Sunteți pe pagina 1din 6

Iarna in pasteluri

La solicitarea lui Iacob Negruzzi de a colabora la „Convorbiri literare”, Alecsandri va


compune primele pasteluri. El a reusit sa se exprime plenar intr-un cantec pur al naturii
romanesti.
Termenul de pastel va fost imprumutat din pictura, unde este folosit pentru a denumi acele
tablouri pictate cu ajutorul unor creioane colorate. Elementul predominant in pastel este
descrierea naturii, sentimentele poetului desprinzandu-se prin mijlocirea acesteia.
Critica literara a ultimelor decenii a pus in evidenta faptul ca desi multa vreme s-a spus
despre pasteluri ca sunt „poezii descriptive cu fond liric, in care se evoca un peisaj”, in
realitate ele sunt poezie de imaginatie. Pastelurile descriu lucruri inchipuite ci nu aievea, nu
sunt fotografii ale realitatii, tehnica este relativa, ea slujeste imaginatiei poetului in mai mare
masura decat ochiul acestuia.
Meritul deosebit al lui Alecsandri consta in faptul ca transpune in poezie ceea ce era specific
picturii, intr-o vreme cand nici chiar in pictura pastelul nu se oficializase inca.
Vasile Alecsandri nu iubea anotimpul alb, cu toate aceastea , din viziunea iernii se constituie
registrul sau cel mai inalt al naturii. Poetul urmareste cu atentie anotimpul rece, de la sfarsitul
toamnei, cu lunca batuta de bruma si pana la „zilele babei”, anuntand venirea primaverii. In
„Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, George Calinescu spunea ca
„teroarea de fenomenul boreal i-a prilejuit lui Vasile Alecsandri cateva strofe ce sunt mici
capodopere”, consemnand poeziile „Miezul iernii” si „Iarna”
Poezia „Iarna” este un pastel prin excelenta, un tablou in alb, albul coplesitor al zapezii. Mai
mult, iarna devine un personaj cumplit care-si cerne norii „lungi troiene calatoare adunate-n
cer”.

Textul liric descriptiv

Pornind de la experienţa de lucru la clasă, propun un plan de analiză a textului descriptiv,


urmat de câteva sugestii de analiză a acestuia. Acest plan de analiză se desfăşoară pe
parcursul a amai multor ore.

1. Plan de analiză literară a textului liric descriptiv


a) Tipologie:
· Text liric descriptiv/ subiectiv, mixt;
· Specie;
· Formă (clasică / modernă).
b) Temă şi motive:
· Identificarea temei (eventual apartenenţa ei la o perisoadă sau un curent literar);
· Precizarea motivelor literare prin care se structurează tema/ temele.

c) Titlul, raportat la conţinutul ideatic:


· Explicarea şi comentarea titlului;
· Raportarea acestuia la tema literară, la mesajul poetic transmis.

d) Structură şi compoziţie:
· Identificarea strucutrii poemului;
· Identificarea compoziţiei (din punctul de vedere al planurilor ideatice).

e) Perspectiva literară:
· Obiectivă/subiectivă (rol din punct de vedere al tipologiei descriptive);
· Identificarea instanţelor comunicării lirice (concrete, abstracte, fictive).

f) Nivelul lexical:
· Aparteneţa lexicului la vocabularul fundamental sau masa vocabularului;
· Registre stilistice/lexicale (rolul lor în demonstrarea tipologiei descriptive a textului);
· Câmpuri semantice (rolul lor);
· Familii de cuvinte.
g) Nivelul fonetic:
· Identificaea figurilor de sunet (asonanţa, aliteraţia, afereza, sincopa, apocopa) şi
precizarea rolului lor în construirea tabloului din natură;
· Rima masculină şi feminină (rol).

h) Nivelul morfo-sintactic:
· Analiza stilistică a părţilor de vorbire;
· Precizarea tipurilor de deixis (temporal, spaţial etc);
· Topică şi raporturi e subordonare şi coordonare în frază.
i) Nivelul stilistic:
· Identificarea şi comentarea figurilor de stil

j) Nivelul imaginilor artistice:


· Imagini artistice vizuale (statice şi dinamice);
· Imagini artistice auditive;
· Imagini artistice tactile;
· Imagini artistice gustative;
· Imagini artistice olfactive;
· Imagini artistice sinestezice.

k) Nivelul prozodic:
· Strofă, măsură, rimă, ritm.
“Iarna”
de Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,


Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.”

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!


Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;
Soarele rotund şi palid se prevede pintre nori
Ca un vis de tinereţe pintre anii trecători.”

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare,


Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.”

