului de ţinere a cablului este
1 1,2 1,4
10 1000 1100 1300
20 450 600 760
40 250 300 350
8.10. În posturile de transformare, la care lungimea cablului este mai mică decât lungimile prezentate în tabel
protecţia se realizează cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe bază de oxizi metalici care se vor monta în postul
de transformare. Dacă din motive de spaţiu, aceste descărcătoare nu se pot monta în post, protecţia contra
supratensiunilor de trăsnet se va realiza prin montarea setului de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe bază de
oxizi metalici pe joncţiunea linie electrică aeriană - cablu.
8.11. Bornele de legare la pământ ale descărcătoarelor şi ale transformatoarelor se vor lega la mantaua cablului pe
drumul cel mai scurt, iar mantaua cablului se va lega la pământ la ambele capete, în cazul în care cablul permite
acest lucru.
● De asemenea, se recomandă ca suporturile izolatoarelor liniilor electrice aeriene să se lege de pământ pe o
distanţă de minimum 200 m de la joncţiunea linie electrică aeriană - cablu, prizele de pământ ale stâlpilor
având o rezistenţă de maximum 10 .
8.12. Se va evita rămânerea în schema de funcţionare linie electrică aeriană - cablu în gol. În cazul în care această
cerinţă nu se poate respecta, se va monta un set de descărcătoare cu rezistenţă variabilă pe joncţiunea linie
electrică aeriană - cablu
8.13. În cazul în care sunt instalate descărcătoare cu coarne în cadrul instalaţiilor existente trebuie respectate
următoarele condiţii tehnice pentru optimizarea funcţionării reţelei
● folosirea reanclanşării automate rapide (RAR) cu unul-două cicluri şi a protecţiei rapide;
● folosirea protecţiei maximale sensibile la duble puneri la pământ;
● verificarea stabilităţii termice la scurtcircuite a descărcătoarelor cu coarne;
● valoarea rezistenţei prizei de pământ a descărcătoarelor cu coarne nu trebuie să depăşească 10 ..
8.14. În staţiile de 110 kV, descărcătoarele cu rezistenţă variabilă trebuie să se monteze la bornele
autotransformatoarelor şi, de regulă, la bornele transformatoarelor, asigurând protecţia pentru toate echipamentele
staţiei. În cazul în care montarea descărcătoarelor cu rezistenţă variabilă la bornele transformatoarelor ar duce la
scheme de protecţie supraechipate cu aceste descărcătoare, stabilirea numărului de seturi de descărcătoare şi a
locului de montare se va face prin utilizarea unui program de calcul specializat.
● Descărcătoarele cu rezistenţă variabilă, ce urmează să se monteze pe sistemul de bare, trebuie să fie
prevăzute cu supape de presiune, pentru evitarea apariţiei defectelor pe bare ca urmare a deteriorării
descărcătoarelor.
8.15 Descărcătoarele cu rezistenţă variabilă trebuie să fie legate pe calea cea mai scurtă la circuitul de legare la pământ
al staţiei
8.16.Protecţia liniilor electrice aeriene în porţiunile de intrare în staţiile de transformare trebuie să se realizeze astfel
● Pe porţiunea dintre stâlpul terminal şi cadrele staţiei, conductoarele de protecţie trebuie să realizeze acelaşi
unghi de protecţie ca pe tot restul liniei, şi anume maximum 30o pentru liniile de 110 kV şi 220 kV, simplu şi
dublu circuit, şi de 400 kV simplu circuit şi de maximum 20o pentru liniile de 400 kV dublu circuit şi liniile de
750 kV.
- La liniile electrice aeriene, la care nu se montează conductoare de protecţie pe întreaga linie, trebuie
să se monteze conductoare de protecţie de aproximativ 2 km la intrarea liniei în staţie.
- Rezistenţele prizelor de legare la pământ nu trebuie să depăşească 10 .
● La liniile de 110 kV şi 220 kV cu dublă alimentare (care funcţionează buclat), pentru situaţiile în care
funcţionează deconectate la unul din capete, trebuie să se monteze pe linie, la intrarea în staţie, un set de
descărcătoare cu rezistenţă variabilă pentru protecţia echipamentului de linie deconectat de la barele staţiei.
18
● În cazul liniilor radiale sau cu dublă alimentare (care funcţionează buclat), pentru situaţiile în care nu
funcţionează, de regulă, deconectate la unul din capete nu este necesară protejarea prin descărcătoare a
echipamentului din celula de linie.
9. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA SUPRATENSIUNILOR DE COMUTAŢIE
9.1. Apariţia supratensiunilor ca urmare a deconectării liniilor electrice aeriene şi transformatoarelor în gol, mai mari
decât valorile admise din considerente legate de coordonarea izolaţiei, trebuie evitată prin adoptarea
întreruptoarelor la care nu este posibil să apară aprinderi repetate ale arcului electric.
● În cazul în care se folosesc întreruptoare la care nu se realizează această condiţie, este necesar ca
protecţia să se realizeze prin descărcătoare cu rezistenţă variabilă, capabile să reziste sub acţiunea
supratensiunilor de comutaţie.
9.2. Pentru întreruptoare, curentul capacitiv ce trebuie să fie deconectat fără să se producă supratensiuni mai mari de 2,5
Uf este
‐ 35 A la tensiunea de 110 kV;
‐ 130 A la tensiunea de 220 kV;
‐ 400 A la tensiunea de 400 kV.
● În cazul tensiunii de 750 kV, curentul capacitiv limită ce trebuie să fie deconectat, fără să se producă
supratensiuni de comutaţie mai mari de 2,1 Uf (2,1 787/ ), este de 1000 A.
9.3. Protecţia împotriva supratensiunilor de comutaţie la conectarea în gol a transformatoarelor şi
autotransformatoarelor de 220 kV, 400 kV şi 750 kV trebuie să se realizeze prin montarea descărcătoarelor cu
rezistenţă variabilă la bornele transformatoarelor şi autotransformatoarelor.
9.4. Pentru asigurarea unui risc de defect la comutaţie cât mai redus, se recomandă utilizarea întreruptoarelor cu
rezistenţă de preinserţie. Stabilirea necesităţii montării acestui tip de întreruptor se va face pe baza unei analize
tehnico-economice, ce impune cunoaşterea valorilor maxime ale supratensiunilor de comutaţie posibile să apară,
reducerea acestora datorită rezistenţelor de preinserţie de diferite valori, riscul de defect la comutaţie.
9.5. Pentru transformatoarele cu izolaţie degresivă, funcţionând în reţele cu neutrul legat efectiv la pământ, trebuie să se
asigure o protecţie corespunzătoare a neutrului în cazul funcţionării transformatorului cu neutrul izolat. Această
protecţie se asigură cu descărcătoare cu rezistenţă variabilă, alese în mod corespunzător, în funcţie de nivelul
nominal de izolaţie a neutrului transformatorului şi de tensiunile maxime, care pot să apară pe neutru, ţinându-se
seama de tipul întreruptorului folosit şi de posibilitatea rămânerii acestuia într-un număr incomplet de faze.
9.6. Neutrul transformatoarelor blocurilor generator-transformator trebuie să se lege la pământ în timpul punerii în
paralel a generatoarelor, indiferent de modul de funcţionare permanent în schemă.
● Pentru protecţia împotriva supratensiunilor de comutaţie şi evitarea rămânerii cu neutrul izolat se prevăd
scurtcircuitoare rapide, care leagă automat la pământ neutrul transformatorului în cazul comutaţiei
întreruptorului de bloc şi, în special, la defecte interne în bloc.
9.7. În cazul staţiilor de racord adânc trebuie să se lege neutrul transformatorului la pământ, în condiţiile în care puterea
de scurtcircuit monofazată realizat ca urmare a legării la pământ este mai mică decât puterea de scurtcircuit plafon
a echipamentului.
● În cazul în care, din motive de limitare a puterii de scurtcircuit, este necesar ca transformatorul să
funcţioneze cu neutrul izolat, se impune montarea pe neutru a scurtcircuitarelor rapide.
10. PROTECŢIA INSTALAŢIILOR EXTERIOARE LA LOVITURI DE TRĂSNET
10.1. Protecţia instalaţiilor electrice de pe teritoriul staţiilor electrice împotriva loviturilor directe de trăsnet trebuie
să se realizeze cu paratrăsnete verticale sau orizontale.
10.2. Protecţia împotriva conturnărilor inverse ale echipamentului din staţie, ca urmare a loviturilor directe de
trăsnet, trebuie să se realizeze prin alegerea unor distanţe în aer, care să nu permită amorsarea unei descărcări între
elementele legate la pământ ale construcţiilor pe care sunt instalate paratrăsnetele şi elementele sub tensiune ale
instalaţiei.
10.3. Paratrăsnetele verticale trebuie să se realizeze prin fixarea pe vârful unui stâlp a unei tije metalice de captare.
În staţiile electrice, paratrăsnetele verticale se montează pe
‐ stâlpi de beton armat centrifugat
‐ stâlpi metalici, în instalaţiile la care este necesară realizarea unei înălţimi mari a paratrăsnetului;
‐ stâlpi de lemn de brad impregnat, în instalaţiile provizorii.
● Elementul de captare al unui paratrăsnet se realizează conform indicaţiilor din normativul I 20/2000.
● Elementul de coborâre de la elementul de captare la priza de pământ se realizează
- la stâlpii de beton armat, prin folosirea uneia din armături, căreia i se asigură prin sudură
continuitatea pe toată înălţimea stâlpului;
- la stâlpii metalici, prin însăşi construcţia stâlpului;
- la stâlpii de lemn, prin folosirea unei benzi de oţel zincat la cald, cu o secţiune minimă 202,5
mm2 din OL38. Pentru oţelul nezincat, grosimea benzii va fi cu 50% mai mare
19
10.4. Paratrăsnetele orizontale trebuie să se realizeze din următoarele materiale 11.4. La elaborarea schemei electrice a staţiilor electrice situate în zone poluate, trebuie să se studieze posibilitatea
‐ conductoare funie de oţel cu o secţiune de 35 ÷ 95 mm2, în funcţie de deschiderea dintre stâlpi; simplificării schemei de comutaţie, prin utilizarea schemelor bloc, a transformatoarelor de măsură înglobate, prin
‐ conductoare de oţel-aluminiu; renunţarea pe cât posibil la transformatoarele de tensiune pe partea de tensiune înaltă etc.
‐ benzi de oţel-aluminiu; 11.5. În zone poluate (nivelurile de poluare III-IV) se recomandă reducerea pe cât posibil a numărului îmbinărilor
‐ benzi de oţel întinse pe conturul clădirii; conductoarelor folosite la realizarea căilor de curent, recomandându-se executarea îmbinărilor prin sudură.
‐ oţel rotund sub formă de balustradă. 11.6. Staţiile de transformare exterioare situate în zone poluate (nivelurile de poluare III şi IV), la care sunt necesare
Este necesară o bună legare la pământ a elementelor de captare. lucrări frecvente de curăţire a izolaţiei, trebuie să fie astfel executate încât să uşureze accesul personalului de
întreţinere în zonele de lucru (folosirea sistemului constructiv semiînalt sau jos, crearea posibilităţilor de lucru în
10.5. Paratrăsnetele se leagă, de regulă, la o aceeaşi priză de pământ, care poate fi separată sau comună cu priza de condiţiile limitării la maximum a elementelor ce trebuie scoase de sub tensiune).
legare la pământ pentru instalaţiile electrice. ● Se recomandă utilizarea instalaţiilor fixe sau mobile de spălare sub tensiune în cazul depunerilor
10.6. Valoarea maximă a rezistenţelor prizelor de pământ ale staţiilor, centralelor şi posturilor de transformare solubile în apă sau neaderente.
rezultă din STAS 12604/4-5-90. 11.7. Construcţiile metalice ale instalaţiilor electrice situate în zone poluate cu agenţi agresivi trebuie protejate prin
10.7. Valoarea rezistenţei de dispersie a prizei de pământ pentru o instalaţie de paratrăsnete, în cazul în care priza se acoperiri de protecţie, asigurându-se durabilitatea metalului corespunzător standardelor, prescripţiilor şi
execută separat faţă de prizele de pământ pentru instalaţiile electrice, trebuie să fie cel mult instrucţiunilor în vigoare.
‐ 5  pentru prize de pământ naturale 11.8. La dulapurile dispozitivelor de acţionare a întreruptoarelor, precum şi la cutiile de cleme amplasate în staţiile
‐ 10  pentru prize de pământ artificiale. de transformare situate în zone poluate, trebuie să se ia măsuri de etanşare împotriva prafului şi gazelor şi măsuri
● Verificarea valorii rezistenţei prizei de pământ se face prin măsurători şi, în cazul în care acest lucru este pentru protejarea şirurilor de cleme şi a altor elemente metalice de conexiune, contra acţiunii corosive a mediului.
necesar, priza de pământ se va completa cu un număr corespunzător de electrozi până la realizarea valorii 11.9. În zonele având nivelurile de poluare III şi IV se recomandă evitarea montării în staţiile de transformare a
rezistenţei de dispersie prescrise. izolatoarelor de suspensie în poziţie verticală, recomandându-se montarea izolatoarelor în V sau Y.
10.8. Paratrăsnetele pot fi legate la priza de pământ a instalaţiei electrice, cu condiţia ca valoarea rezistenţei de 11.10. ConstrucţiileLa faza de studiu de amplasament a staţiilor de transformare se va avea în vedere natura
dispersie a prizei de pământ comune să fie cel mult 1 , iar conductoarele de legare la pământ până la priză să fie poluanţilor din zona respectivă într-o perspectivă de cel puţin zece ani.
separate pentru fiecare categorie de instalaţie. 11.11. În vederea măririi gradului de siguranţă în funcţionarea instalaţiilor şi liniilor electrice aeriene în zona III de
● În cazul folosirii în comun a unei prize de pământ (naturală sau artificială) se impune, de asemenea, poluare din apropierea termocentralelor ce consumă combustibil solid peste 150 t c.c./h, se vor lua următoarele
verificarea acesteia prin măsurări şi completarea, în caz de necesitate, cu electrozi, până când rezistenţa ei de măsuri suplimentare
dispersie atinge valoarea de 1 . a) linia de fugă specifică a izolaţiei liniilor electrice aeriene şi a lanţurilor de izolatoare pentru susţinerea
conductoarelor flexibile din instalaţiile electrice de exterior va avea lungimea minimă de 31 cm/kV;
11. PROIECTAREA INSTALAŢIILOR ÎN ZONE POLUATE b) izolaţia echipamentelor electrice de exterior de 110400 kV va fi tratată cu unsori protectoare minimum o
dată pe an în situaţia în care lungimea liniei de fugă specifică este sub 2,5 cm/kV.
11.1. La amplasarea instalaţiilor exterioare trebuie să se cunoască următoarele caracteristici ale zonei 11.11.1. În. În instalaţiile electrice de tip interior, izolaţia aparatajului electric se va alege pe baza unui calcul tehnico-
a) nivelul agenţilor poluanţi (aprecieri cantitative şi calitative, de exemplu agenţi solubili, insolubili, aderenţi sau economic în următoarele două variante
neaderenţi etc.); a) izolaţia pentru exterior corespunzătoare cel puţin nivelului I de poluare, în cazul în care clădirea care
b) nivelul de poluare a zonei, determinat orientativ din tabelele din anexa 10 sau din măsurători; adăposteşte aparatajul electric este protejată împotriva pătrunderii din exterior a impurităţilor sub formă de
c) condiţiile meteorologice locale (ceaţă, direcţia vânturilor dominante etc.); pulberi sau gaze nocive, prin etanşare sau presurizare interioară;
d) configuraţia terenului; b) izolaţia pentru interior, fără condiţii impuse pentru linia de fugă sau natura materialului electroizolant, în
e) dezvoltarea în perspectivă a unor întreprideri care ar constitui surse de poluare; cazul în care se asigură prin climatizare, cel puţin în zona aparatajului electric, o umiditate relativă a
f) măsurile luate la sursă pentru reţinerea agenţilor poluanţi. aerului sub limita de 65% la +200 C..
● Se recomandă ca aprecierea nivelului de poluare a zonei, unde urmează să se amplaseze instalaţii
electrice, să se facă de instituţii specializate în acest sens.
● La amplasarea instalaţiilor exterioare în zone poluante şi la dimensionarea lor se va ţine seama de
rezultatele de exploatare ale instalaţiilor din zona sau din zone cu condiţii identice (numărul şi natura
avariilor înregistrate).
11.2. Staţiile electrice de tip exterior se amplasează pe cât posibil în zone cu nivel de poluare redus (zonele I-II).
● Staţiile electrice de 750 kV nu se amplasează în zonele cu niveluri de poluare III şi IV.
● În zone cu nivel de poluare intens (zonele III-IV), amplasarea şi alegerea soluţiei constructive pentru
instalaţiile sau liniile aeriene trebuie să se facă pe baza unui calcul tehnico-economic, care să ţină
seama de următoarele elemente
a) lungimea liniei de fugă specifică a echipamentului care poate fi procurat;
b) mijloacele de combatere a efectelor poluării asupra instalaţiilor electrice (acoperirea cu unsori
protectoare, spălarea sub tensiune);
c) posibilitatea scoaterii parţiale de sub tensiune a instalaţiei, în vederea curăţirii izolaţiei, fără
afectarea consumatorului;
d) posibilitatea adaptării de staţii interioare sau capsulate;
e) mijloacele de combatere a coroziunii asupra construcţiilor subterane şi supraterane metalice şi din
beton armat.
11.3. În zonele cu nivel de poluare III-IV, de regulă, liniile electrice aeriene trebuie să se construiască pe stâlpi
metalici sau de beton armat.
● În cazul stâlpilor de lemn situaţi în zonele cu nivel intens de polure (zonele III-IV), trebuie luate măsuri
pentru evitarea aprinderii stâlpilor, datorită curenţilor de scurgere, şuntând lemnul prin coborâri de protecţie
metalice stabile termic. În proiectul de realizare a unei astfel de linii trebuie indicate aceste construcţii metalice
şi modul de montaj al acestora. Izolaţia liniei pe stâlpi de lemn având lemnul şuntat va fi aleasă la fel ca şi la
liniile cu stâlpi metalici

20 21
NTE 003/04/00
( înlocuieşte PE 104)
2. NORMATIV
PENTRU CONSTRUCŢIA
LINIILOR AERIENE DE ENERGIE ELECTRICĂ
CU TENSIUNI PESTE 1000 V (Extras)
1. SCOP
Normativul are drept scop stabilirea:
a) condiţiilor şi principiilor de dimensionare şi construire a liniilor aeriene de energie electrică;
b) modului de delimitare a culoarelor de trecere (de funcţionare), respectiv a zonelor de protecţie şi a zonelor de
siguranţă ale liniilor aeriene de energie electrică;
c) condiţiilor tehnice, restricţiilor şi interdicţiilor care se impun pentru coexistenţa liniilor aeriene de energie
electrică cu elemente naturale, construcţii sau instalaţii din vecinătatea lor;
d) suprafeţelor de teren necesare construirii, exploatării şi mentenanţei liniilor aeriene de energie electrică.
2. DOMENIUL DE APLICARE
2.1 Normativul se aplică la:
a) proiectarea şi construirea, de către agenţi economici atestaţi în condiţiile legii, a liniilor aeriene noi de energie
electrică ale operatorilor de reţea electrică sau ale utilizatorilor;
b) emiterea de către operatorii de reţea electrică a avizelor de amplasament pentru construcţii sau instalaţii care se
realizează în vecinătatea liniilor aeriene de energie electrică;
c) urmărirea de către operatorii de reţea a îndeplinirii condiţiilor de coexistenţă a liniilor electrice cu elementele
naturale, construcţiile şi instalaţiile din vecinătate, precum şi la stabilirea de restricţii şi interdicţii pentru
realizarea acestora.
2.2 Normativul se aplică pentru linii aeriene de energie electrică cu tensiunea nominală peste 1000 V.
●La proiectarea şi construirea liniilor aeriene de energie electrică cu tensiunea nominală de 750 kV se
va ţine seama şi de prevederile prescripţiilor energetice specifice ale operatorului de transport şi de
sistem.
2.3 Normativul nu se aplică la construcţia liniilor aeriene de energie electrică a căror construcţie este reglementată prin
prescripţii tehnice speciale, ca de exemplu: linii de contact pentru căi ferate electrificate, pentru tramvaie şi
troleibuze, pentru maşini de ridicat şi transport etc.
2.4 Aplicarea prezentului normativ se face cu respectarea prevederilor tuturor normelor din sectorul energiei electrice
şi/sau din legislaţia sectoarelor adiacente, referitoare la linii aeriene şi la încadrarea lor în mediul înconjurător.
Cerinţele din prezentul normativ sunt minimale.
3 CONDUCTOARE
3.1 Din punct de vedere al materialelor şi al alcătuirii constructive, la construirea LEA se utilizează conductoare funie
din aluminiu, aliaje de aluminiu, oţel, conductoare funie din aluminiu-oţel şi aliaje de aluminiu-oţel, precum şi
conductoare speciale cu fibre optice înglobate (în diferite variante constructive).
●La liniile de medie tensiune se pot utiliza conductoare izolate.
3.2 Condiţiile tehnice generale, dimensiunile şi caracteristicile fizico-mecanice ale conductoarelor LEA trebuie să
corespundă standardelor sau normelor interne ale producătorilor.
3.3 Din considerente mecanice, conductoarele vor avea următoarele secţiuni active minime:
● 25 mm2 pentru conductoare funie de aluminiu-oţel, aliaje de aluminiu-oţel şi aliaje de aluminiu;
● 16 mm2 pentru conductoare funie de oţel.
3.4. Calculul mecanic al conductoarelor se efectuează după metoda la stări limită, în care rezistenţele de calcul sunt
stabilite în procente din rezistenţa de rupere calculată a conductorului.
● Calculul mecanic al conductoarelor izolate şi a celor cu fibră optică inclusă se face în acelaşi mod ca
la conductoarele normale. În plus, pentru conductoarele cu fibră optică înglobată, producătorii trebuie
să aducă dovezi bazate pe teste că, în oricare din stările limită, caracteristicile mecanice şi optice ale
fibrei rămân neschimbate.
3.5. Conductoarele active şi de protecţie ale LEA trebuie protejate împotriva vibraţiilor prin montarea de dispozitive
antivibratoare, în următoarele cazuri:
● în cazul trecerii LEA prin zone plane deschise, cu deschideri peste 120 m, dacă tracţiunea
în conductoare, în ipoteza de încărcare conform art. 23, punctul b, depăşeşte 18% din rezistenţa de
rupere şi se încadrează în domeniul delimitat de curbele din figura 7 din normativ;
● în cazul traversării râurilor mari, cu lungimea peste 100 km, indiferent de tracţiunea în conductoare;
● în cazul folosirii conductoarelor de protecţie cu fibră optică înglobată (tip OPGW);
● în cazul în care experienţa de exploatare impune acest lucru.
3.6. Pentru protecţia LEA la supratensiuni atmosferice şi pentru comportarea bună la fenomenul de galopare, săgeata
conductorului de protecţie nu trebuie să depăşească săgeata conductorului activ la stările de săgeată maximă şi la
temperatura medie.
17
4. IZOLATOARE, CLEME, ARMĂTURI
4.1 Izolatoare
4.1.1. Pentru dimensionarea din punct de vedere electric a izolatoarelor sau a lanţurilor de izolatoare ale LEA,
tipul şi numărul izolatoarelor de suspensie din lanţurile de izolatoare sau tipul izolatoarelor suport se aleg,
astfel încât să se asigure un nivel de izolaţie caracterizat prin:
a) tensiunea nominală de ţinere la frecvenţă industrială timp de un minut sub ploaie, în funcţie de
tensiunea nominală a liniei;
b) tensiunea nominală de ţinere la unda de impuls de formă normalizată de 1,2/50 μs, de polaritate care
conduce la tensiunea de ţinere cea mai mică
c) tensiunea nominală de ţinere la unda de impuls de comutaţie 250/2500 μs.
4.1.2. Determinarea numărului de izolatoare din lanţurile de izolatoare sau tipul izolatoarelor suport în funcţie de
gradul de poluare al zonei traversate se va face conform prevederilor normativului NTE 001/03/00.
4.1.3. Armăturile de protecţie sunt utilizate pentru uniformizarea câmpului electric, reducerea zgomotului acustic
şi protejarea izolatoarelor la arcul electric.
●Folosirea armăturilor de protecţie împotriva arcului electric este obligatorie la LEA cu tensiuni
nominale de 220 kV şi 400 kV.
4.1.4. Numărul de izolatoare dintr-un lanţ determinate pe baza tensiunilor nominale de ţinere se măreşte cu 10%, în
cazul izolatoarelor străpungibile (din cauza spargerilor).
4.1.1. La LEA 110 kV, numărul de izolatoare din lanţurile de întindere, formate din elemente tip capă-tijă, se ia mai
mare cu o unitate decât la lanţurile de susţinere.
4.1.2. Pentru stâlpii înalţi, utilizaţi în cazul marilor traversări, nivelul de izolaţie se măreşte, de la caz la caz, astfel
încât să se asigure un grad sporit de siguranţă, în raport cu descărcările atmosferice, cu dificultăţile efectuării
lucrărilor de întreţinere şi cu particularităţile microclimatului din zona traversării.
4.1.3. Izolatoarele se dimensionează din punct de vedere mecanic astfel încât în ipoteza de încărcare maximă forţele
de calcul să fie mai mici sau cel mult egale cu sarcina de calcul a izolatorului, stabilită în procente din sarcina
de rupere mecanică minimă respectivă.
4.2 Cleme şi armături
4.2.1. Clemele şi armăturile, exclusiv clemele de întindere şi înnădire, se dimensionează din punct de vedere
mecanic astfel încât în ipoteza de încărcare maximă, forţele de calcul să fie mai mici sau cel mult egale cu
sarcinile de calcul ale pieselor respective, determinate prin adoptarea unui procent de 50% din sarcina de
rupere mecanică minimă.
4.2.2. Verificarea elementelor de izolatoare şi a clemelor şi armăturilor componente ale lanţurilor multiple de
izolatoare, la gruparea specială de încărcări (regim de avarie), se face după cum urmează:
- în cazul lanţurilor multiple de susţinere: fie prin ruperea unui element de izolator dintr-o ramură,
fie prin ruperea conductorului;
- în cazul lanţurilor multiple de întindere: prin ruperea unui element de izolator dintr-o ramură.
Verificarea în regim de avarie a lanţurilor multiple, la ruperea unei ramuri, se face numai în porţiunile speciale
de traseu, la care se impune siguranţă mărită.
4.2.3. Clemele de întindere şi înnădire mecanică a conductoarelor trebuie să aibă o sarcină de alunecare egală cu
minimum 95% din valoarea sarcinii de rupere minime a conductorului.
5. TIPURI DE STÂLPI, IPOTEZE DE CALCUL
5.1 Tipuri de stâlpi
La liniile aeriene de energie electrică se disting, din punct de vedere funcţional, următoarele tipuri de stâlpi:
a) Stâlpi de susţinere, utilizaţi în mod curent pe linii pentru susţinerea conductoarelor, echipaţi cu izolatoare de
susţinere, sunt de tip normal sau de tip întărit.
● La stâlpii de tip normal se utilizează cleme cu eliberarea conductorului, respectiv cleme sau
legături cu tracţiune limitată.
● La stâlpii de tip întărit se utilizează cleme sau legături cu reţinerea conductorului.
b) Stâlpi de întindere, utilizaţi pentru fixarea conductoarelor prin întindere, ca punct de sprijin, în lungul liniei,
în locuri alese din condiţiile de funcţionare sau montaj.
c) Stâlpi terminali, utilizaţi pentru fixarea conductoarelor, prin întindere, la capetele liniei.
● Stâlpii de susţinere, de întindere şi terminali pot fi montaţi în aliniament sau colţ.
● Stâlpii de la punctele a), b) şi c) pot fi utilizaţi pentru montarea unui singur circuit sau a mai
multor circuite.
● În cazul echipării stâlpilor cu mai multe circuite, acestea pot să fie de aceeaşi tensiune nominală
sau de tensiuni nominale diferite.
● În cazul liniilor cu tensiuni nominale diferite pe acelaşi stâlp este necesară verificarea
compatibilităţii din punct de vedere electric şi mecanic.
d) Stâlpi de intervenţie, utilizaţi pentru remedierea temporară a unor porţiuni de linii avariate, prin ocolirea
acestora, în scopul reducerii duratelor de întrerupere şi pentru crearea posibilităţii de remediere definitivă a
liniei.
● Stâlpii de intervenţie pot fi de susţinere, echipaţi cu console izolante, de întindere şi terminali,
echipaţi cu lanţuri de izolatoare de întindere.
18
5.2 Ipoteze de calcul
5.2.1. Stâlpii se dimensionează prin calcul pe baza încărcărilor de calcul în regim normal de funcţionare, în regim de
avarie şi în condiţii de montaj, ţinându-se seama de tipul funcţional şi constructiv şi diferite ipoteze de încărcare.
●La dimensionarea stâlpilor se admite o depăşire a rezistenţelor de calcul cu maximum 3%.
● Stâlpii de susţinere echipaţi cu izolatoare suport nu se verifică în regim de avarie. La aceşti stâlpi,
încărcarea care se transmite stâlpului la ruperea conductorului nu trebuie să depăşească 65% din încărcarea
la vârf, echivalată momentului de rupere al stâlpului, rezultat din dimensionare, conform ipotezei N.7
● La stâlpii terminali cu mai multe circuite, verificările se fac şi în condiţiile montării numai a circuitelor
de pe o singură parte a stâlpului
5.2.2. Stâlpii de intervenţie (inclusiv consolele izolante şi ancorele) se dimensionează prin calcul, pe baza
încărcărilor de calcul determinate probabilistic, cu o asigurare de minim 5 ani, în regim normal de funcţionare.
●Stâlpii de intervenţie nu se dimensionează în regim de avarie.
5.2.3. Pentru dimensionarea stâlpilor în regim normal de funcţionare, se consideră următoarele ipoteze de calcul:
● Vânt maxim perpendicular pe linie (N.1);
● Vânt perpendicular pe linie, simultan cu depunere de chiciură (N.2);
● Vânt maxim în lungul liniei (N.3);
●Vânt în lungul liniei, simultan cu depunere de chiciură (N.4);
● Vânt maxim la 45o pe linie (N.5);
● Vânt la 45o pe linie, simultan cu depunere de chiciură (N.6);
● Condiţia de dimensionare în lungul liniei (N.7);
● Diferenţa de tracţiune în condiţii de depunere de chiciură (N.8);
● Vânt maxim perpendicular pe linie în montaj terminal (N.9);
● Vânt perpendicular pe linie simultan cu depunere de chiciură în montaj terminal (N.10);
● Vânt maxim în lungul liniei în montaj terminal (N.11);
● Vânt în lungul liniei, simultan cu depunere de chiciură în montaj terminal (N.12).
5.2.4. Pentru dimensionarea stâlpilor în regim de avarie se consideră următoarele ipoteze de calcul:
● ruperea conductoarelor în condiţiile unui vânt perpendicular pe linie, simultan cu depunere de chiciură
(A.1);
● ruperea conductoarelor în condiţiile de vânt în lungul liniei, simultan cu depunere de chiciură (A.2).
6. STÂLPI METALICI
6.1. Stâlpii metalici sunt construcţii ancorate sau neancorate cu zăbrele (din corniere sau ţeavă) sau tubulare (cu
secţiune circulară sau poligonală). Îmbinarea elementelor se face de preferinţă prin buloane pentru a asigura
protecţia anticorozivă prin zincare la cald. Se pot folosi şi construcţii sudate care vor fi protejate anticoroziv prin
vopsire.
6.2. Pentru proiectarea stâlpilor metalici se iau în considerare încărcările de calcul, şi ipotezele de încărcare precizate
la capitolul 5, cu luarea în considerare a unor deschideri la încărcări din vânt, av, şi la încărcări verticale, ag,
corespunzătoare domeniului de utilizare a stâlpilor respectivi.
6.3. Calculul, dimensionarea, alcătuirea constructivă şi alegerea materialului şi valorile rezistenţelor de calcul pentru
stâlpii cu zăbrele vor fi în conformitate cu prevederile “Metodologiei pentru dimensionarea stâlpilor metalici ai
liniilor electrice aeriene – PE 105”.
● Problemele speciale legate de montaj şi exploatare, balizare, antifurt, protecţii speciale, trepte de scară,
platforme de montaj etc. vor fi în conformitate cu prevederile şi normativele specifice în vigoare,
inclusiv cele privind protecţia muncii.
7. STÂLPI DE BETON
7.1. La alegerea betonului ca material de construcţie a stâlpilor liniilor aeriene de energie electrică se vor avea în
vedere atât considerente tehnice şi economice cât şi impactul asupra factorilor de mediu, inclusiv pe termen mediu
şi lung.
●La construcţia LEA se utilizează stâlpi din beton armat turnat, beton armat centrifugat şi beton armat
precomprimat. Calculul de rezistenţă al acestora se face prin metoda stărilor limită. Calculul se recomandă să
se efectueze după STAS 10102-75, STAS 10107/0-90, STAS 2970-86. Se vor avea în vedere condiţiile
specifice de calcul şi alcătuire, de transport, de montaj şi de exploatare ale acestor tipuri de stâlpi.
7.2. Elementele metalice care fac parte din ansamblul stâlpilor de beton se calculează, prin metoda la stări limită,
conform prescripţiei PE 105.
7.3. Oţelul-beton pentru armarea longitudinală a stâlpilor şi a elementelor accesorii din beton trebuie să aibă cel puţin
caracteristicile indicate în STAS 438/1-89,. STAS 438/2-91, SR 438-3:1998 pentru tipurile PC 60 sau PC 52.
●Diametrul barelor considerate în calculul de rezistenţă este de minimum 8 mm.
●Utilizarea altor tipuri de armături se reglementează prin instrucţiuni speciale
7.4. Armăturile transversale ale elementelor (frete, etrieri etc.) se realizează, după caz, din Ol 34, Ol 37 etc.
●Din aceleaşi oţeluri se pot executa şi armăturile principale ale elementelor secundare (vârfare, console etc.),
în care caz se poate utiliza şi oţelul PC 52.
7.5. Marca betonului pentru stâlpii şi elementele accesorii va fi B 400 (clasa Bc 35). Pentru elementele accesorii
(console, vârfare) se admit şi mărci mai reduse, dar nu mai mici decât B 250 (clasa Bc 20).
19
7.6. Stâlpii şi accesoriile din beton (vârfare, console) se prevăd în mod obligatoriu cu dispozitive de legare la pământ a
tuturor părţilor metalice, inclusiv a armăturilor de fixare a izolatoarelor, luându-se măsuri pentru asigurarea
continuităţii electrice în lungul stâlpului.
7.7. Săgeata stâlpilor din beton nu se normează.
8. STÂLPI DE LEMN
8.1. La liniile electrice aeriene de medie tensiune se pot utiliza stâlpi de lemn din:
● conifere (molid, brad, pin şi larice) sau
● foioase tari (stejar, gorun, garniţă şi salcâm).
8.2. Lemnul utilizat la executarea stâlpilor pentru liniile electrice aeriene de medie tensiune, se va impregna în
instalaţii industriale de specialitate.
8.3. Stâlpii de lemn se calculează pe baza metodei rezistenţelor admisibile, luându-se în considerare încărcările
normate şi a ipotezelor de încărcare:
● ipotezele normale N.1. şi N.2. şi
● ipoteza de avarie A.1. (numai pentru stâlpii de întindere şi terminali).
8.4. Calculul, dimensionarea constructivă, alegerea materialului şi a valorilor rezistenţelor admisibile se fac în
conformitate cu prevederile prescripţiilor energetice specifice ale operatorilor de distribuţie.
9. FUNDAŢII
9.1. Calculul, dimensionarea şi alcătuirea constructivă se fac în conformitate cu “Metodologia de calcul a fundaţiilor
liniilor electrice aeriene peste 1000 V” – PE 152 şi cu prevederile normativelor şi standardelor în vigoare.
9.2. Armăturile din fundaţiile de beton armat ale stâlpilor LEA vor fi conectate electric (sudate) unele de altele, pentru
utilizarea fundaţiilor şi ca prize naturale ale stâlpilor.
9.3. Stâlpii de lemn se plantează în pământ prin fundaţii burate.
● Calculul, dimensionarea şi alcătuirea constructivă a fundaţiilor burate pentru stâlpii de lemn se fac
În conformitate cu prevederile prescripţiilor energetice specifice ale operatorilor de distribuţie.
10. MĂSURI DE SIGURANŢĂ ŞI PROTECŢIE
10.1. Prin măsuri de protecţie se înţeleg toate măsurile care se iau la linia aeriană de energie electrică pentru
funcţionarea, atât în regim normal, cât şi în regim de avarie, în condiţiile impuse de prezentul normativ.
● La proiectarea şi construirea LEA componente ale reţelei electrice de transport, reţea de interes naţional şi
strategic, se vor prevedea cerinţe specifice pentru asigurarea securităţii şi protecţiei fizice a LEA. Aceste
cerinţe vor fi adaptate condiţiilor concrete de amplasare a LEA şi se vor fundamenta, în cadrul proiectului de
către proiectant, pe baza unei analize de risc.
10.2. Prin măsuri de siguranţă se înţeleg, în sensul prezentului normativ, toate măsurile care se iau atât la linia aeriană
de energie electrică, cât şi la elementele învecinate, pentru protejarea, pe de o parte, a liniei împotriva factorilor
perturbatori (acţiunea agenţilor chimici, căderi de copaci, alunecări de teren, schimbări de cursuri de apă etc.), iar
pe de altă parte protejarea instalaţiilor, construcţiilor etc., situate în vecinătatea liniei, precum şi a oamenilor şi
animalelor care pot veni în contact cu părţile puse în mod accidental sub tensiune.
10.3. Prin protecţie mărită se înţelege adoptarea unor măsuri suplimentare de protecţie la linia aeriană, în vederea
creşterii gradului de siguranţă mecanică în funcţionare, în porţiunile speciale de traseu.De la caz la caz, în afara
acestor măsuri, se vor lua şi măsuri de siguranţă suplimentară, constând fie din dublarea lanţului de izolatoare
(respectiv a legăturilor izolatoarelor suport), fie din mărirea nivelului de izolaţie.
10.4. Prin nivel de izolaţie mărit se înţelege creşterea nivelului de izolaţie al liniei faţă de nivelul normal de izolaţie.
Creşterea nivelului de izolaţie se poate realiza, fie prin utilizarea de izolatoare cu caracteristici electrice
superioare, fie prin utilizarea de izolatoare cu aceleaşi caracteristici electrice şi prin mărirea numărului acestora pe
ramură
10.5. În cazuri deosebite (pentru evitarea unor intervenţii costisitoare şi dificil de realizat în exploatare), se pot aplica
simultan măsuri de protecţie mărită şi nivel de izolaţie mărit.
10.6. Liniile aeriene de energie electrică se protejează împotriva loviturilor de trăsnet şi a supratensiunilor atmosferice,
conform prevederilor normativului NTE 001/03/00.
10.7. Conductoarele de protecţie se leagă la pământ la fiecare stâlp.
10.8. Stâlpii vor fi prevăzuţi cu prize artificiale de pământ, în cazul în care priza naturală de pământ nu satisface
condiţia de rezistenţă de dispersie impusă.
10.9. Toţi stâlpii LEA din zonele cu circulaţie frecventă, precum şi stâlpii cu aparataj din zonele cu circulaţie redusă vor
fi prevăzuţi cu prize artificiale de pământ pentru dirijarea distribuţiei potenţialelor.
● Notă: Prin priză de pământ pentru dirijarea distribuţiei potenţialelor se înţelege priza artificială de pământ
suplimentară, destinată micşorării valorilor tensiunilor de atingere, Ua, şi de pas, Upas, având cel puţin un
electrod orizontal sub formă de contur închis în jurul stâlpului. Această priză contribuie şi la micşorarea
rezistenţei de dispersie a prizei de pământ rezultante (priza naturală + priza artificială).
●La execuţia liniilor, verificarea valorilor rezistenţelor de dispersie ale prizelor de pământ, naturale şi
artificiale se face prin măsurători. Se recomandă ca măsurătorile să se efectueze după STAS 12604/4-89 şi
STAS 12604/5-90.
20
 11. CULOARE DE TRECERE (DE FUNCŢIONARE), LEA conductoare de curent electric, care nu fac parte din căile de curent, dar care pot
ZONE DE PROTECŢIE ŞI ZONE DE SIGURANŢĂ PENTRU LINII ELECTRICE AERIENE ajunge accidental sub tensiune.
11.1. Pentru o linie electrică aeriană culoarul de trecere (de funcţionare), zona de protecţie şi zona de siguranţă coincid. Panou de întindere Porţiune de linie compusă dintr-una sau mai multe deschideri, cuprinsă între doi
Dimensiunea culoarului de trecere se calculează în conformitate cu 11.2. stâlpi de întindere consecutivi
11.2. Dimensiunea (lăţimea) culoarului de trecere, CT , simetrică faţă de axul liniei, se calculează cu relaţia: Priză naturală de pământ a LEA Priză de pământ constituită din elemente conductoare în contact permanent cu solul,
CT = LLEA + 2 . (liz + fc.max) . sin αc + 2 . ds ale unor construcţii sau instalaţii destinate diferitelor scopuri, dar care pot fi folosite
unde: în acelaşi timp pentru trecerea curentului de defect, dacă elementele conductoare
- LLEA - este lăţimea maximă a stâlpilor (distanţa cea mai mare pe orizontală, transversal pe linie), (m); sunt legate electric direct între şi la părţile metalice ale LEA.
- liz - lungimea maximă a unui lanţ de susţinere utilizat pe linie (m); Priză artificială de pământ Priză de pământ ale cărei elemente componente sunt constituite special pentru
- fc.max - săgeata maximă a conductorului, calculată în condiţiile de apariţie a vântului maxim, în cea mai trecerea curentului de defect.
mare deschidere existentă pe LEA (m); Regim normal de funcţionare al Regim în care linia în ansamblu şi elementele sale componente
- αc - unghiul maxim de înclinare al planului conductorului activ extrem sub acţiunea presiunii vântului unei LEA se găsesc în stare de funcţionare, fără a fi afectate prin ruperi, deformări etc.
maxim Regim de avarie al unei LEA Regim în care apar deformări ale elementelor componente, ruperi sau topiri ale
- ds - distanţa minimă de siguranţă considerată pe orizontală, faţă de conductorul activ extrem la deviaţia conductoarelor, ruperi de izolatoare, cleme şi armături, ruperea sau pierderea
sa maximă (m). stabilităţii stâlpilor sau a fundaţiilor etc., urmate în general de întreruperea
11.3 Distanţa minimă de siguranţă, ds, este de: funcţionării liniei.
● 3 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală ≤ 110 kV; Regimul de avarie al unei LEA, considerat ca ipoteză de calcul, este regimul în care
● 4 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 220 kV; izolatoarele şi lanţurile de izolatoare, stâlpii şi fundaţiile LEA sunt solicitate în mod
● 5 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 400 kV; diferit faţă de regimul normal de funcţionare în urma ruperii conductoarelor sau
● 8 m, în cazul LEA cu tensiunea nominală de 750 kV. izolatoarelor.
11.4 Lăţimile normate ale culoarelor de trecere pentru LEA simplu/dublu circuit sunt următoarele:
●24 m, pentru LEA cu tensiuni < 110 kV;.
●37 m, pentru LEA cu tensiuni de 110 kV;
●55 m, pentru LEA cu tensiuni de 220 kV;
●75 m, pentru LEA cu tensiuni de 400 kV;
●81 m, pentru LEA cu tensiuni de 750 kV.
11.5. În cazul liniilor electrice aeriene construite prin terenuri silvice, lăţimile culoarelor de trecere pentru LEA
simplu/dublu circuit sunt următoarele:
●32 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV;
●44 m, pentru LEA cu tensiunea de 220 kV;
●54 m, pentru LEA cu tensiunea de 400 kV;
● 81 m, pentru LEA cu tensiunea de 750 kV
11.6. În cazul liniilor electrice aeriene construite prin terenuri silvice, distanţa pe verticală dintre conductorul cel mai
apropiat de arbori şi vârful arborilor (inclusiv o creştere previzibilă pe o perioadă de 5 ani începând de la data
punerii în funcţiune a liniei) nu trebuie să fie mai mică decât:
●1 m, pentru LEA cu tensiunea de 20 kV
●4 m, pentru LEA cu tensiunea de 110 kV;
●5 m, pentru LEA cu tensiunea de 220 kV;
● 6 m, pentru LEA cu tensiunea de 400 kV;
● 9 m, pentru LEA cu tensiunea de 750 kV.
Culoarul de trecere (de funcţionare) prin păduri, în cazul liniilor electrice aeriene nou construite, se defrişează
numai în cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile de mai sus.

