Sunteți pe pagina 1din 25

ACATISTUL SFÂNTULUI IERARH CALINIC

DE LA CERNICA
După obişnuitul început se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE
Condac 1:
Cu pomenirea ta luminându-ne
Ierarhe Calinic, se veselesc sufletele
celor bine credincioşi, şi cu atingerea
sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşti
simţirile şi dăruieşti tămăduiri; pentru
aceasta, după datorie, cinstindu-te pe
tine cu bucurie strigăm: Bucură-te,
Sfinte Ierarhe Calinic, de Dumnezeu
înţelepţite!
Icosul 1:
Adunarea îngerilor şi soborul
oamenilor, cunoscându-te ca pe un
vindecător al bolnavilor, ajutător al
săracilor şi îndreptător al călugărilor,
cel ce ai dus viaţa îngerească pe
pământ şi prin fapte bune te-ai adus
jertfă plăcută lui Hristos, te lăudăm,
1
Sfinte Ierarhe Calinic, şi cu dragoste
cântăm:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu şi
bucuria îngerilor;
Bucură-te, locaş al Preasfântului Duh
şi stâlp neclintit al Ortodocşilor;
Bucură-te, bine luptătorule, cel ce ai
fost neînvins de furtuni şi de ispite;
Bucură-te, că prin pilda vieţii tale eşti
călăuza bună spre virtute;
Bucură-te, scutul şi acoperământul
celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, că după darul lui
Dumnezeu, ai legat ca la Frăsinei să
nu intre parte femeiască;
Bucură-te, că de mari daruri te-ai
învrednicit;
Bucură-te, izbăvitorul celor
nedreptăţiţi şi ridicarea sufletelor
rătăcite;
Bucură-te, Părinte, de trei ori fericite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!
Condacul al 2-lea:
2
Auzind noi smeriţii pe părinţii tăi
cucerindu-se şi afierosindu-te
Domnului şi, ştiind, Sfinte, că din
pântecele maicii tale ai avut inima
lăcaş al Sfântului Duh, prin care te-ai
dovedit mare între aleşii lui Dumnezeu,
pentru aceea şi noi împreună cu
părinţii tăi aducem Domnului cântare:
Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Înţelegerea vieţuirii în Hristos
căutând să o înţelegi, Preafericite, din
tinereţe ai alergat în ostrovul
pustnicesc al preacuviosului şi sfânt,
stareţ Gheorghe, şi viaţa ţi-ai jertfit lui
Hristos, făcându-te biserica Sfântului
Duh prin post şi rugăciune; bine
vieţuind în duhul curăţiei, al gândului
smerit, al răbdării şi al dragostei,
pentru care acum cu îngerii în ceruri te
veseleşti iar de la noi primeşte laude
ca acestea:

3
Bucură-te, porumbelul Duhului, cu
aripile rugăciunii mereu desfăcute;
Bucură-te, cel prin care se lucrează
cele nevăzute;
Bucură-te, lucrarea lui Dumnezeu cel
nepătruns;
Bucură-te, cel ce de dragostea lui
Hristos, jertfă bineplăcută ţi-ai adus;
Bucură-te, diamantul răbdării în
Ostrovul Cernicăi lucrat;
Bucură-te, al stareţului Gheorghe
urmaş iubit şi moştenitor în virtute
te-ai arătat;
Bucură-te, cel unit în Domnul cu
Pimen, duhovnicescul tău părinte;
Bucură-te, cu amândoi pecetluit în
pravile şi duhovniceşti cuvinte;
Bucură-te, că râvna asprimii tale
celei de canon a uimit pe îngeri;
Bucură-te, că prin postiri de câte 40
de zile ai amuţit pe clevetitori;
Bucură-te, raiul fecioriei şi al iubirii
de virtute;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!
4
Condacul al 3-lea:
Puterea Celui de sus umbrindu-ţi
inima ta, te-a îndemnat, Părinte, să
cercetezi sfintele lui Dumnezeu
lăcaşuri; pentru aceea ai pornit spre
Sfântul Munte Athos unde, întâlnind
pe duhovnicul tău Pimen, te-ai
umplut de dragostea lui Hristos; apoi
te-ai întors în patria ta cântând:
Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având pe Dumnezeu sălăşluit în


sufletul tău, Părinte, mare osârdie ai
arătat, în vremea stăreţiei tale, când cu
lacrimi fierbinţi ai alergat către
făcătorul de minuni Nicolae pentru
poporul îngrozit de urgia păgână şi
încă în priveghere fiind căruţe cu grâu
în grabă soseau, iar păgânii,
întorcându-se se ruşinau, pentru
5
aceasta şi noi cântare de mulţumire
cântăm şi cu dragoste grăim:

Bucură-te, asemănare cu Domnul


prin iubire;
Bucură-te, milostivire de samarinean,
care arde pentru întreaga zidire;
Bucură-te, ocrotitor al mulţimilor
flămânde şi îngrozite;
Bucură-te, că asemenea lui Moise te-
ai arătat mare biruitor în ispite;
Bucură-te, că şi tu ai împlinit faptele
făcătorului de minuni Nicolae;
Bucură-te, alinarea celor înviforaţi;
Bucură-te, păzitorul celor apăsaţi;
Bucură-te, văpaie dornică să ne
îndrume;
Bucură-te, revărsare de har peste
lume;
Bucură-te, limanul cel lin al sufletelor
dosădite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu Înţelepţite!

6
Condacul al 4-lea:
Vifor de gânduri despre sfârşitul
veacului având în minte, Părinte, din
înălţimea Tronului Preasfintei Treimi ţi
s-au descoperit taine asupra celor
viitoare, iar sfinţii tăi protectori, Sfântul
Ierarh Nicolae, Marele Mucenic
Gheorghe şi Cuviosul stareţ Gheorghe,
ţi-au poruncit să zideşti slăvit lăcaş de
închinare, de care descoperire
încredinţându-te, îndată ai dat
ascultare poruncii dumnezeieşti,
cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Urmând poruncii dumnezeieşti, cu
bărbăţie ai zidit biserica sfântă, în
vremuri de grele încercări, lăsându-ne
prin aceasta exemplu, că de nu ne vom
curăţi de lenevire, de amânare şi de
necredinţă, nu ne vom putea mântui;
pentru care pildă şi învăţătură îţi
cântăm, zicând:
7
Bucură-te, buna sporire a casei lui
Dumnezeu;
Bucură-te, comoarea dăruită
neamului tău;
Bucură-te, ochi al Bisericii, mai
înainte văzător;
Bucură-te, spulberător de pleavă
îndoielilor;
Bucură-te, veghetor neadormit sub
candela aprinsă;
Bucură-te, primăvară bine
înmiresmată de rugăciune nestinsă;
Bucură-te, scaun de spovedanie,
ascultător de plângeri;
Bucură-te, duhovnicie cercetată de
îngeri;
Bucură-te, că ai trecut prin Raiul
iubirii de virtute;
Bucură-te, bărbat împodobit cu slujiri
nebiruite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 5-lea:
8
Împotrivindu-te, Părinte, uneltirilor
celor ce voiau să te piardă, şi chemând
în ajutor pe Domnul, ai învins răutatea
lor, că glas din cer ai auzit, spunându-
ţi că nu vei gusta moartea până ce nu
vei fi ridicat la treapta arhieriei; iară
noi, pentru o minune ca aceasta,
aducem laudă lui Dumnezeu şi cu
veselie cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea:
Dumnezeu cel veşnic şi necuprins
cu gândul te-a ales, Părinte, să
păstoreşti Biserica Olteniei. Drept
aceea, şi sfatul cel pământesc
ascultând porunca cerească, te-a pus
păstor al turmei celei cuvântătoare pe
calea mântuirii, pentru care şi noi
fericiţi fiind de alegerea ta cântăm
unele ca acestea:

Bucură-te, trimisule al Preasfintei


Treimi ca să ne păstoreşti;
9
Bucură-te, bunule şi vrednicule
păstor al plaiurilor olteneşti;
Bucură-te, arhiereu ales cu bună
biruinţă;
Bucură-te, înger pământesc cu aspra
nevoinţă;
Bucură-te, că în Domnul ai aflat
adevăr şi iubire;
Bucură-te, arhanghel izbăvitor din
vicleana împătimire;
Bucură-te, iscusit cârmaci al corăbiei
celei înduhovnicite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 6-lea:
Auzit-a, mulţimea credincioşilor,
vestea sfinţeniei tale, Părinte, şi
fericite că le vine păstorul cel bun au
alergat să te întâmpine cu cântare
sfântă: Veniţi toţi să lăudăm pe Ierarhul
Calinic, pe arhipăstorul Olteniei; să se
bucure făptura şi împreună să cântăm
lui Dumnezeu: Aliluia!
10
Icosul al 6-lea:
Următor Mântuitorului Hristos
făcându-te, Părinte, te-ai arătat oglinda
nepătată, chip al bunătăţii lui
Dumnezeu, mare ocrotitor al celor din
nevoi. Pentru aceea şi noi cei ce dorim
după desfătarea luminii celei
neapropiate, după datorie te cinstim şi
cu bucurie te lăudăm zicând:

Bucură-te, că prin iubire şi curăţie ai


ajuns la asemănarea cu Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti învăluit în lumina
cea neapusă a Duhului său;
Bucură-te, că ai urmat sărăciei lui
Hristos;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al
nostru folos;
Bucură-te, aducătorule de bucurie şi
dreptate;
Bucură-te, luminătorul sufletelor
întunecate de păcate;

11
Bucură-te, că chemându-te în ajutor
avem către Dumnezeu nădejde tare;
Bucură-te, cel ce vesteşti pe pământ
pace şi între oameni bunăvoire;
Bucură-te, apărătorule al învăţăturii
ortodoxe de Dumnezeu pecetluite;
Bucură-te, adâncul smereniei şi al
iubirii de virtute;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 7-lea:
Alergat-a la tine văduva cea
săracă, care se mâhnise de ucenicul
nemilostiv; iar tu, Părinte,
binecunoscând lipsurile ei, ai
înduplecat pe ucenic spre milostenie,
arătându-ne şi nouă că în chipul
săracului ne cercetează Însuşi
Mântuitorul Hristos, care a şters toată
lacrima de la toată faţa. Pentru
aceasta, cu umilinţă aducem cântare
de laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

12
Icosul al 7-lea:
Putere de sus ai primit,
Preasfinte, de a alunga pe diavoli din
oameni, încă şi dar ai luat de a preface
în ţărână rămăşiţele celor mulţi de
mulţi ani şi neputrezite, precum şi apa
a izvorî în locurile secătuite. Pentru
aceste alese daruri, cu dragoste te
lăudăm cântând unele ca acestea:

Bucură-te, tunet care risipeşte


sfaturile minciunii;
Bucură-te, că prin temere de
Dumnezeu ai sfărâmat puterile
înşelăciunii;
Bucură-te, carte scrisă de Duhul
Sfânt;
Bucură-te, că făcător de minuni te-ai
cunoscut pe pământ;
Bucură-te, că ai ridicat din neputinţă
pe tânăra păstoriţă;
Bucură-te, că pe fiul dulgherului
Costache, l-ai vindecat de boala cea
cumplită;
13
Bucură-te, că pe cel ce se prefăcuse
mort l-ai pedepsit;
Bucură-te, că la Frăsinei apă din
stâncă ai izvorât;
Bucură-te, că, dezlegând blestemul,
ai schimbat în ţărână trupul celui
mort şi neputrezit;
Bucură-te, că văzând suspinele
smeritelor tale rugăciuni mulţimile au
rămas amuţite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 8-lea:
Spăimântatu-s-au duhurile
necurate auzind de numele tău,
făcătorule de minuni, Părinte Ierarhe
Calinic, drept aceea, cunoscând că
Dumnezeu primeşte rugăciunile tale
precum a primit darurile lui Abel şi ale
lui Noe, cele de pace ale lui Samuil şi,
precum a primit de la Sfinţii săi
Apostoli închinarea cea adevărată, cu
bucurie cântăm Domnului: Aliluia!
14
Icosul al 8-lea:
Aducându-ţi aminte, Părinte
Sfinte, de porunca cea mântuitoare şi
de toate cele ce s-au făcut pentru noi,
ai fost Bisericii lui Hristos făclie
purtătoare de lumină şi îndrăzneală
către Dumnezeu ai dobândit,
vindecând toată boala şi toată
neputinţa celor credincioşi. Pentru
aceasta ia aminte la glasul rugăciunii
noastre a celor ce cu dragoste cântăm:

Bucură-te, chemare sfântă către


dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, far călăuzitor către raiul
său;
Bucură-te, blândeţe şi bunătate,
cinste şi îngăduinţă;
Bucură-te, dragoste şi dreptate,
răbdare şi recunoştinţă;
Bucură-te, luceafăr dumnezeiesc, cu
prea luminoasa strălucire;
15
Bucură-te, arhiereu cu blânda
păstorire;
Bucură-te, vrednicule păstor al
Bisericii de noi pomenit;
Bucură-te, cel ce cu nume de biruinţă
eşti numit;
Bucură-te, că noi bine ne simţim sub
cârja păstoriei tale sfinte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 9-lea:
Toată firea îngerească s-a mirat,
Părinte, de râvna ta cea sfântă în a
împodobi Biserica lui Hristos, cu
pravilă de sfântă vieţuire, cu şcoli şi
tiparniţe spre slava lui Dumnezeu,
pentru mântuirea sufletelor noastre.
Pentru aceasta, uimindu-ne de
sfinţenia ta, cântăm lui Dumnezeu:
Aliluia.
Icosul al 9-lea:

16
Cu totul te-ai dăruit împodobirii
scaunului arhieriei, prin viaţa plină de
mireasma sfinţeniei, cu râvna zidirii de
biserici, de şcoli şi de spitale, de
schituri şi de mănăstiri, pentru aceasta
şi sfintele tale moaşte, rămânând
nestricate, izvorăsc acum mireasmă şi
dau tămăduiri; iar noi, privind o taină
ca aceasta, grăim către tine:

Bucură-te, cel ce în împodobirea de


biserici pe mulţi ai întrecut;
Bucură-te, că vestea sfinţeniei tale
hotarele ţării a depăşit;
Bucură-te, cel ce te-ai asemănat
marilor ierarhi ai lumii;
Bucură-te, cel ce ca şi ei ai slujit
mulţimii;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat de la
cetele călugărilor;
Bucură-te, păstorule ales, care ai
intrat în staul pe uşa oilor;
Bucură-te, cel ce ai adăpat turma cu
apa cea vie din izvorul cel de sus;
17
Bucură-te, ce ce înţelepţeşte te-ai
logodit cu mirele Iisus;
Bucură-te, că ostenelile tale au fost
jertfite pentru bine, adevăr şi frumos;
Bucură-te, că grăiesc cu veselie
şcolile şi bisericile aducătoare de
mult folos;
Bucură-te, strigă către tine obştile
călugăreşti, de tine ocrotite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 10-lea:
Vrând să-ţi mântuieşti turma cea
încredinţată întru păstorie, lacrimi
fierbinţi ai vărsat, Părinte
preacuvioase, şi cu puterea
rugăciunilor tale înălţimea smereniei ai
agonisit, prin care şi darul înainte
vederii ai dobândit. Drept aceea
împreună cu tine cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:
18
Zid nebiruit te-ai arătat Bisericii
lui Hristos, prea blândule Păstor, fiind
plin de darul sfinţeniei şi al proorociei.
Pentru aceasta şi noi te rugăm să ne
curăţeşti de toată întinăciunea
trupească şi sufletească şi la
primăvara odihnei cereşti să ne aduci
cu căldura Duhului Sfânt, ca,
lăudându-te să te cinstim zicând:

Bucură-te, albina Bisericii,


aducătoare de miere duhovnicească;
Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt pe
calea virtuţii să ne călăuzească;
Bucură-te, ceresc şi înger
pământesc;
Bucură-te, cărbune duhovnicesc al
focului ceresc;
Bucură-te, prevestitor al sfârşitului
vrajbei şi al silniciei omeneşti;
Bucură-te, că ai văzut întronarea
peste veacuri a păcii dumnezeieşti;
Bucură-te, că ucenicii s-au întărit în
dreapta credinţă;
19
Bucură-te, luminătorul celor săraci
de cunoştinţă;
Bucură-te, arătătorule al celor
cereşti;
Bucură-te, sfătuitor al curăţiei
trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, îndrumător în taina
rugăciunii celei curate;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 11-lea:
Sfeşnic cu totul luminos ai fost,
Ierarhe preaînţelepte, că te-ai
învrednicit de mari daruri de la
Dumnezeu şi încă mai înainte de
mutarea ta la cele veşnice, înştiinţat ai
fost de Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu de ziua şi ceasul ieşirii tale,
pentru care ai făgăduit ucenicilor tăi că
de vei avea ascultare înaintea lui
Dumnezeu, te vei ruga pentru ei.
Pentru aceasta, dă-ne şi nouă, cu
rugăciunile tale să trecem fără
20
primejdie marea acestei vieţi, ca,
ajungând la limanul mântuirii, să
cântăm împreună cu tine lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Izvor vindecător de suferinţe ni s-
au arătat preacinstitele tale moaşte,
Părinte, spre sfinţirea şi mângâierea
noastră. Iar noi, cu dragoste cinstindu-
le şi sărutându-le cu credinţă cântăm
ţie:

Bucură-te, cel aşezat în soborul celor


sfinţi;
Bucură-te, următorule în virtute al
Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că împreună cu tine toată
făptura preamăreşte pe Dumnezeu;
Bucură-te, vindecătorule de orice
rău;
Bucură-te, că te bucuri luminat în
cămara împărătească;

21
Bucură-te, că te desfătezi în
frumuseţea cerească;
Bucură-te, iubit arhiereu al
Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitor şi vindecător al
sufletului meu;
Bucură-te, că luminezi pe cele
întunecate şi aduni pe cele risipite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 12-lea:
Minune dumnezeiască s-a văzut la
trecerea ta din viaţa aceasta, Părinte,
că ţi s-a prelungit viaţa, după dorinţa
ta, până la slujirea Sfintei Învieri, când
sărbătorim omorârea morţii,
sfărâmarea iadului şi începutul altei
vieţi veşnice. Iar după ce ai luat
Sfintele Taine, te-ai pecetluit cu
semnul crucii şi ai zis: „Sfântă Cruce,
ajută-mi!”, „Slavă lui Dumnezeu pentru
toate!” şi „Să ne vedem în rai!”. Şi
22
dându-ţi sufletul lui Dumnezeu ai
trecut la cele veşnice împreună cu
îngerii cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:
Cel ce prin curăţia vieţii tale
îngereşti te-ai învrednicit a vedea prea
fericita faţă a Preasfintei Treimi de
unde neîncetat te rogi pentru Biserica
lui Hristos, pe care cu multă osteneală
ai slujit-o. Pentru aceasta, Sfinte
Ierarhe Calinic de Dumnezeu
încununate, primeşte lacrimile noastre
de mulţumire pentru tot darul cel bun
mijlocit nouă de sus de la Părintele
luminilor ca să cântăm ţie:

Bucură-te, cel ce ai aflat comoara din


Evanghelie;
Bucură-te, că pe aceasta ai câştigat-
o cu osteneli şi smerenie;
Bucură-te, cerbul cel sprinten al
munţilor duhovniceşti;

23
Bucură-te, prieten iubit al puterilor
cereşti;
Bucură-te, că acum vezi pe acela de
care ai dorit fierbinte;
Bucură-te, privitorule al celor ce nu
se pot rosti în graiuri şi cuvinte;
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru
a noastră mântuire;
Bucură-te, icoana firii omeneşti celei
îndumnezeite;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Calinic, de
Dumnezeu înţelepţite!

Condacul al 13-lea:

O, prea luminate Părinte Ierarhe


Calinic, primeşte de la noi această
smerită rugăciune, precum Mântuitorul
a primit cei doi bani ai văduvei, şi cere
pentru noi dar şi putere, ca toate
poftele trupului călcând, vieţuire
duhovnicească să petrecem,
dobândind iertare de păcate şi trecere
fără primejdie în ceasul morţii şi acolo
24
pururea să ne desfătăm de fericirea
cea veşnică, cântând cu toţi sfinţii, lui
Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi:


Adunarea îngerilor... şi Condacul întâi:
Pomenirea ta cea purtătoare de
lumină... şi otpustul.

25

S-ar putea să vă placă și