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare


Străluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.
Iat-o sanie uşoară care trece peste văi...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.”

a) Pastelurile lui V. Alecsandri au inaugurat o nouă specie literară, introducând în


literatura română şi denumirea ei. Alecsandri preia termenul din artele plastice, unde
desemnează un desen realizat cu un creion moale, uşor colorat, desenul fiind el însuşi un
pastel.
Pastelul este o poezie lirică descriptivă în care se creează un tablou de natură (se
înfăţişează un peisaj, un anotimp, aspecte din lumea plantelor, animalelor, păsărilor) în faţa
căruia eul liric îşi exprimă direct şi discret sentimentele prin intermediul limbajului plastic,
figurat. Poezia “Iarna” este un pastel ce conturează un tablou în alb, cu toate componentele
lui.
b) Tema literară a pastelulu este natura, surinsă într-un moment hibernal; câmpul semantic al
motivelor literare ce susţin tema creează imagini vizual artistice, de obicei, cromatice, care
susţin atributele speciei literare, preponderent descriptivă: văzduh, cer, fulgi, ninsoare etc.
c) Titlul este o construcţie exterioară, cu atribute sintetizatoare atât la nivel cromatic, cât şi ca
imagine panoramică: titlul se comportă ca un ochi magic ce priveşte din înălţimi peisajul ienii
autohtone. La nivel obviu (în structura de suprafaţă) este format dintr-un substantiv comun –
categorie gramaticală înzestrată cu atributele picturalului – articulat, articolul având rolul
stilistic al unicizării şi individualizării: eul liric are asemenea sentimente la vedere uneui
singur peisaj hibernal.
d) Compoziţional, poezia are patru strofe: primele trei surprind instalarea iernii prin
ninsori abundente care acoperă întreaga natură, iar în ultima strofă, peisajul se însufleţeşte.
Poezia oferă imaginea fantastică a anotimpului copleşitor prin asprimea lui. Spaţiul este vast,
fără limite: „din văzduh”, „-n cer”, „pe ai ţării umeri dalbi”.
Prin perspectiva panoramică a descrierii, prima strofă fixează dimensiunile spaţiale ale
tabloului, care vizează atât planul terestru (simbolizat prin metafora personificatoare “ai ţării
umeri”), cât şi pe cel cosmic (desemnat de substantivele din aceeaşi arie semantică: “văzduh”,
cer”, “aer”). Nearticularea substantivelor indică faptul că localizarea nu este precisă, limitele
vizuale ale cadrului lărgindu-se, tinzând câtre infinit.
Strofa a doua fixează dimensiunile temporale.
Atotputernicia iernii reduce soarele la dimensiunile unui glob “rotund şi palid” care
abia se mai zăreşte printre nori.
Primele strofe situează descrierea în planul înaltului. Ea este realizată mai ales prin
imagini vizuale, dar şi prin cuvinte ce aparţin câmpului lexical al cuvântului “cer”: “văzduh”,
“nori”, “zbor”, “plutesc”, “fluturi”, “soare
Strofa a treia schiţează planul teretru. Detaliile aparţin cadrului terestru:“plopii”, “câmpul”,
“dealurile”. Enumeraţiile “pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare”, “întinderea pustie,
fără urme, fără drum” trădează atotputernicia iernii care acoperă totul în văluri albe, îngheţate.
Formele de relief "se pulverizează" liniile tabloului de iarnă "se dizolvă" înghiţite de albul
obsedant, impresie accentuată prin tripla apariţie a epitetului cromatic (“totul e alb”,
“fantasme albe”, “clăbuci albi”). Albul zăpezii estompează contururile, dând senzaţia unei
lumi în care viaţa a dispărut; comparaţia amplifică prin inversiune, “ca fantasme albe, plopii
înşiraţi se pierd în zare”, ilustrând această deloc tonică percepţie. Imaginea cerului şi a
pământului fuzionează, creând un tablou unitar al iernii.
Albul în această strofă creeează un peisaj uşor confuz, de atâta monotonie, încât
contururile se pierd. Verbelor de mişcare le ia locul staticul “e”. Vizualul stăpâneşte
nemărginirea: “se pierd în zare”, “întinderea pustie”, “oceanul de ninsoare”.
În opoziţie cu cele trei strofe apare strofa a patra, când tensiunea se risipeşte prin
apariţia “doritului soare”. Versul “Dar ninsoarea încetează…” deschide porţile unui alt