12. TERMINOLOGIE

Armături Dispozitive cu ajutorul cărora se asamblează şi se montează conductoare, izolatoare

şi alte accesorii ale liniilor electrice aeriene.
Armături de protecţie Dispozitive cu rol de protejare a conductoarelor şi a suprafeţelor izolatoarelor contra
atingerii directe cu arcul electric ce poate apare datorită unor supratensiuni, de
reducere a perturbaţiilor electromagnetice şi de uniformizare a câmpului electric în
lungul lanţului de izolatoare.
Cleme Dispozitive care se află în contact direct cu calea de curent şi permit executarea
legăturilor electrice.
Conductoare ale LEA Funii metalice întinse liber între punctele de prindere la stâlpi sau
alte construcţii speciale, aparţinând LEA, indiferent dacă sunt sau nu sub tensiune.
Conductoare active Conductoare care servesc drept căi de curent pentru transportul sau distribuţia
energiei electrice, putând fi unice pe fază sau ansambluri de două sau mai multe pe
fază, caz în care se numesc fasciculare.
Conductoarele active pot fi neizolate, izolate sau izolate şi torsadate.
Conductoare de protecţie Conductoare destinate a proteja LEA împotriva loviturilor directe de trăsnet.
Echipament al LEA Ansamblu de conductoare, izolatoare, cleme şi armături, montat pe stâlpii LEA.
Instalaţii de legare la pământ ale Instalaţii care stabilesc în mod voit legătura cu pământul a elementelor bune

21 22
 3. EXTRASE DIN NORMATIVE TEHNICE ENERGETICE BIBLIOGRAFIE Termen Definiţie
PENTRU EXAMENUL DE AUTORIZAREA ELECTRICIENILOR Arborele prezintă logic modul în care se poate produce evenimentul
NTE 005/06/00 analizat denumit eveniment de vârf (TOP), prin identificarea
NORMATIV evenimentelor care participă la producerea sa.
PRIVIND METODELE ŞI ELEMENTELE DE CALCUL Notă: Logica arborelui de defectare este o logică complementară a
AL SIGURANŢEI ÎN FUNCŢIONARE diagramelor bloc fiind posibil să se treacă de la o formă la alta prin
A INSTALAŢIILOR ENERGETICE negare
(Extras) Defect Starea unei entităţi ca urmare a unei defectări.
1. SCOP Defect complet Defect care determină o inaptitudine totală a unei entităţi de a îndeplini
1.1. Normativul are drept scop să precizeze, pentru cazurile cele mai uzuale întâlnite în practica curentă din toate funcţiile cerute.
domeniul instalaţiilor energetice, principii şi modalităţi de abordare a analizelor previzionale, calitative şi Defect parţial Defect care determină o reducere a aptitudinii unei entităţii de a îndeplini
cantitative ale fiabilităţii entităţilor (instalaţii, ansambluri funcţionale, echipamente, dispozitive) cu ajutorul funcţia cerută, fără însă a determina pierderea în totalitate a acesteia.
unor modele matematice de calcul probabilist. În acest sens, se urmăreşte prezentarea unor metode, modele şi Defect simplu Este defectul care nu determină producerea unor altor evenimente
relaţii de calcul, precum şi a unor tipuri uzuale de indicatori, (precizarea indicatorilor care trebuie urmăriţi în asociate acestuia.
diferite cazuri fiind făcută, de regulă, şi în alte reglementări specifice). Diagramă bloc Formalism logic care se întocmeşte în raport cu o anumită stare de succes
1.2. Prevederile din prezentul Normativ se utilizează, în vederea fundamentării, selectării şi justificării soluţiilor (de funcţionare) avută în vedere.
din studiile şi proiectele din domeniile de aplicare prezentate mai jos. Notă: Logica diagramei bloc este o logică complementară arborelui de
1.3. Aplicarea prevederilor din prezentul Normativ nu exclude, în anumite cazuri cu caracter deosebit, utilizarea defectare fiind posibil să se treacă de la o formă la alta prin negare.
altor metode sau modele din literatura de specialitate. Durată de restabilire Timpul de mentenanţă corectivă, pe durata căruia se efectuează acţiunea
1.4. Precizarea tipurilor de indicatori pentru fiecare dintre domenii sau a unor cerinţe specifice are, de regulă, un de înlăturare a avariei defectului. (Este cuprins între momentul producerii
caracter de recomandare, selectarea indicatorilor urmăriţi prin calcul făcându-se cu respectarea prevederilor defectării şi momentul restabilirii stării de disponibilitate).
din acte normative care se referă la domeniul considerat, de la caz la caz, în funcţie de opţiuni. Durata maximă de restabilire după o Durata de restabilire, asociată unui anumit nivel de risc de depăşire “r”.
1.5. Indicatorii de fiabilitate sunt de două categorii şi anume: întrerupere evaluată în perioada de
a) indicatori de performanţă, care se determină în baza unor înregistrări ale comportării de-a referinţă T
lungul unui interval de timp parcurs, şi Durata medie totală de insucces (de Durata medie totală de insucces (de nefuncţionare) eliminare prin
b) indicatori evaluaţi obţinuţi prin calcul previzionale pentru un interval de timp dat. nefuncţionare accidentală) în perioada de reparaţie corectivă sau/şi înlocuire în intervalul de timp (0,T).
1.6. Prevederile Normativului se referă la evaluarea indicatorilor menţionaţi la 1.5. b). referinţă T
Durata medie totală de succes (de Durata medie a stărilor de succes (de funcţionare) în intervalul de timp
2. DOMENIU DE APLICARE
funcţionare) în perioada de referinţă T (0, T).
2.1. Normativul precizează şi exemplifică modul de abordare a analizelor de fiabilitate în cadrul activităţii de
Fiabilitate Probabilitatea unui dispozitiv de a îndeplini o funcţie impusă în condiţii
dimensionare şi exploatare şi mentenanţă a instalaţiilor energetice.
date, într-un interval de timp dat.
Domeniile de aplicare a Normativului sunt:
Fiabilitate asociată Fiabilitatea unei entităţi privită în contextul legăturilor funcţionale pe
a) Studii în domeniile instalaţiilor termo şi hidromecanice;
b) Documentaţii, studii şi proiecte, în fazele în care se stabilesc soluţiile pentru schemele nodurilor de sistem care aceasta le are cu alte entităţi.
(staţii de conexiuni şi/sau de transformare). Fiabilitate intrinsecă Fiabilitatea proprie a unei entităţi, independentă de locul şi legăturile
c) Documentaţii şi studii de alegere a soluţiilor pentru realizarea liniilor electrice aeriene şi în cablu. funcţionale pe care aceasta le are cu alte entităţi.
d) Studii pentru alimentarea cu energie electrică şi termică a consumatorilor. Gradul de satisfacere a alimentării Raportul dintre durata probabilă de alimentare în intervalul de timp (0,T)
e) Lucrări prin care se justifică investiţiile destinate creşterii nivelului de fiabilitate al instalaţiilor existente consumatorului de energie electrică în şi durata de alimentare cerută de consumator.
(reabilitări, retehnologizări, etc). perioada de referinţă T
f) Studii privind asistarea proceselor decizionale în domeniul activitaţii de conducere operativă. Intensitatea (rata) de reparare Limita raportului între probabilitatea de terminare a unei operaţii (acţiuni)
g) Lucrări în care se urmăreşte selectarea unor soluţii tipizate sau refolosibile pentru diferite scheme de mentenanţă corectivă în intervalul (t, t+ δt), ştiind că entitatea s-a aflat
tehnologice electrice, termomecanice sau de protecţie şi automatizări. în reparare neîntreruptă până la momentul t şi lungimea intervalului δt,
h) Preliminarea unor indicatori servind pentru stabilirea valorilor convenite sau precizate în prevederi când δt tinde la 0.
contractuale privind continuitatea în asigurarea serviciilor la punctele de interfaţă dintre participanţii la Notă: În cazul funcţiei exponenţiale, intensitatea de reparare este
piaţa de energie. sinonimă cu rata de reparare.
i) Studii privind optimizări în domeniul activităţii de mentenanţă. Intensitatea de defectare Limita raportului între probabilitatea condiţionată de defectare într-un
j) Studii privind optimizarea structurilor şi performanţelor unor sisteme ”în aşteptare” inclusiv ale interval de timp dat (t, t+δt) – ştiind că entitatea a funcţionat neîntrerupt
dispozitivelor de protecţie şi de automatizare. până la momentul t – şi lungimea intervalului δt, când δt tinde la zero.
k) Evaluarea nivelului de siguranţă în funcţionare pe parcursul unor indisponibilizări de echipamente f (t ) dF ( t )
determinate de lucrări în instalaţii (ex.:modernizări, retehnologizări, etc.).  (t )  f (t ) 
2.2. Pentru C.N.E, prevederile din Normativ au caracter general şi nu se pot substitui unor prevederi şi legiferări R (t ) dt
specifice acestor tipuri de centrale sau altor cerinţe impuse din condiţii de interfaţă cu partea convenţională. În Notă: În cazul funcţiei exponenţiale, intensitatea de defectare este
acest sens, se admite aplicarea prevederilor din prezentul Normativ la analiza fiabilităţii unor instalaţii sinonimă cu rata de defectare.
convenţionale din C.N.E, numai în absenţa unor, altor prevederi şi legiferări specifice. Intensitatea medie de defectare – Media intensităţii momentane de
defectare pe un interval de timp specificat.
3. TERMINOLOGIE ŞI ABREVIERI 1
t2

3.1. Mai jos se prezintă, în ordine alfabetică, o serie de denumiri, definiţii, notaţii şi relaţii referitoare la termenii
 ( t1 , t 2 ) 
t 2  t1   ( t )dt
t1
generali şi indicatorii de fiabilitate în sensul atribuit acestora în Normativ. Intensitatea medie de reparare Media intensităţii momentane de reparare pe un interval de timp
specificat.
Termen Definiţie
Arbore de defectare Formalism logic grafic sub forma unui graf în care nodurile sunt
evenimente sau porţi logice iar arcele legăturile logice dintre acestea.

35 36
 Termen
Mentenanţă
Mentenanţă corectivă
Numărul mediu de refuzuri ale
reanclanşării automate rapide (RAR) a
liniilor.
Numărul de restabiliri prin acţiuni ale
automaticii
Numărul maxim de stări de insucces
(întreruperi) eliminate prin reparaţii în
perioada de referinţă T
Numărul maxim de stări de insucces
(întreruperi) eliminate în perioada de
referinţă T
Numărul mediu de refuzuri ale
dispozitivelor anclanşării automate a
rezervei
Numărul mediu de stări de insucces
critice.
Numărul mediu de stări de insucces (de
defecte) eliminate prin manevre manuale
în perioada de referinţă T.
Numărul mediu de stări de insucces (de
defecte) eliminate prin manevre automate
în perioada de referinţă T.
Numărul mediu de stări de insucces (de
defecte) eliminate prin reparaţii sau şi
înlocuiri în perioada de referinţă.
Numărul mediu total de stări de insucces
(de defecte) în perioada de referinţă T
Probabilitatea de funcţionare neîntreruptă
pe un interval de timp (0,t)
Probabilitatea de insucces (de
nefuncţionare)
Probabilitatea de răspuns la solicitare
Probabilitatea de nerăspuns la solicitare
Probabilitatea de succes (de funcţionare)
Rata (intensitatea) de reparare, respectiv
de înlocuire
Refuz la solicitare
Riscul ca diferenţa între numărul de stări
de insucces pentru două soluţii să fie mai
Definiţie
t2
1
( t1 ,t 2 )   ( t )dt
t 2  t1 t1
Ansamblul tuturor acţiunilor tehnice şi organizatorice care se execută
asupra instalaţiilor şi componentelor acestora pentrua menţinerea sau a
restabilirea capacităţii de a-şi îndeplini funcţia pentru care au fost
proiectate..
Mentenanţă efectuată după descoperirea unui defect şi destinată a repune
o entitate într-o stare de disponibilitate.
Numărul mediu de refuzuri ale dispozitivului RAR în perioada de
referinţă T.
Numărul de acţiuni de restabilire prin sistemele RAR sau AAR.
Numărul de întreruperi eliminate prin reparaţii în perioada de referinţă T,
care se determină pentru un anumit nivel de risc de depăşire r.
Numărul de întreruperi eliminate prin manevre în perioada de referinţă T,
care se determină pentru un anumit nivel de risc de depăşire “r”.
Numărul mediu de refuzuri ale dispozitivelor de anclanşări automate în
perioada de referinţă T.
Numărul mediu de defecte eliminate prin reparaţii sau/şi înlocuire în
perioada de referinţă T, a căror durată depăşeşte o durată critică.
Numărul mediu de treceri din stări de succes (de funcţionare) în stări de
insucces (de nefuncţionare) în intervalul de timp (0,T), revenirea în stare
de succes (de funcţionare) făcându-se prin operaţii de manevră manuală.
Numărul mediu de treceri din stări de succes (de funcţionare) în stări de
insucces (de nefuncţionare) în intervalul de timp (0,T), revenirea în stare
de succes (de funcţionare) făcându-se prin operaţii de manevră automată.
Numărul mediu de treceri din stări de succes (de funcţionare) în stări de
insucces (de nefuncţionare) în intervalul de timp (0,T), revenirea în stare
de succes (de funcţionare) făcându-se prin reparaţii sau/şi înlocuiri.
Numărul mediu de treceri din stări de succes (de funcţionare) în stări de
insucces (de nefuncţionare) în intervalul de timp (0, T).
Probabilitatea ca un element, dispozitiv (instalaţie) să funcţioneze
neîntrerupt pe un interval de timp (0,t).
Sinonim: funcţie de fiabilitate.
Probabilitatea ca un element, dispozitiv (instalaţie) să nu-şi realizeze
funcţia specificată.
Probabilitatea ca în momentul solicitării entitatea solicitată să fie
disponibilă. Este egală cu raportul dintre numărul de solicitări cu răspuns
şi numătul total de solicitări.
Probabilitatea ca în momentul solicitării entitatea solicitată să nu
răspundă. Este egală cu raportul între numărul de refuzuri la solicitare şi
numărul total de solicitări.
Probabilitatea ca un element, dispozitiv (instalaţie) să-şi realizeze funcţia
specificată.
Probabilitatea condiţionată ca un element, dispozitiv (instalaţie) care a
funcţionat fără defectare până la momentul t să se repare (respectiv să se
înlocuiască), în următorul interval de timp foarte scurt ∆ t(t→0), raportată
la acest interval de timp.
Notă: În cazul funcţiei exponenţiale - rata de reparare este constantă şi
egală cu inversul valorii medii de restabilire.
Neîndeplinirea unei funcţii precizate în caz de solicitare.
Probabilitatea ca diferenţa între numărul de stări de succes pentru cele
două soluţii să fie mai mică decât valoarea ∆k în perioada de referinţă
37
Termen Definiţie
mică decât o anumită valoare ∆k în Notă: ∆k reprezintă valoarea diferenţei între numărul de stări de
perioada de referinţă T insucces pentru cele două soluţii, care justifică investiţia suplimentară
∆c în soluţia mai sigură: ߂݇ ൌ ߂ܿൗ݀ (d este dauna specifică pe
întrerupere).
Risc Produsul dintre probabilitatea de producere a unui eveniment nedorit şi
consecinţele asociate. Riscul reprezinză ameninţarea că un eveniment,
sau o acţiune va afecta în mod negativ o organizaţie, sau după caz
publicul, personalul, mediul (proprietatea publică, sau privată)
împiedecând atingerea unor obiective sau implementarea cu succes a
unor strategii.
Schemă de calcul Reprezentarea prin simboluri grafice a logicii de funcţionare a unei
scheme tehnologice în raport cu o anumită stare de succes (sau de
insucces) avută în vedere.
Schemă tehnologică Reprezentarea grafică a legăturilor funcţionale existente între elementele
componente ale unui dispozitiv (instalaţie).
Solicitare Cerinţa exercitării unei funcţiuni specificate la momente determinate sau
aleatoare.
Stare Situaţia unui element, dispozitiv (instalaţie) în raport cu o funcţie
specificată.
Stare critică Regim staţionar în care o instalaţie sau un sistem funcţionază cu
parametrii în afara limitelor normale
Stare de aşteptare Starea unei entităţi care fiind disponibilă nu este în funcţiune pe o
perioadă de timp dată.
Stare de diponibilitate Starea unei entităţi caracterizată prin aptitudinea acestei entităţi de a
îndeplini o funcţiune cerută, în ipoteza că sunt asigurate condiţiile
exterioare necesare.
Stare de funcţionare Starea unei entităţi în care este realizată efectuarea unei acţiuni cerute
(impuse).
Stare de insucces Stare în care o funcţie specificată nu este îndeplinită.
Stare de succes Stare în care o funcţie specificată este îndeplinită.
4.PREMISE ŞI PRINCIPII GENERALE PENTRU ANALIZA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ A FIABILITĂŢII
INSTALAŢIILOR ENERGETICE
4.1. Analizele de fiabilitate se împart în două categorii:
a) analize calitative;
b) analize cantitative.
4.2. Analiza calitativă a fiabilităţii are drept scop furnizarea de informaţii referitoare la felul în care se reflectă diferitele
moduri de defectare ale elementelor componente ale instalaţiei analizate în funcţionarea acesteia.
4.3. Într-o analiză calitativă de fiabilitate se parcurg următoarele etape:
a) Analiza Modurilor de Defectare şi a Efectelor defectărilor (AMDE) care are drept scop identificarea defectelor
posibile şi evaluarea consecinţelor acestora asupra funcţionării entităţii (instalaţiei) analizate. În acest scop se
folosesc formulare speciale de tipul celui prezentat în Instrucţiunile de Aplicare.
b) Organizarea şi reprezentarea grafică a informaţiilor rezultate din AMDE sub forma unei scheme logice
(diagramă bloc sau arbore de defectare), care reprezintă prin simboluri grafice logica de funcţionare a entităţii
(instalaţiei).
4.4. Analiza calitativă are următoarele obiective:
a) identifică punctele slabe în faza de proiectare sau de exploatare şi furnizează date pentru acţiunile prioritare de
eliminare a acestora;
b) evidenţiază defectele potenţiale şi evaluează importanţa sau criticitatea acestora;
c) furnizează informaţii necesare pentru analiza cantitativă de fiabilitate.
4.5. Analiza cantitativă a fiabilităţii are drept scop cuantificarea sub forma unor indicatori numerici a nivelului de
fiabilitate pentru:
a) compararea a două sau mai multe soluţii din punctul de vedere al performanţelor privind siguranţa în
funcţionare;
b) demonstrarea încadrării valorilor indicatorilor de fiabilitate în anumite limite impuse în punctele de referinţă
sau de interfaţă cu alte sisteme, dispozitive (instalaţii), cum ar fi, de exemplu, între partea convenţională şi cea
nucleară a C.N.E sau între parteneri pe piaţa de energie;
c) depistarea unor verigi slabe în dispozitivele (instalaţiile) analizate;
d) preliminarea unor indicatori de continuitate a serviciului în contractele dintre furnizorii şi beneficiarii unor
servicii;
38
 e) evaluarea unor indicatori specifici în domeniul exploatării operative a instalaţiilor şi reţelelor în vederea
asistării unor procese decizionale;
f) evaluarea unor indicatori specifici în domeniul optimizării unor condiţii de stabilire a programelor de
mentenanţă.
4.6. Calculele de fiabilitate se elaborează considerându-se, în funcţie de scopul urmărit, că entitatea (dispozitivul,
instalaţia) este complet echipată în conformitate cu proiectul sau în raport cu o anumită schemă operativă dată. În
afara unor excepţii şi aplicaţii privind aspecte specifice, cum ar fi activităţile de mentenanţă, în perioada pe care se
efectuează calculul se consideră că, în afara unor cazuri specifice, entitatea prezintă intensităţi de defectare şi de
restabilire (reparare sau înlocuire) constante şi, în consecinţă, distribuţii exponenţiale pentru duratele de funcţionare
şi de restabilire (reparare sau înlocuire).
4.7. Analiza cantitativă a fiabilităţii schemelor tehnologice se realizează utilizând, de regulă, ca scheme de calcul fie
diagrame bloc, fie arbori de defectare.
4.8. În cadrul oricărui calcul de preliminare a unor indicatori de fiabilitate este necesar să se precizeze:
- Scopul (obiectivul) analizei;
- Punctul din dispozitiv (instalaţie) pentru care se determină aceşti indicatori;
- Starea de succes (sau de insucces);
- Funcţiunea (funcţiunile) analizată(e).
4.9. Indicatorii de fiabilitate care, de regulă, se recomandă a fi evaluaţi pentru preliminarea comportării diferitelor tipuri
de entităţi (instalaţii, dispozitive) sunt cei prezentaţi în normativ, ei urmând a fi selectaţi în funcţie de:
a) prevederile din alte acte normative;
b) indicatorii impuşi în anumite puncte de referinţă ale entităţilor (instalaţiilor) sau de interfaţă între entităţi
(sisteme, instalaţii, dispozitive);
c) necesităţile privind compararea sau selectarea unor soluţii ţinând seama de consecinţele economice sau a altor
consecinţe ale afectării condiţiilor de satisfacere a unor funcţiuni date;
d) indicatorii ceruţi prin temele studiilor sau proiectelor;
e) indicatorii de fiabilitate care fac obiectul unor relaţii contractuale între furnizorii şi beneficiarii de servicii;
f) indicatori specifici unor activităţi din domeniul exploatării, conducerii operative sau al mentenanţei;
4.10 .Pentru entităţi (instalaţii, dispozitive), scheme etc. caietul de sarcini sau tema studiilor sau a proiectelor va
trebui să conţină tipurile de indicatori urmăriţi, selectaţi dintre cei enumeraţi.
4.11.Valorile parametrilor de fiabilitate, utilizate ca date de intrare în calcule sunt, de regulă, cele prezentate de fabricile
furnizoare pentru echipamentele fabricate de acestea. În lipsa acestora se vor folosi fie valori rezultate din
observaţii şi prelucrări proprii, fie valorile orientative prezentate în Anexa 2 pentru principalele tipuri de
echipamente componente ale instalaţiilor de vehiculare a energiei electrice. Aceste valori cu caracter temporar, s-
au obţinut pe baza prelucrării datelor din exploatare sau din literatura tehnică de specialitate..
4.12.Pentru analizele de fiabilitate care se efectuează în domeniul unor instalaţii electrice de transport sau de distribuţie,
se admite, de regulă, considerarea unor modele de calcul care presupun independenţa stărilor pe care le parcurge
o anumită entitate în raport cu cele ale altor entităţi corespunzătoare sistemului, dacă raportul pentru entitatea
analizată satisface condiţia λ/μ < 0,05 (a se vedea Instrucţiunile de Aplicare).
5. PREVEDERI SPECIFICE PENTRU CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE
ÎN CAZUL NODURILOR DE SISTEM (STAŢII)
5.1. De regulă, în cazul analizelor efectuate cu scopul alegerii sau optimizării unor soluţii structurale, în funcţie de
scopul urmărit, se vor determina toţi sau o parte dintre următorii indicatori de fiabilitate:
a) probabilitatea de succes şi probabilitatea de insucces;
b) numărul mediu total de stări de insucces (de defecte) în perioada de referinţă;
c) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin reparaţii sau înlocuiri (după caz) în perioada de
referinţă;
d) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin manevre manuale în perioada de referinţă;
e) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin manevre automate în perioada de referinţă;
f) durata medie de restabilire (prin reparaţie sau prin înlocuire);
g) durata medie totală de insucces (de nefuncţionare) în perioada de referinţă;
h) numărul mediu de stări de insucces induse din cauza efectuării unor manevre în schemă în perioada de
referinţă (facultativ);
i) riscul ca diferenţa între numărul de stări de insucces pentru două soluţii să fie mai mică decât o anumită
valoare k în perioada de referinţă, diferenţă care ar justifica investiţii suplimentare în soluţia mai sigură.
Note:
- Indicatorii de fiabilitate a)  g) se consideră a fi reprezentativi pentru nodurile de sistem, selectarea lor
făcându-se în funcţie de necesităţi după criteriile menţionate la 4.9.
- Indicatorul de la h) se va utiliza, în special, în cazurile în care departajarea unor scheme pe baza celorlalţi
indicatori de fiabilitate nu este suficient de semnificativă sau în cazul în care numărul mediu de stări de
insucces (de defecte) în perioada de referinţă ”T” este un indicator decisiv în stabilirea performanţelor de
fiabilitate ale unei scheme.
39
- Indicatorii de la i) se calculează în cazul în care se compară pe criterii tehnico-economice mai multe soluţii şi
reprezintă riscul pe care şi-l asumă investitorul alegând o soluţie mai scumpă în vederea obţinerii unor daune
mai reduse.
- În toate cazurile care fac obiectul unor analize de fiabilitate în cadrul unor instalaţii sau noduri de sistem,
trebuie definite punctele de referinţă (după caz, de interfaţă) în raport cu care se determină valori ale
indicatorilor, precum şi ceea ce se înţelege prin starea de succes (de insucces) în îndeplinirea unei funcţii
date.
5.2. Indicatorii de fiabilitate menţionaţi la 5.1. trebuie calculaţi separat pentru fiecare dintre funcţiunile pe care le
îndeplineşte nodul analizat în raport cu punctele de referinţă, şi anume:
- evacuare de putere;
- injecţie de putere;
- transfer de putere.
5.3. În cazurile în care calculele de fiabilitate se fac pentru stabilirea performanţelor instalaţiilor din sistem (staţiilor) ca
atare (fiabilitate intrinsecă), se vor considera ca elemente componente numai acelea care fac parte integrantă din
instalaţie (staţie), limitele lor fiind bornele de ieşire ale separatoarelor diferitelor circuite racordate, prin care nodul
este racordat în sistem.
5.4. În cazul în care calculele de fiabilitate se fac pentru stabilirea performanţelor ţinând seama şi de efectul reţelelor
concurente în nod (fiabilitate asociată), se vor lua în considerare şi liniile de alimentare până la barele nodurilor
învecinate.
Notă: Dacă legături cu noduri învecinate sunt realizate numai prin câte o singură cale, se vor lua în considerare şi
indicatorii existenţi la punctele de racord ale căilor respective.
5.5. La determinarea stărilor de insucces (de nefuncţionare) de pe barele colectoare ale staţiilor de conexiune şi
transformare se vor avea în vedere:
- defectele de pe bara propriu-zisă;
- defectele de pe separatoarele racordate la bare;
- defectele selectării incorecte a defectelor pe elementele racordate.
5.6. In cazul staţiilor de conexiune sau de transformare, în care secţiile de bare sunt conectate între ele printr-un
întrerupător a cărui defectare conduce la pierderea ambelor secţii, această defectare va fi considerată defect simplu
(având drept consecinţă pierderea ambelor secţii/sisteme de bare), cu intensitatea de defectare ' = k4, unde
k4=0,05 şi  este intensitatea de defectare a întrerupătorului fără luarea în considerare a dispozitivelor de acţionare.
5.7. Pentru căderea unui ansamblu de două sisteme de bare colectoare paralele se va lua în considerare şi extinderea
unui defect de pe un sistem de bare pe celălalt, cu o intensitate de defectare ' = k2(1+2), unde 1 şi 2 sunt
intensităţile de defectare echivalente ale sistemelor de bare 1 şi, respectiv 2 , iar k2 un coeficient subunitar (0,02 k2
0,05).
6. PREVEDERI SPECIFICE PENTRU CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE ÎN
PUNCTE DE INTERFAŢĂ
6.1. Indicatorii de fiabilitate care se vor putea calcula sunt următorii:
a) numărul mediu total de stări de insucces (de defecte) în perioada de referinţă;
b) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin reparaţii sau/şi înlocuiri în perioada de referinţă;
c) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin manevre manuale în perioada de referinţă;
d) d) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin manevre automate în perioada de referinţă.
Notă: La determinarea acestui indicator de fiabilitate, după caz, se vor avea în vedere valorile lui kAAR şi kRAR
prezentate în Anexa 2.
e) durata medie de reparaţie sau durata medie de înlocuire;
f) gradul de satisfacere a alimentării consumatorului de energie (electrică sau termică) în perioada de referinţă;
g) probabilitatea de succes (de funcţionare) şi probabilitatea de insucces (de nefuncţionare);
h) durata medie totală de succes (de funcţionare) în perioada de referinţă;
i) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin reparaţii sau/şi înlocuiri în perioada de referinţă,
a căror durată depăşeşte o durată critică tc ;
j) numărul maxim anual de întreruperi eliminate prin reparaţii;
k) numărul maxim anual de întreruperi eliminate prin manevre;
l) numărul maxim total de întreruperi (indiferent de durate);
m) durata maximă de restabilire a unei întreruperi;
n) probabilitatea producerii unui număr de întreruperi a căror durată depăşeşte o anumită valoare tc.
6.2. Indicatorii de la a ÷ l servesc pentru compararea soluţiilor structurale ale instalaţiilor şi reprezintă un nomenclator
din cuprinsul căruia, după caz, pot fi selectaţi numai unii dintre ei.
Indicatorii de la m) şi n) servesc exclusiv la precizări în relaţii cu parteneri de la punctele de interfaţă.
6.3. În cazul în care consumatorii de energie electrică sunt alimentaţi cu energie şi din centrale locale din SEN, acestea
vor fi considerate ca surse distincte numai în cazul în care, la dispariţia alimentării din reţea, centralele îşi menţin
total sau parţial capacitatea de a livra energie.
40
 se face considerând ca stare de succes şi răspunsul la solicitare şi, după caz, funcţionarea lor neîntreruptă pe durata
7. PREVEDERI SPECIFICE PENTRU CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE solicitării (a misiunii).
ÎN CAZUL CENTRALELOR ELECTRICE (CTE, CET, CT şi CHE)
9.2. Pentru instalaţiile cu elemente în regim de aşteptare care se testează periodic, indicatorii de fiabilitate se determină
7.1. Indicatorii de fiabilitate recomandaţi şi calculaţi în punctele de referinţă (de interfaţă), de livrare a energiei electrice în funcţie de intervalul de timp cuprins între două teste succesive.
în reţea, diferă în raport cu funcţia îndeplinită.
Astfel, se vor deosebi: 9.3. În cazul sistemelor de protecţie şi automatizări, indicatorii de fiabilitate se calculează atât în raport cu defectele ce
a) . Indicatori care se referă la primirea din reţea a energiei electrice necesare pentru alimentarea serviciilor conduc la refuzuri de acţionare, cât şi în raport cu defectele ce conduc la acţionări eronate (false sau neselective) ale
proprii; acestor instalaţii, cu observaţia că, sub acest ultim aspect, instalaţiile nu se încadrează în domeniul instalaţiilor ”în
b).Indicatori care se referă la livrarea energiei (electrice şi termice) în reţea. aşteptare”.
7.2. Indicatorii din categoria B vor fi cei stabiliţi prin reglementările specifice sau cei conţinuţi în contracte şi se vor
selecta în conformitate cu cele menţionate în normativ. 9.4. Fiabilitatea acestor instalaţii se poate analiza considerându-le ca:
7.3. Indicatorii din categoria A se vor evalua în punctele de interfaţă, cu observaţia că aceştia vor putea fi completaţi cu: - instalaţii de sine stătătoare (fiabilitate intrinsecă) – în general, când se compară performanţele de fiabilitate a
“probabilitatea de răspuns la solicitare şi funcţionare pe durata misiunii” mai multor instalaţii analizate),
- în ansamblu cu instalaţiile primare care le solicită (fiabilitate asociată) – atunci când se urmăreşte stabilirea
Reţea performanţelor reale de comportare a ansamblului instalaţie primară - instalaţie în regim de aşteptare.
(RET sau RED)
9.5. Pentru evaluarea fiabilităţii intrinseci (instalaţiile considerate de sine stătătoare) se vor calcula, după caz, următorii
indicatori de fiabilitate:
a) probabilitatea de a nu răspunde la solicitare;
110kV b) probabilitatea de întrerupere a funcţionării (de afectare a îndeplinirii funcţiunii) pe un interval de timp (0,t)
considerat a fi durata unei misiuni (de exemplu, în cazul agregatelor Diesel de intervenţie, electropompe de
110kV/MT
incendiu, centralele hidroelectrice de vârf, etc.);
c) durata medie de funcţionare neîntreruptă;
~ ~ Notă: Indicatorii menţionaţi mai sus se evaluează indiferent de faptul că se urmăreşte fiabilitatea intrinsecă
sau asociată şi cu referire la anumite intervale între acţiuni de mentenenţă preventivă sau durate impuse de
Energie
MT/JT MT/JT
funcţionare fără defecte.
termică Serv. proprii
Serv. proprii
9.6. Pentru instalaţiile cu elemente în regim de aşteptare considerate în ansamblu cu instalaţiile primare care le solicită,
se vor calcula, de la caz la caz, următorii indicatori de fiabilitate:
. a) probabilitatea de funcţionare neîntreruptă pe un interval de timp (0,t), care reprezintă probabilitatea de a nu
Centrale termoelectrice
Centrale hidroelectrice avea misiuni fără succes în acest interval de timp, ţinând seama şi de numărul de solicitări;
b) probabilitatea de a avea cel puţin un defect în intervalul de timp (0,t), care reprezintă probabilitatea (riscul) de
8. PREVEDERI SPECIFICE PENTRU CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE IN CAZUL a avea cel puţin o misiune fără succes în acest interval de timp, ţinând seama de numărul de solicitări;
LINIILOR ELECTRICE c) numărul mediu total de stări de insucces (de defecte) în perioada de referinţă T, care reprezintă numărul mediu
de solicitări fără răspuns în perioada de referinţă T.
8.1. În cazurile în care interesează şi întreruperile de durată foarte scurtă, se vor lua în consideraţie şi întreruperile având
durata pauzei de RAR. 10. PRINCIPII DE REALIZARE A SCHEMELOR DE CALCUL ( din ANEXA 1 )
8.2. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru liniile electrice cu dublu circuit se face considerând ca stări de insucces
atât întreruperea unui circuit, cât şi întreruperile simultane ale ambelor circuite. În schemele conţinând linii O primă etapă în abordarea analizei cantitative şi calculelor de fiabilitate pentru o entitate (instalaţie, dispozitiv)
electrice aeriene cu dublu circuit trebuie luată în considerare şi eventualitatea scoaterii simultane din funcţiune a energetică dată o constituie transpunerea (parţială sau totală) a schemei tehnologice a acestuia într-o schemă de calcul.
ambelor circuite, ca urmare a extinderii unui defect de pe un circuit pe celălalt, sau afectarea simultană a ambelor Cele mai utilizate scheme de calcul sunt:
circuite. În lipsa unor date provenite din observarea comportării în exploatare, un asemenea defect va fi considerat - Diagrama bloc ;
cu o intensitate de defectare 2 = 2  k3  1 unde 1 este intensitatea de defectare a unei linii cu simplu circuit, iar - Arborele de defectare.
k3 este un coeficient subunitar (0,1k30,2).
8.3. Indicatorii de fiabilitate care vor fi calculaţi pentru liniile electrice sunt următorii: 10.1. Diagrama bloc
a) numărul mediu de stări de insucces (de defecte) eliminate prin reparaţii în perioada de referinţă T; 10,1,1. Diagrama bloc este o schemă logică de calcul care se construieşte în raport cu o stare de succes dată
b) numărul mediu total de întreruperi în perioada de referinţă T; şi în raport cu un anumit punct de referinţă dat. Simbolurile grafice şi terminologia pentru
c) probabilitatea de insucces (de nefuncţionare); tipurile de conexiuni elementare utilizate în construcţia diagramei bloc sunt cele prezentate în tabel
d) durata medie totală de insucces (de nefuncţionare) în perioada de referinţă T; 10.1.2. Procedura generală de construire a diagramei bloc este următoarea:
e) durata medie de reparaţie. a) Pe baza funcţiunii (funcţiunilor) specificate pentru entitatea (instalaţia) analizată se stabileşte
8.4. Pentru alte situaţii, ca de exemplu, analiza siguranţei de evacuare a puterii dintr-o centrală electrică mare sau a starea de succes a schemei tehnologice (stare în raport cu care se întocmeşte diagrama bloc) şi
siguranţei în alimentarea unui consumator important, se va urmări selectarea indicatorilor de fiabilitate specifici punctul din schema tehnologică în care se urmăreşte realizarea acestei stări.
cazului dat, ţinând seama şi de criteriile prezentate anterior. Aceşti indicatori de fiabilitate pot fi determinaţi şi pe Notă: În cazul în care pentru schema tehnologică respectivă există mai multe stări de succes sau
baza prelucrării datelor din exploatare pentru linii electrice care funcţionează şi sunt exploatate în condiţii similare. funcţii distincte, acestea vor fi tratate separat, urmând ca, pentru fiecare dintre acestea, să se
întocmească câte o diagramă bloc.
9. PREVEDERI SPECIFICE PENTRU CALCULUL INDICATORILOR DE FIABILITATE AI b) Se identifică şi se numerotează elementele componente ale schemei tehnologice, precum şi
INSTALAŢIILOR TEHNOLOGICE CU ELEMENTE ÎN REGIM DE AŞTEPTARE evenimentele şi acţiunile care concură la realizarea stării de succes avute în vedere, care, în
cadrul diagramei bloc, vor fi reprezentate prin "blocuri", în conformitate cu tabelul . poz.a).
9.1. Calculul indicatorilor de fiabilitate pentru instalaţiile tehnologice cu elemente în regim de aşteptare cum sunt: c) Din analiza schemei tehnologice, a modurilor de defectare a elementelor componente şi a
- sisteme de protecţie şi automatizări; influenţei acestora asupra stării de succes considerate, se stabilesc toate căile posibile care
- Grupuri Diesel de intervenţie; conduc schema tehnologică la realizarea stării de succes, construindu-se în acest fel
- centrale hidroelectrice de “vârf ”, etc. conexiunile dintre elementele componente care vor reprezenta grafic relaţiile funcţionale

41 42
 dintre acestea. Conexiunile elementare care pot apărea în cadrul diagramei bloc sunt 10.2.3. Arborele de defectare este constituit din niveluri succesive, astfel încât fiecare eveniment (cu excepţia
prezentate în tabel. celor de bază sau presupuse de bază) să fie generat plecând de la evenimentele de nivel inferior prin
intermediul unor operatori denumiţi porţi logice.
Conexiuni elementare utilizate în construcţia DIAGRAMEI BLOC
10.2.4. Procedura generală de construire a arborelui de defectare este următoarea:
a) Pe baza funcţiunii (funcţiunilor) specificată pentru dispozitivul (instalaţia) analizat se stabileşte
SIMBOLUL GRAFIC SEMNIFICAŢIA starea de insucces a schemei tehnologice (stare în raport cu care se întocmeşte arborele de
Bloc - Element component al diagramei bloc defectare) şi punctele din schema tehnologică în care se urmăreşte realizarea acestei stări.
Reprezintă o componentă a schemei tehnologice, care nu comportă detalieri b) Se identifică şi se numerotează toate evenimentele care pot concura la realizarea stării de insucces
suplimentare într-un calcul de fiabilitate. Parametrii de fiabilitate aferenţi unor avute în vedere (defectări ale elementelor componente ale schemei tehnologice, acţiuni şi influenţe
astfel de elemente constituie date de intrare în calculele de fiabilitate. exterioare etc.) şi care nu mai comportă detalieri (subdivizări) suplimentare. Acestea vor constitui
a)
Notă: În cazul în care, la realizarea stării de succes avute în vedere pentru evenimente de bază (sau presupuse de bază) pentru arborele de defectare (a se vedea tabelul 2.2.-a şi
schema tehnologică respectivă concură, în afara elementelor acesteia, şi 2.2.-b).
evenimente sau acţiuni cărora li se pot atribui parametrii de fiabilitate c) Se definesc drept ramuri principale ale arborelui de defectare acele evenimente care conduc direct
Ei corespunzători, acestea pot fi asimilate şi reprezentate în diagrama bloc în la realizarea stării de insucces, stabilindu-se ce tip de poartă logică trebuie utilizată în legarea
acelaşi mod ca şi elementele schemei tehnologice. acestora de starea de insucces. Aceste evenimente (ramuri principale) pot fi suficient de generale
pentru a putea constitui, la rândul lor, evenimente de vârf ale unor sub-arbori de defectare.
Conexiune în serie d) Pentru fiecare dintre ramurile principale se aplică procedura de la pasul anterior.
b) Reprezintă intersecţia unor evenimente (E1E2... En), adică evenimentul de e) Acest proces deductiv se continuă până la nivelul evenimentelor de bază (sau presupuse de bază),
E1 E2 En ieşire E se produce dacă şi numai dacă se produc simultan toate evenimentele E1, sau până când poate fi utilizată o poartă de transfer (a se vedea tabelul 2.2.-i) spre un alt sub-
E2,...,En. arbore deja construit.
Notă: Ordinea în care apar blocurile în cadrul conexiunilor este arbitrară.
E 10.2.5. După construirea arborelui de defectare se atribuie valori parametrilor de fiabilitate aferenţi
evenimentelor de bază ( sau presupuse de bază ) şi se calculează valorile indicatorilor de
c) E1 fiabilitate urmăriţi utilizând, după caz, unul din procedeele prezentate în normativ.
Conexiune în paralel Conexiuni elementare utilizate în construcţia ARBORELUI DE DEFECTARE
E2 Reprezintă reuniunea unor evenimente .
(E1 U E2 U...U En), adică evenimentul de ieşire E se produce dacă şi numai dacă
SIMBOLUL GRAFIC SEMNIFICAŢIA
se produce cel puţin unul din evenimentele E1,E2...En.
…

a) Eveniment de bază (defect elementar)

En Reprezintă un eveniment (defectarea unui element component al schemei tehnologice,
eroare umană, influenţă exterioară etc.) care nu comportă detalieri (subdivizări)
E
suplimentare.
E1 Conexiune în paralel cu condiţia "s din n" (s/n) Parametrii de fiabilitate aferenţi unor astfel de evenimente constituie date de intrare în
d) Reprezintă reuniunea unor intersecţii de evenimente, adică evenimentul de ieşire arborele de defectare.
E se produce dacă şi numai dacă se produc simultan cel puţin oricare s b) Eveniment presupus de bază (defect presupus elementar)
E2 (s=1,2,...,n) din cele n evenimente E1,E2,...,En. Reprezintă un eveniment care, deşi poate comporta detalieri (subdivizări)
Notă: suplimentare, acestea nu mai sunt făcute fie pe motiv că sunt nesemnificative pentru
s/n Pentru s = 1 conexiunea de tip d) devine o conexiune de tip c), iar pentru s = n arborele de defectare, fie din lipsa unor informaţii necesare acestor detalieri.
E conexiunea de tip d) devine o conexiune de tip b).
…

En c) E
Eveniment rezultant
Reprezintă un eveniment obţinut prin combinarea unor evenimente de nivel inferior
prin intermediul unei porţi logice.
d) Eveniment condiţionat
10.1.3. După construirea unei diagrame bloc se atribuie valori parametrilor de fiabilitate aferenţi elementelor Condiţie Reprezintă o condiţie sau restricţie care se ataşează unei porţi logice.
componente şi se calculează valorile indicatorilor de fiabilitate urmăriţi, utilizând, după caz, unul din
procedeele prezentate în normativ. e) Poartă logică "SAU"
E Reprezintă reuniunea unor evenimente (E1E2...En),adică evenimentul rezultant E
10.2. Arborele de defectare se produce dacă şi numai dacă se produce cel puţin unul din evenimentele E1,E2,...,En.

10.2.1. Arborele de defectare este o schemă de calcul care se construieşte în raport cu o stare de insucces dată.
Starea de insucces avută în vedere la construcţia arborelui de defectare, unică şi bine definită, este E1 E2 En
denumită şi “eveniment de vârf”.
De regulă, arborele de defectare se construieşte pe baza rezultatelor Analizei Modurilor de Defectare şi a f) Poartă logică "ŞI "
E
Efectelor defectărilor (AMDE), utilizată în aprecierea calitativă a fiabilităţii şi care are ca scop Reprezintă intersecţia unor evenimente (E1E2...En),adică evenimentul rezultant E
identificarea unor eventuale posibilităţi de defectare şi evaluarea consecinţelor acestora asupra funcţionării se produce dacă şi numai dacă se produc simultan toate evenimentele E1, E2,...,En.
entităţii (dispozitivului, instalaţiei).

10.2.2. Simbolurile şi terminologia utilizate în construcţia unui arbore de defectare sunt cele prezentate în E1 E2 En
tabel.

