2.

When she abused him in public, she did so with a diamond smile that suggested she was
only teasing, that her constant belittlements were no more than a way of concealing an
adoration too enormous to express; it was an ironising smile that sought to put her
behaviour into quotes. This act was never completely convincing. Often, she drank – the
anti-alcohol regulations came and went – and when she drank she cursed. Confident of her
genius, armed with a tongue as merciless as her beauty and as violent as her work, she
excluded nobody from her coloratura damnations, all delivered with that cheery stone-hard
smile that sought to anaesthetise her victims as she ripped out their innards. (Ask me how it
felt! I was her only son. The closer to the bull you work, the likelier you are to be gored.)
(Salman Rushdie – The Moor’s Last Sigh)

Când îl agresa în public, o făcea cu un zâmbet cuceritor care dădea de înțeles că doar îl
tachina, că această punere în inferioritate a lui nu era altceva decât un fel de a ascunde
iubirea, prea mare pentru a fi exprimată; era un zâmbet ironic ce îi punea comportamentul
între ghilimele. Acest gest nu era niciodată total convingător. Obisnuia sa bea des –
regulamentele anti-alcool vin si pleacă (sunt relative) – și atunci când bea, ea înjura.
Încrezătoare în geniul său, înarmată cu un discurs, deopotrivă ucigător - ca de altfel
frumusețea ei, și violent, ca de altfel profesia ei – nimeni nu scăpa de artileria ei cinică, toată
expediată cu acel cuceritor zâmbet dulce și rigid, menit să anestezieze victimele în timp ce
ea îi sfâșia măruntaiele. (întreaba-mă cum se simte chestia asta! Eram singurul ei fiu. Cu cât
ești mai aproape de taur, cu atât riști să fii rănit de coarnele lui.)
(Salman Rushdie – Ultimul suspin al mlastinilor)

9. Dar, aşa cum se întâmplă de obicei, bogaţii deveneau tot mai bogaţi, iar săracii tot mai
săraci. Existau bogaţi atât de bogaţi încât nu mai aveau nevoie să fure sau să pună pe alţii să
fure ca să rămână în continuare bogaţi. Dar dacă nu mai prădau, sărăceau, pentru că
nevoiaşii furau de la ei. Atunci i-au plătit pe cei mai săraci dintre săraci ca să-şi apere
averea de ceilalţi săraci. Aşa au ajuns să instituie poliţia şi să ridice închisori.
(Italo Calvino – O lume de hoţi)

But, as it usually happens, the rich were getting much richer, and the poor – much poorer.
Some of them were so rich that they didn’t need to steal any more, or didn’t need to make
other people steal for them in order to further remain rich. But, not stealing anymore, they
were getting poorer and poorer, because those in need used to steal form them. So, they paid
the poorest of the poorest so that they could protect their wealth from the others who were
poor. This is why they came to set up the police and prisons.
(Italo Calvino – A thieves’ world)