tărâm. Metafora “oceanul de ninsoare” menţine legătura cu primul tablou. Iarna nu mai este
cumplită, ci, dimpotrivă, darnică în plăceri. Tabloul este însufleţit, printr-o imagine audutivă,
de apariţia neaşteptată a unei sănii care aduce voioşie prin “clinchete de zurgălăi”.Epitetele
personificatorii, accentuate prin inversiunea “voios răsună”, “doritul soare”, prelungite ca un
ecou de aliteraţia vibrantei [r] şi de interjecţia predicativă “iată”, traduc bucuria şi optimismul
poetului, a cărui teamă s-a risipit. Metafora cu valoare hiperbolică “oceanul de ninsoare”
conturează imensitatea albă, iar forma verbală arhaizantă “dismeardă” completează, printr-o
mişcare plină de căldură umană, sentimentul de duioşie resimţit de poetul martor al renaşterii
solare.
Accentul cade pe imaginile vizuale statice, realizate printr-un limbaj expresiv.
Predomină substantivele şi adjectivele, având valori stilistice deosebite: epitete, metafore,
comparaţii, repetiţii, enumeraţii.
e) Poezia lui V Alecsandri propune o perspectivă obiectivă asupra naturii, propune un
eul liric fictiv, ce nu poate fi confundat cu poetul. Această instanţă fictivă devine un martor in
absentia, ce descrie natura.
f) Lexicul este totdeauna asociat cu mesajul şi cu ceea ce doreşte poetul să transmită,
iar în cazul nostru este format din câmpul semantic al anotimpului descris – iarna: ninsoare,
fiori de gheată, fantasme albe, clăbuci albi etc. Toate elementele formează două planuri
artistice: cel cosmic (văzduh, norii, cer, fulgii, fantasme) şi cel terestru (troiene, câmpuri,
depărtare etc).
g) Puterea teribilei ierni şi bogăţia impresionantă a zăpezii care cade fără încetare sunt
amplificate eufonic prin aliteraţia consoanei lichide |r| “troiene călătoare..grămadă…”
Plutirea graţioasă a fulgilor de nea, sugerată în plan fonetic prin aliteraţia consoanei lichide [l]
(“fulgii plutesc..fluturi albi”) capătă atributul unei atingeri reci, îngheţate, provocând fiori
ţării, personificată prin verbul “se îmbracă”. Aceasta pare o crăiasă, o fiinţă de poveste cu
“umeri dalbi”, adjectivul “dalbi” cu valoare stilistică de epitet, întâlnit şi în colinde, însumând
sensurile de puritate, de gingăşie, sfinţenie, vechime.
j) Epitetul personificator “cumplita iarnă” şi comparaţia amplă”…nori de zăpadă/
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă” creează senzaţia de spaimă, ameninţând
pământul. Senzaţia se schimbă prin baletul fulgilor comparaţi cu “un roi de fluturi dalbi”,
contrazisă la rândul ei de “fiorii de gheaţă”. Tabloul fulgilor de nea uimeşte pe poetul aflat în
postură contemplativă, prin cromatica alb-argintiu şi este creat ca o împletire de imagini
vizuale (“umeri dalbi”) şi motrice (prezentul verbelor “zbor”, “plutesc”), susţinute expresiv de
comparaţia “ca un roi de fluturi albi”. Exlamaţia retorică “ziua ninge, noaptea ninge,
dimineaţa ninge, iară!”, dublată de repetiţia verbului “ninge” şi enumerarea adverbelor de
timp, transcrie cu intensitate uimirea şi spaima eului liric descriptiv, văzând persistenţa şi
abundenţa zăpezii precum şi ideea unei continuităţi temporale nesfârşite. Belşugul zăpezii
shimbă faţa lumii, căci “cu zale argintie se îmbracă mânda ţară”. Comparaţia astrului cu “un
vis de tinereţe” strecoară o uşoară undă de melancolie, căci natura şi viaţa sunt puse sub
semnul trecerii timpului, al efemerului: “Soarele rotund şi palid se prevede printre nori/ Ca un
vis de tinereţe printre anii trecători”, iarna devine un simbol al bătrâneţii lipsite de căldură şi
vitalitate, atmosfera poetică împrumutând o încărcătură nostalgică, plină de tristeţe.
Comparaţia “Ca fantasme ale plopii înşiraţi se pierd în zare” stabileşte prin elementul fantastic
“fantasme”, o interferenţă între planul cosmic şi cel terestru.
k) Măsura versului este amplă, de 15-16 silabe, rima împerecheată, ritmul
trohaic,produc o muzicalitate egală cu ea însăşi, cu tonalităţi apropiate ce susţin prin eleganţa
simplităţii ideea de descriptiv şi e pictural.
Prin toate aceste caracterstici, opera literară “Iarna” ilustrează specia pe care o
reprezintă – pastelul.