43 44
SIMBOLUL GRAFIC SEMNIFICAŢIA - MT 0,01-0,002 150-250
g) Poartă logică "SAU" cu condiţie Autotransformatoare:
E Reprezintă reuniunea unor evenimente (E1E2...En),adică evenimentul rezultant E - 400/220 kV 0,05-0,17 200-300
Condiţie - 220/110 kV 0,05-0,18 200-250
se produce dacă şi numai dacă se produce cel puţin unul din evenimentele E1,E2,...,En
şi se realizează condiţia specificată Bare colectoare:
- 220 – 400 kV 0,008-0,06 600-1500
E1 E2 En - 110 kV 0,005-0,025 750-1500
- MT 0,022 600
h) E
Poartă logică "ŞI" cu condiţie *) Valoarea probabilităţii de refuz la solicitare exprimată ca fiind raportul între numărul de solicitări cu refuz
Condiţie
şi numărul total de solicitări:
Reprezintă intersecţia unor evenimente (E1E2...En), adică evenimentul rezultant
- 220 – 400kV λ=0,033;
E se produce dacă şi numai dacă se produc simultan toate evenimentele E1,E2,...,En şi
- 110 kV λ= 0,024
se realizează condiţia specificată.
E1 E2 En - MT λ=0,01

11.6. Valori ale parametrilor de fiabilitate pentru linii electrice

i) Poartă de transfer
Permite fragmentarea arborelui de defectare în sub-arbori pentru evitarea eventualelor
Parametrii de fiabilitate *)
repetări ale unor porţiuni deja construite ale arborelui de defectare.
Astfel partea din arbore care urmează simbolului de la 2) este transferată în locul Tipul Intensitatea de defectare Intensitatea de reparare
i i indicat prin simbolul 1). Valori Valori
1) 2) Linii electrice aeriene (LEA):
- 400 kV 0,002-0,007 700-1000
11.VALORI ALE PARAMETRILOR DE FIABILITATE (din ANEXA 2) - 220 kV 0,002-0,005 1500-2000
Precizări privind parametrii de fiabilitate - 110 kV 0,008-0,01 150-600
11.1.De regulă, în calcule se vor folosi valori ale parametrilor de fiabilitate furnizate de fabricile de echipamente sau - MT 0,04-0,06 1000-1300
rezultate prin prelucrarea datelor locale şi numai în lipsa acestora, valorile din această anexă pot fi considerate ca Linii electrice in cablu (LEC):
utilizabile - 110 kV 0,008-0,015 100-300
11.2.În cazul în care restabilirea funcţionării unei scheme nu se face prin repararea, ci prin înlocuirea elementelor - 15 – 25 kV 0,02-0,6 100-200
defecte, în calcule de fiabilitate se vor considera drept durate de restabilire valorile 1/ , în locul 1/µ . - 5 –6 kV, 10 kV 0,1-02 60-150
11.3.Pentru a ţine seama de eventuala îmbătrânire (uzură) şi în lipsa unor date privitoare la parametrii funcţiei Weibull a
*
echipamentelor, sau de condiţii de mediu defavorabile, utilizatorul va alege din plajele de valori prezentate în ) pentru intensităţile de defectare valorile sunt exprimate în an –1 şi km iar pentru intensităţile de reparare în an –1
această anexă valorile cele mai acoperitoare.
11.4.Drept valori pentru intensităţile “µ” şi „” se vor considera, de regulă, intensităţile de “restabilire” adică inversul 11.7. Indicatori privind luarea în considerare în calcul a acţiunilor de restabilire a funcţionării
duratelor cuprinse între momentul producerii defectării şi momentul restabilirii stării de disponibilitate, indiferent
dacă în urma restabilirii entitatea reintră, sau nu, în funcţiune. a) Riscul de producere a unui efect extins în instalaţie, din cauza unei manevre
11.5.Valori ale parametrilor de fiabilitate pentru principalele echipamente electrice de comutaţie primară (aflate în
exploatare)
Parametrii de fiabilitate (an-1) TENSIUNEA SEPARATOR ÎNTRERUPTOR
Echipamentul Intensitatea de defectare Intensitatea de reparare MT 0,0001 / manevră 0,0005/ manevră
Valori Valori 110 kV 0,0002 / manevră 0,0005/ manevră
*
Întreruptoare (cu dispozitive de acţionare) ): 220 kV 0,0003 / manevră 0,0010/ manevră
- 220 – 400 kV 0,35-0,6 *)
800-1000 400 kV 0,0004/ manevră 0,0010/ manevră
- 110 kV 0,08-0,2*) 500-1000
- 6,10 (15), 20 kV 0,01-0,02 500-1000 b) Probabilitatea de nerăspuns a anclanşării automate a rezervei:
Dispozitive de acţionare a intreruptoarelor:
kAAR=0,1
- MOP 0,05-0,13 300-700
- MT 0,14 700-800
c) Probabilitatea de nerăspuns la reanclanşarea automată rapidă: kRAR
Separatoare:
- 220 – 400 kV 0,005-0,01 500-800
LEA kRAR
- 110 0,003-0,008 400-600
110 kV 0,20 – 0,25
- MT 0,001 400-800
220 kV 0,25 – 0,3
Transformatoare de măsură de curent:
400 kV 0,30 - 0,4
- 220 – 400 kV 0,005-0,011 200-500
- 110 kV 0,02-0,005 200-500
- MT 0,002-0,004 500
Transformatoare de măsură de tensiune:
- 110 – 400kV 0,004-0,08 100-200
- MT 0,011 250
Transformatoare :
- P>40 MVA 0,02-0,05 50-100
- P<40 MVA 0,046-0,1 50-100

45 46
NTE 007/08/00  Natura materialului conductor (aluminiu, cupru);
( înlocuieşte PE 107/1995)  Natura materialului izolant (PVC, PE, XLPE etc.);
5. NORMATIV  Comportarea la foc;
PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA REŢELELOR DE CABLURI ELECTRICE  Tipul terminalelor (de exterior, de interior, natura materialului de umplere, risc de poluare atmosferică etc.);
(Extras)  Lungimea totală a cablului;
1. DOMENIUL DE APLICARE  Manşoane de legătură, de stopare sau derivaţie (loc de instalare, protecţii mecanice, chimice etc.);
1.1. Normativul se aplică la proiectarea şi executarea liniilor electrice în cablu cu tensiuni până la 400 kV  Condiţii de legare la pământ (asigurarea continuităţii, legarea la pământ a armăturilor, modul de legare la
inclusiv, aparţinând operatorilor economici din sectorul energiei electrice. pământ a ecranelor etc.).
1.2. Normativul nu se aplică la:
 gospodăriile de cabluri din centralele nuclearo-electrice, cu excepţia părţii clasice (părţile comune, 2.2. CONDIŢII ELECTRICE
staţia de evacuare a puterii etc.); Condiţiile electrice se referă la:
 gospodăriile de cabluri ale instalaţiilor miniere subterane; 2.2.1 Nivelul de izolaţie
 gospodăriile de cabluri din construcţii şi incinte încadrate în categoriile A şi B de pericol de incendiu 2.2.2 Alegerea materialului conductoarelor
(numai în măsura în care contravin prescripţiilor specifice care reglementează proiectarea şi execuţia 2.2.3 Alegerea şi verificarea secţiunilor conductoarelor
instalaţiilor electrice în medii cu pericol de explozie); 2.2.4 Alegerea tipului de izolaţie
 instalaţiile de cabluri de pe mijloacele de transport terestre, aeriene şi navale; 2.2.5 Criterii de alegere şi verificare a învelişurilor metalice ale cablurilor
 instalaţii de telecomunicaţii, ceasoficare şi radioficare; 2.2.1. Nivelul de izolaţie
 instalaţii electrice specifice exploatării feroviare; Nivelul de izolaţie a cablurilor este caracterizat de valorile tensiunilor nominale ale cablurilor (U şi U0) şi de
 galerii comune circulabile pentru reţelele edilitare; valorile rigidităţii dielectrice.
 instalaţiile care necesită cabluri mobile (poduri rulante, macarale mobile etc.).  Tensiunile nominale ale cablurilor se aleg în funcţie de tensiunea nominală şi tensiunea cea mai
ridicată a reţelei.
2. ALEGEREREA ŞI VERIFICAREA CABLURILOR  Rigiditatea dielectrică a cablurilor caracterizează nivelul de izolaţie la supratensiuni şi are valorile
2.1. CONDIŢII GENERALE indicate în standardele şi normele interne de produs, în funcţie de tensiunea cea mai ridicată a reţelei.
Alegerea şi verificarea cablurilor electrice se va face pe baza unor analize tehnico-economice, ţinând seama de 2.2.2. Alegerea materialului conductoarelor
datele specifice, respectiv: Cabluri de energie
2.1.1. Date privind alimentarea receptoarelor Cablurile de energie se prevăd cu conductoare de aluminiu sau cupru; în mod special se prevăd conductoare
2.1.2. Date privind instalarea cablurilor din cupru în următoarele situaţii:
2.1.3. Date privind cablurile şi accesoriile  la circuitele care alimentează receptoarele de importanţă deosebită (de exemplu: instalaţii de prevenire şi
2.1.1. Date privind alimentarea receptoarelor stingere a incendiilor, consumatorii de siguranţă, cum ar fi circuitele vitale de curent alternativ din centralele
 Natura curentului (curent continuu, curent alternativ – monofazat, bifazat sau trifazat); electrice sau receptoarele de curent continuu cu funcţie de protecţie tehnologică, absorbind curenţi de durată
 Tensiunea nominală U a reţelei (valoarea efectivă a tensiunii între faze, în curent alternativ trifazat); mai mari de 10A etc.), atunci când secţiunea conductoarelor (din aluminiu) ar rezulta mai mică de 10mm2;
 Tensiunea nominală U0 între fiecare conductor şi pământ;  la circuitele care alimentează receptoarele în medii cu pericol de explozie, în cazurile indicate în prescripţiile
 Tensiunea maximă de serviciu, Um a reţelei (valoarea efectivă maximă a tensiunii între faze care poate să de proiectare specifice acestor medii;
apară în condiţii normale de funcţionare în orice punct al liniei, într-un moment oarecare);  la încăperi sau spaţii exterioare cu mediu corosiv, în cazurile în care stabilitatea chimică a aluminiului nu
Um reprezintă valoarea eficace cea mai ridicată a tensiunii (între faze, în cazul curentului alternativ este corespunzătoare şi numai dacă instalaţiile nu pot fi realizate în execuţie etanşă la agenţii corosivi
trifazat) care apare în condiţiile normale de exploatare, în orice moment şi în orice punct al reţelei; ea respectivi;
exclude variaţiile tranzitorii de tensiune (cum sunt cele provocate prin manevre în reţea) şi variaţiile  în instalaţiile de protecţie prin legare la pământ sau la nul, în cazurile menţionate în standardele specifice
temporare de tensiune datorită condiţiilor de funcţionare anormale a reţelei (cum sunt cele provocate de acestor instalaţii.
defect sau la conectarea bruscă de sarcini importante); Cablurile circuitelor secundare se prevăd, de regulă, cu conductoare din cupru, cu următoarele excepţii, când se
 Modul de tratare a neutrului; prevăd cu conductoare din aluminiu:
 Supratensiuni;  la circuitele de alimentare cu curent operativ a tablourilor de circuite secundare, atunci când secţiunea
 Puterea transportată şi regimul de sarcină (regim permanent, regim ciclic, suprasarcină); conductoarelor (din aluminiu) rezultă egală sau mai mare de 10 mm2;
 Factorul de putere;  la circuitele unor receptoare electrice (de exemplu: vane, ventile, clapete etc.) prevăzute numai cu comandă
 Căderea de tensiune admisă la receptoare; locală şi care nu fac parte din sistemul de automatizare a instalaţiei respective sau din instalaţiile de prevenire
 Verificarea la scurtcircuit; şi stingere a incendiilor.
 Secţiunea economică; Cabluri de circuite secundare utilizate pentru telemecanică (teleprotecţie, teleconducere) , se prevăd cu
 Categoria consumatorilor. conductoare din cupru sau cu fibră optică.
2.1.2. Date privind instalarea cablurilor 2.2.3. Alegerea şi verificarea secţiunilor conductoarelor (1)
 Modul de pozare (în aer liber,expus sau nu radiaţiei solare, în pământ, în şanţuri, în canale, în tuburi etc.); Secţiunea conductoarelor active ale unui cablu se va determina ca cea mai mare secţiune (tehnică sau
 Caracteristicile termice ale mediului (temperatura mediului ambiant, temperatura solului la adâncimea de economică) rezultată în urma efectuării calculelor de dimensionare şi verificare la următoarele criterii:
pozare, rezistenţa termică specifică a solului etc.);  Curentul maxim de durată
 Apropieri de alte cabluri sau surse de căldură (numărul de cabluri, puterea transportată, amplasarea în  Solicitarea termică la scurtcircuit
spaţiu faţă de sursele respective etc.);  Căderea de tensiune
 Agresivitatea mediului (natura solului, pozarea sub apă, contactul cu produse chimice, coroziunea  Secţiunea economică (Aec )
electrolitică); ● Curentul maxim de durată
 Pericole de incendiu sau explozie; Alegerea secţiunii tehnice (At ) în funcţie de curentul maxim de durată se va face în conformitate cu indicaţiile
fabricantului de cabluri, în funcţie de materialul conductorului şi al izolaţiei, regimul de sarcină, modul de pozare,
 Alte condiţii (trasee verticale sau cu denivelări importante, subtraversări de căi de circulaţie, eforturi
condiţiile de răcire etc.
mecanice).
● Solicitarea termică la scurtcircuit
2.1.3. Date privind cablurile şi accesoriile
● Tipul cablului (armat sau nearmat, ecranat sau neecranat, cu câmp radial sau nu etc.); Secţiunea tehnică (At ) a conductoarelor cablurilor va fi verificată la solicitări termice datorate curenţilor de
● Numărul de conductoare; scurtcircuit, potrivit prevederilor instrucţiunilor PE 103.
● Secţiunea economică (Aec )

47 48
 Secţiunea economică (sec) este secţiunea conductoarelor pentru care se realizează un regim optim economic, - la circuitele funcţionând la tensiuni de serviciu până la 60 V (cu excepţia de la alineatul precedent) la care
corespunzător unor cheltuieli totale minime (constituite din cheltuieli de investiţii şi cheltuieli de exploatare se admit conductoare cu diametrul minim de 0,5 mm.
datorate, în principal, pierderilor de energie) pentru linia respectivă, într-o perioadă de funcţionare dată. 2.3.2. Rezistenţa mecanică a cablurilor
Determinarea secţiunii economice a conductoarelor se face potrivit instrucţiunilor Metodologiei pentru  Rezistenţa mecanică a cablurilor se asigură de învelişurile situate peste izolaţia conductoarelor cablurilor.
determinarea secţiunii economice a conductoarelor în instalaţii electrice de distribuţie de 1 – 110 kV - NTE - Cablurile vor fi pozate pe trasee ferite de solicitări mecanice, astfel încât să nu necesite, de regulă,
401/03/00. armături metalice sau protecţii mecanice exterioare (tuburi, cărămizi etc.).
● Căderea de tensiune.
Secţiunea tehnică (At ) a conductoarelor cablurilor se verifică la căderea de tensiune de la punctul de racord şi până 3. INSTALAREA CABLURILOR
la ultimul receptor. 3.1. CONDIŢII GENERALE
Căderea de tensiune în raport cu tensiunea nominală de utilizare nu trebuie să depăşească valorile maxime admise 3.1.1. În gospodăriile de cabluri ale obiectivelor energetice cablurile aferente fiecărui obiect distinct din punct de
de receptoare în punctele de delimitare; valoarea tensiunii în 95 % din săptămână nu trebuie să aibă o abatere mai vedere funcţional (blocuri sau grupuri energetice, transformatoare de putere din staţii electrice etc.) se dispun,
mare de ± 10 % din tensiunea contractată de consumator de regulă, în fluxuri separate.
La dimensionarea circuitelor pentru instalaţiile electrice de energie se admit căderi de tensiune superioare celor  Cablurile care constituie alimentarea de rezervă a fiecărui obiect distinct sau a dispozitivelor de prevenire
indicate mai sus în timpul pornirii motoarelor, dar nu mai mari decât valorile maxime admise de motoarele şi stingere a incendiilor se dispun în fluxuri separate faţă de cele aparţinând alimentării de bază.
respective, indicate de fabricant. Dacă nu se dispune de date precise, în calcule se va putea considera o cădere de  Se admite gruparea în acelaşi flux a cablurilor aferente a două sau mai multe obiecte distincte, în
tensiune de 12%. condiţiile în care cablurile care asigură alimentarea de rezervă sunt pozate în fluxuri separate de cele
2.2.4. Alegerea tipului de izolaţie aparţinând alimentării de bază. În aceste cazuri, dacă există şi posibilitatea unei exploatări locale, cablurile de
 Alegerea tipului de izolaţie a cablurilor comportă studierea şi compararea unui număr mare de date şi parametri circuite secundare se pot poza în fluxuri comune pe porţiunile dintre punctele de exploatare locală şi punctul
cum ar fi: performanţele dielectrice, regimurile termice, comportarea în timp, comportarea la foc, posibilităţile de central de comandă.
realizare de trasee cu denivelări, tehnologiile de montaj, costurile de investiţii etc. 3.1.2. Se recomandă pozarea cablurilor de circuite secundare, inclusiv a celor aferente instalaţiilor şi dispozitivelor
 Având în vedere experienţa acumulată până în prezent, pentru cazurile cele mai uzuale, se fac următoarele de prevenire şi stingere a incendiilor, în fluxuri separate faţă de cele ale cablurilor de energie, precum şi
recomandări de alegere a izolaţiei: realizarea de fluxuri separate pentru cablurile de energie de tensiuni diferite
- izolaţie din PVC, în cazul cablurilor de 1 … 10 kV; 3.1.3. La pozarea cablurilor de energie şi de circuite secundare l se prevede o rezervă de cablu pentru compensarea
- izolaţie din polietilenă (PE),de preferinţă polietilenă reticulată (XLPE), în cazul cablurilor de 10.. 30 kV. deformărilor şi pentru a permite înlocuirea terminalelor şi a manşoanelor, în următoarele cazuri:
 Pentru cablurile de comandă, control şi de telemecanică se recomandă alegerea unei izolaţii sintetice (PVC,PE  la toate manşoanele cablurilor, indiferent de locul de pozare, tensiunea nominală sau tipul cablului;
etc.)  la capetele traseului cablurilor cu tensiunea nominală de 6 kV şi mai mare, indiferent de tipul
2.2.5. Criterii de alegere şi verificare a învelişurilor metalice ale cablurilor cablului;
● Cablurile se prevăd cu ecrane metalice sau învelişuri metalice cu rol de ecran (de exemplu: învelişuri din  la capetele traseului cablurilor de joasă tensiune cu izolaţie din hârtie impregnată.
plumb sau aluminiu prevăzute pentru etanşeizare), pentru cazul în care rezultă necesar acest lucru.  pentru rezerve, se vor prevedea următoarele lungimi minime:
● Cablurile de energie de medie şi înaltă tensiune se prevăd, de regulă, cu învelişuri metalice care au rol de - la manşoane, lungimea necesară refacerii de două ori a manşonului respectiv;
ecran. - la terminale, lungimea necesară refacerii o singură dată a terminalului respectiv
Cablurile cu ecran comun peste izolaţia conductoarelor (cu câmp neradial) se pot utiliza până la tensiunea de 3.1.4. La folosirea cablurilor de energie monoconductoare trebuie luate următoarele măsuri:
6 kV inclusiv a) în circuitele trifazate se asigură o distribuţie simetrică a sarcinilor pe cele trei faze, iar la execuţie se
 La cablurile de energie, ecranele metalice sau învelişurile metalice care au rol de ecran se vor verifica la utilizează tehnologii care să asigure rezistenţe de contact egale la îmbinările conductoarelor fazelor;
efectele termice datorate curenţilor de scurtcircuit monofazat, pe baza valorilor admisibile (şi eventual, a b) pozarea celor trei faze se va face, de reguli, în triunghi (treflă);
metodologiei de calcul) indicate de firma furnizoare a cablului. c) cablurile nu se montează individual în tuburi feromagnetice şi nu se încastrează în beton cu armături ce
 Învelişurile de etanşeizare pot servi drept conductor de nul în reţele de joasă tensiune în cazul în care sunt formează spire închise în jurul fiecărei faze;
garantate de fabricant pentru acest mod de utilizare şi dacă se asigură secţiunea echivalentă necesară, d) cablurile pozate în aer şi piesele de fixare se verifică la solicitările electrodinamice în caz de scurtcircuit,
potrivit standardelor în vigoare, pentru conductorul de nul. conform reglementărilor ;
e) în cazul în care pentru asigurarea unei capacităţi mari de transport se folosesc mai multe legături în
2.3. CONDIŢII MECANICE paralel, se utilizează cabluri având secţiuni şi lungimi identice; se vor grupa împreună câte trei cabluri
Condiţiile mecanice se referă la: aparţinând unor faze diferite şi se vor distanţa grupele între ele; în cazul fiecărei grupe se va proceda la
2.3.1 Secţiuni minime ale conductoarelor traspunerea fazelor între ele la intervale egale;
2.3.2 Rezistenţa mecanică a cablurilor f) de regulă, ecranele metalice ale cablurilor se leagă între ele şi la pământ la ambele capete.
2.3.1. Secţiuni minime ale conductoarelor 3.1.5. Razele minime de curbură ale cablurilor, ce trebuie respectate la manevrări şi la fixare, se indică de către
Secţiunile sau diametrele minime admise ale conductoarelor cablurilor pozate în condiţii normale de exploatare, fabrica producătoare. În cazul în care aceste date lipsesc, se pot folosi cele din tabelul urmştor:
verificate la condiţiile prevăzute la pct. 2.2.(condiţii electrice), nu trebuie să fie mai mici de: Cablu izolat cu hârtie Cablu izolat cu material sintetic
 la cablurile de energie, Numărul de conductoare
- secţiuni minime de 1,5 mm2 în cazul conductoarelor din cupru din cablu cu manta din Pb sau cu cu manta netedă
Uo = 0,6 kV Uo > 0,6kV
- de 4 mm2 în cazul conductoarelor din aluminiu; manta ondulată din Al din Al
 la cablurile de teleconducere (conductoare din cupru) diametrul minim al conductorului va fi de: un conductor într-un cablu 25  d 30  d 15  d 15  d
- 0,5 mm în cazul cablurilor pozate numai în interiorul clădirilor
mai multe conductoare
- 0,8 mm în cazul cablurilor pozate în pământ sau în canalizări exterioare.
într-un cablu 15  d 25  d 12  d 15  d
 la cablurile de circuite secundare (conductoare din cupru), secţiuni minime de 1 mm2, cu următoarele
excepţii: d - diametrul cablului
- la circuitele unde condiţiile electrice (de ex. încărcarea, căderea de tensiune), mecanice (ex. vibraţii) sau La o îndoire unică (ce nu se mai repetă), de exemplu, înaintea realizării cutiei terminale, în cazuri extreme, raza de
fizico – chimice (ex. agenţi corosivi) impun secţiuni mai mari; curbură poate fi redusă la jumătate, dacă este stabilit în mod sigur procesul tehnologic de specialitate (încălzirea peste
- la circuitele secundare din obiectivele cu gospodării importante de cabluri realizate cu cabluri având 30°C, îndoirea după şablon).
conductoare monofilare, unde secţiunea minimă este de 1,5 mm2; în cazul utilizării cablurilor cu conductoare
multifilare (liţate), secţiunea minimă este de 1 mm2; 3.2. INSTALAREA CABLURILOR ÎN AER
- la circuitele secundare ale transformatoarelor de curent, unde secţiunea minimă este de 1,5 mm2;
La instalarea cablurilor în aer se normează următoarele categorii de distanţe:
● Distanţe de rezemare şi de fixare a cablurilor;

49 50
 ● Distanţele de pozare pe rastele, pe pereţi şi pe pardoseli; A = 0,75m – în cazul cablurilor neprotejate mecanic
● Distanţe privind culoarele de circulaţie şi spaţiile de montaj;
● Distanţe de protejare mecanică; A = 0 – în cazul cablurilor protejate mecanic
● Distanţe faţă de instalaţii tehnologice.
2.1.1 Distanţe de rezemare şi de fixare a cablurilor
● Distanţele de rezemare şi de fixare a cablurilor sunt între două puncte succesive de rezemare a cablurilor la
montarea pe orizontală şi, respectiv, de fixare la montarea pe verticală se aleg în funcţie de caracteristicile NOTĂ: Cabluri protejate mecanic se consideră
cablurilor, în conformitate cu indicaţiile furnizorului.
● În lipsa acestor indicaţii, distanţele nu le vor depăşi pe cele din tabel cablurile armate, cablurile de energie ecranate sau
cu nul concentric, precum şi cablurile nearmate la
Distanţa (cm)
Tipul cablului care accesul este împiedicat (ex: îngrădiri,
Montaj orizontal Montaj vertical acoperiri) sau care sunt montate în tuburi de
Nearmat 50 100 protecţie.
Armat 80 150 a) Distanţe minime faţă de culoarele de circulaţie în spaţiile de producţie
Stelaje pe ambele părţi Stelaje pe o singură parte
NOTĂ: Se consideră cabluri montate pe verticală cele care fac un unghi mai mare de 45 cu orizontala.

2.1.2 Distanţele de pozare pe rastele, pe pereţi şi pe pardoseli NOTĂ: Se admite

Ordinea de montare pe rastele a cablurilor, de jos în sus, şi distanţele faţă de pardoseală sau de cablul de pe reducerea locală a
nivelul inferior sunt: lăţimii de 0,8m. dar
● cablu de comandă – control şi telemecanică cu tensiunea 60 V, la  20 cm;
● cablu de comandă – control cu tensiunea >60 V, la  20 cm; nu sub 0,6m,
● cablu de energie cu tensiunea de 1 kV, la  20 cm; lungimea însumată a
● cablu de energie cu tensiunea de 6, 10 sau 15 kV, la  20 cm;
îngustărilor nu
● cablu de energie cu tensiunea de 20 sau 30 kV, la  20 cm
trebuie să reprezinte
2.1.3 Distanţe privind culoarele de circulaţie şi spaţiile de montaj. mai mult de 20% din
● În construcţiile circulabile pentru cabluri (galerii, poduri sau subsoluri de cabluri), dimensiunile culoarelor
de circulaţie nu vor fi, de regulă, mai mici decât cele indicate în Fig. 4.b; zonele de protecţie şi de siguranţă ale lungimea culoarului
LEC în aceaste cazuri coincid şi sunt delimitate la limita culoarelor de circulaţie. de circulaţie.
● În construcţiile necirculabile de cabluri (canale, estacade etc.). precum şi în spaţiile situate deasupra
culoarelor de circulaţie (cabluri montate sub tavane etc.) trebuie asigurate distanţe minime/indicate în fig. 4.c) b) Dimensiunile culoarelor de circulaţie în galerii, poduri sau subsoluri de cabluri
necesare pentru montajul şi mentenanţa cablurilor. Zonele de protecţie şi de siguranţă al LEC montate în
construcţii necirculabile pentru cabluri coincid şi se delimitează la limita acestor construcţii.
● În spaţiile de producţie cablurile se pot monta liber numai în locurile în care nu există pericole de deteriorări H (cm) <45 45+60 >60
mecanice prin obiecte manevrate, dispozitive de lucru sau utilaje în mişcare.
● În mediile cu pericol de incendiu sau explozie se vor respecta prevederile specifice acestor medii. L (cm) 25 30 50
● Distanţele pe orizontală şi pe verticală faţă de culoarele de circulaţie din spaţiile de producţie nu
trebuie să fie mai mici de 0,75 m, respectiv 2 m, în cazul cablurilor neprotejate mecanic.
● În construcţiile circulabile pentru cabluri (galerii, poduri sau subsoluri de cabluri), dimensiunile culoarelor NOTĂ: În cazul canalelor da cabluri,
de circulaţie nu vor fi, de regulă, mai mici de: H reprezintă adâncimea liberă a
- 0,8 m lăţime şi 1,8 m înălţime pentru stelaje pe o singură parte;
- 1 m lăţime şi 1,8 m înălţime pentru stelaje pe ambele părţi. canalului.
● În construcţiile necirculabile de cabluri (canale, estacade etc.), precum şi în spaţiile situate deasupra c) Distanţe minime de montaj (în canale, pe estacade şi deasupra spaţiilor de circulaţie)
culoarelor de circulaţie (cabluri montate sub tavane etc.) trebuie asigurate distanţe minime necesare pentru
montajul şi întreţinerea cablurilor:
- pentru o adâncime liberă a canalului H < 45 cm, trebuie asigurată o distanţă liberă pe orizontală Fig.4. Distanţe privind culoarele de circulaţie şi spaţiile de montaj
de cel puţin L = 25 cm;
- pentru 45 cm  H  60cm, L = 30 cm;
- - pentru H > 60 cm, L = 50 cm. 3.2.4. Distanţe de protejare mecanică
●La trecerea cablurilor prin planşee (la montarea în interior) sau la trecerea din pământ în aer (la montarea în
exterior), cablurile trebuie protejate mecanic pe o înălţime minimă de:
- 0,5 m, în spaţii tehnologice, în cazul utilizării cablurilor armate, precum şi în spaţii fără pericole de deteriorări
mecanice (de exemplu, în staţii electrice), sau la distanţe de min. 0,75 m faţă de culoarele de circulaţie din
încăperi tehnologice, în cazul utilizării cablurilor nearmate;
- 2 m, în spaţii tehnologice sau spaţii cu pericole de deteriorări mecanice (de exemplu, la distanţe mai mici de
0,75 m faţă de culoarele de circulaţie) în cazul utilizării cablurilor nearmate, precum şi în exteriorul incintelor
(de exemplu, pe stâlpii de linii electrice).

51 52
 ●Se recomandă ca trecerea prin planşee să se facă fără tuburi de protecţie, în cazul când utilajele la care se ● evitarea lucrărilor de desfacere a trotuarelor, carosabilului sau a altor suprafeţe pavate sau betonate
racordează cablurile asigură protecţia mecanică a lor (de exemplu, racordarea cablurilor la tablouri sau celule montate pentru eventualele intervenţii ulterioare;
pe pardoseală). ● o protecţie mecanică ridicată a cablurilor.
● la pozarea cablurilor de branşament pe stâlpii reţelelor electrice aeriene, se va prevedea introducerea  De asemenea, trecerea cablurilor din pământ prin pereţii de clădiri, canale, galerii va fi protejată prin tuburi
cablurilor în tub de protecţie pe o porţiune de 2m deasupra solului pentru protecţia împotriva deteriorărilor încastrate în construcţii.
mecanice; tubul de protecţie poate fi din PVC sau metalic  Cablurile cu funcţiuni diferite (energie, circuite secundare, telecomunicaţii) se instalează în tuburi diferite.
●Se admite să fie instalate în acelaşi tub numai cablurile care deservesc acelaşi aparat sau receptor, şi
3.3. INSTALAREA CABLURILOR PĂMÂNT numai dacă sunt asigurate condiţiile de compatibilitate electromagnetică (CEM).
3.3.1. Distanţe de pozare a cablurilor în şanţuri ●Este interzisă instalarea în acelaşi tub a cablurilor care se rezervă reciproc sau care alimentează
Adâncimea de pozare “H” în condiţii normale nu va fi, de regulă, mai mică de: aparate sau receptoare care se rezervă reciproc.
●0,7 … 0,8 m în cazul cablurilor cu tensiune nominală până la 20 kV inclusiv;  Materialul tubului se va alege în fiecare caz în parte, ţinând seama de: caracteristici mecanice, coeficient de
● 1 … 1,2 m în cazul cablurilor cu tensiune nominală peste 20 kV. frecare, rezistenţă la coroziune, cost, posibilităţi de livrare şi necesităţi de montare concrete.
Distanţa liberă pe orizontală “L” între cabluri pozate în acelaşi şanţ sau între cabluri pozate în şanţuri separate Diametrul tubului trebuie să permită tragerea cablurilor fără risc de gripare. Raportul dintre diametrul
nu va fi mai mică decât valorile minime indicate în tabel interior al tubului şi diametrul exterior al unui cablu trebuie să fie:
Distanţe minime, în cm, pe orizontală între cabluri pozate în pământ ● minimum 2,8 – în cazul tragerii a trei cabluri monofazate în acelaşi tub;
● minimum 1,5 – în cazul tragerii unui singur cablu în tub.
Energie: Ale altor unităţi (telecomunicaţii1), tracţiune Traseul parcursului în tub (lungimea, schimbările de direcţie, razele de curbură) nu trebuie să conducă la
Tipuri de cabluri Circuite secundare
1-20 kV urbană) sau fluxuri separate solicitări de tracţiune dăunătoare cablului în timpul tragerii.
Dispunerea tuburilor
Circuite secundare Nenormat 101) 502)
● Racordarea tuburilor între ele trebuie să fie realizată fără bavuri sau asperităţi care să conducă a
1) 3)
Energie: 1-20 kV 10 7 502) deteriorarea cablului.
● În cazul subtraversării căilor de circulaţie, se va asigura rezistenţa mecanică şi stabilitatea necesară. Se
verifică faptul ca tuburile în care sunt instalate cabluri monofazate să nu fie înconjurate de armături metalice.
NOTE.
1) ● Extremităţile tuburilor vor fi obturate, cu interpunerea, în cazul cablurilor nearmate, a unui strat elastic
În cazul paralelismului cu cabluri de energie de peste 1 kV, distanţele se stabilesc sau se verifică în baza calculelor de
între cablu şi materialul de obturare.
influenţă conform STAS 832.
2) 3.5. AMENAJAREA CANALELOR DE CABLURI
Distanţa de 50 cm se măreşte la 60 cm în cazul adâncimilor de îngropare mai mari de 1,5m.
3) ●De regulă, nu se construiesc canale de cabluri sub celulele interioare de medie şi înaltă tensiune şi sub panourile şi
Distanţa de 7 cm (între două sisteme trifazate) se măreşte la 25 cm în cazul cablurilor monofazate pozate în treflă.
dulapurile de distribuţie de joasă tensiune sau cele de comandă şi control; canalele de cabluri se amplasează, de
● Distanţele între cabluri şi diverse reţele, construcţii sau obiecte se stabilesc în funcţie de natura şi destinaţia
regulă, în faţa sau în spatele celulelor, panourilor sau dulapurilor; intrarea cablurilor din canale la acestea se face
acestora. - -
prin ţevi de protecţie montate pe pereţii canalului sau prin mici canale de derivaţie, precum şi prin fante; toate
3.3.2. Reguli de pozare în pământ
trecerile se etanşează faţă de canalul principal.
Cablurile se pozează în şanţuri între două straturi de nisip de circa 10 cm fiecare, peste care se pune un
●Tablourile capsulate confecţionate din materiale incombustibile precum şi stelaje cu echipamente care deservesc
dispozitiv avertizor (de exemplu, benzi avertizoare şi /sau plăci avertizoare) şi pământ rezultat din săpătură
un singur circuit primar, pot fi amplasate deasupra canalelor de cabluri acoperite.
(din care s-au îndepărtat toate corpurile care ar putea produce deteriorarea cablurilor).
●Se permite amplasarea canalelor de cabluri parţial şi sub celule şi panouri, cu condiţia asigurării unei bune
● Utilizarea plăcilor avertizoare este recomandată în următoarele situaţii:
separaţii între celule (panouri) şi canalul de cabluri prin planşee rezistente la foc, cu trecerile de cabluri bine
- în situaţiile în care este necesară o protecţie mecanică suplimentară;
etanşate împotriva propagării.
- în cazul profilelor de şanţuri cu cabluri etajate (între straturile de cabluri);
●Plăcile de acoperire a canalelor se realizează, de preferinţă, astfel:
- deasupra manşoanelor.
a) din tablă striată: în încăperi sau zone fără pericol de incendiu;
Se evită pozarea cablurilor în straturi suprapuse (etajate) atât din cauza influenţelor termice defavorabile, cât
b) din dale de beton armat: în exterior, precum şi în încăperi sau zone cu pericol de incendiu
şi a unei intervenţii ulterioare dificile la cablurile inferioare.. Se admite adoptarea acestui mod de pozare pe
●În cazul canalelor de cabluri care se construiesc în exteriorul clădirilor şi care sunt amplasate deasupra nivelului
bază de justificare tehnico-economica (inclusiv calculul termic), atunci când soluţia rezultă ca favorabilă faţa
apelor subterane (freatice) se admite ca fundul canalului să fie din pământ bătătorit şi acoperit cu un strat de drenaj
de cea de pozare într-un singur strat.
din pietriş.
Între cablurile cu tensiuni diferite sau între cablurile de medie tensiune (de aceeaşi tensiune) pozate în acelaşi
●Galeriile (tunelurile) şi canalele de cabluri aşezate sub nivelul apelor subterane (freatice) trebuie să aibă pereţii şi
şanţ la distanţe între ele de până la 10 cm, se vor monta distanţoare (de exemplu, din mase plastice sau cauciuc)
radierele dintr-un material impermeabil sau hidroizola
amplasate pe traseu la intervale care să asigure distanţele minime prescrise între cabluri.
3.6. REGULI PRIVIND ILUMINAREA GOSPODĂRIILOR DE CABLURI
În oraşe şi în zone locuite, reţelele de cabluri trebuie pozate, de regulă, pe partea necarosabilă a străzilor (sub
● Încăperile de cabluri sunt prevăzute cu:
trotuare) sau în anumite condiţii, în zonele verzi din cartierele de locuinţe . Cablurile pozate pe partea
a) iluminat normal de lucru;
carosabilă a străzilor trebuie să aibă o protecţie mecanică corespunzătoare.
b) iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului, pentru intervenţii şi pentru evacuare
subtraversarea străzilor din localităţi se va efectua prin montarea cablului de branşament într-un tub de
● Iluminatul de siguranţă pentru continuarea lucrului se prevede în camerele de comandă, staţii electrice, cabine de
protecţie din PVC, a cărei lungime va depăşi cu 1m limita bordurii
relee, grup Diesel şi alte încăperi cu receptoare, în care se află construcţii speciale de cabluri.
Ordinea de aşezare a cablurilor electrice sub trotuare, dinspre partea cu clădiri înspre zona carosabilă (cu
●Iluminatul de siguranţă pentru intervenţie se prevede în locurile în care sunt montate vane, robinete şi dispozitive
păstrarea distanţelor normate) este:
de comandă şi control ale unor instalaţii sau utilaje care trebuie acţionate în caz de incendiu în gospodăria de
- cabluri de distribuţie de joasă tensiune;
cabluri.
- cabluri de distribuţie de medie tensiune;
●Iluminatul de siguranţă de evacuare asigură iluminatul punctelor de acces şi evacuare în cazul stingerii accidentale
- cabluri fir – pilot pentru teleconducere;
a iluminatului normal
- cabluri de iluminat public
3.7. INSTALAREA CABLURILOR SUB APĂ
3.4. INSTALAREA CABLURILOR ÎN TUBURI
●La subtraversarea râurilor, canalelor navigabile, canalelor hidrotehnice, lacurilor etc., cablurile trebuie pozate în
3.4.1. Distanţe prescrise
zone supuse cât mai puţin la eroziune.
Adâncimea de pozare în pământ a tuburilor sau a blocurilor de cabluri trebuie aleasă conform condiţiilor
●Se interzice pozarea cablurilor în zona debarcaderelor, danelor de acostare în porturi, în porturi de transbordare cu
locale.
bacuri sau în locurile de parcare pentru iernare a vapoarelor şi a şlepurilor.
3.4.2. Reguli de instalare a cablurilor în tuburi (sau blocuri) de cabluri
●Pozarea cablurilor trebuie făcută pe fundul apei în aşa fel, încât în porţiunile accidentale ale fundului apei
Adoptarea soluţiei de instalare a cablurilor în tuburi se face, de regulă, pe tronsoanele în care este necesar a se
cablurile să nu rămână suspendate; bancurile de nisip, pragurile de nisip, pragurile de piatră şi alte obstacole
asigura:
subacvatice de pe traseu trebuie ocolite sau trebuie amenajate în ele tranşee sau treceri.

