Conceptul de faptă poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune (nonacțiune).

Astfel,
acțiunea reprezintă o formă de manifestare a faptei, o conduită pozitivă din partea făptuitorului prin
care acesta își mobilizează energia pentru a face ceva, pentru a produce o modificare în realitatea
ce îl înconjoară. (spre exemplu lovirea este o acțiune). O faptă este săvârșită cu intenție directă
atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin săvârșirea
acelei fapte. (ex.: o persoană împușcă o altă persoană în cap. Este clară intenția sa directă de a
omorî întrucât este conștient că persoana respectivă va muri datorită acestui fapt.)
O faptă este săvârșită cu intenție indirectă atunci când făptuitorul prevede urmările faptei
periculoase, dar nu le urmărește, însă acceptă posibilitatea survenirii acestora. Practic infractorul se
comportă indiferent față de posibilitatea survenirii rezultatului periculos, pe care nu-l urmărește, însă
admite posibilitatea producerii lui, care de altfel se și produce. (ex: o persoană aruncă de la o
distanță de 9 metri o sticlă și îl lovește pe cel cu care se certa. Cel din urmă este grav lovit la cap.
Are nevoie de 20 de zile de spitalizare, etc. Infracțiunea este săvârșită cu intenție indirectă.
Făptuitorul, prin aruncarea acelui obiect contondent acceptă posibilitatea că aceasta să fie și lovit).
O faptă este săvârșită din culpă atunci când infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l
acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale, deși
trebuia și putea să îl prevadă. Culpa este de două feluri : culpa cu prevedere sau cu ușurință, și
culpa simplă sau neglijența.
Culpa cu prevedere sau ușurința constă în prevederea de către făptuitor a urmărilor sau efectelor
periculoase ale faptei sale, pe care nu le acceptă, crezând că nu se vor produce. (ex : o persoană se
află la volanul unei mașini și trece pe culoarea roșie, grăbindu-se. Pentru că pietonii aveau verde,
domnul M. traversează strada regulamentar, însă este lovit grav de persoana grăbită. În urma
acestui accident domnul M. decedează. Este vorba de o ucidere din culpă. Șoferul știa că nu are
voie să treacă pe roșu întrucât se poate întâmpla ceva rău, dar avea speranța, credea, că acest
lucru nu se va întâmpla.)
Culpa simplă sau neglijența constă în poziția psihică a persoanei care n-a prevăzut urmările
periculoase ale faptei sale, deși în toate împrejurările cauzei ar fi trebuit să le prevadă. Practic
infractorul nesocotește în mod conștient regulile de conduită, măsurile de precauție ce trebuiau
luate, etc., fără a prevedea urmările periculoase ale faptelor sale, deși ar fi trebuit să le prevadă.
(ex.: un bărbat își ține copilul în glumă pe fereastră, de la etajul trei, vrând doar să îl sperie, însă
având mâinile sleioase, îi alunecă mâinile copilului din mâinile sale, motiv pentru care copilul cade și
moare. Este vorba de ucidere din culpă, iar culpa îmbracă forma neglijenței).
Praeterintenția este o formă specială a vinovăției, prin combinarea culpei și a intenției. În fond
infractorul prevede și dorește ori acceptă producerea unor urmări periculoase, însă cele produse în
realitate sunt mai periculoase. (ex.: un bărbat lovește o femeie în burtă neștiind că aceasta
este însărcinată. Ceea ce prevede el reprezintă intenția de a lovi, însă rezultatul este unul mai grav
decât se aștepta el să fie: un avort.).
Infracțiunea trebuie prevăzută de legea penală. Altfel spus nu orice faptă ce reprezintă pericol social
și e săvârșită cu vinovăție reprezintă infracțiune. Ca și condiție esențială, această faptă trebuie
încadrată în Codul Penal sau într-o lege specială. Nu se poate admite să fie pedepsită o faptă dacă
aceasta nu este prevăzută de lege (nullum crimen sine lege).