Sunteți pe pagina 1din 7

O poveste despre ,,bullying”.

Copii care hartuiesc


alti copii
Zilele trecute o buna prietena mi-a povestit despre fetita ei…care paleste zi de zi. Clasa a V-a. 11
ani. Inca senina si copila. Vesela, prietenoasa, frumoasa si desteapta. Scoala de renume, in
mijlocul Bucurestiului, profesori implicati, copii educati, familii bune. Si totusi…dintr-o data au
inceput sa apara stari fluctuante, tristete apasatoare, anxietate. Copilul vesel si exuberant a
devenit usor usor unul trist si necomunicativ, care cu greu mai vrea sa mearga la scoala. Nu intru
in detalii, nu spun cum se simte un parinte care incearca cu toata fiinta sa afle ce e-n sufletul
propriului copil. Cat de greu e sa reusesti sa-i dezlegi limba si sa-l faci sa se deschida, cu
sinceritate. Cat de atent trebuie sa fii ca parinte la orice schimbare in comportamentul copilului
tau…

Si stiti ce se-ntampla defapt? Copilul asta este exclus din gasca celor cool. Este marginalizat,
indimidat, tachinat, hartuit. Vorbim despre un fenomen mondial care se manifesta deja de ceva
vreme si la noi si se numeste ,,bullying”. Nu exista o traducere exacta, dar vorbim de violenta
verbală sau non-verbală, abuz emoţional, excludere, comportament ostil, ironizare,
batjocorire, de umilire.

Vorbim despre copii care-i fac pe alti copii sa sufere. Zi de zi. Despre grupuri care-si aleg o
tinta si acel copil este in mod constant tachinat, jignit, batjocorit de colegi care il striga sau il
ironizeaza. Tachinari care se pot transforma in imbranceli, iar in unele cazuri chiar atacuri fizice.
Cat despre sentimentele copilului luat in vizor…inchipuiti-va cum este sa ai putin peste 10 ani si
sa fii abuzat zi de zi in felul asta. Cum este oare sa te duci cu frica la scoala. Sa-ti fie teama sa
ridici privirea. Sa fii inconjurat de colegi care rad de tine, de hainele tale, de corpul tau, de
familie, de orice faci…rad si arunca vorbe jignitoare, ironizeaza si te exclud, te umilesc si
te intimideaza. Sa te intorci la tine in camera si sa te simti singur, izolat, denigrat, ranit. Cum
este sa nu ai cu cine sa vorbesti, sa-ti fie teama sau rusine sa povestesti, sa te crezi poate
vinovat, sa te gandesti ca poate…

Datele oficiale spun ca aproape jumatate din copii au fost la un moment sau
altul victime ale bullying-ului in Romania. Am citit un studiu facut anul trecut de Asociația
Telefonul Copilului în cadrul proiectului ”Bullying – de la hartuirea verbala la hartuirea fizica in
randul copiilor” : două treimi dintre copii isi doresc sa beneficieze de sprijinul părinților într-
o situație de bullying. Si totusi copiii recunosc ca nu povestesc parintilor despre situația în
care se află pentru ca le este rușine, se tem de razbunarea agresorilor, nu cred că adulții îi pot
ajuta, nu vor să fie etichetati ca tradatori sau le este teama de reactia parintilor. Trei sferturi
dintre respondenti spun ca ar raspunde prin agresiune unei situatii de tip bullying.

Iar cand vorbim despre copii, consecintele pot sa fie de multe ori dramatice. Sa te simti singur,
exclus, umilit…astea sunt trairi care pe termen lung fac atat de mult rau! Vorbim de copii care-si
pierd increderea in ei, in ceilalti, copii care aleg sa se izoleze. Copii care traiesc mereu cu
teama, se retrag, isi reprima sentimentele de furie …si in aproape 15% din cazuri se ajunge
la depresie si ganduri suicidale.

Cum incepe totul? La prima vedere…poate parea o joaca. Se pare ca atat parintii, cat si
profesorii pot trece natural peste astfel de situatii, cu o atitudine relaxata de tipul „aşa sunt copiii”
sau „copiii sunt copii”. Tachinarea, poreclirea sunt comportamente tipice de bullying care de
cele mai multe ori, trec neobservate, dar aceste forme uşoare sunt defapt stadiile incipiente ale
formelor mai grave.
Cum se manifesta BULLYING-ul? Diferit, dar fiecare manifestare la fel de periculoasa. Pot fi
exprimate:

 fizic – prin palme, loviri, imbranceli


 verbal – prin tipete, critici, porecle, jigniri, sarcasm, zvon, insulte, amenintari, minciuni
 relational – intimidare, izolare, denigrare, manipulare
 social – excludere, insulte, marginalizare
 cyberbullying – mesaje suparatoare, imagini denigratoare pe telefon sau internet
 mobbing – discreditare, izolare, intimidare, zvonuri grup

Recunosc, imi trecuse pe la urechi fenomenul…si atat. Mi-am continuat viata simplu si frumos. E
bine sa ai copil mic, griji mici. Corect! Ma bucur de perioada asta senina de la 7 ani, cand copiii
inca sunt copii, cand Ema inca mai crede intr-o lume frumoasa, cu zane si spiridusi…si sper sa
tina cat mai mult.