53 54
 ●În locuri de trecere sub apă a cablului, pe ambele maluri, trebuie prevăzute rezerve cu lungimea de cel puţin 10 m 4.3. ÎNCERCAREA CABLURILOR
la pozarea în râuri, respectiv de cel puţin 30 m la pozarea în fluvii; ● Încercările cablurilor la recepţie sau în etape intermediare, înainte de montaj, se fac conform indicaţiilor
●În locurile unde albia şi malul sunt supuse la eroziune trebuie luate măsuri împotriva dezvelirii cablurilor în furnizorului de cabluri (standarde, norme interne, caiete de sarcini etc.);
timpul curgerii gheţii şi în timpul viiturilor,prin consolidarea malurilor (pavaje, diguri de abataj, piloni, palplanşe, ● încercările după montaj şi în timpul exploatării se fac conform “Normativului de încercări şi măsurători la
plăci etc.) echipamente şi instalaţii electrice” – PE 116.
●Se interzic încrucişările cablurilor pozate în apă.
●Trecerile cablurilor sub apă trebuie marcate pe maluri cu repere de semnalizare (borne). 5. TERMINOLOGIE, CLASIFICARE ŞI ABREVIERI
●Pentru liniile de cabluri cu tensiuni peste 1 kV, ce se pozează sub apă, se stabileşte o zonă de protecţie având o Ansamblu constituit din:
lăţime de 200 m (100 m de fiecare parte a traversării), cu prevederea de interdicţii - un conductor sau mai multe conductoare izolate;
Cablu (izolat) - învelişurile lor individuale (dacă există);
4. ACCESORII PENTRU CABLURI. MARCAREA ŞI ÎNCERCAREA CABLURILOR - protecţia ansamblului (dacă există);
- învelişul (învelişurile) de protecţie (dacă există).
4.1. TERMINALE ŞI MANŞOANE DE LEGĂTURĂ Cablu cu un conductor
Cablu format dintr-un singur conductor izolat
(monoconductor)
4.1.1. Terminalele şi manşoanele trebuie să asigure protecţia cablurilor împotriva pătrunderii umezelii şi a altor Tipul Cablu multiconductor Cablu care conţine mai mult de un conductor izolat
substanţe cu acţiune nocivă din mediul înconjurător. constructiv Cablu multiconductor a cărui izolaţie este formată din două părţi, una aplicată pe
4.1.2. Terminalele şi manşoanele de legătură şi de derivaţie ale cablurilor trebuie să reziste la tensiunile de încercare Cablu cu centură
al cablului fiecare conductor şi alta-pe ansamblul conductoarelor
prescrise pentru cabluri. Cablu cu câmp radial Cablu în care izolaţia fiecărui conductor este acoperită cu un ecran individual
4.1.3. Manşoanele de legătură ale cablurilor trebuie să asigure: Cablu cu câmp Cablu cu mai multe conductoare fără ecran individual (de exemplu, cablu cu ecran
●continuitatea perfectă a conductoarelor din cablu; neradial colectiv)
● continuitatea circulaţiei de ulei la cablurile cu ulei sub presiune; Cablu cu ecran Cablu având un ecran de protecţie dispus în jurul conductoarelor, concentric cu axa
●continuitatea electrică a mantalei metalice şi a mantalei de plumb şi a conductoarelor (din aluminiu colectiv cablului
sau cupru); Cablu cu trei mantale Cablu trifazat la care fiecare conductor este acoperit peste izolaţie cu o manta din
●continuitatea electrică a benzilor metalice de armare şi a ecranelor metalice; din plumb plumb sau aliaj de plumb
●nivelul de izolaţie;
Cablu de înaltă tensiune (110÷400kV), medie tensiune (6÷35kV) sau joasă tensiune
●protecţie mecanică similară cu cea a cablului.
Cablu de energie (sub 1kV) folosit în circuitele primare ale instalaţiilor de producere, transport,
4.1.4. În cazul îmbinărilor cablurilor cu izolaţie din hârtie impregnată, cu cabluri cu izolaţie uscată, trebuie să se ia
distribuţie şi utilizare a energiei electrice, în curent alternativ sau continuu
măsuri pentru împiedicarea pătrunderii masei izolante în cablul cu izolaţie uscată.
4.1.5. Se recomandă ca numărul de manşoane de legătură pe 1 km de linie nou construită, pentru cabluri cu o Cablu folosit în instalaţiile de comandă, măsură, semnalizare, blocaj, reglaj, protecţie şi
tensiune de 1 – 30 kV, să fie de maximum 4 bucăţi; un număr mai mare de manşoane (până la 6 bucăţi) se automatizare, având tensiunea de serviciu mai mică de 400V. În această categorie sunt
admite numai pe baza unei aprobări de la societatea care exploatează linia în cablu. cuprinse şi cabluri pentru teleprotecţie, teleconducere, utilizate în instalaţiile de
Mod de
4.1.6. Înnădirea cablurilor de comandă şi control se permite numai în următoarele cazuri: telesemnalizare, telemăsură, telecomenzi şi teleprotecţie, având tensiunea de serviciu,
utilizare Cablu de circuite
● când lungimea traseului este mai mare decât lungimea de fabricaţie a cablului respectiv; de regulă, mai mică de 60V.
secundare
● pentru înlăturarea deranjamentelor cablurilor în funcţiune. În această categorie se includ şi cablurile pentru racordarea unor receptoare deservite
4.1.7. Cablurile electrice pozate în pământ, situate în apropierea manşoanelor, trebuie protejate faţă de acestea prin sau în directă legătură cu aceste instalaţii, dacă intensitatea curenţilor maximi de durată
amplasarea lor la o distanţă minimă de 25 cm; când este necesară micşorarea acestei distanţe, cablurile cele absorbiţi nu depăşeşte 10A, cum ar fi:
mai apropiate de manşoane vor fi protejate cu cărămizi, plăci din beton etc. - dispozitive de acţionare ale aparatelor primare;
4.1.8. Nu se realizează, de regulă, manşoane în subsoluri, poduri de cabluri, încăperi tehnologice, depozite şi alte - vane, ventile şi clapele cu acţionare electrică
spaţii cu pericol de incendiu; cablurile de energie care necesită joncţionare se vor manşona în exteriorul acestor Construcţia deschisă pentru cabluri acoperită cu placi detaşabile, destinată montării
spaţii sau se vor proteja pe porţiunea de joncţionare cu elemente rezistente mecanic şi la foc (minimum 30 Canal de cabluri fluxurilor de cabluri, de regulă, fără spaţiu de circulaţie în interiorul acesteia, prevăzută
minute). cu spaţiu de montaj şi exploatare
Construcţie amenajată în cadrul reţelelor de cabluri pozate în pământ, destinată
4.2 MARCAREA CABLURILOR Cămin de cablu
amplasării manşoanelor de legătură şi a manşoanelor de derivaţie de pe cabluri
Conductor profilat Conductor a cărui secţiune transversală este diferită de un cerc
4.2.1. Cablurile pozate în încăperi, canale, galerii, poduri şi puţuri de cabluri se vor marca cu etichete de identificare Curent maxim admisibil de durată Sarcina maximă pe care o poate suporta cablul, fără a se depăşi temperatura maximă
la capete, la trecerile dintr-o construcţie de cabluri în alta, la încrucişări cu alte cabluri etc. Cablurile pozate în al cablurilor admisibilă de lucru, în regim de durată, la o anumită temperatură a mediului ambiant
pământ se vor marca şi pe traseu, din zece în zece metri. Este constituit din stratul conductor având funcţia de a impune configuraţia câmpului
4.2.2. Cablurile pozate în jgheaburi se vor marca numai la capete. Ecranul unui cablu electric în interiorul izolaţiei. El poate permite, de asemenea, realizarea unei suprafeţe
4.2.3. Etichetele pentru cabluri vor avea înscris pe ele: netede la limita izolaţiei şi contribuie la eliminarea golurilor din acest loc
● tensiunea (kV); Ecran electric constituit din material metalic şi/sau nemetalic (semiconductor) care
● marca de identificare a cablului din jurnalul de cabluri; Ecran pe conductor
acoperă conductorul
● anul de pozare. Ecran electric constituit din material nemetalic (semiconductor) şi/sau metalic care
4.2.4. Toate manşoanele de legătură sau de derivaţie, precum şi terminalele vor fi prevăzute, de asemenea, cu Ecran pe învelişul izolant
acoperă învelişul izolant
etichete de identificare. Înveliş metalic dispus în junii cablului şi legat la pământ, în scopul menţinerii câmpului
4.2.5. Traseele subterane de cabluri se marchează prin borne de marcaj la suprafaţă sau prin tăbliţe de marcaj pe Ecranul de protecţie (a unui cablu)
electric în interiorul lui şi/sau protejării cablului de influenţele electrice externe
clădiri, atunci când în desenele de execuţie, traseele de cabluri nu pot fi indicate pe plan prin cote faţă de Construcţia deschisă destinată pozării supraterane a cablurilor. în cazul în care estacada
construcţii fixe.
Estacadă de cabluri se foloseşte şi pentru susţinerea de conducte tehnologice sau de utilităţi, ea se numeşte
● Distanţa dintre bornele de marcaj pe traseele rectilinii în afara zonelor locuite din localităţi va fi de 100 estacadă tehnologică sau estacadă comună.
m.
Grup de cabluri7) pozat în unul din următoarele moduri:
● Se marchează prin borne schimbările de direcţie, traversările de şosele şi intersecţiile cu alte canalizări
- în acelaşi şanţ, în cazul cablurilor montate în pământ;
subterane (cabluri, conducte de fluide etc.). Flux de cabluri
- pe acelaşi stelaj, estacadă, pardoseală, radier sau perete, în cazul cablurilor
● Bornele vor fi fixate lateral de cablu, la 0,8 m de axul lui, cu placa de inscripţie orientată spre cablu.
montate în aer liber
4.2.6. Marcarea şi reperarea reţelelor de cabluri în localităţi se face în conformitate cu prevederile STAS 9570/1..

55 56

Fluxuri separate de cabluri
Încăpere închisă de cabluri
Înveliş comun
Manşon de legătură
Tensiune nominală
Terminal de cablu
Tub de protecţie
Reprezintă grupurile de cabluri pozate într-unul din moduri:
- trasee amplasate distinct, de exemplu: în tuneluri sau canale separate, fluxuri
pozate în pământ la distanţe între ele de minimum 0,5m etc.;
- fluxuri pe acelaşi traseu între care se realizează separări prin: pereţi, tuburi de
protecţie etc. rezistente la foc pe o durată de minimum 1,5 ore;
- fluxuri dispuse de o parte şi de alta a spaţiilor de circulaţie cu o lăţime minimă de
1m, la construcţiile cu cabluri sau încăperi tehnologice;
- fluxuri amplasate în puţuri de cabluri sau pe estacade de cabluri, dacă distanţa
dintre fluxuri este cel puţin 1m, respectiv 0,5m.
Construcţie închisă, specială pentru cabluri, cu înălţimea liberă de 1,8m şi spaţii de
circulaţie, întreţinere şi supraveghere (subsolurile, podurile, puţurile şi tunelurile de
cabluri); nu intră în această categorie canalele care sunt construcţii deschise de cabluri,
acoperite cu dale
Înveliş nemetalic care acoperă ansamblul conductoarelor (şi materialul de umplutură,
dacă există) unui cablu multiconductor şi peste care se aplică învelişul de protecţie
Acesoriu care asigură legătura între două cabluri pentru a forma un circuit continuu
Tensiunea pentru care a fost proiectat cablul şi la care se referă caracteristicile de
funcţionare şi de încercare ale cablurilor. Tensiunea nominală se exprimă prin valorile
Uo/U, în care:
- Uo reprezintă tensiunea nominală (valoare efectivă) între un conductor şi
învelişul metalic al cablului sau pământ;
- U reprezintă tensiunea nominală (valoare efectivă) între două conductoare
(faze) ale cablului;
Dispozitiv instalat la extremitatea unui cablu, pentru a asigura legătura electrică cu alte
părţi ale unei reţele şi a menţine izolaţia până la punctul de conectare
Elementul care serveşte la protejarea mecanică a cablurilor
57
PE 022 - 3/87 ● trecerea liniilor existente la o tensiune superioară;
● demontarea liniei existente şi construirea, pe acelaşi coridor, a unei linii cu capacitate mărită de transport
PRESCRIPŢII GENERALE DE PROIECTARE A REŢELELOR ELECTRICE ( la aceeaşi tensiune cu număr sporit de circuite şi/sau cu secţiune mărită a conductoarelor, la o tensiune
(Extras) superioară etc.).
1. OBIECTUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE 2.11. Racordarea LEA cu circuite multiple (3-4 circuite pe stâlpi comuni) se va putea face în reţelele de 110 kV, în
1.1. Obiectivul prescripţiei îl constituie reglementarea concepţiei generale de proiectare a reţelelor electrice de condiţii de culoar restrâns de acces de la staţia de injecţie de 400/110 kV la staţiile de consumatori (platforme
transport şi distribuţie a energiei electrice. industriale ).
1.2. Prescripţia se aplică la proiectarea următoarelor tipuri de reţele: 2.12. Staţiile de transformare din sistemul energetic, cu tensiunea primară de 400 kV, 220 kV sau 110 kV se vor realiza
● reţele de foarte înaltă tensiune (400 kV) şi de înaltă tensiune (220 kV şi 110 kV) (numite generic, în cadrul cu două trepte de tensiune şi se vor echipa cu maximum două transformatoare (autotransformatoare).
prescripţiei, reţele electrice de înaltă tensiune), cu rol de: Puterile unitare ale transformatoarelor se vor justifica tehnico-economic pe baza criteriului de cheltuieli actualizate
- transport interzonal al energiei electrice (400 şi 220 kV); minime.
- transport zonal (110 kV ); 2.13. Soluţiile optime ale configuraţiei reţelelor electrice de 400 kV, 220 kV şi/sau 110 kV se stabilesc prin compararea
- racordare a centralelor electrice; de variante de configuraţii posibile, pe baza criteriului cheltuielilor totale actualizate minime conform
- alimentare a marilor platforme industriale; prescripţiilor în vigoare.
● reţele de medie tensiune (20 kV), cu rol de distribuţie a energiei electrice: 2.14.În studiile de stabilire a configuraţiei optime din punct de vedere tehnico- - economic a reţelei de înaltă tensiune,
- de la o centrală electrică; mărimea secţiunii pe fază a liniilor electrice se consideră după cum urmează:
- din nodurile unei reţele electrice de transport, până la instalaţiile consumatoare de energie, direct sau ● pentru liniile electrice de 400 kV, mărimea secţiunii pe fază de 3 x 450 mm2 OL AL sau 3x300 mm2
prin intermediul reţelei de joasă tensiune; OL AL se va stabili în funcţie de încărcarea liniei prin optimizarea soluţiei pe baza cheltuielilor totale
● reţele de joasă tensiune (0,4 kV), cu rol de distribuţie a energiei electrice: din reţeaua de medie tensiune actualizate minime;
până la instalaţiile consumatoare de energie ● pentru liniile electrice de 220 kV, mărimea secţiunii pe fază de 1x450 mm2 OL AL;
2 PROIECTAREA CONFIGURAŢIEI REŢELELOR ELECTRICE DE ÎNALTĂ TENSIUNE ● pentru liniile electrice de 110 kV, mărimea secţiunii pe fază de 1x300 mm2 OL AL sau 1x240 mm2 OL
2.1. În cadrul prescripţiei, prin reţele electrice de înaltă tensiune se înţeleg reţelele electrice de 400, 220 şi 110 kV. AL sau 1x185 mm2 OL AL se va stabili prin optimizarea soluţiei pe baza cheltuielilor totale actualizate
2.2. Reţelele de 400 kV şi 220 kV se utilizează pentru: minime;
● transportul interzonal de energie electrică; 2.15. Compensarea puterii reactive şi mijloacele de reglaj în reţelele SEN se vor face conform prevederilor instrucţiunii
● racordarea marilor centrale electrice; PE 120 şi ale normativului PE 026.
● alimentarea de mari consumatori industriali. 2.16. Bateriile de condensatoare se vor amplasa, de regulă, pe partea de medie tensiune a staţiilor electrice.
2.3. Reţelele de 110 kV se utilizează pentru: 2.17. Compensatoarele statice sau sincrone, pentru reglajul tensiunii şi puterii reactive , se vor instala în staţiile de înaltă
● transportul energiei electrice în cadrul unei zone; tensiune.
● racordarea centralelor din zonă; 2.18. Bobinele de reactanţă prevăzute în staţii pentru compensarea puterii reactive produse de liniile de 400 kV trebuie
● alimentarea unor consumatori concentraţi. să asigure:
2.4. Planificarea reţelei electrice de înaltă tensiune este un element component al dezvoltării SEN şi trebuie corelată cu ● posibilitatea anclanşării oricărei linii în gol, fără a depăşi tensiunea maximă admisă;
strategia generală de dezvoltare a acestuia. ● menţinerea tensiunilor în limitele admisibile, în regimuri de minimum de consum pe SEN, fără a se apela
2.5. Planificarea reţelei electrice de înaltă tensiune se face cu respectarea următoarelor principii generale: la posibilitatea de absorbţie a puterii reactive de către grupurile generatoare sau la deconectări de elemente de
● satisfacerea alimentării consumatorilor în condiţii normale de calitate a energiei electrice furnizate; reţea.
● asigurarea unui nivel optim de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic în ansamblu, pe zone şi Gradul de compensare prin bobine de reactanţă trebuie să asigure compensarea a 0,5 – 0,6 din puterea reactivă a
centre de consum, justificat tehnico-economic; liniilor de 400 kV în gol.
● folosirea raţională a teritoriului, în vederea evitării utilizării spaţiilor împădurite, a terenurilor agricole cu 3. PROIECTAREA STAŢIILOR ELECTRICE DE ÎNALTĂ TENSIUNE
valoare ridicată şi protejarea mediului înconjurător; 3.1. La stabilirea schemelor electrice primare de înaltă tensiune se vor avea în vedere următoarele cerinţe de bază:
● adoptarea unor soluţii care să permită, din punct de vedere energetic, extinderi ulterioare potrivit ●securitatea în funcţionare;
prevederilor de dezvoltare energetică; ●elasticitatea în exploatare;
● reducerea maxim posibilă a cheltuielilor de investiţii, a cheltuielilor anuale de exploatare şi a consumului ●claritatea structurii conexiunilor electrice.
tehnologic, soluţia optimă reprezentând varianta cu cheltuieli totale actualizate minime. ● securitatea în funcţionare:
2.6. Planificarea dezvoltării reţelelor electrice de înaltă tensiune se face, în funcţie de scopul urmărit, pe etape de studiu, Prin schemă se va asigura ca un defect simplu pe un circuit primar de linie, transformator, generator:
după cum urmează: - să conducă la scoaterea din funcţiune numai a circuitului respectiv, neafectând starea bună de
● etapa de studiu de 1 an până la 5 ani; funcţionare a celorlalte circuite;
● etapa de studiu de la 6 ani până la 15 ani; - să poată fi izolat printr-un număr minim de întreruptoare.
● etapa de studiu de 16 ani până la 25 ani. Scoaterea în revizie sau reparaţie a unui echipament tehnologic trebuie să poată fi făcută fără a perturba
2.7. Extinderea reţelei de transport interzonal se va realiza prioritar la tensiunea de 400 kV. inadmisibil funcţionarea restului instalaţiei.
2.8. Tensiunea de 220 kV se va putea folosi limitat: În vederea reducerii riscului unor manevre greşite, se recomandă prevederea limitată în schemele electrice
● în cadrul unor lucrări de extindere a reţelei de 220 kV existente; primare a separatoarelor cu rol de comutare.
● ca funcţionare temporară a unor linii cu profil de 400 kV. ● elasticitatea în exploatare
Volumul şi condiţiile de folosire a tensiunii de 220 kV vor face obiectul unor optimizări tehnico- economice prin Schema de conexiuni va permite:
studii de zonă - asocierea circuitelor pe structuri de schemă care pot funcţiona separat de restul instalaţiei, în toate
2.9. Traseele liniilor electrice de 400 şi 110 kV ce se au în vedere în variantele analizate în studiile de dezvoltare de combinaţiile cerute de regimurile de lucru prevăzute;
perspectivă (peste 5 ani), vor fi optimizate prin: - efectuarea operaţiilor de întreţinere a unui echipament, precum şi executarea lucrărilor de extindere a
● minimizarea consumului de materiale; staţiei, prin scoaterea de sub tensiune a unei părţi cât mai restrânse din instalaţie.
● minimizarea consumului tehnologic; ● claritatea structurii conexiunilor electrice
● folosirea raţională a terenului; Se va sigura posibilitatea ca personalul de exploatare să evalueze corect şi cât mai rapid consecinţele oricărei
● conexiunile posibile în perspectivă a unor noi centre de injecţie sau consum. manevre operative necesare realizării unei anumite configuraţii de schemă şi anume:
2.10. Înainte de a se popune realizarea de linii pe noi trasee, se vor analiza posibilităţile de creşterea capacităţii de - modificarea circulaţiei de putere pe diferite circuite;
transport pe traseele lliniilor existente, prin: - modificarea valorilor de scurtcircuit în raport cu nivelul maxim admis;
● completarea echipării liniilor cu mai multe circuite la care iniţial sunt echipate numai o parte din circuite; - condiţiile de securitate la lucrările ce urmează a se efectua în instalaţie;
● schimbarea secţiunii conductoarelor pe linia existentă, cu funcţionarea la aceeaşi tensiune; - comportarea instalaţiei în cazul apariţiei unui defect.

58 59
3.2. Căile de curent din instalaţiile electrice de înaltă tensiune se vor realiza, de regulă, din oţel-aluminiu şi aliaje de
aluminiu, astfel:
●conductoarele neizolate flexibile:
- în instalaţiile exterioare de 6 - 400 kV;
- în instalaţiile interioare de 110 kV
●conductoarele neizolate rigide:
- sub formă de bare în instalaţiile de 6 - 20 kV;
- sub formă de ţevi în instalaţiile interioare de 110 kV.
Conductoarele neizolate rigide se vor putea adopta şi în cazul instalaţiilor exterioare de 110 - 400 kV,
atunci când conduc la soluţii constructive avantajoase tehnic şi economic, întrucât oferă posibilitatea unei
mai bune utilizări a spaţiului ocupat;
● barele capsulate în aer la presiunea atmosferică, monofazate sau trifazate pentru căile de curent de mare
amperaj ( peste 2000 A) în instalaţiile de medie tensiune;
● conductoarele izolate (cabluri) în condiţii speciale de traseu, când aceste legături devin mai avantajoase din
punct de vedere tehnic şi economic în raport cu conductoarele neizolate ( de exemplu, pentru sistematizarea
racordării liniilor aeriene de medie tensiune la staţii)
3.3. Instalaţiile şi echipamentele electrice de înaltă tensiune vor fi dispuse după cum urmează:
● staţiile de conexiuni cu tensiuni până la 20 kV inclusiv, în interior, în clădiri de zid; se admite folosirea
cabinelor metalice, montate în aer liber, numai în cazul posturilor de transformare sau al instalaţiilor cu
caracter temporar;
● staţiile de conexiuni cu tensiuni peste 20 kV în aer liber.
Amplasarea în interior a acestor categorii de instalaţii şi echipamente se va adopta numai în următoarele situaţii:
- în zone intens poluate, dacă nu poate fi procurat un echipament izolat corespunzător pentru
funcţionarea în aer liber;
- când nu există posibilitatea realizării unor dispoziţii de tip exterior din cauza lipsei de spaţiu din
marile aglomerări urbane sau de pe platformele industriale;
- când este necesar ca efectuarea lucrărilor de revizii - reparaţii să fie executate în spaţii neafectate
de intemperii ( de exemplu la unele instalaţii capsulate în SF6 )
● transformatoarele de putere de orice mărime şi bobinele de compensare, în aer liber; oportunitatea instalării
lor în interiorul clădirilor va fi examinată tehnic şi economic atunci când există dificultăţi în legătură cu:
- limitarea nivelului de zgomot în zonele locuite;
- amplasarea în spaţii extrem de limitate din perimetrul construit al oraşelor sau al platformelor
industriale;
- asigurarea protecţiei împotriva contaminării excesive a izolaţiei.
● compensatoarele sincrone, de regulă, în aer liber;
● condensatoarele statice în aer liber ( montarea în clădire este admisă numai la staţiile de tip interior şi în
zonele intens poluate)
3.4. Instalaţiile electrice de înaltă tensiune vor fi realizate, de regulă, utilizând tehnologii convenţionale, după cum
urmează:
● în exteror, construcţie semiînaltă;
● în interior, sistem celular prefabricat, de preferinţă de tip închis la medie tensiune şi în sistem hală la 110 kV.
Instalaţiile capsulate în SF6 se vor utiliza în cazul staţiilor de 110 kV, când există restricţii severe de spaţiu sau
poluare excesivă, pe baza unor justificări tehnico- economice, în comparaţie cu soluţiile realizate
corespunzător tehnologiilor clasice.
3.5. Dispozitivele de protecţie prin relee trebuie să comande declanşarea întreruptoarelor prin trepte ale protecţiilor de
bază cu temporizări minime, care să permită eliminarea scurtcircuitelor în timpii necesari pentru a se asigura:
● limitarea solicitărilor termice ale echipamentelor şi căilor de curent parcurse de curenţii de scurtcircuit.
În acest scop timpii de acţionare a protecţiilor nu trebuie să depăşească următorii timpi plafon ( timpul
protecţilor de bază care acoperă elementul propriu plus timpul de acţionare a DRRI):
- la reţelele până la 110 kV 2,5 s
- la reţelele de 110 kV 1,5 s
- la reţelele de 200 şi 400 kV 1,0 s
● stabilitatea sistemului energetic, inclusiv a grupurilor din CNE, în conformitate cu cerinţele rezultate din
studiile de stabilitate;
● funcţionarea cât mai stabilă a instalaţiilor electrice ale consumatorilor la scăderea tensiunii din cauza
scurtcircuitelor
3.6. Aprecierea sensibilităţii protecţiei prin relee se va face prin coeficientul de sensibilitate, care trebuie calculat pentru
tipurile de defecte cele mai defavorabile, în regimurile care pot apărea efectiv în exploatare.
Nu vor fi luate în consideraţie regimurile de funcţionare cu o probabilitate redusă de apariţie.
3.7. Protecţia prin relee trebuie să prezinte siguranţă în funcţionare, prin folosirea schemelor celor mai simple, cu un
număr minim de relee, circuite şi contacte care să asigure calităţile tehnice necesare.
60
3.8. Pentru asigurarea continuităţii în funcţionare a liniilor electrice de transport şi distribuţie, în cazul deconectărilor de
protecţie la defecte trecătoare, liniile vor fi echipate cu dispozitive de reanclanşare automată, RAR, astfel:
● la liniile sub 110 kV: RART cu 1-2 cicluri
● la liniile de 110 kV: de regulă, RART şi numai în cazuri justificate tehnico – economic RARM
● la liniile de 220 şi 400 kV: RARM şi RART.
3.9. Pentru asigurarea continuităţii în funcţionare a consumatorilor vitali, în cazul în care aceştia sunt alimentaţi de la
două surse separate, din care una este sursa de bază, iar cealaltă sursa de rezervă, se vor prevedea dispozitive de
anclanşare automată a sursei de rezervă (AAR). :
3.10. Clădirile tehnologice din incintele staţiilor electrice vor fi prevăzute, după caz, cu instalaţii electrice pentru:
● iluminatul normal şi de siguranţă;
● instalaţiile de forţă necesare activităţilor de întreţinere şi reparaţii;
● instalaţiile de alimentare cu apă şi ventilaţie ( pompe, ventilatoare etc.);
● instalaţiile de încălzire;
● instalaţiile de curenţi slabi;
● instalaţiile de paratrăsnete
3.11. Incintele staţiilor electrice vor fi prevăzute cu instalaţii electrice de iluminat, folosind în ordinea preferinţei:
lămpi cu vapori de sodiu sau lămpi cu vapori de mercur.
● acţionarea iluminatului exterior se va asigura atât local cât şi centralizat ( în 3 trepte ) din
camera de comandă;
● nu se prevede iluminat perimetral la staţiile electrice;
● în funcţie de cerinţele tehnologice se vor prevedea circuite de prize monofazice şi trifazice, în:
clădiri tehnologice, cutii de cleme şi în locuri uşor accesibile, la baza stâlpilor portalelor.
4. PROIECTAREA LINIILOR ELECTRICE AERIENE DE ÎNALTĂ TENSIUNE
4.1. Condiţii tehnice principale care trebuie asigurate prin proiect la lucrările de linii electrice aeriene:
● funcţionalitatea liniei la parametrii stabiliţi prin tema de proiectare;
● optimizarea tehnico - economică a soluţiilor adoptate;
● minimizarea suprafeţelor de teren ocupate temporar şi definitiv;
● maximizarea gradului de industrializare şi mecanizare a exploatării.
4.2. Alegerea traseelor liniilor electrice aeriene trebuie să se bazeze pe o concepţie de dezvoltare şi sistematizare în
perspectivă a reţelelor din zona respectivă, ţinând seama de o perspectivă de10 -15 ani :
Varianta aleasă trebuie să rezulte din studierea comparativă a mai multor variante ( cel puţin două ), în care să se
ţină seama atât de indicatorii tehnico – economici ai liniei propriu – zise, cât şi de costurile suplimentare necesare
protecţiei liniilor de telecomunicaţii, de restricţiile în legătură cu ocuparea terenurilor agricole etc.
4.3. La alegerea traseului trebuie evitate zonele nesigure în exploatarea liniei ( mlaştini, terenuri fugitive, exploatări
subterane etc.).
Se vor evita, de asemenea, unde este posibil:
● locurile cu depuneri mari de chiciură;
● locurile cu condiţii care pot produce galopări intense ale conductoarelor;
● zonele cu atmosferă poluată.
4.4. În zonele din apropierea staţiilor de transformare şi a centralelor electrice, traseele de linii trebuie studiate în
ansamblu, ţinându-se seama de dezvoltarea în perspectivă a zonelor respective şi acordându-se o deosebită atenţie
sistematizărilor ieşirilor şi intrărilor liniilor.
4.5. În culoarele de ieşiri / intrări de linii din staţii se vor adopta următoarele soluţii constructive:
● liniile cu aceleaşi direcţii se vor monta pe stâlpi cu circuite multiple pe lungimi de 2 – 3 km;
● liniile paralele se vor amplasa la distanţele minime de funcţionare ( între conductoarele extreme
ale liniilor, în poziţie normală) indicate în tabel, stâlpii fiind aliniaţi.
Tensiunea liniei (kV) Distanţa minimă(m)
110 5
220 10
400 15
4.6. Pentru stabilirea condiţiilor meteorologice de calcul, se vor avea în vedere valorile statistice furnizate de Institutul
de Meteorologie şi Hidrologie, precum şi de Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor sau de alte organizaţii
locale ( întreprinderi de exploatare de reţele electrice, aeroporturi, ferme agricole etc.).
● Indiferent de valorile obţinute prin observaţii, se vor respecta prevederile normativului PE 104
( NTE 003)
● În cazul în care, pentru zona respectivă, s-au constatat condiţii meteorologice mai aspre decât cele
Menţionate în prescripţii se vor lua în calcul condiţii corespunzătoare următoarelor frecvenţe ( cu
justificarea corespunzătoare în proiect):
- linii de 110 kV – cel puţin o dată la 10 ani;
- linii de 220 şi 400 kV – cel puţin o dată la 15 ani.
● Pentru liniile înscrise în culoare înguste, la ieşiri din staţii în aceiaşi direcţie, se va adopta o siguranţă
mecanică mărită, prin reducerea deschiderii nominale între stâlpi până la 20 %
61
4.7. Pentru construcţia liniilor de 110, 220 şi 400 kV, simplu şi dublu circuit, se poate adopta orice aşezare a
conductoarelor pe stâlpi.
● În zonele cu depuneri importante de chiciură, se va adopta cu prioritate aşezarea conductoarelor în plan
orizontal
● În cazul aşezării pe verticală se va asigura un decalaj corespunzător pe orizontală, evitându-se atingerea
conductoarelor în cazul încărcărilor inegale cu chiciură.
4.8. Stâlpii vor fi concepuţi pentru a putea fi montaţi în sistemul prin clădire, evitându-se preasamblarea la sol şi
ridicarea prin basculare.
4.9. Stâlpii turn pentru LEA de 220 şi 400 kV, cu înălţimi mai mari de 35 m, precum şi stâlpii pentru marile traversări
se vor prevedea cu trepte sau scăriţe de urcare, pe unul din montanţi, pentru uşurarea execuţiei şi a exploatării
liniei.
4.10. Din punct de vedere mecanic, se va verifica coordonarea coeficienţilor de siguranţă în exploatare, a
conductoarelor active şi de protecţie.
● Pentru conductoarele de protecţie nu se admit coeficienţi de siguranţă mai mici decît cei ai
conductoarelor active
4.11. Toate elementele liniei prin care circulă curentul de scurtcircuit se verifică la stabilitate termică, conform
instrucţiunilor PE 103, luându-se în considerare valoarea de perspectivă a curentului de scurtcircuit şi o rezistenţă a
arcului la locul de defect de 5 Ω.
4.12. Conductorul de protecţie va fi legat direct la stâlpi prin clema respectivă; în plus, se va prevedea o legătură
separată de la conductor la stâlp.
4.13. Stâlpii vor fi prevăzuţi cu plăcuţe zincate pentru conectarea prizelor de pământ.
5. PROIECTAREA REŢELELOR ELECTRICE DE MEDIE TENSIUNE
5.1. Reţelele electrice de distribuţie publică vor fi realizate, ca regulă generală, la tensiunea nominală de 20 kV şi au
rolul de distribuţie a energiei electrice în zone urbane, rurale sau industriale.
5.2. Instalaţiile componente ale reţelelor electrice de medie tensiune cuprind:
● linii electrice aeriene; ● linii electrice în cablu;
● staţii de transformare MT/MT; ● baterii de condensatoare statice;
● instalaţii de protecţie la supratensiuni; ● instalaţii de protecţie şi automatizări;
● instalaţii de tratare a neutrului.
5.3. Configuraţia de reţea, profilul şi amplasamentul instalaţiilor vor fi stabilite prin analize tehnico-economice de
comparare a variantelor.
5.4. Analiza variantelor va fi făcută pe criteriul cheltuielilor totale actualizate minime şi va ţine seama de:
● reducerea terenurilor ocupate;
● sistematizarea amplasamentelor şi traseelor;
● protejarea mediului înconjurător;
● reducerea cheltuielilor de investiţii şi de exploatare;
● reducerea consumurilor de materiale;
● reducerea consumului propriu tehnologic în reţele;
● satisfacerea gradului de asigurare cu energie electrică a consumatorilor.
5.5. Configuraţia şi amplasamentul reţelelor electrice de distribuţie nu vor fi influenţate de limitele administrative ale
judeţelor sau de limitele operative ale centralelor de exploatare.
5.6. Structura reţelelor electrice de medie tensiune va fi, de regulă, radială-arborescentă.
●Atunci când se justifică din punct de vedere tehnico-economic, se admite şi configuraţia în buclă cu
funcţionare radială.
● Liniile electrice aeriene de medie tensiune se vor încadra în unul din următoarele tipuri:
- linii principale, alimentate din surse;
- linii secundare, cu derivaţii din liniile principale
5.7. Posturile de transformare 20/0,4 kV sau staţiile de transformare de 20/6(10) kV vor fi racordate, de regulă, la liniile
secundare.
● În cazul în care există posturi de tranformare izolate, amplasate în imediata apropiere a unei linii principale,
ele vor putea fi racordate la această linie.
5.8. Pentru uşurarea exploatării vor fi prevăzute elemente de separare montate pe traseul liniilor principale şi la toate
derivaţiile liniilor secundare din cele principale.
5.9. Reţelele electrice de medie tensiune în cablu subteran vor fi proiectate, de regulă, astfel încât să fie realizată
alimentarea în buclă a posturilor de transformare, în soluţie intrare-ieşire
● În cazurile în care există rezervare pe partea de joasă tensiune, racordarea posturilor de transformare poate fi
făcută şi în derivaţie din buclă.
● În cazurile în care cerinţele consumatorilor permit, se admite proiectarea unor trasee de cabluri care să
alimenteze radial posturi de transformare, ca o etapă intermediară în realizarea finală a buclei.
5.10. În cazul în care densitatea de consum depăşeşte 4 MVA/km2. vor putea fi luate în considerare şi alte structuri
de reţea ( de exemplu, dublă derivaţie) justificate tehnico- economic.
5.11. Criteriile de siguranţă care vor fi avute în vedere la proiectarea reţelelor electrice de medie tensiune vor fi cele
prevăzute în PE 013 (NTE 005/06/00).
62
5.12. Indicatorii de siguranţă estimaţi prin proiect vor servi la optimizarea tehnico- economică a soluţiilor de alimentare
cu energie electrică.
5.13. Într-o reţea de medie tensiune, gradul de siguranţă trebuie să asigure timpii minimi de întrerupere caracterizaţi
prin:
● timpul de lucru al automaticii de reanclanşare automată rapidă a liniei principale, în cazuri de defecte
trecătoare;
● timpul de întrerupere, în caz de avarie simplă, va fi egal cu timpul necesar izolării elementului avariat şi
realimentării tronsoanelor neafectate;
● timpul de întrerupere în caz de avarie pe ambele căi de alimentare a unui consumator va fi egal cu timpul
necesar remedierii avariei pe una din căile de alimentare şi separării celeilalte căi avariate
5.14. Reţelele electrice de medie tensiune vor fi astfel proiectate, încât să asigure, în regim normal, densităţile
economice de curent prescrise în normativul PE 135 (NTE401/03/00), iar în regim de avarie să nu fie depăşită
limita termică.
5.15. Calculul curenţilor de scurtcircuit va fi reactualizat periodic şi va servi la:
● verificarea elementelor existente în reţele;
● stabilirea reglajului protecţiilor;
● determinarea influenţei liniilor electrice asupra celor de telecomunicaţii.
Structura reţelelor de 20 kV va fi în aşa fel proiectată, încât puterea (curentul) de scurtcircuit să nu depăşească
350 MVA (10 kA).
5.16. Neutrul reţelelor electrice de medie tensiune va fi legat la pământ prin rezistenţă.
5.17. Compensarea factorului de putere în reţelele de distribuţie de medie tensiune se face prin instalarea de baterii de
condensatoare statice, în scopul reducerii consumului propriu tehnologic şi asigurării nivelurilor de tensiune
corespunzătoare cerinţelor consumatorilor.
5.18. Bateriile de condensatoare vor fi prevăzute acolo unde factorul de putere este sub valoarea de 0,92, iar factorul
deformant (de distorsiune) de maximum 5%, ambele determinate prin măsurători.
5.19.Acolo unde există un consum important de energie reactivă vor putea fi prevăzute baterii de condensatoare
automatizate În această situaţie, variaţiile zilnice de putere reactivă în punctul de racord nu trebuie să depăşească
puterea bateriei.
5.20. În toate situaţiile trebuie avută în vedere excluderea apariţiei supracompensării, care poate duce la perturbări în
funcţionare şi la distrugeri de instalaţii.
5.21. Abaterea maximă a capacităţii bateriei pe fază trebuie să fie de:
● 10 % pentru baterii până la 3 MVAr;
● 5 % pentru baterii peste 3 MVAr.
5.22. Condensatoarele unitare sau bateriile de condensatoare trebuie să suporte în funcţionare continuă un curent maxim
de 1,43 In , valoare în funcţie de care va fi dimensionat aparatajul de comandă şi protecţie, precum şi racordurile.
5.23. Numărul de trepte al bateriei de condensatoare va fi astfel determinat, încât şocul de tensiune ce apare pe barele de
medie tensiune să nu depăşească 3%.
5.24. În reţelele de medie tensiune urbane posturile de transformare de reţea de tip interior, prevăzute pot fi:
● în spaţii special destinate, la parterul blocurilor de locuinţe, cu luarea unor măsuri speciale de izolare
fonică şi termică;
● în construcţie independentă de zidărie sau din panouri prefabricate.
5.25. În funcţie de configuraţia reţelei electrice de medie tensiune, alimentarea unui post de transformare de reţea urban
poate fi făcută în derivaţie sau în buclă deschisă (intrare- ieşire) din bucla de alimentare.
5.26. Posturile de transformare din reţelele urbane vor fi prevăzute cu alimentare în cablu. În zonele urbane cu reţele de
medie tensiune aeriene, intrarea în postul de transformare va fi prevăzută în cablu.
5.27. Posturile de transformare de reţea de tip interior vor fi proiectate cu un singur transformator. Construcţia postului
se dimensionează corespunzător gabaritului unui transformator de 630 kVA.
5.28. Neutrul transformatoarelor pe partea de joasă tensiune va fi legat întotdeauna la pământ.
5.29.Atunci când consumul unor consumatori industriali sau agrozootehnici impune alimentarea din reţeaua de
medie tensiune, vor fi proiectate posturi de abonat.
5.30. În zonele rurale, posturile de transformare de abonat vor fi în clădire de zid cu transformator de 400 sau 630
kVA.
În cazuri bine justificate se admit şi posturi de transformare de tip aerian, pe doi stâlpi, cu transformator de 400 sau
630 kVA
5.31. În zonele urbane posturile de transformare de abonat vor fi de tip în clădire, fie independentă, fie încadrată în
construcţiile beneficiarului, cu transformatoare de până la 1600 kVA .
5.32. La posturile de abonat va fi prevăzut accesul direct al exploatării la dispozitivele de separare de reţeaua de medie
tensiune
5.33. De regulă măsura energiei electrice la posturile de abonat se face pe partea de medie tensiune. În cazul în care un
consumator este alimentat, în aceeaşi incintă prin mai multe posturi de transformare de abonat, va fi prevăzut un
punct unic de măsură.
5.34. Alimentarea noilor consumatori sau amplificarea consumurilor existente va fi făcută, de regulă, prin folosirea
intensivă a reţelelor de medie tensiune.
63
5.35. În cazul în care capacitatea reţelelor existente nu este suficientă pentru alimentarea consumului nou apărut, vor fi
proiectate reţele noi, care vor prelua atât consumul nou apărut cât şi consumul existent. Instalaţiile vechi ( linii
şi posture de transformare) vor fi desfiinţate şi demolate.
5.36. Atunci când, din motive impuse de teren, liniile de medie tensiune noi au traseul paralel cu liniile existente, pe
porţiunea comună vor fi prevăzute linii cu dublu (multiplu) circuit, iar liniile existente vor fi desfiinţate şi
demolate.
5.37. În zonele cu densitate mare de linii electrice aeriene de medie tensiune sau la ieşirile din staţiile de transformare,
vor fi proiectate linii cu circuite multiple pe porţiunile de paralelism al liniilor. În cazul în care se justifică
economic, ieşirile din staţiile de transformare vor putea fi prevăzute în cablu subteran pe o porţiune de 1-2 km.
5.38. Liniile electrice de medie tensiune de pe teritoriul unei localităţi vor fi proiectate cu un traseu cât mai aproape de
marginea trotuarului. În general, acest tip de linii va fi prevăzut pe stâlpi comuni cu o linie de joasă tensiune.
5.39.Liniile de medie tensiune nu vor fi prevăzute cu conductoare de protecţie.
5.40. Fundaţiile stâlpilor liniilor aeriene de medie tensiune pot fi: burate, turnate, foraj- injectate sau prefabricate.
● În cazul terenurilor foarte slabe sau la stâlpii amplasaţi în albia majoră a râurilor, vor putea fi proiectate
fundaţii speciale.
5.41.Instalaţiile de legare la pământ a liniilor aeriene de medie tensiune vor fi proiectate din oţel galvanizat, utilizarea
lor şi modul de calcul fiind prevăzute în reglementări specifice.
6. PROIECTAREA REŢELELOR ELECTRICE DE JOASĂ TENSIUNE
6.1. Reţelele electrice de distribuţie publică de joasă tensiune vor fi realizate la tensiunea de 400/230 V trifazat.
6.2. Instalaţiile componente ale reţelelor electrice de joasă tensiune cuprind:
● linii electrice aeriene;
● linii electrice în cablu;
● baterii de condensatoare statice;
● elemente pentru alimentarea consumatorilor: ( branşamente, coloane, contoare).
6.3. Dezvoltarea reţelelor electrice de joasă tensiune va fi studiată în corelare cu dezvoltarea punctelor de
injecţie(posturi de transformare sau microcentrale), ţinând seama de o perspectivă de 10 ani a creşterii de consum,
precum şi de planurile şi programele de sistematizare a microzonei luate în considerare.
6.4. Reţeaua de joasă tensiune este destinată alimentării cu energie electrică a consumatorilor de pe teritoriul unei
localităţi (distribuţie publică). În funcţie de caracteristicile localităţii sau ale microzonelor din aceste localităţi, va fi
stabilită şi configuraţia reţelei de joasă tensiune.
6.5. Structura reţelelor electrice de joasă tensiuneva fi, de regulă, radială.
În zone urbane centrale vor putea fi adăugate scheme buclate cu funcţionare radială.
6.6. Liniile electrice de joasă tensiune aeriene vor fi proiectate cu secţiuni descrescătoare spre capătul reţelei.
6.7. În cazul consumatorilor concentraţi ( ansambluri administrative sau social culturale, precum şi clădiri sau grupuri
compacte de clădiri cuprinzând peste 150 – 200 apartamente), acestea vor fi alimentate prin posturi de transformare
proprii, fără a mai fi racordate la reţeaua de joasă tensiune din zonă.
6.8. În situaţiile în care, prin creşterea consumului, capacitatea reţelelor de joasă tensiune este depăşită, vor fi prevăzute
noi injecţii din reţeaua de medie tensiune.
6.9. Neutrul reţelei de joasă tensiune va fi legat direct la pământ.
6.10. Automatica reţelelor de joasă tensiune va avea un caracter local şi va cuprinde dispozitive de reanclanşare
automată, montate la instalaţiile de alimentare cu energie electrică a unor consumatori importanţi.
6.11.Compensarea puterii reactive în reţeaua de joasă tensiune va fi făcută de regulă la nivelul posturilor de
transformare
6.12.În posturile de transformare vor fi prevăzute, de regulă, baterii de condensatoare racordate permanent (fixe).
Abaterea admisă a capacităţii bateriei pe fază va fi de maximum 10%.
6.13.În zonele rurale sau în zonele urbane cu densitate mică a construcţiilor vor fi proiectate reţele aeriene de joasă
tensiune.
6.14.De regulă, reţelele aeriene de joasă tensiune vor fi realizate cu conductoare torsadate. În cazuri justificate tehnic şi
economic, se admite şi realizarea acestora cu conductoare de aluminiu neizolate, respectiv oţel – aluminiu.
6.15.Reţelele electrice aeriene de joasă tensiune vor fi instalate, de regulă, pe o singură parte a străzilor. În cazul
realizării acestora cu conductoare izolate torsadate, atunci când densitatea consumatorilor este mare sau lăţimea
străzii este mai mare de 15 m, vor putea fi construite pe ambele părţi ale străzilor.
6.16. În zonele urbane cu densitate mare a construcţiilor vor fi prevăzute reţele de joasă tensiune în cablu subteran.
Izolaţia cablurilor va fi, de regulă, din policlorură de vinil.
6.17. Pozarea cablurilor va fi făcută fie în şanţuri săpate, de regulă, pe trotuare, fie în tunele tehnice împreună cu alte
reţele edilitare. Traversările drumurilor vor fi protejate în tunele sau tuburi din material rezistent la solicitări
mecanice.
6.18. Reţelele electrice de joasă tensiune în cablu subteran vor fi prevăzute, de regulă, pe ambele părţi ale străzilor.
Acolo unde densitatea consumatorilor este mică, vor fi realizate pe o singură parte a străzii. Soluţia aleasă va fi
justificată economic.

64

PE 101/1985
7. NORMATIV
PENTRU CONSTRUCŢIA INSTALAŢIILOR ELECTRICE
DE CONEXIUNI ŞI TRANSFORMARE CU TENSIUNI PESTE 1 kV
(Extras)
1. DEFINIŢII
1.1. Aparate electrice se consideră toate elementele principale, din componenţa unei instalaţii electrice, exclusiv
(auto) transformatoarele de putere, ca de exemplu:
● aparatele de conectare, ca: întreruptoare, separatoare, separatoare de sarcină, siguranţe etc, (inclusiv
dispozitivele lor de acţionare);
● transformatoarele de măsură;
● bobinele de compensare şi de reactanţă;
● descărcătoarele;
● bobinele de blocare şi condensatoarele de cuplare pentru instalaţii de înaltă frecvenţă.
1.2. Materiale electrice se consideră toate elementele din componenţa unei instalaţii electrice, care servesc la
asamblarea (auto) transformatoarelor de putere şi a aparatelor electrice, ca de exemplu:
● conductoarele izolate sau neizolate;
● izolatoarele;
● clemele, armăturile etc.
1.3. Echipamentul electric reprezintă totalitatea (auto) transformatoarelor de putere, aparatelor electrice şi
materialelor electrice din componenţa unei instalaţii electrice.
1.4. Mărimi nominale (de exemplu: tensiunea nominală, curentul nominal, puterea nominală, frecvenţa nominală)
sunt caracteristici de dimensionare a echipamentelor şi a instalaţiei.
1.5. Separarea de lucru se numeşte separarea vizibilă a unei instalaţii electrice sau a unei părţi dintr-o instalaţie
electrică, faţă de elementele aflate sub tensiune, pe toate părţile, în vederea efectuării unor lucrări sau operaţii,
în conformitate cu prevederile "Normelor de protecţie a muncii pentru instalaţii electrice "PE 119, elaborate
de M.E.E.; separarea de lucru se realizează prin separatoare, eclise de separare, contacte debroşabile etc.
1.6. Distanţa de izolare în aer între două părţi sub tensiune neizolate sau între acestea şi părţi legate la pământ
este distanţa cea mai scurtă în aer liber, fără interpuneri de alte materiale izolante, normată în funcţie de
tensiunea pentru care se dimensionează instalaţia.
1.7. Distanţa de protecţie contra stingerilor accidentale este distanţa determinată de condiţiile împiedicării
apropierii periculoase de părţile sub tensiune de către personalul de exploatare sau de către utilajele de
exploatare şi de întreţinere, cu respectarea prevederilor reglementărilor privind protecţia şi securitatea muncii.
Această distanţă determină mărimea domeniului de protecţie
1.8. Apropierea periculoasă faţă de părţi sub tensiune se consideră situaţia în care personalul sau utilajele de
exploatare se găsesc la o distanţă de aer faţă de părţile sub tensiune neizolate mai mică decât distanţa prescrisă
de izolare în aer, faţă de pământ.
1.9. Domeniul de lucru se consideră zonă, delimitată material, dintr-un spaţiu de producţie electrică, în care
personalul ce execută lucrări de revizii, extinderi nu este expus apropierii periculoase de părţi aflate sub
tensiune, în condiţiile normelor de protecţie a muncii în instalaţiile electrice.
1.10. Domeniu de protecţie contra atingerilor accidentale, în sensul prezentului normativ, se consideră zona dintr-
un spaţiu de producţie electrică în care personalul sau utilajele de exploatare se găsesc la o distanţă în aer faţă
de părţile sub tensiune neizolate, egală cu distanţa de protecţie contra atingerilor accidentale.
CATEGORII DE INSTALAŢII TEHNOLOGICE ELECTRICE:
1.11. Încăpere sau spaţiu de producţie electrică se numeşte acea încăpere sau spaţiu care serveşte exclusiv pentru
procese tehnologice electrice. Accesul în aceste încăperi sau spaţii este permis numai persoanelor autorizate
pentru exploatarea instalaţiilor electrice respective şi care au responsabilitate în acest sens, în conformitate cu
reglementările specifice.
1.12. Instalaţia electrică este o instalaţie cu tensiunile între faze mai mari de 1 kV, care serveşte la primirea,
transformarea, distribuirea energiei electrice şi care cuprinde, în general, aparate electrice, (auto)
transformatoare de putere, materiale electrice, diferite instalaţii auxiliare, precum şi construcţiile aferente.
● Instalaţiile electrice includ:
- staţiile electrice (staţiile de conexiuni, staţiile de transformare, punctele de alimentare şi
posturile de transformare)
- instalaţiile electrice de evacuare a puterii produse de generatoare.
1.13. Instalaţie electrică de exterior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie electrică în care aparatele
electrice (auto) transformatoarele şi materialele electrice sunt amplasate într-un spaţiu deschis (în exterior) şi
sunt expuse intemperiilor atmosferice.
65
1.14. Instalaţia electrică de interior este o instalaţie electrică sau o parte dintr-o instalaţie electrică în care aparatele
electrice (auto) transformatoarele şi materialele electrice sunt amplasate într-un spaţiu închis în interior şi sunt
protejate împotriva influenţei directe a intemperiilor atmosferice.
1.15. Instalaţia electrică de tip deschis este o instalaţie electrică în care persoanele sunt protejate numai împotriva
atingerilor accidentale ale părţilor sub tensiune, prin îngrădiri de protecţie sau prin amplasarea echipamentului
la înălţime corespunzătoare, în zone inaccesibile atingerilor accidentale.
1.16. Instalaţie electrică de tip închis este o instalaţie electrică în care echipamentul electric este dipus în carcase
închise (neetanşe faţă de aerul atmosferic), astfel încât nici o parte sub tensiune din instalaţie nu poate fi
atinsă.
1.17. Instalaţie electrică capsulată este o instalaţie electrică la care echipamentul este complet închis în carcasă de
protecţie, etanşă faţă de aerul atmosferic (în general metalică, legată la pământ. Izolaţia electrică a
echipamentului în interiorul carcasei se realizează prin diverse fluide, în general la presiuni superioare celei
atmosferice. Instalaţia electrică capsulată poate fi instalată fie în exterior (în aer liber), dacă este construită
corespunzător acestui scop, fie în interior (într-un spaţiu închis).
1.18. Instalaţie electrică prefabricată este o instalaţie electrică conţinând aparate de conectare, instrumente de
măsură, dispozitive de protecţie şi automatizare şi care se livrează complet pregătită şi încercată electric,
pentru a fi montată pe şantier.
1.19. Staţie electrică este un ansamblu de instalaţii electrice şi construcţii anexe, destinat conversiei parametrilor
energiei electrice şi/sau conectării a două sau mai multor surse de energie electrică ori a două sau mai multe
căi de curent.
1.20. Staţie de transformare este o staţie electrică care realizează transformarea parametrilor energiei electrice prin
transformatoare de putere.
1.21. Staţie de conexiuni este o staţie electrică prin care se primeşte şi se distribuie energia electrică la aceeaşi
tensiune şi frecvenţă, tensiunea între faze fiind mai mare de 1 kV.
1.22. Post de transformare este o staţie de transformare destinată alimentării consumatorilor în joasă tensiune
(până la 1 kV inclusiv).
1.23. Punct de alimentare este o staţie de conexiuni de medie tensiune, destinată alimentării unor posturi de
transformare.
1.24. Post de transformare de stâlp este un post de transformare al cărui echipament, inclusiv transformatorul, este
instalat în exterior, pe o construcţie specială de stâlpi sau direct pe stâlpii liniilor electrice aeriene.
1.25. Celulă este un ansamblu de echipamente, elemente, dispozitive şi aparate amplasate într-un singur loc, care
are un scop funcţional determinat.
2. DOMENIUL DE APLICARE
2.1. Normativul se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice fixe, de curent alternativ, cu tensiunea
nominală mai mare de 1 kV şi cu frecvenţa nominală de 50 Hz ( staţii de conexiuni, staţii de transformare,
instalaţii electrice pentru evacuarea puterii electrice produse de generatoare, posturi de transformare amplasate
suprateran, subteran, pe stâlpi sau în clădiri, puncte de alimentare etc.)
● Normativul poate fi, de asemenea aplicat, ţinând seama de particularităţile respective, şi pentru
realizarea instalaţiilor de curent continuu cu tensiune peste 1,5 kV.
2.2. Normativul nu se aplică la realizarea instalaţiilor electrice cu caracter special, destinate tracţiunii electrice,
industriei miniere, electrochimiei, încăperilor cu pericol de explozie etc., pentru care se întocmesc, de regulă,
prescripţii tehnice specifice.
2.3. Echipamentele şi materialele electrice utilizate la realizarea instalaţiilor elctrice peste 1 kV trebuie să
corespundă standardelor şi normelor în vigoare şi să fie tipizate.
3. AMPLASAREA INSTALAŢIILOR ELECTRICE
3.1. Alegerea locurilor de amplasare a instalaţiilor electrice trebuie făcută luând în considerare toţi factorii care
condiţionează din punct de vedere tehnic, economic şi social diferitele variante posibile, cu respectarea
simultană a regulilor de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor.
3.2. Amplasarea instalaţiilor electrice aparţinând sistemul energetic (noduri de reţea) se va face, pe cât posibil, pe
considerentul realizării unor conexiuni cât mai bune cu sistemul energetic. Amplasarea instalaţiilor electrice
pentru alimentarea unor consumatori se va face, de regulă, pe considerentul apropierii de centrul de greutate al
consumatorilor alimentaţi.
3.3. Instalaţiile electrice prevăzute cu personal permanent de exploatare se vor amplasa, pe cât posibil, în
apropierea zonelor locuite.
3.4. Alegerea amplasamentelor se va face astfel, încât să se evite pe cât posibil folosirea terenurilor agricole şi
forestiere.
3.5. La alegerea amplasamentelor se vor evita, pe cât posibil terenurile la care se pot produce alunecări de teren,
avalanşe sau rostogoliri de pietre de pe versanţii alăturaţi, pe baza studiilor de teren corespunzătoare. În cazul
existenţei unui pericol în acest sens, se vor lua măsurile de apărare necesare.
66
3.6. Instalaţiile electrice trebuie să fie apărate faţă de efectele dăunătoare ale apelor, în conformitate cu legislaţia
în vigoare.
3.7. În vederea sistematizării ieşirii liniilor racordate la o instalaţie (evitarea traversărilor etc.) se pot folosi
porţiuni de linii în cablu pentru tensiunile de 6 - 20 kV. În cazuri speciale, justificate tehnico-economic, se
admite folosirea ieşilor în cablu şi pentru tensiuni mai mari.
3.8. Amplasarea instalaţiilor electrice în raport cu alte construcţii se face la distanţe minime normate (indicate în
instrucţiunile specifice cu indicativul PE 101/A).
3.9. Instalaţiile electrice se pot amplasa în raport cu alte construcţii, la distanţe nenormate, în situaţiile şi condiţiile
prevăzute în normativ.
3.10. Instalaţiile electrice de exterior sau de interior pot fi amplasate la distanţă nenormată faţă de construcţiile
industriale sau civile, fără să fie necesară îndeplinirea altor condiţii, dacă se prevede o separare cu pereţi
antifoc între instalaţiile electrice şi construcţiile vecine. În acest scop, pereţii antifoc pot fi prevăzuţi fie la
instalaţiile electrice, fie la construcţiile vecine.
3.11. Instalaţiile electrice de interior pot fi amplasate faţă de construcţiile industriale sau civile la distanţe
nenormate (chiar alipite) ori înglobate în aceste construcţii, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în normativ.
3.12. Se admite înglobarea în aceeaşi clădire civilă cu gradul de rezistenţă la foc I,II sau III, a maximum două
posturi de transformare, având fiecare cel mult două transformatoare cu ulei cu o putere maximă unitară de
1000 kVA.
4. INSTALAŢII ELECTRICE DE INTERIOR
4.1. Instalaţiile electrice de interior pot fi amplasate în încăperi de producţie sau în încăperi de producţie
electrică.
4.2. De regulă, nu se vor amplasa instalaţii electrice în încăperi cu procese tehnologice, umede, cu acţiune
chimică dăunătoare, cu praf, cu temperaturi ridicate, cu pericol de incendiu sau de explozie, precum şi sub
încăperi cu proces tehnologic umed (vane, duşuri, grupuri sanitare etc.)
● Nu se vor amplasa instalaţii electrice interioare de tip deschis şi boxe de transformatoare deasupra
încăperilor în care pot să se afle simultan mai mult de 50 de persoane. Fac excepţie transformatoarele cu
izolaţie electrică uscată sau cu fluide incombustibile.
4.3. Clădirile şi încăperile instalaţiilor electrice de tip interior la care se desfăşoară procese tehnologice electrice
se admite să nu fie îngrădite cu condiţia de a se lua măsuri de împiedicare a pătrunderii din exterior a
persoanelor neautorizate.
4.4. Prevederea iluminatului natural în încăperile de producţie electrică nu este obligatorie. În aceste încăperi nu
se admit luminatoare.
4.5. Ferestrele încăperilor de producţie electrică situate le parter, în cazul instalaţiilor electrice neîngrădite,
amplasate în mediul urban sau în incinta unor întreprinderi industriale, precum şi în cazul instalaţiilor electrice
similare celor din mediul urban, trebuie să fie prevăzute cu sticlă armată sau să fie confecţionate din dale de
sticlă.
● Posturile de transformare situat în mediul rural sau cu regim similar de construcţie în mediul urban
nu vor avea ferestre.
4.6. Nu se admit denivelări ale planşeelor sau praguri în coridoarele din încăperile de producţie electrică.
4.7. Nu se admite trecerea prin încăperile instalaţiilor electrice a nici unui fel de conducte fluide, cu excepţia celor
cu apă caldă, care servesc pentru încălzirea instalaţiei respective şi cu condiţia folosirii de ţevi sudate, fără
flanşe, ventile sau alte armături.
4.8. Instalaţiile electrice de interior cu tensiunea până la şi peste 1 kV se recomandă să fie amplasate în încăperi
saparate.
● Se admite montarea în aceeaşi încăpere a unor instalaţii cu tensiuni diferite, în cazul în care
exploatarea lor se face de către aceeaşi organizaţie.
4.9. Celulele de tip închis prevăzute cu întreruptoare montate pe cărucioare debroşabile trebuie să fie astfel
construite încât, indiferent de poziţia căruciorului, să nu existe pericolul nor atingeri accidentale ale părţilor
sub tensiune.
4.10. Accesul în posturile detransformare din interiorul blocurilor de locuinţe şi al clădirilor publice se va face, de
regulă, numai din exteriorul clădirii. Se dmite accesul şi din subsolul sau demisolul clădirii printr-o încăpere-
tampon la care se poate renunţa însă, în cazul în care se utilizează transformatoare uscate sau umplute cu
lichid neinflamabil.
4.11. Limitele de rezistenta la foc a peretilor si planseelor încaperilor ce adapostesc echipament electric cu pâna la
60 kg ulei pe cuva sunt de 1h ( pentru pereţi pot fi mai mari dacă spaţiul adiacent, prin caracteristicile sale
impune acest lucru.).
4.12. Acoperisurile si planseele cladirilor si încaperilor în care se gasesc instalatii electrice alipite ori înglobate în
construcţii industriale sau civile trebuie sa fie executate din beton armat, cu limita de rezistenţă la foc de
minimum 1h şi 30’.
4.13. La staţiile de medie tensiune , separările între sistemele de bare colectoare se vor realiza, de regulă, cu pereţi
plini.
67
Între celule, la staţiile de medie tensiune, se vor prevedea pereţi plini pe toată înălţimea celulei.
4.14. La staţiile de 110 kV tip interior, peretele de separaţie între celule se va prevedea plin numai pentru înălţimea
întreruptorului, restul putând fi realizat din plasă incombustibilă
4.15. În încăperile de producţie pot fi montate numai instalaţii electrice de tip închis, luându-se măsurile necesare
pentru a se evita posibilitatea efectuării unor manevre de către persoanele necalificate care circulă în apropiere
(datorită unor comutatoare de comandă, manete, butoane etc. liber accesibile). Aceste instalaţii vor fi
amplasate în afara razei de acţiune a mecanismelor de ridicare şi transport.
4.16. În încăperile de producţie în care există un transport uzinal intens sau aglomerări de materiale ori maşini se
recomandă îngrădirea echipamentului electric instalat, pentru a fi protejat contra deteriorărilor mecanice.
4.17. În încăperile de producţie se recomandă a se folosi numai aparate cu izo!aţie uscată sau din materiale
incombustibile, în afară de întreruptoare, care pot fi de tipul cu ulei puţin.
4.18. Temperatura minimă nu trebuie să scadă sub + 160 C în încăperile în care există personal de exploatare
permanent.
5. SCHEME ELECTRICE DE CONEXIUNI ŞI
CONDIŢII PRIVIND INSTALAREA ECHIPAMENTELOR ELECTRICE.
5.1. Schema electrică de conexiuni a unei instalaţii electrice trebuie să fie simplă şi clară şi să permită o efectuare
a manevrelor rapidă şi lipsită de pericole de accidentare.
5.2. Se admite ca părţi ale instalaţiei, care sunt în mod normal separate, să fie conectate pentru scurte intervale de
timp (de exemplu, în cursul executării unor manevre), chiar dacă în aceste intervale de timp putererea de
scurtcircuit depăşeşte valoare nominală pentru care este dimensionată instalaţia. În astfel de situaţii trebuie să
se prevadă măsuri în vederea evitării eventualelor accidente de persoane în cazul unui scurtcircuit.
5.3. Schema electrică de conexiuni trebuie să permită separarea de lucru atât a întregii instalaţii, cât şi a unor părţi
ale instalaţiei dacă acest lucru este necesar pentru executarea lucrărilor fără întreruperea funcţionării întregii
instalaţii.
5.3.1. Normativul precizează elementele din schema electrică pentru care se admite să nu se prevadă o
separare de lucru specială. Printre aceste elemente:
a) transformatoarele de tensiune şi descărcătoarele de pe linii a căror separare de lucru se
poate face odată cu linia respectivă;
b) transformatoarele de tensiune şi descărcătoarele de pe barele colectoare atunci când
separarea de lucru a acestor echipamente se acceptă să fie făcută prin scoaterea din
funcţiune a sistemului de bare respectiv;
c) descărcătoarele montate la bornele transformatoarelor şi ale autotransformatoarelor şi la
punctele neutre ale acestora, a căror separare de lucru se poate face odată cu
transformatoarele şi autotransformatoarele respective;
5.4. De regulă, separarea de lucru trebuie să fie făcută pe toate părţile.
● O separare de lucru numai pe o singură parte (spre alimentare) este admisă în cazurile în care nu
poate să apară tensiunea inversă pe partea din instalaţie care nu a fost separată.
5.5. Ca elemente de separare urmează a fi folosite numai aparatele sau dispozitivele cu întreruperea vizibilă a
circuitului, cu spaţiul de întrerupere dimensionat conform normelor şi îndeplinind condiţiile de rigiditate
dielectrică prevăzută de norme pentru intervalele de separare ale separatoarelor.
●Se admit separări de lucru fără întreruperea vizibilă a circuitului, dar cu semnalizări de poziţie
sigure, numai la instalaţiile capsulate şi la instalaţiile interioare de tip închis.
5.6. Orice parte a unei instalaţii trebuie să poată fi scurtcircuitată şi legată la pământ. În acest scop se pot folosi fie
dispozitive fixe (separatoare de legare la pământ sau cuţite de legare la pământ), fie scurtcircuitoare mobile.
5.6.1. Dispozitivele fixe de legare la pământ sunt necesare când instalarea scurtcircuitoarelor mobile
(portabile) este dificil de realizat fie datorită înălţimii mari la care trebuie conectate, fie datorită
apropierii periculoase de părţi rămase sub tensiune, fie curenţilor mari de scurtcircuit (de ordinul a 40
kA).
Ele vor fi prevăzute, în orice caz, în următoarele situaţii:
a) pentru legarea la pământ a liniilor la orice tensiune (la celulele de linie din instalaţiile cu
tensiuni până la 20 kV inclusiv se admite şi legarea la pământ numai cu dispozitive mobile,
dacă curenţii de scurtcircuit sunt mai mici de 40 kA);
b) pentru legarea la pământ a barelor colectoare şi de transfer la instalaţii electrice cu tensiunea
de 110 kV, 220 kV şi 400 kV;
c) de regulă, şi pentru legarea la pământ a oricărei porţiuni cuprinse între două aparate de
conectare (separatoare, întreruptoare), din instalaţiile electrice cu tensiuni de 220 kV şi 400
kV.
5.7. Tensiunea cea mai ridicată pentru echipamentul electric va fi cel puţin egală cu tensiunea cea mai ridicată a
reţelei, la locul de montare a acestuia.
5.7.1. Utilizarea unui echipament electric cu tensiunea cea mai ridicată, dintr-o clasă superioară celei ce ar
corespunde tensiunii celei mai ridicate a reţelei, se admite, în cazuri bine justificate, ca de exemplu:
68
 a) în vederea trecerii ulterioare a reţelei la o clasă de tensiune superioară;
b) când nu se poate procura echipament cu tensiunea corespunzătoare;
c) când este necesară o izolaţie întărită care nu se poate obţine pe altă cale.
5.7.2. Utilizarea unui echipament electric cu tensiunea cea mai ridicată, inferioară tensiunii celei mai ridicate a
reţelei, se admite în cazuri speciale, ca de exemplu la transformatoarele de curent şi izolatoarele de pe
legătura la pământ, directă şi permanentă, a unor puncte neutre ale reţelei.
5.8. În instalaţiile electrice cu tensiunea nominală până la 35 kV inclusiv, transformatoarele de tensiune racordate
la barele colectoare vor fi, de regulă, protejate cu siguranţe fuzibile.
5.9. Întregul echipament din instalaţiile tehnologice electrice trebuie să fie astfel ales, dimensionat şi instalat,
încât să corespundă din toate punctele de vedere condiţiilor de exploatare, în toate regimurile de funcţionare,
instrucţiunilor de montare şi utilizare ale fabricii constructoare, precum şi condiţiilor de mediu în care este pus
să funcţioneze.
5.10. Fiecare transformator şi aparat trebuie să fie prevăzut cu o plăcuţă indicatoare, care să cuprindă datele sale
tehnice, precum şi un indicator de recunoaştere.
5.11. La stabilirea amplasării echipamentului şi la alegerea materialelor se va lua în considerare influenţa
câmpurilor magnetice, care apare la curenţi mari, asupra echipamentelor şi elementelor de construcţii.
5.12. Separatoarele cu cuţitele de legare la pământ, împreună cu dispozitivele lor de acţionare trebuie să fie astfel
dispuse, încât acţionarea lor să nu se poată produce accidental ( sub acţiunea vibraţiilor, presiunii vântului,
greutăţii proprii, neetanşeităţii ventilelor de acţionare etc.).
5.13. Este necesar să se prevadă blocaje la toate separatoarele sau cuţitele de legare la pământ, a căror acţionare fără
pericol de amorsare a arcului electric este condiţionată de poziţia altor aparate de conectare din instalaţia
respectivă.
5.14. Fiecare dispozitiv de acţionare trebuie să aibă indicată, la faţa locului, poziţia aparatului comandat.
5.15. Sensul de mişcare al dispozitivului de acţionare manuală trebuie să poată fi clar recunoscut. El trebuie să aibă
aceeaşi semnificaţie pentru aparatele de comutare cu funcţii identice dintr-o instalaţie
5.16. Transformatoarele de putere cu ulei se recomandă a se monta în exterior.
● Rezistenţa la foc a pereţilor, antifoc dintre transformatoare în general, va fi de cel puţin 5 h, iar
dacă transformatorul este prevăzut cu instalaţii fixe de atins incendii, de minimum 3 h.
● Instalarea transformatoarelor cu ulei în clădiri se face, de regulă, în cazul posturilor de
transformare sau al punctelor de alimentare din mediul urban şi se admite şi în cazurile în care
montarea în exterior este neindicată din punct de vedere tehnic, economic sau al sistematizării urbane.
5.17. Transformatoarele de putere montate în posturi, pe stâlpi, trebuie să fie la o înălţime de cel puţin 4,5 m,
măsurată de la pământ până la elementele neizolate care sunt sub tensiune. Pentru deservirea postului pe stâlp
trebuie prevăzută o platformă cu balustradă, la o înălţime de cel puţin 3,5m; la posturile aşezate pe un singur
stâlp, construcţia platformelor nu este obligatorie.
5.18. Puterea transformatorului de putere ce se montează în posturi pe stâlpi nu va depăşi, de regulă, 250 kVA. În
cazuri justificate prin concentrări mari de putere, ca de exemplu la unele posturi de abonat, se admite
montarea unui transformator de 630 kVA pe doi stâlpi.
5.19. În cazul în care este necesar să se monteze transformatoarele de putere în interior, la etajele superioare,
precum şi în clădiri înalte, acestea vor fi, de regulă, cu izolaţie electrică cu fluide incombustibile sau uscată.
● Se admite montarea transformatoarelor de putere cu ulei până la 1000 kVA, inclusiv la etajul 1,
cu condiţia asigurării posibilităţii de transport a acestora numai prin exteriorul clădirii, a colectării a
25% din cantitatea de ulei şi a evacuării întregii cantităţi de ulei în caz de avarie.
5.20. Fiecare transformator de putere cu ulei va fi instalat într-o cameră separată, construită din materiale
incombustibile.
Se admite instalarea în aceeaşi cameră a două transformatoare cu ulei, având fiecare puterile până la 1000
kVA şi aceeaşi destinaţie. Grupurile trifazice de trei transformatoare monofazice se pot instala în aceeaşi
cameră, indiferent de cantitatea de ulei.
5.21. Se admite instalarea a două transformatoare de putere cu ulei cu o putere totală până la 1260 kVA inclusiv, în
iîncăperi comune cu instalaţiile de distribuţie de cel mai simplu tip, de înaltă şi joasă tensiune ( de exemplu,
puncte dealimentare din reţelele urbane şi posturi de transformare. Această prevedere nu se aplică în cazul în
care din instalaţia respectivă se alimentează pompe de incendiu care nu mai au şi altă alimentare de la o sursă
independentă.
5.22. În încăperile în care se instalează transformatoare de putere trebuie să se prevadă un sistem de ventilare care
să asigure funcţionarea transformatorului la sarcina nominală la o diferenţă de maximum 15oC între
temperatura aerului la intrare şi la ieşire.
5.23. Instalatia de ventilatie de avarie din încaperea une instalatii de distributie ce contine echipamente cu volum
mare de ulei (peste 60 kg.pe cuvă) trebuie să asigure într-o oră schimbarea unui volum de aer de trei-cinci ori
mai mare decât volumul încăperii, în scopul evacuării fumului ce se poate produce în caz de avarie.:
5.24. În cazul staţiilor cu mai multe sisteme de bare colectoare, transformatoarele pentru măsurarea tensiunii pe
bare vor fi amplasate astfel încât intervenţia la cele de pe un sistem să nu depindă de starea de funcţionare a
celorlalte sisteme de bare.
69
5.25. Transformatoarele de putere ( cu excepţia celor din posturile de transformare pe stâlpi ) şi bobinele cu ulei se
prevăd cu posibilităţi de colectare a scurgerilor de ulei prin:
● borduri ( praguri ) în cazul unor cantităţi de ulei până la 1,2t;
● cuve cu colectoare proprii sau cu scurgere la un colector comun sau la alte cuve ( când sunt
mai multe transformatoare sau bobine), în cazul unor cantităţi de ulei peste1,2t;
● conductele dintre cuvele individuale, precum şi între acestea şi colectorul comun vor avea
diametrul minim de 200 mm.;
5.26. Pentru căile de curent din instalaţiile de înaltă tensiune se vor folosi, de regulă, conductoare flexibile sau
rigide de aluminiu, aliaje de aluminiu, oţel-aluminiu sau oţel. Folosirea conductoarelor de cupru se admite
numai pe bază de justificări tehnico – economice.
5.27. Conductoarele neizolate se recomandă a se utiliza ori de câte ori acest lucru este posibil din punct de vedere
tehnic şi avantajos din punct de vedere economic.
5.28. Temperatura maximă de regim a conductoarelor neizolate nu trebuie să depăşească, de regulă, +70°C.
Temperaturi mai mari se admit numai cu condiţia să fie evitat pericolul deteriorării contactelor şi al scăderii
inadmisibile a rezistenţei mecanice.
5.29. Îmbinările şi contactele căilor de curent vor asigura posibilitatea de trecere a curentului electric corespunzător
secţiunii curente, rezistenţa mecanică necesară şi păstrarea în timp a calităţilor mecanice şi electrice ale
contactelor.
5.30. Îmbinarea conductoarelor se poate face cu şuruburi sau prin sudură; îmbinarea prin lipire nu se admite.
5.31. Căile de curent pentru instalaţii exterioare se vor executa, de regulă, din conductoare neizolate, flexibile sau
rigide. Se admite utilizarea cablurilor numai în cazul dificultăţilor de folosire a conductoarelor neizolate
(traseu dificil, mediu agresiv).
5.32. Dispunerea barelor colectoare se recomandă să se facă în plan orizontal; în cazul în care, din motive bine
determinate, barele colectoare se dispun în plan vertical, se recomandă separarea fazelor între ele.
6. INSTALAŢII ELECTRICE DE EXTERIOR
6.1. Distanţa minimă de izolare în aer Ao reprezintă distanţa minimă de izolare în aer dintre părţile conductoare
aflate sub tensiune şi aparţinând unei faze şi elementele legate la pămînt.
6.2. Îngradirile de protectie definitive, pline sau cu plasa, din incinta unei instalatii electrice amplasate în
exterior trebuie sa aiba înaltimea de cel putin 2m, iar balustradele trebuie să aibă marginea superioară la cel
puţin 1,5 m deasupra solului.
6.3. La părăsirea spaţiilor de producţie electrică de exterior, înălţimea minimă faţă de sol se va determina în
conformitate cu prevederile normativului pentru construcţia liniilor electrice aeriene cu tensiunea mai mare de
1000 V
6.4. Se vor prevedea lanţuri duble de izolatoare pentru suspendarea conductoarelor flexibile în următoarele cazuri:
a) în toate deschiderile care, indiferent de tensiune, supratraversează barele colectoare;
b) în toate deschiderile care, indiferent de tensiune, supratraversează drumuri şi căi ferate, conducte cu
fluide combustibile, conducte de termoficare sau apă de răcire din incinta centralelor electrice sau din
afara acestora, cu respectarea prevederilor normativului pentru construcţia liniilor electrice aeriene cu o
tensiune mai mare de 1000 V;
c) în toate deschiderile din staţiile electrice de 400 kV;
d) în deschiderile cu lanţuri tip tijă, care supratraversează echipamente electrice aparţinând altor circuite;
e) dacă tipul de lanţ simplu de izolatoare nu corespunde condiţiilor de rezistenţă mecanică cerute în
instalaţie
70
PE 103/1992
INSTRUCŢIUNI PENTRU DIMENSIONAREA ŞI VERIFICAREA INSTALAŢIILOR
ELECTROENERGETICE LA SOLICITĂRI MECANICE ŞI TERMICE, ÎN CONDIŢIILE CURENŢILOR DE
SCURTCIRCUIT
(Extras)
1. DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Instrucţiunile se aplică la alegerea, dimensionarea sau verificarea elementelor componente ale instalaţiilor
electroenergetice la solicitări mecanice şi termice, în condiţiile curenţilor de scurtcircuit.
1.2. Prin instalaţii electroenergetice , în sensul instrucţiunii, se înţeleg:
● centralele electrice;
● staţiile electrice de conexiuni şi transformare, inclusiv posturile de transformare şi instalaţiile
speciale de reţea ( compensatoarele sincrone sau statice, bobinele de compensare, bateriile de
condensatoare etc.);
● liniile ( aeriene sau în cablu) pentru transportul sau distribuţia energiei electrice.
1.3. Se vor alege, dimensiona sau verifica în conformitate cu prezentele instrucţiuni, următoarele elemente
componente ale instalaţiilor energetice:
● aparatele electrice;
● căile de curent, inclusiv generatoarele, armăturile, clemele şi piesele de fixare a conductoarelor.
Dimensionarea sau verificarea altor elemente aparţinând instalaţiilor electroenergetice sau situate în apropierea
acestora , în condiţiile unor solicitări mecanice sau termice datorate curenţilor de scurtcircuit, se face pe baza
unor reglementări speciale.
1.4. Nu este obligatorie dimensionarea sau verificarea în condiţiile curenţilor de scurtcircuit a următoarelor
elemente:
● căile de curent de orice tensiune ( inclusiv izolatoarele, armăturile, clemele şi piesele de fixare a
conductoarelor) care alimentează înfăşurarea primară a transformatoarelor de tensiune sau care
fac legătura la descărcătoare;
● circuitele electrice ( aparate şi căi de curent) de joasă tensiune ( cu tensiunea nominală până la 1
kV inclusiv), protejate prin siguranţe fuzibile;
● liniile electrice aeriene cu tensiunea nominală mai mică de 110 kV.
1.5. Liniile electrice aeriene cu tensiunea nominală de 110 kV sau mai mare se verifică, de regulă, numai la
efectele termice ale curenţilor de scurtcircuit.
1.6. În prezenta instrucţiune se folosesc următorii termeni pentru indicarea gradului de obligativitate a
prevederilor:
● ,,trebuie", ,,este necesar", ,,urmeaza" indica obligativitatea strictă a respectarii prevederii
respective;
● ,,de regulă" indică faptul că prevederea respectivă trebuie sa fie aplicată în majoritatea
cazurilor, iar nerespectarea prevederii este permisă cu justificarea în proiect;
● ,,se admite" indică o solutie satisfăcătoare. care poate fi aplicată numai în situatii particulare,
fiind obligatorie justiflcarea ei în proiect;
● ,,se recomanda" indică o solutie preferabilă, care trebuie să se aibă în vedere. dar care nu este
obligatorie.
2. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ
2.1 . Curentul nominal in serviciu continuu (curentul nominal) Reprezinta valoarea eficace a curentului pe
care este capabil să îl suporte în mod continuu un echipament electric in conditiile prescrise de utilizare şi
funcţionare
2.2. Supracurentul Reprezinta curentul superior curentului nominal.
2.3. Scurtcircuitul Reprezintă conexiunea accidentală sau intenţionată, printr-o rezistenţă sau impedanţă relativ
mica, a doua sau mai multor puncte ale unui circuit care, în mod normal, se află la potenţiale diferite.
2.4. Curentul de scurtcircuit Reprezintă supracurentul rezultat dintr-un scurtcircuit datorat unul defect sau
70
unei conectări incorecte într-un circuit electric.
Nota. Este necesar sa se faca distinctie între curentul de scurtcircuit la locul de defect şi curentul de
scurtcircuit care circula prin ramurile retelei.
2.5. Curentul de scurtcircuit prezumat Reprezintă curentul care ar circula dacă scurtcircuitul ar fi înlocuit cu o
conexiune ideală de impedanţă neglijabilă, fără modificarea alimentării.
2.6. Curentul de scurtcircuit simetric Reprezinta valoarea eficace a componentei simetrice alternative a unui
curent de scurtcircuit prezumat, eventuala componenta aperiodica fiind neglijata.
2.7. Curentul de scurtcircuit simetric initial " Reprezinta valoarea eficace a componentei alternative simetrice
a unui scurtcircuit prezumat, în momentul apariţiei scurtcircuitului, dacă işi menţine valoarea sa de la
momentul zero.
2.8. Valoarea de vârf ip a curentului de scurtcircuit Reprezintă valoarea instantanee maximă posibilă a unui
curent de scurtcircuit prezumat.
2.9. Curentul dinamic nominal, ipr Reprezintă valoarea instantanee maximă posibilă a curentului de
scurtcircuit admisibil, pe care un aparat o poate suporta în condiţiile prescrise de utilizare şi funcţionare.
2.10. Curentul taiat limitat, Itl Reprezinta valoarea instantanee maximă a curentului, atinsă în cursul ruperii
efectuate de un aparat de comutare sau un fuzibil.
Nota. Aceasta noţiune are o importanţă aparte, dacă aparatul de comutare sau fuzibilul funcţioneaza astfel,
încât valoarea de vârf a curentului prezumat al circuitului nu este atinsă.
2.11. Curentul de scurtcircuit permanent, Ik Reprezintă valoarea eficace a curentului de scurtcircuit, care se
stabileşte după trecerea procesului tranzitoriu.
2.12. Durata curentului de scurtcircuit, Tk Reprezintă suma duratelor de timp în care circulă curentul de
scurtcircuit între începutul primului scurtcircuit şi intreruperea finala a curentului în toate fazele.
2.13. Curentul de scurtcircuit termic echivalent, Ith Reprezintă curentul cu valoare eficace constantă, având
acelaşi efect termic şi aceeaşi durată ca şi curentul de scurtcircuit real, care poate include o componentă
continuă şi poate scădea în timp.
Notă. În cazul unor scurtcircuite repetate (reanclanşări repetate), se procedează la o estimare a curentului
de scurtcircuit termic echivalent
2.14. Curentul nominal admisibil de scurtă durată (al echipamentului), Ithr Reprezintă valoarea eficace a
curentului pe care un echipament electric este capabil să-1 suporte pe o durată scurtă de timp specificată
în condiţiile prescrise de utilizare şi funcţionare.
Nota 1. Se pot defini perechi multiple pentru curentul nominal admisibil de scurtă durată şi durata de timp
specificată; in majoritatea standardelor nationale şi CEI. valoarea specificată a duratei de timp este de 1 s.
Nota 2. Curentul nominal admisibil de scurtă durată şi durata scurtă de timp corespunzătoare sunt indicate
de către fabricantul de echipament.
2.15. Durata nominală a curentului de scurtcircuit, Tkr Reprezintă durata de timp pentru care:
- un echipament electric poate suporta un curent egal cu curentul nominal admisibil de scurtă
durată;
- un conductor poate suporta o densitate de curent egala cu densitatea nominală de curent de scurtă
durata.
2.16. Densitatea de curent de scurtcircuit termic echivalent, Sth Reprezintă raportuI între curentul termic
echivalent de scurtă durată şi aria secţiunii conductorului.
2.17. Densitatea nominala admisibilă de curent de scurtă durată, Sthr , pentru conductoare Reprezintă
valoarea eficace a densitătii de curent, pe care conductorul este capabil să o suporte în scurta durată de
timp nominală
Nota. Valoarea nominală admisibilă a densităţii de curent de scurtă durată se determină conform cap.6
3. CONDIŢIILE DE CALCUL AL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT
71
3.1. Schemele de calcul luate în considerare pentru determinarea curenţilor de scurtcircuit trebuie să corespundă
condiţiilor de funcţionare de lungă durată a instalaţiilor.
● Nu este necesar să se ţină seama de situaţiile de scurtă durată, în care puterea de scurtcircuit este
mai mare decât în restul timpului (de exemplu. în cursul executării unor manevre, când pentru un
scurt timp se cuplează două sau mai multe părţi de reţea sau instalaţie, care sunt in mod normal
separate).
●Pentru astfel de situaţii trebuie să se prevadă măsuri în vederea evitării eventualelor accidente de
persoane în cazul unui scurtcircuit. Schema de calcul trebuie sa tină seama de dezvoltarea viitoare a
reţelei, conform normativului PE 134.
3.2. La determinarea curenţilor de scurtcircuit este necesar să se ţină seama de toate sursele ( inclusiv motoarele
electrice) care pot alimenta scurtcircuitul, precum şi de creşterea tensiunilor electromotoare datorită sistemelor
de reglaj al tensiunii. Nu este necesar să se ia în considerare creşterile de tensiune datorate suprasaturaţiei
maşinilor electice.
● Se recomandă să se ţină seama de impedanţa consumatorilor racordaţi paralel cu calea de
scurtcircuit.
3.3. Natura defectului practic posibil, care se ia în considerare ( scurtcircuit mono, bi sau trifazat, cu sau fără
punere la pământ), trebuie să fie cea care conduce la solicitarea cea mai mare pentru elementul care se
dimensionează sau se verifică.
● Dacă este cazul, se vor lua în considerare defectele de natură diferită pentru solicitările termice
şi pentru cele mecanice.
● De regulă, în reţelele trifazate, pentru determinarea efectelor mecanice şi termice asupra
aparatelor şi a căilor de curent rigide este determinant scurtcircuitul trifazat.
3.4. Locul presupus al defectului se alege astfel, încât solicitarea termică sau mecanică a elementului, care se
dimensionează sau se verifică, să fie maximă. Dacă este cazul, se vor lua în considerare puncte de defect
diferite pentru solicitările termice şi mecanice .
3.5. În calculele liniilor prevăzute cu bobine de reactanţă se admite dimensionarea sau verificarea întregului
echipament (aparataj şi căi de curent) la un defect produs după bobina de reactanţă, când sensul fluxului de
energie este dinspre barele colectoare spre bobină.
3.6. La liniile electrice aeriene şi subterane se admite variaţia în trepte a secţiunii conductoarelor, active şi de
protecţie, pe baza verificării stabilităţii termice la scurtcircuit, în condiţiile cele mai grele, dacă celelalte
condiţii tehnice prevăzute în alte normative sunt respectate.
3.7. În cazul fasciculelor de cabluri în paralel se iau in în considerare defectele produse la capetete fasciculului (la
capătul opus sursei de alimentare, în cazut alimentării într-o singură parte). Verificarea efectului termic se
face astfel pentru sectiunea totală a intregului fascicul.
3.8. Solicitarea termică a elementelor care se dimensionează sau se verifică depinde de durata defectului,
considerată din momentul apariţiei curentului de scurtcircuit până în momentul întreruperii sale.
Durata defectului se determină astfel:
a) la liniile electrice aeriene de 110 -400 kV durata defectutui se consideră, de regulă, egală cu
0,6 s. În cazul liniilor aeriene la care se asigură declanşarea simultană a intreruptoarelor de la ambele
capete, se poate considera timpul determinat de protecţiile respective (ţinând seama şi de ciclul RAR);
b) la reţelele şi gospodăriile de cabluri durata defectului este determinată de protecţia cu timpul cel mai
scurt. care acţionează la defecul respectiv şi comandă declanşarea întreruptorutui cel mai apropiat de
locul defectutui (pe calea scurtcircuitului);
c) la căile de curent din centrale şi staţii electrice (exclusiv cabluri}, durata defectului este determinată
la fel ca la pct. b} precedent, dar nu mai putin de 1 s. Această limitare nu se referă la circuitele
protejate prin siguranţe fuzibile şi la circuitele de joasă tensiune (cu tensiunea nominală până la 1 kV
inclusiv), la care verificarea se va face la timpul real de functionare sub scurtcircuit;
d) la instalaţiile de legare la pământ durata defectului se consideră cea corespunzătoare protecţiei de
rezervă.
● La stabilirea duratei defectului, în cazul întreruptoarelor cu reanclaşarea automată,
trebuie luate în considerare toate intervalele de limp din cadrul ciclului de funcţionare, în
care circuitul este străbătut de curentul de defect.
În astfel de cazuri, fenomenul termic se consideră, de regulă, adiabatic, adică se neglijează
disiparea căldurii în timpul pauzelor de curent.
72
Precizare. La dimensionarea sau verificarea liniilor electrice aeriene pentru defecte cu punere la
pamânt, se recomandă luarea în considerare a rezistenţei echivalente la locul defectului (rezistenţa
arcului, plus rezistenţa echivalentă a instalaţiei de legare la pământ).
● Această valoarea urmeaza sa fie stabilită de proiectant pentru fiecare caz in parte,
conform normativului PE 134.
● Pentru dimensionarea sau verificarea echipamentelor staţiilor electrice, precum şi a
cablurilor, se va considera că rezistenţa arcului electric la locul defectului este nulă.
3.9. Pentru dimensionarea sau verificarea diverselor elemente la efectele mecanice ale curentului de scurtcircuit
se ia în considerare valoarea la vârf, ip , a curentului de scurtcircuit.
a) În cazul curentului alternativ , valoarea de vârf, ip a curentului de scurtcircuit se defineşte ca
valoarea instantanee maximă posibilă a curentului total de scurtcircuit (rezultat din însumarea
componentei alternative cu cea continuă), valoare care apare în prima perioadă de la. producerea
scurtcircuitului. Se presupune că scurtcircuitul se produce în momentul în care componenta
continuă a curentului de scurtcircuit are valoarea maxima.
b) În cazul curentului continuu, valoarea de vârf ip a curentului de scurtcircuit de scurtcircuit
reprezintă valoarea instantanee maximă posibilă a curentului de scurtcircuit.
3.10. Pentru dimensionarea sau verificarea diverselor elemente (cu excepţia celor de la pct. 3.8.a şi 3.8.b), la
efectele termice ale curentului de scurtcircuit, se ia in considerare curentul de scurtcircuit termic
echivalent Ith cu durata Tk =1s
4. CONDIŢIILE DE DIMENSIONARE ŞI VERIFICARE
LA SOLICITĂRI MECANICE
4.1. Verificarea aparatelor electrice la solicitări mecanice în cazul curenţilor de scurtcircuit se face prin
compararea mărimilor de calcul cu cele nominale. Comparaţia se referă la valoarea de vârf, ip a curentului de
scurtcircuit, luându-se în considerare, de regulă, scurtcircuitul trifazat. Relaţia de verificare care trebuie
îndeplinită este:
ip ≤ ipr
în care:
ipr este curentul dinamic nominal al aparatului.
● În afară de verificarea indicată mai sus este necesară o verificare a eforturilor transmise bornelor
de către conductoarele racordate.
Eforturile admisibile nu trebuie să fie depăşite în nici o situaţie.
4.2. În circuitele de curent alternativ valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit se determină cu relaţia:
√2 "
în care:
- λ este factorul pentru calculul valorii de vârf a curentului de scurtcircuit
- I˝k este curentul de scurtcircuit simetric iniţial ( valoarea eficace)
● Factorul λ se determină cu ajutorul unei nomograme, în funcţie de raportul R/X, în care R este
partea reală, iar X coeficientul părţii imaginare a căii de scurtcircuit de la sursă la locul
defectului.
73