Dar, nici n-am de gand sa bag capul in nisip si sa ma prefac ca in jur nu exista probleme. Pentru
ca exista. Si se apropie. Iar timpul asta trece asa de repede si nimeni nu ne scutura si nu ne
previne despre implicatiile si complicatiile care pot aparea. Este vorba despre un fenomen pentru
care copiii din America sau tarile nordice sunt deja pregatiti la scoala, in mod organizat, prin
cursuri dedicate.

E o problema grava, un fenomen pe care nu avem cum sa-l negam, oricat am vrea, unul care se
manifesta deja in scoli, iar noi nu avem cum sa-i ferim sau sa-i protejam pe copii, dar putem sa-i
prevenim si sa-i pregatim din timp.
5 sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa scape de BULLYING. Sa-i ajutam sa nu fie
marginalizati, abuzati, speriati si sa nu sufere!

1. Ajutati-va copiii sa fie deschisi si comunicativi. Intotdeauna un copil timid, retras,


retinut, o sa fie o tinta mult mai usoara, pentru ca ei nu stiu sa riposteze. Asa incat trebuie
incurajati-i inca de mici sa fie deschisi, sa vorbeasca si sa spuna lucrurilor pe nume.
2. Jucati acasa,pe roluri, diverse ‘scenarii’. Faceti o lista cu cele mai probabile lucruri si
rautati pe care le-ar putea auzi un copil tinta. Apoi invatati-I sa raspunda, sa riposteze.
Spuneti-i exact ce ar trebui sa raspunda si cand. Mai bine sa auda acasa lucruri precum
‘Esti urata/ grasa/ te imbraci oribil etc.’si sa stie cum sa raspunda, sa riposteze, decat sa
se blocheze la scoala. Puteti schimba rolurile, iar parintele sa fie copilul care aude aceste
lucruri si isi pregateste replicile.
3. Incurajati copiii sa va povesteasca orice. Studiile spun ca majoritatea copiilor
obisnuiesc sa nu povesteasca acasa ce li se intampla defapt. Le e teama sa nu se faca
de ras, le e teama sa nu fie batjocoriti si mai tare sau chiar sa nu fie taxati si pedepsiti mai
rau la scoala pentru asta. Daca aveti orice suspiciune, incercati sa-i vorbiti sau chiar sa
mergeti la scoala pe neanuntate. Interesati-va daca mai are prieteni, daca socializeaza,
daca mananca sau se joaca singur. Nu lasati nici un semn de intrebare…exista solutii
diverse.
4. Daca aflati ca aveti un copil traumatizat de ceilalti colegi, anuntati dirigintele/
invatatarea imediat. Vorbiti intai cu un cadru didactic ce are contact constant cu clasa si
apoi nu va lasati. Contactati-i pe parintii copiilor ‘atacatori’. Nu lasati lucrurile nerezolvate.
Daca totusi nu reusiti sa gasiti o cale de rezolvare, schimbati scoala. Sub nicio forma nu
va lasati copilul sa mearga intr-un mediu de care se teme. In orice conditii, copilul trebuie
sa vada ca luptati pentru el si sa va simta permanent ca un aliat.
5. Invatati-va copii sa fie respectuosi. Cu ceilalti copii, cu parintii, bunicii, cadrele
didactice. Daca ii educam sa ii trateze pe ceilalti cu respect si la randul lor sa fie tratati la
fel, atunci ii ajutam sa fie puternici si sa riposteze cand ceva nu merge cum trebuie. Mai
ales cand cineva se poarta lipsit de respect si batjocoritor cu ei!
Imaginati-va cat de greu trebuie sa-i fie unui parinte sa-si vada copilul palind in fiecare zi, fara sa
stie de ce. Cat de complicat e sa incerci sa-l ajuti, fara sa stii defapt care-i problema. Cat de usor
e totusi sa nu observi, sa-ti para ca e doar o perioada diferita sau o toana a copilului. Fetita din
povestea mea e una norocoasa, pentru ca are o mama puternica, implicata 100% in tot ce i se-
ntampla, mereu aproape de ea, mereu informata si empatica.

Nu vreau sa ma gandesc cati copii nu au cu cine sa vorbeasca, cati parinti sunt atat de ocupati
incat n-am timp si energie sa mai stea de vorba cu proprii copii, cati altii au timp, dar n-au chef,
cati parinti considera ca sunt toanele copiilor sau ii forteaza sa mearga inaine fara sa afle ce se-
ntampla defapt in sufletele lor!