4.3. În circuitele de curent continuu, valoarea de vârf ip a curentului de scurtcircuit poate fi considerată egală cu
valoarea curentului de scurtcircuit permanent Ik.
4.4. La determinarea valorii de vârf a curentului de scurtcircuit se recomandă să se ţină seama de efectul aparatelor
limitatoare de curent (dacă există).
Aparatele limitatoare de curent(întreruptoare rapide de joasă tensiune, siguranţe fuzibile cu mare putere de
rupere) întrerup atât de rapid curentul de defect, încât valoarea de vârf a curentului prezumat al circuitului nu
este atinsă.
În astfel de cazuri, se consideră drept valoare de vârf a curentului de scurtcircuit valoarea instantanee
maximă a curentului atinsă în cursul ruperii efectuate de aparatul limitator, denumită curent tăiat limitat Itl .
Determinarea acestei valori se face pe baza indicaţiilor întreprinderii constructoare a aparatului limitator
respectiv
4.5. În cazul în care există N surse de natură diferită(de exemplu, sistemul energetic, generatoarele sincrone.
motoarele asincrone), care alimentează scurtcircuitul, valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit, ip se
determină cu relaţia:
" - Efectul skinn (influenţa magnetica a conductorului asupra sa) şi efectul de proximitate (influenta
√2
în care:
- λi este factorul pentru calculul valorii de varf, corespunzator sursei ͈i";
" - Încălzirea a fost considerată ca fiind, în general, adiabatică
- este valoarea curentului de scurtcircuit simetrio initial, corespunzător sursei ͈i";
4.6. Forţele transversale de natură electromagnetică ce iau naştere în timpul unui scurtcircuit, pot avea mai multe
componente (o componentă continuă şi una sau mai multe componente alternative cu frecvente diferite) sau o
singură componentă alternativă ori continuă.
• În cazul solicitărilor electromagnetice între conductoarele situate la distanţă relativ mare faţă de
dimensiunile lor transversale ( de exemplu între conductoarele sau fasciculele de conductoare
aparţinând unor faze diferite, între conductoarele fazelor şi conductoarele de protectie etc.), se iau în
considerare numai componentele continue ale forţelor transversale. Se considera prin aceasta că, din
cauza inerţiei conductoarelor, componentele alternative ale forţelor transversale au un efect neglijabil.
• În cazul solicitărilor electromagnetice între conductoarele situate la distanţă relativ mică faţă de
dimensiunile lor transvesale (de exemplu, între conductoarele montate în paralel, în fascicule, la
distanţă de circa 10 ...20 ori diametrul lor), se ia in considerare valoarea instantanee maximă a fortei
transversale, adică se ţine seama atât de componenta continua cât şi de cele alternative ale fortelor
transversale. Se procedează astfel considerând că, din cauza distanţelor relativ mici dintre
conductoare, forţele transversale sunt considerabile, iar o mică deplasare transversală conduce la o
variaţie mare a tracţiunii.
• Coeficientul de siguranţă mecanică a! conductoarelor, în raport cu rezistenţa de rupere în condiţiile
curenţilor de scurtcircuit, nu trebuie sa fie mai mic decat valoarea 2.În cazul conductoarelor
neomogene, condiţia se aplica fiecaruia dintre elementele componente in parte.
4.7. Cablurile electrice se verifică la solicitări mecanice, datorită forţelor electromagnetice, conform PE 107
Pentru cablurile cu mai multe conductoare, valorile de vârf ale curentului de scurtcircuit nu trebuie să
74
depaşească valorile garantate de fabricant. La cablurile monofazate se vor lua măsuri de fixare sigură
împotriva acţiunilor e!ectrodinamice ale curentilor de scurtcircuit.
4.8. Izolatoarele din centralele şi staţiile electrice se verifică la solicitări mecanice în condiţiile de scurtcircuit.
Determinarea eforturilor mecanice exercitate de conductoare asupra izolatoarelor se face conform
metodologiilor de calcul cuprinse în instrucţiunile PE 111/4 şi PE 111/6.
Coeficienţii de siguranţă mecanică ai izolatoarelor, în condiţiile curenţilor pe scurtcircuit, sunt indicaţi in
normativele PE 101şi, respectiv, PE 104.
La izolatoarele suport şi de trecere, daca forţele produse de curenţii de scurtcircuit sunt aplicate altfel
decat cele de încercare, trebuie să se ţină seama de acest fapt, facându-se corecţia necesară în calcul.
4.9. Armăturile, clemele, piesele de fixare a conductoarelor din centralele şi staţiile electrice se verifică la solicitări
mecanice şi termice în condiţiile curenţilor de scurtcircuit
Piesele de racord ale cablurilor de orice tensiune, precum şi armăturile şi clemele liniilor electrice aeriene se
verifică numai la solicitări termice.
Coeficienţii de siguranţa mecanică, în raport cu efortul de rupere al elementelor menţionate mai sus, în
condiţiile curenţilor de scurtcircuit, sunt indicaţi în normativele PE 101 şi, respectiv, PE 104.
În acelaşi timp, eforturile la care sunt supuse aceste elemente în timpul scurtcircuitelor nu trebuie să
depaşească limita de curgere.
4.10. La verificarea solicitărilor mecanice ale conductoarelor flexibile, ale izolatoarelor care susţin conductoarele
flexibile, ale armăturilor şi clemelor corespunzatoare, se consideră că scurtcircuitul se produce în următoarele
condiţii simultane:
- temperatura conductoarelor: -5° C;
- conductoarele sunt acoperite cu chiciura;
- există vânt cu o viteză corespunzătoare existenţei chiciurei.
Vântul şi chiciura se iau în considerare numai la instalaţiile de tip exterior.
5. CONDIŢIILE DE DIMENSIONARE ŞI VERIFICARE
LA SOLICITĂRI TERMICE
5.1. Încălzirea conductoarelor datorită curenţilor de scurtcircuit implică diverse fenomene cu caracteristică
nelineară şi alţi factori care, fie că se neglijează, fie că se aproximeaza, pentru a permite un studiu matematic.
De aceea, pentru acest capitol au fost facute urmatoarele ipoteze:
magnetică a conductoarelor paralele apropiate) au fost neglijate;
- Caracteristica rezistenţă -temperatură a fost considerată lineară;
- Caldura specifică a conductorului a fost considerată constantă;
-
5.2. În circuitele de curent alternativ, curentul de scurtcircuit termic echivalent Ith se determină cu relaţia:
"
√
în care:
I˝k - este valoarea eficace a curentului de scurtcircuit simetric iniţial
m - un coeficient care ţine seama de aportul componentei continue a curentului de scurtcircuit
n - un coeficient care ţine seama de aportul componentei alternative a curentului
de scurtcircuit
● Valoarea coeficientului m este în funcţie de durata Tk a curentului de scurtcircuit şi de factorul λ
● Valoarea coeficientului n este în funcţie de durata Tk a defectului şi de raportul I˝k / Ik în care
Ik este valoarea eficace a curentului de scurtcircuit permanent.
Pentru o reţea de distribuţie, în general n = 1
Nota. Raportul I"k / Ik depinde de impedanţele între locul de scurtcircuit şi sursă.
Cand se produc mai multe scurtcircuite la intervale apropiate (de exemplu. în cazul ciclurilor cu reanclaşare
automată rapidă), curentul de scurtcircuit termic echivalent este dat de relaţia:
1
unde:
75
 Pentru calculul curentului de scurtcircuit termic echivalent într-o reţea trifazată este decisiv scurtcircuitul 5.8. Temperaturile maxime de scurtă durată ale componentelor cablurilor nu trebuie să depăşească valorile limită
trifazic simetric. admise de normele producătorului. Se presupune, în calcul, o densitate uniformă a curentului de scurtcircuit în
Pentru aparatele limitatoare de curent valoarea curentului de scurtcircuit termic echivalent, Ith şi durata T k toată secţiunea conductorului.
asociată curentului de scurtcircuit, se indică de catre fabricant.

5.3. În circuitele de curent continuu, curentul de scurtcircuit termic echivalent de 1s, Ith , poate fi determinat
aproximativ cu relaţia:

1
în care :
Ik - este valoarea eficace a curentului de scurtcircuit permanent
Tk - durata curentului de scurtcircuit
Factorul 1 de la numitor sub radical reprezinta 1 s şi asigură omogenitatea relaţiei.

5.4. Stabilitatea termică la scurtcircuit a aparatelor electrice se verifică prin compararea mărimilor de calcul cu
cele nominale
Comparaţia se referă la valoarea curentului de scurtcircuit termic echivalent Ith, luându-se în considerare, de
regulă, scurtcircuitul trifazat Relaţiile de comparaţie care trebuie îndeplinite sunt următoarele:

Ith ≤ Ithr pentru Tk ≤ Tkr

sau

pentru

în care:

Ithr - este curentul nominal admisibil de scurtă durată al echipamentului;

Tk - durata curentului de scurtcircuit;
Tkr - este durata nominală a curentului nominal admisibil de scurtă durată

5.5. Stabilitatea termică la scurtcircuit a conductorului se consideră asigurată dacă densitatea de curent de
scurtcircuit termic echivalent Sth satisface relaţia:

pentru toate valorile Tk şi pentru Tkr = 1s

5.6. Densitatea de curent de scurtcircuit termic echivalent Sth rezultă din relaţia:

în care:
Ith - curentul de scurtcircuit termic echivalent
A - aria secţiunii conductorului

● În cazul conductorului de oţel – aluminiu se va lua în considerare numai secţiunea părţii de aluminiu

5.7. Cablurile electrice se verifică la solicitari termice, conform PE 107.

Următoarele aspecte vor fi luate în considerare când se defineşte regimul de scurtcircuit al unei reţele de
cabluri:
a) Limitele maximale admisibile pentru temperaturile componentelor cablurilor (adică: conductor,
izolaţie, ecran sau manta metalica, umplutură, armatură şi manta exterioară).
b) Valoarea maximală a curentului care nu va provoca defecte mecanice (de exemplu, o explozie)
datorită eforturilor electromagnetice. Independent de orice limitare de temperatură, această valoare
determină un curent maximal care nu trebuie depăşit.
c) Comportarea termică a joncţiunilor şi extremităţilor la valorile limită de curent de durată specificate
pentru cablurile asociate.
Accesoriile trebuie sa prezinte. de asemenea. o rezistenta la eforturile mecanice şi termice provocate
de curentul de scurtcircuit în cablu.
d) Influenta modului de instalare în ceea ce priveşte cele trei aspecte de mai sus.

76 77
PE 106/2003
9. NORMATIV
PENTRU PROIECTAREA
ŞI EXECUTAREA LINIILOR ELECTRICE AERIENE DE JOASĂ TENSIUNE
(Extras)
1. GENERALITĂŢI
1.1. DOMENIUL DE APLICARE
1.1.1. Normativul se aplică la construcţia liniilor aeriene de energie electrică cu tensiunea nominală până la
1000 V inclusiv, indiferent de caracterul de proprietate cestora.
1.1.2. Normativul se aplică şi liniilor electrice aeriene de joasă tensiune realizate pe stâlpi folosiţi în comun
conform SR 831/2002.
1.1.3. Normativul nu se aplică la construcţia liniilor aeriene de energie electrică a căror construcţie este
reglementată prin prescripţii tehnice speciale, ca de exemplu: linii de contact pentru căi ferate
electrificate, pentru tramvaie şi troleibuze, pentru maşini de ridicat şi transportat etc.
1.1.4. Normativul se aplică la instalaţiile noi şi pentru liniile electrice existente în măsura în care exploatarea
lor prezintă inconveniente deosebite (pericol pentru oameni, pentru siguranţa construcţiilor sau pentru
alimentarea consumatorilor)
1.1.5. La proiectarea şi executarea liniilor electrice aeriene de joasă tensiune se va ţine seama de toate celelalte
reglementări referitoare la instalaţii electrice şi încadrarea lor în mediu
1.2. DEFINIŢII
1.2.1. Aliniamentul este porţiunea de linie compusă dintr-una sau mai multe deschideri, cuprinsă între două
puncte consecutive ale traseului, în care linia îşi menţine direcţia.
1.2.2. Linia electrică de joasă tensiune este instalaţia de curent alternativ (50 Hz) cu tensiunea nominală în
regim normal de funcţionare de cel mult 1000 V, montată în aer liber şi care serveşte la distribuţia
energiei electrice
1.2.3. Circuitul unei LEA este ansamblul de conductoare care constituie o cale independentă de distribuţie a
energiei electrice. Circuitul poate fi trifazat (trei faze şi nul) sau monofazet (fază şi nul).
1.2.4. Instalaţiile de legare la pământ sunt ansambluri formate din conductorul de legare la pământ şi priza de
pământ prin care realizează legarea la pământ.
1.2.5. Panoul de întindere este porţiunea de linie compusă dintr-una sau mai multe deschideri, cuprinsă între
doi stâlpi de întindere consecutivi.
1.2.6. Priza de pământ este ansamblul de elemente conductoare (electrozi) în contact cu pământul, care servesc
pentru trecerea curentului în sol
● Priza de pământ naturală este ansamblul de elemente conductoare al unei construcţii sau instalaţii
care îndeplineşte şi condiţiile unei prize de pământ.
● Priza de pământ artificială este priza ale cărei elemente componente sunt constituite special pentru
trecerea curentului în sol.
1.2.7. Tensiunea nominală a unei linii Un este valoarea eficace a tensiunii între faze, prin care este denumită
linia şi la care se referă unele caracteristici de funcţionare ale acesteia.
1.2.8. Tensiunea maximă de serviciu Um este valoarea eficace maximă a tensiunii între faze, care poate să
apară în condiţii normale de funcţionare în orice punct al liniei, într-un moment oarecare. Este definită
conform STAS 930.
1.2.9. Secţiunea reală a unui conductor funie Sc este suma secţiunilor firelor componente ale unui conductor.
1.2.10. Secţiunea nominală a unui conductor funie este valoarea rotunjită a secţiunii sale reale, valoare care
serveşte la denumirea conductorului. În cazul conductoarelor alcătuite din două metale, secţiunea
nominală se exprimă prin valorile rotunjite ale secţiunilor ambelor metale.
1.2.11. Tracţiunea în conductor (T) reprezintă solicitarea care ia naştere în conductor, înmulţită cu secţiunea
reală a conductorului, în diferite stări de funcţionare; tracţiunea este tangentă la curba conductorului.
1.2.12. Deschiderea reală ( a ) este distanţa măsurată pe orizontală între axele a doi stîlpi consecutivi.
1.2.13. Deschiderea nominală ( an ) este deschiderea convenţională la care punctele de prindere ale
conductoarelor se găsesc în acelaşi plan, iar la săgeata maximă gabaritul la sol al liniei este cel minim.
1. CONDIŢIILE CLIMATO-METEOROLOGICE
1.1. La proiectarea şi construirea LEA de joasă tensiune se ţine seama de intensitatea şi frecvenţa de manifestare a
principalilor factori climato - meteorologici: temperatura aerului, viteza vântului, depunerile de chiciură. Din acest
punct de vedere teritoriul ţării noastre se împarte conform STAS 10101/20-90 în cinci zone meteorologice care
diferă din punctul de vedere al intensităţii şi al frecvenţei de manifestare a principalilor factori climato-
meteorologici.
1.2. La determinarea încărcărilor normate pentru calculul mecanic al LEA de joasă tensiune se ia în considerare zona
meteorologică şi tipul de amplasament, respectiv :
a) presiunea dinamică de bază dată de vânt ( în funcţie de zona meteo, altitudine, cu sau fără chiciură);
b) grosimea stratului de chiciură (în funcţie de zona meteo);
78
c) valorile temperaturii aerului (maximă, minimă, medie şi de formare a chiciurei), în funcţie de altitudine);
d) coeficienţii de corecţie a vitezei vântului şi grosimii stratului de chiciură (în funcţie de tipul de amplasament)
1.3. În anumite zone cu caracter local în care se constată condiţii meteorologice mai grele decât cele prevăzute în
normativ, se pot adopta valori mai mari. Aceste valori trebuie să fie justificate prin date statistice furnizate de
ANM sau rezultate din statisticile de exploatare a liniilor electrice aeriene de energie electrică şi de
telecomunicaţii din zonele respective şi să aibă frecvenţa de apariţie de cel mult odată la 10 ani.
1.4. Tipurile caracteristice pentru pentru amplasamentul liniilor electrice aeriene sunt următoarele
● Amplasamentul I cuprinde zonele deschise (câmpii, dealuri, litoralul mării sau lacurilor etc.), precum şi
amplasamente din zone construite cu obstacole cu înălţimi mai mici de 10 m.
● Amplasamentul II cuprinde zonele din localităţi (cu excepţia centrelor marilor oraşe), alte amplasamente
similare acoperite relativ uniform cu obstacole cu înălţimi de peste 10 m (de exemplu zone cu masive
forestiere)
● Amplasamentul III cuprinde zonele din centrele marilor oraşe, cu clădiri dens construite, majoritatea
clădirilor având înălţimi de 30 m sau mai mari.
3. ÎNCĂRCĂRI NORMATE ŞI DE CALCUL
3.1 Încărcări unitare normate pe conductoare, exprimate în daN / m
● greutatea unitară a fasciculului (conductorului);
● greutatea unitară a chiciurei;
● greutatea unitară a fasciculului (conductorului) acoperit cu chiciură);
● vânt maxim pe fascicul (conductor) neacoperit cu chiciură;
● vânt pe fascicul acoperit cu chiciură;
● încărcarea totală pe conductor în condiţia vânt maxim;
● încărcarea totală pe conductor în condiţia vânt simultan cu chiciură;
3.2 Încărcările unitare de calcul pe conductoare reprezintă încărcările unitare normate pe conductoare, înmulţite cu
un coeficient de siguranţă:
3.3. Încărcările normate şi de calcul pe conductoare rezultă din înmulţirea încărcărilor unitare normate, respectiv de
calcul, cu lungimea deschiderii.
3.4 Încărcările normate şi de calcul pe stâlpi reprezintă:
● încărcări orizontale:
- în ipoteza vânt maxim;
- în ipoteza încărcare cu chiciură.
● încărcări verticale:
- în ipoteza temperatură medie;
- în ipoteza vânt simultan cu chiciură
3.5 Acţiunea vântului şi chiciurei asupra armăturilor, consolelor şi izolatoarelor produce eforturi mult mai mici decât
cele pe conductoare sau stâlpi; aceste eforturi se pot neglija
4. CONDUCTOARE. FASCICULE DE CONDUCTOARE IZOLATE
4.1.Dimensionarea
4.1.1 Calculul mecanic al conductoarelor se efectuează după metoda la stări limită, în care rezistenţele de calcul
sunt stabilite în procente din rezistenţa de rupere calculată a conductorului (Prc ) Prin calcul se urmăreşte ca
rezistenţele de calcul să nu fie depăşite cu mai mult de 5% în punctele de prindere ale conductorului în cleme, la
diferite ipoteze (stări ) de funcţionare
4.1.2. Se verifică următoarele ipoteze de încărcare
● ipoteza încărcare maximă, pentru care valoarea maximă a rezistenţei de calcul va fi 0,7 Prc
● ipoteza temperatură minimă, pentru care valoarea maximă a rezistenţei de calcul va fi 0,5 Prc
● ipoteza temperatură medie (solicitare de fiecare zi) pentru care valoarea maximă a rezistenţei de calcul va
fi 0,25 Prc..
4.1.3. Săgeata maximă se calculează în ipoteza corespunzătore temperaturii maxime sau ipoteza încărcare cu
chiciură:
4.2. Detalii constructive
4.2.1. Pentru construcţia liniilor electrice aeriene de joasă tensiune se utilizează fascicule de conductoare izolate
torsadate. Fasciculele de conductoare torsadate sunt realizate dintr-un conductor din oţel – aluminiu (sau aliaje de
aluminiu ) şi conductoare din aluminiu , izolate cu materiale plastice rezistente la intemperii.
4.2.2. Se admite, pentru lucrări de reparaţii, în baza unor justificări tehnico – economice, şi utilizarea conductoarelor
funie din aluminiu neizolate, iar în zonele de amplasament I şi conductoare din oţel – aluminiu sau aliaje din
aluminiu.
4.2.3. Se admite, de asemenea, în baza unor justificări tehnico – economice, utilizarea de conductoare neizolate
obţinute din două subconductoare din aluminiu (conductoare jumelate) de aceeaşi secţiune. Cele două
subconductoare se matisează împreună.
4.2.4. Secţiunile minime ale conductoarelor, din considerente mecanice, vor fi:
a) conductoare izolate torsadate:
● 35 mm2 – conductoare din aluminiu – pentru alimentarea consumatorilor
79
 ● 16 mm2 – conductoare din aluminiu – pentru alimentarea iluminatului public
● 50 mm2 – conductoare din oţel – aluminiu sau aliaje de aluminiu, pentru nulul purtător.
b) conductoare neizolate
● 35 mm2 – conductoare din aluminiu – pentru alimentarea consumatorilor (fază şi nul)
● 25 mm2 – conductoare din oţel – aluminiu sau aliaje de aluminiu pentru alimentarea
consumatorilor ( fază şi nul)
5. STÂLPI, FUNDAŢII ŞI ANCORE
5.1 Stâlpi
5.1.1. Stâlpii liniilor electrice aeriene se clasifică, din punct de vedere funcţional, după cum urmează:
a) stâlpi de susţinere, utilizaţi pentru susţinerea conductoarelor;
b) stâlpi de întindere, utilizaţi pentru fixarea conductoarelor prin întindere, ca puncte de sprijin în lungul
liniei, în locuri determinate de condiţiile de funcţionare sau de montaj;
c) stâlpi terminali, utilizaţi pentru fixarea conductoarelor prin întindere, la capetele liniei
5.1.2. În liniile electrice de joasă tensiune se utilizează, de regulă, stâlpi prefabricaţi din beton armat. Se admite şi
utilizarea stâlpilor din lemn creuzotat sau din metal.
5.1.3. Stâlpii metalici, precum şi toate confecţiile metalice aferente unui unui stâlp, se vor proteja împotriva
agenţilor corosivi prin zincare, cu respectarea prevederilor instrucţiunii specifice.
5.1.4. Stâlpii se dimensionează prin calcul, pe baza încărcărilor de calcul, în regim normal de funcţionare şi de
defect
5.1.5. În regim normal de funcţionare se consideră următoarele încărcări:
a) încărcări orizontale: valoarea maximă dintre încărcările orizontale rezultate din presiunea vântului
maxim sau vântului simultan cu chiciură, acţionând perpendicular pe axul liniei asupra conductoarelor
(maximum Fc ) şi stâlpului (maximum V c).
Punctul de aplicaţie a încărcărilor rezultate din vânt pe stâlp ( Vc) este în centrul de greutate al suprafeţei
stâlpului expusă la vânt, iar al încărcărilor asupra conductoarelor (Fc) este în punctul de prindere a
conductoarelor la stâlp.
b) încărcări verticale: încărcările maxime rezultate din greutatea fasciculului sau conductoarelor
( maximum G c) şi stâlpului ( maximum G stc)
c) încărcări axiale: încărcările rezultate din:
● tracţiunea maximă orizontală în conductoare (T);
● rezultanta tracţiunilor orizontale în conductoare acţionând în direcţia bisectoarei unghiului liniei (T r)
● diferenţa de tracţiuni orizontale în conductoare, în deschider adiacente (T d)
● încărcări suplimentare: încărcările rezultate din greutatea corpurilor de iluminat şi armăturilor
necesare montării lor (braţe, suporţi, brăţări ş.a.) ,
5.1.6. În regim de defect se consideră încărcarea (T a) corespunzătoare solicitării orizontale în ipoteza cu chiciură.
5.1.7. Pentru toţi stâlpii se va considera o încărcare normată suplimentară provenită din greutatea montorului şi a
dispozitivelor de montaj. Se recomandă valoarea de 100 daN.
5.1.8. La dimensionarea stâlpilor liniilor de folosinţă comună (cu linii de altă tensiune, telecomunicaţii, transport în
comun ş.a.) se vor considera, pe lângă încărcările indicate mai sus, şi încărcările suplimentare datorate circuitelor
cu care este în comun linia
● Se interzice montarea pe stâlpii liniilor electrice aeriene a diverselor obiecte ca: panouri, placarde,
cabluri, reclame ş.a. fără acordul unităţii care exploatează linia, întrucât asemenea instalaţii (provizorii sau
definitive) pot periclita integritatea LEA.
5.1.9. În cazurile în care încărcările rezultate depăşesc momentul maxim al stâlpului, se admite montarea unei
ancore.
Dimensionarea ancorei se face la încărcări de calcul cu un coeficient de siguranţă de 2,5 în regim normal de
funcţionare şi 2,0 în regim de avarie.
5.2 Fundaţii
Fundaţiile stâlpilor din iniile electrice aeriene de joasă tensiune se realizează în următoarele variante:
a) fundaţii burate;
Fundaţiile burate se realizează cu straturi succesive de 20 cm. pământ bine compactat
b) fundaţii turnate;
Fundaţiile turnate se realizează cu beton turnat în groapa de fundaţie în jurul stâlpului;
c) fundaţii prefabricate
Fundaţiile prefabricate se realizează cu elemente de beton armat prefabricat.
5.3. Ancore
5.3.1. În situaţia în care stâlpul care se ancorează este de beton, toate armăturile metalice, inclusiv ancora, se leagă la
priza de pământ a stâlpului.
5.3.2. În situaţia în care stâlpul este de lemn (izolat faţă de pământ) şi nu este prevăzut cu priză de pământ se vor
monta izolatori de ancoră.
6. ACCESORII PENTRU LINIILE ELECTRICE AERIENE
6.1. Liniile electrice aeriene de joasă tensiune cu fascicule de conductoare izolate torsadate se realizează cu armături
speciale (accesorii) necesare montării fasciculelor pe stâlpi sau pe faţadele clădirilor. Accesoriile trebuie să
80
corespundă standardelor sau normelor de produs.
6.2. Accesoriile ( armături, console, suporturi, brăţări ş.a. ) se dimensionează din punct de vedere mecanic, prin
calcul.
6.3. Accesoriile liniilor electrice aeriene de joasă tensiune ( console, suporturi, armături ş.a.) trebuie să fie protejate
prin zincare.
6.4. Liniile electrice aeriene de joasă tensiune se prevăd cu elemente pentru realizarea iluminatului public stradal:
circuite electrice, corpuri de iluminat, accesorii, puncte de aprindere ş.a.
7. MONTAREA CONDUCTOARELOR PE STÂLPI SAU PE CLĂDIRI
7.1. Montarea conductoarelor torsadate
7.1.1. Montarea fasciculelor de conductoare izolate torsadate se face în funcţie de condiţiile concrete din teren:
● pe stâlpi;
● pe faţadele clădirilor
7.1.2. Montarea fasciculelor pe stâlpi sau pe faţadele clădirilor se face cu cleme şi armături special destinate acestui
scop.
7.1.3. Distanţa minimă pe verticală de la fasciculul torsadat montat pe stâlpi, în punctul de săgeată maximă, la sol,
trebuie să fie de 4m, cu excepţia porţiunilor speciale de linie, unde se vor respecta condiţiile de coexistenţă .
7.1.3. Montarea fasciculelor pe faţadele clădirilor se va realiza cu respectarea următoarelor condiţii:
● pereţii trebuie să fie din materiale necombustibile şi rezistenţi din punct de vedere mecanic;
● punctele de susţinere a fasciculului vor fi de 12-15 m în cazul fasciculului întins şi 1,0-1,2 în
cazul fasciculului pozat;
● distanţa de la fascicul la peretele clădirii sau alte elemente ale clădirii va fi de 10 cm, în cazul
fasciculului întins şi 3 cm în cazul fasciculului pozat;
● distanţa de la fascicul la sol va fi de minimum 3m;
● se interzice montarea fasciculelor pe clădiri realizate din materiale combustibile, precum şi pe
pereţii încăperilor în care au loc procese termice ( de ex. : centrale termice, coşuri de fum etc.);
● se va urmări să nu se degradeze aspectul arhitectural (estetica ) clădirii
7.2. Montarea conductoarelor neizolate
7.2.1. Conductoarele vor fi montate în dispoziţie orizontală ( coronament orizontal); în cazuri justificate se admite şi
dispoziţie verticală ( coronament vertical):
7.2.2. Indiferent de tipul coronamentului, conductoarele se vor amplasa după cum urmează:
● conductoarele de fază ale circuitului de utilizări casnice se dispun în partea dinspre case;
● conductorul de nul se dispune în partea de jos a coronamentului, lângă stâlp;
● conductorul ( conductoarele) de iluminat public se dispune pe partea dinspre stradă a
coronamentului.
7.2.3. Distanţa minimă între conductoarele neizolate d în punctele de prindere, pe orizontală sau pe verticală,
f m, unde f
indiferent de tipul coronamentului sau de zona meteorologică, se determină cu relaţia d= 0,5
este săgeata maximă în deschidere.
Indiferent de rezultatele calculelor, distanţa d nu va fi mai mică de 0,5m
7.2.4. Distanţa dintre conductoare şi stâlp sau orice alt element legat la pământ trebuie să fie de minimum 5 cm.
7.2.5. Distanţa minimă pe verticală de la conductoare, în punctul de săgeată maximă şi suprafaţa solului trebuie să
aibă următoarele valori:
- 6 m. în zonele cu circulaţie frecventă;
- 5 m. în zonele cu circulaţie redusă;
- 4 m. în zonele greu accesibile pentru oameni ( de exemplu pante abrupte, mlaştini etc.). Fac
excepţie porţiunile speciale în care se respectă condiţiile de coexistenţă stabilite în normativ.
7.2.6. Conductorul de nul se va monta, de regulă, direct pe consolă sau pe brăţară, (fără izolator) prin intermediul
unei cleme. În cazul în care se vor folosi izolatoare, se va executa un inel de recunoaştere lângă fiecare izolator
de nul.
7.3. Linii cu două sau mai multe circuite
7.3.1. Liniile electrice cu două circuite cu conductoare izolate torsadate se realizează cu respectarea condiţiilor
prezentate anterior pentru linii cu conductoare torsadate. Fasciculele se pot monta pe aceeaşi parte a stâlpului
sau de o parte şi de alta a lui.
Distanţa dintre fascicule nu se normează
7.3.2. Dimensionarea elementelor liniei cu mai multe circuite se face ţinând seama de încărcările produse de toate
circuitele.
7.3.3. In cazul liniilor cu un circuit cu conductoare izolate torsadate şi un circuit cu conductoare neizolate, distanţa
minimă între cele două circuite, pe orizontală sau verticală, va fi de 30 cm.
7.3.4. La liniile aeriene cu stâlpi comuni pentru joasă tensiune şi medie tensiune:
● circuitul de joasă tensiune se montează sub circuitul de medie tensiune. Distanţa pe stâlp între elementele
liniei de medie şi joasă tensiune va fi de minimum 1,5 m;
● distanţa pe verticală între conductorul inferior al liniei de medie tensiune, la condiţia de săgeată maximă,
81
 şi conductorul superior al liniei de joasă tensiune va fi de minimum 1,5 m, dacă deschiderea dintre stâlpi este 9.9. Apropierea faţă de clădiri se realizează în funcţie de categoria de pericol de incendiu a clădirii
mai mică sau egală cu 40 m şi de 2,0 m dacă deschiderea este mai mare de 40 m. 9.10. Se interzice montarea fasciculelor de conductoare izolate torsadate pe elementele de clădire din materiale
7.4. Linii aeriene pe stâlpi comuni cu alte instalaţii combustibile. Se admite montarea, numai dacă între fascicul şi peretele combustibil se interpune un material
Realizarea liniilor aeriene de joasă tensiune cu instalaţii pentru transportul în comun (tramvai, troleibuz) se incombustibil, ca de exemplu:strat de tencuială de cel puţin1cm. grosime, plăcuţe din asbest sau azbociment etc.
face cu respectarea următoarelor condiţii: 9.11. La traversarea şi apropierea LEA faţă de poduri, pasaje,diguri, baraje se vor respecta următoarele distanţe minime:
● la dimensionarea stâlpilor se ţine seama şi de încărcările datorate instalaţiilor de transport în - 2,0 m în cazul LEA cu conductoare neizolate;
comun; - 0,3 m în cazul LEA cu conductoare izolate.
● de regulă, circuitele de energie electrică se dispun pe stâlp pe partea opusă instalaţiilor de Distanţele, atât pe verticală cît şi pe orizontală, se măsoară la săgeată sau deviaţie maximă la orice element al
transport în comun; construcţiei.
● distanţele pe stâlp între circuite sunt reglementate în STAS 831; 9.12. Se interzice traversarea apelor curgătoare, lacurilor sau canalelor navigabile. În cazurile obligate, LEA se vor
● troleibuzele trebuie să fie prevăzute cu limitator de cursă, care să reţină captatoarele la realiza cu acordul organelor de gospodărire a apelor, respectându-se o distanţă minimă pe verticală între
deconectarea accidentală a acestora de la linia de contact. conductorul cel mai de jos al LEA la săgeată maximă şi poarta de gabarit a navelor ( vârful catargului) de 1m.
8. MĂSURI DE SIGURANŢĂ Construirea de LEA peste ape ori în zona de protecţie a acestora se face numai cu acordul organelor de
8.1. În vederea măririi siguranţei în funcţionare a liniei şi pentru protejarea instalaţiilor, construcţiilor ş.a. situate în gospodărire a apelor ( HG 138/94)
vecinătate, precum şi pentru protejarea oamenilor şi animalelor care pot veni în contact cu părţi ale liniei puse în
mod accidental sub tensiune, în liniile electrice aeriene se vor lua măsuri de siguranţă şi protecţie.
8.2. Prin măsuri de siguranţă se înţelege adoptarea unor soluţii tehnice, care să conducă la creşterea siguranţei în
funcţionare a liniei. Aceste măsuri tehnice sunt:
a) siguranţă mărită – se vor adopta următoarele măsuri:
● stâlpii vor fi de întindere;
● se vor realiza legături de întindere;
● deschiderea nu va depăşi 80% din valoarea deschiderii calculate ( minimul dintre
deschiderea nominală, deschiderea la vânt şi deschiderea la sarcini verticale)
● interzicerea înnădirii conductoarelor; în cazul fasciculelor de conductoare izolate
torsadate se interzice înnădirea nulului purtător.
b) siguranţă
● deschiderea nu va depăşi 80% din valoarea deschiderii calculate ( minimul dintre
deschiderea nominală, deschiderea la vânt şi deschiderea la sarcini verticale)
● interzicerea înnădirii conductoarelor; în cazul fasciculelor de conductoare izolate
torsadate se interzice înnădirea nulului purtător.
9. CONDIŢII DE COEXISTENŢĂ CU DIVERSE CONSTRUCŢII SAU INSTALAŢII
9.1. Traversarea cu LEA peste căi ferate în zona staţiilor, a depourilor de locomotive, a atelierelor de material rulant
ş.a. nu se admite.
9.2. La traversările LEA peste căi ferate, în locurile marcate prin porţi de gabarit, se va respecta distanţa minimă de 1m
măsurată între conductorul LEA la săgeată sau deviaţie maximă şi poarta de gabarit.
9.3. Traversările şi aproprierile faţă de drumurile situate în afara localităţilor se vor trata conform prevederilor
normativului.
Stâlpii se vor amplasa în afara zonei de protecţie a drumului.
● Se admite amplasarea stâlpilor în zona de protecţie numai cu acordul unităţii care administrează drumul şi
luarea măsurilor stabilite de comun acord.
9.4. În interiorul localităţilor (urbane sau rurale) amplasarea stâlpilor, în cazul traversărilor sau apropierilor, se face pe
o lăţime de 1m între partea carosabilă şi trotuar, la minimum 0,2 m de bordură.
9.5. LEA de joasă tensiune pe stâlpi comuni cu medie tensiune se realizează cu respectarea următoarelor prevederi:
a) linia cu tensiune mai mare se va monta deasupra liniei cu tensiune mai mică;
b) LEA de medie tensiune se va realiza cu legături duble, cu izolatoare nestrăpungibile;
c) conductoarele liniei de medie tensiune se vor întinde, pentru încărcări normale, cu tracţiunea
de maximum 40% din rezistenţa de rupere a conductorului;
d) se va prevedea deconectarea automată la puneri simple la pământ a liniei de medie tensiune;
e) armăturile metalice ale tuturor stâlpilor se vor lega la conductorul de nul;
f) distanţa minimă pe verticală între conductorul inferior al liniei de medie tensiune, la -5o cu
chiciură şi conductorul superior al liniei de joasă tensiune, la -5o fără chiciură, va fi de
minimum 1,5 m, dacă deschiderea dintre stâlpi este mai mică sau egală cu 40 m şi de 2,0 m
dacă deschiderea este mai mare de 40 m.
9.6. Se interzice traversarea LEA peste construcţii în care se prelucrează ( depozitează ) substanţe combustibile,
inflamabile sau cu pericol de incendiu (explozie).
● Se interzice apropierea axului LEA de orice parte a acestor construcţii, la o distanţă mai mică de 1,5 ori
înălţimea deasupra solului a celui mai înalt stâlp din zonă. Cazurile obligate, în care această distanţă nu se
poate respecta, se vor trata de comun acord între unităţile care administrează linia şi construcţia.
9.7. Traversarea liniilor de contact pentru tramvai sau troleibuz se face cu LEA cu conductoare izolate torsadate,
respectându-se condiţiile de ,, siguranţă mărită”. Distanţa minimă pe verticală şi orizontală între conductoarele
LEA la săgeată maximă şi linia de contact trebuie să fie, conform STAS 8074, de 2m.
9.8. Traversarea LEA peste cablurile mijloacelor de transport pe cablu a persoanelor ( teleferic, telecabină, telescaun,
teleschi etc.) este interzisă

82 83
PE 120/1994 2.3.4. Bateriile de joasă tensiune, cu puteri sub 100kVAr, pot fi racordate direct la bornele receptoarelor, ca baterii
10. INSTRUCŢIUNI PENTRU COMPENSAREA ENERGIEI REACTIVE ÎN REŢELELE ELECTRICE ALE fixe, fără aparataj de deconectare propriu; acest tip de baterie se poate folosi şi pentru a compensa consumul
FURNIZORILOR DE ENERGIE ŞI LA CONSUMATORII INDUSTRIALI ŞI SIMILARI de putere reactivă de mers în gol al transformatoarelor de distribuţie în următoarele condiţii:
(Extras) ● puterea bateriei nu va depăşi 20 % din puterea nominală a transformatorului;
● transformatoarele vor fi echipate pe MT cu întreruptoare.
1. DOMENIUL DE APLICARE, SCOP
2.3.5. Pentru compensarea individuală a motoarelor asincrone de medie şi joasă tensiune se recomandă să se
1.1. Instrucţiunile se aplică atât la compensarea puterii reactive în reţelele furnizorului de energie electrică ( FE ), conecteze direct la bornele motoarelor respective baterii de condensatoare cu o putere care să nu depăşească 90
cît şi la compensarea puterii reactive la consumatorii industriali şi similari. % din consumul de putere reactivă al mersului în gol.
1.2. Instrucţiunile de compensare au drept scop stabilirea modalităţilor de realizare a compensării puterii reactive 2.3.6.
în reţelele FE şi la consumatorii industriali şi similari, pe bază de criterii tehnico - economice. ● Conectarea bateriilor se va face cu verificarea prealabilă a regimului deformant.
2.3.7. Bateriile de condensatoare automatizate şi fracţionate se instalează numai la bare cu consum important;
2. ALEGEREA TIPURILOR DE INSTALAŢII DE COMPENSARE puterea pe treaptă va fi de maximum 250 kVAr la joasă tensiune şi cuprinsă între 1000 şi 4800 kVAr la medie
A PUTERII REACTIVE tensiune.

2.1. COMPENSAREA PUTERII REACTIVE ÎN REŢELELE FE 2.3.8. Bateriile de joasă tensiune se instalează, de regulă, în interior;
Bateriile de medie tensiune se recomandă să se instaleze în exterior.
2.1.1. Pentru reţelele FE, mijloacele de compensare utilizate vor fi: Instalaţiile de compensare a puterii reactive trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice specifice
● baterii de condensatoare reglabile, conectate în medie tensiune ( MT) şi în viitor în 110 kV; consumatorului unde se vor amplasa.
●filtre de armonici (acolo unde este cazul ) conectate în MT sau 110 kV; În cazul motoarelor, bateriile de condensatoare se instalează în interior.
● bobine de reactanţă racordate în reţelele de 400 şi 750 kV sau pe terţiarele AT-urilor de 400/220/110
kV;
● compensatoare statice instalate în nodurile de sistem ce necesită reglajul automat al puterii reactive
inductiv şi capacitiv
Cu prioritate, compensatoarele statice se vor instala în nodurile de interconexiune ale SEN, pentru a asigura
reglajul tensiunii şi puterii reactive.

2.1.2. Se pot utiliza în regim de compensator sincron şi generatoare sincrone care nu sunt utilizate pentru producerea
de putere activă ( grupuri ce urmează a se casa sau grupuri hidro în afara orelor de vârf ).

2.1.3. Bateriile de condensatoare pot fi instalate în reţeaua de MT sau în cea de JT şi sunt fixe sau reglabile. Cele
reglabile pot fi prevăzute cu comutare manuală sau automată a treptelor.
Alegerea tipului bateriei de condensatoare este în funcţie de variaţiile curbei de sarcină ale nodului în care se
montează bateria şi de rezultatele calculului economic.

2.2. COMPENSAREA PUTERII REACTIVE LA CONSUMATORI

2.2.1. Se vor adopta, pe cât posibil, agregate şi scheme tehnologice de funcţionare, caracterizate printr-un factor
de putere ridicat.
Se va alege judicios puterea motoarelor şi transformatoarelor electrice, evitându-se
supradimensionările.
Se va evita supradimensionarea parametrilor instalaţiilor de redresare comandate.

2.2.2. În afara cazurilor în care procesul tehnologic impune utilizarea motorului sincron, instalarea acestui tip de
motor pentru ridicarea factorului de putere se va putea adopta numai dacă rezultă avantajos tehnico – economic
în comparaţie cu folosirea motorului asincron, împreună cu o baterie de condensatoare la borne.

2.2.3. Creşterea factorului de putere prin mijloace naturale se recomandă cu prioritate.

2.3. ALEGEREA TIPULUI DE INSTALAŢIE DE COMPENSARE

2.3.1. Bateriile de condensatoare şunt se vor utiliza, de regulă, ca mijloc specializat de compensare a puterii reactive.

2.3.2. Pentru consumatorii care prezintă regim deformant sau fluctuaţii rapide de sarcină ( fliker ), se recomandă
utilizarea de surse statice de putere reactivă, reglabile cu tiristoare.

2.3.3. De regulă, bateriile de condensatoare şunt de joasă tensiune sub 250 kVAr şi bateriile de medie tensiune cu
puteri sub 1000 kVAr vor fi prevăzute cu posibilitatea de deconectare manuală, prin întreruptor sau contactor,
şi vor fi protejate împotriva scurtcircuitelor.

83 84
PE 132/2003
11. NORMATIV PENTRU PROIECTAREA REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE PUBLICĂ –.
(Extras)
1. DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Normativul se aplică la proiectarea reţelelor electrice de distribuţie de 110 kV medie tensiune (20 kV) şi
joasă tensiune (400/230 V) urbane şi rurale, pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici,
terţiari, şi micii consumatori.
1.2. Nu fac obiectul normativului:
● reţelele electrice de distribuţie care alimentează în exclusivitate consumatori industriali şi
similari;
● alimentarea de rezervă, independentă de sistem, a consumatorilor vitali, care se asigură prin
mijloace proprii ale consumatorilor;
● reţelele de 110 kV care servesc la evacuarea de putere din centrale.
2. DEFINIŢII ŞI TERMENI
2.1. Prin reţele de distribuţie publică se înţelege ansamblul liniilor de 110 kV, al staţiilor de conexiuni de 110 kV,
al staţiilor de transformare 110 kV/MT şi MT/MT, al liniilor de medie şi joasă tensiune şi al posturilor de
transformare de MT/JT destinate alimentării cu energie electrică a consumatorilor casnici, terţiari, inclusiv al
micilor consumatori industriali care solicită condiţii de alimentare cu energie electrică similare consumatorilor
terţiari
2.2. Reţelele de distribuţie care alimentează în principal consumatori casnici şi terţiari aflaţi în majoritate în
perimetrul urban se numesc reţele electrice de distribuţie urbană.
2.3. Reţelele de distribuţie care alimentează consumatori aflaţi în afara perimetrului urban, se numesc reţele
electrice de distribuţie rurală.
2.4. În normativ se folosesc următorii termeni pentru indicarea gradului de obligativitate a prevederilor.
● trebuie, este necesar, urmează indică obligativitatea strictă a respectării prevederilor în cauză;
● de regulă indică faptul că prevederea respectivă trebuie să fie aplicată în majoritatea cazurilor;
nerespectarea prevederii respective trebuie justificată totdeauna în proiect;
● se recomandă indică o rezolvare preferabilă, care trebuie să se aibă în vedere la alegerea soluţiei,
dar care nu este obligatorie;
● se admite indică o soluţie satisfăcătoare care poate fi aplicată în situaţii particulare, fiind obligatorie
justificarea ei în proiect.
3. SARCINILE ELECTRICE ALE REŢELELOR
3.1. Puterea activă instalată "Pi" a unui consumator este suma puterilor nominale ale tuturor receptoarelor, fixe
sau mobile, ale consumatorului respectiv.
● În cazul în care nu se cunosc date certe Pi se va aprecia după valori constatate la consumatori
similari.
● Pentru consumatorii casnici în normativ se face o clasificare în raport cu:
- variante de dotare cu receptoare electrocasnice;
- variante posibile de puteri instalate;
- puteri de calcul diferenţiate funcţie de dezvoltarea zonei geografice (minime şi
maxime).
● Pentru restul consumatorilor, în cazul în care nu se cunosc date certe, la dimensionarea reţelelor de
alimentare se vor lua în considerare consumurile de putere şi energie electrică constatate la consumatori
similari existenţi.
● În situaţia concretă a unui consumator se vor lua datele precizate de acesta prin chestionarul nergetic.
3.2. Puterea activă absorbită de un consumator individual într-un interval de timp (de regulă, 1 an) variază de
la o valoare minimă "Pmin" la o valoare maximă "Pmax".
● Pentru dimensionarea reţelelor de alimentare a consumatorului, se va lua în considerare valoarea
maximă a puterii absorbite, "Pmax":
- pentru consumatorii noi, este valoarea precizată de aceştia în cererea de racordare;
- la consumatorii existenţi, acolo unde nu există măsurători, se va deduce din energia anuală totală
furnizată, prin formula:
Wa
Pmax = [ kW ]
TU max
unde:
Wa (Kwh) - reprezintă energia electrică activă consumată într-un an, cunoscută din facturile pe
85
acest interval de timp;
TUmax (h) - durata de utilizare a puterii maxime într-un an (valoare de calcul)
● Durata de utilizare a puterii maxime este în funcţie de tipul consumatorilor şi este cuprinsă, de regulă, între
2000÷ 5000 h anual.
● Pentru consumul casnic, de regulă, din experienţa şi măsurătorile anterioare, valoarea duratei de utilizare a
puterii maxime se situează în jurul a 2500 h, cu tendinţa de creştere spre 3000 h.
3.3. Puterea activă de calcul, "Pc", (sau puterea cerută) este puterea activă pentru care se dimensionează un
element de reţea la care se va racorda un grup de "n" consumatori.
● Puterea activă de calcul pentru un element de reţea (linie de joasă tensiune, post de transformare
MT/JT, linie de medie tensiune, staţie de transformare) reprezintă suma puterilor active absorbite
simultan de consumatorii alimentaţi prin acelaşi element de reţea
n
Pc = Ksi P j [ kW ]
j 1
unde:
Pc - puterea activă de calcul pentru un element de reţea;
Ksi- factorul de simultaneitate care arată contribuţia unui consumator, la încărcarea elementului de reţea
care se dimensionează;
Pj - puterea activă maxim absorbită de consumatorii de tip "j" racordaţi la acelaşi element de reţea şi
care urmează a fi dimensionat
3.4. Puterea reactivă de calcul, "Q", este suma puterilor reactive maxim absorbite la un moment dat de un grup
de receptoare sau de consumatori.
3.5. Densitatea de sarcină este o valoare de dimensionare a unui ansamblu de reţele electrice ce alimentează un
grup de consumatori, de regulă, de acelaşi tip şi caracterizează o zonă de consum (casnic, terţiar, mici
consumatori industriali).
●Densitatea de sarcină reprezintă raportul între puterea maximă simultan absorbită de consumatori şi
unitatea de suprafaţă. Prin unitatea de suprafaţă se înţelege suprafaţa construită.
4. PUTERILE DE CALCUL ALE REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE
4.1. Consumatorii urbani, rurali şi cei din extravilan pentru care se aplică normativul se compun din următoarele
categorii:
●consumatori casnici;
●consumatori concentraţi (mici consumatori industriali şi similari, terţiari);
●iluminat public.
4.2. Puterea activă de calcul pentru consumatorii casnici din mediul urban/rural este stabilită în normativ. În cazul
în care din chestionarul energetic sau din analiza receptoarelor electrice din dotarea consumatorului rezultă
puteri instalate mai mari decât cele din normativ, dimensionarea instalaţiei se va face corespunzător cu
acestea.
4.3. Pentru consumatorii concentraţi din mediul urban/rural puterile active de calcul se vor stabili conform
precizărilor date de aceştia în chestionarul energetic şi acolo unde aceste date nu se cunosc, ele se vor stabili
în funcţie de consumurile unor consumatori similari existenţi (normativul cuprinde valori orientative).
4.4. Puterile active de calcul pentru iluminatul public stradal se determină în funcţie de caracteristicile
luminotehnice prezentate în îndrumarele de proiectare specifice.
4.5. Coeficienţii de simultaneitate pentru determinarea puterii active de calcul la consumatorii urbani şi rurali se
aplică pentru diverse elemente de reţea după cum urmează:
● pentru un grup de consumatori casnici (apartamente pe o scară a unui bloc, un bloc, mai multe blocuri sau
mai multe locuinţe individuale) racordaţi la aceeaşi linie de joasă tensiune (aeriană sau în cablu);
● pentru stabilirea puterii de dimensionare a unui post de transformare se va utiliza un coeficient general de
simultaneitate de 0.85, aplicat la suma puterilor absorbite pe toate liniile de joasă tensiune alimentate în
regim normal din acel post;
● pentru stabilirea puterii de dimensionare a unei linii de medie tensiune (aeriene sau subterane) se va aplica
un coeficient general de simultaneitate de 0.9, aplicat la suma puterilor absorbite de toate posturile de
transformare alimentate în regim normal de funcţionare din linia respectivă;
● pentru stabilirea puterii de dimensionare a unei staţii de transformare de 110 kV/MT, se va aplica un
coeficient general de simultaneitate de 0.8 la suma puterilor vehiculate pe liniile de medie tensiune, care în
regim normal de funcţionare vor fi racordate la această staţie.
5. SCHEMELE ŞI STRUCTURA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE
5.1. Prin alegerea structurii şi arhitecturii unei reţele electrice de distribuţie publică urbane sau rurale se înţelege
alegerea configuraţiei schemei reţelei în raport cu tensiunea nominală a acesteia şi dimensionarea optimă a
elementelor componente.
86
5.2. Criteriile de alegere a schemelor şi structurii reţelelor electrice sunt următoarele:
● asigurarea în perspectiva de lungă durată (10÷20 ani) a consumului de energie electrică a zonei
alimentate;
● optimizarea indicatorilor de eficienţa economică;
● realizarea siguranţei necesare şi asigurarea continuităţii în funcţionarea instalaţiilor de
alimentare cu energie electrică;
● reducerea numărului şi duratei de întrerupere a consumatorilor;
● asigurarea calităţii energiei furnizate consumatorilor;
● asigurarea funcţionării economice a reţelelor de distribuţie publică.
5.3. Alegerea schemelor reţelelor de 110kV, 20kV şi joasă tensiune, a staţiilor şi posturilor de transformare, a
arhitecturii reţelelor şi a soluţiilor constructive se face pe baza unui studiu de dezvoltare şi modernizare în
perspectivă, pe o durată de minim 10 ani a reţelei electrice, studiu fundamentat tehnico-economic.
5.4. Alegerea schemei electrice şi a profilului staţiilor de transformare de IT/MT de distribuţie publică se va face
numai în ansamblul reţelei de distribuţie de înaltă tensiune (reţeaua de alimentare a staţiilor) şi de medie
tensiune (reţeaua de consum).
5.5. Reţeaua de distribuţie de medie tensiune poate să constituie, prin concepţia ei, rezerva de alimentare a
consumatorilor conectaţi în regim normal pe barele de medie tensiune ale unei staţii de transformare de
IT/MT, situaţie care trebuie luată în consideraţie la stabilirea schemei electrice şi a numărului şi puterii
transformatoarelor din staţie.
5.6. Se recomandă aducerea mediei tensiuni cât mai aproape de consumatori având ca scop reducerea lungimii
plecărilor de joasă tensiune (ţinând seama de condiţiile impuse de căderea de tensiune admisă, asigurarea
selectivităţii protecţiilor şi reducerea consumului propriu tehnologic).
5.7. În funcţie de condiţiile de continuitate cerute de consumatori, alimentarea din sistemul electroenergetic se va
realiza prin una sau două căi de alimentare, dimensionate fiecare corespunzator puterii economice în regim
normal de funcţionare şi la capacitatea maxima admisibila in regim de avarie.
5.8. În cazul în care un consumator solicită o alimentare continuă cu energie electrică, acesta îşi va prevede surse
auxiliare de alimentare independente de RED.
5.9. Consumatorii casnici şi terţiari din localităţile urbane vor fi alimentaţi pe joasă tensiune, de regulă, într-o
schemă buclată, cu funcţionare radială în regim normal, separaţia realizându-se în puncte optime pe criteriul
CPT minim şi al protecţiilor selective.
● Consumatorii casnici şi terţiari din mediul rural vor fi alimentaţi, de regulă, în schemă radială.
6. TENSIUNILE NOMINALE ALE REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE
6.1. În România se vor utiliza următoarele tensiuni standardizate pentru reţelele electrice de distribuţie:
● în reţelele de joasă tensiune: 400/230 V;
● în reţelele de medie tensiune: 20kV.
- în reţelele de medie tensiune interne de alimentare a unor consumatori concentraţi se admit şi
alte tensiuni de utilizare, numai în cazul în care consumatorul are receptoare electrice care
funcţionează la tensiunea respectiva;
● în reţelele de distribuţie de IT: 110 kV.
6.2. Reţelele de medie tensiune de distribuţie publică existente la tensiunile de 6 şi/sau 10 kV, se vor trece
etapizat la tensiunea de 20 kV, atât cele aeriene cât şi cele subterane.
● Etapele şi modul de trecere la 20 kV se vor stabili pe bază de calcul tehnico-economic, luându-se în
considerare următoarele:
- valoarea neamortizată şi starea de uzură fizică a reţelelor existente;
- creşterea consumului existent în zonă şi/sau apariţia de noi consumatori, corelată cu capacitatea
economică a reţelelor existente;
- lucrările de urbanizare şi sistematizare propuse de administraţia locală, lucrări care determină
necesitatea de restructurare a reţelelor electrice;
- posibilitatea asigurării tensiunii de 20 kV în surse.
7. SISTEMUL DE DISTRIBUŢIE DE ÎNALTĂ TENSIUNE DE 110 KV
7.1. De regulă, pentru reţelele de distribuţie de 110 kV se va alege schema în buclă (inel), alimentată de pe barele
a două puncte de injecţie diferite, cu racordarea staţiilor în sistemul intrare-ieşire.
● Funcţionarea acestor reţele de 110 kV în regim radial, se va stabili de la caz la caz funcţie de
necesitatea şi oportunitatea cerinţelor de sistem.
7.2. Staţiile de transformare de 110 kV/MT se vor realiza pentru:
● racordarea la sistem a centralelor electrice de putere medie;
● alimentarea cu energie electrică a consumatorilor concentraţi de zona;
● alimentarea zonelor de consum urbane şi rurale .
- Staţiile de transformare de alimentare a zonelor de consum urbane şi rurale (de
87
distribuţie publică sau mixtă) se vor realiza cu un transformator a cărui putere la profil
final va fi maximum 25 MVA.
Rezervarea consumatorilor se va realiza prin reţeaua de medie tensiune.
7.3. Staţiile de transformare 110 kV/MT se vor realiza cu două unităţi de transformare în următoarele situaţii şi se
vor justifica tehnico-economic:
● rezervarea consumatorilor este absolut obligatorie şi poate fi realizată numai pe barele aceleiaşi staţii
(distanţa foarte mare până la o altă staţie şi rezervarea pe medie tensiune nu se justifică tehnico-
economic).
● staţia de transformare alimentează şi unul sau mai mulţi consumatori concentraţi (staţie cu profil
mixt), din care cel puţin un consumator solicită un timp de nealimentare foarte scurt şi nu există
posibilitatea rezervării convenabile tehnico-economic pe medie tensiune din altă staţie de transformare.
7.4. Staţiile de transformare cu două transformatoare, vor avea profilul final de maximum 2x25 MVA.
● Puteri unitare mai mari de 25 MVA, respectiv 40 MVA şi 63 MVA vor fi utilizate numai în cazuri
bine justificate prin densităţi de sarcină peste 15 MVA / km2, în zone constructive dense, având la bază
calcule comparative tehnico - economice.
7.5. Profilul final al staţiilor de transformare se va realiza etapizat, în funcţie de:
- evoluţia consumului în zonă;
- evoluţia reţelei de 110 kV şi de medie tensiune în zonă;
- schema optimă pentru aceste reţele în etapă finală.
7.6. Calculul "puterii disponibile" a staţiilor de transformare se va face în următoarele condiţii :
● încărcarea economică a transformatoarelor pentru un regim normal de funcţionare;
● în regim de avarie:
a) luându-se în consideraţie posibilităţile de rezervare prin reţelele de medie tensiune
încărcate până la limita termică a acestora sau
b) posibilităţile de încărcare peste limita economică a unui transformator, în cazul avariei
în staţia vecină sau a avariei celui de al doilea transformator în aceeaşi staţie.
7.7. Pentru partea de medie tensiune a staţiilor se va utiliza schema electrică cu bare simple nesecţionate sau
secţionate, după profilul staţiei (cu o unitate sau două de transformare). În cazul barelor secţionate se va
monta o celulă de cuplă longitudinală.
● Schema electrică cu bare duble pe partea de M.T. se va utiliza numai în cazuri bine justificate din
punct de vedere tehnico-economic
7.8. Staţiile de transformare care alimentează zonele urbane sau rurale de consum se vor prevedea la tensiunile
110/20 kV în formă finală, chiar dacă în zonă există reţele de alte tensiuni, acestea fiind preluate de staţie prin
instalaţii provizorii la 6 sau 10 kV.
7.9. Amplasamentul staţiilor de transformare de 110/20 kV se va stabili în funcţie de schema de alimentare pe 110
kV a zonei şi cât mai aproape de centrul de greutate al consumului, urmărindu-se ca reţelele de medie tensiune
să aibă o lungime cât mai redusă.
8. SISTEMUL DE DISTRIBUŢIE DE MEDIE TENSIUNE
8.1. Sistemul de distribuţie de medie tensiune, aerian sau subteran se va realiza la 20 kV, chiar dacă în prima
etapă va funcţiona la altă tensiune.
8.2. Din punct de vedere al modului de racordare la staţiile de alimentare de 110/20 kV, reţelele de medie
tensiune pot fi clasificate în două categorii :
- reţele cu racordare directă;
- reţele cu racordare indirectă, prin puncte de conexiuni.
● Reţelele cu racordare directă sunt acelea în care posturile de transformare 20/0,4 kV sunt
racordate direct la barele de 20 kV ale staţiilor de transformare, prin intermediul liniilor de medie
tensiune.
● Reţelele cu racordare indirectă prin puncte de conexiuni sunt acelea în care posturile de
transformare 20/0,4 kV sunt racordate prin linii de 20 kV la barele punctului de conexiuni care,
la rândul său, este alimentat din staţii de 110/20 kV prin linii care au sau nu alte sarcini pe ele.
● Prin punct de conexiune se înţelege bara de medie tensiune a unei viitoare staţii de 110
kV/M.T., a cărei apariţie se justifică prin creşterea consumului din zonă.
● În reţelele de medie tensiune nu se va mai dezvolta sistemul de distribuţie prin puncte de
alimentare.
8.3. În dezvoltarea, sistematizarea şi retehnologizarea reţelelor electrice de distribuţie publică se va adopta, de
regulă, sistemul de racordare directă la barele staţiilor de 110/20 kV.
● Sistemul de racordare indirectă se va utiliza în situaţii speciale, când staţia de transformare de
110/20 kV este situată departe şi când prin consumul zonei nu este pe moment justificată apariţia
unei staţii noi de 110/20 kV. În această situaţie, staţia de conexiuni va fi concepută, amplasată şi
construită de aşa manieră, încât să formeze corpul de conexiuni de 20 kV al unei viitoare staţii
110/20 kV.
88
8.4. În regim normal de funcţionare, reţelele de 20 kV de distribuţie publică vor fi alimentate din două staţii de
transformare, fiind secţionate (funcţionare radială) în punctul optim din punctul de vedere al consumului
propriu tehnologic şi al automaticii de sistem.
8.5. În sistemul de distribuţie rural, se va utiliza schema radială sau/şi buclată, cu secţionare în regim normal de
funcţionare în punctul optim din punct de vedere al valorii consumului propriu tehnologic.
● Posturile de transformare 20/0,4 kV vor fi alimentate prin derivaţii din axele de 20 kV.
8.6. După destinaţia pe care o au, posturile de transformare pot fi :
● de reţea - care alimentează consumatori casnici si tertiari;
● de consumator - care alimentează un singur consumator (tertiari sau mici consumatori);
● mixte- care alimentează atât consumatori casnici si tertiari cât şi mici consumatori .
8.7. Partea de construcţie a posturilor de transformare de reţea se va dimensiona pentru următoarele puteri plafon:
● 630 kVA pentru posturile la sol, cabină zidită şi/sau compactizate. Puterile mai mari de 630
kVA se vor justifica ca necesitate şi oportunitate;
● 250 kVA pentru posturile de tranformare montate pe un stâlp; 400 kVA şi 630 kVA pentru
posturi montate pe doi stâlpi.
● În cazul alimentării consumatorilor izolaţi se vor utiliza transformatoare de putere monofazate.
8.8. Schema şi puterea posturilor de transformare, de consumator sau mixte, se vor stabili în funcţie de puterea şi
nivelul de rezervare cerut de consumatorii concentraţi. Se recomandă să nu se monteze transformatoare mai
mari de 1600 kVA.
9. SISTEMUL DE DISTRIBUŢIE DE JOASĂ TENSIUNE
9.1. Schema reţelelor de joasă tensiune urbane şi rurale se va alege în funcţie de densitatea de sarcină, de
configuraţia reţelelor de medie tensiune, de numărul de posturi de transformare de MT/JT şi numărul şi durata
întreruperilor în alimentare admise de consumatori.
●Regimul de funcţionare de joasă tensiune va fi radial indiferent de configuraţia schemei.
9.2. Alimentarea cu energie electrică a reţelelor de iluminat public se va face din posturile de transformare de
reţea, în schemă radială şi se va alinia la prevederile legislaţiei privind realizarea serviciului de iluminat
public.
10. ALEGEREA SOLUŢIEI DE TRATARE A NEUTRULUI
REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE
10.1. Pentru reţelele de distribuţie 110kV care sunt concepute să funcţioneze cu neutrul legat la pământ, tratarea
neutrului se va realiza conform reglementărilor privind modul de tratare a neutrului în reţelele de 750 kV, 400
kV, 220 kV şi 110 kV din Sistemul Energetic Naţional.
10.2. Reţelele electrice de distribuţie de medie tensiune care sunt concepute cu neutrul izolat pot funcţiona după
cum urmează :
-cu neutrul izolat pentru curenţi capacitivi mai mici de 10A ;
-cu neutrul tratat pentru curenţi capacitivi mai mari de 10A ;
● Tratarea neutrului se poate face prin bobina de stingere cu /fără reglaj automat şi rezistenta de limitare a
curentului de scurtcircuit monofazat sau mixt, cu/fără întrerupător shunt.
10.3. Alegerea soluţiei de tratare a neutrului reţelelor de medie tensiune se va face în conformitate cu prevederile
NTE 001/03/00.
10.4. Se interzice proiectarea unor reţele care au neutrul tratat diferit de alte reţele cu care urmează a fi legate
galvanic.
10.5. În reţelele de distribuţie de joasă tensiune, neutrul reţelelor se va lega rigid la pământ la PT şi repetat, în reţea,
conform reglementărilor specifice.
10.6. De regulă, în reţelele electrice de distribuţie publică se folosesc, ca surse specializate pentru compensarea
puterii reactive, bateriile de condensatoare tip shunt.
● Nu se recomandă folosirea compensatoarelor sincrone.
11. PROTECŢIA PERSONALULUI ÎN REŢELELE DE DISTRIBUŢIE
11.1. Pentru protecţia împotriva atingerii directe şi pentru asigurarea exploatării şi întreţinerii instalaţiilor electrice
de distribuţie, acestea se vor proiecta în conformitate cu prescripţiile de proiectare în vigoare, pentru fiecare
categorie de instalaţii: PE 101, PE 102, NTE 003, PE 106 şi NTE 007.
● Se vor respecta, de asemenea, prevederile privind partea de proiectare din reglementările privind
securitatea muncii pentru transportul şi distribuţia energiei electrice.
11.2. Instalaţiile de legare la pământ constituie principalul mijloc de protecţie împotriva accidentelor datorate
tensiunilor de atingere şi de pas.
● Proiectarea acestor instalaţii se va face în conformitate cu prevederile reglementărilor specifice.
89
12. ELEMENTELE CONSTRUCTIVE ALE REŢELELOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE
12.1. Staţiile de transformare 110kV/MT
● staţiile noi de transformare se vor realiza, de regulă, cu partea de 110 kV montată în exterior, iar partea de
MT montată în interior ;
● staţiile noi de transformare cu varianta integrală de montaj la interior a părţii de 110 kV sau varianta mixtă
cu transformatoarele montate în exterior, se vor promova numai în cazuri bine justificate (lipsă teren pentru
construcţia staţiei, mediu foarte poluat, considerente de sistematizare etc.) ;
● se recomandă scheme electrice monofilare caracteristice staţiilor de transformare profil limitat: bară simplă
dublu secţionată prin separatoare la 110 kV şi bară simplă secţionată prin cuplă cu întrerupător la MT, într-o
concepţie autostructurantă care să permită etapizarea dezvoltării ;
● suprastructura pentru partea de 110 kV se va realiza pe construcţii metalice zincate sau în sisteme
modulare; se admite, de la caz la caz, şi suprastructuri realizate cu elemente prefabricate din beton
centrifugat.
● dispoziţia echipamentelor aferentă părţilor de MT, de regulă, se va face după o configuraţie în « U » a
barelor colectoare ;
● staţiile de transformare se vor concepe cu interfeţe pentru monitorizare şi teleconducere ..
12.2. Reţele de 110 kV
● liniile de 110 kV se vor realiza, de regulă, în soluţie aeriană pe stâlpi metalici cu conductoare OL-AL şi
izolaţie compozită ;
● utilizarea stâlpilor de beton se va argumenta ca necesitate şi oportunitate ;
● liniile de 110 kV subterane se admit numai în cazuri bine justificate.
12.3. Posturi de transformare
În funcţie de soluţia constructivă posturile de transformare vor fi clasificate după cum urmează:
● posturi de transformare aeriene în următoarele posibile variante:
- racordate direct fără separatoare de post şi siguranţe fuzibile;
- racordate direct fără separatoare de post cu siguranţe fuzibile incluse în trafo sau în montaj
independent;
- racordate prin separatoare de post în montaj orizontal sau vertical şi siguranţe în montaj individual;
- racordate prin separatoare de post în montaj vertical, cu siguranţe incluse pe cuţitele separatorului.
OBSERVAŢII : se admit montaje cu separatorul de post pe stâlpul postului de transformare şi
racordarea postului în variantă aeriană sau în cablu.
● posturi de transformare în construcţie la sol cu montaje exterioare;
● posturi de transformare în cabină supraterană în anvelopă de beton sau metal cu alimentare, de regula, în
cablu (eventual trecere din LEA în LES);
● posturi de transformare înglobate în construcţii deservite.
OBSERVAŢII : se admit posturi de transformare subterane numai în cazuri cu totul speciale bine
justificate.
12.4. Reţele de medie şi joasă tensiune
● LEA de MT noi, de regulă, se vor realiza pe stâlpi de beton (SE sau SC) cu utilizare de coronamente
compactizate, conductoare izolate sau soluţie clasică şi izolaţie compozită funcţie de costuri, posibilitatea de
execuţie, exploatarea comună cu JT, etc;
OBSERVAŢII : - promovarea stâlpilor metalici în construcţia liniilor de MT se va face numai în cazuri
speciale justificate ca necesitate şi oportunitate;
- utilizarea conductoarelor izolate şi a izolaţiei compozite în instalaţiile existente se va
analiza tehnico-economic ca necesitate şi oportunitate.
● LES de MT se vor realiza prin utilizarea de cabluri performante cu montaj, de regulă, în pământ în profile
de canalizare tip. Utilizarea de canalizaţii betonate (canivouri) se va aplica numai în cazuri justificate;
● LEA de j.t. se vor realiza, de regulă, numai în soluţie cu conductoare izolate torsadate, pe stâlpi de beton,
lemn sau metalici;
● LES de j.t. se vor realiza, de regulă, în pământ în profile de canalizare tip.
OBSERVAŢII : se admit şi soluţii tehnice aeriene pe stelaje tip mecano sau suspendat pe fir purtător
numai în cazuri justificate tehnico-economic.
● Branşamentele se vor realiza, de regulă, în soluţie modernizată pentru racord şi bloc de masură şi protecţie.
90
PE 134/1995 ∎ Pentru anumite situaţii prevăzute de standarde sau prescripţii, se poate considera la
locul de defect o rezistenţă.
NORMATIV PRIVIND METODOLOGIA DE CALCUL AL ∎ Se menţionează că valorile curenţilor de scurtcircuit se pot determina şi din probe
CURENŢILOR DE SCURTCIRCUITÎN REŢELELE ELECTRICE CU TENSIUNEA pe viu sau măsurători pe un analizor de reţea.
PESTE 1kV
(Extras) 2. DEFINIŢII UTILIZATE ÎN CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

1. CONSIDERAŢII GENERALE 2.1. Defect - modificarea locală a unui circuit electric (de exemplu ruperea unui conductor,
slăbirea izolaţiei).
1.1. Normativul se aplică la calculul curenţilor de scurtcircuit în instalaţii electroenergetice de 2.2. Scurtcircuit – legătură galvanică, accidentală sau voită, printr-o impedanţă de valoare
curent alternativ, cu tensiune peste 1 kV, pentru defecte transversale simple, respectiv: relativ redusă, între două sau mai multe puncte ale unui circuit care, în regim normal, au
scurtcircuit trifazat simetric, scurtcircuit bifazat, scurtcircuit bifazat cu pământ, scurtcircuit tensiuni diferite
monofazat. 2.3. Curent de scurtcircuit – curentul care se închide la locul de scurtcircuit.
1.2. Calculul curenţilor de scurtcircuit este necesar să se efectueze la: ● Curentul de scurtcircuit este, iniţial, asimetric în raport cu axa de timp şi poate fi
● dimensionarea instalaţiilor noi la solicitări dinamice şi termice; descompus într-o componentă de curent periodică (simetrică) şi o componentă
● verificarea instalaţiilor existente la solicitări de scurtcircuit, în condiţii de dezvoltare aperiodică.
ainstalaţiilor sistemului energetic naţional;
● stabilirea protecţiei prin relee din instalaţiile electrice , a automatizărilor de sistem ca i
- tipuri şi reglaje; înfăşurătoarea superioară
● determinarea influenţei liniilor de înaltă tensiune asupra liniilor de telecomunicaţii, ip
componenta aperiodică
în vederea stabilirii măsurilor de protecţie a acestora din urmă; 2  2  I k"
● determinarea nivelului supratensiunilor de comutaţie; A 2  2  Ik 
● caracterizarea sistemului energetic în raport cu o anumită bară a sistemului, atunci
când se fac studii privind posibilităţile de racordare a unui consumator cu anumite
2  2  I k"
caracteristici deosebite (regim deformant, şocuri de putere reactivă etc.); 0 t
● analiza funcţionării unor consumatori nesimetrici ( de exemplu cuptoare electrice cu
arc, cale ferată cu alimentare monofazată etc.);
● întocmirea de scheme echivalente necesare în studii de stabilitate statică sau înfăşurătoarea inferioară
dinamică, optimizări de regim.
1.3. Premizele pentru calculul curenţilor de scurtcircuit sunt în funcţie de scopul studiului. Variaţia curentului de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit departe de generator
∎ Astfel, pentru determinarea solicitărilor la scurtcircuit în reţelele de înaltă tensiune este
suficientă efectuarea calculelor în ipoteze simplificatoare, care admit:
● egalitatea în modul şi argument a tuturor tensiunilor electromotoare (t.e.m.);
● neglijarea rezistenţelor reţelelor aeriene, considerându-se liniile ca simple reactanţe;
● neglijarea susceptanţei capacitive a liniilor în schemele de secvenţă directă şi
inversă;
● neglijarea sarcinilor, considerându-se numai aportul motoarelor sau
compensatoarelor sincrone, precum şi al motoarelor asincrone, numai dacă sunt în
apropierea locului de defect şi au o anumită putere totală.
Acest gen de calcule constituie, din cauza ipotezei făcute asupra t.e.m., metoda de curent
continuu
∎ Pentru studiul regimurilor dinamice , analiza condiţiilor de stabilitate statică,
întocmirea de scheme echivalente de calcul, analiza şi alegerea judicioasă a
caracteristicii şi a reglajului protecţiei de distanţă, a protecţiei diferenţiale de fază etc.,
este necesar să se efectueze un calcul de scurtcircuit exact.
În acest caz sistemul energetic analizat este reprezentat fidel, calculul regimului cu Variaţia curentului de scurtcircuit în cazul unui scurtcircuit aproape de generator
scurtcircuit permanent fiind practic un calcul de regim în care, la locul de defect se
introduce o impedanţă corespunzătoare tipului de scurtcircuit analizat. 2.4. Curentul aport la scurtcircuit - curentul care parcurge laturile reţelei în condiţiile unui
∎ În reţelele de medie tensiune, premizele de calcul sunt aceleaşi ca şi în calculul scurtcircuit într-un punct al aceasteia.
reţelelor de înaltă tensiune, cu menţiunea că, în cazul utilizării metodei simplificate, 2.5. Curent de scurtcircuit (prezumat) - curentul care ar circula dacă scurtcircuitul ar fi
liniile aeriene şi cablurile electrice se consideră prin rezistenţele şi reactanţelor lor înlocuit cu unul ideal printr-o impedanţă nulă, fără nici o modificare a alimentării
inductive.
91 92
 2.6. Curentul de scurtcircuit simetric - valoarea efectivă a componentei simetrice (a
curentului alternativ c.a.) cu o frecvenţă egală cu cea de exploatare, componenta aperiodică
a curentului fiind neglijată.
2.7. Curentul iniţial de scurtcircuit I“k - valoarea efectivă a componentei simetrice a c.a. de
scurtcircuit în momentul producerii scurtcircuitului, dacă impedanţa rămâne constantă.
2.8. Puterea de scurtcircuit iniţială S“k - (mărime convenţională)
"
√ ⋅ ⋅ "
unde U N - tensiunea nominală a reţelei.
2.9. Componenta aperiodică a curentului de scurtcircuit icc - valoarea medie a între
înfăşurarea inferioară şi cea superioară a curentului de scurtcircuit, descrescătoare de la
valoarea iniţială la zero.
2.10.Curent de scurtcircuit de şoc işoc – valoarea maximă a unui curent de scurtcircuit. Această
valoare depinde de momentul apariţiei scurtcircuitului ( valoarea şi faza tensiunii
electromotoare). Calculul se face considerând condiţiile în care există curenţii maximi posibili.
2.11.Curentul de trecere Ip- valoarea maximă instantanee a curentului care parcurge o siguranţă
fuzibilă sau bobina de declanşare a unui aparat de deconectare rapidă în timpul funcţionării
acesteia
2.12.Curentul de rupere Ir - valoarea efectivă a unei perioade complete a componentei simetrice
de c.a. la un scurtcircuit net în momentul separării primului pol al unui aparat de comutaţie
2.13.Curent tranzitoriu de scurtcircuit – valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit,
determinată considerând reactanţele reţelei şi reactanţele tranzitorii longitudinale ale
generatoarelor.
2.14.Curent permanent de scurtcircuit – valoarea efectivă a curentului de scurtcircuit care
rămâne după trecerea fenomenelor tranzitorii. Această valoare depinde de caracteristicile
reţelei şi ale celor de reglaj ale generatoarelor.
2.15.Curentul motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit IRS - cea mai mare valoare efectivă a
curentului unui motor asincron cu rotorul în scurtcircuit alimentat la tensiunea nominală UNM
şi la frecvenţa nominală.
2.16.Circuit electric echivalent - un model de descriere a funcţionării unui circuit printr-o reţea cu
elemente ideale
2.17.Sursă de tensiune - un element activ care poate fi reprezentat printr-o sursă de tensiune ideală
independentă de toţi curenţii şi toate tensiunile din circuit, în serie cu un element pasiv.
2.18.Tensiunea nominală a sistemului UN este tensiunea prin care se denumeşte o reţea şi la care se
face referire pentru anumite caracteristici de funcţionare a reţelei. Reprezintă tensiunea între
faze standardizată la care o reţea este proiectată să funcţioneze şi în raport cu care se asigură
funcţionarea optimă a sistemului. Tensiunile nominale sunt standardizate.
2.19.Tensiunea de exploatare U - valoarea medie a tensiunii la care este exploatată o reţea în
regim normal. Valoarea acesteia este, de regulă, raportată la tensiunea nominală (U/UN = c). Se
consideră a fi tensiunea în punctul de scurtcircuit înainte de apariţia acestuia.
2.20.Tensiunea sursei echivalente c U ⁄√3 - tensiunea ideală a sursei, care se aplică în punctul
unde se produce scurtcircuitul, în reţeaua de succesiune directă (pozitivă), ca singura tensiune
activă a sistemului.
2.21.Factorul de tensiune c - raportul dintre tensiunea sursei echivalente de tensiune şi tensiunea
⁄√3.
Introducerea factorului c este necesară, deoarece pe de o parte tensiunea variază în timp şi
spaţiu, datorită schimbării ploturilor la transformatoare, iar pe de altă parte, în cazul adoptării
unor metode simplificate (în care se neglijează sarcinile şi capacităţile), el are rolul unui factor
de corecţie.
Valorile factorului de tensiune c sunt prezentate în tabel
Factorul de tensiune c Factorul de tensiune c
Tensiunile nominale pentru calculul pentru calculul
UN curentului de curentului de
scurtcircuit maxim scurtcircuit minim
100 V- 1000 V 1,05 0,95
(joasă tensiune)
1 – 20 kV 1,1 1
(medie tensiune)
20 – 220 kV 1,1 1
(înaltă tensiune)
400 kV 1 1
2.22.Scurtcircuit departe de generator – un scurtcircuit în timpul căruia valoarea componentei
simetrice de c.a. rămâne practic constantă.
2.23.Scurtcircuit aproape de generator – un scurtcircuit în care cel puţin o maşină sincronă
contribuie cu un curent de scurtcircuit net iniţial, care este mai mare decât dublul curentului
său nominal, sau un scurtcircuit la care motoarele sincrone şi asincrone contribuie cu peste 5%
din curentul iniţial de scurtcircuit simetric, fără aportul motoarelor.
2.24.Impedanţe de scurtcircuit la locul de defect K
● Impedanţa directă Zd (impedanţa pozitivă Zk+) a unui sistem trifazat de tensiune alternativă
- impedanţa pe fază într-un sistem de succesiune directă (pozitivă) văzută de la locul de defect
K.
● Impedanţa inversă Zi (impedanţa negativă Zk-) a unui sistem trifazat de tensiune alternativă
- impedanţa pe fază într-un sistem de succesiune negativă (inversă) văzută de la locul de defect
K.
● Impedanţa homopolară Zh (impedanţa zero Zk0) a unui sistem trifazat de tensiune
alternativă - impedanţa pe fază într-un sistem de succesiune zero (homopolară) văzută de la
locul de defect K; se include şi impedanţa dintre neutru şi pământ 3ZN.
● Impedanţa de scurtcircuit a unui sistem trifazat (Zk) - formă prescurtată de exprimare pentru
impedanţa directă (pozitivă), în cazul calculelor curenţilor de scurtcircuit trifazaţi.
2.25. Impedanţele de scurtcircuit ale echipamentului electric
● Impedanţa de scurtcircuit directă Zd (pozitivă Z+) a unui echipament electric - raportul dintre
tensiunea fază - neutru şi curentul de scurtcircuit corespunzător fazei unui echipament
alimentat de un sistem de tensiuni de succesiune directă (pozitivă)
● Impedanţa de scurtcircuit inversă Zi (negativă Z-) a unui echipament electric - raportul
dintre tensiunea fază - neutru şi curentul de scurtcircuit corespunzător fazei unui echipament
alimentat de un sistem de tensiuni de succesiune inversă (negativă).
● Impedanţa de scurtcircuit homopolară (zero Z0) a unui echipament electric - raportul dintre
tensiunea pe fază (fază - pământ) şi curentul de scurtcircuit al unei faze a echipamentului
electric când acesta este alimentat de la o sursă de tensiune de tensiune alternativă, dacă cele
trei conductore de fază, paralele, sunt utilizate pentru alimentare şi un al patrulea conductor şi
pământul drept conductor de întoarcere.
2.26.Reactanţa supratranzitorie longitudinală a maşinii sincrone – reactanţa în momentul
scurtcircuitului. Se defineşte ca raportul dintre valoarea iniţială a unei variaţii bruşte a
amplitudinii fundamentale componentei tensiunii electromotoare induse, produsă de fluxul
longitudinal total al indusului şi valoarea variţiei simultane a amplitudinii fudamentalei
componentei longitudinale a curentului indus, maşina rotindu-se la turaţia nominală.
2.27.Circuit electric echivalent - un model de descriere a funcţionării unui circuit printr-o reţea de
elemente ideale.

93 94
2.28.Timp minim de deconectare – cel mai scurt timp între începutul unui curent de scurtcircuit şi Relaţii de determinare a impedanţelor de scurtcircuit ale diferitelor elemente ale
prima separare a contactelor unui pol al întreruptorului. Este suma dintre timpul cel mai scurt reţelelor electrice
de acţionare al protecţiei şi cel mai scurt timp de deschidere al întreruptorului.
Elementul Relaţiile în unităţi absolute Relaţiile în unităţi relative
3. METODE ŞI CĂI DE DETERMINARE A SOLICITĂRILOR DE SCURTCIRCUIT . .
3.1 IPOTEZE DE CALCUL
3.1.1. Un calcul complet de scurtcircuit trebuie să dea variaţia în timp a curenţilor la punctul de 0,05 ∙ "
1 , 100
scurtcircuit, de la începutul acestuia pînă la eliminarea lui, în corelaţie cu valorile 0,07 ∙ "
1 , 100
instantanee ale tensiunii la începutul scurtcircuitului. 0,15 ∙ "
1
3.1.2. Evoluţia curentului de scurtcircuit este direct influenţată de poziţia locului de scurtcircuit Generator
faţă de generatoare. Astfel: (compensator, motor % %
●scurtcircuit departe de generator, caz în care componenta periodică alternativă a sincron)
100 100
curentului de scurtcircuit are o valoare practic constantă pe toată durata scurtcircuitului;
● scurtcircuit aproape de generator, caz în care componenta periodică alternativă a " "
curentului de scurtcircuit are o valoare ce variază în timp, variaţie ce trebuie avută în vedere unde x: , , unde x: , ,
la stabilirea valorii curentului de rupere şi permanent. 0
3.1.3. În cazul unui scurtcircuit departe de generator, de regulă prezintă interes numai valoarea Motor asincron
componentei simetrice de c.a. şi valoarea de vârf a curentului de scurtcircuit
3.1.4. În cazul unui scurtcircuit aproape de generator trebuie determinate valorile componentei
alternative a curentului de scurtcircuit la timpul zero, în regim permanent, precum şi la 10 10
timpul de rupere şi curentul de şoc. Această variaţie se poate stabili considerând: Transformator
● modificarea impedanţelor surselor în timp şi refăcând calculul pentru diferite – ă ă
cu două înfăşurări %
momente ( iniţial- cu reactanţe supratranzitorii, la timpul de rupere – cu reactanţe %
tranzitorii, permanent – cu reactanţe sincrone); 100 100
● curbe sau/şi relaţii de variaţie în timp a aportului la scurtcircuit a generatoarelor de
diferite tipuri, în funcţie de distanţa dintre generator şi locul de defect. Linii electrice aeriene,
3.1.5. Calculul curenţilor minimi şi maximi de scurtcircuit se bazează pe următoarele simplificări: cabluri
● pe durata scurtcircuitului nu se produce o schimbare în ceea ce priveşte numărul de
circuite afectate ( adică un scurtcircuit trifazat rămâne trifazat, un scurtcircuit
0
monofazat rămâne monofazat etc.);
%
● ploturile transformatoarelor se consideră în poziţia reală;
100 √3 %
● nu se consideră rezistenţa arcului. Bobine de reactanţă uk – căderea de tensiune 100
3.2. METODE DE CALCUL nominală (reactanţa relativă)

3.2.1. Calculul curenţilor de scurtcircuit simetrici şi nesimetrici se face utilizând metoda

componentelor simetrice
3.2.2. Metoda componentelor simetrice necesită calculul a trei componente independente ( de
secvenţă directă, inversă şi homopolară), fără legături între ele în afara condiţiilor de la locul
de scurtcircuit
● Fiecare dintre aceste componente are propria ei impedanţă
3.2.3. Valorile impedanţelor directă şi inversă diferă esenţial numai în cazul maşinilor rotative. În
cazul în care scurtcircuitul este departe de generator, se admite egalitatea lor.
● Impedanţele homopolare sunt,de regulă, diferite de cele directe şi pot fi mai mari sau mai
mici decât acestea.
3.2.4. Schema pentru calculul curenţilor de scurtcircuit, dacă se aplică teoria componentelor
simetrice, se întocmeşte numai pentru o fază, atât în calculul scurtcircuitelor simetrice cât şi
al celor nesimetrice.
3.2.5. Toate elementele reţelei care intervin în calculul curenţilor de scurtcircuit se introduc în
schema de calcul prin impedanţele lor.
● Impedanţele pot fi exprimate în ohmi sau în unităţi relative.
Sarcină
0,1 0,15
Reţeaua de alimentare
" "
3.2.6. În cazul schemelor cu mai multe trepte de tensiune, cuplate prin transformatoare, toate
impedanţele trebuie raportate la aceeaşi treată de tensiune( de regulă cea la care are loc
defectul)
● În cazul exprimărilor în unităţi relative, toate impedanţele trebuie raportate la la o
aceeaşi impedanţă de bază, sau, ceea ce este echivalent, la o aceeaşi putere de bază şi
tensiune de bază.
3.2.7. Dacă se calculează curenţii de scurtcircuit în puncte cu tensiuni diferite, impedanţele
exprimate în ohmi se modifică, dar impedanţele în unităţi relative rămân neschimbate.

95 96
3.2.8. Pornind de la condiţiile fizice la locul de defect şi transformându-le în valori exprimate prin
componentele simetrice de tensiune şi curent, se obţin schemele echivalente şi relaţiile de
şi pentru fiecare fazor în parte
calcul din tabel

3.3. NOŢIUNI PRIVIND METODA COMPONENTELOR SIMETRICE

3.3.1. Efectuarea calculelor de regimuri de funcţionare în reţelele trifazate echilibrate funcţionând

în regim simetric se poate face prin reprezentarea pe fază. Valorile obţinute pentru calculul
pe fază rămân în modul aceleaşi pe celelalte două faze şi sunt defazate cu 2 / 3 .
3.3.2. Metoda componentelor simetrice permite extinderea analizei pe fază în cazul sistemelor cu 3.3.6. Sistemele de fazori , ș se numesc coordonatele simetrice ale sistemului S dat, iar
sarcini dezechilibrate dar lineare. fazorii Vh ,Vd şi Vi , care formează sistemele, se numesc componentele simetrice ale fazorilor
3.3.3. Pentru studiul sistemelor trifazate folosind componentele simetrice: directă, inversă, daţi.
homopolară (pozitivă,negativă şi zero) este convenabil să se introducă un fazor operator, a, 3.3.7. •Dacă se adună cele trei ecuaţii şi se ţine seama că
care să defazeze cu 2 / 3 unghiul unui fazor dat, fără a-i schimba mărimea. 1 0
√ / rezultă
1/2 √3/2
3
√ / 1/2 √3/2
respectiv
•Este deci clar că a roteşte un fazor cu + 2 / 3 , iar a2 cu - 2 / 3 1
3
•Dacă se înmulţeşte a doua ecuaţie cu a şi a treia ecuaţie cu a2 şi se adună, se găseşte
3
2 3 de unde
2 1 1
3
3
•Dacă se înmulţeşte a doua ecuaţie cu a2 şi a treia ecuaţie cu a şi se adună, se găseşte
2 3 3
de unde
1
•Operatorii 1, a, a2, formează un sistem de fazori simetric, echilibrat de succesiune inversă 3
(negativă); operatorii 1, a2, a formează un sistem de fazori simetric, echilibrat de succesiune 3.3.8. Aplicarea metodei componentelor simetrice necesită introducerea conceptului de reţea de
directă (pozitivă) diferite succesiuni, care este o reţea echivalentă pentru un sistem echilibrat funcţionând în
3.3.4. Un sistem de trei fazori nesimetrici poate fi descompus în două sisteme de fazori simetrici condiţii imaginate ca acelea în care în sistem sunt prezente numai tensiuni şi curenţi de
(unul de succesiune directă ( pozitivă) şi altul de succesiune inversă (negativă) şi un sistem succesiunea respectivă.
homopolar de fazori în fază (de succesiune zero). 3.3.9. Ca în reţelele echilibrate curenţii de o anumită succesiune, determină căderi de tensiune
•În cazul în care curenţii şi tensiunile sunt astfel reprezentaţi, pentru fiecare componentă se numai de succesiunea respectivă dacă reţeaua este echilibrată.
poate face analiza pe fază, obţinându-se astfel simplificarea calculelor. 3.3.10. Nu vor exista interacţiuni între reţelele de diferite succesiuni care sunt independente.
Această descompunere trebuie să fie înţeleasă în sensul că un fazor oarecare V al sistemului 3.3.11. Avantajul reţelei de diferite succesiuni este acela că, deoarece curenţii şi tensiunile sunt de o
dat este rezultanta fazorilor de indice n al sistemelor simetrice componente. singură succesiune, sistemele trifazate pot fi reprezentate prin scheme echivalente pe fază.
3.3.5. Fie dat sistemul de fazori 3.3.12. Întreaga reţea de o anumită succesiune poate fi adesea redusă la utilizarea unei singure
tensiuni şi a unei singure impedanţe.
, ,
3.3.13. Tipul de nesimetrie sau dezechilibru din reţea poate fi reprezentat printr-o interconectare
Dacă se notează cu primul fazor (fazorul principal) al sistemului direct , cu primul între reţele echivalente de diferite succesiuni.
fazor (fazorul principal) al sistemului invers şi cu fazorii sistemului homopolar , 3.3.14. Reţeaua de succesiune directă (pozitivă) este singura din cele trei care va conţine tensiuni
atunci electromotoare (generatoare), întrucât generatoarele produc practic numai tensiuni de
succesiune directă (pozitivă).
, ,
3.3.15. Tensiunile care apar în reţelele de succesiune inversă (negativă) şi homopolară (zero) vor fi
generate de dezechilibru şi vor fi ca tensiuni aplicate reţelelor în punctul de defect.
, ,
3.3.16. Pentru studiile de scurtcircuit tensiunile interne sunt scurtcircuitate şi reţeaua de succesiune
directă (pozitivă) se consideră alimentată în concordanţă cu teorema superpoziţiei, prin
, ,
tensiunea existentă la punctul de defect înainte ca defectul să apară
şi, în virtutea teoremei de mai sus trebuie ca
97 98
3.3.17. Schema echivalentă pentru fiecare succesiune se formează ca "văzută dinspre defect", 3.3.22. Prin convenţie se stabileşte că sensul pozitiv al curentului în fiecare reţea de diferite
imaginând că în reţeaua respectivă curentul circulă de la punctul de defect, analizând succesiuni este ieşind din punctul de nesimetrie (defect) sau de dezechilibru; rezultă că în
impedanţele şi circulaţiile de curenţi pentru fiecare secţiune de reţea, aferente succesiunii toate cele trei reţele sensul pozitiv al curenţilor respectivi va fi acelaşi
respective. 3.3.23. Dacă un element oarecare al unui circuit este echilibrat şi prezintă în raport cu curenţii
3.3.18. Cele două borne ale fiecărei reţele corespund la două puncte din sistemul trifazat de o parte , , impedanţele proprii , , , componentele simetrice ale căderilor de tensiune pe
şi de alta a dezechilibrului. În cazul defectelor transversale între conductoare şi pământ, o acest element vor fi:
bornă a fiecărei reţele va fi punctul de defect în reţeaua trifazată, cealaltă va fi pământul sau
neutrul în acel punct.
3.3.19. Impedanţele sunt definite în regim de tensiuni şi curenţi sinusoidali, la frecvenţa
fundamentală, astfel:
- impedanţele de succesiune directă (pozitivă) ale curentului trifazat, ca fiind egale cu
raportul căderilor de tensiuni, la curenţii fazelor corespunzătoare, atunci când circuitul I1 K
este parcurs numai de curenţi de succesiune directă;
- impedanţele de succesiune inversă (negativă) ca fiind egale cu raportul căderilor de
I2
tensiune din cele trei faze, la curenţii fazelor corespunzătoare, atunci când circuitul este
parcurs numai de curenţi de succesiune inversă
I3
- impedanţa homopolară (zero) pe fază, a unui circuit trifazat simetric parcurs numai de
curenţi de succesiune homopolară (zero), este impedanţa (sau impedanţa echivalentă)
opusă fiecăruia din cei trei curenţi care parcurg fazele şi sumei celor trei curenţi care
intră prin pământ sau prin conductorul neutru.
În figura alăturată se prezintă modul de determinare a acestor impedanţe. U3 U2 U1

Pământ

E 1d Zd Kd Zi Ki Zh Kh

L3
a) Impedanţa directă (pozitivă)
G3 L2
K de scurtcircuit
~ L1
Neutru N+ Neutru N- Neutru

Pământ
L3 b) Impedanţa inversă (negativă)
G3 L2 a)
K de scurtcircuit
~ L1

Kd Ki Kh
L3 c) Impedanţa homopolară (zero)
G3 L2 de scurtcircuit
K
~ L1
3
E+

Impedanţe de scurtcircuit ale sistemelor trifazate de c.a. la locul de defect K. Nd Ni Nh

3.3.20. Impedanţele pe neutru nu apar în schemele echivalente de succesiune directă (pozitivă) sau Directă Inversă Homopolară
inversă (negativă), întrucât suma curenţilor pe cele trei faze conduce la un curent total nul
3.3.21. În schema echivalentă de succesiune homopolară (zero) va apărea o impedanţă pe circuitul b)
de întoarcere egală cu de trei ori impedanţa pe neutru, deoarece curenţi de succesiune zero
care circulă în cele trei faze dau un curent total pe circuitul de întoarcere de 3 .
99 100
 Reprezentarea schemelor echivalente pentru reţele de diferite succesiuni
a) prin impedanţe respective;
b) ca dipoli de diferite succesiuni.
3.3.24. După determinarea circulaţiei de curenţi în fiecare reţea, se poate determina tensiunea în
orice punct al unei reţele de o anumită succesiune prin scăderea căderii de tensiune prin
impedanţele de succesiunea respectivă din tensiunea generatorului, considerând punctul
neutru al reţelei ca punct de potenţial nul. De exemplu, dacă impedanţele între neutru şi
punctul considerat sunt , , , componentele simetrice ale tensiunii vor fi
0 şi
0
3.3.25. Circulaţia curenţilor de defect în întreaga reţea se determină prin compunerea curenţilor de
diferite succesiuni în fiecare latură în parte, curenţi obţinuţi prin repartiţia curentului de
defect de o anumită succesiune în reţeaua de succesiune respectivă. Această metodă se poate
aplica deoarece în fiecare din cele trei reţele curenţii şi tensiunile succesiunii respective sunt
complet independenţi de celelalte două succesiuni.
3.4. CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT CU COMPONENTE SIMETRICE
3.4.1. Metoda generală de calcul a curenţilor de scurtcircuit.
A •Pentru rezolvarea problemelor de scurtcircuit, se
presupune că la locul defectului din reţeaua dată se
B
ramifică trei conductoare fictive de impedanţă nulă.
C •Prin aceste conductoare se scurg curenţii spre defect.
Fie , , aceşti curenţi care se derivă respectiv din
fazele A, B şi C ale reţelei date.
•Fiecare dintre aceste conductoare au un anumit
potenţial faţă de pământ, , , , care poate fi chiar
potenţialul fiecărei faze faţă de pământ.
3.4.2. Scurtcircuit al unei faze la pământ cu arc electric.
Condiţiile de funcţionare ale defectului din punctul D sunt:
, 0, 0
în care Z este impedanţa echivalentă a arcului electric.
Scriind relaţiile care dau componentele simetrice ale sistemului de curenţi avem:
A
B
C
deci
3
Pe de altă parte, scriind tensiunea EA în funcţie de coordonatele sale simetrice, se obţine
3 1
Rezultă că cei trei curenţi care ies din cele trei reţele sunt egali şi în consecinţă aceste
reţele se vor lega în serie, legându-se punctul Dd al reţelei directe la punctul al
conductorului neutru al reţelei inverse şi punctul Di al acestei reţele la punctul al reţelei
homopolare.
Componentele simetrice ale tensiunilor nu sunt altceva decât
tensiunile aplicate la bornele fiecărei reţele fictive în parte şi
care produc curentul de secvenţă corespunzătoare reţelei
respective. Ele pot fi asemuite cu forţele electromotoare ale
unor generatoare fictive care alimentează reţeaua cu aceste
tensiuni chiar în punctul defectului.Pentru a determina
valoarea acestor componente se porneşte de la punctul
corespunzător defectului de pe firul neutru şi parcurgând
reţeaua, pe orice drum, spre punctul defectului de pe fază, se
aplică teorema a II-a a lui Kirchhoff. În aceste condiţii, notând
cu Σ Ek căderea de tensiune în impedanţele reţelei de
secvenţă k, se găseşte

de unde
•Studiul diverselor scurtcircuite se face stabilind ,,condiţiile de funcţionare” ale defectului în acel
punct, scriindu-se valorile acestor mărimi şi relaţiile dintre ele în cazul defectului considerat. E fiind forţa electromotoare de referinţă din sistemul dat.
•Aplicând acestor sisteme teoria componentelor simetrice, se găseşte modul de cuplare a diverselor În acelaşi mod se găseşte , pentru reţeaua de secvenţă inversă
reţele fictive şi deci componentele simetrice corespunzătoare.
0
•Trebuie observat că elementele reţelei funcţionează la diferite tensiuni. În aceste condiţii se alege o
tensiune de referinţă şi diversele inductanţe ale elementelor reţelei se recalculează în raport cu şi pentru reţeaua de secvenţă homopolară
această tensiune, cu ajutorul relaţiei 3
0
în care k este raportul dintre tensiunea de referinţă şi tensiunea reală a elementului considerat. P
După efectuarea calculelor, curenţii obţinuţi se calculează la tensiunea reală a elementului cu relaţia
Adunând aceste trei relaţii se obţine

3
de unde

101 102
 3 1 1

Această relaţie şi relaţia echivalentă (1) este satisfăcută numai în cazul în care punctul Dh al 3 3
reţelei de secvenţă nulă este legat la punctul al reţelei de secvenţă directă printr-o 1
impedanţă egală cu de trei ori impedanţa arcului electric. 3
1 1
Schema din figura de mai sus reprezintă circuitul
echivalent al unui asemenea defect. 3 3
Dacă Zd , Zi şi Zh sunt impedanţele echivalente ale
celor trei reţele fictive şi E tensiunea de referinţă, Diferenţa este
componentele simetrice de curent şi de tensiune sunt 1

3

Relaţia arată că între cele două reţele

fictive se produce o cădere de tensiune
, , datorită impedanţei corespunzătoare
Curenţii reali şi tensiunile la locul defectului vor fi defectului, iar schema acestui defect
putea fi determinate aplicând relaţiile cunoscute. trebuie realizată ca în figură.

În cazul cînd punerea la pământ este directă, ecuaţiile

de funcţionare sunt Dacă scurtcircuitul este direct, fără arc
electric, ecuaţiile de funcţionare ale
0 ; 0 ; 0 defectului sunt:
iar schema echivalentă şi rezultatele căutate se obţin 0
suprimând impedanţa echivalentă a arcului, respectiv
0
considerând Z =0

3.4.3. Scurtcircuit între două faze cu arc electric dar izolat faţă de pământ
Rezultă
Condiţiile de funcţionare ale defectului sunt: 0,
0 0 0,
Componentele simetrice ale curenţilor sunt: 0,
A

B
0 şi schema echivalentă din figură, respectv schemele de secvenţă directă şi inversă conectate
C
în paralel

3.4.4. Scurtcircuit între două faze şi la pământ cu arc electric

Condiţiile de funcţionare ale defectului sunt:
A
B 0 ș
C Z fiind impedanţa echivalentă a arcului electric.
deci Componentele simetrice ale tensiunilor la locul
0 defectului :
Deoarece 0 rezultă că şi 0, deci reţeaua fictivă homopolară nu intră în 1 1
2
schema echivalentă a defectului. 3 3
Celelalte componente simetrice ale tensiunilor sunt:

1
1 1 1
3
3 3 3
1 1 1
şi cum, din condiţiile de funcţionare , rezultă
3 3 3
Rezultă

103 104
 3.4.6. Scurtcircuit trifazat şi la pământ, cu arc
Condiţiile de funcţionare ale defectului sunt în acest
A caz
Avem
B 3
ș
Rezultă C
Componentele simetrice de tensiune
2 2
şi cum 0
0
0
rezultă

şi deci 3 3 3 3
3 ș 3 Deci 3 ,
3 0
iar schema de legătură a celor trei reţele este următoarea
respectiv 0 ș 0
şi în consecinţă cazul se reduce la precedentul.

Mărimi de fază la locul defectului Schema echivalentă

Defectul Condiţii Componente simetrice şi mărimi de
fază
P P P 3Z
În cazul în care punerea la pământ este directă, în relaţiile de mai sus şi în schema
echivalentă se face Z=0 3

3.4.5. Scurtcircuit trifazat, izolat faţă de pământ 3

Condiţiile de funcţionare ale defectului sunt
A
A
0 B
B C
Rezultă
C
0
Z
0 ș 0
0 3
3
3
Componentele simetrice de tensiune

0 3
3
0
Rezultă 3
0
0  
P
Şi deci 0 şi E Z I care arată că reţeaua fictivă
directă este singura care intră în circuitul echivalent şi
care are deci aspectul din figură.

105 106
 A
0
B
C
1 √3

A 2
B 0
C
0 3
0 1 √3

2
Z
2

Mărimi de fază la locul defectului Schema echivalentă

Defectul Condiţii Componente simetrice şi
mărimi de fază

A 3
B
C 3

Z 3
0 3

3
3

3
3

A 0
B
C 0 0

107 108
NTE 401/03/00 cw - costul kWh, corespunzător treptelor de tensiune la care se face distribuţia, în €/kWh;
METODOLOGIE CPW – cheltuielile totale cu consumul propriu tehnologic pe durata de studiu, în €;
PRIVIND DETERMINAREA SECŢIUNII ECONOMICE A cpw - costul actualizat al pierderilor de putere şi de energie, corespunzător unui an şi unui consum
CONDUCTOARELOR ÎN INSTALAŢII ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE DE 1 - 110 kV tehnologic de un kW la sarcina maximă, în €/an şi kW;
IM,SM - sarcina maximă de calcul a liniei, în A sau kVA;
1. SCOP jec - densitatea economică de curent normată, în A/mm2;
K - panta de creştere a costului unui km de linie cu secţiunea conductorului de fază, în €/km.mm2;
Prezenta normă permite stabilirea, prin calcul economic bazat pe criteriul Cheltuieli Totale Actualizate minime, a Kjnc - coeficientul de creştere a jec, folosit pentru determinarea numărului economic de conductoare sau
secţiunii liniilor electrice de distribuţie folosind o metodologie bazată pe metoda cunoscută în literatură sub denumirea de circuite;
de “metoda densităţii economice de curent”. Kd - coeficientul pentru stabilirea sarcinii maxime echivalente de calcul în cazul liniilor cu derivaţii;
Kr,Krs – coeficientii pentru stabilirea sarcinii maxime echivalente de calcul care ţin seama de dinamica în
2. DOMENIUL DE APLICARE timp a sarcinii;
L - lungime de traseu a liniei, în km;
2.1. Prevederile prezentei norme se aplică la proiectarea liniilor electrice aeriene (LEA) cu tensiuni până la 110 kV N - numărul economic de conductoare pe fiecare fază a liniei, sau de circuite;
inclusiv şi la liniile de distribuţie în cablu (LEC) cu tensiuni până la 20 kV inclusiv, pentru dezvoltarea reţelei de n - numărul de celule cu care se echipează un circuit;
distribuţie şi a instalaţiilor de racordare a utilizatorilor. r - rata medie de creştere a sarcinilor maxime anuale, în an-1;
● De asemenea norma se aplică la elaborarea studiilor de dezvoltare a reţelelor de distribuţie în vederea s - secţiunea conductorului activ al unei faze, în mm2;
stabilirii lucrărilor de investiţii şi a priorităţilor de promovare. se - secţiunea unei linii existente în exploatare, în mm2;
2.2. Norma se referă la condiţiile privind folosirea economică a secţiunilor conductoarelor active şi anume la : sec - secţiunea economică, pe fază, a liniei, în mm2;
● dimensionarea secţiunilor economice pentru liniile electrice noi care urmează să fie construite; scec - secţiunea economică de calcul, folosită pentru stabilirea secţiunii economice sec, în mm2;
● verificarea gradului de încărcare a secţiunilor liniilor existente în exploatare. sM - secţiune constructivă maximă a conductorului, utilizat la un tip constructiv de liniei, în mm2;
2.3. Se exceptează de la prevederile prezentei norme următoarele categorii de instalaţii: Tt - mărime pentru calculul valorilor actualizate corespunzătoare duratei calendaristice t, în ani;
● legăturile scurte pentru alimentarea directă a unor receptoare din tablourile de joasă tensiune sau din TIM,TSM – durate de utilizare anuală a sarcinii maxime, în ore/an;
celule de medie tensiune (în general, sub 20 m la joasă tensiune şi sub 100 m la medie tensiune); tstL - durata de studiu a liniei şi a circulaţiei de curenţi, în ani;
● barele şi derivaţiile scurte din cadrul staţiilor şi posturilor de transformare; tSCE - durata de viata normată pentru centrala etalon, în ani;
● circuitele trifazate prin care se alimentează rezistoare, reostate de pornire etc.; ρ - rezistivitatea materialului conductor al liniei, în Ωmm2/km;
● reţelele provizorii şi cu durată mică de serviciu (maximum trei ani).  - durata de calcul a consumurilor proprii anuale de energie, în ore/an.

3. DEFINIŢII ŞI ABREVIERI 4. CONDIŢII DE DETERMINARE A SECŢIUNII CONDUCTOARELOR

3.1. In sensul prezentei norme, noţiunile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) Linie electrică. Este un sistem tehnic destinat distribuţiei trifazate a energiei electrice, putând avea un circuit
sau mai multe circuite pozate pe aceleaşi suport (în cazul LEA) sau în aceeaşi canalizare (în cazul LEC).
b) Circuit electric. Este partea componentă a unei linii electrice de distribuţie care poate fi separată, manual şi
(sau) automat, prin aparate proprii de conectare, de alte circuite.
● In cadrul normei, pentru simplificare, referirile s-au făcut la noţiunea de linie ori de câte ori nu era
necesar a se specifica, dacă ea are unul sau mai multe circuite.
● In cazul în care fiecare fază a liniei este realizată din mai multe conductoare legate în paralel, trebuie
făcută distincţie între secţiunea conductorului şi secţiunea (pe fază) a liniei, care este egală cu suma
secţiunilor conductoarelor de fază.
c) Secţiune tehnică (st) . Este secţiunea liniei, obţinută prin calcul pe baza condiţiilor tehnice de dimensionare
(încălzire în regim de durată, stabilitate termică la scurtcircuit, cădere de tensiune, rezistenţă mecanică etc.),
prevăzute de prescripţiile tehnice în vigoare
d) Secţiune economică (sec). Este secţiunea liniei pentru care se realizează un regim de funcţionare optim
economic, corespunzător unor cheltuieli totale minime pentru linia respectivă, într-o perioadă de funcţionare
dată
e) Sarcina maximă de calcul (IM). Este un curent maxim de durată, corespunzător regimului de funcţionare
normal, care se stabileşte în vederea determinării secţiunii economice.
f) Sarcina maximă echivalentă de calcul (IMe). Este o sarcină echivalentă care se stabileşte pentru calculul
secţiunii economice constante în cazul liniilor cu derivaţii.
g) Densitatea economică de curent (jec) . In conformitate cu metodologia pe care se bazează această prescripţie,
jec reprezintă o mărime de calcul care se normează în scopul determinării numărului economic de conductoare
identice a fiecărei faze şi, în continuare, a secţiunii economice pentru aceste conductoare.
3.2. Semnificaţiile principalelor simboluri utilizate în instrucţiune (în ordine alfabetică):
A– componenta investiţiei specifice în linie care este independentă de secţiunea acesteia, în €/km;
a- rata de actualizare, în ani –1;
Ci - cheltuieli de investiţii , în €
CTA - cheltuieli totale actualizate, corespunzătoare unităţii de lungime a liniei în €/km;
Ccel - costul pe care îl implică prevederea unui întreruptor de joasă tensiune sau a unei celule cu
întreruptor de înaltă tensiune, în €;
Cex - cheltuielile totale de exploatare pe durata de studiu, în €;
cex - cheltuielile anuale de exploatare (întreţinere), în €/an şi km;
cp - costul kW instalat în centrale etalon, în €/kW;
4.1. Secţiunea tehnică a conductoarelor instalaţiilor electrice determinată conform normativelor pentru dimensionarea
şi verificarea instalaţiiloe electroenergetice la solicitări mecanice şi termice, în condiţii de scurtcircuit, precum şi
a normativelor pentru proiectarea şi excuţia liniilor electrice aeriene şi a reţelelor de cabluri electrice, trebuie
verificată şi din punctul de vedere al condiţiilor economice de funcţionare
4.2. Verificarea condiţiilor economice de funcţionare ale instalaţiilor se face prin determinarea secţiunii economice a
conductoarelor.
4.3. Secţiunea s care se va adopta în final, trebuie să fie cea mai mare dintre valorile rezultate pentru secţiunea tehnică
şi economică.
,
4.4. În cazurile în care, în instalaţiile de cabluri de 6-20 kV, secţiunea tehnică impusă de condiţiile de stabilitate
termică la scurtcircuit depăşeşte secţiunea economică, se vor lua măsuri pentru limitarea acţiunii curenţilor de
scurtcircuit prin:
● instalarea de siguranţe limitatoare de curent cu acţiune instantanee;
● prevederea de instalaţii de protecţie cu eliminarea rapidă a scurtcircuitului..
4.5. Soluţia economică pentru numărul conductoarelor unei faze sau al circuitelor unei linii de distribuţie, precum şi
pentru secţiunea acestora corespunde minimului cheltuielilor totale actualizate, exprimate prin relaţia. În această
relaţie sunt însumate valorile actualizate (la anul punerii în funcţiune a liniei) ale cheltuielilor de investiţii Ci , ale
cheltuielilor de exploatare Cex, care nu depind de consumurile proprii tehnologice de putere şi energie şi
cheltuielile CPW generate de consumurile proprii tehnologice de putere şi energie. Raportând toate aceste
cheltuieli la lungimea L a liniei, se obţine următoarea expresie a totalului cheltuielilor actualizate specifice( pe
unitatea de lungime):
3 ⋅ 10
4.6. Expresia de calcul al densităţii economice de curent se obţine prin determinarea minimului funcţiei
4.6.1. CTA = f (N,s) şi anume:
⋅ 10
3⋅ ⋅

109 110
 în care:
TSM, în h/an
cpw reprezintă costul actualizat al pierderilor de putere şi de energie, corespunzătoare unui consum Tipul constructiv al liniei
propriu tehnologic de 1 kW timp de un an, şi se determină cu relaţia: 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
izolaţie din PVC 1,17 1,09 1,01 0,93 0,86 0,79 0,73 0,67
izolaţie hârtie 1,62 1,51 1, 40 1,29 1,19 1,10 1.01 0,93

4.7. Duratele care intervin în expresia cheltuielilor actualizate specifice şi la determinarea numărului şi secţiunii izolaţie polietilenă 1,25 1,16 1,08 0,99 0,92 0,85 0,78 0,72
20 kV
economice a conductoarelor sunt : izolaţie hârtie 1,97 1,83 1,70 1,57 1,45 1,34 1,23 1,13
●Durata normală de utilizare a centralei etalon care va compensa pierderile de energie pe linia
proiectată, se consideră tSCE=20 ani. izolatie din polietilenă 1,24 1,13 1,03 0,94 0,85 0,78 0,71 0,65
jt.
● Durata normală de utilizare a liniei proiectate, se consideră 20 ani (LEC), respectiv, 40 ani (LEA). izolaţie din PVC 1,18 1,08 0,98 0,89 0,81 0,74 0,68 0,62
● Durata tstL de studiu al structurii reţelei şi a circulaţiei de curenţi va putea cuprinde cel mult primii
zece ani de exploatare a liniei (cu condiţia de a nu fi depăşit curentul frontieră termic Ift admisibil în izol.polietilenă reticul. 1,44 1,35 1,25 1,15 1,06 0,98 0,90 0,83
regim de durată).
6 kV izolaţie din PVC 1,43 1,33 1,23 1,14 1,05 0,97 0,89 0,82
4.8. Secţiunea economică de calcul a liniilor electrice se va determina cu relaţia: Cu izol.polietilenă reticul. 1,62 1,51 1,40 1,29 1,19 1,10 1,01 0,93
10 kV izolatie din PVC 1,46 1,36 1,26 1,17 1,08 0,99 0,91 0,84
izolaţie hârtie 2,41 2,25 2,08 1,93 1,78 1,64 1,51 1,39

în care: izol. polietilenă reticul. 1,65 1,54 1,42 1,32 1,21 1,12 1,03 0,95
20 kV
IM – sarcina maximă de calcul în regim normal de funcţionare determinată conform indicaţiilor din izolaţie hârtie 2,51 2,34 2,17 2,00 1,85 1,70 1,57 1,45
metodologie;
jec – valoarea normată a densităţii economice de curent pentru linia respectivă, determinată din Domeniile de sarcini maxime anuale şi secţiunile economice care le corespund
primul tabel anexat. în cazul construirii unor LINII AERIENE NOI de JOASA TENSIUNE, cu
conductoare din ALUMINIU, neizolate sau izolate torsadate, sM=95 mm2
4.9. Secţiunea economică de calcul a unei linii electrice noi mai poate fi determinată şi prin metoda domeniilor de Domeniile definite în AMPERI
sarcini maxime anuale cărora le corespund secţiuni economice. Aceste domenii sunt prezentate în cel de al
doilea, respectiv în cel de al treilea şi au fost determinate pe baza densităţilor economice din primul tabel.
s TSM , în h/an
● Pentru o durată de utilizare a sarcinii maxime TSM dată se caută în tabelul corespunzător tipului constructiv
mm2 2000 3000 4000 5000 6000 7000
de linie domeniul de sarcini care include sarcina maximă de calcul IM sau SM. Pe orizontală, în prima coloană
se află secţiunea economică căutată. 16 0-19 0-17 0-16 0-14 0-13 0-11
25 19-27 17-25 16-23 14-21 13-19 11-16
DENSITĂŢILE ECONOMICE DE CURENT NORMATE PENTRU DIMENSIONAREA NUMĂRULUI DE 35 27- 39 25- 35 23- 32 21- 29 19- 27 16- 24
CIRCUITE ŞI A SECŢIUNII LINIILOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE 50 39 - 55 35 - 50 32 - 45 29 - 41 27 - 38 24 - 34
Valori în A/mm2 - 70 55 - 75 50 - 69 45 - 62 41 - 57 38 - 52 34 - 47
95 75 - 172 69 - 157 62 - 143 57 - 130 52 - 118 47 - 108
TSM, în h/an 2x95 172 - 305 157 -278 143 - 253 130 - 230 118 - 210 108 - 192
Tipul constructiv al liniei
1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
Domeniile de sarcini maxime anuale şi secţiunile economice care le corespund
conductoare neizolate 1,01 0,92 0,84 0,77 0,70 0,64 0,58 0,53 în cazul construirii unor LINII AERIENE NOI de JOASA TENSIUNE, cu
j.t
conductoare din ALUMINIU, neizolate sau izolate torsadate, sM=95 mm2
conductoare torsadate 0,99 0,90 0,82 0,75 0,68 0,62 0,57 0,52 Domeniile definite în KVA
Al
conduct. Al-Ol neizol. 1,25 1,16 1,08 0,99 0,92 0,85 0,78 0,72
s TSM , în h/an
LEA 20 kV conduct.Al-Ol izolate 1,39 1,30 1,20 1,11 1,03 0,95 0,87 0,80 mm2 2000 3000 4000 5000 6000 7000
110 kV conductoare Al-Ol 1,33 1,24 1,16 1,08 1,00 0,92 0,85 0,79 16 0-13 0-12 0-11 0-10 0-9 0-8
j.t. conductoare neizolate 1,29 1,18 1,08 0,98 0,89 0,81 0,74 0,68 25 13 - 19 12 - 17 11 - 16 10 - 15 9 - 13 8 - 11
35 19 - 27 17 - 24 16 - 22 15 - 20 13 - 18 11 - 17
Cu 20 kV conductoare neizolate 1,84 1,72 1,59 1,47 1,36 1,25 1,15 1,06 50 27 - 38 24 - 35 22 - 31 20 - 29 18 - 26 17 - 24
110 kV conductoare neizolate 1,71 1,61 1,50 1,39 1,29 1,19 1,10 1,02 70 38 - 52 35 - 47 31 - 43 29 - 39 26 - 36 24 - 33
95 52 - 119 47 - 108 43 - 99 39 - 90 36 - 82 33 - 75
izolaţie din polietilenă 1,08 0,98 0,90 0,82 0,74 0,68 0,62 0,57 2x95 119 - 211 108 - 192 99 - 175 90 - 159 82 - 145 75 - 133
j.t. izolaţie din PVC 1,06 0,96 0,88 0,80 0,73 0,66 0,61 0,55
LEC Al izol.polietilena reticul. 1,14 1,07 0,99 0,91 0,84 0,78 0,72 0,66
5. CONDIŢII DE DETERMINARE A SECŢIUNII CONDUCTOARELOR
6 kV izolatie din PVC 1,12 1,05 0,97 0,90 0,83 0,76 0,70 0,65
Determinarea sarcinii maxime de calcul (IM ) se face în funcţie de sarcina maximă în regim normal de funcţionare,
10 kV izol.polietilena reticul. 1,19 1,10 1,02 0,95 0,87 0,80 0,74 0,68 estimată pentru primul an de exploatare şi de evoluţia acesteia în următorii ani, în una din ipotezele prezentate în
continuare.

111 112
 ● Ipoteza 1: Sarcina maximă nu variază în decursul perioadei de analiză faţă de sarcina maximă din primul an. Valorile coeficientului Krs
Sarcina maximă de calcul - IM – se va considera însăşi valoarea sarcinii maxime din primul an. pentru stabilirea sarcinii maxime de calcul în funcţie de rata r de
creştere a sarcinii maxime anuale şi o creştere planificată în salt Ip1
● Ipoteza 2: Sarcina maximă creşte cu o rată anuală r în perioada primilor ani după primul an de exploatare,
valoarea plafon atinsă în final (IMf) presupunându-se că se menţine în restul duratei de serviciu a
liniei. r Anul creşterii în salt ts ulterior primului an de exploatare
Sarcina maximă de calcul se determină cu relaţia: Ip1/IM1
% 1 2 3 4 5 6 7 8 9
⋅ (5.1.)
0 0,0 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00 1,00
unde:
0 0,5 1,45 1,40 1,36 1,32 1,28 1,25 1,22 1,19 1,17
IMi este sarcina maximă din primul an de exploatare;
0 1,0 1,91 1,82 1,74 1,67 1,60 1,53 1,47 1,42 1,36
Kr - coeficientul în funcţie de rata "r" de creştere a sarcinii, determinat în baza tabelului
0 1,5 2,37 2,25 2,14 2,03 1,93 1,83 1,74 1,66 1,58
0 2,0 2,84 2,68 2,54 2,40 2,27 2,14 2,03 1,92 1,81
Nota 1. Sarcina maximă de calcul (IM) este mai mică decât sarcina maximă atinsă în final, care se
0 2,5 3,30 3,12 2,94 2,77 2,61 2,46 2,32 2,18 2,06
poate determina cu formula:
0 3,0 3,77 3,55 3,34 3,15 2,96 2,78 2,61 2,45 2,30
1 (5.2)
2 0,0 1,11 1,11 1,11 1,11 1,11 1,11 1,11 1,11 1,11
Atunci când se cunoşte IMf şi rata r de creştere în cei tr ani, din relaţia de mai sus se 2 0,5 1,56 1,51 1,47 1,44 1,40 1,37 1,34 1,31 1,28
determină valoarea lui IMi şi aceasta se introduce apoi în relaţia (5.1) 2 1,0 2,02 1,94 1,86 1,79 1,72 1,65 1,59 1,54 1,48
2 1,5 2,48 2,37 2,25 2,15 2,05 1,96 1,87 1,78 1,70
Nota 2. In cazul liniilor cu derivaţii, prima relaţie poate fi aplicată cu suficientă exactitate, întâi 2 2,0 2,95 2,80 2,65 2,52 2,39 2,27 2,15 2,04 1,93
fiecărui consumator sau fiecărei derivaţii în parte şi apoi se stabilesc sarcinile de calcul 2 2,5 3,41 3,23 3,06 2,89 2,74 2,58 2,44 2,31 2,17
tranzitate în lungul liniei. 2 3,0 3,88 3,67 3,46 3,27 3,08 2,91 2,74 2,58 2,42
4 0,0 1,23 1,23 1,23 1,23 1,23 1,23 1,23 1,23 1,23
● Ipoteza 3: Idem ipoteza 2, cu precizarea că în unul din cei 9 ani în care are loc creşterea treptată a sarcinii cu
4 0,5 1,69 1,64 1,61 1,57 1,53 1,50 1,47 1,44 1,41
rată r – şi anume în anul ts – mai are loc o creştere suplimentară în salt, prin suprapunerea unei
4 1,0 2,15 2,07 1,99 1,92 1,86 1,79 1,73 1,67 1,62
sarcini planificate Ip1.
4 1,5 2,61 2,50 2,39 2,29 2,19 2,10 2,01 1,92 1,84
Sarcina maximă de calcul se determină cu relaţia:
4 2,0 3,07 2,93 2,79 2,66 2,53 2,41 2,29 2,18 2,07
I M  I Mi  K rs (5.3) 4 2,5 3,54 3,36 3,19 3,03 2,88 2,73 2,58 2,45 2,31
unde: 4 3,0 4,01 3,80 3,60 3,41 3,23 3,05 2,88 2,72 2,56
IMi este sarcina maximă din primul an de exploatare; 6 0,0 1,38 1,38 1,38 1,38 1,38 1,38 1,38 1,38 1,38
Krs - coeficientul în funcţie de rata de creştere (r) şi de valoarea relativă a saltului de 6 0,5 1,83 1,80 1,76 1,72 1,69 1,66 1,63 1,60 1,57
sarcină în anul ts, în raport cu sarcina din primul an (Ip1/IMi), determinat în tabel 6 1,0 2,29 2,22 2,15 2,08 2,02 1,95 1,89 1,83 1,78
6 1,5 2,76 2,65 2,55 2,45 2,35 2,26 2,17 2,08 2,00
Valorile coeficientului Kr 6 2,0 3,22 3,08 2,95 2,82 2,69 2,57 2,46 2,34 2,23
pentru stabilirea sarcinii maxime de calcul în funcţie de rata r de creştere a sarcinii maxime anuale 6 2,5 3,69 3,52 3,35 3,19 3,04 2,89 2,75 2,61 2,47
6 3,0 4,15 3,95 3,76 3,57 3,39 3,21 3,04 2,88 2,72
Rata r Numărul anilor de creştere tr ulteriori primului an de exploatare 8 0,0 1,55 1,55 1,55 1,55 1,55 1,55 1,55 1,55 1,55
% 1 2 3 4 5 6 7 8 9 8 0,5 2,01 1,97 1,94 1,90 1,87 1,84 1,81 1,78 1,75
1 1,06 1,06 1,07 1,07 1,07 1,07 1,07 1,07 1,08 8 1,0 1,46 2,40 2,33 2,26 2,20 2,14 2,08 2,02 1,96
2 1,07 1,08 1,09 1,1 1,11 1,12 1,12 1,13 1,13 8 1,5 2,93 2,82 2,73 2,63 2,54 2,45 2,36 2,27 2,19
3 1,08 1,1 1,12 1,14 1,15 1,16 1,18 1,19 1,2 8 2,0 3,39 3,26 3,13 3,00 2,88 2,76 2,64 2,53 2,42
4 1,09 1,12 1,15 1,17 1,19 1,21 1,23 1,25 1,27 8 2,5 3,85 3,69 3,53 3,38 3,23 3,08 2,94 2,80 2,66
5 1,1 1,14 1,17 1,21 1,24 1,27 1,29 1,32 1,34 8 3,0 4,32 4,13 3,94 3,75 3,57 3,40 3,23 3,07 2,90
6 1,11 1,16 1,2 1,24 1,28 1,32 1,36 1,39 1,43 10 0,0 1,76 1,76 1,76 1,76 1,76 1,76 1,76 1,76 1,76
7 1,12 1,18 1,23 1,28 1,33 1,38 1,43 1,47 1,51 10 0,5 2,21 2,17 2,14 2,11 2,08 2,05 2,02 1,99 1,96
8 1,13 1,19 1,26 1,32 1,38 1,44 1,5 1,56 1,61 10 1,0 2,66 2,60 2,53 2,47 2,41 2,35 2,29 2,23 2,17
9 1,14 1,21 1,29 1,36 1,44 1,51 1,58 1,65 1,71 10 1,5 3,12 3,03 2,93 2,84 2,75 2,66 2,57 2,49 2,40
10 1,15 1,23 1,32 1,4 1,49 1,57 1,66 1,74 1,82 10 2,0 3,58 3,46 3,33 3,21 3,09 2,98 2,86 2,75 2,63
11 1,16 1,25 1,35 1,45 1,55 1,65 1,74 1,84 1,94 10 2,5 4,05 3,89 3,74 3,59 3,44 3,30 3,15 3,01 2,87
10 3,0 4,51 4,32 4,14 3,96 3,79 3,62 3,45 3,28 3,12
12 1,17 1,27 1,38 1,49 1,61 1,72 1,84 1,95 2,07
13 1,17 1,29 1,41 1,54 1,67 1,8 1,93 2,07 2,21
14 1,18 1,31 1,45 1,59 1,73 1,88 2,03 2,2 2,36
15 1,19 1,33 1,48 1,63 1,8 1,96 2,14 2,33 2,52 6. LIMITELE ECONOMICE DE FOLOSIRE INTENSIVĂ
16 1,2 1,36 1,52 1,68 1,86 2,05 2,26 2,47 2,7 A LINIILOR ELECTRICE DE DISTRIBUŢIE AFLATE ÎN EXPLOATARE
17 1,21 1,38 1,55 1,74 1,93 2,15 2,38 2,62 2,88 6.1. Limitele economice de folosire intensivă a liniilor electrice de distribuţie aflate în exploatare reprezintă
18 1,22 1,4 1,59 1,79 2,01 2,25 2,5 2,78 3,08 sarcinile la depăşirea cărora se verifică oportunitatea economică a investiţiei într-un circuit suplimentar. Ele
19 1,23 1,42 1,62 1,84 2,08 2,35 2,64 2,95 3,29 sunt astfel determinate încât beneficiul scontat prin reducerea pierderilor de putere şi de
20 1,24 1,44 1,66 1,9 2,16 2,45 2,77 3,13 3,52 energie să depăşească investiţia suplimentară.
6.2. Curentul frontieră economică Ifec - de la care se justifică adăugarea unui circuit suplimentar
cu secţiune sM se calculează cu relaţia:

113 114
 Sfec – putere frontieră economică –în MVA
⁄
⋅ 1 1 Sft - putere frontieră termică (stabilitatea termică în regim de lungă durată) – în MVA

TIPUL LINIEI se Sfec pentru următoarele durate TM ale sarcinii maxime, în h/an Sft
în care jec reprezintă densitatea economică de curent utilizată ca indicator la proiectarea aer ambiant
tipului respectiv de linie electrică (tabelul 1 din normativ) , iar se este secţiunea liniei mm2 cu temp.maximă
existente 2000 3000 4000 5000 6000 7000 40 oC
LEA DE 20 kV 35 4,6 4,3 3,8 3,4 3,0 2,8 4,9
SARCINILE MAXIME PÂNĂ LA CARE SE POATE ÎNCĂRCA – SUB ASPECT ECONOMIC
cu cond. din 50 5,8 5,5 4,6 4,2 3,8 3,4 6,1
SAU TERMIC - O LINIE ELECTRICĂ CU SECŢIUNE se EXISTENTĂ ÎN EXPLOATARE
Al - Ol 70 7,2 6,8 5,8 5,3 4,8 4,4 7,8
Ifec – curent frontieră economică –în A
Ift - curent frontieră termică (stabilitatea termică în regim de lungă durată) – în A sM=120 mm2 95 9,1 8,5 7,2 6,5 6,1 5,5 9,4
TIPUL LINIEI se Ifec pentru următoarele durate TM ale sarcinii maxime, în h/an Ift 120 10,7* 10,0 9,0 8,3 7,8 7,3 10,7
aer ambiant LEA DE 110 kV 150 69* 69* 69* 63,6 58,5 53,2 69
mm2 cu temp.maximă cu cond. din 185 80* 80* 80* 72,9 66,5 61,2 80
2000 3000 4000 5000 6000 7000 40 oC Al - Ol 240 94* 94* 94* 88,8 81,2 73,2 94
LEA DE JOASĂ 35 109 100 90 84 78 73 140 sM=300 mm2 300 110* 110* 110* 110* 104,8 97,1 110
TENSIUNE 50 133 125 116 104 98 86 175
cu cond.din Al 70 169 157 141 130 118 105 215 Valorile cu asterisc sunt limitate la frontiera termică (limita economică este mai mare).
sM=95 mm2 95 212 194 180 162 150 132 260

TIPUL LINIEI se Ifec pentru următoarele durate TM ale sarcinii maxime, în h/an Ift
aer ambiant
mm2 cu temp.maximă
2000 3000 4000 5000 6000 7000 40 oC
LEA DE 20 kV 35 132 123 109 99 88 82 140
cu cond. din 50 167 160 132 123 111 99 175
Al - Ol 70 209 196 167 152 140 128 225
sM=120 mm2 95 263 245 207 187 175 158 270
120 310* 288 260 248 225 210 310
LEA DE 110 kV 150 360* 360* 360* 334 307 279 360
cu cond. din 185 420* 420* 420* 382 349 321 420
Al - Ol 240 495* 495* 495* 466 426 384 495
sM=300 mm2 300 575* 575* 575* 575* 550 510 575

Valorile cu asterisc sunt limitate la frontiera termică (limita economică este mai mare).

Sfec – putere frontieră economică –în kVA

Sft - putere frontieră termică (stabilitatea termică în regim de lungă durată) – în kVA

TIPUL LINIEI se Sfec pentru următoarele durate TM ale sarcinii maxime, în h/an Sft
aer ambiant
mm2 cu temp.maximă
2000 3000 4000 5000 6000 7000 40 oC
LEA DE JOASĂ 35 75 69 62 58 54 50 97
TENSIUNE 50 92 87 80 72 68 59 122
cu cond.din Al 70 117 109 98 90 81 73 150
sM=95 mm2 95 147 135 124 112 104 91 180

115 116